Moara cu noroc

de Ioan Slavici
Textul literar „Moara cu noroc" este publicat în 1881, în volumul intitulat „Novele din popor". Este o
nuvelă psihologică, specie a genului epic, în proză, cu un singur fir narativ, care prezintă un conflict
puternic, redat în manieră obiectivă, între personaje bine conturate, individualizate prin detalii semnificative;
conflictul se dezvoltă pe două coordonate, una exterioară, care urmăreşte firul propriu-zis al evenimentelor,
și una interioară, prin definirea implicațiilor pe care le au faptele în planul conştiinței personajului. Slavici se
remarcă prin finețea observației în ceea ce privește descrierea stărilor sufleteşti și a transformărilor
comportamentale determinate de acestea.
Nuvela „Moara cu noroc" este o proză de factură realistă, în cadrul căreia se remarcă: obiectivitatea
perspectivei narative, omnisciența și omniprezența naratorului, relatarea la persoana a treia, veridicitatea,
inspirația din realitate prin prezentarea societății ardelenești de la sfârșitul secolului al XIX- lea, descrierile
detaliate, stilul sobru, fără figuri de stil și exprimare exactă.
Concepţia artistică ce stă la baza nuvelei este modernă, fapt care duce la crearea unor personaje
deosebite de cele din nuvelistica anterioară a lui Slavici. Moara cu noroc dezvoltă şi un conflict puternic,
susţinut de ciocnirea de interese generate de puterea banului, care conduce, în cele din urmă, la înstrăinare.
Analiza procesului de înstrăinare nu are egal în opera lui Slavici. Intervine, ca tehnică narativă modernă,
analiza psihologică, centrată pe descrierea procesului de mutilare a conştiinţei lui Ghiţă, personajul principal
al nuvelei.
Un episod reprezentativ este acela al înfruntării între Ghiță și Lică ce are loc în capitolul V. Deși Lică
și-a făcut o dată apariția la moara cu noroc, nu a avut loc încă o discuție efectivă între ei. Ghiță și-a cumpărat
câini, pistoale și a angajat pe Marți, un ungur înalt ca un brad. A înțeles că în zadar se înțelegea cu arendașul
și în zadar se punea bine cu stăpânirea, dacă nu era om al lui Lică, pentru că acesta stăpânea în fapt
drumurile. Când, în sfârșit, Lică își face apariția la moară însoțit de oamenii lui, Ghiță domină scena prin
forță fizică, hotărâre și orgoliul de a nu se lăsa batjocorit. Deși acceptă să i se ia banii din casă, își impune la
rândul său condițiile. Totuși, din această scenă cheie a nuvelei, lupta necruțătoare în care se angajează Ghiță
cu ceilalți și cu sine însuși este pierdută, prin acceptarea tovărășiei cu Lică , primul gest dintr-o serie de
abateri. Tonul amenințător al lui Lică după plecarea lui Ghiță anticipează turnura evenimentelor.
Alt episod este acela al depoziției și al judecății. Ghiță și-a pierdut autoritatea morală, este vulnerabil
și manipulat cu ușurință de Lică. Deși nu este conștient în ce este implicat fără voia lui, se simte vinovat și
suferă în primul rând din cauza suspiciunii comunității. Lică este cel care domină incontestabil întreaga
situație prin promptitudinea adecvării, mobilitatea reacțiilor, capacitatea diabolică de a dirija mecanismele
justiției și ale opiniei publice: într-o zi și o noapte ucide trei oameni, pradă, inculpă dușmanii direcți, îl trece
sub bănuială pe Ghiță, dezarmează și face ridicol pe Pintea. Mai mult, adâncește ruptura între Ghiță și Ana.
Ghiță devine o unealtă într-un sistem de intrigi și fărădelegi.
Nuvela începe cu un precept moral izvorât din experienţa şi înţelepciunea bătrânească: ”Omul să fie
mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit” şi are o structură
circulară, deoarece, în final, bătrâna revine şi punctează drama cu o altă replică din popor:„aşa le-a fost dat”.
Firul epic al nuvelei este amplu, prezentând un conflict puternic în mod gradat, dozând momentele de
tensiune maximă, anticipate prin pauze descriptive, iar secvențele narative sunt construite prin înlănțuire,
evidențiind tema care prezintă consecințele nefaste pe care le are setea de îmbogățire asupra destinului
uman.
Forţa nuvelei este dată de analiza psihologică, centrată pe descrierea procesului de mutilare a
conştinţei lui Ghiţă, cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, zugrăvit pe multiple planuri,
surprinzând mai ales lupta dintre fondul uman cinstit şi dorinţa nefirească de înavuţire.
Nuvela realist-psihologică “Moara cu noroc” are o valoare incontestabilă, în special datorită
complexităţii personajelor puse în situaţii dramatice şi a relaţiilor stabilite între acestea, surprinse cu realism
de către autor.