Perspectiva narativă

Perspectiva narativă reprezintă punctul de vedere al naratorului în raport cu

universul diegetic, viziunea lui asupra lumii.
În textul-fragmentar (…) scris de (...) perspectiva narativă este una (...)
(subiectivă/obiectivă), întrucât narațiunea este (...) (homodiegetică/heterodiegetică)
fiind scrisă la persoana (...) (I/III-exemple de verbe și de pronume), așa cum reiese
din indicii morfologice (...). Datorită perspectivei narative obiective, naratorul, prin
omnisciență, are acces la toate straturile universului narativ, atât la gândurile și la
ideile personajelor. Naratorul prezintă (...) (Se va prezenta ideea textului/rezumat,
2-3 rânduri)
Perspectiva obiectivă din textul dat presupune un narator obiectiv, care știe mai
mult decât personajele și redă evenimentele fără să se implice afectiv. Prin urmare,
în textul (...) naratorul este unul omniscient și omniprezent, textul având focalizare
zero și viziune ,,din spate’’.
Perspectiva subiectivă din textul dat presupune un narator subiectiv, care este și
personaj și se concentrează asupra propriului univers sufletesc, iar din acest motiv
lumea prezentată cititorului se înfățișează dintr-un singur unghi. Prin urmare, în
textul (...) naratorul este subiectiv și uniscient, textul având focalizare internă și
viziune ,,cu’’.

Relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice

Poezia (...) scrisă de (...) este un text liric în care se exprimă, în mod direct,
idei/sentimente de (...) în legătură cu/generate de (...). Tema poeziei este (...)
(natura/iubirea împlinită/neîmplinită, timpul, trecutul, trecerea timpului, creația,
condiția artistului etc.) așa cum reiese din prezența motivelor (...) /elementelor din
câmpul lexical al...
Discursul liric este unul confesiv (dacă identificăm verbe/pronume de persoana I-
exemple)/adresat (dacă identificăm verbe/pronume de persoana a II-a-exemple),
obiectiv (dacă nu apar mărcile anterioare, persoana I/a II-a), eul liric transmițând
(...). Sentimentele care se degajă din text sunt de (...) (nostalgie, regret, melancolie,
veselie, exuberanță, euforie, admirație, revoltă, neliniște, detașare etc.), eul liric
aflându-se în ipostaza (...)(meditativului, nostalgicului, romanticului,
îndrăgostitului, observatorului, martorului) așa cum reiese din versurile... .
Relația dintre ideea (...) se găsește într-o strânsă concordanță cu textul, care este
dominat de expresivitate, aceasta realizându-se prin intermediul figurilor de stil și a
imaginilor artistice. Astfel, prin intermediul epitetului/personificării/ (...)(exemple)
se sugerează/se face trimitere la/este conturată (...)(fiecare figură de stil trebuie
comentată). De asemenea, imaginile artistice: auditive (...)/vizuale (...)
indică/semnifică/exprimă...
Întregul mesaj poetic, cu ajutorul mijloacelor artistice, are capacitatea de a exprima
încărcătură afectivă/(...) .

Rolul notațiilor autorului

Notațiile autorului sunt elementele specifice textului dramatic și se mai numesc

indicații scenice sau didascalii. Aflate între paranteze, acestea reprezintă singura
intervenție în text a dramaturgului, făcând legătura între literalitate (textul ca operă
literară) și teatralitate (textul ca operă destinată reprezentării scenice). În textul
dramatic, notațiile autorului oferă informații suplimentare despre decor, despre
vestimentație, despre elementele nonverbale, ajutând la punerea în scenă a textului.
În textul fragmentar prezentat selectat din opera (…), acestea au rolul/notează
succint detalii privind: decorul (… citate), elemente nonverbale, precum: limbajul
trupului, gesticulaţia, mimica, mersul (…). Totodată, acestea surprind şi elementele
paraverbale, care fac referire şi la manifestările involuntare ale unor emoţii, ale
unor stări de spirit: tremurul vocii, râsul, bâlbâiala, oftatul, geamătul, mormăiala
ezitantă, suspinele, tusea, plânsul în timpul vorbirii, văicărelile, ridicarea vocii (…
citate).
Textul dramatic fragmentar selectat din opera (…) este semnificativ pentru
prezentarea acestor notații pe care autorul le face, deoarece conferă informaţii
preţioase nu doar în jocul scenic, ci şi în lectura propriu-zisă, ajutând cititorul să-şi
reprezinte mintal evenimentele şi personajele.

Arta poetică
Conceptul de artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun viziunea
despre lume și viață a unui scriitor despre menirea artistului în societate și despre
misiunea artei sale, într-un limbaj care îl particularizează.
Textul citat (...), scris de (…) este o artă poetică, o creație lirică în care autorul își
exprimă concepția despre artă și despre rolul artistului în societate, întreg discursul
liric focalizându-se pe tema (...)(condiției artistului într-o societate meschină,
superficială, incapabilă să-l înțeleagă și să îi aprecieze efortul creator/condiției
omului de geniu/iubirii/destinului etc.)
Încă din incipit este dezvăluită concepția autorului despre lume și despre viață.
Demersul poetic are ca punct de plecare tematica propriei opere/menirea artei/rolul
artistului redat(ă) la nivel artistic prin intermediul unei/unui (...)(figură de stil) care
(...)(rolul figurii de stil selectate).
Eul liric, în ipostaza de creator, transfigurează realitatea prin prisma propriei
imaginații și a sensibilității, bogăția expresivă a operei având menirea de a
impresiona, de a sensibiliza și de a educa cititorul, aspecte ilustrate în versurile
(...)/prin intermediul (...)(figură de stil) care este rolul acesteia (...).
De asemenea, arta, în concepția autorului are rolul de a trezi sentimentul de
patriotism, de a insufla respect față de valorile reale și față de măreția trecutului
istoric național, de a convinge că libertatea și unirea ar trebui să definească orice
națiune.
Rolul artistului nu este de a judeca, ci de a educa, de a influența cititorul în vederea
evoluției spirituale și morale. Sunt versuri care dezvăluie caracterul de poem
esențial pentru întregul program estetico-literar al autorului, care transferă
cititorului concepția creatorului despre rolul său și al artei sale în societate (...).
Indiscutabil, poetul și poezia aparțin lumii întregi, care poate valorifica informațiile
transmise în mod expresiv.
Versurile suprind condiția artistului, care își manifestă dorința ca receptarea operei
sale să se realizeze la timpul potrivit, pentru a-și atinge menirea.
Textul are caracter confesiv, prin utilizarea formelor verbale și pronominale de
persoana I (...) eul liric exprimându-și în mod direct crezul poetic.
Textul citat este o artă poetică (romantică, simbolistă, modernistă, tradiționalistă,
neomodernistă, postmodernistă) în care autorul își exprimă în mod direct,
subiectiv, concepția despre lume și viață, despre rolul artistului și despre menirea
artei sale prin intermediul unui limbaj expresiv, care-l particularizează, insuflându-
i cititorului stări sufletești menite să îl sensibilizeze, să îl educe și să îl determine să
se autodefinească în raport cu lumea, cu creația și cu sine.
 Caracterizarea de personaj

(…) este personajul principal/central/ protagonistul textului fragmentar, având în

vedere faptul că participă activ la toate momentele acțiunii, iar celelalte personaje
gravitează în jurul său.
Acesta este caracterizat direct atât de către autor, cât și de alte personaje, iar
faptele, gesturile, limbajul și relațiile cu celelalte personaje constituie puncte de
reper în caracterizarea indirectă.
Încă din incipitul textului (…) este caracterizat direct de către narator, modalitate
prin care se oferă informații legate de statutul social și originea sa (...).
Caracterizat de celelalte personaje, (…) apare (...)(se precizează o trăsătură
dominantă). Portretul moral este realizat prin mai multe procedee indirecte. Faptele
și felul său de a vorbi sunt dovada unui model/ sau nu (...)(alte trăsături care reies).
Trăsăturile sale de caracter sunt completate de atitudinea pe care o adoptă cu
celelalte personaje (...). Caracterizarea prin nume constituie o altă metodă indirectă
(...)(menționarea autocaracterizării dacă apare).
În concluzie, protagonistul operei literare (...)/fragmentul operei literare (...) de
(...)reprezintă prototipul omului perseverent/ conștient/harnic/ răsfățat/needucat
(...) care știe să se impună în fața celorlalți, oferindu-le un model (sau nu) de
comportament demn de urmat.

Încadrare în genul literar

Textul (…) de (…)/Textul fragmentar (…) de (…) (epic/dramatic) aparţine

genului:

-LIRIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod direct, prin intermediul

vocii eului liric, care îşi face simţită prezenţa prin mărcile lexico-gramaticale
(pronume/verbe la persoana I/a II-a- exemple). Totodată, modul predominant de
expunere este descrierea, care se îmbină cu monologul liric, confesiv/adresativ. Nu
lipsesc resursele expresive (exemplu de 3-4 figuri de stil).

-EPIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, prin intermediul

vocii naratorului, principala instanţă a comunicării şi îşi face simţită prezenţa prin
indici morfologici la persoana I, pronume şi verbe, fiind un narator subiectiv/la
persoana a III-a, fiind un narator obiectiv. De asemenea, sunt prezente personajele
(care sunt?), implicate, într-o acţiune (ce se prezintă?). Nu lipsesc indicii de spaţiu
şi de timp (ex.).

-DRAMATIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, este o

reprezentare scenică; textul este selectat din actul/ scena (care?). Apare conflictul
dramatic interior/exterior (care?). Numele personajelor, înaintea replicilor, iar
modul predominant de expunere este dialogul dramatic. Nu în ultimul rând, apar
indicaţiile scenice (care sunt şi ce rol au?).

Încadrare în curentul literar

Romantismul

Textul liric (…) de (…) se centrează pe tema (...)(conditia poetului, natura, timpul,
iubirea imposibilă istoria.) O primă trăsătură care încadrează discursul liric în
romantism o constituie prezenţa antitezei (ex. +comentat). Poetul apelează la
vis/somn, care devin un factor al cunoaşterii de sine şi o formă de evadare din real.
Este prezent sentimentul naturii, poetul preferă nocturnul şi are atracţie către
straniu, neobişnuit, excepţional, ceea ce presupune mister şi fascinaţie (...). De
asemenea, se manifestă interesul pentru specificul naţional, iar poetul respinge
imitarea modelelor antice apreciate de clasicism. Nu în ultimul rând, stilul este
bogat în tropi ca antiteza, comparaţia, metafora, hiperbola (ex+ comentare).
Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, (…) transmite
sentimente de (...) faţă de (...) care se află în deplin acord cu elementele (...).

Simbolismul

Textul liric (…) de (…) se centrează pe tema (...) (universul citadin-târgurile de

provincie, fie marile oraşe-, singurătatea, moartea, condiţia poetului într-o lume
meschină, descompunerea materiei, declinul). O primă trăsătură care încadrează
discursul liric în simbolism o constituie simbolul (...), care devine laitmotivul
poeziei, şi are drept corespondenţe o serie de stări sufleteşti, precum: spleenul,
nevroza, angoasa, sufocarea, neadaptarea. Sunt prezente o serie de motive literare:
toamna, ploaia, odaia, parcul, cimitirul, marea, corabia, parfumul, culorile, florile,
instrumentele muzicale. Totodată, textul se caracterizează prin armonia şi prin
muzicalitatea versurilor datorită folosirii unor figuri de stil ale insistenţei:
enumeraţia, repetiţia şi paralelismul sintactic. De asemenea, pune accent pe
muzicalitate, pe înnoirea orizontului tematic. Nu în ultimul rând, este prezent
versul liber (…).
Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, (…) transmite
sentimente de (...) faţă de (...) care se află în deplin acord cu stările interioare (…).

Realismul

Textul fragmentar selectat din opera (…) de (…) se centrează pe tema (moravurile
unei epoci, ale unui mediu-care? legăturile individului cu contextul istoric, politic
şi social, evoluţia sau involuţia personajului-care?). O primă trăsătură o constituie
preocuparea pentru obiectivitate, care se manifestă la scriitorul realist prin
adoptarea unei viziuni omnisciente şi omnipotente, nararea faptelor făcându-se la
persoana a III-a (verbe si pronume la persoana a III-a). Naratorul este neimplicat,
impersonal, omniscient, apelând la observaţie şi la analiză, pentru descrierea fidelă
a aspectelor de viaţă surprinse (care?) Totodată, se creează tipologii de personaje
(care?). Stilul operei este sobru, impersonal, tinzând către precizie şi concizie, iar
compoziţia este circulară, simetria operei. Nu în ultimul rând, scriitorul adoptă o
atitudine critică faţă de aspecte înfăţişate, faţă de personaje, fără idealizarea sau
caricaturizarea lor. Prin toate aceste trăsături, textul fragmentar al operei literare
(…), este o creaţie impresionantă pentru perioada realismului.

Modernismul

Textul liric (…) de (…) se centrează pe tema (...)(cunoaşterii, contemplării,

condiţiei poetului, arta poetică). Un prim argument care încadrează textul (…) în
modernism îl constituie cultivarea principiului unor trăiri contradictorii (care?). De
asemenea, ambiguitatea limbajului reiese din utilizarea unor metafore
surprinzătoare (care?+comentare). Totodată, poetul preferă (care?), tehnica
ingambamentului şi metamorfoza (ex.) Nu în ultimul rând, se observă
intelectualizarea emoţiei (ideea?).
Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, (…) transmite
sentimente de (...) faţă de (...) care se află în deplin acord cu stările interioare.

N.B. În genul epic, se observă cultivarea romanului de analiză psihologică şi al

experienţei, al dramei de conştiinţă şi de idei. Se pune accentul pe civilizaţia
citadină, pe dezvoltarea analizei psihologice, pe interioritatea personajelor şi nu pe
acţiune. Este ales un intelectual, frământat de numeroase probleme de conştiinţă.
Se foloseşte introspecţia, monologul interior, stilul indirect liber, tehnica fluxului
de conştiinţă involuntară, pentru a evidenţia bogăţia sufletească şi complexitatea
personajelor. De asemenea, este prezent personajul-narator, iar perspectiva narativă
este subiectivă, cu relatarea întâmplărilor la persoana I (ex.). Totodată, nu se
respectă cronologia faptelor, dispare limita dintre ficţional si nonficţional şi are un
caracter deschis.
Prin toate aceste trăsături, textul fragmentar al operei literare (…), este o creaţie
impresionantă pentru perioada modernismului.

Tradiţionalismul

Textul liric (…) de (…) se centrează pe tema (...) (copilăria, trecerea timpului,
istoria, folclorul, lumea rurală). Un prim argument care justifică încadrarea textului
în tradiţionalism îl constituie întoarcerea în timp prin evocarea unor vremuri care
au reuşit să impresioneze prin frumuseţea lor (care?). De asemenea, se promovează
un text liric sensibil/interes şi pasiune pentru folclor/promovează lumea satului,
prezentat ca spaţiu reprezentativ pentru specificul etnic şi al datinilor străvechi. Nu
în ultimul rând, poetul apelează la formule stilistice (care sunt figurile de stil+
comentarea lor), care pun în evidenţă exuberanţa, frenezia, dar şi dezlănţuirea eului
liric.
Prin toate aceste trăsături, opera literară (…), este o creaţie impresionantă pentru
perioada tradiţonalismului.

Neomodernismul sau Generaţia ’60

Textul liric (…) de (…) se centrează pe tema (...)(reinterpretarea miturilor, creatia,

arta ca modalitate de cunoastere, reacţia filosofică, problematica omului
contemporan). Un prim argument care justifică încadrarea textului în nemodernism
îl constituie imaginile insolite într-un univers poetic original, cu un imaginar poetic
bogat şi inedit (ex.). Limbajul este presărat de o serie de metafore (care sunt +
commentate). Nu în ultimul rând, renunţarea la prozodia clasică şi adoptarea
structurii astrofice, a măsurii diferite de la vers la vers, a versului alb, a
ingambamentului (ex.)
Prin toate aceste trăsături, opera literară (…), este o creaţie impresionantă pentru
perioada neomodernismului.

Postmodernismul sau Generaţia ’80

Textul liric (…) de (…) se centrează pe tema (...)(cotidianul, banalitatea, periferia).

Un prim argument care justifică încadrarea textului în postmodernism îl constituie
extinderea narativităţii asupra poeziei, mai ales sub forma scriiturii de tip
jurnal/cultivarea efectelor exprimării directe (ex.). Totodată, se apelează la citat,
colaj, parodie, ironie, parafrază şi la alte forme de intertextualitate (ex.) Nu în
ultimul rând, se constată desolemnizarea discursului, valorificând prozaismul,
refuzul stilului înalt, ermetic şi impersonal. (ex.).
Prin toate aceste trăsături, opera literară (…), este o creaţie impresionantă pentru
perioada postmodernismului.

Pasoptismul

Textul liric/epic (…) aparţine paşoptismului, deoarece scriitorul-poetul cultivă

teme, precum (istoria, natura, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul
rebel, patriotismul). Apar o serie de motive literare (…). Principalul mijloc de
expresivitate este antiteza (...)(ex.+comentarea).

Interpretarea valorii expresive a unor moduri şi

timpuri verbale
  Modul indicativ (Vin, Dansez, Aleargă, Mergem)

Textul fragmentar selectat din opera (…)/ Opera literară (…) are o serie de verbe la
modul indicativ, precum (ex.), care exprimă o acțiune pe care emițătorul o
consideră ca fiind reală și sigură, nu doar realizabilă, așa cum se petrece în
cazul altor moduri verbale. De asemenea, imprimă un caracter obiectiv acţiunilor şi
stărilor pe care le exprimă (care sunt?). Totodată, exprimă certitudinea locutorului
(narator, personaj, eu liric) referitor la obiectul enunţării şi realizează distincţia
dintre real şi ireal, dar şi dintre cert şi posibil.

 Modul imperativ (Vino!, Cântă!, Fii!, Nu fi!)

Textul fragmentar selectat din opera (…)/ Opera literară (…) are o serie de verbe la
modul imperativ, precum, (ex.). Acesta este unul dintre indicatorii comunicării
directe. El poate exprima: un ordin, un îndemn, un sfat, o rugăminte sau o urare. În
textul fragmentar (…), acestea realizează o comunicare directă şi exprimă voinţa
emiţătorului de a determina o acţiune sau de o împiedica. În textul dramatic
fragmentar, acestea exprimă atitudini şi stări subiective prin semnale verbale şi
paraverbale (intonaţie, accente, pauze în vorbire). Alături de substantive şi de
adjective în cazul vocativ, devine o formă de manifestare a oralităţii textului. În
textul liric (…), acestea marchează discursul dialogic sau monologul liric adresat,
uneori, cu valoarea unei invocaţii retorice.

 Modul conjunctiv (Să cânt, să dansez, să merg, să ajung, să fi mers, să fi

cântat)

Textul fragmentar selectat din opera (…)/ Opera literară (…) are o serie de verbe la
modul conjunctiv, precum, (ex.). Acestea exprimă o acţiune dorită, realizabilă şi
pune în evidenţă stări sufleteşti sau atitudini (incertitudinea, ezitarea,
aproximaţia, dorinţa, protestul). În textul liric, marchează un plan al imaginarului,
trecând de la dimensiunea reală la cea ideală (precizare).

 Modul condiţional-optativ (Aş merge, aş face, aş fi, aş tăcea, aş lăsa, aş fi

lăsat, aş fi mers)

Textul fragmentar selectat din opera (…)/ Opera literară (…) are o serie de verbe la
modul condiţional-optativ, precum, (ex.). Acestea exprimă o acţiune dorită,
realizabilă sau nerealizabilă ori o acţiune care depinde de o condiţie. La timpul
perfect, acţiunea este ireală, iar în construcţii interogative sau exclamative, exprimă
uimirea, indignarea sau ia tonalitatea blestemului. În textul liric, exprimă o situaţie
ipotetică, o experienţă lirică imaginară (precizare).

 Modul infinitiv (a fi, a mânca, a desena, a alerga, a veghea)

În textul fragmentar selectat din opera (…), verbele la infintiv (care sunt?)
îndeplinesc funcția stilistică de marcă a narativității prin instituirea unei succesiuni
temporale.

 Modul gerunziu (mâncând, fugind, risipind, alergând)

În textul fragmentar selectat din opera (…), verbele la gerunziu (care sunt?)
exprimă o acţiune în desfăşurare, concomitentă cu o altă acţiune (precizare),
poate susţine o valoare onomatopeică a verbului şi insistă asupra unei stări (care?),
dinamizează acţiunea şi marchează împrejurarea în care se desfăşoară o altă
acţiune (care?). În cazul genului liric, acesta are rolul de a insista asupra unei stări,
iar la sfârşitul versurilor, gerunziul generează monorima.

 Modul participiu (cules, mâncat, alergat, strecurat)

În textul fragmentar selectat din opera (…), verbele la participiu (care sunt?) au
rolul de a accentua o acţiune sau o stare atunci când apare în inversiuni
topice, (ex), în alcătuirea unor metafore sau epitete, sporesc expresivitatea prin
dubla lui valoare: verbală şi adjectivală. Pot exprima o acţiune finită, încheiată şi
conferă o notă de certitudine, de autenticitate, cu diferite consecinţe.

 Modul supin (de mâncat, pentru mâncat, la mâncat)

În textul fragmentar selectat din opera (…), verbele la supin (care sunt?) au rolul
de a exprima acțiunea, procesul sau starea văzută cu potențialitate; Poate
deveni epitet al verbului sau al substantivului, (ex.) ori capătă valoare metaforică
(ex); Se creează un ton impersonal, devenind un indice textual al stilului oficial.

Timpurile verbale
  Prezentul (sunt, vreau, cred, merg)

În textul fragmentar selectat din opera (…), verbele la timpul prezent (ex.) au
rolul, dacă este naraţiune, de a reliefa rapiditatea şi dramatismul acţiunii, de a
imprima un ritm vioi acţiunii şi de a conferi un relief stilistic deosebit situaţiei;
De asemenea, dă impresia că acțiunea se desfășoară sub ochii receptorului, creând
autenticitate, exactitate și reînvie faptele trăite de narator (care?); Dacă este text
liric, acestea exprimă intensitatea trăirii într-o durată scurtă, concentrată (care?)

 Imperfectul (mergeam, vedeam, scoteam)

În textul fragmentar selectat din opera (…), verbele la timpul imperfect (ex.) au
rolul de a înfățișa o succesiune de evenimente ale trecutului și arată o acțiune
neterminată în trecut, simultaneitatea și permanența, deschide o perspectivă
dinspre trecut spre viitor. De asemenea, fiind un timp al istorisirii, impune o
perspectivă subiectivă. În descrieri conferă acestora un caracter dinamic în opoziție
cu decupajul static determinat de utilizarea prezentului.

 Perfectul simplu (fui, fuşi, fu, furăm, furăţi, fură)

În textul fragmentar selectat din opera (…), verbele la timpul perfect simplu (ex.)
arată o acţiune trecută, de scurtă durată şi terminată de curând, exprimând ,
în naraţiune, un moment de mare concentrare epică, situat într-un trecut
recent. De asemenea, marchează derularea rapidă a evenimentelor, caracterelor
punctual, momentan, al acţiunii sau al stării. În descriere, situează o anumită
secvenţă în prim-plan, prin contrast cu celelalte secvenţe descriptive realizate prin
verbe la imperfect. Totodată, are o funcţie dinamică, oferind vivacitate imaginilor
ale căror elemente sunt prezentate într-o succesiune alertă.

 Perfectul compus (am mers, am cântat, am dansat, am alergat)

În textul fragmentar selectat din opera (…), verbele la timpul perfect compus (ex.)
arată o acţiune trecută, terminată mai demult, fără a se şti precis când şi
fixează evenimentele într-o durată trecută, închisă, finită. De asemenea,
marchează un trecut ireversibil şi contribuie la nararea unor evenimente în
succesiunea lor cronologică, având şi rol de evocare, marcată de o anumită notă de
subiectivitate.

 Viitorul (voi merge, voi cânta, oi cânta, o să cânt, voi fi cântat, voi fi mers,
voi fi alergat, voi alerga)

În textul fragmentar selectat din opera (…), verbele la timpul viitor (ex.) arată o
lume posibilă de tipul visului sau al viziunii, care reduce diferenţa dintre real
şi ireal. Totodată, creează o perspectivă vizionară, iar în plan subiectiv prezintă o
stare de visare, dorinţa sau anticiparea profetică. De asemenea, sugerează aspriraţia
spre un ideal (care?), speranţa sau certitudinea şi lărgeşte orizontul în plan spaţial
şi temporal (precizare). Dacă există forme populare (ex.) reprezintă marcă a
oralităţii şi a stilului colocvial, accentuând o anumită intenţie de realizare a unei
dorinţe (care?).