Subiectul al II-lea, Bacalaureat

Perspectiva narativă
Perspectiva narativă reprezintă punctul de vedere al naratorului în raport cu universul
diegetic, viziunea lui asupra lumii.
În textul-fragmentar...scris de...perspectiva narativă este una ...(subiectivă/obiectivă),
întrucât narațiunea este...(homodiegetică/heterodiegetică) fiind scrisă la persoana...(I/III-
exemple de verbe și de pronume), așa cum reiese din indicii morfologici... . Datorită
perspectivei narative obiective, naratorul, prin omnisciență, are acces la toate straturile
universului narativ, atât la gândurile și la ideile personajelor. Naratorul prezintă...(Se va
prezenta ideea textului/rezumat, 2-3 rânduri)
Perspectiva obiectivă din textul dat presupune un narator obiectiv, care știe mai mult
decât personajele și redă evenimentele fără să se implice afectiv. Prin urmare, în
textul...naratorul este unul omniscient și omniprezent, textul având focalizare zero și
viziune ,,din spate’’.
Perspectiva subiectivă din textul dat presupune un narator subiectiv, care este și
personaj și se concentrează asupra propriului univers sufletesc, iar din acest motiv lumea
prezentată cititorului se înfățișează dintr-un singur unghi. Prin urmare, în textul...naratorul
este subiectiv și uniscient, textul având focalizare internă și viziune ,,cu’’.

Relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice

Poezia...scrisă de...este un text liric în care se exprimă, în mod direct, idei/sentimente
de...în legătură cu/generate de...Tema poeziei este...(natura/iubirea împlinită/neîmplinită,
timpul, trecutul, trecerea timpului, creația, condiția artistului etc.) așa cum reiese din prezența
motivelor.../elementelor din câmpul lexical al...
Discursul liric este unul confesiv (dacă identificăm verbe/pronume de persoana I-
exemple)/adresat (dacă identificăm verbe/pronume de persoana a II-a-exemple), obiectiv
(dacă nu apar mărcile anterioare, persoana I/a II-a), eul liric transmițând...Sentimentele care se
degajă din text sunt de...(nostalgie, regret, melancolie, veselie, exuberanță, euforie, admirație,
revoltă, neliniște, detașare etc.), eul liric aflându-se în ipostaza ...(meditativului, nostalgicului,
romanticului, îndrăgostitului, observatorului, martorului) așa cum reiese din versurile... .
Relația dintre ideea... se găsește într-o strânsă concordanță cu textul, care este
dominat de expresivitate, aceasta realizându-se prin intermediul figurilor de stil și a imaginilor
artistice. Astfel, prin intermediul epitetului/personificării/...(exemple) se sugerează/se face
trimitere la/este conturată...(fiecare figură de stil trebuie comentată). De asemenea, imaginile
artistice: auditive.../vizuale...indică/semnifică/exprimă...
Întregul mesaj poetic, cu ajutorul mijloacelor artistice, are capacitatea de a exprima
încărcătură afectivă/... .

1
 Rolul notațiilor autorului
Notațiile autorului sunt elementele specifice textului dramatic și se mai numesc
indicații scenice sau didascalii. Aflate între paranteze, acestea reprezintă singura intervenție în
text a dramaturgului, făcând legătura între literalitate (textul ca operă literară) și teatralitate
(textul ca operă destinată reprezentării scenice). În textul dramatic, notațiile autorului oferă
informații suplimentare despre decor, despre vestimentație, despre elementele nonverbale,
ajutând la punerea în scenă a textului.
În textul fragmentar prezentat selectat din opera Z, acestea au rolul/notează succint
detalii privind decorul, elemente nonverbale, precum: limbajul trupului, gesticulaţia, mimica,
mersul-exemple pentru fiecare. Totodată, acestea surprind şi elementele paraverbale, care fac
referire şi la manifestările involuntare ale unor emoţii, ale unor stări de spirit: tremurul vocii,
râsul, bâlbâiala, oftatul, geamătul, mormăiala ezitantă, suspinele, tusea, plânsul în timpul
vorbirii, văicărelile, ridicarea vocii-dai exemple de citate pentru fiecare.
Textul dramatic fragmentar selectat din opera X este semnificativ pentru prezentarea
acestor notații pe care autorul le face, deoarece conferă informaţii preţioase nu doar în jocul
scenic, ci şi în lectura propriu-zisă, ajutând cititorul să-şi reprezinte mintal evenimentele şi
personajele.

Arta poetică
Conceptul de artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun viziunea
despre lume și viață a unui scriitor despre menirea artistului în societate și despre misiunea
artei sale, într-un limbaj care îl particularizează.
Textul citat...(titlul textului), scris de...(numele autorului) este o artă poetică, o creație
lirică în care autorul își exprimă concepția despre artă și despre rolul artistului în societate,
întreg discursul liric focalizându-se pe tema...(condiției artistului într-o societate meschină,
superficială, incapabilă să-l înțeleagă și să îi aprecieze efortul creator/condiției omului de
geniu/iubirii/destinului etc.)
Încă din incipit este dezvăluită concepția autorului despre lume și despre viață.
Demersul poetic are ca punct de plecare tematica propriei opere/menirea artei/rolul artistului
redat(ă) la nivel artistic prin intermediul unei/unui...(figură de stil)...care...(rolul figurii de stil
selectate).
Eul liric, în ipostaza de creator, transfigurează realitatea prin prisma propriei
imaginații și a sensibilității, bogăția expresivă a operei având menirea de a impresiona, de a
sensibiliza și de a educa cititorul, aspecte ilustrate în versurile.../prin intermediul...(figură de
stil)...care este rolul acesteia....
De asemenea, arta, în concepția autorului are rolul de a trezi sentimentul de
patriotism, de a insufla respect față de valorile reale și față de măreția trecutului istoric
național, de a convinge că libertatea și unirea ar trebui să definească orice națiune.

2
 Rolul artistului nu este de a judeca, ci de a educa, de a influența cititorul în vederea
evoluției spirituale și morale. Sunt versuri care dezvăluie caracterul de poem esențial pentru
întregul program estetico-literar al autorului, care transferă cititorului concepția creatorului
despre rolul său și al artei sale în societate...Indiscutabil, poetul și poezia aparțin lumii întregi,
care poate valorifica informațiile transmise în mod expresiv.
Versurile suprind condiția artistului, care își manifestă dorința ca receptarea operei
sale să se realizeze la timpul potrivit, pentru a-și atinge menirea.
Textul are caracter confesiv, prin utilizarea formelor verbale și pronominale de
persoana I....eul liric exprimându-și în mod direct crezul poetic.
Textul citat este o artă poetică (romantică, simbolistă, modernistă, tradiționalistă,
neomodernistă, postmodernistă) în care autorul își exprimă în mod direct, subiectiv, concepția
despre lume și viață, despre rolul artistului și despre menirea artei sale prin intermediul unui
limbaj expresiv, care-l particularizează, insuflându-i cititorului stări sufletești menite să îl
sensibilizeze, să îl educe și să îl determine să se autodefinească în raport cu lumea, cu creația
și cu sine.

Caracterizarea de personaj
X este personajul principal/central/ protagonistul textului fragmentar, deoarece
participă activ la toate momentele acțiunii, iar celelalte personaje gravitează în jurul său.
Acesta este caracterizat direct atât de către autor, cât și de alte personaje, iar faptele,
gesturile, limbajul și relațiile cu celelalte personaje constituie puncte de reper în caracterizarea
indirectă.
Încă din incipitul textului X (se precizează numele personajului) este caracterizat
direct de către narator, modalitate prin care se oferă informații legate de statutul social și
originea sa...
Caracterizat de celelalte personaje...X apare...(se precizează o trăsătură dominantă).
Portretul moral este realizat prin mai multe procedee indirecte. Faptele și felul său de a vorbi
sunt dovada unui model/ sau nu...(alte trăsături care reies). Trăsăturile sale de caracter sunt
completate de atitudinea pe care o adoptă cu celelalte personaje...Caracterizarea prin nume
constituie o altă metodă indirectă...(menționarea autocaracterizării dacă apare).
În concluzie, protagonistul operei literare.../fragmentul operei literare...de...reprezintă
prototipul omului perseverent/ conștient/harnic/ răsfățat/needucat...care știe să se impună în
fața celorlalți, oferindu-le un model (sau nu) de comportament demn de urmat.

Încadrare în genul literar

Textul X de Y/Textul fragmentar X de Y (epic/dramatic) aparţine genului:
-LIRIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod direct, prin intermediul vocii
eului liric, care îşi face simţită prezenţa prin mărcile lexico-gramaticale (pronume/verbe la
persoana I/a II-a- exemple). Totodată, modul predominant de expunere este descrierea, care se

3
îmbină cu monologul liric, confesiv/adresativ. Nu lipsesc resursele expresive (exemplu de 3-4
figuri de stil).
-EPIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, prin intermediul vocii
naratorului, principala instanţă a comunicării şi îşi face simţită prezenţa prin indici
morfologici la persoana I, pronume şi verbe, fiind un narator subiectiv/la persoana a III-a,
fiind un narator obiectiv. De asemenea, sunt prezente personajele (care sunt?), implicate, într-
o acţiune (ce se prezintă?). Nu lipsesc indicii de spaţiu şi de timp (ex.)
-DRAMATIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, este o
reprezentare scenică; textul este selectat din actul/ scena (care?). Apare conflictul dramatic
interior/exterior (care?). Numele personajelor, înaintea replicilor, iar modul predominant de
expunere este dialogul dramatic. Nu în ultimul rând, apar indicaţiile scenice (care sunt şi ce
rol au?)

Încadrare în curentul literar

Romantismul
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(conditia poetului, natura, timpul, iubirea
imposibilă istoria.) O primă trăsătură care încadrează discursul liric în romantism o constituie
prezenţa antitezei (ex. +comentat). Poetul apelează la vis/somn, care devin un factor al
cunoaşterii de sine şi o formă de evadare din real. Este prezent sentimentul naturii, poetul
preferă nocturnul şi are atracţie către straniu, neobişnuit, excepţional, ceea ce presupune
mister şi fascinaţie (ex.) De asemenea, se manifestă interesul pentru specificul naţional, iar
poetul respinge imitarea modelelor antice apreciate de clasicism. Nu în ultimul rând, stilul
este bogat în tropi ca antiteza, comparaţia, metafora, hiperbola (ex+ comentare).
Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite
sentimente de...faţă de...care se află în deplin acord cu elementele...

Simbolismul
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(universul citadin-târgurile de provincie, fie
marile oraşe-, singurătatea, moartea, condiţia poetului într-o lume meschină, descompunerea
materiei, declinul). O primă trăsătură care încadrează discursul liric în simbolism o constituie
simbolul ...,care devine laitmotivul poeziei, şi are drept corespondenţe o serie de stări
sufleteşti, precum: spleenul, nevroza, angoasa, sufocarea, neadaptarea. Sunt prezente o serie
de motive literare: toamna, ploaia, odaia, parcul, cimitirul, marea, corabia, parfumul, culorile,
florile, instrumentele muzicale. Totodată, textul se caracterizează prin armonia şi prin
muzicalitatea versurilor datorită folosirii unor figuri de stil ale insistenţei: enumeraţia,
repetiţia şi paralelismul sintactic. De asemenea, pune accent pe muzicalitate, pe înnoirea
orizontului tematic. Nu în ultimul rând, este prezent versul liber (ex.)
Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite
sentimente de...faţă de...care se află în deplin acord cu stările interioare..
Realismul

4
 Textul fragmentar selectat din opera X de Y se centrează pe tema (moravurile unei
epoci, ale unui mediu-care? legăturile individului cu contextul istoric, politic şi social,
evoluţia sau involuţia personajului-care?). O primă trăsătură o constituie preocuparea pentru
obiectivitate, care se manifestă la scriitorul realist prin adoptarea unei viziuni omnisciente şi
omnipotente, nararea faptelor făcându-se la persoana a III-a (verbe si pronume la persoana a
III-a). Naratorul este neimplicat, impersonal, omniscient, apelând la observaţie şi la analiză,
pentru descrierea fidelă a aspectelor de viaţă surprinse (care?) Totodată, se creează tipologii
de personaje (care?) Stilul operei este sobru, impersonal, tinzând către precizie şi concizie, iar
compoziţia este circulară, simetria operei. Nu în ultimul rând, scriitorul adoptă o atitudine
critică faţă de aspecte înfăţişate, faţă de personaje, fără idealizarea sau caricaturizarea lor. Prin
toate aceste trăsături, textul fragmentar al operei literare x, este o creaţie impresionantă pentru
perioada realismului.

Modernismul
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(cunoaşterii, contemplării, condiţiei
poetului, arta poetică). Un prim argument care încadrează textul X în modernism îl constituie
cultivarea principiului unor trăiri contradictorii (care?) De asemenea, ambiguitatea limbajului
reiese din utilizarea unor metafore surprinzătoare (care?+comentare) Totodată, poetul preferă
versul liber care?), tehnica ingambamentului şi metamorfoza (ex.) Nu în ultimul rând, se
observă intelectualizarea emoţiei (ideea?) Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului
poetic, astfel, Y transmite sentimente de...faţă de...care se află în deplin acord cu stările
interioare.
N.B. În genul epic, se observă cultivarea romanului de analiză psihologică şi al
experienţei, al dramei de conştiinţă şi de idei. Se pune accentul pe civilizaţia citadină, pe
dezvoltarea analizei psihologice, pe interioritatea personajelor şi nu pe acţiune. Este ales un
intelectual, frământat de numeroase probleme de conştiinţă. Se foloseşte introspecţia,
monologul interior, stilul indirect liber, tehnica fluxului de conştiinţă involuntară, pentru a
evidenţia bogăţia sufletească şi complexitatea personajelor. De asemenea, este prezent
personajul-narator, iar perspectiva narativă este subiectivă, cu relatarea întâmplărilor la
persoana I (ex.) Totodată, nu se respectă cronologia faptelor, dispare limita dintre ficţional si
nonficţional şi are un caracter deschis.
Prin toate aceste trăsături, textul fragmentar al operei literare x, este o creaţie
impresionantă pentru perioada modernismului.
Tradiţionalismul
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(copilăria, trecerea timpului, istoria,
folclorul, lumea rurală). Un prim argument care justifică încadrarea textului în tradiţionalism
îl constituie întoarcerea în timp prin evocarea unor vremuri care au reuşit să impresioneze prin
frumuseţea lor (care?). De asemenea, se promovează un text liric sensibil/interes şi pasiune
pentru folclor/ promovează lumea satului, prezentat ca spaţiu reprezentativ pentru specificul
etnic şi al datinilor străvechi. Nu în ultimul rând, poetul apelează la formule stilistice (care
sunt figurile de stil+ comentarea lor), care pun în evidenţă exuberanţa, frenezia, dar şi
dezlănţuirea eului liric.

5
 Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru
perioada tradiţonalismului.

Neomodernismul sau Generaţia ’60

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(reinterpretarea miturilor, creatia, arta ca
modalitate de cunoastere, reacţia filosofică, problematica omului contemporan). Un prim
argument care justifică încadrarea textului în nemodernism îl constituie imaginile insolite într-
un univers poetic original, cu un imaginar poetic bogat şi inedit (ex.). Limbajul este presărat
de o serie de metafore (care sunt + commentate). Nu în ultimul rând, renunţarea la prozodia
clasică şi adoptarea structurii astrofice, a măsurii diferite de la vers la vers, a versului alb, a
ingambamentului (ex.)
Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru
perioada neomodernismului.
Postmodernismul sau Generaţia ’80
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(cotidianul, banalitatea, periferia). Un prim
argument care justifică încadrarea textului în postmodernism îl constituie extinderea
narativităţii asupra poeziei, mai ales sub forma scriiturii de tip jurnal/cultivarea efectelor
exprimării directe (ex.). Totodată, se apelează la citat, colaj, parodie, ironie, parafrază şi la alte
forme de intertextualitate (ex.) Nu în ultimul rând, se constată desolemnizarea discursului,
valorificând prozaismul, refuzul stilului înalt, ermetic şi impersonal. (ex.).
Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru
perioada postmodernismului.
Pasoptismul
Textul liric/epic aparţine paşoptismului, deoarece scriitorul-poetul cultivă teme,
precum (istoria, natura, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel,
patriotismul). Apar o serie de motive literare...(ex.) Principalul mijloc de expresivitate este
antiteza...(ex.+comentarea).

Interpretarea valorii expresive a unor moduri şi timpuri verbale

Modul indicativ (Vin, Dansez, Aleargă, Mergem)
Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul
indicativ, precum (ex.), care exprimă o acțiune pe care emițătorul o consideră ca fiind reală și
sigură, nu doar realizabilă, așa cum se petrece în cazul altor moduri verbale. De asemenea,
imprimă un caracter obiectiv acţiunilor şi stărilor pe care le exprimă (care sunt?). Totodată,
exprimă certitudinea locutorului (narator, personaj, eu liric) referitor la obiectul enunţării şi
realizează distincţia dintre real şi ireal, dar şi dintre cert şi posibil.
Modul imperativ (Vino!, Cântă!, Fii!, Nu fi!)
Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul
imperativ, precum, (ex.). Acesta este unul dintre indicatorii comunicării directe. El poate
6
exprima: un ordin, un îndemn, un sfat, o rugăminte sau o urare. În textul fragmentar X,
acestea realizează o comunicare directă şi exprimă voinţa emiţătorului de a determina o
acţiune sau de o împiedica. În textul dramatic fragmentar, acestea exprimă atitudini şi stări
subiective prin semnale verbale şi paraverbale (intonaţie, accente, pauze în vorbire). Alături
de substantive şi de adjective în cazul vocativ, devine o formă de manifestare a oralităţii
textului. În textul liric X, acestea marchează discursul dialogic sau monologul liric adresat,
uneori, cu valoarea unei invocaţii retorice.
Modul conjunctiv (Să cânt, să dansez, să merg, să ajung, să fi mers, să fi cântat)
Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul
conjunctiv, precum, (ex.). Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă şi pune în evidenţă
stări sufleteşti sau atitudini (incertitudinea, ezitarea, aproximaţia, dorinţa, protestul). În textul
liric, marchează un plan al imaginarului, trecând de la dimensiunea reală la cea ideală
(precizare).

Modul condiţional-optativ (Aş merge, aş face, aş fi, aş tăcea, aş lăsa, aş fi lăsat, aş

fi mers)
Textul fragmentar selectat din opera X/ Opera literară X are o serie de verbe la modul
condiţional-optativ, precum, (ex.). Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă sau
nerealizabilă ori o acţiune care depinde de o condiţie. La timpul perfect, acţiunea este ireală,
iar în construcţii interogative sau exclamative, exprimă uimirea, indignarea sau ia tonalitatea
blestemului. În textul liric, exprimă o situaţie ipotetică, o experienţă lirică imaginară
(precizare).
Modul infinitiv (a fi, a mânca, a desena, a alerga, a veghea)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la infintiv (care sunt?) îndeplinesc
funcția stilistică de marcă a narativității prin instituirea unei succesiuni temporale.
Modul gerunziu (mâncând, fugind, risipind, alergând)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la gerunziu (care sunt?) exprimă o
acţiune în desfăşurare, concomitentă cu o altă acţiune (precizare), poate susţine o valoare
onomatopeică a verbului şi insistă asupra unei stări (care?), dinamizează acţiunea şi
marchează împrejurarea în care se desfăşoară o altă acţiune (care?). În cazul genului liric,
acesta are rolul de a insista asupra unei stări, iar la sfârşitul versurilor, gerunziul generează
monorima.
Modul participiu (cules, mâncat, alergat, strecurat)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la participiu (care sunt?) au rolul de
a accentua o acţiune sau o stare atunci când apare în inversiuni topice, (ex), în alcătuirea unor
metafore sau epitete, sporesc expresivitatea prin dubla lui valoare: verbală şi adjectivală. Pot
exprima o acţiune finită, încheiată şi conferă o notă de certitudine, de autenticitate, cu diferite
consecinţe.
Modul supin (de mâncat, pentru mâncat, la mâncat)

7
 În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la supin (care sunt?) au rolul de a
exprima acțiunea, procesul sau starea văzută cu potențialitate; Poate deveni epitet al verbului
sau al substantivului, (ex.) ori capătă valoare metaforică (ex); Se creează un ton impersonal,
devenind un indice textual al stilului oficial.
Timpurile verbale
Prezentul (sunt, vreau, cred, merg)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul prezent (ex.) au rolul,
dacă este naraţiune, de a reliefa rapiditatea şi dramatismul acţiunii, de a imprima un ritm vioi
acţiunii şi de a conferi un relief stilistic deosebit situaţiei; De asemenea, dă impresia că
acțiunea se desfășoară sub ochii receptorului, creând autenticitate, exactitate și reînvie faptele
trăite de narator (care?); Dacă este text liric, acestea exprimă intensitatea trăirii într-o durată
scurtă, concentrată (care?)
Imperfectul (mergeam, vedeam, scoteam)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul imperfect (ex.) au rolul de
a înfățișa o succesiune de evenimente ale trecutului și arată o acțiune neterminată în trecut,
simultaneitatea și permanența, deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor. De asemenea,
fiind un timp al istorisirii, impune o perspectivă subiectivă. În descrieri conferă acestora un
caracter dinamic în opoziție cu decupajul static determinat de utilizarea prezentului.
Perfectul simplu (fui, fuşi, fu, furăm, furăţi, fură)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul perfect simplu (ex.) arată
o acţiune trecută, de scurtă durată şi terminată de curând, exprimând , în naraţiune, un
moment de mare concentrare epică, situat într-un trecut recent. De asemenea, marchează
derularea rapidă a evenimentelor, caracterelor punctual, momentan, al acţiunii sau al stării. În
descriere, situează o anumită secvenţă în prim-plan, prin contrast cu celelalte secvenţe
descriptive realizate prin verbe la imperfect. Totodată, are o funcţie dinamică, oferind
vivacitate imaginilor ale căror elemente sunt prezentate într-o succesiune alertă.
Perfectul compus (am mers, am cântat, am dansat, am alergat)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul perfect compus (ex.) arată
o acţiune trecută, terminată mai demult, fără a se şti precis când şi fixează evenimentele într-o
durată trecută, închisă, finită. De asemenea, marchează un trecut ireversibil şi contribuie la
nararea unor evenimente în succesiunea lor cronologică, având şi rol de evocare, marcată de o
anumită notă de subiectivitate.
Viitorul (voi merge, voi cânta, oi cânta, o să cânt, voi fi cântat, voi fi mers, voi fi
alergat, voi alerga)
În textul fragmentar selectat din opera X, verbele la timpul viitor (ex.) arată o lume
posibilă de tipul visului sau al viziunii, care reduce diferenţa dintre real şi ireal. Totodată,
creează o perspectivă vizionară, iar în plan subiectiv prezintă o stare de visare, dorinţa sau
anticiparea profetică. De asemenea, sugerează aspriraţia spre un ideal (care?), speranţa sau
certitudinea şi lărgeşte orizontul în plan spaţial şi temporal (precizare). Dacă există forme
populare (ex.) reprezintă marcă a oralităţii şi a stilului colocvial, accentuând o anumită
intenţie de realizare a unei dorinţe (care?)