Operele artistice ale lui Leonardo Da Vinci

Operele artistice ale lui

Leonardo Da Vinci
Bădoi Andrei
 :
Întreaga artă a secolului al XV-lea , cu izbînzile si problemele sale, a
fost rezumată si dusă pană la cea mai inaltă expresie a sa de mostenitorul
genial care a fost Leonardo da Vinci. Expresia şi proporţia, perspectiva si
anatomia; compoziţia geometrică strictă si « redarea » detaliului, relieful
figurilor si integrarea lor in peisaj, toate aceste exigente contrarii deveneau
pentru Leonardo compatibile graţie clarobscurului: la el, lumina si umbra
creeaza spaţiul, învaluie formele, estompează departările, armonizează
culorile si sunt uneori parcă variabilă materia a tablourilor sale, care sunt
geniale şi în zilele noastre.

Scopul acestei lucrări este aprofundarea cunoştiinţelor despre

Leonardo da Vinci şi operele sale care au revoluţionat omenirea
renascentistă. Prin intermediul acestei lucrări se speră ca imaginea acestui
valoros om de ştiinţă şi rafinat artist să capete o dimensiune cu totul nouă şi
în acelaşi timp potrivită geniului său creator în minţile tuturor celor ce ştiu
să aprecieze geniul la adevărata lui valoare.
 Leonardo da Vinci este
una dintre cele mai
cunoscute personalităţi
ale istoriei. Interesat de
toate laturile cunoaşterii,
acesta a lăsat posterităţii
opere de mare valoare în
domeniul artei, dar şi
schiţe ale unor
tehnologii care lasă să se
întrevadă o viziunea Autoportret - Leonardo da Vinci; cretă roșie pe hârtie;
aparte asupra viitorului. 33.3 × 21.3 cm; cca 1512; Biblioteca Regală, Torino
 Leonardo da Vinci (15.04.1452 –
02.05.1519) a fost un pictor, desenator,
sculptor, arhitect şi inginer italian de
geniu, întruchipând poate mai mult ca
oricine idealurile umaniste ale
Renaşterii. Cina cea de Taină (1495–
1498) şi Mona Lisa (cca 1503–1506)
sunt printre cele mai cunoscute şi
totodată impozante picturi ale Renaşterii.
Caietele sale ne dezvăluie spiritul
ştiinţific, iscoditor, şi ingeniozitatea lui
mecanică, situându‑l cu mult înaintea
timpului său.

Leonardo da Vinci: Anatomia umărului -

Royal Library, Windsor Castle
Faima neasemuită de care s‑a bucurat în timpul vieţii, trecută prin filtrul criticii de
artă, a rămas neatinsă până azi şi se datorează, în mare măsură, neobositei dorinţe
de cunoaştere care i‑a îndrumat gândirea şi felul de‑a fi. Un artist înnăscut,
considera că ochii sunt principalul făgaş către cunoaştere. Dintre toate simţurile
omului, Leonardo preţuia cel mai mult vederea, întrucât numai ea transmitea
realităţile experienţei imediate cu precizie şi fără greşeală.
Prin urmare, fiecare fenomen
perceput devenea obiectul
cunoaşterii, iar saper vedere (în
italiană, să ştii să vezi) a fost
marea temă a studiilor sale. Şi‑a
folosit puterea creatoare în toate
domeniile ce foloseau
reprezentarea grafică: pictură,
sculptură, arhitectură şi inginerie.
Însă nu s‑a oprit aici. Ajutat de
inteligenţa sa sclipitoare, de
puterea neobişnuită de observaţie
şi de măiestria de desenator, a
realizat studii asupra naturii, fapt
ce i‑a permis să exceleze în artă şi
ştiinţă deopotrivă.
Moştenirea lăsată de Leonardo în pictură e mai degrabă
modestă ca întindere. Doar 17 dintre picturile ce‑au rezistat
timpului îi pot fi atribuite cu certitudine, dintre ele făcând
parte şi cele neterminate. Două dintre cele mai de seamă
compoziţii ale sale – Bătălia de la Anghiari şi Leda,
ambele abandonate – ne‑au parvenit doar prin reproduceri.
Chiar şi aşa, aceste câteva creaţii dau seama unicităţii
artistului căruia Giorgio Vasari, în studiul său Vieţile celor
mai însemnaţi arhitecţi, pictori şi sculptori italieni (1550, a
doua ed. 1568) i‑a atribuit rolul de părinte al Renaşterii
propriu‑zise. Lucrările sale, neatinse de vicisitudinile
doctrinelor estetice din secolele ulterioare, au tăinuit de‑a
lungul vremii în toate colţurile lumii ca nişte capodopere
desăvârşite ale picturii.
Peter Paul Rubens - Batalia de la Anghiari 
Reproducere dupa Leonardo da Vinci (opera originală fiind pierdută)
Leonardo da Vinci: Leda şi lebăda
Nenumăratele scrieri închinate lui
Leonardo da Vinci de artişti precum
Vasari, Peter Paul Rubens, Johan
Wolfgang von Goethe sau Eugéne
Delacroix laudă mai presus de toate
talentul lui pentru expresie, capacitatea
de a depăşi cadrul tehnic şi narativ pentru
a aduce la suprafaţă sentimentul.
Însuşirile sale excepţionale, îndeosebi
simţul fin de observaţie şi intuiţia
creatoare, au ieşit la iveală încă de când
lucra la un înger din pictura maestrului
său, Botezul lui Hristos (cca 1472–1475).
Leonardo îşi înzestrează îngerul cu o
mişcare firească, îi dă un aer degajat şi o
privire misterioasă, deopotrivă conştientă
de lumea exterioară şi lăuntrică. În
porţiunea de peisaj din aceeaşi pictură
găseşte noi forme de expresie pentru
ceea ce el numea „experienţa naturii“:
fundalul apare neclar, de parcă s‑ar afla
într‑un nor de ceaţă. Botezul lui Hristos (cca 1472–1475).
În Madonna Benois (1475–1478),
Leonardo izbuteşte să dea unui tipar
tradiţional de pictură o tentă nouă,
expresivă şi nefiresc de suavă, prin
înfăţişarea pruncului Iisus
întinzându‑se cu delicateţe după
floarea din mâna Mariei. În Potretul
Ginevrei de’ Benci (cca 1480)
deschide noi drumuri în portretistică
prin felul unic în care uneşte
aproapele cu departele şi prin
splendida redare a luminii şi
volumului. Învăluie trupul vlăguit
al Sfântului Ieronim (1480,
neterminată) într‑o lumină gravă,
dându‑i o înfăţişare realistă ce‑şi trage
seva din cunoştinţele sale anatomice.
Măiestria cu care Leonardo redă
gesturile şi expresiile chipului îi
insuflă lui Ieronim o adâncă
Madonna Benois (1475–1478)
amărăciune, nemaiîntâlnită în pictură.
Îmbinarea tehnicii excelente cu gesturi de puternică vibraţie emoţională, sau, cum spunea
Leonardo, „mişcare fizică şi spirituală“, reprezintă preocuparea sa de căpătâi în Adoraţia
magilor, prima sa operă de anvergură cu mai multe personaje (începută în 1481). Deşi nu e
terminată, compoziţia ne dezvăluie procedeul rafinat al maestrului. Pentru a reda diverse
elemente din pictură, Leonardo aplică straturi de culoare în tuşă foarte subţire prin tehnica
reliefului sfumato (trecerea delicată de la lumină la umbră). Există o deosebire clară între
reprezentarea grupului Fecioarei cu Pruncul şi reprezentarea în subsidiar a elementelor din
împrejurimi, vădind un simţ perfect al compoziţiei. Un arc de discipoli care se închină
mărgineşte piramida Fecioarei Maria înconjurată de magi. Şi totuşi, din punct de vedere
tematic, există între ei o legătură strânsă: ipostaza şi figurile personajelor – cel mai vizibil
în grupul de păstori care se roagă – înfăţişează mai multe straturi de adâncă uimire.

Adoraţia magilor

Fecioarei între stânci (1483–1486)
Prima versiune a Fecioarei între
stânci (1483–1486) surprinde cel mai pur
stil de pictură al artistului şi înfăţişează
întâlnirea în sălbăticie dintre tânărul Ioan
Botezătorul şi Iisus întorcându‑se acasă din
Egipt, episod apocrif. Pentru a crea efectul
dorit, Leonardo s‑a folosit de toate
mijloacele pe care le avea la îndemână ca
scena să pară ireală: culori în tonuri blânde
(prin sfumato), grota întunecată din care
personajele ies scăldate în lumină,
atitudinea lor tăcută, gestul plin de înţeles al
îngerului (singurul întors cu faţa către
privitor) prin care Ioan este desemnat
mijlocitor între Fiul lui Dumnezeu şi
omenire, toate acestea se împletesc pentru a
crea – deşi în chip formal şi bazat pe
şabloane – o operă artistică de înaltă
expresivitate.
 Cina cea de Taină (1495–1498)

Cina cea de Taină (1495–1498) e una dintre cele mai cunoscute picturi din lume.
Compoziţia scenei e magistrală prin simplitatea sa. Efectul provine din contrastul izbitor
între atitudinea celor 12 apostoli şi cea a lui Iisus. Leonardo reprezintă un moment
tensionat, în care Iisus le declară apostolilor la masa de Paşte: „Unul dintre voi mă va
vinde“. Apostolilor le scapă înţelesul tainic al vorbelor şi se arată foarte tulburaţi, dar
Hristos e conştient de menirea lui şi stă singur ca o statuie a seninătăţii. Doar o altă
persoană mai ştie taina şi aceea este Iuda, care face parte şi este totodată înlăturat din
mişcarea tovarăşilor săi. Astfel izolat, el devine al doilea personaj solitar din grup,
întruchipând vinovatul.
Prin concepţia profundă a temei, prin aranjamentul simplu, însă perfect al personajelor,
prin atitudinile apostolilor scoase în evidenţă prin gest, expresie facială şi manieră, prin
dramatismul şi în acelaşi timp caracterul sublim al redării, Leonardo a atins un prag de
expresivitate devenit model în pictură. Generaţii succesive de pictori, printre care şi
Rubens sau Rembrandt, au fost profund impresionaţi de opera lui Leonardo şi s ‑au lăsat
influenţaţi de ea şi de calitatea ei narativă. Ea a stat şi la baza celor mai reuşite pagini de
proză ale lui Goethe. A devenit cunoscută prin nenumăratele reproduceri şi multiplicări,
notabilă fiind cea realizată de Raffaello Morghen la 1800. Cina cea de Taină face parte din
tezaurul umanităţii şi a rămas până azi una dintre cele mai fascinante picturi din lume.

Cina cea de Taină - Detaliu: primul grup din Leonardo da Vinci - Figura lui Isus
dreapta lui Isus
Între 1500 şi 1506, Leonardo realizează trei lucrări de căpătâi ce aveau să ‑l consacre şi să ‑i
sporească faima: Fecioara cu Pruncul şi Sfânta Ana (cca 1502–1516), Mona Lisa (cca
1503–1506) şi Bătălia de la Anghiari (1503, neterminată). Fecioara cu Pruncul şi Sfânta
Ana e aclamată de criticii florentini înainte chiar să fie gata. Calitatea tridimensională a
grupului, alături de efectele calculate ale tensiunii şi dinamicii în compoziţie fac din pictură
un izvor de inspiraţie pentru clasici şi manierişti deopotrivă.

Fecioara cu Pruncul şi Sfânta Ana (cca 1502–1516)

Mona Lisa devine punct de reper pentru toate portretele viitoare.
Pictura înfăţişează o femeie, identificată în sec. XXI a fi Lisa del
Giocondo, soţia negustorului florentin Francesco del Giocondo, de
unde şi cealaltă denumire a lucrării: La Gioconda. Ne este prezentat
bustul femeii, cu un peisaj îndepărtat în fundal. Deşi procedeul pare
simplu, sinteza expresivă realizată între model şi peisaj situează
opera în canonul celor mai cunoscute şi mai analizate picturi din
toate timpurile. Liniile delicate în care sunt redate părul şi
îmbrăcămintea femeii, folosind tehnica sfumato, îşi găsesc
răspunsul în unduirea văilor şi a râurilor din fundal. Senzaţia de
armonie desăvârşită prezentă în pictură şi cu precădere în surâsul
schiţat al modelului se înscrie în ideea legăturii cosmice care uneşte
omenirea cu natura, făcând din această operă o mărturie a viziunilor
şi geniului lui Leonardo. Tânărul Rafael reproduce o versiune
timpurie a lucrării pentru a‑i servi ca model la Portretul
Maddalenei Doni (cca 1506).
 
Mona Lisa de Leonardo da Vinci
Raphael - Raffaello Sanzio -Portretul Maddalenei Doni (cca 1506).
Buna Vestire este o pictură realizată de Leonardo da Vinci  în jurul
anului 1475, aflată la Galeria Uffizi, Florența. Pentru o lungă
perioadă de timp opera i-a fost atribuită lui Domenico Ghirlandaio,
până când experții au descoperit că-i aparține lui Leonardo.

Buna Vestire
Portretul Ginevrei Benci este o pictură realizată de Leonardo da Vinci în jurul
anului 1475, aflată la National Gallery of Art, Washington D.C. Tabloul este
inspirat după sculptura Tânără cu un buchet de flori realizată de Andrea del
Verrocchio, artistul care l-a influențat pe Leonardo.
Din păcate, tabloul pictat pe lemn de plop a fost mutilat prin îndepărtarea părții de
jos, prin tăiere cu ferăstrăul, probabil datorită stării precare în care se afla. Se crede
că la origine tabloul avea proporția laturilor 3x4,4, adică dimensiunile de 38,8 x 58
cm.
Madona cu garoafă este o pictură realizată de Leonardo
da Vinci între anii 1478 și 1480, aflată la Alte Pinakothek,
München
Pictura îl înfațișează pe Sfântul
Ieronim în timpul retragerii sale
la Deșertul Sirian, unde a trăit o viață de
pustnic. Sfântul Ieronim îngenunchează
într-un peisaj stâncos, uitîndu-se spre un
crucifix care poate fi observat slab schițat
în extremitatea dreaptă a picturii. În
mâna dreaptă el are o piatră. La
picioarele lui stă leul, care a devenit un
companion loial, dupa ce i-a fost extras
un ghimpe din labă.
Pe partea stângă a panoului de fond este
reprezentat un peisaj îndepărtat cu un lac
înconjurat de munți. În partea dreaptă,
caracteristica perceptibilă este o biserică
slab-schițată, văzută prin deschiderea
rocilor.
Compoziția picturii este inovatoare
Sfântul Ieronim este o pictură realizată de
pentru forma de trapez oblică figurată de Leonardo da Vinci în jurul anului 1480, aflată la
sfânt. Muzeele Vaticane (Pinacoteca Vaticanului)
Dama cu hermină este o pictură realizată de Leonardo da Vinci probabil între
anii 1483 și 1490, aflată la Muzeul Czartoryski din Cracovia, Polonia.
Personajul a fost identificat ca fiind Cecilia Gallerani.
Leonardo a pictat acest portret în timp ce lucra la Milan pentru Lodovico
Sforza, unul dintre cei mai bogați și puternici principi ai Renașterii din Italia.
Madona Litta este o pictură de la sfârșitul secolului al XV-lea atribuită lui Leonardo da
Vinci care o înfățișează pe Fecioara Maria și pe Iisus Hristos ca bebeluș. Este expusă
la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Rusia.
Există multe replici ale operei create de alți pictori renascentiști. O schiță preliminară a
capului Fecioarei desenată de Leonardo se află la Muzeul Luvru din Paris. Unii cercetători
consideră că nu este opera lui Leonardo ci a elevului său Giovanni Antonio Boltraffio, în
principal din cauza poziției ciudate a copilului. A fost pictată în anii 1480 pentru casa de
Visconti din Milano, urmând ca mai târziu să ajungă la familia Litta, unde a rămas timp de
câteva secole. În1865, Alexandru al II-lea al Rusiei a achiziționat-o de la Contele Litta și a
depozitat-o în Muzeul Ermitaj, loc în care se află și astăzi. Muzeul a transferat pictura de
pe lemn pe pânză. A apărut și în filmul din 2006, Codul lui Da Vinci.
Portretul unui muzician (în italiană Ritratto di musico) este o pictură realizată
de Leonardo da Vinci în jurul anului 1490, aflată la Pinacoteca ambroziană.
Mâna și hârtia muzicianului au fost găsite dedesubtul retușărilor, ele dând acest
titlul operei.
Frumoasa fierăriță este o pictură realizată de Leonardo da Vinci
între anii 1490 și 1496, aflată la Muzeul Luvru din Paris.
Personajul din opera lui Leonardo ar putea fi Lucrezia Crivelli.
Salla delle Asse este o pictură relizată de Leonardo da Vinci între
anii 1498 și 1499, aflată la Castelul Sforzesco. Ea a fost pictată în
camerele din turnul de nord-est al castelului, mai exact pe secțiunile
superioare ale pereților laterali.
Madona cu fus este titlul dat celor două picturi realizate de Leonardo da
Vinci în 1501.
Bacchus este o pictură realizată de Leonardo da Vinci între anii
1510 și 1515, aflată la Muzeul Luvru din Paris. Deteriorările au
făcut ca picturii să-i fie recunoscut cu greu artistul.
După 1507, fie că se află la Milano, la Roma sau
la Florenţa, Leonardo pictează foarte puţin. La
Milano, reia tema Ledei, care‑i dădea de furcă de
aproape un deceniu, şi termină probabil o versiune
verticală în 1513 (opera ne e cunoscută doar prin
reproduceri). Pictura e un model de figura
serpentinata (figură şerpuitoare), adică o figură
redată prin mai multe perspective întrepătrunse.
A fost izvor de inspiraţie pentru artişti precum
Rafael, care a desenat‑o, dar şi pentru manierişti
ca Jacopo da Pontormo. Desenele preliminare –
mostre din stilul său târziu – relevă o senzualitate
enigmatică.
În Roma pare să fi început lucrul la Sfântul
Ioan Botezătorul, terminat în
Franţa. Tabloul reprezentându-l pe Ioan
Botezătorul este ultima operă importantă a
lui Leonardo da Vinci. Pictura a fost
realizată cu trei ani înainte de moartea
artistului. Este evident în acest tablou stilul
caracteristic al lui da Vinci, bazat în mare
parte pe expresivitatea clarobscurului.
Silueta pusă în lumină a sfântului ni se
dezvăluie din întuneric.
Este greu de definit sursa luminii care
cade asupra lui. Compoziția tabloului
creeaza senzația de monocromie, de
culoare unică dominantă. Tabloul prezintă
un personaj de o frumusețe ambiguă,
hermafrodită, impenetrabilă. Privindu-l,
spectatorul aproape hipnotizat ezită,
neștiind dacă este vorba despre un bărbat
sau despre o femeie. Sfântul Ioan Botezătorul
Leonardo pictează foarte puţin în Franţa, preferând să‑şi rânduiască şi să ‑şi
redacteze studiile ştiinţifice, tratatele de pictură, precum şi câteva pagini din
tratatul de anatomie. În aşa‑numiteleViziuni despre sfârşitul lumii sau Potopul,
descrie cu risipă de imaginaţie forţele primordiale ce domină natura, lăsând
totodată să se întrevadă pesimismul său.

Ultimii trei ani din viaţă şi‑i petrece în micul castel Cloux, lângă palatul regal de
vară de la Amboise, pe valea Loarei. Purta cu mândrie titlul de Premier peintre,
architecte et méchanicien du Roi („Prim pictor, arhitect şi inginer al Regelui“).
Continuă să facă schiţe pentru baluri, însă regele îl consideră un oaspete de
onoare şi îi oferă libertate totală. Câteva decenii mai târziu, Francisc I avea să
vorbească despre Leonardo cu sculptorul Benvenuto Cellini, folosind numai
cuvinte de laudă şi de preţuire

Moare la Cloux şi este înhumat în biserica‑palat Sfântul Florentin. Biserica e

pustiită în timpul Revoluţiei Franceze şi e distrusă până la temelii la începutul
secolului XIX. Astăzi nu se mai cunoaşte locul mormântului. Melzi moşteneşte
întreaga avere artistică şi ştiinţifică a lui Leonardo.
Francis I primind ultima suflare a lui Leonardo da Vinci, de Ingres
 Concluzie:
Leonardo Da Vinci a trăit la sfarsitul unei dintre cele mai importante
epoci din istoria artelor: Renasterea italiană. Desi Italia produsese
deja un geniu dupa altul vreme de aproape 3 secole, Leonardo a fost
recunoscut chiar si in timpul vieţii ca o fiinţa exceptională – un geniu
printre genii. Leonardo Da Vinci este un personaj fascinant si
enigmatic. Profunda sa pasiune pentru cunoastere si cercetare a fost
cheia spre cunoasterea artistică si stiintifică in acelasi timp. Inovaţia
sa in pictură a influenţat arta italiană pentru mai mult de un secol
dupa moartea sa. Doar o parte dintre tablourile lui au supravieţuit dar
Monalisa este probabil cel mai celebru din lume. Om de spirit
universal, în același timp artist, om de știință și inventator, Leonardo
încarnează spiritul universalist al Renașterii și rămâne unul dintre
oamenii cei mai importanți din acea epocă.