Particularitati ale unui text studiat, aparținând lui Marin Preda

Marin Preda aduce în prim-plan condiția țăranului în istorie, la confluența dintre două epoci: cea de
dinainte și cea de după cel de-al Doilea Război Mondial. Criza ordinii sociale se reflectă în criza valorilor
morale, în criza unei familii, în criza comunicării.

Roman ,,Moromeții’’ este alcătuit din două volume, publicate la doisprezece ani distanță:în 1955,
volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea.

Romanul lui Preda este unitar, deoarece reconstituie imaginea satului românesc în perioade de criză, în
preajma celui de-al Doilea Război Mondial (deceniile al IV-lea și al VI-lea). Sunt înregistrate transformările
vieții rurale, ale mentalităților și ale instituțiilor, de-a lungul unui sfert de secol, și se impune o tipologie
nouă în proza romanească, țăran-filosof.

Ca formulă estetică, proza lui Marin Preda se încadrează în realismul postbelic (neorealism) și marchează
sfârșitul romanului doric, denumire dată de criticul literar Nicolae Manolescu romanului tradițional.

Deși realismul este un curent cultural ce în Europa s-a manifestat în a doua jumătate a secolului al XIX-
lea, desincronizarea literaturii române de cea eruopeană permite totuși considerarea
romanului ,,Moromeții’’ ca fiind unul realist.

O primă trăsătură a realismului regăsită în creația lui Marin Preda este prezentarea în mod veridic a vieții
satului românesc în perioada interbelică, atât prin destinul familiei Moromete, cât și prin destinul
celorlalte personaje ale comunității din Siliștea-Gumești. Realismul este susținut și de perspectiva
naratorului obiectiv, care relatează întâmplările la persoana a III-a, se completează prin aceea a
reflectorilor (Ilie Moromete, în volumul I, și Niculae, în volumul al II-lea), ca și prin aceea a informatorilor
(personaje-martori ai evenimentelor, pe care le relatează ulterior altora, cum este, de exemplu, al lui
Parizianu care povestește despre vizita lui Moromete la băieți, la București). Efectul este limitarea
omniscienței. Naratorul nu pătrunde întotdeauna în gândul personajelor, preferând să noteze doar ceea
ce vede și ceea ce aude. Preda apelează chiar la viziunea narativă ,,din față’’, construind un narator care
pare a ști mai puțin decât personajele. Nicolae Manolescu remarcă limitarea omniscienței narative
din ,,Moromeții’’ și apelul naratorului la intermediari: personaj-reflector, capabile să interpreteze
evenimentele și să aibă un punct de vedere personal și informatori, personaje care transmit, fără să
interpreteze ceea ce au văzut și ceea ce au auzit.

Tema romanului este destrămarea familiei, evoluția și criza acesteia, care sunt simbolice pentru
transformările din satul românesc al vremii. Astfel că romanul unei familii este și o frescă a vieții rurale
dinaintea și de după cel de-al Doilea Război Mondial.

O altă temă este criza comunicării, absența unui dialog real dintre Ilie Moromete și familia sa. Tema
timpului ,,viclean’’, nerăbdător, a raportului tragic dintre individ și istorie nuanțează tema socială.

O scenă reprezentativă pentru tema destrămării familiei este scena cinei care dezvăluie o serie de
conflicte. Ilie Moromete domină o familie numeroasă, formată din copii proveniți din două căsătorii,
învrăjbiți din cauza averii. Moromeții mănâncă la o masă joasă, ,,afară în tindă", pe niște scăunele cât
palma, care poartă urmele vechi ale trecerii timpului. Măsuța veche joasă cu trei picioare pe care capul
familiei nu voise să o schimbe, reprezintă dorința inconștientă a lui Ilie Moromete de a conserva un timp,
o anumită familie, și chiar o anumită societate. Deși familia i se mărise, Moromete nu vrea să modifice cu
nimic un statut a cărui temeinicie o verificase în ani. Așezarea în jurul mesei prefigurează iminenta
destrămare a familiei: ,,Cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim, stăteau spre partea din afară a
tindei, ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară.’’ Catrina este
întoarsă spre oalele cu mâncare, semn că ea se ocupă de gospodarie. Ilinca, Tita și Niculae, copiii ei, stau
lângă mamă, de cealaltă parte a mesei față de frații lor vitregi, ,,de ura cărora parcă încearcă să se
protejeze’’. Singurul care pare să nu-și fi găsit încă locul este Niculae; mezinul familiei care neavând scaun
la masă se așează turcește pe pământ, simbolizând poziția neglijabilă a mezinului sau obstacolele unei
anevoioase. Moromete încearcă să păstreze echilibrul în familie, cu autoritate: ,,Numai Moromete
stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a două odăi, de pe care el stăpanea cu
privirea pe fiecare.’’ În stil tradițional, Moromeții mănâncă mămăligă cu lapte, cu brânză și cu ciorbă de
ierburi, adică tot ceea ce creșteau și cultivau. Pământul era singura lor sursă de existență. Scena cinei
reflectă în sens mitic tradițional un întreg mod de viață organizat după niște ritualuri străvechi (arhaice).
În existența familiei țărănești a Moromeților, cina rămâne momentul în care familia se reunește și iscă
discuții în legătură cu problemele lor esențiale. Indiferent de scurgerea timpului, mai lent sau mai
nerăbdător, cina este momentul tradițional respectat cu strictețe de membrii familiei sub autoritatea lui
Ilie Moromete. El rămâne un protector al familiei chiar dacă nu va fi înțeles de fiii săi. Păstrarea
pămăntului este o dovadă că se gândește, cu un acut simț al prosperității la întreaga familie, la unitatea și
la valorile morale pe care le-a transmis.

O altă secvență epică, având valoare simbolică, este aceea a tăierii salcâmului. Ilie Moromete este nevoit
să taie salcâmul pentru a achita o parte din datoriile familiei, fără a vinde pământ sau oi. Această scenă
închide în sine un dramatism sacrificial comparativ cu o moarte umană ,,salcâmul în discuție este dublul
vegetal al lui Moromete". Destinul unuia este anticipat de destinul celuilalt. Autorul îl identifică pe
Moromete cu salcâmul din grădină prin calitățile sale impunătoare : ,,statornicia, măreția, hotărârea,
atrăgând atenția și admirația întregii lumi". Salcâmul precum Ilie Moromete erau factori de influență și în
viața satului Siliștea-Gumești: ,,toată lumea cunoaște acest salcâm". Cu toții se urcau în el în fiecare
primăvară, în timpul iernii alegându-l ca loc de întâlnire. Printr-o descriere explicativă, autorul evocă
momente din viața satului strâns legate de existența salcâmului, având astfel o atmosferă menită să
sublinieze dezechilibrul ce se produce odată cu prăbușirea lui. Tăierea salcâmului e proiectată pe un
fundal văzut și auditiv ce amplifică dimensiunile actului: ,,înainte de răsăritul soarelui atunci când femeile
își bocesc morții în cimitir". Monologul interior dinaintea tăierii copacului relevă zbuciumul interior a lui
Moromete, frământările și încercările neputincioase de a găsi soluții la problemele sale esențiale.
Arborele predominant al așezărilor de câmpie, salcâmul închide și numește spațiul rural definit ca o
semiboltă ce simbolizează instinctul de conservare al țăranului, dar și o anumită cutezanță și rezistența
fizică împotriva primejdiilor. Bolta lui aflată într-o cosmică și spirituală înălțată pe deasupra caselor, a
curților satului, acoperind câmpia și orizontul, prelungește funcția de protecție, de apărare a codrului de
odinioară. În cele din urmă salcâmul este sacrificat la apus. Salcâmul este doborât împreună cu Nilă, care
întreabă de ce trebuie să fie tăiat, însă tatăl îi dezvăluie adevărul cu malițiozitate ,,ca să se mire proștii’’.
Odată cu ele forțele misterioase pătrund prin spărtura produsă, lumea intrând, de fapt, într-un proces de
micșorare, într-o cădere abisală ,,acum totul se făcuse mic". ,,Grădina, caii, Moromete însuși arătau
bicisnici.’’ Cerul deschis și câmpia năpădeau împrejurimile. Salcâmul nu este altfel doar un obiect al
tranzacției cu Bălosu, ci și un prilej de disimulare din partea lui Moromete. Grădina este locul unor decizii
capitale pentru destinul familiei Moromete, aici retrăgându-se instinctiv din fața primejdiei. Apar ciorile,
ca niște semne rău prevestitoare, iar mama, care știe să citească în astfel de lucruri un curs al vremii
viitoare, e frământată de gânduri întunecate. Odată distrus arborele sacru ,,axis mundi”, ce stă de veghe
la ordinea lumii, a microcosmosului rural și familial, haosul se instalează treptat. Scena e hotărâtoare
prevestind destrămarea familiei Moromeților. Prăbușirea salcâmului, arborele cu autoritate, simbolul
verticalității, elementul axial al lumii rurale, unde simbolizează declinul familiei; al paternității lui Ilie
Moromete și al satului. Tot el sugerează sfârșitul unui mit și moartea tradiției.

Un prim element de structură îl reprezintă titlul, care este sugestiv și anticipează tema destrămării
familiei, destrămarea acesteia – simbolică pentru gospodăria țărănească tradițională – a unei familii
dintr- un sat din Câmpia Dunării, Siliștea-Gumești.

Totodată, simetria compozițională este dată de cele două referiri la tema timpului, în incipit și în
paragraful final al volumului. La început, timpul pare îngăduitor ,,se pare că timpul avea cu oamenii
nesfârșită răbdare; viața se scurgea aici fără conflicte mari” , pentru că enunțul din finalul
volumului ,,timpul nu mai avea răbdare”, să modifice imaginea timpului care devine necruțător. Imaginea
timpului răbdător prezintă doar o iluzie al lui Ilie Moromete, contrazisă de evenimentele petrecute pe
parcursul romanului.

Un prim conflict care va destrăma familia lui Moromete este dezacordul dintre tată și cei trei fii ai săi din
prima căsătorie. Paraschiv, Nilă și Achim își disprețuiesc tatăl, fiindcă nu știe să transforme în bani
produsele economiei rurale, precum vecinul lor Tudor Bălosu. Cel de-al doilea conflict izbucnește între
Moromete și Catrina, soția lui. Moromete, vânduse în timpul secetei un pogon din lotul soției,
promițându-i în schimb, trecerea casei pe numele ei. De teama fiilor celor mari, care își urau mama
vitregă, Moromete amână îndeplinirea promisiunii. Din aceasta cauză, femeia simte ,,cum i se strecoară
în inimă nepăsarea și sila de bărbat și de copii “, găsindu-și inițial refugiul în biserică. Al treilea conflict se
desfășoară între Ilie și sora lui, Guica, care și-ar fi dorit ca fratele său să nu se mai căsătorească și ea să
rămână să aibă grijă de gospodărie și de fratele ei, cu copiii acestuia. Faptul că fratele se recăsătorise, ea
aprinsese ura împotriva lui și a femeii, Catrina. Un alt conflict, secundar, este acela dintre Ilie și fiul lui cel
mic Niculae. Copilul își dorește cu ardoare să meargă la școală, în timp ce tatăl, care trebuie să plătească
taxele, îl ironizează sau susține că învățătura nu aduce niciun ,,beneficiu”. Pentru a-și realiza dorința de a
studia, băiatul se desprinde treptat de familie.

Romanul cuprinde două volume. Primul volum utilizează tehnica decupajului și accelerarea gradată a
timpului. Volumul e structurat în trei părți cu acțiune concentrată, care se desfășoară pe parcursul verii,
cu trei ani înaintea izbucnirii celui de al Doilea Război Mondial.

În prim plan se află Moromeții, o familie numeroasă, măcinată de nemulțumirile mocnite. Țăran de
mijloc, Ilie Moromete încearcă să păstreze întreg, cu prețul unui trai modest, pământul familiei sale,
pentru a-l lăsa apoi baieților. Fiii cei mari ai lui Ilie, Paraschiv Nilă și Achim își doresc independență
economică. Ei se simt neîndreptățiți pentru ca după moartea mamei lor, Ilie s-a însurat cu altă femeie,
Catrina și cu care are încă trei copii: Tita, Ilinca și Niculae. Îndemnați de sora lui Ilie, Maria Moromete,
poreclită Guica, cei trei băieți pun la cale un plan distrugător pentru restul familiei. Ei interacționează unii
cu alții și intenționează să plece la București, fără știrea familiei, pentru a-și face un rost. În acest scop, ei
vor să ia oile, cumpărate printr-un împrumut de la bancă și al căror lapte constituie principala hrană a
familiei, și caii indispensabili pentru munca la câmp. Din vânzarea oilor și a cailor ar obține un capital
pentru a începe viața la oraș. Datoria la bancă nefiind achitată, planul celor trei băieți urmează a da o
grea lovitură familiei. Achim îi propune tatălui să-l lase să plece cu oile la București să le pască la
marginea orașului și să vândă laptele și brânza la un preț mai bun în capitală. Moromete se lasă convins
de utilitatea acestui plan, amână achitarea datoriei la bancă și vinde o parte din lotul familiei pentru a-și
putea plăti impozitul pe pământ (fonciirea). Însă Achim vinde oile la București și așteaptă venirea fraților.
După amânările generate de refuzul lui Nilă de a-și lăsa tatăl singur în preamja secerișului cei doi fug cu
caii și cu o parte din zestrea surorilor. Moromete este nevoit să vândă din nou o parte din pământ pentru
a-și reface gospodăria, pentru a plăti impozitul, rata la bancă și taxele de școlarizare ale lui Niculae, fiul
cel mic.

Planurile secundare completează acțiunea romanului, conferindu-i caracterul de frescă socială: boala lui
Boțoghină, revolta țăranului sărac Țugurlan, familia lui Tudor Bălosu, dragostea dintre Polina și Birică,
discuțiile din poiana lui Iocan, rolul instituțiilor și al autorităților în satul interbelic. Scenele în care sunt
prezentate aspectele din viața colectivității se constituie într-o adevărată monografie a satului: hora,
călușul, întâlnirile duminicale din poiana lui Iocan, serbarea școlară, secerișul, treierișul.

În volumul al doilea, structurat în cinci părți, se prezintă viața rurală dintr-o perioadă de un sfert de veac,
de la începutul anului, 1938, până spre sfârșitul anului 1962. Acțiunea romanului se concentrează asupra
a două momente istorice semnificative: Reforma Agrară din 1945, cu prefacerile pe care ea le aduce și
transformarea socialistă a agriculturii dupa 1949, percepută ca fenomen abuziv. Satul tradițional intră
într-un ireversibil proces de disoluție. Vechea imagine a lui Ilie Moromete este distrusă, fiind înlocuită de
o alta, lipsită de glorie. Autoritatea lui Ilie se diminuează, foștii prieteni au murit sau l-au părăsit, iar cei
noi îi par mediocri. Guica moare, fără ca relațiile cu fratele său să se schimbe, iar acesta nu se duce nici la
înmormântarea ei. Moromete se apucă de negoț, îl retrage pe Niculae de la școală, iar baieții fug la
București. Paraschiv lucra ca sudor la tramvaie, Nilă ca portar la un bloc și Achim avea un magazin de
consum alimentar. Catrina îl părăsește pe Moromete și merge să locuiască cu Alboaica, fata ei din prima
căsătorie. Fetele se căsătoresc, Nilă moare în război, iar soțul Titei moare într-un accident din sat.
Niculae se îndepărtează tot mai mult de tatăl său, se înscrie în Partidul Comunist, este școlarizat, intră în
viața politică, dar se va retrage, deoarece își va continua studiile și va ajunge inginer horticol. Ilie își
pierde prestigiu de altă dată, se stinge încet, trăindu-și ultimii ani de viață în singurătate și în tăcere.
Romanul se încheie zece ani mai târziu. Niculae a devenit inginer horticol și este căsătorit cu o fată din
sat, Mărioara, fiica lui Adam Fântână, care ajunge asistentă medicală. La înmormântarea tatălui Niculae
află de la Ilinca sora lui că Moromete se stinsese încet, fără a fi suferit de vreo boală. În finalul romanului,
tatăl și fiul se împacă în visul băiatului.

Romanul ,,Moromeții” surprinde dramatica iluzie a protagonistului că viața își poate continua cursul în
tiparele tradiționale, în timp ce istoria modifică relațiile de la nivelul vieții de familie și de la nivelul
comuntității rurale, schimbând chiar rostul celei mai vechi și mai numeroase clase, țărănimea. Viziunea
despre lume se conturează în roman, mai ales prin perspectiva personajului Ilie Moromete, asupra vieții
și a întâmplărilor, personaj principal și reflector al mentalității colectiviste, al lumii de după război.

,,Moromeții” este un roman al deruralizării satului, încadrându-se cu o viziune a sa aparte în tematica

rurală, reprezentată în literatura interbelică prin romanele lui Rebreanu și Sadoveanu. Romanul lui Preda
aduce în prim-plan condiția țăranului în istorie și criza valorilor morale, dar și criza comunicării.

,,Romanul ,,Moromeții” a dat de la apariție sentimentul celei mai depline autenticități și expresiile
moromețene au început să circule, fermecând prin savoarea lor și făcând repede școală.”
(Crohmălniceanu)