tabloul,,Portret de fată”de Camil Ressu

Copilăria, inima tuturor vârstelor, cum o numea Lucian Blaga, este cu măiestrie iscodită şi prinsă în
mrejele culorii, luminii şi umbrei de pictorii români, de-a lungul timpului.
În tabloul,,Portret de fată”,Camil Ressu a pictat  un interior cu pereții ușor colorați în nuanțele cărților
de povești,unde lumina desenează un peisaj delicat de primăvară.
Așezată pe marginea unui pat,o fată își sprijină mâna dreaptă,pentru a se detașa de tot ce este în jurul
său.Stă liniștită în fața unei ferestre ce pare un tablou viu colorat,dar a preferat să-și întoarcă privirea
spre ceva sau cineva care îi deranja liniștea și de aceea este nedumerită, că este tulburată din starea
de visare,de detașare. Este îmbrăcată într-o rochie largă cu mâneci lungi ce-i ascunde ființa firavă,iar
culoarea albastru-cobalt este intensă cu reflexe violet, bulinele albe îi dau rochiei o oarecare nostalgie-
bulinele sunt atrăgătoare pentru aspectul rochiei.  Aspectul ei este natural, părul  lung,castaniu și l-a
strâns,dorindu-și o atitudine serioasă,imitând persoanele  mai în vârstă,dar și l-a legat,copilărește, cu
o panglică,o fundă. Ochii mari,întrebători cu sprâncenele ridicate,făcând-o misterioasă, neștiind cel
care o privește ce se ascunde în privirea ușor nedumerită. Gura delicată de copil nu va rosti niciun
cuvânt,iar pielea feței luminoasă,îmbujorată este a unei fete timide.Firele de păr ce-i cad pe frunte
sunt un fel de „antene” naturale prin care circulă energii vitale atât înspre corp, cât și dinspre el. 
Pictorul a desenat o fată ce-și întoarce capul spre cel ce o privește. Privirea ce o aruncă peste umăr
stârnește semne de întrebare al  unui chip feciorelnic,expresiv,familiar.
         E supărată? … e uimită? … a fost neplăcut surprinsă de ceva? … ar fi avut ceva de zis, dar s-a
răzgândit în ultima clipa?  … se află în impas? …de ce stă singură? nu pare să ia în seamă tot ce în
jur se-întâmplă... privirea-i desprinsă de cele pământeşti...
 Datorită magnetismului tabloului, zonele luminoase și cele întunecate sunt delimitate și bine
conturate, paleta de culori este redusă la doar câteva tonalităţi,  Finețea armoniilor cromatice sporeşte
caracterul înclinat spre decorativ,tonurile sunt subtile,exprimând candoare şi inocenţă.
  Gama predominant rece- albastru-cobalt,gri,verde- este aşezată în pete neuniforme. 
Tăcerea fetei este un moment al misterului,este  ascultare,ea vorbește şi cu ajutorul tăcerii .....

tabloul,,Autoportret cu frunză”de Ion Țuculescu

    Prin artã, omul se așeazã si se autodefinește ca ființã gânditoare și sensibilã în raport cu Universul.
Tabloul,,Autoportretul cu frunză”(Ion Țuculescu) este una din cele mai tulburătoare lucrări cu această
tema din arta românească.
Artistul însuși se pictează în aceasta pânză ca o esență a elementelor
decorative  populare.Impresionat de frumusețea și coloritul covorului(scoarța) oltenesc,a împrumutat
motivul vegetal ce include frunze și flori. Coloritul covorului este nuanțat și rafinat.,culorile privesc
insistent,vorbesc despre magia naturii. Culoarea fundalului este roșul ce captează repede
atenţia,simbolizează căldura, focul, pasiunea, entuziasmul de care se-nconjoară pictorul.
Este încadrat de flori roșii,albastre,galben-portocaliu,iar frunze răsărite din covor, ușor conturate sunt
împrăștiate,risipite,poate pentru a-și ascunde adevărata natură în spatele unei  înfățișări nereale.
Părul este înlocuit cu frunze care  simbolizează puteri spirituale şi poate fi corelat cu coroana  antică
ca un semn de onoare.O frunză îi înlocuiește un ochi. Des întâlnită în creaţia lui Ion Ţuculescu este
„privirea-frunză"  trezeşte un dureros sentiment de însingurare, de trăire unică,ca o întrebare: de ce?,
cum?, aşa să fie?, cine sunt?, pentru ce?, până unde?, încotro? Aceste „semne" ale privirii sunt
adevărate semne, care permit citirea în gândurile  artistului şi care farmecă prin aspectul culorii
galben-portocaliu- nuanțe ale perfecțiunii spirituale.Privirea devine astfel, în pictura lui Ion Ţuculescu,
o cugetare asupra propriului destin, o expresie a energiilor interioare, o oglindă a conştiinţei,
a izvoarelor de la care s-a inspirat el- folclorul și exprimarea în arta noastre populară. 
Starea de gândire, de încordare a atenției, sugerează faptul că lumina din afară intră doar printr-un
singur ochi,.așa, cu un ochi închis  chipul artistului exprimă imaginea frământărilor din interiorul ființei
sale. Coborâtă dintre crengile vibrânde ale  „pomului vieţii” o frunză devine lacrimă,iar alta este
așezată pe bărbie, dându-i încredere, farmec-ambele au efectul neliniștii.Fața exprimă seriozitate, un
spirit limpede,se poate vedea  o expresie senină ce reflectă claritatea minții de care este mare nevoie,
pentru a lua decizii bune. Sprâncenele arcuite sunt ale unei persoane sensibile, sensuri neliniștitoare
se desprind din privirile ochilor negri,nasul drept reflectă gândirea profundă,gura frumos desenată
descoperă un bărbat interesant.Și-a împodobit haina-croială tip tunică- cu motivele covorului vechi
oltenesc pe fond negru(nuanță prețuită de pictor,pentru a potența culorile calde) cu florile
stilizate:narcise,albăstrele,maci, exprimă apartenența la o comunitate, la o regiune, arată o sare
sufletească. Aceste simboluri ale reînvierii și înțelepciunii îl învăluie protector, ținând răul departe.
Bordat  de minuscule frunze galbene ca niște raze,chipul pictorului pare icoana unui om în care
sălășluiește Dumnezeu, iar datorită efortului de curățire și de statornicire  devine sfânt. 
        Privind tabloul pictorului,pot spune așa:
              Dacă cineva m-ar întreba  ce te poate face fericit  cu adevărat? - aş răspunde fără
nicio               ezitare: o privire.... o singură privire care să cuprindă un întreg Univers de gânduri şi
sentimente.... nimic altceva.... tăcere...  și prin aerul dens al tăcerii să răzbată către mine
acea privire care să-mi pătrundă în adâncul sufletului şi să-l inunde cu fericire!!!!!!!!

„Mă dumiresc acum, privind ce am făcut, că am vrut să pictez scoarțe românești, dar a ieșit o lume
ciudată de existențe umane simplificate – păsări și fluturi, tot așa de stranii. Sensuri neliniștitoare se
desprind din privirile ochilor negri, scufundați într-un ocean oranj, ori din capetele suprapuse. Rațiunea
a dirijat o pictură senină – senină ca scoarțele românești. Pictorul secret din mine a visat la altceva –
la misterul cosmic”. (Ion Țuculescu)

          

Compunere:Exprimarea emoțiilor (text și din cunoștițele

și experiențele proprii) -acțiunea textului;modul
exprimării semnificației unei emoții dintr-o secvență; vei
corela o idee din text cu o experiență a ta sau o idee din
altă operă)
,, Fram stătea în mijlocul arenei, alb ca zăpada, uriaş şi neclintit. Tot aşa stau fraţii lui din ţara
zăpezilor veşnice, pe insulele de gheaţă plutitoare, cînd se înalţă să privească la alţi urşi albi, care se
depărtează pe alte insule plutitoare.
Stătea şi se uita în gol. Mai făcu un pas. Îşi trecu laba peste ochi, peste frunte, cum ar fi şters o urmă
care-i păienjenea privirea. Aplauzele s-au potolit. Acum toţi aşteptau. Înţelegeau că Fram pregăteşte
ceva nou. Fără îndoială, un număr mai greu decît toate. Altădată începea mai repede. Cerea el să se
facă tăcere. Acum părea mirat de această tăcere.
 — Mofturi! Priveşte la el cîte nazuri mai face! glăsui piţigăiat una din cele două cucoane.
 Petruş abia se stăpîni, frămîntîndu-se pe loc şi muşcîndu-şi buzele. Fetiţa cu ochi albaştri le fulgeră şi
ea cu privirea, dar nu rosti nimic. Simţea pe umăr mîna bunicului...
Alături de Fram se afla o platformă învelită cu postav alb. Acolo se urca el să se joace cu greutăţile, să
facă echilibristică într-o prăjină, să prindă în gură portocale aruncate de public.
Acum se aşeză pe marginea platformei, aşa cum se aşază un om pe gînduri. Îşi prinse capul în labele
de dinainte. Era într-adevăr ca un om care nu-şi aminteşte ceva, a pierdut ceva, e deznădăjduit de
ceva.
— Îşi bate joc de noi, dragă! se supără cucoana cea mai ascuţită. Uite pentru ce plătim bani! Ca să-şi
bată joc un dobitoc de noi...
Mîna bunicului apăsa uşor umărul fetiţei cu părul încîrlionţat sub cuşmuliţa albă. Simţise, prin haină,
cum se frămîntă şi cum e gata să-şi apere pe Fram al ei.
Dar Fram era într-adevăr de neînţeles în această seară. Părea că a uitat unde se află. Părea că a uitat
ce aşteaptă lumea de la dînsul. A uitat că îl privesc două mii de oameni, două mii de perechi de ochi!
— Fram! îl încurajă un glas. Ursul alb ridică ochii...
— „A, da! parcă spunea privirea lui. Aveţi dreptate! Sînt Fram şi trebuie să vă înveselesc!...”
Cu labele facu semn de neputinţă în lături. Duse dreapta la frunte; apoi la inimă; din nou la frunte şi
din nou la inimă. Acolo era ceva stricat, care nu mai mergea...
Adineauri, cînd a ridicat perdeaua de catifea vişinie, încă tot mai credea că totul are să fie ca înainte.
Mulţimea, copiii, aplauzele i-au dat această amăgire.
Acum din nou a uitat tot. Nu ştie ce caută aci. Ce vrea lumea aceasta de la el?
 — E bolnav, bunicule! rosti fetiţa cu milă. E bolnav... De ce nu-l lasă în pace dacă e bolnav. Uitase că
şi ea tropăise, că şi ea bătuse din palme şi că strigase într-un glas cu ceilalţi: „Vrem Fram! Vrem
Fram!” Cît de rău îi părea acum! Simţea în ochi lacrimi de mustrare.
 Iar bunicul, care fusese profesor, care văzuse multe întîmplări în viaţă şi citise multe cărţi, vorbi şi el,
cu o altfel de milă:
— Nu e bolnav, Lilico! E ceva mai rău... L-a ajuns ceasul cînd nu mai e bun de nimic. Aşa se întîmplă
cu toţi urşii albi. Sînt neîntrecuţi vreme de patru, cinci, şase ani. Pe urmă se întîmplă ceva rău cu
dînşii. Nimeni nu ştie ce. Poate uită, poate îi apucă dorul de pustietăţile lor de gheaţă, unde s-au
născut”...

                                                                                      (Cezar Petrescu, Fram,ursul polar)

            (în limba norvegiană, „Fram” înseamnă „înainte!”—expediția  norvegiană polară FRAM

condusă de Fridtjof Nansen)
 
,,Fram, ursul polar” este povestea unui urs alb, puternic, dar blând și glumeț, care își trăiește viața în
circ, unde ani buni a fost principala atracție. Fram devine celebru, are parte de aventuri interesante și
ajunge în locuri neobișnuite pentru un urs polar. În lumea circului ursul se confruntă cu diferse emoții
și stări, ajunge să-și înțeleagă emoțiile, le identifică, știe cum să reacționeze la ele.
  Fram e un personaj autentic; este personajul care transmite multe comportamente și atitudini
pozitive: curaj, empatie, curiozitate, dorință de aventură, prietenie, adaptare.
   Într-o seară, ursul iese în uralele publicului în arena circului, se așază în mijlocul scenei și își pune
capul în labele din față asemenea unui om nefericit .Decorul creat pentru numărul lui este asemănător
celui arctic: o platformă acoperită cu postav alb-albul îi amintea de locurile de unde plecase,de albul
întinderilor,de albul urșilor polari.Starea lui Fram din seara spectacolului era deosebită,nu se poate
mișca, o durere apărută în ființa lui îl transforma într-o formă albă înghețată.Avea aceeași atitudine ca
a semenilor lui din ghețurile veșnice:neclintirea . Nu știe ce se petrece cu el, simte în interiorul lui
tristețe.Este un moment al încercărilor sufletești,pe care le exprimă prin privirea spre nicăieri,gesturi
de teamă,nedumerire,oboseală.
Spectatorii așteptau să-l vadă făcându-și numărul în tăcere,iar el simțea acea tăcere asemănătoare cu
liniștea ținuturilor de gheață,nedumerit de felul în care este  în fața celor ce veniseră să-i vadă
ghidușiile. Îngândurat,absent părea că-și întoarce ființa spre locurile de demult uitate,nu-și mai găsea
locul în arenă,nu-l mai bucurau aplauzele.Fram devenise altul-însingurat,nefericit,confuz.
  Spectatorii sunt unii nemulțumiți-cele două,,cucoane”contrariate-alții:o fetiță și un băiat îl
compătimesc pentru starea lui jalnică.Doar,,bunicul”cunoscător al sufetului deslușește cu milă starea
lui Fram-era dorul de locurile  de origine.Ce se petrecea în sufletul acelui urs era dorința de regăsire a
locurilor de unde a fost smuls,a semenilor lui,era DORUL care-l biruise,el nu putea rosti:,,îmi este
dor”,pentru că uitase ce înseamnă libertatea.
   Eu cred că dorul  de ACASĂ înseamnă dorința puternică de a revedea locurile și ființele de care sunt
legat prin fire nevăzute,este o stare sufletească cuprinsă între dorință și suferință.
Acasă este casa,grădina,părinții,copacul sub care-mi ascund gândurile,ochii ce mă caută,neliniștea
mamei când privesc cerul,fără a-i spune un adevăr,visul de noapte pe care sper că se va
realiza,prietenii.
Acasă nu este un loc, e un sentiment care se alcătuiește cu dragoste și visuri,este un adăpost față de
furtuni, este ideea mea despre paradis.