Chirița – caracterizare

Atașat idealurilor pasoptise, Vasile Alecsandri a fost liderul mișcării literare a epocii, un
deschizător de drumuri pentru diferite specii și genuri literare. Chirița în provinție, reprezentată pe
scenă în 1852, este a două din cele cinci piese din ciclul Chiritelor.
Chiriţa în provinţie este o comedie realistă de moravuri sociale, ilustrând contrastul dintre esenţă
şi aparenţă prin care sunt construite personajele aparţinând micii boierimi rurale, care, inculte,
vulgare şi corupte, vor să pară aristocraţi cultivaţi şi emancipaţi.
Titlul Chiriţa în provinţie ilustrează statutul real al eroinei principale, acela de provincială,
sugerând în acelaşi timp parvenitismul şi snobismul ei de a respinge cu toată forţa această situaţie
pe care o consideră degradantă şi străduindu-se să impună în provincie moda orăşenească de la
Iaşi ori Paris.
Chiriţa Bârzoi este personajul principal şi eponim (care dă numele operei) al comediei Chiriţa în
provinţie, de Vasile Alecsandri, soţia lui Grigore Bârzoi şi mamă a trei copii: Aristiţa, Calipsiţa şi
Guliţă. Întreaga piesă se concentrează în jurul protagonistei, o moşiereasă de la ţară, incultă şi
grosolană, care doreşte să pară o aristocrată educată, cu preocupări mondene şi vorbitoare de limbă
franceză. Personajul devine comic tocmai prin acest contrast între esenţă şi aparenţă, între ce este
de fapt Chiriţa şi impresia pe care vrea s-o lase celorlalţi.
Trăsăturile de caracter ale eroinei reies, în mod indirect, din atitudinile şi vorbele ei, din relaţia cu
celelalte personaje şi în mod direct din didascaliile dramaturgului sau din opiniile altor personaje.
Coana Chiriţa se înfăţişează în mai multe ipostaze. Mai întâi, Chiriţa este o provincială de o
mitocănie desăvârşită, dornică să-şi însuşească bunele maniere ale saloanelor pariziene, de aceea
ea „trage tiutiun”, e „armazoană”, cochetează cu bărbaţii, obligă argatul să-i aducă răvaşul de la
Bârzoi pe talger cu şerveţel, angajează profesor de franceză pentru Guliţă, ea însăşi vorbeşte o
franceză moldovenească - „nous disons comme ca en moldave” („aşa zicem noi în
moldovenească”). Din atitudinea şi mentalitatea eroinei reiese, indirect, o altă ipostază a Chiriţei,
aceea de boieroaică de nivel mediu, ahtiată după ranguri sociale, de aceea îşi doreşte foarte mult
să ajungă isprăvniceasă. Dominată de dorinţe ariviste, îşi trece în paşaport un fals titlu de nobleţe,
„baroană”, fapt ce-i miră pe musafiri, cărora le răspunde cu invariabila deviză: „De ce nu?...
dacă-i modă”.
Altfel, Chiriţa îşi ocărâşte slugile într-un limbaj vulgar, de mahala, care contrastează flagrant cu
pretenţiile ei de isprăvniceasă mondenă: „Ţâst, beţivilor!...”; „Auzâi, ţopârlanii!...”,etc. Chiriţa
este, totodată, o mânui lipsită de responsabilitate, care nu ştie să-şi educe copiii, degradându-le
personalitatea printr-un răsfăţ ridicol şi cu totul deplasat. Superficialitatea privind educaţia şi
instrucţia lui Guliţă reiese, indirect, din didascalii şi din vorbele eroinei.
Din punct de vedere al portretului fizic, Chiriţa este, în montările spectacolelor şi în viziunea
regizorilor, o femeie bătrână şi grasă. George Călinescu o caracterizează astfel: „Chiriţa e o
cochetă bătrână, dar şi o mamă bună, o burgheză cu dor de parvenire, dar şi o inteligenţă deschisă
pentru ideea de progres, o bonjuristă”.
Personaj memorabil, Chiriță întruchipează caricatural contradicția dintre aparență și esență. Voind
să pară modernă și inovatoare, ea reușește să fie ridicolă și comică sau - cum spune Bârzoi însuși
- "capchietă".