MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

ACADEMIA DE POLIŢIE ,,Alexandru Ioan-Cuza”

FACULTATEA DE POLIŢIE

REZUMATUL
TEZEI DE DOCTORAT

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC
Prof. univ. dr. ŢUŢU PIŞLEAG

DOCTORAND
FODOR ANDREI

Bucureşti
2011
 MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
ACADEMIA DE POLIŢIE ,,Alexandru Ioan-Cuza”
FACULTATEA DE POLIŢIE

TEZĂ DE DOCTORAT

Tema: OPERAŢIILE INFORMAŢIONALE ÎN ZONELE DE CONFLICT ÎN

CARE ACŢIONEAZĂ FORŢE DE JANDARMI SUB MANDAT
INTERNAŢIONAL

- REZUMAT -

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC
Prof. univ. dr. ŢUŢU PIŞLEAG

DOCTORAND
FODOR ANDREI

Bucureşti
2011
 CUPRINS

INTRODUCERE......................................................................................................................................3

CAPITOLUL I – CONFRUNTAREA INFORMAŢIONALĂ ÎN CONFLICTUALITATEA

SECOLULUI XXI.........................................................................................................5
1.1. Evoluţii în fenomenul conflictualităţii în epoca postmodernă...............................................5
1.1.1.Crize şi conflicte armate..........................................................................................5
1.1.2. Război bazat pe reţea şi operaţii bazate pe efecte...................................................6
1.2. Multidimensionalitatea stărilor conflictuale..........................................................................9
1.3. Informaţia, ca factor de putere...............................................................................................9
1.4. O viziune extinsă cu privire la confruntarea informaţională...............................................10
1.4.1. Afirmarea şi susţinerea informaţională a intereselor geopolitice şi geostrategice în
timp de pace..............................................................................................................10
1.4.2. Susţinerea informaţională a efortului de război în caz de conflict armat.............11
1.5. Terorism informaţional.......................................................................................................12

CAPITOLUL II - PROBLEME GENERALE PRIVIND OPERAŢIILE INFORMAŢIONALE (INFO

OPS).............................................................................................................................14
2.1. Influenţarea, armă a conflictului armat modern...................................................................14
2.1.1. Fundamente psihologice şi sociologice.................................................................14
2.1.2. Vectorii influenţării...............................................................................................15
2.2. Definiţia şi conţinutul operaţiilor informaţionale................................................................16
2.3. Sistemul determinărilor operaţiilor informaţionale.............................................................17
2.3.1. Fundamentele nomologice....................................................................................17
2.3.2. Întemeierea teleologică.........................................................................................17
2.3.3. Dimensiunea instrumentală...................................................................................18
2.4. Scurtă analiză a principalelor doctrine privind operaţiile informaţionale.........................18
2.4.1. Doctrina INFO OPS în armata SUA.....................................................................18
2.4.2. Evoluţii doctrinare privind INFO OPS în cadrul NATO......................................19
2.4.3. Particularităţile doctrinelor INFO OPS germană şi britanică...............................19
2.4.4. Preocupări în unele armate nemembre NATO......................................................20
2.5. Domeniile coordonate în INFO OPS şi condiţiile de succes...............................................20
2.6. Operaţiile informaţionale în sistemul acţiunilor desfăşurate în situaţii de criză................21

CAPITOLUL III - FIZIONOMIA OPERAŢIILOR INFORMAŢIONALE..........................................24

3.1. Predominanţa valenţelor psihologice...................................................................................24
3.2. Operaţiile psihologice (PSYOPS)........................................................................................25
3.2.1. Definiţia, scopul, nivelurile şi tipurile PSYOPS...................................................25
3.2.2. Produsele de operaţii psihologice.........................................................................26
3.2.3. Procedee şi tehnici de influenţare psihologică......................................................27
3.3. Operaţiile de război electronic (EW)...................................................................................28
3.4. Inducerea în eroare/mascarea...............................................................................................28
3.5. Distrugerea fizică.................................................................................................................29
3.6. Operaţii în reţele de calculatoare (CNO) şi operaţii bazate pe bloguri (BBO)....................30
3.7. Activităţi de protecţie informaţională…………………………………………….……….30
3.8. Cooperarea cu structurile de informaţii militare..................................................................31
3.9. Acţiuni de informare şi relaţii publice………………………...…………………………..32
3.9.1. Activităţi de influenţare a opiniei publice…………………………...…………..32
3.9.2. Cooperarea civili-militari (CIMIC)…………………………………….………..33

1
CAPITOLUL IV - PREGĂTIREA ŞI DESFĂŞURAREA OPERAŢIILOR INFORMAŢIONALE ÎN
CADRUL OPERAŢIILOR DE RĂSPUNS LA CRIZĂ..........................................34
4.1. Comanda şi controlul...........................................................................................................34
4.2. Pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor întrunite......................................................................35
4.2.1. Planificarea operaţiei întrunite..............................................................................35
4.2.2. Generarea şi activarea forţelor..............................................................................35
4.2.3. Desfăşurarea acţiunilor în teatrul de operaţii........................................................36
4.3. Planificarea operaţiilor informaţionale aferente operaţiilor de răspuns la criză..................37
4.3.1. Cerinţe şi condiţionalităţi......................................................................................37
4.3.2. Algoritmul planificării INFO OPS........................................................................37
4.4. Organizarea şi coordonarea acţiunilor…………………………………………………….38
4.5. Combinarea procedeelor specifice de acţiune pe timpul desfăşurării operaţiilor
informaţionale………………………………………………………………………………………….39
4.6. Sprijinul de informaţii……………………………………………………………………..39
4.7. Sprijinul logistic...................................................................................................................40
4.8. Încheierea şi evaluarea operaţiilor informaţionale...............................................................40
4.8.1. Limitele eficacităţii INFO OPS.............................................................................40
4.8.2. Evaluarea efectelor................................................................................................41

CAPITOLUL V - CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL AL ACŢIUNILOR STRUCTURILOR

JANDARMERIEI ŞI POLIŢIEI ROMÂNE ÎN OPERAŢII DE RĂSPUNS LA
CRIZĂ.......................................................................................................................42
5.1. Implicarea forţelor de jandarmi şi de poliţie în gestionarea politico-militară a crizelor......42
5.1.1. De la „Căştile şi beretele albastre” la UNCIVPOL..............................................42
5.1.2. Rolul şi misiunile Forţei de Jandarmerie Europeană (FJE)..................................43
5.2. Cadrul juridic al participării structurilor Jandarmeriei Române la operaţii multinaţionale de
răspuns la criză........................................................................................................................................44
5.2.1. Reglemetări internaţionale....................................................................................44
5.2.2. Reglementări naţionale.........................................................................................44
5.3. Formarea capabilităţilor structurilor Jandarmeriei Române de acţiune în operaţii
multinaţionale de răspuns la crize...........................................................................................................45
5.4. Repere operaţionale ale prezenţei jandarmilor români în Kosovo.......................................45
5.5. Valenţele informaţionale ale misiunilor jandarmilor...........................................................47
5.6. Tehnici de influenţare folosite în misiunea din Kosovo......................................................47
5.6.1. Tehnicile directe....................................................................................................47
5.6.2. Tehnicile indirecte……………...……………………………………………….47
5.6.3. Alte tehnici de influenţare…………………..……………………………..…….48

CONCLUZII ŞI PROPUNERI...............................................................................................................49

LISTA ABREVIERILOR.......................................................................................................................50

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................................54

ANEXE...................................................................................................................................................57
ANEXA NR. 1............................................................................................................................59
ANEXA NR. 2............................................................................................................................60

2
 INTRODUCERE

După scurgerea unui deceniu, principala caracteristică a secolului XXI este, indiscutabil,
trecerea de la societatea de tip industrial şi post-industrial la societatea de tip informaţional, întemeiată
în primul rând pe dezvoltarea comunicaţiilor, infrastructurilor şi tehnologiei informaţiei, care
penetrează toate domeniile vieţii sociale şi contribuie la globalizarea proceselor politice, economice,
sociale, culturale precum şi a celor de securitate. Chiar dacă pentru început societatea de tip
informaţional nu va schimba, probabil, esenţa acestor procese, ci doar funcţiunile lor, statul (statul-
naţiune sau statul federal), principala instituţie a epocii moderne – epoca naţiunilor – va deveni în timp
o altfel de entitate, în sensul că funcţiile sale se vor amplifica îndeosebi în spaţiul relaţiilor
internaţionale, al securităţii globale şi regionale, al comunicării şi gestionării sistemelor de valori.
Asemenea celorlalte domenii ale vieţii economico-sociale, domeniul militar, în ansamblul său,
şi cel al operaţiilor militare desfăşurate în zonele de conflict de structurile armatelor sau de către cele
de jandarmi, poliţie, ori de informaţii este dependent şi marcat de creşterea rolului informaţiei şi a
vitezei de colectare, prelucrare, stocare, analizare şi interpretare a datelor şi informaţiilor, acestea
producând deja şi în domeniul militar o adevărată revoluţie. Specialiştii susţin că în toate tipurile de
operaţii militare, fie ele de luptă armată ori de stabilitate şi de sprijin, informaţiile tind să devină un
patrimoniu strategic, întrucât ele nu reprezintă doar o problemă de informaţii pe câmpul de luptă sau
de atacuri tactice asupra reţelelor de comunicaţii şi informatică, ci o puternică pârghie capabilă să
influenţeze şi să modifice deciziile de la cel mai înalt nivel al adversarului, până la comportamentul
ultimului militar aflat într-o misiune oarecare.
Drept urmare, în spectrul de operaţii al sistemelor militare a apărut nevoia unor acţiuni
îndreptate împotriva informaţiilor şi sistemelor informaţionale ale adversarului, simultan cu protejarea
propriilor informaţii şi sisteme informaţionale, acestea intrând în terminologia cu care operează ştiinţa
militară sub denumirea de operaţii informaţionale (INFO OPS).
Conceptul de operaţii informaţionale este unul integrator, ascunde o extensie a comunicării în
domeniul cinetic al acţiunii, gesturilor şi faptelor concrete dar purtătoare a unei încărcături simbolice
consistente, în care mesajele nu sunt receptate din cuvinte şi imagini prefabricate, ci sunt citite,
înţelese sau deduse din semnificaţia unei acţiuni şi din contextul în care aceasta s-a desfăşurat. Astfel
acţiunea distructivă asupra obiectivelor inamicului în scopul slăbirii voinţei sale combative sau
alterării capacităţii sale de înţelegere a situaţiilor create poate avea un efect mai mare atunci când este
susţinută sinergic de operaţii psihologice, operaţii în reţelele de calculatoare, de acţiuni de război
electronic în câmpul electromegnetic, campanii de diplomaţie publică etc., toate integrate spectrului
operaţiilor informaţionale.
Fără îndoială, operaţiile informaţionale cunosc astăzi o diversitate a modalităţilor de exprimare
care include operaţii psihologice, cooperarea civili-militari, diplomaţia publică (Public Relations -
PR), războiul electronic, operaţii în reţele de calculatoare (CNO), operaţii bazate pe bloguri (BBO),
securitatea operaţională (OPSEC) şi securitatea informaţiilor (INFOSEC), operaţii de dezinformare,
distrugerea fizică a centrelor de comandă şi control ale adversarului, activitatea de intelligence. Studiul
nostru îşi propune să abordeze toate aceste dimensiuni ale operaţiilor informaţionale dintr-o
perspectivă sistemică şi în interdependenţă cu celelalte categorii de operaţii militare desfăşurate de
forţele angajate în teatrele de operaţii din zonele de conflict în situaţii de criză pre sau postconflict,
precum şi în situaţia unui conflict la apogeu.
În operaţiile desfăşurate pentru gestionarea politico-militară a crizelor delimitarea între
confruntarea armată şi operaţiile informaţionale devine tot mai vagă, urmare a proiectării acţiunilor ca
operaţii bazate pe efecte, în care mijloacele non-cinetice de obţinere a efectelor au un rol tot mai
însemnat, şi a nevoii de a integra şi coordona în cadrul acestora activităţile de influenţare, acţiunile
îndreptate împotriva conducerii şi capacităţilor de comandă, precum şi activităţile de protecţie
informaţională.
Organizaţia Naţiunilor Unite a creat strategia misiunilor de observare şi interpunere între
părţile beligerante, având în vedere responsabilitatea sa de a pune în practică prevederile Cartei ONU
privind recurgerea la forţă în relaţiile internaţionale, dar începând îndeosebi din ultimele două decenii
realitatea vieţii internaţionale cere ca în eforturile de reconciliere politică, reconstrucţie şi consolidare

3
democratică, alături de militari să fie prezente forţe de ordine publică, experţi civili şi specialişti în
asistenţă.
Structurile Jandarmeriei Române alături de alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi
Internelor şi de structuri ale armatei României au fost deja sau sunt încă prezente în diverse teatre de
operaţii din multe zone ale globului, făcând dovada că stăpânesc la modul practic, concret, procedurile
specifice operaţiilor informaţionale, la nivelul la care s-au ridicat misiunile încredinţate, atât din punct
de vedere al înţelegerii semnificaţiilor politice şi militare, cât şi din perspectiva considerentelor civice
şi umanitare.

4
 CAPITOLUL I
CONFRUNTAREA INFORMAŢIONALĂ ÎN CONFLICTUALITATEA SECOLULUI XXI

După încheierea Războiului Rece, multă lume a crezut că se va intra într-o eră a păcii şi
securităţii, dar lucrurile nu au evoluat în sensul aşteptărilor, aşa încât întrebări mai vechi sau mai noi
legate de războaie, crize şi conflicte au apărut atât în opinia publică, cât şi în mediile academice şi
universitare, mai ales că realitatea politică a acestei perioade este mult mai complexă decât construcţia
binară pace – război. În aceste condiţii, războiul clasic stat contra stat sau coaliţie politico-militară
contra coaliţie politico-militară devine tot mai puţin probabil în cazul marilor puteri, iar un conflict de
tipul celor două războaie mondiale din secolul trecut nu se întrevede, cel puţin în viitorul apropiat. Şi
totuşi viaţa demonstrează că în lume concurenţa dintre state şi grupări de state se manifestă intens
chiar şi atunci când ea nu îmbracă forme violente.

1.1. Evoluţii în fenomenul conflictualităţii în epoca postmodernă

Societatea informaţională a modificat fizionomia conflictualităţii, aceasta înscriindu-se într-un

spectru larg de acţiuni şi reacţii într-un spaţiu multidimensional ce include, alături de conflictul armat
propriu-zis, forme particulare de confruntare în plan informaţional, cibernetic, psihologic, mediatic,
economic, cultural etc. Mai mult, conflictualitatea societăţii postmoderne angajează pe lângă state şi
grupări de state, şi structuri precum miliţii, grupări teroriste etc., generând conflicte de tip non-
clausewitzian în care rolul informaţiei, al comunicării şi al relaţiilor publice creşte foarte mult atât
pentru combatanţi cât şi pentru opinia publică.

1.1.1. Crize şi conflicte armate

Construcţia unei noi arhitecturi globale de securitate ocupă un loc principal în cadrul
preocupărilor comunităţii internaţionale ce vizează diminuarea efectelor stărilor anomice, influenţând
în mod continuu şi profund relaţiile între state, culturi, civilizaţii, dar cu toate acestea la nivel global
situaţia continuă să rămână puternic conflictuală, având în vedere inegalităţile şi inechităţile în ceea ce
priveşte îndeosebi accesul la resurse, la mecanismele de distribuţie a acestora şi la pieţele de desfacere.
La acestea se adaugă diferenţele identitare de natură etnică, religioasă, culturală sau ideologică, factori
determinanţi ai mediului actual de securitate care influenţează crearea unei arhitecturi de securitate
specifică secolului XXI, o securitate fragilă datorită inechităţilor şi inegalităţilor şi care aşează
omenirea pe un adevărat butoi cu pulbere.
Conflictualitatea, ca o caracteristică a societăţii moderne, generează crize care sunt însoţite de
diferite forme de violenţă. Prima este violenţa clasică, cea care constă în provocarea de suferinţă prin
război, tortură sau pedepse inumane şi degradante, a doua constă în sărăcie ca lipsă a condiţiilor
materiale de viaţă care provoacă oamenilor suferinţe la fel de mari, a treia este represiunea, care constă
în pierderea libertăţii indivizilor de a-şi exprima propriile convingeri, iar a patra este alienarea, formă
de violenţă structurală împotriva identităţii individului şi a nevoilor sale de a trăi într-o comunitate şi
de a stabili relaţii cu alţi semeni. 1 Globalizarea, un fenomen dificil, dacă nu chiar imposibil de
controlat la scară planetară, datorită multidimensionalităţi sale şi faptului că reprezintă un angrenaj
extrem de complicat, amplifică disfuncţionalităţile intervenite la nivelul sistemului social şi poate
provoca efecte în spirală, ce pot genera crize sistemice.
O serie întreagă de sociologi arată că ipoteza introdusă de Samuel Huntington în analiza
conflictului, anume cea a ciocnirii civilizaţiilor este greşită, şi că sursa principală de conflict în lumea
de mâine nu va fi una economică sau ideologică, ci una culturală. Ei acceptă, în schimb, ideea de
dezvoltare stadială a conflictelor introdusă de Samuel Huntington, însă afirmă că ultimul stadiu nu este
cel ideocratic ci războiul logistic. Această fază a conflictualităţii este caracterizată, potrivit lui Ilie
Bădescu, de apariţia războiului logistic, „legat de procesele de creştere a noilor sisteme de gândire şi
de fenomenul înaintării frontierelor” 2, precum şi de faptul că în acest tip de conflict nu sunt folosite
arme clasice ci una pe care Bădescu o numeşte „arma logistică”. Este o „armă” care nu vizează nici
1
Martin Griffith, Relaţii internaţionale. Şcoli, curente, gânditori, Bucureşti, Editura Ziua, 2003, p. 217
2
Ilie Bădescu, Tratat de geopolitică, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2004, p. 304
5
materialele de război militar (echipamentele, armele etc.) nici personalul militar, armatele, adică
materialul uman, ci spulberarea rezistenţei unui popor întreg fără atacul armatelor, fără gloanţe, prin
atacul asupra instituţiilor, simbolurilor, viziunilor, religiei, mitologiei, felului de a fi ale unui popor în
întregul său. Ea nu ucide oameni şi nu distruge maşina de război, ci „ucide” simboluri, instituţii,
maxime străvechi, opere eponime adică geniul unui popor. Efectul de umilire este uriaş, perplexitatea
este totală şi generalizată, paralizia sufletească este şi ea generalizată, de unde şi denumirea de „armă
logistică generalizată”.3 Noţiunea introdusă de Ilie Bădescu în analiza conflictualităţii moderne,
exprimă în mare măsură esenţa a ceea ce specialiştii numesc mai recent „confruntare informaţională”.
Cel mai radical şi violent dintre răspunsuri este terorismul internaţional, fenomen care se
prezintă astăzi ca o ameninţare globală ca urmare a asimilării unor tehnologii şi metode care l-au făcut
mult mai potent, mai dinamic, amorf şi din această cauză şi mai dificil de contracarat. În condiţiile
asimetriei covârşitoare în raportul de forţe, el a devenit principala armă a unor grupuri care nu dispun
de alte mijloace de utilizare a puterii, fiind cel mai utilizat şi atractiv mijloc de luptă pentru grupări
radicale şi fundamentaliste. Progresul tehnologic a asigurat grupurilor teroriste nu numai noi
capacităţi, ci şi o extindere considerabilă a ţintelor şi obiectivelor vizate, deşi, în mod paradoxal,
acestea reprezintă o lume incapabilă să accepte avantajele unui mod de viaţă modern şi ale valorilor
sociale promovate de globalizare, în primul rând a sistemelor deschise de comunicaţii, libera mişcare a
mijloacelor financiare şi noile tehnologii care stau la baza progresului. Grupările teroriste au dobândit
o mobilitate fără precedent şi capacitatea de a lovi pretutindeni în lume, capacitatea lor de a întreprinde
acţiuni violente crescând considerabil datorită noilor arme şi, în special, a accesului la explozivi foarte
puternici şi dispozitive de detonare sofisticate. În plus, ele au posibilitatea de a fi în centrul atenţiei
opiniei publice şi de a-şi realiza dorinţa aproape patologică de a fi în prim-planul atenţiei datorită
mass-media.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XX – lea şi până în prezent, dar sunt indicii evidente
că tendinţa se va manifesta şi în viitor, conflictualitatea a înregistrat un număr impresionant de
conflicte interetnice apărute ca urmare a manifestării unui proces cu dublă dinamică în societatea
actuală, respectiv fragmentarea politică şi integrarea regională, proces evident mai ales în fostele ţări
comuniste multietnice unde au fost redescoperite şi reafirmate principiile şi drepturile afirmate şi
susţinute cu tărie după primul Război Mondial. Revitalizarea etnicităţii şi a căutării identităţii de sine
este, în esenţa sa, pozitivă, dar ori de câte ori ea afectează drepturile altor comunităţi aceasta
degenerează şi devine cauza principală a declanşării unor conflicte armate. Totodată, trebuie menţionat
că ea nu este expresia unei stări de primitivism politic, specific doar lumii subdezvoltate, asemenea
manifestări apărând şi în regiuni şi state considerate dezvoltate şi cu un standard înalt de civilizaţie.

1.1.2. Război bazat pe reţea şi operaţii bazate pe efecte

În era tehnologiei informaţiei esenţa revoluţiei în afaceri militare (RMA) constă în impactul
acestei tehnologii revoluţionare şi al unor doctrine adecvate care pun în valoare la parametri optimi
aceste tehnologii, asupra spaţiului de luptă şi asupra fizionomiei războiului în ansamblul său, atunci
când aceste noi descoperiri ştiinţifice sunt utilizate în confruntarea cu adversarul. Prin urmare, RMA
presupune folosirea a trei vectori – tehnologii revoluţionare, doctrine adecvate şi spaţiul de luptă –
care dau conţinut conceptului „război bazat pe reţea” (RBR).
Definit şi ca „modalitatea de a genera putere de luptă prin integrare într-o reţea
informaţională a senzorilor, decidenţilor şi executanţilor în scopul cunoaşterii cuprinzătoare şi
permanente a spaţiului luptei, măririi eficienţei conducerii (prin viteză, stabilitate şi forţă), accelerării
dinamicii operaţiilor (prin ritm, intensitate şi densitate adecvate), realizării sinergiei efectelor
planificate pe obiective, sporirii viabilităţii şi obţinerii unui anumit grad de autosincronizare
acţională,” 4 RBR include elemente şi factori determinanţi conectaţi la cuceririle tehnico-ştiinţifice
actuale pentru obţinerea efectelor scontate în acţiuni de luptă dinamice şi eficiente. Realizarea acestor
deziderate necesită anumite capacităţi esenţiale: capacitatea de a realiza şi folosi reţele reale şi virtuale
şi de a le echipa cu sisteme C4I2SR, dotate cu hardware şi software necesare; capacitatea de a realiza

3
Ibidem, p. 314
4
David S. Alberts, John J. Garstka, Federic P. Stein, Network Centric Warfare: Developing and Leveraging Information
Superiority, www.strategypage.com/dls/articles/20021215.asp
6
baze de date corespunzătoare; capacitatea de a realiza şi interconecta sisteme de arme; capacitatea de a
construi forţe rapide şi flexibile, îndeosebi forţe expediţionare, interoperabile; capacitatea de proiecţie
a forţelor şi mijloacelor; capacitatea de logistică în reţea.
Unul din principiile de bază ale RBR este cunoaşterea situaţiei în ansamblul ei şi în timp real,
ceea ce presupune culegerea de date şi informaţii, transmiterea acestora pe canale criptate, sigure, în
vederea analizării şi diseminării acestora concomitent cu derularea acţiunilor. Aceasta solicită
senzorilor şi reţelelor capacitate de lucru maximă şi coerenţă, iar utilizatorilor profesionalism şi
pregătire temeinică pentru a crea imaginea completă şi fidelă a câmpului de luptă, realizând în acest fel
o cunoaştere reală a situaţiei, absolut necesară factorilor decidenţi pentru adoptarea unor măsuri
concrete şi oportune.
Importanţa acţiunilor specifice RBR este scoasă în evidenţă de faptul că aceste operaţii sunt de
tip integrat, incluzând şi spaţiul luptei, ceea ce face ca o condiţie esenţială de succes în acest tip de
război să fie infodominarea, realizarea superiorităţii totale prin aplicarea întrunită a vectorilor de
putere determinaţi de obţinerea şi transmiterea informaţiilor în timp real, luarea deciziilor cu precizie
maximă şi execuţia acţiunilor în ritm susţinut. În cadrul lor noile tehnologii, digitalizarea sistemelor de
luptă, utilizarea GPS (Global Position System), transmiterea de date prin reţele de mare viteză (gen
Internet), introducerea roboticii ca modalitate complementară acţiunii luptătorului viitorului (tip
operator – dispecer), vor redimensiona substanţial spaţiul de luptă.
Abordarea conceptului RBR într-o viziune sistemică deschide posibilitatea analizei şi
înţelegerii domeniilor de confruntare, în opinia unor autori acestea fiind domeniul fizic, domeniul
informaţional şi domeniul cognitiv sau cognitiv-decizional. 5

FIZIC: INFORMAŢIONAL: COGNITIV

- terestru; - date; - complexitatea fenomenelor;
- aerian; - informaţii; - compexitatea proceselor;
- maritim; - mijloace şi tehnică; - complexitatea reacţiilor;
- electromagnetic; - sisteme de prelucrare. - efervescenţa spaţială;
- cosmic. - efervescenţa temporală.

CÂŞTIGAREA RĂZBOIULUI

Figura nr. 1 – Domeniile de confruntare în RBR

Dacă războiul bazat pe reţea (RBR) reprezintă, cum am mai menţionat, o variantă optimizată a
conflictelor armate sub aspectul eficacităţii acţiunilor, abordarea pe bază de efecte a operaţiilor
militare presupune, pe lângă identificarea capabilităţilor reale ale inamicului/adversarului, folosirea
factorilor „cunoaştere” şi „sinergie” de către forţele proprii pentru a multiplica numărul opţiunilor
acţionale în scopul obţinerii succesului cu mai multă rapiditate şi cu costuri mai mici. Pornind de aici,
unele definiţii pun accentul pe palierele acţionale, considerând EBO ca fiind un „proces ce vizează
obţinerea unui răspuns strategic dorit sau efectul asupra inamicului/adversarului prin aplicarea
sinergică, cumulativă şi multiplicativă a capabilităţilor întregului personal civil şi militar la nivel
tactic, operativ şi strategic”, 6 această pespectivă însemnând înţelegerea inamicului/adversarului ca un
sistem complex la toate nivelurile şi orientând astfel efortul propriu în direcţia obţinerii unui set de
efecte determinate care nu înseamnă inevitabil distrugerea anumitor ţinte.
Adoptând o perspectivă mai largă şi după opinia noastră şi mai completă, o altă definiţie
sugerează că operaţiile bazate pe efecte sunt „acţiuni focalizate” asupra modului de exprimare al

5
Cristea Dumitru, Ion Roceanu, Războiul bazat pe reţea. Provocarea Erei Informaţionale în spaţiul de luptă, Bucureşti,
Editura Universităţii Naţionale de Apărare, 2005, p. 53
6
Alen W. Batshelet, Effects Based Operation: A New Operation Model, Strategy Research Project, U.S.Army War
College, Carlisle Barracks, PA, 2002, p. 165
7
actorilor şi apreciază că „acestea sunt seturi de acţiuni coordonate, orientate spre modelarea
comportamentului forţelor prietene, neutre şi inamice în timp de pace, în situaţii de criză sau
război”. 7
În aceeaşi notă, Comandamentul Întrunit al Forţelor SUA defineşte EBO ca fiind „un proces
pentru realizarea rezultatului strategic dezirabil sau un e fect asupra adversarului prin aplicarea
cumulativă, sinergică şi multiplicativă a întregii game de capabilităţi militare şi nonmilitare la nivel
strategic, operativ sau tactic. Un efect reprezintă rezultatul, evenimentul sau consecinţa fizică,
funcţională sau psihologică rezultată din acţiunile militare sau nonmilitare”. 8
Comandamentul Aliat pentru Transformare a preluat acest concept şi, împreună cu autorităţile
militare NATO, conduce şi coordonează procesul de dezvoltare şi de experimentare numit Effects
Based Approach to Operations – EBAO, definit ca „aplicarea coerentă şi atotcuprinzătoare a
instrumentelor variate ale Alianţei, combinată cu rezultatele practice ale cooperării cu actorii non-
NATO, pentru crearea efectelor necesare îndeplinirii obiectivelor planificate şi realizarea scopului
final NATO (NATO end-state)”, 9 NATO end-state reprezentând situaţia (starea) agreată, neambiguă,
unică şi concluzivă obţinută prin îndeplinirea unuia sau a mai multor obiective stabilite de către
Consiliul Nord-Atlantic.
În studiile specialiştilor militari români se consideră că „operaţiile bazate pe efecte presupun
un proces de identificare şi angajare a vulnerabilităţilor şi punctelor tari ale inamicului într-o
manieră unitară şi concertată, întrebuinţând toate mijloacele disponibile pentru obţinerea unor
rezultate sau efecte asupra adversarului, în concordanţă cu intenţia comandantului, prin aplicarea
sinergică şi cumulativă a întregului spectru de capabilităţi militare şi non-militare la toate nivelurile
conflictului”.10
În funcţie de natura, complexitatea şi dinamica obţinerii lor, efectele operaţiilor militare sunt:11
efecte simple (directe); efecte complexe (sinergice) care descriu interrelaţionarea efectelor la anumite
momente; efecte cumulative, definite ca un ansamblu de efecte complexe formate într-o perioadă de
timp bine definită; efecte în cascadă, descrise ca rezultate ale efectelor directe, indirecte sau complexe
asupra „impactului” de natură sistemică; efecte fizice, generate de acţiunile executate asupra
elementelor tangibile, indirecte sau complexe, în spectrul fizic; efecte comportamentale, generate de
acţiunile executate asupra elementelor intangibile, în context comportamental.

1.2. Multidimensionalitatea stărilor conflictuale

Conflictualitatea s-a extins deja spre toate orizonturile şi vine, în acelaşi timp, dinspre toate
orizonturile, cuprinzând spaţiul economic, informaţional, social, militar şi continuă să se extindă în
spaţiul cunoaşterii şi chiar în cel cultural, 12 aşa încât este cert că în prezent situaţiile conflictuale cresc
în complexitate, având o determinare complexă prin îmbinarea elementelor politice, diplomatice,
economice, militare, tehnico-ştiinţifice şi informaţionale, aflate într-o relaţie de interdependenţă.

7
Edward A. Smith, Effects Based Operations. Applying Network Centric Warfare in Peace, Crisis and War, The
Command and Control Reserch Program Publication Series, USA, November, 2002, p. 108
8
U.S. Joint Force Command (JFCOM), 2001, Concept Framework for Effects Based Operation, Draft White Paper, p. 27
9
MCM 052, MC position on EBAO, 2006, p. 2
10
General-locotenent dr. Teodor Frunzeti, Principii teoretice ale războiului bazat pe efecte, Conferinţa Doctrinară a
Forţelor Terestre, ediţia a VI – a, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2008, p. 12
11
Mircea Savu, Explicarea Finalităţii în Operaţiile bazate pe Efecte (EBAO), Strategii XXI, Secţiunea 6, Bucureşti,
Editura Universităţii Naţionale de Apărare, 2007, p. 28
12
Teodor Frunzeti, Mircea Mureşan, Gheorghe Văduva, Război şi haos, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-Editorial al
Armatei, 2009, p. 214
8
 Dimensiunea
politică

Dimensiunea Dimensiunea
culturală diplomatică

CONFLICTUL
ARMAT
Dimensiunea
Dimensiunea
economică şi
informaţională
tehnologică

Dimensiunea
militară

Figura nr. 2 – Multidimensionalitatea conflictului armat în societatea modernă

Implicarea atâtor domenii impune ca asigurarea stării de securitate, dar şi strategiile de

gestionare a stărilor conflictuale, să fie în primul rând rezultatul convergenţei aplicării unor presiuni de
natură politică, diplomatică, economică, informaţională iar la nevoie şi militară, în acest caz făcându-
se uz cu prioritate de operaţii care nu implică în cel mai înalt grad violenţa specifică luptei armate,
întrucât în toate ipostazele sale, gestionarea stării conflictuale este în primul rând un apanaj al politicii,
dimensiunea politică dobândind astfel tot mai multe valenţe strategice militare, iar acţiunea militară
dobândind, la rândul său, tot mai mult valenţe politice.
Prin redefinirea rolului confruntării armate în declanşarea, desfăşurarea şi deznodământul
conflictelor armate, acestea se aşează pe alte coordonate, în sensul că fenomenul se caracterizează prin
confruntare armată mai discretă, datorită disipării sale într-o stare de pace încordată, creşterii rolului
informaţiei şi a ponderii mijloacelor şi acţiunilor nonviolente, utilizării unor forţe şi mijloace
„paşnice” şi ecologice, confruntării majore mai mult în sfera informaţiilor şi decriptării intenţiilor
adversarului, desfăşurării confruntărilor nu în spaţiul marilor puteri ci în cel al zonelor de interes
geopolitic. 13

1.3. Informaţia, ca factor de putere

În esenţa ei, informaţia este o abstractizare a unui obiect sau fenomen, rezultată ca urmare a
percepţiilor şi interpretărilor cu privire la aceasta. Informaţiile neprelucrate până în momentul captării
lor de către senzorii unui receptor sunt informaţii naive, cunoscute sub denumirea de „date”, aşa încât
contactul cu fenomenul generează date, care odată interpretate, intră în a doua clasă de informaţii –
informaţii cunoscute sau „informaţii ştiinţifice”. 14 Datele rămân la statutul de date până când sunt
folosite pentru a determina o interpretare, moment în care ele devin informaţii, în general, societatea
umană asimilând informaţia unei comunicări sau unui mesaj care aduce ştiri despre unele fapte,
acţiuni, evenimente, obiecte, procese, însuşiri, transmise pentru realizarea unui scop, aşa încât
conceptul de informaţie este delimitat de orizontul de cunoaştere al fiecărui individ care ştie să
exploateze informativ un câmp sau un mediu informaţional. 15
Informaţia specifică domeniului militar se manifestă ca un factor decisiv pentru organizarea şi
desfăşurarea acestuia, informarea de calitate a conducerii militare înseamnând eliminarea într-o cât
mai mare măsură a incertitudinilor cu privire la organizarea şi modul de acţiune probabil al
adversarului, asigurarea avantajului informaţional al comandantului în operaţiile militare. Din această
perspectivă, informaţia se poate prezenta sub trei ipostaze: ca dată ce reprezintă un element cheie al
sistemelor de luptă, comunicaţii şi informaţii militare; ca element cheie al procesului de comandă şi de

13
Corneliu Sîrbu, Lucian Stăncilă, Constantin Florea, Stigmatul Războiului, Craiova, Editura Sitech, 2008, p. 93
14
Sorin Topor, Terorism informaţional, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2006, p. 15
15
Ştefan Vlăduţescu, Informaţia de la teorie către ştiinţă, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2002, p. 22
9
luare a deciziei, dacă este transformată în cunoaştere şi înţelegere; ca element mediatic capabil să
influenţeze percepţii şi atitudini şi să cristalizeze credinţe. 16
Demersul nostru cu privire la rolul informaţiei ca factor de putere nu poate eluda faptul că
progresul rapid al tehnologiei în domeniul telecomunicaţiilor şi al prelucrării datelor a provocat
schimbări profunde în modul în care societatea utilizează informaţiile, un factor deosebit de important
fiind reprezentat de explozia informaţiilor din surse deschise. Pe lângă utilizarea pe scară largă a
internet-ului, „prăbuşirea comunismului sovietic a fost poate cea mai importantă cauză care a facilitat
accesul la informaţiile din surse deschise, prin aceea că de la Vladivostok la fluviul Elba dispăruse un
întreg aparat menit să păstreze secretul chiar şi asupra celor mai banale evenimente.” 17
Competiţia pentru informaţii este tot atât de veche ca şi conflictul uman, fiind cu adevărat o
caracteristică definitorie a umanităţii, statele, corporaţiile şi indivizii căutând dintotdeauna să-şi
mărească şi să-şi protejeze propria bancă de informaţii, în timp ce încearcă să o limiteze şi să o
penetreze pe cea a adversarului. Astăzi este unanim recunoscut faptul că numeroase state moderne
folosesc pe scară largă aplicaţii bazate pe noile tehnologii ale informaţiei ca mijloc de a avea şi a folosi
accesul rapid la informaţie pentru a promova interesul naţional şi a-şi spori puterea economică, politică
şi militară. Structurile lor sunt legate la reţele informaţionale globale prin intermediul circuitelor de
informaţii şi produselor hardware şi software disponibile pe scară largă, dezvoltarea şi producerea
elementelor de tehnologie a informaţiei devenind o industrie ce face diferenţa în nivelul de dezvoltare
economico-socială şi de competitivitate a statelor.

1.4. O viziune extinsă cu privire la confruntarea informaţională

Lucrările care tratează problematica confruntării informaţionale se cantonează cel mai adesea
asupra operaţiilor informaţionale desfăşurate de beligeranţi în timpul conflictelor armate, deşi viaţa
demonstrează că un asemenea tip de confruntare este un fapt cvasicotidian care are loc la nivel global,
regional sau între două naţiuni în procesul de administrare de către statele comunităţii mondiale a
intereselor lor geopolitice şi geostrategice. Ea are loc din interese geopolitice şi geostrategice între
entităţi diverse (state, coaliţii, alianţe, organizaţii sau grupuri de interese) prin folosirea de metode,
tehnici şi mijloace speciale de natură informaţională în scopul afectării valorilor laice şi perene ale
oricărui stat istoriceşte constituit, dar şi al altor forme de organizare colectivă.

1.4.1. Afirmarea şi susţinerea informaţională a intereselor geopolitice şi

geostrategice în timp de pace

În societatea modernă, la nivelul înaltei strategii, anume strategia de securitate naţională,

fiecare stat urmăreşte să obţină, exploateze şi să protejeze informaţiile care privesc domeniile politic,
economic, militar, tehnico-ştiinţific etc. în sprijinul obiectivelor sale. Concomitent, fiecare stat ia
măsuri pentru cunoaşterea informaţiilor entităţilor cu care se află în relaţii de competiţie sau de
conflict, în vederea dezvoltării capacităţilor degradării sau contracarării capacităţilor informaţionale şi
operaţionale ale acestora. Drept urmare, calitatea interacţiunilor în mediul informaţional global
depinde de compatibilitatea scopurilor entităţilor care interacţionează, aceasta înscriindu-se într-o plajă
care se întinde de la forma pur pozitivă (cooperare şi competiţie la pace) şi până la cea pur negativă
(confruntare în situaţii de criză şi la război).
Starea de pace, criză sau conflict armat este direct legată de mijloacele utilizate şi de modul de
rezolvare a p roblemelor între actorii care interacţionează. Dacă pentru soluţionarea divergenţelor de
interese sunt folosite alte mijloace decât cele militare violente, se poate spune că ne situăm în afara
stării de conflict armat. Dar, chiar şi pe timp de pace, când „armele tac”, nu înseamnă că alte mijloace
nu sunt întrebuinţate pentru promovarea şi realizarea/impunerea intereselor proprii fiecărui stat, iar
unul dintre aceste mijloace este informaţia. „Dacă folosind informaţia – afirmă James Adams – poţi
determina o ţară să facă ceea ce vrei tu, sau s-o împiedici să facă ceea ce nu vrei ca ea să facă, atunci

16
SMG/FOP – 3.15, Doctrina operaţiilor informaţionale, Bucureşti, 2006, p. 39
17
Abram N. Shulski, Gary J. Schmitt, Războiul tăcut. Introducere în universul informaţiilor secrete, Iaşi, Editura Polirom,
2008, p. 216
10
nu mai e nevoie de forţă militară. Aşa ceva e cu adevărat revoluţionar.” 18 De aceea, problematica de
ansamblu a confruntării informaţionale trebuie tratată luând în considerare ansamblul stărilor de pace,
criză sau război.
În domeniul securităţii şi apărării, folosirea informaţiei ca armă necesită în primul rând
definirea rolului acesteia în diferite ipostaze de utilizare (pace, criză, război), apoi se stabilesc
mijloacele cele mai adecvate şi mai avantajos plasate pentru a satisface nevoile definite, urmează faza
de culegere a informaţiilor şi cea de analiză critică, iar analizei critice îi succede sinteza şi punerea
informaţiilor la dispoziţia utilizatorilor.
Entităţile care în situaţii tensionate pe timpul conflictelor armate, dar chiar şi în situaţiile de
normalitate de tip nonconflictual pot fi autori, dar şi victime ale acţiunilor de confruntare
informaţională sunt diverse, astfel încât ele nu pot fi limitate la statele suverane ca principali actori pe
scena geopolitică, ci trebuie avută în vedere şi considerabila varietate a altor entităţi ce intervin în toate
domeniile în care sunt interese geopolitice, geostrategice, economice, tehnologice sau de altă natură.
Astfel, în spectrul confruntării informaţionale pe lângă statele suverane apar organizaţiile
internaţionale create pentru exercitarea unor funcţii globale. Acestea, şi alţi actori, pentru a obţine
diferite avantaje caută să influenţeze pe căi informaţionale organizaţii sau entităţi din compunerea lor,
cum ar fi grupurile subnaţionale formate în jurul unei mari diversităţi de probleme care, deşi nu au
atribute de suveranitate (teritoriu, recunoaştere ca subiect de drept internaţional, monopol în folosirea
forţei) şi se situează la diferite niveluri de organizare, pot acţiona la rândul lor prin mijloace şi metode
specifice confruntării informaţionale sau pot fi victime ale acestora.
O categorie importantă de actori de pe scena globală care joacă un anumit rol în susţinerea
informaţională a intereselor geopolitice şi geostrategice, aflată în creştere numerică şi ca manifestare
care există în afara sau transced graniţele statelor, sunt grupurile şi organizaţiile transnaţionale şi
multinaţionale. Acestea sunt mai mult sau mai puţin legale, au scopuri mai mult sau mai puţin vizibile,
dar au adesea capacitatea de a ocoli suveranitatea statelor prin mobilitatea activităţilor lor. În plus,
dispun deseori de tehnologie performantă şi nu ezită să o folosească pentru a exploata informaţia în
avantajul lor, iar dacă au interese într-o zonă aflată în criză sau în război desfăşoară sau cel puţin
sprijină acele acţiuni informaţionale care le sunt favorabile.
În final, în ecuaţia afirmării şi susţinerii informaţionale a intereselor geopolitice şi geostrategice
găsim şi entităţile individuale specifice. Acestea includ şefi de state şi de guverne, de instituţii şi ai
diverselor grupuri, suporterii lor, disidenţii (nonconformiştii), precum şi populaţia care joacă şi ea un
rol major în special în chestiunile sociale, economice şi politice şi, prin urmare, devine o ţintă
potenţială semnificativă a acţiunilor de confruntare informaţională. Chiar indivizi izolaţi, cum ar fi
hackerii, trebuie luaţi în considerare având în vedere potenţialul mare pe care îl au de a p enetra
sistemele şi procesele informatice şi de a afecta informaţiile vehiculate sau conţinute în acestea.

1.4.2. Susţinerea informaţională a efortului de război în caz de conflict armat

Pe timpul desfăşurării conflictului, confruntarea pe plan informaţional devine, în funcţie de

situaţie, o formă de confruntare asimetrică, mai ales dacă părţile folosesc pentru realizarea scopurilor
şi intereselor lor mijloace şi metode diferite de ale adversarului, ce constau în vizarea informaţiilor şi
funcţiilor informaţionale ale acestuia specifice tuturor domeniilor de confruntare, protejându-le pe cele
proprii, cu intenţia de a deteriora voinţa sau capacitatea sa de luptă. Astfel, confruntarea
informaţională ne apare ca un mijloc, nu o finalitate, în acelaşi mod în care confruntarea aeriană – să
spunem – este un mijloc, nu o finalitate în confruntarea armată, fiind folosită ca o modalitate de
dirijare a atacului strategic şi interdicţiei. 19
Însă informaţia este şi acţiune, având de altfel întotdeauna mai mult sau mai puţin acest statut,
aşa încât acţiunile desfăşurate în domeniul informaţional în timpul conflictului armat trebuie privite ca
acţiuni ce urmăresc realizarea succesului, din care cauză la nivel operaţional controlul informaţiei
necesită sinergizarea a patru domenii (procurarea informaţiei, decizia, acţiunile în câmpul fizic,
acţiunile în câmpul imaterial), deziderat facilitat de două domenii tehnice a căror stăpânire este
indispensabilă - electronica şi informatica.
18
James Adams, Următorul, ultimul război mondial, Bucureşti, Editura Antet, 1998, p. 346
19
Corneliu Sîrbu, Lucian Stăncilă, Constantin Florea, op. cit., p. 436
11
 În funcţie de tipul acţiunilor, confruntarea informaţională mai urmăreşte:
a) opacifierea situaţiei pentru adversar, pentru a-l împiedica să aibă o cunoaştere clară, să o
înţeleagă şi să anticipeze acţiunile desfăşurate;
b) asigurarea funcţionării sistemelor informaţionale proprii şi securitatea informaţiilor care
circulă prin acestea (sisteme de culegere a informaţiilor, de comunicaţii, de sprijin al conducerii,
sisteme de arme);
c) neutralizarea sistemelor informaţionale ale adversarului;
d) împiedicarea evoluţiei situaţiei în sensul favorabil/dorit de adversar.
În operaţiile strategice militare se poate vorbi de o veritabilă confruntare informaţională care
are loc sub forma operaţiilor informaţionale şi care condiţionează conducerea acţiunilor forţelor
angajate, dar vizează şi alte aspecte, cum ar fi de exemplu acţiunile pentru controlul întregului spaţiu
din adâncime, a capacităţilor şi rezervelor strategice ale adversarului, decizia acestuia etc., la acest
nivel realizându-se sensul, coerenţa şi sinergia ansamblului de activităţi. În zona acţiunilor militare de
nivel operativ şi tactic, în care se desfăşoară de fapt lupta armată, au loc acţiuni de comandă şi control
care constituie suportul, motorul şi obiectivul înfruntării voinţelor. Aici toate structurile sunt implicate
în ciclul informaţional pentru a lua propriile decizii, pentru conducerea acţiunilor proprii şi pentru a
participa la obţinerea informaţiilor necesare lor sau eşaloanelor superioare, în funcţie de posibilităţile
de care dispun.

1.5. Terorism informaţional

În peisajul fenomenului terorist contemporan terorismul informaţional, ca mod de manifestare

a conflictualităţii, nu este, în opinia specialiştilor în domeniu, o formă de terorism în sine, aparte, ci
reprezintă o conexiune a infracţiunilor informaţionale de fraudă sau abuz asupra unui sistem
informaţional, pe fondul unui act de violenţă fizică specifică terorismului tradiţional. 20 Îmbinarea
procedeelor tradiţionale de acţiune teroristă cu tacticile şi instrumentele confruntării informaţionale
poate face, fără doar şi poate, în viitor ca atacurile teroriste să câştige în subtilitatea concepţiei,
precizia execuţiei şi amploarea efectelor distructive şi psihologice urmărite, mai ales că în ciuda
măsurilor excepţionale luate de autorităţile din toată lumea, sistemele informaţionale pe care populaţia
şi autorităţile îşi bazează activitatea lor cotidiană s-au dovedit adesea protejate în mod
necorespunzător.
Teroriştii informaţionali au demonstrat cât de repede poate ocoli un atacator cea mai
performantă protecţie tehnologică pentru a executa atacul asupra unui sistem informaţional extrem de
eficient, din interiorul său. Ei joacă roluri de studenţi, de buni vecini, locatari ai unui imobil, de
lucrători oneşti etc., trecând astfel neobservaţi pentru că îşi ascund cu dibăcie convingerile în timp ce
complotează împotriva societăţii folosind trucuri ale ingineriei sociale, infiltrându-se în diverse firme,
în companii de asigurare cu apă potabilă, în centrale electrice sau alte componente vitale ale
infrastructurii social-economice ale unei naţiuni. Având în vedere că din toate aceste acţiuni lipseşte
elementul definitoriu al terorismului clasic – violenţa –, se pune pe bună dreptate întrebarea dacă
terorismul informaţional este cu adevărat o formă de terorism sau doar o componentă intrinsecă, o
dimensiune sau o metodă nouă de acţiune a terorismului tradiţional.
Abordarea problematicii ţintelor terorismului informaţional trebuie să aibă în vedere că în acest
gen de acţiuni prin manipularea digitală, spre exemplu, a unor secvenţe vizuale pe un post de
televiziune pot fi transmise imagini aparente ale unor scene de tortură care să impresioneze puternic
opinia publică şi oficialităţile, aşa cum a fost şi cazul jurnaliştilor români în Irak. Folosind tehnici de
dezinformare, teroriştii informaţionali pot ataca direct ţintele umane prin atacul informaţiilor
gestionate de acestea şi a sistemelor lor informaţionale, în modalităţi care nu ar putea fi executate în
mod fizic. Ei pot pătrunde relativ uşor în sistemele informaţionale ţintă, acţiunile lor eschivându-se
măsurilor curente de apărare informaţională dacă structurile abilitate monitorizează greoi metodele şi
„armele” acestora, obţinând cu uşurinţă accesul către ţintele vizate din cele mai variate locuri de
dispunere.

20
Mathew G. Devost, Pollard Neal, Hougthon Brian, Information Terrorism: Can You Trust Your Toaster?, Terrorism
Research Center: National Defense University, 1997, p. 1
12
 Noile tendinţe ale terorismului informaţional vizează, între altele, manipularea opiniei publice
pentru a-şi face cunoscute obiectivele, a recruta noi adepţi şi membri în structurile sale şi pentru a
justifica într-un mod cât mai credibil acţiunile, folosind cele mai recente descoperiri şi inovaţii în
domeniul ştiinţelor socio-cognitive şi ale comunicării. În consecinţă, nu întâmplător în ultimii ani în
studiile dedicate fenomenului terorist întâlnim un tip de terorism pe care îl putem include în categoria
terorismului informaţional – ad-terorismul. El reflectă interferenţa dintre terorism şi reclamă, particula
„ad” provenind din englezescul „advertising” (reclamă), acesta fiind doar produsul efectiv şi final
(mesajul) al procesului şi activităţii de publicitate care, în funcţie de canalul mediatic căruia îi este
destinată, poate fi macheta de presă, suportul TV sau radio etc. Reclama, sub orice formă s-ar
prezenta, nu constituie o situaţie ce apare în câmpul variat al fenomenelor exterioare în faţa căreia
indivizii sunt chemaţi să se adapteze, ci ea are un caracter de apel, de avertizare, invitare şi scopul de a
determina o anumită reacţie din partea acelora cărora li se adresează. 21
Din perspectiva abordărilor ştiinţelor socio-cognitive, ad-terorismul este o comunicare de tip
persuasiv emisă de către o grupare teroristă prin mass-media adresată unui public-ţintă în scopul de a
modifica favorabil atitudinea acestuia faţă de expectanţele ei 22 sau o formă de comunicare în masă
care are o puternică influenţă asupra formării, consolidării şi schimbării atitudinilor, gesturilor,
părerilor şi comportamentelor oamenilor, pentru a determina un guvern sau grup-ţintă să acţioneze în
vederea atingerii scopurilor propuse. 23 Potrivit altei opinii, ad-terorismul este reclama sau publicitatea
teroristului, o formă de comunicare făcută prin intermediul mass-media de către terorişti, cu intenţia de
persuasiune şi producere de teroare. 24
Mediatizarea terorii produce efecte în plan psihoindividual, psihosocial şi sociocultural, care
pot fi diferenţiate după criterii de intensitate, zone de manifestare, persistenţă, modul cum îşi exercită
influenţa la rândul său grupul sau persoana-ţintă, pe baza criteriilor de analiză a efectelor negative în
masă fiind elaborate numeroase teorii asupra rolului, funcţiilor şi mecanismelor psihosociale prin care
acestea acţionează.

21
Corneliu Sîrbu, Cornel-Darmasco Dincă, Sindromul marii violenţe, Craiova, Editura Universitaria, 2009, p. 114
22
Apud Cristian Delcea, Ad-terorismul ca bias al opiniei publice din România cu privire la atentatele de la 11 septembrie
2001, în revista Terorismul azi, vol. XXXIV – XXXVII, an III, 2008, p. 54
23
Idem
24
Idem
13
 CAPITOLUL II
PROBLEME GENERALE PRIVIND OPERAŢIILE INFORMAŢIONALE
(INFO OPS)

Realităţile lumii contemporane şi cele care se întrevăd pentru societatea viitorului modifică
întreaga filozofie a conflictualităţii dând prioritate formelor şi metodelor nedistructive sau puţin
distructive, bazate pe folosirea informaţiei, în detrimentul celor clasice, astfel încât operaţiile militare
întrunite înseamnă nu neapărat confruntarea forţelor pe câmpul de luptă, ci o abordare indirectă a
adversarului folosind înalta tehnologie şi exploatând vulnerabilităţile psihologice şi comportamentale
inerente naturii umane.

2.1. Influenţarea, armă a conflictului armat modern

Materia primă a oricărui act de influenţare a unei persoane este psihicul uman, problema care
se pune în acest caz fiind identificarea acelui resort sau a acel or resorturi din interiorul sistemului
psihic al acelei persoane care poate/pot genera un anumit tip de schimbări ale atitudinilor şi
comportamentului său. Dar, cum individul respectiv nu este izolat, ci este de regulă parte activă a unui
grup, a unei colectivităţi sau mulţimi, determinărilor psihologice li se adaugă altele de natură
sociologică ce ţin de mediu, context, comunitate, tradiţie etc., precum şi elemente interioare ale
psihicului comune tuturor oamenilor.

2.1.1. Fundamente psihologice şi sociologice

Operaţiile informaţionale valorizează şi acea dihotomie a impulsurilor ce se manifestă în

psihicul uman cunoscute în psihologie sub denumirea de consonanţă, respectiv disonanţă cognitivă.
Modelul consonanţei şi disonanţei afirmă că atunci când omul este pus într-o situaţie de conflict sau în
cazul manifestării a două tendinţe opuse – una spre consens şi alta spre divergenţă –, tensiunea care
apare în psihicul său împinge spre modificarea uneia dintre cele două tendinţe pentru eliminarea
disonanţei şi revenirea la consonanţă. Mesajele transmise la un moment dat de o anumită sursă sunt
receptate şi supuse de către individ propriului filtru de percepţie selectivă, care fie acceptă mesajul
într-un proces de consonanţă, fie îl refuză datorită unui proces de disonanţă.
Acestea vizează tocmai obţinerea unei anumite atitudini şi a unui anumit comportament din
partea „ţintei”, cele două concepte fiind frecvent întâlnite în lucrările care abordează problematica
influenţării, persuasiunii şi propagandei. Raportul dintre atitudine şi comportament este acela dintre
întreg şi parte, în care atitudinea este în opinia profesorilor britanici Nicky Hayes şi Sue Orrell „o
dispoziţie relativ permanentă faţă de o persoană sau un eveniment din viaţa noastră”, care poate
include şi „o întreagă varietate de convingeri şi sentimente în legătură cu o anumită problemă”. 25 Ei
identifică trei componente ale atitudinii: cea cognitivă, formată din convingerile care justifică
simţămintele, cea afectivă, bazată pe emoţii şi cea comportamentală, care „reprezintă modalitatea în
care atitudinea poate să ne influenţeze acţiunile”, comportamentul reprezentând partea cinetică a
atitudinii, rezultanta acesteia în plan acţional. 26
Această concepţie este una de tip pragmatic, condiţionată la rândul ei de filozofia euro-
atlantică de sorginte behavioristă, care nu se suprapune totdeauna cu cele provenind din alte culturi în
care această doctrină este pusă în practică, iar rezultatele modeste obţinute în operaţiile informaţionale
desfăşurate în Somalia, Afganistan, Iraq sau chiar în Kosovo dovedesc aceste limite. Concluzia este că
modelul behaviorist, mecanic şi liniar, bazat pe ecuaţia stimul-răspuns, poate induce o falsă încredere
în eficienţa şanselor de modificare a atitudinilor şi comportamentelor prin algoritmul operaţiilor
psihologice moderne. Deşi în mediile militare de specialitate euro-atlantice a început să se discute din
ce în ce mai mult despre rolul major al percepţiilor, emoţiilor şi factorilor culturali, aceştia încă nu au
fost integraţi într-un mod pe deplin satisfăcător în procedurile standard de operare ale operaţiilor
informaţionale.

25
Nicky Hayes, Sue Orrell, Introducere în psihologie, Bucureşti, Editura Bic All, 2003, p. 311
26
Ibidem, p. 313
14
 2.1.2. Vectorii influenţării

În centrul complexului proces de influenţare stă comunicarea, cu multiplele ei variante, forme,

metode şi instrumente, o serie de modalităţi specifice de acţiune asupra psihicului cum sunt
persuasiunea şi manipularea, minciuna şi dezinformarea, precum şi obiectul însăşi asupra căruia se
exercită acţiunea de influenţare, care poate fi, după caz, un individ sau o colectivitate.
Informaţia, mesajul şi simbolul sunt în calitate de vectori suport prezente în cvasitotalitatea
definiţiilor comunicării. Astfel Nicky Hayes şi Sue Orrell, pe care i-am mai citat în studiul nostru,
definesc comunicarea drept „trecerea informaţiei de la o persoană la alta” 27, respectiva informaţie
putând fi un gest, adică o comunicare nonverbală, sau o comunicare verbală simbolică. O definiţie
cuprinzătoare a comunicării a fost dată de Theodorson, pentru acesta comunicarea fiind „transmiterea
informaţiilor, ideilor şi atitudinilor sau emoţiilor de la o persoană la alta sau de la un grup la altul în
mod esenţial prin intermediul simbolurilor.” 28
Sociologul german Gerbner pune accentul în studiile sale nu pe simbol, ci pe mesaj, definind
comunicarea drept interacţiune socială prin intermediul mesajelor, iar Nicky Stanton include printre
obiectivele comunicării după acelea de a fi receptaţi, de a fi înţeleşi, de a fi acceptat, pe cel care se
referă la „a provoca o s chimbare de comportament sau de atitudine” 29, ceea ce face legătura dintre
comunicare şi scopul propagandei.
Pentru a-şi atinge scopul, unul din principalii vectori ai influenţării atitudinii şi
comportamentului ţintei este persuasiunea şi manipularea, două fenomene, două procese fundamental
legate între ele.
Recent, Doru Pop sublinia şi el existenţa unei linii de demarcaţie între propagandă şi
persuasiune, propaganda fiind asociată coerciţiei „prin impunerea voinţei propagandistului”, în timp
ce persuasiunea se desfăşoară „într-un cadru tranzacţional, pe baza liberului consimţământ al
persuadatului”. 30
Abordând persuasiunea mai mult din perspectivă psihologică, Loup Francart o situează între
„sugestie” şi „obedienţă”, pe o scară ce porneşte de la „comunicarea prin informare”, trece prin
„mistificare” şi sfârşeşte cu „alienarea prin teroare.” 31 În viziunea sa persuasiunea cunoaşte trei
forme: indusă, consimţită şi provocată.
Un alt registru în care trebuie analizată persuasiunea este cel comunicaţional, perspectivă din
care înţelegerea acesteia nu se poate face decât prin înţelegerea procesului psihologic de folosire a
informaţiei de către om în timpul proceselor de comunicare. 32 Kapferer, citat mai sus, a d efinit
persuasiunea printr-o succesiune de operaţii distincte. Într-o primă etapă subiectul este expus la
mesaje, în cea de-a doua are loc stimularea senzorială şi decodarea respectivelor mesaje, urmează un
ansamblu de operaţii psihologice al căror rezultat constă în acceptarea ori refuzul recomandării
mesajului, iar în a patra etapă se produc acele transformări psihologice care conduc la modificări de
atitudine. Aceste prime patru etape ale procesului de persuasiune sunt intim legate de percepţia
subiectului persuadat, ceea ce înseamnă că mecanismele cognitive joacă un rol major în cadrul acestui
tip de influenţare. În a cincea etapă atitudinile se stabilizează în timp şi încep să producă efecte, iar în
cea de-a şasea se produce schimbarea de comportament a subiectului, adică trecerea de la atitudine la
acţiune. Plasând persuasiunea în universul comunicării, Kapferer ajunge la conceptul de comunicare
persuasivă, definit de el drept „procesul prin care o sursă transmite unidirecţional simboluri
lingvistice sau non-lingvistice în scopul de a influenţa una sau mai multe persoane” 33, definiţie care se
apropie foarte mult de ceea ce este numit drept propagandă, al cărei nucleu şi este în fapt.
Legată de persuasiune şi de propagandă este şi manipularea, un vector al influenţării despre
care Bogdan Ficeac spune că desemnează „o anume situaţie socială creată premeditat pentru a

27
Ibidem, p. 319
28
Apud Denis McQuail, Sven Windhal, Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă, Bucureşti, Editura
Comunicare.ro, 2004, p. 12
29
Nicky Stanton, Comunicarea, Bucureşti, S.C. „Ştiinţă şi tehnică” S.A., 1995, p. 1
30
Doru Pop, Mass-media şi politica, Iaşi, Editura Institutul European, 2000, p. 50
31
Loup Francart, Les actions dans les champs psichologiques, Paris, Editura Economică, 2000, pp. 164-173
32
Jean-Noel Kapferer, Căile persuasiunii. Modul de influenţare a comportamentelor prin mass-media şi publicitate,
Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2002, p. 14
33
Ibidem, p. 20
15
influenţa reacţiile şi comportamentul manipulaţilor în sensul dorit de manipulator,” 34 ceea ce
înseamnă că manipularea este o tehnică de propagandă. Autorul citat face totuşi o distincţie între
manipulare şi persuasiune afirmând că „acţionând asupra subconştientului, artizanii manipulării obţin
aproape întotdeauna reacţiile dorite din partea subiecţilor, fără ca aceştia să îşi dea seama că sunt
influenţaţi.” 35
Despre mixajul între propagandă şi manipulare scrie şi Bernard Raquin, pentru care
„propaganda prezintă avantajul că are efecte asupra majorităţii populaţiei, manipulând minţile.
Comportamentul nostru, idealurile, emoţiile, sexualitatea şi moravurile, opiniile noastre sunt produse
secundare ale credinţelor noastre. De aceea propaganda, dar şi majoritatea formelor noastre de
comunicare şi de informare, vizează modelarea acestora.” 36 El nu plasează iremediabil propaganda în
sfera minciunii, chiar dacă o asociază cu dezinformarea şi armele parapsihologice şi menţionează
marile semne de întrebare ale epocii contemporane drept argumente ale viziunii sale despre
propagandă – manipulare – dezinformare.
Începând cu scrierile lui Sofocle, Platon, mai târziu Machiavelli, şi până în zilele noastre,
conceptul de minciună şi rolul acesteia ca vector de influenţare a creat o bogată literatură. Dar
minciuna nu a fost doar obiectul unor studii teoretice mai mult sau mai puţin incitante, ci în primul
rând o armă redutabilă în comportamentul orientat spre îndeplinirea unor scopuri cât se poate de
concrete şi uneori cât se poate de nobile, cum ar fi, de exemplu, cele care ţin de interesul naţional.
Pentru aceste ipostaze este preferat, din raţiuni uşor de înţeles, un concept mai puţin şocant, cel de
dezinformare.
Nu este rostul studiului nostru să aprofundeze aspectele intime şi de detaliu ale celor două
concepte, aşa încât trecem peste numeroasele controverse în care îşi face loc nu o dată subiectivismul,
şi ne rezumăm la a aborda câteva aspecte definitorii ale dezinformării şi ale variantelor acesteia:
înşelarea militară şi inducerea în eroare a adversarului, acţiuni necondamnate de dreptul internaţional
întrucât nu sunt asimilate perfidiei. Se naşte astfel un paradox ca urmare a faptului că minciuna,
perfidia, sunt repudiate ca imorale, în timp ce dezinformarea, înşelarea militară, inducerea în eroare
sunt acceptate, deşi au la bază tot o construcţie bazată pe neadevăr. Explicaţia constă în faptul că
prohibiţia completă a minciunii, neadevărului, înşelăciunii în orice formă s-ar manifesta aceasta nu
este posibilă în realitate, fiind posibilă doar îngrădirea minciunii în limitele unor norme scrise sau nu,
care să o facă acceptabilă din punctul de vedere al exigenţelor morale ale societăţii.

2.2. Definiţia şi conţinutul operaţiilor informaţionale

Toate definiţiile date operaţiilor informaţionale, cel puţin în doctrinele statelor membre NATO,
au ca punct de plecare doctrina pentru operaţii informaţionale a SUA - Joint Pub 3-13. Apărută în
februarie 2006 şi valabilă pentru toate cele patru categorii de forţe ale armatei (terestre – Army, navale
– Navy, aeriene – Air Forces şi infanteria marină – Marines) noua definiţie americană, mult mai
descriptivă şi mai detaliată decât precedentele, şi la care vom reveni în cuprinsul acestui capitol,
defineşte operaţiile informaţionale drept: 37 „Utilizarea integrată a războiului electronic – EW, a
operaţiilor în reţelele de calculator – CNO, a operaţiilor psihologice – PSYOPS, a înşelării militare –
MILDEC şi a securităţii operaţionale – OPSEC împreună cu capabilităţile de sprijin şi înrudite
specifice pentru a influenţa, a degrada, a corupe sau a uzurpa procesul uman sau automat de luare a
deciziei de către adversar, simultan cu protejarea propriilor procese.”
În cadrul NATO, vechea definiţie în care operaţiile informaţionale erau considerate ca fiind
„acţiuni coordonate pentru a crea efecte dorite asupra voinţei, înţelegerii şi capacităţii adversarilor
potenţiali şi altor grupuri aprobate, în sprijinul obiectivelor generale ale Alianţei, prin afectarea
informaţiilor, a proceselor bazate pe informaţii şi a sistemelor acestora, în timp ce se exploatează şi
se protejează informaţiile, procesele şi sistemele proprii” 38, a fost schimbată în martie 2007. Consiliul
Nord Atlantic a aprobat noua politică NATO privind operaţiile informaţionale (MC 422/3), care

34
Bogdan Ficeac, Tehnici de manipulare, Bucureşti, Editura Nemira, 1997, p. 30
35
Ibidem, p. 127
36
Bernard Raquin, Marile manipulări în epoca modernă, Bucureşti, Editura Pro Editură şi Tipografie, 2007, p. 127
37
Information Operations, Joint Pub. 3-13, USA, februarie 2006
38
MC 422/2, NATO Info Ops Policy Paper, 28 octombrie 2005
16
convenea să definească acest tip de operaţii drept „o funcţie militară care asigură consiliere şi
coordonare referitor la activităţile informaţionale militare, în scopul de a crea efectele dorite asupra
voinţei, înţelegerii şi capacităţilor adversarului, potenţialului adversar sau altor părţi aprobate de
Consiliul Nord Atlantic, în sprijinul obiectivelor militare ale Alianţei.” 39
În spiritul acestor analize şi interpretări, armata României dispune astăzi de o doctrină a
operaţiilor informaţionale ce creează un cadru conceptual unitar pentru desfăşurarea acestui gen de
acţiuni militare, în conformitate cu cerinţele legislaţiei internaţionale, cu politica şi principiile NATO
în acest domeniu, şi a demarat procesul de înfiinţare a unor structuri de specialitate. Ele sunt justificate
de schimbările şi evoluţiile intervenite în mediul de securitate, extinderea la scară globală şi
perfecţionarea tehnologiilor informatice şi a mijloacelor de comunicare în masă, adâncirea procesului
de transformare şi profesionalizare a armatei României, realizarea unui nivel corespunzător de
interoperabilitate cu structurile euroatlantice de operaţii informaţionale din statele membre NATO,
încadrarea de către ofiţeri din armata României a unor funcţii în structuri de INFO OPS din
comandamentele NATO sau participarea pe funcţii de profil în misiuni internaţionale, exerciţii şi
aplicaţii multinaţionale.
Având în vedere toate aceste condiţionalităţi, Doctrina operaţiilor informaţionale (SMG/FOP –
3.15), elaborată în anul 2006, defineşte operaţiile informaţionale (INFO OPS) drept „acţiuni
sincronizate şi coordonate, planificate şi desfăşurate în vederea obţinerii efectelor dorite asupra
voinţei, puterii de înţelegere şi capacităţilor/mijloacelor adversarului, potenţialului adversar sau altor
entităţi aprobate de Autoritatea Naţională de Comandă, în sprijinul îndeplinirii obiectivelor
comandantului, prin afectarea informaţiilor şi proceselor bazate pe informaţie ale acestora,
concomitent atât cu valorificarea propriilor informaţii, cât şi cu protecţia şi întărirea propriilor
sisteme bazate pe informaţii.” 40

2.3. Sistemul determinărilor operaţiilor informaţionale

Conflictul armat este un fenomen social a cărui evoluţie chiar dacă este uneori imprevizibilă
are, ca oricare alt fenomen social, legităţi care pot şi trebuie studiate şi avute în vedere în încercarea de
a-l preveni, de a-i atenua forţa distructivă şi de a-l câştiga dacă nu a putut fi evitat. Fundamentarea
ştiinţifică a acţiunilor militare – iar operaţiile informaţionale nu fac excepţie – presupune identificarea
şi determinarea dimesiunilor lor nomologice, teleologice, axiologice, structural-oraganizaţionale,
psihic-motivaţionale, instrumental-operaţionale, ergonomice etc. Este o determinare complexă, în care
toate dimensiunile au manifestări specifice, unele legate mai mult, iar altele mai puţin de confruntarea
propriu-zisă.

2.3.1. Fundamentele nomologice

Determinismul nomologic al acţiunilor militare include legile generale ale războiului, legile şi
principiile luptei armate, legile şi principiile confruntării în celelalte domenii (politic, diplomatic,
economic, tehnologic, informaţional), precum şi sistemul determinărilor de tip subiectiv care include
legile dreptului conflictelor armate (dreptul internaţional umanitar) şi hotărârile organismelor
internaţionale cu vocaţie în materie de securitate, în primul rând ONU şi Consiliul de Securitate al
ONU. Acest context general este şi cadrul de manifestare al determinismului nomologic al INFO OPS
chiar dacă, cel puţin aparent, unele legi şi principii generale se regăsesc şi influenţează mai puţin
domeniul restrâns şi puternic specializat al operaţiilor informaţionale.

2.3.2. Întemeierea teleologică

Determinarea teleologică a oricărei acţiuni umane exprimă condiţionarea sa prin scop,

finalitatea acestui tip de determinare având un rol permanent reglator în raporturile dintre agent,
obiect, mijloace, acţiuni şi rezultat. Un astfel de rol reglator îl îndeplineşte relaţia teleologică şi în

39
MC 422/3, NATO Policy on Information Operation, 2007
40
SMG/FOP – 3.15, Doctrina Operaţiilor Informaţionale, Bucureşti, 2006, art. 0107(1); Doctrina Armatei României,
2007, art. 111(1)
17
acţiunea militară, iar prin întemeierea teleologică a operaţiilor informaţionale înţelegem
fundamentarea acestora pe baza scopurilor urmărite în desfăşurarea acţiunilor specifice tipului de
operaţii respectiv, întrucât scopurile determină valoarea şi natura forţelor şi mijloacelor întrebuinţate
pentru îndeplinirea lor, formele şi procedeele de acţiune ce vor fi folosite, activitatea structurilor de
conducere şi a celor de execuţie, activitatea de asigurare, protecţie şi logistică.
Acţionând asupra psihicului forţelor adverse, spre deosebire de operaţiile specifice luptei
armate care vizează cu prioritate afectarea capacităţilor şi/sau mijloacelor de care dispun acestea,
operaţiile informaţionale au ca scop afectarea sau influenţarea acelor elemente de factură nonmaterială
şi materială de care depinde calitatea deciziilor lor, în primul rând a voinţei, puterii de înţelegere a
situaţiilor şi a percepţiei acestora, şi doar într-o măsură mai mică influenţarea capacităţii lor de acţiune
fizică.
Influenţarea voinţei factorilor de decizie şi a liderilor de a acţiona are ca obiective subminarea
coeziunii, a sprijinului moral şi diminuarea hotărârii factorilor de decizie şi a liderilor forţelor adverse
de a continua acţiunile, protecţia şi întărirea voinţei forţelor proprii şi aliate prin menţinerea coeziunii
şi a libertăţii de acţiune, precum şi contracararea eforturilor adversarilor de a le influenţa, promovarea
intereselor NATO/UE şi influenţarea părţilor neutre sau indecise şi contracararea eforturilor
adversarilor de a-i influenţa. 41

2.3.3. Dimensiunea instrumentală

În sistemul determinărilor operaţiilor informaţionale desfăşurate în condiţiile războiului bazat

pe reţea şi a operaţiilor bazate pe efecte, alături de întemeierile nomologice şi teleologice la care ne-am
referit anterior, un rol hotărâtor îl au forţele şi mijloacele folosite, acestea reprezentând componenta
(dimensiunea) instrumentală.
Lucrările de specialitate grupează instrumentele (forţele şi mijloacele) operaţiilor
informaţionale având în vedere pe de o parte elementul uman şi cel tehnic, iar pe de altă parte
elementul organizaţional cu alcătuirea, competenţele şi misiunile sale.

2.4. Scurtă analiză a principalelor doctrine privind operaţiile informaţionale

2.4.1 Doctrina INFO OPS în armata SUA

Cum era şi firesc, în cea mai modernă armată a lumii s-au făcut în ultimele decenii şi cele mai
ample eforturi pentru fundamentarea teoretică şi identificarea soluţiilor practice în domeniul
confruntării nonletale, a rolului ei în obţinerea victoriei şi a fizionomiei acţiunilor care îi definesc
conţinutul, potrivit primei doctrine americane întrunite (JP 3-13) a operaţiilor informaţionale, din
1998, acestea implicând acţiuni îndreptate împotriva informaţiilor şi sistemelor informaţionale ale
adversarului, simultan cu protejarea propriilor informaţii şi sisteme informaţionale.
În accepţiunea americană, operaţiile informaţionale se desfăşurau doar pe timp de pace, criză
sau în operaţii militare altele decât războiul, deoarece în situaţia unui conflict armat se vorbea de un
război informaţional, ceea ce însemna că războiul informaţional consta în operaţii informaţionale
desfăşurate în timp de conflict armat. Spre deosebire de războiul informaţional, operaţiile
informaţionale se puteau aşadar desfăşura în mod continuu, dar ambele concepte puteau fi aplicate de
la nivelul tactic la cel strategic şi vizau factorii de decizie. Deosebirea faţă de războiul de comandă şi
control consta în faptul că acesta se desfăşura doar în timp de conflict, viza doar centrele de greutate
militare (centre de comandă, comunicaţii, transmisiuni etc.) şi putea fi aplicat la nivel operativ şi
tactic, nu şi strategic (MCWP 3-36/2001).
Noua doctrină americană a INFO OPS (2006) elimină precedenta distincţie dintre operaţiile
informaţionale ofensive şi cele defensive imposibil de realizat în practică, dar recunoaşte totuşi
deosebirile existente între obiectivele ofensive şi cele defensive.

41
SMG/FOP – 3.15., Doctrina Operaţiilor Informaţionale, Bucureşti, 2006, art. 0112
18
 2.4.2. Evoluţii doctrinare privind INFO OPS în cadrul NATO

Gândirea militară în cadrul NATO cu privire la operaţiile informaţionale a evoluat în timp, pe

măsură ce s-a conturat cu mai multă precizie mai întâi în armata americană, iar în prezent ea este
racordată la noile realităţi şi coordonate pe care organizaţia evoluează structural, doctrinar şi
funcţional.
Doctrina pentru operaţii informaţionale a NATO – AJP 3.10 intrată în vigoare în anul 2005
stabileşte că la nivelul politic şi strategic forţele armate sunt desfăşurate şi acţionează în mod
sincronizat şi sunt susţinute de strategia INFO OPS, Comitetul Militar (MC) fiind cel care analizează
contribuţia pe care operaţiile informaţionale o pot avea la îndeplinirea obiectivelor şi oferă consiliere
militară pentru Consiliul Nord-Atlantic (NAC).
Între doctrina americană şi cea a Alianţei, principala asemănare constă în ideea de coordonare,
de sinergizare, de armonizare şi deconflictualizare a tuturor activităţilor cu impact asupra informaţiilor
şi sistemelor sau proceselor bazate pe informaţie, coordonarea fiind elementul definitoriu al operaţiilor
informaţionale, care nu produc decât în subsidiar efecte fizice şi coordonează, coagulează eforturile de
influenţare directă sau indirectă.
Al doilea element comun ce se regăseşte în concepţiile operaţiilor informaţionale aliate şi
americane este obiectivul influenţării sau afectării unor audienţe ţintă şi mai ales a unor lideri
decizionali. Influenţarea şi chiar modificarea într-un sens dorit a comportamentelor, deciziilor,
reacţiilor unor audienţe ţintă este chiar raţiunea de a fi a propagandei şi a operaţiilor informaţionale,
precum şi a tuturor celorlalte activităţi ce se desfăşoară sub umbrela acestora. De asemenea, este de
subliniat că nici americanii şi nici aliaţii nu limitează declanşarea şi desfăşurarea operaţiilor
informaţionale doar la situaţiile de criză sau conflict armat, ceea ce înseamnă că acestea se desfăşoară
şi în timp de pace, la fel cum se manifestă şi interesele şi obiectivele actorilor principali. În ambele
cazuri, emitentul/sponsorul, adică planificatorul şi conducătorul operaţiilor informaţionale, fie că
acesta este un comandant militar sau un lider politic este în acelaşi timp şi beneficiarul acestora, modul
în care sunt derulate operaţiile informaţionale diferind în funcţie de instrumentele operaţionale
disponibile şi limitele politice impuse acţiunii.

2.4.3. Particularităţile doctrinelor INFO OPS germană şi britanică

În două din cele mai puternice armate ale Alianţei, cea germană şi cea britanică, doctrinele
pentru operaţii informaţionale au la bază, cum este şi firesc, doctrina NATO, incluzând în acelaşi timp
anumite elemente de specificitate derivate din unele considerente politice, morale, etice sau de altă
natură, ori din raţiuni tehnice sau economice.

Particularităţile doctrinei germane

În prezent, armata germană dispune, după Statele Unite, de cele mai mari şi mai puternice forţe
şi mijloace de operaţii psihologice din NATO, asumându-şi responsabilităţile de naţiune cadru pentru
PSYOPS din HQ ISAF (în Kabul – Afganistan), simultan cu menţinerea unei contribuţii consistente în
materie de tehnică şi personal în cadrul KFOR. Acţiunile informaţionale germane sunt întemeiate pe o
doctrină a „informării operative”, sintagmă folosită pentru a evita denumirea folosită în cadrul
Bundeswehr-ului în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Noua doctrină germană a INFO OPS a
fost construită pe aceeaşi piloni cu modelul NATO, cu deosebirea că „informarea operativă” poate
asigura un „ suport recreativ” pentru trupele germane dislocate în afara ţării prin transmisiuni sau
diferite alte materiale. O altă particularitate a INFO OPS germane este aceea că, spre deosebire de cele
ale NATO şi cele americane, se ocupă şi de moralul trupelor. Cu toate acestea, la fel ca şi în doctrina
NATO, în doctrina germană din misiunile INFO OPS nu face parte nici contracararea propagandei
ostile a inamicului şi nici informarea propriei populaţii sau trupelor aliate, doar în situaţii speciale de
urgenţă civilă (calamităţi, dezastre etc.) unităţile INFO OPS ale Bundeswehr-ului putând fi utilizate
pentru comunicare cu populaţia civilă.

19
 Elemente originale în doctrina INFO OPS engleză

Doctrina britanică a operaţiilor informaţionale (Joint Warfare Publication 3-80, iunie 2002) se
înscrie în cadrul conceptual euroatlantic, cu unele particularităţi derivate din faptul că realitatea
interferenţelor politice ce guvernează operaţiile informaţionale militare ca parte a întregului efort
informaţional al guvernului britanic este recunoscută şi asumată doctrinar fără falsă pudoare sau
reţinere de ordin moral.
Pentru a evita impresia că mass-media ar fi manipulată în vreun fel, doctrina britanică separă
operaţiile informaţionale (INFO OPS) de operaţiile mass-media (Media Ops), respectiv CIMIC,
acestea fiind considerate părţi componente distincte alături de prezenţa, postura şi profilul trupelor
(care era inclusă, după modelul NATO, în conceptul de INFO OPS) şi de diplomaţia apărării, din
cadrul campaniei informaţionale desfăşurate la nivelul Ministerului britanic al apărării.

2.4.4. Preocupări în unele armate nemembre NATO

Problematica operaţiilor informaţionale, a rolului şi fizionomiei acestora nu preocupă numai

specialiştii militari din ţările membre ale Alianţei, ci şi pe reprezentanţii militari ai celorlalte state, în
principal ai marilor puteri, aşa cum este cazul Rusiei şi Chinei.
Specialiştii ruşi au enunţat totuşi cu diferite ocazii mai multe definiţii sau înţelesuri ale
operaţiilor informaţionale din care transpare încercarea de a nu c opia modelul NATO sau SUA.
Ministrul rus de externe Serghei Ivanov definea operaţiile informaţionale, la 23 septembrie 1998, într-
o scrisoare adresată Adunării Generale a ONU drept: „Acţiuni întreprinse de o ţară pentru a defecta
resursele şi sistemele informaţionale ale altei ţări, simultan cu protejarea propriei infrastructuri”, iar
amiralul Vladimir Pirumov, ca pe „O nouă formă de luptă dintre două părţi ce constă în utilizarea
direcţionată pe obiective a unor mijloace şi metode speciale pentru influenţarea resurselor
informaţionale ale inamicului şi protejarea propriilor resurse informaţionale în scopul îndeplinirii
obiectivelor propuse”, 42 definiţie ce se apropie foarte mult de cea a operaţiilor bazate pe efecte – EBO.
Preocupaţi de rămânerile în urmă sub aspect tehnologic în domeniul informaţional faţă de alte
mari puteri, specialiştii chinezi în domeniul operaţiilor informaţionale menţin în secret strict cercetările
în domeniu, dar cu certitudine ei au analizat evoluţiile militare din timpul conflictelor în care au fost
folosite cele mai noi capacităţi militare şi cele mai actuale forme şi metode de acţiune occidentale şi
americane.
Chinezii nu păreau a fi preocupaţi de coordonarea acţiunilor în vederea influenţării cât mai
eficiente a liderilor inamici, de comunicarea unor mesaje credibile în situaţii de criză sau război, de
inducerea în eroare a adversarului, ci de rămânerile în urmă în domeniile războiului electronic, al
operaţiilor în reţelele de calculatoare şi al digitalizării armamentului şi sistemului de comandă al
trupelor, ceea ce le-ar permite obţinerea unei „dominaţii informaţionale” similare conceptului de
superioritate informaţională american.
Principalele domenii luate în coordonare de războiul informaţional în doctrina chineză sunt
loviturile distructive de precizie aplicate inclusiv prin arme neconvenţionale, executate asupra
comandamentelor şi capacităţilor de comandă şi control inamice, războiul electronic pentru cucerirea
spectrului electromagnetic al câmpului de luptă, războiul în reţele de calculatoare sub forma
confruntărilor în cyberspaţiu şi al hackerilor, războiul psihologic şi înşelarea îndreptate deopotrivă
asupra militarilor inamici sau audienţelor civile prin propaganda mediatică (televiziune şi radio),
fluturaşi, mesaje e-mail sau alte mijloace de comunicare.

2.5. Domeniile coordonate în INFO OPS şi condiţiile de succes

Pe măsură ce în domeniul acţiunilor militare delimitarea între confruntarea armată propriu-zisă

şi INFO OPS devine tot mai vagă, urmare a proiectării operaţiilor ca operaţii bazate pe efecte, în care
mijloacele non-cinetice de obţinere a efectelor au un rol din ce în ce mai însemnat, nevoia unei
42
Timothy L. Thomas, Kosovo and the Current Myth of Information Superiority Parameters, US Army College Quartely,
Spring, 2000
20
abordări comprehensive a operaţiilor informaţionale devine tot mai stringentă. Toate tipurile principale
de acţiuni informaţionale (activităţi de influenţare, acţiuni îndreptate împotriva conducerii şi
capacităţilor de comandă, activităţi de protecţie informaţională) pot utiliza capabilităţile sau acţiunile
care pot influenţa voinţa adversarului, afecta înţelegerea acestuia sau pot asigura protecţia
informaţională proprie utilizând mijloace specifice.
Pentru obţinerea acestor efecte structurile de operaţii informaţionale cooperează cu structuri
care, prin domeniul lor de activitate, le pot sprijini sau pot contribui direct sau indirect la atingerea
scopurilor INFO OPS. Astfel, structurile de informaţii militare elaborează rapoarte şi sinteze de
informaţii care vin în sprijinul operaţiilor informaţionale, structurile de planificare şi cele de operaţii
sprijină planificarea operaţiilor informaţionale, integrează planurile rezultate în planurile operaţiilor
întrunite şi sprijină armonizarea scopurilor acţiunilor militare cinetice (de lovire) cu cele ale operaţiilor
informaţionale, structurile de forţe speciale asigură asistenţă privind folosirea acestor capacităţi în
sprijinul operaţiilor informaţionale, structurile de comunicaţii şi informatică identifică vulnerabilităţile,
dezvoltă procedurile şi capacităţile de protecţie a sistemelor de comunicaţii şi reţelelor informatice şi
sprijină operaţiile în reţelele de calculatoare, structurile de logistică asigură sprijinul de specialitate
necesar pentru asigurarea multilaterală a acţiunilor. 43
Ca parte integrantă a planului operaţiei întrunite, care vizează într-un mod specific afectarea
voinţei, a înţelegerii şi a acelor calităţi care activează punerea în valoare a acestor elemente specifice
ale factorilor de decizie şi ale luptătorilor, operaţiile informaţionale pot fi folosite în cea mai mare
parte a acţiunilor militare şi, prin urmare, trebuie să fie coordonate cu celelalte acţiuni şi activităţi
prevăzute în planul operaţiei, pentru a asigura îndeplinirea scopului propus. De aceea, din perspectiva
influenţelor asupra gândirii şi acţiunii adversarului, a forţelor proprii, aliate şi nehotărâte, precum şi
asupra populaţiei civile, acţiunile şi activităţile specifice INFO OPS pot fi grupate în trei mari
categorii: 44
a) acţiuni de influenţare;
b) acţiuni îndreptate împotriva conducerii şi capacităţilor de comandă;
c) acţiuni de protecţie informaţională.
Între cele trei tipuri de acţiuni este dificil de făcut o demarcaţie clară, fiecare împrumutând
ceva din rolul celorlalte, aşa încât niciunul nu poate fi considerat ca exclusiv valabil, iar efectul maxim
al INFO OPS se obţine prin combinarea efectelor datorate acţiunii prin toate cele trei modalităţi.

VOINŢA
NIVELUL
DECIZIONAL AL
ŢINTEI PUTEREA CAPACITĂŢI
DE ÎNŢELEGERE ŞI (SAU) MIJLOACE

FACTORI DE DECIZIE

ACŢIUNI DE INFLUENŢARE (IA)

ACŢIUNI DE ACŢIUNI ÎMPOTRIVA CONDUCERII

PROTECŢIE INFORMAŢIONALĂ (IPA) ŞI CAPACITĂŢII DE COMANDĂ (CCA)

Figura nr. 3 – Influenţa INFO OPS asupra nivelului decizional al ţintei

O condiţie de succes a operaţiilor informaţionale este şi aducerea oportună la cunoştinţa

structurilor de operaţii informaţionale a intenţiilor comandantului şi a indicaţiilor acestuia privind
planificarea întregii operaţii şi în particular a acţiunilor informaţionale, având în vedere declanşarea
timpurie a unora dintre acestea, chiar înaintea acţiunilor cinetice prevăzute în planul operaţiei.
43
SMG/FOP – 3.15, Doctrina Operaţiilor Informaţionale, Bucureşti, 2006, art. 0305
44
Ibidem, art. 0123(2)
21
 În fine, succesul INFO OPS mai depinde şi de monitorizarea, analiza şi evaluarea continuă a
rezultatelor generate de acţiunile specifice desfăşurate, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, şi a
concordanţei acestora cu efectele preconizate.

2.6. Operaţiile informaţionale în sistemul acţiunilor desfăşurate în situaţii de criză

În situaţii de criză pre sau postconflict, gestionarea politico-militară a stării conflictuale de

către forţe ce includ, după caz, structuri ale armatei şi/sau de jandarmi aflate sub mandat internaţional
implică executarea unei diversităţi de operaţii: operaţii de stabilitate; operaţii de sprijin; operaţii
specifice luptei armate; operaţii intermediare; operaţii speciale; operaţii de reconstrucţie; operaţii
informaţionale.
Toate aceste tipuri de operaţii coexistă fiind imposibil de disociat, la nivelul teatrului de
operaţii unele structuri executând misiuni din categoria operaţiilor de stabilitate, altele din categoria
operaţiilor de sprijin, în timp ce altele pot fi angajate în ciocniri armate cu grupuri de insurgenţi,
execută o operaţie intermediară sau participă la reconstrucţia postconflict. Dar, indiferent de tipul de
operaţie militară la care se face apel într-o etapă sau alta a gestionării crizei, concomitent se execută un
complex de operaţii informaţionale şi operaţii speciale care au menirea de a crea un „înveliş
informaţional”.
În procesul de gestionare politico-militară a crizelor, majoritatea operaţiilor executate de
structurile angajate fac parte, după cum a demonstrat experienţa, din categoria operaţiilor de
stabilitate. Acestea sunt operaţii desfăşurate de o forţă militară care nu este în război împotriva unei
alte forţe militare, folosind procedee şi mijloace militare şi întrebuinţând violenţa numai în caz de
necesitate, având rolul de a promova stabilitatea regională, a menţine sau realiza un scop democratic, a
proteja interesele unei naţiuni şi a sprijini autorităţile civile interne. Acestea sunt de regulă de lungă
durată, suferă schimbări pe timpul desfăşurării şi sunt caracterizate de multitudinea problemelor
dificile care pot pune în pericol obiectivele pe termen lung şi pentru care nu pot exista soluţii
imediate.
Categoria operaţiilor de sprijin cuprinde operaţii de sprijin intern (pe teritoriul naţional) – OSI
– şi asistenţa umanitară externă (în afara teritoriului naţional) – AUE, 45 ambele incluzând operaţii de
salvare în caz de calamităţi naturale şi dezastre, sprijinul managementului consecinţelor accidentelor
nucleare, biologice, chimice, radiologice şi a explozibililor de mare putere, asistenţa comunităţii. De
asemenea, în operaţiile de sprijin intern forţele pot îndeplini misiuni pentru sprijinul impunerii legii
civile.
În situaţii de criză, structurile militare de jandarmi şi de poliţie acţionează în operaţiile de
sprijin pentru a ajuta autorităţile civile externe sau interne, atunci când acestea se pregătesc sau
răspund la crize şi alte situaţii deosebite care depăşesc posibilităţile acestora, prin asigurarea de sprijin,
servicii, mijloace sau resurse specializate de bază, după caz. Asemenea misiuni pot fi necesare şi se
pot executa pe toată durata prezenţei forţelor în teatrul de operaţii.
Experienţa gestionării politico-militare a crizelor din mediul internaţional demonstrează cu
puterea faptelor că situaţiile care pot apărea în teatrul de operaţii sunt cel mai adesea pline de
neprevăzut, că stările de acalmie şi aparentă revenire la normalitate pot evolua brusc în direcţia reluării
ostilităţilor, obligând forţele angajate în operaţia de răspuns la criză să desfăşoare operaţii specifice
luptei armate.
Operaţiile specifice luptei armate nu trebuie şi nu pot fi excluse din gama operaţiilor pentru
gestionarea situaţiilor de criză întrucât oprirea sau neînceperea ostilităţilor este, de cele mai multe ori,
doar o etapă în desfăşurarea conflictului, confruntările armate putând izbucni sau reizbucni în orice
moment.
Pentru a putea îndeplini marea diversitate de misiuni specifice operaţiilor de stabilitate, de
sprijin sau de luptă armată, structurile participante la acţiunile desfăşurate pentru gestionarea situaţiilor
de criză trebuie să se deplaseze, să staţioneze, să se regrupeze atunci când este necesar ori dacă şi-au
pierdut forţa combativă, să facă joncţiunea cu alte forţe sau să se retragă, altfel spus, să execute o
diversitate de operaţii intermediare, în contextul oricăreia din categoriile de operaţii menţionate de noi
anterior.
45
FT – 3, Manualul de Tactică Generală a Forţelor Terestre, Bucureşti, 2006, art. 528
22
 Specificul implicării politico-militare pentru gestionarea crizelor din mediul de securitate, în
care desfăşurarea unor operaţii de luptă armată de amploare s-a dovedit şi se dovedeşte cel mai adesea
contraproductivă datorită distrugerilor colaterale ce afectează oameni nevinovaţi şi bunuri materiale
indispensabile proceselor sociale şi aşa afectate, aduc tot mai mult în atenţie desfăşurarea operaţiilor
speciale. Acestea sunt acţiuni decisive, de mică anvergură, legendate sau la vedere, cu un înalt grad de
risc şi/sau caracter neconvenţional, desfăşurate de componenta specializată a armatei, pe teritoriul
naţional sau în afara acestuia, pe timp de pace, în situaţii de criză sau în timp de război.
Operaţiile speciale (Special Operations – SO) sunt misiuni cu multe implicaţii strategice, care
îşi pot dovedi eficacitatea în măsura în care structurile SOF sunt întrebuinţate în mod discriminatoriu,
planificatorii având dificila sarcină de a alege momentul, locul şi modul de întrebuinţare a lor. Prin
natura lor acest tip de operaţii implică o foarte bună înţelegere a mediului operaţional politic,
economic, social, psihologic, geografic şi militar în care se desfăşoară, a perspectivei politico-militare
a zonei respective şi a implicaţiilor politice imediate ale acţiunilor. De aceea, ele se află într-un strâns
raport de complementaritate cu operaţiile informaţionale, ceea ce generează necesitatea unui tip
special de relaţii între structurile de operaţii speciale şi cele de operaţii informaţionale.
Sistemul acţiunilor militare desfăşurate pentru gestionarea crizelor politico-militare include,
într-o tot mai mare măsură în ultima vreme, operaţii care au drept scop revenirea cât mai rapid cu
putinţă la starea de normalitate a vieţii politice, sociale şi economice, prin reconstrucţie post-conflict.
Aceasta se concentrează pe restabilirea ordinii şi reducerea confuziei care urmează operaţiilor
de amploare, refacerea infrastructurii, pregătirea forţelor pentru redislocare, dar şi continuarea
prezenţei forţelor militare pentru a permite elementelor puterii naţionale să finalizeze scopurile
strategice generale, astfel încât operaţiile militare executate în această perioadă angajează fiecare nivel
de comandă. Structurile militare şi cele de jandarmi şi poliţie pot ajuta la normalizarea vieţii
economico-sociale prin asistenţă şi asigurarea sprijinului în domeniul securităţii, însă doar guvernul şi
populaţia statului din zona de operaţii pot lua şi susţine anumite decizii importante pentru viitorul
statului lor, revenirea la starea de normalitate depinzând mult de modul cum sectorul de securitate este
restabilit şi controlat.
Despre rolul atribuit operaţiilor informaţionale în gestionarea politico-militară a crizelor şi
conflictelor armate din societatea modernă se poate vorbi îndeosebi începând din anii ’90, odată cu
implicarea NATO în conflictul din fosta Iugoslavie. Campania de informare desfăşurată de IFOR
(Forţa de implementare a NATO) şi apoi de SFOR (Forţa de stabilizare a N ATO) a av ut trei
componente: o campanie de informare publică dedicată asigurării şi susţinerii credibilităţii NATO, în
special prin mass-media internaţională; o campanie de operaţii psihologice (PSYOPS) destinată să
influenţeze populaţia locală şi pe liderii acesteia în favoarea IFOR/SFOR şi a misiunii sale, derulată
îndeosebi cu mijloace şi cu specialişti americani; o campanie de informare asupra cooperării civili-
militari (CIMIC) derulată, în principal, tot de unităţi americane. Faţă de conceptul de operaţii
informaţionale adoptat de SUA în 1998 şi de NATO în 1999, din „campania de informare”
(Information Campain) – termen menit să evite pe cel de operaţii psihologice (PSYOPS) – au lipsit
războiul electronic, războiul de comandă şi control şi înşelarea militară, care nu se pretau a fi utilizate
în condiţiile de impunere/menţinere a păcii.

23
 CAPITOLUL III
FIZIONOMIA OPERAŢIILOR INFORMAŢIONALE

Activităţile de influenţare sunt activităţi al căror scop principal este modelarea voinţei ţintelor
aprobate, prin transmiterea, conform unor teme stabilite, de mesaje verbale şi non-verbale capabile să
sprijine cursul acţiunilor proprii, să afecteze negativ pe cel al adversarului declarat sau potenţial şi să
încurajeze anumite atitudini din partea celor neutri. Ele se concretizează prin operaţii psihologice, de
război electronic, de inducere în eroare/mascare, precum şi prin afectarea sau distrugerea sistemelor de
calculatoare şi informaţii ale ţintelor selectate.

3.1. Predominanţa valenţelor psihologice

Toate tipurile de acţiuni implicate în operaţiile informaţionale vizează în primul rând psihicul
obiectivului (ţintei), aşa încât credem că nu greşim dacă vorbim de o predominanţă a valenţelor
psihologice în INFO OPS. De altfel, literatura de specialitate din urmă cu nu mult timp aproape că
punea semnul egalităţii între INFO OPS şi PSYOPS.
Din perspectivă operaţională, valenţele psihologice de influenţare ale INFO OPS pot fi
valorificate în cadrul unor activităţi şi măsuri ce materializează strategia unei anumite surse, care
elaborează un mesaj difuzat printr-un canal, ţinând cont de un anumit context, pentru a ajunge la o
anumită ţintă, în scopul realizării unor efecte (modificări atitudinale şi comportamentale dorite de
sursa respectivă), acestea constituind elementele fundamentale (aflate într-o strânsă interacţiune şi
interdependenţă) ale oricărei acţiuni de influenţare psihologică. 46 Totodată, valorificarea valenţelor
psihologice ale elementelor componente ale operaţiilor informaţionale necesită desfăşurarea unor
activităţi similare celor desfăşurate de orice structură din cadrul sistemului militar, cuprinzând
obiective, concepţie, mijloace de transpunere în practică a concepţiei, etapizarea acţiunilor, priorităţi
de acţiune, costuri materiale şi spirituale, criterii de eficienţă şi feed-back.
Mesajul de influenţare şi caracteristicile acestuia sunt deosebit de importante pentru reuşita
oricărui tip de acţiuni de influenţare, acesta vizând, în ultimă instanţă, exacerbarea în rândul ţintelor a
unor stări de nelinişte, suspiciune, neîncredere, incertitudine, defetism, frică, panică, furie, confuzie
sau nesiguranţă. Toate aceste stări, deşi includ elemente de ordin cognitiv, sunt de natură afectivă, cu
un efect de dezorganizare a comportamentului ţintelor şi facilitează astfel îndeplinirea propriilor
obiective şi misiuni, ele fiind deja prezente la majoritatea oamenilor aflaţi în situaţii de risc, mesajul de
influenţare psihologică nefăcând altceva decât să valorifice această conjunctură favorabilă. 47 În funcţie
de conţinutul lor, mesajele de influenţare se adresează structurilor cognitiv-informaţionale ale
receptorului, vizează structurile motivaţional-afective ale receptorului sau îndeamnă, impulsionează,
sugestionează receptorul pentru adoptarea unui model comportamental.
În plan psiho-individual trebuie avut în vedere faptul că materia primă a psihicului uman este
informaţia şi că nevoia de informare se accentuează în situaţii-limită cum sunt cele create de condiţiile
de stres. Totodată, trebuie avut în vedere că psihicul uman este un procesor imperfect de informaţii,
supus erorilor, atât din cauza unor limite bio-fiziologice inerente oricărui mecanism viu, cât şi din
cauza faptului că psihicul nu înseamnă numai procese cognitiv-informaţionale, ci şi motivaţional-
afective, ceea ce face ca orice acţiune de influenţare, pentru a fi eficientă, să vizeze ambele categorii
de procese psihice fundamentale. 48
Efectele psihologice ale operaţiilor informaţionale vizează inducerea unor modificări
atitudinale şi comportamentale în rândul ţintei, în sensul modificării acelor atitudini prin care acestea
se raportează la caracterul conflictului, la comandanţii proprii, la adversar sau la populaţia civilă
afectată de desfăşurarea acţiunilor militare. Deosebit de importantă pentru conceperea acţiunilor de
influenţare este cunoaşterea atitudinii prealabile a ţintei şi a gradului de ataşament al acesteia faţă de
implicaţiile poziţiei propuse de sursă.

46
Col. dr. Marian Mitea, lt. col. Vasile Mihai (coord.), Acţiunile psihologice dincoace de mit şi legendă, localitate, editură,
an neprecizate, p. 28
47
Ibidem, p. 30
48
Vasile Păun, Anca Monica Popa, O provocare strategică: Războiul informaţional, Bucureşti, Editura UTI, 2002, p. 21
24
 3.2. Operaţiile psihologice (PSYOPS)

Dimensiunea psihologică a unei crize sau a unui conflict este la fel de importantă ca şi cea
fizică, deoarece atitudinea şi comportamentul oamenilor implicaţi pot fi decisive în evoluţia crizei sau
a conflictului şi în stabilirea deznodământului sau în natura evoluţiilor postconflict. Impactul
psihologic al oricăror operaţii militare desfăşurate pentru gestionarea crizelor sau pe timpul
conflictelor armate, asupra populaţiei din zona de conflict şi opiniei publice internaţionale este o
realitate, dar el nu trebuie confundat cu impactul operaţiilor psihologice desfăşurate de structurile
militare de specialitate.

3.2.1. Definiţia, scopul, nivelurile şi tipurile PSYOPS

Toate operaţiile informaţionale vizează influenţarea într-un sens dorit a unei audienţe ţintă
adresându-se într-un fel sau altul psihicului acesteia, dar operaţiile psihologice sunt cele care, prin
excelenţă, folosind forme, metode şi mijloace specifice, îşi propun să-i inducă acesteia un anumit tip
de comportament, concomitent cu protecţia psihologică a forţelor proprii, constituind astfel principala
categorie de operaţii informaţionale. Ele sunt „activităţi planificate şi desfăşurate care utilizează
metode şi mijloace de comunicare direcţionate spre audienţe ţintă aprobate, cu scopul de a influenţa
percepţiile, opiniile, atitudinile şi comportamentele care pot sprijini îndeplinirea obiectivelor politico-
militare şi misiunile comandantului.” 49
Operaţiile psihologice cuprind activităţi defăşurate de structuri specializate pentru conceperea,
planificarea, analiza audienţei ţintă, realizarea, testarea, evaluarea şi diseminarea unor produse
specifice acestui tip de operaţii, care conţin informaţii şi mesaje orientate spre anumite grupuri umane
sau indivizi, denumite „audienţe ţintă”. Mesajele sunt construite pe baza unor teme specifice şi au
drept scop să exercite influenţe asupra unor opinii, atitudini şi comportamente ale audienţelor ţintă,
facilitând astfel îndeplinirea misiunii de către forţele angajate în operaţia de răspuns la criză.
Scopul lor derivă din scopul general al operaţiei informaţionale, constă în sprijinirea
îndeplinirii obiectivelor campaniei de operaţii psihologice stabilite şi a misiunii eşaloanelor unde
acestea se planifică şi se desfăşoară şi vizează: 50
a) sprijinirea intereselor generale ale României;
b) slăbirea voinţei combative a adversarilor şi a potenţialelor audienţe ţintă ostile;
c) întărirea convingerilor audienţelor ţintă prietene şi a celor aliate;
d) atragerea sprijinului şi cooperării celor neutri şi indecişi;
e) sprijinirea acţiunilor de reconciliere şi toleranţă;
f) promovarea unei imagini pozitive a forţelor desfăşurate în teatrul de operaţii;
g) cooperarea la contracararea acţiunilor psihologice ostile.
Vorbind despre campania de operaţii psihologice şi despre operaţia psihologică în sine,
atingem în mod implicit domeniul (problematica) nivelului şi tipologiei PSYOPS raportate la
nivelurile artei militare.

49
SMG/FOP – 3.16, Doctrina Operaţiilor Psihologice, Bucureşti, 2007, art. 0107
50
Ibidem, art. 0111
25
 NIVELUL
TIPUL
LA CARE DETALII
PSYOPS
SE EXECUTĂ
Integrează operaţii psihologice desfăşurate în
CAMPANIA toate domeniile de confruntare (politic,
DE Politico-militar diplomatic, militar etc.) pe durata a două sau
PSYOPS mai multor operaţii militare strategice sau a
unei întregi campanii militare
OPERAŢIA Se execută în situaţii de conflict armat, ca parte
Nivelul militar
OPERAŢII PSIHOLOGICE DE LUPTĂ

PSIHOLOGICĂ
componentă a operaţiilor militare de nivel
STRATEGICĂ strategic
(OPS) strategic

OPERAŢII
Se desfăşoară ca parte integrantă a operaţiilor
PSIHOLOGICE Nivelul militar
DE LUPTĂ militare de nivel operativ (tactic).
operativ şi tactic
(OPL) Sunt în responsabilitatea comandantului forţei

OPERAŢII
PSIHOLOGICE Au drept scop crearea unei atmosfere de sprijin
Nivelul militar
DE RĂSPUNS a forţelor proprii şi încurajarea colaborării
LA CRIZĂ operativ şi tactic
audienţelor ţintă
(OPRC)

Figura nr. 4 – Tipologia PSYOPS raportată la nivelurile artei militare

Indiferent de scopul, nivelul, tipul şi de specificul PSYOPS determinat de condiţiile în care

acestea se desfăşoară, în pregătirea şi executarea acţiunilor specifice trebuie să se aibă în vedere legile
şi principiile războiului şi ale acţiunilor militare, precum şi câteva cerinţe care pot asigura succesul,
respectiv: asigurarea concordanţei dintre misiunea PSYOPS şi obiectivele politico-militare; analiza şi
evaluarea continuă a audienţei ţintă; integrarea timpurie a PSYOPS în concepţia operaţiilor militare;
empatia cu audienţa ţintă; exploatarea rapidă a temelor; folosirea exclusivă a adevărului şi faptelor
concrete; asumarea identităţii sursei; credibilitatea sursei.

3.2.2. Produsele de operaţii psihologice

Studiile de specialitate definesc produsele de operaţii psihologice ca fiind suportul material

conceput în cadrul structurilor de operaţii psihologice, prin care sunt transmise mesajele către
audienţele ţintă şi le împart în trei categorii: produse vizuale; produse audio; produse audiovizuale.
Produsele vizuale sunt materiale tipărite (afişe, foi volante, manifeste, pliante, ziare, reviste,
cărţi, panouri), articole diverse de uz personal purtătoare de mesaje scrise sau simboluri (şepci,
cravate, brichete, caiete, aparate radio, brelocuri, steguleţe, cărţi de joc etc.), pagini sau site-uri de
internet, SMS-uri, grafitti etc.
Produsele audio sunt mesajele, anunţurile, ştirile, interviurile, discursurile, muzica,
transmisiunile directe etc. înregistrate pe diferite forme de suport magnetic, precum casetele audio,
CD-urile, benzile magnetice, destinate difuzării prin staţiile de radiodifuziune ale structurilor de
operaţii psihologice şi prin cele civile, sau prin instalaţii de radioamplificare.
Produsele audiovizuale sunt videoclipuri, filme documentare, ştiri, interviuri, reportaje,
transmisiuni directe înregistrate în vederea transmiterii pe diferiţi suporţi (casete video, CD-uri de
diferite tipuri, pelicule cinematografice etc.) şi emise prin staţiile de televiziune ale structurilor de
operaţii psihologice sau prin cele civile.
Temele produselor PSYOPS sunt subiecte sau probleme de interes, folosite ca linie de
persuasiune prin exploatarea vulnerabilităţilor unei ţinte, fiecare produs trebuind să exprime o temă
care să determine ţinta să urmeze un anumit curs al acţiunii sau să adopte un comportament specific în
vederea atingerii obiectivelor psihologice. Ele reprezintă legătura dintre vulnerabilităţile ţintei şi

26
modelul comportamental pe care PSYOPS încearcă să îl impună, analiza ţintei implicând determinarea
modului în care indivizii percep şi interpretează conflictul, a nevoilor acestora, a factorilor care
provoacă reacţii negative şi a celor care îi motivează, precum şi a atitudinilor lor faţă de anumite
situaţii. De asemenea, tematica exploatează nevoile ţintelor şi sugerează modul în care obstacolele care
blochează satisfacerea acestora pot fi eliminate sau depăşite, în elaborarea temelor trebuind să se aibă
în vedere recompensa fizică sau psihologică pe care ţinta o anticipează, de care depinde în cele din
urmă şi gradul de influenţare a comportamentului.
Pe timpul desfăşurării operaţiei temele trebuie revăzute pentru a se verifica măsura în care ele
mai corespund vulnerabilităţilor ţintelor, iar cele contraproductive sau identificate ca fiind de evitat,
eliminate.
Spre deosebire de temele de influenţare ,,pozitivă”, temele de evitat menajează
susceptibilităţile şi sensibilităţile culturale, având în vedere că fiecare cultură beneficiază de anumite
simboluri – obiecte, subiecte, cuvinte, idei sau acţiuni – care sunt considerate sacre sau tabu şi a căror
utilizare atrage după sine riscul unor ofense aduse ţintelor. Mesajele care utilizează subiecte sensibile
sunt de regulă contraproductive şi pot conduce nu numai la eşecul mesajului respectiv, ci al întregului
efort PSYOPS. 51 Între acestea se află teme sau simboluri religioase, ultimatumuri care nu pot fi
implementate imediat, cererea de predare necondiţionată, portretizarea ţării, referirile la naţiuni sau
rase ca fiind inferioare, promisiuni cu privire la privilegii sau consideraţii speciale, instigarea la
violenţă, dispreţul, denigrarea, sarcasmul, obscenităţile sau pornografia, alte teme sau tehnici de evitat
putând fi localizate şi identificate în funcţie de cultura căreia îi aparţine ţinta.

3.2.3. Procedee şi tehnici de influenţare psihologică

Principala „armă” utilizată de structurile de acţiuni psihologice trebuie să fie informaţia,

aceasta putând oferi oportunităţi inepuizabile de exploatare şi implementare celor ce îşi desfăşoară
activitatea în domeniul operaţiilor informaţionale şi în mod concret al operaţiilor psihologice. Ca
urmare, între procedeele specifice de influenţare psihologică ce îşi dovedesc eficacitatea se situează
presiunea sau intoxicarea informaţională, valorificarea sau lansarea unor zvonuri, epuizarea psihică a
adversarului, inocularea neîncrederii în comandanţi, amplificarea disensiunilor între diferite categorii
şi grupări de forţe ale adversarului, lansarea unor apeluri şi îndemnuri, culpabilizarea adversarului,
proferarea de ameninţări, lansarea unor ultimatumuri şi dezinformarea.
Tehnicile de influenţare folosite în operaţiile psihologice sunt adaptate pentru a sprijini
îndeplinirea obiectivelor proprii, selectarea unei tehnici anume fiind rezultatul luării în considerare a
scopurilor generale şi specifice, a situaţiei curente, tipurilor de ţinte, informaţii, timpul la dispoziţie. În
raport cu aceste criterii ele sunt tehnici directe, tehnici indirecte, tehnici repetitive, tehnici deductive şi
tehnici perceptive. De asemenea, ele nu constituie substitute ale procedurilor de planificare, elaborare
sau diseminare a produselor şi nu trebuie confundate cu temele PSYOPS.
Din perspectiva tehnicilor de influenţare psihologică trebuie subliniat că, de cele mai multe ori,
un mesaj moderat este mai eficient decât unul de foarte mare intensitate, iar un nivel foarte înalt de
dogmatism, aroganţă, extremism sau o foarte mare presiune persuasivă poate genera rezistenţă în
rândul ţintelor. Această reacţie este denumită în lucrările de specialitate efect bumerang şi se poate
manifesta prin adoptarea unei atitudini defensive, o mai mare determinare în apărarea propriilor
atitudini şi valori sau chiar adoptarea unei poziţii opuse celei urmărite. De aceea mesajele nu trebuie să
fie prescriptive, ci subtile, sugerând modul în care ţinta îşi poate satisface trebuinţele, prin aceasta
creându-se ţintei sentimentul că acţiunile sale sunt rezultatul propriei voinţe.

3.3. Operaţiile de război electronic (EW)

Doctrina NATO pentru operaţiile informaţionale nu include operaţiile de război electronic

(EW) între acţiunile tipice de influenţare, dar consideră că acestea au o aplicabilitate largă în cadrul
operaţiilor militare, efectul lor permanent sau temporar având potenţialul de a minimaliza recurgerea

51
Cdor. psih. dr. Constantin-Edmond Cracsner, Asistenţa psihologică în organizaţia militară, Bucureşti, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2007, p. 51
27
la mijloace de forţă, evitându-se astfel pierderile colaterale de vieţi omeneşti şi bunuri materiale. 52 De
asemenea, potrivit doctrinei NATO, operaţiile de război electronic pot susţine INFO OPS astfel încât
informaţiile de maximă importanţă pe baza cărora adversarul va lua deciziile sau sistemele
informaţionale care transmit acest gen de informaţii să fie influenţate în avantajul forţelor NATO,
comandanţii având posibilitatea de a pune în aplicare acţiuni de EW ca parte a măsurilor de influenţare
mai ample şi, totodată, să împiedice ca adversarul să beneficieze de asemenea posibilităţi.
În cadrul INFO OPS, apărarea electronică sprijină contracararea activităţilor de protecţie
informaţională luate de adversar şi protejează în interes propriu spectrul electromagnetic, iar atacul
electronic dă posibilitatea punerii în aplicare a activităţilor de protecţie informaţională proprii şi a
atacurilor asupra IT. De asemenea, atacul electronic permite executarea acţiunilor de dezminţire şi cele
specifice PSYOPS inclusiv prin intermediul mesajelor difuzate în mass-media. 53
Abordat din perspectivă lărgită, războiul electronic este considerat de specialiştii în domeniu ca
fiind „un complex de măsuri organizatorice şi tehnice, care vizează mijloacele şi sistemele electronice
de stat, diplomatice, militare şi de altă natură ale adversarilor potenţiali, pentru cunoaşterea
permanentă a situaţiei politice, sociale şi economice, a relaţiilor diplomatice, activităţii serviciilor de
informaţii, stării forţelor armate şi sistemelor moderne de luptă în spaţiul terestru, aerian, maritim şi
cosmic, precum şi în spaţiul undelor electromagnetice.” 54
Privit din perspectivă restrânsă, al acţiunilor militare, războiul electronic (confruntarea
electronică n.n.) cuprinde „ansamblul acţiunilor care implică utilizarea energiei electromagnetice
pentru a determina, exploata, contracara, reduce şi preveni acţiunile ostile în spaţiul electromagnetic,
precum şi măsurile care asigură desfăşurarea în siguranţă a acţiunilor forţelor proprii şi/sau
aliate.” 55 Acţiunile sale specifice au loc în spaţiul electromagnetic, acesta fiind mediul de desfăşurare
a tuturor fenomenelor, proceselor, acţiunilor şi activităţilor care implică folosirea energiei
electromagnetice, elementul integrator al spaţiilor terestru, maritim, aerian, cosmic şi mediul de
manifestare al tuturor formelor de confruntare care au la bază utilizarea acestei energii. În particular,
pentru operaţiile militare, spaţiul electromagnetic operaţional reprezintă o combinaţie de putere,
frecvenţă şi durată a emisiilor electromagnetice în care se confruntă forţele armate pe timpul
îndeplinirii misiunilor stabilite. Dacă este bine organizat şi se desfăşoară cu mijloace tehnice de înaltă
calitate, războiul electronic, prin măsurile sale active şi pasive are capacitatea de a influenţa şi controla
electronic câmpul de luptă.
Problematica războiului electronic ca una din componentele principale ale operaţiilor
informaţionale, atât de actuală şi complexă, trebuie să constituie o reală preocupare pentru toţi cei ce
utilizează spectrul electromagnetic şi îndeosebi pentru cei ce organizează şi desfăşoară operaţiile în
domeniul informaţional. Cooperarea şi sprijinul reciproc în domeniul războiului electronic trebuie
executate de la nivel strategic până la cel tactic, de către toate organele şi structurile ce utilizează
spectrul electromagnetic în timp de pace, cât şi în timp de război.

3.4. Inducerea în eroare/mascarea

Între acţiunile de influenţare a deciziilor şi comportamentului adversarului un loc important îl

deţin cele care vizează inducerea sa în eroare prin manipularea, distorsionarea şi falsificarea mesajelor,
Doctrina NATO pentru Operaţii Informaţionale reţinând atenţia că inducerea în eroare este o adevărată
artă, care necesită un efort considerabil, un nivel înalt de securitate şi o capacitate deosebită de
înţelegere a modului de gândire a adversarului. 56
Doctrina pentru Operaţii Informaţionale a armatei României stipulează că inducerea în
eroare/mascarea urmăreşte înşelarea adversarului prin acţiuni de imitare, disproporţionare, ascundere
etc., în scopul obţinerii efectelor dorite asupra percepţiei, puterii de înţelegere şi capacităţii de reacţie a
adversarului. Între inducerea în eroare şi metodele folosite în desfăşurarea operaţiilor psihologice

52
Doctrina NATO pentru Operaţii Informaţionale, AJP 3.10, 2005, art. 0126
53
Ibidem, art. 0127
54
Col. prof. univ. dr. Constantin Teodorescu, Gl. bg. (r) prof. univ. dr. ing. Constantin Alexandrescu, Războiul electronic
contemporan, Bucureşti, Editura Sylvy, 1999, p. 50
55
FT – 1, Doctrina Operaţiilor Forţelor Terestre, Bucureşti, 2006, art. 0833 (1)
56
Doctrina NATO pentru Operaţii Informaţionale, AJP 3.10, 2005, art. 0125
28
(dezinformare, manipulare, intoxicare, propagandă etc.) există o relaţie dinamică, ce se concretizează
în faptul că fiecare dintre ele poate deveni metodă pentru îndeplinirea scopurilor celeilalte, considerată
dominantă la un moment dat, în funcţie de scopul şi concepţia celui care planifică acţiunea. În toate
cazurile însă, inducerea în eroare este rezultatul final al unui proces de afectare a gândirii şi/sau a
capacităţilor factorilor de decizie, prin modificarea unghiului de vedere din care aceştia percep
realitatea, procesează valorile şi interesele, ca urmare a factorului surpriză, generator de reacţii adesea
iraţionale şi a şocului emoţional cu efecte de dezorganizare decizională.
Studiile de specialitate împart procedeele de inducere în eroare în procedee de natură
informaţională şi procedee de natură psihologică, primele constând în schimbarea intenţionată de către
planificator a conţinutului mesajelor transmise ţintei, iar cele de natură psihologică vizează exploatarea
inconsistenţei şi vulnerabilităţilor personalităţii receptorului în avantajul părţii care proiectează şi
planifică operaţia informaţională.
Mascarea are, alături de măsurile şi acţiunile luate pentru inducerea în eroare a adversarului, un
rol important în ansamblul acţiunilor de influenţare a deciziilor şi comportamentului acestuia. De
aceea ea se pregăteşte şi se desfăşoară într-o concepţie unitară şi în mod continuu, la toate eşaloanele,
atât în perioada de pregătire cât şi pe timpul desfăşurării operaţiilor în scopul ascunderii dispozitivului
forţelor proprii, precum şi a activităţilor de pregătire şi desfăşurare a operaţiei, limitării şi înlăturării
efectelor loviturilor adversarului, inducerii în eroare a acestuia asupra situaţiei, intenţiilor, acţiunilor şi
posibilităţilor în timp şi spaţiu a forţelor proprii, asigurării secretului în executarea manevrei.
Măsurile, acţiunile şi lucrările de mascare simple se execută permanent de către toate forţele,
cele mai complexe de către forţele specializate, iar lucrările false şi desfăşurarea de acţiuni în scopul
înşelării adversarului se execută numai la ordin sau după ce au fost aprobate de eşalonul superior.

3.5. Distrugerea fizică

Doctrina NATO pentru Operaţii Informaţionale (art. 0128) evidenţiază două aspecte principale
ale utilizării distrugerii fizice în scopul susţinerii INFO OPS.
Primul se referă la sistemele de comandă şi control, distrugerea fizică a acestora având o
contribuţie amplă la afectarea percepţiei şi acţiunilor adversarului, iar al doilea are în vedere că deşi
efectul principal urmărit prin distrugerea fizică se materializează în afara cadrului specific al INFO
OPS, recurgerea la forţă şi realizarea distrugerii fizice are un impact psihologic semnificativ.
În acţiunile de influenţare, distrugerea fizică este rezultatul luptei, aceasta fiind principala
modalitate de a modifica atitudinile şi comportamentul adversarului. Lupta constă în angajarea
violentă a forţelor cu folosirea armamentului şi tehnicii militare, pentru impunerea voinţei proprii
asupra adversarului prin producerea de pierderi umane şi materiale, nimicirea sau capturarea acestuia
şi al sprijinului de luptă constând în sprijinul prin foc şi asistenţa operaţională asigurată elementelor
luptătoare. Vizând obiective dintre cele mai diverse din dispozitivul adversarului aflat la contact, în
adâncime sau în spate, distrugerea fizică are ca principale ţinte punctele de comandă, centrele de
transmisiuni, staţiile de radiolocaţie etc., adică acele obiective care au rolul principal în organizarea şi
funcţionarea sistemului informaţional al acestuia.
Distrugerea fizică, inclusiv a obiectivelor vizate de operaţiile informaţionale, se realizează pe
toată durata pregătirii şi executării operaţiei militare în cadrul sprijinului prin foc, asistenţei
operaţionale, al procedurilor de control operativ şi asigurării operaţiei şi protecţiei forţelor.
Sprijinul prin foc este o altă modalitate prin care se asigură distrugerea fizică a ţintelor din
dispozitivul adversarului şi de manifestare a acesteia ca factor de influenţare a deciziilor şi
comportamentului său. Sprijinul prin foc presupune determinarea obiectivelor, angajarea obiectivelor,
integrarea şi coordonarea acţiunilor artileriei, a celor de sprijin aerian, de sprijin EOD şi ale patrulelor
de cercetare în adâncime, în planul general al operaţiei.
Asistenţa operaţională cuprinde toate acţiunile de sprijin, altele decât sprijinul prin foc şi
logistica, executate în folosul forţelor luptătoare, toate misiunile de acest gen fiind proiectate ca parte
integrantă a planului operaţiei şi având, în consecinţă, şi o importantă dimensiune informaţională nu
doar pentru că procesează şi folosesc informaţii, ci şi pentru că fiecare dintre componentele sale
contribuie în mod specific la distrugerea fizică a unor obiective ale adversarului, influenţându-i
deciziile şi modul de acţiune. Având în vedere aceste condiţionalităţi, asistenţa operaţională cuprinde

29
acţiunile forţelor aeriene în folosul forţelor terestre, apărarea antiaeriană, sprijinul de geniu, sprijinul
EOD, sprijinul chimic, biologic, radiologic şi nuclear, războiul electronic, operaţiile psihologice.
Controlul operativ conţine proceduri speciale ce trebuie executate pe timpul desfăşurării
operaţiilor militare, care vizează în mod deosebit iluminarea spaţiului acţiunii, evitarea fratricidului,
managementul spaţiului de responsabilitate, controlul distrugerilor, toate având o componentă
informaţională clară şi evidentă şi un rol deosebit de important în ansamblul acţiunilor de distrugere
fizică a diferitelor obiective ale adversarului.

3.6. Operaţii în reţele de calculatoare (CNO) şi operaţii bazate pe bloguri (BBO)

Cunoscute în limbajul cotidian şi sub denumirea de „cyberwar”, operaţiile în reţele de

calculatoare (CNO) sunt percepute mai ales prin prisma imaginii care provoacă blocarea sistemelor
informatice şi apariţia unor erori grave în sistemele de comandă. Tehnologia informatică a înregistrat o
creştere la nivelul integrării în organizaţiile militare moderne, iar conducerea militară a ajuns să vadă
în acestea atât o ţintă, cât şi armă, similară componentelor de forţă. Asemenea tuturor elementelor
militare moderne, forţele cibernetice tind să fie integrate în strategia de confruntare generală, ca parte
componentă a campaniilor militare de arme întrunite, din această perspectivă ele reprezentând o
componentă critică, de care multe armate moderne depind, această dependenţă fiind în atenţia
potenţialilor adversari, dar şi aliaţi.
Exploatarea reţelelor de calculatoare (CNE) susţine INFO OPS prin posibilitatea de a obţine
informaţii despre calculatoare şi reţele de calculatoare prin intermediul accesului la informaţiile pe
care acestea le conţin şi prin capacitatea de a utiliza informaţia şi chiar computerele/reţeaua de
computere.
În prezent, operaţiile în reţele de calculatoare nu înseamnă doar deteriorarea site-urilor web
deţinute de naţiuni, organizaţii sau mişcări politice rivale, chiar dacă aceste acţiuni acompaniază alte
ostilităţi sau tensiuni, aşa cum s-a întâmplat pe timpul campaniei aeriene NATO din Kosovo, în anul
1999, ci mai degrabă o formă de hărţuire şi nu exprimă toate dimensiunile conceptului CNO. Lucrările
de specialitate evidenţiază în general mai multe niveluri de prezenţă a operaţiilor în reţele de
calculatoare în fizionomia crizelor şi conflictelor armate, dintre care trei sunt importante: CNO ca
parte a unei acţiuni militare complexe, CNO limitate şi CNO nerestricţionate.
Operaţiile bazate pe bloguri (Blog Based Operations) sunt o apariţie mai recentă în sistemul
operaţiilor informaţionale, specialiştii militari americani începând să ia serios în considerare
fenomenul blogurilor, care a explodat în perioada 2003 – 2006. Specialiştii americani în securitatea
informaţiilor (INFOSEC) şi a operaţiilor (OPSEC) au sesizat deja că numeroase informaţii clasificate
şi exploatabile de către adversar sunt postate intenţionat sau neintenţionat pe aceste bloguri de către
militarii sau civili. De asemenea, unele bloguri credibile şi influente au ajuns să influenţeze comunităţi
întregi sau chiar categorii sociale, constituind adesea puntea de legătură şi de circulaţie a informaţiilor
de la clasica comunicare interpersonală prin e-mail, spre mass-media naţională şi internaţională.

3.7. Activităţi de protecţie informaţională

În ansamblul operaţiilor informaţionale, acţiunile care vizează protecţia informaţională a

forţelor proprii ocupă un loc deosebit de important din perspectiva scopului urmărit şi a finalităţii
dorite. Acţiunile de protecţie se planifică, organizează şi desfăşoară în vederea menţinerii echilibrului
psihic al efectivelor proprii la un nivel dezirabil şi cuprind totalitatea măsurilor, tehnicilor şi
procedeelor iniţiate şi aplicate de compartimentele de specialitate, cu scopul de a proteja trupele
proprii şi populaţia din zona acţiunilor militare împotriva mesajelor ostile şi de a reduce impactul
acestora. Protecţia informaţională vizează securitatea informaţiilor – INFOSEC –, securitatea
operaţiilor – OPSEC – şi contracararea influenţelor psihologice ale adversarului.
Securitatea informaţiilor (INFOSEC) urmăreşte protejarea confidenţialităţii, integrităţii şi
disponibilităţii informaţiilor printr-o gamă largă de măsuri de ordin procedural, tehnic şi administrativ.
Practic, INFOSEC asigură un scut împotriva INFO OPS adverse prin măsuri de securitate fizică a
documentelor şi persoanelor, precum şi de asigurare informaţională, inclusiv a tehnicii electronice de
protecţie. Ea include un spectru de măsuri menite să protejeze informaţia, care sunt aplicate pe baza

30
unor proceduri de rutină, în cadrul protecţiei informaţionale, alături de securitatea operaţiilor
(OPSEC).
Securitatea operaţiilor (OPSEC) vizează identificarea şi protejarea elementelor esenţiale ale
informaţiei agreate (EEFI) prin interzicerea accesului adversarului la acest gen de informaţie pe tot
parcursul existenţei sale şi pretutindeni, ţintind voinţa adversarului şi capacitatea lui de înţelegere prin
folosirea unei combinaţii de tehnici active şi pasive. 57
Din perspectiva măsurilor specifice contracarării acţiunilor de influenţare psihologică
desfăşurate de adversar, acestea se îndeplinesc prin acţiuni pregătitoare, preventive şi contraacţiuni
care vizează menţinerea stabilităţii opiniilor, sentimentelor, atitudinilor şi comportamentelor
personalului militar şi populaţiei civile, respingerea şi neutralizarea propagandei adversarului şi
menţinerea unui caracter predominant ofensiv-preventiv al activităţii proprii de contrapropagandă,
consolidarea moralului, a încrederii personalului militar şi opiniei publice în capacitatea forţelor
proprii, subminarea imaginii favorabile, reale sau fictive, promovate de propaganda adversarului
despre propriul potenţial.

3.8. Cooperarea cu structurile de informaţii militare

Cooperarea dintre structurile de operaţii informaţionale şi cele de informaţii militare se poate

realiza fie pe baza unei proceduri de rutină, fie pe baza unor cereri de informaţii specifice. Practic, în
cadrul comandamentelor operaţionale din teatrele de operaţii sursele de informaţii militare accesibile
pentru structurile de operaţii informaţionale sunt structurile de informaţii militare (J2, G2, S2),
structurile de tip NIC (National Information Cell), sursele deschise (mass-media locală şi
internaţională), informaţiile asigurate de structurile naţionale de informaţii din ţară în baza conceptului
reach-back.
Capacitatea de anticipare şi acţiune pro-activă a structurilor de forţe, precum şi capacitatea de a
răspunde tuturor cerinţelor de informaţii sunt determinate de o arhitectură adecvată a sistemelor şi
capabilităţilor de informaţii, supraveghere şi cercetare (Intelligence, Surveillance and
Reconnaissance/ISR) la toate nivelurile, ceea ce face ca el să fie prin datele, informaţiile şi analizele
pe care le furnizează, una din coloanele de susţinere a edificiului reprezentat de sistemul operaţiilor
informaţionale.
Conceptul ISR reprezintă activitatea de informaţii care integrează şi sincronizează asigurarea,
planificarea şi exploatarea tuturor sistemelor de senzori cu funcţii de procesare, valorificare, fuziune şi
diseminare a informaţiilor, pentru sprijinul direct al decidenţilor la toate nivelurile de comandă şi
funcţionează ca un sistem care integrează etapele ciclului informaţional, datele furnizate de senzori,
disciplinele şi capabilităţile de informaţii. El include componente de descoperire, localizare,
identificare, selectare şi combatere a ţintelor (Target Aquisition/TA) şi presupune următoarele acţiuni
specifice: informaţii (intelligence); supraveghere (surveillance); descoperirea, localizarea,
identificarea, selectarea şi combaterea ţintelor (target aquisition/TA); cercetarea (reconnaissance). 58
Misiunile pe care un sistem ISR eficient trebuie să le îndeplinească la toate nivelurile, de la cel
strategic, până la cel operativ şi tactic au drept scop: avertizarea timpurie; sprijinul cu informaţii al
procesului de planificare a operaţiilor; asigurarea informaţiilor despre adversar şi mediu pentru
realizarea COP şi SA; asigurarea datelor şi informaţiilor despre ţinte; sprijinul operaţiilor
informaţionale; asigurarea informaţiilor necesare evaluării situaţiei şi a riscurilor; protecţia forţei.
Un sistem ISR trebuie să răspundă acestor misiuni în toate tipurile de operaţii şi să includă
intrinsec componenta de descoperire, localizare, identificare, selectare şi combatere a ţintelor (Target
Aquisition/TA) la care ne-am referit deja anterior, de aceea funcţionarea sa trebuie să asigure: sprijinul
tuturor tipurilor de operaţii naţionale, NATO şi UE; concordanţa dintre sarcinile operaţionale şi
mijloacele de culegere; caracterul întrunit/interarme al activităţilor; fundamentarea ISR pe procesul de
Management al Cerinţelor de Informaţii şi Coordonarea Culegerii (Collection Coordination and
Intelligence Requirements Management/CCIRM) şi pe procedurile de management al informaţiilor
derulate prin capabilităţile facilitate de reţea.

57
Ibidem, art. 0123
58
Idem
31
 În operaţiile întrunite, şi mai ales în cele multinaţionale, cum sunt şi cele de răspuns la criză,
fiecare comandant de componentă operaţională de la diferite trepte ierarhice are propriile cerinţe de
informaţii, la care se adaugă cele ale comandantului forţei întrunite şi ale factorilor de decizie politică,
unele din aceste cerinţe având o prioritate mai mare, unele sunt duplicative, altele au valabilitate pe
termen lung, iar altele sunt foarte perisabile. Cu toate acestea, cerinţele de informaţii ale forţei în
ansamblu beneficiază de management centralizat, coordonarea centralizată a mijloacelor de culegere
permiţând utilizarea lor la capacitate maximă, complex şi combinat şi facilitând procesele de
planificare, comandă şi control, de exploatare şi diseminare specifice ISR. Totodată, caracterul întrunit
trebuie dublat şi de un management al culegerii proactive a informaţiilor. Pentru a asigura caracterul
întrunit/interarme al activităţilor, comanda şi controlul ISR trebuie să asigure o gestionare dinamică a
senzorilor, capabilă să răspundă cerinţelor unui mediu de confruntare des schimbător precum şi
actualizarea permanentă a COP şi SA.

3.9. Acţiuni de informare şi relaţii publice

În strânsă coordonare cu acţiunile de influenţare a voinţei, puterii de înţelegere şi percepţiei

factorilor de decizie şi afectării capacităţilor şi mijloacelor care permit aplicarea voinţei şi puterii de
înţelegere a acestora, acţiunile de informare şi relaţii publice, precum şi cele ce privesc cooperarea
civili-militari (CIMIC) pot avea un impact semnificativ dacă sunt sincronizate şi coordonate cu
operaţiile informaţionale sub autoritatea comandantului.

3.9.1. Activităţi de influenţare a opiniei publice

În Doctrina pentru Operaţii Informaţionale a NATO, informaţiile publice (PI) au ca scop

protejarea credibilităţii Alianţei şi promovarea înţelegerii ample, obţinând astfel susţinere pentru
operaţiile militare, fără însă să le compromită. Scopul principal al PI este să transmită informaţia prin
intermediul mijloacelor media locale, naţionale şi internaţionale sau prin alte mijloace de comunicaţie,
întrucât un aspect important al oricărei operaţii militare este şi acela de a transmite principalele
obiective şi mesaje, oferind posibilitatea înţelegerii complete şi clare a acestora menţinând OPSEC.
Deşi PI derivă în principal din necesitatea de a informa şi educa audienţele pentru a obţine sprijin din
partea populaţiei, şi prin aceasta libertate de acţiune, impactul său este mult mai amplu. Prin urmare,
este esenţial ca staff-ul INFO OPS să conlucreze îndeaproape pentru transmiterea unui mesaj comun
audienţelor pe care le vizează. O atenţie specială trebuie acordată mijloacelor media locale şi regionale
din zona de operaţii aliate (JOA), ca şi altor surse media care au influenţă în zona respectivă, întrucât
informaţiile prezentate de media au influenţă asupra tuturor părţilor implicate. 59
În societatea modernă, toate crizele se află sub conul de lumină al media internaţionale,
sprijinul venit din partea opiniei publice fiind crucial pentru guvernele democratice, iar acest fapt le
influenţează opţiunile în planul acţiunii militare şi al modului în care aceste opţiuni sunt prezentate
diverselor auditorii. De aceea, pentru a câştiga şi a menţine sprijinul opiniei publice, guvernele
naţionale, organizaţiile internaţionale, precum şi structurile de forţe angajate în operaţii militare de
răspuns la criză trebuie să dovedească transparenţă în acţiunile pe care le întreprind, iar aceste acţiuni
trebuie să fie în acord cu etica acceptată şi cu dreptul internaţional.
Favorizată de explozia mijloacelor de informare şi comunicare rapidă la mare distanţă,
influenţarea opiniei publice şi a autorităţilor din zona de conflict prin intermediul mass-media are
marele avantaj al omniprezenţei vectorilor lui de transmitere (ziare, radio, televiziune prin satelit,
internet) şi al prezumţiei de obiectivitate (mai ales în cazul mass-media internaţionale şi al
transmisiilor live), elemente care sporesc considerabil credibilitatea informaţiilor-mesaj lansate către o
audienţă de masă, aşa încât niciun stat sau organizaţie politico-militară nu mai poate să-şi angajeze
forţele într-un conflict armat cu premise reale de succes, fără a dispune de acceptul şi sprijinul opiniei
publice naţionale şi internaţionale, obiectiv accesibil mai ales prin intermediul mass-media.

59
Doctrina NATO pentru Operaţii Informaţionale, AJP 3.10, 2005, art. 0130(a)
32
 3.9.2. Cooperarea civili-militari (CIMIC)

Crizele şi conflictele din ultimele două decenii au oferit alte învăţăminte privind relaţiile civili-
militari, cele mai utile lecţii învăţate fiind cele din Panama din ianuarie-februarie 1990 (ulterior
operaţiunii „Just Cause”) în cadrul operaţiei „Promote Liberty”, urmată imediat după primul Război
din Golful Persic, de operaţia „Provide Comfort” (declanşată la 5 aprilie 1990 pentru ajutorarea
populaţiei kurde refugiate din nordul Irakului în sud-estul Turciei), operaţia sub mandat ONU din
Somalia „Restore Hope” şi operaţiile de impunere, iar apoi de menţinere a păcii din Bosnia-
Hertzegovina şi Kosovo.
Doctrina americană pentru Afaceri Civile (Joint Pub 1-02) defineşte cooperarea civili-militari
drept: „Activităţi ale comandantului pentru stabilirea, menţinerea, influenţarea sau exploatarea
relaţiilor dintre forţele militare, autorităţile civile guvernamentale sau neguvernamentale şi populaţia
civilă într-o zonă de operaţii prietenă, neutră sau ostilă în scopul facilitării operaţiilor militare şi
consolidării obiectivelor operaţionale.” Aceste activităţi se pot desfăşura înainte, în timpul sau după
operaţiile militare propriu-zise şi constau într-o serie de acţiuni care în mod normal sunt în
responsabilitatea administraţiilor locale.
Cât priveşte Doctrina NATO pentru Operaţii Informaţionale, aceasta defineşte CIMIC drept
„coordonarea şi cooperarea realizate în sprijinul misiunii între militari şi civili, populaţia naţională,
autorităţile locale şi organizaţiile non-guvernamentale existente în zona de operaţii aliate”. 60 CIMIC
facilitează cooperarea dintre forţa militară şi factorii civili din zonă prin luarea în considerare a
factorilor sociali, politici, culturali, religioşi, economici, de mediu şi umani, stabilirea de legături şi
coordonarea cu organizaţiile internaţionale şi non-guvernamentale (IO/NGO), consolidarea unei relaţii
eficiente între autorităţile militare şi cele civile, organizaţii, agenţii şi populaţie.
În Doctrina NATO pentru Operaţii Informaţionale, CIMIC are, asemenea relaţiilor publice sau
informării publice, o poziţie distinctă în raport cu acţiunile de influenţare de bază precum PSYOPS,
războiul electronic sau înşelarea militară, dar indiferent de poziţionarea sa, această activitate este una
care necesită cunoştinţe lingvistice şi culturale centrate pe particularităţile zonei de acţiune, în afară de
competenţele pe diferitele domenii de specialitate (medicină, administraţie, justiţie, economie, finanţe,
mediu, transporturi etc.). În fine, CIMIC mai au nevoie de un efort financiar ce necesită voinţă politică
din partea naţiunilor angajate în gestionarea crizei, precum şi concentrarea unor importante resurse
materiale şi umane în proiecte CIMIC pentru o anumită zonă ocupată de o populaţie ostilă forţei care
gestionează criza din punct de vedere militar.

60
Ibidem, art. 0130(c)
33
 CAPITOLUL IV
PREGĂTIREA ŞI DESFĂŞURAREA
OPERAŢIILOR INFORMAŢIONALE ÎN CADRUL
OPERAŢIILOR DE RĂSPUNS LA CRIZĂ

Ca parte integrantă a operaţiilor de răspuns la criză, operaţiile informaţionale se pregătesc şi se

desfăşoară în contextul pregătirii şi executării acţiunilor corespunzător misiunilor primite, indiferent
de nivelul la care se desfăşoară, şi de aceea planificatorii INFO OPS trebuie angajaţi în procesul
planificării operaţionale pe toată durata acestuia şi în egală măsură pe timpul fazelor dinamice ale
operaţiei.

4.1. Comanda şi controlul

Pregătirea şi executarea operaţiilor militare de răspuns la criză se derulează potrivit unor norme
şi reguli cuprinse în documentele care reglementează atât la modul general, cât şi în concret, fiecare
misiune, în funcţie de specificul său, acestea având rolul de a defini neechivoc competenţele diferitelor
organisme internaţionale, a celor interne din statele participante la operaţie şi a structurilor de
comandă.
Reglementările generale au la bază Carta ONU, statutele unor alianţe şi organisme regionale,
precum şi diferite acorduri internaţionale.
Carta ONU asigură temeiul juridic al implicării statelor membre în gestionarea crizei. Ea
reglementează modul în care comunitatea internaţională se poate implica, inclusiv prin folosirea forţei
armate, în asigurarea păcii şi securităţii internaţionale, statele membre asumându-şi responsabilitatea
de a pune la dispoziţia ONU forţele şi mijloacele necesare îndeplinirii misiunilor. De asemenea,
statutele unor alianţe şi organisme internaţionale care au la bază Carta ONU constituie cadrul legal în
care statele membre decid implicarea în operaţii de răspuns la criză.
Acordurile internaţionale reprezintă instrumentele juridice prin care se pun în aplicare
prevederile tratatelor/acordurilor generale şi au, de regulă, forma unor memorandumuri internaţionale
de înţelegere (Memorandum of Understanding - MOU), acestea fiind acorduri între state privitor la
relaţiile dintre ele şi se aprobă la nivel diplomatic, corespunzător cu interesele părţilor, acorduri
executive şi note diplomatice (Note Dip), care sunt tipuri de acorduri internaţionale asemănătoare
MOU şi se încheie sub autoritatea şefului executivului sau persoanei delegate de acesta, acorduri
privind Statutul Forţelor (SOFA), care reglementează statutul legal al personalului militar ce
acţionează pe teritoriul altui stat pentru scopuri altele decât războiul în acel stat, dar nu poate autoriza,
prin el însuşi, prezenţa forţei sau activităţile operaţionale ale acestei forţe.
Reglementările naţionale sunt înscrise în Constituţia fiecărui stat şi în alte acte normative.
Constituţia României prevede în acest sens că: „statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu
bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de către
Parlament potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar în cazul în care un tratat la care România
urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai
după revizuirea Constituţiei”. 61
În baza prevederilor constituţionale, Legea nr. 42 din 15 martie 2004 privind participarea
forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român prevede că misiunile la care pot participa
forţele armate în afara teritoriului României sunt: 62 de apărare colectivă; în sprijinul păcii; de asistenţă
umanitară; tip coaliţie; exerciţii comune; exerciţii individuale; ceremoniale.
Regulile de angajare (Rules of Engagement - ROE) sunt directive emise de autoritatea
politică/militară către structurile participante la operaţia de răspuns la criză, care precizează
circumstanţele şi limitele în cadrul cărora acestea pot iniţia sau continua diverse tipuri de acţiuni cu
forţele adverse. 63 Ele impun limitări politice, militare şi legale eşaloanelor subordonate, precum şi un
cod de conduită, fiind mijlocul principal prin care comandantul poate să controleze nivelul ostilităţilor

61
Constituţia României, Monitorul Oficial nr 767 din 31 octombrie 2003, Partea I, art. 11
62
Legea nr. 42 din 15 martie 2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului naţional, Monitorul
Oficial nr. 242 din 18 martie 2004, Partea I, art. 2
63
Doctrina pentru Operaţiile Întrunite Multinaţionale, Bucureşti, 2001, art. 123(1)
34
(gradul de violenţă), prin limitarea aplicării forţei, fixarea nivelului implicării şi responsabilităţii
comandantului, respectarea dreptului războiului şi legislaţiei internaţionale şi naţionale, controlul
modului de folosire a forţei, ţinând cont de anumite imperative politice speciale.
Pentru armonizarea efortului civil cu cel militar, factorul politic trebuie să stabilească un cadru
de activitate astfel încât obiectivele militare şi componenta civilă să fie coordonate şi armonizate, cea
mai bună cale de a înţelege posibilităţile, legile şi capabilităţile organizaţiilor internaţionale, ale
organizaţiilor nonguvernamentale şi ale agenţiilor guvernamentale fiind aceea de a realiza şi menţine
relaţiile cu ele înainte de a începe misiunea. Pe timpul îndeplinirii misiunii, coordonarea eforturilor se
face prin realizarea cooperării civili-militari (CIMIC), aceasta constând în acţiunile şi măsurile
întreprinse pentru realizarea coordonării şi cooperării între comandanţii militari, pe de o parte, şi
autorităţile centrale şi populaţia civilă, organizaţiile guvernamentale, neguvernamentale, internaţionale
şi private de voluntari, pe de altă parte.

4.2. Pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor întrunite

În concepţia NATO, procesul de planificare este etapa principală a pregătirii operaţiilor

militare, indiferent dacă ele sunt din categoria celor de tip „articol 5” – apărare colectivă sau din
categoria „non-articol 5” – răspuns la criză, aşa încât pentru structurile care execută astfel de operaţii
procesul de planificare are un rol esenţial în succesul acestora. În cazul structurilor de forţe ale
României participante la operaţii multinaţionale de răspuns la criză, aparţinând armatei, Ministerului
Administraţiei şi Internelor sau altor elemente ale sistemului naţional de apărare, planificarea este
parte a unui mecanism creat la nivelul comandamentului Forţei Multinaţionale, iar această
condiţionalitate este valabilă pentru planificarea tuturor operaţiilor subsecvente, inclusiv a INFO OPS,
şi îşi pune amprenta asupra etapelor procesului, metodelor folosite, precum şi asupra conţinutului
documentelor elaborate de comandamente.

4.2.1. Planificarea operaţiei întrunite

Procesul de planificare a operaţiei de răspuns la criză, în ansamblul său, este un atribut al

Comandamentului Forţei Întrunite Multinaţionale, planificarea operaţiilor contingentelor naţionale
implicând două etape:
a) planificarea operaţiei de dislocare în teatrul de operaţii, efectuată de structurile naţionale de
conducere militară şi încheiată cu transferul de autoritate;
b) planificarea operaţiilor desfăşurate în teatrul de operaţii corespunzător misiunilor primite
de la comandantul structurii în subordinea căreia se află contingentul român. Coordonatele majore ale
acţiunilor fiind planificate la nivelul comandamentului respectiv, în aceste condiţii, planificarea
operaţiilor executate în teatru de contingentul român este una de detaliu, de nivel tactic.
Procesul de planificare a operaţiei de răspuns la criză este similar procesului de planificare a
oricărei operaţii militare, astfel încât el presupune programarea acţiunilor corespunzător misiunilor
primite în timp, spaţiu şi pe executanţi şi parcurge următoarele etape: iniţierea planificării; orientarea
personalului implicat în procesul de planificare; elaborarea concepţiei operaţiei (CONOPS); elaborarea
planului operaţiei (OPLAN); revederea planului; elaborarea planurilor de sprijin.

4.2.2. Generarea şi activarea forţelor

Procesul de generare a forţelor destinate desfăşurării unei operaţii de răspuns la criză este
deosebit de complex şi implică pe de o parte activităţi în domenii conexe (personal şi logistică), iar pe
de altă parte, armonizarea acestora într-un sistem integrat şi funcţional care are trei componente:
generarea resurselor umane; generarea resurselor materiale; generarea structurilor.
Generarea resurselor umane în vederea executării operaţiei multinaţionale de răspuns la criză
constă în activitatea desfăşurată de structurile administrative în scopul selecţionării, instruirii şi
perfecţionării pregătirii personalului necesar pentru completarea structurilor militare care se generează
sau care au înregistrat pierderi pe timpul operaţiilor anterioare.

35
 Generarea resurselor materiale constă în activitatea desfăşurată de structurile administrative în
scopul identificării surselor, selecţionării, achiziţionării (rechiziţionării) şi operaţionalizării tehnicii,
echipamentelor şi materialelor necesare pentru completarea structurilor care se generează sau care au
înregistrat pierderi pe timpul operaţiilor anterioare.
Generarea structurilor este un proces gradual prin care acestea se completează cu resurse
umane şi materiale potrivit statelor de organizare, se constituie şi se operaţionalizează până la
capacitatea de luptă proiectată.
În cadrul procesului de generare, structurile din cadrul forţelor de generare şi regenerare
desfăşoară instrucţia forţelor pe care le generează, iar cele care generează resursele materiale
declanşează procedurile de achiziţii, operaţionalizarea tehnicii, echipamentelor şi materialelor necesare
pentru completarea structurilor respective.
Potrivit deciziei politico-militare privind participarea României cu forţe la operaţia militară
multinaţională de răspuns la criză, la data stabilită în ordinul pentru misiune forţele generate şi
operaţionalizate sunt activate, procesul de activare constând în dislocarea acestora în teatrul de operaţii
şi transferul de autoritate.
Operaţia de dislocare şi concentrare a forţelor în teatrul de operaţii este o etapă importantă a
proiecţiei forţei, ceea ce face ca executarea ei să necesite cunoaşterea şi exersarea procedurilor de
dislocare a forţelor şi de transfer a comenzii operaţionale, precum şi a celor privind asigurarea
capabilităţii şi interoperabilităţii mijloacelor de comunicaţii, capabilităţilor de sprijin de luptă şi de
sprijin logistic, a posibilităţilor de autosusţinere în teatrul de operaţii pentru cel puţin 30 de zile,
asigurarea echipamentelor necesare zonelor cu condiţii de climă extremă şi a mijloacelor de protecţie
colectivă şi individuală.
Pentru îndeplinirea angajamentelor asumate prin memorandumurile încheiate se execută
transferul de autoritate către structurile de conducere ale Forţei Multinaţionale mandatate să conducă
operaţiile dintr-o anumită zonă.
Transferul de autoritate se face pe baza documentelor oficiale care instituţionalizează
participarea forţelor naţionale în cadrul unei Forţe Întrunite Multinaţionale, acestea fiind: mandatul
Consiliului de Securitate al ONU; scrisoarea/acordul secretarului general al NATO privind solicitarea
participării unor contingente naţionale la Forţa Întrunită Multinaţională, adresat conducerii politico-
militare naţionale; hotărârea Parlamentului României privind aprobarea participării unor forţe
naţionale la operaţia multinaţională de răspuns la criză, cuprinzând nominalizarea forţelor şi limitarea
în timp a participării; acordul privind statutul forţelor (SOFA); aranjamentele de comandă la nivelul
Forţei Întrunite Multinaţionale; stabilirea persoanei care exercită funcţia de comandant al
contingentului naţional, care este învestit cu comanda deplină asupra forţelor naţionale şi reprezintă
elementul de păstrare a suveranităţii naţionale înglobat în comandă.

4.2.3. Desfăşurarea acţiunilor în teatrul de operaţii

Operaţiile de răspuns la criză, mai mult decât cele specifice războiului, mizează pe un alt tip de
comportament, un comportament ce acordă un rol mult mai important dimensiunii nonviolente a
prezenţei militarilor în teatrul de operaţii şi care presupune o abordare bazată pe efecte a operaţiei.
Starea finală şi obiectivele asociate sunt identificate şi definite politic şi recomandate pe linie militară.
Gândite ca operaţii bazate pe efecte, ele se focalizează pe acţiuni care influenţează
comportamentul şi atitudinea forţelor adverse, cu scopul de a atinge o anumită stare finală dorită, ceea
ce impune ca ele să fie planificate, executate şi evaluate pornind de la o înţelegere de ansamblu şi
dinamică a situaţiei. Spaţiul de angajare în operaţia de răspuns la criză este, prin urmare, unul
multidimensional, care include nu n umai o componentă militară, ci şi una politică, economică,
umanitară, civică etc. Graniţa dintre „militar” şi „nonmilitar” devine în acest caz greu de stabilit,
întrucât acţiunile sunt tot mai mult civil-militare nu numai datorită externalizării unui număr mare de
activităţi altădată specifice armatelor, ci mai ales implicării accentuate a societăţii politice şi societăţii
civile în probleme militare. 64

64
Gl. dr. Mircea Mureşan, Gl. bg. (r.) dr. Gheorghe Văduva, Războiul viitorului, viitorul războiului, Bucureşti, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2004, p. 337
36
 În consecinţă, privite astfel, în operaţiile de răspuns la criză actori nemilitari pot să ia iniţiativa
de a crea efecte în domeniile respective cu sprijinul militarilor, acest lucru fiind şi mai evident în
operaţiile de răspuns la crizele postconflict. Comandantul militar atribuie altor domenii decât cel
militar responsabilităţi şi acţiuni pe care trebuie să le integreze şi să le susţină pentru a contribui cu
succes la atingerea stării finale dorite. EBAO este astfel un concept care îmbunătăţeşte abilitatea de a
planifica şi desfăşura operaţiile într-un mediu complex, în strânsă cooperare cu actori şi instrumente
nonmilitare de putere.
Angajarea forţelor în acţiunile desfăşurate pe timpul îndeplinirii misiunilor în cadrul operaţiei
multinaţionale de răspuns la criză se execută în scopul de a aduce starea de normalitate în zona,
raionul, obiectivul sau locul unde aceasta a fost tulburată. Ele pot fi acţiuni nonviolente, de regulă
preventive, de convingere a elementelor ostile să renunţe la desfăşurarea acţiunilor preconizate ori
aflate în curs de desfăşurare sau violente (de luptă), care se desfăşoară numai atunci când au fost
epuizate toate mijloacele paşnice.

4.3. Planificarea operaţiilor informaţionale aferente operaţiilor de răspuns la criză

Planificarea operaţiei informaţionale care acompaniază operaţia militară de răspuns la criză

începe după primirea ordinului de misiune şi se desfăşoară concomitent şi ca parte componentă a
planificării operaţiei în cele două etape ale sale: a) până la finalizarea activării forţelor şi b) pe timpul
îndeplinirii misiunilor în teatrul de operaţii. Fiecare din cele două etape este caracterizată de prezenţa
şi influenţa unor factori specifici care particularizează procedurile şi soluţiile ce pot fi adoptate, urmare
a faptului că în prezent pregătirea acţiunilor militare are loc în condiţii de incertitudine privind evoluţia
situaţiei.

4.3.1. Cerinţe şi condiţionalităţi

Planificarea INFO OPS urmează un proces deliberat, care ia în considerare cerinţele externe şi
interne ale planificării, în scopul transpunerii concepţiei în misiuni concrete, viabile şi realiste, având
în vedere în acelaşi timp posibilele evoluţii şi evaluări ulterioare ale situaţiei. De aceea analiştii şi
planificatorii INFO OPS trebuie să înceapă procesul de analiză şi planificare cât mai din timp cu
putinţă, să rămână implicaţi activ pe întreaga durată a planificării operaţionale şi să furnizeze
permanent informaţii. În acest scop ei trebuie să evalueze teatrul de operaţii din punctul de vedere al
operaţiilor informaţionale, să analizeze misiunea din perspectiva desfăşurării INFO OPS, să participe
la elaborarea variantelor cursurilor probabile ale operaţiei de răspuns la criză în ansamblul ei, să
elaboreze concepţia INFO OPS şi documentele pe care aceasta le presupune şi să identifice nevoile de
forţe şi mijloace informaţionale necesare îndeplinirii misiunii, dovedind spirit inventiv, originalitate şi
flexibilitate în alegerea soluţiilor.
Obiectivele şi temele operaţiilor informaţionale, precum şi grupurile ţintă vizate se stabilesc de
către specialiştii din cadrul componentei de operaţii informaţionale a comandamentului constituit şi
sunt înaintate spre aprobare la eşalonul superior fie separat, fie ca parte a planului operaţiei întrunite –
OPLAN. Pe baza misiunilor şi având în vedere dimensiunile forţei sau ale grupării de forţe, şeful
componentei de operaţii informaţionale a comandamentului constituit analizează activităţile şi
capabilităţile specifice necesare, formulează cereri de sprijin şi se asigură că acestea sunt incluse în
planurile structurilor implicate în asigurarea lor.

4.3.2. Algoritmul planificării INFO OPS

Metodologia planificării INFO OPS se suprapune cu cea a planificării operaţionale, dar include
problemele specifice acestui domeniu. De aceea, personalul care planifică operaţiile informaţionale
trebuie să înţeleagă celelalte aspecte ale planului comandantului şi modul în care ele influenţează
planurile INFO OPS şi să creeze cadrul necesar ca operaţiile informaţionale să se integreze în planul
operaţiei fără a intra în dezacord cu celelalte componente ale acestuia.

37
 PROCESUL PLANIFICĂRII OPERAŢIEI PLANIFICAREA INFO OPS

Evaluarea din punct de vedere informaţional

INIŢIEREA PLANIFICĂRII
a zonei de operaţii

ORIENTAREA PERSONALULUI Analiza misiunii

IMPLICAT ÎN PLANIFICARE Estimarea iniţială INFO OPS

ELABORAREA CONCEPŢIEI Estimarea INFO OPS

Concepţia INFO OPS
OPERAŢIEI
Matricea obiectivelor INFO OPS

ELABORAREA PLANULUI OPERAŢIEI Planul INFO OPS

Obiective, teme, mesaje
Planul de sprijin INFO OPS (SUPLAN)

REVEDEREA PLANULUI OPERAŢIEI Analiza impactului

Actualizarea planului INFO OPS şi a planurilor de
sprijin

ELABORAREA PLANURILOR DE Evaluarea T.O.

Reafirmarea relevanţei obiectivelor
SPRIJIN

Figura nr. 4 – Integrarea planificării INFO OPS în procesul planificării operaţiei de răspuns
la criză

Şeful structurii de operaţii informaţionale participă la şedinţa de luare a deciziei furnizând

comandantului opinia de specialitate faţă de variantele cursurilor probabile de acţiune şi faţă de cursul
de acţiune optim propus, cursul selectat în şedinţa pentru luarea deciziei stând la baza elaborării
concepţiei operaţiei informaţionale aferente operaţiei întrunite de răspuns la criză.
Planul operaţiilor informaţionale este documentul pe baza căruia se desfăşoară INFO OPS. El
furnizează elementele fundamentale necesare elaborării planului de sprijin de către şefii elementelor
de sprijin şi cuprinde detalii privind situaţia forţelor, misiunea acestora, obiectivele şi sarcinile
operaţiilor informaţionale, ţintele avute în vedere, instrucţiuni de coordonare, matricea obiectivelor
INFO OPS şi matricea de sincronizare pe termen lung. 65
Planurile de sprijin se întocmesc corespunzător fiecărui obiectiv sau efect major avut în vedere
şi constă într-o repartizare şi încadrare în timp a activităţilor ce trebuie executate de către fiecare
structură responsabilă asupra ţintelor aprobate, pentru obţinerea efectului dorit. Toate planurile de
sprijin vizează obţinerea unor efecte specifice domeniului respectiv (afectarea voinţei, distrugere
fizică, dezinformare, mascare etc.), se elaborează sub coordonarea şefului componentei INFO OPS din
cadrul comandamentului întrunit, sunt integrate cu planul operaţiei şi trebuie să descrie întreaga
succesiune şi execuţia diferitelor programe, fiecare dintre ele fiind destinat să obţină un răspuns
concret asupra unui grup ţintă specificat. Fiecărui plan de sprijin îi este ataşată matricea mesajelor
cheie, document centralizator care cuprinde mesajele ce trebuie transmise ţintelor, mesajele fiind
actualizate periodic de către structura de operaţii informaţionale în funcţie de oportunităţile apărute şi
de evoluţia situaţiei şi aprobate de comandant.

4.4. Organizarea şi coordonarea acţiunilor

Procesul de organizare a operaţiei de răspuns la criză presupune transmiterea misiunilor la

subordonaţi şi realizarea măsurilor care să ducă la îndeplinirea prevederilor din planul operaţiei şi se
desfăşoară, de regulă, după validarea acestuia, dar anumite măsuri şi acţiuni de organizare se execută
concomitent cu planificarea operaţiei pentru a folosi la maximum timpul la dispoziţie. În acest caz
transmiterea succesivă a misiunii se realizează prin elaborarea şi transmiterea unor ordine de
avertizare, ordine preliminare şi ordine parţiale, iar pe măsură ce acţiunea se dezvoltă, ordinul de
operaţie este completat prin ordine fragmentare.

65
SMG/FOP – 3.15. Doctrina Operaţiilor Informaţionale, Bucureşti, 2006, art. 0411
38
 Deşi doctrina operaţiilor informaţionale nu prevede în mod expres folosirea aceloraşi
modalităţi de transmitere a misiunilor, noi considerăm că şi în cazul acestora trebuie avută în vedere
utilizarea întregii game de posibilităţi validate de practică, ţinând seama, în mod evident, de specificul
conţinutului misiunilor de tip INFO OPS.
În cadrul organizării INFO OPS, pentru crearea unui cadru de lucru propice obţinerii efectului
sinergic şi evitarea efectelor colaterale nedorite se constituie în cadrul comandamentului forţei, Grupul
de Coordonare a Operaţiilor Informaţionale, care are rolul de a asigura coerenţa şi continuitatea INFO
OPS, cât şi sincronizarea lor cu operaţiile militare propriu-zise. Grupul este condus de şeful structurii
de operaţii informaţionale, are o componenţă variabilă, în funcţie de misiunea şi rolul INFO OPS în
îndeplinirea scopului operaţiei întrunite şi se întruneşte ori de câte ori este necesar în procesul
planificării şi organizării operaţiei.
Coordonarea tuturor forţelor implicate în realizarea planului de operaţii informaţionale se
realizează de către şeful compartimentului de specialitate din comandament, începe imediat după
primirea sau deducerea misiunii şi continuă pe toată durata operaţiei, iar pe baza coordonării
comandanţii forţelor care participă la îndeplinirea misiunilor INFO OPS organizează cooperarea.

4.5. Combinarea procedeelor specifice de acţiune pe timpul desfăşurării operaţiilor

informaţinale

În acţiunile desfăşurate în operaţiile de răspuns la criză, forţele combină, în funcţie de situaţie,

o diversitate de procedee specifice operaţiilor informaţionale, constând în blocarea informaţiei,
distragerea atenţiei, imobilizarea forţelor adverse, epuizare, simulare, dezintegrare (dezbinare),
liniştire, intimidare, provocare, suprasolicitare, sugerare şi constrângere.
Numărul procedeelor informaţionale ce pot fi întrebuinţate pe timpul desfăşurării operaţiilor de
răspuns la criză este mare, iar conţinutul lor este foarte variat, ceea ce primite combinarea lor în
multiple posibilităţi, întrucât una şi aceeaşi informaţie poate fi elaborată şi transmisă până la structurile
de conducere ale adversarului prin intermediul unor forţe şi mijloace diferite. De asemenea, analiza
noastră evidenţiază posibilitatea de a grupa procedeele INFO OPS în trei categorii : de forţă,
inteligente şi combinate.

4.6. Sprijinul de informaţii

Operaţiile informaţionale aferente operaţiilor de răspuns la criză au nevoie de informaţii despre

o varietate largă de aspecte strâns legate de factorii implicaţi în desfăşurarea acţiunilor, succesul sau
eşecul lor fiind dependent de cantitatea şi calitatea acestor informaţii primite la toate nivelurile
(strategic, operativ şi tactic) şi pe durata întregii operaţii.
Sursele apte să furnizeze structurilor de acţiuni informaţionale informaţii relevante, de calitate
şi în mod oportun sunt structurile de analiză politico – militară, structurile militare specializate în
informaţii, comandanţii aflaţi pe verticala lanţului de comandă, structurile de cercetare în adâncimea
dispozitivului adversarului, echipele tactice de acţiuni psihologice, forţele de război electronic,
observatorii militari, prizonierii, transfugii şi refugiaţii de război, documentele capturate sau găsite în
teatrele de operaţii, populaţia locală din zona acţiunilor, organizaţiile neguvernamentale şi umanitare
ce îşi desfăşoară activitatea în zona de interes, mijloacele de informare în masă şi alte surse de
conjunctură, exploatarea acestora depinzând de situaţia în care se desfăşoară acţiunile informaţionale.
În oricare din situaţiile în care se organizează INFO OPS, spectrul informaţiilor solicitate de
structurile de operaţii informaţionale este foarte larg, iar această realitate impune o colaborare continuă
şi foarte strânsă cu structurile de informaţii militare, pe baza cererilor de informaţii făcute în ordinea
priorităţii informaţiilor în procesul de analiză.
Analizând aceste categorii de informaţii ale suportului informaţional INFO OPS se observă că
ele definesc în primul rând ţintele, care pot fi efective ale unor structuri militare sau grupuri de
populaţie civilă.

39
 4.7. Sprijinul logistic

Logistica operaţiilor informaţionale desfăşurate în operaţiile de răspuns la criză se circumscrie

activităţii de asigurare cu materiale şi echipamente, furnizării serviciilor necesare dislocării structurilor
INFO OPS şi susţinerii acestora pe timpul îndeplinirii misiunilor în scopul creării cadrului optim
pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate. Dar, întrucât operaţiile informaţionale
integrează, coordonează şi sincronizează, după cum demonstrează şi studiul nostru, acţiuni din
domenii care au organizat propriul sprijin logistic, ele nu au nevoie de un tip special de sprijin logistic
decât în măsura asigurării accesului la informaţie, prelucrării şi transmiterii acesteia în condiţii de
maximă operativitate. 66 Ca urmare, potrivit Doctrinei Operaţiilor Informaţionale sprijinul logistic al
acestora se referă la: 67
a) sisteme de calculatoare care permit accesul la reţelele interne şi internaţionale secretizate şi
nesecretizate Intranet, Internet şi Cronos;
b) acces la principalele mass-media naţionale şi internaţionale;
c) posibilitatea colaborării pe baze contractuale cu institute de sondare a opiniei publice, de
statistică, culturale etc., în scopul documentării şi beneficierii de consultanţă de specialitate.
Responsabilitatea realizării sprijinului logistic al forţelor INFO OPS revine structurii care
elaborează planul de sprijin logistic în teatrul de operaţii, pe timpul planificării acţiunilor de logistică
trebuind avut în vedere că structurile INFO OPS dislocate în poziţii înaintate, de genul echipelor
tactice INFO OPS nu trebuie să fie izolate deoarece aprovizionarea reprezintă o problemă esenţială şi
cerinţele contractuale ale structurilor INFO OPS sunt extrem de diverse.
Serviciile asigurate în folosul structurilor de operaţii informaţionale se realizează pe plan local,
prin înţelegeri sau contracte cu forţele multinaţionale, iar în bugetul destinat acestor activităţi se includ
toate costurile necesare pentru tipărituri, închirieri de spaţiu, echipamente, materiale, deplasări,
panouri de reclame sau timp ori spaţiu de reclamă cumpărate în mass-media, poştă, telefoane, costuri
de personal şi alte servicii.

4.8. Încheierea şi evaluarea operaţiilor informaţionale

Finalizarea operaţiilor informaţionale circumscrise operaţiilor militare de răspuns la criză se

raportează nemijlocit la măsura în care scopurile militare şi politico-militare ale acesteia au fost
îndeplinite, dar în timp ce obiectivele militare pot fi atinse la încheierea campaniei de operaţii militare,
cele ale operaţiilor informaţionale pot necesita prelungirea INFO OPS până la reinstaurarea
funcţionării normale a societăţii. Elementele şi situaţiile în care operaţiile informaţionale trebuie
încheiate, măsura şi modalitatea în care încheierea conflictului în anumite condiţii de natură militară
contribuie la realizarea obiectivelor de natură informaţională sunt stabilite de autorităţile care au iniţiat
şi organizat operaţia de răspuns la criză. În anumite condiţii, operaţiile informaţionale se pot încheia
odată cu încheierea acţiunii celorlalte forţe sau înainte de finalizarea misiunii, dacă continuarea lor nu
mai este justificată.

4.8.1. Limitele eficacităţii INFO OPS

În prezent nu există sisteme de evaluare precisă a rezultatelor concrete ale unor operaţii
informaţionale, aşa încât despre o operaţie sau o campanie INFO OPS desfăşurată într-o perioadă de
timp determinată nu se poate afirma că a avut drept rezultat modificări în comportamentele şi
atitudinile audienţei ţintă, efectele sesizabile fiind rezultatul unui complex de cauze şi factori aleatori,
a căror îmbinare cu specificul audienţei ţintă a condus la acel rezultat. Se poate vorbi, aşadar, despre
eficacitatea acestui tip de operaţii militare în sensul determinării în ce măsură obiectivele propuse
iniţial au fost atinse şi nu despre eficienţa lor în sensul raportului costuri/rezultate care este foarte greu
de evaluat în cazul INFO OPS.
Eficacitatea INFO OPS este grevată, de regulă, de limite politice, limite datorate mandatului
forţei, limite datorate diferenţelor de limbă, limite datorate comunicării directe.
66
Ibidem, art. 0510
67
Ibidem, art. 0511
40
 4.8.2. Evaluarea efectelor

Analiza eficienţei unei operaţii informaţionale se realizează pornind de la determinarea

gradului în care obiectivele propuse au fost atinse, analizând răspunsurile atitudinal-comportamentale
observabile ale ţintei sau grupului de audienţă în urma desfăşurării operaţiei. Dacă planificarea
operaţiei s-a făcut având în vedere condiţionalităţile enumerate anterior, evaluarea poate consta în
constatarea gradului în care respectivele atitudini şi comportamente dorite şi planificate au fost
adoptate de către ţintă sau grupul de audienţă, aceasta sub imperativul aprecierii datelor cât mai
obiectiv cu putinţă, prin observarea, clasificarea şi evaluarea răspunsurilor comportamentale.
Evaluarea se realizează atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ, constatând
intensitatea procesului de influenţare, coerenţa acestuia şi tendinţele evoluţiei ulterioare a atitudinii
ţintei sau grupului de audienţă vizat, metodologia de analiză şi evaluare făcând apel la o serie de
indicatori direcţi şi indicatori indirecţi.

41
 CAPITOLUL V
CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL AL ACŢIUNILOR
STRUCTURILOR JANDARMERIEI ŞI POLIŢIEI ROMÂNE
ÎN OPERAŢII DE RĂSPUNS LA CRIZĂ

Gestionarea crizelor din mediul internaţional s-a bazat încă de la început şi pe forţa militară,
reprezentând o îmbinare a diplomaţiei, mijloacelor paşnice de rezolvare a diferendelor internaţionale
şi a unor conflicte interne ce ameninţă pacea, securitatea şi stabilitatea în diverse zone ale globului.
Eficacitatea, chiar şi parţială, a primelor operaţii de menţinere a păcii de după 1948 a permis
extinderea acestora, multe dintre ele fiind preluate, cu mai mult sau mai puţin succes şi de organizaţiile
regionale de securitate, aria lor de cuprindere extinzându-se de la conflictele armate dintre state la
războaiele civile, conflictele interetnice etc. Totodată, s-au diversificat şi formele şi metodele
implicării factorilor externi în gestionarea crizelor, prin extinderea diplomaţiei preventive, restabilirea
şi impunerea păcii, în cadrul unor operaţii care necesită angajarea unei diversităţi de forţe şi mijloace
militare alături de alte structuri.

5.1. Implicarea forţelor de jandarmi şi de poliţie în gestionarea politico-militară a crizelor

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a creat, după cel de-al doilea Război Mondial, strategia
misiunilor de observare şi de interpunere între părţile beligerante, cunoscută şi ca „strategia căştilor şi
beretelor albastre”, având în vedere responsabilitatea sa de a pune în practică prevederile Cartei ONU
referitoare la recurgerea la forţă în relaţiile internaţionale, dar începând din anii '90 realitatea vieţii
internaţionale cere ca în eforturile de reconciliere politică, reconstrucţie şi consolidare democratică,
alături de militari să lucreze experţi civili şi specialişti în asistenţă. În acest context politico-militar,
structurile Jandarmeriei şi ale Poliţiei Române care participă independent sau alături de structuri ale
armatei României şi de alte forţe la operaţii de răspuns la crize contribuie la îndeplinirea şi în egală
măsură beneficiază, în limitele misiunilor încredinţate, de îndeplinirea obiectivelor informaţionale ale
acestor operaţii.

5.1.1. De la „Căştile şi beretele albastre” la UNCIVPOL

În timp, experienţa operaţiilor de răspuns la criză a demonstrat că finalitatea acestora nu se

poate rezuma la încetarea confruntării armate între părţile aflate în conflict, etapa următoare, cea de
reaşezare a relaţiilor sociale, de reconstrucţie politică, economică şi socială fiind la fel de importantă
pentru un parcurs democratic al statului, în care procesele sociale să decurgă în spiritul domniei legii.
Dar un asemenea climat de ordine şi linişte socială după un proces traumatizant nu se instalează de
regulă de la sine, în mod automat, ci prin transformări succesive ale mentalului individual şi colectiv,
din aproape în aproape, care pot dura luni şi chiar ani, timp în care ordinea publică poate trece prin noi
încercări pe care structurile armatei nu le pot gestiona prin forme şi procedee adecvate, acestea
neavând competenţe specializate în aplicarea legii şi menţinerea ordinii. 68
Atunci când acţionează sub mandat ONU, misiunile cele mai importante ale forţelor
internaţionale de poliţie şi de jandarmi constau în general în: supravegherea posturilor locale de poliţie
în punctele vulnerabile; patrule comune cu forţele locale; observarea procedurilor poliţiei locale la
puncte de control sau de blocare a circulaţiei; investigarea incidentelor în care sunt implicaţi civili din
toate părţile aflate în conflict şi a incidentelor dintre civili şi membri ai forţei ONU; anchetarea şi
raportarea cazurilor de persoane dispărute; negocierea eliberării ostaticilor; supervizarea schimbului
sau repatrierii prizonierilor de război; anchetarea acuzaţiilor de omor şi atrocităţi; investigarea
bilaterală a incidentelor şi plângerilor în care poliţia locală este incapabilă sau neautorizată să
intervină; anchetarea incidentelor în legătură cu forţa de poliţie naţională şi poliţia militară a ONU;
escortarea călătorilor civili şi a convoaielor de mărfuri; escortarea şi observarea misiunilor ONU cu
caracter economic şi de ajutor umanitar; observarea şi controlul dezordinii în cazul demonstraţiilor şi
marşurilor de protest; controlul traficului şi al punctelor fixe; verificarea vehiculelor.
68
Olimpiodor Antonescu, Jandarmeria de la peacekeeping la peacebuilding, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-Editorial
al Armatei, 2006, p. 194
42
 Structurile de poliţişti şi de jandarmi care desfăşoară operaţii multinaţionale de răspuns la criză
sub mandatul ONU sunt obligate prin natura mandatului şi prin structura componentelor forţei de pace
să stabilească legături strânse cu componenta militară a misiunii, prin crearea în zona de
responsabilitate a unor sisteme de cooperare permanentă, numirea unor ofiţeri de legătură cu statul
major al forţei militare, participarea reprezentantului CIVPOL la şedinţele de informare pentru a face
schimb de informaţii, desfăşurarea unor întâlniri regulate între comandantul militar şi cel al structurii
de jandarmi (poliţie), stabilirea procedurilor de legătură la nivelul structurilor militare, de jandarmi şi
de poliţie, planificarea unor exerciţii comune în scopul de a demonstra rolul şi sursele CIVPOL. În
acest sens, recomandările ONU privind cooperarea dintre militari şi poliţişti în operaţiile de pace sunt
ca înainte de a trece la executarea unor operaţii militare care implică civili, proprietăţi sau terenuri
civile, militarii să analizeze situaţia cu poliţia civilă şi abia după aceea să-şi decidă tactica şi
procedurile pe care le vor folosi.
De asemenea, CIVPOL trebuie să aibă legături strânse cu posturile locale de poliţie din
teritoriul în care acţionează, o relaţie similară impunându-se şi între UNCIVPOL şi poliţia militară a
forţei de pace, aceasta din urmă având atribuţii în ceea ce priveşte ordinea şi disciplina căştilor
albastre.

5.1.2 Rolul şi misiunile Forţei de Jandarmerie Europeană (FJE)

În cadrul sistemului de capabilităţi ale UE în curs de constituire, forţele de jandarmi asigură

continuitatea acţiunii în continuumul pace-criză-război, întrucât ele pun la dispoziţie capacităţi care
permit factorilor de decizie să poată gestiona eficient crize de orice natură şi amploare, inclusiv în
situaţii deosebit de complexe. Acestea intervin în concordanţă cu principiul gradualităţii răspunsurilor,
pentru că dispun de o flexibilitate care le permite să evite recurgerea cu mare uşurinţă la acţiuni şi
mijloace de excepţie. Totodată, aceste forţe sunt capabile să continue în situaţii de criză îndeplinirea
misiunilor cotidiene, asumându-şi în acelaşi timp misiuni cu înalt grad de complexitate, în acord cu
statutul lor militar, pregătirea personalului şi capacităţile specifice în situaţii de restabilire a ordinii
când aceasta a fost deteriorată. De aceea, în timp ele s-au dovedit a fi instrumente ideale pentru a
asigura tranziţia de la intervenţia militară către gestionarea civilă a crizei, întrucât în perioada
postconflict se desfăşoară o întreagă gamă de acţiuni de natură civilă: sanitare, judiciare, poliţieneşti,
administrative, economice, de mediu, educative etc., pe care doar forţele de tip jandarmerie sunt apte
să le ducă la îndeplinire cu maximă eficienţă.
Pe baza mandatului fiecărei operaţii, FJE intervine îndeplinind un spectru larg de misiuni ce
depind de capacităţile de care dispune, constând în special în: restabilirea şi menţinerea ordinii
publice; monitorizarea şi consilierea poliţiei locale în activitatea sa cotidiană, inclusiv în ceea ce
priveşte investigaţia judiciară; conducerea procesului de supraveghere a controlului traficului ilicit;
executarea misiunilor de poliţie de frontieră şi a celor de cercetare generală; executarea muncii de
investigaţie judiciară pentru depistarea actelor de delicvenţă, urmărirea infractorilor şi transferul lor
sub autorităţile judiciare competente; protecţia populaţiei şi a bunurilor şi restabilirea ordinii în timpul
manifestaţiilor publice; pregătirea la standarde internaţionale a ofiţerilor de poliţie; pregătirea
instructorilor, în special în cadrul programelor de cooperare.
Întrebuinţarea FJE se face numai la cerere, în două situaţii:
a) Sub egida sau mandatul organizaţiilor internaţionale (UE, ONU, OSCE, NATO),
independent (în cazul în care sunt implicate numai forţe de tip jandarmerie, în funcţie de tipul de
misiune de îndeplinit) sau împreună cu structuri de poliţie, îndeosebi cu structuri care au statut civil.
b) Fără a se afla sub mandatul organizaţiilor menţionate anterior, însă cu acordul guvernului
ţării respective.
Principalele operaţii de gestionare a crizelor de către Uniunea Europeană s-au dsfăşurat
începând cu anul 1997, şi anume: Operaţia „Alba” (1997); Misiunea de Poliţie a Uniunii Europene
(EUPM) din Bosnia şi Herţegovina (2003); Operaţia Concordia – Macedonia (martie-decembrie
2003); Operaţia Proxima – Macedonia (decembrie 2003); Operaţia Althea – Bosnia şi Herţegovina
(2004).

43
 5.2. Cadrul juridic al participării structurilor Jandarmeriei Române la operaţii
multinaţionale de răspuns la criză

Pentru gestionarea crizelor din mediul internaţional de securitate, în lumea contemporană este
instituit un sistem de norme cuprinzător şi cvasiunanim acceptat, cel puţin formal, care are drept piatră
de temelie Carta Naţiunilor Unite, iar ca organ suprem cu putere de decizie, Consiliul de Securitate al
Naţiunilor Unite.

5.2.1. Reglementări internaţionale

Ca membru al ONU, România recunoaşte şi acţionează în plan internaţional în spiritul

prevederilor Cartei, precum şi în condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care este parte, forţele
sale armate contribuind la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni
privind menţinerea sau restabilirea păcii. 69 În acest context, considerând că apărarea colectivă trebuie
să rămână misiunea principală a NATO, România stipulează în acelaşi timp în Strategia Naţională de
Apărare că Alianţa trebuie să fie flexibilă şi capabilă se desfăşoare eficient o gamă largă de misiuni
atât în interiorul cât şi în afara zonei euroatlantice, inclusiv pentru sporirea eforturilor de stabilizare şi
reconstrucţie. 70

5.2.2. Reglementări naţionale

Cadrul juridic al participării structurilor Jandarmeriei Române la operaţii multinaţionale de

răspuns la criză include şi acele documente de bază care asigură autoritatea legală a acestora şi
definesc parametrii operaţiilor, respectiv: mandatul forţei, acordul privind statutul forţelor sau acordul
privind statutul misiunii, regulile de angajare.
Cadrul juridic naţional privind participarea forţelor armate ale României, inclusiv a structurilor
Jandarmeriei şi Poliţiei Române, cuprinde în afara prevederilor constituţionale, la care ne-am referit
deja, şi alte acte normative care reglementează acest domeniu:
- Legea nr. 42 din 15 martie 2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara
teritoriului statului român reglementează condiţiile în care forţele armate ale României pot participa la
misiuni internaţionale potrivit obligaţiilor asumate prin tratate, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale
la care este parte, specificând că acestea sunt misiuni de apărare colectivă, în sprijinul păcii, de
asistenţă umanitară, tip coaliţie, exerciţii comune, individuale, ceremoniale; 71
- Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române
prevede şi ea că în interesul asigurării ordinii publice şi securităţii colective, la solicitarea Preşedintelui
României, cu aprobarea Parlamentului, efective ale Poliţiei Române pot participa în afara teritoriului
naţional la constituirea forţelor internaţionale de poliţie destinate unor misiuni de instruire, asistenţă şi
cooperare poliţienească, precum şi pentru acţiuni umanitare; 72
- Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei
Române prevede că Jandarmeria Română participă, în condiţiile legii, la misiuni în afara teritoriului
statului român, cu efective şi tehnică din dotare, la activităţi de instruire, la constituirea forţelor
internaţionale destinate îndeplinirii unor misiuni în cadrul acţiunilor de prevenire a conflictelor şi
gestionării situaţiilor de criză, de întărire – consiliere, asistenţă, formare, control – a forţelor de ordine
locale sau de substituţie a acestora în toate domeniile lor de activitate. 73
Jandarmii români au început misiunea din Kosovo în anul 2002 când, la solicitarea
Preşedintelui României adresată celor două Camere ale Parlamentului, acestea au adoptat Hotărârea
nr. 2 din 14 februarie 2002 care, în articolul 1, aproba participarea României în cadrul Forţei Speciale
69
Constituţia României, Monitorul Oficial nr 767 din 31 octombrie 2003, Partea I, art. 118(1)
70
Strategia Naţională de Apărare a Ţării, Monitorul Oficial nr. 799 din 28.11.2008, Partea I, pct. 2.1
71
Legea nr. 42 din 15 martie 2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român,
Monitorul Oficial nr. 242 din 18 martie 2004, Partea I, art. 2
72
Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, Monitorul Oficial nr. 305 din 9
mai 2002, Partea I, art. 48
73
Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, Monitorul Oficial nr.
1175 din 13 decembrie 2004, Partea I, art. 19, lit. „o”
44
de Poliţie a Naţiunilor Unite în Kosovo cu un detaşament compus din 115 cadre şi jandarmi angajaţi
pe bază de contract.
Începând de la data de 09 decembrie 2008, Detaşamentul Misiuni Internaţionale dislocat în
provincia Kosovo îşi desfăşoară activitatea sub egida EULEX, aşa încât în condiţiile competiţiei
pentru securitate care există între state, participarea României la operaţii multinaţionale de răspuns la
criză cu forţe de jandarmi, de poliţie şi cu structuri ale armatei reprezintă nu numai o puternică
oportunitate de securitate, ci şi o recunoaştere de către comunitatea internaţională a rolului său
stabilizator.

5.3. Formarea capabilităţilor structurilor Jandarmeriei Române de acţiune în operaţii

multinaţionale de răspuns la crize

Progresele făcute de Jandarmeria Română în anii de după aderarea statului român la NATO şi
la UE au vizat apropierea instituţiei de cetăţean, dezvoltarea competenţelor judiciare, formarea
deprinderilor necesare participării la combaterea criminalităţii organizate şi de intervenţie antiteroristă,
precum şi dezvoltarea capabilităţilor necesare restabilirii ordinii de drept. Participarea Jandarmeriei
Române la misiuni internaţionale de tip Petersberg a dovedit capacitatea şi disponibilitatea structurilor
acesteia de a executa misiuni în cadrul operaţiilor de gestionare civilă a crizelor datorită organizării,
pregătirii, specializării personalului şi, nu în ultimul rând, competenţelor prevăzute în actele
normative, care îi conferă posibilitatea de a avea un rol important în cadrul FJE.
Pregătirea şi specializarea continuă a personalului şi structurilor Jandarmeriei Române pentru
dobândirea cunoştinţelor şi deprinderilor necesare acţiunii în operaţii multinaţionale de răspuns la
criză s-a concretizat şi într-o serie de cursuri şi seminarii interne şi internaţionale la care au participat
atât cadre ale acestei arme cât şi structuri constituite.
Diferitele stagii şi activităţi de pregătire tot mai frecvente au demonstrat în timp necesitatea
interoperabilităţii unităţilor Forţei de Poliţie Europene în domeniul gestionării civile a crizelor şi în
special în cadrul misiunilor de substituire şi de întărire a poliţiilor locale.
Adaptarea metodelor şi principiilor de acţiune ale Jandarmeriei Române au făcut obiectul
programului intitulat „Modernizarea structurilor şi practicilor Jandarmeriei Române”, care s-a
desfăşurat din luna septembrie 2003 până în luna mai 2005 şi care a pus un accent deosebit pe
consolidarea cunoştinţelor mecanismelor de gestionare a crizelor în cadrul PESA a cadrelor
Jandarmeriei Române.
Toate aceste activităţi au generat numeroase întâlniri, dintre care unele la nivel înalt, menite să
prezinte miza considerabilă pe care o constituie Politica de Securitate şi de Apărare a Uniunii
Europene (PESA) şi să favorizeze conştientizarea faptului că România deţine un atu în acest domeniu,
prin intermediul Jandarmeriei Române, deţinătoarea unei bune experienţe în domeniul angajamentelor
internaţionale. Ele au reprezentat nu numai o recunoaştere pe plan internaţional a rezultatelor
structurilor de ordine publică cu statut militar din România, dar şi prilejul ca, prin intensificarea
participării ţării noastre la activităţile europene de gestionare civilă a crizelor să se pună bazele unei
adevărate strategii în acest domeniu, care să impulsioneze în viitor activitatea Jandarmeriei Române.

5.4. Repere operaţionale ale prezenţei jandarmilor români în Kosovo

În temeiurile ansamblului juridic creat prin prevederile constituţionale, ale Legii nr. 42/2004
privind participarea forţelor armate la misiuni în afara statului român, ale Legii nr. 550/2004 privind
organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, la solicitarea Organizaţiei Naţiunilor Unite adresată
României şi aprobată de Parlament, începând cu data de 22 februarie 2002 România participă cu 115
jandarmi la Misiunea Naţiunilor Unite de Administrare Interimară în Kosovo (UNMIK) – mandatată
prin Rezoluţia Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite nr. 1244 din 10 iunie 1999, după încetarea
bombardamentelor NATO şi acceptarea de către Iugoslavia a acordului de rezolvare a crizei din
Kosovo.

45
 Figura nr. 5 – Teatrul de operaţii din Kosovo

Mandatul prezenţei civile era de a construi în Kosovo, cu sprijinul organizaţiilor internaţionale

umanitare, o administraţie interimară în care populaţia din regiune să se bucure de autonomie în cadrul
Iugoslaviei, să stabilească şi să supravegheze dezvoltarea instituţiilor democratice provizorii de
autoguvernare. În acest scop articolul 11 al Rezoluţiei nr. 1244 prevedea: promovarea, până la o
decizie finală, a unei autonomii substanţiale şi a autoguvernării în Kosovo, având în vedere şi
Acordurile de la Rambouillet din 1999; îndeplinirea funcţiilor administrative civile fundamentale cât
timp acestea sunt necesare; organizarea şi supravegherea dezvoltării instituţiilor provizorii pentru
autoguvernare autonomă şi democratică până la o decizie politică, inclusiv în domeniul alegerilor;
transferarea atribuţiilor sale administrative şi a altor activităţi de construcţie a păcii către instituţiile
locale pe măsură ce acestea sunt create şi devin funcţionale; facilitarea procesului politic de
determinare a viitorului statut al provinciei; supravegherea, în faza finală, a transferului de autoritate
de la instituţiile provizorii ale provinciei către instituţiile stabilite pentru o soluţionare politică;
sprijinirea reconstrucţiei infrastructurii de bază şi a celei economice; sprijinirea ajutorului umanitar şi
de asistenţă la dezastru, în coordonare cu organizaţiile internaţionale umanitare; menţinerea ordinii şi
legii civile, inclusiv instruirea forţelor locale de poliţie, iar până atunci desfăşurarea personalului de
poliţie internaţional pentru a servi în Kosovo; protecţia şi promovarea drepturilor omului; asigurarea
reîntoarcerii în siguranţă şi fără pierderi a tuturor refugiaţilor şi persoanelor deplasate la casele lor din
Kosovo.
Dintre aceste responsabilităţi ale componentei civile, cele care se refereau la menţinerea ordinii
şi legii civile, instruirea forţelor locale de poliţie, protecţia şi asigurarea reîntoarcerii în siguranţă a
tuturor refugiaţilor şi persoanelor la casele lor din Kosovo au fost misiuni ce au revenit în primul rând
UNCIVPOL.
Datorită modului exemplar de îndeplinire a politicii stabilite în Memorandumul de Înţelegere
între ONU şi Guvernul României, reprezentanţii în Kosovo ai Organizaţiei au recompensat întregul
efectiv al Detaşamentului de Jandarmi cu medalia ,,În Serviciul Păcii”, rezultatele activităţii
desfăşurate determinând factorii de decizie ONU să solicite prelungirea misiunii acestuia de menţinere
a păcii în Kosovo.

46
 5.5. Valenţele informaţionale ale misiunilor jandarmilor

Capacitatea Jandarmeriei Române de a participa la operaţii de răspuns la criză în timp scurt şi

cu efective existente la pace concură la managementul crizelor atunci când evoluţia situaţiei necesită
intervenţia unor forţe capabile să gestioneze întreaga problematică a revenirii ordinii publice la un
nivel acceptabil. În acest context, chiar dacă structurile Jandarmeriei Române angajate în operaţii de
răspuns la criză nu organizează şi nu desfăşoară ele însele operaţii informaţionale în sensul doctrinar al
acestora, prin specificul misiunilor care le revin şi le îndeplinesc ele contribuie direct sau indirect la
realizarea unor obiective informaţionale.
Este suficient să identificăm principalele valenţe operaţionale pe care se întemeiază acţiunea
acestor forţe pe timpul îndeplinirii misiunilor lor specifice, respectiv: descurajarea activă, capacitatea
acţională, potenţialul de reacţie şi de acţiune rapidă, acţiunea flexibilă, pentru a găsi în miezul lor
sâmburele informaţional constând în influenţarea atitudinii, convingerilor şi a comportamentului
populaţiei şi autorităţilor locale şi a părţilor aflate în conflict.
Pe de altă parte, atribuirea unor valenţe informaţionale conceptelor operaţionale specifice
acţiunilor structurilor Jandarmeriei Române în operaţiile de răspuns la criză depinde de însuşirea şi
folosirea în pregătirea şi desfăşurarea operaţiei a unor tehnici de influenţare, pentru că astfel de
operaţii, mai mult decât cele de luptă armată, au în prim-plan comunicarea dintre personalul misiunii şi
ţinta reprezentată de forţele ostile, autorităţile şi populaţia din zona de conflict angajate în mod direct
în confruntare. Planificată sau spontană, făcând sau nu parte dintr-o operaţie informaţională
desfăşurată pentru a acompania acţiunile militare propriu-zise, comunicarea militarilor jandarmi cu
ţinta trebuie să facă apel, după caz, la tehnici directe, tehnici indirecte, tehnici repetitive, tehnici
deductive şi tehnici perceptive, asupra cărora vom reveni în analiza noastră, dar trebuie să aibă
neapărat în vedere de fiecare dată tipurile de misiuni pe care detaşamentul român le îndeplineşte
independent sau în cooperare cu alte forţe.

5.6. Tehnici de influenţare folosite în misiunea din Kosovo

Acţiunile structurilor Jandarmeriei Române în operaţiile de răspuns la criză implică în cel mai
înalt grad influenţarea atitudinilor şi comportamentelor autorităţilor şi populaţiei din zona de conflict,
realizată în primul rând prin comunicare, dar acest deziderat necesită anumite tehnici specifice,
folosite nu doar de personalul specializat în operaţii informaţionale, ci şi de cel al structurilor militare.
Ele trebuie adaptate pentru a sprijini îndeplinirea scopurilor operaţiei, folosirea uneia sau a alteia din
tehnici depinzând de scopurile generale şi cele specifice, situaţia concretă, auditoriu (ţinta),
informaţiile despre aceasta şi timpul la dispoziţie, în funcţie de aceste condiţionalităţi tehnicile
respective fiind clasificate, din raţiuni teoretico-metodologice, drept tehnici directe, tehnici indirecte,
tehnici argumentative, tehnici deductive, tehnici anticipative şi diferite alte tehnici. 74

5.6.1. Tehnicile directe sunt cele mai la îndemâna unui personal nespecializat în operaţii
informaţionale, aşa cum sunt militarii structurilor de jandarmi şi nu necesită din partea ţintei informaţii
suplimentare pentru a recunoaşte conţinutul specific al unui mesaj INFO OPS, în această categorie
intrând: 75 apelul la autoritate; aserţiunea; tehnica victoriei iminente; dezaprobarea; apelul la
generalităţi cu valoare impresionantă; ambiguitatea; raţionalizarea; simplificarea; transferul;
demonizarea; ironizarea, substituirea numelor sau moralizarea; demascarea inamicului; tehnica omului
de rând; dezaprobarea socială; utilizarea sloganurilor materializate în fraze scurte, cu o mare
rezonanţă, care promovează anumite stereotipuri; mărturiile.

5.6.2. Tehnicile indirecte presupun folosirea în procesul comunicării cu audienţa a unor mesaje
al căror conţinut, pentru fi înţeles şi acceptat, necesită informaţii în plus pe care aceasta trebuie să le
caute, din această categorie făcând parte: 76 tehnica adevărului incredibil; tehnica insinuării; tehnica
omisiunii selective; prezentarea părţii opuse; tehnica percepţiei întârziate; schimbarea modalităţii de

74
SMG/FOP – 3.14, Manual pentru Operaţii Psihologice, Bucureşti, 2004, art. 04084
75
Ibidem, art. 04085
76
Ibidem, art. 04086
47
abordare şi a conţinutului mesajului; tăcerea; schimbarea poziţiei. Aceste tehnici de influenţare fac
apel la procese psihice mai complexe decât tehnicile directe, aşa încât folosirea lor necesită o şi mai
mare atenţie.
Pentru influenţarea atitudinilor şi comportamentului autorităţilor şi populaţiei din zona de
conflict, precum şi a forţelor părţilor aflate în divergenţă, personalul structurilor Jandarmeriei Române
poate face apel şi la alte tehnici, acestea fiind bazate pe faptul că, în general, comportamentul
oamenilor este în bună măsură dominat de obişnuinţe, deprinderi şi abilităţi generate şi dezvoltate prin
repetiţie, aşa încât cel puţin o parte dintre cei mai sceptici încep să creadă într-o anumită idee dacă ea
este repetată destul de mult.

5.6.3. Alte tehnici de influenţare

Tehnicile argumentative constau în prezentarea de motive sau explicaţii în vederea determinării

ţintei să adopte o anumită idee, mod de gândire sau comportament. 77
Tehnicile deductive iau în considerare faptul că inferenţa poate fi eficientă doar în măsura în
care ghidează ţinta către o concluzie ce rezultă din prezentarea unui fapt evident, principalele tehnici
de acest fel ce pot fi folosite în operaţiile de răspuns la criză fiind tehnicile anticipatorii sau
preparatorii, tehnica mesajelor divizive, tehnica mesajelor coezive, tehnica apelului la teamă. 78
Tehnicile anticipative sau preparatorii sunt menite să încerce crearea unor aşteptări din partea
celor cu care se comunică, conforme cu realitatea unei situaţii.
Tehnica mesajelor divizive urmăreşte să creeze disensiuni şi suspiciuni în rândul forţelor ostile.
Tehnica mesajelor coezive urmăreşte în comunicarea, în special cu părţile aflate în conflict,
identificarea şi accentuarea elementelor comune, care le unesc, pentru a sprijini un anumit scop sau
acţiune.
Tehnica apelului la teamă, aflată la polul opus tehnicii coezive, este evident o tehnică de
influenţare ce nu poate fi folosită de structurile de jandarmi aflate în teatre de operaţii în zone de
conflict decât atunci când influenţarea atitudinilor şi comportamentelor părţilor nu a fost posibilă prin
tehnici coezive sau de altă natură, pentru că face apel la ameninţări fizice sau ameninţări legate de
anumite credinţe şi valori foarte înalt apreciate de cei cu care se comunică.
Trecând în revistă marea diversitate a tehnicilor de influenţare întrebuinţate de structurile
Jandarmeriei Române în operaţiile de răspuns la criză trebuie evidenţiate, totodată, unele aspecte ce ţin
de arta comunicării, care dau consistenţă şi determină eficacitatea mesajelor comunicate. De exemplu,
trebuie avut în vedere că un mesaj moderat este mai eficient decât unul de foarte mare intensitate şi că
un nivel foarte ridicat de dogmatism, aroganţă sau o foarte mare presiune persuasivă poate genera
rezistenţă în rândul celor supuşi procesului de influenţare, ca urmare a faptului că ei ar putea percepe
mesajul ca pe unul agresiv, insultător etc. Este un efect bumerang, o reacţie negativă ce se poate
manifesta prin adoptarea unei atitudini defensive, printr-o mai mare determinare în a-şi apăra propriile
atitudini sau chiar printr-o opoziţie la mesajul transmis de forţele care gestionează criza. De aceea,
mesajele cuprinse în procesul comunicării dintre forţele care acţionează în teatrul de operaţii şi forţele
aflate în conflict, populaţia din zonă şi administraţia centrală şi locală nu trebuie să fie, pe cât posibil,
de tip prescriptiv şi imperativ, ci subtile, sugerând modul în care aceste entităţi îşi pot satisface
interesele şi trebuinţele, creîndu-le sentimentul că acţiunile corespund propriilor voinţe, ceea ce atrage
un grad ridicat al stimei faţă de forţele destinate gestionării crizei.

77
Ibidem, art. 04088
78
Ibidem, art. 04089
48
 CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Operaţiile informaţionale sunt, pe zi ce trece, o categorie de acţiuni al căror rol şi însemnătate

nu mai pot fi neglijate în contextul mutaţiilor ce se produc în fenomenul conflictualităţii caracteristic
societăţii post-moderne, această tendinţă fiind imprimată de rolul atribuit informaţiei care a devenit o
adevărată armă, concretizată în concepte precum Război Bazat pe Reţea, Operaţii Bazate pe Efecte,
rezultate din nevoia de eficacitate a operaţiilor concomitent cu limitarea pierderilor de vieţi omeneşti şi
distrugerilor de bunuri materiale. Conceptul de operaţii informaţionale este unul integrator şi ascunde
o extensie a comunicării în domeniul cinetic al acţiunii, gesturilor şi faptelor concrete purtătoare ale
unei încărcături simbolice consistente, în care mesajele sunt receptate din cuvinte şi imagini sau
înţelese şi deduse din semnificaţia unei acţiuni şi din contextul în care aceasta se desfăşoară.

A. CONCLUZII

Aflat în compunerea misiunii Naţiunilor Unite de Administrare Interimară în Kosovo

(UNMIK) sau în cea a misiunii judiciare şi de poliţie a Uniunii Europene în acelaşi teatru de operaţii
(EULEX), detaşamentul jandarmilor români îndeplineşte cu succes un complex de misiuni specifice
care au, în opinia noastră, o consistentă componentă informaţională prin însăşi specificul lor bazat pe
comunicarea cu autorităţile locale şi cu părţile aflate în conflict, care le dă posibilitatea să modeleze
atitudinile şi comportamentul acestora în direcţia soluţionării prin metode nonconflictuale problemele
dintre ele. Bazate pe cunoaşterea şi înţelegerea profundă a situaţiei din teren şi pe stăpânirea artei
dialogului şi medierii, dar şi pe cea a uzului de forţă atunci când acţiunile nonviolente nu dau rezultate,
acţiunile jandarmilor români întrunesc multiple valenţe informaţionale chiar dacă nu sunt concepute ca
misiuni de acest tip. Eficienţa lor este grevată însă de absenţa din organigrama Detaşamentului de
Misiuni Internaţionale a unui compartiment specializat, care să coordoneze, pe baza misiunilor şi
îndrumărilor specifice venite de la comandamentul forţei, în limita competenţelor, acţiunile şi
activităţile de influenţare.

B. PROPUNERI

Aprofundarea problematicii operaţiilor informaţionale desfăşurate în zone de conflict în care

acţionează structuri ale Jandarmeriei Române ne permite ca pe baza concluziilor rezultate din analiza
noastră să facem următoarele propuneri:
1. Elaborarea unei doctrine a operaţiilor structurilor Jandarmeriei Române în operaţii
multinaţionale de răspuns la criză desfăşurate în afara teritoriului naţional, care să aibă ca o
componentă (capitol) distinctă, configurarea valenţelor informaţionale ale acţiunilor având în vedere
specificul acestor misiuni, întrucât ele implică un contact permanent cu populaţia din zonă, autorităţile
locale şi părţile aflate în conflict.
2. Îmbunătăţirea structurii organizatorice şi înzestrării Detaşamentului de Misiuni
Internaţionale, echilibrând-o prin constituirea unui compartiment apt să îndeplinească misiuni mai
ample în relaţia cu autorităţile şi populaţia din zonă, prezenţa doar a unui ofiţer cu operaţiile şi
cercetarea neasigurând decât în mică măsură posibilitatea cunoaşterii permanente, reale şi complete a
situaţiei din zonă din surse directe şi coordonarea acţiunilor cu valenţe informaţionale.
3. Adaptarea procesului instructiv al structurilor de jandarmi care participă la misiuni
internaţionale în operaţii de răspuns la criză în sensul dezvoltării capacităţilor luptătorilor de buni
comunicatori şi al înarmării acestora cu cunoştinţele şi deprinderile de persuasiune şi manipulare
necesare în limitele responsabilităţilor specifice misiunilor pe care le îndeplinesc.

49
 LISTA ABREVIERILOR

AJP – Allied Joint Publication – publicaţie aliată interarme (întrunită).

AOO – Area of Operations – arie/zonă de operaţii.
AOR – Area of Responsability – arie/zonă de responsabilitate.
ASIE – activităţi standard de instrucţie şi evaluare.
AUE –asistenţa umanitară externă (în afara teritoriului naţional).
AV – Audiovisual – audio – vizual.
BBO – Blog Based Operations – operaţii bazate pe bloguri.
BDA – Battle Damage Assessment – evaluarea efectului la ţintă.
BND – Bundesnachrichtendienst – Serviciul Federal German de Informaţii.
BPSE – Brigade PSYOPS Support Element – element de sprijin de operaţii psihologice.
C2 – sistemul de comandă şi control.
C2W – Command and Control Warfare – războiul de comandă şi control.
C4 – sistemul de comandă, control, comunicaţii, computere.
C4I – sistemul de comandă, control, comunicaţii, computere şi informaţii.
C4ISR – sistemul de comandă, control, comunicaţii, computere, informaţii, supraveghere şi
recunoaştere.
CBT – Combating Terrorism – combaterea terorismului.
CCA – activitate de contracomandă.
CCIRM – Collection Coordination and I ntelligence Requirements Management – management al
cerinţelor de informaţii şi coordonarea culegerii.
CE – Crisis Establishment – stat de organizare în situaţii de criză.
CEST's – Computer Emergency Search Teams – echipe de cercetare de urgenţă prin intermediul
computerelor.
CI – Counter Intelligence – contrainformaţii militare.
CIMIC/CA – Civil Military Co-operatoin / Civil Affairs – cooperare civili - militari (NATO) / afaceri
civile (SUA).
CIMIN – Comitet Interministerial de Rang Înalt.
CIVPOL – Poliţia Civilă.
CJPOCC – Combined Joint Psyhological Operations Component Command – componenta de
comandă a unei forţe întrunite combinate de operaţii psihologice.
CJPOTF – Combined Joint Psyhological Operations Task Force – forţă întrunită (interarme)
multinaţională de operaţii psihologice.
CJTF – Combined Joint Task Force – forţă întrunită (interarme) multinaţională.
CNA – Computer Network Attack – atac în reţelele de calculatoare.
CNE – exploatarea reţelelor de calculatoare.
CND – apărarea reţelei de calculatoare.
CNO – Computer Network Operation – operaţii în reţelele de calculatoare.
COMCAM – Combat Camera – echipă militară mobilă de filmare şi fotografiere a armatei americane.
COMINT – COMunications INTelligence – cercetarea comunicaţiilor.
COMSEC – securitatea comunicaţiilor.
CONOPS – concepţia operaţiei.
COP – Common Operational Picture – situaţia curentă.
CPSE – Corps PSYOPS Support Element – element de sprijin de operaţii psihologice la nivel de
corp/structură militar/ă.
CPG – Commander′s Planning Guidance – Ghidul de Planificare al Comandantului.
CRO – operaţii militare de răspuns la criză.
CSAT – Consiliul Superior de Apărare al Ţării.
CULAD – Cultural Adviser – consilier cultural al comandantului.
DA – Direct Actions – acţiuni directe.
DPKO – Departamentul Operaţiunilor de Menţinere a Păcii din cadrul ONU.
DPSE – Division PSYOPS Support Element – element de sprijin de operaţii psihologice la nivel de
divizie.

50
EAO – Evaluation of the Area of Operations – evaluarea zonei de operaţii.
EBAO – Effect Based Aproach Operations – abordare a operaţiilor bazate pe efecte.
EBO – Effect Based Operations – operaţii bazate pe efecte.
EEFI – elementele esenţiale ale informaţiei agreate.
ELINT – ELectronic INTelligence – cercetarea electronică.
EMCON – controlul emisiei.
EOD – muniţii care au devenit periculoase ca urmare a deteriorării sau şocării.
EPD – Executive Police Department – Departamentul de Poliţie Executivă.
EULEX – European Union Rule of Law Mission – Misiunea Judiciară şi de Poliţie a Uniunii Europene
în Kosovo.
EUPM – Misiunea de Poliţie a Uniunii Europene în Bosnia şi Herţegovina.
EW – Electronic Warfare – război electronic.
FID – Foreign Internal Defense – asistenţa şi sprijinul în străinătate.
FIEP – Asociaţia Forţelor de Jandarmerie şi Poliţie cu statut militar Europene şi Mediteranene;
acronimul provine de la iniţialele ţărilor fondatoare (Franţa, Italia, Spania şi Portugalia).
FJE – Forţa de Jandarmerie Europeană.
FPE – Forţa de Poliţie Europeană.
FPU – Formed Police Units – unităţi de poliţie constituite.
GCOI – Grupul de Coordonare a Operaţiilor Informaţionale.
GPS – Global Position System – sistem de poziţionare globală.
I2SR – sistemul informaţii, intelligence, supraveghere, recunoaştere.
IA – asigurarea informatiei.
IDB – baze de date integrate.
IED – Improvised Explosive Device – dispozitive explozive improvizate.
IMS – stat major internaţional.
INFOSEC – Informations Security – securitatea informaţiilor.
IO – organizaţii internaţionale.
IO/INFO OPS – Information Operations (US/NATO) – operaţii informaţionale.
IOCB – Information Operations Coordination Board – grupul de coordonare a operaţiilor
informaţionale.
IO Cell – celula de operaţii informaţionale din armata SUA.
IPA – acţiuni de protecţie informaţională.
IPB – Preparation of Battlefield – pregătirea informativă a câmpului de luptă.
IPTF – Grup Internaţional de Poliţie.
ISR – Intelligence, Surveillance and R econnaissance – capabilităţi de informaţii, supraveghere şi
cercetare.
ISTAR – sistemul adversarului de contrainformaţii, supraveghere, stabilire şi recunoaştere a
obiectivelor.
JFC – comandantul forţelor întrunite.
JOA – Joint Operation Action – zona de operaţii aliate.
JOC – Joint Operation Center – centrul întrunit de conducere operativă.
JOPG – Joint Operation Planning Group – grupul de planificare a operaţiei întrunite.
JP – Joint Publication – publicaţie întrunită (interarme) militară americană.
JTL – listă comună de obiective.
KP – Kosovo Police – poliţia din Kosovo.
KPS – Kosovo Police Service – poliţia locală din Kosovo.
LCEM/METL – lista cu cerinţele esenţiale ale misiunilor.
LEGAD – Legal adviser – consilier juridic al comandantului.
MAPE – Grup Multinaţional de Asistenţă de Poliţie.
MC – Comitetul Militar.
MD/MILDEC – Military Deception – înşelare militară.
MOE – Measures of Effectivness – nivel de eficienţă.
MOU – Memorandum of Understanding – memorandum internaţional de înţelegere.
MSU – Multinational Specialized Units – unităţi specializate multinaţionale.

51
NAC – Consiliul Nord-Atlantic.
NATO – Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.
NCW – Network Centric Warfare – război bazat pe reţea.
NEC – Network Enabled Capabilities – capabilităţi facilitate de reţea.
NGO – organizaţii non-guvernamentale.
NIC – National Information Cell – celulă naţională de informaţii.
NIPC – National Infrastructure Protection Center – centrul naţional de protecţie a infrastructurii.
ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite.
ONUC – Operaţiunea Naţiunilor Unite în Congo.
OPCON – Operational Control – control operaţional.
OPL – operaţii psihologice de luptă.
OPLAN – Operational Plan – planul operaţiei.
OPORD – ordin de operaţii.
OPP – Operational Planning Process – procesul planificării operaţionale.
OPRC – operaţii psihologice de răspuns la criză.
OPS – operaţii psihologice strategice.
OPSEC – Operational Security – securitate operaţională.
OSCE – Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
OSI – operaţii de sprijin intern (pe teritoriul naţional).
P/AWS – Product/Action Work Sheet – produs/fişă de lucru a activităţii.
PDC – Product Development Center – centrul de realizare a produsului.
PDS – Product Development Section – structură de realizare a produsului.
PDWS – Psyhological Operations Development Workstation – staţie de lucru pentru efectuarea
operaţiilor psihologice.
PESA – Politica Europeană de Securitate şi Apărare.
PI – Public Information – informarea publică.
PIC – Public Information Center – centrul de informare publică.
PIM – program de instrucţie pentru misiuni.
PIO – Public Information Officer/Office – ofiţer/birou de informare publică.
PIR – Priority Intelligence Requirements – cerinţe prioritare de informaţii.
POG – Psyhological Operations Group – grup de operaţii psihologice.
POLAD – Political Adviser – consilier politic al comandantului.
POTF – Psyhological Operations Task Force – forţă operativă de operaţii psihologice.
PPS – Plans and Programs Section – structura de planificare şi programe.
PR/PA – Public Relation / Public Affair – relaţii publice / afaceri publice.
PSYOPS – Psyhological Operations – operaţii psihologice.
PSYOPS SUPLAN – Psyhological Operations Support Plan – planul de sprijin operaţii psihologice.
PWB – Psyhological Warfare Branch – secţie de război psihologic.
RBR – război bazat pe reţea.
RFI – Request of Information – cerere de informaţii.
RMA – revoluţia în afaceri militare.
ROE – Rules of Engagement – reguli de angajare.
SA – Situational Awareness – situaţia generală.
SC – comandament strategic.
SCAME – sursa, mesajul, audienţa, mijloacele, efectele analizei propagandei inamicului.
SD – Strengthening Department – Departamentul de Întărire.
SIGINT – SIGnals INTelligence – semnale electronice.
SMG FOP – Statul Major General – forţe pentru operaţii psihologice.
SO – Special Operations – operaţii speciale.
SOF – Special Operation Forces – forţe de operaţii speciale.
SOFA – acord privind Statutul Forţelor.
SOMA – acordul privind statutul misiunii.
SOP – Standard Operating Procedures – proceduri standard de operare.
SPA – Special Psyhological Operations Assessment – evaluare specială a operaţiilor psihologice.

52
SPD – Special Police Department – Departamentul de Poliţie Specială.
SPU – unităţi de poliţie specializate.
SR – Special Reconnaissance – cercetarea specială.
SRSG – Reprezentantul Special al Secretarului General al ONU.
SSR – reforma sectorului de securitate.
SUPLAN – Support Plan – plan de sprijin.
SWAT – echipe speciale de intervenţie americane.
TA – Target Aquisition – descoperire, localizare, identificare, selectare şi combatere a ţintelor.
TAAS – Target Audience Analysis Section – structură de analiză a audienţei ţintă/grup ţintă.
TAAWS – Target Audience Analysis Work Sheet – fişă de analiză a audienţei ţintă/grupului ţintă.
TPT – Tactical PSYOPS Team – echipă tactică de operaţii psihologice.
TV – televizor/televiziune.
UCK – armata de eliberare din Kosovo.
UE – Uniunea Europeană.
UNCIVPOL – Poliţia civilă a Naţiunilor Unite.
UNIP – Poliţia Internaţională a Naţiunilor Unite în Kosovo.
UNMIK – Misiunea Naţiunilor Unite de Administrare Interimară în Kosovo.
UW – Unconvetional Warfare – război neconvenţional.
UXO – Unexploaded Ordonance – neutralizarea/distrugerea muniţiei neexplodate.
VGA – Video Graphics Array – sistem video-grafic.
VIP – persoană foarte importantă/demnitar.

53
 BIBLIOGRAFIE

LEGISLAŢIE INTERNAŢIONALĂ

- Carta Naţiunilor Unite.

- Convenţia pentru Protecţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Individuale, Consiliul
Europei, 1992.

LEGISLAŢIE NAŢIONALĂ

- Constituţia României, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003.
- Legea nr. 42 din 15 martie 2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara
teritoriului naţional, Monitorul Oficial nr. 242 din 18 martie 2004, Partea I.
- Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române,
Monitorul Oficial nr. 305 din 9 mai 2002, Partea I.
- Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei
Române, Monitorul Oficial nr. 1175 din 13 decembrie 2004, Partea I.

DOCUMENTE OFICIALE INTERNAŢIONALE

- Doctrina NATO pentru Operaţii Informaţionale, AJP 3.10, 2005.

- Information Operations, Joint Pub. 3-13, USA, februarie 2006.
- MC 422/2, NATO Info Ops Policy Paper, 28 octombrie 2005.
- MC 422/3, NATO Policy on Information Operation, 2007.
- MCM 052, MC position on EBAO, 2006.
- U.S. Joint Force Command (JFCOM), 2001, Concept Framework for Effects Based
Operation, Draft White Paper.

DOCUMENTE OFICIALE NAŢIONALE

- Doctrina Armatei României, Bucureşti, 2007.

- Doctrina pentru Operaţii Întrunite Multinaţionale, Bucureşti, 2001.
- FT – 1, Doctrina Operaţiilor Forţelor Terestre, Bucureşti, 2006.
- FT – 3, Manualul de Tactică Generală a Forţelor Terestre, Bucureşti, 2006.
- SMG/FOP-3.14, Manual pentru Operaţii Psihologice, Bucureşti, 2004.
- SMG/FOP-3.15, Doctrina Operaţiilor Informaţionale, Bucureşti 2006.
- SMG/FOP-3.16, Doctrina Operaţiilor Psihologice, Bucureşti, 2007.
- Strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2007.
- Strategia Naţională de Apărare a Ţării, Monitorul Oficial nr. 799 din 28.11.2008, Partea I.

LUCRĂRI DE AUTOR(I)

- Adams, James, Următorul, ultimul război mondial, Bucureşti, Editura Antet, 1998.
- Alberts, John S., David, Federic, J. Garstka, P. Stein, Network Centric Warfare: Developing
and Leveraging Information Superiority, www.strategypage.com/dls/articles/20021215.asp.
- Antonescu, Olimpiodor, Jandarmeria de la peacekeeping la peacebuilding, Bucureşti,
Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2006.
- Antonescu, Olimpiodor, Jandarmii în operaţiuni de menţinere a păcii, Bucureşti, Editura
Universităţii din Bucureşti, 2007.
- Batshelet, Alen W., Effects Based Operation: A New Operation Model, Strategy Research
Project, U.S.Army War College, Carlisle Barracks, PA, 2002.
- Bădescu, Ilie, Tratat de geopolitică, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2004.

54
 - Cdor. psih. dr. Cracsner, Constantin-Edmond, Asistenţa psihologică în organizaţia militară,
Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2007.
- Delcea, Cristian, Ad-terorismul ca bias al opiniei publice din România cu privire la atentatele
de la 11 septembrie 2001, în revista Terorismul azi, vol. XXXIV – XXXVII, an III, 2008.
- Devost, Mathew G., Neal, Pollard, Hougthon, Brian, Information Terrorism: Can You Trust
Your Toaster?, Terrorism Research Center: National Defense University, 1997.
- Dumitru, Cristea, Roceanu, Ion, Războiul bazat pe reţea, provocarea erei informaţionale în
spaţiul de luptă, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2005.
- Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Bucureşti, Editura Nemira, 1998.
- Francart, Loup, Les actions dans les champs psyhologiques, Paris, Editura Economică, 2000.
- General-locotenent dr. Frunzeti, Teodor, Principii teoretice ale războiului bazat pe efecte,
Conferinţa Doctrinară a Forţelor Terestre, ediţia a VI – a, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-
Editorial al Armatei, 2008.
- Frunzeti, Teodor, Mureşan, Mircea, Văduva, Gheorghe, Război şi haos, Bucureşti, Editura
Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2009.
- Griffith, Martin, Relaţii internaţionale. Şcoli, curente, gânditori, Bucureşti, Editura Ziua,
2003.
- Hayes, Nicky, Orrell, Sue, Introducere în psihologie, Bucureşti, Editura Bic All, 2003.
- Hentea, Călin, 150 de ani de război mediatic. Armata şi presa în timp de război, Bucureşti,
Editura Nemira, 2000.
- Hentea, Călin, Propagandă fără frontiere, Bucureşti, Editura Nemira, 2002.
- Hentea, Călin, Arme care nu ucid, Bucureşti, Editura Nemira, 2004.
- Hentea, Călin, Imaginile mişcate ale propagandei, Bucureşti, Editura Militară, 2006.
- Hentea, Călin, Noile haine ale propagandei, Piteşti, Editura Paralela 45, 2008.
- Hentea, Călin, Propagandă şi operaţii informaţionale în crizele şi conflictele post Război
Rece, Teză de Doctorat, Bucureşti, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, 2008.
- Kapferer, Jean – Noël, Căile persuasiunii. Modul de influenţare a comportamentelor prin
mass-media şi publicitate, Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2002.
- McQuail, Denis, Windhal, Sven, Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă,
Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2004.
- Col. dr. Mitea, Marian, lt. col. Mihai, Vasile, (coord.), Acţiunile psihologice dincoace de mit
şi legendă, localitate, editură, an neprecizate.
- General dr. Mureşan, Mircea, gl. bg. (r.) dr. Văduva, Gheorghe, Războiul viitorului, viitorul
războiului, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, 2004.
- Păun, Vasile, Popa, Anca Monica, O provocare strategică: Războiul informaţional,
Bucureşti, Editura UTI, 2002.
- Pop, Doru, Mass-media şi politica, Iaşi, Editura Institutul European, 2000.
- Raquin, Bernard, Marile manipulări din epoca modernă, Bucureşti, Pro Editură şi Tipografie,
2007.
- Savu, Mircea, Explicarea Finalităţii în Operaţiile bazate pe Efecte (EBAO), Strategii XXI,
Secţiunea 6, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, 2007.
- Shulsky, Abram N., Schmitt, Gary, J., Războiul tăcut. Introducere în universul informaţiilor
secrete, Iaşi, Editura Polirom, 2008.
- Sîrbu, Corneliu, Stăncilă, Lucian, Florea, Constantin, Stigmatul războiului, Craiova, Editura
Sitech, 2008.
- Sîrbu, Corneliu, Dincă, Cornel-Darmasco, Sindromul marii violenţe, Craiova, Editura
Universitaria, 2009.
- Smith, Edward A., Effects Based Operations. Applying Network Centric Warfare in Peace,
Crisis and W ar, The Command and Control Reserch Program Publication Series, USA, November,
2002.
- Stanton, Nicky, Comunicarea, Bucureşti, S.C. „Ştiinţă şi tehnică” S.A., 1995.
- Col. prof. univ. dr. Teodorescu, Constantin, Gl. bg. (r) prof. univ. dr. ing. Alexandrescu,
Constantin, Războiul electronic contemporan, Bucureşti, Editura Sylvy, 1999.

55
 - Thomas, Timothy L., Kosovo and the Current Myth of Information Superiority Parameters,
US Army College Quartely, Spring, 2000.
- Topor, Sorin, Terorism informaţional, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare
„Carol I”, 2006.
- Vlăduţescu, Ştefan, Informaţia de la teorie către ştiinţă, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică, 2002.

DICŢIONARE

- Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996,

Ediţia a II-a.

SITE-uri INTERNET

- http://www.agora.qc.ca./magazine.
- http://www.iwar.org.uk.
- http://www.jandarmeriaromana.ro/pagini/ci_misPace4.html.
- http://www.nato.int.
- http://www.psywarrior.com.
- http://www.strategypage.com/dls/articles/20021215.asp.
- http://www.theora.com.

56
ANEXE

57
Pagină albă

58
 Anexa nr. 1

STRUCTURA INFORMAŢIONALĂ A OPERAŢIILOR DE RĂSPUNS LA CRIZĂ

59
 Anexa nr. 2

TEME ABORDATE, MESAJE DISEMINATE ŞI SIMBOLURI FOLOSITE ÎN OPERAŢIILE

PSIHOLOGICE DESFĂŞURATE ÎN AFGANISTAN 79

În timpul atacului inţial declanşat de SUA împotriva Afganistanului, punctele de vedere ale
poporului afgan faţă de America erau în mare parte negative datorită lipsei de cunoştinţe a populaţiei
în legătură cu atacul la care erau supuşi, Guvernul Taliban şi liderii Al-Qaida încercând să convingă
poporul afgan că America a atacat credinţa religioasă a naţiunii afgane.
Folosind ca instrument operaţiile psihologice, SUA a reuşit să ajungă la populaţia afgană prin
diseminarea fluturaşilor, transmiterea emisiunilor radio şi acţiunile forţelor coaliţiei, cu scopul de a
demonstra că America nu a atacat credinţa religioasă a afganilor, ci a atacat activităţile teroriste de pe
teritoriul ţării. Principalele mijloace utilizate pentru diseminarea mesajelor la audienţa ţintă au fost
fluturaşii aruncaţi din avioane sau lansaţi cu bombe, emisiunile radio transmise de pe avionul EC-130-
E Commando Solo şi echipele tactice de operaţii psihologice.
Temele abordate, mesajele şi simbolurile utilizate în produsele PSYOPS au fost multiple şi
diseminate astfel:
a) Tema: Coaliţia Naţiunilor este aici pentru a vă ajuta
Iniţial, a fost transmis următorul mesaj radio prin care s-a explicat raţiunea bombardamentelor
şi invazia americanilor:
„O gravă crimă a fost comisă împotriva SUA. Patru dintre avioanele noastre au f ost
deturnate, câteva clădiri din centrele noastre economice au fost distruse şi mai mult de 3.000 de
oameni nevinovaţi, printre care sute de musulmani, au fost omorâţi de către Osama been Laden, Al-
Qaida, susţinătorii săi şi talibani. Am văzut aceste acţiuni ca nişte acte de război……Totuşi, noi nu
dorim să vărsăm sângele poporului nevinovat, precum au făcut-o teroriştii laşi. Noi nu blamăm
musulmanii sau afganii pentru aceste atacuri……Vom vâna şi pedepsi pe acei terorişti. Ei vor plăti cu
sângele lor. America nu este împotriva credinţei în islam şi nici împotriva musulmanilor…”
Deoarece era o problemă cu posibilitatea populaţiei de a recepta transmisiile radio, datorită
lipsei de electricitate şi a receptoarelor radio, au fost distribuite radiouri portabile cu baterii şi dinam ce
puteau recepta mesajele transmise de pe avionul Commando Solo. Aceste mesaje au avut un efect mai
mare decât cele transmise prin manifeste, poate datorită numărului mare de analfabeţi existenţi în
Afganistan.
Alt mesaj radio transmis: „Cu ajutorul naţiunilor lumii şi a poporului afgan, SUA va scoate
acum aceşti tirani din Afganistan. Va fi nevoie de eforturi combinate pentru a face asta, şi orice ajutor
este primit. Încercaţi să găsiţi căi pentru a ignora cererile de ajutor ale talibanilor şi ale lui Osama
been Laden şi nu le oferiţi mâncare şi adăpost.”
Exemple de manifeste diseminate de specialiştii PSYOPS americani:

Primul manifest aruncat asupra

Afganistanului. Textul este scris în Dari şi Paştu. Pe
faţă: „Coaliţia naţiunilor este aici pentru a ajuta.”
Pe spate: „Coaliţia naţiunilor este aici să
sprijine poporul afgan.”
Imaginea folosită şi textul mesajului încearcă
să convingă audienţa ţintă despre intenţiile pozitive
ale Coaliţiei naţiunilor faţă de populaţia afgană.

79
www.psywarrior.com; www.iwar.org.uk; www.nato.int

60
 Text faţă:
„Musulmanii din SUA practică credinţa liber.”

Text spate:
„Sunt mai mulţi de 7 milioane de musulmani şi
1200 moschei în SUA.”

Textul:
„Coaliţia Naţiunilor este aici pentru a ajuta populaţia
Afganistanului.”

Text faţă: „Prietenie.”

Text spate: „Nimeni nu trebuie să-ţi spună cum să
trăieşti. Coaliţia Naţiunilor va ajuta la salvarea
poporului afgan de criminalii şi teroriştii străini.”

b) Tema: Acţiunile talibanilor sunt non-islamice

Tipuri de mesaje radio transmise:
„Vă place să fiţi conduşi de talibani? Sunteţi mândri să trăiţi o viaţă în teroare? Sunteţi fericiţi
să vedeţi locul deţinut de familia voastră de generaţii un teren de antrenament terorist? Sunteţi
mândri să trăiţi sub un guvern care adăposteşte terorişti? Sunteţi mândri să trăiţi într-o naţiune
condusă de fundamentalişti extremi?”
„Forţele SUA au venit să-l oprească pe Osama been Laden şi să închidă taberele teroriste
odată pentru totdeauna……Tiranii şi cei care adăpostesc teroriştii trebuie aduşi în faţa justiţiei……Vă
rugăm nu interferaţi cu operaţiile militare ale SUA. Soldaţii noştri nu sunt aici să preia controlul
asupra modului vostru de viaţă. Noi dorim să aveţi o viaţă mai bună, copiii voştri să trăiască o viaţă
independentă, liberă de dominaţia şi opresiunea străină impusă de către Talibani.”

61
Exemple de manifeste diseminate:

Text faţă:
„Afară cu teroriştii străini.”

Text spate:
„Acesta este viitorul pe care îl vreţi pentru femeile şi
copiii voştri?”

Text faţă: „Cine conduce în realitate talibanii?”

Text spate: „Respingeţi conducătorii străini şi trăiţi în
pace.”

Iniţial, a fost o problemă cu aprobarea acestui produs,

deoarece şahul este foarte popular în Afganistan şi exista
posibilitatea să se facă o legătură cu audienţa ţintă.

Text faţă:
„Talibani şi luptători Al-Qaida, noi ştim unde
vă ascundeţi.”

Text spate:
„Talibani şi luptători Al-Qaida, voi sunteţi
ţintele noastre.”

62
 c) Tema: Siguranţă şi securitate
Tipuri de mesaje radio transmise:
„Atenţie! Popor al Afganistanului, forţele SUA vor fi mutate în aria voastră. Nu suntem aici
pentru a vă răni! Suntem aici pentru Osama been Laden, Al-Qaida şi acei care îi protejează. Vă
rugăm, pentru siguranţa voastră, staţi departe de poduri şi drumuri şi nu interferaţi cu trupele noastre
sau operaţiile militare. Dacă faceţi asta, nu veţi fi răniţi.”

Exemple de manifeste diseminate:

Text:
„PERICOL.
Coaliţia Naţiunilor a securizat aeroportul Qandahar pentru a s e
asigura că ajutoarele umanitare vor ajunge la populaţia din această
zonă. Pentru siguranţa voastră nu vă apropiaţi.
NU VĂ APROPIAŢI!”

Text:
„Dispozitivele neexplodate pot ucide. Nu le atingeţi. Ajutaţi-
ne pentru ca voi să fiţi în siguranţă.”

Text:
„Opriţi-vă şi întoarceţi-vă. Staţi departe de minele
neexplodate.
Ajutaţi-ne pentru ca voi să fiţi în siguranţă.”

63
 d) Tema: Ajutoarele vor fi aduse la locaţiile voastre
Tipuri de mesaje radio transmise:
„Atenţie, popor al Afganistanului! Ajutoarele sunt aruncate din avion de la o altitudine înaltă
folosind paraşute mari. În ciuda acestor paraşute, baloturile vor cădea foarte repede. Ele pot părea
mici, dar în realitate sunt foarte mari şi grele.”
Exemple de manifeste diseminate:

Pe manifest apare un singur cuvânt: „HALAL”

Acest cuvânt semnifică faptul că mâncarea este
pregătită conform Coranului şi astfel poate fi consumată
de către populaţia locală musulmană.

Text faţă:
„SUA a as igurat peste 170 m ilioane% în
ajutoare pentru Afganistan.”

Text spate:
„Aceasta este ceea ce Talibanii au făcut.”

e) Tema: Stabilitate şi pace

Tipuri de mesaje radio transmise:
„Cu ajutorul vostru, acest conflict se va sfârşi curând şi încă odată, Afganistanul vă va
aparţine vouă şi nu tiranilor sau străinilor. Apoi, vă veţi recăpăta locul printre naţiunile lumii şi vă
veţi întoarce la locul de onoare pe care ţara voastră l-a deţinut odată. Ţineţi minte, suntem aici să vă
ajutăm să fiţi eliberaţi de acest terorism, despotism, precum şi de teama şi durerea pe care le aduc.
Aceasta este cea mai bună cale de a readuce onoarea şi demnitatea şi de a face din nou ţara voastră o
naţiune liberă.”

Text faţă:
„Multe fire fac o carpetă.”

64
 Text spate:
„Împreună voi puteţi face un Afganistan.”

Text: „Un Afganistan unit oferă pace şi prosperitate.”

În prezent, obiectivele ISAF vizează întărirea autorităţii Guvernului afgan, realizarea unui
mediu stabil şi sigur, ca element cheie pentru procesul de reconstrucţie şi dezvoltarea unor structuri
guvernamentale solide şi eficiente, în vederea preluării treptate de către autorităţile afgane, a
responsabilităţilor privind situaţia de securitate pe întreg teritoriul ţării.
Structura de comandă şi concepţie PSYOPS la nivelul teatrului este Elementul de Sprijin
Operaţii Psihologice din Teatru (TPSE) al Comandamentului Forţei de Asistenţă şi Securitate din
Afganistan (ISAF). Iniţial zona de responsabilitate a ISAF era în Kabul şi împrejurimi. Ulterior,
această zonă s-a extins din ce în ce mai mult, ajungând să cuprindă aproape întreg teritoriul
Afganistanului, unde operează mai multe Echipe de Reconstrucţie a Provinciilor (PRT) conduse de
diferite ţări şi în cadrul cărora funcţionează Elemente de Sprijin Operaţii Psihologice proprii de
dimensiuni mai reduse. Activitatea acestora este sprijinită de către TPSE de la Comandamentul ISAF.
Obiectivele, temele, programele şi audienţele ţintă se materializează la nivelul PSE într-un
document numit Planul de Sprijin al Operaţiilor Psihologice (PSYOPS Supporting Plan), un exemplu
de asemenea plan fiind cel de mai jos:
PROGRAMUL
TEME AUDIENŢA ŢINTĂ OBIECTIVE
PSYOPS
Introducerea NATO Explicarea rolului NATO Populaţia afgană din aria Sporirea şi
de operaţii menţinerea
protecţiei forţelor
Promovarea Succesul misiunii -Liderii de opinie
legitimităţii ISAF înseamnă stabilitate
-Membrii Forţelor
Miliţiilor Afgane

-Armata Naţională
Afgană
Sporirea încrederii -Siguranţa şi securitatea -Populaţia afgană din aria Promovarea ISAF
populaţiei în sunt sinonime cu ISAF de operaţii ca factor al
abilitatea ISAF de a -Liderii de opinie stabilităţii
asigura securitatea -Promovarea succeselor -Membrii Forţelor
ISAF Miliţiilor Afgane
-Armata Naţională
-Misiunea ISAF este o Afgană
misiune pentru
stabilitatea
Afganistanului
65
Sprijinul Fiecare afgan este un -Populaţia afgană din aria Sporirea stabilităţii
ATA/UNAMA/IO stâlp de bază în procesul de operaţii pentru societate
and NGO de pace -Liderii de opinie

-Membrii Forţelor
Miliţiilor Afgane

-Armata Naţională
Afgană
Sprijin pentru HWC -Convingerea audienţelor -Populaţia afgană din aria Sporirea stabilităţii
(Cantonarea ţintă că armele sunt de operaţii pentru societate
Armamentului Greu) inutile
-Liderii de opinie
-Promovarea beneficiilor
procesului de dezarmare -Membrii Forţelor
Miliţiilor Afgane

-Armata Naţională
Afgană
Sprijin pentru -Promovarea legii şi -Populaţia afgană din aria Sporirea stabilităţii
Constituţia ordinii de operaţii pentru societate
Afganistanului
-Promovarea beneficiilor -Liderii de opinie
educaţiei
-Membrii Forţelor
-Prosperitate într-o zonă Miliţiilor Afgane
de pace
-Armata Naţională
-Şansele pentru Afgană
dezvoltarea economică
Procesul DDR -Promovarea reintegrării -Populaţia afgană din aria Sporirea stabilităţii
(Dezarmare, de operaţii pentru societate
Demobilizare şi -Beneficiile de a lăsa în
Reintegrare) urmă trecutul -Liderii de opinie

-Dezarmarea sfârşeşte -Membrii Forţelor

distrugerea Miliţiilor Afgane

-Promovarea valorilor
comunităţii
Sprijinul Alegerilor -Convingerea audienţelor -Populaţia afgană din aria Sporirea stabilităţii
Generale ţintă de beneficiile unei de operaţii pentru societate
societăţi funcţionale
-Liderii de opinie
-Promovarea exprimării
alegerii individuale -Membrii Forţelor
Miliţiilor Afgane

-Armata Naţională
Afgană
Răspuns la criză -Convingerea audienţelor -Populaţia afgană din aria -Sporirea stabilităţii
ţintă că interferenţa cu de operaţii pentru societate
forţele ISAF nu este
favorabilă -Liderii de opinie - Sporirea şi
66
 menţinerea
-Arătarea că agresiunea -Membrii Forţelor protecţiei forţelor
este contraproductivă Miliţiilor Afgane
pentru prosperitate

-Sublinierea că violenţa
are un efect distructiv

Alte programe şi produse PSYOPS realizate şi diseminate în cadrul ISAF:

a) Programul de Securitate cu următoarele subprograme:
- contracararea activităţilor criminale – mesajul principal: „Raportaţi activităţile suspecte
poliţiei.”
- promovarea ANA (Armata Naţională Afgană) şi ANP (Poliţia Naţională Afgană) – mesajul
principal: „Forţele Naţionale de Securitate Afgane pentru un Afganistan mai sigur!”
- contracararea narcoticelor (cu referiri mai mult la aspecte sociale) – mesaje: „Consumul şi
producţia de droguri sunt interzise de islam”; „Drogul este otravă.”
- contracararea insurgenţilor – mesaj: „Talibanii distrug viitorul ţării.”

b) Programul de Reconstrucţie şi dezvoltare – mesaje: „Guvernul are ca priorităţi proiecte

de agricultură sau alimentare cu apă potabilă”; „Guvernul susţine dezvoltarea reţelelor de
alimentare cu energie electrică.”

c) Programul de Guvernare – mesaj: „Sistemul juridic modern îl va înlocui pe cel

tradiţional.”

d) Programul de Promovare a forţei – „Păstraţi distanţa faţă de convoi.”

Majoritatea spoturilor radio şi TV s-au axat pe teme ca dezvoltare (reconstrucţie), educaţie şi

sănătate. Mesajele transmise accentuau rolul Guvernului Afgan şi al Autorităţilor Locale din Provincii
în procesul de reconstrucţie al ţării, dreptul la educaţie şi sănătate al tuturor afganilor (în special al
femeilor şi al copiilor). Deoarece TV avea cea mai mare rată de credibilitate, s-a impus un nou
program – telenovela PSYOPS (mici seriale de film cu o audienţă foarte mare, având în distribuţie
actori locali) care s-a constituit într-un adevărat „vehicul” pentru mesajele PSYOPS.

Exemple de produse şi mesaje PSYOPS:

Acest produs a fost elaborat în cadrul programului
„Demobilizarea Grupărilor Armate Ilegale”.
Mesaje: „Regula legii trebuie să înlocuiască regula
armei.”
„Sprijiniţi Demobilizarea Grupărilor Armate Ilegale.”
„Să lucrăm împreună la un viitor luminos.”

Programul de educaţie.
Mesajul:
„Un alt pas către viitorul Afganistanului.”

67
 Programul de educaţie.
Mesajul:
„Educaţia este cheia pentru viitor.”

Bilbord
Programul de securitate – promovarea Forţelor
Naţionale de Securitate Afgane.
Mesajul:
„Pentru un viitor mai bun noi te ajutăm, avem însă
nevoie de sprijinul tău!”

Produs realizat în cadrul programului de Securitate,

subprogramul contracararea activităţilor criminale.
Mesaj: „Raportează orice activitate a insurgenţilor
la bătrânii satului sau forţele de securitate
afgane.”

Produs realizat în cadrul programului de Securitate,

subprogramul contracararea narcoticelor.
Mesajul a avut intenţia de a arăta gravele consecinţe
ale abuzului de droguri.

68