Testament

Tudor Arghezi este un poet modernist din perioada

interbelică ce preia de la scriitorul francez Charles
Baudelaire estetică urâtului fm, inspirându-se din
volumul său de poezii „ Fleurs de mal „. El este
considerat un înnoitor al limbajului poetic , fiind
recunoscut de către contemporanii săi.

Poezia „ Testament „ este publicată în volumul

„ Cuvinte potrivite „(1927 ) și se încadrează în seria
artelor poetice moderne din perioada interbelică
alături de „ Eu nu strivesc corola de minuni a lumii „ de
Lucian Blaga și „ Joc secund „ a lui Ion Barbu.

Opera este o artă poetică deoarece poetul își exprimă

propriile convingeri despre arta literară , menirea
literaturii și menirea artistului în societate printr-un
limbaj poetic ce-l particularizează.

Se încadrează în modernism prin ambiguitatea

limbajului poetic și estetică urâtului.
Ambiguitatea limbajului artistic presupune încifrarea
mesajului poetic , fiind determinat de frecvență
metaforelor. Astfel , metafora „ al robilor cu saricile
pline / de oseminte vărsate-n mine „ sugerează
imaginea oamenilor din trecut ce au transmis
sentimentele lor către creator , iar metafora „ Că să
schimbăm acum, întâia oară / Sapa-n condei și brazda-n
călimară „ ilustrează trecerea de la munca fizică la cea
intelectuală.

Estetica urâtului se realizează prin utilizarea grotescului

și a inesteticului în crearea materialului poetic .
Ilustrative sunt metaforele „ Din bube , mucegaiuri și
noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi „ și „ Făcui din
zdrențe muguri și coroane „.

Tema poeziei este creația în ipostaza de meșteșug ce

este lăsată drept moștenire unui fiu spiritual .

În viziunea autorului , creatorul trebuie să fie angajat

social, să-și transfigureze în creație suferințele, iar rodul
muncii sale de „ șlefuitor de cuvinte „ să devină un bun
spiritual care să contribuie la dezvoltarea neamului său.
O primă secvență pertinentă este strofa 1 care se
concretizează sub forma unei adresări directe a
poetului către un fiu spiritual „ Nu-ți voi lăsa drept
bunuri după moarte / Decât un nume adunat pe-o
carte.” Verbul la forma negativă nu diminuează, ci
dimpotrivă unicizează valoarea moștenirii spirituale, ce
păstrează în eternitate gândurile autorului. Metafora
„ seara răzvrătită „ reflectă trecutul zbuciumat al
străbunilor , ce au parcurs un drum cu „ râpi și gropi
adânci „ , dar suferința lor a avut un sens fiindcă
urmașii au evoluat la un alt nivel, trecând de la munca
fizică la cea intelectuală.

O altă secvență poetică pertinentă este ultima strofă în

care
Muza ,arta contemplativă , pierde în fața meșteșugului
„ Întinsă leneșă pe canapea / Domnița suferă în cartea
mea „ . Astfel, poezia este rodul îmbinării dintre talent
și inspirație „ slovă de foc „ cu efortul creator „ slovă
făurită „. „ Slovă de foc și slovă făurită / Împărecheate-
n carte se mărită „. Autorul se autointitulează „rob „ al
cuvintelor , ce se află în slujba cititorului „ Robul a scris-
o,Domul o citește „.

Titlul denumește în sens denotativ un act juridic prin

care un individ transmite moștenirea sa urmașilor , iar
în sens conotativ, se referă la creația literară ce este
lăsată moștenire ca un bun spiritual viitoarelor
generații de cititori.

Organizarea ideilor poetice se face în jurul motivului

central sugerat de metafora „ carte” , care reprezintă o
punte de legătură între generații ,dar care le oferă în
același timp și o identitate urmașilor , fiind „ hrisovul
cel dintâi „ . Că element de recurență , are o bogată
serie sinonimică în cadrul poeziei :” testament”,
„ cuvinte potrivite „ , „ slovă de foc „, „ slovă făurită” ,
„ vioară „ și „hrisov” .

În concluzie, Tudor Arghezi aduce în literatura română

opere ce se deosebesc prin teme și limbaj poetic față
de cele anterioare.