Blesteme

Uure, prin leia dimineii,

La ceasul cnd se isc precupeii
Am fost lovit din trecere o bab
Ce se ivise-n calea lumii, slab.
Gndul, rmas n urma mea,
O a ghicit zicnd pre ea:
n dou surcele de vreasc s se fac
Picerele tale, fptur buimac.
Plesni-i-ar timpanul,
S n-auzi cnd trece traivanul.
S uii la cetanii tipicul
i psalmii n zi de Crciun.
S n-ai dup mas tutun.
S-i put buricul.
Vedea-te-a n vreo fiuic
Pus cu litere de-o chioap.
Curge-i-ar pe-o nar uic,
Pe cealalt numai ap.
Luda-te-ar Bogdan-Duic
i pupa-te-ar Popa Iap!
Rstoarne-se cerul, s-i cad-mprejur
Tria sfrmat n cioburi de-azur.
Porneasc-se vntul, cnd somnul ncepe,
La cap s-i necheze o mie de iepe.
Stihia, deasupra, s macine-n gue
Ninsori de funingini i ploi de cenue.
S latre la tine, czut n noroi,
Zvozii furtunii cu coada vulvoi.
La urm i munii, sculai n picioare,
Cu labele-n olduri pornind fiecare,
Pe cretet s-i calce, fcndu-te turt,
S nu se cunoasc genunchii de burt.
Pe tine, jivin de mare valoare,
Te blestem s-adormi de-a-n picioare
i cnd vei cerca s mai scrii vreo sudalm,
S-i fete un oarice-n palm.
La fund, climara aproape uscat
S aib i-o musc-necat
i stropi de negreal zvrlind pe hrtie,
Penia crcit s nu vrea s scrie.
Un dinte s-i creasc, de cremene lung
ntors ctre lume s-mpung,
Iar altul, de coc i moale, atins,
S-l simi c te doare-ntr-adins...
La urm, o droaie de tipuri nefaste,
Profund imbecile i vag pederaste,
S-i strmbe-n netire inuta i graiul,
i-n ulii s creasc alaiul
Vrtej petrecndu-te-n cale
Pcate, mscri, osanale.
Iar tu, piaz-rea,
Nu te deprta
De prin preajma sa.
D-i n ochi albea,
n pr mtrea,
n nas roea,
n inim un ceas ru.
n piept o scoab
i-n pat o bab.
F din el ppue,
S-l striveasc-n ue
Fat jucue:
S-i smulg urechea i ele,
S-i curg prin coate trele,
Stuchi-l-ar mele!

Estetica uratului se mai evidentiaza si in Blesteme, care face parte din acelasi volum Cuvinte potrivite .in
aceasta poezie partea revelatorie este viziunea luptei intre organicul divin si inmultirea dezordonata,
parazitara, replica diabolica la nativitatea cartofilor si smaraldelor, urmare la geneza musitei pe care a
invocat-o cu alta ocazie poetul:

"Pe tine cadavru spoit cu unsoare,
Te blestem sa te-mputi pe picioare
Sa-ti creasca maduva bogata si larga
Umflata-n sofale, mutata pe targa
Sa nu e cunoasca de frunte piciorul,
Rotund ca dovleacul, gingas ca urciorul,
Oriunde cu zgarciuri ghicesti medulare,
Sa simti ca te arde putin fiecare
Un ochiu sa se stranga si sa se sugrume
Clipind de-amanuntul, intors catre lume.
Celalalt sa-ti ramaie holbat si deschis
si rece impietrit ca-ntr-un vis"
Tudor Arghezi, poet al intrebarilor, realizeaza cea mai adanca reforma a limbii poetice pe care o poate
nota istoria litaraturii noastre moderne, comparabila cu reforma facuta in literatura franceza de Victor
Hugo, altadata intemeind "republica vocabularului "pe concptia ca "Primele cuvinte nu sunt nici rebeli,
nici plebei", poetul nostru selectaza alte sectoare ale lexicului, cuvinte drastice, dure, uneori forme
regionale, pe care nimeni nu le introduse in poezie, dand astfel, "dreptul de cetate tuturor cuvintelor,
chiar si celor compromise."

Creatorul sincronismului, Lovinescu emisese despre Arghezi, in Criticele sale opinii elogioase, sintetizate
apoi magistral in Istoria literaturii romane contemporane:"Se poate afirma ca Tudor Arghezi incepe o
noua estetica :"estetica poeziei scoa
sa din detritusuri verbale" ".in intregime adevarata, o alta opinie lovinesciana isi pastreaza si astazi
valabilitatea, dupa opinia autorului "Muta]iei valorilor estetice", estetica argheziana este "antisimbolista",
deoarece spre deosebire de simbolistii manati de teribilul indemn de "spiritualizare a materiei", Tudor
Arghezi "invers prin materializare ."

Precum Victor Hugo si mai apoi Baudelaire, Rimbaud si alti poeti francezi in secolul trecut, care
incetatenisera in literatura toate cuvintele, chiar si cele "compromise", Tudor Arghezi obtine sinteza
poetica din rezervele cele mai vulgare ale limbii romane, mai cu seama in Flori de mucigai revolu]ionand
astfel limbajul liricii romanesti.

Marele scriitor fancez Charles Baudelaire spunea:"E un miraculos privilegiu al artei c oribilul, artistic
exprimat, devine frumusete si ca durerea ritmata si cadentata umple spiritul cu o bucurie linistita."

Odata Baudelaire a elogiat pe Daumier tocmai pentru capaciatea acestuia de a reprezenta josnicul,
trivialul, abjectul, cu o claritate exacta, caci Baudelaire considera ca poetul poate sa faca sa se nasca din
urat un farmec nou.in acest climat artistic se misca si poetul nostru Tudor Arghezi, pentru care
subiectele de literatura nu mai tolereaza pretutindeni conceptul mai vechi al frumusetii.Arghezi
inaugureaza la noi "estetica uratului", avandu-l ca model pe "scepticul de la Sena", Charles Baudelaire
.Poetul Florilor raului l-a impresionat prin razvratirea impotriva cerintelor esteticii clasice .Precursor al
unei estetici a uratului, sincer pana la brutalitate, satanic si amar, el gasea in contemplarea raului, a
mizeriei, impulsuri catre puritatea pierduta.

Tudor Arghezi a studiat indelung scrierile lui Baudelaire si a intrebuintat pana la ultima poezie uneltele
de lucru ale artistului.

incetotenirea esteticii uratului, existenta la Baudalaire, cu care Arghezi are numeroase contingente, se
realizeaza la poetul roman intr-o cuprindere mult mai vasta si in mod pregnant .La Baudelaire se
observa o imbogatire a mijloacelor poetice cu imagini neangaduite pana atunci in lirica, asa cum se
intampla intr-o oarecare masura si la Macedonski .Dar, aceste imagini ale uratului au o arie limitata
:aparitia cadavrului, a locului de perditie, a scenei orgiace.in considerarile sale, Vladimir Streinu da chiar
o lista de termeni din Fleurs du mal de Charles Baudelaire , precum:bourbeux, peur, helmithes, chancre,
poison, crachat,
cadavre, tette, ver, brute, venin, iar apoi o alta din creatia argheziana:venin, scara, mucegaiuri, bube,
noroi, scarbit, putregai.La Arghezi, asemenea imagini au o sfera larga si apar intr-o factura cu totul
inedita, incepand cu ciorchinele de negi din Testament, continuand cu stihurile panfletare din Blesteme si
Psalmi si ajungand la un microcosmos baroc, cum este viziunea germinatiei enorme a cartofilor leturzi
din Har.

Interesul lui Tudor Arghezi pentru uratul din viata devine o atitudine estetica, intalnita si la Dostoievski
in amintiri din Casa mortilor, la Tolstoi in invierea, la Gorlsi in Azilul de noapte

Poezii de infernal imprecaie sunt, la Tudor Arghezi, Blesteme, din volumul Cuvinte potrivite (1927)
iBlesteme de bab, din Una sut una poeme (1947). Imprecaia final din De-a v-ai
ascuns...reprezint revolta suprem a omului prins n nchisoarea unui trup trector, idee aprut
pentru prima dat la Platon, n dialogul Cratylos Libertatea omului nu poate fi total dac viaa este
limitat prin moarte. Spaima i disperarea n faa acestui eveniment inevitabil sunt traduse tocmai prin
blesteme, prin imprecaii, devenite, la Tudor Arghezi, memorabile figuri de stil.

n poezia Blesteme se compune o imagine a degradrii totale a spaiului existenial i a lumii
oamenilor: Cetatea s cad-n nmol, / Pzit de spini i de gol / Usca-s-ar izvoarele toate i marea.
n simurile dereglate ale fiinei bolnave, timpul i spaiul se nvlmesc: S usture aerul greu, ca
oetul, / S chioapele ziua ca luntrea dogit, / S-ntrzie ora n timp s se-nghit, / i, nemrginit,
secunda / S-i treac prin suflet, gigantic, unda.

Destrmarea trupului dobndete imagini terifiante, zugrvite n una din cele mai concentrate pagini
ale monstruosului. Pentru faptele sale, omul merit uneori imprecaia total, devastatoare, ale crei
urmri sunt semne ale unei infernale Apocalipse umane, aglomerate n avalan: carnea se umfl, se
umple de bube, o cocoa se ivete n spate, fiina devenind un demon grotesc, expresie a ridicolului
existenial.


Mince-te viermii, hoitule, din viata,
Viermii marunti de dimineata,
Sa-ti sfredeleasca, dupa-prinza.
Limbricii rinza si osinza;
In toata vremea si-n tot ceasul
Viermii de ciine sa-ti mistuie nasul
Cu zgirciurile, pina-n radacina,
Si sa-ti ramiie-o gaura, jivina.
Sa colcaie-n tine, ca intr-o caldare.
Odraslele lungi ale viermelui mare,
Gingania cu-o mie de picioare.
Libarca si capusa
Sa-ti cuibareasca gusa.
Din ochi si urechi
Sa-ti curga copturi de buboaie vechi.

Broaste, lipitori si rime
Sa te-astepte-n pat si sa te rime,
Ca-ntr-o mocirla asternuta.
Si sa le simti ca vin cite o suta.
Norii de muste
Sa-ti cinte-mprejur, sa te muste.
La subsuoara si pe sale

Furnicile sa-ti dea tircoale.
Urcioare, hirdaie si oale
Sa-ti sece si sa-ti ramiie uscate, de goale.
Sa fuga apa proaspata de tine,
De scirba, de greata si rusine.
Cind pipota de sete ti se-atita,
Sa-ti dea izvorul, ud de mita.
Soarecii sa-ti pipaie seara
Buzele, ceafa si nara.
Omizile negre sa ti se adune
in sin, spurcaciune.
Si noaptea sa visezi, de ti-e inca permis,
Un vis:
Ca te suge
Paianjenul cit tine de mare, si fuge
Ca o maimuta neagra pe stirvul tau culcat.
Si ca te-a dumicat.
Minjit sa-ti fie tot ce e curat,
Si puturos
Tot ce miroase dulce si frumos.
Cind ai iubi si tu sa te trezesti ca-ti trece
Pe frunte-o mina moarta, cu mingiierea rece.
Sa te trezesti ca buza ti-o prinde s-o sarute
O hirca jumatate cu carne, si ca pute.
Sa te agate spinul si sa te scuipe floarea,
inghete-te caldura si arza-te racoarea.
In tot ce-ncerci sa faci
Sa-ti misune musita si gindaci,
Si-n ciorba ta din strachinile-adinci
Sa fii silit de foame sa-i maninci.
Sa-ti zboare ciori si cucuvai
Prin odai,
Sa nu poti sa te aperi si sa dai in ele,
in ciori si cucuvele.
Sa te batjocoreasca magarii, porcii, vitele,
Si sa te-alunge ritul si copitele.

Ai vrea in deznadejde s-auzi un cintec si tu
Sa-ti mingiie sfirsitu'.
Nu, fiara, nu !
Nu pieri atit de iute.
Ticalosiile ti-s multe mii si sute.
Le vei plati cu chinuri, chibzuit,
Calaule nelegiuit.
Blestemul te ajunge si se tine
Ca umbra dupa tine.
Venit din puscarie, din cimitire si spanzuratori,
Si n-ai muri sa vrei sa te omori.
Sa nu vrea sa-ti incapa
Stirvul nici-o groapa
Curata sau murdara,
Ca te-ar zvirli din el pamintu-afara.
El nu te vrea culcat intr-un sicriu.
Ci aruncat in groapa lui, de viu.
Prin undele holdei si campi de cucuta,
Fugarii-au ajuns in pustie
La ceasul cand luna-n zabranice, muta,
Intra ca un taur cu cornu-n stihie,
Si gandul meu gandul acestora-l stie;
1880-1967
In imparatie de bezna si lut sa se faca
Gradina bogata si-ograda saraca.
Cetatea sa cada-n namol,
Pazita de spini si de gol.
Usca-s-ar izvoarele toate si marea,
Si stinge-s-ar soarele ca lumanarea,
Topeasca-se zarea ca scrumul.
Funungini, cenusa, s-acopere drumul,
Sa nu mai dea ploaie, si vantul
Sa zaca-mbrancit cu pamantul.
Sobolii si viermii sa treaca pribegi
Prin starvurile de glorii intregi.
Sa fete in papura soareci sute
Ganganii si molii necunoscute
Sa-si faca-n tezaur cuibare,
Satule de aur si margaritare.
Pe strunele de la viori si ghitare
Sa-ntinda paianjenii corzi necantatoare.
Intai, insa, viata, bolind de durata,
Sa nu inceteze deodata
Si chinul sa-nceapa cu-ncetul,
Sa usture aerul greu, ca otelul.
Sa schioapete ziua ca luntrea dogita,
Sa-ntarzie ora in timp sa se-nghita
Si, nemarginita, secunda
Sa-si treaca prin suflet, gigantica unda:
Pe sarma taioasa-a veciei, in scame
Si rumegatura sa vi se destrame.