Caprioara din vis

de V.Voiculescu

Prof.D.Seicean,CNME,SM

Literatura si arta fantastica sunt foarte greu de definit datorita multitudinii de forme pe care fantasticul le are
si care sunt foarte greu de delimitat. Acesta se naste din sentimentul de teama sau de neliniste existentiala,
determinate de aparitia unui element terifiant, sau a unei spaime existentiale care modifica imaginea noastra
cotidiana referitoare la realitatea obiectiva.
Povestirea fantastica “vrea san e prezinte niste oameni asemenea noua, locuitori ai lumii reale, in care
ne aflam si noi, azvarliti dintr-o data in inima inexplicabilului” (Louis Vax).
Povestirea mentionata este conceputa sub FORMA POVESTIRII IN POVESTIRE-FRAMESTORY,
POVESTIRE IN RAMA- dintr-o secventa introductive dialogata in care un narator, sculptorul, pregateste printr-
un discurs teoretic problema naratiunii propriu-zise, respectiv monologul in care ni se va prezenta o experienta
revelatoare pentru existenta. Aceasta prima parte reprezinta o rama la care se va reveni in final.
Secventa introductiva este asemanatoare unui dialog platonician in care functia lui Socrate este preluata de
batranul sculptor,narator si protagonist al povestirii inserate, relatate la persoana I. Povestind mitul caprioarei,
el va reusi sa-si convinga auditorii despre adevarul pe care ni-l poate revela visul. Premisa care apare in acest
dialog este ca visul e anticamera unei noi realitati si o modalitate prin care omul obisnuit poate avea avea viziunea
sacrului. Se vorbeste despre Cheia visurilor a lui Artemidor, dar si de visele profetice, destinate celor alesi.
Platon spunea odata ca muzele sunt fiicele Memoriei, ale lui Mnemosyne si ca adevaratii artisti au acces prin
intermediul lor la memoria arhaica, primordiala. Pe langa elementele de inconstient individual, in creatia artistica
se regaseste si inconstientul colectiv, depozitul arhetipurilor (sau al modelelor primordiale) umanitatii. Pentru
creatorul nostru, vanatoarea, ca experienta de cunoastere si autocunoastere este cea care a determinat aparitia
primului fior artistic, obarsia sculpturii.
Se creeaza analogii intre experienta vanatorii si experienta iubirii, asa cum apare ea ca intermediar intre sacru
si profan.
Pornind de la teoria reamintirii (anamnesisul ) lui Platon si de la vis, sculptorul se intoarce pe firul memoriei,
refacand o perioada a propriei vieti, respectiv experienta iubirii pentru domnita Irina, care se dovedeste a fi o
experienta initiatica. Tanarul patrunde intr-o lume de mistere, in care domina inefabilul, enigmaticul, viziunile
stranii; ochiul sau de artist creeaza o suprapunere intre viziunea tinerei femei si a zeitei Diana “fecioara cereasca”.
Fiinta reala pastreaza gratia si armonia corpului zeitei, asa cum apare ea reprezentata in statuile antichitatii “boiul
mandru intre cainii de vanatoare … era Diana, Fecioara cereasca, aidoma unei caprioare, gata sa fie ajunsa si
sfasiata … ochii verzi sub fruntea dreapta de ivoriu si pletele de bronz aurit”.
Tanarul artist este fascinat de aceasta prezenta si atentia lui se focalizeaza asupra Irinei- Diana, careia ii
adreseaza cele mai cavaleresti omagii, in spiritul iubirii curtene. Fixatia sa se transforma intr-o iubire- pasiune:
,,Eram indragostit de chiar suferinta ce mi-o pricinuiau intarzierile si meandrele iubirii”.
Momentul revelarii adevarului se produce tot cu prilejul unei experiente de vanatoare. Aceasta se petrece in
mod semnificativ, intr-o noapte de Boboteaza in care, conform credintei populare, cerurile se deschid si omul
poate intra in relatie cu sacrul. Este un moment magic, in care bariera dintre real si ireal, intre planul fantasticului
si cel al realitatii, intre lumea de aici si lumea de dincolo, poate fi foarte usor trecuta. Inainte de a porni la drum,
sculptorul, ca un adevarat Pygmalion, plasmuieste din gheata imaginea transparenta si fugara a fiintei iubite.
Materialul din care se plasmuieste statuia este el insusi degradabil, evanescent, asemeni substantei visului.
 Vanatoarea la care participa tanarul este un semn primit de la ursita. Totul se petrece intr-o atmosfera incarcata
de magie, specifica unui cadru nocturn, in care domneste tutelara luna malefica (luna neagra). Interesant este ca
in mitologie Diana insasi ,ca zeitate se suprapune cu imaginea lui Selene, respectiv Luna.
Catastrofa naturala, furtuna de zapada determina modificarea registrului existential. Protagonistul traieste
experienta la limita mortii. Se produce o regresiune spatiala si temporala, iar sufletul calatoreste in timp, trecand
prin avataruri succesive ale propriei fiinite eterne. In acelasi timp se produce si o regresiune in faza intrauterina,
pentru ca apoi sculptorul sa traiasca o asemeni unui nou-nascut experiente initiatice depline. In sufletul eroului se
realizeaza o suprapunere trecut-prezent. Aceasta se naste din contemplarea realitatii, in spatele careia se ascunde
ideea greaca a perfectiunii artistice: “Tanarul incordat ca arcul pe care-l azvarli, trage cu un varf ascutit linii
infrigurate care inchipuiesc aidoma o caprioara in fuga saltata, intorcand capul sa priveasca sperioasa vanatorul
inmuiat de dragostea unei fecioare. E intaiul fier de arta”. Arta se naste din emotie, ea este o transfigurare a
experientei intr-un plan mai inalt, al ideilor pure. Odata ce destinul si-a rostit mesajul sau, se produce si revenirea
la realitate.In revenirea la rama, naratorul decodifica visul auditoriului/naratarilor prin experientele propriu-zise.
traversate de el si de ajutoarele care i-au salvat viata.
Coborarea in vis a echivalat cu refacerea primei experiente artistice si cu intelegerea efortului intim care a
animat-o. Din acest moment, prezenta domnitei nu mai este necesara pentru ca imaginea ei traieste in timp,
transfigurata prin arta. Tot ceea ce a reprezentat patima, inflacararea si trairea intensa s-a purificat prin efectul de
katharsis pe care il provoaca arta.