Subiectul al II-lea

Perspectiva narativă
Perspectiva narativă reprezintă punctul de vedere al naratorului în raport cu universul diegetic,
viziunea lui asupra lumii.
În textul...scris de...perspectiva narativă este una ...(subiectivă/obiectivă), întrucât narațiunea
este...(homodiegetică/heterodiegetică) fiind scrisă la persoana...(I/III-exemple de verbe și de
pronume)
(Se va prezenta ideea textului/rezumat, 2-3 rânduri)
Perspectiva obiectivă din textul dat presupune un narator obiectiv, care știe mai mult decât
personajele și redă evenimentele fără să se implice afectiv. Prin urmare, în textul...naratorul
este unul omniscient și omniprezent, textul având focalizare zero și viziune ,,din spate’’.
Perspectiva subiectivă din textul dat presupune un narator subiectiv, care este și personaj și se
concentrează asupra propriului univers sufletesc, iar din acest motiv lumea prezentată
cititorului se înfățișează dintr-un singur unghi. Prin urmare, în textul...naratorul este subiectiv
și uniscient, textul având focalizare internă și viziune ,,cu’’.

Relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice

Poezia...scrisă de...este un text liric în care se exprimă, în mod direct, idei/sentimente de...în
legătură cu/generate de...Tema poeziei este...(natura/iubirea împlinită/neîmplinită, timpul,
trecutul, trecerea timpului, creația etc.) așa cum reiese din prezența motivelor.../elementelor
din câmpul lexical al...
Discursul liric este unul confesiv (dacă identificăm verbe/pronume de persoana I-
exemple)/adresat (dacă identificăm verbe/pronume de persoana a II-a-exemple), obiectiv
(dacă nu apar mărcile anterioare, persoana I/a II-a), eul liric transmițând...Sentimentele care se
degajă din text sunt de...(nostalgie, regret, melancolie, veselie, exuberanță, euforie, admirație,
revoltă, neliniște, detașare etc.), eul liric aflându-se în ipostaza ...(meditativului, nostalgicului,
romanticului, îndrăgostitului, observatorului, martorului) așa cum reiese din versurile... .
Textul poetic este dominat de expresivitate, aceasta realizându-se prin intermediul figurilor de
stil și a imaginilor artistice. Astfel, prin intermediul epitetului/personificării/...(exemple) se
sugerează/se face trimitere la/este conturată...(fiecare figură de stil trebuie comentată). De
asemenea, imaginile artistice: auditive.../vizuale...indică/semnifică/exprimă...
Întregul mesaj poetic, cu ajutorul mijloacelor artistice, are capacitatea de a exprima
încărcătură afectivă/... .

Rolul notațiilor autorului

Notațiile autorului sunt elementele specifice textului dramatic și se mai numesc indicații
scenice sau didascalii. Aflate între paranteze, acestea reprezintă singura intervenție în text a
dramaturgului, făcând legătura între literalitate (textul ca operă literară) și teatralitate (textul
ca operă destinată reprezentării scenice). În textul dramatic, notațiile autorului oferă informații
suplimentare despre decor, despre vestimentație, despre elementele nonverbale, ajutând la
punerea în scenă a textului.
În textul fragmentar prezentat selectat din opera Z, acestea au rolul/notează succint detalii
privind decorul (ex.de citate), elemente nonverbale, precum: limbajul trupului, gesticulaţia,
mimica, mersul-exemple pentru fiecare. Totodată, acestea surprind şi elementele paraverbale,
care fac referire şi la manifestările involuntare ale unor emoţii, ale unor stări de spirit:
tremurul vocii, râsul, bâlbâiala, oftatul, geamătul, mormăiala ezitantă, suspinele, tusea,
plânsul în timpul vorbirii, văicărelile, ridicarea vocii-dai exemple de citate pentru fiecare.
Textul dramatic fragmentar selectat din opera X este semnificativ pentru prezentarea acestor
notații pe care autorul le face, deoarece conferă informaţii preţioase nu doar în jocul scenic, ci
şi în lectura propriu-zisă, ajutând cititorul să-şi reprezinte mintal evenimentele şi personajele.

Arta poetică
Conceptul de artă poetică exprimă un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre
lume și viață a unui scriitor despre menirea artistului în societate și despre misiunea artei sale,
într-un limbaj care îl particularizează.
Textul citat...(titlul textului), scris de...(numele autorului) este o artă poetică, o creație lirică în
care autorul își exprimă concepția despre artă și despre rolul artistului în societate, întreg
discursul liric focalizându-se pe tema...(condiției artistului într-o societate meschină,
superficială, incapabilă să-l înțeleagă și să îi aprecieze efortul creator/condiției omului de
geniu/iubirii/destinului etc.)
Încă din incipit este dezvăluită concepția autorului despre lume și despre viață. Demersul
poetic are ca punct de plecare tematica propriei opere/menirea artei/rolul artistului redat(ă) la
nivel artistic prin intermediul unei/unui...(figură de stil)...care...(rolul figurii de stil selectate).
Eul liric, în ipostaza de creator, transfigurează realitatea prin prisma propriei imaginații și a
sensibilității, bogăția expresivă a operei având menirea de a impresiona, de a sensibiliza și de
a educa cititorul, aspecte ilustrate în versurile.../prin intermediul...(figură de stil)...care este
rolul acesteia....
De asemenea, arta, în concepția autorului are rolul de a trezi sentimentul de patriotism, de a
insufla respect față de valorile reale și față de măreția trecutului istoric național, de a convinge
că libertatea și unirea ar trebui să definească orice națiune.
Rolul artistului nu este de a judeca, ci de a educa, de a influența cititorul în vederea evoluției
spirituale și morale. Sunt versuri care dezvăluie caracterul de poem esențial pentru întregul
program estetico-literar al autorului, care transferă cititorului concepția creatorului despre
rolul său și al artei sale în societate...Indiscutabil, poetul și poezia aparțin lumii întregi, care
poate valorifica informațiile transmise în mod expresiv.
Versurile surprind condiția artistului, care își manifestă dorința ca receptarea operei sale să se
realizeze la timpul potrivit, pentru a-și atinge menirea.
Textul are caracter confesiv, prin utilizarea formelor verbale și pronominale de persoana
I....eul liric exprimându-și în mod direct crezul poetic.
Textul citat este o artă poetică (romantică, simbolistă, modernistă, tradiționalistă,
neomodernistă, postmodernistă) în care autorul își exprimă în mod direct, subiectiv, concepția
despre lume și viață, despre rolul artistului și despre menirea artei sale prin intermediul unui
limbaj expresiv, care-l particularizează, insuflându-i cititorului stări sufletești menite să îl
sensibilizeze, să îl educe și să îl determine să se autodefinească în raport cu lumea, cu creația
și cu sine.

Caracterizarea de personaj
X este personajul principal/central/ protagonistul textului fragmentar, deoarece participă activ
la toate momentele acțiunii, iar celelalte personaje gravitează în jurul său.
Acesta este caracterizat direct atât de către autor, cât și de alte personaje, iar faptele, gesturile,
limbajul și relațiile cu celelalte personaje constituie puncte de reper în caracterizarea indirectă.
Încă din incipitul textului X (se precizează numele personajului) este caracterizat direct de
către narator, modalitate prin care se oferă informații legate de statutul social și originea sa...
Caracterizat de celelalte personaje...X apare...(se precizează o trăsătură dominantă). Portretul
moral este realizat prin mai multe procedee indirecte. Faptele și felul său de a vorbi sunt
dovada unui model/ sau nu...(alte trăsături care reies). Trăsăturile sale de caracter sunt
completate de atitudinea pe care o adoptă cu celelalte personaje...Caracterizarea prin nume
constituie o altă metodă indirectă...(menționarea autocaracterizării dacă apare).
În concluzie, protagonistul operei literare.../fragmentul operei literare...de...reprezintă
prototipul omului perseverent/ conștient/harnic/ răsfățat/needucat...care știe să se impună în
fața celorlalți, oferindu-le un model (sau nu) de comportament demn de urmat.

Încadrare în genul literar

Textul X de Y/Textul fragmentar X de Y (epic/dramatic) aparţine genului:
-LIRIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod direct, prin intermediul vocii eului
liric, care îşi face simţită prezenţa prin mărcile lexico-gramaticale (pronume/verbe la persoana
I/a II-a- exemple). Totodată, modul predominant de expunere este descrierea, care se îmbină
cu monologul liric, confesiv/adresativ. Nu lipsesc resursele expresive (exemplu de 3-4 figuri
de stil).
-EPIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, prin intermediul vocii
naratorului, principala instanţă a comunicării şi îşi face simţită prezenţa prin indici
morfologici la persoana I, pronume şi verbe, fiind un narator subiectiv/la persoana a III-a,
fiind un narator obiectiv. De asemenea, sunt prezente personajele (care sunt?), implicate, într-
o acţiune (ce se prezintă?). Nu lipsesc indicii de spaţiu şi de timp (ex.)
-DRAMATIC, deoarece sentimentele sunt exprimate, în mod indirect, este o reprezentare
scenică; textul este selectat din actul/ scena (care?). Apare conflictul dramatic interior/exterior
(care?). Numele personajelor, înaintea replicilor, iar modul predominant de expunere este
dialogul dramatic. Nu în ultimul rând, apar indicaţiile scenice (care sunt şi ce rol au?)
Încadrare în curentul literar

Romantismul
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(conditia poetului, natura, timpul, iubirea imposibilă
istoria.) O primă trăsătură care încadrează discursul liric în romantism o constituie prezenţa
antitezei (ex. +comentat). Poetul apelează la vis/somn, care devin un factor al cunoaşterii de
sine şi o formă de evadare din real. Este prezent sentimentul naturii, poetul preferă nocturnul
şi are atracţie către straniu, neobişnuit, excepţional, ceea ce presupune mister şi fascinaţie
(ex.) De asemenea, se manifestă interesul pentru specificul naţional, iar poetul respinge
imitarea modelelor antice apreciate de clasicism. Nu în ultimul rând, stilul este bogat în tropi
ca antiteza, comparaţia, metafora, hiperbola (ex+ comentare).
Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente
de...faţă de...care se află în deplin acord cu elementele...

Simbolismul
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(universul citadin-târgurile de provincie, fie marile
oraşe-, singurătatea, moartea, condiţia poetului într-o lume meschină, descompunerea
materiei, declinul). O primă trăsătură care încadrează discursul liric în simbolism o constituie
simbolul ...,care devine laitmotivul poeziei, şi are drept corespondenţe o serie de stări
sufleteşti, precum: spleenul, nevroza, angoasa, sufocarea, neadaptarea. Sunt prezente o serie
de motive literare: toamna, ploaia, odaia, parcul, cimitirul, marea, corabia, parfumul, culorile,
florile, instrumentele muzicale. Totodată, textul se caracterizează prin armonia şi prin
muzicalitatea versurilor datorită folosirii unor figuri de stil ale insistenţei: enumeraţia,
repetiţia şi paralelismul sintactic. De asemenea, pune accent pe muzicalitate, pe înnoirea
orizontului tematic. Nu în ultimul rând, este prezent versul liber (ex.)
Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic, astfel, Y transmite sentimente
de...faţă de...care se află în deplin acord cu stările interioare..
Realismul
Textul fragmentar selectat din opera X de Y se centrează pe tema (moravurile unei epoci, ale
unui mediu-care? legăturile individului cu contextul istoric, politic şi social, evoluţia sau
involuţia personajului-care?). O primă trăsătură o constituie preocuparea pentru obiectivitate,
care se manifestă la scriitorul realist prin adoptarea unei viziuni omnisciente şi omnipotente,
nararea faptelor făcându-se la persoana a III-a (verbe si pronume la persoana a III-a).
Naratorul este neimplicat, impersonal, omniscient, apelând la observaţie şi la analiză, pentru
descrierea fidelă a aspectelor de viaţă surprinse (care?) Totodată, se creează tipologii de
personaje (care?) Stilul operei este sobru, impersonal, tinzând către precizie şi concizie, iar
compoziţia este circulară, simetria operei. Nu în ultimul rând, scriitorul adoptă o atitudine
critică faţă de aspecte înfăţişate, faţă de personaje, fără idealizarea sau caricaturizarea lor. Prin
toate aceste trăsături, textul fragmentar al operei literare x, este o creaţie impresionantă pentru
perioada realismului.

Modernismul
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(cunoaşterii, contemplării, condiţiei poetului, arta
poetică). Un prim argument care încadrează textul X în modernism îl constituie cultivarea
principiului unor trăiri contradictorii (care?) De asemenea, ambiguitatea limbajului reiese din
utilizarea unor metafore surprinzătoare (care?+comentare) Totodată, poetul preferă versul
liber care?), tehnica ingambamentului şi metamorfoza (ex.) Nu în ultimul rând, se observă
intelectualizarea emoţiei (ideea?) Întreaga creaţie reprezintă o chintesenţă a mesajului poetic,
astfel, Y transmite sentimente de...faţă de...care se află în deplin acord cu stările interioare.
N.B. În genul epic, se observă cultivarea romanului de analiză psihologică şi al experienţei, al
dramei de conştiinţă şi de idei. Se pune accentul pe civilizaţia citadină, pe dezvoltarea analizei
psihologice, pe interioritatea personajelor şi nu pe acţiune. Este ales un intelectual, frământat
de numeroase probleme de conştiinţă. Se foloseşte introspecţia, monologul interior, stilul
indirect liber, tehnica fluxului de conştiinţă involuntară, pentru a evidenţia bogăţia sufletească
şi complexitatea personajelor. De asemenea, este prezent personajul-narator, iar perspectiva
narativă este subiectivă, cu relatarea întâmplărilor la persoana I (ex.) Totodată, nu se respectă
cronologia faptelor, dispare limita dintre ficţional si nonficţional şi are un caracter deschis.
Prin toate aceste trăsături, textul fragmentar al operei literare x, este o creaţie impresionantă
pentru perioada modernismului.

Tradiţionalismul
Textul liric X de Y se centrează pe tema...(copilăria, trecerea timpului, istoria, folclorul,
lumea rurală). Un prim argument care justifică încadrarea textului în tradiţionalism îl
constituie întoarcerea în timp prin evocarea unor vremuri care au reuşit să impresioneze prin
frumuseţea lor (care?). De asemenea, se promovează un text liric sensibil/interes şi pasiune
pentru folclor/ promovează lumea satului, prezentat ca spaţiu reprezentativ pentru specificul
etnic şi al datinilor străvechi. Nu în ultimul rând, poetul apelează la formule stilistice (care
sunt figurile de stil+ comentarea lor), care pun în evidenţă exuberanţa, frenezia, dar şi
dezlănţuirea eului liric.
Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
tradiţonalismului.

Neomodernismul sau Generaţia ’60

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(reinterpretarea miturilor, creatia, arta ca modalitate
de cunoastere, reacţia filosofică, problematica omului contemporan). Un prim argument care
justifică încadrarea textului în nemodernism îl constituie imaginile insolite într-un univers
poetic original, cu un imaginar poetic bogat şi inedit (ex.). Limbajul este presărat de o serie de
metafore (care sunt + commentate). Nu în ultimul rând, renunţarea la prozodia clasică şi
adoptarea structurii astrofice, a măsurii diferite de la vers la vers, a versului alb, a
ingambamentului (ex.)
Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
neomodernismului.

Postmodernismul sau Generaţia ’80

Textul liric X de Y se centrează pe tema...(cotidianul, banalitatea, periferia). Un prim
argument care justifică încadrarea textului în postmodernism îl constituie extinderea
narativităţii asupra poeziei, mai ales sub forma scriiturii de tip jurnal/cultivarea efectelor
exprimării directe (ex.). Totodată, se apelează la citat, colaj, parodie, ironie, parafrază şi la
alte forme de intertextualitate (ex.) Nu în ultimul rând, se constată desolemnizarea discursului,
valorificând prozaismul, refuzul stilului înalt, ermetic şi impersonal. (ex.).
Prin toate aceste trăsături, opera literară x, este o creaţie impresionantă pentru perioada
postmodernismului.

Pasoptismul
Textul liric/epic aparţine paşoptismului, deoarece scriitorul-poetul cultivă teme, precum
(istoria, natura, libertatea de creaţie, aspiraţia spre absolut, spiritul rebel, patriotismul). Apar o
serie de motive literare...(ex.) Principalul mijloc de expresivitate este antiteza...(ex.
+comentarea).
 Visulunei nopți de vară

William Shakespeare, autorul piesei, se naște în anul 1564 în Stratford-

upon-Avon, Anglia. Urmează școala primară, educația lui formală oprindu-se
aici. Se căsătorește în 1582 cu Anne Hathaway, făcând împreună 3 copii. În
1590 pleacă la Londra părăsindu-și familia și devine actor și dramaturg. La scurt
timp devine cel mai popular dramaturg din Anglia, fiind preferat atât de
Elisabeta I cât și de succesorul ei James I. După o carieră de succes in care scrie
37 de piese și 154 de sonete se retrage în satul său natal unde moare în 1616.
Este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori englezi ai tuturor
timpurilor.

Nu se știe exact când a fost scrisă sau jucată pentru prima dată piesa
“Visul unei nopți de vară”, însă este speculat că în jurul anilor 1595-1596. De
altfel, nu este cunoscut contextul precis în care are loc premiera, câteva teorii
fiind îndreptate către prezentarea acesteia în cadrul unei nunți aristocratice.

Piesa este structurată in 5 acte care cuprind câte două scene fiecare.
Acțiunea are loc în două planuri cetatea Atena, reprezentând planul terestru,
uman, din care se iese în pădurea fermecată, reprezentând planul feeric in care
are loc desfășurarea preponderentă a acțiunii, întorcându-se la sfârșit in planul
cetății unde are loc finalul piesei. Aceste două planuri sunt opuse atât prin natura
si rolul lor, cât si prin autoritățile care dețin puterea: În Atena autoritatea
supremă fiind reprezentată de Tezeu și având obiceiuri sociale și legi clare.
Celălalt plan este dominat, în schimb , de către cuplul de zei format din Titania
și Oberon, și fiind guvernat după legii proprii, mistice, și imprecise. În ciuda
acestui fapt se distinge o ierarhie a servitorilor fiecărui zeu. Acțiunea piesei este
predominant nocturnă.

Autorul plasează acțiunea într-o Grecie antică imaginară. El folosește

elemente preluate din aceasta: Atena ca loc de desfășurare a acțiunii, personaje
din mitologia greacă precum Tezeu, de la care împrumută însă doar numele,
Hippolyta, regina Amazonului, etc. Însă împrumută și elemente care aparțin
folclorului medieval al popoarelor Europene, în special a celor germanice:
legendalui Oberon, a lui Robin Goodfellow (Puck) și a zânelor pădurii. Însa
,spre deosebire de alte piese, nu poate fii găsită nici o inspirație reală pe baza
căreia este scrisă această piesă, cel mai probabil fiind născută din imaginația
autorului.

Tema principală prezentă în piesă este dragostea, aceasta apărând în mai

multeinstanțe, dar și relația dintre dragoste și putere. Cuplul format din Tezeu si
Hippolyta reprezintă „dragostea” din interese politice, un fenomen destul de
întâlnit în cercurile aristocratice înalte din perioada medievală și renascentistă ,
aceasta nu este bazată pe nici un fel de iubire propriu-zisă fiind expresia puterii
lui Tezeu asupra amazonienilor pe care ii cucerește, obligând-o pe regina lor să-i
fie soție împotriva voinței și a credințelor proprii, umilind astfel atât poporul
amazonian cât și pe ea. De altfel ea servește rolul unui trofeu care să arete
întregii lumii puterea lui Tezeu si a poporului grec.

Relația dintre Titania și Oberon reprezintă cuplul matur format din două
zeități cu poziții egale. Deși relația dintre ei este aparent bună până când apare
disputa copilului indian aflat în grija Titaniei, nici relația dintre ei nu este bazată
pe iubire, ci mai mult pe colaborarea dintre pentru a menține ordinea naturală al
lucrurilor. Limitele dintre ei sunt clar definite fiecare având proprii săi servitori
și propriile sale interese, de unde se naște situația conflictuală dintre ei. Din nou
apare dorința de putere, care îi este dovedită Titaniei prin umilire, Oberon
făcând-o,prin intermediul servitorului său Puck, să se îndrăgostească de Bottom
căruia îi și transformă capul într-unul de măgar pentru a accentua umilirea
Titaniei.

Relația dintre Lysanderși Hermiona reprezintă iubirea dintre doi

îndrăgostiți tineri, făcută imposibilă de Egeu, tatăl Hermionei, care vrea sa i-o
dea in căsătorie lui Demetrius, care la rândul său este îndrăgostit de Hermiona,
născându-se conflictul principal al piesei. Apare tema iubirii împotriva normelor
sociale și a voinței autorităților, un alt fenomen des întâlnit in societatea
medievală și renascentistă, și o temă reluată atât în piesa din cadrul piesei, cât și
în celebra piesă “Romeo șiJulieta” .Alături de eiapareși Elena, fata naivă care
este îndrăgostită de Demetrius. Iubirea dintre ei nu este însă reciprocă,
Demetrius dorind să o ia în căsătorie pe Hermiona. Relația dintre ei este
rezolvată cu ajutorul poțiunii magice care îl face pe Demetrius să fie îdrăgostit
de Elena. Deznodământul este unul fericit și pentru Hermiona și Lysander, care
primesc aprobarea de a se căsătorii din partea regelui Tezeu. De altfel Oberon
consideră ca pedeapsa Titaniei este de ajuns și o face să-și revină, pentru a se
împăca și pentru a reface ordinea naturală.

O tema care se desfășoară in paralel cu cea a iubirii este a teatrului, în

special a teatrului prost. Prin intermediul piesei puse de meșteșugari pentru
nunta dintre Hippolyta și Tezeu Shakespeare critică teatrul făcut fără pasiune,
pentru interese financiare și arată cât de prost poate deveni în aceste
circumstanțe. Ironia este dublată daca luăm în considerare ipoteza că Visul unei
nopți de vară a fost prezentată pentru prima datăîn cadrul unei nunți
aristocratice. De altfel autorul folosește piesa pentru a critica anumite obiceiuri
din teatrul renascentist, cum ar fi interpretarea rolurilor feminine de către
bărbați, actorii neprofesioniști a căror ocupație principală nu este teatrul, nevoia
de exersa în spații inadecvate, etc.