Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
literaturilor lumii.
• LITERATURA ORIENTALA
Epopeea lui Ghilgameş – una din cele mai vechi opere literare ale
Uruk, Ghilgameş.
1 Figura 5.2
.....................................................................
Ci degetul ce te binecuvîntă
.......................................................................
2 Capodoperă a literaturii ebraice, Biblia este formată din două parţi: Vechiul
Testament, datând
dinaintea erei noastre şi care conţine cărţile: Geneza, Exodul, Judith, Esthera,
Cartea lui Iov,
Psalmii, Cântarea Cântărilor, Ecleziastul etc. şi Noul Testament, scris între anii 45 –
100 e.n.
conţinând: Evangheliile, Faptele Apostolilor, Epistolele şi Apocalipsul. Vechiul
Testament
este scris în cea mai mare parte în limba ebraică iar Noul Testament, deşi operă a
scriitorilor
Figura 5.3 Biblia editie Erasmus, Cele zece porunci, Manuscrisele de la Marea
Moarta
şi atribuit regelui Solomon – este valoros atât din punct de vedere literar şi uman –
celebrează
sentimentul iubirii – cât şi din punct de vedere istoric şi documentar – evocă tradiţii
şi
obiceiuri.
Marea Moarta
Ca un măr între copacii pădurii, aşa este preaiubitul meu între tineri. Cu aşa drag
stau la
umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.
El m-a dus in casa de ospăţ, şi dragostea era steagul fluturat peste mine.
Cîntarea Cîntărilor
Rig – Veda – Veda imnurilor de laudă adresate zeilor – este cea mai veche operă din
literatura
indiană (în limba sanscrită) fiind compusă între anii 2000 şi 1500 î.e.n. din 1028 de
imnuri.
Rig – Veda constituie prima din cele patru culegeri care compun Vedele
(Cunoaşterea),
4 Figura 5.5
Au în genune ...
Nu era despărţită
Ce sigur el o are.
O mie si una de nopţi – sinteză a culturii arabe din perioada sa de maximă înflorire –
s-a
cristalizat prin secolul al X-lea e.n. la Bagdad, capitala „califilor” dar are la bază
modele
persane şi mai vechi izvoare indiene, utilizând motive folclorice de largă circulaţie
nu numai
5 trează atenţia ascultătorului este folosită tehnica numită „a tiroirs” care constă
în integrarea
Figura 5.6
După care mai rosti o dată numele lui Alah şi îşi aruncă năvodul în mare, şi aşteptă
pînă ...
ce năvodul se aşternu la fund. Iar de data aceasta, cu toate opintelile lui, nu mai
dovedi să
tragă afară năvodul, care se agăţa şi mai straşnic de stîncile de la fund. Atunci
pescarul
strigă: „Nu este tărie şi putere decît întru Alah!”Pe urmă se dezbrăcă, se scufundă
în
desfăcu şi găsi în el, de data aceasta, un vas mare de aramă galbenă, plin şi
nevătămat; gura
îi era pecetluită cu plumb în care era apăsată urma pecetei stăpînului nostru
Soleiman ben
Daud.[...]
....................................................................................................................................
...................
─ Află că eu sunt un ginn răzvrătit! [...]” Acuma am să-l omor pe cel ce are să mă
[...] Atunci pescarul îşi zise în sine-şi: „Eu nu sînt decît un om, iar el este un ginn: da
Allah
mi-a dăruit o minte bine chibzuită; încât am să ticluiesc o teşmecherie spre a-l
pierde, un
tertip de isteciune de-al meu. Şi-am să văd limpede dacă şi el, la rîndu-i va putea să
încherbe
....................................................................................................................................
...................
Ci tot atunci Şeherezada văzu zorii mijind şi îşi curmă vorbele îngaduite.
Homer a fost, după părerea cercetătorilor moderni, un rapsod din Ionia care a trăit
în a doua
pentru cucerirea cetăţii Troia sau Ilion pentru a pedepsi răpirea Elenei, soţia lui
Menelau, de
către Paris, fiul regelui Priam – nu relatează evenimentele în ordine cronologică (nu
este o
lucrare istorică) ci se concentrează asupra câtorva episoade din ultimul an (din cei
zece, cât a
durat războiul).
Figura 5.7 Masca lui Priam si Vas ritual din cetatea Micene
Cîntul XVIII
Homer, Iliada
oraşul Tomis (Constanţa de azi), unde a fost exilat de împăratul Octavian Augustus.
A scris
poezie lirică, erotică şi de observaţie a moravurilor Romei din timpul lui Augustus:
Amores,
Heroides (poeme erotice, scrisori atribuite eroinelor din mitologie) şi Ars amandi
(Arta
iubirii). În timpul exilului a scris Tristele şi Ponticele, scrisori adresate soţiei,
prietenilor lui
Cartea I
[...] Înainte de mare, de pămînt şi de cerul care acoperă toate, în întreg univers era
o singură
înfăţişare a naturii, pe care oamenii o numeau haos, o masă fără formă şi fără
închegare. Nu
era altceva, decît o îngrămădire primitivă, o adunătură fără rînduială de semiţte ale
lucrurilor, ce nu aveau bună legătură între ele. Pînă atunci nici un Titan nu dădea
lumină
lumii, nici Phoebe răsărind, în creştere, nu-şi umplea golul coarnelor. Pămîntul nu
atîrna
lungul ţărmurilor pămîntului şi unde era uscatul acolo erau şi apa şi aerul. Astfel,
pămîntul
n-avea stabilitate, în apă nu se putea înota, aerul era fără lumină. Nimic nu avea o
formă
anumită şi unele se împotriveau altora; într-un singur corp frigul lupta cu căldura,
umezeala
cu uscăciunea, elementele tari cu cele moi, cele grele cu cele uşoare.
Ovidiu, Metamorfozele
Poemele epice ale Evului Mediu timpuriu provin din „prelucrarea” numeroaselor
legende care
Groenlanda, Cântecul lui Roland, poem al evului mediu francez sau Cântecul
Cidului, pentru
cel spaniol sunt doar câteva exemple care oglindesc fapte de vitejie dar şi viaţa
oamenilor din
acea perioadă.
9 Cântecul Cidului (Cantar de Mio Cid) – compus în jurul anului 1140 – evocă faptele
eroului
spaniol intrat în legendă Rodrigo sau Ruy Diaz de Bivar, numit Cid Campeador (din
cuvântul
Dante Alighieri – cel mai mare poet al Italiei şi una din cele mai mari
personalităţi ale literaturii universale – s-a născut la Florenţa dar şi-a petrecut cea
mai mare
10 parte a vieţii departe de aceasta, deşi o iubise cu patimă, pribegind „prin mai
toate ţinuturile
imortalizată în Vita Nuova, tratate filozofice, literare şi politice, scrisori dar mai ales
Divina
Divina Comedie (Divina Commedia) prezintă călătoria lui Dante prin Infern (locul în
care,
potrivit credinţei creştine, sunt pedepsiţi păcătoşii după moarte), Purgatoriu (unde,
conform
Infernul
Cîntul XXXII
• RENAŞTEREA
artei şi anticlericalismul.
Pornind din centrul pe care l-a constituit Italia şi extinzându-se treptat în celelalte
ţări
The Encounter with the Damned in the Pine Forest. 1482-1483. Tempera on panel.
Museo del Prado, Madrid
The Infernal Hunt. 1482-1483. Tempera on panel. Museo del Prado, Madrid
The Banquet in the Pine Forest. 1482-1483. Tempera on panel. Museo del Prado,
Madrid
„zece zile” – şi conţine cele o sută de povestiri spuse în acest interval de timp de
către zece
tineri (şapte femei şi trei bărbaţi) refugiaţi într-o vilă din apropierea Florenţei de
frica ciumei
Ziua întîia
Povestea a şasea
[...] Trăia dar, dragele mele, în oraşul nostru – şi nu-i prea mult de-atunci – un
călugăr din
tagma sfîntului Francisc, iscoditor de strîmbe erezii şi care, deşi se străduia din
răsputeri să
pară sfînt şi iubitor cucernic al legilor creştine, ca toţi ceilalţi de altfel, nu se lăsa
mai prejos
bietul, car, nu că i-ar fi lipsit credinţa, ci doar aşa prosteşte, fiind încăzit de vin şi
chef, se
apucă să spună în gura mare ca are un vin, de si Cristos ar bea din el cu poftă. Dar,
prin
şi bănuţi grei în pungă, se năpusti „cum gladiis et fustibus” să-l vîre într-un proces
cu vîlvă
mare, socotind, vezi bine, nu să-l aducă pe calea cea dreaptă, ci să-şi umple de
galbeni
François Rabelais a fost în tinereţe călugăr dar a renunţat la aceasta pentru studiul
medicinei
al ambasadorului francez, l-au familiarizat cu viaţa culturală din această ţară, opera
sa
întâmplările comice şi fantastice ale eroilor, doi uraşi cumsecade, tată şi fiu.
noastră goţii, nimicind duhul cel adevărat al limbii noastre. Dar acum, din mila
cerului,
risipitu-s-au negurile, scrisului i s–a dat cinstirea cuvenită, iar stările într-atîta s-au
13 schimbat, încît eu, care în anii bărbăţiei eram socotit, pe drept cuvînt, cel mai
mare învăţat al
veacului, astăzi anevoie aş fi primit în rîndul pruncilor din cel dintîi an de şcoală.
....................................................................................................................................
...................
Acum s-a făcut rînduială întru toate, ca şi în privinţa limbilor: greaca, fără de care
nici un
şi potrivite, pe care le folosim astăzi, s-au desăvîrşit în anii vieţii mele, cu har de la
Dumnezeu, după cum bătaia tunurilor o născocire a diavolului este. Lumea e plină
de
sînt înclinat să cred că nici pe vremea lui Platon, Cicero sau Papinian învăţătura nu
era mai
37, sunt: drame istorice inspirate din cronicile Angliei (Richard al II-lea, Henric IV-
lea,
Henric al V-lea, Richard al III-lea) sau de antichitatea romană (Titus Andronicus,
Iulius
Lear, Macbeth), comedii (Comedia erorilor, Îmblânzirea scorpiei), unele dintre ele
feerice
(Visul unei nopţi de vară, Cum vă place, A douăsprezecea noapte), altele amare
(Neguţătorul
din Veneţia, Troilus şi Cresida, Timon din Atena) şi ca ultime creaţii, Poveste de
iarnă şi
LV
într-o familie de origine nobilă dar săracă, fapt ce i-a influenţat întreaga viaţă şi
operă. Creaţia
Capitolul LXXIV
Despre felul cum a căzut Don Quijote la pat, despre testamentul pe care l-a făcut şi
despre
moartea lui
Deoarece lucrurile omeneşti nu dăinuie veşnic, ci coboară necurmat de la obîrşii
pînă ce
ajung la capătul lor cel din urmă – şi asta se întîmplă îndeosebi cu vieţile oamenilor
– şi
deoarece viaţa lui Don Quijote n-avea nici un înscris din partea cerului ca să-şi
oprească
16 curgerea, îi sosi şi lui sorocul şi veleatul tocmai cînd nici cu gîndul nu gîndea,
pentru că, fie
din aleanul pe care i-l pricinuia faptul de-a se vedea biruit, fie din lucrarea cerului,
căruia
aşa îi era voia, prinse nişte friguri ce-l ţinură şase zile la pat, în care timp veniră de
mai
multe ori să-l vadă prietenii: preotul, bacalaureatul şi bărbierul; iar Sancho Panza,
bunul lui
scutier, nici că i se mai urni de la căpătîi. Toţi aceştia, crezînd că-l ţinea în acea
stare numai
amărăciunea de-a se vedea biruit şi de-a nu-şi vedea împlinit gîndul îndreptat către
celălalt Butrón, pe care i-l vînduse un neguţător de oi din Quintanar. Dar cu toate
astea, pe
• CLASICISMUL
franceze (Cidul, Horaţiu, Oedip etc.), dar a scris şi discursuri în care şi-a expus
principiile
Cidul (Le Cid) este capodopera lui Corneille şi se inspiră din legenda Cidului.
Actul III
Scena IV
17 Chimène:
......................................................................
Rodrigue:
Corneille, Cidul
viaţă teatrului, fiind în acelaşi timp autor, actor, regizor şi conducător de companii
teatrale. A
abordat forme diferite ale comediei: farsa (Zăpăcitul, Sganarelle sau încoronatul
inchipuit,
Doctor fără voie, Vicleniile lui Scapin), comedia muzicală, tragicomedia, epuizând
gama
închipuit, ultima sa piesă. Natura umană, cu toate formele sale de manifestare, este
tema
principală a comediilor lui Moliere care aduc în prim plan o varietate tipologică
deosebit de
Avarul (L΄avare) – pornind de la Aulularia lui Plautus a cărei idee centrală este a
unui zgârcit
care îşi ascunde comoara, obsedat de pierderea ei – prin personajul său principal,
Harpagon,
Dacă ţineţi cu orice preţ, poftim – începe jupîn Jacques. Mai întîi toţi îşi bat joc de
calendare unde zilele de post sînt trecute în număr îndoit şi că vă siliţi oamenii să le
ţină, că
băgaţi în buzunar ce v-ar costa mîncarea de dulce. Alţii, că de cum se apropie
sărbătorile,
18 sau cînd vor să plece de la dumneavoastră, le căutaţi din senin nod în papură
servitorilor –
dat în judecată pisica vecinului, fiindcă v-a mîncat ce-a mai rămas dintr-o friptură de
berbec.
Altul, că aţi fost prins într-o noapte furînd cu mîna dumneavoastră ovăzul cailor,
aşa că
vizitiul – cel dinaintea mea – v-a croit straşnic cu reteveiul, iar dumneavoastră nici
n-ati
crîcnit. [...] Sînteţi rîsul şi batjocura tuturor, nu vă spun decît zgîrcitul care-şi
mănîncă de
Moliere, Avarul
• ILUMINISMUL
de fecund, spirit strălucit al vremii sale – s-a afirmat prin atitudinea sa polemică,
împotriva
feudalităţii şi obscurantismului, prin creaţiile sale în domenii diverse: epopee
(Henriada),
tragedie (Zaïre, Alzire, Mérope), istorie (Secolul lui Ludovic al XIV-lea), filozofie
(Scrisori
polemizează cu doctrina optimistă a lui Christian Wolff, discipolul lui Leibiniz, care
afirma că
19
Capitolul XVIII
următoarele revoluţii care s-au întîmplat în Peru şi la care a fost şi el martor. Ţara în
care
sîntem este vechea patrie a incaşişor care au avut neprevederea să iasă din
ţinuturile lor şi să
Regii din familia lor care au rămas în ţara de baştină au fost mai înţelepţi: au
poruncit, cu
bine ce-i cu ţara asta şi i-au zis Eldorado, şi un englez pe care îl chema Raleigh chiar
şi a
ajuns, acum vreo sută de ani, pînă pe aproape; dar cum sîntem înconjuraţi de stînci
şi de
prăpăstii greu de trecut, am scăpat pînă azi de lăcomia naţiunilor Europei care sînt,
nu ştiu
de ce, foarte ahtiate după pietrele şi după tina pămîntului nostru, în aşa hal încît ar
fi în stare
să ne ucidă pe toţi.
Geneva – a fost unul din iluminiştii ale căror idei au influenţat Revoluţia de 1789
(Discurs
Emil susţine ideea unei educaţii naturale. Romanul epistolar Julie sau noua Eloiză,
precum şi
preromantic.
tratând atât pe sine cât şi pe ceilalţi cu toată sinceritatea, fără nici un menajamnet.
Cartea întîi
20 Alcătuiesc o lucrare cum n-a mai fost alta la fel şi a cărei înfăptuire nu va avea
imitator.
Vreau să înfăţişez semenilor mei un om în tot adevărul firii lui şi omul acesta voi fi
eu.
....................................................................................................................................
...................
oricare altul. Nu ştiu ce-am făcut pînă la cinci sau şase ani; nu-mi dau seama cum
am învăţat
să citesc; nu-mi amintesc decît de primele lecturi şi de efectul pe care l-au avut
asupra mea: e
perioada cînd am căpătat fără întrerupere conştiinţa despre mine însumi. Mama
lăsase cîteva
romane. Ne apucam să le citim după cină, tata şi eu. La început, nu era vorba decît
să mă
deprindă cu lectura graţie unor cărţi plăcute; dar în curînd, interesul deveni atît de
mare,
rîndunelele, spunea ruşinat: „Haide la culcare; sunt mai copil decît tine.”
polemice (Imn pentru stîlpul infamiei), romane (Viaţa şi ciudatele aventuri ale lui
Robinson
Crusoe din York, marinar, scrise de el însuşi – cunoscut sub titlul prescurtat de
Robinson
ciumei)
21 Robinson Crusoe – roman inspirat dintr-un fapt real – aduce un elogiu omului
optimist,
Capitolul opt
părţile ei bune.
Am împarţit pagina în două şi, scriind în stînga „rău” iar în dreapta „bine”, iată ce-
am
notat:
RĂU BINE
11
mei de drum.
22
în această pustietate.
33
haine.
44
duiumul.
55
curajul şi nici să mă las în voia desnădejdii. În momentele cele mai grele poţi şi
trebuie să
găseşti mîngîiere.
22 Jonathan Swift – scriitor irlandez de limbă engleză – a fost unul dintre marii
satirici ai
Călătoriile lui Lemuel Gulliver în mai multe ţări ale lumii (Travels into several
remote
nations of the world bz Lemuel Gulliver) – roman de aventuri – este de fapt, o satiră
deghizată
locuite de fiinţe omeneşti tot atît de mari ca dumneata, filozofii noştri se îndoiesc
foarte şi
presupun mai curînd că ai picat din lună sau dintr-o steaş pentru că e sigur că o
sută de
Maiestăţii sale; şi-apoi de şase mii de luni cronicile noastre nu pomenesc alte
ţinuturi în
afară de cele două mari împărăţii, Lilliput şi Blefuscu. Care două mari împărăţii sînt
de
treizeci şi şase de luni încăierate – după cum voiam să-ţi spun – într-un război
înverşunat.
literatură, artă şi ştiinţă, excelând în toate domeniile pe care le-a abordat. Cea mai
importantă
rămâne însă opera sa literară, care cuprinde lirică (Ucenicul vrăjitor sau Craiul
ielelor, Elegii
ucenicie ai lui Wilhelm Meister, Anii de călătorie ai lui Wilhelm Meister), drame
(Egmont) şi
Faust – capodopera lui Goethe – este o creaţie a cărei elaborare a durat aproape 30
de ani
(prima parte a apărut în 1808, iar cea de-a doua, postum, în 1833), complexă, greu
de încadrat
într-o specie literară anumită; autorul său a subintitulat-o tragedie dar poate fi
considerată cu
24 Motivul omului care şi-a vândut sufletul diavolului apare într-o legendă
medievală şi sub
forma doctorului Faust în cărţi populare ale Renaşterii, Goethe utilizând aceste
izvoare de
umane.
Partea întîi
Noapte
O încăpere înaltă, boltită, cu înfăţişare gotică, Faust, neliniştit, stă pe scaun la masa
de scris.
Faust
Arzînd de zel.
Cuminte ca şi mai-nainte.
Goethe, Faust
• ROMANTISMUL
provin din toate mediile sociale iar eroii sunt persoane de excepţie acţionând în
condiţii
excepţionale.
Volumele de poeme care l-au consacrat „cronicarul liric” al vremii sale sunt:
Orientalele,
asupra clasicilor, cunoscute fiind şi: Ruy Blas, Regele petrece, Burgravii – în
versuri – şi
detaliul istoric autentic – cele care s-au impus în întreaga lume prin valoarea lor
artistică sunt:
tablouri variate – constituie o amplă viziune asupra epocii, ale cărei dimensiuni le
dau lupta
parte din faţa lui, îi smulse drapelul din mînă, Enjolras, încremenit, dăduse un pas
înapoi.
Apoi, fără ca cineva să îndrăznească a-l opri sau a-l ajuta, bătrînul de optzeci de ani,
cu
capul tremurînd, cu mersul sigur, începu să urce încet scara de pietre ridicată în
baricadă.
Era ceva aşa de întunecat şi de înălţător, încît toţi cei din jurul lui strigară:
„Descoperiţivă!” Cu fiecare treaptă pe care o urca era mai înspăimîntător: părul lui
alb, faţa zbîrcită,
fruntea largă, pleşuvă şi plină de creţuri, ochii adînciţi în orbite, gura deschisă,
parcă de
uimire, braţele lui slabe ridicînd drapelul roşu se iveau din umbră, mărite de lumina
însîngerată a torţei: părea spectrul marii revoluţii de la ΄93 ieşind din pămînt, cu
steagul
Teroarei în mînă.
Iar cînd ajunse sus, pe ulrima treaptă, cînd această cumplită fantomă se înălţă,
clătinîndu-se,
pe maldărul de dărîmături, în faţa celor o mie două sute de puşti din umbră, în faţa
îsăşi a
morţii, ca şi cînd el ar fi fost mai tare decît ea, întreaga baricadă luă, în întuneric, o
27 Figura 5.19 Eugène Delacroix. Naufragiul lui Don Juan. 1840 Ulei pe panza
Muzeul Luvru, Paris
Cain abordează mitul biblic căruia poetul îi dă o interpretare nouă, prin accentele
umanistrevoluţionare: Adam şi Eva, izgoniţi din Rai, continuă să-l preamărească pe
Dumnezeu; Cain,
Lucifer
Un muritor!
Cain
Lucifer
Cain
De-i aşa
Lucifer
Ţărînii
Îi ştiu durerea.
Cain
Lucifer
Într-nsul.
Cain
Nemurirea? O, nu cred.
mituri, poezie socială. Operele care îl situează în lirica romantică universală sunt:
Cartea
luminos.
Frunzişul da să moară;
vremea sa.
şi istoria poporului rus iar prin eroul său principal, blazat, dezgustat de oameni şi
retras la
formală: Tamerlan şi alte poeme, Corbul şi alte poeme, Ulalume, Anabell Lee,
Clopotele etc.
totul e trecător,
îndreptai auzind
uşor,
............................................................................................................................
tristeţi încărcat
o numesc Leonore?
• REALISMUL
sobru şi impersonal.
animându-i romanele grupate în ciclul Comedia umană, care conţine trei părţi:
Studii de
moravuri, Studii filozofice şi Studii analitice. Cea mai importantă dintre aceste părţi
este
Studii de moravuri, Balzac dorindu-se istoricul moravurilor, pictorul societăţii
contemporane
lui.
32 Moş Goriot (Le père Goriot) reprezintă cheia de boltă a ciclului Comedia umană,
deoarece o
dată cu scrierea lui, Balzac a avut ideea circulaţiei personajelor prin romanele
ciclului.
─ Ah, dacă aş fi bogat, dacă mi-aş fi păstrat averea, dacă nu le-aş fi dat-o lor,
amîndouă ar fi
aici şi mi-ar linge obrajii cu sărutările lor! Aş fi locuit într-un palat, aş fi avut odăi
frumoase,
servitori, foc în sobă, iar ele ar fi plîns în hohote cu bărbaţii şi copiii lor! Aş fi avut
toate
bucuriile astea. Dar nu mai am nimic. Banul îţi dă tot. Îţi dă chiar şi pe propriile tale
fete.
Oh, banii mei unde sînt acuma? Dacă aş avea comori de lăsat, m-ar obloji, m-ar
îngriji; le-aş
auzi, le-aş vedea. Ah, copilul meu drag, singurul meu copil, acum îmi iubesc şi mai
mult
părăsirea şi mizeria în care mă aflu! Cînd un nenorocit e iubit, el ştie cel puţin că e
iubit cu
adevărat. Nu, aş vrea să fiu bogat, pentru că atunci le-aş putea vedea. Dar, zău,
cine poate
şti? Amîndouă au inimi de piatră. Le-am iubit prea mult ca să mă mai poată iubi şi
ele pe
mine. Un tată trebuie să fie totdeauna bogat, trebuie să-şi ţină copiii în frîu, ca pe
nişte cai
nărăvaşi. Iar eu am stat în genunchi la picioarele lor.
Charles Dickens, prin bogata sa operă, a creat o imagine vie a societăţii engleze din
prima
– Aventurile lui Oliver Twist, David Copperfield – goana dezumanizantă după profit –
Nicholas Nickelby, Marile speranţe. Prin descrieri realiste de mare forţă artistică,
cititorul este
familiarizat cu cele mai diferite medii ale societăţii engleze: cocioabe mizere şi
palate
Viaţa lui David Copperfield (The Personal History of David Copperfield) este un
roman de
Capitolul XIII
[...] Sînt David Copperfield din Blunderstone, comitatul Suffolk, unde ai venit în
noaptea cînd
m-am născut şi ai făcut cunoştinţă cu scumpa mea mamă. De cînd s-a prăpădit,
sînt foarte
nenorocit. Am suferit înjosiri, n-am fost dat la învăţătură, m-au lăsat în voia soartei
şi m-au
silit să fac o muncă cu totul nepotrivită. De aceea am fugit şi am venit la matale.
Am fost
jefuit de cum am pornit şi m-am văzut nevoit să fac tot drumul pe jos, şi din clipa
plecării nam dormit nici o singură noapte în pat.
Brusc, nu m-am mai putut stăpîni; şi făcînd un gest cu mîna, spre a-i arăta în ce hal
săptămînă întreagă.
Aşezată pe pietrişul aleii, mătuşa, pe chipul căreia nu se putea vedea nici un alt
sentiment
decît uimirea, s-a holbat la mine fără nici o întrerupere pînă în clipa cînd am început
să
plîng; atunci s-a sculat în mare grabă, m-a luat de guler şi m-a dus în casă. Prima ei
grijă a
fost să descuie dulapul înalt din perete şi să scoată cîteva sticle şi să-mi toarne pe
gît cîte
Karamazov.
prezintă profunda dramă interioară a lui Rodion Raskolnikov care ucide din cauza
sărăciei,
Partea întîi
IV
Scrisoarea mamei lui îl istovise. Dar cu privire la punctul principal, capital cum s-ar
spune,
nu şovăise nici o clipă. Chiar în timpul cît citise scrisoarea, luase hotărîrea şi
hotărîrea era
decisivă: „Cît voi fi eu în viaţă, căsătoria asta nu va avea loc. La dracu cu domnul
Lujin!”
măicuţo, nu Dunia, nu mă puteţi înşela! ... Se mai şi scuză că nu mi-au cerut sfatul,
că au luat
hotărîrea fără mine! Fireşte! Credeţi că acum nu se mai poate desface? O să vedem
noi dacă
se poate sau nu! Auzi dumneata, ce argument invocă – Piotr Petrovici este atît de
ocupat, atît
de ocupat, că nu se poate însura altfel decît din goana cailor, ca să nu zic din goana
trenului.
Nu, Dunicika, ştiu şi-mi dau seama ce sînt acele multe lucruri pe care ai să mi le
spui; ştiu şi
la ce te-ai gîndit o noapte întreagă, umblînd prin odaie, şi pentru ce te-ai rugat în
faţa
icoanei Maicii Domnului din Kazan, care se află în iatacul măicuţei. E greu să urci
Golgota.
Hm ...”
Peer Gynt reţin prin densitatea gândirii, intensitatea dramatică şi aspiraţiile eroului
spre un
ideal moral superior, prin integritatea caracterului şi voinţei sale iar piesele Stâlpii
societăţii,
teatrului realist şi îl impun pe Ibsen ca pe unul dintre cei mai valoroşi autori
dramatici în plan
universal.
O casă de păpuşi (Et lukkehjem) – cunoscută şi sub numele de Nora – îşi dezvoltă
acţiunea în
ACTUL III
Nora: Nu, am fost veselă ... atît. Şi tu erai foarte drăguţ. Dar căminul nostru n-a fost
altceva
decît o casă cu păpuşi. Ţi-am fost soţia păpuşă, aşa cum acasă, la tata, eram copilul
păpuşă.
Şi copiii mi-au fost la rîndul lor păpuşi. Cînd apucai să te joci cu mine, petreceam
cum
petreceau copiii cînd îi luam eu şi mă jucam cu ei. Aşa a fost căsnicia noastră,
Torvald.
educaţia.
Nora: Ah, Torvald, tu nu eşti omul care să mă educe făcînd din mine femeia pe care
ţi-o
doreşti tu.
Helmer: Nora!
Nora: N-ai spus chiar tu, mai înainte ... că nu ţi-e îngăduit să-mi încredinţezi o
asemenea
menire?
Nora: Totuşi, ai avut dreptate. Nu sînt aptă pentru asemenea menire. Am o altă
dorinţă pe
care trebuie mai înainte s-o îndeplinesc. Trebuie să-mi fac mai întîi propria mea
educaţie. Şi
tu nu eşti omul în stare să mă ajute la aşa ceva. Eu singură trebuie să mi-o fac. Iată
de ce te
Complexitatea vieţii sociale şi spirituale din secolul pe care tocmai l-am încheiat,
precum şi
evoluţia tehnicilor scriitoriceşti au influenţat profund literatura acestei epoci.
Proza tinde să devină un instrument tot mai perfecţionat de expresie literară atât a
realităţilor
raport tematic, trei direcţii principale: socială, psihologică şi a sensului existenţei iar
sub
secolului al XX-lea, care s-a impus atât prin creaţia sa poetică şi dramatică închinată
omului şi
complexităţii sale existenţiale, creaţie originală, desprinsă de orice teorii şi norme
estetice
rigide, cât şi prin eseurile sale, consacrate unor probleme ale poeticii moderne. A
fost asasinat
(Romancero gitano) – îşi are izvorul în mitologia lumii andaluze proiectată într-un
plan
Ea cu umbra-n cingătoare
şi ea nu le vede.
memorii, scrisori şi însemnările zilnice din vestitele sale Caiete. Cimitirul marin şi
Tânăra
Ursitoare constituie opere capitale ale poetului, creaţii de referinţă pentru toţi
exegeţii liricii
lui Paul Valery, cum au rămas şi Introducere în metoda lui Leonardo da Vinci sau O
seară
cu domnul Teste.
tale alcătuiri”.
Sonetele către Orfeu alcătuiesc operele capitale a lui Rainer Maria Rilke.
într-o lumină difuză a coştiiţei care nu mai păstrează liniile lui reale, apăsate ci
numai ceea ce
39
trezirea pietrelor,
Anglia, unde a şi publicat operele considerate capitale pentru creaţia sa: Tărâmul
pustiu şi
multe ori sarcastic. Unele din aceste creaţii (Portretul unei doamne, Cântecul de
dragoste al
lui J. Alfred Prufrock, Preludii) anunţă prin conţinutul şi forma lor problematica şi
tehnica
Tărâmul pustiu (The waste land) face în permanenţă apel la tradiţie, la o serie de
valori ale
frunzei
acest cînt.
de sandwich,
Batiste de mătase, cutii de carton, mucuri
de ţigări
s-au spulberat.
XX-lea tradiţia veacului anterior. Vastul său ciclu de romane Forsyte Saga şi O
comedie
accente lirice. Printre creaţiile lui Galsworthy se mai numără romanele Insula
fariseilor,
Forsyte Saga – al cărei personaj central este unul colectiv, familia Forsyte
(caracteristică
două nuvele care fac legătura între romane Vara târzie a unui Forsyte şi
Deşteptarea.
41
Partea a II-a
Capitolul X
acestui club. Cu sutele sînt şi afară, pe străzi: îi întîlneşti oriunde te-ai duce!
− După simţul lor de proprietate. Un Forsyte priveşte lucrurile prin prisma spiritului
practic
− Glumesti?
drept şi filozofie, şi-a împărţit tinereţea între scris (Plăcerile şi zilele) şi viaţa
mondenă.
Capodopera sa, În căutarea timpului pierdut, a fost scrisă în ultimii cincisprezece ani
de viaţă,
când autorul se lupta cu o boală chinuitoare şi este formată din: Swann, La umbra
fetelor în
apărute postum.
psihologică, scris la persoana întâi – are în centrul atenţiei problema timpului, văzut
ca durată
Şi, pe neaşteptate, amintirea mi-a apărut. Gustul acesta era acela al bucăţii de
madlenă pe
care mătuşa Leonie mi-o oferea după ce o înmuiase în infuzia ei de ceai de tei, cînd
mă
aceste zile petrecute la Combray ca să se lege cu altele mai recente; poate pentru
că, din
aceste amintiri ieşite din de atît de multă vreme din memoria mea, nimic nu mai
supravieţuia,
apăsătoare de funcţionar în oraşul său natal, Praga, însă opera sa a avut o mare
influenţă
omul este strivit de o societate ostilă lui. Printre cele mai importante creaţii ale sale,
în care
Capitolul întîi
Pe Josef K. îl calomniase pesemne cineva, căci, fără să fi făcut nimic rău, se pomeni
într-o
aducea micul dejun în fiecare zi la opt, nu se ivi la ora obişnuită. Asemenea lucru nu
se mai
întîmplase niciodată pînă atunci. K.. mai aşteptă o clipă. Culcat pe pernă văzu cum
bătrîna
care locuia peste drum îl privea cu o curiozitate absolut neobişnuită. Apoi, flămînd şi
mirat
....................................................................................................................................
...................
participant la cele mai importante evenimente ale timpului său – s-a inspirat din ele
în
romanele sale Adio, arme (primul război mondial), Pentru cine bat clopotele
(războiul civil
din Spania). Alte scrieri prezintă aventura ca mod de confruntare a omului cu sine
însuşi, de
emoţia în mod artificial, exemple în acest sens fiind schiţele şi povestirile Ucigaşi,
Sat indian,
Capitolul 2
În anul următor fură cîştigate multe bătălii. Fu cucerit muntele de dincolo de valea
şi de
mulţi copaci cu umbră deasă. Luptele se dădeau acum în munţii din apropiere, la o
distanţă
de mai puţin de o milă. Atît oraşul, cît şi casa în care stăteam erau foarte frumoase.
Fluviul
curgea în spatele casei, iar oraşul fusese cucerit în chip strălucit, dar nu şi munţii de
dincolo
ACTUL AL DOILEA
VERŞININ: Ce să-i faci! Văd că nu ne mai aduce ceaiul ... Să facem şi noi atunci
puţină
filozofie.
VERŞININ: Despre ce? Hai să visăm ... bunăoară ... la viaţa de peste două-trei sute
de ani! ...
Grea, plină de taine şi fericire ... Chiar peste o mie de ani, omul tot la fel o să se
tînguiască,
zicînd: „Vai, ce grea e viaţa!” Şi tot aşa, ca şi acum, o să se teamă de moarte şi n-o
să vrea
să moară.
VERŞININ: (stă pe gînduri): Cum să-ţi spun? Mie mi se pare că totul va trebui să se
schimbe
încetul cu încetul şi că a şi început să se schimbe chiar sub ochii noştri. Peste două-
trei sute
sau o mie de ani ... căci anii nu înseamnă mai nimic ... o să înceapă o viaţă fericită,
o viaţă
nouă! Noi nu vom avea parte de ea, fireşte; însă pentru ea trăim astăzi, ne trudim şi
suferim.
Noi o înfăptuim ... şi ăsta e sensul existenţei noastre şi chiar am putea spune,
fericirea
noastră.
psihologică (volumul Nuvele pentru un an, romanele Răposatul Mattia Pascal, Unul,
nici
Este aşa cum vi se pare, Şase personaje în căutarea unui autor, Henric al IV-lea, Să-
i
ACTUL AL III-LEA
HENRIC AL IV-LEA: Uită-te la părul meu. (Îi arată părul încărunţit de pe ceafă.)
Înţelegi? Şi nici măcar nu mi-am dat seama că îmbătrînesc. Am prins de veste într-o
bună zi,
cînd am deschis din nou ochii, şi m-a cuprins groaza ... pentru că am priceput într-o
cliptă că
nu numai părul: tot trebuie să fi încărunţit aşa, şi totul s-a prăbuşit, totul s-a
terminat! Ar fi
Nici măcar cei care mi-au împuns pe la spate calul meu înzorzonat ... cu spada, pînă
la
sînge!...
HENRIC AL IV-LEA: Da, mişeleşte, pe la spate, ca să-l facă să azvîrle din copite şi să
mă
buşească de pămînt!
Miturile antice sunt transpuse în cadrul epocilor moderne - Din jale se întrupeză
Electra – iar
destinul este urmărit în determinările sale psihice, ereditare şi patologice - Staniul
interludiu,
ACTUL VII
[...]
NINA (privind la cer – stranie): Dorinţa de a avea un fiu a fost şi ea un eşec, nu? El
nu mi-a
adus nici o fericire. Fiii sînt asemenea taţilor. Ei trec prin mamă ca să devină iarăşi
taţii lor.
Toţi fiii tatălui au fost totdeauna iluzii neîmplinite! Ei dau greş murind pentru noi,
zburînd
MARSDEN (părinteşte – cu glasul tatălui ei): Trebuie să uiţi toate legăturile tale cu
Gordonii, Nina. La urma urmelor, dragă Nina, a fost ceva ireal în tot ce ţi s-a
întîmplat de
cînd l-ai întîlnit pe Gordon Shaw, ceva absurd şi fantastic, un lucru ce nu s-a
întîmplat
sufletele noastre s-au purificat de toată stricăciunea cărnii şi s-au făcut vrednice de
acea
NINA (cu un surîs ciudat): Straniu interludiu! Da, vieţile noastre sînt doar nişte
stranii şi
pamfletul Nu. Stabilit în Franţa, a devenit unul dintre iniţiatorii teatrului absurdului -
Cântăreaţa cheală, Scaunele, Lecţia, Ucigaş fără simbrie, Setea şi foamea, Regele
moare. A
dezumanizează.
ACTUL AL DOILEA
TABLOUL 2
JEAN: Dumneata vezi răul peste tot. Dacă-i face omului plăcere să devină rinocer,
dacă-i
atîta plăcere.
JEAN: Şi de ce mă rog?
JEAN: Îţi spun că nu e chiar aşa de rău! La urma urmei, rinocerii sînt nişte vietăţi ca
şi noi,
mentalitate?
JEAN (umblînd încolo şi încoace prin încăpere, tot intrînd şi ieşind din camera de
baie):
acestor animale.
JEAN: Morala! Mare lucru morala, m-am săturat de morală, e frumoasă morala!
Trebuie să
depăşim morala.
acest gen de pâna atunci, inegalată până azi – George Călinescu urmăreşte evoluţia
literaturii
• EPOCA VECHE
Primul document scris in limba română – Scrisoarea lui Neacşu – datează din anul
1521.
limba română.
Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre. I pak să ştii domnia ta că au
venit un
şi domnia ta pre Dunăre în sus. I pak să ştii că bagă den toate oraşele cîte 50 de
omin să fie
in ajutor în corabii. I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter din Ţ[a]rigrad cum
vor treace
aceale corabii la locul cela strîmtul ce ştii şi domniiata. I pak spui domnietale de
lucrul lu
treacă. I pak să ştii domnia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de
Mahamet beg,
mai vîrtos de domniele voastre. I pak spui domnietale, ca mai marele miu, de ce am
înţeles şi
eu.
Eu spui domnietale, iară domniiata ta eşti înţelept, şi aceste cuvinte să ţii domniiata
la tine,
Cu mila lui Dumnezeu, eu diaconul Coresi, dacă văzuiu că mai toate limbile
[popoarele] au
cuvîntul lui Dumnezeu în limba [lor] numai noi rumânii n-avăm, şi Hristos zise, Matei
109,
cine cetéşte să înţeleagă; şi Pavel Apostolul încă scrie la Corinthu 155, că întru
beserică mai
fevruarie 6 zile şi s-éu sfîrşit în luna lui mai 27 în cetate în Braşovu. Vă leato 7078
(1570).
Coresi în 1570
Cînd petreace omul în fum, atunci-i lăcrămadză ochii şi de iuţimea fumului doru-l
ochii şi
orbăsc; iară deaca iase la văzduh curat şi la vreame cu senin, de să prinblă pre lîngă
izvoară
51 de ape curătoare, atunce sîmtu mai veseli ochii şi mai curaţi, şi sănătate
dobîndesc din
Cumu-s iarna vicole şi vînturi răci şi vremi geroase, de carile să îngreuiadză oamenii
şi sîmtu
să veselesc, căce, c-au trecut iarna cu gerul şi s-au ivit primăvara cu caldul şi cu
seninul,
într-o vreme de iarnă. În care vreame împăraţii cei necredincioşi, carii strica
sventele icoane
şi le lepăda din besearică, în multe chipuri dosădiia şi munciia pre creştini pentru să
nu se
Cronicile realizează cea dintâi imagine scrisă a istoriei noastre. Textele care compun
această
imagine sunt numeroase. S-au scris cronici în toate „ţările” române, dar cele mai
valoroase
1661, Ion Neculce, de la 1661 la 1743 şi continuat de alţi câţiva cronicari de mai
mică
Logofete, noi cu toţi pohtim să ne fii domn. El zise: „Dar ce aş vrea eu cu domnia,
de vreme
ce ca un domn sunt la casa mea; nu-mi trebuieşte să fiu.” Iar ei ziseră: „Ne rugăm,
nu lăsa
ţara să intre alţi oameni sau răi, sau nebuni, să o strice, ci fii!”Şi-l luară de mîini şi-l
împingea de spate. [...] „Boieri dumneavoastră, bine ştiţi toţi că eu am fost la casa
mea ca un
domn, trăit-am cum am vrut, nimic lipsindu-mi şi domniea aceasta eu nu o pohtesc
ca să numi înmulţesc grijile şi nevoile, ci dumneavoastră m-aţi pohtit şi fără voea
mea m-aţi pus domn
52 Cronicarii moldoveni
Nu multă vreme, deaca s-au întorsu Ştefan vodă de la Pocutiia la scaunul său la
Suceava,
Fost-au acest Ştefan vodă om nu mare la stat, mînios şi de grabă a vărsa sînge
nevinovat; de
multe ori la ospeţe omorîia fără giudeţ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneşu, şi
lucrul
său îl ştiia a-l acoperi, şi unde nu gîndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie
meşter; unde
de-asupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui, şi ficiorul său, Bogdan vodă,
urma lui
luase, de lucruri vitejăşti, cum să tîmplă: den pom bun, roadă bună op să iase.
Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plîngere în mănăstire în
Putna, carea
era de dînsul zidită. Atîta jale era, de plîngea toti, ca după un părinte al său, că
cunoştea toţi
că s-au scăpat de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui pînă astăzi
îi zicu
sveti Ştefan vodă, nu pentru suflet, ce iaşte în mana lui Dumnezeu, că el încă au
fost om cu
păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejăşti, carele nimea din domni, nici mai înainte,
nici
Fost-au mai înainte de moartea lui Ştefan vodă, întru acelaşi anu, iarnă grea si
geroasă, cît
n-au fost aşa nici odinioară, şi decii preste vară au fost ploi grele şi povoase de ape,
şi multă
53
PREDOSLOVIE [...]
nostru. Să înceapă osteneala aceasta, dupa atîta véci de la discălecatul ţărilor cel
dintîi de
Traian, împăratul Rîmului, cu cîteva sute de ani peste mie trecute, să sparie gîndul.
A lăsa
iarăşi nescris, cu mare ocară înfundat neamul acesta de o seamă de scriitori, ieste
inimii
durere. Biruit-au gîndul să mă apucu de această trudă, să scot lumii la vedere felul
neamului,
dintîi, toate alte ţări ştiindŭ inceputurile sale. Laud osîrdiia răposatului Urechie –
vornicul,
carile au făcut de dragostea ţării letopiseţul său, însă acela de la Dragoş – vodă, de
discălicatul cel al doilea al ţării aceştiia din Maramoroşŭ scrie. Iară de discălicatul
cel dintîi
fostǔ ţara o dată discălicată şi s-au pustiit de tătari. Ori că n-au avut cărţi, ori că i-au
fostǔ
destul a scrie de mai scurte vacuri, destul de dînsul şi atîta, cîtu poate să zică
fieştecinecă
numai lui de această ţară i-au fostu milă, să nu rămîie întru întunerecul neştiinţei,
ca
De aceste basme să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară
vécinică
unui neam, ca scrisoarea ieste un lucru vécinicǔ. Cîndǔ ocărăsc într-o zi pre cineva,
ieste
greu a răbda; dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, cîte scriu.
Era un boier, anume Neculai Milescul Spătariul, de la Vaslui de moşia lui, pré învăţat
şi
cărturar, şi ştié multe limbi: elineşte, sloveneste, greceşte şi turceşte. Şi era mîndru
şi bogat,
Şi lui Ştefăniţă – vodă îi era pré drag, şi-l ţiné pré bine, şi tot la masă îl puné, şi să
giuca
cărţi cu dînsul, şi la sfaturi, că era atunce grammatic la dînsul. Iar cînd au fost
odată, nu s-au
viclene şi le-au pus într-un băţǔ sferdelit şi le-au trimis la Constantin – vodă cel
Bătrîn
vodă din domnie. Iar Constantin – vodă n-a vrut să să apuce de acele lucruri ce-i
scrié, ce sau sculat şi au trimis băţul acel sferdelit cu cărţi cu tot înapoi la Ştefăniţă
– vodă, de le-au
dat. Deci Ştefăniţă – vodă, cum au vădzut băţul cu cărţile, s-au pre mîniet şi l-au şi
adus pre
acel Nicolai Milescul înaintea lui, în casa cé mică, şi au pus pre călău de i-au tăiat
nasul.
[...]. Şi n-au vrut să-l lasă pe călău să-i taie nasul cu cuţitul lui [de]călău, ce cu
hamgeriul lui
Ştefăniţă – vodă i-au tăiat nasul. După acee, Nicolai Cîrnul au fugit în Ţara Nemţască
şi au
găsit acolo un doftor, de-i tot slobodzie sîngeli din obraz şi-l boţié la nas, şi aşe din
dzi în dzi
sîngele să închega, de i-au crescut nasu la locu, de s-au tămăduit. Iară cînd au vinit
aice în
ţara, la domnia lui Iliieş – vodă, numai de abié s-au fost cunoscut nasul că-i tăiat.
Numai tot
n-au şedzut în ţară mult, de ruşine, ce s-au dus la Moscu, la mareli împărat Alecsii
Mihailovici [...].
Dimitrie Cantemir
este în cultura română unul dintre cei mai erudiţi umanişti. Prin vasta şi remarcabila
sa
operă ştiinţifică şi literară s-a situat cu mult deasupra cărturarilor vremii. Lucrările
sale,
cele mai multe scrise în limba latină, atestă o bogată documentare în domeniul
ştiinţelor
Din marginea malului, unde Nilul ca pre şipot în bălţi să varsă, spre apus, şi pre o
parte şi ...
pre altă parte de apă ca la dzece mile zid gros şi vîrtos de piatră în patru colţuri
cioplită era,
carile după ce de la pămînt ca la dzece stînjini să ridica, de ciia stîlpi mari şi groşi
de
giur împregiur de gros, însă la rădăcină mai groşi era, iar în sus, de ce mergea, mai
subţire
şi mai sulegeţi era. Iară fietecare stîlp supt rădăcina patru lei de aramă prea
frumoasă şi ca
fietecărui stîlp, de la un loc şi mai în sus, patru zmei începea a să împletici, şi după
ce ca la
55 trei coţi în sus să ridica, capetele îşi despărţiia şi puţintel can gios le pleca, şi doi
spre un
stîlp, iară doi spre alt stîlp, ce le era dimpotrivă căuta ... .
- O, fraţilor şi priietinilor, în mare a inimii strîmtoare mă aflu ... atîta cît, precum se
dzice
bună să aleg mintea nu-mi poate nemeri. Să încep, tremur, să nu încep, de năcaz
mă
• DESCOPERIREA OCCIDENTULUI
„Ţările române n-au fost niciodată în afara Europei şi începuturile lor dezvăluie o
puternică
epocii.
De pe peretele bisericii Sf. Spiridon cel Nou, testamentul în versuri al lui Ienăchiţă
Văcărescu
a străbătut secolele:
Poteca, Eftimie Murgu, Ion Heliade Rădulescu, Ion Zalomit a luat avânt gândirea
filozofică,
scoposul filozofiei este fericirea omenirei pre pămînt, care să naşte din dragoste,
fiica
perioadă agitată şi poate cea mai bogată în transformări care au pregătit momentul
revoluţionar de la 1848. Atunci s-au pus bazele unei adevărate renaşteri culturale
românesti,
tipărite în tiraje mari, s-a format un public cititor, s-au organizat biblioteci de
literatură
Acestea au fost condiţiile în care au apărut deci, primele ziare: in 1829, la Bucureşti,
„Curierul românesc” sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu şi la Iaşi, „Albina
românească” sub conducerea lui Gheorghe Asachi iar in 1838, la Braşov, „Gazeta
de
57 variatele sale iniţiative a devenit cel mai mare ctitor de cultură românească din
această
perioadă.
Căci de l-ar fi cunoscut, un cîmp ar forma, subt acelaşi stindard s-ar pune.
apreciat de contemporani.
.[...] Iau şi eu parte la acest banchet, la această cină, la această agapă ...
Mi-aţi vorbit de virtute, de iubire; mi-aţi amintit că am luat deviza: „Voeşte şi vei
putea.
58 (Rosetti arată pe Maria Rosetti) şi deviza de care vorbeaţi el mi-a dat-o (Rosetti
arată pe Ion
C. Brătianu).
activitatea politică remarcabilă, numele său fiind legat de marile acte de la 1859,
1864, 1877.
Inima mi se bate cînd auz rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Ştefan cel Mare,
lui
Şi nu mă ruşinez a vă zice că aceşti bărbaţi, pentru mine, sînt mai mult decît
Alexandru cel
Mare, decît Annibal, decît Cezar; aceştia sînt eroii lumei, în loc ca cei dintîi sînt eroii
patriei
mele. Pentru mine bătălia de la Răsboeni are mai mare interes decît lupta de la
Termopile, şi
Salamina, pentru că sînt cîştigate de către români. Chiar locurile patriei mele îmi par
mai
plăcute, mai frumoase decît locurile cele mai clasice. Suceava şi Tîrgoviştea sînt
pentru mine
mai mult decît Sparta şi Atena! Baea, un sat ca toate satele pentru străini, pentru
români are
mai mult preţ decît Corintul, pentru că în Baea, avarul Rigă a Ungariei, Matei
Corvinul,
viteazul vitezilor, craiul crailor, cum îi zice Sixt IV, rănit de sabia moldovană, fu pus
pe fugă
Dorul imitaţiei s-au făcut la noi o manie primijdioasă, pentru că omoară în noi duhul
naţional. Această manie este, mai ales, covîrşitoare în literatură. Mai în toate zilele
ies de sub
teasc cărţi în limba românească. Dar ce folos! că sunt numai traducţii din alte limbi
şi încă
acele de ar fi bune. Traducţiile însă nu fac o literatură. Noi vom prigoni cît vom pute
această
manie ucigătoare a gustului original, însuşirea cea mai preţioasă a unii literaturi.
Istoria
noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre ţări sunt destul de mari,
obiceiurile
noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice, pentru ca să putem găsi la noi sujeturi
de scris,
Deschid sfînta carte unde se află înscrisă gloria României, ca să pun înaintea ochilor
fiilor ei
cîteva pagine din vieaţa eroică a părinţilor lor. Voi arăta acele lupte urieşe pentru
libertatea
şi unitatea naţională, cu care românii, sub povaţa celui mai vestit şi mai mare din
voievozii
lor, încheiară veacul al XVI-lea. Povestirea mea va cuprinde numai 8 ani (1593 –
1601), dar
anii istoriei românilor cei mai avuţi în fapte vitejeşti, în pilde minunate de jertfire
către
Alecu Russo – scriitor fără ambiţii de notorietate – n-a scris mult (poate şi
din cauza dispariţiei premature), numele său fiind legat de obicei de poemul
Cântarea
În zioa aceea frumoasă un lucru însă lipsia pe cîmpul Blajului ... limba! ...
inteligenţii, fraţi şi
până la Eminescu, în literatură Alecsandri este pioner în mai multe genuri şi specii.
Teatrul în
limba română îi datorează câteva din primele încercări. Împreună cu Alecu Russo,
se numără
printre cei dintâi scriitori români interesaţi de creaţia populară. Este unul din
promotorii
publicisticii naţionale, colaborând la multe din revistele vremii iar în 1855 editând el
însuşi
era ornat cu oglinzi înalte şi cu tablouri lucrate de cei dintîi pictori moderni; el
comunica
prin porţi de cristal cu alte două mici salonuri, unul mobilat în stil persian şi cellalt în
stil
pompeian.
61 Camera persiană era îmbrăcată pe pereţi cu stofă citarie de Brusa şi pe parchet
cu un covor
Camera pompeiană era întreg ornată cu mobile romane de bronz, care-i dau un aer
de
August, pe cînd artele frumoase ajunseră la gradul cel mai înalt de perfecţie.
România literară va priimi numai articole originale de literatură; iar cît priveşte
partea
Numerele acestei publicări vor cuprinde felurite scrieri interesante, precum: articole
din
poporale, poezii alese şi, într-un cuvînt, tot ce este menit a răspîndi lumii, a aduce
plăcere
scrierile lor, această foaie fiind cîmpul de întîlnire frăţească a tuturor talentelor din
ţerile
noastre.
„În 1863 se întîlnesc în Iaşi cinci tineri înapoiaţi de curînd de la studii.” Astfel descria
Tudor
început, Junimea. Aceasta a fost considerată în epocă dar şi după aceea cel mai de
seamă
cenaclu şi cea mai importantă societate culturală din istoria literaturii române.
În 1867 Junimea edita propria revistă, Convorbiri literare cu o viaţă destul de lungă
în
peisajul cultural românesc: primul număr apărea la Iaşi, la 1 martie 1867 iar ultimul,
în 1944.
definitorii ale acestuia, în opinia aceluiaşi Tudor Vianu, au fost: înclinaţia spre
filozofie,
POEZIA
Sunt întrebări care in starea normală a unei societăţi nu există, dar care, odată
născute, se
Va avea România un viitor? Se mai află în poporul ei destulă putere primitivă pentru
a ridica
şi a purta sarcina culturei? Căci cultura e o sarcina care cere şi consumă neîntrerupt
puterile
vitale ale unei naţiuni. Va putea să păşească în lucrare paşnică pe aceeaş cale pe
care
Starea literaturei noastre şi direcţia spiritului public pînă la 1867 le-am analizat într-
un şir
noştri în marea lor majoritate; din „critica poeziei” ne încredinţasem despre lipsa de
valoare
[...]
antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, pînă acum aşa de
puţin format
încît ne vine greu să-l cităm îndată după Alecsandri, dar in fine poet, poet în toată
puterea
cuvîntului, este d. Mihail Eminescu. De la d-sa cunoaştem mai multe poezii publicate
în
limbagiului (semnul celor aleşi), o concepţie înaltă şi pe lîngă aceste – lucru rar între
ai
PROZA
toate se traduc. Chiar poeziile păreau a fi dispărut, Alecsandri era izolat, proza în
cea mai
gustului pentru produceri estetice. Vor veni atunci oameni cari să simta puternic şi
să-şi
exprime frumos ceea ce au simţit şi alţii cari să gîndească bine şi să-şi exprime
simplu ceea
ce au gîndit.
• MIHAI EMINESCU
64
Şi astfel mii de oameni rîvnesc în ţara aceasta să capete avere şi onori pe calea
statului sau
cel puţin să trăiască de la dînsul. Prin ideea curat negativă a libertăţei care nu
însemnează
nicăieri alta decît să nu fiu oprit de a munci, adică de a produce bunuri reale,
liberalii din
meargă! După voi potopul. Cît lumea n-avem să trăim, nu-i aşa? Cît vom trăi să nu
curgă
laptele în păsat ... După aceea bun e Dumnezeu şi va avea grijă de clasele pe care
le sărăcim
65 Figura 5.30 Ipotesti, casa parinteasca
• MARI PROZATORI
Ion Luca Caragiale – provenit dintro celebră familie de oameni de teatru – a trăit şi
el o vreme în preajma teatrului, piesele şi
mai profund al conştiinţei noastre artistice. Replici întregi sau situaţii „caragialiene”
apar
spiritului caragialian.
CAŢAVENCU (ia poză, trece cu importanţă printre mulţime şi suie la tribună; îşi
pune
pălăria la o parte, gustă din paharul cu apă, scoate un vraf de hîrtii şi gazete şi le
aşază pe
tribună, apoi îşi trage batista şi-şi şterge cu eleganţă avocăţească fruntea. Este
emoţionat,
tuşeşte şi luptă ostentativ cu emoţia care pare a-l birui. – Tăcere completă. Cu glas
tremurat)
sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare ... suindu-mă la această
tribună ... pentru
a vă spune şi eu ... (plînsul îl îneacă mai tare.) ... Ca orice român, ca orice fiu al ţării
sale ...
în aceste momente solemne ... (de abia se mai stăpîneşte) mă gîndesc ... la
ţărişoara mea ...
(plînsul l-a biruit de tot) la România ... (plînge. Aplauze în grup) ... la fericirea ei! ...
(acelaşi
66 joc de amîndouă părţile) ... la progresul ei! (asemenea crescendo) ... la viitorul
ei! (plîns cu
hohot. Aplauze zguduitoare.)
.....................................................................................................................................
..................
.....
Fraţilor, mi s-a făcut o imputare şi sunt mîndru de aceasta! ... O primesc! Mă onorez
a zice
că o merit! ... (foarte volubil.) Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că
sunt
ultra-progresist ... că sunt liber schimbist ... că voi progresul cu orice preţ. (scurt şi
foarte
retezat.) Da, da, da, de trei ori da! (aruncă roată priviri scînteietoare la adunare.
Aplauze
prelungite.)
Da! (cu putere din ce în ce crescîndă.) Voi progresul şi nimic alt decît progresul: pe
calea
.....................................................................................................................................
..................
.....
Soţietatea noastră are de scop să încurajeze industria română, pentru că, daţi-mi
voie să vă
noastră dar, noi, ce aclamăm? Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc
în ţara
noastră.
dovedit un artist profund original care a creat pornind de la folclor o operă de clară
Nu-i vorba, că noi tot ne făceam felul, aşa, cîteodată; căci din băţul în care era
aşezată fila
ţinterim, ţineam ceaslovul deschis, şi, cum erau filele cam unse, trăgeau muştele şi
bondarii
la ele, şi, cînd clămpăneam ceaslovul, cîte zece – douăzeci de suflete prăpădeam
deodată;
potop era pe capul muştelor! Întru una din zile, ce-i vine părintelui, ne caută
ceasloavele şi,
cînd le vede aşa sîngerate cum erau, îşi pune mîinile în cap de necaz. Şi cum află
pricina,
cuvioaselor muşte şi ale cuvioşilor bondari, care din pricina noastră au pătimit.
ardelene.
Muiere mare, spătoasă, greoaie şi cu obrajii bătuţi de soare, de ploi şi de vînt, Mara
stă ziua
sub şatră, în dosul mesei pline de poame şi de turtă dulce. La stînga e coşul cu
peşte, iar la
dreapta clocoteşte apa fierbinte pentru „vornovişti”, pentru care rade din cînd în
cînd
hreanul de pe masă. Copiii aleargă şi îşi caută treabă, vin cînd sunt flămînzi şi iar
se duc
după ce s-au săturat, mai se joacă voioşi, mai se bat fie între dînşii, fie cu alţii, – şi
ziua trece
pe nesimţite.
Serile Mara de cele mai multe ori mănîncă ea singură, deoarece copiii, obosiţi, adom
în
vreme ce ea găteşte mîncarea. Mănîncă însă mama, şi pentru ea, şi pentru copii.
Păcat ar fi
− Nu, fata mea, – zise Mara liniştită. Aşa vin lucrurile în lumea aceasta: pleci în
neştiute şi
te miri unde ajungi; te-apucă – aşa din senin – cîteodată ceva, şi te miri la ce te
duce.
Omul are data lui, şi nici în bine, nici în rău nu poate să scape de ea; ce ţi-e scris,
are
Literatorul – „revistă ostracizată multă vreme, dar cu mari urmări”, după cum
aprecia George
una din revistele în care au publicat adversarii declaraţi ai Junimii, delimitând astfel
„un cîmp
până în 1919.
precursor al unor importanţi poeţi interbelici (George Bacovia sau Tudor Arghezi),
simbolist
de o nuanţă aparte şi poet tragic, „prozator estet” (Tudor Vianu) – a fost un creator
de şcoală.
lui Tănase Scatiu, şi va exalta aristocraţia de baştină, departe de ce s-ar crede, era
fiul unui
Tănase Scatiu, însă de treabă, funcţionar la primăria din Focşani şi arendaş prin
judeţele
colo,
– şi seara, cînd vine cireada de la cîmp, cumpăna puţului, scîrţîind neunsă între
furci, ţine
isonul berzelor de pe coşare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ţi iau
auzul.
SOCIALIŞTII
scriitori cu un punct de vedere deosebit, adesea mai nou decât cel maiorescian şi
cu o
muncitorimea.
„La 1 iulie 1881, apăru în Iaşi Comtemporanul, revistă literară şi ştiiţifică redactată
de Ion
Nădejde (Verax, Audax, Mordax). [...] Prin tradiţie, tinerii de familie şi de bani gata
adoptau
ideile cele mai înaintate şi în aparenţă mai contrare clasei lor. În fond ei nu făceau
altceva
acum decît să atragă atenţia asupra meritelor lor în cercurile oficiale. Tinerii
cultivaţi în
Călinescu)
călătorie România pitorească. Simpatia pentru cei oropsiţi, în special pentru ţărani,
critica la
adresa monarhiei ori nostalgia duioasă a copilăriei sunt câteva caracteristici ale
creaţiei sale
literare.
70 [...] Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpaţii. Peste
pumnii lor
încleştaţi, Dunărea se aruncă furioasă, rupînd cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i
se mai
ridică-n cale. Şi în vălmăşagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă,
fiecare
Lupta, năprasnica luptă dintre cei doi uriaşi, care de aci încolo au a purta străjile
României,
s-a încheiat. Munţii, învinşi, se dau la o parte. Zarea se deschide. Din stînga, de sub
curmătura unui deal, vine rîul Bahna să întîmpine, să salute sosirea marelui fluviu la
pragul
ţării, cu al cărei pămînt şi destin se leagă pentru totdeauna. Din ce depărtări
scoboară şi cît
piatră de-a curmezişul Carpaţilor. A bătut, şi „Porţile de Fier” s-au deschis în faţa
puterii
IDILICĂ
s-a întors adesea cu nostalgie şi căldură spre trecut şi sufletul popular, topind
epicul,
de observaţie a tipicului, singura din literatura noastră în care toate aceste aspecte
se unesc
ŞTEFAN: Cardinal, iagelon, bolnav, trufaş, leah ... Ce nu e din cîte n-ar trebui să fie?
Şi
nimic din cîte ar trebui să fie ... Şi tu, Tăut? Şi tu, Ştefule? O, prietenii mei cu bărbile
pînă în
71 ŞTEFAN: Oh, pădure tînără! ... Unde sunt moşii voştri? Presăraţi ... la Orbic, la
Chilia, la
Baia, la Lipnic, la Soci, pe Teleajen, la Racova, la Războieni ... Unde sunt părinţii
voştri? La
Cetatea Albă, la Cătlăbugi, la Şcheia, la Cosmin, la Lenţeşti ... Unde sunt ... bătrînul
Manuil
Pămînt! ... Şi pe oasele lor s-a aşezat şi stă tot pămîntul Moldovei ca pe umerii unor
uriaşi! ...
Comedie
.
Al bulgărilor de pămînt
Şi-nălţător:
De moartea mea!”
FONDULUI ETNIC
Spiru Haret – a fost una din cele mai importante reviste cu caracter naţionalist, care
avea să se
poezie:
de toate categoriile sociale astfel încât: „să nu mai fim aproape streini la noi acasă”,
atunci în sufletul tinerimei de azi.” dar mai ales unitatea: „Ce avem de făcut înainte
de toate e
purificarea, întregirea, înaintarea şi mai ales răspîndirea culturii noastre ... Avem un
stat
naţională în aceeaşi formă politică: îl legănăm în vorbe şi nu-l chemăm la noi prin
fapte:
hotarele mai sînt încă hotare pentru cultura noastră. Ne dorim uniţi la un loc şi nu
ne
cunoaştem nicidecum.”
dreapta.
unei opere ştiinţifice şi literare uriaşe: aproape 1300 de cărţi şi 25.000 de articole în
mai multe
74 ideolog a fost, a editat el însuşi mai multe publicaţii: Neamul românesc, Floarea
darurilor,
Cuget clar, Drum drept etc. Bibliografia operei istorice include lucrări monumentale,
titluri
energie.
fanariote şi post-fanariote.
politicianismului.
(Bordeenii), povestirea (în Hanul Ancuţei), romanul de structură clasică (Locul unde
nu s-a
(Fraţii Jderi), paradoxul său costând în faptul că, peste o asemenea voinţă de
cuprindere epică
Arhimandritul îl binecuvîntă:
− Fericit barbat în gura căruia nu este viclenie, cum spune în psalmi. Cinstite
comise
Manole, domnia-ta ceteşti bine, deşi nu cunoşti meşteşugul cărţii. S-a dat de mult
poruncă
75 voievozilor: că cel ce vrea să fie mai mare peste alţii, să fie sluga tuturor.
Prostimea credea
la Bizanţ că împăratul său nu face alta decît mînîncă şi doarme. Iar boierii noştri,
care sînt
ROMÂNEŞTI”
umanitarist. Nimic mai fals. Ideea promovării unei culturi naţionale e cuprinsă în
chiar
programul ei.
Ca şi Vatra odinioară, revista constată depărtarea între clasele sociale şi afirmă
trebuinţa
alăturării de cei mulţi. Iar cei mulţi erau ţăranii. Aceştia, idealizaţi de naţionaliştii
mai vechi,
se aflau într-o mare înapoiere şi prin ei poporul românesc însuşi păşea în urma
civilizaţiei
care, evident, poate să aibă prin C. Stere o relaţie cu narodnicismul, fiind nu mai
puţin un
specificul naţional iar critica aplicată nu a afectat preocupările sale teoretice ci le-a
presupus.
76
Poezia, şi mai ales cea lirică, cea mai însemnată din speciile genului, exprimînd mai
ales
afectivitatea unui individ şi concepţia lui de viaţă, e naţională adesea numai întru cît
sufletul
unui individ poartă pecetea sufletului poporului din care face parte.
Dar acest element subiectiv naţional apare şi în proză, chiar şi în cea mai
obiectivă. E
Aşadar, dacă poezia, cînd e foarte naţională, e expresia sufletului unui popor, –
proza, cînd e
talentată, e şi expresia sufletului unui popor şi oglinda vieţii acestui popor. E, încă o
dată,
• SIMBOLIŞTII
Vieaţa nouă a apărut la 1 februarie 1905 sub conducerea lui Ovid Densusianu, care
„a intuit
Concepţia noastră despre „frumos” s-a lărgit; nu mai credem că e un singur chip de
a simţi,
de a reda motivele artistice. Numai pedantismul de şcoală veche mai poate impune
O operă nu e decît oglinda unor stări sufleteşti şi cu cît una este mai nouă, mai
intensă, cu
iniţial formula unui original înclinat spre extravaganţă şi comportament ludic atunci
când a
reconstituit temele simbolismului francez, ca ulterior să parodieze această manieră
iar în proză
77 Eram aşa de sigur c-am să fac cel mai bun concurs din clasă, că nu mai am
răbdare să
aştept. Mă ridic dar, după cum este obiceiul în şcoală, cu degetul arătător de la
mîna dreaptă
mă întreabă – mişcînd nedumerit din cap, ce vreau. În jurul meu, cîţiva elevi s-au
oprit din
scris şi curioşi mă fură cu coada ochiului. Eu nu mai aştept să fiu întrebat a doua
oară ce
vreau:
− Poezia „Umbra lui Mircea. La Cozia” nu este adevărată, domnule profesor ...
valorificat genial.
• ROMANCIERII
− Noroc, noroc, Trifoane! strigă Leonte Orbişor din uliţă, oprindu-se o clipă, cu sapa
de-a
poet, eseist şi gazetar – a fost creatorul unui nou stil narativ, „anticalofil” prin
romanele
mai cunoscute sunt Jocul ielelor, Act veneţian, Suflete tari şi comedia Mitică
Popescu.
Viaţa mi-a devenit curînd o tortură continuă. Ştiam că nu mai pot trăi fără ea. Ca o
armată
care şi-a pregătit ofensiva pe o direcţie, nu mai puteam schimba baza pasiunii mele.
Era în
toate planurile mele. Era în toate bucuriile viitorului. La masă, la miezul nopţii în
grădina de
vară, în loc să ascult ce-mi spunea vecinul sau vecina, trăgeam cu urechea nervos,
să prind
Ionel Teodoreanu – cel care a cântat ca nimeni altul vârsta copilăriei, „acea vîrstă a
Medeleni, roman ciclic care nu respectă canoanele romanului clasic, mai curând un
romanpovestire.
80 − Ce s-aud?
− Ţţ! Îl aud pe Dănuţ sorbind harbuzul şi n-ar trebui să-l aud. Dănuţ, numai racii se
sorb
Doamna Deleanu îl obliga pe Dănuţ să aibă cîte-o altă surdină pentru fiecare fel de
mîncare.
Dănuţ le mai încurca, le mai uita. Din care pricină, cînd simţea ochii mamei lui
privindu-l cu
toată atenţia urechilor mesteca supa, frigîndu-se, ori înghiţea friptur,a fără s-o mai
mestece,
înecîndu-se.
dar mai ales critic literar, autor de monografii, traducător şi comentator de literatură
clasică
Vlaicu îşi ridică ochii spre Luvru, îl măsură cu metrul lor de preciziune, apoi
exclamă,
scuipînd:
− Mare e, măi ... să-i mama mă-sei ... Trebuie să fi costat mulţi creiţari ...
− Mare e, măi, şi Opera ... să-i ... mama mamei mă-sei. Şi ea trebuie să fi costat
mulţi
creiţari!
gazetar pasionat, pamfletar liric, dramaturg – a fost creatorul unui limbaj personal
inimitabil,
cu o mare influenţă asupra straturilor profunde ale liricii româneşti a secolului al XX-
lea.
Volumele sale de versuri, publicate atât antum, cât şi postum, constituie produsul
unui proces
traducător de mare valoare – şi-a conceput întreaga operă în mod unitar iar
imaginile liricii,
82 importante volume de eseuri, antume sau postume, a stârnit cele mai diverse
ecouri în
conştiinţa filozofică românească.
MOŞNEAGUL
Isus e piatra,
Isus e muntele;
o răstignire e în fiecare om –
PATRASIA
MOŞNEAGUL
scriitorilor făcînd parte din cler, însă ea se afla (cum ar spune specialiştii) în faza
teologală.
[...] Gîndirea vrea să realizeze faza propriu-zis mistică. Aici spiritul e pasiv şi
Dumnezeu
activ. Este treapta colocviilor cu duhul sfînt, a Vizitelor, a extazelor, beatitudinilor,
stărilor
cel care i-a stabilit şi metoda – nu a făcut dadaism în limba română, numai în cea
franceză. În
poet de o incontestabilă uşurinţă lirică, ştiind să radă cu aripile cea mai joasă
proză.” (George
Călinescu)
reprezintă pentru axiomatică şi alte domenii ale acestei ştiinţe o reuşită majoră –
cât şi în
85 sau dezumanizării fiinţei umane în condiţii de viaţă adverse, într-o operă literară
caracterizată
Concentrare. Orizont limitat. Nicăieri ca la Hotin n-am avut mai bine, mai puternic,
De pe oricare din străzile lui, atît de exagerat de largi, ochii cad pe o nesfîrşită
desfăşurare
cîmpiile de afară pătrund pînă în inima lui, continuînd prin mijlocul oraşului şi
răzbind în
partea cealalată tălăzuirea lor infinită. Oamenii care îşi trăiesc viaţa umblînd pe
străzile lui,
în realitate sunt in contact direct şi plutesc pe tălăzuirea acestor cîmpii, cum ar pluti
o barcă
LITERATURA „EXPERIENŢELOR”
Huliganii etc.) analizează criza de valori prin care trece tînăra generaţie şi propun
soluţii
Eliade este cel dintîi care introduce în literatura română o problematică de tip
existenţialist ...
86 Figura 5.36
În tramvai căldura era încinsă, năbuşitoare. Traversînd grăbit coridorul, îşi spuse:
„Eşti un
al vagonului. După ce se aşeză, îşi scoase batista şi-şi şterse îndelung fruntea şi
obrajii. Apoi
înfăşură batista pe sub guler, în jurul gîtului, şi începu să-şi facă vînt cu pălăria de
paie.
Bătrînul din faţa lui îl privise tot timpul concentrat, parcă s-ar fi trudit să-şi aducă
aminte
− E teribil de cald! spuse el deodată. Nu s-au mai pomenit aşa călduri din 1905!...
− E cald într-adevăr, spuse. Dar cînd e omul cult, le suportă mai uşor pe toate.
Colonelul
− Nu.
unei idei. Un „jurnal de idei”, filozoful a ţinut încă din 1939, căci „pentru Constantin
Noica a
avea idei nu însemna nimic dacă ideile nu emanau pînă la urmă dintr-o idee unică,
integratoare sau, mai degrabă, din febra căutării unei unice idei.”(*)
ceea ce nu a făcut viaţa pentru ei. Dar cum să le rezerve lozul cel mare viaţa, dacă
nu au
investit nici o miză? Îi întreb ce au vrut şi-mi răspund cu ce li s-a părut că au vrut.
Căci dacă
vroiau cu adevărat lucrul acela (frumuseţile artistice ale lumii, împlinirile veacului,
cărţile
lui mari), atunci s-ar fi pregătit pentru întîlnirea cu ele. Îi văd trşti: „E vreme urîtă
afară;
totul e urît”, spun ei, fără să ştie că e vreme urîtă în ei înşişi. Cine nu a găsit prilejul
în sine
„Noi generaţii” s-au născut şi creat şi după această ultimă perioadă evocată de
George
Călinescu iar istoria literaturii îi va consemna pe cei care merită un loc în analele
sale, aşa
în limba română şi cei mai semnificativi exponenţi ai săi, cei care, în opinia
autorului, i-au
88=