Hidrografia Europei

1. Râurile Europei - reţeaua hidrografică a Europei este organizată în bazine hidrografice (suprafaţa de
pe care râul îşi adună apele).

 Cumpăna apelor = limită dintre două bazine hidrografice.

Bazinele hidrografice ale Europei au caracter exoreic (râurile se varsă în mări şi oceane) sau endoreic (se
varsă în lacuri din interior : Volga, Ural care se varsă în Marea Caspică).
 Debitul râului = volumul de apă care se scruge pe râu printr-o secţiune în unitatea de timp
(m3/s).
 Regim hidrologic = variaţia anuală a debitului râurilor şi este condiţionat de tipul de alimentare
cu apă (subterană, pluvială, nivală, glaciară şi mixtă).
Râurile Europei au două tipuri de regimuri hidrologice:
a) Regimuri complexe pentru fluviile care străbat mai multe forme de relief şi mai multe climate şi
care se caracterizează prin două debite maxime în alternanţă cu două debite minime anual. Ex:
Dunărea, Rhin, Rhon.
b) Regimuri simple, caracterizate printr-un maxim în alternanţă cu un minim anual în funcţie de
climat şi de alimentare cu apă.
1. Tipul nordic: debite mari la sfârşitul primăverii şi vara datorită topirii zăpezilor, debite mici toamna,
iarna şi începutul primăverii - precipitaţii reduse (sub formă de zăpadă) şi îngheţ. Dezgheţul se face
treptat de la S la N provocând înmlăştiniri pe cursurile inferioare care rămân îngheţate mai mult timp.
Ex: Peciora, Dvina de Nord, Mezen, Onega, Neva.
2. Tipul vestic (atlantic): debite mari tot anul datorită precipitaţiilor constante din climatul temperat-
oceanic. Ex: Severn şi Tamisa în Marea Britanie, Loire, Sena şi Garonne în Franţa, Wasser şi Elba în
Germania, Tejo în Portugalia. Unele râuri au maxime evidente iarna (Saone).
3. Tipul sudic (mediteranean) : debite mari iarna datorită ploilor şi primăvara datorită topirii zăpezilor
( Pad, Ebru); debite mici vara şi toamna datorită secetei (Tibru, Arno, Guadalquivir).
4. Tipul estic: ape mari primăvara datorită topirii zăpezilor, ape mici vara şi toamna din cauza secetei şi
iarna din cauza îngheţului. Ex: Volga, Ural, Don.
5. Tipul central-european, specific fluviilor şi râurilor lungi care se varsă în Baltica sau Marea Neagră,
având debite mari primăvara şi la începutul verii datorită topirii zăpezilor şi ploilor de primăvară:
Elba, Oder, Vistula, Nistru.
Fluviile Europei prezintă mai multe forme de vărsare în mări şi oceane:
 delte: Volga, Dunărea, Pad, Rhon, Rhin;
 estuare: Tamisa, Severn, Sena, Loire, Garonne, Elba, Wesser, Tejo;
 limanuri: Nistru, Casimcea (Taşaul);
 lagune: Vistula, Oder.
Cele mai importante fluvii europene sunt: Volga (3696 km), Dunărea (2860 km), Rhin (1320 km) – ca
lungime.
Debite: Volga (8060 m3/s), Dunărea (6480 m3/s), Rhin (2500 m3/s), Nipru (1610 m3/s), Don (935 m3/s).
 Rhon Mureș Pad

2. Lacurile Europei
Sunt numeroase, au repartiţie şi origine foarte variate.
După geneză:
 naturale;
 antropice.
Lacurile naturale sunt create fie de agenţi interni (lacuri tectonice şi vulcanice), fie de cei externi (lacuri
glaciare, carstice, de baraj natural, lagune, limanuri, lacuri de crov, de luncă etc.)
Lacurile tectonice: Marea Caspică (cel mai întins lac din lume 37100 m2, 980 m adâncime), Ohrid, Prespa,
Balaton (Ungaria).
Lacuri tectono-glaciare: Ladoga şi Onega în NV Rusiei.
Lacuri glaciare: cele mai numeroase din Europa sunt în Finlanda (peste 55000 cu diametre mai mari de
200 m): Saimaa, Oulu, Pielinen.
  Suedia: Vanern, Vattern, Malaren
 Polonia: Lacurile Mazuriene
 În Munţii Alpi: Geneva, Boden
 În Munţii Italiei: Garda, Maggiore, Como
 În Munţii Tatra, în Munţii Carpaţi, în Munţii Caucaz
Lacuri formate în cratere vulcanice: Bolsena, Albano, Bracciano în Italia, Nemi în Masivul Central
Francez, Lacul Sfânta Ana în Carpaţii Orientali, lacuri de tip „ maare” formate în cratere de explozie în masivul
hercinic Eiffel.
Lacuri de baraj natural: Lacul Roşu.
Lacuri carstice: formate prin dizolvarea calcarelor în Munţii Alpi, în Pod. Karst, Munţii Dinarici şi
Carpaţii Româneşti.
Limanuri maritime pe ţărmul Mării Negre: Limanul Nistrului, limanurile din sudul Franţei.
Lagune: la Marea Neagră (Razim, Sinoe, Siutghiol), sudul Mării Baltice (Kurski-Lituania, Vistulei,
Oderului), la Marea Nordului în Danemarca şi Germania.
Lacuri de baraj antropic: cele mai mari sunt fluvii din Europa de E, pe Volga: Samara, Volgograd, pe
Don: Ţimleansk, pe Nipru: Kahovka şi Kremenciug.

3. Apele subterane sunt cantonate predominant în depozitele sedimentare moi şi prezintă discontinuităţi
în regiunile carstice.

4. Gheţarii :
- de calotă: Vatnajökull în Islanda, în I. Svalbard, în I. Novaia Zemlea;
- montani: M-ţii Alpi (de vale: Mer de Glace, Aletsch; de platou: Dauphine), Pirinei, Caucaz ( Djan
Tugan), Alpii Scandinaviei. Limita zăpezilor permanente pentru zona temperată este la peste 3000 m iar pentru
climatul subpolar la peste 1000 m.

Hidrografia României
Resursele de ape ale României:
1. Ape maritime: ape teritoriale ale Mării Negre pe o fâşie de 22 km lăţime de la limita ţărmului.
2. Ape continentale: apele curgătoare, ape stătătoare, ape subterane: freatice şi de adâncime.

1. Râurile României aparţin în proporţie de 98% bazinului hidrografic al Dunării, cu excepţia râurilor
dobrogene care se varsă în lacurile de pe litoral.
Datorită dispunerii Carpaţilor, reţeaua hidrografica e radiară, convergentă în interiorul arcului carpatic şi
divergentă îm exteriorul acestuia. După direcţia de curgere a râurilor şi râul colector se individualizează mai
multe grupe hidrografice.
Grupa de NV(colector Tisa): Tisa, Vişeu şi Iza.
Grupa de V (colector Tisa): Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Mureş (defilee şi chei, cel mai extins bazin
hidrografic) plus afluenţii lor.
Grupa de SV (colectori Tisa şi Dunărea): Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera şi Cerna care se varsă în
Dunăre, cu excepţia Begăi care se varsă în Tisa.
Grupa de S (colector Dunarea): Jiu cu Motru, Olt, Vedea, Argeş cu Dâmboviţa, Ialomiţa cu Prahova.
Grupa de E (colector Dunărea): Prut cu afluenţii lui (Jijia), Siret cu afluenţii lui (Suceava, Moldova,
Bistriţa, Trotuş, Putna, Râmnicu Sărat, Buzău, Bârlad).
Grupa de SE (2%): Teliţa si Taiţa se varsă în Lacul Babadag, Slava în Lacul Goloviţa şi Casimcea în
Lacul Taşaul.

Regimul de scurgere al râurilor este determinat de tipul de alimentare cu apă (subteran, fluvial, nival) si de
numărul afluenţilor.
 Râurile României au regimuri de scrugere simple cu debite maxime primăvara şi începutul verii datorită
precipitaţiilor bogate şi topirii zăpezilor şi debite minime iarna datorită precipitaţiilor reduse şi îngheţului.
Excepţie fac râurile din grupa de SV, care prezintă un al doilea maxim iarna pe fondul circulaţiei mediteraneene
caldă şi umedă.
Dunărea are un regim de scurgere complex datorită bazinului hidrografic mare, treptelor variate de relief
şi numeroşilor afluenţi.

2. Dunărea

Lungime=2860 km
Debit madiu multianual la intrarea în Deltă=6470 m³/s
Prezintă trei sectoare:
1.Sectorul alpin între izvoare şi Bratislava (Poarta Devin);
2.Sectorul panonic între Bratislava şi Baziaş;
3.Sectorul românesc (1075 km) între Baziaş si Marea Neagră.
Dunărea românească are la rândul ei patru sectoare:
a) Defileul Dunării între Baziaş si Gura Văii (Porţile de Fier I ) :
-are 144 km, fiind cel mai lung defileu din Europa;
-prezintă sectoare înguste în alternanţă cu sectoare mai largi numite Cazanele Mari şi
Cazanele Mici;
-în prezent e acoperit de apele Lacului Porţile de Fier I (130 km);
b) Gura Văii – Călăraşi, în care Dunărea curge printr-o singură albie , este îndiguit şi are mai
multe ostroave (insule în albie). La Ostrovul Mare se află barajul Porţile de Fier II.
c) Călăraşi - Brăila (Sectorul Bălţilor) prezintă o luncă de 15-20 km laţime încadrată de câte
două braţe, astfel :
-Balta Ialomiţei între braţul Borcea la V şi Dunărea Veche la E;
-Insula Mare a Brăilei între braţul Cremenea la V şi Dunărea Veche la E
d) Brăila – Marea Neagră (Dunărea fluvio-maritimă) cu o lăţime de peste 1 km şi adâncime
peste 30 m.

3. Lacurile României

În România există peste 4000 de lacuri din care mai mult de ½ sunt naturale. După geneză şi treptele
majore de relief , lacurile se clasifică astfel:
1. Lacurile de munte
1.1. Lacuri glaciare formate prin acumularea apei în circurile glaciare şi pe unele văi glaciare în spatele
morenelor glaciare.
-Munţii Rodnei (23 lacuri glaciare) : Lala Mare, Lala Mică, Buhăiescu;
-Munţii Făgăraş : Bâlea, Capra, Podragu;
-Munţii Iezer : Iezer;
-Munţii Parâng :Gâlcescu;
-Munţii Retezat-Godeanu : Bucura (cel mai întins), Zănoaga (cel mai adânc), lacuri glaciare
de vale : Ana ,Lia,Viorica şi Florica.
1.2.Lac de crater vulcanic : Sfânta Ana, în craterul Muntelui Ciomatu Mare – Grupa Centrală.
1.3.Lac de baraj natural : Lacul Roşu format în 1837 pe pârâul Roşu, afluent al Bicazului.
1.4.Lacuri carstice formate prin acumularea apei în depresiuni carstice :Vărăşoaia, Ighiu în Munţii
Apuseni.
1.5.Lacuri formate în ocne de sare părăsite: Coştiui şi Ocna Şugatag în depresiunea Maramureşului -
Grupa Nordică.
1.6.Lacuri de baraj antropic, amenajate în scop hidroenergetic, pentru alimentare cu apă, regularizarea
scurgerii râurilor, turism, piscicultură etc.
 Ex: Porţile de Fier I pe Dunăre, Izvorul Muntelui pe Bistriţa în Grupa Centrală, Siriu pe Buzău în Grupa
Sudică,Scropoasa pe Ialomiţa în Munţii Bucegi, Vidraru pe Argeş în Făgăraş,Vidra pe Lotru în Parâng, Gura
Apei pe Râul Mare în Retezat , Văliug pe Bârzava în Munţii Banatului , Cerna pe Cerna în Poiana Ruscă ,
Tarniţa, Gilău, Fântânele pe Someşul Mic şi Someşul Cald.
2. Lacuri de dealuri şi de podisuri
2.1.Lacuri carstice: Zăton în Podişul Mehedinţi (semipermanent);
2.2.Lacuri formate în ocne de sare : Ocna Sibiului (Lacul fără Fund, Lacul Avram Iancu), Ocna Mureş -
Depresiunea Colinară a Transilvaniei, Ocnele Mari în Subcarpaţii Getici ,Telega ,Slănic Prahova – Subcarpaţii
Curburii;
2.3.Lacuri carsto-saline : Lacul Ursu la Sovata, în Depresiunea Colinară a Transilvaniei;
2.4.Iazuri: Drăcşani în Câmpia Moldovei, Cuibul Vulturilor în Podisul Bârladului, Ţaga, Geaca în Câmpia
Transilvaniei;
2.5.Limanuri fluviatile pe dreapta Dunării, în Dobrogea de S : Bugeac,Oltina ,Dunăreni;
2.6.Limanuri fluvio-maritime în Podişul Dobrogei, pe litoral : Taşaul, Techirghiol, Mangalia, Babadag;
2.7.Lagune : Siutghiol;
2.8.Lacuri de baraj hidroenergetic : pe Olt , pe Argeş, Bistriţa, Prut (Stânca-Costeşti).
3. Lacuri de câmpie , lunca şi Delta Dunării
3.1.Lacurile formate în crovuri, în Câmpia Brăilei : Ianca, Plopu, L.Sărat; în Câmpia Bărăganului :Tătaru;
Câmpia Timişului : Deta, Voiteg, Vălcani;
3.2.Limanuri fluviatile în Câmpia Bărăganului : Mostiştea, Fundata, Amara, Strachina pe stânga Ialomiţei,
Jirlău, Amara, Balta Albă pe stânga Buzăului;
3.3.Heleştee: Cefa, Tămaşda în Câmpia de V (Câmpia Crişurilor);
3.4.Lacurile formate între dunele de nisip în Câmpia Olteniei (Desa,Lalu) şi în Câmpia Carei din Câmpia
de V;
3.5.Lacuri de luncă, formate în Lunca Dunării şi luncile râurilor mari :Rast, Bistreţ, Suhaia, Brateş, Jijila,
Crapina etc.
3.6.Lacuri din Delta Dunării : Fortuna, Lumina,Roşu,Roşuleţ, Isac, Dranov etc.
3.7.Lagune: Razim-Sinoe.

4. Marea Neagră

- Poziţie: SE Europei, între Europa şi Asia;

- Vecini – state riverane: Ucraina şi Rusia în nord, Georgia în est, Turcia în sud, Bulgaria şi România în
vest;
- Suprafaţă : 413490 km ² fără Marea Azov, 462435 km² cu Marea Azov;
- Tip : mare de tip continental , comunică cu Marea Mediterană prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, între
care se află Marea Marmara şi comunică cu Marea Azov prin strâmtoarea Kerci;
- Geneză: s-a format prin retragerea treptată a Mării Sarmatice care se extindea în miocen din C. Turanului
(L. Aral) în est până în Bazinul Vienei în vest. În postglaciar s-a realizat legatura cu Mediterana prin prăbuşirea
pragului Str. Bosfor, nivelul Mării Negre crescând cu circa 150 m.
- Relief: ţărm relativ rectiliniu, cu puţine peninsule, golfuri şi insule;
Peninsule: Crimeea în nord, legată de uscat prin istmul Perekop;
Insule : Şerpilor , Sacalin, Kefken;
Golfuri : Odessa , Varna şi Burgas – favorabile amenajării porturilor;
- Relieful submarin prezintă trei trepte majore:
- platforma continentală până la 200 m adâncime şi 35% din suprafaţa mării;
- taluzul continental între 200 -1600 m;
- câmpia abisală 1600-2245 m.
- Dinamica apelor marine:
- maree reduse (8 - 12 cm) întrucât este mare închisă; factor favorabil formării deltei;
- curenţii litorali , paraleli cu ţărmul formaţi sub acţiunea vânturilor care suflă dinspre NE,
care determină formarea cordoanelor litorale;
 - curenţi de descărcare – compensare în Str. Bosfor, prin care se realizază un transfer de ape
între Mediterana şi Marea Neagră.
- Proprietăţi fizice:
- salinitate: 17-18% la suprafaţă până la 200 m datorită aportului mare de apă dulce adus de
fluvii (Dunăre, Nistru, Nipru, Don), 22% la adâncimi sub 200 m datorită apelor sărate mai grele ce vin din
Mediterana;
- prezintă două straturi de apă din cauza lipsei curenţilor verticali precum şi îngustimii şi
adâncimii reduse a Bosforului: - stratul de suprafaţă (până la 200 m) este oxigenat , permiţând dezvoltarea
vieţii; - stratul de adâncime (sub 200 m ) conţine hidrogen sulfurat, gaz toxic ce nu permite existenţa vieţii cu
excepţia bacteriilor anaerobe;
- temperatura apelor:
- la suprafaţă variază în funcţie de temperatura aerului, iarna îngheţând la ţărm;
- temperatură medie constantă de circa 9ºC în adâncime.
- Importanţă economică: hidrocarburi în platforma continentală, transporturi maritime, pescuit, turism
balneomaritim etc.