Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
de Alexandru Vlahuta
...imi revin mereu aceste doua cuvinte, pe care de buna seama ca mi le-a soptit
candva opera lui Grigorescu. Poezia vietii.
Vadit ca fiecare lucru isi are tainicul lui strop de poezie, cantecul lui. Sa-l
simti, e un mare dar; sa ne faci si pe noi sa-l simtim, asta e ceva din puterea lui
Dumnezeu. a lamuri un zambet din frumusetea lumii acesteia si a-i da expresie
vesnica, a desface din haosul vremii clipa prin care se poate privi in eternitate,
nu e a spori cu aceasta lumina, farmecul, puterile vietii omenesti?
Un om cult, in intelesul propriu al cuvantului, nu era. Dar stia tot ce-i trebuie
unui om ca sa fie intreg si puternic. Despre Dumnezeu, despre rostul vietii pe
pamant, despre inceputul si sfarsitul acestei lumi isi avea dezlegarile lui,
simple, datatoare de liniste, mai mult soptite de natura bunului-simt decat culese
de prin carti. Citea putin, ca sa nu-si strice ochii. ii placea foarte mult Don
Quijotte al lui Cervantes si Fabulele lui La Fontaine, iar din literatura noastra,
scrierile lui Creanga si, mai ales, poeziile populare, din care stia multe pe
dinafara. Simplitatea si naturaletea. aceasta era si poezia lui. O simplitate
calda, ritmica, foarte expresiva, ce se dezvaleste pana si-n titlurile tablourilor
lui: Pe ganduri, La umbra, Spre Varful-cu-dor, O dimineata de vara, a ploaie, in
lunca, Floare-ntre flori, Fara de grija, Balaioara, La soare, Ciobanas cu turma
mica
Nota dominanta in opera acestui mare artist e linistea. Oamenii, campiile, marile,
cerurile lui te impresioneza prin poezia linistii lor. Tacere si adancime. Nu
adancime de prapastie, ci de orizont, de vasta lumina. Precum tacerea nu e a
mortii, ci a vietii, a misterului din viata.
aceeasi impresie de pace ne-o da, bunaoara, si intoarcerea-n amurg. Dar aci simti
ca toate fugeau, si pictorul s-a grabit ca sa le prinda... Un apus de seceta.
Deasupra, un cer de opal, de o calda limpezime, rumenit foarte putin, in fund, la
orizont. Un drum se-ndoaie pe dupa coasta. E sfarsitul unei zile de vara. Un car cu
boi se misca-ncet spre asfintit, satul trebuie sa fie aproape, aci, la capul
dealului. in car e nevasta si copiii - omul vine din urma cu scurteica pe bat,
ducand-o alene pe umar, putin mai inainte, doua femei se grabesc s-ajunga mai iute
acasa; in umbra care se varsa de pretutindeni, toate se farma; boi, car, oameni se
departeaza, se sterg, nu se mai zaresc decat bucati din formele lor, bulgari de
felurite colori jucand in aer si, totusi, cata viata, cata miscare in vraja acelui
amurg, in lupta aceea tacuta a umbrei cu lumina, in care ce nu deslusesti cu ochii
vezi cu sufletul! acelasi ceas de taina, acelasi farmec odihnitor in amandoua
tablourile: pictorul a spus si aci ca si acolo tot ce-a vazut, tot ce-a simtit el
in momentele acelea - nimic mai mult la Barbizon, nimic mai putin la Doftana.
Un impresionist atunci?... Da. insa nu din aceia care-si cauta impresia, nici din
aceia care-si fac tot felul de socoteli cum s-o transmita altora. Diverse
mestesuguri, combinatii stiintifice si mijloace ingenioase de a impartasi lumii
gandirea ta emotionata, partea de foc a sufletului tau? aceasta-i artificialitate,
nu arta. si impresionistii care cred ca au nevoie de confetti, de mozaicul acelor
picatele multicolore pentru a ne spune ca asa percep ei vibratia undelor de lumina
vorbesc in pictura esperanto, nu limba vie a inimii lor. Grigorescu isi nota
impresia in colori, ca pentru aducerea lui aminte. Un mijloc de a-si retrai o parte
din clipele cari trec si nu se mai intorc.
Courbet, da, a facut literatura cu arta lui. Millet, de asemenea, si inca foarte
puternica literatura a facut in tablourile lui: aproape scarsnind isi construia
uneori taranii acest mare sculptor cu pensule.
Grigorescu n-a cautat sa dezlege probleme, nici sa propovaduiasca. La urma urmei,
el n-a cautat nimic. Din multimea lui de impresii, din fecundele puteri ale vietii
lui s-a lamurit de sine o parte mai curata, mai luminoasa, mai poezie. aceasta, si
numai aceasta a devenit pictura.
Daca n-ai sti ce om serios si sincer a fost Grigorescu in toate ale lui, ai fi
ispitit, in fata unei asemenea virtuozitati de factura, sa crezi ca el a vrut, cu
aceasta, sa raspunda cartirilor profane care gaseau vesnic un mare pacat artistului
in faptul ca nu pot numara frunzele din arborii piesajelor lui.
N-a rastalmacit; nici n-a poetizat, cum cred unii. Un mare limpezitor al
frumosului, un nobil artist, care-a stiut sa aleaga poezia vietii - putina, sfanta
poezie, asa de imprastiata, amestecata cu foarte multa si urata proza, si,
lamurind-o, sa ne-o infatiseze prin cele mai simple si mai cinstite mijloace, asa
cum a vazut-o, asa cum a simtit-o el, iata ce-a fost Grigorescu, al carei capat de
jos este fixat intr-un vas cu apa parfumata, prin care trece fumul inainte de a fi
inspirat.