Arta poetică de Nicolas Boileau

Arta poetică (din ars poetica; franceză l’art poétique) ori poetica este un concept cu caracter
subiectiv, specific esteticii, ce desemnează un ansamblu de norme sau reguli privind „nașterea“
sau „facerea“ poeziei, ori, în general, tehnica literaturii – cu abordări dinspre genuri sau specii
literare, dinspre prozodie, figuri de stil, compoziție, stilistică –, în funcție de doctrinele și
dogmele curentelor înregistrate în plan diacronic: clasicismul, romantismul, realismul,
parnasianismul, simbolismul, expresionismul, suprarealismul, dadaismul etc.»

Prima Poetică a fost semnată de Aristotel, în orizontul anului 330 î. H., axându-se pe conceptul
de mimesis («arta – imitare a naturii»). Alte celebre arte poetice – pentru literaturile antice – au
ca autori pe Horațiu (Epistola către Pisoni), Quintilian ș. a. Pentru ilustrarea principiilor estetice
ale clasicismului, celebră este Arta poetică de Nicolas Boileau, din anul 1674:

„Arta poetică” de Nicolas Boileau e un poem didactic, apărut în anul 1674. Prin această operă,
autorul tratează regulile fundamentale ale compunerii clasice în versuri și maniera în care această
artă trebuie abordată pentru a fi adusă cât mai aproape de perfecțiune. Lucrarea lui Boileau în
sine e exemplară în acest sens, prin echilibrul și muzicalitatea versurilor alexandrine în care e
scrisă. Boileau e primul mare teoretician al clasicismului, la fel de important pentru această
perioadă literară, cum au fost Horațiu și Artistotel, în antichitatea romană, respectiv cea greacă.
Ideea ce stă la baza teoriei clasice e aceea că frumosul decurge din adevăr.

„Arta poetică” a lui Nicolas Boileau e constituită din o mie o sută de versuri alexandrine și e
împărțită în patru cânturi. În primul cânt, autorul afirmă necesitatea unui talent înnăscut, fără de
care scriitura poetică ar fi imposibilă. Totuși, susține Boileau în continuare, talentul nativ nu
poate fi suficient în sine, poetul fiind dator să muncească riguros pentru a-și cultiva darul. Ca să-
și merite numele și pentru a practica într-adevăr această artă, el trebuie să țină cont de regulile
poeziei. Conform lui Boileau, perfecțiunea artistică e atinsă numai atunci când geniul e însoțit de
respectul față de reguli: „Când nu-i stăpân pe limbă oricât ar fi de mare / Poetu-ntotdeauna e
scrib fără valoare”.