Salvador Dali - Rastignirea Fiului, asa cum a vazut-o Tatal "Rastignirea", dupa numele ei original "Hristos al Sfantului Ioan

al Crucii", este o lucrare a celebrului pictor Salvador Dali (11 mai 1904 - 23 ianuarie 1989). Dali a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant de seama al curentului suprarealist in arta. Datorita comportamentului sau non-conformist, Dali este exclus din grupul artistilor suprarealisti, lucru care nu-l impiedica insa sa se considere "singurul artist capabil de a capta formele suprareale". Este renumita vorba pe care Dali o spunea despre sine: "Singura diferenta dintre mine si un nebun este ca eu nu sunt nebun!" In lucrarile lui Dali regasim motivul timpului, al pacatelor, al distorsionarii realitatii altfel decat o percepem noi. Dali recurge la spatii largi, in care include o mare cantitate de elemente (oameni, animale, obiecte), intr-o combinatie irationala a raporturilor si o deformare ampla a realitatii. "Hristos al Sfantului Ioan al Crucii" - lucrarea lui Salvador Dali Aceasta lucrare a lui Salvador Dali a fost inspirata (poate) dupa o schita asemanatoare, desenata de Sfantul Ioan al Crucii, dupa cum ne spune si numele original al lucrarii. Lucrarea lui Dali este o opera de mari dimensiuni, pictata in ulei pe panza, in anul 1951. Avand o inaltime de 205 centimetri si o latime de alti 116 centimetri, lucrarea acestuia se pastreaza astazi in Muzeul Kelvingrove, din Glasgow, Scotia. Se crede ca pentru a lucra aceasta perspectiva neobisnuita a Rastignirii, Salvador Dali s-ar fi inspirat din singurul desen al Sfantului Ioan al Crucii, ajuns pana la noi. In anii 1945 si 1950, biograful sfantului, anume Bruno de Jssus-Marie, a infatisat acest desen realizat de Sfantul Ioan al Crucii zugravilor de atunci, adica lui Jose Maria Sert si lui Salvador Dali. Schita lui Ioan al Crucii este punerea pe hartie a unei viziuni mistice avute de sfant undeva intre anii 1474-1477, in Manastirea din Avila. Desenul sfantului este unul de mici dimensiuni, fiind lucrat pe pergament si daruit, mai apoi, maicii carmelite Ana Maria de Jesus. Imaginea schitata trimite direct la o viziune celesta, la o perspectiva dumnezeiasca asupra Rastignirii. Rastignirea Fiului, asa cum a vazut-o Tatal "Rastignirea" lui Dali il infatiseaza pe Iisus Hristos rastignit, insa nu in modul in care suntem noi obisnuiti sa privim aceasta scena dramatica, ci dintr-o perspectiva cu totul si cu totul neobisnuita: Hristos rastignit este privit de sus, de undeva din ceruri, ca si cum Tatal ar fi Cel care priveste spre Fiul Sau cel rastignit. Lucrarile cu tenta religioasa ale lui Salvador Dali, de catre multi considerate drept forme de apostazie, contin insa subtile sensuri crestine. Dupa cum Sfantul Vasile cel Mare ii indemna pe tineri, anume "sa ia din toate numai ceea ce este bun", tot asa putem spune si noi acum, anume sa luam din toate aspectul cel bun, lasand deoparte pe celelalte.

Parintele Nicolae Steinhardt, vorbind despre aceasta lucrare, in cartea "Primejdia marturisirii", spune: "Sunt convins ca Salvador Dali este un mare artist si tot atat de convins ca este si un mare artist crestin. M-am referit la Rastignirea pictata de el, unde trupul spanzurat pe lemn nu este privit din fat si de pe sol, ci din inaltimea cerurilor, asa cum l-ar fi vazut Dumnezeu, privind catre crucea de pe Golgota. Tabloul infatiseaza numai capul prabusit, umerii incovoiati si un soi de comprimare a trupului zarit in perspectiva verticala. Este o lucrare de formidabila putere emotiva, o viziune cu totul neasteptata, cutremuratoare si, fireste, de mare indrazneala, caci cuteaza sa substituie viziunii obisnuite a omului (artistului) viziunea unui observator sideral." Oare poate fi durere mai mare pentru un parinte decat aceea de a-si vedea fiul omorat ?! "Tatal nostru care este in ceruri" si-a lasat Fiul sa moara pentru pacatele noastre. Cand ne gandim la violenta mortii suferinte de Mantuitorul nostru, pe Cruce, se cade sa ne gandim si la durerea pe care Dumnezeu Tatal a simtit-o in acel moment, vazandu-si Fiul rastignit de cei pentru care s-a intrupat, si pe care inca o simte, in fiecare moment in care noi il rastignim din nou pe Fiul Sau. Lucrarea lui Dali mai poate fi inteleasa si ca infatisand, prin pozitia si unghiul Crucii, un fel de triunghi, cu baza in sus si varful in jos, trimitand prin aceasta la Sfanta Treime, care isi indreapta toata dragostea si purtarea de grija inspre pamant, inspre oameni si inspre intreaga faptura. Teodor Danalache

Vntoarea de fluturi In imaginea data distingem un cadru natural surprins intr`o ipostaza diurna sau nocturna, in care luna, aproape noua, prezenta pe cer, risipeste o lumina feerica asupra miristii care parca te ingheata la o singura privire. In vazduh exista nori densi, care par pufosi, dar in acelasi timp incarcati si grei, care parca alcatuiesc o lume paralela cu cea pamanteana. Coborand pe pamant, este surprinsa imaginea unui camp, unui teren agricol, pe care sunt presarate niste mori de vant. Ceea ce face morile de vant atat de speciale este ca aceasta parca ar fi rasarit pe neasteptate, fara a fi suferit vreun aport din partea omului, de parca nicio mana umana nu ar fi intervenit la inaltarea lor. Acestea parca sunt facute din sol, desprinse din sol, una cu solul, niste creatii ale lutului. Ele functioneaza sub semnul fantasticului, ceea ce reflecta esenta creativitatii de care da dovada Salvador Dali in toate operele sale. Fluturii gigantici exprima puritatea si frumustetea locului, fac parte din decor, din fantastic. Acestia se cumpun din patru parti, la fel ca si elicea. In acest mod, pictorul impune o ilucize perceptiva, o fuziune intre distingerea si confundarea elicelor morilor de vant cu niste fluturi, de care acestea sunt substituite. Se creeaza astfel o analogie fluture-elice, ceea ce inseamna ca fluturii au fost inzestrati cu responsabilitatea bunei functionari a morii de vant. Fluturele, prin natura lui, inseamna culoare, puritate, pace, spontaneitate si nu in ultimul rand, tinerete, deoarece orice fluture traieste numai o singura zi pe pamant. In tot acest cadru natural-fantastic putem distinge un om, in mana caruia nu usor putem observa o plasa folosita in captura insectelor, in cazul de fata, fluturi. Marimea entitatii umane denota o usoara ironie a autorului deoarece, in cazul de fata, fluturii sunt prea mari pentru a fi prinsi cu o plasa asa de mica, au un rol prea important si domina peisajul prin perfectiunea si maretia lor.

Primavara (Primavera) - Sandro Botticelli Primavara (Primavera), de Sandro Botticelli, a fost una dintre cele mai admirate lucrari, fiind celebra inca de la expunerea sa la Florenta. Sub forma evocarii gradinilor Raiului, pictorul va simboliza tineretea, iubirea si bucuria de a trai, caci asemeni primaverii care renaste in fiecare an, asa si omul tanjeste dupa iubire si tinerete vesnica, atat de dorite, dar niciodata atinse. Personajul feminin Venus simbolul iubirii si frumusetii, este centru de interes al lucrarii si imparte compozitia in doua zone, ca un adevarat ax de simetrie. Ea este usor dezaxata (spre dreapta) ceea ce creaza in ansamblu, impresia de instabilitate care se adauga la reprezentarea catorva din personajele in miscare. Alte personaje feminine sunt: Primavara, reprezentata de o femeie frumoasa, delicata si gratioasa, imbracata intr-o rochie ornamentata cu flori de primavara, apoi Cele 3 Gratii, seminude, acoperite doar de niste valuri stravezii care nu le ascund trupurile masive, sculpturale, dar pline de suavitate. Ele sunt prinse intr-un dans lent, gratios, au chipuri melancolice si usor triste. De cealalta parte a lucrarii, o nimfa a padurii care parca fuge speriata, este urmarita de Zefir, zeul vantului. In coltul din stanga tabloului, este asezat un tanar, la randul sau plin de gratie, imbracat dupa moda florentina si care potrivit unor speculatii actuale l-ar putea reprezenta pe Paris sau Hermes, ambii personaje mitologice. Reprezentand alaturi de Zefir, singurul personaj masculin, nu se cunoaste rolul sau in aceasta scena, descifrarea subiectului, intelegerea semnificatiei lui adanci fiind foarte dificile, in intregime ascunse la prima vedere. Planurile sunt fragmentate si vizibil esalonate spre fundal. Intreaga scena este obturata de o padure de portocali, privirea putand trece prin desisul ei doar in unele zone de lumina in care se banuieste infinitul.

Nasterea Venerei Nasterea Venerei, de Sandro Botticelli mult mai simpla in descifrarea semnificatiilor sale fata de lucrarea Primavara, nasterea Afroditei sau Venus este un omagiu adus frumusetii si iubirii, personajul intruchipand idealul sau de frumusete feminina. Compozitia mult mai simpla, organizata la fel de riguros si pe baza consonantelor muzicale, prezinta planuri mai legate si unite intre ele prin prezenta apelor marii din care s-a nascut zeita, ape ce reprezinta elementul de legatura. Ca si in cazul Primaverii, tabloul este inchis in partile laterale, ca o scena de teatru, de prezenta unei paduri si a unor personaje surprinse in plina miscare. Impresia de instabilitate este accentuata prin plasarea zeitei pe un ax de simetrie descentrat. Aici miscarea este mult mai accentuata, chiar daca zeita este calma si nemiscata, iar compozitia dominata de verticale si orizontale, prin personajele care plutesc (linii oblice) si incearca sa aduca scoica zeitei spre mal sau personajul feminin (care reia personajul Primaverii din lucrarea precedenta) ce iese in intampinarea zeitei cu un val protector, fluturand. Lumina uniforma este element de legatura, culorile fiind aici mult mai deschise si luminoase.