Semnificația titlului

Textul citat „...” (titlul textului), scris de ... (numele

autorului), aparține genului liric prin prezența eului liric, mască a subiectivității și prin
exprimarea în mod direct, subiectiv, a sentimentelor, trăirilor și stărilor sufletești, prin
intermediul unui limbaj expresiv.
Textul citat „...”, scris de ... (numele autorului), aparține genului epic, prin prezența
tuturor instanțelor comunicării narative: autor... (nume), narator (aici obiectiv/subiectiv),
personaje și cititor fictiv, și prin prezența narațiunii ca mod predominant de expunere.
Din punct de vedere morfologic, titlul este format din ... (parte de vorbire)/ ... (propoziție
simplă/dezvoltată, frază etc.), care ... .
Din punct de vedere stilistic, titlul este un/o ... (figură de stil), care face referire la ...
(rolul figurii de stil), fiind important nu numai pentru descifrarea semnificațiilor contextuale, ci
și pentru că titlul creează astfel cititorului un univers de așteptare.
În relație cu textul citat, titlul este sugestiv, întrucât numește elementul central al
confesiunii lirice, .../ narative .../ personajul principal/ etc... . În sens denotativ, se referă la ..., iar
în sens conotativ, face trimitere la ... .
Are valoare rezumativă, sintetizând întreg conținutul ideatic al textului ... (mesaj, idei
poetice / narative transmise etc).
Are valoare anticipativă, deoarece prevestește tema textului ... (natura, iubirea, istoria,
timpul, condiția umană, viața, moartea etc.), motivele literare care susțin tema ... , ... , și are rolul
de a incita curiozitatea cititorului lexical al ... (ex. natura), iar imaginarul poetic/ narativ
prelungește conotațiile din titlu, filtrând realitatea prin intermediul unui limbaj expresiv. De
asemenea, face referire, direct/indirect, la ... , și, apelând la indici spațiali și temporali,
conturează imaginarul poetic/narativ.
Acesta este creionat prin intermediul epitetelor „...”, „...”, care sporesc expresivitatea
confesiunii lirice/narative. ... este umanizat(ă), ... fiind adus sub privirea cititorului prin
intermediul personificării „...”, iar ideea de ..., este accentuată prin folosirea enumerațiilor „...”,
„...” și a metaforei/comparației/repetiției „...”, care conturează aura de ... , imprimată textului de
sensibilitatea instanței poetice/eului liric/instanței narative.
 Prin urmare, titlul este pragul stilistic care anticipează tema ... , motivele centrale și starea
sufletească resimțită de eul poetic/ de narator. Sintetizează ... (ideea poetică), fiind confirmat de
întreg conținutul ideatic al textului citat și susținut de un limbaj care se caracterizează prin
expresivitate.
În concluzie, titlul și discursul liric se află într-o unitate lexicală și stilistică perfectă,
punându-se reciproc în valoare.