Insula Prosta

În această lucrare voi încerca să prezint un text din volumul : Ion Ghica, Scrisori
către V. Alecsandri, din1976, şi anume : Insula Prosta (1885), text în care după cum avea
să afirme îşi va reevalua rătăcirile socialiste numindu-le o „excentricitate” a tinereţii.
Aceasta reprezintă una dintre cele mai interesante din scrisorile către V.Alecsandri
trimisă de la Londra la 30 mai 1885.
În anul 1816 la data de 12 august s-a născut scriitorul Ion Ghica ca fiu al lui
Dimitrie (Tache) Ghica, descendent al marii familii boiereşti domnitoare din Muntenia, şi
al Mariei Câmpineanu.
În anul 1830 frecventează cursurile profesorului Vaillant, dascăl al generaţiei de
scriitori revoluţionari, iar în 1835 pleacă la studii în Franţa unde îl va cunoaşte si pe
V.Alecsandri. În 1840 se întoarce în ţară avănd să ajungă în 1848 membru în comitetul
revoluţionar şi în comisia supremă executivă. Este numit ministru de interne şi prim
ministru în anul 1859 cand ia parte activă la eforturile de modernizare a ţării cu instituţii
noi. Treptat se desolidarizează de politica lui Cuza, înscriindu-se în tabăra adversarilor
săi, pregătind în acest fel între 1864-1865 actul “monstroasei coaliţii”. În 1874 este ales
membru al Academiei Române iar în 1875 devine preşedinte al acestei instituţii, funcţie
ce o va deţine până în 1881. În anul 1879 începe să-şi scrie opera sa capitală Scrisorile
către V. Alecsandri, pe care o va continua în anii următori, tipărind-o în cea mai bună
parte în Convorbiri Literare. În anul 1881 este numit ministrul României la Londra, iar în
1890 I. Ghica îşi încheie cariera diplomatică, se retrage la Ghergani, unde îşi termină
zilele în anul 1897.
În cartea Scrisori către V.Alecsandri din 1976 ne sunt prezentate 24 de scrisori
Insula Prosta fiind cea de-a 24 scrisoare . În acest text este relatată calătoria şi
interacţiunea cu localnici din insulă. După descrierea autorului aceasta s-ar afla “ în gura
Atlanticei, un mic pământ pe suprafaţa mării, cu un numar de 90.000 de suflete.”

1
 În toamna anului 1884, aflându-se la bordul vaporului Urania care abordase într-
un port al insulei numit Vacile se coboară simţindu-se răcit şi trage la hotelul Braţele
deschise. Îşi angajează un servitor de piaţă şi porneşte să viziteze oraşul. Este atras de
frumuseţea oraşului dar mai ales de câmpul şi fermele bine gospodărite.
În urma dorinţei de a cunoaşte pe unul din proprietarii acelor ferme primeşte
drept răspuns ca aceştea sunt nişte proşti săraci care nu vorbesc despre altceva înafară de
plug şi creşterea vitelor. În ciuda imaginii negative create de către “îndrumatorul” său se
porneşte înspre una din casele de cultivatorii unde este primit cum se cuvine şi i se oferă
promisiunea tuturor lamuririlor ce le avea gazda în ceea ce priveşte traiul oamenilor din
Insula Prosta.
Memorialistul, Ion Ghica, scoate la suprafaţa, în cele ce urmează, imaginile
familiare ale lumii de alta dată, gesturi sau fizionomii care toate îl proiectează chiar în
trecutul propriu.
Astfel începe să culeagă informaţii despre modul de viaţă a prostenilor, şi despre
legile înfăptuite de aceştea. Începe mai întâi cu o inspecţie a grajdurilor, în urma invitaţiei
gazdei care mai devreme îi adusese la cunoştinţă ca în Prosta nu se poate lucra în
agricultură fără creşterea de vite şi invers, cele două fiind dependente una de alta.
Următoarele pasaje prezintă plăcuta impresie pe care şi o face autorul, în urma
vizionării gospodăriei foarte bine organizată, şi înflăcărarea de origine patriotică, cu care
povesteşte fermierul, cum s-au obţinut de-a lungul anilor în urma unor selecţiuni
succesive cele mai bune produse indigene(vaci, cai, porci, fân sau grâu) şi metodele prin
care acestea sunt obţinute.
Între cei doi se porneşte apoi o discuţie legată de probleme funciare, despre modul
în care este administrată moşia şi cum este lăsat moştenire lotul de pământ celui mai mic
dintre fii, restul fiilor având să împartă cealaltă avere şi urmând să fie despăgubiţi pe o
perioadă de 20 de ani cu un credit echivalent cu valoarea pământului pe care îl primeşte
mezinul. Fermierul îi mai explică prin exemple şi alte modalităţi de împărţire a loturilor
de pământ după legea locală.
Autorul scoate în evidenţă în pasajele următoare , dependenţa insulei de importul
de anumite produse,dar şi modul admirabil prin care aceştea reuşesc să facă speculă cu

2
străinii oferind bunurile lor la un preţ mai mare şi cumpărând la un preţ mult mai mic
neavând taxe vamale.
Locuitorii insulei, avem să aflăm că se ghidează după crezul : ” mâna omului e
maşina cea mai perfectă care poate esista şi că de la acest instrument făcut de Dumnezeu
a izvorât toată civilizaţiunea în lume, că din ea a ieşit pictura, sculptura, arhitectura, toate
artele toate meşteşugurile şi toate meseriile şi chiar literatura.” Pe insulă de asemeni nu se
află nici un fel fabrici singurile ramuri de industrie fiind agricultura, pescăria si comerţul.
În şcolile din insulă toţi copiii deprind un meşteşug de la dulgherie pentru băieţi până la
cusături pentru fete.
Cu toate acestea în Prosta exzistă instituţii de credit pentru orice proprietar care
îndeplineşte nişte criterii precum prezentarea la banca rurală cu cu un certificat iscălit de
trei proprietari cunoscuţi şi înscrişi în tabela băncii.
Cei doi vor purta de asemeni şi o discuţie legată de cooperativă şi ce presupune
aceasta şi pentru o lămurire mai amănunţită a cee presupune aceasta fermierul îl trimite la
un văr de al său pe nume d. Peter ce este un fel de contabil sau secretar la o băcănie foarte
mare din Vacile.
Explicaţia domnului Peter asupara a ceea ce înseamnă cuvăntul cooperativă este
una detaliată pe înţelesul omului simplu. Astfel aflăm ca participarea lucrătorilor la
benificiul realizat şi munca ce are rolul ei la partea câştigurilor patronului se numeşte
cooperaţiune, “adică cointeresare a muncii în capital”, într-un cuvant contopirea
interesului capitalului cu interesul muncii.
De asemeni mai aflăm de la domnul Peter că aceasta poate fi de două tipuri prin
asocierea patronului cu lucrătorii sau prin asocierea numai a lucrătorilor între ei fiind tot
odată şi conducătorii afacerii.
Drept exemplu sunt oferite ţări precum Anglia (Englitera) , Franţa şi Germania
ţari în care aceste asociaţii se află într-un numar destul de mare cele mai rentabile fiind
cele formate pentru plasare. Englezii sunt cei care au inventat ceea ce ei numesc
cooperative stores (depozite sau magazii cooperative) înfiinţate prin acţiuni sau asociere
cu clienţii deveniţi chiar ei acţionarii întreprinderii. De la această discuţie plină de
exemple de societăţi formate în toate cele 3 state enumerate mai sus şi de descriere a
capitalului obţinut de aceste societaţi în fiecare ţară ,şi scurta comparaţie a autorului în

3
care raportează o afirmaţie de-a domnului Peter la un caz din România, când un amic de-
al sau procedează în mod asemănător cu moşia sa, acesta face o trecere la ceea ce se
întâmplă în jurul său. Doi inşi se răfuiesc în urma unor cuvinte ce şi le aruncă unul altuia,
iar autorul nu poate să nu remarce atitudinea impasibilă a doi-trei sergenţi, şi doreşte
lămuriri despre sistemul juridiciar care pare să fie destul de încâlcit .
Ca o scurtă pauză autorul face o trecere la situaţia din Londra în care numărul
celor care nu găsesc de lucru creşte simţitor, lucru datorat după explicaţia acestuia
producţiei care a devenit prea mare şi întrece trebuinţele consumaţiei. Apoi sunt
prezentate pe rând situaţiile din Franţa şi Germania şi cei care vin cu soluţii pentru
rezolvarea eventualelor probleme.
Totul e făcut în aşa fel încât sa contracareze ideile socialiste ale lui Lasalle şi ale
lui Karl Marx pe care Ion Ghica, departe de a le ignora, le credea combătute cu succes de
sistemul liberal organizat pe iluzoria asociaţie dintre capital şi muncă. În acest stat utopic,
avocaţii nu lipsesc, dar le lipseşte clientela, prin buna înţelegere generalizată. Autorul
dezbate toate problemele cu care se confruntă marile state capitaliste, examineză ideiile
socialiste, comuniste şi anarhiste, nu în cea mai bună ordine, ca să încheie cu respingerea
acestor aşa-zise „aberaţiuni” , la lumina idilică a Insulei Prosta şi a locuitoriilor ei,
prostii (adică oamenii mai aproape de natură, în simplitatea lor firească şi a soluţiilor
bunului simţ).

4
Insula Prosta

Adrian Alin