Caracterizare Chirița

Chirița în provinție, de Vasile Alecsandri.

În dramaturgia românească, personajul comic Chirița este un exemplu de

vitalitate, atât datorită talentului creatorului său, Vasile Alecsandri, cât și unor
interpreți de mare valoare, a căror cariera teatrală s-a confundat adesea cu
personajul însuși.
Chirița este eroina principala a unui ciclu, alcătuit din patru texte (Chirița în
Iași sau Două fete s-o neneaca, Chirița în provinție, Coana Chirița în voiaj și
Chirița în balon), ceea ce arată intenția autorului de a crea un univers comic în
care personajul evoluează și se dezvăluie spectatorului din unghiuri diferite.
Jucată în 1852, piesa Chirița în provinție este de fapt o "fiziologie" în spiritul
epocii, comparabilă cu creațiile artistice ale lui Heliade Radulescu (Coconița
Dragana, Domnul Sarsailă, autorul) și Costache Negruzzi (Fiziologia
provințialului). Desigur, fiind vorba despre o piesa de teatru și nu de o proza,
modalitățile de caracterizare sunt oarecum diferite, dar esențială rămâne
prezentarea critica, exterioară, a unui tip reprezentativ al epocii. Chirița
întruchipează boierimea tinutasa care, dorind să parvină, imită viața din capitală.
Cele două acte ale piesei o prezintă pe Chirița în două situații diferite. În primul
act, aflată la moșia Bârzoieri, ea așteaptă vestea numirii lui Bârzoi ca ispravnic
și plănuiește căsătoria lui Guliță cu Luluța. În actul al doilea, ajunsă
isprăvniceasa într-un târg, Chirița "metahirisește evrope-nesle" (practica
obiceiuri europene).
Ca modalități clasice, autorul folosește în caracterizarea personajului mai ales
comicul de caracter, al situațiilor și comicul de limbaj.
Critica literară a comparat personajul lui Alecsandri cu modele din comedia
clasica (La comtesse d'Escarbagnas, de Moliere și La fausse Agnes, de
Destouchcs), dar, în ciuda unor similitudini posibile, Chirița este un personaj
original, precis localizat în spațiu și timp. Mentalitatea ei este proprie unei
categorii sociale mai largi, care - după 1848 - încearcă să adapteze forme de lux
occidental la obiceiurile noastre patriarhale. De la început, Chirița dă exemplu
celorlalți de ce înseamnă moda timpului: iese „la primblare” pe cal, îi ia la fugă
pe „mojicii” și „taranoii” care i se plâng de purtarea „odraslei”, fumează („c-asa-
i moa”), și-a luat profesor de franceză pentru Guliță, pretinde să primească
„răvașele” pe talger și vorbește într-un jargon franco-roman foarte pitoresc.

Situațiile comice sunt numeroase: cu toate că „a invatat la les la manejarie”,

Chirița nu poate coborî de pe cal și strigă după ajutor; deși fumează „comme un
caporal” cere „fosfor” de la mousiu Șarl; plănuiește un voiaj la Paris „să sperie
nemții”, dar se ascunde în spatele Saftei când "volintirur LeonasLeonaș o
amenință cu pistolul.
Mai târziu, Chirița acceptă complimentele aceluiași Leonaș, travestit în
„ofitar”, își face în „pasport” titlul de baroană, dansează cancan „comme un ours
blanc” și consimte la logodna lui Leonaș cu Luluța, pentru că Bârzoi să nu afle
despre întâmplarea cu ofițerul.
Mijlocul cel mai frecvent în portretizarea personajului rămâne totuși limbajul.
Vorbirea Chiriței este un amestec savuros de moldovenisme neaose, franțuzisme
de epoca și uneori grecisme. Ea se exprimă astfel: „tast”, „bețivilor”, „sufletalu”,
„va ieu de fuga cil calul”, „rosaie”, „m-o apucat de vro sapte ori sughitu”,
„saracan de mine”, „sa sad”, „jandar”, „ma tai o multime de parale”, „trantore”,
„bucataca taieta”, „tartanii dracului”, „mi-or cade ei la mani”, „auzi vorba” etc.
Ea traduce liber în franceză expresii românești intraductibile: "boire une cigare"
(„a bea o tigara”), „tambour d 'instruction” („toba de carte”), „pour des fleurs de
coucou” („de florile cucului”), „il a mange une terrible tranta” („a luat o tranta
grozava”), „nous lavons le baril” („spalam putina”) etc. Iată și câteva grecisme:
„paraxan”, „mixis”, „metahirisr” etc.
Chirița simbolizează arivismul micii moșierimi care după Revoluția de la
1848 invocă meritele patriotice pentru a ocupa funcții grase. Chirița spune că la
revoluție au „pătimit ca patrioți”. Ie-a pierit "vro zace capete de vite", Bârzoi a
avut „friguri” și pe ea a durut-o „maseaua”. Ea simbolizează în același timp
snobismul, imitând marea burghezie și modelele occidentale. Ajunsă
isprăvniceasa, crede că destul a „mocnit” la țară și pleacă („să mai fantaxasc și
eu prin târg, ca altele”), promițând „bontonuri si tenechele”. Față de Bârzoi,
căruia „îi stă rugina de-o schioapa la ceafa”, Chirița își pierde ziua pe la modiste,
da „masa mare” („că mă duc la Paris și că logodim pe Guliță cu Luluța”) și se
vaită: „m-am uscat aici inprovinsaie () să știi că-mi vine ipohondrie of! că nu
mai pot trai în țara asta!”.
Personaj memorabil, Chirița întruchipează caricatural contradicția dintre
aparență și esența. Voind să pară modernă și inovatoare, ea reușește să fie
ridicolă și comică sau - cum spune Bârzoi însuși – „capchieta”.