Morometii

-roman postbelicMarin Preda

Perioada interbelica reprezinta perioada bataliei dintre curentele

treditionaliste autohtone- samanatorism, poporanism si ortodoxismsi modernism. In ciuda preferintei pentru romanul cu tematica
citadina, de analiza psihologica, apare posibilitatea aplicarii
procedeelor moderniste la tematica rurala: taranul roman sufera o
intelectualizare, incepe sa fie privit din perspectiva psihologica. Marin
Preda foloseste aceasta tehnica in romanul Morometii, realizand
astfel un roman proiectat pe fundal rural, un roman realist in
maniera moderna. In anul 1955 apare primul volum- romanul de
debut al lui Marin Preda- iar in anul 1967 apare cel de-al doilea
volum. Cele doua pot fi vazute ca romane separate, dar ele fac parte
dintr-o tetralogie romanesca care ar fi urmat sa ilustreze cel mai
zbuciumat deceniu din istoria moderna a Romaniei
In geneza romanului Morometii se regasesc nuvele din
volumul de debut al lui Marin Preda, Intalnirea din pamanturi
majoritatea fiind apropiate, ca stil narativ si ca tema, de roman. De
asemenea, se adauga, ca element autobiografic, figura tatalui,
taranul Tudor Calarasu, despre care scriitorul sustine ca i-a fermecat
atat copilariea cat si maturitatea: eroul preferat Moromete, care a
existat in realitate, a fost tatal meu. Din acest motiv cuzimea ori
josnicia, intalnite des la Rebreanu si Sadoveanu, nu si-au gasit loc in
lumea scaldata in lumina eternal a zilei de vara. Niculae este
proiectia insusi a scriitorului in roman. Asadar romanul Morometii se
construieste pe fond autobiografic.

In prim plan se afla Morometii, o familie compusa din opt

persoane: Ilie Moromete, capul familiei, Catrina Moromete, a doua
sotie a lui Ilie, cei trei fii din prima casatorie: Paraschiv, Nila si Achim
si copiii lui Ilie cu Catrina: Ilinca, Tita si Niculae. Taran din clasa
mijlocie, Ilie Moromete incerca sa pastreze intregi cele doua loturi de
pamant care le asigura hrana, traiul si chiar si micile bucurii care le
fac viata suportabila. Ca secventa temporala, actiunea primei parti se
desfasoara in intervalul de sambata seara pana duminica dimineata,
cand, dupa o zi de camp, familia se intoarce acasa si ia cina, urmata
apoi de vizita celor trei frati la matusa Guica, sora lui Moromete,
unde urzesc un plan distructiv, dandu-si seama ca problemele
economice ale familiei nu vor fi depasite. Urmeaza apoi taierea
salcamului, intalnirea duminicala din poiana lui Iocan, hora, fuga
Polinei cu Birica s.a. ce contureaza fresca satului din sudul Dunarii
Partea a doua se deruleaza pe parcursul a doua saptamani, incepand
cu plecarea lui Achim la Bucuresti, cu oile si pana la serbarea scolara
a lui Niculae. Partea a treia, de la seceris pana la sfarsitul verii, se
incheie cu fuga feciorilor. Fiecare dintre cele 3 parti incepe cu o
prezentare de ansamblu: masa, prispa, secerisul.
Descrierea cinei se realizeaza lent, prin acumularea detaliilor.
Omogenitatea cercului familiei e fisurata de semnele din text care
dezvaluie adevaratele relatii dintre membrii familiei; naratorul are
grija sa precizeze ca locurile ocupate la masa sunt stabilite dupa fire si
neam. Adversitatea mocnita a fiilor cei mari fata de Catrina e
sugerata de pozitia fata in fata, chiar daca, deocamdata, e
stapanita de privirea tatalui. Sintagma umar langa umar sugereaza
solidaritatea, dar aceasta e atenuata de inghesuiala de suflete.
Detaliu cu rol anticipator este acela al pozitiei flacailor stateau spre
partea din afara a tindei. Pozitia lui Moromete, parca deasupra
tuturor, capul si stapanul familiei, sugereaza o familie de tip

patriarhal si ca autoritatea lui e maxima- parca releva

incertitudinea referitoare la rolul lui Ilie, la care se poate adauga
gestul aparent evlavios al crucilor,doar ca sunt repezi facu trei cruci
repezi-. Scena anticipeaza foarte bine tema plecarii de acasa.
Taierea salcamului este un alt prilej de caracterizare indirecta.
Taierea in zori, adica in clar-obscur, ilustreaza framantarile
protagonistului; mai mult nu-I da nici o explicatie lui Nila, nici
celorlalti. Pe de o parte avea nevoie de banii obtinuti din vanzarea lui,
pe de alta stia ca va provoca nemultumiri.
Dorinta de a-si mentine familia unita esueaza din cauza lipsei de
comunicare: isi iubeste familia, dar nu-si manifesta sentimentele
paterne. Tema destramarii familiei e ilustrata prin relatia lui Ilie cu fii
cei mari, insa relatia cu Niculae dezvaluie esenta legaturii paterne.
Ignorant de ceilalti frati- nu are loc la masa, sta toata ziua la camp cu
Bisisica- reuseste sa se desprinda de indiferenta tuturor si sa
studieze. Palaria pe care o imprumuta de la tata pentru serbarea de
sfarsit de an scolar e semnul ca urmeaza modelul patern. Emotia
reala simtita de Moromente in momentul recitarii poeziei,
ingrijorarea fata de copilul bolnav si emotia cu care ridica premiul din
colbul ulitei sunt surprinse cu atentie de un narator obiectiv.
Intamplarea ramane dovada iubirii permanent camuflate.
In volumul II figura tatalui este estompata, inlocuita de cea a
mezinului, devenit acum reprezentant al noii lumi. De altfel, volumul I
a si fost considerat romanul tatalui, iar al doilea, al fiului. Mai mult
cele doua personaje completeaza perspectiva obiectiva a
naratorului, devenind personaje informatori. In volumul I relatia
dintre cei doi reprezinta un conflict secundar, pe cand in volumul II
conflictul trece in prim plan: la inceput diputa e provocata de
contrastul dintre dorinta arzatoare a copilului de a invata si refuzul

tatalui de a plati taxele, sustinand ca invatatul nu aduce niciun

beneficiu. Mai tarziu conflictul se complica pentru ca cei doi
reprezinta mentalitati diferite: traditionala si colectivista. Cu toate
acestea ei se impaca simbolic in visul lui Niculae, dupa moartea
tatalui.
Niculae devine ipostaza lui Ilie Moromete mai tarziu, prin inclinarea
spre contemplatie, spre analiza-asa cum e relevat in romanul Marele
singuratic.
Suferinta sociala (colectivizarea) este resimtita ca o maladie
personala, deasupra careia reuseste sa se ridice retragandu-se din
viata satului.Nu mai era vazut pe stanoga podistei, prietenii lui ori
murisera in razboi, iar nou-venitii nu-I erau pe plac . Chiar daca mai
ramane doar chipul de ceara de la fieraria lui Iocan el nu va ezita sa
se confeseze medicului Domnule eu intotdeauna am dus o viata
independenta (caracterizare directa), subliniind, simbolic,
nestramutarea principiilor lui in contrast cu lumea schimbatoare.
Se bucura de prestanta intre sateni- este aplaudat cand apare in
poiana fierariei lui Iocan. Sfaturile sale sunt asteptate si apreciate la
discutiile duminicale, insa Catrina tocmai acest lucru blameaza: lovio-ar moartea de vorba; placerea ,,vorbii alimentaza suceala, care nu
este altceva decat arta a disimularii.
Farmecul personajului consta tocmai in capacitatea lui de a se
adapta situatiilor economice, sociale, familiale chiar daca risca sa nu
fie inteles. Disimuleaza atunci cand I se cere sa plateasca foncirea,
este un adevarat actor cand citeste ziarul, isi ironizeaza copii si sotia
insa fara rautate. Spirit contemplativ are capacitatea de a simti
schimbarile sociale ca demolari, perturbari ireversibile ale satului
traditional. Tocmai de aceea intra in conflict cu Niculae- in volumul II
cand acesta apare ca reprezentant al noii lumi. Intelligent, reuseste sa

gaseasca solutii pentru problemele financiare (face o vreme negot),

dar spiritual analitic il determina sa ramana taranul-filozof
,conservator, care sufera de pe urma comunismului.
Scena cheie a romanului este reprezentata de izbucnirea dramei
personajului, intinsa pana spre sfarsit, ocupand intreg capitolul XXIII
al partii III. Ilie Moromete, retras in linistea campiei, asezat pe o
piatra alba de hotar cu capul in maini incercand sa inteleaga cele
intamplate; momentul coincide cu trezirea personajului la realitate;
numai ca aceasta se reveleaza hidoasa, si, odata cu pierderea iluziilor
Moromete isi pierde si seninatatea, producandu-se schimbari adanci;
personajul simte ca se petrece o mare nenorocire. Personajului I se
reveleaza uneltirea timpului si a lumii pe care le ignorase pana atunci,
insa acum sunt doi sunt tradatori: timpul rabdator si lumea
prietena, plina de daruri. Pana in ultima clipa personajul nu accepta
ideea ca rostul lui in lume a fost gresit si ca taranul trebuie sa dispara.
Monologul este semnificativ in ansamblul romanului pentru ca scoate
in evident consecintele nefaste ale disparitiei clasei taranesti, in
contextul transformarilor socialiste ale agriculturii. Atitudinea
personajului este critica fata de noua societate, intemeiata, utopic,
pe anularea unei clase sociale, taranimea, adica distrugerea unei
civilizatii si a unui cod stravechi de comportament si intelepciune.
Ilie Moromete ramane un personaj memeorabil al literaturii
romanesti, drama lui ilustrand drama unei colectivitati, a satului
traditional romanesc. Personaj complex, ilustreaza natura umana
incat se poate vorbi despre morometianism, un concept in care se
impletesc atitudinea omului de a conserva valorile si de a lupta
impotriva noutatii care distruge spiritul; atributele antitetice ironiespirit, volubilitatea-mutenie, contemplare-indiferenta se rafineaza
incat cititorul ramane fascinate de acest personaj intocmai precum
autorul de tatal sau.

Dupa al dolea razboi mondial, se instaurase prejudecata conform

careia proza cu tematica rurala, este epuizata, depasita, ca resursa
pentru scriitorii romani. In 1955 Marin Preda demonstreaza
contrariul; universul rural poate fi in continuare privit cu interes
mereu proaspat, generand noi capodopere. Caracterul rural, in
viziunea lui Slavici si a lui Rebreanu, este pragmatic, insetat dupa
avere si numai dupa ce acumularea bunurilor este finalizata, acesta
poate avea alte teluri. Eroul central al romanului Morometii nu
seamana cu niciunul dintre personajele literaturii cu si despre
tarani. Acesta sufera o intelectualizare, este in masura sa
constientizeze si sa traiasca in modul lor caracteristic dramele
existentei si ale clasei sociale din care apartine. Individul analizat este
tipic, banal insa este pus intr-o perspectiva inedita. Moromete
priveste lumea patrunzator, in intamplrile cele mai simple el
descopera ceva deosebit. Taranul devine material de analiza
psihologica, problematica satului este tratata cu grave deschideri
filozofice, tocmai pentru a se pune problema raportului omului cu
timpul/istoria, cu realitatea si utopia, cu libertatea si faramitarea ei.
Viziunea realist-echilibtrata asupra lumii si a omului este alt
aspect al modernismului intalnit in roman: satul este vazut de un
narator taran cunoscator al lumii prezentate, refuzarea idilizarii
satului specifica samanatoristilor, dar si viziunea cruda specifica
naturalistilor. Tehnicile romanului modern se regasesc si aici:
cronologia dezordonata, reducerea omniscientei naratorului,
discursul direct, monologul interior, analiza psohologica. Aceste
tehnici sunt aplicate si pesonajelor care detin aceeasi complexitate ca
si cele ale prozei camilpetresciene: taranul devine victima a unei
crize de constiinte.
Morometii este un roman al deruralizarii satului. Criza ordinii
sociale se reflecta in cea a valorilor morale, in cea a unei familii, in

criza comunicarii. Este un roman realist pentru ca dezvolta problema

relatiei omului cu istoria si un roman modern in compozitie, in
realizarea personajelor si in stil.