BAUDELAIRE

1821 - 1867
I. FRUMOSUL BIZAR
II. MODERNITATE ȘI
ROMANTISM
III. IMAGINAȚIA ȘI
PARADISURILE
ARTIFICIALE
Doar Moartea, ca un soare mai nou și mai fierbinte, Le va deschide-n floare toți mugurii din minte.
Spleen
• Am amintiri mai multe decît aș fi strâns într-o mie de
ani (un milenar).

Un scrin pe care-l umplu, sertar după sertar,

Bilanțuri, versuri, poliți, răvașe dulci, romanțe,
Cu bucle lungi și grele păstrate-ntre chitanțe,
N-ascunde-atîtea taine cît poartă craniul meu.
E-o vastă piramidă, un imens cavou (larg mausoleu)
Cu morți mai mulți într-însul ca-n gropnița comună.
− Sunt cimitirul muced, afurisit de lună,
În care stau la pîndă lungi viermi neadormiți
Tîrîndu-se să-mi roadă toți morții mei iubiți.
Sunt un budoar cu șterse oglinzi, și flori uscate
În care zac tot felul de lucruri demodate
Și-n care doar portrete gălbui de-al vremii scrum
Din destupate sticle mai sorb un stins parfum. [ tr. Al. Philippide, p. 231]
CHARLES BAUDELAIRE, poet sec XIX
• POETUL DAMNAT, VIAȚĂ DESFRÂNATĂ
(moare de sifilis, condamnat pentru subiectul poeziilor sale – iubire
lesbiană, vampirism, satanism).
• ROMANTISM (estetică a urâtului, moartea),
EROTISM, DECADENȚĂ
• Publică în 1857 Florile Răului, acuzat de guvernul celui de
Al doilea Imperiu pentru imoralitate și satanism; la proces
curtea atestă valoarea artistică a versurilor, decide totuși
excluderea a șase poezii din volum (Podoabele, Uitarea, Lesbos,
Femei blestemate, Metamorfozele vampirului).
• Primele poeme în proză (fără rimă).
• POEZIA, ca și PICTURA, aspiră către TRANSCENDENT! EXPRIMĂ același lucru pe care
îl exprimă confuz EMOȚIILE, STRIGĂTELE, LACRIMILE, SĂRUTĂRILE, MÂNGÂIERILE.
Poeme interzise din Les Fleurs du mal
• Vin` lângă mine, suflet veninos,/ Molatec monstru, fiară adorată!
Vreau să-mi înfăşur mâna-nfiorată/ În coama părului tău greu şi gros; [...]
• În patul tău, abis de desfătare,/ Se stinge orice gând chinuitor
Şi gura ta e-un nesecat izvor/ De săruturi şi aprigă uitare. [...]
• Voi suge-otrava binecuvântată,/ Adormitoare-a vechilor torturi,
Din vârfu-acestor sâni rotunzi şi duri/ În care n-a fost suflet niciodată. (Uitarea, tr. Al. Philippide)

• Nebuna, tu ma-nnebunesti/ Si te urasc cum te ador! [...]

• Tanjeam in vesela gradină/ Cand soarele, batandu-si joc/ m-a sfasiat cu lanci de foc [...]
• Si pentru-a-mi razbuna jignirea/ Am pedepsit un trandafir!
• Ascuns in umbrele tacerii/ As vrea sa ma strecor la fel/ In preajma ta, ca un misel,/ La ceasul tainic al
placerii,/ Sa-ti pedepsesc frumosul trup/ Sa-ti sanger carnea-nspaimantata,/ Nevinovatul san de fata/
Si-o rana-n coapsa ta sa rup,/ Apoi, cu dulce voluptate,/ Infrigurat as cauta/ In asta noua gura-a ta,/
Să torn veninul meu - de frate. (Celei prea vesele, tr. Al. Hodoș)
 Poeme interzise din Les Fleurs du mal
• Lesbos, tărâm de calde sfârșeli și voluptate,/ Pe unde, cu ochii vineți, fecioarele-și privesc
Molaticele trupuri nubile, minunate/ A căror roade-n pîrgă le-alintă și-ndrăgesc;
Lesbos, tărîm de calde sfîrșeli și voluptate [...]
• Și dacă bietul Platon e supărat, ce-ți pasă,/ Iertarea ta e-n însuși belșugul de-alintări.
Regină peste aceste limanuri de mătasă,/ Cu mîngîieri subtile și-ascunde încăntări./
Și dacă bietul Platon e supărat, ce-ți pasă [...] (Lesbos, tr. Lazăr Iliescu)

• O, spune, Ipolito! Ai înțles tu bine?/ De ce nu trebuiește, o, spune, oare știi - [...]

S-aduci ca jertfă floarea dintîi ce crește-n tine/ Amarnicelor vânturi ce mi te-ar veșteji?
• Săruturile mele sunt fluturi mici, de seară/ Ce-și oglindesc în lacuri senine zborul lor
Iubitul, el, sărutul și-nfige ca o gheară/ De plug, săpându-și urma adânc, răscolitor [...]
• Nu-mi pare rău, Delfino, și nu te osândesc,/ Dar parcă o văpaie mă arde și mi-e frică,/
Așa ca după-un groaznic ospăț drăcesc. [...] (Femei blestemate, tr. . Lazăr Iliescu)
• Perdele lăsate, de lume să ne-ascundă!/ Ne-om odihni pe urmă, cu trupul stins și frînt!
Vreau să mă pierd în sânul și gura ta profundă ,/ Și să găsesc răcoare și pace de mormînt!
Poeme interzise din Les Fleurs du mal

• Femeia langa mine se zvarcolea salbatec/ Asemeni unui sarpe zvarlit pe un jaratec
Si framantandu-si sanii molatec si barbar/ Cu gura ei de fraga rosti dulceag si rar:

- “Am buze moi si-n ele am tainica stiinta/ de-a pierde-n orice clipa, pe-un pat, o constiinta.
Adorm orice durere pe sanii mei zglobii. / Batranii vin la mine cu zambet de copii.
Si pentru-acela care ma vede-o data goala / Sunt cer, sunt soare, luna si liniste astrala!
In voluptati atata de priceputa sunt/ Cand pe-un barbat in brate il strang si il framant
Sau cand imi darui sanii sa-i muste si sa-i suga,/ Timida sau lasciva, puternica sau sluga,
Ca-n patul care geme de-ncolaciri feline / Toti ingerii nevolnici s-ar pierde pentru mine!”

Cand din ciolane vlaga si maduva mi-a stors / Iar eu cu lenevie spre dansa m-am intors
Sa-i dau o sarutare de dragoste, zarii
Doar un burduf cu pantec umflat de murdarii!. [...]

(Metamorfozele vampirului, tr. . Lazăr Iliescu)

Prefață / Au lecteur - Les Fleurs du mal

...Cu sfori ascunse, Dracul ne prinde şi ne joacă!

De tot ce-i murdărie ni-i sufletul atras;
Spre Iad în orice clipă ne scoborâm cu-n pas,
Senini, printr-o adâncă şi scârnava cloacă.
Cum muşcă-un muieratic sărac, cu desfătare
Căznitul sân al unei vechi târfe scăpătate,
Gustăm şi noi o biată plăcere, pe-apucate,
Ca pe-o lamâie veche storcând-o cât mai tare.
Noroade-ntregi de Demoni în capul nostru zbiară
Foind ca milioane de viermi încolăciţi
Şi-n pieptul nostru Moartea, când rasuflam truditi,
Cu gemete mocnite, râu nevazut coboară....
CHARLES BAUDELAIRE sec XIX

Tensiune continuă între

Bine și Rău: “Există în
fiecare om, în orice clipă,
două postulări simultane,
una către Dumnezeu, Gustave COURBET 1848.
cealaltă către Satana.
Invocarea lui Dumnezeu,
sau spiritualitatea, e dorința
de a urca o treaptă mai sus;
invocarea Satanei, sau
animalitatea, e bucuria de a
coborî”.
(din jurnalul Mon coeur mis à nu)
Ponire-n sus (tr. Tudor Arghezi)

"Deasupra, peste lacuri, peste prăpăstii sparte,

Şi peste munţi, şi codri, şi nori, şi mai departe,
Şi dincolo de soare, mai sus, din zbor în zbor
De lumile-nstelate şi de hotarul lor,

Sufletul mi se-nnalţă uşor în dimineaţă,

Şi ca înnotătorul, cînd undele-l răsfaţă,
Despică nesfîrşirea pieptiş, ca un bărbat
Cuprins de bucuria beţiei şi furat. […]

Din chinul întristării, urîtului, mîhnirii,

Împovărat de ceasul de-acum şi-al amintirii,
Eu pizmuiese pe omul ce-şi rupe din călcîi
Pămîntul, ca s-ajungă în ceruri cel dintîi;

Sir Burne Jones, ANGEL, 1878

Gustav Courbet, Portretul lui Baudelaire, 1848
CHARLES BAUDELAIRE sec XIX
• ADMIRĂ PE: WAGNER, EDGAR ALLAN
POE (traduce în franceză),
SIMBOLIST, INFLUENȚEAZĂ PE:
MALLARME, VERLAINE, RIMBAUD,
ARGHEZI, SUPRA-REALISMUL
(Apollinaire: Arta ca fereastră spre o altă
lume a valorilor). EXPRESIE/EXPRESIONISM

• CRITIC DE MODĂ ȘI AL SALOANELOR DE PICTURĂ, TEORIA MUZICII .

Farurile: “Rubens, rîu de uitare, grădină-n lenevire/Și pernă de sîn proaspăt pe care n-oi iubi ... Da
Vinci, umbră peste oglinzi profunde ...Rembrandt, spital de jale cu murmure șiroaie...Michel-Angel, câmpie
cu umbră herculană... Goya, coșmaruri pline de groaznice răscoale/ De fetuși fierți în zeamă în mijloc de
sabat/ De babe la oglindă și de copile goale,/Ce-și trag ciorapi pe pulpe pîndiți de Necurat;/ Și Delacroix, lac
roșu și plin de răii îngeri/Pe care-atârnă umbră de codru cu brazi verzi.”
 Baudelaire: Gestul și
portul femeii de astăzi dau
rochiei sale o viață și o
fizionomie care nu sunt
cele ale femeii de
odinioară... Ingres impune
oricărui tip de frumusețe
care îi pozează
PERFECȚIONARE conform
canon clasic!

NEO CLASICISM
Jean Auguste Dominique
Ingres, Mademoiselle
Caroline Rivière, 1806

Jean Auguste Dominique Ingres

Femeie care se îmbăiază, 1808 ;
146 x 97,5 cm Muzeul Luvru, Paris
CHARLES BAUDELAIRE sec XIX

POET DAR ȘI ESTETICIAN AL

MODERNITĂȚII (DESPRINDEREA
PICTURII DE CANONUL CLASIC/
SUBIECTE TRADIȚIONALE)

Vreau câmpii colorate în roșu

și copaci în albastru !

CONCEPTE CHEIE: Delacroix, Pat, 1827

• 1. MODERNITATEA (Modernité - 1859) - IMPORTANȚA
PREZENTULUI ȘI A TRANZITORIULUI
• 2. SUPRA-NATURALISMUL (surnaturalisme - dezvoltat în jurul lui
Delacroix, pe care-l preţuia superlativ) va influența SUPRAREALISMUL.
CE ESTE ROMANTISMUL:
• EXPRESIA CEA MAI NOUĂ ȘI MAI
ACTUALĂ A FRUMOSULUI
• ARTĂ MODERNĂ, INTIMITATE,
SPIRITUALITATE, ASPIRAȚIE
CĂTRE INFINIT
• CULOARE, IMAGINAȚIE

Vreau câmpii colorate în roșu

și copaci în albastru !
Baudelaire

"Fauvism Trees" Diane Bolinger, 2015.

MODERNITATEA sec XIX (MATEI CĂLINESCU, Cele cinci fețe ale modernității)
• RUPERE DE TRECUTUL NORMATIV/ TRADIȚIA PIERDE
AUTORITATEA DE A OFERI MODELE DE IMITAT
• MUTAȚIE CULTURALĂ MAJORĂ:
• ESTETICA TRANZITORIULUI ȘI A
• ESTETICA PERMANENȚEI
IMANENȚEI
• IDEAL DE FRUMUSEȚE • VALORIZAREA SCHIMBĂRII, A NOULUI
ETERN, TRANSCENDENT • TIMP PERSONAL CREAT DE EVOLUȚIA
CU TRADIȚIA SINELUI, DURATĂ SUBIECTIVĂ
MODERNITATEA ESTETICĂ
(triplă opoziție)
CU SINE
CU MODERNITAEA CIVILIZAȚIEI BURGHEZE CA NOUĂ
TIMP OBIECTIV, SOCIALMENTE MĂSURABIL AL TRADIȚIE
POSTMODERNITATEA
SOCIETĂȚII CAPITALISTE, TIMP DESACRALIZAT, MARFĂ
SUPRA-NATURALISMUL
RENUNȚAREA LA MIMESISUL NAIV, ILUZIONIST !
DINCOLO DE NATURĂ – O LUME A
SPRITUALITĂȚII ÎN CARE CULORILE ȘI FORMELE
SUNT INDEPENDENTE, UNA DINTRE LUMILE
POSIBILE, ARTIFICIALĂ DAR PROFUND UMANĂ!
Două calităţi literare fundamentale: supranaturalism şi ironie.
(Jurnale intime. Rachete XVII )
Mattise, Linia verde, 1905
REGINA ÎNSUȘIRILOR ESTE IMAGINAȚIA

NATURA ESTE DOAR UN DICȚIONAR DE FORME (nu o COMPOZIȚIE) !

CEI LIPSIȚI DE IMAGINAȚIE COPIAZĂ DICȚIONARUL – VICIUL BANALITĂȚII!
IMAGINAȚIA REGINA ÎNSUȘIRILOR
NU MĂIESTRIE TEHNICĂ (NEOCLASICISM, FĂRĂ IMAGINAȚIE)
FACULTATE PRODUCTIVĂ (artistul descoperă dincolo de aparențe, aspectul
surprinzător al lucrurilor, crează în prelungirea REAL, Platon, sau în opoziție, univers
ireal), nu e IRAȚIONALĂ (se servește de RAȚIUNE în construcția de lumi dar nu e
aservită RAȚIUNII!). LEGILE FIZICII ÎNLOCUITE DE LEGILE FRUMOSULUI !
DINCOLO DE EMPIRIC SPRE ABSOLUT !
ARTISTUL ÎN LOC SĂ IMITE NATURA O ASIMILEAZĂ ȘI O ÎNCARNEAZĂ ÎN
PROPRIUL EU ! (M. Raymond, De la Baudelaire la Suprarealism)
ARTISTUL ROMANTIC EXPRIMĂ PROPRIILE TRĂIRI, GENERÂND VALORI
GENERAL UMANE, CREAZĂ UNIVERS ARTIFICIAL CU LEGI PROPRII.
ROMANTISM ASUMAT, VIZEAZĂ CONDIȚIA UMANĂ, NU CEL NAIV CE
PRESUPUNE SUBIECTIVISM EXTREM, AUTOBIOGRAFIC, BEȚIE A INIMII (The
Intoxication of the Heart, critica lui Poe).
LUMI IMAGINARE ȘI PARADISURI ARTIFICIALE
• Sunt clipe în viaţă când timpul şi întinderea sunt
mai adânci, iar simţul existenţei imens amplificat.
(Jurnale intime. Rachete XVII )

• HAȘIȘUL ȘI VINUL DETERMINĂ O ILUMINARE PROFANĂ !

• ÎN BEȚIE EXISTĂ HIPER-SUBLIM ! (p. 19)

• OPIUMUL SPOREȘTE FACULTATEA NATURALĂ DE A VISA ! (p. 147)

• PARADISURILE ARTIFICIALE:
VIN, HAȘIȘ, OPIUM ȘI ARTA (DROG ABSOLUT!)
GUSTUL PENTRU INFINIT !
LUMI IMAGINARE ȘI PARADISURI ARTIFICIALE

VIN ȘI HAȘIȘ OPIUM

• MIJLOACE DE MULTIPLICARE • SPOREȘTE FACULTATEA
A INDIVIDUALITĂȚII NATURALĂ DE A VISA
• PLĂCERE ACUTĂ • PLĂCERE CRONICĂ
• ACȚIUNE, DIONISIAC, SUBLIM • FRUMOS, CONTEMPLARE,
• ASASIN = CONSUMATOR DE APOLINIC
HAȘIȘ (Persia, armata)

• DESPRE VIN ȘI HAȘIȘ (1851), PARADISURILE ARTIFICIALE (1860) - opiumul se folosea

pentru calmarea durerilor și ca somnifer (laudanum). Influentat de scrierile lui Thomas
de Quincey, "Confesiunile unui opioman englez" si "Suspiria de Profundis.
 OPIUM VIS GENIU COPIL
CAPACITATEA DE A VISA DIMINUATĂ DE RITMUL VIEȚII MODERNE,
PROGRES. FACULTATEA DE A VISA, DIVINĂ, MISTERIOASĂ (CONTACT
CU LUMEA ÎNTUNERICULUI) NECESITĂ SOLITUDINE, DESPĂRȚIRE DE
LUMEA INTERESELOR OMENEȘTI.
CONFESIUNILE UNUI OPIOMAN PUNEAU ACCENT PE COPILĂRIA
PERSONAJULUI.
SUFLETUL OPERELOR DE ARTĂ DEZVĂLUIE AMĂNUNTE DIN COPILĂRIA
AUTORILOR. “O mică durere, o mică bucurie de copil, nemăsurat
amplificate de o sensibilitate deosebită, devin mai târziu în omul
adult, chiar fără știrea lui, germenele unei opere de artă.” (p. 148)
GENIUL NU E ALTCEVA DECÂT COPILĂRIA CLAR FORMULATĂ!
VINUL
“Cad în gâtlejul unui biet om, de muncă frînt/ Și-o bucurie fără de margini mă petrece,
Și pieptu-i cald e-un molcom și minunat mormînt/ Ce-mi place mult mai tare decât o hrubă rece.”
(Sufletul vinului, tr. Al. Philippide, p. 331)

“Sunt liber, mi-a murit nevasta!/ Pot trage-n voie la măsea,/ Când mă-ntorceam fără-o
para/ Țipa de sta să-mi crape țeasta. [...]
Ca setea asta rea să-mi treacă/ Ar trebui să mi se dea/ Vin mult, cam cât ar încăpea/ În
groapa ei; - și nu-i de joacă! [...]
Golanii aștia tari din fire/ [...] N-au înțeles ce-i o iubire,/ Cu tot întunecatu-i sbanț
Și-alaiul ei drăcesc de spaimă,/ Otrăvi și lacrimi ce îngaimă/ Cu zvon de oase și de lanț!
- Acum sunt liber – eu, cu mine!/ Voi fi diseară mot de beat;/ Nepăsător și neînfricat. ”
(Vinul asasinului, tr. Vladimir Colin, p. 341)

“Frumos e azi văzduhul! Sprinteni,/ Fără căpăstru, fără pinteni/ Să ne-avântăm călări pe vin/ Spre-
un cer feeric și divin! [...] O, sora mea, fără-ncetre/ Vom alerga, scăpați de rele, Spre raiul visurilor
mele!.” (Beția amanților, tr. Al. Philippide, p. 345)
DECADENȚA
• DEZORDINE, DEZORGANIZARE,
SLĂBIRE A REGULILOR

• ACCEPTAREA DECLINULUI, A
MORȚII
• ÎN ARTĂ SE PUNE ACCENT PE
DETALIU, DESCRIERE SUNT
ÎNCĂLCATE REGULILE CLASICE
ALE RELAȚIEI PARTE-ÎNTREG
• IMAGINAȚIA ÎNTRECE RAȚIUNEA
• INTERMEDIALITATE, SE RUP
BARIERELE DE STIL, MEDIU

NIETZSCHE CRITICĂ DIN PERSPECTIVA

VALORIZĂRII FORȚEI, A VIEȚII
 Spleen
• Je suis comme le roi d'un pays pluvieux,
Riche, mais impuissant, jeune et pourtant très vieux,
Qui, de ses précepteurs méprisant les courbettes,
S'ennuie avec ses chiens comme avec d'autres bêtes.
Rien ne peut l'égayer, ni gibier, ni faucon,
Ni son peuple mourant en face du balcon.
Du bouffon favori la grotesque ballade
Ne distrait plus le front de ce cruel malade;
Son lit fleurdelisé se transforme en tombeau,
Et les dames d'atour, pour qui tout prince est beau,
Ne savent plus trouver d'impudique toilette
Pour tirer un souris de ce jeune squelette.
Le savant qui lui fait de l'or n'a jamais pu
De son être extirper l'élément corrompu,
Et dans ces bains de sang qui des Romains nous
viennent,
Et dont sur leurs vieux jours les puissants se
souviennent,
II n'a su réchauffer ce cadavre hébété
Où coule au lieu de sang l'eau verte du Léthé.
• Sunt ca bogatul rege al unei ţări ploioase,
Îmbătrânit de tânăr, cu-averi neputincioase,
Dispreţuind pe-acei ce credinţă vor să-i joace,
În preajmă-având doar câini-i şi alte dobitoace.
Nimic ne-mai-plăcindu-i: nici şoimi, nici
vânătoare,
Şi ignorând mulţimea ce-i piere la picioare.
Bufonul său de suflet şi povestind gângav
Nu descreţeşte fruntea acestui crud bolnav;
Mormânt îi pare patul cu flori în podobire,
Iar damele de-onoare, voindu-şi-l iubire,
Nu ştiu ce transparente veşminte să-şi croiască,
Spre-a-l face pe-acest june schelet să le
dorească;
Savantul care-adesea chiar aur îi inventă,
N-a dat de stricăciunea ce-1 mistuie latentă,
Nici băile de sânge, celebre, atunci, la Roma,
Şi care bătrâneţii ar alunga fantoma,
Acestui timp cadavru n-aduc ceva folos:
În venele-i doar Lethe se scurge-ncet, vâscos.
DECADENȚA. ROMANTISM. SINESTEZIE. INTERMEDIA

• „Ca nişte lungi ecouri unite-n depărtare

MUZICĂ PICTURĂ Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,
SUNET ~ CULOARE Parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund.“
(Sonet IV, Correspondances, tr. Alexandru Philippide)
ARMONIE • Baudelaire foloseşte metodic comparaţii
MELODIE luate din pictură când scrie despre
Wagner, Lohengrin, îşi închipuie în faţa
CONTRAPUNCT ochilor „o vastă întindere de un roşu închis
ce reprezintă pasiunea. “
• Sedus de de sunetul inedit şi de concepţia grandioasă a lui Wagner încă din 1849, îi scrie în 1860
că îi datorează: „cea mai mare desfătare muzicală pe care am încercat-o vreodată.“ Muzica sa
relevă „întreaga maiestate a unei vieţi mai vaste decât a noastră“, ca şi „orgoliul şi plăcerea de a
înţelege“, de a se lăsa „pătruns, invadat, voluptate cu adevărat senzuală şi care seamănă cu aceea
de a urca în văzduh sau de a luneca pe mare“.
FRUMOSUL (ROMANTIC, SUBIECTIV, DECADENT, BIZAR)

• Am găsit definiţia Frumosului – a

Frumosului meu. E ceva arzător
şi trist, ceva oarecum vag, lăsând
câmp deschis presupunerii. Voi
aplica ideile mele [...] celui mai
interesant obiect din societate,
unui obraz de femeie. Ophelia, John Everett Millais, 1851-52

Un cap seducător şi frumos, un cap de femeie, vreau să spun, e un cap care te duce cu
gândul în acelaşi timp – dar într-un fel nedesluşit – la voluptate şi la tristeţe; care implică
o idee de melancolie, de moleşeală, chiar de saţietate – sau o idee contrară, adică o
ardoare, o dorinţă de a trăi, însoţită de un reflux amar, provenind parcă din privaţiune
sau din disperare. Misterul, regretul sunt şi ele caractere ale Frumosului.
(Jurnale intime. Rachete XVI )
 • PRE RAFAELIȚII ~ ROMANTISM
• ORIGINALITATE ȘI ESTETISM
• ÎNTOARCERE LA SPIRITUALITATE (MEDIEVALĂ) ȘI ACCENT PE DETALIU
• RENUNȚARE LA COMPOZIȚIILE RENASCENTISTE CONVENȚIONALE

• Nu dispreţuiţi sensibilitatea nimănui. Sensibilitatea fiecăruia e geniul lui.

(Jurnale intime. Rachete XVI )
CONDIȚIA ARTISTULUI
Albatrosul - Les Fleurs du mal
Souvent, pour s'amuser, les hommes d'équipage
Prennent des albatros, vastes oiseaux des mers,
Qui suivent, indolents compagnons de voyage,
Le navire glissant sur les gouffres amers.
À peine les ont-ils déposés sur les planches,
Que ces rois de l'azur, maladroits et honteux,
Laissent piteusement leurs grandes ailes blanches
Comme des avirons traîner à côté d'eux.
Ce voyageur ailé, comme il est gauche et veule!
Lui, naguère si beau, qu'il est comique et laid!
L'un agace son bec avec un brûle-gueule,
L'autre mime, en boitant, l'infirme qui volait!
Le Poète est semblable au prince des nuées
Qui hante la tempête et se rit de l'archer;
Exilé sur le sol au milieu des huées,
Ses ailes de géant l'empêchent de marcher.
• Din joacă, marinarii pe bord, din când în când
Prind albatroşi, mari păsări călătorind pe mare
Care-nsoţesc, tovarăşi de drum cu zborul blând
Corabia pornită pe valurile-amare.
Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi
Acuma par fiinţe stângace şi sfiioase
Şi-aripile lor albe şi mari le lasă, blegi
Ca nişte vâsle grele s-atârne caraghioase
Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!
Frumos cândva, acuma ce slut e şi plăpând
Unu-i loveşte pliscul cu gâtul unei pipe
Şi altul fără milă îl strâmbă şchiopătând.
Poetul e asemeni cu prinţul vastei zări
Ce-şi râde de săgeată şi prin furtuni aleargă
Jos pe pământ şi printre batjocuri şi ocări
Aripele-i imense l-împiedică să meargă.
• [ tr. Al. Philippide]
 Moartea

• Orgia și cu Moartea sunt două bune fete/ [...] Și racla și alcovul, adânc blestemătoare,/
Ne dau pe rând, ca două amabile surori,/ Plăceri îngrozitoare și gingașe orori.
[Cele două surori, tr. Al. Philippide, p. 361]

• Vom avea divanuri molcom parfurmate/ Și profunde paturi largi ca un mormînt/

Iar pe etajere vor fi flori ciudate/ Pentru noi crescute sub un cer mai sfânt.
[Moartea amanților, tr. Al. Philippide, p. 397]

• Doar moartea consolează și-ndeamnă a trăi;/ E idealul vieții și e nădejdea toată,

E elixirul care ne-animă și ne-mbată/ Și care dă puterea să mai trăim o zi; [...]
E îngerul ce ține în mână strâns închis/ Eternul somn și darul extaticului vis [...]
E-a zeilor mânie, e-un adăpost tăcut,/ E avuția celor săraci, e țara lor,
E poarta-ntredeschisă spre-un cer necunoscut!
[Moartea sărmanilor, tr. Al. Westfried, p. 399]
• Doar Moartea, ca un soare mai nou și mai fierbinte,/ Le va deschide-n floare toți mugurii din minte.
[Moartea artiștilor, tr. Letiția Papu, p. 401]
MAREA
Om liber, totdeauna, iubi-vei vasta mare! / Ea este-a ta oglindă. Întreg sufletul tău
Tu îl contempli-n largul imensului ei hău,/ Având aceleași valuri și-abisuri mult amare. [...]
In amândoi sînt hăuri si-ntunecimi profunde:/ Tu, omule, au cine adâncul să-ti măsoare?
Tu, mare, cine știe adînca ta splendoare?/ In amîndoi o taină eternă se ascunde. (tr. C.Z. Buzdugan, p. 47)

Candva pornim cu mintea arzand de idealuri, / Cu suflet plin de ciuda si crancene chemari
Si ducem leganat domol in ritm de valuri / Nemarginirea noastra pe marginite mari/ [...]
Ni-i sufletul o nava spre Utopii pornita; / “Deschide ochii!” striga pe punte-o voce-adanca;
sus pe catarg o voce rasuna-nnebunita: / “Noroc…iubire…slava!” Blestem! E doar o stanca! [...]

O, Moarte, batrane capitan, e vremea, du-ne / Din tara asta unde ne plictisim, straini!
Si apele si cerul acum sunt de carbune / Dar inimile noastre sunt pline de lumini.
Otrava ta ne-o toarna drept balsam si ne lasa / Sa ne-afundam in haul cel fara de ecou!
Si daca va fi raiul sau iadul, nu ne pasa! / Un singur gand ne arde: sa dam de ceva nou.
(tr. Al. Philippide, p. 417)

Caspar David Friedrich, Monk by the sea, 1810

 FEMEIA
“Farmec pur, cum calci buimacă/ De-atât ritm, s-ar pare
Că un șarpe-n aer joacă / Pe-o nuia la soare.”
(Șarpele care dansează, tr. Ion Caraion, p. 87)

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.

Eu mă-mbătam privind-o şi beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin,
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.
(Unei trecătoare, tr. Al. Philippide, p. 289)

Sir Edward Coley Burne-Jones, The Golden

Stairs, 1880
FRUMUSEȚEA PRIMEJDIOASĂ. CRUZIMEA
La Beauté - Les Fleurs du mal
• Je suis belle, ô mortels! comme un rêve de pierre,
Et mon sein, où chacun s'est meurtri tour à tour,
Est fait pour inspirer au poète un amour
Eternel et muet ainsi que la matière.
• Je trône dans l'azur comme un sphinx incompris;
J'unis un coeur de neige à la blancheur des cygnes;
Je hais le mouvement qui déplace les lignes,
Et jamais je ne pleure et jamais je ne ris.
• Les poètes, devant mes grandes attitudes,
Que j'ai l'air d'emprunter aux plus fiers
monuments,
Consumeront leurs jours en d'austères études;
• Car j'ai, pour fasciner ces dociles amants,
De purs miroirs qui font toutes choses plus belles:
Mes yeux, mes larges yeux aux clartés éternelles!
Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Şi sânii mei de care atâţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adâncă.
În larg azur ca sfinxul stau mândră şi ciudată;
Mi-i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Şi nu plâng niciodată şi nu râd niciodată.
Poeţii, pe vecie ursiţi făpturii mele,
Ca-n faţa unui templu cu mândri stâlpi senini,
Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;
Căci am, ca să-i înduplec pe-aceşti amanţi blajini,
Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.
SENZUALITAEA - PISICA / FEMEIA
“Pisică, vin la pieptu-mi iubitor,/ Ascunde gheara-n laba moale,
Și lasă-mă să mă scufund ușor/ În ochii de agată și metale.
Pe spatele elastic cînd petrec
Ușoară, mîna-n mîngîiere,
Și când din trup fiori electrici trec
Și mă îmbată de plăcere,

Îmi văd, în gând, femeia. Ochii ei / Ca și ai tăi, o dulce fiară,

Despică tot și-mprăștie scântei,
Și lin, de sus și până jos,/Făptura-i brună o-nfășoară
Subtil parfum primejdios.” Franz Marc, The White Cat, 1912,
(Pisica, tr. C.D. Zeletin, p. 109) Staatliche Galerie Moritzburg
FRUMOSUL BIZAR {SUBLIM}

• SUPRA-NATURAL,
ARTIFICIAL, NU NATURAL
(Nouă raportare la Natură, nu cea
care vizează eficacitatea
pragmatică).
• NU UNIVERSAL, PARTICULAR
(Propriu paradigmei –
Dandy, Militar, Femeia machiată).
• BINELE MORAL E ȘI EL
ARTIFICIAL, SUPRANATURAL
critică J.J.Rousseau în Elogiul
machiajului. Picasso, Cat, 1939
EROISMUL VIEȚII MODERNE
FRUMOSUL, MODA ȘI FERICIREA
FRUMOSUL DUBLĂ STRUCTURĂ:
• SUFLETUL ARTEI – ELEMENT VEȘNIC, INVARIABIL
• CORPUL ARTEI - ELEMENT CIRCUMSTANȚIAL (EPOCĂ,
MODĂ, MORALĂ, PASIUNE)

EPOCA MODERNĂ ARE FRUMUSEȚE CE DEPINDE DE PASIUNILE

VREMII – SPECTACOLUL VIEȚII ELEGANTE A ORAȘULUI, DAR ȘI
MII DE EXISTENȚE PASAGERE – PROSTITUATE, CRIMINALI....
FRAC – VEȘMÂNTUL EPOCII (NECESAR):
• DOLIU ETERN, RELAȚIA CU MOARTEA, SINUCIDEREA
• EXPRESIA EGALITĂȚII UNIVERSALE, FRUMUSEȚE POLITICĂ
ARTISTUL MODERN
REALIZEAZĂ O SCHIȚĂ DE MORAVURI
(ARTA CAPABILĂ A OFERI O SCHIȚĂ A
EPOCII – ECHIPAJE, HARNAȘAMENTE,
UNIFORME MILITARE, MUSTĂȚI, VALEȚI,
ROCHII ). VEZI ASTĂZI ARTA SOCIALĂ!
GRAVURA LUI DAUMIER (GRAVURA
RAPIDĂ, NECOSTISITOARE)
COMPLEMENTARĂ COMEDIEI UMANE A
LUI BALZAC.
Honoré Daumier, Après l'eau, le feu, 1858
ARTISTUL MODERN
ARTISTUL CA PICTOR DE MORAVURI (GENIU MIXT):
• OBSERVATOR
• HOINAR (FLANEUR), SONDEAZĂ EPIDERMA ȘI
PULSUL ORAȘULUI, FACULTATEA DE A VEDEA (O
ÎNSOȚEȘTE PE CEA DE A EXPRIMA, ODATĂ AJUNS
NOAPTEA ACASĂ ARTISTUL REAȘEAZĂ
ELEMENTELE PE PÂNZĂ DUPĂ LOGICA PROPRIE).
• FILOSOF MORALIST

Constantin Guys
1802-1892
FRUMUSEȚEA ORAȘULUI
FRUMUSEȚEA ORAȘULUI, A MODELOR,
A MULȚIMII – FLUVIU AL VITALITĂȚII
CURGE PE STRĂZI!
MODERNITÉ – A DESPRINDE DIN
MODĂ ELEMENTUL POETIC, A EXTRAGE
ETERNUL DIN CE E TRECĂTOR !

Artistul “rămâne ultimul pretutindeni unde

lumina poate străluci, poezia poate răsuna,
viața poate clocoti iar muzica poate vibra,
pretutindeni unde o pasiune poate poza
pentru ochiul său, pretutindeni unde omul
firesc, ca și omul convențional, se
înfățișează într-o ciudată frumusețe, MURNAU, Sunrise,
pretutindeni unde soarele luminează 1927
bucuriile repezi ale animalului depravat. ”
ARTISTUL MODERN - OM AL MULȚIMILOR ȘI COPIL
ARTISTUL CA OM de LUME (NU DOAR SPECIALIST, BRUTĂ
ÎNDEMÂNATICĂ, ACASĂ E LUMEA ÎNTREAGĂ !)
• AMATOR DE CĂLĂTORII, COSMOPOLIT (CETĂȚEAN AL LUMII)
• OM AL MULȚIMII (Poe, Omul mulțimilor în Noile Povestiri
Extraordinare). SE IDENTIFICĂ CU ACEST URIAȘ REZERVOR DE
ELECTRICITATE!
• GENIUL COPLILĂRIEI, BUCURIA DE A ABSOARBE FORMA, CULOAREA,
SENSIBIL!
DANDYSM
„Un dandy trebuie sa aspire a fi sublim fara
întrerupere. El trebuie sa traiasca si sa doarmă în fata
unei oglinzi“ (Inima mea dezvăluita, V).
MESERIA: ELEGANȚA.
BOGAT, TRÂNDAV, BLAZAT, CU MULTĂ FORȚĂ DE
CARACTER, CULTIVAT, PLĂCEREA DE A UIMI,
NICIODATĂ UIMIT DE NIMIC, CULT AL ORIGINALITĂȚII,
CULT DE SINE ÎNSUȘI (SPIRITUALITATE, STOICISM).
• Baudelaire însuși își făcea apariţia lui în cele mai diverse locuri, baruri,
cabarete literare ori saloane, unde intra „cu semnele unei rare distincţii.
Nu se poate insista destul asupra caracterului de perfect gentleman care îi
era propriu şi care se înrudeşte cu cel al lui Poe“.
 DANDYSM
• Dandysmul lui Baudelaire nu reprezintă o
simplă poză de nonconformism social, ci o
concepție de viață ca opera de artă. Dandysmul
înseamnă – scrie Baudelaire – “un cult de sine
însuși”(11 al omului care-și creează universul său
artificial, fie și prin intermediul unor surogate ca
opiul sau hașișul, descrise amănunțit în
volumul Paradisuri artificiale(12, în care devine
zeu, iar arta sa creatoare, noua religie.
• INDIVIDUALISM, VALORI ARISTOCRATICE ÎNTR-O
EPOCĂ DEMOCRATICĂ A NIVELĂRII, ULTIMA
EXPLOZIE DE EROISM ÎNĂUNTRUL EPOCILOR DE
DECADENȚĂ.
• ANGLIA: LORDUL BYRON, GEORGE BRUMMEL.
 FEMEIA. Elogiul machiajului
• NU ESTE FEMELA BĂRBATULUI CI O DIVINITATE, ASTRU
CE TRONEAZĂ PESTE GÂNDURILE BĂRBATULUI
• IDOL A CĂRUI FRUMUSEȚE NU STĂ ÎN ARMONIE
DESĂVÂRȘITĂ, CI ESTE VRAJĂ MISTERIOASĂ, COMPLEXĂ
• INSEPARABILĂ DE VEȘMÂNT, BIJUTERII – Tot ce o
împodobește pe femeie și-i slujește să-și pună-n lumină
frumusețea, face parte din ea însăși !!!!
• Natura nu dă măsura binelui! Virtutea e ARTIFICIALĂ,
SUPRANATURALĂ!
• MODA= DEFORMARE SUBLIMĂ A NATURII !
• MACHIAJUL NU ASCUNDE IMPERFECȚIUNI CI ESTE ARTĂ
– FACE PRIVIREA MAI ADÂNCĂ, GURA MAI SENZUALĂ.
Pandora’s Box, Louise Brooks, 1929
• Charles Baudelaire, Inima mea așa cum este, în Critică literară și muzicală. Jurnale intime,
Editura pentru Literatură Universală, București, 1968, (tr. Liliana Țopa)
• Charles Baudelaire, Jurnale intime, Ed. Humanitas, 2017.
• Georges Bataille, Literatura şi răul, Ed. Univers, 2000, Charles Baudelaire, Pictorul vieții moderne,
în Pictorul vieții moderne și alte curiozități, Ed. Meridiane, București, 1992, 390 (tr. Radu Toma)
• Jean Pommier, La mystique de Baudelaire, Slatkine Reprints, Genève, 2011, p. 152
• Karl Rosenkranz, O estetică a urîtului, Ed. Meridiane, București, 1984
• Charles Baudelaire, Dandy-ul, în addenda la Barbey d’Aurevilly, Dandysmul, Ed. Polirom, p. 1995
• Charles Baudelaire, Paradisuri artificiale, Ed. Institutul European, Iași, 1996 (tr. Elena Popoiu)
• Charles Baudelaire, Fuzee, în Inima mea dezvăluită, Ed. Est, 2002, p. 11 (tr. Bogdan Ghiu)
• Jean-Paul Sartre, Baudelaire, Editura pentru Literatura Universală, București, 1969, (tr. Marcel
Petrișor)
• Ion Pillat, Actualitatea lui Baudelaire, în Opere, vol. 5, Ed. Eminescu, București, 1990
• Benjamin Fondane, Baudelaire și experiența abisului, Ed. Art, București, 1994 (tr. Ion Pop și Ioan
Pop-Curșeu)
• Marcel Raymond, De la Baudelaire la suprarealism, Ed. Univers, București, 1970 (tr. Leonid
Dimov)
• S.Eliot, Baudelaire, în Eseuri alese, Ed. Humanitas, București, 2013, (tr. Petru Creția)