Rolul modurilor de

expunere
Textul citat „...„ (titlul textului), scris de ...
(numele autorului), aparține genului epic,
prin prezența tuturor instanțelor comunicării
narative: autor-..., narator-..., aici obiectiv/subiectiv, personaje-... (numele personajului), care
„...” și ... (un alt personaj), care „...” și cititor fictiv, și prin prezența ... ca mod predominant de
expunere.
Narațiunea este modul de expunere prin intermediul căruia se relatează, într-o
succesiune temporală, fapte și întâmplări. Presupune un narator, acțiune și personaje. În
fragmentul citat,prin intermediul narațiunii se relatează ... (rezumat). Perspectiva narativă este
cea obiectivă, în care naratorul știe mai mult decât personajele, este omniscient și omniprezent,
știe tot ceea ce gândesc, fac, intenționează să facă personajele, se află mereu la fața locului și
relatează întâmplările unui cititor fictiv. Perspectiva obiectivă este atestată de utilizarea verbelor
narării la persoana a III-a „...” , „...” ./ Perspectiva narativă este cea subiectivă, în care naratorul
știe tot atât cât și personajele, participând ca erou literar la succesiunea evenimentelor narate.
Perspectiva subiectivă este atestată de utilizarea verbelor narării la persoana I „...” , „...” .
Sunt prezenți indici spațio-temporali, acțiunea narată desfășurându-se într-un anumit
cadru „...” și într-o anumită perioadă „...” .
Descrierea este modul de expunere prin intermediul căruia sunt prezentate detalii
semnificative ale unui interior/peisaj, sau sunt redate trăsăturile particulare ale unui personaj.
Aici, la începutul narațiunii, prin utilizarea unui limbaj expresiv, are rolul de a fixa cadrul în care
se va desfășura acțiunea „...” , iar pe parcursul narațiunii, are rolul de a crea scurte pauze
descriptive, surprinzând eventualele schimbări de decor „...” . Este și un important mijloc de
caracterizare a personajului ... , căruia, prin intermediul caracterizării directe, îi este conturat
portretul, cu ajutorul epitetelor „...” , „...”, care sporesc expresivitatea acestuia și al
enumerației/comparației „...” , care îi accentuează trăsăturile fizice/morale definitorii.
Dialogul este modul de expunere, utilizat pentru a reda convorbirea dintre două sau mai
multe personaje, fiind definit de prezența replicilor, marcate prin semne de punctuație specifice
„-.../-...”. Are rolul de a dinamiza acțiunea. Sunt utilizate mărci ale adresării directe: verbe la
modul imperativ „...”/ substantive în cazul vocativ „...”/ forme verbale și pronominale de
persoana a II-a „...” , „...”. Replicile sunt însoțite de verbe declarative „...” , „...” (a declara). De
asemenea, are rolul de a caracteriza personajele, prin limbaj fiind trădată regiunea natală, aici ...,
fapt atestat de utilizarea regionalismelor „...” , „...” educație, gradul de (in)cultură, stările
sufletești, personalitatea etc.
Este prezent și monologul, prin intermediul căruia personajul își analizează stările
sufletești, concepțiile, ideile, pe care le aduce la cunoștința cititorului. Are rol caracterizator.
În concluzie, în fragmentul citat, modurile de expunere utilizate sunt ..., ... și ...
(narațiunea, descrierea, dialogul, monologul) și au rol de a transmite, într-o manieră proprie
autorului, idei și concepții ale acestuia despre lume și viață.