16.11.

2020
Moara cu noroc (de Ioan Slavici)

Redactează un eseu despre tema înavuţirii, prin raportarea la nuvela “Moara cu Noroc” de
Ioan Slavici.
Banul, promotor al dezumanizării

În cultura şi imaginarul nostru, banul are un rol foarte important. Imaginea banului este
legată de două atitudini foarte diferite: util şi dezirabil pe de o parte, periculos şi dispreţuit pe de
altă parte. Dorinţa de înavuţire este asociată de cele mai multe ori cu tendinţa de dezumanizare,
cu consecinţe nefaste asupra destinului uman. Acest lucru este ilustrat şi în nuvela Moara cu
noroc, unde, Ghiţă, în setea lui de îmbogăţire rapidă se degradează ca om şi se abate de la
valorile etice şi spirituale.
Tema nuvelei lui Slavici, respectiv setea de înavuţire este anunţată încă din incipit, fiind
integrată în mesajul moralizator al bătrânei soacre: “Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci,
dacă-i vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Avertismentul bătrânei traduce
experienţa de viaţă tradiţională, întemeiată pe morală, credinţă şi reguli statornice care afirmă că
în casa omului cinstit banul venit, pe altă cale decât aceea a trudei, preface liniştea în chin.
Motivele anticipative din expoziţiune, respectiv drumul care şerpuieşte, urcă şi coboară –
semn al oscilării lui Ghiţă între dragostea pentru familie, şi patima pentru bani care pune
stăpânire pe el; zona sălbatică, aridă, pe care nu cresc decât mărăcinii - anticipare a destinului
tragic a lui Ghiţă, pentru care moara se dovedeşte un loc aducător de nenorocire; pădurea arsă în
jurul căreia se rotesc corbi – simbol al morţii; cele cinci cruci, semn că oamenii şi-au pierdut
credinţa şi că îşi pot pierde viaţa în acele locuri rele.
Finalul confirmă prevestirea nefastă de la început, “magia banului” aducând cu sine o
întreagă galerie de patimi care devorează sufletul: dezbinarea, ura, gelozia, răzbunarea,
minciuna, deşertăciunea, crima – aspecte ale dezumanizării.
Dorinţa de înavuţire îi provoacă cizmarului Ghiţă un conflict interior care se manifestă
prin diferite stări comportamentale, iar transformările lui sunt surprinse prin conturarea
gesturilor, a gândurilor, a faptelor. Devenit hangiu la cârciuma Moara cu noroc, el se plasează la
răspântia dintre două lumi, cu reguli diferite, chiar opuse: lumea ordinii şi legilor, reprezentată de
jandarmul Pintea şi lumea lui Lică Sămădăul, în care domneşte fărădelegea; Ghiţă este intrusul,
un om care nu reuşeşte să echilibreze balanţa. Dezechilibrul lui vine atât din situarea la
interferenţa celor două sisteme sociale, pe care Ghiţă îşi imaginează că le poate eluda prin
duplicitate, cât şi din dorinţa imposibilă de a armoniza propriile tendinţe şi impulsuri.
Se constată, astfel, un dezechilibru profund între bani-familie-virtute- fericire. Faţă de cei
din jur, Ghiţă începe să manifeste un comportament agresiv, brutal: “se aprindea pentru orişice
lucru de nimic”. Prezenţa lui Lică îi tulbură lui Ghiţă liniştea psihică, dar nu rezistă ispitei
îmbogăţirii: “se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică, vedea banii
grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii”. Din acest moment începe procesul de
înstrăinare definitivă de familia lui. Se arată foarte amabil cu Sămădăul, regretă că are familie şi
că nu poate să se împlice şi mai mult în colaborarea cu el, ba chiar o aruncă pe Ana în braţele lui.
În sufletul lui Ghiţă se naşte şi sentimental de gelozie.
Treptat, Ghiţă, care fusese odată om cinstit, se obişnuieşte cu înţelegerile tacite şi
dezonorante, găsindu-şi următoarea scuză: “Ei! Ce să-mi fac?...Aşa m-a lăsat Dumnezeu!...Ce
să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că
are cocoaşe în spinare.” Patima banului pune stăpânire pe mintea lui şi duce o încrâncenată luptă
interioară; autorul urmăreşte în detaliu oscilarea lui Ghiţă între bine şi rău.
Proverbul românesc “Banul este ochiul dracului” ilustrează foarte bine patima lui Ghiţă.
Convingându-se că Lică este hoţ şi criminal, protagonistul nuvelei îl trădează, apoi îşi ucide soţia
şi este ucis la rândul lui de unul dintre oamenii lui Lică.
Personajele lui Slavici sunt mici universuri introvertite; îşi consuma dramele în
solitudine. Limbajul lor, precum şi cel al naratorului, este de tip regional, popular. Dialogul
contribuie la caracterizarea indirectă a personajelor şi susţine veridicitatea relaţiilor dintre ele.
Monologul interior şi stilul indirect liber sunt principalele mijloace de investigare psihologică.
Astfel, mesajul din conţinutul nuvelei este moralizator; omul este îndemnat să se
mulţumească cu cât are şi să nu râvnească la ce nu-i aparţine ca să fie fericit.

Realizat de,
Abăhnencei Alin Andrei
Clasa a X-a A