Particularități de construcție a personajului Chirița

a) Tipologie
Chiriţa Bârzoi este personajul principal şi titular al comediei lui Vasile Alecsandri, soţia lui Grigore Bârzoi şi mamă
a trei copii: Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă. Întreaga piesă se concentrează în jurul acestui personaj tipic pentru o societate
dominată de mercantilism și impostură, căci Chirița e o moşiereasă de la ţară, incultă şi grosolană, care doreşte să pară o
aristocrată educată, cu preocupări mondene şi vorbitoare de limbă franceză. Personajul devine comic tocmai prin
acest contrast între esenţă şi aparenţă, între ceea ce este de fapt Chiriţa şi impresia pe care vrea s-o lase celorlalţi.

b) Modalități de caracterizare
Trăsăturile de caracter ale eroinei reies, în mod indirect, din atitudinile şi vorbele ei, din relaţia cu celelalte personaje
şi, în mod direct, din didascalii sau din opiniile altor personaje.
Cucoana Chiriţa se înfăţişează în mai multe ipostaze. Mai întâi, Chiriţa este o cochetă ridicolă, o provincială de o
mitocănie desăvârşită, dornică să-şi însuşească bunele maniere ale saloanelor pariziene, de aceea ea „ trage tiutiun”, e
„armazoană”, cochetează cu bărbaţii, obligă argatul să-i aducă răvaşul de la Bârzoi pe talger cu şerveţel și angajează
profesor de franceză pentru Guliţă, ea însăşi vorbind o franceză moldovenească. Masa nu trebuie să fie servită înainte de
ora 5 pentru că „Aşa-i moda la Ieş”. Ca orice „cucoană” gingaşă, trebuie să pară sensibilă, de aceea leşină ca să producă
impresie şi trebuie ajutată cu săruri, ca să-şi revină. Aceste atitudini evidenţiază indirect, cu mare forţă de sugestie
snobismul şi ipocrizia Chiriţei.
Din atitudinea şi mentalitatea eroinei reiese, indirect, o altă ipostază a Chiriţei, aceea de boieroaică de nivel mediu,
ahtiată după ranguri sociale, de aceea îşi doreşte foarte mult să ajungă isprăvniceasă: „Ah! cumnăţâcă, să mă fac
isprăvniceasă!... alta nu doresc pe lume!... Isprăvniceasă cu jăndari la poartă şi-n coadă!”. Dominată de dorinţe ariviste,
îşi trece în paşaport un fals titlu de nobleţe, „baroană”, fapt ce-i miră pe musafiri, cărora le răspunde cu invariabila
deviză: „De ce nu?... dacă-i moda”.
Altfel, Chiriţa îşi ocărâşte slugile într-un limbaj vulgar, de mahala, care contrastează flagrant cu pretenţiile ei de
mondenă: „Ţâst, beţivilor!...”; „Auzâ-i, ţopârlanii!...”; „Afară, mojâcilor, că vă ştiu eu de mult că sunteţi buni de gură şi
răi de lucru...”; „Bată-te cucu, mangosâtule!...”.
Eroina comediei lui V. Alecsandri se află la vârsta critică și e ridicolă prin faptul că e mare amatoare de aventuri
galante, trăsături ce reies indirect din cântecelul prin care îşi exprimă emoţiile stârnite de curtea pe care i-o face
„moţpanu” (=berbant, uşuratic, afemeiat /.../;) de Leonaş: „Iată-l, văleu! / Fără să vreu / Sâmt acum, zău, / Că mă
roşesc! / Mii de furnici, / De tricolici, / De vârcolici / Vai! mă muncesc!”.
Chiriţa este, totodată, o mamă iresponsabilă, care nu ştie să-şi educe copiii. Superficialitatea privind educaţia şi
instrucţia lui Guliţă reiese, indirect, din didascalii şi din vorbele eroinei. La începutul piesei, atunci când ţăranii vin la
Chiriţa să-l reclame pe Guliţă că a „vânat” un viţel, că a dat foc bordeiului „cu ciubucu cel de hârtie”, că ţine calea fetelor
din sat, Chiriţa reacţionează cu violenţă şi-i ameninţă: Tacă-vă gura, mojicilor!”; „Cu biciul pe spate/ V-oi da!/ V-oi da
eu dreptate/ Aşa!”.
Limbajul Chiriţei este edificator pentru caracterul superficial, pentru spoiala de cultură şi pentru snobismul ei.
Cucoana Chiriţa amestecă graiul neaoş moldovenesc: cumnăţâcă, o găsî, bucăţâcă tăietă etc.cu franţuzisme - uvraj,
musiu, bontonuri - şi cu expresii populare - „mă munceşte cugetul”, „nu dau tătarii”. În plus, Chiriţa vorbeşte o limbă
franceză ridicolă, traducând ad litteram din română expresii care în franceză au alt sens ori nu există deloc (decalcuri).
Astfel, pentru tobă de carte, ea spune „tambour d’instruction”, sau pentru flori de cuc, „pour les fleurs de coucou”, pentru
a spăla putina, „laver le baril” etc.
Din punct de vedere al portretului fizic, Chiriţa este, în montările spectacolelor şi în viziunea regizorilor, o femeie
bătrână şi grasă. George Călinescu o caracterizează astfel: „Chiriţa e o cochetă bătrână, dar şi o mamă bună, o burgheză
cu dor de parvenire, dar şi o inteligenţă deschisă pentru ideea de progres, o bonjuristă”.
Autorul nu oferă nicio informaţie despre vârsta eroinei, cu excepţia răspunsului pe care Chiriţa i-l dă lui Leonaş,
atunci când acesta o jigneşte spunându-i că este de pe vremea lui Papură Vodă: „Minciuni spui... că tocmai ieri am
împlinit 35 de ani”. Tânărul o persiflează: „35 fără miercuri, fără vineri şi fără sâmbete”, iar altă dată îi spune
”Chirițoaie” sau „babă strecheată” și îi urează malițios: „Du-te la Bender, rusalie! ”.
Despre „greutatea” Chiriţei autorul face o singură referire prin intermediul lui Grigore Bârzoi, atunci când femeia se
plânge că s-a plictisit la ţară şi vrea să plece la Paris „să mă mai răcoresc, că m-am uscat aici în provinţie”. Pufnind
enervat, Bârzoi îi răspunde sarcastic: „Ba că chiar... Să vede că nu te-ai uitat de mult în oglindă!”, sugerând că nu este
nici pe departe „uscată”. Alţii interpretează scena 3 din actul I al comediei în aceeaşi cheie, considerând că eroina solicită
ajutorul celorlalţi pentru a se da jos de pe cal nu din cauza grăsimii, ci pentru că poziţia pe cal a femeilor, cu ambele
picioare de aceeaşi parte, făcea dificilă coborârea.

Concluzii
Chirita este un personaj cu trăsături îngroșate, caricaturale, dar care rămâne totusi simpatică, prin firea volubilă, ca și
prin slăbiciunile ei materne. Ea devine un pesonaj pitoresc, căci tributară obiceiurilor unei lumi vechi, manifestă totuși
receptivitate față de nou și capacitatea de se adapta rapid. (G. Călinescu).  
In concluzie, opera Chirita în provinţie reprezintă o admirabilă comedie de moravuri, în care V. Alecsandri reușește
să surprindă și să ridiculizeze moravurile societății, precum corupţia și impostura, snobismul, incultura, stupiditatea,
lăcomia, parvenismul, reprezentative pentru epoca ce a urmat Revoluției de la 1848.