Manifestandu-se din sfera social-politica si literar-culturala in constiinta individului, traditionalismul ca miscare literara se manifesta in perioada interbelica, fiind promovat

de revista "Viata romaneasca"aparuta in anul 1920 la Iasi sub conducerea lui Garabet Ibraileanu, orientarea acesteia fiind spre democratia rurala, si numarand printre colaboratorii sai scriitori ca: Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Ionel Teodoreanu, G. Calinescu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Lucian Blaga, Ion Pillat. Dupa mutarea din 1930 a revistei la Bucuresti si preluarea conducerii de G. Calinescu si M. Ralea, se va pune accent pe autenticitate, specificul national inteles ca dimensiune sociala, nu biologica, important fiind poporul, nu rasa si se va accepta "europenizarea ca asimilare a progresului in ordine spirituala", considerandu-se de asemenea ca literatura este "expresia cea mai directa a sufletului unui popor, ea nu poate fi imprumutata"-M. Ralea. O exagerare a esteticii traditionale si o deviere in acelasi timp o va cunoaste insa revista "Gandirea" infiintata la Cluj si avandu-i ca membrii fondatori pe Cezar Petrescu, Andrian Maniu, Lucian Bl 828i87i aga si Gib Mihaescu, revista propunandu-si sa deschida traditionalismului o zare metafizica punand accent pe rolul ortodoxiei in configurarea sufletului national. Operele literare publicate in paginile revistei "Gandirea" surprind particularitatile sufletului national prin valorificarea miturilor autohtone, a credintelor stravechi, si elogiaza elementarul, teluricul, vigoarea existentei rurale.Printre colaboratori se vor numara: G. Calinescu, L. Blaga, A. Maniu, I. Pillat, Cezar Petrescu si Vasile Voiculescu. Considerand ca artei ii trebuie mit si mister ca sa poata birui vicisitudinile prozaismului modern si sa poata elibera sufletul in vesnicie si nemarginire, V. Voiculescu stipuleaza prin poezie raporturile omului cu fortele cosmice, strabatute de fiorul religios, poezia "In gradina Ghetsemani" de Vasile Voiculescu, publicata in volumul "Parga" in 1921 facand parte din aceasta categorie. Incepand cu acest volum si continuand cu volumele "Poeme cu ingeri", "Urcus" si "Intrezariri", poetul isi construieste universul poetic specific, inclusiv prin accentuarea caracterului religios al liricii. Poet autentic religios, V. Voiculescu nu cunoaste indoiala sau revolta psalmistului arghezian. Poem iconografic, "In gradina Ghetsemani" se inspira din motivul biblic al Rugaciunii lui Iisus pe Muntele Maslinilor, dupa Cina cea de Taina, poetul retinand zbuciumul interior: "Si fiind in zbucium, mai cu staruinta Se ruga. Si sudoarea Lui s-a facut ca niste picaturi de sange ce cad pe pamant." (Luca, 22:44), dar deplaseaza accentul dinspre componenta divina spre omenescul suferintei. Absenta marcilor eului liric incadreaza versurile in lirismul obiectiv, iar intensitatea zbuciumului sufletesc, amplificat de apropierea ceasului in care Iisus va fi tradat si apoi rastignit, este marcata prin punctele de suspensie si propozitia exclamativa. Primul argument ce statuteaza apartenenta la lirica traditionalista a poeziei este reprezentat de tematica religioasa, poezia respirand aerul picturilor renascentiste unde omul este vazut ca proportie divina, imaginea fiind focalizata asupra lui Iisus; hipotextul este reprezentat de ultima noapte de libertate petrecuta in gradina Ghetsemani pe muntele maslinilor, fiind construita pe cele trei trepte ce vizeaza experienta religioasa:'misterium

tremendum'-spaima in fata sacrului, 'misterium fascinans'-sfiala si admiratia, 'majestas'revelatia divina. Titlul poeziei "In gradina Ghetsemani" nu fixeaza doar cadrul fizic al rugaciunii, ci denumeste spatiul sacru, propice meditatiei, retragerii in sine, rugaciunii, "Ghetsemani" in limba ebraica inseamnand "locul in care se strivesc maslinele". Readucand un ecou al sensului, opera se orienteaza spre lirismul obiectiv ce subliniaza ideea de baza a poemului intr-o maniera autentica. Structura operei se contureaza in jurul naturii duale a lui Iisus Hristos: cea umana, pamanteana, de 'Fiu al Omului' sortit sa se supuna legilor suferintei si a mortii, si cea divina, cereasca, de Fiu al lui Dumnezeu. Un alt argument pentru apartenenta la traditionalism este reprezentat de imaginarul poetic si caracteristicile limbajului poetic prezente in opera. Prima strofa compune imaginea iconica a lui Iisus, prezentand drama interioara izvorata din tragica dualitate a fiintei sale: spirit divin inchis in limitatul trup uman, temeri omenesti sagetand constiinta misiunii sale sacre pe pamant constientizarea ei facand parte din conditia tragica a fiintei umane in univers. Zbuciumul sufletesc, spaima in fata paharului simbolic al mortii exprima acest tragism existential. Gestul ingenuncherii "cazut pe branci, in iarba, se-mpotrivea intruna" este cel al rugaciunii, impletind invocarea divinitatii si asceza spirituala, contrastul cromatic rosu-alb intareste conditia dualului: "sudori de sange" marcheaza suferinta umana, ideea de jertfa, spaima, comparatia "chipu-i alb ca varul" , sugerand fata exsangua, puncteaza sorgintea divina a lui Iisus. O alta secventa lirica, constituita din strofele a doua si a treia, graviteaza in jurul sintagmei "grozava cupa", in care se afla"infama bautura". Oximoronul viata - moarte, venin - dulceata este figura de stil care dezvolta dualitatea fiintei lui Iisus, sintagma metonimica "o mana nendurata" definind un Dumnezeu nemilos, suferinta fiziologica se rasfrange in plan sufletesc: "Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa". Campul cromatic se dezvolta in aceasta secventa poetica prin imagini ca "sterilici de miere" si "apa verzuie", jocul ispitirii este unul al relatiei aparenta-esenta: sub "venin" se ascunde "dulceata". Versul "batandu-se cu moartea, uitase de viata" concentreaza sensul luptei christice: moartea trupului reprezinta viata de apoi. Strofa a patra constituie ultima secventa poetica, si anume proiectia suferintei interioare asupra cadrului natural realizata prin uzitarea personificarilor si metaforelor personificatoare: "deasupra fara tihna, se framantau maslinii,/ Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada" ce puncteaza starea de agitatie a naturii, ce a survenit in urma jertfei lui Iisus, limbajul uzitat fiind unul ominos: "vraistea", "ulii", "prada". Ultimul vers: "si uliii de seara dau roata dupa prada" intareste imaginea thanatosului prin simbolul uliilor ce dau si simbolistica temporala a serii. Nivelurile textului poetic si rolul lor expresiv reprezinta un alt argument pentru apartenenta poeziei la traditionalism. Astfel, stratul figurat al fenomenelor percepute ca produse cosmice primordiale este creat prin intermediul accentului pus pe nivelul metagrafelor si al metaplasmelor, uzitand figuri de stil ca: sincopa:'si amarnica-i', 'sempotrivea', 'si-o' si asonanta vocalei inchise 'u'ce implica si un ritm interior al poeziei.

Metataxele, reprezentand ominosul textului, sunt reprezentate de uzitarea inversiunilor:'infama bautura','amarnica-i strigare' si a ingambamentului in strofa a 2-a versurile unu si doi si in strofa a 3-a versurile trei si patru. Insa rolul cel mai important il detin metasememele, coroborate de figurile de stil ce estetizeaza imaginarul poetic:comparatia 'chipu-i alb ca varul', epitetele ornante'sudori de sange', 'mana neindurata', 'grozava cupa', 'sete uriasa', 'infama bautura' si metafora personificatoare 'si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa'. Un ultim argument al apartenentei la estetica traditionalista este constituit de nivelul fonetic si prozodic al operei reprezentat de pauzele marcate de punctele de suspensie ce au rolul de a intensifica suferinta, de conservarea prozodiei clasice si de rima incrucisata, ritmul iambic si masura de 14 silabe. Rezultat al artei vazute ca un 'catharsis'al suferintei si expresie a sa, opera 'In gradina Ghetsemani' de V.Voiculescu apartine liricii traditionaliste prin inspiratia religioasa a temei, coordonata a spiritualitatii romanesti si conservarea la nivel formal a prozodiei clasice, poetul depasind insa traditionalismul de tip romantic samanatorist si apropiindu-se de forma moderna, reprezentata de gruparea gandirista. Poezia devine astfel o reflectare a istoriei religiei, a mortii trupesti, intruchipand invierea traditiei in literatura romana. . SAU Traditionalismul este o miscare literara manifestata an perioada interbelica, a carei ideologie se crislatizeaza in jurul revistei "Gandirea", aparuta in anul 1921 la Cluj, avandu-i ca membri fondatori pe Cezar Petrescu, Andrian Maniu, Lucian Bl 828i87i aga si Gib Mihaescu. "Traditionalismul e un stil", principalele trasaturi ale acestui curent sunt: valorificarea specificului national: istoria si folclorul, si componenta spirituala a sufletului taranesc, constiinta religioasa ortodoxa. Operele literare publicate in paginile revistei "Gandirea" surprind particularitatile sufletului national prin valorificarea miturilor autohtone, a credintelor stravechi, si elogiaza elementarul, teluricul, vigoarea existentei rurale. "In gradina Ghetsemani" de Vasile Voiculescu, facand parte din volumul "Parga" este o poezie de inspiratie religioasa, autorul fiind inclus de G. Calinescu in gruparea "Ortodoxistii - Iconografia mistica. Doctrina miracolului" alaturi de Nechifor Crainic. Poem iconografic "In gradina Ghetsemani" se inspira din motivul biblic al Rugaciunii lui Iisus pe Muntele Maslinilor, dupa Cina cea de Taina, poetul retine zbuciumul interior: "Si fiind in zbucium, mai cu staruinta Se ruga. Si sudoarea Lui s-a facut ca niste picaturi de sange ce cad pe pamant." (Luca, 22:44), dar deplaseaza accentul dinspre componenta divina spre omenescul suferintei. Absenta marcilor eului liric incadreaza versurile in lirismul obiectiv. Intensitatea zbuciumului sufletesc, amplificat de apropierea

ceasului in care Iisus va fi tradat si apoi rastignit, este marcata prin punctele de suspensie si propozitia exclamativa. Tema poeziei o reprezinta ruga lui Iisus, iar titlul "In gradina Ghetsemani" nu fixeaza doar cadrul fizic al rugaciunii, ci denumeste spatiul sacru, propice meditatiei, retragerii in sine, rugaciunii, "Ghetsemani" in limba ebraica inseamna "locul in care se strivesc maslinele". Compozitional, poezia este alcatuita din patru catrene descriptive, cu ritm iambic, rima incrucisata si masura de 14 silabe, ce surprind dualitatea naturii lui Iisus: fiinta trupeasca - fiinta spirituala, Fiu al Omului - Fiu al lui Dumnezeu. Catrenul final deplaseaza centrul de interes dinspre figura tragica a lui Iisus spre consecintele cosmice ale sacrificiului sau asumat. Prima strofa compune imaginea iconica a lui Iisus, prezentand drama interioara izvorata din tragica dualitate a fiintei sale: spirit divin inchis in limitatul trup uman, temeri omenesti sagetand constiinta misiunii sale sacre pe pamant. Gestul ingenuncherii "cazut pe branci, in iarba, se-mpotrivea intruna" este cel al rugaciunii, impletind invocarea divinitatii si asceza spirituala, contrastul cromatic rosu-alb intareste conditia dualului: "sudori de sange" marcheaza suferinta umana, ideea de jertfa, spaima, comparatia "chipu-i alb ca varul" puncteaza sorgintea divina a lui Iisus. O alta secventa narativa, constituita din strofele a doua si a treia, graviteaza in jurul sintagmei "grozava cupa", in care se afla infama bautura. Oximoronul viata - moarte, venin - dulceata este figura de stil care dezvolta dualitatea fiintei lui Iisus, sintagma metonimica "o mana nendurata" definind un Dumnezeu nemilos, suferinta fiziologica se rasfrange in plan sufletesc: "Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa". Campul cromatic se dezvolta in aceasta secventa poetica prin imagini ca "sterilicii de miere" si "apa verzuie", jocul ispitirii este unul al relatiei aparenta-esenta: sub "venin" se ascunde "dulceata". Versul "batandu-se cu moartea, uitase de viata" concentreaza sensul luptei christice: moartea trupului reprezinta viata de apoi. Strofa a patra constituie ultima secventa poetica, si anume proiectia suferintei interioare asupra cadrului natural realizata prin uzitarea personificarilor si metaforelor personificatoare: "deasupra fara tihna, se framantau maslinii,/ Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada" ce puncteaza starea de agitatie a naturii, ce a survenit in urma jertfei lui Iisus, limbajul uzitat fiind unul ominos: "vraistea", "ulii", "prada". Ultimul vers: "si uliii de seara dau roata dupa prada" intareste imaginea thanatosului prin simbolul ulilor ce dau si simbolistica temporala a serii. Vasile Voiculescu ramane in constiinta cititorilor si prin modalitatile de expresie traditionale, elementele insolite ale limbajului fiind validate la nivelurile textului poetic. Astfel la nivel morfosintactic se remarca expresivitatea adjectivului cu rol superlativ:

"amarnica-i strigare", "grozava cupa", "veninul groznic" si adjectivele fara grad de comparatie: "sete uriasa", "cu ultima putere". In palierul lexico-semantic prezenta unor regionalisme: "sterlici" si expresii populare: "pe branci", "fara tihna" intensifica dramatismul, prezenta punctelor de suspenie validata la nivelul metagrafelor si al metaplasmelor potenteaza suferinta. Poezia "In gradina Ghetsemani" de Vasile Voiculescu este astfel traditionalista prin inspiratia religioasa, contextualizata in spiritualitatea romaneasca.