Dumitru Dădălău

IUBIREA MEA

Editura Măiastra
2008

1
2
 Argument

Prietene, dă-mi voie să-ţi spun că te afli în faţa unui fapt împlinit, ai în mână o
revistă, o lucrare tipărită în condiţii deosebite, care vrea să-ţi umple sufletul, setea
de cunoaştere, cu ce se întâmplă în şcoala mea, în şcoala ta, în şcoala noastră.
Bucură-te, trăieşti un moment unic al vieţii tale, fii fericit că ţi se dă posibilitatea
să vezi, pentru prima dată, cuvântul tipărit de către copiii noştri, foşti elevi de la
generală sau, pur şi simplu, prietenii mei, scumpi şi dragi, care trăiesc şi învaţă în
unica citadelă a învăţământului gorjean aşezată în valea Jilţului.
Ideea tipăririi unei reviste a liceului o port de mai mulţi ani în suflet, am amânat
de fiecare dată, până la Sfântul Dumitru din această toamnă când am primit cel
mai frumos dar al vieţii mele, un grupaj de articole şi câteva poezii, ce purta
denumirea „Trio adolescenţa” având ca membri fondatori trei tineri inimoşi de la
clasa a X-A: Ghiţan Elena, Corega Oana şi Radu Cristian.
Au urmat discuţii în toate clasele de liceu, au fost atraşi condeierii cunoscuţi
care bătuseră mai demult la porţile afirmării, am început să selectăm din
materialele strânse de-a lungul anilor, a fost o muncă uriaşă şi aşa am dat viaţă
revistei „Murmurul Jilţului”.
Primul număr, ca şi celelalte care vor apărea trimestrial, îşi propune să aducă
în paginile sale preocupările noastre, ale tuturor, tot ce e mai valoros din fiecare
domeniu de activitate al unei instituţii în care funcţionează 66 de clase, cu aproape
1700 elevi şi 80 cadre didactice.
Aşadar, pe lângă autorii slovei de foc şi slovei făurite, sunt aşteptaţi toţi cei
cărora le place şi matematica, fizica, chimia, istoria, biologia, partea tehnică,
informatica, curiozitatea ştiinţifică, pictura, grafica.
Conştient că orice lucru e perfectibil şi că în fiecare domeniu e loc de mai bine,
doresc colectivului de redacţie al revistei „Murmurul Jilţului”, să fie un magnet
puternic care să atragă tot ce este inteligenţă creatoare şi să tipărească tot mai
multe ediţii.
Cu muncă, răbdare şi înţelegere vom face o treabă bună, durabilă.
Succes!
D. DUMITRU

„FĂRĂ BUNĂTATE ŞI IUBIRE, FĂRĂ

ÎNCREDERE ŞI FĂRĂ VISURI NU E O VIAŢĂ
OMENEASCĂ, CI UN CHIN ZADARNIC CA AL
GENIILOR CĂZUTE DIN PARADIS ÎN INFERN”
V. PÂRVAN

3
 TRIO ADOLESCENŢA
„Filtrează-ţi simţurile şi păstrează-le pe cele mai pure”

„Simte şi trăieşte…
… Trăieşte şi creează!”

FONDATORI:
ELENA-LORENA GHIŢAN
KRYSTY-CRISTIAN RADU
ELENA-OANA COREGA
« A FI SAU A NU FI »

„Am încercat într-o tăcere şi într-o singurătate, în mijlocul naturii, departe de

oameni şi aproape de mine, o senzaţie de tumult nesfârşit în care lumea, ca un
torent irezistibil, m-a năpădit, a trecut prin mine asemenea unui fluid transparent
şi irezistibil. Închizând ochii, întreaga lume pare că s-a topit în creierul meu
prin care ea trece într-un elan torenţial, de un farmec indefinibil şi de un cuvânt
impetuos, curgând apoi din mine în forme şi înălţări de valuri ca în versurile de
înec(…)”
Emil Cioran

DACĂ NU AŞ FI EU, LUMEA AR FI ALTFEL?!

- Nu, ar fi aceeaşi. Eu sunt asemenea unui fir de iarbă fără de care pădurea ar
fi…ca o floare fără de care grădina ar fi aceeaşi.
La urma urmei, sunt o bucată de lut însufleţită de acea forţă divină numai
pentru un timp mai scurt, sau mai lung – un TIMP ce se numeşte VIAŢA. Apoi
mă voi transforma iar în lut şi totul o să fie la fel, nimeni nu va simţi lipsa mea.
Atunci mă întreb: CINE SUNT EU?! EU…sunt NIMENI!
CINE e NIMENI? NIMENI…sunt EU!
Cui îi pasă dacă eu exist sau nu?
Le pasă celor care mă cunosc poate, dar ei mă cunosc pentru că exist. Dacă nu
aş exista, nu le-ar păsa nici lor.
Această obsesie a vieţii ne urmăreşte pas cu pas şi de aceea fiecare încearcă să
trăiască mai mult după ce moare.
Dar cine reuşeşte?! Foarte puţini. Da, reuşesc aceea care prin gândirea, prin
harul cu care au fost înzestraţi la zămislire îşi înalţă aceea STATUIE A GLORIEI
– care dăinuie în TIMP.
GENIILE – sunt fiinţele care nu mor. Ele sunt acele „fire de iarbă” fără de care
CÂMPIA OMENIRII n-ar mai fi aceeaşi.
Atunci de ce nu devenim GENII?
4
 Pentru că n-am fost înzestraţi cu acea mirifică putere de creare. De aceea unii
se jertfesc, se sacrifică pentru o fărâmă de GLORIE, pentru că GLORIA înseamnă
NEMURIRE.
Când îmi pătrund fiinţa, parcă mă înfior de ceea ce descopăr. Ce descopăr?!
CEVA rece şi fără glas… o minte rătăcită într-o lume atât de mare… un om ca toţi
oamenii… o fiinţă pe care n-o cunosc!
Numai atunci când prin gândul tău te înalţi asupra tuturor, te vei putea cunoaşte
pe tine însuţi.
Un om mărunt nu poate fi cunoscut, deoarece simplitatea şi modestia lui este
atât de universală.
Credeam că nimeni nu simte ca mine, că sunt cu totul altfel faţă de ceilalţi,
dar am descoperit că fiecare crede la fel şi atunci m-am speriat de această
UNIVERSALITATE.
ELENA – LORENA GHIŢAN
elevă, clasa a X-a A, profil informatică

„Cele două insule pe care le visam necontenit…”

FERICIREA ŞI PLĂCEREA

Fericirea este o stea la care niciodată nu ajungem cu mâna. Când ne domină

plăcerea, virtutea îşi ia avânt din nenorocirea şi durerea altora. De multe ori
plăcerea se varsă în râul cu nenorociri…
A lupta pentru fericirea altora, înseamnă a-ţi găsi propria ta fericire. Unul din
izvoarele fericirii este plăcerea ce doare…
Fericirea este o insulă în oceanul nemărginit al nenorocirii. Când meduza
plăcerii se încătuşează, virtutea devine neputincioasă. Pentru un strop de fericire
, ne spânzurăm viaţa de cer. Plăcerile care rămân amintiri ce te renasc… Nimeni
nu poate fi fericit de unul singur. Fericirea e un dar al naturii, un bun al tuturor.
Sunt mulţi care renunţă la comori pentru un sâmbure de plăcere…
Fericirea copilăriei este unică, n-o mai întâlnim niciodată. Cele mai fermecătoare
plăceri sunt acelea care rămân în altarul sufletului tău. Când eşti fericit nu auzi
clopotele timpului şi nici suspinele celor care suferă şi plâng.
Plăcerea izvorăşte din simţurile trupului, pe când fericirea din frumuseţea
gândurilor şi bucuria sufletului.
Cred că sunt cea mai fericită fiinţă de pe pământ. Nu mi-am dorit nimic niciodată
şi întotdeauna am avut totul: griji, dezamăgiri, zbucium şi durere. Fericirea
pierdută nu se mai întoarce la cuibul ei niciodată. Plăcerea se prelungeşte în noi
şi prin amintirea ce ne-o lasă.
Fericirea, ca şi durerea, are un sfârşit. Valurile PLĂCERII sunt necruţătoare.
Ce FERICIT ar fi omul să nu se amestece în viaţa altora!
ELENA LORY
5
 Debut
Alin Dobromirescu-Fluidul Roditor
20 martie 1995

Ne scrie din Mătăsari – Gorj, Alin Dobromirescu – elev în clasa a X-a A, a

Grupului Şcolar Industrial Minier.
Apreciază şi laudă meritele neobositului profesor de limba şi literatura română,
Dumitru Dădălău, care incită elevii la orizontul creativităţii…
Alin e la început de drum, are unele îndoieli, nelinişti despre creaţia sa, doreşte
o „ieşire” din arealul cotidian către spaţiile pure ale logosului.
Vrea cel puţin un răspuns la poşta redacţiei.
Ne trimite trei poezii. Bucuria şi sensibilitatea lui ar atinge cote mari, dacă
cineva l-ar înţelege în mesajul stării intime, sufleteşti. Dragă Alin, te înţelegem şi
caută-ţi devenirea poetică!
Poezia e ritm, idee, risc la persoana întâi…
D.V.F.

Spre folosul meu!

Bucată de lut
Mână din ţărână
Un tainic sărut.
Chip nedumerit
înăuntru şade
suflet împlinit
pus de Dumnezeu
spre folosul meu…

Cugetare

Făcut-am bine-n astă zi

vrând de rău a mă păzi?
Ori mi-am dus umil povara
aşteptând să vină seara?
N-am nimic să reproşez
Sufletul mi-e albă floare!
Diademă uimitoare…
sau e negru şi burghez?

6
 Aducând flori de cuget
Ca acum tu să faci,
Căci nu şti ceasul, nici ziua
dacă morţii o să-i placi.

N.B. „Dacă morţi o să-i placi” e un vers memorabil.

Deloc trist… te angajează la dăruire, iubind viaţa!

AMINTIRI…

Atins de al farmecului dor

La miezul nopţii trecute,
Plâng… şi durerea-mi frânge
Speranţa gândurilor mute.

Întristare-adâncă-n suflet
Vânt puternic suflă-n gând
Eu culeg a lumii sfadă
Vorbe ce alţii le vând.

Miezul nopţii mohorâte,

Joc de frunze şi de stele
Adunatu-s-au să vază
Hora gândurilor mele

Eu revăd iar amintirea

Clipelor ce-au fost, ce-am zis
Mă ascund şi-mi plâng durerea
Totu-i praf, totu-i un vis

Şi mă dor a mele gânduri

Parcă-aş fi şi nu mai sunt,
Stau, şi-aud şoptindu-mi-se
Vorbe risipite-n vânt.
Alin Dobromirescu
Cuvânt introductiv

Dragi prieteni, dragi…, dragi…, şi toţi cei care vreţi să-mi fiţi dragi. Sper
ca rândurile de faţă să vă găsească în deplină sănătate şi putere de muncă, drept
pentru care vă doresc din tot sufletul ca bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze, să
7
vă aducă în casă num ai sănătate, bucurie, fericire şi tot ceea ce vă doriţi, acum,
la început de an 1997.
Nu ştiu dacă am să găsesc cele mai potrivite cuvinte ca să vă mulţumesc,
în modul cel mai sincer, pentru promptitudinea şi generozitatea de a da viaţă unui
act de cultură pe care şi l-ar fi dorit orice generaţie.
În primul rând mulţumesc discipolilor mei de la liceu, care au umplut
paginile revistei „Murmurul Jilţului”, cu gânduri şi imagini, părinţilor tuturor
elevilor care au înţeles şi susţinut substanţial apariţia unui fruct bogat, gustos
şi rezistent la orice condiţii critice şi nefavorabile. Doamne, când scriu aceste
rânduri, plâng şi mă gândesc că am făcut multe lucruri bune la viaţa mea, dar
în tot cea ce am făcut nu am întâlnit atâta entuziasm, atâta dăruire de suflet din
partea elevilor mei, cei pe care tot timpul nu am ezitat să-i iubesc, să-i stimez şi
să-i apreciez la justa lor valoare, să mă simt un singuratic dacă n-aş fi fost cu ei
sau în mijlocul lor.
Nu-mi vine să cred că toţi, dar absolut toţi, chiar dacă unii mai rămâneţi
corigenţi sau repetenţi, vreţi din toată inima, ca şi liceul în care învăţaţi carte să
aibă o revistă proprie care să fie a voastră, să vă reprezinte .
Da, pentru aceste considerente am făcut tot ce este omeneşte, şi am
demonstrat că fac un lucru care-mi place şi sunt cu voi, să vă dau aripi, vă pun să
zburaţi, să visaţi, să fiţi ceea ce nu credeţi nici unul din voi că sunteţi.
Orice victorie nu se poate obţine de unul singur şi voi, copiii mei dragi şi
scumpi, v-aţi dat seama de acest lucru, m-aţi înţeles şi urmat, aţi acţionat toţi ca
unul şi unul ca toţi. Îţi mulţumesc domnule director general al Tipografiei „PRINT
ART” S.A. Târgu-Jiu, ing. Octavian Vede, că în toate cele două deplasări făcute
la liceul Mătăsari, când te-ai întâlnit la început de noiembrie 1996 cu colectivul
de redacţie, şi când am făcut lansarea festivă a revistei în cinstea Zilei Naţionale a
României, ne-ai asigurat că vom face, împreună, un lucru bun, durabil, de calitate
şi la un preţ rezonabil.
Mulţumesc fratelui meu, prof. Ion Gr. Dădălău, directorul Grupului Şcolar
Industrial Minier Mătăsari, care a înţeles pe deplin efortul elevilor noştri de a
demonstra că învaţă într-o şcoală serioasă şi că pot să facă ceea ce nu fac alţii care
au tradiţie mai mare decât noi.
Nu pot să trec cu vederea contribuţia deosebită a distinselor profesoare
Hoară Doina, Filip Elena, Dădălău Floarea, a domnilor profesori ingineri
Scorţariu Oprea şi Stoichiţoiu Valentin care s-au preocupat ca revista noastră să
fie cunoscută de elevii de la ciclul gimnazial şi şcoala postliceală de maiştrii şi
normatori. Aceleaşi cuvinte de mulţumire şi preţuire pentru doamna Stăniloiu
Paraschiva care, în baza unui concurs de înaltă competenţă, a ocupat, fără rezerve,
postul de dactilograf principal al redacţiei revistei „Murmurul Jilţului”.
Colegilor meii, un gând curat şi înalte sentimente de stimă, consideraţie şi
mult respect.
8
 Mulţumim tuturor celor care au apreciat în scris sau verbal efortul de
a da viaţă revistei „Murmurul Jilţului”, care se află pe birourile conducătorilor
de la Prefectură, Consiliul Judeţean, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Inspectoratul
Judeţean pentru Cultură, Arhivele Statului, Muzeul Judeţean, de la şcolile din
Ciuperceni, Brădet, nr.2 Mătăsari, Dragoteşti, Corobăi, Bolboşi, Miculeşti,
Negomir, Raci, Slivileşti sau la redacţiile ziarelor „Evenimentul Zilei”,
„Gorjeanul”, „Opinia” şi „Tribuna învăţământului”, la Radio „Oltenia” Craiova,
la toţi directorii din cadrul Sucursalei Miniere Jilţ şi unităţilor subordonate.
D. Dumitru

Cuvânt înainte

Iubiţi cititori, am atâtea lucruri frumoase să vă spun încât nu ştiu cu care
să încep. În primul rând aş vrea să vă spun că v-am simţit lipsa, că m-am gândit
în permanenţă ce-aţi făcut în cele trei luni de vacanţă meritată, cum aţi muncit,
cum v-aţi odihnit, distrat, dacă aţi fost cu părinţii în concediu şi unde, aţi ascultat
muzică, aţi citit cărţi, aţi vizitat locuri şi monumente istorice, alte obiective
turistice.
Sunt convins c-aţi făcut de toate şi dac-ar fi fost vacanţa mai lungă, nu era
rău. Acum, e toamnă, a început şcoala, venim din nou la clasă, ne reîntâlnim cu
colegii, ne depănăm amintirile şi, încet-încet, ne-apucăm serios de treabă. De
aceea, înainte de a vă spune câteva lucruri la început de an şcolar, daţi-mi voie să
vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase adresate fundaţiei şi revistei „Murmurul
Jilţului”, să vă urez celor peste 300 de membrii titulari tinereţe veşnică şi în acest
trimestru să atragem tot mai mulţi prieteni care să ducă pe mai departe idealurile
noastre, să facă din şcoala în care vă desfăşuraţi activitatea o instituţie serioasă
de învăţământ, ştiinţă şi cultură.
În această vară membrii fundaţiei noastre au participat cu creaţiile lor la
Festivalul naţional de literatură „Tudor Arghezi” de la Târgu-Jiu şi Târgu-
Cărbuneşti, la manifestările organizate cu prilejul „Zilelor Eminescu la Floreşti”,
la Festivalul naţional de literatură „Moştenirea Văcăreştilor” de la Târgovişte, la
concursul de poezie „Spiridon Popescu” organizat la Radio „Oltenia”- Craiova,
la concursurile creatorilor-debutanţi organizate de ziarul „Gorjeanul” şi Fundaţia
„Dăruie vieţii farmec”, au făcut filmul de 45 de minute „Mândrie şi perseverenţă”
difuzat cu ocazia schimbului de experienţă desfăşurat în liceul nostru cu toţi
directorii de grupuri şcolare, licee şi şcoli profesionale, au iniţiat demersurile
necesare la conducerile administrative şi sindicatele din unităţile din zonă pentru
a ne sprijini în acţiunile noastre.
Şi, nu în ultimul rând, fundaţia noastră a fost reprezentată de Elena Ghiţan
şi Alin Dobromirescu la tabăra naţională de jurnalistică, organizată de Ministerul
Educaţiei Naţionale, la Ciric – Iaşi, în perioada 3-12 august a.c.
9
 Toate acestea au avut drept scop crearea unei imagini sănătoase despre
oamenii acestor locuri care-şi dedică întreaga lor viaţă, pasiune şi pricepere,
pentru binele nostru, al tuturor.
În acest scop, pentru a demonstra în continuare că suntem în stare să
înfăptuim ce ne-am propus, trebuie să acţionăm cu răbdare, cu tact şi dăruire, să
ne organizăm cum se cuvine pentru a da funcţionalitate secţiilor înfiinţate în aşa
fel încât, începând, începând cu 15 octombrie a.c., fiecare să participaţi cu drag şi
voie bună la ce v-a îndemnat inima, să înfiinţăm Muzeul Jilţului şi să ne întâlnim
cu „Fiii Jilţului”, la o sărbătoare de zile mari.
Deocamdată, atât, punem punct şi să lăsăm Jilţul să curgă pe unde şi-a
croit vadul.
Vă doresc un nou un an şcolar, plin de bucurii şi satisfacţii. Să fiţi
sănătoşi.
Septembrie, 1997
Dădălău Dumitru

La ceas de sărbătoare

Noiembrie 1997 - D. Dumitru

1 Decembrie. Sărbătoare scumpă a poporului român. Cu un an în urmă, în
cadrul Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari, într-o atmosferă de emulaţie
spirituală, de nedescris, se petrecea un eveniment cu totul şi cu totul deosebit,
unic în felul său, lansarea primului număr al revistei „Murmurul Jilţului”.
Pentru unii a fost ceva de necrezut, pentru alţii un fapt normal, împlinit,
firesc, deoarece izvora din sufletul curat al copiilor, din dorinţa fierbinte de a lăsa
pentru eternitate gândurile unor adolescenţi în plin proces de formare şi afirmare.
În prezenţa managerului Tipografiei „Print Art”, inginerul Vede Octavian, a
întregii asistenţe, cei 11 membrii ai colectivului de redacţie, cu emoţii fireşti,
cu glasurile tremurânde, îşi prezentau creaţiile, sorbeau gustul fericirii, primeau
aplauzele bine meritate ale colegilor, profesorilor şi minunaţilor părinţi, omagiu,
într-un alt mod, sărbătoarea noastră naţională, făceau legământ solemn în faţa
propriei conştiinţe că scrisul lor va rămâne încrustat în clepsidra timpului pentru
generaţiile viitoare de liceeni din Valea Jilţului. Aşa ne-a fost dat să avem într-o
perioadă de tranziţie, de schimbare în toate planurile, o revistă a noastră, a
tuturor, care să ne reprezinte, să atragă tot potenţialul creator de care dispune
grupul nostru şcolar, să contribuie la creşterea prestigiului instituţiei noastre, la
realizarea unui climat sănătos de muncă şi de punere în valoare a ideilor nobile ce
animă tinerele generaţii. Ca orice început, a fost greu, dar nici după aceea n-a fost
mai uşor pentru că, în anul 1997, în lunile ianuarie, aprilie, septembrie, noiembrie
am tipărit câte un nou număr, în total vreo 300 de pagini în spatele cărora arde
10
focul nestins al iubitorilor de frumos, de viaţă, se zămislesc noi edificii pe altarul
artei, ştiinţei şi culturii. E mult, e puţin, nu ştim şi de aceea ar fi bine să lăsăm
înaintaşii, sau urmaşii noştri să-şi spună părerea, să ne judece dacă am făcut
bine sau rău, ce am făcut pentru că am pus copiii să gândească, nu le-am lăsat
inteligenţa să lâncezească, le-am dat încredere în propriile lor forţe şi nu le-am
permis pentru nimic în lume să se considere mai prejos decât alţii, sădindu-le
în suflet dragostea faţă de şcoala în care studiază, respectul faţă de dascălii lor,
sentimentul de mândrie că a trăi şi învăţa în Mătăsari nu e un blestem, ci un
privilegiu că avem ceea ce n-au alţii şi putem oricând să intrăm în competiţie cu
oricine.
Animaţi de aceste convingeri, ne-am preocupat ca revista noastră să fie
număr de număr pe placul şi gustul elevilor, să fie mai interesantă, diversificată
în tematică, să atragă în paginile sale nume de rezonanţă ale culturii şi ştiinţei
naţionale, să permanentizeze rubrici care au „priză” la cititori, să simtă mereu
pulsul celor care o susţin material şi să facă cunoscută în judeţ, în ţară şi în
străinătate, într-un cuvânt să fie a celor care o scriu şi o citesc. Ce poate fi mai
îmbucurător pentru elevii şi dascălii Grupului Şcolar din Mătăsari decât să afle
că revista lor se bucură de apreciere unanimă la nivelul Universităţilor din:
Bucureşti, Timişoara, Petroşani, Craiova, Târgu-Jiu, al Prefecturii Judeţene Gorj,
Consiliului Judeţean, Inspectoratului Şcolar, Inspectoratului de cultură, de Poliţie,
Tribunalului, Parchetului, Muzeului Judeţean, Arhivelor Statului, Bibliotecii
Judeţene, al mijloacelor mass- media – Gorjeanul, Opinia, Curierul Minier, Ager,
Evenimentul Zilei, Tribuna Învăţământului, Radio Craiova – şi nu în ultimul
rând al conducerii unităţilor, instituţiilor şi sindicatelor din Valea Jilţului, al unor
prieteni din Germania şi Italia.
Aducem cu acest prilej mulţumirile noastre sincere, tuturor acelora care
au avut şi au încredere în noi, ne-au îmbărbătat, ne-au adresat îndemnul de a
continua ce a început, că suntem pe drumul cel bun şi îi asigurăm că ceea ce ne-
am propus vom înfăptui fără şovăire şi nu vom face umbră pământului degeaba.
Acestea fiind zise vă dorim tuturor, la cumpăna dintre ani, să rămâneţi
mereu tineri şi să vă bucuraţi de tot ce vă oferă viaţa.

11
 Un gând bun!

Cu mulţi, mulţi ani în urmă, pe meleagurile din care şi-a luat zborul
spre genialitate Constantin Brâncuşi, împreună cu un coleg de breaslă, inimos
şi talentat, am încercat activarea unui cenaclu al elevilor şi editarea unei reviste
care să valorifice creaţiile acestora.
O încercare temerară pentru vremea aceea!
Pus în faţa faptului aproape împlinit, cel puţin ca intenţie şi proiect,
directorul de atunci al liceului, altfel un spirit pragmatic remarcabil, ne-a privit
cu un zâmbet uşor ironic. Nici un cuvânt de încurajare. Nici un gest de speranţă
şi stimulare.
N-am înţeles, pe moment, o asemenea atitudine, dar numai peste câteva
zile, tristul adevăr ieşea la lumină. O lumină întunecată din păcate.
Dascăli şi elevi,în elanul şi entuziasmul nostru tineresc, uitasem că, vorba
cronicarului „nu sunt vremile sub oameni, ci oamenii sub vremuri”.
Stau acum la masa de lucru având dinainte-mi o revistă venită din nişte
locuri stăpânite de oameni cu o experienţă aparent dură: Mătăsarii Gorjului. Citesc
şi mă minunez. Cu o sinceritate specifică vârstei, cu emoţia începutului de drum,
foşti şi actuali elevi ai liceului, într-un limbaj simplu, firesc, nesupus forţatei
neologizări contemporane, trăiesc şi retrăiesc momente, unele poate unice ale
vieţii lor.
Se încearcă definiri şi identificări, se dau sfaturi, se fac promisiuni, şi nu
deşarte. Se exprimă, în ritm poetic, uneori cu inerente stângăcii, gânduri adânci
şi sentimente curate.
Şi nu în ultimul rând, se caută izvorul necesar al permanenţei noastre
spirituale, reţinându-se specificul local concretizat în elemente de etnografie şi
cântece populare de o nebănuită frumuseţe.
Îl simt în fiecare pagină a revistei nu doar în „Argument”, pe colegul şi
12
prietenul meu, mult prea- modestul Mitică Dădălău.
Îl simt în preajmă pe director, frate de sânge şi trudă, şi-l iert, şi-l uit pe
cel care, cu un singur gest, a retezat aripile elanurilor noastre de odinioară.
Pentru satisfacţia spirituală pe care mi-a dat-o şi ne-a creat-o şi, mai ales,
pentru bucuria sufletească a împlinirii unui ideal considerat pe veci pierdut, vouă,
făptuitorilor acestei reviste „provinciale” – „vă mulţumesc!”.
Fie ca murmurândul Jilţ de acum să-şi adune „apele” şi să înnobileze
locuri şi oameni, dăruiţi, din veac, cu multe calităţi.
Pentru aceasta – „Un gând bun!”

Prof. Ion Andriţoiu

Inspector şcolar la Inspectoratul Judeţean Gorj

Un început bun…

Răsfoind primul număr al revistei „Murmurul Jilţului”, editată de elevi

şi cadre didactice de la Grupul Şcolar Industrial Mătăsari, număr apărut la 1
Decembrie 1996, zi memorabilă în istoria neamului nostru, am rămas plăcut
impresionat de frumuseţea sufletească ce emană din cuprinsul articolelor scrise
de elevi şi dascălii lor. Din aceste articole se desprind idei ce-i caracterizează pe
adolescenţi, idei ce puteau rămâne neexprimate, dacă nu ar fi existat iniţiativa
unui grup de elevi, îndrumaţi de profesorul de limba română, Dumitru Dădălău,
de a edita această revistă pentru ca imaginaţia elevilor, asemeni unor aripi de
fluturi, să nu mai zboare pe tărâmuri necunoscute.
Suportul afirmaţiilor de mai sus se regăseşte în argumentul cu care începe
prima filă din revistă:”Prietene, ai în mână o revistă, care vrea să-ţi umple sufletul
şi setea de cunoaştere, cu ce se întâmplă în şcoala mea, în şcoala ta, în şcoala
noastră”.
Titlul şi conţinutul revistei vin să aducă în actualitate cultura, tradiţiile,
cântecele şi folclorul oamenilor din ţinutul celor şapte ape numite Jilţuri, folclor,
cântece, pe care regretatul învăţător Adrian Em. Popescu, le-a imortalizat într-o
culegere nemuritoare.
Şi pentru că revista se adresează adolescenţilor, a căror viaţă este
alimentată, înainte de toate, cu dragoste, redau câteva versuri, pe care le-am cules
din Valea Jilţului în anii studenţiei, când dragostea şi pentru mine era un mister:
„Mândra-i ca o floare,
N-are asemănare
Obrăjorii ei, foc de bujorei,
Bujori de grădină, dragoste alină.
Ochişorii ei, doi luceferei,
13
 Alene clipesc şi ademeresc.
Sânişorii ei, flori de ghiocei,
Răsar în câmpie, şi-aduc bucurie.
Cântecele ei, vraja doiniţei,
Te opreşte-n prag,
S-o asculţi cu drag.”
Închei micile mele consideraţii spunându-vă că, în revista voastră, omul şi
satul se pot regăsi ca în jurul „Mesei tăcerii”, în linişte ca sub „Poarta Sărutului”,
înfrăţiţi ca în faţa „Coloanei Infinitului”, nemuritori şi stăpânitori ai comorilor de
spirit.

Prof. Ion Priescu
Inspector la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj.

IMPRESII, GÂNDURI, PĂRERI, IDEI, PROPUNERI, SUGESTII

Gorjeanul - Cotidian Judeţean Independent

Nr. 2011 - Sâmbătă, 7 decembrie 1996

SALUTĂM. A apărut încă o revistă şcolară, realizată, aproape în exclusivitate,

de elevi. Este vorba despre “Murmurul Jilţului”, editată de Liceul din Mătăsari,
instituţie care îşi câştigă din ce în ce mai mult un binemeritat prestigiu.În
“Argument” plasat la deschiderea revistei, găsim temeiurile acestui îndrăzneţ
demers, propus a apărea trimestrial, iar sub pseudonimul atât de transparent D.
Dumitru descoperim cu uşurinţă pe omul de spirit, Dumitru Dădălău, cunoscut de
o întreagă generaţie ca un deschizător de drumuri în multe direcţii, actualmente
- profesor la acest liceu. Tipărită la “PRINT ART” S.A. Târgu-Jiu, publicaţia
cuprinde în cele circa 30 de pagini ale sale texte exuberante legate de adolescenţă
şi tinerele încercări literare, elemente de etnografie şi folclor din văile Jilţurilor,
albume, ilustraţii. lată câteva nume de semnături: Gureanu Puiu Florinel în prezent
- student la Universitatea Constantin Brâncuşi; Georgeta Copăcescu, Ramona
Covaci, Elena Ghiţan, Oana Elena Corega, Adela Kovacs, Elena Loredana Ghiţan,
Elena Lory, Dobromirescu Alin, Alin Popa, D. Alin, Elena Valca, C. Radian, Oana
Dragolescu, Maria Oaie, Nadia Lupşoiu, Camelia Tutilă, etc.
Prezenţa scriitorului-medic Doru Fometescu în revistă, cu un interesant
comentariu, racordează noua publicaţie în peisajul bogat al presei gorjene.
Citatele de Pârvan, Goethe, Moliere şi Cioran dau însă o greutate cu totul aparte
paginilor frumos ilustrate. La mai multe!
Ghiţan Elena: lată că acum avem posibilitatea să răsuflăm uşuraţi, cu inimile
pline de bucuria realizării unui mare vis: visul de a avea şi noi o revistă a şcolii
14
noastre. Prin multă muncă şi printr-o voinţă de fier am reuşit, în sfârşit să ne
atingem ţelul, să dăm fiinţă unei reviste în care ne-am dăruit sufletul nostru
propriu, în care am depus tot talentul şi sinceritatea noastră, toată voinţa, fiindcă
ea constituie esenţa vieţii. Astfel s-a născut “Murmurul Jilţului”, titlu-simbol,
care reprezintă prestigiul zonei noastre, precum şi semnificaţiile profunde pe
care le conţine cuvântul “murmur” prin care este sugerată pe de-o parte armonia,
blândeţea, puritatea, asemenea murmurului de izvor, iar pe de altă parte,
timiditatea, teama, nesiguranţa tânărului la început de drum. Acum, că am reuşit
să tipărim primul număr, truda depusă a fost uitată, mulţumirea fiind cu atât mai
profundă, cu cât efortul a fost mai mare, dar suntem conştienţi de faptul că în
continuare efortul şi truda vor creşte şi mai mult, fiindcă noi nu vrem să ne oprim
aici, ci dorim ca revista noastră să aibă un drum cât mai lung, în paginile căreia
să realizăm articole cât mai interesante.
Să trecem însă la impresii despre Nr. 1 al revistei “Murmurul Jilţului”.
Bineînţeles că fiecare dintre noi are propria sa opinie. Laude, critici, sugestii,
toate îşi găsesc locul în părerile fiecăruia dintre noi. Aşadar, o să încerc să-
mi expun şi eu impresiile pe care le am după ce am făcut cunoştinţă cu întreg
conţinutul revistei. În opinia mea, revista are marele merit de a fascina pe cititor
într-un mod deosebit, acestuia revenindu-i dificila sarcină de a-şi forma propria
opinie. Eu cred că articolele cuprinse în paginile revistei “Murmurul Jilţului”
reflectă perfect preocupările noastre, adică acele frământări lăuntrice de care este
cuprins spiritul unui elev de liceu. Griji, nelinişti, întrebări pentru ce va fi în viitor,
dorinţa depăşirii condiţiei umane, aspiraţii spre absolut, dezamăgiri sentimentale
- toate acestea sunt oglindite în forme cât mai artistice, în articole scrise de elevii
care alcătuiesc colectivul redacţional al revistei şi toate au un singur sens de
interpretare: de fapt ei încearcă să caute, sperând că vor găsi răspunsuri la această
mulţime de întrebări retorice - pun exprimarea lor în scris - dorinţa de a înţelege
această lume atât de mare şi
încurcată. Grafica încearcă să schiţeze în mod simbolic conţinutul articolelor.
Folclorul - reprezintă una dintre cele mai frumoase capitole ale revistei, încărcat
de frumuseţe şi sensibilitate, având rolul de transmitere a tradiţiei şi obiceiului
românesc tinerilor generaţii pentru a le păstra nealterate. Momentele de haz din
final delectează mintea cititorului. Critica îşi are bineînţeles locul ei. Întotdeauna
o apariţie literară îşi primeşte laudele meritate, dar şi critica. Dar de acestea,
să-i lăsam să se ocupe cei în măsură. Nu trebuie să uităm însă că acesta a fost
primul număr alcătuit de un grup de tineri aflaţi la început de drum, cărora le
trebuie timp şi experienţă pentru perfecţionare. Oricât de multe critici ar primi
“Murmurul Jilţului”, nu trebuie să uităm dragi prieteni că este revista liceului
nostru, revista care ne reprezintă pe noi toţi şi de aceea orice reproş ni s-ar aduce
trebuie să privim încrezători spre viitor şi mândri pentru ce-am făcut.
Alin Dobromirescu: 1 Decembrie 1918. Se petrecea cel mai însemnat
15
eveniment din istoria tuturor românilor. Unirea acestora sub un singur steag. 1
Decembrie 1996. Se petrece cel mai însemnat eveniment din istoria văii Jilţului,
ieşirea de sub tipar a unei reviste ce se vrea a fi a liceului Mătăsari, a văii Jilţului,
a tuturor mătăsărenilor, gândită cu mult timp înainte de unul din titanii acestei
şcoli. Ideea prinde rădăcini în adâncul conştiinţei unora dintre elevi, care cu
sprijinul şi ajutorul altora şi al întregii şcoli reuşesc să dea naştere – prin gând,
cuvânt şi faptă - unui adevărat simbol al învăţământului văii Jilţului, al întregului
Mătăsari “Murmurul Jilţului” aşa cum se numeşte chintesenţa întâmplărilor din
învăţământul mătăsărean apare îmbrăcată într-o haină bogată, la o dată simbolică
în istoria românilor - 1 Decembrie.
Aşteptată cu multă nerăbdare de către fondatorii ei şi nu numai, revista soseşte
în şcoală într-o zi de vineri însoţită fiind de către omul care i-a făcut posibilă
existenţa – directorul general al tipografiei “PRINT-ART’ din Târgu-Jiu. Acestui
suflet nobil se cuvine să-i aducem toată lauda şi mulţumirea, să-i închinăm toată
bucuria şi extazul pentru munca depusă de a transforma în realitate visul nostru
de câteva săptămâni îi mulţumim pentru actul de omenie făcut şi-l rugăm ca şi
în continuare să ne sprijine spre tipărirea a cât mai multe numere. Apoi, prin
grija, munca şi dăruirea domnului profesor acea zi de vineri, 29 noiembrie s-a
transformat într-o zi de sărbătoare în întreaga şcoală. Dacă, poate mulţi n-au
realizat ce înseamnă această tipărire, această reuşită pentru şcoala noastră, în
sufletul celor care s-au ocupat pentru apariţia ei dăinuia o vădită bucurie şi o
neînţeleasă emoţie. lată că după atâta vreme de aşteptare, visul devenea realitate.
Fondatorii revistei, în număr de unsprezece, în acea mare şi neuitată zi a vieţii lor
depăşiseră cotele rea]ului, plutind într-o vrajă neînţeleasă. Fiecare ştie ce-a spus
celălalt dar nu ştie ce-a spus el însuşi. Emoţia a fost prea mare. Ştiut este faptul că
majoritatea lor îşi vedeau pentru prima dată numele tipărit. Critica făcută pe urma
revistei nu a întârziat să apară, că-i lipseşte vreun “s” sau “r”, că-i prea literară
sau artistică, ne onorează, noi trebuie să realizăm că era nevoie să se facă primul
pas, să se deschidă drumul spre realul cotidian. Fără-ndoială, vor veni numere
din ce în ce mai bune, şi ne vom bucura sufleteşte de ele. Suntem bucuroşi să
vedem că revista noastră are darul de a produce “frământări lăuntrice”, zvâcniri
creatoare, de a împinge spre acte de creaţie. Prin tipărirea revistei, întregul colectiv
a dorit să arate că nici noi nu suntem mai prejos decât alţii, că şi şcoala noastră
deţine valori, sensibilităţi şi inteligenţe creatoare. Primită bine sau rău revista a
apărut, suntem fericiţi că şi şcoala noastră se numără printre acelea înzestrate
cu cuvânt tipărit. lată, deci, că după atâtea frământări şi zvârcoliri s-a împlinit
o dorinţă veche. Revista a apărut iar acum gândurile acelora care i-au pregătit
existenţa se îndreaptă spre numerele viitoare, dorind a aduce în fiecare număr
cinste cuvântului şi o cât de mică îmbogăţire artei româneşti. Nu ne mai rămâne
decât să mulţumim acelora care ne-au la-n demână, ne-au ajutat, ne-au sprijinit
şi ne-au îndrumat spre idealuri măreţe, rugându-i ca şi în continuare s-o facă. Să
16
dorim “Mumurului Jilţului” viaţă lungă, o cale cât mai lungă, afirmarea de valori
şi inteligenţe. Numai prin răbdare, jertfă şi muncă spirituală, conduse de o voinţă
de fier, vom putea răzbate.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Profesor Hoară Doina: 1 Decembrie este fără îndoială sărbătoarea de suflet a
tuturor românilor, pe care fiecare dintre noi o purtăm în inimă şi încercăm să-i
dăm strălucire cu orice prilej. Elevii G.S.I.M. Mătăsari au omagiat-o în acest
an şi-ntr-un alt fel, aşezând pe altarul cu ofrande rodul creaţiei şi-al fanteziei
lor, concretizat într-o revistă cu denumirea “Murmurul Jilţului”. Acest lucru se
datoreşte unui grup de elevi entuziaţi, îndrumaţi de neobositul lor profesor de
limba şi literatura română. Şi, chiar dacă e pretenţios să reproduc aici cuvintele
‘’Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”, pentru a saluta apariţia revistei, tot
am s-o fac, pentru că este cu adevărat un merit deosebit al copiilor la a căror
formare şi îndrumare au vegheat profesorii de la această unitate de învăţământ.
Simţim cum lângă noi se nasc copii talentaţi, cu preocupări diverse, care doresc
să dovedească, “ce fel de oameni sunt”. Şi, de fapt, ce fel de oameni sunt? Sunt
însetaţi după absolut, caută sensul existenţei, visează la o dragoste imposibilă,
caută fericirea şi plăcerea, sunt cutezători, delicaţi, sensibili, frumoşi. Cu alte
cuvinte simt şi trăiesc şi creează. Sunt idei ce aparţin condeierilor acestor pagini,
prin care s-au autodefinit.
Revista e un început şi o invitaţie către lecturarea gândurilor lor. Strădania lor
este meritorie. Aş sugera colectivului de redacţie şi rubrici cum ar fi: Medalion
literar, Ştiaţi că..., Pagină rebusistă, Ne-am informat pentru dumneavoastră,
Caleidoscop, Cronică literară, Apariţii editoriale.

Profesor Nicolae Pîrvulescu: într-adevăr, pot să spun că şi grupul şcolar în care

muncesc se poate mândri odată cu apariţia primului număr al revistei “Murmurul
Jilţului”. Aceasta dovedeşte munca unui grup de elevi inimoşi îndrumaţi de către
inimosul profesor de limba şi literatura română.
Sincer să fiu, înainte de apariţia acestei reviste nu puteam să-mi imaginez că
există elevi poeţi sau elevi care să-şi aştearnă gândurile atât de frumos în această
instituţie de învăţământ, de pe meleagurile Jilţului.
Nu vă puteţi închipui ce am simţit, când am asistat, în data de 29 noiembrie
1996, la lansarea primului număr al acestei reviste. Am văzut acolo pe elevii -
redactori citindu-şi atât de frumos din creaţiile lor. Am văzut pe faţa profesorului de
limba română sentimentul de fapt împlinit. S-a spus cu această ocazie că numărul
1 al acestei reviste este primul pas în algoritmul trăiniciei acestuia. Am înţeles că
trebuie mărite rândurile acestora, care să contribuie la trăinicia revistei.
La încheiere eu doresc viaţă lungă revistei “Murmurul Jilţului”.

Profesor Nişulescu Elisabeta: Apariţia primului număr al revistei “Murmurul

17
Jilţului” a stârnit un viu interes din partea tuturor ce au intrat în posesia ei. Revista
este interesantă atât prin conţinutul său, cât şi prin forma sa de prezentare. Consider
că era necesară o publicaţie permanentă la noi în şcoală, întrucât avem un număr
mare de elevi şi de cadre didactice, a căror activitate merită să fie popularizată.
Merită felicitări colectivul de redacţie pentru efortul depus, pentru selecţionarea
celor mai bune articole în proză. Elevii talentaţi ai şcolii noastre, absolvenţi de
liceu, elevi din clasele V-XII au impresionat prin talentul lor, gustul lor pentru
proză, poezie, artă, cultură în general.
Debutul unor elevi este sclipitor şi consider că dacă sunt şlefuiţi, bine îndrumaţi
de profesori se pot întrevedea nişte capacităţi, oameni de valoare. Şcoala noastră,
adică GSIM Mătăsari, are o funcţionare de peste 10 ani şi cu multiple transformări
în bine. S-au făcut transformări în ceea ce priveşte aspectul estetic al şcolii, atât
în interior cât şi în exterior, prin grija şi supravegherea permanentă a domnului
director Dădălău Ion. Începutul a fost greu pentru toate cadrele didactice, dar
prin munca şi patriotismul ce ne caracterizează, vom spera că se vor finaliza
toate activităţile într-un mod plăcut. S-au concentrat eforturile mult către latura
educativă, profesională a elevilor. În speranţa unei Case de cultură în localitatea
Mătăsari, în viitor se vor putea afirma mai mulţi elevi prin activităţile extraşcolare.
Zona minieră Mătăsari este poluată, cenuşie din cauza cărbunelui, însă sufletul
oamenilor este deschis, dornic de senzaţional, de ceva nou. 0dată flacăra olimpică
aprinsă am dori să se întreţină, să dăinuie peste ani şi ani şi în viitor în paginile
revistei să apară articole şi din alte domenii: matematică, fizică, chimie, biologie,
din viaţa culturală a comunei Mătăsari, etc. Consider că atrăgând elevii, vor fi mai
ambiţioşi, mai siguri pe ei şi se vor integra mai uşor în societate pe viitor. Doresc
viaţă lungă revistei noastre, sănătate şi putere de muncă întregului colectiv şi o
dată cu apariţia celui de-al doilea număr, o dată cu Anul Nou, tradiţionalul “LA
MULŢI ANI!”

Copăcescu Georgeta, clasa XII A: Revista “Murmurul Jilţului”, cred că nu

m-a impresionat numai pe mine, ci mai mulţi elevi din liceu, precum şi pe domnii
profesori, deoarece este mai frumoasă decât îmi imaginam. Fiecare dintre noi
scriind în aceasta revistă, ne-am exprimat gândurile, fiecare a avut idei noi, a scris
ce-a simţit şi cred că ce-am scris o să placă cititorilor, o să le umple sufletul, setea
de cunoaştere, e tot ceea ce se întâmplă în şcoală.
Sper că şi în continuare domnule diriginte să ne ajutaţi, precum ne-aţi ajutat şi
la primul număr. Am reuşit şi recunosc că fără ajutorul dumneavoastră nu puteam
să publicăm revista într-un timp atât de scurt, pot spune record.

Ciutureanu Ştefan, clasa XII B: Din punct de vedere al conţinutului, revista

este bine structurată şi gândită de către autorii acesteia. Paginaţia şi grafica revistei
au fost realizate în mod deosebit la tipografia PRINT ART. Revista este de o
calitate excepţională în ceea ce priveşte tematica care a fost restrânsă urmând ca
18
în viitorul apropiat conţinutul revistei să fie diversificat cu teme din mai multe
domenii ca să devină interesantă pentru toţi elevii acestei zone. Eu sper în viitorul
revistei “Murmurul Jilţului”.

Corega Oana, clasa X A: “Murmurul Jilţului” este o revistă interesantă atât

prin conţinutul cât şi prin picturile atât de reuşite. Este prima revistă a Liceului
Industrial Minier Mătăsari şi poate de aceea a impresionat atât elevii cât şi
profesorii care au rămas uimiţi văzând “minunile” noastre. Revista este mai
mult literară dar sperăm ca-n numerele următoare să introducem şi alte teme de
matematică, chimie, fizică din alte domenii mai mult sau mai puţin interesante.
Cu sau fără defecte, totuşi a apărut acest prim număr al revistei liceului nostru şi
trebuie să fim mândri, să încercăm să contribuim mai mult la reuşita următoarelor
numere. Poate unora li se pare ceva banal acest număr şi trimit o serie de critici
la adresa noastră, dar cum spune domnul profesor încercând să ne facă să avem
încredere în ceea ce scriem: “cu cât alţii critică această revistă cu atât ea este mai
iscusită”.
Oaie Marilena, clasa X A: N-o să uit niciodată curiozitatea cu care alergam
într-o dimineaţă la şcoală ca să văd primul număr al revistei şcolii noastre. Parcă
tot nu credeam că e adevărat. Era în sala de calculatoare, domnul profesor de
limba română care ne-a ajutat mult să dăm viaţă acestei reviste ne aşteaptă cu
ea pe masă, urmărindu-ne atent reacţia. Am rămas privind fix, fără să văd ceva
în faţă, mai târziu am reuşit să descifrez pe un fond alb scris simplu: “Murmurul
Jilţului”. Ideea denumirii ne-a venit gândindu-ne la ceea ce ne caracterizează
cel mai mult considerând că aşa e doar a noastră, că acest titlu se potriveşte
bine. Ce-am simţit ca redactor, şi ca elev, nimeni n-are idee, când cu lacrimi în
ochi îmi tremurau mâinile citind şcolii întregi articolul în care îmi pusesem toată
fiinţa. Şi cât de fericită eram spunând “a noastră”. Da a noastră spuneam tuturor
cu mândrie de parcă aş fi vrut să audă o lume întreagă, că şi aici, într-un colţ
mai puţin cunoscut există tinere talente, copii care doresc să înveţe şi să-şi pună
gândurile într-o revistă a şcolii lor. Ne pare rău însă că nu toată lumea apreciază
munca noastră, nu toţi ştiu ce înseamnă să-ţi vezi cuvântul publicat într-o revistă.
Pentru mine este cea mai deosebită revistă, când mă gândesc că în ea sunt şi eu
o mică poetă.
Covaci Ramona, clasa XIIA. Despre revista liceului nostru, numită “Murmurul
Jilţului”, pot să spun că a fost realizată într-un timp record, în care eu împreună
cu ceilalţi redactori şi împreună cu domnul profesor de limba şi literatura română
am muncit din greu pentru a realiza ceva inedit în comuna noastră. Când am
aflat prima dată că liceul nostru va realiza o revistă a sa, iar eu voi fi printre cei
care vor putea să-şi publice tot ceea ce gândesc chiar în primul număr al revistei,
m-au încercat emoţii foarte mari. Era pentru prima dată când aveam posibilitatea
19
să public într-o revistă. Eram emoţionată deoarece ştiam că această revistă va
fi citită nu numai de elevii şi cadrele didactice ale liceului nostru dar şi de alte
personalităţi ale judeţului Gorj. Poate vă întrebaţi, de ce revista apare sub acest
nume. Deoarece, este cel mai reprezentativ pentru regiunea noastră. Faptul că
pârâul Jilţ trece prin comuna noastră, comuna Mătăsari, dar mai mult de atât
trece chiar pe lângă liceul nostru, ne-a determinat pe toţi să fim de acord cu
domnul profesor, ca revista să apară sub acest nume de “Murmurul Jilţului”. Eu
cred că acest nume de Murmur al Jilţului, ne reprezintă cel mai bine din punct
de vedere geografic, dar şi cei care vor citi această revistă îşi vor da seama că
nu contează unde înveţi, ci contează cum înveţi. În concluzie, cititorii din alte
părţi vor putea afla că şi aici într-o comună de pe meleagurile Jilţului există elevi
talentaţi, care ştiu ce vor să ceară de la viaţă. Prin această revistă, noi, redactorii,
dăm posibilitatea tuturor elevilor, dar şi profesorilor, să-şi descopere, publicând
într-o revistă, o vocaţie pe care poate până acum n-au ştiut că o au, chiar dacă
au ştiut, au fost prea tineri pentru a-şi trimite gândurile şi visele aşternute pe
hârtia unor reviste din alte părţi. Primul număr al acestei reviste a fost tipărit cu
ocazia zilei de 1 Decembrie 1996, Ziua Naţională a României, fapt prin care noi,
toţi elevii liceului, am adus un omagiu tuturor eroilor ţării care şi-au jertfit viaţa
pentru ca noi cei de azi să trăim într-o ţară unită. Acest lucru neaşteptat a necesitat
o muncă enormă pe care noi a trebuit s-o facem, dar acum când totul este gata ne-
am dat seama cu toţii că nici un sacrificiu nu e prea mare, nici un pisc prea înalt,
atunci când facem ceva din plăcere, şi când realizăm ceva care ne reprezintă pe
noi aşa cum suntem. Cred că fiecare cuvânt, fiecare frază şi fiecare articol scris,
reprezintă pentru autorul lui o mică parte din frământările acestuia de zi cu zi.
Reprezintă un sentiment pe care cu sfială o persoană l-a aşezat într-o pagină, şi de
care acum mândru că este văzut şi citit de o mulţime de oameni. Momentul care
mi-a dat cea mai mare satisfacţie a fost atunci când împreună cu toţi redactorii,
domnul profesor şi domnul inginer Vede Octavian de la Tipografia PRINT-ART
din Târgu-Jiu, cel care ne-a sprijinit în tipărirea revistei, eram cu toţii în sala
de sport, iar în faţa noastră se găseau elevii şi profesorii liceului, părinţii clasei
a XII-a A, iar noi redactorii am prezentat fiecare câteva frânturi din tot ceea ce
revista cuprindea, pentru a trezi interesul tuturor. Când mi-am dat seama că trebuie
să vorbesc unui auditoriu atât de vast, vocea a început să-mi tremure, iar palmele
uni erau umede din cauza emoţiilor pe care le-am avut. Şi acum când mă gândesc
la acele momente inima-mi surâde de bucurie, şi-mi dau seama că aş putea înşira
pe hârtie albă kilometri întregi de cuvinte, dar am în cap atât de multe idei care
se îmbulzesc una peste alta, care să fie prima aşternută pe hârtie. Dar eu neştiind
pe care s-o aleg mă las păgubaşă, şi le las să facă ce vor ele. Acum când aproape
toate ideile pe care voiam să le scriu s-au epuizat, las locul altora, unor străini,
să scrie şi să spună ceea ce cred despre realizarea noastră, a elevilor Liceului din
Mătăsari, deoarece ei vor fi cei mai buni judecători ai noştri.
20
 Corega Iuliana Claudiu, cl X B: Am impresie foarte bună despre revista
“Murmurul Jilţului”, care este realizată numai de elevii acestei şcoli. Redactorii
acestei reviste au încercat şi cred că au reuşit să ne convingă că şi în acest liceu
există elevi care sunt capabili să-şi exprime gândurile şi sentimentele. Această
revistă este bine venită pentru că cititorul poate să-şi dea seama de la prima
vedere despre acest liceu şi despre valoarea lui printre alte licee.
Eu personal aş dori ca în numărul viitor al acestei reviste să apară şi probleme
de logică sau gândire rapidă, cât şi rezultatele cele mai bune la învăţătură obţinute
de către elevii acestei şcoli care prin această revistă a arătat că poate să concureze
orice liceu din judeţ şi că doreşte să intre încetul cu încetul în rândul liceelor de
elită din judeţ cât şi din ţară.
Porodan Aristica, clasa X A: Vă rog să-mi îngăduiţi să spun că această revistă
a fost scrisă de colegii mei de clasă şi şcoală cu mult curaj, răbdare şi inteligenţă.
Revista are un conţinut frumos, atractiv începând cu „Argumentul” şi terminând
cu Mozaicul. M-a impresionat deosebit articolul elevei Corega Oana, care a scris
despre tinerii de astăzi, care ajung uneori pe culmile disperării şi nu mai găsesc ce
să facă, decât să se sinucidă, cum ar fi liceenii, care rămân repetenţi la o materie,
şi mergând acasă, părinţii îi ceartă, îi bat. Concluzia: “Părinţii mă bat, repetent am
rămas”, astfel ajung să-şi pună capăt zilelor. Ar fi bine ca în viitoarele numere ale
acestei publicaţii apară şi unele obiceiuri de iarnă de prin satele Jilţului, colinde
culese din zonă.
Sunt convins că subiectele ce vor apare în revistă, vor fi mai bogate în conţinut
şi mult mai variate.
Iovan Nicolae, clasa X B: începând cu data de 1 decembrie 1996, Grupul
Şcolar Industrial Minier Mătăsari are propria revistă “Murmurul Jilţului”. Revista
se dovedeşte a fi foarte bună, putându-se compara celelalte reviste ale liceelor
din Gorj. După citirea acesteia rămâi cu un sentiment de împlinire, de mândrie,
de satisfacţie. În această revistă ar trebui să-şi facă loc pe lângă literatură unele
problemă de matematică, de fizică, de chimie, să prezinte mai pe larg liceul din
Mătăsari pentru ca elevii care termină clasele V-VIII în alte şcoli din zonă să nu
se orienteze la alte licee din Gorj ci să se înscrie la acest liceu că şi la Mătăsari
se învaţă carte.
Aş dori ca, la finele fiecărui an şcolar, conducerea şcolii să ofere unele premii
acelor elevi care şi-au adus o contribuţie importantă prin articole, poezii şi
probleme la apariţia acestei reviste. Urez revistei “Murmurul Jilţului” cât mai
multe numere ieşite de sub tipar şi sper că mă voi număra şi eu printre elevii care
vor publica în paginile sale.
Coman Camelia, clasa X B: “Murmurul Jilţului” este echivalent cu ideea de
suflet, de inimă, cu ceva curat, pur, divin, cât şi cu strălucirea “luceafărului” cel

21
de sus din zările albastre, pentru că a adus o mare bucurie în şcoală şi în suflete
elevilor şi profesorilor. Despre “Murmurul Jilţului”, mulţi îşi vor da păreri diferite,
mai frumoase, mai complexe, mai sumare, dar părerile mele vor fi citite şi vor fi
rătăcite printre părerile altora, dar oricum vă mulţumesc că aţi avut plăcerea doar
să-mi citiţi părerea altora, spusă din inimă căci eu apreciez foarte mult ideea celor
care au înfiinţat revista.
Giontu Mariana-Zenaida, clasa X B: Primele impresii după lecturarea revistei
au fost destul de bune. Singurul lucru care m-a nemulţumit a fost pesimismul
din unele articole, pesimism care la vârsta noastră n-ar trebui să existe. În
numerele viitoare aş dori să existe mai mult dialog şi articole despre cultură, artă
sau muzică. Personal, îmi pare foarte rău că n-am participat direct la realizarea
primului număr revistei, dar pe viitor sper să mă includ şi eu în activităţile ei. Cel
mai mult în “Murmurul Jilţului” mi-au plăcut poeziile, special cele ale lui Alin
Dobromirescu. Această revistă pentru întreg liceul a reprezentat un moment de
fericire şi un cadou pentru ziua de 1 Decembrie. Pe viitor o revistă cu mai multe
pagini, o revistă pe care s-o citească nu numai elevii şi profesorii liceului ci şi
persoane din afara lui. Cred că de spus ar fi extraordinar de multe lucruri, dar
probabil vorbele mele s-au risipit în vânt de aceea mă limitez la atât şi închei
aşa: Revista “Murmurul Jilţului” ne-a ajuns la suflet pentru că este din şi pentru
sufletul nostru. Detculescu Marius, clasa X B: Răsfoind cele treizeci de pagini
ale revistei “Murmurul Jilţului”, nu pot să spun decât cuvinte de mulţumire
acelui domn care a luat iniţiativa înfiinţării acestei reviste, adică, dumneavoastră,
stimate domnule profesor de limba şi literatura română. Prin această revistă care,
după cum am înţeles va apărea trimestrial, noi, elevii GSIM Mătăsari, putem să
ne împărtăşim gândurile, sentimentele faţă de alţi elevi din judeţ şi nu numai.
Această revistă ne dă şansa ca acelora dintre noi care au o gândire şi o imaginaţie
mai bogată să-şi poată exprima talentul prin poezie, pictură, ceea ce ne bucură
că şi noi aici în acest liceu avem o revistă a noastră cum de altfel există licee
renumite din judeţ şi numai nu o pot avea. Vrem ca noi, de aici, din Mătăsari, să
putem coresponda cu mai mulţi adolescenţi, să aflăm gândurile şi propunerile
lor despre ceea ce facem, întrucât în “Murmurul Jilţului” se află multe rubrici
frumoase din toate domeniile ca: literatură, lucrări de pictură, folclor cules din
zona noastră, a Gorjului, elemente de etnografie zonală, eu nu găsesc să mai
introducem altceva decât să urez sincere felicitări întregii redacţii, iar revistei
“Murmurul Jilţului”, o viaţă lungă şi succes.
Valache Elena Cristina, clasa X B: Ce pot spune despre această revistă decât
că este o revistă foarte bună, poate una dintre cele mai bune reviste pe care le-am
văzut. M-a impresionat foarte mult atât pe mine cât şi pe părinţii mei. Pot spune
că sunt mândră de această revistă, de aceşti elevi, căci prin munca şi efortul lor,
au reuşit să dea şcolii o altă imagine, o imagine frumoasă, o imagine poetică. Sunt
22
sigură că fiecare părinte este mândru de copilul său, la fel cum sunt şi profesorii.
Aş dori ca în această revistă să existe mai multe dialoguri între reporteri şi elevi.
M-am gândit că ar fi bine să se scrie reportaje care să se refere la viaţa de zi cu
zi a elevilor. Aş fi foarte bucuroasă dacă revista ar acorda măcar o pagină acestui
reportaj.
Curelea Aliodor, clasa X B: Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu vreau să vă spun
că tot timpul mă întrebam când vom avea şi noi o revistă a noastră, a liceului,
şi cu ajutorul inimosului profesor care a dat viaţă şi care şi-a dăruit capacitatea,
“Murmurul Jilţului” există. Cinstim Ziua Naţională a României - 1 Decembrie
1996, ca pe o zi pe care elevii nu o vor uita niciodată. Fără a avea pretenţia să
mă compar cu alţi elevi, mă gândesc şi eu la drumul pe care l-a parcurs această
revistă până la tipărirea primului număr, arătând adevărata valoare a elevilor de la
Liceul Industrial Minier Mătăsari. Această revistă pe care acuma o avem în mână
este o lucrare tipărită în condiţii deosebite, care vrea să-ţi umple sufletul, setea de
cunoaştere, cu ce se întâmplă în şcoală şi cu ce se ocupă elevii. Bucurându-ne de
acest moment unic al vieţii de, elev sunt fericit că s-a putut găsi o posibilitate de
a se tipări o revistă a elevilor scrisă de elevi. Doresc să primiţi înalta mea stimă şi
consideraţie, odată cu urarea ca revista “Murmurul Jilţului” să dăinuie ani mulţi
şi să adune în paginile sale talentul celor mai buni elevi ai liceului.
Gican Marius, clasa X B: încă de la început, doresc să felicit colectivul de
redacţie al revistei intitulată sugestiv ‘’Murmurul Jilţului” şi nu în ultimul rând
pe domnul profesor de limba si literatura română, sufletul la propriu şi la figurat
al acestei minunate reviste, fără de care, cu riscul de a folosi unele cuvinte ale lui
Titu Maiorescu ar fi fost un “prototip irealizabil”. Bucuria mea cât şi a colegilor
mei a fost nemărginită când ne-au fost aduse la cunoştinţă intenţiile domnului
profesor de a înfiinţa o revistă a liceului. Intenţiile acestea s-au materializat pe
data de 1 Decembrie 1996 când a fost publicat primul număr al revistei, la care
s-a muncit mult înainte de apariţie. Am fost nerăbdător să răsfoiesc revista, m-a
impresionat conţinutul acesteia începând cu prima pagină până la final, impresii ce
au fost confirmate şi de părinţii şi de bunicii mei care au citit-o cu plăcere. Aflată
la început de drum revista este de o calitate excepţională din punct de vedere al
aspectului cât şi al conţinutului. Dar cum spune un proverb bătrânesc că acolo
unde este bine este loc şi de mai bine, bineînţeles că se pot aduce îmbunătăţiri,
sugestii noi atât din partea elevilor liceului cât şi a profesorilor. Eu personal nu
prea am sugestii fiindcă toate acestea s-au materializat. Aş avea o sugestie minoră
dacă tot s-a vorbit de poezie, de literatură, despre rolul omului in viaţă, despre
iubire, de ce să nu se vorbească şi despre sport. Acesta s-ar încadra într-un articol
redus ca mărime care să conţină performanţele şi recordurile la nivelul liceului
realizate de către elevi.
Gheorghescu Runna Maria, clasa X A: în calitate de cititoare a revistei
23
“Murmurul Jilţului”, cred că această revistă este un lucru minunat în liceul
nostru, dar nu evit să spun că ar mai lipsi ceva pentru care revista să poată fi o
revistă perfectă. Părerea mea este că ar trebui mai multe glume, mai mult umor,
precum şi întâmplări şi bucurii din viaţa actorilor şi cântăreţilor. În rest mi se pare
o revistă bună, şi este un lucru minunat că domnul profesor s-a gândit să facă
această revistă pentru liceul nostru. Ştiu că s-a depus mult efort pentru apariţia
primului număr şi pentru aceasta sper că în continuare revista “Murmurul Jilţului”
să aibă mult succes.
Mă numesc Nicolovici Eugenia şi sunt elevă a liceului Industrial Mătăsari,
clasa a X-a A, informatică. Fac parte dintr-un colectiv de elevi destul de bine
încheiat şi pot să afirm chiar cu mândrie şi cu deosebit respect că sunt elevă
a acestui liceu. Înţeleg că datorită devotamentului domnilor profesori existenţi
în cadrul liceului, mulţi tineri absolvenţi sunt oameni de nădejde, oameni care
vor să-şi făurească un viitor prin propriile forţe. Devotamentul colectivului de
redacţie prin reportajele realizate în acest prim număr ne dă un sentiment de
speranţă şi încredere. Ne dăm seama că tinereţea ne poartă paşii spre viitor,
întrebându-ne mereu ce fel de oameni suntem şi având o sete nemărginită de
absolut. Prin paginile ei, revista ne face să trăim realitatea ca într-un vis. Aş dori
ca viitorul număr al revistei să fie redactat într-un stil mai deosebit, adică aş dori
o cooperare deschisă a domnilor profesori cu redactorii şi nu numai cu ei, ci un
sondaj de opinie printre elevii existenţi cât şi printre cei care au terminat şi vor
veni în acest liceu. Îmi exprim încrederea şi speranţa căci colectivul redacţional
împreună cu domnul profesor nu ne vor spulbera aşteptările.
Huz Florin. clasa X A: Primul număr al revistei “Murmurul Jilţului”, a fost în
mare parte foarte reuşit, dar ar trebui o mai multă colaborare din partea elevilor şi
a domnilor profesori. Cu toate că există o serie de critici la adresa revistei eu cred
că următoarele numere o să fie mai reuşite, să aibă articole mult mai interesante
decât cele prezentate. Revista este în general bună având articole despre orele de
dirigenţie la care elevii au discutat despre drumul care şi-l vor face în viaţă după
absolvirea liceului şi a facultăţii, cântece culese de elevi din folclor de la oameni,
topurile propuse de consiliul de redactori al revistei şi multe altele care mie mi
s-au părut interesante.
Lupşoiu Nicoliţa, clasa X A: Impresiile mele despre această revistă nu se
pot exprima pe această coală de hârtie. Părerea mea este că această revistă este
o adevărată reuşită şi este o frumoasă comoară a liceului nostru. Cu mai mult
efort, mai mulţi colaboratori, mai multă preocupare, revista “Murmurul Jilţului”
se poate ridica pe cele mai înalte culmi fiind în acelaşi timp şi un eveniment
important în istoria liceului nostru.
Stănescu Mihaela, clasa X A: Părerea mea este ca şi a altor elevi din această
24
şcoală, că această revistă este o lucrare bună, care se poate compara cu celelalte
reviste ale altora în care şi-au dat silinţa să o realizeze 11 elevi împreună cu
domnul profesor de limba română, care au pus mult suflet în realizarea acestei
reviste, pe care au intitulat-o “Murmurul Jilţului”. Fondatorii acestei reviste vor
să ne arate ce fel de oameni suntem, ce dorim trebuie să urmăm după ce trecem
de vârsta de 18 ani, de vârsta adolescenţei, o vârsta la care îţi doreşti prea multe
din câte poţi realiza. Pagina de folclor semnifică ambiţia cu care elevii au mers
prin diferite sate, pentru a culege cântece vechi populare de la bătrânii care astăzi
sau mâine nu mai sunt, pentru a ni le reda în revistă, pentru a ne îmbogăţi atât
elevilor din această şcoală şi celorlalţi elevi care au plăcerea să citească această
revistă, sufletul cu cântece din folclorul românesc. Perlele culese din lucrările
elevilor reprezintă o pagină de umor care ne fac să uităm de toate problemele
care ne frământă acum, la vârsta adolescenţei. Făcând parte din acest grup şcolar,
ca elevă a clasei a X-a A şi cunoscând eforturile prin care au trecut realizatorii
acestei reviste pentru a o edita, eu personal le urez multă sănătate şi succes în
publicarea multor numere ale revistei “Murmurul Jilţului”.
Radu Cristian, clasa X A: La început ne întrebam dacă vom reuşi, unde vom
ajunge, dar când a intervenit domnul profesor totul a fost clar. În timp record
materialele au fost adunate şi revista tipărită. Când am luat-o prima dată-n mână
m-au încercat emoţii, şi am văzut cum că munca ce o depusesem nu a fost de
prisos. Festivitatea de prezentare a revistei profesorilor şi tuturor elevilor şi
laudele ce ne-au fost aduse m-au emoţionat foarte mult, mulţimea ce ne privea,
totul era minunat. A fost şi va rămâne un moment unic în viaţa mea şi anume
debutul literar. Toate acestea şi angajamentul să ne întâlnim şi la numărul 100
m-au ambiţionat şi mai tare. În sfârşit, munca grea ce o făcusem ne-a adus
momente de răsplată.

Cireşescu Roxana, clasa IX B: Mă bucur şi eu alături de ceilalţi că am văzut

visul împlinit dar mă aşteptam la alt fel de revistă: mă gândeam la o revistă
care să conţină numai literatură (comentarii literare, viaţă despre scriitori, nu ce
conţine acum Murmurul Jilţului). Când am primit această revistă am simţit un
fior, am avut o oarecare stare de nelinişte şi o nerăbdare să o răsfoiesc. Murmurul
Jilţului, după părerea mea, a deschis drumul tuturor copiilor din această şcoală,
celor mai “răsăriţi” la minte, a luat perdeaua neagră de pe inimile fiecărui elev.
Acum fiecare dintre noi ştie ce e bun în viaţă, şi care este drumul cel mai bun şi
asta numai datorită celor 11 redactori şi domnului profesor fără de care nici nu ar
exista revista.
Chiţan Maria - Magdalena, clasa IX B: Mă simt foarte emoţionată pentru
că am avut ocazia chiar în ziua de 1 Decembrie, Ziua naţională a României să
ţin în mână revista şcolii unde învăţ. Până acum nu am avut această şansă nici
25
eu, nici alţi colegi şi nici alte generaţii de elevi, dar cu ajutorul a trei elevi din
clasa a X-a s-a putut împlini şi un vis pentru Grupul Şcolar Minier Mătăsari.
Domnule profesor vă mulţumim, pentru că ne-aţi lăsat să ne spunem impresia
despre această revistă. Părerea mea este următoarea: De ce nu se poate publica
revista lunar şi nu trimestrial?
Păun Ramona, clasa IX B: în primul rând aş vrea să mulţumesc profesorului de
limba şi literatura română şi colegilor mei de şcoală care au avut ideea strălucită
de a publica revista cu frumosul nume: “Murmurul Jilţului”. Revista mi-a făcut
o impresie foarte bună, dar cred totuşi că putea fi mult mai frumoasă, sper ca în
numărul viitor să pot fi şi eu unul dintre redactorii revistei. Aş dori ca în numerele
următoare să apară mai multe subiecte legate de învăţarea unor limbi străine, de
preferinţă engleza, italiana, spaniola, sau aspecte din activitatea sportivă. În final
doresc revistei “Murmurul Jilţului” o viaţă cât mai lungă şi aştept cu nerăbdare
numărul următor.
Cincu Georgiana, clasa IX B: în primul rând aş vrea să mulţumesc colectivului
de redacţie pentru tipărirea revistei. Părerea mea despre revista liceului este foarte
bună. Cred într-adevăr că elevii, au nevoie de o asemenea revistă. Din ea putem
învăţa o mulţime de lucruri interesante legate de: şcoală, de noi, de viaţă, despre
examenele care ne aşteaptă în viitorul apropiat. Această revistă ca multe altele,
are unele părţi pozitive dar şi negative. Părţile pozitive ale revistei sunt scrise în
paginile 7 şi 9, două descrieri importante pentru mine. Din aceste scurte descrieri
elevii pot învăţa multe lucruri. Mulţi elevi au aceleaşi probleme şi sunt la fel ca
Ramona Covaci, elevă a clasei a XII-a A, care este ajunsă la vârsta adolescenţei,
când tinerii aşteaptă mai multe de la viitor. Părţile negative sunt acelea că în
cadrul acestei reviste sunt poezii, fără sens, în locul lor s-ar putea tipării lucruri
interesante care i-ar putea interesa pe toţi. Multe lucruri mă interesează dar nu ştiu
unde aş putea găsi răspunsul. Tipărirea acestei reviste este răspunsul la întrebările
mele. Una din ele sună aşa:
- Ce ne aşteaptă-n viitor?
Cred că răspunsul la această întrebare îl pot găsi în numerele viitoare ale
acestei reviste. Aş vrea să citesc probleme legate de examenele (mai multe despre
examenele care ne aşteaptă: de admitere în liceu, şcoală profesională, facultate,
bacalaureat) sfaturi ale domnilor profesori care ar putea îndruma elevii, spre o
cale mai bună, aş vrea să vă mulţumesc încă o dată pentru tipărirea acestei reviste.
Este foarte bună, dar ar mai trebui completată. A avut succes.
Pătrăţoiu Adriana, clasa IX B: Citind şi răsfoind revista intitulată “Murmurul
Jilţului”, am avut o părere foarte bună. Aş vrea să mulţumesc domnului profesor şi
colegilor care şi-au dat toată silinţa pentru această revistă. Aceşti copii au muncit
din greu pentru ca această revistă să fie pe placul tuturor elevilor. Când am citit
26
paginile acesteia m-a impresionat foarte mult, şi nu numai că m-a impresionat
dat mi-a şi plăcut foarte mult. Aş vrea să mai cuprindă şi câteva exerciţii şi
probleme de matematică.
Văcaru Eugenia, clasa IX B: Prima oară când am auzit, de la domnul profesor
despre apariţia unei reviste a G.S.I.M. Mătăsari, nu mi-a venit a crede. Nu
am crezut până nu am văzut revista în mâinile mele, revista care s-a intitulat
“Murmurul Jilţului’. Din clipa în care am avut această revistă în faţa ochilor am
început să o răsfoiesc şi să început a citi din ea câte ceva. Acasă având mai mult
timp am citit-o cu mai multă atenţie. Încă din primele pagini mi-am dat seamă
că revista este de o mare calitate. Cu cât citeam mai mult îmi dam seama cât de
valoroasă este această revistă. Din conţinutul său revista “Murmurul Jilţului” a
arătat adevărata valoare a Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari. Cu toate că
acest grup şcolar are puţină faimă în judeţul Gorj şi în ţară, el a dat dovadă, prin
lansarea acestei reviste, că nu contează faima pentru a putea îndeplini ceva ce
ţi-ai propus, şi cel mai mult contează să-ţi doreşti acest lucru. Eu sper ca această
revistă să aibă o viaţă cât mai lungă, şi aştept cu nerăbdare al doilea număr.
Buzărin Florian, clasa IX A: în primul rând trebuie să mulţumesc domnului
profesor de limba şi literatura română şi colectivului de redacţie pentru că această
revistă cuprinde preocupările noastre, tot ceea ce este mai valoros în această
unitate de învăţământ. Revista este o lucrare tipărită în condiţii deosebite, în ea
ai posibilitatea, să vezi, pentru prima dată cuvântul tipărit de către elevii acestui
liceu industrial. În cuprinsul ei sunt incluse tot ce ar cuprinde o revistă şcolară:
poezii, amintiri, folclor, muzica. Urez viaţă lungă şi multe succese acestei
reviste care este la început de drum.
Pescaru Ileana: Citind şi răsfoind această revistă, pot să spun că este o lucrare
bună, care cuprinde aspecte din şcoala noastră, despre elevii care au absolvit
liceul aici. Mi-ar fi plăcut şi mie să fiu cu o mică poezie ca semn al cunoaşterii
realităţii, dar nu s-a putut. M-a impresionat mult articolul privind “Vârsta de 18
ani”. Aştept cu nerăbdare viitorul număr al acestei reviste.

Petrescu Sidonia, clasa IX B: Din primul moment din care am deschis revista
“Murmurul Jilţului” şi văzând cum începe cu primul cuvânt al revistei, adică
“Prietene” mi-am dat seama că este o revistă bine realizată. Citind prima pagină
mi-a umplut inima de bucurie că are şi liceul nostru o revistă, şi că e foarte reuşită.
“Murmurul Jilţului” ne dă de înţeles că e ceva frumos, ceva adunat in urmă cu un
an, doi ani, este ceva ce-i dă copilului idei de a crea ceva frumos, ceva pentru el,
pentru şcoala în care învaţă. Citind această revistă mi-am dat seama cum e când
ai optsprezece ani, cum vei gândi la vârsta aceea. Revista “Murmurul Jilţului” în
liceul nostru ne aduce zâmbetul de a ne mândri, că şi la noi este ceva bun. Pentru

27
această revistă nu prea am cuvinte, nu prea ştiu ce să spun decât că este ceva bine
realizat cu bunătate.
Niţu Alina, clasa IX B: Când a apărut această revistă eram curioasă şi
nerăbdătoare să citesc acele versuri şi fragmente din gândurile elevilor redactori.
Când am deschis revista am citit acel argument care m-a impresionat foarte mult
precum şi restul revistei. Sugestii nu trebuie să existe pentru această revistă,
deoarece este foarte frumoasă. Titlul revistei “Murmurul Jilţului” este foarte bun
pentru această revistă. Nu aş vrea să se schimbe acest titlu. De acum înainte
fiecare număr va apărea trimestrial în şcoală îl voi citi cu mare plăcere mai ales
că în ele au posibilitatea să publice şi alţi elevi iar tematica va fi diversificată.
Radu Teleormăneanu, clasa IX B - După 12 ani şi jumătate de activate a
acestei şcoli spre surprinderea şi mirarea tuturor, un grup de tineri inimoşi au avut
curajul de a se înălţa deasupra tuturor, de a neglija greul ce li se va ivi în cale şi
de a încerca să îşi facă cunoscute gândurile, simţirea şi plămădirea spiritelor lor
creatoare de cultură, editând o revistă la care s-a muncit mult şi în timp record
a fost realizată. Fiecare articol, fiecare poezie, fiecare rând scris de aceşti tineri,
încearcă să ne inspire câte ceva din ceea ce pot face în domeniul culturii. Grafica
şi ideile exprimate vor să specifice vârsta la care se află aceşti tineri ai liceului
nostru. Nimeni în aceşti 12 ani nu a făcut ce au realizat aceşti tineri în numai
două, trei săptămâni. S-au adus multe laude dar şi critici la adresa revistei, dar
lucrare cu cât este mai criticată cu atât este mai bună, cu cât este mai lăudată, cu
atât este mai prost realizată. În această revistă mi-aş dori să apară numai poezii.

Gridan Gheorghe, clasa IX B: Aş vrea să mulţumesc domnului profesor şi

colectivului de redacţie pentru aceasta minunată idee de a face o revistă pe placul
tuturor elevilor ai acestui liceu. Primul articol ne îndrumă să răsfoim paginile
acestei reviste cu un mare interes şi totodată cu curiozitatea de a afla ceva nou
despre elevii acestui liceu. Cred că dacă aceşti extraordinari elevi ce formează
colectivul de redacţie nu ar fi dat spre publicare articole, poeziile şi picturile lor,
nu ar fi fost posibile publicarea şi redactarea revistei “Murmurul Jilţului”. Cred
că revista ‘’Murmurul Jilţului”, a fost publicată cu gând bun pentru a ajuta elevii
acestui liceu şi să aibă încredere în ei şi să pună în valoare tot ce ştiu să facă mai
bine. În final vreau să mulţumesc tuturor celor ce au făcut posibilă publicarea
revistei şi a acestor minunate articole.
Vă mulţumesc! . . -,

Manolache Florentina, clasa IX B: După ce am studiat această revistă, timp

de o oră am rămas cufundată în propriile-mi gânduri, parcurgând în minte tot ceea
ce am citit şi mi-am dat seama că aceste articole scrise în ea sunt adevărate, sunt
mişcătoare. Citindu-le, fiecare descoperim că avem gânduri şi aspiraţii comune,
aceleaşi temeri sau dorinţe de a fi cineva, de a ne atinge un ţel al nostru în viaţă.
28
Ne dăm seama că, dacă în câteva pagini sunt scrise gânduri ale elevilor, propriile
lor bucurii sau tristeţi şi noi când le citim ne satisfac. Revista ar putea şi mai bună
şi mai vastă, articole, subiecte interesante despre care noi dorim să aflăm cât
mai multe amănunte sau soluţii la problemele care cu care nu confundăm zi de
zi. Cred că s-ar realiza acest lucru prin colaborarea noastră, a tuturor, a elevilor
ambiţioşi care au dorinţa de a face o revistă frumoasă şi pe placul tuturor. Deci,
dragi colegi, să ne unim şi să depunem toate eforturile pentru a realiza acest vis.
Mulţi dintre realizatorii acestei reviste s-au întrebat dacă ne-a părut bine atunci
când a apărut revista, nu ştiu ce părere au ceilalţi, dar mie îmi place revista şi mi-a
părut bine când a apărut deoarece aceasta dovedeşte că şcoala noastră scoate la
lumină şi îndrumă foarte mulţi elevi şi este demnă de lăudat iar noi ca recompensă
va trebui sa ne mândrim cu ea.
Gican Daniel, clasa IX B: Vreau să felicit colectivul de redacţie al revistei
“Murmurul Jilţului” şi pe domnul profesor, inima acestei reviste fără de care
această revistă nu ar fi luat viaţă. M-am bucurat enorm de mult atunci când am
auzit intenţiile de a publica o revistă a liceului Mătăsari. Dorinţele s-au împlinit
în ziua de 29 XI. 1996, când a apărut primul număr al revistei. Această carte
de vizită a liceului Mătăsari cum îi mai putem spune, este una dintre cele mai
bune creaţii ale elevilor din judeţul Gorj. Sunt mândru că îmi desfăşor activitatea
şcolară în acest liceu care nu este cum cred alţii, că în acest liceu nu se face carte,
că nu-s profesori buni, dar sincer să fiu şi eu am avut aceste iluzii până când mi-
am dat seama, că din aceste iluzii nimic nu este adevărat. Concluzia trasă de mine
este ca cine vrea să înveţe carte, învaţă în orice loc, la orice şcoală. Am primit
revista de la colegii mei cu mare plăcere, primul lucru pe care l-am văzut tipărit
în minte a fost acela să răsfoiesc şi să citesc în întregime revista. Fiind primul
număr, după părerea mea este foarte bine realizat din toate punctele de vedere,
ţinând cont că este la un început de drum îndelungat. Mult succes în viitor!!
Tănăsoiu Ionela, clasa XI A: Eu nu am crezut niciodată că în acest liceu va
apărea o revistă, dar iată că acest “niciodată” a devenit “realitate”. Cu această
revistă le dezvoltaţi tinerilor elevi părerea unora despre alţii. Totodată le arătăm
şi altora care nu ştiu că şi în liceul de la Mătăsari există elevi buni la învăţătură
sau alte preocupări în viitorul pe care îl vor clădi.
Prin această revistă se vor cunoaşte stâlpii talentului original. Vă mărturisesc
că aş vrea să puneţi noi idei despre ce să facem după ce terminăm douăsprezece
clase de liceu adică mai clar despre o postliceală sau o facultate, deoarece sunt
elevi care nu s-au gândit unde să dea mai departe şi nu ştiu ce drum să-şi aleagă.
Ştiu că pentru a ajunge acolo trebuie să depunem un efort enorm iar dacă ni-l
punem vom avea o viaţă decentă. Eu nu am încă autoritatea de a face pe alţii să
ia în serios această viaţă dar alţii au autoritatea de a-mi spune mie să iau în serios
învăţătura. Viaţa mea va depinde de mine dacă voi fi bună. Sperând că nu v-am
29
plictisit pe dumneavoastră cu aceste rânduri nu-mi rămâne decât să vă urez mult
succes în continuare iar revista “Murmurul Jilţului” să dăinuie mulţi ani, să adune
în ea multe gânduri, idei, perle de la cei mai buni elevi ai şcolii noastre.
Stăniloiu Maria Mirela, clasa XI A; Nu credeam vreodată că în această şcoală
o să apară o revistă, dar se vede că m-am înşelat pentru că această revistă ne-a
impresionat pe toţi şi nu numai pe mine. Eu aş vrea ca în numerele următoare să
apară cât mai multe poezii, explicarea denumirii unor sate şi articole diverse ale
celor mai buni elevi ai şcolii noastre. Atât am avut să spun şi îi urez succes în
continuare la obiectivul de redacţie al revistei şi în special colegului meu le clasă
Alin şi domnului profesor de română. Succes!
Grama Stelian Ovidiu, clasa XI A: în primul rând aş Ion să-i felicit pe acei
ce au avut această frumoasă iniţiativă, iar apoi pe cei care cu multă trudă şi
sudoare au dus la îndeplinirea acestui vis, ce a devenit realitate în jurul unei zile
mari - Ziua Naţională a României, de 1 Decembrie. Îmi dau seama bine căci
colectivul de redactori împreună cu cadrele didactice şi toţi acei ce au contribuit
la apariţia celei mai tinere reviste liceană, au consumat multă energie în ceea
ce priveşte mai întâi în colectarea de materiale şi colectarea acestora, iar după
aceea în aranjarea în pagină. Revista a fost primită cu mare bucurie de către
elevii acestui liceu nu numai prin ampla prezentare ce i s-a făcut la apariţia ei
ci şi prin vibraţiile pe care le-a produs în sufletele şi inimile fiecărui elev în a
căror oglindire se citeşte fericirea deplină pentru contribuţia fiecăruia, îmi pare
bine şi totodată sunt bucuros de apariţia revistei “Murmurul Jilţului”, revistă
ce reprezintă liceul nostru, liceu despre care mulţi au o impresie nu prea bună,
nefiind un liceu cu faimă ca unele licee din Târgu-Jiu, însă prin această revistă
am dori să fim cunoscuţi şi să schimbăm impresiile cele rele cu unele mai bune
care sunt şi cele adevărate şi să spunem că totuşi în acest liceu există elevi care
doresc ceva de la viaţă şi aceasta se manifestă învăţând, iar prin această revistă
noi să credem că este începutul lor de carieră în ceea ce priveşte talentul ce îl
posedă fiecare, dar că mai există şi profesori care ajută elevii să atingă apogeul
performanţei încurajându-i şi îndemnându-i să contribuie pe acest drum pe care
acum se află la început. Revista “Murmurul Jilţului” urmăreşte să fie drumul
spre porţile afirmării talentelor şi a căror descoperire revista le-o conferă tuturor
elevilor. Am citit revista şi am văzut căci redactorii redau în cadrul articolelor
şi în versurile poeziilor gândurile şi stările lor emoţionale ce se contemplă în
mintea fiecărui elev - elev care reprezintă viitorul om al societăţii de mâine, pe
ai cărui umeri se clădeşte ROMÂNIA, ţară pentru care ar face-o mai înfloritoare
şi mai prosperă trebuie să învăţăm cât mai multe lucruri bune pe băncile şcolii şi
să ne alegem drumul ce ne va reprezenta în viitor. îmi place foarte mult ceea ce
s-a scris în acest prim număr al revistei, îmi plac gândurile şi simţirile ce sunt şi
cum sunt dezbătute de elevi in articole şi mai ales sentimentele fiecărui elev pe
30
care i le produce natura şi orice lucru din jurul nostru şi pe care colegii noştri le
tratează ca atare prin versuri mai mult decât frumoase. Am dori ca revista liceului
nostru “Murmurul Jilţului” să fie un mesager care să aducă în tot judeţul şi nu
numai aceste reacţii ale colegilor noştri şi-i îndemnăm şi noi la rândul nostru să
scrie în continuare, să continue acest drum iar peste câţiva ani numerele lor să fie
ceva obişnuit prin presa vremii. Aş propune ca în numerele viitoare să se păstreze
rubrica ‘Perle” şi să se scrie articole referitoare la viaţa şi activitatea elevilor şi
liceenilor (în cadrul şcolii) să existe o rubrică de port din cadrul acestui liceu
precum şi articole despre, pentru şi cu adolescenţi).
Giurescu Claudiu, clasa XI A: Cu puţin timp în urmă întreaga şcoală, întreaga
localitate Mătăsari şi toată valea Jilţului a fost marcată de un eveniment rar întâlnit
în alte şcoli, din partea Gorjului. Şcoala noastră, mai bine zis elevii acestei şcoli
îndrumaţi de mâna protectoare a profesorului lor au reuşit să dea naştere unei
reviste a şcolii, a Mătăsarului, a văii Jilţului, a noastră, a tuturor. În revista publica
elevi ai şcolii, articole gustate de noi care dovedesc îndrumare şi sensibilitate.
Sunt publicate poezii populare din zonele apropiate Mătăsarului, creaţii culese
de elevii de la bătrânii locului, îşi găsesc locul în revistă şi “Perle” culese din
lucrările elevilor care îşi au menirea de a stoarce un zâmbet de pe buzele elevilor
ori profesorilor întristaţi sau supăraţi. Pot mărturisi că suntem fericiţi că am fost
contemporanii unui asemenea eveniment în toată zona Jilţului. Sper ca revista
să întrunească cât mai multe numere şi doresc colectivului de redacţie tot mai
multă energie pentru a spori un lucru început. Domnului profesor, îndrumătorul
din umbră al elevilor, îi doresc să persiste în lucrarea începută şi să facă totul ca
numărul doi al revistei “Murmurul Jilţului”, să fie tot atât de reuşit precum a fost
şi primul număr. Succes!
Gheorghiţă Runcureanu, clasa XI A: Multe din gândurile omului se răvăşesc
odată cu părăsirea lor. Dacă cineva-şi propune să facă ceva, face, dar numai dacă
vrea cu adevărat acel ceva. Un vis se poate împlini numai dacă-l transformi în
realitate. Dar ca să-l transformi în realitate trebuie mult efort dar şi un îndrumător
care să fie exemplu pentru viitorii creatori de adevăr. Ideea celor trei fondatori de
a înfiinţa această revistă “Murmurul Jilţului” a fost uşor găsită dar să o pună şi în
practică a trebuit un om cu pricepere, cu multă experienţă în acest domeniu şi a
fost găsit. Chiar dacă unii nu sunt mulţumiţi de această revistă, eu sunt. Eu cred
că este cel mai de preţ lucru care s-a întâmplat după mulţi ani încoace. Ne trebuie
ceva, o schimbare, un eveniment care să arate că şi şcoala noastră poate să fie la
un nivel mai înalt decât este. Şi va fi dacă revista o să continue cursul vieţii ei.
Numai că redactorii şi elevii şcolii trebuie să o ajute să-şi continue viaţa, să se
dezvolte şi să se dezbată în ea cele mai importante probleme din viaţa omului,
din activităţile sale din ideile sale şi din imaginaţia fiecăruia şi chiar din societate.
Părerea mea este că acest eveniment şcolar va rămâne imprimat în memoria celor
31
care au avut onoare de a lua parte la realizarea revistei “Murmurul Jilţului”. Sunt
mulţumită pentru că mai târziu voi putea să spun că sunt mândru de şcoala în care
am învăţat, am cunoscut oameni cu multe calităţi, cu mult har şi că am avut şi eu
onoarea pe lângă ceilalţi să pot citi revista şcolii mele pe când eram adolescent
şi elev. De asemenea, aprecieri deosebite îi acord colegului meu de clasă şi de
bancă Dobromirescu Alin, care prin munca sa dă dovadă de multă activitate şi
cultură generală.
Buzărin Gheorghiţa, clasa XI A: După părerea mea primul număr al revistei
“Murmurul Jilţului”, a fost foarte reuşit, şi propun ca în una din viitoarele numere
să se pună bazele pe problemele existenţei omului. Existenţa unor boli care duc la
mortalitatea speciei umane, sau în general viaţa şi activitatea unor oameni demni
de profesia dumnealor, sau cum au reuşit dânşii să ajungă la funcţia pe care o
au.
Bălan Constantin, clasa XI A: Impresia mea este foarte bună, deoarece am
reuşit ca în cinstea zilei de 1 Decembrie 1996, să dăm naştere primului număr al
revistei “Murmurul Jilţului”. Pentru ca aceasta să poată exista, să se menţină mai
departe se poate face doar cu contribuţia noastră. Revista a culminat cu organizarea
unei mari prezentări ce coincidea cu depunerea jurământului noului preşedinte
al României, Emil Constantinescu. Deci spunem că a apărut într-un ceas bun.
Ea a fost bine organizată şi rânduită. În revistă s-au băgat articole interesante
pentru elevi, despre literatură, despre muzică, pictură. S-au scris poezii, despre
problemele elevilor din şcoală şi societate. Aceasta reprezintă o cinste pentru
şcoală şi pentru Mătăsari. Unii cred că n-am putut realiza acest vis împlinit, dar
uite că s-a împlinit şi suntem fericiţi. Unindu-ne cu toţii la realizarea acestei
reviste am făcut ceea ce n-au realizat alte şcoli. Noi nu suntem o şcoală atât de
mare, dar prin muncă şi ambiţie putem realiza orice. Prin această revistă putem
să ne cunoaştem pe noi înşine, cât şi alte şcoli. Eu din acest punct de vedere pot
spune că am foarte bună impresie despre acest număr al revistei şi urez la toţi
care au participat la tipărirea ei să aibă succes şi să se bucure de un nou număr
al revistei pe trimestrul II. Chiar dacă nu o fi pe placul tuturor, eu spun că pe
parcurs o să se îmbogăţească şi o să se ridice calitatea. Acesta este doar începutul
ei. Eu atâta aş vrea să se tipărească mai multe articole despre viaţa elevilor şi
problemele lor şi să se tipărească articole din toate domeniile. Cu aceasta închei
şi urez mult succes revistei în continuare”.
Taman Mihaela, clasa XI A: Această revistă care a fost înfiinţată de curând de
către trei tineri elevi, adolescenţi, ai acestui liceu; Corega Oana, elevă în clasa a
X-a A; Ghiţan Elena, elevă în clasa a X-a A şi Radu Cristian, elev tot în clasa a
X-a A, care fac parte şi din colectivul de redacţie ocupând funcţia de redactori, ei
sunt cei care au avut această idee strălucită şi le mulţumim pentru că astfel avem
32
posibilitatea ca în liceul nostru că avem propria noastră revistă ca şi în alte licee
din ţară. Revista este alcătuită din articole scrise şi prezentate remarcabil de către
elevii din clasele a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a, elevi care mai târziu îşi aleg
propriul drum în viaţă, care prin ajutorul părinţilor şi profesorilor, acum, dar mai
târziu prin propriul lor ajutor şi prin această revistă au avut ocazia să descopere
o latură a lor despre care avem şansa să o cunoască prea bine. Articolele pe care
colectivul de redacţie s-a străduit să le redea cât mai bine, să le facă plăcute la
citit, să ne capteze atenţia, sunt foarte interesante, prin aceasta dovedeşte că nu
ne-au înşelat aşteptările. Apreciem efortul pe care îl depun, şi ceilalţi elevi pentru
a face ca această revistă să fie apreciată la adevărata sa valoare. De asemenea
mulţumim şi domnului profesor de română, marele efort pe care l-a depus pentru
a scoate această revistă şi pentru rapiditatea strângerii resurselor financiare ca
revista să aibă posibilitatea ca să fie cât mai repede pe băncile elevilor. Sperăm că
şi în numerele viitoare ale revistei să întâlnim poezii ale elevilor din şcoală, noi
talente descoperite cât şi alte articole despre etnografie şi folclor din judeţul Gorj.
Mulţumim colectivului de redacţie pentru realizarea primului număr al revistei şi
le urăm mult succes în continuare.
Luca Mihaela Denisa, clasa IX A: încep prin a ura realizatorilor revistei
“Murmurul Jilţului” mult succes şi spor la muncă, să realizeze cât mai multe
numere. 0 primă impresie pe care mi-a lăsat-o citirea acestei reviste a fost aceea
că este o revistă cu elevi, despre elevi. Primul număr al revistei a fost foarte
interesant, întrucât a scos în evidenţă tinere talente ale liceului care ar fi rămas
anonimi şi necunoscuţi. Revista ne face o mare bucurie întrucât avem ocazia de
a ne afirma în diferite domenii. Odată cu varietatea temelor abordate va creşte şi
numărul colaboratorilor iar elevii acestui liceu vor fi încântaţi că s-a făcut ceva
pentru ei. Un colectiv cu suflet mare ce a reuşit în condiţii deosebite să ofere celor
ce bat la porţile cunoaşterii o rază de lumină din lumina sufletului dumnealor, cu
colectiv care a reuşit să prezinte mult în puţin.
Pagnejer Alina, clasa IX A: Cred că ideea de a înfiinţa o revistă a şcolii este
extraordinară. Pentru orice elev din acest liceu este o rază de speranţă. Acum pot
să-şi spună gândurile, ideile, dar mai ales pot să-şi pună în practică talentele de a
picta, de a compune poezii, etc. Pe lângă celelalte articole mai pot apărea şi altele
din alte domenii cum ar fi: din biologie, despre viaţa plantelor şi animalelor,
modul lor de adaptare la mediul înconjurător, sau un alt domeniu. din literatura
ştiinţifico-fantastică, despre OZN-uri, aceste fiinţe nepământeşti care deşi există
nu pot fi identificate. Fiecare elev îşi dorea această revistă dar, deşi avea acest
sentiment nu şi-l putea explica.
Lazăr Marian, clasa IX A: Revista scoate în evidenţă noile talente ale liceului
nostru, talente care nu ar fi fost evidenţiate fără aceasta. Doresc ca pe lângă articole
din limba şi literatura română, revista să conţină şi articole de fizică, matematică,
33
informatică. Deşi revista are colectivul de redacţie format numai din elevi ai
liceului din Mătăsari ea este bună încă de la apariţia primului număr. Datorită
acestei reviste liceul din Mătăsari va deveni un liceu foarte cunoscut în judeţ şi
se va cunoaşte că nu este un liceu aşa cum cred unii, că aici elevii vin degeaba
la şcoală, ci aici se învăţa carte chiar dacă până acum nu i se dădea prea mare
importanţă. Doresc ca această revistă să ajungă nu numai la marginile judeţului
ci în întreaga ţară şi să nu aibă sfârşit.
Stancu Nicoleta, clasa IX A: Pentru ca revista să poată fi publicata a fost depus
un efort foarte mare. Am citit această revistă cu foarte multă plăcere şi atenţie şi
am constatat că este o revistă pe cât de interesantă pe atât de educativă. Este bine
venită pentru şcoala noastră deoarece evidenţiază câteva secvenţe din activitatea
liceului. Primul număr al revistei a fost foarte interesant întrucât a scos în evidenţă
calităţile deosebite ale unor elevi în domeniul poeziei, al prozei. S-au remarcat
elevi ca: Ghiţan Elena, Corega Oana, Răduţ Cristian, Alin Dobromirescu şi alţii
la fel de talentaţi. Aceşti elevi ar fi anonimi şi necunoscuţi pentru şcoala noastră
dacă nu ar fi apărut revista. Doresc ca în viitor să fie publicate articole despre
calculatoare sau curiozităţi geografice şi istorice.
Dobromirescu Adrian, clasa IX A: Un eveniment mai mult decât important s-a
petrecut în mijlocul unei instituţii de învăţământ din Gorjul nostru, din mijlocul
ascunsei şi necunoscutei văi a Jilţului. Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari
a reuşit să dea naştere, prin elevi sârguincioşi şi profesori competenţi unei reviste,
dorită de mult timp, care este fructificată în prezent. 0 serie de elevi, sub mâna
protectoare a profesorului lor, au muncit şi au dat naştere revistei “Murmurul
Jilţului” care doreşte să dezlege probleme ale vieţii, să deschidă noi căi şi drumuri
noi şi pe cât se pare a reuşit. Întâlnim în revistă articole despre alegerea unui drum
în viaţă, despre deznădejde, despre fericire, despre cât de important este să ştii de
la bun început ceea ce îţi place, ceea ce vei urma în continuare. Poeziile nu sunt
nici ele uitate, izvorâte din sensibilitate şi capacitatea de a se exterioriza, a eului
creator, al elevilor şcolii. Întâlnim de altfel şi o serie de poezii populare culese
de elevii şcolii de la bătrânii locului, oameni trecuţi prin capcanele neştiute ale
vieţii. Tot în revistă este publicat şi un articol de 25 de perle culese din lucrările
elevilor, care îşi au menirea de a descreţi şi stoarce un zâmbet de pe buzele
elevilor şi tuturor cititorilor. Revista se încheie cu câteva articole despre muzică
care găsesc un loc însemnat în inimile cititorilor. În încheiere nu ne rămâne decât
să mulţumim celor care şi-au adus contribuţia la scoaterea revistei şi să le urăm
succes în continuare, energie şi voinţă pentru a persista şi în continuare în lucrul
început.
Sperlea Dora, clasa IX A: Trebuie să recunosc că m-a impresionat cu adevărat
plăcut apariţia primului număr al revistei “Murmurul Jilţului”, revistă a liceului

34
din Mătăsari, care de la copertă şi conţinutul său a fost realizată cu profesionalism
printr-o grafică şi aşezare în pagină deosebită. Revista este binevenită pentru toţi
elevii liceului cât şi pentru locuitorii urbei care astfel pot afla mai multe despre
activitatea desfăşurată în liceu. Prin această revistă se pot afirma tinerele talente
în literatură, desen şi alte diferite domenii. Revenind la titlul acesteia, reprezintă
tocmai ţinuturile unde a luat naştere această revistă, Jilţul, un pârâu ce străbate
localitatea Mătăsari trecând pe lângă liceul unde a scânteiat pentru prima dată
ideea apariţiei acestei reviste. Parcurgerea acestei reviste recreează pe cititori
încântând prin dragostea cu care a fost realizată. Sunt foarte bucuros că pot să ţin
în mână această revistă şi sper în continuare cu următoarele numere să cuprindă
pe lângă articole din literaturi, muzică, matematică şi o pagină de rebus, dedicată
pasionaţilor rebusului. Cu aceste gânduri închei sperând în succesul revistei şi ca
ea să fie o legendă vie pentru toţi cei ce o citesc şi o admiră.
Cârciumaru Vasile, clasa IX A: Când am venit pentru prima dată în acest
liceu totul mi se părea ciudat: profesori, elevi; aceasta pentru că nu am fost
niciodată aici şi niciodată nu am fost elev de liceu. Dar cu timpul m-am acomodat
nefiindu-mi prea greu în tot acest timp am aflat despre înfiinţarea unei reviste a
şcolii de care toată lumea se bucura. Ideea tipăririi unei reviste a liceului este un
lucru foarte util în viaţa de adolescent, pentru că în aceasta poţi vedea lucruri noi,
interesante pe care chiar le poţi propune. Aşadar, primul număr, ca şi celelalte
care vor apărea trimestrial, sperăm că vor cuprinde tot ce e mai valoros din fiecare
domeniu. Atât eu cât şi colegii mei dorim ca în următorul număr al revistei să
figureze şi articole referitoare la matematică, fizică, chimie, informatică şi nu
în ultimul rând limba şi literatura română, fără de care nu se poate tipări nimic.
Această revistă este o întâlnire de suflet, o întâlnire între generaţii de la care
am plecat cu convingerea că aflăm ce avem de făcut. Mulţumind celui care a
făcut posibilă această minune, vreau să nu dezamăgim pe nimeni prin publicarea
următoarelor numere ale revistei.

Popescu Cerasela, clasa IX A:Revista”Murmurul Jilţului” este o revistă a

noastră, a elevilor de aici, de pe malul Jilţului, editată cu participarea neostenită
a elevilor de aici, dornici de cunoaşterea trecutului, prezentului şi viitorului care
ne stă în faţă. Într-adevăr această revistă este o fală pentru liceul nostru, astfel
devenind mai cunoscuţi, şi mai apreciaţi de către colegii noştri din judeţ. Suntem
mândrii de acest fapt împlinit pentru că alături de cărţile pe care le citiţi, alături
de manualul de limba română, prezenta revistă, adaugă cunoştinţele noastre
generale o completare în ceea ce priveşte cunoaşterea de mai bine a tot ceea ce
trebuie să studieze un elev, având în vedere schimbările prin care trece societatea
românească, aşa cum reiese de fapt şi din scrisoarea deschisă din primele pagini
ale revistei la o concluzie. Citind primul număr al revistei înţelegem că oricare
35
dintre noi avem o înclinaţie, chiar dacă nu vom fi oameni cu calităţi deosebite
şi că citind şi studiind temeinic, căutăm să uităm necazurile, suferinţele şi tot
ceea ce ne-ar putea face trişti. Înţelegem că vom ajunge la vârsta majoratului
când începem să ne enumerăm şi noi printre persoanele majore. Înţelegem că
trebuie să credem mai mult în Dumnezeu şi că nu trebuie să ajungem pe culmile
disperării şi la depresii şi că drumul reuşitei noastre nu se clădeşte decât prin
muncă, irosind timp, tinereţe şi trudă şi vom avea satisfacţii depline. Ca o părere
la completarea revistei aş dori şi o pagină pentru cunoaşterea domeniului S.F., o
latură de care tinerii la ora actuală sunt foarte interesaţi.

Lupşoiu Eugenia Maria, clasa IX A: Tipărirea revistei “Murmurul Jilţului”

a fost o mare bucurie deoarece este prima revistă tipărită din acest liceu. Eu, ca
elevă apreciez foarte mult efortul pentru a reuşi să se tipărească această revistă
cât şi munca şi curajul de care au dat dovadă elevii care au scris câte ceva pentru
această revistă, sper că a reuşit să încânte multe inimi. Cred că este o revistă
reuşită care are lucrări şi poezii frumoase şi sper ca în continuare elevii să nu o
abandoneze şi să scrie cât mai multe lucruri frumoase şi interesante. Le doresc
din tot sufletul celor ce s-au ocupat de revistă, mult succes, să se tipărească cât
mai multe numere şi să nu rămână uitată niciodată.
Gîrbaci Mihaela, clasa IX A: Este foarte emoţionant că în şcoala noastră a
avut loc un moment deosebit la sfârşitul lunii noiembrie. Faptul că avem şi noi
o revistă a şcolii mă încântă şi mă bucură enorm de mult. A fost nevoie de mult
efort şi multă muncă în fiecare zi ;domnul profesor ne ţinea la curent cu revista şi
era foarte bucuros. Când am avut onoarea să ţin pentru prima dată revista în mână
am fost cuprinsă de mari emoţii. Am avut plăcerea să citesc toate paginile, filă
cu filă şi nu mă aşteptam să fie aşa de frumoasă. Părinţii mei au fost impresionaţi
de toate cele ce au fost în revistă. Mi-a făcut plăcere foarte mult articolul elevei
Corega Oana, din clasa a X-a A, profil informatică. Să fie într-un ceas bun!
Cocoşatu Maria, clasa IX A: Impresia cea mai de seamă la această revistă
este şi faptul că prin ea noi putem să reflectăm mai mult asupra viitorului nostru
căutând să ne convingem de faptul că în viaţă trebuie să faci ceea ce îţi place;
meseria pe care doreşti, să o practici cu interes din partea ta, căci numai aşa vei
primi răsplata aşa cum ne spune proverbul; “După muncă şi răsplată”. Aş dori
în numărul următor să se redacteze şi întâmplări din viaţa elevilor care au dat
dovadă de indisciplină în cadrul liceului. Ţinând seama că se apropie sărbătorile
de iarnă, Crăciunul, Anul Nou, aş dori ca să fie redactate colinde culese de la
bătrânii satelor cât şi compuse de elevii din cadrul liceului. .
Purdescu Camelia, clasa IX B: încă de la început de când am zărit această
revistă mi-am dat seama că este ceva special. De îndată ce-am citit-o am rămas
foarte impresionată de munca depusă şi răbdarea avută. Trecerea prin timp a
36
liceului nostru se identifică în mod necesar, cu drumul lung şi sinuos al generaţiilor
de dascăli şi elevi gorjeni, animaţi permanent de flacăra vie a dragostei de carte
şi de neam. Figuri luminoase de dascăli s-au perindat la catedră în perioada
interbelică. Climatul şcolar deseori cu tendinţe de austeritate asigură obţinerea
de rezultate remarcabile. Cele 29 de pagini ale revistei “Murmurul Jilţului” m-au
impresionat în acest număr, dar sper cu multă încredere că şi cel de-al doilea
număr al revistei va fi la fel de important ca acest număr. M-au impresionat mult
şi aceşti elevi care au scris poezii şi alte lucruri interesante. Eu aş fi vrut şi eu să
îmi spun câteva păreri în acest număr al revistei, dar nu am avut curajul să spun.
Sper şi am ambiţia să public şi eu în numărul viitor o mică poezie la care “m-am
căznit” o perioadă.
Guriţoiu Nicolae, clasa XI D: Este o revistă nouă, deoarece este publicată în
timp record în mai puţin de o lună. În numărul 2 al revistei “Murmurul Jilţului”,
aş dori să apară şi unele date despre faimosul DJ BOBO. Dar nu numai aceste
date cât şi despre unele persoane politice cum ar fi: Emil Constantinescu, Nicolae
Văcăroiu, Ion Iliescu, etc. Eu cred că este o revistă ca orice altă revistă, dar în
inima şcolii noastre rămâne ca o revistă de neuitat pentru că este prima revistă a
şcolii.
Trotea Ramona Vasilica, clasa XI D: Eu am o părere foarte bună despre această
revistă. M-aş bucura foarte mult dacă în această revistă s-ar publica lunar, dacă
ar fi mai mare, dacă mai mulţi elevi ar concura între ei cu articole, cu poezii,
dacă s-ar scrie despre geografie, istorie, etc. Vă mulţumesc foarte mult domnule
profesor pentru că ne-aţi acordat şansa de a ne spune părerile şi sugestiile noastre
despre revistă.
Mocanu Cătălina, clasa XI D: Revista “Murmurul Jilţului”, concepută de
elevii liceului nostru, în care şi eu învăţ, a trezit un adevărat murmur atât în
instituţia de învăţâmânt, cât şi în întregul Mătăsari. Este unicul moment de vârf
de până acum trăit de liceul din Mătăsari. În această revistă foştii şi actualii
elevi ai liceului şi-au exprimat gândurile de viitor, de bucurie şi regret. Cu
bucurie pentru că păşesc într-un nou stagiu al vieţii, când cu greu poţi rezolva
ceea ce vrei şi cu regret pentru că se despart de viaţa de liceu, când totul le era
oferit de părinţi, datoria lor nefiind decât aceea de a învăţa la orele de curs pe
care şi le-au ales. În această revistă se descopăr noi talente ale elevilor, îşi pot
exprima deschis gândurile şi opiniile. Rubrica “Mozaic” în care sunt prezentate
perle din lucrările unor elevi, dă o notă de umor revistei. În rubrica “POESIS”
elevii fac publice compunerile lor pentru a arăta că, dacă vrei să faci ceva cu
adevărat, poţi. În rubrica “Din viaţa vedetelor”, din numărul 1 al revistei, s-a pus
accentul pe viaţa superstarului american Michael Jackson şi s-au făcut propuneri
pentru clasamentul în top, ceea ce le face plăcere tinerilor liceului. Revista este

37
perfectă, având în vedere că include şi poezie şi umor şi muzică. Toate rubricile
sunt interesante. În următoarele numere ale revistei mi-ar face plăcere să găsesc
rubrici care să vorbească despre istoria complexului Brâncuşi din Târgu-Jiu şi
viaţa solistului Peter Andrenuş.
Tudose Ionela, clasa XII B: în primul rând, vreau să spun că impresia mea nu
poate fi critică. Pentru ca această revistă să iese aşa cum este, cred că s-au depus
foarte multe eforturi. Vreau să încep cu titlul revistei “Murmurul Jilţului”, nu
cred că alt nume ar fi fost potrivit. Acest nume ne caracterizează pe noi, pe toţi
elevii acestei şcoli. Chiar dacă în acest număr au apărut articole mai mult legate
de română, asta nu înseamnă că numerele viitoare vor fi la fel. Sunt sigură, că în
şcoala asta sunt elevi care vor să-şi destăinuie gândurile şi care vor publica. Fiind
primul număr şi fiind publicat într-un timp aşa de scurt, este o revistă care merită
să fie citită şi lăudată. În ceea ce priveşte schimbarea conţinutului ei, asta nu o
pot face decât elevii acestei şcoli care vor publica diferite articole despre lucruri,
care ne privesc pe noi.
Duţă Camelia, clasa XII B: Pentru început vreau să spun că am fost foarte
impresionată când am citit această revistă. Nu poate să spună cineva că nu conţine
nimic interesant, din contră, toate talentele elevilor din acest liceu sunt cuprinse
în cele 29 de pagini de revistă. Trebuie să amintim contribuţia neîntreruptă a
domnului profesor de limba şi literatura română, Dădălău Dumitru, care dacă nu
s-ar fi implicat, nimic nu ar fi ieşit. Doresc ca numărul viitor al revistei să aibă cât
mai mulţi colaboratori.
Bălan Ionuţ, clasa XII B: Revista “Murmurul Jilţului” a apărut odată cu
aniversarea a 78 de ani de la “Unirea cea mare de la 1 Decembrie 1918”. Această
revistă a fost realizată de către un grup de elevi din liceu. Conţinutul acestei reviste
este bine alcătuit şi gândit de către realizatori. Grafica şi paginaţia sunt realizate
o parte de elevi, iar altă parte de tipografie. Singura parte proastă a revistei este
aceea că este lipsită de cuprins, sperând ca în numerele viitoare acest lucru să
nu mai fie tratat cu indiferenţă. Revista a fost răspândită în zonele limitrofe ale
Mătăsarului, pentru a se vedea că şi în Mătăsari se realizează ceva de valoare şi
frumos. Eu sunt încrezător în numerele viitoare ale revistei, dar şi în contribuţia
domnului profesor de limba şi literatura română, fără prezenţa dumnealui nimic
nu ar fi ieşit.
Purcel Adriana, clasa IX A: În cinstea zilei de 1 Decembrie, în liceul nostru
a avut loc un eveniment deosebit, a apărut revista “Murmurul Jilţului”, redactată
de un colectiv de elevi aflaţi sub îndrumarea domnului profesor de limba şi
literatura română. Pentru prima dată în această comună au fost tipărite gândurile
elevilor din liceul Mătăsari. Revista este educativă şi interesantă. Ca membru al
consiliului de redacţie am fost foarte mândră să mă număr printre redactori şi
38
sper ca domnul profesor să fie mândru de noi toţi chiar dacă în primul număr eu
nu am publicat niciun articol, dar am credinţa că ne va sprijini în permanenţă.
Sumarul se va diversifica şi colectivul de redacţie se va mări.
Popescu Sorin, clasa X B: încă de la început aş dori să spun că am fost foarte
nerăbdător când am auzit că liceul nostru va avea propria lui publicaţie, de la
început eram curios în privinţa titlului şi mă întrebam ce nume i se va da, iar
acum sunt convins că “Murmurul Jilţului” este cel mai potrivit, această revistă,
fiind unica publicaţie din această zonă. Pe când am deschis-o pentru prima oară
plin de emoţie şi curiozitate am descoperit că se poate compara şi chiar întrece
alte publicaţii similare, iar pentru primul număr, având în vedere că cei care au
publicat-o sunt începători pentru a spune că este o revistă foarte bună, care-i
reprezintă pe elevi şi idealurile lor. Revista a apărut în condiţii deosebite, dar
aceasta numai printr-o muncă uriaşă cum putem citi în prima pagină a acestei
reviste. Aş dori să spun că sunt de acord cu „Argumentul” acestei reviste şi să
spun că această revistă era necesară pentru a demonstra că şi în Mătăsari se învaţă
carte, că sunt elevi care se pot compara cu adevărat, cu orice alt elev din marile
licee ale ţării. Încă din pagina a patra putem observa că nici foştii absolvenţi nu
au uitat şcoala în care au învăţat chiar cei care au ajuns departe în viaţă. Aceştia
privesc şi acum cu respect liceul şi cadrele didactice care i-au învăţat de-a lungul
anilor, şi urează ani mulţi liceului şi revistei şi cred că această recunoştinţă va
dăinui mereu în sufletele lor. Cred cu siguranţă că revista aceasta ne reprezintă
pe noi, generaţiile de elevi care studiem în acest liceu, şi putem spune că orice
lucrare adevărată care merită, este publicată în revistă, aici aş dori să-i dau
dreptate Georgetei Copăcescu care spunea că fericirea depinde de fiecare din
noi şi că, fiecare acum la liceu trebuie să înţeleagă ce va deveni în viaţă. Acelaşi
lucru tratează şi Ramona Covaci, în articolul ei „Am 18 ani”, spunând că vârsta
de 18 ani este vârsta la care ai nevoie de cineva să-ţi dea un sfat, dar totuşi trebuie
să decizi singur, totul depinde de alegerea făcută. Întâlnim teme variate, de la
dragoste la teme filozofice în care se pune întrebarea “Ce fel de oameni suntem”.
Dragostea imposibilă este articolul intitulat astfel de Elena Ghiţan, în care
tratează o problemă foarte importantă la vârsta adolescenţei, dragostea. Şi acel
articol care ne arată “ce fel de oameni suntem?”, merită aprecierile noastre, iar
autoarea lui Corega Oana merită felicitări pentru articol cât şi pentru motto-ul ei
citat din marele Emil Cioran. Am putea oare să nu-i dăm dreptate Adelei Kovacs
care spune că liceul este “Sfârşit şi început de drum”, nu pentru că are dreptate.
Ne putem da seama de faptul că această revistă este foarte bună doar când privim
şi chiar numai la unul din articole având ca exemplu “Fericirea şi plăcerea” sau
doar citind poeziile publicate de Dobromirescu Alin, Oaie Marilena, Elena Valea
şi alţii. Aş dori să felicit colectivul de redactori pentru publicarea folclorului şi
a elementelor de etnografie locală. Revista este amuzantă, interesantă şi merită
toate laudele noastre şi o urare de “La mulţi ani!” şi cât mai multe numere.
39
 PROFESOR Doru Ţogoe - Director al Şcolii Generale de 8 ani Raci, Comuna
Negomir, Judeţul Gorj:Domnule Profesor, ideea tipăririi unei reviste a liceului
Mătăsari este genială, cinste dumneavoastră în coordonarea activităţii acesteia,
mă bucur mult că numărul de început are un conţinut bogat în care contribuţia
elevilor este majoră, .Dezvoltarea temelor tratate în cuprins şi conţinutul lor
ştiinţific este lăudabil. Aş dori ca în numerele viitoare să scrie mai mult elevii şi
să solicitaţi anumite materiale şi de la colaboratorii de la şcolile anexate liceului
Mătăsari. Încă o dată apreciez în modul sincer efortul pe care l-aţi făcut pentru
a da viaţă ideii ce v-a frământat de mult timp. Urez revistei “Murmurul Jilţului”
să dăinuie ani mulţi, să cuprindă în paginile sale gândurile şi ideile elevilor şi a
dascălilor de pe Valea Jilţului.

PROFESOR Ana Goşea - Director, Şcoala Corobăi Domnule profesor, ştiut

este că lucrurile bune şi frumoase nu au nevoie să fie lăudate. Se recomandă
singure. Am constatat acest lucru citind primul număr al revistei liceului Mătăsari,
revistă apărută prin grija dumneavoastră. Vă mulţumesc că ne-aţi considerat
printre prietenii dumneavoastră, şi ai liceului dumneavoastră şi ne-aţi trimis
numărul inaugural. Nu fac risipă de amabilităţi dar m-am bucurat. Nu e puţin
lucru, nu e uşor să realizezi apariţia unei reviste aşa că aplaudăm ideea, apreciem
efortul şi priceperea şi vă felicităm sincer pe dumneavoastră, pe cei care v-au fost
alături şi au făcut posibilă realizarea ideii dumneavoastră, precum şi pe elevii
dumneavoastră, autorii conţinutului revistei. Prezentarea grafică, după părerea
mea excepţională, conţinutul bogat şi variat au făcut ca primul număr al revistei
să deschidă larg porţile pentru următoarele. Izvorăsc dintre paginile “Murmurul
Jilţului” sentimente puternice, gânduri profunde, frământări lăuntrice - uneori
insuficiente fondate şi nu prea lămurite, precum problema tinerilor singuratici.
Nu am în faţă revista - am împrumutat-o şi nu mi-a fost încă restituită - dar am
păstrat în minte faptul că am citit acolo câteva poezii cum demult n-am citit,
nici prin revistele consacrate, în care publică autori ce şi-au căpătat deja numele
de poeţi. În dialogul imaginar înjghebat cu liceenii care au reuşit să-şi exprime
ceea ce gândesc şi ceea ce simt în versuri, fie în proza bună, le-am zis şi eu,
precum MARELE DOMN într-ale scrisului, Mihail Sadoveanu, “Brava, băieţi!”.
Repet: felicitări, domnule profesor, şi să ne picure cât mai des în minte şi în suflet
“Murmurul Jilţului” dumneavoastră. La mulţi ani!
Viţalariu Lenuţa, clasa XII A: După părerea mea revista şcolii este o revistă
foarte bună, cu un sumar interesant. Mi se pare importantă prin rubrica lui
Alin Dobromirescu, elev care iubind credinţa în Dumnezeu vrea să-1 readucă
în imaginaţia cititorului prin frumoasele sale poezii. Nu aş vrea să fiu înţeleasă
greşit, că nu mi-ar place celelalte rubrici. Nu aş putea spune că poeziile elevilor
despre şcoală, iubire, nu ar fi interesante dar în această lume uitată de Dumnezeu
cred că ar trebui ca cineva să-1 readucă în imaginaţia cititorului prin anumite
40
poezii, citate, paragrafe, etc.
Purcel Teodora Oana, clasa VII B:Reprezentând gândirea, zbuciumul, pasiunile
şi nevoia de exprimare a elevilor de la GSIM Mătăsari, revista “Murmurul Jilţului”,
impresionează cititorii prin claritatea, simplitatea şi gingăşia de exprimare a celor
ce au semnat articolele. Mă alătur şi eu celor ce au dorit să arate că şi la GSIM
Mătăsari sunt elevi buni pe care şi i-ar dori orice şcoală din judeţ sau din afară
şi care încearcă prin poezii, proză, glume sau alte modalităţi de exprimare să
transmită sentimentele, idealuri de viaţă ce ne caracterizează pe noi tinerii din
România de azi.
Toader Ionela, clasa I D: Revista “Murmurul Jilţului” este o revistă interesantă
scrisă de elevi talentaţi care au muncit din greu să o realizeze. Pe lângă temele
pe care le are, care sunt foarte bune, aş vrea să mai cuprindă şi altele, legate
de traduceri din şi în engleză, franceză, diferite jocuri logice. Urez revistei
“Murmurul Jilţului”, o viaţă lungă şi aştept cu nerăbdare numărul viitor.
Boceanu Dumitru, clasa XII A: Caut cuvinte atât de frumoase şi atât de
înţelepte care să spună ceva şi acest ceva este acest fapt împlinit dar nu găsesc sau
chiar dacă găsesc sunt mici sau sunt slabe, adică nu se ridică la valoarea acestui
fapt împlinit, la această revistă pe care sub îndemnul dumneavoastră, sub spiritul
creator pe care îl aveţi a putut să ducă la bun sfârşit. Da, aveţi dreptate când aţi
spus să ne bucurăm că trăim un moment unic al vieţii noastre, o mare cinste că,
în şcoala în care învăţăm se pot face asemenea lucruri, că, în şcoala în care sunt
elev ies asemenea realizări, creaţii de mare impresie. Nimic nu-i uşor să realizezi
ceva şi mai ales fără muncă, fără răbdare, fără pricepere, dacă nu vrei cu adevărat
să faci ceva trebuie depus mult efort cum s-a pus la această revistă la care la urma
urmei a ieşit o lucrare frumoasă care m-a fascinat. Temele sunt foarte utile pentru
noi, pentru adolescenţa noastră şi mai ales pentru viaţa care de acum înainte îşi
desface cărările pline de mistere şi recunoaştere. Fiecare am trăit pentru un ideal
pe care cu multă muncă îl poate atinge. Degeaba înşirăm cuvinte de laudă doar de
dragul de a ne afla în treabă, dacă aceste cuvinte nu sunt sincere şi nu sunt spuse
din suflet dacă această revistă nu te-a fascinat înseamnă că facem umbră degeaba
pământului sau noi suntem străini de viaţă. Cred în această revistă că va dăinui
foarte mult timp.
Horceanu Marilena, clasa XII A: În aceasta revistă ne găsim gândurile noastre
de viitor, ce trebuie făcut pentru a avea o viaţă mai bună, liniştită, lipsită de griji
şi înainte de toate ce trebuie făcut pentru a ajunge cineva. Sper ca şi numărul
viitor să fie tot aşa de educativ cum a fost acesta şi să aibă tot aşa de multe teme
interesante. Aş sugera câteva rubrici care să trateze: - sfaturi pentru adolescenţi,
ştiaţi că..., modă, întâmplări din viaţa adolescenţilor, despre staruri, personalităţi
ale Gorjului, muzică.
41
 Sperlea Constantina, clasa XII A: După părerea mea, revista “Murmurul
Jilţului”, este foarte bună, şi foarte bine venită. Îmi pare bine, că toţi colegii mei,
care scriu poezii pot să şi le publice. Toate articolele sunt bune. M-a impresionat
foarte mult argumentul domnului diriginte, scrisoarea deschisă a lui Gureanu
Florinel, precum şi celelalte articole şi poezii. Sper ca şi numărul viitor să aibă în
cuprinsul său multe teme interesante şi frumoase.
Stăniloiu Vasile, clasa XII A:Revista”Murmurul Jilţului”, este o revistă foarte
bună, dar dacă este revista liceului ar trebui să cuprindă şi un capitol care să
cuprindă sinteze pentru bacalaureat, admiteri în facultate. Ar trebui să cuprindă o
rubrică sportivă (când o să înceapă campionatele sportive ale liceului), o rubrică
în care să fie prezentat fiecare scriitor din literatura noastră.
Dragotoiu Ramona, clasa XII A: De-abia aşteptam ziua de vineri ca să văd cum
este revista “Murmurul Jilţului”, făcută de colegele mele Copăcescu Geta, Kovacs
Adela, Covaci Ramona, precum şi Ghiţan Elena, Radu Cristian, Corega Oana,
Dobromirescu Alin şi ceilalţi. Impresia mea despre revista liceului “Murmurul
Jilţului” este foarte bună. Această revistă are un număr foarte interesant şi m-a
impresionat foarte mult. Spre deosebire de alte reviste, la apariţia primului număr
are multe teme interesante şi foarte frumoase, precum ar fi acel argument urmat
de scrisoarea deschisă a lui Gureanu Florinel şi urmate de celelalte pagini cu setea
de absolut, dragoste imposibilă, am 18 ani, sfârşit şi început de drum, poezii. Este
bine venită în revista liceului şi rubrica intitulată folclor, despre obiceiuri şi datini
din împrejurimile comunei noastre. Numărul următor al revistei sper să fie mai
mare ca volum să aibă în paginile ei mai multe teme despre matematică, fizică,
chimie, geografie, despre tot ceea ce se întâmplă în liceul Mătăsari. Am dori
să citim interviuri luate domnilor directori din întreprinderile Jilţului, precum
şi domnului director Dădălău Ion, despre liceul Mătăsari, convorbiri cu elevii,
legate de modă, muzică, sport, folclor, etc.
Radu lonela, clasa XII A; Impresia mea despre această revistă este foarte
bună. Cuprinde atât proză cât şi versuri foarte frumoase.În ziua când am auzit că
revista a fost adusă în şcoală, o curiozitate foarte mare pusese stăpânire pe mine.
Abia aşteptam să o răsfoiesc să văd ce cuprinde. Când am primit-o mi-au plăcut
foarte mult articolele colegilor mele şi poeziile compuse de ceilalţi membrii
ai redacţiei revistei. Pentru viitor pe lângă cea mai mare parte a sumarului din
numărul unu aş sugera un articol despre fiecare scriitor român sau chiar universal.
De asemenea un articol despre modă, interviuri cu elevii sau profesorii liceului,
o rubrică despre problemele elevilor.
Taman Cosmin, clasa XII A: Revista “Murmurul Jilţului” este o revistă
deschizătoare de drumuri pentru elevii dornici să se afirme. Ar trebui să se ia un
interviu mai multor cadre didactice, domnului director, despre apariţia revistei şi
42
impresiile lor despre ea. Necesar ar fi şi o istorisire a liceului de la fondarea lui
până astăzi. Revista este un mod de a ne expune gândurile, părerile noastre aşa
cum le gândim noi.
Popescu Claudia, clasa VII B: Lansarea acestei reviste cred că a însemnat
încă o realizare în viaţa celor care au publicat-o, dar şi a noastră, a cititorilor.
După părerea mea, revista este un lucru necesar. Ea cuprinde amănunte din toate
domeniile şi pentru că este revista şcolii, elevii îşi pot exprima în mod direct
gândurile şi dorinţele. Primul număr al revistei este cât se poate de complet
şi înţeles de toţi elevii. În viitor aş vrea ca această revistă să fie tot atât de
cuprinzătoare şi bineînţeles să dezvolte teme diferite, să cuprindă articole cu cele
mai importante evenimente petrecute în istoria românilor şi a altor popoare. Să
vorbească despre viaţa scriitorilor români, dar în mod special doresc să se scrie
despre şcoala noastră (succese) şi despre întâmplările cu rol mai important din
trecutul acestuia. Cred că toţi elevii şi părinţii pot citi cu plăcere revista deoarece
aceasta este, după cum am spus, un lucru util şi frumos care ne ajută să ne
îmbogăţim cultura generală.
Buză Vasile, clasa XI D: Această revistă este cea mai mare realizare făcută
vreodată în şcoala noastră. Ştiu că s-a făcut mari eforturi şi cred că dacă nu era
domnul profesor, această revistă nu ar fi fost posibilă şi ţin pe această cale să-i
mulţumesc foarte mult, pentru tipărirea revistei. Articolele din primul număr sunt
interesante şi plăcute. Aş vrea ca în următoarele numere să apară şi un articole
despre satul Ohaba, să ştiu cum a luat naştere de unde provine. Această revistă îşi
merită preţul. Aştept cu nerăbdare următoarele numere.
Zelin Loredana, clasa XI D: In liceul din comuna Mătăsari, elevii claselor
IX, X, XI, XII, împreună cu domnul profesor de limba şi literatura română au
tipărit revista “Murmurul Jilţului”. M-a impresionat cel mai mult articolul elevei
Covaci Ramona şi poeziile elevului din clasa a XI-a elevul Dobromirescu Alin.
Este prima revistă tipărită pentru liceul nostru şi aştept cu nerăbdare, numărul
următor.

Cu puţin timp în urma am primit la redacţie al treilea număr al revistei şcolare

“Murmurul Jilţului” - care continuă să ţină nestinsă flacăra publicistică în ţinutul
Jiului de Sus.
Felicităm, chiar de la început, colectivul de profesori şi elevi de la Grupul
Şcolar Industrial Minier Mătăsari care a reuşit publicarea unei reviste de mare
ţinută în momente destul de grele pentru presă şi cultură, în general.
Ca de fiecare dată când ne aflăm în faţa unor comori de simţire de suflet, mai
ales în faţa trăirilor adolescentine care - găsesc ecoul în paginile acestei reviste -
suntem convinşi că tezaurul gorjenesc nu va pieri nicicând.
Vă prezentăm câteva din titlurile minunatelor articole apărute, lăsându-vă
43
dumneavoastră plăcerea de a le parcurge:
Elixirul vieţii (Elena Ghiţan), Mătăsari – file de monografie (material
scris în 1962 de
învăţătorul şi profesorul multor generaţii, Constantin Tănăsoiu). Documente
de moşneni (material prezentat de preot C. Purdescu – parohia Brădet), Bolboşi -
file de monografie (prof. Creţan Polixenie - dir. şcolii generale Bolboşi). Despre
ţinuturile Jilţurilor (Vlad Nicolae – învăţător pensionar - Drăgoteşti), Seralistul
de Mătăsari trebuie sa confirme... (Adrian Enache, clasa a XI-a seral), Datini
şi obiceiuri de Florii şi Paşti din satul Runcurel, Mătăsari, judeţul Gorj (Geta
Buzărin - clasa a XI-a A), Comisia metodică a învăţătorilor - principala cale de
perfecţionare a cadrelor didactice (colectivul responsabililor comisiilor metodice a
învăţătorilor din GSIM Mătăsari), Cum preţuiesc munca părinţilor şi a profesorilor
mei? (prof. Pârvulescu Nicolae, diriginte clasa a XI-a A), EUROTOP, Rebus,
glume, graficele concursului de admitere în licee etc.
Revista “Murmurul Jilţului” este tipărită sub auspiciile Fundaţiei cultural-
ştiinţifice “Murmurul Jilţului” organism constituit în 17 februarie 1997, în comuna
Mătăsari. Preşedintele Fundaţiei a fost ales domnul Dumitru Dădălău, profesor de
limba şi literatura română, membri fondatori fiind redactorii publicaţiei şi prof.
Floarea Dădălău şi Ion Dădălău (director grup şcolar Matăsari).
Spicuind din Statutul Fundaţiei observăm că obiectul ei îl constituie organizarea
şi desfăşurarea unor ample programe în plan cultural şi ştiinţific. În acest sens
Fundaţia “Murmurul Jilţului” urmăreşte: lărgirea orizontului cultural ştiinţific
al elevilor, educaţia acestora prin formarea şi perfecţionarea deprinderilor de
a elabora lucrări independente, creaţii originale, a gustului pentru frumos, a
spiritului critic, editarea trimestrială a unor cărţi, foi volante, pliante, materiale
audio-vizuale sau a altor producţii culturale, stimularea primilor trei elevi care
vor obţine media peste 9,50 prin trimiterea gratuită în vacanţă de vară într-o
tabără şcolară etc.
Pot deveni membrii ai Fundaţiei toţi elevii şi cadrele didactice din Grupul
Şcolar, alte persoane de naţionalitate română sau străină care aderă la programul
şi statutul acesteia, au activitate constantă şi manifestă interes şi pasiune pentru
unul din domeniile de activitate ce intră în sfera de preocupare a Fundaţiei.
Tot în coloanele revistei “Murmurul Jilţului”veţi găsi statutul şi hotărârea
de înfiinţare a Fundaţiei. Am lăsat pentru sfârşit pe cei care au avut plăcerea şi
amabilitatea de a adera în paginile revistei gânduri frumoase despre cei care au
plămădit-o cu entuziasmul şi imaginaţia adolescenţei. Dintre aceştia îi enumerăm
pe: dr. Doru V Fometescu, I. Tarbac (jurnalist) prof. Gh. Dănescu, Insp. şcolar
Mircea Dănescu, Robert Rehner - elev în Germania.
Nu în ultimul rând apreciem şi sprijinul pe care F.S.M. Jilţ l-a acordat în
tipărirea revistei, sperând că gestul nu va rămâne singular. Aşteptăm cu interes
următorul număr al revistei.
44
 Felicitări elevilor redactori şi profesorilor coordonatori şi “La mai multe
numere!”.
Minerva
Curierul Minier nr. 215, 8-21 mai 1997

NE SCRIU PRIMARII

A apărut cel de-al treilea număr al revistei şcolare “Murmurul Jilţului”, editată
de cadrele didactice şi elevii Liceului Industrial Mătăsari. Prin rubricile sale,
variate ca tematică şi stil de abordare publicistică, revista contribuie la stimularea
activităţii educativ-creatoare a elevilor.
Fie ca această publicaţie să aibă un drum cât mai lung, spre binele şi mândria
celor care au conceput-o şi o realizează, un merit cu totul aparte avându-l
profesorul de limba română Dumitru Dădălău.
Iată şi câteva versuri care promit, puternic ancorate în mirajul acestor locuri:
„Un
murmur fin s-aude azi prin văi,/E-un murmur vesel din suflet de flăcăi./Un
murmur ce puternic va vibra,/Nu azi, nu mâine, ci... peste ani, cândva”.
Având convingerea că voi fi bine înţeles, propun ca această interesantă
revistă şcolară să se numească “Murmurul Jilţurilor” şi nu... Jilţului, deoarece la
elaborarea ei contribuie elevi şi cadre didactice de pe toate cele 7 văi ale Jilţurilor.
Nicolae Căpitănescu, primarul comunei Slivileşti.
Gorjeanul nr. 2109, joi 8 mai 1997

Ghiţan Elena,
redactor şef al revistei “Murmurul Jilţului”
...Ce teamă, ce nelinişte, câte zbuciumări sufleteşti am avut la început! Apoi
treptat - treptat, sufletele ni s-au liniştit de o mulţumire aducătoare de lumină şi
speranţă.
Trecând peste toate obstacolele care ne-au ieşit în cale, am reuşit în cele din
urmă să ne atingem ţelul urmărit de atâţia ani. lată-ne ajunşi la cel de-al treilea
număr al revistei noastre “Murmurul Jilţului”, care pe zi ce trece devine tot mai
cunoscută şi iubită, depăşind chiar şi hotarele patriei.
Această meritoasă realizare este rodul unei munci continue, unei ambiţii
înverşunate şi totodată rodul dragostei de frumos, de nou, de artistic.
Gândurile noastre însă, tind spre înălţimi necontenit..., şi astfel s-a născut
ideea înfiinţării unei fundaţii cultural-ştiinţifice cu acelaşi nume ca şi al revistei
- “Murmurul Jilţului”.
Dintr-o iubire pură pentru tot ceea ce-i frumos şi valoros, s-a născut această
fundaţie, îmi amintesc emoţia aceea neînţeleasa din ziua de 17 februarie 1997,
când domnul profesor Dădălău Dumitru ne-a chemat la dânsul şi ne-a spus,
45
cu inima şi vocea palpitând, că astăzi vom trăi o zi istorică. Curioşi, temători,
încercam a ne da seama despre ce ar fi vorba.Însă când domnul profesor ne-a
spus că vom fi membrii fondatori ai fundaţiei “Murmurul Jilţului”, ne întrebam în
sinea noastră ce a vrut să spună, ce vom face... Atunci nu înţelegeam ce presupune
acest cuvânt “fundaţie”.
Domnul profesor pregătise totul în secret, voind şi reuşind să ne facă cel
mai frumos cadou pe care l-am fi putut primi vreodată. Ne-a arătat şi explicat
statutul publicat în nr. 3 al revistei, calitatea de membru fondator şi apoi ne-am
pus semnătura, ca o pecete peste timp, pe actul înălţării noastre, Totul a fost ca o
ceremonie de logodnă, noi toţi logodindu-ne cu creaţia, cu munca şi talentul.
A urmat apoi alegerea preşedintelui fundaţiei. Dar cine ar fi putut îndeplini
mai bine aceasta funcţie decât omul care a pus atâta suflet, atâta dăruire şi spirit
de sacrificiu pentru existenţa acestei fundaţii, cel care ne-a stimulat dintotdeauna
spre visuri măreţe?
Astfel, a fost ales în unanimitate domnul prof. Dumitru Dădălău, ce s-a dovedit
a fi într-o viaţă presărată cu spini, cu flori, permanent un deschizător de drumuri,
un îndemnător al ştiinţei.
Fundaţia “Murmurul Jilţului” ce are ca principale obiective; stimularea
interesului pentru cercetarea ştiinţifică, lărgimea orizontului cultural - ştiinţific al
elevilor, educaţia artistică a acestora, editarea trimestrială a unei reviste cultural-
şcolare etc., va rămâne peste veacuri o mărturie ce va grăi cuvinte pătrunzătoare
despre acest colţ de ţară, despre acest ţinut al Gorjului. Pentru ca aceste obiective
să fie duse la îndeplinire, spiritul şi sufletul, mintea şi braţele noastre vor trebui
să se dovedească a fi neobosite.
Vă mulţumim domnule preşedinte pentru fericirea pe care ne-aţi presărat-o în
inimi, sperând că nu vă vom dezamăgi prin activitatea noastră.
Iar tu,
Zeiţă a sufletelor noastre
Pe culmi măreţe să ne duci
Să fii luceafăr printre astre
Fundaţie cu aripi lungi!
Ştiam că nr. 3 al revistei va fi ceva deosebit şi aşteptam cu nerăbdare ziua-n
care am s-o răsfoiesc. Însă, cuprinsul atât de variat a depăşit cu mult aşteptările.
Revista cuprinde articole şi poezii create de elevii şcolii, precum şi de domnii
profesori, variante de subiecte pentru admiterea în liceu şi facultate, documentare
istorice de o deosebită valoare, monografii despre ţinuturile Jilţului, acoperind
întreaga arie de domenii. M-a impresionat în mod profund statutul fundaţiei pe
care un om cu inima de aur a creat-o ca pe o mărturie peste timp despre Mătăsarii
Gorjului.
Eu cred că acest număr şi-a pus amprenta asupra moralei, spiritului,
comportamentului şi concepţiei elevilor.
46
 Am cunoscut lucruri inedite, dându-ne seama câtă trudă s-a depus pentru
realizarea unei astfel de reviste. M-a bucurat nespus faptul că am devenit
cunoscuţi şi peste hotarele patriei,stârnind admiraţie şi respect. Ne simţim mai
buni, mai spirituali, mai pregătiţi ca oricând să înfruntăm piedicile vieţii şi să ne
atingem idealul.
Acum mai mult ca niciodată trebuie să fim uniţi pentru ca împreună, prin
munca depusă, să ajungem cât mai sus.
Această revistă are menirea de a ne da aripi spre univers, spre creaţie, spre
ştiinţă.
Subiectele şi indicaţiile pentru facultăţile pe care le vom urma după absolvirea
liceului au
constituit în acest număr un capitol interesant, absorbit de liceeni cu interes.
Numărul 3 al revistei “Murmurul Jilţului” a fost şi este o revistă pentru elevi
şi pentru
profesori, pentru cei tineri şi pentru cei în vârstă, o revistă pentru toate gusturile
iubitoare de valoare şi frumos.
Fiecare am descoperit în acest număr lucruri ce ne-au captat atenţia,
dezvăluindu-ne eficienţa acestei publicaţii.
Este cea mai complexă revistă, ce acoperă deplin şi reliefează caracterul ei
cultural-ştiinţific.

Alin Dobromirescu, redactor şef adjunct

...Iată că spaţiul pur cultural al Gorjului nostru strămoşesc este brăzdat de o
nouă mărturie a dorinţei de desăvârşire a esteticii spirituale, de un nou pas spre
cultivarea “neastâmpărului din fire”, de un binecuvântat amnar; Fundaţia cultural
- ştiinţifică “Murmurul Jilţului”.
...Iată că, în locul unde nu s-a întâmplat nimic, începe sa se întâmple câte ceva,
binecuvântate focuri de artificii răzbat prin ceaţa nepătrunsului spre luminarea
zărilor celeste, spre înfrumuseţarea frumosului, spre înmugurirea lăuntricelor
latente.
Fundaţia cultural-ştiinţifică “Murmurul Jilţului” ia naştere între spaţiile văii
Jilţului şi implicit în comuna Mătăsari - chintesenţă a manifestărilor de pe aceste
meleaguri, dorindu-se a fi amplu izvor peste timpuri a unor stări fecunde în aceste
locuri, a unor fremătări şi preocupări lăuntrice în materie de artă, cultură, ştiinţă,
contribuind totodată la desăvârşirea estetizării străbunului “Spiril creator”. Dacă
“săpăm” bine la rădăcina acestui cuvânt - “Fundaţie” - şi căutăm în hrănitoarele
dicţionare ale limbii române ne vom da seama fără îndoială ce se vrea a fi această
mare înfăptuire.
În dicţionare, termenul de “Fundaţie” este definit ca fiind temelie, bază a
unei construcţii, fundament. Lăsând intactă cealaltă variantă prin care “Fundaţia”
mai poate fi şi o instituţie cu caracter obştesc, să ne îndreptăm atenţia spre prima
47
definiţie: temelie, bază a unei construcţii, fundament! Dacă privim şi căutăm
să înţelegem cu mintea luciferică, cum spune Blaga, ni se va dezvălui oarecum
scopul mai sus menţionatei înfăptuiri. Cum cuvântul “Fundaţie” înseamnă
“temelie” tot la fel şi Fundaţia noastră, privită acum ca instituţie, este “temelie”
a unor viitoare, mult mai hrănitoare şi binecuvântate reuşite. Prin constituirea
acestei inedite “Fundaţii” se pune temelia unei construcţii trainice, de viitor, o
construcţie ce se vrea a fi promovarea culturii, artei, ştiinţei.
Urmărind doar scopuri nobile, această nouă şi cea mai mare reuşită a liceului
Mătăsari va funcţiona în spiritul stimulării frământărilor lăuntrice pentru fiecare
domeniu de activitate: literatură, istorie, geografie, matematică, fizică, chimie,
electrotehnică etc.
Acum, la sfârşitul actului împlinit, nu ne rămâne decât să salutăm prietenos
această
mirabilă înfăptuire şi să ne îndreptăm toate resursele lăuntrice, sufleteşti spre
atingerea nobilelor scopuri propuse.
Dragi prieteni de şcoală, chiar dacă nu ne dăm seama, ne manifestăm în mijlocul
unui miraj sferic ce a poposit asupra şcolii noastre, asupra acestor meleaguri. Să
nu- l îndepărtăm, să-i urăm drum lung Fundaţiei “Murmurul Jilţului”, reuşită
în tot ceea ce întreprinde şi înfăptuirea a cât mai multor acte nobile, de suflet.
Dumnezeu să ne ajute!
•Ciutureanu Bebe, XII B
În ziua de 17 februarie 1997, se petrecea cel mai însemnat eveniment din istoria
Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari, la care am luat parte şi eu, împreună
cu cei doi redactori şefi şi anume constituirea “FUNDAŢIEI CULTURAL
ŞTILNŢIFICE - MURMURUL JILŢULUI, ceea ce se întâmpla în urmă cu 134
ani, când Titu Maiorescu şi alţi tineri intelectuali cu studii serioase, întemeiau la
laşi Societatea “Junimea”. Ca preşedinte al fundaţiei a fost ales prin unanimitate
de voturi domnul prof. Dădălău Dumitru.
Sunt mândru că fac parte din cei şapte membrii fondatori ai Fundaţiei şi după
cum este scris în actul de constituire al fundaţiei, demersul nostru se vrea o
confirmare peste timp că şi aici, în acest minunat colţ de ţară, muncesc oameni
care manifestă pasiune şi pricepere pentru învăţământ, ştiinţă şi cultură.
Prin constituirea fundaţiei cultural ştiinţifice sper, şi sunt sigur, că prestigiul
liceului din Mătăsari se va mări şi nu vom mai fi trataţi inferiori faţă de celelalte
licee din Gorj şi chiar dintre Carpaţi la Dunăre, aşa cum îşi făceau impresia înainte
de această realizare.
Din păcate, odată cu terminarea cursurilor liceale, începând cu numărul viitor,
nu voi mai face parte din colectivul de redacţie al revistei “Murmurul Jilţului”,
dar urez putere de muncă şi idei cât mai multe colegilor mei din colectivul de
redacţie, şi voi rămâne un colaborator al fundaţiei cultural-ştiinţifice “Murmurul
Jilţului”.
48
 Mult succes în viitor!
Boceanu Dumitru, XII A;
Fundaţia “Murmurul Jilţului”, care a apărut,este o surpriză frumoasă de sfânta
sărbătoare de Paşti a tuturor elevilor, a profesorilor şi chiar a celorlalţi locuitori
din ţinutul carbonifer Mătăsari. La prima privire a nr. 3 al revistei “Murmurul
Jilţului”, am văzut cu deosebită mirare pe prima pagină scris cu litere mari
“Statutul Fundaţiei cultural - ştiinţifice - Murmurul Jilţului”, deoarece eram învăţat
să citesc cuvintele frumoase care deschideau revista, ale domnului meu diriginte
Dumitru Dădălău. Iniţial n-am, ştiut ce este cu această fundaţie, ce reprezintă ea,
dar după ce am citit obiectivele, planul său de lucru, mi-am dat seama că este o
treabă foarte serioasă §i are intenţii foarte bune pentru tinerii elevi însetaţi de
cunoaştere, de gustul afirmării.
După părerea mea Fundaţia “Murmurul Jilţului”, va constitui baza unor elevi
talentaţi pe calea afirmării care încet, încet vor ajunge la idealul dorit. Suntem cu
toţi la vârsta când visăm iar poezia în general şi literatura - ca şi celelalte domenii
- reprezintă un mod de evadare, o sete cât mai mare de cunoaştere. Meritul deplin
al dirigintelui meu Dumitru Dădălău s-a văzut cu adevărat când toţi membrii
fondatori l-au votat ca preşedinte deoarece are un talent înnăscut de a face lucruri
mari, onorabile, de care să se mândrească întregul liceu şi chiar Gorjul, pentru
că întotdeauna a avut un fel propriu al său să fie primul şi întotdeauna a reuşit
şi va reuşi. Urez mult succes fundaţiei, să aibă o continuitate cât mai lungă şi
membrilor fondatori să depună efortul şi priceperea la realizarea acestui ideal
care a fost greu de atins. Cu o revistă deosebită şi cu o fundaţie extraordinară
prestigiul liceului va creşte şi chiar prestigiul Mătăsarului.
Cred că dacă eu sunt la sfârşit de drum iar fundaţia la început de drum aşa cum
am crezut în revistă voi crede şi în fundaţie, că este ceva durabil şi va avea un
drum strălucit.

Stăniloiu Alin, XII A

Ca orice revistă bună ce se respectă şi vrea să-şi continue drumul,
“Murmurul Jilţului” are acum şi o “fundaţie” şi mai ales un preşedinte care să
stabilească structura organizatorică si atribuţiile celorlalţi membrii ai fundaţiei.
Fundaţia cultural-ştiinţifică “Murmurul Jilţului” ar trebui să pună în aplicare
art. IV/cap. II care urmăreşte colaborarea cu alte fundaţii sau uniuni de creaţie
din ţară §i mai ales din străinătate, ceea ce face ca revista noastră să se facă
cunoscută.
Deoarece patrimoniul este foarte mic, ar trebuie să se pună în contul fundaţiei
o sumă debani mai mare care să fie propusă de membrii fondatori.

Copăcescu Georgeta, Xn A

49
 După ce am citit Statutul Fundaţiei cultural-ştiinţifice “Murmurul Jilţului”, am
rămas impresionată de toate lucrurile care ni se acordă nouă elevilor. Ce-şi poate
dori un tânăr mai mult decât atât?
Tot ceea ce există în Fundaţie este util pentru noi toţi, pentru adolescenţa noastră
şi sunt foarte mulţumită că Fundaţia îşi are spaţiul corespunzător desfăşurării
activităţii în localul Grupului Şcolar Mătăsari.
Dar totuşi cred că nu îşi au loc cuvintele de laudă, doar de dragul de a ne afla
în treabă, dacă aceste cuvinte nu le spunem din suflet şi daca acest număr III al
revistei “Murmurul Jilţului”, nu a fascinat cu acel început minunat în primele
pagini “Statutul Fundaţiei cultural-ştiinţifice Murmurul Jilţului”, înseamnă că noi
trăim degeaba pe acest pământ şi n-o să ştim niciodată ce dorim de la viaţă.
Mă bucur foarte mult că în urma voturilor, domnul diriginte a fost ales
preşedintele fundaţiei, deoarece dânsul este singurul om care a împlinit visul
tuturor, de a avea Fundaţia “Murmurul Jilţului”.
Acum, că sunt la sfârşit de drum şi începutul altui drum, le doresc redactorilor
acestei reviste să scrie numere cât mai frumoase, să impresioneze pe toţi cei care
vor citi revista, le doresc mult succes în continuare şi să depăşească numărul 100
pentru a demonstra că în Mătăsari sunt elevi inteligenţi.
Viţălariu Lenuţa Cătălina, XII A
0 realizare unică în această zonă e Fundaţia “Murmurul Jilţului”care
bineînţeles, cu munca şi efortul domnului profesor Dădălău Dumitru, a luat fiinţă.
Această realizare pentru mine e un lucru minor deoarece sunt doar venetic pe
aceste meleaguri, dar cred că pentru cei care au crescut şi s-au născut pe aceste
meleaguri e un lucru formidabil.
Nu numai fundaţia ar fi un lucru minunat pentru copiii acestor plaiuri dar şi
unele articole din revistă prin care generaţia de azi este informată cum au luat
fiinţă satele din împrejurimi, de unde vine denumirea lor şi multe altele.
Aş fi fost şi eu foarte mândră dacă aş citi într-o revistă a unei şcoli de pe
meleagurile natale articole despre întemeierea acelor locuri etc.
Aş dori că toate acestea să nu mi se ia în nume de rău dar totuşi sunt mândră că
citesc istoria unor locuri unde am avut şi momente fericite dar şi momente greu
de imaginat, momente care abia am putut trece peste ele, chiar mereu îmi vin în
minte, unul chiar pot spune că a fost pierderea tatălui meu.
Sunt mândră că cunosc unele istorisiri ale acestor zone, unele obiceiuri care
sunt foarte diferite de obiceiurile din zona din care vin.

Brebu Mirela, VII B

Felicitările mele pentru membrii din Fundaţia “Murmurul Jilţului”. Această
revistă este menită să ne aducă mult entuziasm deoarece la fiecare număr aşteptam
cu sufletul la gură să-i cunoaştem conţinutul. Revista şcolii ajută pe unii copii să-
şi descopere adevăratul talent, să-şi îmbunătăţească cunoştinţele

50
 În această şcoală vine un om sau mai bine zis, un domn profesor care mai
târziu vrea să ajungă “creatorul şcolii’, acest om s-a sacrificat mult pentru a ne
aduce, să vedem visul cu ochii “revista şcolii”, nu este uşor.
Revista constituie un conţinut de basm, de vis. Încă de la început, de când ai
luat o revistă în mâna, sunt sigură că eşti surprins de multe emoţii.
Deoarece suntem în gura văii Jilţului, îl felicit pe acela care a făcut acest titlu
şi s-a gândit nu numai la şcoală ci şi la natura pe care Eminescu o aprecia.

Fuiorea Anca, VII B

“Murmurul Jilţului” - o fundaţie şi o revistă nu doar frumoasă ci foarte
frumoasă, atrage atenţia majorităţii elevilor liceului din Mătăsari.
Faptul că această revistă a atras în liceul nostru multe personalităţi (Ion Popescu,
dr. Doru Fometescu etc.) şi că, concurează cu celelalte reviste şcolare din Gorj,
ne dovedeşte că nu este pe ultimul loc ci face parte din cele mai frumoase reviste
şcolare din judeţul Gorj. Pe măsură ce o răsfoieşti, deseori alte pagini interesante,
alte rubrici care te fascinează, dar cel mai important lucru este puterea sa de
exprimare.
Realizată cu greu, revista datorează totul domnului Dădălău Dumitru,
preşedintele Fundaţiei “Murmurul Jilţului”, care a făcut tot posibilul să fie tipărită
şi apoi să fie cunoscută nu doar în ţara noastră ci chiar şi în Germania.
Un alt lucru important este acela că “Murmurul Jilţului” este scrisă de elevi de
toate vârstele, foşti elevi şi profesori.
Deşi multe persoane au criticat şi critică această revistă, ea le poate dovedi că
e foarte frumoasă, educativă.
Doresc ca revista “Murmurul Jilţului” să-şi continue apariţia şi să ajungă să
întreacă celelalte reviste şcolare din Gorj, pentru a fi mândri de această revistă,
de acest liceu şi de noi înşine.

Buzărin Geta, XI A
Un deosebit omagiu acord Fundaţiei “Murmurul Jilţului”, pentru munca pe
care o depune, spre a aduce la lumină pe cei mai buni elevi, cei mai creativi şi cei
mai visători, care tind să ajungă undeva sus, pe treptele societăţii şi pe treptele
vieţii.
Fundaţia face multe sacrificii pentru ca noi, “tinerele speranţe” să ne formăm
o cultură şi un ideal măreţ.
Pentru acest fapt eu doresc să contribui la realizarea revistei în continuare şi să
aduc mulţumiri atât Fundaţiei, pentru efortul depus, cât şi celor apropiaţi mie. ‘
Orice om trăieşte cu speranţa că, undeva, cândva şi într-o bună zi să-şi poată
dezvălui cele mai bune calităţi cu care a fost hărăzit. Iată că, noi, încă de la o
vârstă foarte fragedă, avem aceasta şansă şi cred că toată lumea doreşte să facă
ceea ce a visat.
Un vis devine realitate doar dacă doreşti cu adevărat acest lucru. Nimeni nu
51
poate să pătrundă în intimitatea unui om pentru a-l face să renunţe la ceva ce
a dorit şi chiar dacă o face, visul sădit încă din copilărie nu poate fi niciodată
spulberat de nimic şi de nimeni.

Grama Ovidiu, XI A
De cum vei deschide revista “Murmurul Jilţului”, ajunsă la numărul trei al
existenţei sale, se constată - cu un mare interes şi nespusă bucurie - înfiinţarea
Fundaţiei cultural-ştiinţifice “Murmurul Jilţului’. Obiectivele prezentate vin ca o
completare în sprijinul revistei.
Acestea sunt cât se poate de serioase în ceea ce priveşte elevii cu talent care
ar putea deveni “talente pierdute”, dar prin acest intermediu îşi pot cultiva harul
cu care au fost înzestraţi şi puterea de creaţie de care dispun. Orice elev din
cadrul acestei instituii de învăţământ poate deveni artist în adevăratul sens al
cuvântului, în domeniul ales, atât pe plan cultural cât şi ştiinţific, iar rolul nostru,
rolul fundaţiei este acela de a-l descoperi şi a-l introduce în mediul ambiant.
Şi tot acest drum lung de afirmaţie ce este plătit scump cu multă muncă logică,
multă trudă şi sacrificii are un punct de plecare, care nu este altul decât de acolo,
de unde veghează zi şi noapte, cu trupul şi cu gândul, omul cel cu suflet nobil de
la catedră. Dacă drumul afirmării este greu?... nici nu ne-am îndoi de acest lucru
ce poate fi destul de evident, dar aceşti luptători ce aspiră la glorie pot întâmpina
toate obstacolele, mai mult sau mai puţin, de unul singur.
Deoarece elevul se află la început, trebuie foarte repede familiarizat cu munca
sa şi aceasta prin executarea unei punţi de legătură, de comunicare şi liberă
exprimare între “micul geniu” şi marii oameni angajaţi în acest “joc” de multă
vreme, şi care de-a lungul timpului au gustat din plăcerea pasiunii lor.
Sunt ferm convins că fundaţia îşi va urma obiectivele propuse şi va reuşi
să iniţieze în zbor, din când în când, câte un nou talent gorjean, făcându-ne să
spunem că şi-a îndeplinit rolul cu desăvârşire.

Spariu Alina, XI A
Cea mai mare bucurie a mea, venită odată cu sărbătorile Paştelui, a fost apariţia
celui de-al III-lea număr al revistei tuturor Jilţurilor din judeţul Gorj. Nu mă
aşteptam ca acest număr să fie atât de reuşit. În curând această revistă va duce
renumele liceului nostru în care învăţăm. Ceea ce a constituit punctul culminant
al revistei a fost statutul despre “Fundaţia Murmurul Jilţului”.
Acesta a luat fiinţă în temeiul legii 21/5 februarie 1924, cu modificările
din 1927, 1933, 1938, 1939 şi 1944. În spiritul generoaselor idealuri ce animă
tineretul şcolar, obiectul Fundaţiei “Murmurul Jilţului”, îl constituie organizarea
şi desfăşurarea unor ample programe cultural-ştiinţifice.
Fundaţia “Murmurul Jilţului” urmăreşte: stimularea interesului pentru
cercetarea literaturii române şi universale; lărgirea orizontului cultural-ştiinţific al
52
elevilor; editarea trimestrială a revistei liceului “Murmurul Jilţului”; organizarea
şi petrecerea timpului liber al elevilor în timpul anului şcolar, în vacanţă etc.
Patrimoniul Fundaţiei se compune din bunuri mobile şi imobile, mijloace
băneşti obţinute prin contribuţia membrilor Fundaţiei. În acest număr ceea ce m-a
impresionat cel mai mult au fost articolele legate de obiceiuri de înmormântare,
şi nu numai atât. Nu mă aşteptam ca în revista noastră să publice şi elevi din
străinătate. Eu cred că este un lucru bun ca în fiecare număr al revistei să apară
câte un articol sau chiar mai multe despre viaţa elevilor din alte ţări. Un merit
deosebit îl are colegul meu de clasă, Dobromirescu Alin pentru poeziile frumoase
şi articolele pe care le scrie.
Urez Fundaţiei cultura-ştiinţifice “Murmurul Jilţului”’, mult succes în
continuare.

Giurescu Claudiu, XI A
Numărul trei al revistei “Murmurul Jilţului” a venit cu o înfăptuire inedită
în aceste meleaguri, cele şapte văi ale Jilţului: constituirea Fundaţiei cultural-
ştiinţifice “Murmurul Jilţului”.
Fundaţia “Murmurul Jilţului” urmăreşte să fie drumul spre porţile afirmării
talentelor, a căror descoperire, revista le-o conferă tuturor elevilor.
Se urmăreşte stimularea interesului elevilor pentru ştiinţă, cultură, artă. Elevii,
interesaţi de unul din domeniile cuprinse în obiectivul Fundaţiei, îşi pot cultiva
talentul, modela spiritul prin comuniune spirituală.
Nu credeam că în şcoala în care învăţ să funcţioneze o fundaţie, instituţie cu
scop nobil, menită să dea roade de bună credinţă.
În concluzie, sper ca Fundaţia să-şi atingă idealurile propuse, modelarea
sufletelor şi ridicarea prestigiului acestei şcoli, acestor meleaguri.
Doresc Fundaţiei “Murmurul Jilţului” înfăptuiri inedite, drum lung şi
întreprinderea a cât mai multe acte nobile.

Covrig Liliana, XII B

Prin această “Fundaţie” putem demonstra că în Liceul Mătăsari se face carte
şi nu se vine la şcoala de dragul de a veni. Colectivul de redacţie al revistei
merită felicitări pentru efortul depus la apariţia revistei dar mai ales la înfiinţarea
Fundaţiei cu care putem arăta că această revistă reflectă perfect preocupările
elevilor din liceul Mătăsari.
Urez revistei “Murmurul Jilţului”” mult succes în viitor şi cât mai multe păreri
ale elevilor şi profesorilor.

Racoceanu Cristinel Ovidiu, XI A

În primul rând aş vrea să mulţumesc profesorului nostru de limba şi literatura
română cât şi colectivului de redacţie pentru efortul care l-au depus spre a putea
53
apărea această revistă a liceului, “Murmurul Jilţului”, ajunsă acum în al treilea
număr, pentru munca depusă cu multă sudoare spre a îndeplini acest vis ajuns
realitate.
Fundaţia cultural ştiinţifică “Murmurul Jilţului” este persoană juridică de drept
privat cu caracter nepatrimonial.
În spiritul generoaselor idealuri ce animă tineretul şcolar, obiectivul Fundaţiei
“Murmurul Jilţului” îl constituie organizarea şi desfăşurarea unor ample programe
în plan cultural şi ştiinţific.
Fundaţia “Murmurul Jilţului”, urmăreşte stimularea interesului pentru
cercetarea literaturii române şi universale, a istoriei, fizicii, geografiei, chimiei, a
artelor plastice, informaticii etc.
Temele sunt foarte utile pentru noi, pentru adolescenţa noastră şi mai ales pentru
viaţa care, de acum înainte, îşi desface cărările pline de mistere şi necunoscute.
Fiecare trăim pentru un ideal pe care cu multă muncă îl putem atinge. Degeaba
înşirăm cuvinte de laudă doar de dragul de a ne afla în treabă, dacă aceste cuvinte
nu sunt sincere şi nu sunt spuse din suflet.Dacă această revistă nu ne-a fascinat
înseamnă că facem umbră degeaba pământului sau noi suntem străini de viaţă.
Cred în această revistă că va dăinui foarte mult.
Duţă Camelia, XH B
Este cineva care poate să spună că revista “Murmurul Jilţului’ nr. 3 nu conţine
nimic interesant? Nu. Toţi suntem mulţumiţi de conţinutul ei, în special eu. Mi-
am dat seama cât de mult înseamnă să ştiu câte ceva despre Mătăsari, comuna
în care locuiesc, despre satele din împrejurimi, locuri pe care le-am aflat citind
revista sau să descopăr noi talente ale elevilor din acest liceu.
în ziua de 17 februarie 1997 a luat fiinţă un mare eveniment din istoria Grupului
Şcolar Industrial Minier Mătăsari, şi anume, constituirea “Fundaţiei cultural-
ştiinţifice “Murmurul Jilţului”.Demersul acestor fondatori se vrea o confirmare
peste timp că şi aici, în acest minunat colţ de ţară, trăiesc şi muncesc oameni
care manifestă dăruire, pasiune şi pricepere pentru învăţământ, ştiinţă, cultură.
Aş vrea ca revista să conţină mai multe poezii. Elevii care termină liceul mai pot
cumpăra revista?

Bălan Ionuţ, XII B

În acest an 1997, în luna februarie, pe data de 17, se petrecea unul dintre
cele mai mari evenimente din istoria Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari,
eveniment la care au participat un colectiv de şapte membri, colectiv care a dat
viaţă “Fundaţiei cultural-ştiinţifice “Murmurul Jilţului”. Prin înfiinţarea acestei
Fundaţii cultural-ştiinţifice valoarea liceului nostru va fi mai mare şi sper să nu
mai fim trataţi ca inferiori faţă de alte licee din Gorj dar şi din ţară.
În primul rând vreau să felicit “demersul” acestui colectiv. În acest “demers”
se vrea o confirmare peste puţin timp că şi aici în acest minunat colţ de ţară
54
trăiesc şi muncesc oameni care manifestă dăruire, pasiune şi pricepere pentru
învăţământ, ştiinţă şi cultură.
Pentru apariţia acestei reviste, dar mai ales pentru înfiinţarea Fundaţiei merită
felicitări colectivul de redacţie, colectiv împreună cu preşedintele Fundaţiei,
domnul prof. Dădălău Dumitru, pentru efortul depus la apariţia acestor două
lucruri importante pentru acest liceu.
Urez revistei “Murmurul Jilţului”, să dureze ani mulţi, să prindă în conţinutul ei,
gândurile şi ideile elevilor şi profesorilor din această minunată Vale a Jilţului.

Corega Oana, X A
Fundaţia = fond construit pentru o activitate de interes obştesc, instituţie
creată din astfel de fonduri. Fundaţia, pentru noi elevii, reprezintă suportul
deasupra căruia noi trebuie să asamblăm o materie primă. Numai cu ajutorul
aceste “fundaţii” pot fi răsplătiţi acei care muncesc fără întrerupere şi care până la
apariţia acestei fundaţii nu beneficiau de nici un sejur, în nici o staţiune. Toţi elevii,
preocupaţi de literatură, geografie, chimie, artele plastice ş.a. prin intermediul
acestei fundaţii îşi pot mări orizontul de cunoaştere.
Mulţi dintre noi suntem interesaţi de cunoaşterea unor oameni de cultură,
noi cei uitaţi aici într-un colţ de lume, unde nu se aude decât murmurul Jilţului,
noi care nici nu visam, ca a noastră revista să aibă o fundaţie, care privită din
toate punctele de vedere, ne este benefică. Numai cu ajutorul revistei “Murmurul
Jilţului” am reuşit să descopăr cât de mult doream să aflu nu credeam că voi
descoperi vreodată, adică am descoperit totul de la moşi-strămoşi, de unde au
provenit o serie de nume, cum ar fi: Bolboşi, Ohaba şi în special numele comunei
Mătăsari de care nici nu bănuiam, că ar fi provenit de la numele unor simpli
viermi de mătase.
M-a impresionat enorm ceea ce ne-a mărturisit domnul Vlad despre ţinuturile
Jilţului, dar şi contribuţia strămoşilor noştri la cucerirea Independenţei României
cu tot ce au avut, de la bani, cereale până la bovine şi ovine.
Tot cu ajutorul acestui număr am avut prilejul să descopăr evenimentele
importante din viaţa omului, de la cele mai vesele şi cele mai triste, cum ar fi:
naşterea, botezul, cununia şi moartea.
Pentru cei interesaţi despre bacalaureat, facultăţi dar pentru cei care nu peste
mult timp vor deveni liceeni, acest număr al revistei le-a oferit posibilitatea să
descopere o serie de subiecte propuse la examene şi multe, multe alte lucruri
interesante.
Acestora, eu personal le doresc multă baftă, căci sunt sigură că au nevoie,
acel pas pe care urmează să-l facă, să fie atenţi unde-l fac, căci n-o să reuşească
niciodată să-l mai retragă.

55
 DREPTUL LA OPŢIUNE

„Comuna Mătăsari este aşezată – şi aici îl cităm pe profesorul Dumitru Dădălău,

un dascăl cum puţini are Gorjul astăzi, între Jiu şi Motru, între dealurile Bujorăscu,
Miculeşti, Bohorelu, Strâmba-Vulcan şi străbătut de la un capăt la altul de pârâul
Jilţ, care împreună cu alte şase râuleţe: Negomir-Baniu, Croici- Cojmăneşti-
Slivileşti -Bolboşi-Borăscu, Ştiucani-Miculeşti, Hobiţa-Covrigi-Ohaba formează
ţinutul Jilţurilor. Aici, în această vale, trăiesc din vremi demult oameni deosebiţi,
cu dragoste faţă de locurile natale, care au înfruntat şi au înfrânt greutăţi inerente
ale vieţii, au rămas şi au întemeiat gospodării şi au avut grijă să asigure un trai
mai bun urmaşilor lor. Pentru cei care cunosc această zonă, totul pare normal,
firesc, dar pentru cel care vine din afară reprezintă „locul unde nu s-a întâmplat
nimic”, un ţinut depărtat de civilizaţia oraşului, care nu prea are voie să aibă parte
de un trai mai bun, de o viaţă fericită. Însă nu-i aşa: JILŢUL este localitatea cu
un bazin carbonifer din care se extrage cea mai mare cantitate de cărbune din
zona Olteniei, cu multe unităţi economice, social-culturale şi de învăţământ, în
care există o populaţie de peste 15.000 locuitori veniţi din toate colţurile ţării de
la Botoşani la Oraviţa şi de la Constanţa la Bihor, care, împreună cu băştinaşii
formează un tot unitar. Aici, în această localitate minieră, funcţionează 6 grădiniţe
şi 3 şcoli primare, 2 generale şi deasupra lor se înalţă maiestuos, ca o „coloană a
infinitului” unica citadelă a învăţământului liceal gorjenesc din Valea Jilţurilor,
Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari. Aici, cu peste 15 ani în urmă, era o
mlaştină în care cântau broaştele, iar iarna era locul preferat al copiilor pentru a
se da pe gheaţă. Aici, acum, este un complex şcolar care a crescut an de an, în
zidurile căruia de la primul ţăruş şi până la acoperiş s-a folosit ca liant viaţa şi
tinereţea celor care slujesc pe ogorul său, cât şi a generaţiilor de absolvenţi”.
Reportajul de faţă, în care îndrăznim să demonstrăm necesitatea existenţei
unei instituţii de învăţământ preuniversitar cel puţin până în anul 2100, dacă nu
pentru tot viitorul, a identificat în ochii mătăsărenilor o nuanţă de patetism în a-şi
susţine cauza, pe care n-o considerăm pierdută. De ce? Pentru că dintr-o statistică
alcătuită pentru noi de doamna contabilă şefă Ana Purdescu rezultă clar că numai
la Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari, la data de 1 iunie 1997, efectivele
cuprindeau în învăţământul preşcolar: 225 elevi, în învăţământul primar, 483
elevi, în învăţământul gimnazial: 330 elevi, în învăţământul liceal: 482 elevi
(liceu, şcoală profesională, ucenici), iar şcolile aferente comunei Mătăsari şi toate
cele subordonate Centrului de Execuţie Bugetară Mătăsari, adunau şi ele cam
încă pe-atât (e vorba de şcolile din cătunele Brădet, Brădeţel, Runcurel, Croici
şi cele din comunele Dragoteşti, Slivileşti, Negomir, Bolboşi). Aşadar, o rezervă
de populaţie şcolară inepuizabilă, de care se ocupă, cu pasiune vizibilă, cu elan,
căruia-i zicem pur şi simplu civic pentru a nu cădea în retorismul fastidios, cu
56
profesionalism dublat mai mereu de vibraţia sufletească optimistă, de iubire, de
adevărată iubire umană, 102 cadre didactice numai la Grupul Şcolar Industrial
Minier Mătăsari şi alte 26 la şcolile aferente comunei Mătăsari, precum şi încă
111 în şcolile din cadrul Centru de Execuţie Mătăsari (Dragoteşti, Corobăi,
Trestioara, Slivileşti, Miculeşti, Cojmăneşti, Strâmtu, Şiacu, Tehomir, Ştiucani,
Negomir, Raci, Artanu, Orzu, Ursoaia, Bolboşi, Valea, Bălăceşti, Ohaba-Jiu).

Directorul Grupului Şcolar Industrial Minier

Mătăsari, profesorul Ion Gr. Dădălău,
este un excelent manager.

A dovedit că este omul potrivit la locul potrivit. Dacă-i facem mai jos portretul,
înseamnă nu că ne-am lăsat cumva învăluiţi ci pentru că l-am cunoscut în tainele
fiinţei sale şi in resorturile minţii sale înţelepte, echilibrate, ca şi în mecanismele
firii sale mândre şi perseverente, destoinice şi dârze, puternice şi devotate unei
idei până la capăt. Întrebându-l pe domnul lector universitar Ion Chiriac - să ne
amintim: fost inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj despre
domnul director Ion Gr. Dădălău,am primit numai propoziţii cu aprecieri la
superlativ, ale cărui calităţi pozitive şi un orb le poate vedea, darămite un văzător.
Doar un ins cu ceva diabolic în el i-ar face rău, aşa de dragul de-a comite răul, că,
altfel, cu greu i s-ar putea imputa greşeli la modul serios, adică anume comise. Dar
să nu alunecăm în subiectivitate, ci să apelăm la fapte: domnul Ion Gr. Dădălău
s-a născut la 17 noiembrie 1951 la Mătăsari, a absolvit la Universitatea din Cluj-
Napoca Facultatea de fizică în 1974 şi Facultatea de Tehnologie Chimică în 1981.
Deci, dublu licenţiat, nu i s-ar putea declina pregătirea intelectuală nici în ruptul
capului - şi nici aceea de specialitate.
Şi-a ţesut o reţea de relaţii absolut benefice învăţământului mătăsărean, din
1979 încoace de când funcţionează ca director. Prin munca lui s-a intrat 1a 17
noiembrie 1984 intr-un nou local, în cel vechi formându-se încă o şcoală generală
(Şcoala gimnazială nr. 2 Mătăsari).
În prezent, eforturile de îmbunătăţire a condiţiilor de învăţământ şi educaţie
continuă în acelaşi ritm debordant. Iarăşi ne raportăm la acţiunile întreprinse:
biblioteca grupului şcolar numără 11150 de volume, 1200 de cititori, laboratorul
de chimie are o anexă pentru şi cu materiale şi este prevăzut cu instalaţii de apă,
gaze, cu pupitru de comandă, recent prin grija Inspectoratului Şcolar Judeţean
Gorj aprovizionându-se substanţe chimice in valoare de130000 lei, întreg localul
se lambrisează cu scândură de brad (investiţie de 30 milioane lei). Elevii poartă
uniforme - model: sacou ori taior-grena şi pantalon, fustă bleumarin, cancelaria
profesorilor a fost suflată în stropan bob de orez, întreaga clădire fiind igienizată
şi zugrăvită din fonduri proprii, prin SC OSTRAMO SA. În trei clase s-a instalat
57
mobilier tip sufragerie, băncile fiind veritabile birouri de lucru, iar scaunele
întrecând toate aşteptările; la cabinetul română al profesorului Dumitru Dădălău,
prin strădania şi insistenţele acestuia s-a realizat o bibliotecă de 3000 de volume,
achiziţionate de elevi,fireşte pentru ei înşişi şi pentru fraţii lor mai mici, verişorii
lor, fiii lor, nepoţii lor ş.a.m.d.; laboratorul de fizică are şl el anexă plină cu
aparatură specifică şi cu dotarea didactică-pedagogică de rigoare, laboratorul de
biologie la fel (şi acesta posedând retroproiector, microscoape, mulaje, diastar,
diascol, truse de disecţie, diapozitive, atlase, cărţi, mese de faianţă,etc.), trei
cabinete tehnice (de electrotehnică, de mecanică, de exploatare minieră), urmează
a fi parchetate în vară. Ca preşedinte al şedinţei de consiliu comunal, domnul
consilier comunal Ion Gr. Dădălău a smuls pentru învăţământ 300 milioane lei,
pentru sănătate 30 milioane lei, pentru cultură 70 milioane lei (pentru construirea
unui TEATRU DE VARĂ), de la bugetul local al comunei Mătăsari pe anul 1997,
pavoazarea camerelor cu flori se bucură de interesul copiilor, în curând, grupul
şcolar va avea o arhivă impecabilă, restructurată după nomenclator şi după
standardele europene, în vacanţa de iarnă s-au acoperit cele 3 corpuri cu ţiglă
(investiţie de 200 milioane lei), sala de sport va fi zugrăvită tot în vară, dotarea
ei fiind completă din 1988 (spaliere, lăzi de gimnastică, saltele, bârne, bănci, cai,
costume, mingi, porţi de handbal, coşuri de baschet, plase de volei, etc.), de la
domnul inginer Lucian Purcel, director adjunct, am aflat că 3 elevi au obţinut
menţiuni la olimpiadele şi concursurile naţionale pe meserii de la Motru şi de la
Tulcea: Dănuţ Paică, an IV, electromecanic de mină; Sabin Sabinică Iordăchescu,
an IV, mecanic mină , Viorel Paică, an IV, electromecanic de mină; instruiţi de ing.
Purcel Lucian, ing. Buda Aurelia, maiştri instructori: Ion Ivaşcu, Nicolae Terheci,
Romică Persu, elevul Alin Dobromirescu afirmându-se ca un poet talentat, el
alăturându-se unui absolvent precum Cornel Bălescu, actualmente electrician la
Jilţ Sud, un tânăr numai de 22 de ani, sfios dar profund, schimbul de experienţă cu
directorii de licee, grupuri şcolare industriale şi şcoli profesionale din 23 aprilie
a.c. s-a constituit într-o izbândă absolută referate susţinând domni Adrian Gorun,
inspector general al Inspectoratului Judeţean Gorj şi Ion Gr. Dădălău, directorul
instituţiei-gazdă, la şcolile din Cojmăneşti, Croici, Ştiucani s-au efectuat reparaţii
capitale, la Slivileşti – hidroizolaţii; la Raci, Bolboşi, Dragoteşti, s-au amenajat
grupuri sanitare; la Valea II, şcoala s-a inaugurat într-o baracă metalică stil
Somalia, altă soluţie neexistând la acea oră, la Grupul Şcolar Industrial Minier
Mătăsari s-a înfiinţat o fundaţie cultural ştiinţifică „Murmurul Jilţului”, care a
editat revista „Murmurul Jilţului”, în trei numere şi care a realizat întâlniri cu
scriitori gorjeni, spectacole ş.a.m.d.
Grupaj realizat de ION POPESCU,
Gorjeanul nr.2132, sâmbătă 7, duminică 8 iunie 1997

58
 GUSTUL AFIRMĂRII

Spaţiul cultural al Gorjului a fost brăzdat de o nouă publicaţie: „Murmurul

Jilţului” – expresie a unor fecundări stări creative la Liceul din Mătăsari.
De ce revista este interesantă şi ne place.
Din câteva pricini. Deşi, greul editării şi tipăririi revistei aparţine prof. de
româna D. Dădălău (şi probabil, altor profesori), aceştia cu discreţie se retrag din
calea „torentului” creator al unor tineri înzestraţi într-ale rostuirii cuvintelor şi
ideilor…
Scrisul în sine poartă tainice virtuţi şi gesturi de entuziasm responsabil
din partea celor care îndrăznesc să-şi afirme destinul, spiritul în văzul public. Iată
cum dascălii de ispravă stimulează şi provoacă stările de zvâcnire naturală către
competiţia râvnită, spre de nemărginiri creatoare şi dialog în lumea Cetăţii.
Ce e mai plăcut şi esenţial în acest parcurs adolescentin ( dincolo de griji
apăsătoare şi dezordini cotidiene ) decât să „constrângi” propria ta fire la creaţie,
izvor de nobilă libertate al generaţiei tinere… Frumoasele scrieri ale grupului „Trio
adolescenţa” au arta unei limpezi profunzimi şi profitabile comunicări. Aceşti
tineri cochetează cu sensul existenţei primordiale, cu însufleţite metafore…
Redactorii acestui periodic au stil propriu, au „tensiuni” filozofice cu larg
orizont de cunoaştere („Nimeni nu poate fi fericit de unul singur”, ori „ Numai
când prin gândul tău te înalţi deasupra tuturor, te vei putea cunoaşte pe tine însuţi”
– Elena –Lorena Ghiţan)
Una din bucuriile mele ca editor al „Fluidului roditor” s-a înfiripat din
binecuvântarea unui „botez” poetic, debutul lui Alin Dobromirescu, tânăr capabil
să dea forme îndrăzneţe propriei visări… Voi, dragi prieteni „atacaţi” viaţa cel
mai puţin cu două – trei soluţii, mijloace profesionale… Căutaţi să fiţi remarcaţi
prin elanul unei generozităţi care se poartă din ce în ce mai rar astăzi.
Cultivaţi prietenia dezinteresată şi bucuraţi-vă de harul creator. Vă doresc
neastâmpărul găsirii „ cuvintelor potrivite” şi forţa imaginaţiei de a sparge cursa
unor erori, farse evidenţe, care din nefericire, umbresc feţele bunului adevăr…
Salutul prieteniei mele grupului de redactori –vitalitate şi vise împlinite
lui Radu Cristian, Elenei Ghiţan, lui Alin D. şi lui Ştefan C. , Oanei Corega
şi Georgetei Copăcescu, lui Dan Mohora şi Adelei K, Ramonei Covaci, Mariei
Oaie, Adrianei Purcel, Elenei Valea etc.

Doru V. Fometescu
25.12.1996 Tg-Jiu

59
SPRE MAI PUŢIN

Prin ritmurile mele largi şi mari

Aş vrea să mă îndrept spre mai puţin,
Cât umblu după zarişte-n zăvoi
Tot freamătă nostalgic un arin…

Cândva, acest imperiu de senin

Mama mi-l dăruie cu-atâta grijă,
Dar vremea lasă pete chiar în crin
Şi-n suflet parcă mai pătrunse-o schijă…

Ce lucru-n filigran să fii onest

Când luminile importă flecăreală
Şi-i zumzet aspru între est şi vest…

Eu caut să rup lanţul de răceală

Cu un poem – umilul meu protest –
Către mai mult nu-i poate nici o fală!

Asemenea crinului te dărui

Din mângâieri şi spasm se-ntrupă

Miracolul durabil şi subtil
Iar din visări râvnita cupă
Se-nalţă printr-un suflet de copil…
Durerea stranie, iscoadă rea
Incendiază nopţi, gând teafăr,
În timp ce tu deszăvorăşti calea
Vibraţiei de bine din luceafăr…

Nădejdi ca nişte frezii le cultivi

În inimi viscolite de – aterom,
Cu corbele-ţi miresme stărui,

Desfaci verigi la timpii maladivi,

Tu binefăcător, sensibil om
Asemenea crinului te dărui
60
 Doru V. Fometescu

Gânduri la început de drum…

Izvorâtă dintr-o sete de absolut a unui grup de adolescenţi care sunt în căutarea
unei identităţi, picătura de rouă adunată de pe lângă apa Jilţului şi pusă în curcubeul
soarelui afirmării vine să îmbogăţească universul literelor gorjene.
Personalitatea celor care, ca şi la catedră, şi în timpul de dincolo de preocupările
didactice rămân tămăduitori ai sufletelor avântate este girul acestei reuşite, numită
sugestiv „Murmurul Jilţului”.
Ca de fiecare dată, când ne aflăm în faţa unor strădanii izvorâte din suflete
nobile şi acum ne manifestăm bucuria că, şi la izvoarele Jilţului, se nasc oameni
iubitori de frumos.
Sincere felicitări elevilor şi inimoşilor lor dascăli care, prin strădania lor, au
reuşit să ne înfrumuseţeze, pentru o clipă, viaţa.
Fie ca asemenea momente să dăinuie peste timp!

Inspector şcolar
Profesor DĂNESCU Mircea

INIŢIATIVA DE LAUDĂ

Într-o împrejurare tristă, când am petrecut pe ultimul drum pe regretatul

învăţător pensionar Nelu Dănescu, părintele profesoarei de limba şi literatura
română Doina Hoară de la Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari şi profesorului
Mircea Dănescu, inspector şcolar, mi-a fost dat să aflu de la profesorii Dumitru
şi Ion Dădălău că la 1 decembrie 1996, în instituţia venită să pregătească oameni
ce vor lucra în bazinul carbonifer al Gorjului a apărut o nouă scânteie de lumină
– revista „Murmurul Jilţului”.
Vestea acestui eveniment a avut menirea să uşureze oarecum durerea pricinuită
de stingerea unui dascăl,şi să-mi sporească încrederea în dascălii din a căror
iniţiativă în Gorj, o nouă flacără va spori lumina stelelor şi minţilor omeneşti.
Am cercetat cu mult interes numărul 2 al revistei amintite, în posesia căreia am
intrat prin bunăvoinţa ctitorilor ei şi înainte de orice, o frumoasă impresie mi-a
făcut iniţiativa menită să descopere, să formeze şi să lanseze tinere talente. Sunt
convins că iniţiativa acestora îşi vor da roadele peste ani, lăstarii care se vor hrăni
din revistă vor ajunge falnici stejari sau brazi – oameni de seamă – ai Gorjului aşa
61
cum au cunoscut atâţia alţii şi până acum.
Numai cuvinte de laudă pentru colaboratorii şi susţinătorii ei, dar mai ales
pentru iniţiativă.

Prof. pensionar Gh. DĂNESCU

Crasna – Gorj

Domnule profesor,
Am vrut să vă scriu mai de mult câteva rânduri pentru a vă felicita pentru
această izbândă.
Este un lucru minunat şi ar fi bine ca acest „murmur” să dureze cât mai mult
şi să ducă un glas al culturii şi luminii de pe Jilţuri.
„Un „murmur” fin se-aude azi prin văi
E-un murmur, cutezător, din suflet de flăcăi
Un murmur ce puternic va vibra
Nu azi, nu mâine, ci…cândva”

Prof. CĂPITĂNESCU Nicolae

DE LA PUBLICAŢIILE CU CIRCUIT ÎNCHIS LA PUBLICAŢIILE

ŞCOLARE DE MARE ANVERGURĂ

Se cunoaşte faptul că ţinutul Jiului de Sus a ţinut nestinsă flacăra apariţiei

presei încă din al treilea deceniu al secolului al XIX –lea datorită condiţiilor
istorice cunoscute.
Având drept corolar ilustrele înaintaşe revistele: „Amicul tinerimei”
(1895) – prima publicaţie şcolară din România, „Jiul literar – ştiinţific”,
„Gorjul literar”, au apărut o serie de reviste şcolare „despre elevi şi nu numai”
(pag.138 – pag.186), deci şi cu caracter didactic.
După „ Jiul” a liceului „ Tudor Vladimirescu” „Liceenii”, revista liceului
Novaci (1994), „Adolescenţii” a liceului Industrial Motru (1995), „Cuget liber”
a Grupului Şcolar „Gheorghe Magheru”(1995), „Spre înalt” a Şcolii Gimnaziale
„Gheorghe Tătărăscu” Tg-Jiu (1996), „Studium” a liceului „Ecaterina Teodoroiu”
(1996), a apărut „Murmurul Jilţului”, la Liceul Mătăsari, o publicaţie şcolară
de mare anvergură, demnă de consemnat în istoria presei gorjene, ediţia a II-a,
revăzută şi adăugită, se află în curs de apariţie.
Apreciind revista în mod deosebit, consemnăm în nr. de faţă art.:

Domnule Mitică,
62
 Doresc a-ţi transmite expresul meu salut prietenesc.
Am aflat de la dl. Vasile Marinoiu, directorul Muzeului Judeţean, că ai scos
la Mătăsari o revistă, pentru care te felicit. Numai că trebuie să ajungă un
exemplar şi la mine.
Şefa librăriei „Mihai Eminescu” dinTg-Jiu, mi-a spus că eşti un
colecţionar şi cumpărător de carte gorjeană. Doamna Domnica Iacobescu nu
mi-a putut spune dacă ai luat şi „Istoria Presei Gorjene” pe care am scos-o eu
în 1994, fiindcă îmi trimiteai revista ca s-o cuprind în ediţia a II-a, revăzută şi
adăugită.
În plus lucrez la „Dicţionarul scriitorilor gorjeni, de la origini şi până în
prezent” (o contribuţie la scrierea istoriei literaturii gorjene). Recent am scos o
plachetă de versuri sentimental – familială de tinereţe „Inscripţii în clepsidra
timpului”, aidoma „Ritmurilor incandescente”, îngrijite de tine, în 1979, la
care am făcut referire în capitolul „Publicaţii gorjene cu circuit închis”, din
„Istoria presei gorjene”.
Ţi-am publicat în Ager, nr.48, debutul unui elev, Alin Dobromirescu. Cu
stimă şi aleasă consideraţie
I. Tarbuc

Ne scriu absolvenţii liceului

Destin

Fiindcă proaspăt înfiinţata revista „Murmurul Jilţului” a fostului meu liceu

mi-a oferit posibilitatea ca între paginile ei să-şi găsească locul şi articolul meu
despre facultatea la care sunt student,nu am scăpat această ocazie şi iată-mă, deci,
scriind aceste rânduri.
Aşa cum este firesc şi politicos, înainte de toate trebuie să mă prezint.
Mă numesc Mugurel Popescu şi aşa cum am spus mai sus, sunt un fost elev al
Liceului Industrial Mătăsari pe care l-am absolvit în anul 1996.
Lăsând la o parte perioada claselor primare şi a gimnaziului, pot să vă spun că
după susţinerea examenului de treaptă - sigur promovat - am urmat perioada de
patru ani a liceului cu profilul electromecanic de carieră.
Ca orice absolvent de liceu care doreşte să meargă mai departe, şi visul meu
a fost de a-mi continua studiile şi a-mi desăvârşi cultura proprie,să-mi fac un
scop în viaţă pentru care să-mi mobilizez întreaga putere de creaţie, forţa de
muncă, pasiune chiar şi mai ales cunoştinţe, ca în final toate eforturile să-mi fie
răsplătite cu o viaţă mai bună, un trai mai decent şi mai ales multe satisfacţii pe
plan profesional.Chiar dacă o parte a visului meu
63
 s-a împlinit totuşi nu sunt pe deplin împăcat, nu am satisfacţia pe care mi-
aş fi dorit-o, datorită faptului că neşansa m-a dus să studiez dreptul în cadrul
învăţământului particular.
Sunt student la o facultate particulară de drept care face parte din aşa numita
‘’Academie Hercules” din Băile Herculane.
Este o unitate de învăţământ superior despre a cărei existenţă nu am ştiut nimic
până anul acesta când am susţinut examenul de admitere în această facultate.
Nu ştiu cine e în spatele acestei instituţii, nu ştiu care-i sunt interesele si dacă
acestea vizează într-adevăr dezvoltarea învăţământului superior şi pregătirea unor
mari jurişti, sau nu urmăreşte altceva decât dobândirea unor interese materiale
sau de altă natură.
Ceea ce vă pot spune este ceea ce am observat eu în perioada unui semestru de
când sunt student al acestei facultăţi.
Îşi desfăşoară activitatea doar de trei ani, nu există un sediu propriu-zis -
mă refer la o anumită clădire, aşa cum suntem obişnuiţi, cu secretariat, sală de
cursuri, birouri etc., ci locul acestora este luat de câteva încăperi care ţin loc de
sala de cursuri, birouri s.a.m.d., în interiorul Hotelului “Dacia”.
Facultatea are un singur profil – dreptul juridic.
Cursurile se desfăşoară la sfârşitul săptămânii, mai precis de vineri după-
amiază până luni. Studenţii sunt cazaţi la acelaşi hotel, evident la un preţ mai
redus.
În prezent, în anul I, facultatea are aproximativ trei sute de studenţi. Despre
cadrele didactice vă pot spune că majoritatea au pregătirea juridică de specialitate,
mulţi dintre profesori provin de la facultăţi de renume din Bucureşti, Cluj-Napoca,
Craiova, laşi etc.
Ceea ce mă interesează şi pe mine ca pe orice alt viitor candidat care doreşte
să se înscrie la această facultate, este dacă ea este acreditată. Până în momentul
de faţă nu este acreditată dar există promisiuni. Cu privire la taxa de susţinere a
studiilor vă pot spune că reprezintă o sumă foarte mare, cel puţin mie aşa mi se
pare, respectiv, nouă sute de mii de lei pe an, plus cheltuielile suplimentare pentru
cazare, masă etc.
Însă cu eforturi susţinute depuse de părinţii mei, aceasta nu ar fi cea mai stringentă
problemă. Ceea ce mă nelinişteşte pe mine ca şi pe majoritatea studenţilor este
incertitudinea de a găsi un loc de muncă după terminarea studiilor.
Fiind o facultate particulară, studenţii săi nu se bucură de aceleaşi privilegii
ca cei ai uneia de stat, ci dimpotrivă, întâmpină multe greutăţi până ajung să
fie recunoscuţi ca absolvenţi ai unui sistem de învăţământ superior, Există
foarte multe obstacole în faţa unui student la particular, reprezentate mai ales de
nenumăratele şi interminabilele examene.
Pentru că după patru ani de studii la “particular” urmează un an cu statul dar
nu înainte de a susţine o serie de examene de selecţionare, şi abia după acest an
64
urmează alte examene în urma cărora se obţine licenţa. Nici aceasta nu ar fi o
problemă foarte grea, dacă ar exista seriozitate si lipsă de interese a celor care au
înfiinţat această instituţie.
lată aşadar câteva dintre motivele dezamăgirii mele. Bine, acum o să-mi
spuneţi că nu trebuia să aleg această facultate. Nu am ales această facultate pentru
că am dorit, ci pentru faptul că nu am avut
şansa ca în anul acesta să fiu student la stat. Bineînţeles nu la orice facultate,
ci la facultatea de drept.
Am avut încă de mic tendinţa de a sluji ideea de justiţie, dreptate, adevăr.
Pentru mine a împiedica pe cineva să facă un rău altcuiva de orice natură ar
fi fost răul - a fost un principiu care m-a călăuzit încă de când am început să
conştientizez binele şi răul, adevărul şi dreptatea, moralul si imoralul.
Nu am vrut şi nici n-o să renunţ să studiez şi să-mi îndeplinesc visul pe calea
cea dreaptă – adică reuşita la stat - am vrut şi am crezut că pot să reuşesc pe
cealaltă cale - învăţământul particular.
Însă, această convingere a devenit imprevizibil nesigură. Îmi păstrez, şi îmi
adun totuşi forţele pentru o nouă încercare, în urma căreia să pot să-mi îndeplinesc
menirea în viaţă. Vreau să închei
aceste rânduri, nu înainte de a ura tuturor viitorilor candidaţi la “studenţie’
succes - şi a mulţumi domnului profesor de limba română, cu care am avut şansa
unică de a studia în liceu şi spun aceasta fără
lipsă de modestie, cel care, pentru mine cel puţin, a constituit un exemplu
întruchipat al profesorului perfect dar şi al unui om nobil de la care am deprins
valori morale şi spirituale, care acum îmi sunt de un real folos, pentru că m-a
învăţat să apreciez literatura română,arta în general şi totodată m-a iniţiat în
domeniul acesteia. Vreau să vă mărturisesc că, la îndemnul dumnealui am început
să scriu, să îndrăgesc mai mult poezia si să înţeleg mai bine cugetările abisului
fiecărui om, aşa cum eu am ocazia să mă adresez dumneavoastră, dragi elevi,
foşti profesori, foşti colegi şi prieteni prin intermediul cugetării mele exprimată
în aceste rânduri.
Doresc să urez în mod special viaţă lungă, subiecte interesante si cât mai multe
apariţii, revistei „Murmurul Jilţului” prima revistă proprie a liceului din Mătăsari
rezultat al efortului de acum binecuvântatului profesor de limba română Dădălău
Dumitru cât şi al unor elevi din clasele a X-a, a XI-a şi a XlI-a.
Las la latitudinea dumneavoastră, a cititorilor, aprecierile pe marginea temei
“învăţământul particular” pe care eu le-am ilustrat cu un exemplu concret.

Vă mulţumesc,

Mugurel POPESCU,
student anul I
65
 Facultatea de Drept Herculane

Scrisori de la Fiii Jilţului

Dragii mei,

E mult timp de când nu mai ştiu nimic despre d-voastră. M-am gândit să vin
la Mătăsari, dar n-am putut, pentru că în sesiunea de vară am avut unsprezece
examene şi am terminat abia pe 16 iulie. După sesiune, am început să învăţ pentru
admitere, ca să intru la buget. Mi-a fost mai uşor, pentru că ştiam deja materia.
Când m-am înscris, mi s-a spus că indiferent de ce facem la admitere, intrăm în
anul al II – lea. Apoi, cu trei zile înainte de examen a venit o nouă „lege”, prin
care, dacă intram la buget, mergeam în anul I şi nu în anul al II-lea, deci anul
deja făcut nu mai avea nicio importanţă. Câteva colege de-ale mele au renunţat la
examen, pentru că aveau o situaţie mai bună acasă şi nu au vrut să repete anul.
Eu am mers mai departe şi am intrat a patra la buget, din zece locuri şi
treizeci de candidaţi. M-am bucurat gândindu-mă la faptul că nu mai plătesc
atâţia bani, dar sunt tristă pentru că am pierdut anul, pe care-l terminasem cu
media 9,30; m-am despărţit de colegi, ca să nu mai vorbesc de faptul că am
cheltuit aproape douăzeci de milioane de lei degeaba.
Acum am dreptul să iau bursă, am legitimaţie de transport, pe care nu o
aveam până acum şi cel mai important este faptul că nu mai dau atâţia bani de
acasă (cine ştie cât ar fi crescut dolarul până în anul al IV-lea).
Nu ştiu ce credeţi d-voastră despre alegerea mea, dar nu prea am de ales.
Dacă ai mei ar fi fost salariaţi, probabil că aş fi mers mai departe cu taxă, dar şi
aşa e foarte greu.
Săptămâna viitoare trebuie să aduc la Craiova, pentru că se fac cazările
la cămin şi acum, pentru că sunt la buget, o să plătesc puţin (250.000 lei era anul
trecut ‚pe lună).
Mami şi tati sunt sănătoşi, au pus în grădină roşii şi se pregătesc de piaţă.
Tae îmi dă bani şi zice mereu că vrea să trăiască şi el, că are pensie să mă ajute să
termin facultatea.
D-voastră ce mai faceţi? Cred că aţi stat liniştiţi în vara asta, pentru că
de astăzi începe iar şcoala şi munciţi foarte mult. Aş vrea să ştiu ce mai fac tanti
Lenuţa şi unchiul Ionel, cum se mai simt, dar nu am pe cine să întreb. Pe fete nu
le-am văzut de mai mult de patru ani, ştiu numai din ce mea-ţi mai spus d-voastră
despre ele.
În octombrie, de sărbătoarea „Fiilor Jilţului”, aş vrea să vin la d-voastră.
Până atunci să vă ajute Dumnezeu după sufletul d-voastră bun, să fiţi sănătoşi şi
să faceţi şi de acum încolo lucruri frumoase pentru şcoala din Mătăsari. Sărut-
mâna!
66
 Cu respect, Mari Oaie

Scrisoare deschisă

Stimaţi profesori, dragi elevi

ai Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari, judeţul Gorj.

„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc…”astfel îşi începea cunoscutul
povestitor, Ion Creangă, frumoasele sale „Amintiri din copilărie”, în care atât de
frumos ne descrie satul său natal, Humuleşti, şcoala din Fălticeni şi toate celelalte
întâmplări care s-au petrecut în timpul copilăriei sale.
Fără a avea pretenţia că mă compar cu „Homer al nostru”, mă gândesc şi
eu la drumul pe care l-am parcurs până acum, şi iată-mă scriind aceste rânduri
pentru primul număr al revistei liceului meu pe care, alături de alte generaţii,
l-am absolvit nu cu mult timp în urmă.
Îngăduiţi-mi, aşadar, să-mi prezint „cartea de vizită” pe care mi-am întocmit-o
până acum şi să mă fac cunoscut celor care nu mă cunosc încă.
Mă numesc Gureanu Puiu Florinel şi sunt născut în vara lui 1976 în oraşul
Motru, am absolvit şcoala generală cu clasele I-VIII din comuna Dragoteşti
în anul 1990, an în care am susţinut examenul de admitere în clasa a IX-a la
Liceul Industrial Energetic „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, liceu la care am
frecventat clasele a IX-a şi a X-a.
În clasa a XI-a m-am transferat la Liceul Industrial Minier Mătăsari, unde
am promovat clasele a XI-a şi a XII-a având ca dirigintă pe doamna profesoară
Dădălău Floarea. După absolvirea liceului am susţinut examen de admitere la
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu unde am fost admis în cadrul
Facultăţii de Ştiinţe Economice, la secţia Finanţe - Asigurări, în prezent fiind
student în anul III.
Vă mărturisesc că, iniţial, am vrut să intitulez acest articol „Drum către viitor”
în ideea că, elevii acestui liceu trebuie să înţeleagă că pentru a reuşi în viaţă este
necesar să parcurgi un drum pe care ne înscriem cu toţii odată ce ne naştem, drum
pe care în prima parte a lui suntem călăuziţi de părinţi, profesori, educatori…,
pentru ca apoi să-l străbatem cu propriile forţe şi cunoştinţe pe care le-am
acumulat în perioada în care am fost îndrumaţi de către cei care şi-au dedicat
viaţa acestui scop.
De aceea, daţi-mi voie să aduc un omagiu profesorilor mei, al căror păr albeşte
în sălile de clasă prin care generaţii de-a rândul s-au perindat şi pe care aceştia
s-au străduit să le îndrume şi să le ajute în alegerea unui drum cât mai favorabil
în viaţă, ajutor de care unii dintre noi, foştii lor elevi, ţinem cont mai puţin decât
s-ar cuveni, fără să ne dăm seama că acesta izvorăşte în primul rând din dragostea
67
dumnealor pentru elevii lor, şi în al doilea rând din responsabilitatea pe care
aceştia o poartă în educaţia elevilor la o vârstă fragedă.
Având în vedere schimbările prin care societatea românească trece în acest
moment, elevii din toate formele de învăţământ, în special cele preuniversitare,
trebuie să acorde o mare importanţă educaţiei şi în special învăţăturii pe care o
primesc aproape gratis, spre deosebire de tinerii din alte colţuri ale lumii care deşi
ar vrea, nu au unde şi nu au cu cine să înveţe.
În general, scopul pe care părinţii îl urmăresc prin trimiterea noastră la diferite
şcoli este acela ca în viitor să avem un trai liniştit şi fără griji, lucru care este
asigurat în mare parte de obţinerea unui loc de muncă bun şi stabil. Un lucru
important ţin să-l precizez este acela că nu are prea mare importanţă locul unde
ne pregătim pentru mai târziu, ci important este faptul că ne pregătim.
Iată, deci, cât de importantă este perioada pe care noi cu toţii o petrecem în
şcoală, importanţă pe care cei dinaintea noastră au cunoscut-o cu mult timp în
urmă, atunci când au dat naştere proverbului „Ai carte, ai parte”, proverb pe
care unii dintre noi l-au modificat şi adoptat la condiţiile actuale ale societăţii
româneşti „să ai carte, că parte îţi faci!”.
Deci, pentru a reuşi în viaţă trebuie depus un efort uriaş continuu, al cărui efect
va fi o viaţă mai bună, aşa cum noi toţi ne-o dorim. Nu cred că am autoritatea,
încă, de a spune altora ce să facă, însă sfatul meu dat, în special celor tineri, este
acela de a lua în serios această parte a vieţii lor pe care o petrec în şcoală şi la care
nu se mai pot întoarce mai târziu.
Sperând că am fost înţeles de cei cărora le-am adresat aceste rânduri, nu-mi
rămâne decât să le urez succes în tot ceea ce îşi vor propune şi să mulţumesc
cadrelor didactice din acest liceu pentru efortul pe care l-au făcut de-a lungul
anilor pentru a da multor generaţii lumină din lumina dumnealor. În încheiere
aş dori să primiţi înalta mea stimă şi consideraţie odată cu urarea ca revista
„Murmurul Jilţului” să dăinuie ani mulţi şi să adune în paginile sale gândurile,
ideile, părerile, talentul celor mai buni elevi ai şcolii. S-auzim numai de bine.

Al dumneavoastră,

Gureanu Puiu Florinel,

fost elev al Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari, student în anul III la
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.

Sfârşit şi început de drum

Desigur că nu există „reţete” universal-valabile în alegerea unui drum în viaţă,

dar atunci când în faţă ţi se deschid mai multe drumuri este imposibil să nu te
întrebi pe care e cel mai bine să apuci.
68
 Adolescenţa, această frumoasă vârstă, vârsta marilor întrebări, a visurilor, a
marilor speranţe şi adesea a marilor decepţii are nevoie de sfatul celor pe care
într-un fel sau altul, experienţa i-a învăţat.
În acest scop elevii clasei a XII-a A, conduşi de dirigintele şi profesorul lor
de limba şi literatura română, domnul Dumitru Dădălău, au avut organizată o oră
de dirigenţie cu totul specială, o întâlnire cu cadre cu munci de răspundere din
unităţile bazinului carbonifer al Jilţului, cu profesorii clasei, diriginţii de la liceu
şi nu în ultimul rând cu iubiţii noştri părinţi.
Domnii invitaţi ne-au împărtăşit gândurile şi experienţa de viaţă, acum cu mult
mai bogată ca în anii când şi dânşii treceau prin situaţii similare cu ale noastre şi
când ştiau dacă ceea ce doresc pentru viitorul lor, se va realiza.
A fost un dialog viu, o lecţie de viaţă de la care noi am dorit să aflăm de la
toţi invitaţii răspunsuri la întrebări de genul: ce şi cine v-a determinat să alegeţi
meseria de: profesor, medic, inginer, economist, jurist, poliţist; de ce sprijin
material aţi beneficiat din partea familiei şi în ce mod v-aţi pregătit pentru a reuşi
în tot ceea ce v-aţi propus; care sunt şansele noastre de încadrare în muncă dacă
nu vom reuşi în învăţământul superior şi vom rămâne numai la nivelul anilor
de liceu; ce reprezintă meseria de dascăl în ziua de astăzi; ce perspectivă vor
avea unităţile miniere din bazinul Jilţului ş.a.Toate acestea şi-au găsit răspunsuri
competente, concrete şi la obiect din partea domnilor: doctor Mihai Severineanu,
locotenent Sergiu Posea, director cu resurse umane la Sucursala Minieră Jilţ,
economist Cornel Cioancă, inginer Giuran Nicolae, directorul E.C.F.U. Jilţ,
domnului diriginte Dădălău Dumitru şi a diriginţilor prezenţi la întrunire:
Pârvulescu Nicolae, Tălîngă Valentin, Dădălău Floarea, Nişulescu Elisabeta,
Dădălău Luminiţa, Pădureţ Carmen, a părinţilor Kovacs Elena, Căruntu Nicuşor,
Corega Gheorghe, Ceauşescu Ion…
Cei prezenţi, prin răspunsurile date, au căutat să ne convingă de faptul că
în viaţă important e să faci ceea ce vrei şi să vrei să faci ceva, referindu-se la
aspiraţiile de viitor în vederea alegerii profesiei pe care orice tânăr doreşte s-o
practice încă din clasele primare.
Am înţeles mai bine că drumul reuşitei nu este uşor dar acolo unde este
muncă, unde s-a irosit timp, tinereţe şi trudă este imposibil să nu existe răsplată,
satisfacţii.
A fost o întâlnire de suflet, o întâlnire între generaţii de la care am plecat
cu convingerea că ştim ce avem de făcut, acum după ce gândurile ni s-au mai
limpezit.
Opţiunile noastre profesionale pe care domnul diriginte le urmăreşte începând
din clasa a IX-a, au cunoscut cu timpul destule schimbări.
Suntem conştienţi că „dintr-o cursă de patru mii de metri” ne aflăm pe ultima
sută de metri şi că numai prin perseverenţă vom deveni ceea ce ne dorim. În
viaţă şi în alegerea unei meserii este bine să ţinem seama de faptul că orice
69
muncă pe care o faci trebuie în primul rând să-ţi placă, să n-o faci din obligaţi sau
pentru o recompensă materială imediată, să fii bine pregătit(ă) pentru a fi cel mai
bun(ă) acolo unde doreşti să lucrezi, să fii convins(ă) de necesitatea socială, de
durabilitatea muncii pe care o vei face, să-ţi asigure pe cât posibil un trai decent.
Cei prezenţi au ţinut să ne convingă de aceste adevăruri şi să ne facă să
înţelegem că numai corelând aceşti termeni avem şanse de reuşită în viaţă.
Mulţumind încă o dată celui care a făcut posibilă această minunată oră de
dirigenţie care va rămâne mereu vie în sufletul meu şi al colegilor mei, şi anume
domnului diriginte Dumitru Dădălău, doresc să nu dezamăgim şi dacă bunul
Dumnezeu ne va ajuta, să avem şi noi ocazia să ne numărăm printre invitaţii
prezenţi la o altă oră de dirigenţie care cu siguranţă va avea loc în viitor.
Kovacs Adela

Universitatea de Vest Timişoara

În rândurile care urmează aş vrea să prezint câteva aspecte legate de viaţa

studenţilor din cadrul Universităţii de Vest Timişoara.
Mai întâi aş vrea să mă prezint celor care nu mă cunosc încă. Mă numesc
Săceanu Ion, m-am născut în anul 1976 pe 24 septembrie, în oraşul Motru. Am
absolvit clasele I-VIII la Şcoala generală Slivileşti, după care am urmat cursurile
liceale în cadrul Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari, profilul electrician
automatizări miniere.
Am absolvit liceul în anul 1995, după care am susţinut examen de
admitere la Universitatea de Vest din Timişoara, la Facultatea de Matematică –
secţia Matematică –Fizică, unde am fost declarat admis, în prezent fiind student
în anul II.
Trebuie să mărturisesc că meseria pe care mi-am ales-o este o pasiune a
mea încă din copilărie şi urmând cursurile liceale am aprofundat mai mult din
cunoştinţele de matematică şi fizică. Aceasta este datorită în mare parte dascălilor
din cadrul acestui liceu care mi-au îndrumat paşii în această meserie şi în viaţă.
Nu pot încheia aceasta frază fără a menţiona contribuţia importantă a fostului
meu diriginte şi profesor de matematică, domnul Grecu Ilie.
În continuare aş vrea să prezint Universitatea de Vest Timişoara şi
viaţa studenţilor din cadrul acestui institut de învăţământ superior. În cadrul
Universităţii de Vest Timişoara funcţionează mai multe facultăţi, şi anume:
facultatea de matematică, facultatea de fizică, facultatea de litere, istorie şi
jurnalistică, facultatea de ştiinţe economice, facultatea de drept, facultatea de
teologie, facultatea de arte plastice, facultatea de ştiinţe socio-umane.
La facultatea de matematică se găsesc patru secţii şi anume: matematică,
matematică–aplicată, matematică–fizică, matematică-informatică. În cadrul
fiecărei secţii, studenţii sunt împărţiţi pe ani de studiu, iar în cadrul fiecărui
70
an pe grupe, fiind echivalentul claselor pe liceu. În afara grupelor mai există
şi o organizaţie studenţească numită „Organizaţia studenţilor din Universitatea
Timişoara” la care studenţii pot adera sau nu.
În ceea ce priveşte disciplinele studiate acestea diferă în funcţie de profil
şi secţie, în primii doi ani asemănându-se foarte mult cu cele studiate în liceu,
urmând ca în anii III si IV să se studieze materiile specifice fiecărui profil. Fiecare
disciplină are repartizată un curs şi un seminar pe săptămână, având în general o
durată de două ore fiecare, iar la materiile de fizică, fiecare disciplină are repartizat
un curs, un seminar şi un laborator de trei ore pe săptămână. La curs, profesorul
ne prezintă fiecare disciplină, urmând ca la seminar să facem aplicaţii pe baza
notiţelor din curs.
O componentă importantă a vieţii studenţilor este petrecerea timpului
liber care îmbracă cele mai variate forme, de la citirea unor cărţi până la diverse
excursii la munte sau la mare.
Doresc ca după terminarea facultăţii să mă integrez în societate, să mă
prezint la concurs pentru ocuparea unui post în învăţământ şi cu propriile mele
forţe să-mi asigur existenţa care să depindă numai de mine.
În speranţa că rândurile mele, vor fi citite de generaţiile actuale şi viitoare, le
urez acestora succes, precum şi cadrelor didactice cât mai multă competenţă şi
perseverenţă în tot ceea ce întreprind şi vor întreprinde în viitor.
În încheiere aş vrea să adresez colectivului de redacţie al revistei „Murmurul
Jilţului” cât mai lungă continuitate.
Cu stimă deosebită,
SACEANU ION
stud. anul II. Univ. de Vest Timişoara

Răspundem întrebărilor dumneavoastră

Tudose Ionela, Rămescu Simona, Negrilă Ana, Covrig Liliana, Prună Costinela,
Niţu Ionela, Tutilă Claudia - XII B – Acum după ce aţi luat bacalaureatul la
geografie cu note mari şi foarte mari, aţi mai primit o consultaţie ştiinţifică la
banchetul de la Lainici de la profesorul de geografie de la Liceul ‘’Ecaterina
Teodoroiu”, credem că aţi aflat răspunsurile exacte la întrebările cu privire la:
înfiinţarea primei căi ferate din România, când a apărut prima data iluminatul în
ţara noastră, cea mai mare rezervaţie naturală din ţară, realizarea hidrocentralei
Porţile de Fier I şi II, construirea podului de la Cernavodă, prima mină de
exploatare a huilei, a aurului etc.
Manolache Florentina, IX B. Demonstraţi-ne că ştiţi să scrieţi corect
româneşte şi după aceea vă vom publica şi poezii în engleză.
Brebu Mihaela, VII B - Întrucât revista noastră are apariţie trimestrială,
horoscopul îl puteţi citi în alte publicaţii cotidiene. Despre bunele maniere învăţaţi
71
la dirigenţie.
Bilea Nicolae, II B - Numele cadrelor didactice care au contribuit la realizarea
revistei le veţi găsi uşor în paginile acesteia.
Bertea Maria, Duţă Gabriel, Pricorici Margareta, Sorca Mariana,
Lupuleţ Dan, II B, Racoceanu Cristinel, Gurăscu Claudiu, Spariu Alina,
Ghişa Emilia, Bălan Constantin, Stăniloiu Mirela, Ciorobea Claudiu,
Grama Ovidiu, Tănăsoiu Ionela, Tahman Mihaela – XI A, Crişan Elena,
Buzărin Florin, Gican Daniel, Albu Cosmin, Văcaru Eugenia, Păun Ramona,
Negrescu Aurelia, Nueleanu Adrian, Niţu Alina, Cireşescu Roxana, Enache
Camelia Adriana – IX B, Popescu Florida, Pampu Nicoleta, Şerb Elena,
Corega Oana - X A, Radu Ionela, Rusu Gina, Boceanu Dumitru, Enaştescu
Maria, Sperlea Constantin – XII A.
Citiţi cu atenţie toate numerele revistei noastre şi veţi găsi răspunsuri la toate
întrebările puse.
Popescu Cătălin, XII A - Întrucât ai luat bacalaureatul fără să “cotizezi”, sau
să dai “şpagă”, media aritmetică a făcut-o cine trebuia şi te-a declarat “admis”.
Teslici Mihaela, XII A - Daca n-ai să reuşeşti la facultate, să respecţi numai
un sfat din câte şi-am dat în patru ani. .
Căruntu Marius – XII A - Comuna Mătăsari va deveni oraş când vor hotărî
cei îndrituiţi s-o facă.
Dragotoiu Ramona, XII A - Puteţi face întâlnirea clasei şi mai devreme de
10 ani, dar să nu uitaţi, ca în această vară, să vă invitaţi dirigintele sau că orice
distracţie costă...
Copăcescu Georgeta, Schintee Silvestru, XII A - Vedeţi răspunsul dat
Mihaelei Teslici. Dacă doriţii alte sfaturi le discutăm la concret.
Viţelariu Lenuţa, XII A - în anul şcolar 1997- 1998 vor funcţiona şcoala
postliceală de normatori şi profilul informatică la clasa a IX-a.
Corega Oana, X A - Generaţia voastră va da bacalaureatul la şapte obiecte.
Până atunci mai e. Detalii la timpul potrivit.
Ghiţan Elena, Corega Oana, X A - Când aţi înfiinţat Fundaţia am simţit că
dealul e uşor de trecut când vrei să faci ceva în viaţă.
Stancu Daniela, X A - Da, revista Convorbiri literare se tipăreşte şi acum.
Treci pe la cabinetul de română s-o vezi. La cealaltă întrebare v-am răspuns la
clasă.
Pentru elevii claselor IX A şi X B. Întrucât numărul întrebărilor este foarte
mare şi greu accesibil, vom forma o comisie specială să vă dea răspunsuri
competente după anul 2000.
Bălan Ionuţ, Duţă Camelia, XII B, Hârceanu Marilena, XII A - Chiar dacă
aţi terminat liceul vă vom păstra, cu plăcere, de fiecare dată, câte un număr din
revistă.
Ciobanu Mihaela, VII B - Când vom avea instrucţiuni clare vă vom informa
72
exact despre examenul de capacitate.
Ţahman Ionuţ şi Truşcă Nicu, II B - Colectivul de redacţie este instruit şi
capabil să respecte legământul, cu sau fără mine, de a îndeplini ce şi-a propus.
Spre numărul 100.
Stăic Maria, II B - Ca în orice casă şi în liceul nostru mai sunt lucruri bune
de făcut.
Cârstenoiu Gheorghe, XI A - Liceul din Mătăsari este situat pe locul pe
care-l merită între liceele Gorjului. Să fii sigur şi mândru de acest lucru.
Buzărin Geta, XI A - Să lăsăm ca viaţa să confirme ceea ce vrei tu să afli.
T.D.

Domnule profesor,

După cum vedeţi am reuşit să găsesc poza despre care am vorbit. Cred
că versurile aparţin lui Darie Novăceanu cel care mi-a adus poza. Scrisul şi
semnătura sunt ale lui.
Ce scris cu roşu îmi aparţine. Dvs. vedeţi cum le interpretaţi. Cel care în
împrejurarea respectivă avea aparat de fotografiat şi era foarte încântat de
frumuseţea împrejurărilor in zona noastră şi de atmosfera creată de oamenii pe
care i-a cunoscut atunci a fost Marele dispărut, Marin Sorescu.
Eram hotărât să vă aduc personal poza. Vremea e aşa cum e şi nu-mi permite
să plec la drum. Sper însă să ne întâlnim în curând.
Mi-e dor de toţi cei de la Mătăsari pe care-i cunosc. Vă rog să le transmiteţi
din parte-mi numai urări de bine şi “La mulţi ani!”.
Prof. Ghiţă DĂNESCU
Director Şcoala Generală Radoşi,
Com. Crasna, Gorj

“Nu s-a văzut în vârf de munte,

Stând Ghiţă frunte lângă frunte,
Dar poza asta dac-o-ntorci
Vezi frunte-n frunte stând doi....
Darie Novăceanu

Şi replica:
“Aceşti doi porci care-i vedeţi
Au fost pozaţi de un mistreţ.
Când ei credeau că stau ca-n pat,
73
 Mistreţul, ţac! i-a şi pozat.”
Gheorghe Dănescu

Creionări de suflet
Dăscăliţa
... Floare şi zâmbet este chipul ei. Ca ziua, dimineaţa. Câte priviri nu-i mângâie
glasul? Câte inimi îi simt cuvântul? Fără ea, satul ar fi mut şi sărac. În lumea
amintirilor, locul îi este ocrotit anume, undeva, aproape de sanctuarul zeilor. Este
vocea generoasă şi plăpândă a trecutului, căreia fiecare localnic îi deschide cu
delicateţe raiul mărturiilor. Ea, dăscăliţa, este aceea care a mângâiat începutul
fiecăruia şi a mlădiat cu măiestrie, în ani şi ani, atâtea deveniri. Copilul din noi
răscoleşte taina acelui început. Parcă ar vrea să aibă în juru-i tot darul primit de
la spiritul ei neînduplecat de doruri şi visări. În duioşia cernită-n lungul anilor
de-nvăţătură. Înţelegem că nu-i cu putinţă şi ne liniştim, cu gândul că, noi, înşine,
suntem întruchiparea sfintelor ei poveţe. Ce limpede şi senin era cerul ochilor
ei! Ce blândă şi visătoare, privirea! Cât hohot de voioşie îi însorea faţa şi cât de
nălucă intra in jocul nostru! Vorba-i caldă şi catifelată aducea mereu, cu sine, fiorul
gândului curat. Nu am putut ghici niciodată frământările acelui suflet podidit de
bunătate şi risipit întruna peste creştetul nostru, acea tainică făptură, cu mâinile
potrivite pe trupul creionului, când căutam împreună calea primelor buchii din
alfabet. Eram prea copii şi nu puteam desluşi valma din tăcerea profetică a
dăscăliţei. Înfăţişarea-i demiurgică, învăluită de lumină şi blândeţe, ne veghează
încă pragurile vieţii. Pasul ei, domol şi legănat, repetând cărarea spre şcoală, mai
foşneşte încă în vestirile noastre despre zilele de
şcoală. Cântul, pierdut în glasuri firave, mai stăruie încă în melancolice aduceri
aminte. Cuminţenia acelui chip, cu fruntea drămuită de visări, cu ochi strălucitori
ca soarele, cu gura poleită de vorbe ştiutoare, face din amintirea dăscăliţei o
poveste lungă, pe care nu o poţi citi în viaţa toată.
Căutam oglinda izvorului ce-mi răpea din când în când farmecul şi bucuria
de-a asculta freamătul apei. în seninătatea lui, la zi de vară, regăsisem iarăşi,
pentru a câta oară, neliniştea acelor priviri.
Dincolo de altarul ochilor, parcă aud venind copilăria. Undeva, prin răscoliri
de memorie, ca o lumină de gând, se vede totuşi icoana frumoasei dăscăliţe.
Câtă mirare!
ION ELENA
Târgu-Jiu, 30 octombrie 1997

74
 CĂTRE REDACŢIA „MURMURUL JILŢULUI”

Domnule prof. Dădălău, încep această scrisoare prin a-mi cere scuze pentru
felul în care vă trimit această poezie, de fapt, aşa-zisă poezie. Asta nu se poate
numi poezie în comparaţie cu ale lui Dobromir Alinescu, care sunt adevărate
creaţii. Aceste rânduri reprezintă de fapt un salut pentru prietenii mei care se
pare că m-au uitat (nici măcar nu-mi mai scriu). Sper însă că felul meu de a le
arăta că nu i-am uitat le va aminti de mine. Dacă veţi considera că această poezie
are (în ciuda faptului că nu prea seamănă a poezie) totuşi o semnificaţie şi o veţi
introduce undeva, în paginile revistei “Murmurul Jilţului” (dacă mai există), îi
veţi găsi dvs., domnule profesor, un titlu corespunzător.

Dacă pentru ea nu este loc în revista “Murmurul Jilţului” îmi permit a vă

cere măcar să i-o înmânaţi doamnei diriginte, fostei doamne diriginte, Floarea
Pamfiloiu...
După cum am spus, nu sunt Eminescu, nu scriu poezii (asta este a patra), tot ce
am scris în acele câteva rânduri sunt doar sincer-ele mele gânduri şi sentimente
pe care am vrut să le exprim într-un mod ritmic, aşa cum mi-am imaginat că dvs.
v-ar plăcea. Nu ştiu dacă am reuşit. Sper însă să primesc vreun răspuns de la foştii
mei colegi (şi prieteni).

Prietenilor mei

Există zile adesea

Când stau şi mă gândesc. Mă-ntreb:
Atunci când am plecat
Am zis doar “Mă duc, vă părăsesc” ?

La puţin timp, după aceea,

Treptat, încep să-mi amintesc
Ce mult atunci v-am strâns în braţe
Ce des v-am spus cât vă iubesc

Stau câteodată,
Şi-ncerc să-mi amintesc... de voi,
Dar, straniu, în mintea mea
Înfăţişarea nu v-o mai găsesc.
Să fie oare, că pe de-o parte
Mereu încerc ca să vă uit
Şi chipurile voastre toate
75
Nu vreau atunci să le mai văd?!..
lonela, Bianca, Alexa, Mircea...
sunteţi doar nişte nume
Mi-e dor de voi, mi-e dor, pe lume
Acum, când mă gândesc
Voi sunteţi doar o amintire... ce veşnic

Va fi în mintea mea.
dar chipurile voastre, toate
aproape că... nu le mai pot vedea.
Ştiu că, tot ce eu vă spun
Vă pare vouă a fi banal
Fără de rost sau de-nţeles
Poate că numai eu mă înţeleg.
Aşa e când re duci departe
Şi te gândeşti la tot ce-a fost
Te porţi ciudat, sau...mai aparte.
Căci nimeni nu mă înţelege
Nimeni nu-i de-a mea părere
Cum să-nţeleagă mama?
Când ea-i atât de ocupată... încât cu ea,
Nu poţi vorbi mai... niciodată.
Deseori sunt tristă, îngândurată.
Aş vrea să vin acolo
Să vă văd
Dar, sigur, ar însemna o altă amăgire

Nu m-am gândit nicicând că pot avea

Aşa de mulţi prieteni
Şi-apoi, după puţină vreme
Să nu mi-i mai amintesc
Când mă gândesc la voi, mă bucur
Dar, degeaba m-amăgesc.
Nu ne vom mai vedea nicicând
Cu toţi
Nu vom mai fi, nicicând aceeaşi gaşcă.
Aceleaşi clipe, amintiri
Nu le vom mai retrăi.
Dar inima-mi e plină
De strânse prietenii
76
 Voi veţi uita, desigur
C-am fost vreodată, acolo,
Eu însă niciodată nu voi putea uita
C-o bună parte-a vieţii
Acolo-am petrecut-o.
Sper însă că veţi voi vreodată
La mine să veniţi.
Vă implor chiar, prieteni,
Veniţi, dacă puteţi.
Florin, Monica, Doina
Mi-e dor de voi, de toţi.
Nu sunt Eminescu, nu scriu poezii
Doar o amintire vă pot dărui
Dac-aş fi cât un pitic
Aş intra, aici, în plic
Şi când plicul va fi rupt
Aş ieşi să vă sărut.
De Sahara cea pustie
Se va transforma-n câmpie,
De Dunărea va seca
Ori de munţii ar dansa,
Nici atunci nu v-aş uita!

Ana-Maria Bud, Şc. Gen. Obârşia Veche, jud. Olt

RADIO OLTENIA CRAIOVA, transmite:

INVITAŢIE LA LECTURĂ

Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari şi-a îmbogăţit zestrea culturală

în urmă cu câtva timp, cu ediţia specială a ziarului „Murmurul Jilţului”, editat
în cadrul fundaţiei cu acelaşi nume, avându-i conducători pe domnul profesor
Dumitru Dădălău şi Alin Dobromirescu. Am spicuit câteva titluri de articole care
considerăm că merită a fi ascultate. Astfel pe prima pagină, reţin atenţia cititorului
articolelor: „Liceul din Mătăsari- Şcoală model pentru instituţiile de învăţământ
din Gorj”, articol semnat de prof. drd. Nicolae Mischie- preşedintele Consiliului
Judeţean Gorj, în care domnia sa laudă capacitatea şi dăruirea de a fi oameni
cinstiţi şi drepţi şi de a realiza ceva pentru ei şi pentru societate.
Tot pe prima pagină reţine atenţia şi articolul „În ghiozdanul fiecăruia
stă un baston de mareşal”, articol semnat de conf. univ. dr. Pantelimon Manta,
77
prefectul judeţului Gorj, articol care adresează elevilor şi locuitorilor mătăsăreni,
în care enumără unele dintre obiectivele care s-au realizat şi altele care urmează
să fie realizate în viitorul apropiat.
Domnişoara Elena Ghiţan, redactor şef al revistei „Murmurul Jilţului”,
face o trecere în revistă a principalelor momente prilejuite de „Sărbătoarea Fiilor
Jilţului”, de-altfel prima sărbătoare care va rămâne o amintire atâta timp cât
sufletul va fi tânăr, aşa cum spune autoarea articolului.
În paginile 2 şi 3 sunt impuse câteva titluri de articole printre care: „Viaţa
socială - câmpul de verificare a sensibilităţii în care se răvăşeşte infinitul nostru
lăuntric”, autorul articolului fiind domnul profesor Ion Gr. Dădălău, organizatorul
şi iniţiatorul învăţământului liceal, postliceal şi de maiştrii, profesional din
Mătăsari, fost director al Liceului Mătăsari timp de aproape 19 ani de zile.
Apoi articolul semnat de Constantin Purcel, primarul comunei Mătăsari,
aflat sub genericul „Mătăsari mândria noastră”, cu o referire la evoluţia în timp a
localităţii gorjene.
Am mai reţinut pentru dumneavoastră, stimaţi ascultători, ca să vă
atragem pofta de lectură, pentru a răsfoi ediţia specială a ziarului „Murmurul
Jilţului”, câteva titluri: „respect şi recunoştinţă înaintaşilor noştri”, de profesorul
pensionar Constantin Panfiloiu, „Muzeul Jilţurilor din Mătăsari – o nouă instituţie
culturală”, autor profesor Vasile Mrinescu – director al Muzeului Judeţean Gorj,
„Miss Boboc 1998” – concurs câştigat de eleva Otilia Tucă da la clasa a IX-a,
articol semnat de domnişoara Oana Corega.
În pagina 4 se face recenzia cărţii lui Nicolae Dragoş – „Copacul din vis”,
apoi articole semnate de tinere talente, dintre care amintim: „Există conflict între
generaţii?!...”, „Noaptea mătăsăreană”, „Majoratul” şi altele. V-am prezentat,
stimaţi ascultători, câteva articole din ediţia specială a ziarului editat de Fundaţia
„Murmurul Jilţului”. Sperăm că, dumneavoastră veţi găsi şi alte generice
interesante şi, tocmai de aceea, vă invităm la lectură.
14 decembrie 1998
MIRCEA ARDEIU – Directorul Grupului Şcolar Industrial Minier
Motru

„MURMURUL JILŢULUI” LA A PATRA APARIŢIE

Din ce în ce mai interesante şi mai incitante articolele apărute în numărul 4/1997

din revista Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari - “Murmurul Jilţului”.
Ţinem să-i felicităm pe tinerii redactori ai acestei reviste care demonstrează că
un lucru bun se poate face oriunde există entuziasm şi talent.
Revista “Murmurul Jilţului” este un exemplu care dovedeşte că “se poate”,
chiar dacă nu sunt bani, chiar dacă tranziţia este apăsătoare. Cuvintele cuprinse în
numărul 4 al revistei de redactorii acesteia ne fac să credem că aceasta va dăinui
78
multă vreme, atât ea cât şi Fundaţia “Murmurul Jilţului”: “Această merituoasă
realizare este rodul unei munci continue, a unei ambiţii înverşunate şi totodată
rodul dragostei de frumos, de nou, de artistic” (Elena Ghiţan - red. şef
“Murmurul Jilţului”);
“... Iată că, în locul unde nu s-a întâmplat nimic, începe să se întâmple ceva,
binecuvântate focuri de artificii răzbat prin ceaţa nepătrunsului spre luminarea
zărilor celeste, spre înfrumuseţarea frumosului, spre înmugurirea lăuntricelor
latenţe” (Alin Dobromirescu - red. Şef adj.)
În paginile revistei găsim materiale de o înaltă ţinută în care tineri şi vârstnici,
elevi şi profesori îmbogăţesc zestrea culturală a acestui judeţ cum ar fi: „Eminescu
la Floreşti” – interviu cu directorul muzeului „Mihai Eminescu” din Floreşti;
„Autografe pe genunchi” de Ion Popescu şi Doru V. Fometescu; „Inscripţii
în temelia istoriei” (material publicat în „Gorjeanul” nr. 2137); „Paşii spre
maturitate” – scrisori de la absolvenţii liceului; materialele publicate şi gândurile
adresate de diferite personalităţi ale Gorjului Fundaţiei şi revistei „Murmurul
Jilţului”; mesaje ale elevilor care susţin pentru mai departe eforturile colegilor
lor; poezie şi multe alte gânduri – gânduri frumoase.
Poate că toate acestea au fost cel mai bine exprimate în poezia „Gânduri
pentru Murmurul Jilţului”, scrisă de preotul Constantin C. Purdescu, aflată în
paginile revistei:
„În Murmurul Jilţului găseşti
O speranţă a gândurilor curate,
Ale unor oameni dornici de muncă şi înţelepţi,
Ale unor elevi străluciţi cu dorinţă de carte”.
Felicitări colectivului de redacţie pentru înalta ţinută a acestei reviste şi nu în
ultimul rând domnilor profesori care au ştiut că acolo unde pui suflet, totul este
posibil. „La cât mai multe numere!”

“MURMURUL JILŢULUI”

A văzut de curând lumina tiparului revista “Murmurul Jilţului”, revistă

a Fundaţiei Cultural Ştiinţifice cu acelaşi nume, aflată în acest al doilea an al
existenţei sale ia numărul 4. Pentru cei interesaţi vom spune că, fără a folosi
vorbe mari, apariţia acestei publicaţii a fundaţiei nu ar fi posibilă fără aportul unui
colectiv bine închegat, ambiţios ce cuprinde deopotrivă tineri şi vârstnici, conduşi
de aceleaşi idealuri şi căutări pe tărâmul spiritualităţii într-un cadru propice:
Grupul Şcolar Industrial Mătăsari, instituţie reprezentativă a învăţământului
gorjean.
Revista, aşa cum apare ea graţie conţinutului său diversificat, bine centrat pe
activităţile, preocupările, obiectivele de viitor ale fundaţiei şi inspiratei realizări
grafice, merită toate aprecierile şi dacă mai punem la socoteală şi faptul că în
79
paginile sale semnează alături de elevi şi profesori o serie de personalităţi ale
culturii gorjene, putem afirma că este o revistă valoroasă, plasându-se la loc de
cinste pentru cele mai reuşite reviste şcolare din judeţ.
Felicitările noastre tuturor acelora care au trudit şi mult succes în realizarea
programelor de viitor ale fundaţiei!
Aşteptăm, plini de interes, încă de pe acum, apariţia numărului viitor al revistei
şi suntem convinşi că vom avea posibilitatea de a participa la manifestările de
marcă ale acestor oameni inimoşi.

GHEORGHE STRÂMTU
Opinia, 290.

SĂ NE AJUTĂM COLEGUL ÎN SUFERINŢĂ

Pe când eram elev la liceu, aşa cum sunteţi voi acum, dragi mătăsăreni,
într-o clasă paralelă, am cunoscut un coleg, care avea un comportament ciudat.
Stătea retras, nu vorbea cu colegii, la masă doar ciugulea din mâncare, avea o
înfăţişare bizară. Stând de vorbă, am aflat despre situaţia lui tragică din familie:
mama decedată, tatăl alcoolic, încă trei fraţi acasă în suferinţă. Se vedea că este
bolnav. Colegii l-au tratat cu indiferenţă.
Când intervenea şi el în discuţii, colegii răutăcioşi îl repezeau: „Tu să taci?!
Eşti bolnav. Nu vezi că eşti gata de ducă?” Se resemna şi suferea în tăcere.
Azi aşa, mâine aşa, starea lui de sănătate se înrăutăţea vizibil. Sâcâit şi
neajutorat, curând şi-a aflat sfârşitul. Colegii nu au contribuit cu nimic la salvarea
lui, dimpotrivă – se distrau.
Au păcătuit şi nu au înţeles că nefericirea altuia nu trebuie să fie prilej de
distracţie pentru tine.
Pe când eram director de liceu, o elevă cu manifestări asemănătoare
mi-a adus în minte colegul dispărut cu zeci de ani în urmă. Stând de vorbă,
am aflat că tatăl ei izgonise pe mama sa şi se căsătorise cu altă femeie, care
o trata neomeneşte. Am antrenat un grup dintre colegii ei în vederea sprijinirii
acestei nefericite copile. Colectivul clasei a înţeles situaţia şi a acţionat cum nu
se poate mai frumos, aducându-şi colega pe linia de plutire. Treptat şi-a recăpătat
optimismul, fizic s-a întremat surprinzător, iar rezultatele la învăţătură au devenit
dintre cele mai bune. Am terminat cu bine liceul, a obţinut o calificare, şi-a făurit
o familie. Am reîntâlnit-o. Destul de rar. Cu ochii în lacrimi relua mulţumirile
pentru cei care, atunci când era la grea cumpănă, au fost alături de ea.
Ei, ce ziceţi?!...Care colectiv a procedat omeneşte, demn, înnobilându-şi
sufletul cu fapte creştineşti?
V-am pus în faţă două cazuri contradictorii. Sunt sigur că veţi alege pe cel
80
bun.
În colectivele din care faceţi carte, cu siguranţă, există diferite caractere.
Unii sunt buni, alţii parcă s-au născut răi. Nimeni nu se naşte rău. Viaţa, influenţele,
societatea, educaţia determină modul de comportare al fiecăruia dintre noi.
Colectivul clasei, dacă este sănătos, poate să modeleze pe fiecare. De
aceea, cunoaşteţi-vă bine între voi, ajutaţi pe cel în necaz, încurajaţi pe cei
deznădăjduiţi, şi fără să faceţi pe eroii – aşa, pe tăcute – sprijiniţi material pe cei
în suferinţă.
Acţionând în aceste mod, când veţi fi Oameni între Oameni, vă veţi da
seama că OMENIA v-a fost prietenul fidel dintotdeauna.

Emanoil CINTEZĂ – profesor pensionar, comuna Săcelu, sat

Hăieşti – 1349.
Sub redacţia revistei „Murmurul Jilţului”

SCRISOARE DE LA GHEORGHE DĂNESCU

Domnule profesor, conform înţelegerii telefonice de aseară mă grăbesc

să vă trimit încă trei poezii cu teme actuale. Cred că „Umilinţă” ar încheia
(deocamdată) autobiografia mea. Tematica poeziilor „Dulăii” şi „Câinii latră,
ursul merge” a fost este şi va fi actuală tuturor timpurilor. Vor veni vremuri în
care să primeze altceva mai bun? Aşa ar trebui! Până atunci trăim cu speranţa.
În prag de „an nou”, vă transmit, dumneavoastră şi celor dragi ai
dumneavoastră, sincere urări de bine şi tradiţionalul „La mulţi ani!”
Gheorghe Dănescu

Te duci şi tu

Te duci şi tu, şi-n urma ta

Dureri în suflet am să strâng;
Voi plânge şi te voi ierta
C-am învăţat să uit, să plâng…
Mi-ai zis că pleci: te-ndeamnă blând
Seninul viselor târzii;
Mi-ai spus că pleci cât de curând,
Şi poate n-ai să mai revii…

Îţi voi rămâne neînţeleasă

Şi mă cuprinde un regret;
81
 Cu flori în cale n-am să-ţi ies
Şi versuri n-am să-ţi mai trimit.
Vor trece ani, şi-mbătrâniţi
Ne vom mai recunoaşte-abia,
Ne vom privi nedumeriţi
Şi voi uita c-am fost a ta…

Eu nu te voi opri din drum

Să-ţi amintesc despre trecut;
Voi duce viaţa mea de-acum
Stingher, înspre necunoscut.
Ai să mă uiţi, ne te-ngriji!
Dă-mi mâna fină să ţi-o strâng!
Şi lasă-mă să plec de-aici
Că n-aş vrea să mă vezi cum plâng…
Marilena OAE
Stimate domnule Dădălău Dumitru,
Mă simt onorat că în satul Bâltişoara fiinţează Subredacţia Revistei
„Murmurul Jilţului” şi cinstesc gestul dumneavoastră, înaintându-vă 6 poezii.
Vă mulţumesc pentru înţelegerea de care aţi dat dovadă publicând în
revista nr. 8-9/98 poezia „Legendă”.
Având în vedere extinderea şi influenţa culturală a Fundaţiei şi revistei
„Murmurul Jilţului” în judeţul Gorj, vă propun înfiinţarea Editurii „MURMURUL
JILŢULUI”, capabilă să publice reviste şi cărţi pe care le scriu gorjenii.
Pentru a sprijini noua unitate vă ofer nuvela „Dangăt peste vatră” de 107
pagini, fără alte pretenţii decât 20 de volume din această lucrare. Voi solicita
prin ziarul „Gorjeanul” ca gestul meu să fie urmat şi de alţi condeieri (cu acordul
dumneavoastră).
Vă propun, de asemenea, să publicaţi în viitoarea editură „Manualul de
Geografie pentru clasa a III-a”, de circa 60 de pagini, cu acordul Inspectoratului
şcolar. Manualul îl am gata, e simplu, concret, cu noţiuni elementare de geografie
fizică, dar şi despre sat, comună, oraş şi judeţ, pe care să studieze elevii din tot
judeţul. Susţin această idee pe baza învăţământului opional şi pentru faptul că
geografia este disciplină de concurs la absolvirea claselor a VIII-a şi a XII-a.
Vă mulţumesc pentru atenţia acordată şi vă doresc succese!

Cu stimă, profesor V. SMEU,
Bâltişoara, 14.XI.1998
SUBREDACŢIA „MURMURUL JILŢULUI”

82
 REVISTA EXAMENE - 126
30.XI. – 6.XII.1998
Alin Dobromirescu, Mătăsari, Gorj

Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi An Nou, un fost elev vă tulbură

liniştea şi vă urează dumneavoastră şi întregii familii, un An Nou fericit cu bucurii
şi împliniri, cu satisfacţii şi multă, multă dragoste.
Vă doresc tot ce vă doriţi să vi se împlinească, dar mai presus de toate
sănătate şi fericire împreună cu şi între cei dragi.
Sărbători fericite, domnule profesor!
La mulţi ani!
Chiar dacă realitatea mi-e potrivnică uneori să ştiţi că eu nu v-am dorit
răul niciodată. N-aş putea. Doar dumneavoastră sunteţi naşul meu literar, iar
naşilor le porţi dragoste şi respect, ci nu ură. Aşa să ştiţi. „La mulţi ani!”

Alin Dobromirescu

Revista EXAMENE

„Inteligenţa şi bunătatea mea” (aşa cum le simţi şi le judeci) îţi stau

la dispoziţie, dragă Alin. Mă-ntreb de ce voi, gorjenii, nu prea aţi onorat şi
concursul de reviste şcolare (trimite-mi şi mie „Fluidul roditor” şi „Prosens”
pentru a fi recenzate) şi concursul „Tinere condeie”(de trei ani tabăra aceasta
funcţionează la Tismana, fără prezenţa măcar a unui gorjean). N-ar fi rău
să trageţi puţintel de urechi pe profesorii voştr ide română care au uitat că şi
„gorjeanul” e născut poet. Dovada: mândra ta persoană şi poezia pe care o
oferi cu atâta generozitate şi încredere privirii mele critice. Da, ai temperament
şi facondă de poet modern, aparţinând acelei categorii de stihuitori care preferă
expresia concentrată, intenţionat prozaică, frustă, sarcastică ori cinică, cultivată
de altfel de postmodernişti şi optzecişti cu frenezie. Tehnica este soresciană,
mai precis a unui Sorescu de la începuturile lui lirice: un enunţ scurt, expresiv,
uşor retoric; un comentariu uşor narativ şi o concluzie fie surprinzătoare, fie
paradoxală. Iată „modelele” tale de enunţ: „Multă vreme mi-am imaginat
moartea o oglindă strâmbă” sau „sufletul meu a învăţat să croşeteze mănuşi”.
Finalurile, deşi nu strălucesc prin originalitate, au forţă şi uneori reuşească
şocheze. Am reţinut din micul grupaj: „Măsuri de protecţie” şi „Nereide” (la
ultima, finalul mi se pare grandi-locvent ). Vreau încă 5-6 poezii, un curriculum
şi o fotografie pentru a-ţi putea fi cu adevărat de folos.

83
 Profesor dr. Tudor Opriş
Festivalul Naţional de Literatură “Tudor Arghezi” ediţia a XVII-a
Târgu-Cărbuneşti, 23 mai 1997
Titu Rădoi: “— Va rugam să vă aşezaţi pentru a putea derula această festivitate
de premiere a celei de-a XVII-a ediţii a Festivalului Naţional de Literatură “Tudor
Arghezi” care pe parcursul a 3 zile - a continuat cu organizarea unui simpozion
de comunicări ştiinţifice consacrate operei lui Tudor Arghezi, precum şi cu o
expoziţie de carte argheziană.
Înainte de a vă prezenta juriul Festivalului Naţional de Literatura “Tudor
Arghezi” care a hotărât asupra laureaţilor, o să fac o pauză spre a da un ragaz
scaunelor să intre în sală…Tot mai întâi, să dăm cuvântul domnului primar al
oraşului Cărbuneşti pentru a spune câteva cuvinte despre acest Festival, despre
Arghezi”.
-„Domnilor invitaţi, daţi-mi voie să vă urez “Bine aţi venit” la cea de-a XVII-A
ediţie a Festivalului „Tudor Arghezi” şi „Bine aţi venit” în oraşul Târgu-Cărbuneşti.
Ne-am pregătit, în ajunul Festivalului căruia noi îi dăm o importanţă deosebită,
pentru că de Todor Arghezi ne leagă foarte multe lucruri. Respectându-l pe Tudor
Arghezi, în primul rând, ne respectăm pe noi „ca oameni, iar apoi ca cetăţeni ai
acestui oraş”.Mulţumim domnului prefect Pantelimon Manta, domnilor senatori
şi domnilor consilieri judeţeni, care au fost şi sunt alături de noi. De asemenea,
vreau să mulţumesc tuturor oamenilor extraordinari de aici din oraş care ne-au
ajutat ca această ediţie a XVII-a a Festivalului „Tudor Arghezi”, să fie o ediţie de
referinţă pentru Festivalul „Tudor Arghezi”. Nu nominalizez pentru că s-ar putea
- datorită emoţiilor inerente unui astfel de moment - să ocolesc poate pe unii. De
aceea, din suflet le mulţumesc şi vă pot spune că, astăzi - poate pentru prima dată
sunt mândru că sunt primarul acestui oraş, care are asemenea valori şi asemenea
oameni. Vă mulţumesc şi sper să petreceţi alături de noi, clipe de neuitat.”
T.R. —Urmează să spună câteva cuvinte domnul prefect Pantelimon Manta.
—”Cu adevărat vor fi numai câteva cuvinte. Sincer să fiu cred că este un
eveniment deosebit în viaţa urbei dumneavoastră, eu mă simt măgulit în faţa unei
asemenea mari reuşite şi de aceea, cred că urbea dumneavoastră trebuie să fie
mândră că sălăşluieşte un asemenea concurs, să fie mândră că are posibilitatea să
sărbătorească, aşa cum se cuvine – pe cel care este patronul acestui oraş şi cel care
a ridicat numele în lumea cuvintelor şi nu numai sub acest aspect, consider foarte
bine rânduite şi bine organizate manifestările care au avut loc şi care vor avea
în prim plan, ridicarea culturii şi prestigiului locului pe trepte înalte. Mulţumesc
instituţiilor publice care au sprijinit organizarea şi mai ales pentru participarea
prestigioasă a oamenilor de cultură, faţă de care eu am avut întotdeauna o stimă
84
deosebită. Vă mulţumesc din suflet!”
T.R.: — Mulţumim domnului primar al Târgu-Cărbuneştilor şi domnului
prefect pentru cuvintele cu care au deschis această festivitate de premiere. Mie
între timp mi-au dispărut foile cu procesele verbale, dar văd că sunt la domnul
consilier şef al Inspectoratului pentru cultură Gorj, domnul Viorel Gârbaciu (o
voce din sală: vi le-a furat sau le-a luat din greşeală; haz, aplauze) care m-a lăsat
fără drept şi rog pe domnul Viorel Gârbaciu, consilierul şef al Inspectoratului
pentru cultură Gorj pentru a da citire juriului care a decis laureaţii Festivalului
“Tudor Arghezi”.
V.G.: —- “Doamnelor şi domnilor, înainte de a proceda la ceea ce m-a rugat
colegul meu, sa spun şi eu câteva cuvinte. Aducerea Festivalului la Târgu-
Cărbuneşti n-am să mă refer deloc la cele 2 zile trecute - este un fel de intrare
într-o mică ţară cu nestemate, în cadrul unei colectivităţi. Târgu-Cărbuneşti
este un oraş care se descoperă şi se redescoperă la noi, are valori nesecate şi
extraordinare, cu o mână de oameni de mare suflet, cu o mare dragoste pentru toţi
care dau acestui oraş dimensiunea şi cadrul cultural pe care-l oferă. Eu nu încetez
să mă minunez de vreo câteva luni încoace câte a reuşit primarul Cristian Toader
şi comisia domniei sale de consilieri. N-aş putea face altceva acum decât să le
mulţumesc din toată inima că au reuşit sa facă ceea ce nu credeam, să facă din
Târgul-Cărbuneşti un oraş minunat .
Juriul ediţiei a XVII-a a Festivalului Naţional de Literatură ”Tudor Arghezi”
are următoarea componenţă:
- preşedintele juriului - poetul Ioan Flora
- membrii juriului - poetul Nicolae Dragoş
- scriitorul şi publicistul Romulus Diaconescu
- poetul şi editorul Florea Miu
- criticul şi istoricul literar Ioan Pecie
- poetul, criticul şi jurnalistul Ion Popescu
- magistrul Titu Rădoi, animator cultural de o viaţă
- poetul şi criticul literal Zenovie Cârlugea
- doamna Vioară Mancea, editor la editura Fundaţiei Culturale Române
- Spiridon Popescu
- Ovidiu Neag

85
 - poetul şi omul de cultură Ion Cepoi
- prof. Constantin Popescu
- şi la sfârşit - dar nu ultimul, poetul Nicolae Diaconu
Viorel Gârbaciu iese pentru a instrui o trupă de muzică. la cuvântul poetul loan
Fiora:
- Înainte de a trece la decernarea premiilor ediţiei a XVII-a a Festivalului
Naţional de Literatură ”Tudor Arghezi”, vreau să vă spun câteva cuvinte. În
această condiţie de preşedinte – evidentul trebuie să mai dau explicaţii – chiar îmi
este jenă să stau cu spatele la maestrul Tudor Arghezi (n.n. portretul lui Arghezi
era în spatele juriului).Trebuie să stau tot aşa deoarece trebuie să mă bucur de
prezenţa dumneavoastră aici şi să îndeplinesc rolul de decernător al premiilor
festivalului „Tudor Arghezi” , ediţia a XVII-a.
Deci, se acordă premiul pentru ilustraţie şi ex-libris, domnul Florin Isuf din
Târgu-Cărbuneşti.
- se acordă marele premiul la secţiunea „Bilete de papagal”,doamnei Adina
Huiban, din Vaslui.
- se acordă marele premiu la secţiunea „Cuvinte potrivite ”, domnului Ioan
Dragoş, Maramureş;
- se acordă marele premiu la secţiunea “Cuvinte potrivite”, domnului loan
Hirghiduş, din Hunedoara;
- se acordă marele premiu la secţiunea “Bilete de papagal”, domnului Gheorghe
Avramescu”, din Gorj;
- se acordă premiul pentru exegeză argheziană criticului literar Aurelian
Goci.
În sfârşit, se pare că momentul crucial al ediţiei de anul acesta a Festivalului,
a sosit: PREMIUL NAŢIONAL.
Deci, se acordă: PREMIUL NAŢIONAL - pentru opera,”OMNIA”; scriitorul
Dumitru Radu Popescu. Titu Rădoi preia cuvântul:
- Am înţeles că domnul Ioan Flora - care s-a aşezat şi-a terminat rolul şi aş
vrea să menţionez că această decernare a premiului naţional de literatură Tudor
Arghezi se reia cu această ediţie - în urmă cu doi ani s-a mai decernat premiul
naţional de literatură “Tudor Arghezi” - primul l-a luat după cum ştiţi - regretatul
Marin Sorescu; cei care a fost aici ia Târgu-Cârbuneşti care au fost în sală în 1995
ştiu că am propus atunci că sa instituim o formulă de acordare a acestui premiu
86
naţional care să rezoneze cu maniera de cordare a premiului Nobel – NUMAI ÎN
BANI - subliniază D.R. Popescu - şi vreau să continuăm această manieră ca la
acordarea premiului naţional de literatură, laureatul ales de noi să ţină un cuvânt
pentru acest discurs, îi dau cuvântul:
D.R.R. — Intervenţia mea este o cuvântare despre tăierea urechilor:
“Deschid în literaturile vechi meandre cântate - cu sodeorice preţioase -
atât de mult au fost copleşite de mine, în acest mijloc uşor de gest de cei cu
limbile umede şi hainele sfâşiate, precum si alte forme de relief, mădularnice ori
înzestrate, mătăsoase şi catifelate, urechile şi-au avut şi ele rostul lor, totdeauna.
De la gândul de urechi până la înscrierea urechilor tăiate uneori n-a fost decât o
diferenţă de două compreheniscent,miimi. De-a lungul vremii, pe lângă trasul pe
roată s-a mai practicat uneori şi trasul urechilor pe roata, daca întoarcem istoria
urechilor în lume. Se observă cu ochiul liber uneori că un ins cu limbă lungă se
scurtează de urechi, în loc să i se taie vârful limbi sau în loc să i se taie limba de
la rădăcină de la rădăcină i se taie urechile de la rădăcina. Efectul propagandistic
al vitregie cuprinsului rămâne nul. Dar nişte urechi prescurtate sau total smulse
din rădăcini, dau de văzut. Se vede treaba ca acolo unde a pus Atotputernicul
mâna se zăresc urechile cu urmele mâinilor lui. Cei puternici sosesc în galop şi
cu grijă de toată patima ne taie şi ne scurtă urechile noastre cele de toate zilele.
Când spun urechile noastre mă refer în acest timp la Arghezi şi la încă un şir de
bărbaţi care cu urechile lor divine, au avut darul şi harul să priceapă şi înţeleagă
pierzarea stelelor şi bâjbâiala gândurilor şi visurilor oamenilor, care gânduri şi
vise sunt făcute după cum ştiţi tot din materia şi materialul din care ei şi-au făcut
un desen. Cenzura, boieri dumneavoastră, a fost de la început un spaţiu excelent
şi cu primul centru la omului, care a fost purtătorul Adam e lesne de înţeles că
palida şi venerata cultură paradisiacă s-a perfecţionat până în zilele noastre, până
aproape de perfecţiune. Dumnezeu i-a cenzurat pe protopărinţii noştri Adam şi
Eva, interzicându-le să gândească şi cum Adam şi Eva au încălcat rigorile raiului,
au fost prinşi de urechi şi aruncaţi peste pârleaz la răsărit de paradis, lăsându-
li-se totuşi urechile legate. Pe vremea reginei Elisabeta I a Angliei, scriitorui
prea lung la limbă putea fi băgat la beci sau putea să rămână fără urechi. Aşa
a rămas Wiliam Praid în 1633 pentru nişte iluzii care cică n-au fost pe placul
reginei Henriet. Boieri dumneavoastră, în 1633 cum arată literatura română şi
cum i se puteau tăia atunci urechile? În 1601, cel mai îndrăgit scriitor după mine
- primul scriitor român Ocrişel trimisese o revistă în româneşte, părinţilor săi din
Moldova, să-l scape din închisoarea transilvană - în care era ţinut la răcoare. Nu
se ştie dacă clericul Ocrişel a scăpat cu viaţă şi nu avem mărturii nici că i s-au
tăiat urechile. Noi n-am avut tăietori de urechi calificaţi ci doar verişani. Să ne
amintim - în negura vremilor - direct de la apus la soare, nişte verişori vreau să-l
vadă, să-l tundă şi să-l frizeze pe păcuraşul mioritic. Oare, cu foarfecele lor de
87
tuns voiau să-i taie urechile şi să le poarte la butoniera cojoacelor lor ca nişte
semne proteice o a scerilităţii lor intelectuale? Nu avem marturii scrise aşa că
trecem mai departe. Celscki se leagă şi domnia sa de nişte contemporani de-ai
domniei sale. Domnul Tudor Arghezi nu s-a dat înlături în faţa istoriei si a spus
bunăoară un cuvânt ce se numea Baroane şi hoţ, i-au fost amputate urechile. Şi
acum un fapt de istorie literară:o doamnă care a lucrat ca dactilografă la cenzura
română ne-a povestit de ce şeful ei fusese certat la vamă de către cenzura germană
şi română. Departamentul cenzuri noastre avea strânse legături cu confraţii lor
germani. Cenzura avea sediul pe strada Academiei. La primul etaj erau români,la
etajul al doilea se afla biroul colonelului german. Printre diversele personalităţi
care au lucrat atunci în departamentul nostru au fost – mi-a spus doamna –şi
articolul poetului nostru.
Deci, Baroane a stârnit o furie germană de mari proporţii. Arghezi trebuia
capturat,dar Arghezi n-a putut fi găsit. Doamna mi-a spus zilele trecute că Arghezi
probabil a fost ascunsă de Gala Galaction la mănăstire. Oricine se poate avânta
până aici se poate abate şi asupra intrării lui Arghezi, la Târgu-Jiu. Dar, important
e altceva. Dacă s-ar fi întâmplat că Arghezi să piară misterios, o asemenea crimă
mi-a spus fosta dactilografă – l-ar fi transformat într-un erou al luptei antifasciste.
Opera poetică a lui Arghezi a scăpat cu viaţă din acel moment nemţilor şi ni s-a
întâlnit cu doru-i dătător de glorie postumă, acest fapt nu i s-a iertat nici de nişte
cronicari. Nu i s-a iertat nici faptul că n-a pierit într-un accident oarecare şi să intre
în legendă şi mit, nu l-a iertat nici că a fost şi este un poet genial. Dar,gândiţi-vă ce
pacoste ar fi fost pentru poporul român dacă păcuraşul din Mioriţa ar fi pus mâna
pe ciomag şi le-ar fi tras două la mitră ucigaşilor săi, ce păreau ar fi în stare să-l
omoare. Ce destin de ocazie ar fi avut ciobanul mioritic dacă ar fi rămas în viaţă.
Norocul nostru a fost că poetul anonim a avut inspiraţia divină de a îndumnezei
pe genialul cioban – Dacă o să mor!- îl pune poetul anonim să spună, pe cel
condamnat la moarte de neamurile sale de bravi români. Dac-o fi să mor! Deci,
nu a fi sau a nu fi. Dar ce facem cu Tudor Arghezi care a supravieţuit nimicniciei
celor ce au râs de ei: Nu trebuie să-l lăsăm –zic încă nişte cronicari, încercând
să-l asasineze şi în posteritate. Veşti bune „Câini latră, să-i ascultăm, da! căci şi ei
fac parte din moştenirea noastră geto-dacă, latină, germană,slavă,turcă; fiindcă,
boieri dumneavoastră – nu uitaţi că cei doi verişani ce-au pus la cale moartea
păcuraşului şi tot pun la cale în fiecare ascunzătoare să omoare un om cu suflet
iubit,şi aceşti verişani sunt tot un moştenitori de-ai noştri.”
Deci, şi ei fac parte din umilul popor român, aşa că aştept vremea când în toată
ţara sfinţii se vor alege şi depărta de cei păcătoşi şi vor defila – doi câte doi – pe
străzi, şi îi vor tunde de urechi nu doar pe cei fără carnet de sfinţi ci şi pe cei scoşi
din morminte la tuns de urechi. Aştept să-i văd pe Adam şi Eva puşi cu urechile
pe tocător şi aştept să-l văd şi pe Tudor Arghezi cu urechile pe răzătoare căci şi el
88
s-a împotrivit legilor sfintei şi – ca o încununare a efortului românesc de sfinţire
a cuvântului aştept ziua când şi lui Iisus Hristos i se vor tăia urechile căci şi el pe
cruce a plâns şi a strigat: „Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit! ”
T.R.: „Având în vedere că, în sală se află un critic literar care de-a lungul
vremii a scris atâtea despre romancierul D.R.P. întâmplător a fost şi profesor
la Târgu-Cărbuneşti –aş profita de acest moment şi l-aş ruga să spună câteva
cuvinte despre laureatul acestei ediţii. N-am discutat cu dânsul înainte, acum
mi-a venit ideea.”
Criticul literar nu este pregătit şi nu va spune nimic.
Viorel Gârbaciu preia cuvântul şi spune că venind acasă într-un ARO - cam
rablagit dar ARO-ul era al culturii – cu maestrul D.R.P., a spus o minciună şi vor
vedea cât e de benefică. I-a spus domnului D.R.P. că, anul trecut, s-a înţeles cu
mult regretatul M. Sorescu ca laureatul Festivalului Naţional „Tudor Arghezi” să
fie preşedintele ediţiei următoare a Festivalului şi minciuna s-a prins. La ediţia
următoare, a XVIII-a, îl vom avea pe maestrul D.R.P. preşedinte al juriului.

O voce din sală: ”Cu condiţia ca domnul Ioan Flora să fie câştigătorul premiului
naţional(haz, aplauze).
Se acordă diplome unor firme, societăţi care au ajutat la realizarea şi
desfăşurarea Festivalului.
Viorel Gârbaciu dă cuvântul poetului Nicolae Dragoş, fost profesor la Târgu-
Cărbunesti, care a plecat cu câţiva ani în urmă din acest oraş:
N.D.:-„Văzând asemenea culturi, că a fost prea mare încredere în mentalitatea
oamenilor, o să vă spun nişte lucruri. Mă şi îngrijorează generozitatea cu care
omul de cultură, poetul Viorel Gârbaciu s-a grăbit să-mi dea cuvântul, pentru că
indiscutabil – nu ştie ce aş putea să vă spun.” Dar nici eu nu ştiu ce aş putea să
vă spun, aşa încât – şi nu ştiu pentru ce efectiv de câte ori vin în Gorj şi cu atât
mai mult în Cărbuneşti, am emoţii. Emoţiile sunt de mai multe feluri. Un motiv
al lor ar fi acela că mulţi dintre cei care mi-au fost colegi - ca profesori la liceul
din Cărbuneşti - nu mai sunt. Eu le păstrez o amintire frumoasă şi ştiu că ei
neplecând ca mine sau ca alţii din acest spaţiu s-au străduit - fiecare după vocaţia
si pregătirea să dea o parte din litera cărţilor celor care inevitabil, urma să vină
după ei. Şi gândul meu plin de emoţie se îndreaptă către profesori care au deschis
acest liceu si care sper – au rămas pentru generaţiile de elevi, nişte frumoase
amintiri. Am emoţii şi gândindu-mă la cei care au fost elevi ai liceului şi care
onorează pe profesori lor,acest liceu şi acest loc. Am emoţii, în plus dar nu sunt
pregătit să le trăiesc până la capăt - pentru faptul că dintr-o strălucită iniţiativă -
numele unui mare român, gorjean şi într-un fel cărbuneştean, “Tudor Arghezi”
89
este respectat, cinstit de către cei care au mândria de a şti că rădăcinile firului au
pornit de aici – Tudor Arghezi şi mai am emoţii şi pentru faptul că - printr-o altă
strălucită iniţiativă - pe lângă concursurile de creaţie literară şi clasică, instituite
cu prilejul acestui festival al nostru la ediţia a XVII-a se acordă premii unor
oameni care poate că nu vor ajunge prin cuvântul său la înălţimea cuvintelor
celui care a ştiut cel mai bine să le potrivească în limba română, după Eminescu
dar care vor face dovada respectului lor pentru limba şi simţirea românească
prin însuşi faptul că sunt. Şi în sfârşit, am emoţii şi pentru că, printr-o selecţie
fără rezerve - primele două premii pentru opera”OMNIA” au fost atribuite lui
M. Sorescu si acum lui D. R. Popescu, două nume de certitudine ale literaturi
române de azi şi dintotdeauna. Şi dacă dvs. şi noi ştim că certitudinea în spaţiile
literaturii înseamnă valoare şi ne distrăm această convingere prin alegerea dintre
multele oferte valorilor adevărate, înseamnă că noi suntem nişte oameni adevăraţi
normali. Vă mulţumesc pentru normalitatea dvs. şi a noastră!
V.G.:— “Cred că festivitatea de premiere se poate considera închisă, vreau să
vă spun că avem invitaţi pentru momentul literar si muzica! ce urmează aşa că,
fără alte formalităţi, daţi-mi voie mai întâi să aduc grupa de rapsozi ai palatului
copiilor.” Respectivii interpretează diferite melodii (trei la număr) care ne introduc
pe tărâmul mirific al muzicii.
Elevii de la liceul “Tudor Arghezi” recită o sene de poezii din efervescenţa
argheziană.
V. G.: — “Anul acesta, oraşul Târgu-Cârbuneşti se mai bucură de o aniversare
- şi nu una oarecare - prima instituţie de învăţământ Cărbuneştiului – liceul
care-l are ca patron spiritual pe Tudor Arghezi - redevenit de anul acesta - liceul
teoretic.
De aceea, directorul liceului, domnul Benedict Crăsnaru doreşte să spună
câteva cuvinte: — “Domnilor, în acest ţinut de obârşie al marelui poet român
Tudor Arghezi - cel mai mare poet al românilor după Eminescu - iată că, fiinţează
şi la noi un liceu teoretic cu certe valori noi - liceul “Tudor Arghezi”. Au trecut
mulţi ani din existenţa acestui centru de cultură în care noi, dascălii, am adunat
cu mintea şi cu suflet anumite rezultate cu care suntem mândri si pe care le-am
consemnat într-o mică plachetă, un mic istoric, o mică monografie în care am
consemnat momentele mai principale din trecutul acestui liceu Ducem o luptă
mică, dar cu oameni adevăraţi, generoşi, cu oameni,talentaţi, cu elevi unişi şi din
acest liceu au plecat mulţi oameni, multe valori spirituale cu care ne mândrim.
Vă mulţumesc!
Ediţia a 17-a a Festivalului Naţional Tudor Arghezi s-a încheiat.
Festivalul Naţional „Tudor Arghezi” desfăşurat la Târgu-Cărbuneşt, a
continuat ieri cu vernisajul expoziţiei de ilustraţii Grigore Haidău, inspirate din
poezia argheziană. De asemenea, au avut loc festivitatea de premiere a laureaţilor
Festivalului ”Tudor Arghezi” ediţia a XVlI-a, precum şi recitalul de poezie cu
90
participarea actorului Cristian Dobran, a membrilor cenacului „Columna”
din Târgu-Jiu şi a unui grup de elevi ai Liceului “Tudor Arghezi” din Târgu-
Cărbuneşti.

Au consemnat,
Elena Ghiţan. XA, Alin Dobromirescu, XIA,
Bebe Ciutureanu. XII B.

Festivalul Naţional de Literatură „Tudor Arghezi”

Târgu-Cărbuneşti –Gorj-ediţia a XVIII-a, mai 1998

Aşa cum îi stă bine Gorjului nostru între judeţele ţării, iată că nici anul acesta
nu se dezminte şi găzduieşte cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de
literatură „Tudor Arghezi”. Numai faptul că s-a reuşit aducerea unui număr mare,
am spune noi, de „mânuitori ai condeiului” pe aceste meleaguri gorjene, încărcate
de tradiţie şi obiceiuri, de suflet primordial şi poezie, spune extrem de multe.
Scriitorii din Bucureşti, Bacău, Craiova, Piteşti şi câte alte judeţe ale ţării, pe care
nu le-am ţinut minte, s-au reunit la Târgu-Jiu pentru a cinsti, aşa cum se cuvine,
memoria celui ce a fost Tudor Arghezi, al doilea mare poet după Eminescu, care
îşi avea rădăcinile arborelui genealogic pe unde prin Târgu Cărbuneşti. Au fost
3-4 zile de sărbătoare, de curată sărbătoare, când minţile unor personalităţi ca,
Dumitru Radu Popescu, poate cel mai mare prozator în viaţă, Alexandru George,
mare critic literar al „României literare”, Marius Tupan, prozator şi redactor şef
al ziarului de literatură din Bucureşti „Luceafărul”, Nicolae Dragoş, fost redactor
şef al „Luceafărului”, Ştefan Augustin-Doman, redactor şef al revistei de cultură
„Calende” din Piteşti, revistă ce continuă pe cea fondată în 1928 „Calende” de către
Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, Tudor Şoimaru ,
Paula Romanescu, traducătoare în limba franceză şi alţii pe care rog să fiu scuzat
dacă nu-i nominalizez, s-au unit pentru a iradia cultură, în memoria unui mare
poet , aşa cum spuneam,Tudor Arghezi. Dacă anul trecut, laureat al Festivalului
pentru premiul „OMNIA” era prozatorul Dumitru Radu Popescu, anul acesta el
este preşedintele juriului şi va înmâna premiul pentru opera „OMNIA” la fel de
marilor personalităţi Alexandru George şi Geo Dumitrescu. De asemenea este
premiată cartea de critică şi istorie literară a lui Liviu Petru Bercea, timişorean ce
nu s-a lecuit încă de boala Arghezi.
A doua zi a festivalului, vineri 22 mai, debutează în sala Muzeului de artă
din Târgu Jiu cu o lansare de carte şi o expoziţie de pictură a poliţiştilor gorjeni.
Iată, aşadar, că şi poliţia din Gorj gândeşte şi o face chiar foarte bine deoarece
Alex Gregora, a cărui carte „Îngerul Chimonerul” se lansează, este deja, după ce
a publicat în reviste ca „România literară”, „Ramuri”, „Luceafărul”, „Convorbiri
literare”, „Tribuna”, la a treia carte. Cartea, scoasă sub „aureola”, am putea spune,
91
Fundaţiei „Constantin Brâncuşi” este poate tot ce a scris mai bun Alex Gregora
până în momentul de faţă.
Al doilea eveniment este expoziţia de ilustraţie din opera argheziană a lui
Florin Preda-Dochinoiu, poliţist şi el, care ilustrează şi cartea lui Alex Gregora.
Dar fiindcă am fost prezenţi sub ecusonul miraculosului numit „PRESS” am
reţinut câteva opinii:
Marius Tupan (redactor şef al ziarului „Luceafărul”) care îşi lansează şi el
romanul „Coroana Isabelei”, în 4 volume, roman scos cu agoniseală din 40
milioane lei, dacă ar fi să ne luăm după spusele criticului Alexandru George:<<
În primul rând vreau să vă mulţumesc pentru invitaţie; sunt foarte bucuros că mă
aflu aici şi sincer să vă spun mi-ar fi părut rău dacă n-aş fi venit. […]
În general, cred că atunci când un prozator sau poet este rugat să vorbească
despre opera sa spune: „Am spus ce-am avut de spus”. Iată că eu face altceva: vă
voi spune că am atâtea să vă spun încât s-ar putea să nu vă spun nimic. Este rodul
muncii mele această trilogie, am scris-o ca să vă spun exact în 20-25 de ani […].
Eu sunt mulţumit că am putut să scot această carte şi că se bucură de succesul
pe care-l are. Am avut un sentiment straniu când am terminat-o pentru că ea
devenise o pradă chiar pentru mine fiindcă în momentul când am lansat-o mi s-a
părut că devine o pradă pe care nu mai ştiam de unde s-o împuşc. M-am gândit în
toţi aceşti ani la un fel de carte parabolică, alegorică, cum vreţi să-i spuneţi; este
o carte la care m-am gândit ani, aşa cum vă spuneam dar primul volum l-a scris în
proporţie de 60-70% cred, volumul al II-lea care a luat şi un premiu cred eu că a
avut cel mai mare succes, dar am fost cumva speriat şi de succesul pe care l-a avut
şi de faptul că volumul 3 nu se va mai ridica la nivelul primelor două. Ei bine, iată
volumul a ieşit, acum sunt liniştit, eu sunt un om care o perioadă pot să-mi văd
de revistă, pot să-mi văd de treaba personală, fiindcă este pentru mine sacrificiu,
revista pe care o fac cu Laurenţiu Ulici […] am reuşit să o ţinem în viaţă dar nu
se poate spune că noi suntem oamenii care facem minuni. Plătim onorarii foarte
puţine, e adevărat, dar vedeţi pier atâtea reviste pe când noi rezistăm, suntem o
revistă deschisă numai literaturii, asta vreau să reţineţi pentru că noi nu facem
politică la „Luceafărul”, facem numai un fel de politică literară, dar nimic mai
mult. Politica eminamente nu ne interesează, o să vedeţi că publică şi scriitori de
dreapta şi de stânga dar scriitori, nu altceva […] Ca în orice trilogie, în „Coroana
Izabelei ” o să vedeţi că există o obsesie a cifrei trei, a multiplului de trei. Eu
am încercat prin modestele mele mijloace să vorbesc despre contemporanii mei,
despre dvs., despre mine chiar şi vă mulţumesc că m-aţi ascultat».
Nicolae Diaconu: „Având în vedere că domnul conf. univ. dr.Pantelimon
Manta riscă să rămână chiar singurul prefect normal din istoria Gorjului l-aş ruga
să spună câteva cuvinte”.
Pantelimon Manta: „Mulţumesc. A fost absolut impresionant şi organizarea a
mers, prezenţa dumneavoastră aici este superbă, este superbă şi absolut minunată
92
combinaţia aceasta care s-a făcut între lansarea de carte şi expoziţia de ilustraţie din
partea poliţiştilor gorjeni. Eu vă mulţumesc pentru prezenţă şi sper în continuare
să mai avem şi alte ocazii de a ne întâlni”.
Poliţiştii gorjeni şi-au încheiat astfel “numărul”, un număr special, prin care
au făcut încă o dată dovada că poliţia din Gorj nu numai că este un adevărat dig
răufăcătorilor dar scoate şi cărţi de bună credinţă şi chiar pictează. Mânuiesc
deci, cu măiestrie şi dibăcie, nu numai arma ci şi condeiul şi chiar penelul. Laudă
lor! Laudă judeţului care-i are!
Manifestarea continuă apoi în cadrul liceului “Ecaterina Teodoroiu” din
Târgu-Jiu, liceu ce în curând va sărbători “Zilele liceului Ecaterina Teodoroiu”,
acelaşi liceu fiind încărcat de tradiţii, prosper şi adevărat formator de caractere
şi personalităţi.În arealul învăţământului gorjean - trebuie să spunem - liceul
“Ecaterina Teodoroiu” ocupă un loc de cinste, având cei mai mulţi laureaţi la
olimpiadele şi concursurile naţionale.
Aici, ia cuvântul poetul lon Cepoi:
„[...] Vă rog, în această zi, să fim şi să fiţi musafiri şi gazde ai liceului “Ecaterina
Teodoroiu”, ai scriitorului Zenovie Cârlugea, directorul acestui liceu. Aş vrea să
spun numai câteva cuvinte: oaspeţii dumneavoastră de astăzi sunt personalităţi
de marcă ale literaturii române. Eu am să-mi permit să fac enumerarea tuturor,
am să-l rog pe lon Popescu să mă ajute, între timp, aş vrea să remarc pentru
dumneavoastră că se află aici laureatul premiului opera “OMNIA” al Festivalului
“Tudor Arghezi”, ediţia 1997 şi preşedintele juriului acestei ediţii, scriitorul
Dumitru Radu Popescu, criticul Alexandru George, scriitorul Marius Tupan, care
ne face plăcerea lansării trilogiei domniei sale “Coroana Izabelei” şi aş vrea să
remarc în mod deosebit bucuria pe care ne-a făcut-o scriitorul Romeo Magherescu,
datorită căruia, alături de noi în aceasta dimineaţă se află doi scriitori italieni,
d-na Antoneta di Angelis şi d-lul Pina Pitazi. Îl rog pe lon Popescu să facă în
continuare prezentările”.
lon Popescu: „Se află, iată, o coincidenţă extraordinară, domnul N. Dragoş,
fost redactor şef la “Luceafărul” înaintea lui Marius Tupan, prezent şi el, deci
iată ne-am reunit aici toate, dacă vreţi, toate “talentele” născute de “Luceafărul”
având în vedere că şi scriitorii gorjeni au fost publicaţi în “Luceafărul”: Zenovie
Cârlugea, pe când era N. Dragoş, redactor şef, lon Popescu la fel, Cristian George
Brebenel care publică acum în “Luceafărul”. Deci iată reunite aici două generaţii
de redactori şefi, de scriitori ai “Luceafărului”. Se află un mare eseist Alexandru
George, se află d-na Paula Romanescu, traducătoare a poeţilor gorjeni în limba
franceză, Jeana Morărescu, Cornelia Leonte, viitorul doctor în filosofie lon
Hirghidaş, viitorul doctor în filosofie lonel Buşe. Se află de asemenea d-na Simona
Avram, de la Lugoj, se află Liviu Petru Bercea premiat pentru arghezologie anul
acesta, cu “Limbajul poetic arghezian” - carte de excepţie pe care o aşteptăm.
Dacă dumnealui e laureatul de anul acesta al premiului de arghezologie, îl avem
93
şi pe laureatul de anul trecut Aureliu Goci, cu cartea “Arghezi între infinituri”
- o carte excepţională. Se mai află un foarte bun prieten al Gorjului, Dumitru
Augustin Doman, redactor şef la “Calende”, se mai află d-na Elena Roată,
poetul Costel Dobriţescu şi era să uit, marele nostru prieten lon Filipoiu, poet,
prozator, redactor la Radio România Cultural. Rog acum pe d-ul lon Cepoi să
preia conducerea”.
«Foarte pe scurt, programul acestei întâlniri va cuprinde pentru a doua parte
a simpozionului „Arghezi şi omul”, o lansare de carte “Coroana Izabelei” de
M. Tupan, o antologie lirică, trei dintre poeţii laureaţi ai festivalului Zenovie
Cârlugea, Romeo Ionescu şi lon Popescu. Rog acum pe scriitorul Zenovie
Cârlugea să accentueze asupra acestei calităţi,în cea de-a doua calitate de director
al liceului şi gazdă să vă vorbească”.
Zenovie Cârlugea „Eu zic un bun venit tuturor scriitorilor de aici, trebuie să
vă
spun că numai din ianuarie am preluat direcţia acestui liceu şi vreau ca acest
parteneriat educaţional să fie în primul rând [...]. Fiind scriitor de carte, îmi dau
seama ce impact nemaipomenit are cultura în rândul tineretului şi aş dori să
menţin acest parteneriat. Cu o foarte mare parte din dvs. ne cunoaştem [...]. Avem
o revista”Studium” aici, ultimul număr se află sub tipar, 120 pagini. Săptămâna
viitoare avem zilele Liceului ‘’Ecaterina Teodoroiu”, programul e deja anunţat,
în fiecare zi vor fi activităţi cultural-distractive pentru elevi. Vinerea viitoare
lansăm această revista dacă ea într-adevăr va fi gata. Am conceput-o în patru
mari capitole; primul pe probleme de străvechime de dacologie de zalmoxologie,
zicem noi, având în vedere că la Târgu- Jiu fiinţează o societate literară cu numele
“Zalmoxis”, al doilea capitol al revistei este pe probleme de specific gorjenesc
sub genericul “Pecete gorjenească” [ .. ] cu referire !a “Spiritul pandur” cum
zicea Petre Pandrea, al treilea compartiment al revistei este de ‘’Brâncuşo-logie”
şi al patrulea aparţine tineretului care este aici, redactorilor revistei, colaboratori,
câţiva elevi, într-adevăr destoinici.
Unul dintre ei, Ceorge Avramescu, poetul George Avramescu care este
deja laureat al Festivului de anul trecut».
Comunicări:
Simona Avram: «Alternanţa eurilor în “Psalmii arghezieni”»: “Literatura este
o formă de comunicare, poetul comunică şi se comunica prin textul literar. Poetul
ca formă de mesaj concentrează fiinţa şi persoana poetului într-o expresie lirică
dominată de caracteristicile metaforei. Dintre fiinţele care încearcă să comunice
prin limbaj verbal poetul este o entitate aparte datorită posibilităţilor sale de a
structura şi restructura calităţile. Dar, şi o fiinţă comună în simţire cu celelalte deci
aş face o mică paranteză,doar marii poeţi reuşesc să transmită printr-o expresie
cât se poate de clară simţăminte atât de comune tuturor dar pe care noi ceilalţi nu
avem nici o şansă de a le transmite. Poetul, ca purtător de mesaj trebuie să aibă o
94
personalitate bazată pe un ego puternic. Pentru a
putea mişca mesajul de la nivelul fiinţei la nivelul exterior al faptului lingvistic,
una dintre cele mai importante probleme ale omului este raportul cu Dumnezeu,
cu divinul.
S-a discutat mult despre omul ca animal sau fiinţă socială, funcţia comunicării
ca o funcţie de comunicant între ego şi conştiinţă. Privind dintr-o altă perspectivă,
omul este singura fiinţă conştientă, înzestrată cu sentimentul sacru. Toate celelalte
forme ale
existenţei trăiesc în sacru şi trăiesc sacrul până la această conştienţă de sine.
Folosesc foarte mult termenul conştienţă de sine, nu are legătură cu conştiinţa şi
vei ierta sistematic termenul conştiinţă pentru că este foarte puternic conotat
.Această conştienţă de sine este motorul principal al nevoii de cunoaştere,
sentimentul sacru este prezent în toate fiinţele umane. Dar, el intră în trei
ipoteze: o formă latentă, la o categorie de oameni, o formă care se dezvoltă şi o a
treia care este într-o continuă căutare de sine [...].
Numim sinele acea fărâmă care este sufletul şi este partea şi semnul divin
care are o legătură cu transformarea materiei, poate s-o modeleze dar nu este
dependentă de aceasta.
Marii poeţi în căutare de sine exteriorizează un fapt de cunoaştere, o expresie
lirică, şi voi spune în paranteză Eminescu, Blaga, Arghezi, Nichita Stănescu. Sunt
scriitori de mare diversitate şi ei merg spre căutarea sinelui, abordare extrem de
dificilă dar care dă rezultate atât în planul fiinţei, al existenţialului cât şi în planul
expresiei poetice.
În cazul “Psalmilor” lui Arghezi reiese o discuţie atât de amplă în spaţiul liricii
literare. Discuţia care îl localiză pe Arghezi alături de o natură funciarmente
religioasă, fundamental nereligioasă. Consider că o astfel de discuţie este un non-
sens. Raportul
omului cu sacrul nu este întotdeauna o trimitere la sfera religiosului. Sacrul este
camuflat iar profanul nu este dizolvat în nici una din formele sacrului. Sacrul nu
este dizolvat în nici una din formele profanului. De aceea, la marii creatori raportul
cu sacrul este unul special, se manifestă cu o căutare de sine [...].Personalitatea
este forma cu care ne prezentăm în social. Deci, eul este expresia personalităţii,
se structurează pe mai multe nivele şi este funcţia raportului cu alterităţile. Sinele
este forma cea mai profundă, semnul fiinţării divinului în om. Marii creatori
caută intuitiv şi apoi conştienţi sinele. Blaga în căutarea sinelui este dominat de
simbolul tăcerii. Tudor Arghezi este într-o tulburătoare
căutare de sine, în “Psalmi” imaginea aceasta a personalităţii se transformă în
imagine. Se poate vorbi de o multitudine de euri în aceste creaţii ale lui Arghezi
[...]. Primul “Psalm” înseamnă ego care refuză. Un alt psalm “Sunt vinovat că
am râvnit” este structura monologului. Al treilea psalm, egoul recunoaşte deja
existenţa divinului. În psalmul 7, este psalmul “Pentru că n-a putut să te-nţeleagă”,
95
devine critic, este un eu, ego care percepe că natura divină este neînţeleasă şi deci
incognoscibilă. Deci iată că în acest psalm Arghezi are percepţia increatului, a
divinului».
Fiindcă apare Nae Diaconu preia conducerea şi lansează revista “Calende”
care apare la Piteşti şi acordă unul din premiile festivalului nostru. Nae Diaconu
invită pe prozatorul Dumitru Augustin Doman, el însuşi laureat al festivalului în
urmă cu câţiva ani, să şi spună câteva cuvinte:
„Dumitru Augustin Doman: «Vreau să vă spun că voi fi foarte scurt. Eu am
fost întotdeauna împotriva lansării revistelor, de aceea le spuneam colegilor că
nu-i avion, nici paraşută [...]. Astăzi este foarte deficitar în ţară cu difuzarea, la
nivel naţional a revistelor, am ajuns să ne citim aproape numai noi între noi, ne
trimitem revistele, eu trimit la toate revistele din ţară, ele îmi trimit mie, în curând
riscăm să nu ne mai citim deloc. Noi reuşim să scoatem revista foarte greu, este
un caz fericit cel al domnului Tupan că scoate o revistă săptămânal, noi am tipărit
anul trecut şi la două luni de asta o revistă a început să fie un eveniment ca o carte
şi atunci s-o lansăm. Nu vreau să vă vorbesc despre aceste două numere, o las
aici pe masă să va luaţi dumneavoastră. Faptul că arată grafic, unul foarte prost şi
unul foarte bine arată în ce situaţie ne aflam. Şi aici aş putea spune cum a apărut
în ultimii doi ani revista. Nepublicându-mi cărţile, mă duc cu ea la sponsori şi
zic: dăm 2 milioane de lei să-mi public cartea şi scot un număr de revistă, iar
mă duc: “domne’ dar n-ai scos cartea?” - 0 scot eu dar mai dăm acuma şi mai
scot un număr. Două lucruri vreau să vă spun despre specificul revistei: prin ce
ne deosebim noi de ceilalţi. Scriem tot o literatura ca toate altele dar la 2-3 luni
scoatem un număr special. Am scos aşadar să spunem, numere speciale dedicate
lui Petru Creţia, poeţilor morţi tineri şi prin nişte anchete pe care le facem tot
mai greu, într-unul din numere avem o anchetă intitulată “8 ani de libertatea
cuvântului”».
lon Cepoi (despre “Coroana Izabelei” de M. Tupan): «“Coroana Izabelei”
de M. Tupan este parabola devenirii într-un spirit a unei comunităţi fie ea Ursa
Mică, fie în Cetatea de Aur fie, în sfârşit, în spaţiul şi dimensiunile unei ţări
[...]. Dar modernitatea trilogiei nu în acest fapt rezidă ci în excepţionala proiecţie
cinematografică ce străbate istoria pornind de undeva dintr-o încremenire mitică
aparent suficientă şieşi dar asta numai până [...]. Dealminteri, lumea şi vremurile
sunt într-atât de stihiale încât fracturile istorice produse nu pot fi decât urmare a
unor dezlănţuiri la fel de elementare: secetă, cutremur, potop ş.a.m.d. Constituit
în jurul simbolului cifrei trei: 3 capitole, romanul propune o meditaţie tragică
asupra condiţiei umane ale cărei articulaţii sunt puterea, desfrâul, rivalitatea...».
Cu aceasta, manifestarea din cadrul liceului, vestitului liceu, “Ecaterina
Teodoroiu” ia sfârşit. După masă, la care se dezlănţuie adevărate convorbiri pe
teme literare şi nu numai, spuma culturii, reunită în Gorj se îndreptă spre Şcoala
normală “Spiru Haret”. Nu pot să nu remarc vorba lui Nicolae Dragoş: «Mergem
96
la o şcoală normală, dar, noi suntem oare normali?».Răspundeţi dumneavoastră,
dragi cititori!
Noi ne abţinem!
În amfiteatrul Şcolii “Spiru Haret” public numeros şi oneros pe deasupra
constituit din elevii şcolii, care învăţau după amiaza. Aici, d-na Paula Romanescu
“traducătoare în limba franceză a poeţilor gorjeni”, dacă ar fi să-l citim pe lon
Popescu, vorbeşte despre cartea lui Spiridon Popescu, Spirache, cum îi spun
prietenii, poet extrem de sensibil.
Paula Romanescu: «... Mai sunt lângă noi oameni care trec şi abia băgăm de
seamă că există, mai sunt pe lângă noi oameni care ne spun ceva şi abia dacă
avem timp să aflăm ce spun pentru ca acest permis de şedere care ne-a fost dat
şi care se numeşte viaţa se termină al naibii de repede, dar până una alta, până
când suntem, până mai suntem e bine să aflăm unii despre alţii, e bine sa aflăm
deopotrivă că în oraşul dumneavoastră minunat şi blagoslovit de un nume care nu
mai are nevoie de exemplificare în materie de frumuseţe, acela de Brâncuşi există
un om ca toţi oamenii, un nume absolut unic şi foarte rar întâlnit între numele
româneşti, se numeşte Popescu. Există un nume care parcă ţine de personajele lui
Caragiale, se mai numeşte şi Spiridon. Dar acest Spiridon Popescu, un om ca toţi
oamenii, ca dumneavoastră, ca mine, ca oricare altul, a avut cutezanţa să încerce
să vorbească cu Dumnezeu şi Dumnezeu ciudat, să-i răspundă.
I-a spus, de altfel:
“Sunt mai sărac cu mult
ca Dumnezeu,
N-am nici măcar
un şarpe-n raiul meu”
- Zice zeul: «Măi vecine,
Am atâta greaţă-n mine
C-aş usca şi-un mărăcine.
I-am răspuns: O, dragul meu,
Dacă, tu, care eşti zeu,
Dar eu care-s om, dar eu!...”.
Poezia lui Spiridon Popescu nu se opreşte însă numai la aceste mici artificii,
le-am spune, sau spicuiri de pasaj, prin care familiaritatea cu această entitate
căreia, i se spune Dumnezeire frapează.
Poate să fie tandru, poate de pildă, ce poate fi mai frumos dragi băieţi decât
să-i spuneţi iubitei voastre:
“De ce nu mă iubeşti, frumoasă fată,
De ce nu-mi cazi la piept
ca o nebună?
Ţi-aş dărui o inimă cu lună,
Să nu mai şti ce-i bezna niciodată.
97
 Ţi-aş dărui o inimă cu harfă...”
Pe de alta parte, poetul se ia mereu peste picior, îi e felul, dar ce frumoasă
luare peste picior, iată de pildă prevăzând poate că, eu ştiu cred că fiecare poet îşi
închipuie poate că într-o zi va fi ascultat, într-o zi nu se ştie când, peste un secol,
peste un mileniu, peste o zi, peste un ceas, se va întâmpla să fie un singur om de
pe pământ care să-i înţeleagă zicerea şi pentru acel om de pe pământ a meritat să
scrie. Ceea ce facem şi noi astăzi este ceea ce am încercat să dăm titlul acestui
volum în ediţie bilingvă pentru că am zis că şi francezii trebuie să ştie ce poeţi
mari a dăruit neamul omenesc. I-am spus ‘’Eseu despre glorie”. Ia să vedem ce
spune acest “eseu despre glorie”:
“Înainte de a i se împodobi
fruntea cu lauri
Poetul este urcat pe eşafod
Să poată vedea mai bine
măreţia evenimentului
Apoi,
După ce festivitatea de împodobire
a luat sfârşit,
E coborât
Şi condus, cu mii de aplauze,
Spre groapa comună”.
Ce altceva poate să fie uitarea dacă nu o imensă groapă comună în care timpul
adună, iar şi iar nişte nume de care am fi putut să auzim dar n-am putut, sau n-am
vrut, sau am fost opaci într-un fel anume.
Spiridon Popescu este de-al nostru, este de aici, dar nu-l rataţi, este unul din
cei mai emoţionanţi poeţi ai unui timp pe care-l traversăm cu toţii. Este motivul
pentru care am îndrăznit chiar să-i fac traducerea în limba franceză fără să-l fi
cunoscut înainte pe omul Spiridon Popescu. Cine este omul? Un om, cu defecte,
cu calităţi, nu despre om vorbim atunci când vorbim despre poezie ci despre
poetul – această pasăre rară, pasăre comună care este proprie numai ei. Şi iată
versurile cu care spuneam că aş vrea să închei:
“Din ani şi mii de veacuri/ Se-nvârt în spaţiu aştrii./ Din mii şi mii de veacuri
zori/ Ce - asfinţituri sunt/ Să cadă uşor că poate fărâma de / pământ pe care-o
sfarm/ Altădată erau doi ochi albaştrii”».
Ne-am întâlnit în dimineaţa următoare, vineri, 23 mai, cu personalităţile
culturii şi literaturii româneşti, la Târgu-Cărbuneşti unde avea să se pună capăt
acestei mari manifestări culminând cu decernarea premiilor. Era ora 11.00 şi încă
se aştepta
deschiderea festivităţii de premiere în parcul din faţa Casei de cultură “Tudor
Arghezi”.
Scriitori de tot felul, unii singuri măcinând gânduri pentru vreo poezie sau
98
povestire, alţii împărţind impresii, destăinuindu-şi gândurile, deveneau tot mai
nerăbdători. Numai poetul şi scriitorul gorjean Zenovie Cârlugea se plimbă cu
criticul bucureştean Alexandru George la pas domol, vorbind, povestind. N-am
reuşit să
prindem nici o vorbă din conversaţia dumnealor însă probabil sau mai bine zis,
intuim, că unul recită şi altul critică, în depărtare, venind, dinspre stradă, poate
de la o plimbare, veneau, tot la pas domol scriitorul Marius Tupan, baricadat de
o parte şi de alta de doamnele Paula Romanescu şi Mihaela Albu. Mă gândesc
că în curând vom citi un roman de Marius Tupan, intitulat “Coroana Paulei şi
Mihaelei”. Până la proba contrarie iată că suntem invitaţi în Sala de conferinţe a
primăriei. Aici, primarul Cristian
Paşti vorbeşte:
«În oraş poate este cea mai mare densitate de intelectuali pe metru pătrat la
această oră şi ne bucură că acest lucru este în Târgu-Cărbuneşti.
Suntem onoraţi să vă avem întotdeauna în mijlocul nostru nu numai cu ocazia
Festivalului Naţional “Tudor Arghezi”, dar şi cu ocazia trecerilor dumneavoastră
prin Gorj sau prin oraşul Cărbuneşti. Sper că vă veţi simţi foarte bine astăzi şi
vreau să vă mulţumesc pentru că de-a lungul timpului dumneavoastră şi oamenii
de litere şi artă în general au clădit permanent în sufletele noastre ideea de libertate,
de schimbare, ce, după 1989, s-a materializat şi în practică. Sunt convins că şi
de acum încolo, această misiune extraordinară pe care o aveţi şi o avem cu toţii
să fie din ce în ce mai puternică pentru că zic eu, acest popor trebuie să ajungă
acolo unde îi e locul şi acest lucru se poate face numai şi numai când toată lumea
va fi mai bună. Eu zic că va fi mai bună atunci când poetul, scriitorul, pictorul
va fi la fel de iubit sau, eu ştiu, va fi mult mai mult în centrul atenţiei decât sunt
politicienii care nu fac nimic altceva decât propagandă electorală. Cred că va
veni vremea când valorile vor ieşi în faţă, va veni vremea când aceste valori vor
fi răsplătite la adevărata lor valoare. Mulţumesc încă o dată ca aţi venit la Târgu-
Carbuneşti!».
Decernarea premiilor celei de a XVIII-a ediţii a Festivalului Naţional
“Tudor Arghezi” este făcută de preşedintele juriului, marele scriitor Dumitru
Radu Popescu, laureatul premiului pentru opera ‘’OMNIA” a ediţiei trecute a
festivalului. Juriul naţional al Festivalului a fost alcătuit din mari personalităţi ca
Dumitru Radu Popescu - preşedinte, Nicolae Dragoş, lon Flora, Aurelian Goci,
Jeana Morărescu, Stelian Bârnov, Cornelia Leonte, loana Dinulescu, George
Bocşa, lon Filipoiu, Marius Tupan, Romulus Diaconescu, Vasile Vasilescu ş.a.
Juriul de preselecţie: Aurel Antonie, lon Cepoi, Zenovie Cârlugea, lon Popescu,
Spiridon Popescu, Romeo lonescu, Nae Diaconu
Iată acum premiile: Xenia Cărui, Caracal; Mihail Chilofilis, Braşov; Gilbert
Danco, Uricani; lulian Cimpoieşu, Suceava; Vasile Naşcu Maramureş; Alin
Dobromirescu, Gorj; Florin Preda Dochinoiu, Gorj; Lana Dumitru, Bucureşti.
99
 La secţiunea: “Cuvinte Potrivite”: Angela Furtună, Suceava; Remus Roca,
Gorj; Premiul pentru arghezologie:; Livius Petru Bercea, Timişoara.
Marele Primiu, opera “OMNIA”: Geo Dumitrescu, Alexandru George.
Criticul Alexandru George, ia cuvântul:
«... Voi îndrăzni să vorbesc nu numai în numele meu ci şi în numele marelui
absent care este Geo Dumitrescu, personalitate într-adevăr cu un destin foarte
bine precizat şi cu o carieră şi un profil artistic inconfundabil. Voi îndrăzni pe
acest culoar că să mă vâr şi eu ca unul care l-am cunoscut de foarte multă vreme
ca scriitor, fără să îndrăznesc să mă apropii de el, încă de când eram elev de liceu
şi eram vecini cu casa. Lucrul asta se întâmpla prin ‘45; ‘46 când el a debutat. Geo
Dumitrescu din păcate nu se află în mijlocul nostru, starea sănătăţii nu-i îngăduie
să fie aici şi omagiul meu, acum cred că vorbesc şi în numele dumneavoastră se
adresează acestui poet care printr-o coincidenţă, plăcută mie, mi-a făcut prima
apreciere literară, fără urmări dar la care eu ţin foarte mult.
În 1969 am încercat şi eu să debutez, consecinţa dezgheţului care a avut loc în
comunicări în mijlocul anilor ‘60, am trimis “României literare”, apărută sub egida
lui Geo Dumitrescu, o proză care a primit un răspuns cifra 4 “Poşta redacţiei” pe
care prietenul meu astăzi decedat Dumitru Carp, întâlnindu-mă pe stradă mi l-a
descifrat fiindcă Geo Dumitrescu şi când răspundea la Poşta Redacţiei o făcea
într-un stil apropiat de al poeziei. Din păcate recomandarea lui de a se publica
proza mea s-a lovit de inteligenţa redacţiei “României literare” bine cunoscute şi
nu am debutat acolo, am debutat la “Luceafărul” dar n-are importanţă fiindcă eu
păstrez aceste mici notiţe şi caracteristici în amintirea cea mai plăcută. Vorbind
despre el, să nu uităm totuşi că acest festival poartă numele marelui Arghezi care,
din fericire, este un arbore care depăşeşte cu coroana lui mult locul de obârşie,
locul lui de formare, dacă-l numim Bucureşti şi Ţara Românească chiar.
Este o personalitate ca şi Brâncuşi care este revendicat pe plan local, naţional
dar şi pe plan - universal. Arghezi trece în momentul de faţă nu printr-o perioadă
nu chiar întunecată pentru că personalitatea lui nu a avut asemenea caracterizări
dar în tot cazul nu este perioada cea mai favorabilă a lui. Or, spre marea mea
fericire, ieri dimineaţă şi după masă am auzit nişte cuvântări foarte interesante
venite din zone diverse ale cercetării care se ocupă de marele poet, a cărui operă
este absolut inepuizabilă iar scrisul lui care abia acuma se revelează nu este nici
pe departe cunoscut cum ar merita.
Eu cred că Arghezi ar trebui să fie celebrat ca poet numai pentru faptul că va
da ocazii la mii de oameni să-şi facă teze de doctorat, lucrări ştiinţifice pe baza
operei lui, dar mai ales să-l descopere pentru că este un scriitor cunoscut dar nu în
măsura în care ar fi de dorit. Festivalul dumneavoastră care-i poarta numele este
o invitaţie cu rezultate încă parţiale că sunteţi de-abia la începutul acestui proces
care va dura eu zic decenii dacă nu şi secole şi cred că posteritatea îşi va aminti de
ceea ce aţi făcut dumneavoastră pentru revelarea şi impunerea adevăratului Tudor
100
Arghezi. Să nu credeţi că acuma vorbesc în numele lui, Doamne fereşte!Cred
că el s-ar supăra mai mult decât noi, pentru că pe Arghezi îl supărau laudele
mai mult decât contestaţiile şi, mai ales, lauda convenţională. Eu, din păcate,
n-am talentul lui şi sunt şi eu convenţional dar, nu vorbesc în numele lui, dar ca
observator şi exeget al operei lui Arghezi salut fapta dumneavoastră de cultură
în mod excepţional, iar numai în numele meu personal vă mulţumesc pentru
distincţia care mi-aţi acordat-o».
Se mai acordă titlurile de cetăţean de onoare al oraşului Târgu-Cărbuneşti
lui: Alexandru George şi Geo Dumitrescu, laureaţii din acest an. Dumitru Radu
Popescu, laureatul de anul trecut, Marin Sorescu, marele regretat, câştigătorul din
anul 1995.
Diploma se înmânează unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi, Nae Diaconu.
Acestea fiind zise, se încheie şi cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional
de literatură “Tudor Arghezi”. Până la o viitoare ediţie multă inspiraţie şi numai
bine!
Au consemnat,
Alin Dobromirescu, Ovidiu Grama

Astăzi al 7-lea „Murmur”

Astăzi, 19 mai a.c., la ora 13, Fundaţia “Murmurul Jilţului” din cadrul Grupului
Şcolar Industrial Minier Mătăsari lansează numărul 6-7 al Revistei “Murmurul
Jilţului” şi placheta de versuri “Suferinţa stelelor” a tânărului poet CORNEL
BĂLESCU, membru al Cenaclului “SCORPION”, prin osârdia excelentului
profesor Dumitru Dădălău, un adevărat mecena al locurilor.
G. 2370 - 19 mai 1998
ION POPESCU

REVISTA ŞCOLARĂ

Revista şcolară “Interval’’ a Şcolii Normale “Spiru Haret” din Târgu-Jiu, ajunsă
la numărul a şaselea, asigura, alături de revistele „Cuget liber” şi “Murmurul
Jilţului”, ce apar tot în municipiu dar şi la Mătăsari, un dens peisaj spiritual şi
o generoasă emulaţie cultural-artistică în rândul elevilor şi cadrelor didactice
gorjene. Se află în spatele acestor remarcabile eforturi intelectuale, entuziaşti
slujitori ai acestui miraj: Dumitru Bunoiu, Dumitru şi lon Gr. Dădălău, Lazăr
Popescu, lon Trancău ş.a. “INTERVALUL” pe marginea căruia consemnăm astăzi,
aniversează pe Tudor Vianu, la centenar, prin lon Trancău şi Corina Coiculescu,
tot lon Trancău semnând şi cronica literară la volumul “Colindă târzie” o poeziei
Natalia Mălăianu. Încheiem nota de faţă cu informaţia (dublă) că încă un număr
din “Murmurul Jilţului” (de excepţie) e în curs de apariţie iar la Şcoala Gen.
101
“Alexandru Ştefulescu”, vineri, 24 aprilie a.c. se lansează noua revistă “Arcade”.
o premiera absolută pentru noi.

ION POPESCU
G. 2382 - 22 aprilie 1998

Premiile Concursului Naţional „Freamăt de codru”

Juriul celei de a XX-a ediţii jubiliare a Concursului naţional de creaţie

originală „Freamăt de codru”, organizat de Inspectoratul pentru cultură al
judeţului Gorj, Centru de creaţie şi Societatea academică „Eminescu”, alcătuită
din poetul Mihai Duţescu, preşedinte; Ion Popescu, ziarul „Gorjeanul”; prof. dr.
Petre Popescu Gogan, Bucureşti; Liviu Poenaru, director al Muzeului „Mihai
Eminescu”şi prof. Constantin Popescu, director al centrului de creaţie Gorj, a
stabilit:
Premiul pentru excelenţă în promovarea creaţiilor originale pe teme
eminesciene, revistei „Murmurul Jilţului”, Mătăsari, Gorj.
L. Poiană
G.2387 – 11 iunie 1998

Subredacţia “Murmurul Jilţului”
Primăria Slivileşti
Domnule profesor,
Din motive străine de dorinţa mea nu am putut participă la lansarea cărţii lui
Cornel Bălescu, produs literar al Liceului Mătăsari, dar cu o contribuţie aparte şi
al şcolii Gimnaziale Slivileşti, unde a terminat 8 clase şi locuitor al acestor sate
de pe Jilţul de Mijloc - cel de-al patrulea din cele şapte Jilţuri ce străbat aceste
meleaguri mirifice dintr-o zonă prea puţin cunoscută şi de alţii.
Au încercat s-o aducă spre cunoaştere un POPESCU din Covrigi, un DEM
PĂSĂRESCU din Cojmăneşti, un C. GHE. GHINESCU din acelaşi sat sau un
ION PÂRCĂLĂBESCU, rapsodul din Cojmăneşti şi alţii ce acum nu-mi vin
în memorie, şi încearcă acum cutezanţă, elevanţă şi dăruire un profesor născut,
crescut şi educat pe Jilţurile nemuritoare, prof. D. Dădălău de la Grupul Şcolar
Mătăsari, căruia trebuie să-i mulţumim că ne antrenează şi pe noi cei care din cauze
cunoscute sau necunoscute n-am putut să ne lansăm gândurile şi năzuinţele.
Păcat că timpul nu ne permite să contribuim cu mai mult, cu mai multe, fiindcă
sunt, şi e păcat să nu le lăsam urmaşilor ca şi ei să le lase urmaşilor lor spre ştiinţă
– că şi aici în aceste văi ascunse, s-au ascuns şi mai sunt ascunse şi adevăratele
comori spirituale.
Ar fi păcat ca urmaşii noştri să nu ştie nimic despre generaţii - eroi ai celui de-
al doilea război mondial CARLAONŢ I.C. Ion sau CARLAONŢ I.C. Dumitru
102
- născuţi şi crescuţi pe Jilţuri; despre învăţătorul căzut pe front PĂSĂRESCU
DEM., primul poet din văi; despre Grigore Miculescu, pretendent la |domnia
ţării, imediat; după Unirea Principatelor, cu moşie în Miculeştiul de azi; despre
generalul CĂPLESCU EUGEN, plecat mult prea devreme dintre noi, despre
preotul iconom lon Runcanu, deputat în Parlamentul României Mari; despre
inginerul lon Zăvoianu care cu unităţile conduse de el a realizat un grandios drum
peste Carpaţi şi peste timp, TRANSFĂGARĂŞANUL etc.
Câte nu s-ar putea spune despre Cula de la Şiacu, Şcoala de la Miculeşti care
în acest an aniversează 160 de ani de existenţă; despre bisericile din Ştiucani,
Miculeşti, Slivileşti sau Şiacu, ce-şi duc cu mândrie zecile de decenii de existenţă,
devenind monumente istorice de reală valoare culturală şi spirituală.
Am enumerat doar personalităţi şi locuri despre care se pot scrie multe numai
din comuna Slivileşti şi aş dori să fiu eu acela care va face consemnările... Dar
depinde şi de timp nu numai de voinţă.
Cu stimă,
Prof. Nicolae CĂPITĂNESCU
Primar

Subredacţia Bâltişoara, comuna Runcu,

judeţul Gorj
Stimate domnule profesor Dădălău Dumitru,am primit Revista “Murmurul
Jilţului” nr. 6-7 şi volumul de poezii - “Suferinţa stelelor”.
Afecţiunea manifestată, publicându-mi fragmentul din romanul “Cuibul cu
pui mulţi”, precum şi “Folclor de pe Văile Jilţurilor”, mă îndreptăţeşte să vă
mulţumesc.
Vă felicit că reuşiţi să faceţi un act de mare cultură, considerând şcoala ca
primă rampă de lansare pentru educaţia tineretului, pentru afirmarea acestuia pe
orice plan.
Vă rog să analizaţi şi să-mi comunicaţi dacă sunteţi de acord să publicaţi, sub
îngrijirea Dumneavoastră, în cadru Fundaţiei pe care o conduceţi, următoarele
cărţi:
1. Dangăt peste vatră – nuvelă - 105 pagini, oglindeşte viaţa zbuciumată
ţăranului, în mijlocul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, sprijinul
dat de Domnitorul Alexandru I. Cuza dezvoltării satului, pe bază de documente
inedite, istoria “Podului Jiului” la construirea căruia au participat ţăranii din satul
Bâltişoara. Zbuciumul pentru pământ şi dreptate e legat de scene de iubire, de
farmecul naturii şi de obiceiurile creştineşti şi folclorice ale omului de la munte.
2. Cuibul cu pui mulţi - roman – 198 pagini, creionează viaţa unui cadru
didactic, îndrăgostit de sat, şcoală şi viaţa culturală. Viaţa grea a acestuia se
împleteşte cu a celor opt fraţi născuţi în satul cu anotimpuri pline de farmec,
dar şi cu peripeţii în dragoste şi căsătorie. Afecţiunea pentru copiii necăjiţi îl
103
înnobilează pe învăţător, transformându-l în cel mai apropiat prieten al sătenilor,
Un fragment din acest roman a fost publicat prin bunăvoinţa Dumneavoastră.
3. Casa cu muşcate - roman – 170 pagini, are un subiect care îşi desfăşoară
întâmplările în Arcani, pe Jaleş – Personajele principale, Petre şi Măriuca au o
viaţa specifică dimierilor, putând interesa pe toţi iubitorii de istorie etnografică.
Întâmplările din viaţa dimierilor, pornesc din preajma celui de-al doilea război
mondial şi aduc o experienţă de viaţă zbuciumată, dominată de sentimentul
puternic al iubirii.
4. Rădăcinile pământului natal -117 pagini- cuprinde proză scurtă şi câteva
poezii de genul pe care am trimis-o spre publicare („legendă”). Titlul cărţii vă
sugerează conţinutul schiţelor, poveştirilor şi nuvelelor pe care le cuprinde.
- Volumul Dangăt peste vatră a fost estimat valoric, în ianuarie 1997, de către
domnul director Octavian Vede –din lipsă de fonduri n-am publicat cartea.
- Din toate lucrările am publicat fragmente în: Murmurul Jilţului, Gorjeanul,
Revista Învăţătorimii Gorjene, Revista Crinul Satelor, Revista Jiul, Revista şi
Almanahul Vânătorul şi Pescarul sportiv ş.a.
- Aş dori să ştiu dacă poezia “Legendă” corespunde exigenţelor Dumneavoastră
şi poate fi publicată.
- În cazul că dorinţa şi propunerea mea are ecou în sufletul Dumneavoastră,
vă rog să-mi comunicaţi alte condiţii ce le impuneţi şi cum să procedez, pentru a
vă înmâna manuscrisul (rile).
Toate cărţile sunt bătute la maşină la două rânduri.
Cu stimă,
Prof. V. Smeu

Subredacţia “Murmurul Jilţului”, liceul “Mihai Viteazul”, Băileşti,judetul
Dolj
DESPĂRŢIRE
Nu plâng acum că m-ai uitat
Nu plâng iubirea ce-am lăsat,
Să-ţi încălzească inima
Şi să-mi îngheţe lacrima.

Nu plâng că azi m-ai părăsit

Nu plâng şi totuşi te-am iubit
Te mai iubesc, e greu de spus,
Dar tot ce-a fost acum s-a dus.

104
Privesc ceva-napoi
Zăresc iubirea dintre noi
Te văd cum tandru mă săruţi
Şi juri că n-o să mă mai uiţi.

Fiori mă trec când mă gândesc

Că nu ţi-am spus că te iubesc
Şi încă totuşi te mai mint
Ca între noi n-a fost nimic.

Şi tristă sunt că te-am pierdut

Şi greu îmi e că n-am avut
Curajul să-îi mărturisesc
Cât de frumos eu “te iubesc”.

SĂ SPUNEM TIMPULUI
Tresare inima-mi puternic
Când gândurile se destramă
Ca şi vibrarea când ciocanul,
Loveşte-n talgerul de-aramă.

Poate şi tu, la fel ca mine

Treci prin momente de furtună,
Spunându-i timpului să treacă,
Ca să fim iarăşi împreună.

Poate amândoi în clipa asta

105
Şi-n toate clipele ce vin
Ne-am dărui cu prisosinţă,
momente pline de delir.
Şi-n clipele de fericire
Când fi-vom pe înalte trepte
Înlănţuiţi ca două umbre,
Să spunem timpului s-aştepte,

GÂNDURI

Frumoasă-i ziua ce înalţă

Prinos de soare şi lumina
Da-i mai frumos când ai în faţă
Iubirea caldă şi senină.
Eu, pelerin bătut de vânturi
Şi chinuit de dor şi patimi
Îşi dăruiesc a mele gânduri
Şi dragostea-necată-n lacrimi.

Ca un pribeag m-abat din drumul

Spinos, ce-a tulburat gândirea
Să-ndepărtez din resturi scrumul
Şi să-îi aduc prinos iubirea.

ADOLESCENŢĂ

Dimineaţă senină, curier de lumină

Te trezeşte din somn surâzând
Se ridică şi norii, apar trecătorii
Şi ziua te găseşte visând.
Eşti la vârsta care
Tot răul dispare
106
 Şi tot ce îţi place iubeşti,
Ochii privesc cerul
Dezleagă misterul
A tot ce în cale întâlneşti.
Marilena Oae

MĂTĂSARI - AL 10-LEA „MURMUR”

Am primit la redacţie numărul 10 al revistei Murmurul Jilţului, editată de

Grupul Şcolar Industrial Minier Mătăsari prin eforturile domnului profesor
Dumitru Dădălău şi ale discipoli-lor săi întru trudă creatoare. Într-o formulă
grafică nouă, cu 16 pagini şi format de ziar, publicaţia a fost vizibil îmbunătăţită
valoric de la um număr la altul şi îşi va face apariţia lunar.
Spicuind prin paginile revistei aflăm semnături care dau durabilitate în timp
revistei: Nicolae Dragoş, “Omul sfinţeşte locul’’; Dumitu Dădălău, “Aşa a fost să
fie” ; Constanrin Băleanu, “O iniţiativă onorantă”; Nicolae Branzan, Constantin
Rădulescu-Motru – ‚’’Ideea unei metafizici pe bazele filosofiei kantiene” ;
Nicolae Diaconu, ‘’Note” ; lon Popescu, “Dualism şi spirit creator în poezia
lui V.Voiculescu” ; Liviu Poenaru, “Ecouri la Banchetul eminescian” ; Grigore
Haidău, “Un spaţiu al purităţii”; Sorin Băleanu şi Tudor Berca, “Personalitâţi
gorjene”. Printre colaboratorii care mai scriu în revistă amintim următorii
profesori: Floarea Dădălău - G.S.I.M. Mătăsari, Nicolae Căpitănescu - Slivileşti,
Gheorghe Dănescu - Crasna, Emanoil Cinteză - Săcelu, Domnica Graure
-Drăgoteşti. Rubrici permanente de poezie ţin tânărul şi talentatul poet mătăsărean
Alin Dobromirescu, Elena Ghiţan cu adierea ei de eminesciană sensibilitate şi
profesorul Victor Bobocu - Bolboşi. Mulţumim şi vă urăm succes !

Cornel Bălescu,
Gorjeanul nr.2560 din 17 februarie,1999

DISTINCŢII DUPĂ MERIT

În penultima zi a anului 1999, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a acordat

distincţiile pentru activitatea deosebită depusă în slujba învăţământului
preuniversitar şi pentru implementarea reformei curriculare în toate structurile
instructiv – educative. Aceste diplome de merit au fost înmânate de profesorul
Adrian Gorun, după criterii bine stabilite şi cu exigenţe mult mai mari, în sensul că
au fost puţine, evitându-se inflaţia de laudă nefondată. Astfel au fost evidenţiate,
printre cadre didactice, domnii Doru Căpăstraru, pentru întreaga carieră de dascăl,
Ion Giurgiulescu, pentru profesionalism în domeniul cărţii şcolare şi beletristice,
107
Grigore Bunăiaşu, pentru colaborarea cu unităţile din municipiu şi din teritoriu
pe linie de „Cruce Roşie”, Ion Morie, Nicolae Cocheci, Romeo Istrate, de la L.I.
„E.T.”, pentru rezultatele obţinute la olimpiade şi concursuri, Dumitru Dădălău
şi Dumitru Bunoiu, pentru premiile dobândite cu revistele Murmurul Jilţului’” şi
„Cuget Liber” pe plan naţional, Pompiliu Ciolacu, pentru iubirea cu care i-a iniţiat
în tainele artelor populare şi culte pe elevi ş.a. Dintre profesoare, s-au bucurat de
aceeaşi cinste doamnele Liliana Hinoveanu-Ursu, de la Radio Oltenia Craiova,
Maria Popescu, Manuela Radu, de la CN „T.V.”, pentru succesele olimpice la
disciplinele chimie şi biologie şi Mimi Tomoiu, de la L.I. „E.T.” ş.a.
Primarii care au agreat la ideea de parteneriat au fost şi ei omagiaţi: este
vorba de primăriile Rovinari, Berleşti, Alimpeşti ( Elena Mosor), Arcani ( Daniel
Drumen), Motru (Ion Iorga), Fărcăşeşti (Antonică Belgiu), Turceni ( Cheorghe
Feţeanu), Baia de Fier, Mătăsari (Constantin Purcel), Bâlteni, Slivileşti. Cotidianul
‚’’Gorjeanul” a fost şi el evidenţiat, prin redactorii săi: Ion Popescu şi Patricia
Dumitrescu.
Ion Brădiceanu

Radio Oltenia Craiova transmite

A apărut un nou număr, mai exact nr.10, al revistei “Murmurul Jilţului”,

periodic editat de elevii şi profesorii Grupului Şcolar Industrial Mătăsari, judeţul
Gorj. Am spicuit, pentru dumneavoastră, câteva titluri din ultimul număr al
revistei şi pe care vi le supunem atenţiei şi lecturării. Astfel, pe prima pagină
profesorul Dumitru Dădălău semnează articolul “La majoratul învăţământului
liceal Mătăsari” în care domnia sa face o trecere în timp, a ceea ce a însemnat
dezvoltarea învăţământului liceal în localitatea Mătăsari, de la primele începuturi
şi până astăzi, când s-au împlinit 18 ani. Tot pe prima pagină, scriitorul Nicolae
Dragoş prin articolul intitulat “Omul sfinţeşte locul” descrie activitatea culturală,
desfăşurată în cadrul Fundaţiei “Murmurul Jilţului”, precum şi contribuţia activă
a “Ligii Fiilor Jilţului”, iar paginile 2 şi 3, sunt dedicate tot sărbătoririi acestei
ligi la care mai este inclus în articolul intitulat “Educaţia religioasă în şcoală”,
autor preotul Dumitru Ciobotea. In paginile 4 şi 5 dumneavoastră veţi găsi
biografiile a două personalităţi gorjene şi câteva reguli de medicină preventivă,
articolul purtând semnătura medicului primar Dumitru Pătrăşcoiu. Paginile 6, 7
şi 8 poartă semnătura elevilor Grupului Şcolar Industrial Mătăsari, printre care :
Elena Ghiţan, Oana Corega, Loredana Iordache, Sidonia Petrescu şi, bineînţeles,
alţii. Continuând prezentarea ultimului număr al periodicului Murmurul Jilţului
apărut sub egida G.S.I.M. Mătăsari pentru ca în paginile 9,10,11, vă va reţine
atenţia articolul lui Alin Dobromirescu, ce aduce în prim plan prezentarea cărţii
“Copacul din vis”, a scriitorului Nicolae Dragoş, apoi întâlnirea cu poezia, iar
prof. doctorand lon Popescu de la cotidianul Gorjului îşi înscrie numele în paginile
108
revistei în articolul “Dualism şi spirit” creator în poezia lui Vasile Voiculescu.
Directorul Muzeului “Mihai Eminescu” din Floreşti -Gorj, Liviu Poenaru,
semnează pagina 13, două articole, primul “Ecou la banchetul eminescian” şi cel
de-al doilea articol “Destinul şi scopul vieţii lui M.Eminescu, după numerologia
orientală”. Din ultimul număr al periodicului nu lipseşte nici domnul primar al
comunei Slivileşti, prof.Nicolae Căpitănescu şi care consemnează cei 160 ani de
învăţământ la Miculeşti, apoi directoarea şcolii Corobăi - Drăgoteşti, profesoara
Domnica Graure, cu aniversarea prilejuită de cei 500 de ani de la prima atestare
documentară a localităţii Trestioara - Drăgoteşti.”La Bolboşi, viaţa comunei se
rostogoleşte” se intitulează articolul din pagina 15 scris de primarul comunei,
inginer Comel Ciciu. Revista mai include şi alte articole interesante, poezii, este
totodată bogat ilustrată, şi noi vă sugerăm să o citiţi pentru că ar fi păcat să o
pierdeţi.
Prof. Mircea Ardeiu,
Directorul Grupului Şcolar Minier Motru
1 martie 1999

Tabăra de creaţie literară Săcelu, 1999

Redacţia

Despre SĂCELU, marele nostru istoric Alexandru Ştefulescu în a sa

capodoperă, „GORJUL ISTORIC”spunea: „Deşi nu l-a înzestrat cu posiţiuni:
pitoreşti care să desfete ochiul şi să umple de admiraţie sufletul omului totuşi
nu-i lipseşte recunoştinţa suferinţelor care de mii de ani şi-au redobândit şi-şi vor
redobândi sănătatea prin puterea vindecătoare a apelor sale minerale”.
Situat la 30 de km spre nord la Târgu –Jiu, între culmile Săcelu şi Maghereşti,
desigur că amprenta dezvoltării se vede astăzi peste localitatea Săcelu, însă
ceea ce s-a păstrat de-a lungul timpului sunt fermecătoarele izvoare cu ape
tămăduitoare.
Era nevoie de această introducere să vă familiarizeze cât de cât cu atmosfera
aceea de pe malurile Blahniţei, singurul râu care udă Săcelu de la nord la sud. Fără
îndoială că majoritatea dintre dumneavoastră sunteţi la curent cu faptul că la acest
sfârşit de primăvară le-a fost dat dealurilor săcelene, cât şi băilor sale minerale
să găzduiască Tabăra de creaţie organizată prin bunăvoinţa „Fundaţiei Murmurul
Jilţului”, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport – Gorj.
Prăfuiţi şi obosiţi de drum, cei aproape 40 de elevi, membri ai fundaţiei, s-au
oprit într-o vineri seară la Săcelu, căutând parcă cu privirea un loc de adâncă
meditaţie, un loc unde să se exteriorizeze, să scrie. Şi au găsit acest loc acolo
dovadă stând creaţiile ce au rezultat din şederea noastră la Săcelu.
Nu numai un prilej de confruntare, de evaluare a fost aceasta dar mai ales a
109
fost un veritabil prilej de legare a unor prietenii, de schimburi de idei şi opinii în
perspectiva unui viitor cât de cât promiţător.
S-a depus, cu pasiune şi dăruire o muncă enormă s-au scris şi s-au citit în
cadrul Cenaclului literar poezii de înaltă ţinută lirică, eseuri, chiar proze scurte,
îndrăzneţe, s-au răspândit aplauze binemeritate. Ca un lucru oarecum inedit
pentru noi, s-au organizat întâlniri cu oameni realizaţi în viaţă, o familie, familia
Cazan, d-lui Cazan, un inginer care şi-a adus contribuţia la ceea ce înseamnă
România astăzi şi d-na Cazan – pictoriţa Octavia Cazan – o artistă care şi-a adus
şi îşi va aduce contribuţia la ceea ce înseamnă mai ales România de mâine.
La Săcelu, acea regiune a Gorjului încărcată cu semnificaţii în ceea ce priveşte
sănătatea în primul rând, cei aproape 40 elevi au trăit câteva clipe minunate,
într-o lume străină de grijile diurne, într-o lume cu preocupări nobile.
Această primă tabără de creaţie organizată de Fundaţia M.J. la sfârşitul unei
primăveri când frământările sociale sunt din ce în ce mai mari, când stabilitatea
şi securitatea individului sunt parcă mai ameninţate ca oricând, a venit să arate
că tineretul este un demn urmaş al înaintaşilor pe tărâmul poeziei, eseului; că
elanul creator n-a scăzut ci prin muncă el este întreţinut iar ei, tinerii creatori, sunt
poeţii, prozatorii şi eseiştii de mâine ai poporului românesc. Am avut de învăţat
multe de la acele împădurite coline şi am înţeles încă o dată, dacă mai are nevoie,
că doar prin muncă şi încredere în propria persoană putem răzbi.
„Să creezi ca un zeu; să porunceşti ca un rege; să munceşti ca un sclav” spunea
marele nostru Brâncuşi.
La Săcelu, loc predestinat pentru meditaţie, am lăsat o parte din sufletul nostru
dar am plecat de acolo cu mai multă încredere în noi şi mai bogaţi spiritualiceşte,
cu speranţa că vom cunoaşte noi succese, că vom face şi de acum înainte paşi
temeinici pe calea perfecţionării şi afirmării noastre.
„Scorpionii” la Săcelu 30mai 1999

Alin Mirescu

Una din priorităţile Fundaţiei „Murmurului Jilţului”, alături de editarea

revistei cu nume omonim a fost şi continuă să fie, fără îndoială, organizarea şi
finanţarea cenaclului „SCORPION”. Astfel elevii participanţi la Tabăra de creaţie
organizată de aceeaşi fundaţie în staţiunea balneoclimaterică SĂCELU, au avut
fericitul prilej de a asista la o şedinţă de zile mari a membrilor cenaclului, un
fel de şezătoare literară care a avut loc, cum nu se putea mai inspirat, la umbra
nucului bătrân din curta taberei.
Prilejul a fost cu atât mai benefic cu cât am putut cunoaşte oameni care au
publicat în revistă de-a lungul vremii, oamenii realizaţi în viaţă din toate punctele
de vedere. Aşadar, am avut bucuria de a o întâlni pe marea pictoriţă Octavia
110
Cazan, membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici din Bucureşti, precum şi membră
a C.I.V.A.,din S.U.A. care ne-a încântat cu crâmpeie din viaţa dumneaei; am
cunoscut apoi pe inginerul Cazan, soţul d-nei Octavia Cazan, un om care prin
înfăţişarea sa inspiră înţelepciunea şi măiestria fără margini, un om care şi-a adus
contribuţia la clădirea României ca ţară cu real potenţial, economic, un om care
n-a fost învins ci a preferat să învingă el greutăţile şi ispitele vieţii.
Fostul inspector şcolar, directorul Şcolii din Radoşi, prof. Dănescu Gheorghe,
omul care a publicat în revista noastră consecutiv în ultimele patru - cinci numere
a ţinut neapărat să fie prezent la întâlnirea cu cenacliştii scorpioni. Nu numai atât
dar în afară de faptul că ne-a relatat despre bucuriile ce i le-a oferit viaţa prin
întâlnirea cu oameni ca Marin Sorescu şi alţii, Gheorghe Dănescu ne-a recitat şi
din creaţiile proprii, adevărate „muşcături de şarpe” la adresa situaţiei actuale din
ţară.
Apoi, poate ca un schimb de experienţă s-a aflat printre noi şi o tânără elevă
a Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, Alina Mladin, o
pictoriţă care se afla în pragul celei de-a treia expoziţie a sa, care nu numai că
pictează îmbucurător de bine, prilej pentru pictorii noştri de a-şi îmbogăţi spiritul
cromatic dar şi scrie poezii, nişte izbucniri filosofice din care ne-a citit.
Într-un cuvânt, în şedinţa cenaclului „SCORPION” din Tabăra Săcelu şi-au
dat mâna poezia, pictura şi muzica. Pentru că trebuie să vă spunem că ne-au (în)
cântat auzul nume ca Alina Popescu, Cristina Stăniloiu, Schiau Gabriel precum
şi grupul vocal al liceului nostru constituit din clasa a X-a A, diriginte Dumitru
Dădălău, grup care este condus de către învăţătorul Dădălău Nicolae, în vârstă de
76 de ani. Poate că ar trebui luată în consideraţie propunerea inginerului Cazan
de a se învăţa cântecul „Tot ce-i românesc nu piere” şi suntem singuri că nu va fi
trecută cu vederea.
Apoi, s-a consumat poezie. Ne-au recitat din creaţii proprii, unele stângace,
altele ascunzând în ele forţă, Bădoi Alina, creionând mai mult natura în versuri,
Anton Marina, Petrescu Sidonia, Vulpe Adelina, Anca Pasăre, Sorin Popescu,
dezvăluindu-şi adevăratele valenţe lirice chiar dacă într-un stil puţin pesimist, Oana
Rusu, Pârvu Cătălina, Zabulică Vasilica, Camelia Purdescu, Alin Dobromirescu
şi nu în ultimul rând, infiltrată între noi Alina Mladin căreia i-am putut surprinde
oarecare voluptăţi filosofice.
Având rolul de a destinde atmosfera, profesorul Dănescu, care s-a apucat să
scrie versuri după ce a ieşit la pensie şi să publice apoi în revista noastră, ne-a
recitat „Televizorul ars”, un fel de rugă în care cere lui Dumnezeu să pună capătat
atrocităţilor războiului care va opri implicit difuzarea ştirilor rele la TV fapt ce va
remonta televizorul, ars de difuzarea atâtor ştiri groaznice.
Ne mai recită „Moştenitorii”, „Miliardarii”, „Ziaristul neloial”, „Minciuna
cu randament”. Ceea ce este cert şi am putut noi întrezări în creaţia lirică a
profesorului Dănescu Gheorghe este că poezia dânsului este mai mult un fel
111
de epigramă incisivă, „cu ţintă precisă”, la adresa guvernului sau inspirată din
situaţia actuală prin care trece. Însoţiţi de cuvintele povăţuitoare ale doamnei
Cazan, scorpionii au pus capăt încă unei minunate întâlniri de suflet.
Punem şi noi capăt nu înainte de a spune obişnuitul „Vivat, crescat, florcat”!

Să fim pragmatici
Prof. Floarea Dădălău

Oricât de dotat ar fi cineva de Dumnezeu, dacă ceea ce are ca dar (sau ca

har), nu este cultivat cu râvnă şi metodic, rezultatul este chiar mai slab decât
al celor mai puţin dotaţi, dar serioşi şi harnici. De asemenea dacă nu suntem
conştienţi că ceea ce am primit „gratis” trebuie să-l împărţim cu ceilalţi, să-l
oferim cu generozitate semenilor din nou, darul nostru rămâne închis şi ori nu va
fi cunoscut, ori nu va interesa pe nimeni.
Egoismul, ştim, este izvorul tuturor relelor. El ucide darurile cu care ne-a
hărăzit pravila divină, acestea se resorb în sine, se pierd. Un pom, oricât de
valoros i-ar fi rodul, nu are nici o valoare dacă nu dă rod sau şi-l risipeşte înainte
de coacerea deplină. Omul ca şi pomul sfinţeşte locul.
Atunci când locul este favorabil afirmării în sine, singura piedică în calea
dăruirii este egoismul meschin, vinderea sau precupeţirea celor câteva bacuri care
şi-au fost dăruite în plus şi izolate cu migală de dascăli, de educatori, în general.
Niciodată nu faci prea mult atunci când dărui generos. Nu există nici o scuză
că în aceste vremuri trebuie să fii pragmatic, că este o naivitate să te risipeşti
în întreprinderi idealiste „utopice”, că cine este visător în zilele de astăzi este
un „împuşcă-n lună”; „un sinucigaş”. Este o mentalitate sedimentară, de grotă.
Oamenii generoşi sunt cei pe care timpul nu-i uită; mai ales timpurile grele!. Ne
doare când la întâlnirile periodice cu foştii absolvenţi, îi vezi câtă râvnă depun să-
şi afirme patriotismul faţă de fostul liceu cu care se mândresc şi cât de stânjeniţi
sunt şi cât de mult regretă că nu au făcut destul ca să rămână în memoria bună a
acestuia. Pentru că, să fim categorici, nu valoarea notelor mari, a diplomelor, a
coroniţelor rămân la urma urmei (nimic).
Liceul nu trebuie să fie numai o perioadă de alfabetizare prelungită de la
4 la 12 ani, el trebuie să fie pepinieria elitei româneşti. El este şi descernarea
materiei cenuşii pentru facultăţi, este o pregătire de înaltă clasă pentru rezolvarea
diamantelor, punându-le în valoarea caratelor şi nu diminuându-le.
Liceul nu înseamnă supraaglomerarea cu un balast inutil de reziduuri, dar
nici ignorarea culturii generale ceea ce este microclimat pentru planta de soi sau
montura pentru diamant. Cine învaţă pe sărite, ignorând total unele discipline
este invalid, mutilat definitiv şi n-avem decât o singură viaţă.
Liceul nu înseamnă doar ore de rutină, el este un sistem viu de cizelare, de
modelare a personalităţii în formare, a ceea ce au mai bun tinerii, de asimilare
112
activă, de prelungire a lecţiilor în creaţie de valori, afirmare de sine.
Dascălii ard cantităţi uriaşe de energie în acest demers de lungă şi trudnică
durată. Se investesc valori uriaşe pentru modelarea tinerilor, iar rezultatele nu-s
nici imediate şi nici spectaculoase, decât cu fericite excepţii. Îi aşteptăm pe cei
puţini aleşi.

Bucuria vieţii noastre

Din clipa în care domnul profesor de limba şi literatura română, director al

liceului din comuna Mătăsari Dădălău Dumitru, ne-a anunţat publicarea primului
număr al revistei “Murmurul Jilţului”,am ştiut că lucrurile n-o să se oprească aici.
Numai că pe vremea aceea nu-mi imaginam ce lucruri minunate or să se întâmple
în liceul nostru.
Da, după ce pe băncile noastre a apărut primul număr al revistei “Murmurul
Jilţului”,s-au pus bazele fundaţiei cu acelaşi nume,după care şi-a făcut apariţia
fulgerător “Fereastra sufletului”.Toate însă au culminat cu Sărbătoarea Fiilor
Jilţului,acţiune care anul acesta pe data de 21octombrie a împlinit 3 ani de
existentă.
Vreau să vă spun că am simţit alături de colegii mei, deosebită plăcere şi
onoare de a participa pregătirile care s-au făcut pentru a-i primi cu bine pe toţi
invitaţii care au avut bunăvoinţa de a se întâlni cu noi aici, pentru a sărbători liceul
nostru. Căci, într-adevăr despre o întâlnire este vorba,o întâlnire între localnicii
celor patru sate ale comunei Mătăsari: Mătăsari, Croici, Brădet şi Runcurel, unde
tineri şi bătrâni,cei plecaţi sau cei rămaşi la vatra părintească au avut prilejul
să-şi depene amintirile din tinereţe,să sărbătorească clipele revederii aşa cum se
cuvine. Au avut loc înainte de acestea,simpozioane şi lansări de carte, întâlniri
cu oameni politici şi de cultură ai judeţului nostru, însă toată lumea aştepta cu
sufletul la gură acea ‘noapte albă “,la flăcările unui joc al prieteniei care urma
retragerii cu torţe pe strada din Mătăsari.
A fost într-adevăr o noapte de pomină o noapte în care,pe scena amenajată în
curtea liceului, s-a cântat, s-a dansat, s-au spus poezii, s-au desfăşurat majoratul
si balul bobocilor. Pot să spun acum,după ce a trecut totul,că am petrecut o zi
minunată alături de colegii mei,urmărind cu mare interes toate activităţile ce s-au
desfăşurat în faţa noastră.*M-au impresionat în mod deosebit copiii din clasele
primare,bucuria şi nerăbdarea lor de a spune poezii, scenete în fata mulţimii
,trecând mai departe cu zâmbetul pe buze,chiar dacă nu întotdeauna ieşea aşa
cum ar fi trebuit. Remarcată a fost de asemenea şi iniţiativa doamnei directoare
Păsărescu, a Şcolii Generale din Brădet şi anume ca elevii acestei şcoli împreună
cu cei din Runcurel să vină cu căruţele cu cai,îmbrăcaţi în straie de sărbătoare
pentru a fi în ton cu sărbătoarea care deja domnea !a liceul nostru,având şi ei de
prezentat câte un program artistic bine pregătit şi foarte interesant.
113
 Şi tot în această minunată zi, iubitorii fotbalului, au avut şi ei parte de o surpriză
plăcută,căci,urmând tradiţia din fiecare an de la debutul acestei sărbători,s-au
desfăşurat etapele de fotbal Croici - Runcurel şi clasele XII B - III B,dintre care
Croici şi XII B au ieşit învingători,cu galerii de susţinători şi tot ce trebuie pentru
ca spectacolul să fie şi mai fascinant.
Însă surpriza zilei au constituit-o oaspeţii din Maramureş,pe care-i putem
numi invitaţi de onoare ai acestei sărbători,acei Coconi ai Izei care au parcurs un
drum foarte lung pentru a ajunge la noi,să ne încânte cu muzica şi talentul lor,cu
obiceiuri şi dansuri populare specifice zonei din care provin.
Ei au venit însoţiţi de primarul Maramureşului,domnul Pasere lon care şi-a
exprimat cuvintele de admiraţie faţă de liceul nostru şi totodată bucuria si nespusa
plăcere de a se reîntoarce în localitatea în care nu cu mulţi ani în urmă locuise
împreună cu familia sa. Am fost într-adevăr impresionaţi de modul cum s-a
prezentat acest Ansamblul “Coconii lzei”,arătându-ne nu numai prin programul
artistic ci şi prin cuvintele şi gesturile lor de pe tot parcursul zilei că le-a făcut o
deosebită plăcere să participe la marea noastră sărbătoare.
Nu înainte de a încheia,trebuie să amintesc faptul că a mai fost alături de noi
un Ansamblu, de data aceasta din zona noastră,Ansamblul profesionist’’ Doina
Gorjului’’,despre care pot să spun că am fost încântată să le ascult melodiile mult
îndrăgite.
A fost cu adevărată o atmosferă de veselie şi sărbătoare şi pentru aceasta nu
putem să mulţumim decât conducerii acestui liceu în special domnului director
Dădălău Dumitru,fără de care nimic nu se putea realiza.
Stancu Maria

“CUGET LIBER”
Ajunsă la nr. 8, revista Liceului de chimie „Gheorghe Magheru”, din Târgu-Jiu,
ne-a prilejuit surpriza prin faptul că invitaţi fiind, am putut pune bazele unei reale
colaborări între fundaţiile „Murmurul Jilţului” a noastră şi fundaţia „Gheorghe
Magheru” a lor, între revistele „Murmurul Jilţului” a noastră şi “Cuget liber”
a lor. Revista apare în 88 de pagini, structurată pe diferite teme: „Întâlnirea cu
aproapele nostru”, „Societatea”, “Pro-Istoria”, “Ridendo Dicere Verum”, “Ştiinţa
o dimensiune a realului”, „Caleindoscop”, “Eseu”, “Divertisment”, ”Matematică”,
“Chimie” ş.a.
Dar să dăm drumul bandei de reportofon:
Dumitru Bunoiu: D-lor invitaţi şi dragi elevi, avem astăzi un eveniment de o
deosebită importanţă, apare al optulea număr al revistei „Cuget liber”. Este un
prilej, un motiv de satisfacţie pentru întreg corpul de cadre didactice al liceului
„Gheorghe Magheru” dar şi pentru elevii de aici, minunaţi, care scot periodic,
trimestrial, o revistă care, cum spunea d-ul Ion Popescu, a reuşit să se impună
şi să atragă atenţia, să fim cunoscuţi atât la nivelul Inspectoratului Şcolar cât şi
114
al întregului judeţ Gorj şi, zicem noi, chiar şi mai departe. Eu ţin să mulţumesc
foarte mult colectivului de cadre didactice care s-au preocupat cu aşa cum se
zice, culegerea materialelor, selecţionarea, corectarea lor, care am făcut ca astăzi
să apară, în 90 de pagini revista “Cuget liber” nr. 8. Eu cunosc revista, las pe alţii
să se pronunţe asupra calităţii şi materialelor în revistă. V-aş ruga pe cei care
aţi scris şi aţi contribuit cu materiale în revistă să vă spuneţi punctul de vedere.
Las d-lor invitaţi puţin răgaz să răsfoiască revista, până atunci (se înmânează
legitimaţii pentru noii membrii ai colectivului de redacţie: Brujan Anca, Şerban
Constantina, State Maria, Şoldea Octavian, Bunoiu Victor).
Ion Sanda (preia comanda): până la urmă, se lasă păgubaş pentru a reveni mai
târziu.
I se dă cuvântul profesoarei:
Mărgulescu Carmen: «Este într-adevăr, cum spunea şi d-ul director o mare
bucurie că putem răsfoi în seara aceasta numărul 8 al revistei “Cuget Liber”. Este
un număr într-adevăr festiv în care am încercat să cuprindem informaţii din toate
domeniile. Aş putea să evidenţiez ca elevi care publică pe Topală Corina, Leţ
Daniela, Falcoe Irina, Larisa Buticaş şi alţii.
În afară de articolele scrise de colegii mei şi elevii acestui grup şcolar avem
o serie de articole interesante ale colaboratorilor: Cârstoiu, lon Popescu, Doru
Fometescu ş.a. Apar o serie de epigrame, chiar unele desene inspirate şi câteva
date interesante care cred că ar să atragă atenţia. Cam asta ar fi conţinutul:’’
informaţii de peste tot’’.
Ion Sanda (revine): «Eu aş vrea să mă adresez stimaţilor prieteni ai bucuriei
noastre şi stimaţilor prieteni ai bucuriei d-lor, să le mulţumesc şi eu în calitate de
profesor al liceului “Gheorghe Magheru” din Târgu-Jiu, pentru prezenţa d-lor în
şcoala noastră la o foarte mare sărbătoare: lansarea unui astfel de număr: ceva
rupt din sufletul nostru. Eu aş vrea ca şi alte licee şi, şcoli din Gorj şi nu numai să
facă efortul ăsta şi să scoată şi ei o revistă la nivelul celei pe care o scoatem noi.
Aş vrea ca toate şcolile să aibă un astfel de director ca d-ul Bunoiu, care împreună
cu d-nul Novac fac o echipă excepţională. Suntem lăudăroşi, ştiu dar, vorba lui
Ion Alexandru “Suntem lăudăroşi dar parcă ne stă bine, / C-avem la noi cuţitul şi
avem de unde pâine”.
Face apoi referiri la talentele din şcoală State Maria, Victoraş Bunoiu, Daniel
Gherasim, Gina Paniu şi apoi îşi citeşte articolul despre profesoara Elena Gabriela
Preotesoiu.
Apoi, d-ul Bunoiu se scuză faţă de reprezentanţii de la Mătăsari şi le înmânează
câte un număr al revistei.
Mai înainte de asta vorbeşte:
Ion Popescu: «Vreau să vă spun că această revistă este premieră naţională
[...] împreună cu d-ul Dumitru Bunoiu de data aceasta am hotărât ca noi cei
majori să fim mai zgârciţi. Aducerea din afară a unor valori, fie ele şi de marcă
115
naţională este un bun lucru [...]. Am văzut orice, tot absolut tot, n-a scăpat nici
un rând nevăzut, de fapt n-am permis să se scape vreun rând nevăzut. Am ales
publicaţiile, am dat genericele, am încadrat fiecare material acolo unde am crezut
că este mai potrivit. Certamente este că, iată, am reuşit ce am vrut, ca paginile
din această carte să vă aparţină să zic aşa după modul de cuprindere. Aceasta este
un lucru bun şi înseamnă că aici am înfiinţat un echipaj de ziarişti foarte, foarte
unit. Asta este prima calitate. Şi de aici se poate cu adevărat porni la drum spre
câştigul în calitate al revistei. Până atunci revista a trecut, a urcat şi iată că acum
este o revistă care are efectiv nişte piloni».
Când se înmânează de către directorul Bunoiu celor de la Mătăsari revistele,
Ion Sanda zice:
«Prima dată când am călătorit spre Bucureşti (la tabăra de ziaristică), veniseră
nişte moldoveni care spuneam că le luaseră copiii locul “Nu, domne’, noi avem
bilete” şi i-am luat pe moldoveni (din Chişinău) şi i-am dus la loc de cinste, la
clasa I. Eu am crezut că copilul ăsta-i mut. N-a scos o vorbă (asta pentru că cel
despre care se vorbeşte, până la Bucureşti a dormit fiindcă o noapte stătuse treaz)
şi mi-am zis d-le, cu cine mă duc eu acolo, mă fac de râs! Şi d-lor, când am ajuns
la Iaşi începe încet, încet să-şi dea drumul şi când recită copilul ăsta nişte poezii
eu am picat jos. Este unul din marii poeţi pe care-i are Oltenia. Ascultaţi ce vă
spun eu! Şi mă bucur şi-l felicit pe d-ul Doru V. Fometescu că a avut posibilitatea
să-l lanseze. Atât îmi cer scuze că nu l-am văzut».
Ion Popescu spune despre respectivul că este singurul elev din Gorj care a
reuşit să pătrundă cu un număr de zece poeme în antologia sa “Serile la Brădiceni”
pe care o va scoate în curând. Ion Popescu mai zice: «în prezentarea pe care i-am
făcut-o în carte eu am zis: Recunosc că d-nul Doru V. Fometescu l-a descoperit
pe A.D. eu doar l-am preluat».
lon Sanda sare de pe scaun:
- D-le director, nu sunt de acord cu Ion, l-a descoperit Doru V. Fometescu dar
eu l-am redescoperit pe Alin.
Dumitru Bunoiu: «D-l Doru V. Fometescu este omul de suflet al mai multor
publicaţii care apar la nivelul judeţului Gorj: “Fluidul roditor”, “Pro sens”,
fundaţiei “Dăruie vieţii farmec”.»
Doru V. Fometescu: «D-le Bunoiu aţi primit premiul fundaţiei “DVF” pentru
risipa de entuziasm în menţinerea “Cugetului liber”. Păi cum l-am descoperit pe
A.D.? Este un băiat foarte interiorizat şi interiorizarea naşte valoare. Acest, să
nu-i mai spun băiat, creator a început să scrie la început nişte poezii mai timide,
le-am mai finisat eu pe alocuri, el nu s-a supărat, dar pe lângă poezia pe care o
scria, făcea o scrisoare aşa frumoasă, în stilul epistolelor şi se pare că vreau să-i
public scrisorile şi din aproape în aproape, fiecare număr l-am publicat, el şi-a
luat zborul şi îşi aminteşte acest lucru [...]. În revistă, mi-a plăcut Larisa Buticaş,
căreia îi dau o revistă “PROSENS”, are o poezie splendidă. Zic că această revistă
116
“Cuget liber” a îmbrăcat o manieră fericită, a pus relaţia profesor-elev şi ea va
rezista poate mult timp. Poate ajunge departe şi poate fi apreciată».
Colaboratorul revistei, colonelul Ispas face o propunere ca să se facă o excursie
în Timok să se poată scrie şi să se aducă veştile de acolo. Mai cere ca să se scrie
în revistă şi despre românii de dincolo de Tisa. Apoi, fiindcă reuniunea continua
iar timpul era împotriva noastră, a celor de la Mătăsari, ne-am cerut scuze şi ne-
am retras încetişor. Ce s-o fi mai întâmplat în urma noastră nu ştim. Cert este că
am luat parte la o acţiune de suflet, o acţiune care ne-a incitat iar faptul că s-a
pomenit numele revistei noastre “Murmurul Jilţului” este un prilej de laudă atât
pentru noi, redactorii acestei reviste cât şi pentru d-voastră dragi elevi, voi cei
pentru care şi prin care existăm.
Vă mulţumim şi contăm pe sprijinul vostru în continuare, împreună, vom face
o revistă mai bună!
Au consemnat,
ALIN DOBROMIRESCU
OVIDIU GRAMA

Murmurul Jilţului

Ne-au parvenit la redacţie cele două numere ale publicaţiei cu titlul de mai sus
( nr. 12-13) editată de Fundaţia “Murmurul Jilţului” a Grupului Şcolar Tehnologic
din Mătăsari.
Din paginile revistelor desprindem fapte de viaţă ale elevilor care muncesc
şi învaţă în unitatea şcolară sus-amintită. Unul dintre numerele publicaţiei este
dedicat – în exclusivitate - celei mai mari sărbători mătăsărene după Paşti şi
Crăciun – respectiv Zilelor „Fiii Jilţului” din toamna acestui an. Gânduri despre
bacalaureatul anului 2000 ori despre reforma învăţământului sunt completate în
mod fericit cu momente din lirica realizată de creatorii liceeni care alcătuiesc
şi inimosul colectiv redacţional: Cristi Popescu ( cls. XI-A), Adriana Purcel
(cls. XII-A), Oana Corega (cls. V-D). Alături de ei semnează pagini de înaltă
sensibilitate creativă prof. Dumitru Dădălău - directorul Grupului Şcolar
Tehnologic din comună, prof. Ion Gr. Dădălău, prof. Floarea Dădălău, prof. Ion
Tomescu, prof. Adriana Popescu, prof. I. Mateescu, prof. ing. Lucian Purcel,
prof. ing. Gabriela Stoichiţoiu, prof. Benon Băleanu, prof. Luminiţa Dădălău, şi
multe alte condeie de prestigiu ale şcolii.
În speranţa ca n-am supărat pe cei care, datorită spaţiului tipografic restrâns,
nu si-au găsit nominalizarea în sumara noastră prezentare, vrem să subliniem şi
contribuţia unor condeieri de prestigiu ai presei gorjene: prof. Zenovie Cârlugea,
Zoia Elena Deju, Ion Popescu, Ion Şoldea. Iar în închiderea acestor modeste
semnalări editoriale, salutăm cu bucurie această dublă apariţie, dorindu-le mai
tinerilor noştri colegi într-ale scrisului ca, în anul nou, să ne bucure cu, la fel de
117
bune şi prolifice, creaţii.
La mulţi ani şi numai bucurii, dragi copii mătăsăreni!

M.B.

Mu r m u r ul Jilţului - 16

„Murmurul Jilţului” a mai împlinit un număr. După acest „semn” se cunoaşte

vârsta unei publicaţii,încă din tipografie am realizat că eram fericitul martor al
naşterii acestui număr al revistei Grupului Şcolar Tehnologic Mătăsari – Gorj,
pe care la fiecare apariţie l-am citit cu interes. Surpriza a fost mai mare când mi-
am descoperit câteva gânduri la adresa ei presărate chiar pe prima pagină,ca un
îndemn prietenesc şi colegial, convins că inimosul colectiv de redacţie, coordonat
de dl. prof. Dumitru Dădălău, directorul acestui liceu,se află pe drumul cel bun.
„Drumul e numai înainte,doar uneori e un scurt răgaz, când pânzele amintirilor
poposesc pe catargul înalt…” (ca aripile unor păsări călătoare), recunoaşte
dl. prof. Ion Gr. Dădălău, iar Luceafărul, după care se conduc aceşti vajnici
şi neobosiţi temerari, este chiar lumina cărţii”. La lumina cărţii trebuie să ne
asumăm riscul de a îndrăzni(…), să învăţăm tinerii să intre în viaţă fără pierderi
în materie de demnitate. Să aibă curajul înţelept în impunerea idealurilor. Calea
spre înţelepciune nu înseamnă să desfiinţezi ceea ce nu ştii. Ne trebuie o tânără
generaţie luminată …”
Şi tocmai de aceea îi admir pe toţi cei ce s-au implicat în acest act de cultură,
asumându-şi responsabilitatea acestei curse.
Răsfoiesc cu nesaţ cele 16 pagini al „jurnalului de bord”, în care regăsesc
numele fiecărui membru al echipajului: Viaţa spirituală a localităţii Mătăsari
(prof. Zizi Ceauşescu), Cercul profesorilor de limba şi literatura română din
liceele Gorjului, la Grupul Şcolar Tehnologic Mătăsari (lleana Pârjol şi lleana
Purdescu – XIIA ),Eugen lonescu-„însinguratul” (Romeo lonescu) Gânduri la
început de drum (prof. ing. Simina Cană, Prof. Mihaela Filip, Prof. Marga Frunză,
Prof. Gabriela lonescu, Prof. Mihaela Brăiloiu), Sfântul Mare Mucenic Dimitrie
– izvorâtorul de mir – 26 octombrie (Preot Dumitru Gh. Purcel. Prof. de religie),
Poeţii Jilţului (Cornel Bălescu, Ion Rusu, Mitică Boceanu), Scrisori deschise de
la Fiii Jilţului, Festivalul Lăutarilor Gorjeni (prof. Victor Stuparu) ş.a.
Putem încheia cu observaţia cu care îşi încheie şi „ofiţerul secund”, Zizi
Ceauşescu, raportul la ieşirea din cart: „Astăzi putem să afirmăm că ne desfăşurăm
activitatea în cel mai modern, mai frumos, mai dotat, mai deosebit local nu doar
din comuna noastră şi nici din judeţ, ci chiar din tară’’!
Nu ne rămâne decât să le dorim vânt din pupă!
Rose Tall – Gorjanul, 24 octombrie 2000

118
 2000 Anul Mischie

Nicolae Mischie s-a născut la 2 martie 1945 în comuna Godineşti, judeţul

Gorj, fiind al 15–lea copil în familia lui Alexandru şi Maria Mischie.
Căsătorit: - soţia Mischie Sanda – medic primar interne; are doi copii:
Alexandru – student la Facultatea de Medicină şi Marinela – elevă.
Este absolvent al Şcolii Pedagogice Bucureşti, al Institutului de Istorie –
Geografie Craiova şi al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti.
În 1999 obţine doctoratul în istorie la Universitatea din Bucureşti, cu lucrarea
Viaţa şi activitatea lui Grigore Iunian.
A colaborat cu studii de specialitate la revistele Litua (1982-1997) şi Brâncuşi
(1996), precum şi cu publicistică de actualitate în presa gorjeană.
A susţinut 60 de comunicări ştiinţifice în cadrul diferitelor simpozioane, între
care menţionăm: Mărturii în unele scrieri despre revoluţia din 1821, condusă
de Tudor Vladimirescu (1974); Răscoalele ţărăneşti din 1990 în Gorj, prolog al
răscoalei din 1907 (1980); Obştea sătească, element de continuitate a poporului
român (1993) ş.a.
Participă şi conferenţiază la reuniuni internaţionale: Posibilităţi şi certitudini
ale procesului de unificare (Chişinău, 1992); Învăţământul Waldorf, o realitate
prezentă în învăţământul românesc (Frrankfurt, 1993); Legea învăţământului
– cadru al restructurării învăţământului (Boston, 1993); Problemele tineretului
şi integrarea socială (Budapesta, 1994); Drepturile cetăţeneşti şi cetăţenia
(Paris, 1997); Informatizarea societăţii în zonele locale şi regionale ale Europei
(Helsinki,1998); Aspecte ale dezvoltării economice în zonele defavorizate din
Gorj (Tokio, Seul şi Singapore - 2000).
Cursuri de perfecţionare şi documentare în domeniul administraţiei publice şi
locale (Copenhaga, 1997 şi Florenţa, 1998).
A fost deputat şi secretar al Comisiei Permanente pentru Învăţământ, Ştiinţă,
Tineret şi Sport în legislaturile 1990-1992 şi 1992-1996 în cadrul Parlamentului
României.
Din 1996 este preşedinte al Consiliului Judeţean şi preşedinte al Organizaţiei
Judeţene al Partidului Democraţiei Sociale din România şi reales în iunie 2000
în aceeaşi funcţie.
Este membru de onoare al Ligii pentru unitatea românilor de pretutindeni.
Estre membru al Congresului Puterilor Locale şi regionale din cadrul
Consiliului Europei la Strasbourg, în legislaturile 1996-1998 şi 1998-2000.
Lucrările apărute de acelaşi autor: Cronicarii munteni şi moldoveni despre
Transilvania – Editura Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, 2000; Grigore Iunian
– apărător al regimului democrat din România (1993-1940) – Editura Fundaţiei
„Constantin Brâncuşi” 2000; Eclipsa 99 – Editura Everest, Bucureşti, 1999;
119
Grigore Iunian şi epoca sa. Editura Clusium, Cluj, 2000; Personalităţi gorjene
de-a lungul istoriei, Nicolae Mischie, Vasile Aremia, Vasile Bobocescu, Dan
Neguleasa şi Alexandru Păsărin, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra României”,
Bucureşti, 2000; Instituţii judeţene ale administraţiei de stat –Prefectura şi
Consiliul Judeţean Gorj, Nicolae Mischie, Pantelimon Manta şi Vasile Aremia,
- Editura Hermes, Bucureşti, 2000; Judeţul Gorj – Album monografic – Nicolae
Mischie şi Iulian Cămui, Editura Publisher – Editions, Fundaţia Constantin
Brâncuşi – 2000.
În curs de apariţie: Monografia comunei Godineşti, Gorj; Parlamentari de ieri
şi de azi: Mihail Kogălniceanu – artizan al unirii.

Fotbal şi iar fotbal la Mătăsari

“Sărbătoarea Fiilor Jilţului” devenită deja o tradiţie în Mătăsari, organizată

de conducerea Colegiului Naţional Mătăsari din localitate, a dat prilejul şi anul
acesta, ca, de fapt, în fiecare an, tuturor locuitorilor comunei să participe la acţiuni
dintre cele mai diverse, de la cele cu caracter distractiv şi educativ, până la cele
cu caracter sportiv. Dintre acestea însă, sportul a fost în această toamnă aş putea
spune, la el acasă, în Mătăsari, având în vedere că în perioada 7-19 octombrie
s-au desfăşurat sub emblema “Zilele Liceului” nu mai puţin de trei campionate
de fotbal, un cros al tinerilor mătăsăreni şi “crosul celor mici” precum şi o gală
de box. Nu mai vorbesc despre celelalte activităţi oarecum conexe sportului
precum Carnavalul tineretului sau retragerea cu torţe - un adevărat marş la care
au participat sute de mătăsăreni. Cu toate acestea se pare că unele lucruri nu se
vor schimba niciodată si că oricât de mult ai face pentru a ridica prestigiul unei
instituţii sau colectivităţi se găseşte totuşi cineva care să arunce cu noroi în munca
ta. Aşa spre exemplu, deunăzi, nu după mult timp de la închiderea festivităţilor
Sărbătorii “FIILOR JILŢULUI”, întâmplător mi-a căzut în mână un ziar local în
care mi-a atras atenţia în mod deosebit un articol în care se scria cu un titlu de-o
şchioapă că “Directorul Dădălău Dumitru este împotriva activităţii sportive din
MĂTÂSARI”, mai precis împotriva fotbalului.
Faţă de cele relatate în acest articol, nu pot să spun decât că, autorul fie a fost
prost informat, fie a fost dezinformat, fie datorită lipsei de experienţă într-ale
scrisului,a pus pe hârtie tot ceea ce i-a zbârnâit pe la ureche, fără să cerceteze, în
prealabil veridicitatea sursei. Am să trec peste acest început de polemică pentru că,
pur şi simplu nu ar avea rost să continuăm , dar nu înainte să aduc - dacă mai era
nevoie – încă un argument în favoarea fotbalului care s-a practicat la Mătăsari în
acest sfârşit de an. Este vorba despre o altă acţiune cu caracter sportiv desfăşurată
între 28 septembrie şi 13 noiembrie şi anume: “Campionatul local de fotbal pe
cartiere pentru tineret”, organizat sub denumirea de “Cupa TSD” sub coordonarea
organizaţiei de tineret a P.S.D. Mătăsari, reprezentată prin subsemnatul în calitate
120
de preşedinte, ocazie cu care s-au acordat diplome primelor trei echipe finaliste
precum şi trofeul Cupa T.S.D.
Reuşita acestui campionat local de fotbal s-a datorat în mare parte şi domnului
director Dumitru Dădălau, care, manifestând o deschidere vădită spre acţiunile
de tineret ne-a pus fără rezerve la dispoziţie, în urma solicitării noastre, baza
sportivă a C.N.T. Mătăsari,unde s-au jucat toate cele 12 meciuri, inclusiv finala
între deţinătoarea trofeului Cupa T.S.D. şi reprezentativa clasei a XII-a seral.
Cu această ocazie doresc să mulţumesc încă o dată pentru sprijinul acordat,
domnului Director Dumitru DĂDĂLĂU, în numele organizaţiei de tineret a
P.S.D. Mătăsari si în numele tinerilor mătăsăreni pentru implicarea activă în viaţa
cultural - distractivă a comunei, dorindu-i totodată multă putere de muncă în
acelaşi spirit de iniţiativă.

„Murmurul Jilţului”, o publicaţie şcolară de valoare naţională

Al. Doru Şerban

Ager,106, ianuarie 2001

Recent a apărut „Murmurul Jilţului”, nr. 17, o revistă a Colegiului Naţional

Tehnologic Mătăsari.
Pagini pline de vibraţie şi simţire, cu importanţă de document în calea timpului
trecător, sunt dedicate evenimentelor de transformare a Liceului Mătăsari în
Colegiu Naţional Tehnologic Mătăsari şi de Sărbătorire a Fiilor Jilţului. Sunt
demne şi au fost reţinute între altele cuvântările domnilor Andrei Marga – ministrul
învăţământului, Emil Popescu – ex- prefectul judeţului Gorj şi ale elevilor Pîrjol
Ileana şi Claudiu Mihăiţă Chisega.
Revista şcolară „Murmurul Jilţului” prezintă în nr. 17 interesante articole
cu conţinut psihologic şi pedagogic: „Învăţătorul – temei al umanităţii”, de
Viorica Buruiană, „Adolescenţa – o problemă care poate fi înţeleasă”, de prof.
Floarea Dădălău, „Insuccesul şcolar – cauze şi posibilităţi de preîntâmpinare şi
combatere”, de M. Udrişte, „Literatura şi formarea capacităţii de comunicare”,
de Ioana Ciobanu, „Criminalitate, lege şi minoritate” de prof. T. Golumbeanu.
În paginile revistei puteţi citi articole despre „Tineret şi droguri”, autor
Alin Dragotoiu, „Noi date despre SIDA”, de Georgiana Dragotoiu, „Poluarea
atmosferică” de prof. ing. Carmen Pădureţ ş.a.
Dintr-un centru spiritual puternic al Gorjului nu puteau lipsi creaţiile poetice
ale elevilor: Pârvu Cătălina Delia, Nuţulescu Mădălin, Danciu Daniela, Căpriţă
Ramona, Petrescu Gabi, Vâlcu Elena Aristiţa, Opriţa Adelina şi nici cronica unei
poezii scrisă de Alin Dobromirescu.
„Murmurul Jilţului” a fost de la primul număr şi a rămas ecoul scris al simţirii
121
unor cadre didactice şi a învăţăceilor lor, sperând într-un mâine mai bun, la care
contribuie prin ce fac astăzi.

Murmurul Jilţului - O prestigioasă revistă şcolară

“Murmurul Jilţului” a ajuns la cel de-al 19-lea număr. Aşa cum şi-a obişnuit
cititorii, revista cuprinde, şi de această dată, o gamă variată de subiecte, depăşind
cu succes specificul didactic, în care pare să fie concepută, la prima vedere.
Astfel, alături de semnăturile unor dascăli renumiţi de pe meleagurile
mătăsărene, reprezentaţi, la rândul lor, de elevii talentaţi ai Colegiului Naţional
Tehnologic din localitate, “Murmurul Jilţului” găzduieşte materiale aparţinând
unor publicişti gorjeni de marcă. Paginile publicaţiei sunt o îmbinare reuşită de
literatură română şi universală, poezie, istorie, chimie, fizică, educaţie, tradiţie,
epigramă, constituindu-se, în ansamblu, într-o veritabilă revistă de cultură
generală. “Murmurul Jilţului” nu ar exista, însă fără domnul Dumitru Dădălău,
directorul fundaţiei cu acelaşi nume şi al Colegiului Naţional Tehnologic
Mătăsari. Sub îndrumarea sa directă, trudesc la facerea revistei Cristi Popescu,
Alin Dobromirescu, Daniela Pârjol, Adriana Purcel, Camelia Purdescu, Mirela
Popescu, Emilia Duţan, Cătălina Pârvu, Mircea Boulean, Oana Rusu şi Alina
Bădoi. Aşteptăm cu interes următorul număr al “Murmurului Jilţului”!
• Patricia Dumitrescu
Gorjeanul 10.04.2001

Stimată doamnă profesoară

Abia azi am reuşit să termin de citit volumele de poezii şi numerele revistei

apărute sub îngrijirea dumneavoastră şi a distinsului domn profesor Dumitru
Dădălău.
Din primul moment am fost introdusă în atmosfera, binecunoscută mie încă din
copilărie, de înalta spiritualitate caracteristică meleagurilor noastre şi a sufletului
de poet al olteanului. Aceste calităţi au rămas intacte, cred, de secole şi de ele
sunt pătrunse până ta contopire poeziile şi desenele elevilor domniilor voastre.
Farmecul, parfumul Olteniei este inconfundabil şi impune din fiecare vers, mai
mult sau mai puţin inspirat, şlefuit, elevat. Peste tradiţional se suprapune o
surprinzătoare (chiar (a elevii mici), dar timidă, culoare de actualitate.
Chestiuni profunde existenţiale îi preocupă pe micii dumneavoastră ucenici.
Aluatul pe care l-ati avut în mână a fost cu grijă şi’ dăruire modelat şi vă
răsplăteşte cu prisosinţă efortul.
Eminescu se simte aproape în fiecare poezie, aşa cum dragul de natură, de cei
apropiaţi, de ţară, de dascăl, cărora le creionează adevărate icoane, se revarsă
122
generos din nu mai puţinele generoasele suflete ale elevilor. i
Deşi nu sunt un om de litere, cultura mă preocupă într-un grad destul de
mare. De aceea îndrăznesc să fac o apreciere, pe care vă rog să n-o consideraţi
de complezenţă, în special asupra “Ferestrei sufletului”: este minunată, unică, în
paginile ei aţi pus la păstrare parţial din sufletele tuturor (elevi, profesori, editori,
sponsori) celor care au contribuit la scrierea şi apariţia volumului. Vă felicit din
inimă şi vă urez să aveţi puterea să continuaţi.
Cât despre mine, muncesc în continuare la Dicţionar, corectez referate, articole
şi cărţi ale colaboratorilor mei şi din când în când pentru câteva ore fericite lângă
doi din cei patru nepoţei ai mei (ceilalţi sunt peste mări şi ţări,...)
Doamnă profesoară, permiteţi-mi să vă urez acum (este drept, cam târziu) “La
mulţi ani!” pentru ziua de Florii.
Transmiteţi-i, vă rog, domnului profesor Dădălău sentimentele mele profunde
de admiraţie şi simpatie.
Cu cele mai alese gânduri.
• Prof. dr. Adelina Georgescu, Bucureşti,
20.04.2001

Dragii mei

Îmi cer, în primul rând, iertare că nu v-am scris până acum. Am avut foarte
mult de învăţat pentru că am început sesiunea imediat după vacanţa de iarnă şi
am avut zece examene.
Acum, că a trecut cu bine, nu mi se mai pare foarte grea sesiunea, dar atunci
mă speriasem pentru că nu ştiam cum o să fie şi îmi era frică să nu am restanţe.
Dumnezeu m-a ajutat şi am luat note foarte bune: Am media 9,20 şi sunt a patra.
Aş fi avut şi bursă, dar fiind la taxă nu am dreptul la bursă. Eu nu mă gândesc să
am eu bani, vreau să trec la buget doar pentru că nu ştiu de unde o să-mi dea ai
mei atâţia bani pentru taxă în anii care vin.
Domnule profesor, vă voi fi recunoscătoare toată viaţa mea, pentru că de la
dumneavoastră am învăţat să nu mă mulţumesc eu puţin, ci să vreau întotdeauna
mai mult. La examenul de literatură am luat 9, cea mai mare notă, şi domnul
profesor m-a felicitat în faţa tuturor colegilor. Mi-a spus că e lucrare de 10 (dar nu
dă niciodată 10) lucrare de Facultate de Litere şi că se vede că am avut în liceu,
profesor de română foarte bun. Atunci mi-am adus aminte de dumneavoastră
că mă trimiteaţi mereu la “Cabinetul de română” după cărţi şi îmi dădeaţi 3 de
fiecare dată când mă prindeaţi nepregătită. Nu ştiu în ce măsură înţelegeam eu
atunci, dar acum îmi dau seama cât de bine îmi prinde faptul că sunt obişnuită
să citesc şi să scot din cărţi ce mi se pare mie mai frumos şi mai interesant. Aşa
am făcut şi acum: n-am scris nimic din cursuri şi domnul profesor de literatură a
apreciat, pentru că, aşa cum spune şi dânsul, suntem la vârsta la care trebuie să ne
123
facem propriile noastre idei, nu să cităm ca nişte “papagali” ceea ce zic profesorii
în cursuri.
Domnul Bălaşa şi doamna Negomireanu (care i-au fost profesori şi doamnei
Luminiţa) au fost foarte mulţumiţi, mi-au dat 10.Mai greu mi-a fost la materiile
de Teologie,.pentru că suntem întotdeauna comparate cu băieţii care au terminat
“Seminarul Teologic”, dar am luat note destul de bune şi aici. Am vrut să mă
afirm prin rezultate bune şi am reuşit, pentru că întotdeauna impresia de la început
contează.
Mami şi tati sunt mulţumiţi că m-am descurcat bine. Tae plânge mereu de
mine şi zice că îi pare rău că nu e şi muma să vadă că am crescut şi am ajuns la
facultate. Toţi s-au bucurat foarte mult când le-am spus că am fost la Mătăsari,
la dumneavoastră. Mami a plâns, m-a întrebat de fiecare dintre dumneavoastră,
sa bucurat din tot sufletul când i-am spus că tanti Lenuţa şi unchiul Ionel se
simt mai bine ca astă-vară. Când a auzit că fetele au terminat facultatea şi au
serviciu, nu i-a venit să creadă că a trecut aşa repede timpul. I-am povestit şi
despre costumele dumneavoastră, doamnă Cicel şi a zis că ar vrea să vă vadă
îmbrăcată aşa ca o doamnă, cum aţi fost dumneavoastră întotdeauna. Mai zice
că oameni ca dumneavoastră n-o să mai întâlnească niciodată şi îi pare rău că
suntem departe şi vă vedem foarte rar.
Şi mie îmi pare rău că nu mai suntem aproape de dumneavoastră. Atunci când
ne-am mutat, eu am fost în vacanţă, s-a petrecut totul mult prea repede şi nu mi-
am dat seama ce se întâmplă. Iar apoi, când m-am trezit în altă casă, şcoală nouă,
unde nu cunoşteam pe nimeni, m-am simţit străină şi am suferit foarte mult. Acum
îmi dau seama cât de bine a fost la Mătăsari şi cât de dor îmi e de apartamentul
nostru, de dumneavoastră, de colegii mei şi de tot ce mă înconjoară.
Am avut mari emoţii când am fost la dumneavoastră în noiembrie. Nu vă
văzusem de mai mult de doi ani şi mă gândeam foarte mult la ziua aceea. în
autobuz, de la Drăgoteşti la Mătăsari, mai ales când a început să se vadă blocul
nostru; am plâns de am stârnit curiozitatea oamenilor din jurul meu. Mi-am dat
seama câte amintiri mă leagă de locul acela, de care unii oameni de aici nici n-au
auzit. Îmi pare rău că n-am putut să stau decât o zi. Mă bucur din tot sufletul
că v-am văzut şi v-am găsit bine, atât pe dumneavoastră cât şi pe tanti Lenuţa
şi unchiul Ionel. Pe fete nu le-am văzut de aproape patru ani şi îmi e greu să-
mi imaginez cum arată. Sper să vin la vară, când vor fi şi ele acasă. Am fost
impresionată de imaginea şcolii. Nu numai că n-am ştiut, dar nici nu m-am gândit
că liceul unde am învăţat, va arăta vreodată aşa. Nici liceele de aici din Craiova
nu sunt atât de curate şi moderne.
Domnule profesor, doamnă Cicel, eu cred că vă vor răsplăti munca cu rezultate
bune la învăţătură multe generaţii de acum încolo. Eu vă port în suflet toată viaţa
mea, vă consider dascăli - model şi vă respect ca şi pe părinţii mei. Atunci când
am fost la dumneavoastră şi aţi venit noaptea târziu, mi-am dat seama cât suflet
124
puneţi în ceea ce faceţi, cât munciţi şi cât timp vă trece acolo, în şcoală.
Mi-a spus Vali că tanti Lenuţa se simte mai rău, e la spital şi nici unchiul Ionel
nu e prea bine. Îmi pare rău şi sper din tot sufletul să se facă mai bine.
Tanti Lenuţa, unchiule Ionel, Dumnezeu să vă ajute să vă fie boala mai uşoară
şi să nu mai suferiţi aşa mult. Tanti Geta, gazda mea (v-am povestit ca are aproape
90 de ani) e foarte singură şi zice ca nu are pentru cine să trăiască. Eu îi citesc,
o ajut să mănânce, să se spele, o duc la Biserică, o încurajez cât pot de bine,
chiar dacă e câteodată aşa de dificilă, de nu mai ştiu ce să-i mai spun. Dar, aici,
la teologie, învăţăm mai bine ca oriunde să fim buni, răbdători. Nu reuşesc să fiu
aşa smerită precum ni se cere, dar încerc, îmi dau tot interesul.
Soru-mea m-a întrebat şi ea de dumneavoastră. Manuel s-a făcut mai mare,
împlineşte şase ani anul acesta. îmi desenează şi îmi trimite aici desene de fiecare
dată. Eu îi scriu să fie cuminte, să înveţe, ca să se poată duce la Seminar şi apoi la
Teologie, iar el e foarte încântat de ce-i spun: cântă toată ziua Doamne-miluieşte
prin curte, îşi imaginează că e preot. De fiecare dată când vine cineva pe la ei
zice: “Citeşte-i mami si lui moşica ce zice Mari de mine”... Citeşte-i mami şi
lui tanti. Florentin şi cumnata mea nu mai ştiu ce mai fac, că n-am fost de mult
acasă. Am uitat să vă spun că în decembrie a murit sora lui tati cea mare (a avut
probleme cu rinichii) şi de sărbători am fost trişti toţi din familie.
Domnule profesor am încercat să fac şi eu un articol pentru revistă, nu ştiu
cât am reuşit. Cred că este cam lung; m-am referit doar la câteva aspecte, despre
Mântuitorul Iisus Hristos fiind mult prea multe de spus. Dacă este prea lung lăsaţi
dumneavoastră ceea ce consideraţi că este mai interesant.
În încheiere, eu vă doresc sănătate la toţi şi sper să vă găsesc bine când mai
vin la dumneavoastră. îi transmit “sărut mâna!” doamnei diriginte Zizi, doamnei
Luminiţa, doamnei Geta şi lui tanti Nuţa.
Sărut mâna!
Cu drag şi respect.
• Mari Oae

Sărbătorea „Fiilor Jilţului”

În perioada 26-31 octombrie a.c. la nivelul localităţii Mătăsari, Fundaţia

“Murmurul Jilţului”, în colaborare cu administraţia comunală şi cu sprijinul
instituţiilor administrative şi culturale ale judeţului au organizat un complex de
manifestări, prilejuit de aniversarea a 18 ani de la înfiinţarea liceului şi a 14 ani
de la darea în folosinţă a Grupului Şcolar Industrial Minier. După ce timp de o
săptămână au fost organizate simpozioane, lansare de carte, sesiune de referate,
consfătuiri - dezbateri, campionat de fotbal la nivelul satelor Brădet - Runcurel -
Croici şi Mătăsari şi al liceului, sâmbătă, 31 octombrie a.c., a avut loc o grandioasă
sărbătoare a fiilor Jilţului la care alături de cei plecaţi pe tot cuprinsul ţării şi a
125
localnicilor, au onorat cu prezenţa lor, conferenţiarul universitar dr. Pantelimon
Manta - prefect, profesorul D. Tănăsoiu - subprefect, profesorul doctorand Nicolae
Mischie - preşedinte, prof. Cornel Popescu şi ing. lon Călinoiu - vicepreşedinţi
ai Consiliului Judeţean, ing. Emil Huidu, Tiberiu Trotea şi Grigore Dădălău -
directori în cadrul CNLO, reprezentanţi ai ziarelor Gorjeanul, Opinia, TV Târgu
Jiu, Antena 1, Radio România • Actualităţi şi Oltenia Craiova. Manifestarea
a debutat cu inaugurarea Muzeului Jilţului, dotat cu mobilier de la Rostramo
şi Muzeul Judeţean, la care şi-au adus contribuţia aproape 200 elevi şi cadre
didactice din cadrul liceului Mătăsari care au adunat aproape 1000 exponate din
satele aşezate pe cele 7 Jilţuri care atestă preocupările, îndeletnicirile şi existenţa
oamenilor pre aceste meleaguri pline de istorie şi legendă.
De la prof. D. Dădălău, preşedintele Fundaţiei şi organizatorul acestui muzeu
am aflat că locuitorii din Mătăsari, Croici, Brădet şi Runcurel, la chemarea lui
Mihail Kogălniceanu au contribuit cu importante sume de bani, produse agricole,
animale pentru întreţinerea armatei şi cumpărarea de armament la războiul de
independenţă de la 1877 şi că fiii acestor locuri s-au jertfit în primul şi al doilea
război mondial. La adunarea festivă ţinută în aer liber pe scena construită prin
grija E.M.C. Jilţ Nord şi Uzinei de reparaţii Jilţ au vorbit cu entuziasm, dăruire
şi patos domnii Purcel Constantin - primar, lon Gr. Dădălău, profesor, Trotea
Vasile-director Rostramo, Pamfiloiu Constantin, profesor pensionar, Băleanu
Constantin - director Gorjeanul, Huidu Emil - director C.N.L.O., Ghiţan Elena
- elevă, Pantelimon Manta - prefect şi Nicolae Mischie- preşedintele Consiliului
Judeţean Gorj care au evidenţiat realizările obţinute pe toate planurile şi au
asigurat întreaga asistenţă că în curând în Mătăsari se vor definitiva lucrările la
aducţiunea cu apă şi introducerea gazelor, la centrala termică a grupului şcolar,
la blocuri, iar liceul din Mătăsari va continua să existe ca unitate etalon în rândul
celorlalte instituţii de învăţământ din Gorj.
Pe o vreme extraordinar de frumoasă au evoluat în faţa fiilor Jilţului Ansamblul
artistic profesionist Doina Gorjului cu toţi soliştii săi, Grupul vocal folcloric
Ciobănaşul, alcătuit din 40 persoane din Bucureşti, condus de profesorul Nicolae
Racoceanu, preşedintele Fundaţiei: Barbu Ştirbei -Buftea care a cântat şi a doua zi
la Biserica din Mătăsari, formaţiile cultural • artistice ale liceului şi şcolii primare
Croici conduse cu competenţă de profesorii Ceauşescu Zizi, Pădureţ Carmen,
Zestroiu Ionela, Dădălău Nicolae, Dădălău Ileana, Ciobanu Ioana, Ciobanu
Dorel, Buruiană Viorica.
În jurul orelor 18,30 liceenii din Mătăsari s-au retras cu torţe aprinse de la
Şcoala nr. 2 până la grup unde, la flăcările unui foc al prieteniei, s-a jucat Hora
Unirii, s-a organizat carnavalul tineretului, s-au sărbătorit într-un mod aparte
cei aproape 30 tineri care au împlinit 18 ani în acest an, s-a organizat Balul
Bobocilor la care au participat 17 concurente de la clasa a IX-a - informatică,
Miss boboc fiind aleasă de un juriu alcătuit din elevii claselor a XII - a A şi B în
126
persoana elevei Tucă Otilia. Momentul sărbătoresc a fost susţinut în permanenţă
de Cenaclul Scorpion care a organizat expoziţia de pictură “ Culorile libertăţii”,
a lansat revista “Murmurul Jilţului” nr. 8-9.
Mulţumim din inimă tuturor conducătorilor administrativi ai unităţilor şi
subunităţilor industriale din zonă, personal domnului director ing. Constantin
Predoiu, liderilor de sindicat, unităţilor comerciale care au asigurat expoziţii cu
vânzare a produselor alimentare, a băuturilor spirtoase şi răcoritoare, au făcut ca
toţi să se simtă bine, să nu regrete că au venit, pentru că au avut ce vedea, a fost
o distracţie de milioane, inedită.
Mătăsari • prima sărbătoare a Fiilor Jilţului, o amintire ce va reveni întotdeauna
în mintea şi inima noastră.
Elena Ghiţan – Redactor-şef la Revista „Murmurul Jilţului”

„Murmurul Jilţului” – un puternic glas mătăsărean

Apariţia recentă a celui de al douăzeci şi doilea număr al revistei „Murmurul

Jilţului” a Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari, prin conţinutul şi nivelul
ridicat al tehnoredactării, m-a determinat să scriu aceste rânduri, convins că
„murmurul” devine din ce în ce mai mult un glas răsunător în presa scrisă.
Această adevărată şi impresionantă publicaţie îşi trage sevele dintr-o realitate
de necontestat, dintr-o muncă plină de răspundere a unui numeros colectiv de
elevi şi cadre didactice sub conducerea „celui mai iubit dintre... mătăsăreni” -
profesorul-director Dădălău Dumitru.
Fac această afirmaţie în cunoştinţă de cauză, trăind şi muncind alături de ei,
cunoscându-le puterea de muncă şi datoria faţă de prerogativele şcolii noastre,
într-un moment de restructurare profundă a învăţământului.
Parafrazând un cântec din repertoriul menestrelului Tudor Gheorghe, la
Mătăsari, Dumitru Dădălău „Dunăre dacă n-avea, Jilţul Dunăre-l făcea...”
În cele şaisprezece pagini ale revistei se regăsesc inima şi sufletul acestei
colectivităţi, munca, cu bucuriile şi necazurile cotidiene, nobleţea şi acurateţea
omului, preocupările prezente şi de perspectivă. Cititorul află de aici lucruri
neaşteptate şi devine părtaş la tumultul vieţii mătăsărene.
Dominanta primelor pagini este prezenţa, în mijlocul copiilor din Mătăsari, a
Înalt- Preasfinţiei sale Teofan, mitropolitul Olteniei, o personalitate incontestabilă
a vieţii noastre culturale şi spirituale, omul şi păstorul credinţei strămoşeşti, în
faţa căruia mă plec, alături de toţi elevii şi profesorii din Gorj, cu smerenie,
stimă şi respect. Revista se bucură de prezenţa, în paginile sale, a unor cadre
de prestigiu care , prin scrisul lor pe tematici diverse, aduc un suflu nou în
procesul instructiv - educativ: („Educaţia religioasă în şcoală”), prof. Luminiţa -
Mili Popescu, inspector de specialitate („Modalităţi de exprimare a elementului
predicativ suplimentar - aspectele sale nominale”), prof. Luminiţa Dădălău („La
127
ceas de bilanţ”), prof. Alina Udriştoiu („Luceafărul şi modelul fiinţei”), prof.
Oliviu Arsenie („Istoricul relaţiilor Anglo - Romane”), prof. Marina Cazacu
(“Structura şi dinamica personalităţii”), inginer Rodica Danciu („Tehnologii de
urmărit peste douăzeci de ani”), inginer Valeria Dumitru („Determinarea uzurii
pieselor la complexele de excavare, transport şi haldare în vederea organizării
reparaţiilor planificate”) etc.
Alături de aceste cadre, un mare număr de elevi îşi perfecţionează măiestria
alcătuirii mesajelor, abordând sfera largă a genurilor şi speciilor literare.
Apreciem acurateţea şi sinceritatea discursului liric din creaţiile: „Primăvara”(
Laura Diţa), „Tăticul meu” şi “Viaţa” (Larisa Seramăt), „Soarele s-a ascuns “ şi
“Speranţa” (Adelina Vulpie),” Învaţă să iubeşti” (lonela Magdalena Postelnicu),
“Ruga” (Crihmilda Laura Şchiopu ) ş. a. Un cuvânt de laudă se poate aduce
elevilor claselor a VI-a care au răspuns în număr mare unui concurs epistolar în
derulare “Scriu unei persoane care îmi lipseşte”. Din cele trei scrisori publicate în
revistă, autori: Oana Velica, Laura Diţa şi Maria Dobromirescu, se desprinde clar
capacitatea elevilor de a elabora mesaje scrise de acest gen, candoarea şi inocenţa
prieteniei întinse pe perioade relativ lungi. Motivarea psihologică a nevoii de
comunicare este solidă şi plină de graţie.
Revista “Murmurul Jilţului” a reuşit în cei cinci ani de apariţie să strângă
în jurul său condeie de valoare din afara comunei: prof. Gheorghe - Dănescu
- Crasna - Radoş, Ion Duţă - Novaci, elevii: Bertea Andreea Manuela - Valea -
Bolboşi, Popescu Mădălina - Slivilesti, s. a.
Am lăsat la final două portrete literare mixte ale unor dascăli de excepţie:
prof. Vasile Romanescu, fost inspector şcolar general – „un om adevărat”,
cu o încărcătură apreciabilă de fapte în domeniul conducerii învăţământului
“,profesorul meu de limba română” (Dumitru Dădălău), văzut din şaisprezece
unghiuri (elevii: Taman Mihaela, Popescu Ioan Cosmin, Ciobotea Claudiu,
Ghişa Emilia, Epure Gheorghe, Giurescu Claudiu, Radu Ileana, Lazăr Marian,
Lupulescu Vasilica, Lupşoiu Eugenia - Maria, Stancu Nicoleta, Docoşatu Maria,
Mutu Rusalina, Gican Daliela, Popescu Sergiu şi Hândea Gigi - llie).
Citind rândurile scrise de aceşti minunaţi tineri, categoric ai reprezentarea
imaginii dascălului de excepţie, a omului care a ridicat mai întâi pentru sine
exigenţa şi apoi pentru ceilalţi.În ochii săi adânci şi pătrunzători se citeşte, de
fapt, grija pentru “ tot ce mişcă” în Mătăsari. El este omul care aduce bucurii şi
satisfacţii, demnitate şi înţelepciune. Este vizionar, apropiat, respectuos şi nespus
de duios când totul devine reuşită perfectă.
Nu-i uşor să “ dirijezi” un “ concert” cu peste două mii de” interpreţi”!...
“ Murmurul Jilţului” depăşeşte, aşadar, cu mult ştacheta calităţii, croindu-şi
drum spre locurile fruntaşe ale publicisticii româneşti.
• Prof. Gheorghe Lungan,
Articol apărut în Gorjeanul nr. 3327/ 15.02.2002, cu titlul: La Mătăsari cu
128
 “Murmurul 22” în prag de primăvară

Răsplata cutezanţei
Acum, la ceas aniversar, în momentul adevărului,nu-mi propun să fac o analiză
a revistei “Murmurul Jilţului”, ci să mă explic de ce o apreciez ca o publicaţie
şcolară de înaltă valoare.
Într-o lume atât de robotizată, de computerizată, unde jocul pe calculator ori
navigarea pe Internet încep să devină preocupări constante ale adolescenţilor,
acum când mass-media, prin informaţiile sale, pare a spune tot: preocuparea
pentru lectură, studiul în bibliotecă sau preocuparea pentru o revistă pot părea
unora desuete.
Televizorul tinde să devină “surogat universal”, înlocuitorul absolut al oricărui
act de cultură. Dispozitivele electronice de alegere a calculatoarelor şi reglare de
la distanţă îi permit telespectatorului să străbată rapid zeci de canale, tot atâtea
spaţii psihologice diferite fără să părăsească fotoliul. În plus de asta, marea
majoritate a oamenilor urmăresc ceea ce se petrece pe ecran şi fac simultan alte
lucruri:mănâncă, se joacă, spală vase, vorbesc la telefon, discută şi chiar citesc.
Pentru România mileniului trei, televiziunea este o pacoste culturală, o
negustorie, rafinat sau grosolan deghizată, iar consecinţele capitulării în faţa
emisiunilor de televizor în care abundă violenţa şi trivialul nu vor întârzia să
apară.
Părinţii se plâng că odraslele lor nu mai citesc, toată lumea se plânge că nu
are timp pentru lectură şi artă, dar nimeni nu opreşte televizorul cronofag şi
culturofag.
În asemenea condiţii, s-a găsit un om de suflet, profesorul Dumitru Dădălău,
care, împreună cu elevii, să ofere alternativa educaţională, revista “Murmurul
Jilţului”.
Este un act de cultură, în primul rând, de care beneficiază cu fiecare număr tot
mai mulţi cititori (ultimul număr nici nu a acoperit solicitările elevilor).De ce?
Pentru că atracţia irezistibilă pe care o exercită pagina proaspăt tipărită, mirosul
de cerneală tipografică, liniştea de templu “spartă” doar de răsfoirea paginilor
revistei, continuă să influenţeze spiritele sensibile ale liceenilor sau ale elevilor
din ciclul gimnazial şi primar, continuă să schimbe destine. Elevii citesc nu din
obligaţie, ci din convingere şi plăcere.
Ce act de cultură şi educaţie pot să ofere “Scorpionii”, mai important decât
a oferi prilejul unor lansări de cărţi cu propriile compoziţii sau “Decada culturii
gorjene” în liceul Mătăsari ( 4 martie 1999)! Amintesc dintre lansări “Fereastra
sufletului”, “Utopia lui leronim”, “Copacul din vis”. În paginile revistei au apărut
creaţii ale elevilor, ale profesorilor, dar şi ale personalităţilor gorjene
(I. Popescu, N. Diaconu, Gh. Popescu-Radoş, Doru Fometescu, etc.)
Pagini încărcate de valenţe educative şi documentare au constituit înserările
129
discursurilor celor doi miniştri (Andrei Marga - ministrul M.E.N. “Gorjul este
singurul judeţ care are un colegiu naţional în mediul rural”, cu prilejul transformării
Grupului Şcolar Tehnologic Mătăsari în Colegiu Tehnologic 9.XI.2000; ministrul
M.E.C., Ecaterina Andronescu, Mesaj transmis cu ocazia “Zilei învăţătorului”,
30.06.2001), intervenţiile inspectorilor generali, Nicolae Mergea şi Gheorghe
Gămăneci, în aceste ocazii sau la întâlnirea cu “Fiii Jilţului”.
Fiind o revistă şcolară, revista a găzduit şi intervenţii ale profesorilor şi ale
elevilor, periodic, şi în mod deosebit, cele care s-au desfăşurat cu ocazia “Zilelor
Liceului”. Şi aceasta pentru că şcoala înseamnă carte, cunoaştere, orizont cultural
şi cult al muncii creatoare, iar omul de la catedră trebuie să trăiască el, ca model, în
miezul luminos al revistei “Murmurul Jilţului”, în orizonturile sale de cunoaştere
şi de avânt creator. Revista a oferit astfel cadru de formare continuă, a răspuns
nevoilor de perfecţionare derivate din modificările curriculare: orientarea şi
consilierea pedagogică, munca în echipă, integrarea şcolară a elevilor cu dificultăţi
în învăţare, proiecte de lecţie model, etc.
Calitatea revistei este concretizată şi în “locul I pe judeţ”, “locul al II-lea pe
ţară”.
Toate acestea au fost posibile datorită mentorului revistei acest dascăl minunat,
care, în calitate de director, promovează spiritul de emulaţie, de întrecere, nu
simulează doar reforma, ci toarce firul de aur din caierul reformei şi ţese miraculos
pânze de engrame trainice în minţile elevilor, are capacitatea de a analiza şi
anticipa rezultatele şi efectele posibile ale acestor schimbări, are mereu în atenţie
sporirea prestigiului unităţii pe care o conduce.
Dacă fratele său, prof. Ion Dădălău, ca director a ridicat un palat pe un teren
gol, acum noul director, prof. Dumitru Dădălău a făcut din acest palat “un liceu
de temut” (expresia aparţine insp. gen. adj. Gh. Gămăneci). A ştiut să continue
ceea ce a fost bine, pentru că în plan axiologic binele nu este comparabil, ci o
deschidere spre o continuă îmbunătăţire, reală şi stimulatoare. Şi rezultatele îl
onorează.
Ca profesor de română, a cunoscut şi respectat imperativul moromeţian: “nu
trebuie să vii tu şi să strici binele ăla care a fost, pe motivul că faci ceva nou.
Începe de colea, de la capul unde e rău, nu de la capul unde e bine, dacă zici că
ăsta e scopul”. .

Prof. Graure Domnica

„Murmurul Jilţului” – iubirea noastră cea dintâi

La ceas de bilanţ

Cinci ani de activitate publicistică în Mătăsari? Mult? Puţin? Depinde cum

priveşti acest fapt împlinit. Pentru o şcoală de la ţară, aşa cum suntem noi, priviţi
130
uneori cu nejustificată aroganţă, alteori de sus de tot sau de-a doua, este mult,
pentru că este un început şi orice început este greu.
Dar, dacă începutul este greu, nici urcuşul nu-i mai uşor. E apoi greu să urci,
dar şi mai greu să te menţii printre şcoli cu tradiţie, cu potenţial într-ale scrisului,
cu elevi talentaţi şi dascăli destoinici care au pus suflet în urma lor. Poate că
revista noastră nu întruneşte aprecierile tuturor, poate că aceia mai pretenţioşi au
denigrat-o dar asta înseamnă că existăm şi că, ţinând seama de tenacitatea care-l
caracterizează pe profesorul Dumitru Dădălău, când începe ceva, vom exista şi
vom rezista.
Talentul este „rara avis” şi noi ştim acest lucru, nu pretindem deci că, tot ce
s-a publicat în „Murmurul Jilţului” este foarte bine din punct de vedere literar
sau publicistic, dar putem pretinde fără să greşim că le-am dat elevilor o revistă
a lor, în care să se exprime aşa cum ştiu ei şi cum pot ei să o facă mai bine. Le-
am dat curajul de a spune ce gândesc şi încrederea că, dacă nu sunt perfecţi, sunt
perfectibili, că nimic nu se naşte spontan ci după o lungă şi chinuitoare gestaţie.
Încercările lor literare au fost timide la început. Pe parcurs însă s-au detaşat
dintre ei, copii cu talent ca Alin Dobromirescu, Cornel Bălescu, Bădoi Alina şi
alţii, care au dovedit că scriu pentru cât au ce şi au talent în mântuirea verbului
poetic. Revista a publicat de-a lungul acestor cinci ani articole diverse ale elevilor
şi profesorilor, ale colaboratorilor din judeţ şi din ţară, au publicat aici, onorându-
ne prin semnătura lor poeţi consacraţi. S-au publicat, de asemenea articole prin
care se evocă evenimentele întâmplate în şcoala noastră sau la care au participat
elevii şcolii noastre, experienţa pe care le-au avut în taberele de profil.
Cu timpul, calitatea scrisului nostru s-a perfecţionat şi râvna cu care
coordonatorul acestei reviste a strâns materialele, a selectat, a corectat, a dat
roade. Premiile succesive pe care le-a primit, al nivel de ţară, dovedesc faptul
că însemnăm ceva şi sunt una din căile iubirii într-un anonimat pe care nu-l
merităm.
Lansarea diferitelor numere ale revistei, lansarea unor cărţi în cadrul fundaţiei,
întâlnirile cu caracter cultural sau social, care au avut loc la nivelul şcolii, au fost
atâtea ocazii de a ne face publică existenţa, părerile, intenţiile.
Nu pot să închei fără a ura „La mulţi ani!” activităţii publicistice în cenuşiul
nostru Mătăsari, sperând ca prin activitatea noastră, să disipăm „ceaţa”care ne
apasă să nu-i permitem să ne asimileze.
Prof. Luminiţa Dădălău

Speranţe şi împliniri

1 decembrie, zi sfântă pentru români, prilejuieşte pentru Colegiul nostru încă

o sărbătoare de suflet – 5 ani de publicistică în Mătăsari, odată cu apariţia nr. 21
al revistei „Murmurul Jilţului”.
131
 Când priveşti în urmă ţi se pare mai greu decât atunci când războiul era la
început. În linia întâi n-ai timp să te vaiţi, ci doar să lupţi. Iar edificarea revistei a
fost o luptă. Nu este aşa de uşor să supravieţuieşti în presa de astăzi, fără sponsori,
fără susţinători. Şi totuşi, am izbutit! Sponsorul nostru a fost munca nebună,
susţinătorii permanenţi, cititorii. Şi am supravieţuit nu oricum, ci an de an, cu
fiecare număr, am dovedit că lumea are sens, că fiecare cuvânt e un mare sprijin.
Revistă culturală, revistă care oglindeşte multiplele preocupări ale elevilor
şi dascălilor din Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari, această „fetiţă”, cum
o numeşte cu dragoste mentorul – profesorul şi directorul, domnul Dumitru
Dădălău – colindă ţara de 5 ani, urcă o treaptă cu fiecare an şi ajunge acum să
ocupe locul al II-lea pe ţară, un dar pe care îl merită cu prisosinţă. Dumnezeu să
ne ajute pe mai departe, să rămânem treji, să nu adormim pe laurii succesului,
ci să ne bucurăm împreună unii de alţii, cât mai mult timp. Sala e în sărbătoare,
chipurile dragi ale copiilor sunt cuprinse de emoţie, marcate de acest eveniment
aniversar. Ce pot eu să spun? Cuvintele mele sunt neînsemnate, dar sufletul mi-e
plin de bucurie şi mă gândesc la voi, cei care faceţi parte din redacţie, ca la
prietenii mei. Sunteţi o redacţie minunată! Aduceţi atâta bucurie şi fericire în
sufletele cititorilor, în număr din ce în ce mai mare. Creaţiile colegilor voştri
şi ale voastre, bineînţeles, preocupările din diverse domenii cunoscute prin
intermediul revistei, posibilitatea întâlnirii cu demnitari, cu oameni de cultură, cu
reprezentanţi ai studiourilor de radio şi TV, lansări de cărţi, această multitudine
de preocupări mă face să descopăr în paginile revistei, oameni minunaţi, care
îşi iubesc aproapele cu tot sufletul şi arată acest lucru dăruind. Vă mulţumesc
pentru preaplinul sufletului pe care îl dăruiţi, pentru dragostea şi credinţa inimilor
voastre, pentru că faceţi lucru, că existaţi şi că prin strădania voastră un strop de
lumină pătrunde în orice colţ din ţară, scoţând Mătăsarii din anonimat.
Revista conţine cam ce şi-ar dori fiecare publicaţie similară din alte licee, fiind
printre puţinele reviste pentru care contează mai mult conţinutul decât imaginea
şi, în fond asta este cu adevărat important, nu numai pentru elevi, ci pentru cititorii
de toate vârstele.
Este foarte important să găseşti formula de succes, dar şi mai greu este să o
menţii, să te păstrezi în vârf. Toate acestea au fost posibile datorită mentorului
revistei, acest dascăl minunat, om cu o cultură solidă şi cu un suflet mare, care în
calitate de director promovează spiritul de emulaţie, de întrecere pentru sporirea
prestigiului unităţii pe care o conduce, punând atâta dăruire şi pasiune.
În acest moment aniversar vă urez „La mulţi ani!”, spor la treabă în continuare,
să o ţineţi tot aşa pe mai departe, iar în anul 2002 să ne aducă meritatul loc I pe
ţară, cu ajutorul şi puterea lui Dumnezeu. Să vă dea Dumnezeu tot ceea ce-mi
doresc şi mie, căci altceva mai mult n-am să vă ofer.
Prof. Domnica Graure

132
 La mulţi ani!

„Murmurul Jilţului”, revistă a Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari –

Gorj, a împlinit cinci ani de existenţă. Sub îndrumarea prof. Dumitru Dădălău,
directorul colegiului, au apărut până acum 21 de numere din apreciata revistă.
Revista arată aria largă de preocupări a elevilor şi profesorilor de la colegiul
din Mătăsari. Din nr. 21 al revistei vă prezentăm câteva din subiectele abordate:
„Întâlnirile de la 7,30” este un articol din care aflăm cât de importantă este şedinţa
de dimineaţă pentru profesorii şi administraţia şcolii adică „marea familie” a
Colegiului. Aflăm din prima pagină despre „Oameni care aduc un strop de lumină
pe plaiurile mătăsărene”. Nu mai puţin de două din cele 16 pagini ale revistei sunt
dedicate sărbătorii „Fiilor Jilţului” care a avut loc în perioada 8-21 octombrie
2001. spicuim în continuare alte titluri: „Femeia – eterne poveste”, „Zilele
absolventului”, „Concursul Naţional de Miniproiecte de Mediu”, „Şase elevi din
Mătăsari au luat locul I la Mediu”. Vă dorim mult succes în continuare!
Roxana Stoian,
Informaţia Gorjului, nr.110, 10-16 decembrie 2001

„Fetiţa” noastră

Acum cinci ani, în Mătăsari, în acest liceu s-a născut o fetiţă. Am legat-o şi am
alintat-o, i-am oferit căldura sufletească de care avea atâta nevoie pentru a creşte.
Sub ochii noştri,uneori mustrători, alteori jignitori, ea a reuşit să crească din an
în an, cât alţii în zece.
Am purtat-o în braţe, am arătat-o tuturor, am încercat s-o facem cunoscută
lumii întregi.
Din iubirea nemărginită pentru frumos, din dorinţa fierbinte de a învăţa, de
a savura lectura s-a născut această fetiţă frumoasă în Valea Jilţurilor, mai precis,
aici, la noi, la Mătăsari. Pe zi ce trecea învăţa să vorbească, să exprime ceea ce alţii
simţeau şi a făcut primul pas în adevărata lume. S-a simţit nesigură dar văzând
că în jurul ei sunt suflete ce emană putere, a reuşit să dărâme toate barierele, să
iese din anonimat, să se facă cunoscută şi apreciată nu numai pe plan local, ci
şi naţional, dorind ca în cursu-i frumos să nu aibă adversar, să fie stânca cea de
neclintit în faţa greutăţilor, a celorlalţi, să treacă graniţele ţării.
Trebuie să amintesc aici, că fetiţa noastră a luat multe premii fiind de
nenumărate ori pe locul I în judeţ, locul II şi III pe plan naţional în concursurile
de reviste şcolare. Mărindu-se, a purtat pe braţele sale, arătând tuturor, ceea ce a
realizat de la începuturi şi până în prezent, fluturând steagul victoriei. A reuşit să
întrunească în ea toate contradicţiile, turnând astfel măreţie şi înjosire, scăpând
de privirile stânjenitoare ale celor din jur.
133
 Se ridică pe culmile înalte, primeşte laudele ce le merită din plin şi continuă să
se menţină pe cele mai înalte pedestraluri. Aceasta este fetiţa noastră, despre care
frumos a vorbit tatăl ei, distinsul profesor, Dumitru Dădălău.
B.A.M.

Suflet din sufletul nostru

Stimate domnule director, stimate cadre didactice, dragi colegi, ne aflăm

astăzi aici la Mătăsari, în cadrul Colegiului Naţional, într-un moment de mare
sărbătoare pentru toţi mătăsărenii, dar mai ales pentru elevii Colegiului Naţional
Tehnologic Mătăsari: se împlinesc azi 5 ani de la înfiinţarea revistei „Murmurul
Jilţului”.
În anul 1996, la 1 decembrie, se petrecea cel mai însemnat eveniment din istoria
Văii Jilţului, ieşirea de sub tipar a unei reviste ce avea să fie a acestui colegiu.
După atâta vreme de aşteptare, acum 5 ani, visul nostru devenea realitate. Liceul
nostru avea o revistă. Tipărirea ei nu ar fi avut loc dacă n-ar fi existat oameni care
şi-au pus o parte din suflet pentru acest colegiu şi această revistă. Şi cine altul ar
fi putut s-o facă mai bine dacă nu domnul director Dumitru Dădălău, profesorul
meu de limba română, pentru care am toată stima şi tot respectul.
Fiecare dintre noi am scris această minunată revistă, ne-am exprimat gândurile,
sentimentele, fiecare aveam idei noi, am scris ce-am simţit. Pentru că dincolo de a
citi o revistă, înseamnă muncă şi dăruire de sine. Şi pe drept cuvânt pot să afirm,
oricând şi oriunde, că în acest colegiu s-au întâmplat lucruri care vor dăinui mereu
în inima acelora care l-au vizitat. Această revistă merită cu prisosinţă numele de
revistă şcolară, de cultură, faptul că pe lângă poeţi consacraţi, au publicat şi copiii
acestui liceu. Revista „Murmurul Jilţului” a cuprins de-a lungul anilor poezii
scrise de elevi, referate, probleme de matematică, de fizică, eseuri, gânduri şi
impresii. „Murmurul Jilţului” ne-a ajuns la suflet pentru că este şi din sufletul
nostru.
După 5 ani de tipărire a revistei, putem spune că revista „Murmurul Jilţului”
este cea mai bună revistă din judeţul Gorj, luând premiul I la concursurile de
„Reviste Şcolare” în Gorj şi de cele mai multe ori locul II la concursul naţional de
„Reviste Şcolare”. Acum, când suntem la sfârşit de drum, eu împreună cu colegii
mei, elevi ai clasei a XII a, plecăm cu gândul că am lăsat o parte din sufletul
nostru în această revistă care este o mândrie pentru noi. Sperăm ca generaţiile
care au rămas şi care vor veni să ducă mai departe prestigiul acestui colegiu şi să
fie mândri că au o revistă care poate să concureze cu oricare alta din ţară.
Doresc să primiţi înalta mea stimă odată cu urarea ca revista „Murmurul
Jilţului” să dăinuie ani mulţi şi să adune în paginile ei talentul celor mai buni
elevi ai acestui colegiu. În încheiere, ţin să mulţumesc domnului director şi
cadrelor didactice care au fost alături de noi pe parcursul acestor 5 ani şi care ne-
134
au îndrumat paşii în dragostea pentru poezie, pentru tot ce este frumos şi bun. La
mulţi ani de publicaţii!
Popescu Alina

Publicaţie şcolară de înaltă valoare

În numele elevilor acestei şcoli, vă spun „bună ziua” şi „bun venit” la această
dublă aniversare: cea a împlinirii a 5 ani de la înfiinţarea revistei „Murmurul
Jilţului”, revistă care ne duce pe drumul cunoaşterii, şi aniversarea zilei de 1
Decembrie, Ziua Naţională a României.
Nu pot să nu menţionez faptul, că noi suntem norocoşi, că învăţăm în singurul
Colegiu Naţional din ţară, amplasat într-o zonă rurală, şi nu numai, singurul care
dispune de frumoasa revistă „Murmurul Jilţului”. Această revistă este o publicaţie
şcolară de înaltă valoare, care îmbogăţeşte cultura generală a cititorilor şi asta
datorită unui om cu suflet mare, domnul profesor Dumitru Dădălău, care s-a gândit
şi alături de dânsul, au fost tot nişte elevi, să ne ofere alternativa educaţională
„Murmurul Jilţului”. Nerăbdarea noastră de a răsfoi paginile revistei, este cu
atât mai mare, cu cât dorim să aflăm mai multe, şi aceasta nu va înceta să ne
stăpânească firea pentru că numai citind putem şti mai multe.
Deci noi nu trebuie să citim din obligaţie ci din plăcere. Cât despre ziua de
1 Decembrie, nu pot spune decât n singur lucru: „Mihai Viteazul a murit pentru
fericirea popoului român”, de aceea poporul român i-a dăruit o scrisoare în care-i
spunea:
„Rămâi precum îţi este vitejia
Ne dă tiparul sacrelor culori
Arată cum e Daco-România
Şi după aceea poţi să mergi să mori
Va fi o Albă-România mare
Şi o lumină ca din zi de Paşti,
Iar noi semnăm sfârşitul de scrisoare
Către Măria ta Ştefan cel Mare
Cei ce-au murit ca tu să mi te naşti”
Vă mulţumesc!
Postelnicu Ionela

Drag colectiv al redacţiei revistei

«Murmurul Jilţului» - Mătăsari – Gorj

Îmi pare nespus de bine că v-am cunoscut astăzi 17 decembrie 2001! Şi-
mi pare rău că abia astăzi v-am cunoscut! Dar niciodată nu e prea târziu – aşa
sper! Pentru vină aceasta nu fac vinovat pe nimeni, dar în glumă spus, Gheorghe
135
Dănescu e «capul răutăţilor» pentru că el m-a provocat la un schimb de mesaje
între noi, ca ale mele să poposească la dumneavoastră şi zău că n-a fost rău.
Astăzi mi-a adus exemplarele 20,21,18,19,anul VI 2001 şi aşa s-a derulat prima
mea cunoştinţă despre dumneavoastră. În primul rând, vă mulţumesc pentru că
aţi găsit că ar fi bune şi încercările mele literare, înserându-le în paginile ziarului
dumneavoastră ! în al doilea rând, vă felicit pentru cutezanţa dumneavoastră de
a redacta un asemenea “ murmur” nu numai al Jilţului, ci al Gorjului întreg,
cutezanţă care pune în faţa cititorului pagini de o deosebită frumuseţe şi bogăţie
de idei !. Trăiţi plenar şi e meritoriu pentru dumneavoastră, încadraţi în contextul
unei vieţi zbuciumate, ambigue, ameninţând să se coboare de multe ori în
nimicnicie. Ţinând ştacheta unei trăiri sus, dovedeşte calitatea dumneavoastră
de oameni. Publicându-mi cele 2 poezii “Poem” şi “Ploaia” m-aţi pus în postura
unui datornic, aceea de a continua colaborarea cu dumneavoastră, bineînţeles
dacă sunteţi îngăduitor cu încercările mele şi dacă ele se pot înscrie în tematica
urmărită de dumneavoastră, în timp şi spaţiul ziarului. Fie ca întâlnirea noastră să
fie un strop de lumină pe aripa timpului!
I. Duţă – Novaci

Oraşul meu
Nu moare
Nu demult, la televiziune, Mătăsariul era denumit “Oraşul care moare”. Parcă
s-a rupt ceva în mine de indignare. Nu pentru ce spusese sau arătase televiziunea,
ci pentru că nu a vrut să vadă şi partea bună a lucrurilor. Nu a auzit de şcoala mea,
de profesorii şi directorul meu?
Păcat! Nu mi-a văzut clasa şi şcoala mea frumoasă ca o primăvară?! Un păcat
şi mai mare.
Dar, în seara zilei de 21 spre 22,stând la TV, am auzit strigăte şi chiuituri,
cântece şi dansuri. Am ieşit cu toţii în stradă bucuria se citea pe feţele tuturor
Coconii Izei cântau cu o voiciune aparte,un timbru special. M-a străfulgerat un
gând “Oraşul a înviat, da, oraşul meu nu moare,alea erau cuvinte searbăde, noi
avem aici oameni care vor ridica nivelul de cultură. A doua zi începea marea
sărbătoare organizată de domnul director Dumitru Dădălău. Spectacolul a fost
extraordinar. Au apărut pe scenă coconii Maramureşului;cântau,dansau ,era atâta
viaţă în privirile şi în gesturile lor încât te fascinau. Costumele erau autentice,în
culori vii cu cămăşi frumos brodate.
Doamne!, erau de toate vârstele, de la cei mici până la cei mari. Am fost
impresionată în mod aparte de o pereche de circa 8 - 9 ani. Ţiuiau şi băteau în podea
cu toată puterea, trăiau momentul. Veniseră să aducă mesajul Maramureşului .
Dar,stupoare iarăşi, actualul lor primar, fusese tot un fiu al Jilţului,domnul Pasăre.
Nu ne uitase. Era prezent aici cu cel mai frumos dar: Coconii Izei. Coconii se
vede treabă că erau pregătiţi, munciseră mult pentru această întâlnire dar şi noi îi
136
răsplăteam cu ropote de aplauze.
Am avut apoi şi noi coconii noştri care au căutat şi ei să fie la înălţime. Toată
ziua de 21 octombrie a fost magnifică, a fost numai veselie, deci viaţă.
Seara au încheiat-o coconii Maramureşului împreună cu elevii noştri,
Maramureşul cu dansul, elevii noştri cu făcliile. Mirific, unde era acum
televiziunea. Ce păzea? S-au înfrăţit cu toţii în hora noastră dragă. Hora Unirii!
De unde mai aveau coconii atâta putere nu ştiu,dar la orele 21,00 mai ţipuiau
încă. Cât îi îndrăgeam ,cât îi iubeam pe aceşti copii minune.
Mulţumesc domnule director că v-a dat Dumnezeu aşa o inspiraţie să-i invitaţi
la noi.
Vă aşteptăm cu drag şi la anul.
Dumnezeu să ne ajute !
Popescu Elena Alina

Salve, magister!

Tot timpul cât am scris despre oameni am reflectat mult, fiindcă îmi dau seama
că este cel mai dificil lucru în a cunoaşte şi a-i înţelege pe oameni. Aceasta pentru
că sufletul omului nu se deschide uniform, la „comandă” sau pentru oricine.
Totuşi, un om în preajma căruia am lucrat peste trei decenii (şi lucrăm încă
împreună) a reuşit să-mi dea un mesaj „psihologic” de mare rafinament si
sinceritate. Este profesorul de matematică, MIHAIL MĂRTOIU.
II văd în prezentările mele: băiatul de 27 de ani, când 1-am cunoscut şi omul
matur de 61 de ani acum când împărţim acelaşi drum spre Mătăsarii Gorjului, să
fim alături de Tică al nostru, să-i dăm o mână de ajutor la dificila misiune de a
conduce o instituţie de mare rang.
Născut în Târgu-Jiu din părinţi de mare ţinută morală, oameni care au făcut
cinste urbei noastre prin munca şi seriozitatea lor, Mihail a ţinut cu tot dinadinsul
să cinstească familia şi localitatea natală, muncind şi învăţând, respectând normele
convieţuirii într-o cetate ca a noastră. Aşa se prezenta copilul, adolescentul şi
omul de mai târziu în devenirea sa ca unul dintre cei mai redutabili dascăli ai
Gorjului.
Absolvent al Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Matematică, profesorul
Mihail Mărtoiu şi-a început ucenicia în Zimnicea Bărăganului, reuşind apoi să
se reîntoarcă pe meleagurile natale pentru care ducea „un dor nestins”. Acest
lucru s-a întâmplat în 1968... îndrumător competent al muncii educative,el a dat
dovadă de un interes sporit pentru promovarea ştiinţei şi tehnicii în rândurile
elevilor. Prin munca iui neobosită a reuşit să participe cu echipaje sau cu creatori
individuali la concursurile „Minitehnicus” unde a obţinut locuri fruntaşe pe ţară. A
ştiut să atragă un mare număr de profesori de matematică, fizică, chimie, biologie
şi agricultură în activităţile practice în aşa fel încât interesul pentru muncă creştea
137
vertiginos.
Pentru seriozitatea şi calitatea preocupărilor sale, a fost promovat în funcţia
de inspector şcolar, inspector şcolar generai adjunct şi mai apoi inspector şcolar
general.
Sobru şi obiectiv, vizionar, atent la nevoile oamenilor şi ale unităţilor de
învăţământ Mihail Mărtoiu a condus destinele procesului instructiv educativ cu
bune rezultate, pentru care a fost apreciat adesea de însuşi ministrul de resort.
Exigent cu sine şi cu cei din subordine, profesorul Mărtoiu a urmat sigur şi
la timpul potrivit drumul dascălului: perfecţionarea pregătirii profesionale prin
obţinerea gradelor didactice, participarea la conceperea şi desfăşurarea unor
manifestări de prestigiu-simpozioane, sesiuni de comunicări, dezbateri, mese
rotunde etc. unde exemplul său de conştiinţă profesională şi morală a fost urmat
şi de ceilalţi colegi.
S-a preocupat serios de dotarea unităţilor de învăţământ, de respectarea
regulamentelor şcolare şi a Legii învăţământului. Aşa se explică faptul că
şi în prezent mulţi oameni de la catedră se consultă cu fostul lor conducător,
respectându-i faptele şi generoasele idei.
Viaţa lui particulară este plină de linişte şi de înţelegere în familie. Cei doi
copii ai săi l-au urmat cu seriozitate, Mihaela absolvind Facultatea de Litere şi
Istorie din Craiova, actualmente cetăţean canadian şi Gabriel, inginer.
Azi, la catedra de matematică de la Mătăsari, dascălul Mărtoiu depune interes
pentru pregătirea copiilor, fiind apropiat de ei, îndrăgit şi urmat în calitatea de
diriginte pe care o are.
Mă alătur tuturor celor care îl cunosc şi îl apreciază, elevi şi cadre didactice,
şi-i dorim din toată inima multă sănătate şi bucurii, pe măsura
moralităţii inegalabile de care dă dovadă.
Salve, magister!
Prof. Gheorghe LUNGAN,
Târgu-Jiu, 06.12.2002

Toamna aurie a Murmurului Jilţului»

Apariţia la 1 decembrie 2002 a celui de al douăzeci şi cincilea număr al revistei

„Murmurul Jilţului” reprezintă un omagiu adus de elevii şi cadrele didactice de
la Mătăsari celei mai dragi şi scumpe sărbători naţionale – Marea Unire de acum
84 de ani.
Într-o formă grafică de mare rafinament, cele 16 pagini ale revistei poartă
o însemnată încărcătură ştiinţifică şi culturală, precum şi o bogată gamă de
sentimente superioare izvorâte din sufletele şi conştiinţele multor copii şi tineri
din această localitate reprezentativă a judeţului Gorj, leagăn al unor străvechi
tradiţii şi forme de manifestare a gândirii, imaginaţiei, inteligenţei şi gustului
138
estetic.
Concepută tematic de colectivul de redacţie sub îndrumarea nemijlocită
a profesorului Dumitru Dădălău, revista abordează probleme de moralitate
creştină, având în deschidere „cuvântul blând şi smerit al Înalt Prea Sfinţiei Sale
Teofan, mitropolitul Olteniei, în articolul „Crucea - bunul nostru cel mai de preţ”.
Acestuia i se adaugă „Elogiul iubirii pentru locurile natale” (Gorjeanul, nr. 3500
C.B.), cuvântările oaspeţilor dragi de la festivitatea de deschidere a „Sărbătorii
Fiilor Jilţului” ş.a.
Cea mai mare parte a revistei cuprinde articole pe teme de ştiinţă şi învăţământ,
prefaţate de un interesant material „Calitate şi eficienţă - cuvânt de ordine la
Mătăsari”( înv. Irina Stoichescu - Şcoala Primară Brădet). Se remarcă, prin aria
de cuprindere, analiza „stării învăţământului în anul şcolar 2001/2002” - un bilanţ
plin de rezultate obţinute la clasă, în confruntările de la olimpiade şi concursuri, în
competiţiile sportive sau de oricare altă natură de către elevii şi cadrele didactice
de aici.
În sprijinul activităţii de învăţare vin multe articole purtând semnătura unor
profesori de elită şi elevi din colegiu: „Textul matematic în învăţământ” (Prof.
Mihail Mărtoiu), „Modalităţi artistice în creaţiile dramatice” (Prof. Domnica
Graure), „Fizica un mod de a întreba” (eleva Gabriela Ţandără, clasa a XII-a A),
“Un dar preţios” (eleva Boulean Maria Alexandra clasa a X-a A) s.a. Urmărindu-se
continua îmbunătăţire a rolului revistelor şcolare în educarea tineretului studios,
„Murmurul Jilţului”cuprinde părerile avizate ale participanţilor la schimbul de
experienţă care a avut loc în cadrul colegiului: Profesor inginer Dumitru Bunoiu,
directorul Grupului Şcolar„Gheorghe Magheru”, Prof. Zenovie Cârlugea,
Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, învăţătorul Ion Elena, Şcoala Generală
„Pompiliu Marcea” şi alţi vorbitori din cadrul redacţiilor revistelor de la unităţile
pe care le-au reprezentat.
Un important spaţiu este destinat creaţiilor originale ale elevilor şi cadrelor
didactice: poezii (Hălăuca Mirela Alina - „Ruga”, Borodi Alina Marinela („far
amândoi”), Dinu Ciciu („Iubirea de ţară”s.a.), proză (Prof. Vasile Smeu –
romanul„Cuibul cu pui mulţi” - fragment).
Se cuvine să menţionăm contribuţia unor cadre din afara unităţii de învăţământ
care sprijină eforturile de aici în creşterea calităţii muncii: respectata şi apropiata
noastră colegă Liliana Hinoveanu de la Radio Craiova, poetă de renume, cu
poeziile: „Babilon autohton”, „Perfuzii”, „La modă”, „Dependenta”, profesoara
Luminiţa - Mili Popescu, inspector şcolar cu prezentarea cărţii „Dulcea mea
doamnă/Eminul meu iubit”.
Rod al unei activităţi intense pe linia sportului şi turismului, activităţi
promovate de conducerea colegiului cu mult interes şi sprijin, revista găzduieşte
materiale de analiză în acest domeniu, sub semnăturile prof. Mateescu lulian şi
Jr. Mugurel Popescu.
139
 Analizat din unghiul cititorului atent, numărul 25 al revistei „Murmurul
Jilţului” devine o cuprinzătoare „enciclopedie”, o oglindă fidelă a muncii şi vieţii
unui colectiv atât de numeros dar şi atât de receptiv la actul învăţării. Colegiul
Naţional Tehnologic din
Mătăsari este de acum un adevărat „atelier de creaţie”, o redacţie profesionistă
„pe mâna unui meşter” asemenea unui rafinat bijutier care dă valori cu mintea dar
şi cu inima sa deosebit de sinceră şi caldă.
Meritându-şi locul în ierarhia publicisticii şcolare, “Murmurul Jilţului”, de la
an la an, de la ediţie la ediţie creşte în valoare tot mai mult şi tot mai bine.
Cu mândria celui care stă la „umbra”acestei adevărate instituţii educaţionale,
aduc mulţumirile dar şi urările de progres continuu în nobila misiune a
„Murmurului Jilţului”.
Aşteptăm cu multă nerăbdare numărul 26 care, de pe acum, se prefigurează a
fi revistă a „albului de nea”, a „visului unei nopţi de iarnă”...
Prof. Gheorghe LUNGAN

De la Jiu la Mătăsari

Un   „Ford”, un conducător auto de mare clasă, inteligent, manierat şi,

«8 călătorii  » de «culori  » diferite «  fac mana bună  » de 2 ani de zile, de la
Mătăsari ...
Cititorul se va întreba, după primele două rânduri, fireşte, cine sunt şi ce
caută aceşti oameni la Mătăsari. Ei bine, „navetiştii” despre care vom vorbi în
rândurile următoare nu sunt altcineva decât cadre didactice de diferite specializări
de la CNT, de la profesorul şi directorul Dumitru Dădălău, omul care a reuşit
prin stilul său sau de munca sa imprime nu numai o punctualitate riguroasă, în
învăţământ de calitate, ci şi o atmosferă de desprindere profesională, soră bună
cu bucuria şi veselia cu atracţia şi interesul obţinut în munca de zi cu zi.
Acest climat începe chiar de la orele matinale, de pe trotuarul de la intrarea
în parcul oraşului, unde ca la comandă, se adună micul drum, în aşteptarea lui
Virgil. Acesta nu întârzie nici măcar un minut, lucru comentat hazliu :
- Hai, pregătiţi-vă, vine „racheta”, spune Mihai, dascălul „blând ca o matcă”,
cum l-ar fi numit cronicarul… şi „racheta” trage la „chei”, unde îmbarcarea se
face într-o clipită.
Cu locuri „rezervate”, ocupate după afinităţi, Fordul se pune în mişcare pe
fondul unui frumos şi incitant cântec popular românesc:
„Ţine hora dă-i bătaie
Şi n-o lăsa să se moaie
Jucaţi sârba ca la Gorj
Să s-audă până-n Dolj…”  
 după care încep comentariile:
140
 - Vedeţi dumneavoastră, domnilor, intervine „folcloristul voiajor”, în faza
primară autorul anonim i-a spus cu sinceritate gândurile şi dorinţele sale, bucuriile
şi necazurile sale, aşa cum a simţit el fără a-şi cenzura propriile formulări, chiar
dacă acestea mai sufăr pe aici pe dincolo, fie semantic, fie gramatical. Spre
exemplu, „a se muia”, are aici sensul de a nu scădea din ritmurile impuse de acest
gen de horă în care tinerii şi vârstnicii îşi etalează calităţile fizice acordate cu
mândria şi ţinuta impuse de joc.
- Da, dar culegătorul de folclor ar avea dreptul şi chiar obligaţia să intervină
acolo unde s-ar impune o cizelare, pe baza faptului că şi stilul popular îmbracă
două forme: stilul familiar şi stilul solemn – acel al creaţiei estetice din toate cele
şapte acte, spune frumoasa şi inteligenta învăţătoare din Brădet, un model de
dascăl şi om.
Convorbirile premergătoare activităţilor didactice zilnice devin din ce în ce
mai aprinse,
- Vă rog, încheiaţi cu folclorul vostru, nu auziţi că s-a sfârşit melodia cu
pricina? Şi apoi sârba nu este altceva decât o manifestare a calităţilor fizice, a
supleţei şi a rezistenţei la efort, calităţi pe care le dorim şi noi, profesorii să le
dezvoltăm, zice domnul Mateescu, omul care se vrea şi este un admirativ sportiv,
un redutabil antrenor, îndrăgit şi urmat milimetric de elevi.
- În loc să vă bucuraţi tăcând, că azi- noapte a plouat – adevărată „mană
cerească” pentru semănători,vă arde de cântece, vine o replică fără drept de
răspuns de la „Înălţimea sa”, profesoara de fizică. Voi trebuie să ştiţi că totul
„trece prin burtă”, măi oameni buni; n-ai păpica, n-ai bucurii, n-ai nimic, ştiţi
cum a zis Preda: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e!”
Virgil „dă bice calului năzdrăvan”, sporeşte volumul unei alte melodii transmise
de studioul regional Craiova:
„Cine trece Câmpul Mare
Neicuţa vine călare…”
- Iar „călare”? întreabă „Luminiţa” Firan, una din cele mai agreabile
navetiste, care, în ciuda noastră, are un debit verbal de te trezeşte din toate
„gândurile”.
- Domnilor, matematic vorbind, calul a fost prezenţa ideală în viaţa
oamenilor de altădată. Şi acum se încearcă a se reveni la căruţa cu „căţeaua legată
la spate” cu plugul tras de acelaşi cal, care, după cântecele lui Lungan, avea
misiunea doar de a însoţi îndrăgostitul până la poarta mândruţei sale, indiferent
la care, ştiind că va primi grăunţele de care ducea şi el dor:
„Calului să-i dau grăunţe
Şi ţie să-ţi dau guriţă…”,
intervine magistrat Mihai Mărtoiu.
- Vă arde de glumă, când uitaţi-vă în dreapta noastră se întinde una dintre
cele mai frumoase păduri ale satului Strâmba Vulcan, pădurea tinereţii mele.
141
Când păşteam vacile în inima hăţişului de uitam că a venit prânzul sau când, în
verile călduroase, musca făcea ravagii… sunt vorbele cele mai sensibile şi mai
muzicale ale Găbiţei Costea, matematiciana şi informaticiana Mătăsariului…
- Ah, cât mi-aşi dori să pasc o vacă acum, în această primăvară! Spune
Nuţa Filip, stilista limbii române. Mi-aş lua „cusătura” cu mine şi aş fredona un
cântec nou „de ţi-ar fi mai pe plac, Bade Ioane…!”
- Păi, ştiu eu o vacă; o putem aduce şi o paştem până la ziuă, să nu dea
musca…
- Vă rog, un pic de linişte, se dă buletinul meteorologic, zice Mariana
Ceauşescu; cred că se îndreaptă vremea, că este suficient cât a dat: 50 de litri pe
metru pătrat; solul are suficientă apă, până la cea de-a doua ploaie, care se vrea
tocmai după „îngropat”.
- „Yes”, bine te-ai gândit, că-mi venise somn, sare proful de engleză
Claudiu Lucan „ca ars”.
- Dacă şi elevii noştri ar comunica în stilul vostru, zice inginera Puşa
Fotescu, atunci ar fi o adevărată „minune”, dar pot să vă spun că interesul faţă de
învăţătură a scăzut odată cu finele anului şcolar.
- Nu este real; elevii pot şi trebuie antrenaţi în activităţi didactice concrete,
interesante, dătătoare de satisfacţie; în altfel, nu fac nimic. Dacă-i laşi de capul
lor, sigur, găsesc o supapă de respiraţie şi se comportă ca atare. Măiestria noastră
este de a asigura o perioadă de recapitulare densă, deschizătoare de noi orizonturi,
clare şi atractive, spune „fostul” Lungan.
- Sunt întru totul de acord, zice tot „un fost” (mai mare!), profesorul Mihai
Mărtoiu, recapitularea este, în esenţă, cea mai cuprinzătoare şi mai propice pentru
clarificarea multor probleme…
- Ah. Idei ceauşiste!...
- Hai sictir, ce idei ceauşiste? Tu nu şti că, atunci când este vorba de om şi
nevoile sale, politica e una? Ce, vrei să spui că instruirea şi educarea copiilor ţine
de un anumit partid? Nu, dragul meu, instruirea ţine de noi, dascălii ăştia nevoiaşi,
care abia îşi pot duce traiul de azi pe mâine, cu 3 milioane, în timp ce foştii lor
elevi (trecuţi clasa cu indulgenţă!) îşi declară averile de rămâi consternat: vile în
America, la Sinaia, la Bucureşti, ferme, autoturisme străine de zeci de miliarde,
când noi nu ne permitem măcar să venim cu o „Dacie” de peste 27 de ani, măcar
o dată pe săptămână la Mătăsari…
- Gura, am ajuns…terminat! Şcoala nu-i politică; Vă taie popa limba dacă
mai vorbiţi „contra partidului”…

PROFESOR NAVETIST
GHEORGHE LUNGAN

142
 „Murmurul Jilţului - 24”
Gorjeanul, nr. 3501,
Marius Becherete

Intrată deja în obişnuitul peisaj publicistic gorjenesc al revistelor elevilor şi

cadrelor didactice de la Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari – „Murmurul
Jilţului” – parcurge, iată, cel de-al 24-lea număr. Apariţia de prestigiu în rândul
revistelor şcolare din întreaga ţară, oferind cu fiecare număr, ceva nou, ceva
inedit cititorilor săi (care, în paranteză fie spus, sunt nu numai elevii şi profesorii
mătăsăreni), ediţia din acest octombrie este consacrată deschiderii noului an
de învăţământ, apoi sărbătoririi celor 25 de ani de activitate minieră în bazinul
Jilţ. Pagini importante sunt rezervate Concursului Naţional al revistelor şcolare
– ed. VIII 2002 (unde „Murmurul Jilţului” a fost laureată, alături de alte două
reviste şcolare gorjeene: „Cuget liber” şi „Joc de creion”), altor concursuri şi
tabere pentru olimpici (locul I la teoria ecologică, în Concursul Naţional de
mini-proiecte de mediu), trei pagini însoţite de fotografii, relatări, diplome, fiind
consacrate Taberei Naţionale de Jurnalistică de la Ciric –Iaşi, din vara lui 2002
(remarcăm aici „Articolul – între convergenţă şi divergenţă” scris de Maria
Alexandra Boulean – cls. a X-A, o adevărată „lecţie de jurnalistică” pe care
ar trebui să şi-o însuşească mulţi dintre cei care se autointitulează „ziarişti” şi
mai mâzgălesc încă hârtia unor publicaţii gorjeene)… Alte pagini ale numărului
din octombrie al „Murmurul Jilţului” sunt consacrate unor dezbateri didactice
(Literatura română – contextul literaturii universale – prof. Luminiţa Dădălău
şi „Creativitate şi cultivarea ei în şcoală ” – prof. Elena Filip), pagini conţinând
creaţii literare de poezie şi proză, semnate: Gheorghe Dănescu, Elena Aristiţa
Vîlcu – Slivileşti, Monica Oana Cosneanu, Ruxandra Oana Rusu, Daniel Gabriel
Neghină, Ilinca Bilea, Ruxandra Văcăreţu, Adelina Mihaela Chircu, I. Duţă –
Novaci, în marea lor majoritate elevi de gimnaziu, precum şi un fragment de
roman, semnat prof. Vasile Zmeu („Cuibul cu pui mulţi” – „Născut pe vatra
focului”). O incitantă pledoarie „Minorii – încotro?” – semnată Costel Tănăsoiu
– precum şi două pagini „tehnice” („Teoria gravitaţie elaborată de Einsten” –
Ion Tomescu; „Ultrasunetele” – Gabriela Ţandără – ambii elevi în clasa a XII-a;
„Descoperiri epocale în chimie” – prof. ing. Carmen Pădureţ) împlinesc în mod
fericit o revistă şcolară de excepţie redactată de un colectiv pe măsură: Ionela
Postelnicu – redactor şef, Alin Dobromirescu – redactor şef adjunct; Alexandra
Boulean – secretar de redacţie, Denisa Moţi, Monica Mogîrzan, Mirela Popescu,
Alin Burău, Floarea Persu, Lavinia Pădureţ, Oana Săftău, Alexandru Bădoi
(redactori).
Felicitări tuturor!

143
Nicolae Dragoş
ALFABETUL DIN GRĂDINA LUMII

Invitaţie

“Dacă vrei învăţătură,

Alfabetul e-n natură!”
Parcă-aşa să-mi spună-a vrut
Delfinul cel priceput
Artist mare, estival,
În sezon pe litoral.

Auzindu-l, m-am gândit

Că nu-i sfatul gratuit.
Deci, am început să caut
(Cum vrei notele pe flaut
Să le afli taina veche)
Animale ce pereche
Literelor să le fie,
Urmărindu-le pe hârtie.

Pentru A am pus ALBINE,

Şi BROSCUŢA pentru B.
N-aş putea să spun de ce
Le-am ales dar cred că-i bine
Şi le-am dus până la Z,
Ca mânat de-o mare febră,
Unde-am întâlnit o ZEBRĂ.

Căutat-am animale-n
Fel de fel de protocoale,
Al căror nume să-nceapă
Cu o literă din câte
Alfabeltul le cuprinde
Poate - oricine să-priceapă

144
De ce ă şi Î ţi încă
W şi X, Y,
Trebuit-a să le trec,

Nepunându-le-n spinare
Câte-un vers la fiecare:
Animale încă nu-s
S-aibe-n frunte, cu onoare,
Literele de mai sus...
Ori eu n-am avut răbdare
Să le aflu şi-i lârziu,
Dacă-or fi, să le mai scriu.

Uite-aşa, copii, cu-ncetul,

Făcând ce mi-a spus DELFINUL,
Străbătând tot ALFABETUL.
Şi vi-l fac, pe-ndată, dar
Ca într-un ABECEDAR.
Vă cbem, deci, pe voi, acum,
Să urmaţi acelaşi drum!
Ariciul
A venit din nou aseară...
Nu-l văzusem de-astă vară.

Dintre tufe de urzici

M-a privit cu ochii mici.

Din întunecimea lui

Mi-a părut al nimănui.

I-am spus: “Bine ai venit!”

A-nţeles şi mi-a zâmbit.

Mic, rotund şi plin de ţepi,

Când vreo vorbă îl întrebi
Ştii să-i cânţi... Atunci şi joacă.
145
Şi n-o face din capriciu
Dar aşa e el, ARICIUL.

Zebra
Din poiană mă privea
Un CĂL UŢ ÎN PIJAMA.

Parcă-un pictor se jucase

Şi în dungi îl desenase.

A venit, apoi, un nor

Mare, ameninţător,

A-nceput o ploaie deasă

Şi-au fugit oamenii-n casă.

Mic, sub ploaia rea, de vară,

Căluţu-a rămas afară.

Nu, tu grajd, nu, tu umbrele -

Toate apele să-l spele.

A trecut şi ploaia rea

Dar el tot în pijama.

“- Nu văd bine? Sau am febră?”

Mi-am dus vorba către el.
Şi el mi-a răspuns astfel:
„- Eu nu sunt CĂLUŢ.
Sunt ZEBRĂ”
Rămas bun
lata, am călătorit
Din Apus în Răsărit.
Am bătut chiar un record
146
Dinspre Sud şi până-n Nord,
Întâlnind mereu în cale
Păsări, fluturi, animale -
Unele exotice,
Tocmai de la tropice.

Curajos, cum aţii nu-s,

Până-n junglă am ajuns
Şi de voie, de nevoie,
Multe vietăţi rămase
Din corabia lui Noe
Şi-au găsit în rime case

Mi-au dat bună ziua iezii

Din livada lui Arghezi,
Mi-au cântat un vechi catren
Greierii lui La Fontaine
Şi şi-au croncănit aleanu’
Ciorile lui Topârceanu.

Vietăţi din lumea vastă

Le-am adus lângă fereastră
Şi prin versuri aşadar
Le-am strâns în Abecedar.

Bastonaşe, cercuri, beţe

S-au unit ca, pe vecie,
Cu litere să le scrie
Şi copiii să le-nveţe.

Vor putea? Cum să nu poată

Când, cu litere poţi scrie
Tot ce-n munţi şi pe câmpie
Ochiul e stăpân să vadă.

147
 DUMITRU RADU POPESCU,
cel mai iubit dintre scriitorii români
- un portret al maestrului făcut de ucenicul său -
Am avut rarisimul prilej să convorbesc ore întregi cu marele scriitor român
Dumitru Radu Popescu în primăvara acestui an, când a prezidat juriul Festivalului
Naţional de Literatură’’Tudor Arghezi’’. Potrivirea numelor noastre, un interviu
mai vechi, ne apropiaseră sufleteşte. Am descoperit un patriot de o înaltă
moralitate, un om adevărat, cu o responsabilitate civică exemplară, un strălucit
orator, cu o cultură cimentată, rotundă, de la clasicii greci până la modernii atât
de imprevizibili. Mi s-a arătat pasionat de film, de teatru, de politică însă în toate
dorind echilibrul, măsura numărul de aur, cugetul limpede, binele, frumosul,
libertatea care să înflorească dinlăuntrul fiinţei. Îl simţeam singur oarecum singur
şi de aceea i-am ţinut companie. Câştigurile mele sunt perle în scoicile memoriei,
influenţe imprimate în conştiinţa mea, cumva onorată de o asemenea comunicare,
care vor rodi, involuntar; mai târziu. Firea sa nobilă de o modestie spontană, m-a
făcut să meditez îndelung la condiţia omului superior, imun aproape la răutăţile
lumii. L-am văzut îngrijorat de valorile perene ale românităţii., neliniştit de
atacurile mârşave, atentatele fără scrupule la adresa unor genii ale spiritualităţii
noastre. I se detecta cu lejeritate revolta din tonul, de altfel, ponderat, de ce i se
întâmplase lui Eminescu în “DILEMA” lui Andrei Pleşu. Din detaşarea faţă de
real îşi construise un templu, în care zeii săi personali trebuiau să se comporte
după legi aristotelice. Mai exact dialectice, căci între părţile unui întreg legăturile
au resorturi durabile, ce asigură o unitate dătătoare de perspectivă. Cu o voce
caldă de o monotonie bacoviană, dar cu o inteligenţă absolut remarcabilă bărbatul
de lângă mine, Dumitru Radu Popescu, mă conduce prin infernul social şi
economic al tranziţiei, pregătindu-mă pentru exilul pe o planetă ce-mi va deveni
din ce în ce mai străină. Cu judecata sa carteziană, volatairiană în momentele de
cumpănă, îmi adjudecase principiile, sănătoase, de fiu de ţărani din Brădicenii
Gorjului şi plăcut la faţă şi la gândire, monologa mai degrabă cu privirea înainte,
preocupat parcă să afle în mine un ecou care să reziste sfârşitului de mileniu
şi să reverbereze epic sau liric. Ca om de cultură, ca profesor universitar ca
romancier, ca proaspăt “înfiat” de gorjeni, aşa mi-a fost dat să-l am în preajmă.
Vastul teren informaţional, dozajul rafinat dintre educaţie şi evlavie, dintre curajul
deschizătorului de drumuri şi al sintezei anamorfotice pe care opera sa o propusese
umanităţii, contrapunctate, mereu, de un flux energetic constant, generator de
creaţie programatică, instituţională, revărsată în universalitate, toate acestea au
permanentizat un caracter olimpian, capabil de deschideri revoluţionare, de alianţe
lipsite de prejudecăţi ştiind să onoreze o prietenie şi crezând încă în asemenea
sentimente neperisabile. 0 nouă întâmplare ne-a încrucişat căile: Atelierul de
Poezie “SERILE LA BRĂDICENI” şi acordarea Premiului Naţional de Poezie
148
“SERILE LA BRĂDICENI”. Ca preşedinte de juriu (din juriu au mai “compărut
Radu Cârneci şi Vasile Băran) a votat cu amândouă mâinile pentru poetul ION
HOREA, asigurându-ne înc-odată de dragostea pentru gorjeni şi invitându-ne în
Bucureşti pentru a petrece împreună ceasuri de răgaz şi de alt interviu mult mai
larg şi mai atent elaborat. Am redactat portretul de mai sus cu mulţumirea că,
poate am dezvelit câteva din tainele unui clasic al literaturii române şi europene,
fără să-i fi întinat personalitatea, fapt de presă astăzi practicat în exces. Gestul
nostru s-a vrut, dimpotrivă, un pertinent omagiu, o pledoarie pentru a ne respecta
ca naţiune, de a ne percepe propria verticalitate ontologică şi axiologică de a ne
proiecta în viziunea mapamondului zestrea literară de o inestimabilă bogăţie şi
profunzime arhiepală.
Ion POPESCU

Unde sunt cei care nu mai sunt ?

Intrebai-am vântul, zburătorul

Bidiviu pe care-aleargă norul
Către - albastre margini de pământ
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai simt?

Zis-a vântul: Aripile lor

Mă doboară nevăzute-n zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie

Candela ce leagănă-n tărie
Undelemnul cântecului sfânt
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns

În lumina celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,

Oarba care vede-n întuneric
Lunile necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

149
 Zis-a bufniţa; Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

AL. DORU ŞERBAN

Născut la 4 iulie 1948 la Preajba.

A absolvit facultatea de filologie din cadrul Universităţii Craiova.
Este membru al Uniunii Epigramiştilor din România şi Preşedintele
Societăţii Umoriştilor Gorjeni. Este redactor şef al publicaţiei de umor
“HOHOTE”.
A publicat volumele de epigrame: “Afurisisme piperate şi rimate”, “Destinatarul
cunoscut” şi volumul de fabule “Întâmplări pilduitoare”.
Este autorul “Istoricului Epigramei Gorjene”.
Epigramele si fabulele i-au apărut în peste 20 de reviste şi ziare centrale
ori locale.
A fost premiat la concursuri naţionale şi judeţene de umor pentru epigramă şi
proză satirică.
În anul 1997 a fost declarat umoristul Gorjean al anului.

BASME POLITICE

Bunicul cu barba albă

Spunea basme la nepoţi,
Astăzi, altul tot cu barbă,
Ne spune poveşti, la toţi.

ORIENTARE
Politica a lămurit,
Cu vorbele, dar şi cu fapta,
Că noi românii am pornit
Cu stângul, hotărâţi... spre dreapta.

DEMNITATE
E timpul de cugetare,
La pilda străbunilor unchi:
“Mai bine să mori în picioare,
Decât să trăieşti în genunchi”.

RĂSPLATA DEMOCRAŢIEI
“Principiul” e plăcut de spus
150
Însă adesea-i păgubos:
“La critica de jos în sus,
Vin ordine de sus în jos!”

DISIMULARE
Ne-am lămurit încă odată
Că viaţa-i plină de poveţe:
Nu poţi scăpa faţă curată,
Atunci când eşti cu două feţe!

UNUI PRIMAR, CARE A ÎNŞELAT ÎNCREDEREA

Alesul obştii, investit
Ca “mort” prin viaţă trece,
Fiindcă mereu s-a dovedit,
A fi la toate...rece
EFECTUL PRIVATIZĂRII
De când liberalizare
Şi-n finanţe s-a dictat,
Băncile din parc, se pare,
Singurele sunt... de stat!

A SCĂPA...
De necazuri să scăpăm
Aşa fuga, nu se poate
Fiindcă toate, constatăm
Sunt de sub control, scăpate.
...SCĂPARE
La rele multe s-a dedat
Şi i-a fost viaţa, ca o pată!
Toţi, cârpă l-au considerat,
Dar a scăpat... basma curată.
DRAGOSTE DIN INTERES
A avut mare folos
C-a pus suflet la iubit,
A fost foarte lipicios
Până când s-a “dezlipit”.
UNUI PATRON RECALCITRANT
Toată viaţa ta ai vrut,
151
Ca să ştim, că stăpân eşti,
Dar păcat că n-ai putut
La timp să te stăpâneşti.

SCUMPIRI
Când a revenit acasă,
S-a adresat la soaţă:
- N-am adus nimic în plasă,
Fac economii... de piaţă!

IRECALCITRANŢI
Discuţia dintre Ei
A degenerat pe loc
Şi chiar au ieşit scântei
...Doar credeam că-s deştepţi FOC !

U.D.M.R-IŞTILOR
Vreţi să-nvăţaţi în ungureşte,
Ce e ISTORIA la noi,
Însă mă tem că ne pândeşte
Pericolul... s-o scrieţi, VOI!.

FEMININE
Nu-i greu, ca să pricepi ce-a vrut să spună
(Chiar dacă ai doar cunoştinţe vagi),
Femeia nu-i afacere prea bună,
Fiindcă nicicând nu scoţi... atât cât bagi!
*
Bărbatul, mâna i-o cere
Fără a avea habar
Că după luna de miere
Vine-o viaţă de amar.
*
Misterul nu e greu să îl dezlegi,
(Fiind vorba de iubitele consoarte)
De ce sunt fericirea lumi-ntregi;
Şi chinul fiecăruia în parte
*
Femeia e ca moneda
Cu circulaţie mare,
152
 Însă numai la, bipeda,
Garanţie, deloc n-are.

ÎN CĂUTAREA LIBERTĂŢIl
(fabula)
0 pasare hrănită
(Cu de toate)
Era lipsită
De libertate
Dar a zburat,
Iar marea-i bucurie
Că a scăpat
De colivie
S-a sfârşit în târnaţ
Unde-a prins-o un lanţ.

Păţania (îmi pare’)

E moralizatoare
Decât în laţ să fii
…Mai bine-n „colivii”!

Un elev din Mătăsari a anunţat existenţa unei bombe

în şcoala unde învăţa
Ediţie Specială de Oltenia, nr. 507, vineri 15 noiembrie 2002

Gravul incident de la „Jean Monnet” a devenit sursă de inspiraţie pentru unii

adolescenţi din Gorj. Aşa se face că poliţiştii au fost băgaţi în sperieţi de către
un minor din comuna Mătăsari, în seara de 13 noiembrie. Acesta l-a anunţat
telefonic pe ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Târgu- Jiu că în clădirea
Colegiului Tehnic Mătăsari se află o bombă care va exploda în dimineaţa de 14
noiembrie, între orele 8 şi 9.30. mesajul a fost scurt, iar pirotehniştii şi poliţiştii
au descins în trombă la faţa locului. După şase ore de cercetări, a fost depistat
autorul alarmei false, S.G.I., de 16 ani, elev la Secţia Electromecanică din cadrul
Colegiului. În plus, poliţiştii au descoperit că minorul este şi autorul furtului unei
biciclete, motiv pentru care împotriva sa a fost luată măsura de reţinere în arestul
IJP Gorj. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Cornelia
Micu, a precizat: „Copilul a declarat poliţiştilor că a vrut să-şi sperie părinţii,
pentru că mâncase o mamă de bătaie de la tatăl său, care-l prinsese fumând.
În plus, minorul a mai spus că ar fi vrut să plece cu trenul spre Filiaşi, pentru a
ajunge în cele din urmă în Piatra Neamţ, la bunicii lui”. În următoarele zilele,
băiatul va fi cercetat de către procurori.
153
 Mihaela Horvath

Un elev a anunţat un atentat cu bombă la Colegiul Tehnic Mătăsari

Eugen Măruţă
Gazeta de Sud, nr. 122 15 noiembrie 2002

Ionuţ S., de 16 ani, a anunţat un atentat cu bombă pentru a-şi pedepsi tatăl.
„am vrut să-mi pun în pericol părinţii”, le-a declarat elevul poliţiştilor.
Acesta a fost arestat pentru faptele sale putând primi închisoare între trei luni
şi şase ani.
Poliţiştii gorjeni şi pirotehniştii din SRI Gorj au intrat miercuri seara în
alertă de gardul zero, la Colegiul Tehnic din Mătăsari fiind anunţat un atentat cu
bombă. Explozia trebuia să se producă ieri dimineaţă, între orele 8.00 şi 9.30.
cel care le-a dat bătăi de cap poliţiştilor este Ionuţ S. de 16 ani, elev în anul I
la secţia electromecanică, în cadrul Colegiului Tehnic din Mătăsari. Pentru a se
răzbuna pe tatăl său, care l-a prins că fumează, băiatul a fugit miercuri de acasă,
în jurul orei 19.30 a anunţat poliţia de la un telefon public, că în Colegiul Tehnic
Mătăsari a fost amplasată o bombă. Imediat, elevul s-a urcat într-un tren de marfă
care transporta cărbune şi a coborât peste câteva ore în staţia de la Turceni. Aici,
Ionuţ a pătruns în curtea unei case de unde a furat o bicicletă cu care a reuşit să
se deplaseze până la Ţânţăreni. Câţiva săteni din această localitate au sesizat
comportamentul agitat al tânărului, anunţând poliţia, care l-au şi reţinut pe elev
în baza unei ordonanţe.
„Nu ştiu cum a debitat prostiile astea?”
Ieri-dimineaţă, Ionuţ S. a fost supus unei expertize psihiatrice să fie prezentat
Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
În arestul poliţiei, Ionuţ părea stăpân pe sine şi conştient de faptele sale
„Am luat trenu’ şi am plecat de la tata, că m-a bătut. M-a prins cu ţigări.
Voiam să mă duc la Filiaşi şi apoi la Piatra-Neamţ. Am vrut să-mi pun în pericol
părinţii!”
Tatăl lui Ionuţ, Geroge Stângu miner pensionat pe caz de boală, s-a declarat
şocat de cele întâmplate, plângând pe holurile poliţiei.
„E un copil bun care nu mi-a făcut niciodată probleme. Mai are şi o soră.
Mi-a zis o mătuşă că fumează şi am fost după el la şcoală. S-a supărat… nu ştiu
cum a debitat prostiile astea? A văzut la televizor şi a făcut ce a văzut acolo. Am
plâns şi eu şi nevasta”, a spus George Stângu. Cornelia Micu purtător de cuvânt
al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, a precizat:” a fost arestat pentru furt
calificat, încălcând ordonanţa 14, care face referiri clare la cei care ameninţă
persoane sau colectivităţi, prin orice mijloace de natură a pune în pericol viaţa
şi integritatea acestora precum şi cei care alarmează, fără un motiv întemeiat,
instituţiile ale statului. Poate primi între trei luni şi şase ani închisoare. Probabil
154
va ajunge într-o şcoală de corecţie”.

Şi-a ameninţat şcoala cu bomba pentru a-şi pedepsi familia

Alexandra Cochină
Adevărul de Gorj, nr. 122 15-21 noiembrie 2002

Un telefon anonim dat la Poliţie a avertizat miercuri seara că a două zi dimineaţa

urma să explodeze o bombă în Colegiul Tehnic Mătăsari.
S.G. de 16 ani, elev în anul I la secţia de electromecanică a Colegiului a fost
identificat 6 ore mai târziu ca fiind autorul glumei proaste.
El spune că în acest fel a vrut să-şi pedepsească familia deoarece cu o zi înainte
tatăl său l-a bătut după ce l-a prins cu ţigara în gură.
Minorul a sunat la 955 de la un telefon public din Mătăsari apoi şi-a luat lumea
în cap.
A ajuns cu trenul până la Turceni, a furat o bicicletă din curtea Mariei P. şi se
îndrepta spre Filiaşi când a fost prins de poliţie. Tânărul a mai precizat că vroia
să ajungă la Vaslui la bunici.
Elevul a fost reţinut pe bază de ordonanţă de urgenţă pentru infracţiunile de
furt calificat şi de cele din OUG 114/2001.

Elevul cu bomba a fost arestat

Gelu Gornoviţeanu

(Actualitatea Gorjului, nr. 668, sâmbătă duminică, 16-17 noiembrie 2002)

Parchetul a emis mandat de arestare preventivă pe numele elevului care a

ameninţat cu detonarea unei bombe la Colegiul Tehnic din Mătăsari.
Măsura arestări preventive a fost luată pentru o perioadă de cinci zile, după
care nu este exclus ca elevul să fie eliberat.
Parchetul va avea însă posibilitate prelungiri mandatului de arestare preventivă
cu încă 25 de zile.
Elevul respectiv a sunat miercuri seara la poliţie şi a anunţat despre existenţa
bombei, poliţiştii care au scotocit însă întreg Colegiul din Mătăsari negăsind vreo
urmă de substanţă explozibilă. Minorul spune că a recurs la acest gest pentru a le
crea probleme părinţilor care îl prinseseră cu ţigări în buzunar.
Băiatul a fost prins după câteva ore de căutări în apropiere de Filiaşi, după ce
furase şi o bicicletă lăsată în faţa unui bar.

155
 „Bomba ” de la Mătăsari
În seara zilei de 13,11,2002, orele 19,26, la telefonul 955 de la ofiţerul de
serviciu – Poliţia municipiului Tg. – Jiu , a sunat o persoană de sex masculin,
care a sesizat printr-un mesaj scurt că în clădire Colegiului Tehnic Mătăsari este
amplasată o bombă, care va exploda în dimineaţa de 14.11.2002, între orele
8-9,30.
La faţa locului s-au deplasat echipele operative constituite la nivelul
inspectoratului şi specialişti pirotehnişti, din cadrul SRI –secţia Gorj.
Gorjeanul nr.3518, vineri 15 noiembrie 2002

(Oglinda Gorjului, vineri 15 noiembrie 2002)

Pentru a crea probleme părinţilor săi,
C. Ciuncanu
Un elev din Mătăsari a ameninţat cu amplasarea unei bombe în curtea
liceului
Un elev de la Colegiul Tehnic din Mătăsari a fost reţinut miercuri seara de
poliţişti după ce a ameninţat cu amplasarea unei bombe în curtea liceului. Elevul
are 15 ani şi este în primul an de şcoală profesională.
Ionuţ Stângu spune că tatăl său îl văzuse în timpul zilei cu ţigări în buzunar,
dându-i de înţeles că acasă va lua bătaie. Băiatul a plecat de la liceu, după care a
mers la primul telefon public şi a sunat la poliţie unde a anunţat că „joi dimineaţa
între orele 8-9,30va exploda o bombă în curtea liceului. ”
Elevul a plecat apoi din Mătăsari spre Turceni, iar seara a ajuns la Ţânţăreni,
în apropiere de Filiaşi, unde a fost identificat şi prins de poliţişti. Tatăl său îl
declarase între timp dispărut fiind convins că fiul îi plecase de acasă.
Poliţişti au evacuat liceul miercuri seara după ora 20,30, iar după mai bine de
o oră de căutări nu au găsit nici urmă de substanţă explozibilă. Elevul a declarat
ulterior la poliţie că vroia să ajungă la nişte rude din Piatra Neamţ şi şi-a motivat
gestul prin dorinţa de a le crea probleme părinţilor.
I:P:J: Gorj a precizat că minorul va fi prezentat joi la Laboratorul de Medicină
Legală pentru a se stabili dacă are discernământ pentru faptele sale, după care,
va fi prezentat şi Parchetului cu propunerea eliberării unui mandat de arestare
preventivă. Elevul riscă mai mulţi ani de închisoare în cazul în care va fi
vinovat.

Competiţii sportive la nivel C.N.T. Mătăsari

Prof. Iulian Mateescu

156
 Reforma sistemului de învăţământ din România a generat şi la nivelul
disciplinei Educaţiei fizică şi sport mutaţii importante în plan conceptual,
metodologic şi organizatoric.
În lecţiile de educaţie fizică şi sport cât şi în activităţile extracurriculare
specifice, elevii sunt puşi în ipostaze de o mare varietate, în care îşi arată
necenzurat capacităţile, disponibilităţile, trăsăturile intime ale personalităţii.
În abordarea conţinutului lecţiilor am plecat de la particularităţile morfo
- funcţionale ale elevilor, de vârstă şi sex, nivelul pregătirii fizice, înclinaţiile
elevilor dar şi baza materială existentă.
În orele de educaţie fizică sub aspect instructiv am urmărit dezvoltarea
desprinderilor de motrice de bază, dezvoltarea calităţilor motrice şi valorificarea
lor în condiţii noi, însuşirea unor elemente termico-tactice specifice ramurilor de
sport, mai ales jocurilor sportive şi gimnasticii, dezvoltarea fizică armonioasă şi
o ţinută corporală estetică, impunătoare, atractivă şi nu în ultimul rând întărirea
sănătăţii.
Sub aspect educativ am urmărit crearea stărilor afective favorabile, bună
dispoziţie şi plăcerea de a efectua actul motric, dezvoltarea trăsăturilor de voinţă
şi a celor de caracter cum sunt: curajul, perseverenţa, iniţiativa, stăpânirea de
sine, cinstea, corectitudinea.
De asemenea am urmărit disciplinarea colectivului de elevi, captarea
atenţiei, mobilizarea pentru activitate chiar şi cu elemente de autoorganizare şi
autoconducere, dezvoltarea capacităţilor creatoare, gândirea critică, independenţa
în acţiune, dezvoltarea spiritului de echipă, respectul faţă de colegi şi adversari.
În situaţia desfăşurări lecţiilor cu colective mixte de elevi, cu precădere
fetele, manifestă rezerve, eschivându-se de la efectuarea unor exerciţii cu grad
mai ridicat de dificultate ca exemplu: săriturile la aparate de gimnastică şi unele
elemente acrobatice. Pentru a-şi învinge teama de exerciţii, elevii trebuie să-şi
cunoască precis posibilităţile de care dispun, iar noi să le asigurăm însuşirea
corectă a bazelor de mişcări respective şi să le oferim un sprijin diferenţiat care
se va diminua treptat pe măsură ce elevii capătă încrederea necesară înlăturând în
acest mod pericolul de accidente.
Ochiul versat al profesorului distinge conturarea caracteristicilor individuale,
disponibilităţilor certe şi îi încurajează pe elevi în dezvoltarea acestora.
În conformitate cu calendarul competiţional intern al şcolii prin desfăşurarea
competiţiilor propuse am urmărit atragerea tuturor elevilor la practicarea sportului
preferat, dezvoltarea spiritului colectivist, stimularea elevilor în vederea practicării
sistematice a exerciţiilor fizice,precum şi selecţionarea elementelor valoroase în
vederea reprezentării cu succes la concursurile judeţene.
Competiţiile sportive la nivelul C.N.T. Mătăsari au cuprins întreceri de
handbal, baschet, atletism atât pentru fete cât şi pentru băieţi, precum şi fotbal pe
teren redus pentru elevii de la liceu şi şcoala profesională. Toate aceste competiţii
157
s-au desfăşurat după un grafic stabilit, având calendarul competiţional naţional şi
judeţean. Amintim câteva din echipele câştigătoare:
Handbal:
Băieţi – echipa clasei a -VIII- a A
Fete – echipa clasei a –VIII- a B
Baschet
Băieţi – echipa clasei a –VIII- a B
Fete – echipa clasei a – X- a A
Un moment aparte l-au reprezentat manifestările sportive dedicate „Zilelor
Liceului”. În perioada 7-19 octombrie 2002 s-a desfăşurat pe baza sportivă a
Colegiului, campionatul de fotbal care a cuprins 26 de echipe, clase de liceu şi
şcoală profesională.
După mai multe zile de întreceri aprig disputate, într-o atmosferă fierbinte, cu
multe surprize au ajuns să-şi dispute finala două clase de şcoală profesională: II
B şi III B. După un joc dramatic cu multe faze de poartă dar cu puţine goluri, au
câştigat, după prelungiri şi executarea loviturilor de la 7 metri elevii clasei II B
profesională. Felicitări !
Rezistenţa la efort a fost testată în ziua de 19 octombrie prin organizarea
„Crosului celor mici”la clasele a III-a şi a IV-a şi a „Cupei Tinerilor Mătăsăreni”
la clasele V – VIII.
Locurile fruntaşe au fost obţinute, în ordinea categoriilor de vârstă de următorii
elevi:
La categoria de vârstă 7-10 ani
Şerbănoiu Ancuţa, clasa a III-a A;
Semen Adrian clasa a IV-a B.
La categoria de vârstă 11-12 ani premianţii s-au numit:
Fete:
Locul I: Baciu Florentina – clasa a VI-a C;
Locul II: Lupşoiu Dumitra – clasa a VI-a A;
Locul III: Căluian Viorica – clasa a VI-a A.
Băieţi:
Locul I: Susma Constantin – clasa a V-a D;
Locul II: Spălăţelu Ionuţ – clasa a V-a B;
Locul III: Pricope Gheorghe – clasa a V-a A.
La categoria de vârstă 13-14 ani cei mai buni au fost:
Fete:
Locul I: Radu Iuliana – a VIII-a C
Locul II: Hoară Bianca – a VIII-a B
Locul III: Oancea Claudia – a VII-a C
Băieţi:
Locul I: Codlean Adrian – a VIII-a B
158
 Locul II: Ciriperu Marius – a VIII-a D
Locul III: Ungureanu Eduard – a VIII-a C.
Cu menţiunea că s-a alergat pe distanţe variabile în funcţie de vârsta elevilor
iar participarea a fost deosebit de numeroasă, creându-se o adevărată stare de
emulaţie, felicităm toţi participanţii la „Crosul Tinerilor Mătăsăreni”!
Şi la nivelul competiţiilor judeţene elevii noştri s-au clasat pe locuri fruntaşe,
aducând diplome şi cupe.
Selecţionata de Handbal băieţi a claselor gimnaziale condusă de profesoara
Popescu Melania a câştigat locul al II-lea, pentru a două oară în decurs de 2 ani,
fiind la un pas de a participa la faza pe ţară.
Echipa de fotbal a liceului s-a situat pe locul IV pe judeţ la campionatul liceelor
şi pe locul al III-lea la cupa „Prietenia”, competiţia organizată la iniţiativa D.J.T.S.
Gorj, invitată în competiţie fiind şi echipa L.P.S. Târgu- Jiu, echipa câştigătoare
a „Cupei Liceelor” pe ţară.
Având în vedere numărul mare de participanţi la crosul organizat la nivelul
judeţului, putem aprecia ca foarte bune rezultatele obţinute de elevii noştri: Radu
Iuliana, Pârvu Ilie, Baciu Tania, Cioclei Vasile, Buzatu Viorel şi o apreciere aparte
pentru eleva Dragotoiu Georgiana de la clasa X B care a terminat pe locul doi
cursa de 1500 metri.
Pentru a fi şi mai eficienţi din punct de vedere al formării echipelor
reprezentative vom proceda la o selecţie mai timpurie a elevilor cu aptitudini
sportive şi introducerea lor într-un program de pregătire în afara orarului şcolar
deoarece bazele sportului de masă se pun în şcoală, nouă, profesorilor de educaţie
fizică ne revine şi obligaţia de a dirija copiii talentaţi spre unităţile de performanţă,
Liceele sportive şi Cluburile sportive şcolare.
O viaţă activă contribuie semnificativ la păstrarea unei bune sănătăţi. Este un
fapt recunoscut că sedentarismul şi inactivitatea au tendinţa de a scurta viaţa, de
aceea este esenţial ca din şcoală să le formăm la copii deprinderi de practicare
independentă a exerciţiului fizic indiferent de forma lui: plimbări în aer liber,
drumeţii, excursii, jocuri de mişcare sau jocuri sportive.
Cu gândul că v-am fost folositor vă doresc dragi elevi să aveţi „minte sănătoasă
într-un corp sănătos” şi să fiţi frumoşi şi buni!

O carte eveniment Gheorghe Tătărăscu:

Mărturii Pentru Istorie

În prestigioasa colecţie a Editurii Enciclopedice (intitulată “ Biblioteca de

istorie contemporană a României), a apărut un masiv top în 552 de pagini, sub
genericul „MĂRTURII PENTRU ISTORIE” , care cuprinde o parte din textele
cu caracter politic şi confidenţial aparţinând marelui om politic Gheorghe
Tătărăscu, al cărui rol în istoria politică a României este, tară putinţă de tăgada,
159
fundamental.
Cu puţine excepţii, aceste texte. strânse acum la un loc, au mai fost publicate,
fie antum, fie postum, însă “ în culegeri de circulaţie restrânsă si chiar de uz secret”
. Unele texte (acte oficiale, scrisori, rapoarte diplomatice), nedestinate la vremea
lor publicităţii au fost elaborate de Gh. Tătărăscu în calitate de subsecretar de stat.
ministru, şef de guvern, ambasador sau lider de partid. Toate, însă, sunt menite
să pună într-o mai dreaptă lumină personalitatea lui Gh. Tătărăscu, activitatea
politică a acestuia desfăşurată pe parcursul unei jumătăţi de secol. Este vorba,
în primul rând, de epoca interbelică, una din cele mai frământate din istoria
ţării noastre, dar şi definitorie sub aspectul aşezării temeinice a instituţiilor, a
funcţionării statului de drept. “ Din 1919 şi până în anul 1947 am tăcut parte
din toate parlamentele României, participând fără întrerupere la evenimentele
interne care s-au desfăşurat în acest interval” , scrie Gh. Tătărăscu , convins că a
acumulat “ un capital de informaţii, de cunoştinţe şi de experienţe, pe care cred
că nu am dreptul săl1 socotesc în patrimoniu personal (text elaborat în 1936 - «
Conferinţele de la Geneva» ).
Culegerea începe cu un text de sociologie militară Relele organe ale armatei
noastre, dar putea prea bine să înceapă cu teza de doctorat susţinută la Paris,
în 1912, consacrată regimului electoral şi parlamentar din România, scriere de
mare însemnătate pentru evoluţia cugetării politice a autorului şi chiar pentru
istoria ideilor constituţionale în ţara noastră (să aşteptăm, aşadar, publicarea ei
într-o ediţie critică). Personalitate reprezentativă din cea de-a treia generaţie
de liberali români , Gh. Tătărăscu a fost un strălucit politician român şi de
tribună, trebuind să facă faţă atâtor adversităţi venite din toate părţile spectrului
politic, de la extrema stângă comunistă până la extrema dreaptă legionară, ba
chiar implacabilului concurent al PNL (este vorba de PNŢ şi Iuliu Maniu), ca
şi regimului autoritar al regelui Carol al II-lea sau guvernului pro-sovietic al dr.
Petru Groza... Născut la 22 decembrie 1886 la Craiova, în familia generalului
Nicolae Tătărăscu, descendent dintr-o familie de moşneni înstăriţi din Vlădulenii
Gorjului, Gh. Tătărăscu coboară, prin mama sa Speranţa (n. Pâraianu) dintr-o
veche familie de boieri olteni, cu strămoşi atestat documentar din sec. al XV-lea.
S-a căsătorit în 1916 cu Aretia Pitişteanu (m. 1968), descendentă dintr-un neam
boieresc din Ţara Românească , cea care va deveni primul ‘’ cetăţean de onoare
al oraşului Tg-Jiu» ,legându-si numele pentru vecie de Ansamblul sculptural
Brâncuşi şi de atâtea alte realizări socio-culturale de rezonanţă.
« Mărturii pentru istorie» este o ediţie îngrijită de d-na Sanda Tătărăscu
-Negropontes, cu un cuvânt înainte de Nicolae-Şerban Tănăşoca un eseu
istoriografic de proporţii asupra întregii epoci interbelice în care se află zidită
personalitatea. gesturile şi actele politice ale lui Gh. Tărărescu. Promovând
principiul/imperativul «solidarităţii naţionale» , Gh. Tătărăscu tăcea, de fapt,
elogiul libertăţii, proprietăţii şi responsabilităţii - ca valori riguros definite şi
160
fundamentale ale liberalismului românesc. Evidente în toate textele, acestea
ca valori au fost susţinute cu tărie de marele bărbat de stat, subsecretar de stat,
prim-ministru. consilier regal, ambasador, lider politic), în toate împrejurările
de politică internă şi externă ,în ciuda tuturor adversarilor şi cu preţul de a fi
etichetat « cel mai hulit din România» (Pamfil Şeicaru, oponent şi prieten).
Un loc important îl ocupă în carte dosarul Revoltei de la Tatar-Biinar, acea
mişcare insurecţională provocatoare din Sudul Basarabiei pusă la cale de agenţii
Internaţionalei Comuniste, dirijaţi de la Moscova, al cărei scop era extinderea -
revoluţiei bolşevice spre Apus, prin crearea unei republici sovietice pe teritoriul
României si dezmembrarea statului român(« INTERNAŢIONALA A TREIA (ŞI)
BASARABIA» , discurs rostit la 9 dec. 1925 în Adunarea Deputaţilor, unanim
aprobat de Parlamentul României şi «marcând un moment hotărâtor în cariera
politică a lui Gh. Tătărăscu). Celelalte texte evocă fie «un episod din timpul
Memorandumului» aspecte ale politicii interne şi extreme, precum minuţiosul
raport « PENTRUANIDE GUVERNARE» (1933-1937). Multe din texte privesc
politica Partidului Naţional Liberal, poziţia acestuia în probleme de politică
internă şi externă. Ultimele pagini cuprind însemnări şi rapoarte cu privire la
Conferinţa de Pace de la Paris, participând direct la negocieri, şi la Conferinţele de
la Geneva. După ieşirea sa din viaţa politică,Gh. Tătărăscu a fost supus odiosului
regim de domiciliu obligatoriu, la Bucureşti, apoi la reşedinţa sa din Poiana-Gorj.
Încarceratat, împreună cu alţi membri ai familiei sale, în perioada 1950-1955 a
încetat din viaţa la 28 mai 1957, răpus de morbul lui Pott, declarat în închisoarea
din Sighet.
« Mărturii pentru istorie» e o carte-document, menită, alături şi de alte culegeri
a ne restitui statura morală şi impresionanta personalitate politică a unuia dintre
cei mai de seamă oameni de stat din istoria contemporană a României.

Z.Cârlugea

25 DE ANI DE ACTIVITATE MINIERĂ ÎN BAZINUL JIŢ

În ani 1945 – 1946, N. Oncescu şi Th. Joja în „Studiul Zăcămintelor de lignit

dintre Dunăre şi Jiu” încadrează complexul de marme, nisipuri şi straturile de
lignit ce afluează în valea râului Jiu la Dacian – Romanian.
În urma lucrărilor de explorare prin foraje, executate de ISEM începând cu
anul 1957, în bazinul Jilţ s-a delimitat pe baza raportului de descopertă (media
7/1) o zonă în care s-au calculat rezerve în condiţii de exploatare în carieră.
Această zonă ocupă partea centrală şi de nord-vest a bazinului, delimitată la
nord de localitatea Strâmba, iar la sud de localitatea Croici.
Exploatarea rezervei de lignit a început în anul 1976, prin decaparea vârfurilor
161
colinelor la cote mai mari de +330 m şi prin realizarea amplasamentelor
transportoarelor cu bandă.
•ISEM,PL-CG şi IFLGS Bucureşti, care au executat prospecţiunea şi explorarea
preliminară cu foraje geologice si hidrogeologice;
• IEM Banatul, care a executat explorarea de detaliu;
• ICITPML Craiova, care execută studiile de delimitare a rezervelor şi
proiectele de punere în exploatare a acestora.

ISTORICUL OBIECTIVELOR

CARIERA JILŢ SUD

Deschiderea perimetrului Jilţ Sud a fost trasată prin documentaţia faza S.T.E.
intitulată “Deschiderea câmpului minier Jilţ Sud-Gorj, la o capacitate de 8
milioane tone lignit/an în perioada 1974 - 1984”, simbol 707 - 01 b/1974, aprobat
cu H.C.M. 1704/28.XII.1974. In continuare, prin documentaţia faza P.E. intitulată
“Lucrări pentru punerea în funcţiune a capacităţii finale de producţie existente”,
simbol 707 - 601 a/1986, s-au fundamentat indicatorii tehnico-economici ai
investiţiei, aprobaţi cu H.C.M.nr.46/1987.
Începând cu anul 1987, programele de exploatare au ţinut cont de încă o
documentaţie intitulată “Influenţa extinderii spre NV a perimetrului de exploatare
asupra carierei până în anul 1990”, simbol 707 - 664/1986, studiul avizat în C.T.E.
comun de către Ministerul Minelor şi Combinatul Minier Motru în luna martie
1986.
Având în vedere situaţia cererii de energie după anul 1990, prin documentaţiile
de licenţă, capacitatea de producţie la cariera Jilţ Sud s-a dimensionat la 3.500
mii t/an. Cel mai mare volum de masă minieră a fost realizat în anul 1996 şi
anume 22.850 mii mc şi o producţie de 3.050 mii tone.
CARIERA JILŢ NORD
Prima documentaţie care a stat la baza obiectivului a fost elaborată la nivel
de S.T.E. şi intitulată «Studiul privind posibilitatea exploatării prin carieră a
câmpului minier Jilţ Nord» simbol 710 - 01, iunie 1975.
În anul 1984 a fost elaborat P.E. intitulat «Deschiderea si punerea în exploatare
a carierei Jilţ Nord, jud. Gorj, la o capacitate de 4.500 mii t/an», simbol 710 - 05,
aprobat prin H.C.M. nr. 179/1984.
Primul utilaj pus în funcţionare a fost excavatorul ERC -1400 - 07, în anul
1984.
Prin documentaţia de licenţă capacitatea de producţie la aceasta carieră a fost
redimensionată la 2.500 mii t/an.
Cariera se află în deschidere, ultimele două trepte de adâncime urmând a
fi deschise în anul 2003 şi respectiv 2005. în perioada parcursă, cel mai mare
volum de masă minieră a fost realizat în anul 2001, respectiv 13.200 mii mc şi o
producţie de 1.800 mii tone.
162
 MINA MĂTĂSARI
A avut aceeaşi documentaţie aprobată în anul 1974, pentru câmpul minier
Jilţ Sud: STE «Deschiderea şi punerea în exploatare a câmpului minier Jilţ Sud,
judeţul Gorj la o capacitate de 11.000 mii t/an pe perioada 1974-1984», prin
HCN nr.1704/28.12.1974 unde s-a prevăzut o capacitate de 8.000 mii t/an pentru
cariera Jilţ Sud şi 3.000 mii t/an pentru minele Mătasari şi Drăgoteşti.
Deschiderea minei prin plane înclinate a început în anul 1974:560 m, lucrări
realizate. Mina a funcţionat până în anul 1997, când a fost oprită. Cea mai mare
producţie a fost realizată în anul 1979. Pentru închiderea minei s-a elaborat
documentaţia simbol 707 -136/1999. în prezent mina este închisă.
MINA COJMĂNEŞTI
Documentaţia – STE simbol 711 - 02A “Deschiderea şi punerea în exploatare a
zăcământului de lignit din zona Cojmănesti judetul Gorj” elaborată de ICS’ITPML
Craiova în anul 1978 a fost aprobată prin Decretul Prezidenţial nr. 176/1978.
Capacitatea proiectată a fost de 2 mil. t/an lignit.
Lucrările miniere pentru deschiderea minei prin plane înclinate au fost începute
în anul 1979. Mina a functionat până în anul 1998, când a fost oprită. Cea mai
mare producţie realizată apartine anului 1986 : 464 mii tone. În prezent mina este
închisă.
MINA NEGOMIR
Activitatea la mina Negomir a început în anul 1987. Deschiderea stratului X
din mina Negomir s-a făcut cu 2 plane înclinate G-500 şi G-501. A fost o mină
pilot finanţata din fonduri geologice.
S-a pus în funcţiune un abataj experimental 1/1 în luna ianuarie 1988, care
s-a oprit în luna august 1988 din cauza condiţiilor hidrogeologice foarte grele.
Închiderea efectivă a minei s-a făcut în anul 1989.
MINA TEHOMIR
Studiul Tehnico-Economic elaborat de ICSITPML Craiova şi Proiectul de
execuţiei au fost aprobate prin HCM 1543-7.12.1974. Lucrările de investiţii
pentru deschiderea minei prin cele două plane înclinate au fost începute de echipe
de muncitori, maiştri şi ingineri specializaţi în lucrări de traversare a nisipurilor
acvifere de la I.M. Căpeni – Baraolt, judeţul Covasna. Mina este în prezent în
funcţionare.
MINA TEMIŞENI
Activitatea de cercetare geologică şi de producţie a început anul 1990, prin
extinderea minei mătăsari în platoul 8A, când au fost extrase primele abataje,
iar in anii 1995 – 1998 au fost elaborate documentaţiile „Proiectul tehnic pentru
execuţia planului înclinat I 506, panoul 8A simbolul 707 – 799, Lucrări de
deschidere amenajate la suprafaţă şi evacuarea producţiei de la Mina Mătăsari
prin Valea Timişeni, simbol 707 – 110/1996, Lucrări de cercetare geologică prin
foraje şi lucrări miniere subterane din taluzul sudic al Carierei Roşiuţa de Jiu, jud.
163
Gorj”, simbol 707 – 114/1997 şi Proiect geologic de execuţie pentru cercetarea
geologică, hidrogeologică şi tehnologică str. X, mina Timişeni/simbol 600
-545/1998. Prin ‘închiderea minei Mătăsari, începând cu anul 1998, a trecut de
mina Tehomir. în prezent mina este închisă.
MINA DRĂGOTEŞTI
Deschiderea, pregătirea şi exploatarea rezervelor din perimetrul minier Jilţ
Sud a fost tratată în STE « Deschiderea şi punerea în exploatare a câmpului
minier Jilţ Sud, jud. Gorj la o capacitate de 11.000 mii t/an pe perioada 1974
-1984», apro-bat prin HCM nr, 1704/28.12.1974 unde s-a prevăzut o capacitate
de 8.000 mii t/an pentru cariera Jilţ Sud şi 3.000 mii t/an pentru minele Mătăsari
şi Drăgoteşti.
Lucrările de deschidere au început în anul 1974. Mina a funcţionat până în
anul 1998 când a fost oprită. S-a elaborat documentaţia simbol 707 - 135/1999
pentru închiderea minei Dragoteşti, iar în prezent mina este închisă.

ANIVERSARE

În anul 1977, la 1 august, ia fiinţă întreprinderea Minieră Jilţ, având următorul

colectiv de conducere: ing. Emil Huidu - director; ing. Vasile Tudor - director
adj.; ing. Nicolae Bercea - director adj; ec. llie Ciurea - contabil şef, ulterior, C.
Anatolie Gheorghiade.
Unitatea a fost creată cu grad special de organizare, în grupa a II-a.
La data înfiinţării unităţii erau atacate lucrările miniere de deschidere si de
pregătire la minele Mătăsari şi Dragoteşti, conducători fiind Anton Nicolae, sef de
sector, şi Gheorghe Constantin. maistru - la Mina Mătăsari, iar la mina Dragoteşti
- Nicolae Teslici. şef de sector, şi Constantin Săftău - maistru.
Primul utilaj pus în funcţiune a fost excavatorul ERC-1400-01, în iulie 1978,
construit de firma KRUPP.
Concomitent cu acesta, a fost dat în folosinţă si abzeţerul IH 6500/90-01,
fabricaţie KRUPP, constituind prima linie tehnologică de excavare şi de haldare
din Cariera Jilţ Sud.
La punerea în funcţiune a primei linii tehnologice şi a circuitului de transport
aferent în halda Bohorelu, a activat un număr de 318 salariaţi. Pentru aceasta
s-au adus efective şi din bazinul Rovinari. Câţiva dintre aceştia au fost: Aristică
Paicu - şef de sector; Alexandru Soare - maistru; lon Nebunu - maistru; Gheorghe
Sărăcin - excavatorist; Gelu Predescu – electrician ect. în decursul a 25 de ani
de activitate minieră au fost înregistrate realizări deosebite, şi anume: cărbune -
84.619 mii tone ,steril 337.813 mii mc; masă minieră - 442.432 mii tone; pregătiri
- 178.880 mc.; deschideri -17.956 mc.
Evoluţia punerii în funcţiune a excavatoarelor cu rotor şi a maşinilor de haldat
din bazinul Jilţ se prezintă astfel:
164
 • Transportul maselor miniere excavate se realizează pe benzi transportoare
de mare capacitate, cu lăţimi ale covoarelor de cauciuc cuprinse între 1400-2000
mm, lungimea acestora însumând la această dată 32,5 km în cariera Jilţ Sud şi
21,5 km în Cariera Jilţ Nord. Cariera Jilt Sud ocupă o suprafaţă de 951 ha, iar Jilţ
Nord - 534 ha.
• Cariera Jilţ Sud este structurată pe un sector de excavare transport, un sector
complex de excavare transport haldare, un sector transport-haldare, un sector de
depunere încărcare-expediţie, un atelier de lucrări miniere, un atelier electric şi o
secţie mecanică.
• Cariera Jilţ Nord este structurată astfel: un sector excavare-transport, un
sector complex de excavare – transport - haldare, un sector transport - haldare,
un sector de
transport-haldare, un sector de depunere-încărcare-expediţie si trei ateliere
specializate pe pofilele minier, mecanic şi electric.
• Mina Dragoteşti are în structură sectorul Tehomir, cu 2 raioane aferente,
respectiv un raion de producţie şi unul de transport cărbune.
Raionul de producţie funcţionează cu 2 abataje mecanizate şi 3 de lucrări de
pregătire.
Toate cele trei subunităţi miniere ale bazinului Jilţ livrează cărbune energetic
la termocentrala Turceni. Puterea calorică medie a cărbunelui livrat este de peste
1720 kcal/kg, în cariere, şi 1950 kcal/kg, în subteran. Principalii furnizori de
materiale şi servicii sunt: ARTEGO Tg-Jiu, RIMEXS.A.Tg-Jiu,U.R.Tg-Jiu,
UREX Rovinari, U.R. Jilt, U.R. Motru, ITIA Mătăsari, TRANSRUT Jilt, TAMSA
Jilţ, PRESUT Jilţ.
Operaţiunile financiar-bancare sunt derulate prin BCR Filiala Motru.
Până în prezent, au fost modernizate, în colaborare cu firma germană MAN
TAKRF, 2 excavatoare:E 1400-01 M şi E 1400-12 M.
Activitatea ‘în subunităţile miniere din Bazinul Jilţ este asigurată în prezent de
1,261 salariaţi în Cariera Jilţ Sud, 868 salariaţi în Cariera Jilţ Nord şi 413 salariaţi
la Mina Dragoteşti.
Condiţiile sociale ale salariaţilor au fost îmbunătăţite şi se derulează în
continuare programe de asigurare a unor condiţii mai bune.
S-au dat în folosinţă sedii administrative, grupuri sociale, centrale termice,
cantine si altele.
Conducerea unităţilor miniere din Bazinul Jilţ a fost, pe perioade,
următoarea:

MINA MĂTĂSARl
• 1977-1978 ing. Vasile Tudor

165
 ÎNTREPRINDEREA MINIERĂ JILT
• 1978-1979 ing. Emil Huidu
• 1979-1980 ing. Emil Muru
• 1980-1983 ing. Gavril Baican
• 1983-1985 ing. Nicolae Alecu
• 1985-1986 ing. Gavril Baican
• 1986-1987 ing. Vasile Lupoianu
• 1987 ing. Ion Nicolae
• 1987-1989 ing. lon Stamatoiu
• 1989 ing. Gheorghe Bujac
• 1989-1990 ing. lon Calotescu
• 1990-1991 ing. Dumitru Ungureanu
EXPLOATAREA MINIERĂ DE CARIERE JILŢ
• 1997-2001 ing. Constantin Predoiu
• 2001-2002 ing. Petre Ceauşescu Băleanu
EXPLOATAREA MINIERA JILT SUD
• 1991-1992 ing. Dumitru Ungureanu
• 1992 ing. Traian Popa
• 1992-1993 ing. Dumitru Ungureanu
• 1993-1997 ing. Constantin Predoiu
CARIERA JILŢ SUD
• 1997-1999 ing. I Racoviţă
• 1999 ing. Grigore Calotă
• 1999-2002 ing. Ion Racoviţă
CARIERA JILŢ NORD
• 1990-1991 ing. Constantin Ardeiu
EXPLOATAREA MINIERĂ JILŢ NORD
• 1991-1992 ing. Constantin Ardeiu
• 1992-1995 ing. Aristică Paicu
• 1995-1995 ing. Ion Nicolae
• 1995-1996 ing. Stelian Iliescu
ÎNTREPRINDEREA MINIERĂ DRĂGOTEŞTI
• 1986-1990 ing. Gavril Baican
• 1990-1991 ing. Ion Calotescu
EXPLOATAREA MINIERIERĂ DRĂGOTEŞTI
• 1990-1991 ing. Ion Calotescu
• 1992-1994 ing. Carol Vaida
•1994-1995 ing. Traian Popa
•1995-1996 ing. Doru Văcaru
•1996-1997 ing. Carol Vaida
EXPLOATAREA MINIERĂ DE SUBTERAN DRAGOSTEŞTI
166
 •1997-1999 ing. Carol Vaida
•1999-2002 ing. David Groşanu

“Murmur 23”, cu parfum de flori de tei

• Prof.Gheorghe LUNGAN, „Gorjanul”, Nr. 3 3888-16 Mai 2002

Odată cu venirea deplină a primăverii, la Mătăsari, a apărut numărul 23 al

prestigioasei reviste a Colegiului Naţional Tehnic din localitate - “Murmurul
Jilţului”.
S-au scris multe şi convingătoare rânduri despre această publicaţie. Cititorul,
oricare ar fi el, găseşte cu satisfacţie în cuprinsul celor 16 pagini şi de această
dată lucruri deosebit de importante, atractive şi pline de conţinut. Aceasta pentru
că revista din Mătăsari este rodul muncii unui colectiv de elevi şi cadre didactice
obişnuit a exprima realităţile vieţii şcolii, gândurile, sentimentele şi orizontul
cultural ale unei populaţii şcolare numeroase de aici.
“Murmurul” lor nu este glas sforăitor, arogant sau “plin de sine”, ci un susur,
un foşnet, o şoaptă a sufletului tinerii generaţii din satele noastre.
Mândria mătăsărenilor că şcoala lor este “unicat în România” se regăseşte
în articolul de pe prima pagină sub semnătura domnului Cornel Ciciu, care
prefigurează o şi mai mare creştere a rolului acestei unităţi de învăţământ,
avându-se în vedere redresarea şi reorganizarea mineritului din zona Jilţ. Aceeaşi
mândrie (spusă în “şoaptă” de eleva Alina Popescu din clasa a XII -a A) o au şi
pentru obţinerea locului l la etapa judeţeană a revistelor şcolare desfăşurată la
Băile Herculane.
Este un prilej de mare satisfacţie să parcurgi multe pagini aparţinând elevilor
acestui colegiu. De aici poţi afla o varietate de gânduri, idei, păreri, raţionamente,
concepţii care mai de care mai autentice şi nespuse până în prezent. Menţionăm
articolele: “Adolescenta”, “Ce înseamnă a fi un profesor eficient?” (Ionela
Postelnicu clasa a IX -a B),
“Adolescentul şi triunghiul ce-l subjugă” (Maria Alexandra Bouleanu, clasa a
IX-a A, “Singurătate” (Alina Bădoi, clasa a Vlll-a D), trei pagini de creaţii lirice
(pasteluri, meditaţii, elogii, ode etc) aparţinând unor elevi ai colegiului: Alina
Bădoi - pagina “Glasul soarelui”, Oana Rusu-pagina “Lume de decor”, Claudia
Andreia Oance şi Alina Borodi - clasa a Vl-a C, Mădălina Popescu - clasa a Vl-a
B, Corina Luciana Boruz şi Romina lleana Zagoicea - clasa a V-a C, ş.a.
Într-o împletire armonioasă de idei elevi - profesori se disting
articolele”Dificultăţi la învăţătură” aparţinând prof. lon Gr. Dădălău, “părintele”
acestei unităţi şcolare, omul care a pus piatra de temelie a impunătorului local de
liceu, în calitate de director, neobositul gospodar care a făcut din noapte zi, pentru
a crea cele mai bune condiţii de pregătire şcolară şi profesională a tineretului
167
mătăsărean. De asemenea, sunt pline de valoare articolele: “Lumea pe care
ne-o dorim” - o pledoarie pentru cunoaşterea, preţuirea şi conservarea mediului
înconjurător, acţiune la care şcolarii pot adera cu drag şi eficient. (ing. Carmen
Pădureţ), «Managementul clasei de elevi» (prof. Iulian Mateescu), «Activităţi
academice» (prof. Nicolae Căpitănescu) ş.a.
«Murmurul 23» se bucură de colaborarea unor prestigioase personalităţi ale
vieţii culturale şi ştiinţifice din Gorj: Dr. Sanda Mischie, medic primar, director
al DSP Gorj («Sfaturi de prim ajutor în şcoală»), prof. Luminiţa Mili Popescu,
Colegiul Naţional «Tudor Vladimirescu»Tg.Jiu («Dependenţa elementului
predicativ faţă de verb» şi «What do we mean by teaching grammar ?») şi înv. lon
Elena, şcoala generală «Pompiliu Marcea» din Tg. Jiu (“File de reportaj: Pădurile
nu ştiu să moară şi Susur de legendă la Tismana) etc. Am reţinut cu emoţie un
citat dintr-un articol semnat de eleva Alina Popescu: “Am fost binecuvântaţi
de Dumnezeu cu un om care este sufletul acestei reviste, Dl. profesor Dumitru
Dădălău, directorul colegiului, care în orice moment, şi la bine şi la rău, a fost
alături de noi”. Aş mai adăuga că metafora din titlul “Parfum de flori de tei” -
mireasma îmbietoare, binefăcătoare, motiv eminescian pluteşte deasupra Jilţului,
adusă de un om şi de un murmur sincer, înţelept şi raţional - Dumitu Dădălău şi
“Murmurul Jiltului”

Pe podium, revistele şcolare

Publicistica elevilor din judeţul nostru, urmând fidel tradiţiile ei interbelice,
a avut 2-3 perioade cu ritmuri distincte. Dacă între anii 1970-1980, publicaţiile
şcolare de la noi au înregistrat o revigorare semnificativă în deceniul următor,
până la 22 Decembrie 1989, ele au cunoscut - din motive mai puţin întemeiate -
un trist şi malefic recul, adică paşi înapoi de pe redute deja cucerite.
Din fericire, după 1990, pe fondul general al exploziei ziaristicii româneşti,
publicaţiile şcolare gorjene au cunoscut şi ele revirimentul meritat, realitate pe
care, de fiecare dată, la timpul potrivit, ziarul “Gorjeanul” a salutat-o prompt, cu
sinceră admiraţie pentru “colegii” noştri mai mici din spaţiul spiritual al şcolii.
Mai mult, am sprijinit cu generozitate asemenea demersuri, pentru că din atari
“jocuri” se vor ivi într-un mâine apropiat ziariştii, gazetarii şi publiciştii noului
secol XXI.
Deunăzi, ing. Prof. Dumitru Bunoiu - el însuşi fiind animatorul revistei
şcolare “Cuget liber”, editată de elevii şi profesorii Colegiului Naţional “Gheorghe
Magheru” Tg-Jiu, ne-a adus o veste foarte bună. Pe adresa I.S.J. Gorj, a sosit un
fax din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în care se comunică faptul că
revistele gorjene “Murmurul Jilţului (Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari),
“Joc de creion” (Colegiul Naţional ‘Tudor Arghezi” Tg-Cărbuneşti), şi “Cuget
liber” (Grupul Şcolar “Gheorghe Magheru “Tg-Jiu) sunt toate trei câştigătore la
faza naţională a Concursului anual al revistei şcolare.
168
 Tot astfel, se mai comunică invitaţia ca un profesor îndrumător şi câte doi
elevi din redacţiile premiate să participe în perioada 22-27 iulie, la un complex
de manifestări specifice, în cadrul Taberei Naţionale de la Ciric, judeţul laşi, în
patria lui Eminescu, lon Creangă, ori Sadoveanu. Tot aici, va fi organizată şi
ediţia din acest an a Concursului naţional al revistelor şcolare.
“Gorjeanul” le urează elevilor-condeieri gorjeni, noi succese şi de această
dată, ca şi în viitor!
G.MANONIU

Născut pe vatra focului

Era o noapte de iarnă friguroasă, de ianuarie, cu zăpezi ce se cerneau

mărunt ca prin sită şi vânturi ce spulberau omătul pe uliţele slobode. Fără garduri
şi ziduri.
Casele păreau încremenite, îngheţate, fumurile tremurau peste acoperişurile
albe, gârbovite de povară, vântul îngreuna durerea gerului, părea totul pustiu şi
sălbatic. La răstimpuri latră câte un câine vlăguit de iarnă şi negurile erau răscolite
de sunetul amar, dureros, care înfricoşa mai mult adâncurile nopţii. Satul părea
lipsit de viaţă. Nicio ţipenie de om pe drum în nemărginirea nopţii.
Ana se odihnea pe pat, aştepta bărbatul plecat după treburi la oraş. Se
ridica greoi si privea pe fereastra mică din spate să audă clopoţeii ce vesteau
sosirea saniei cu Gheorghe. Cei şase copii dormeau pe paturile acoperite cu pături
puse peste saltele umplute cu fân, pe căpătâiele făcute din perini ţesute din lână,
burduşite cu foroaşte de porumb.
Era singură în cameră. Se strecura greu până în odaia de la mijloc şi punea
lemne peste focul ce pâlpâia pe vatră sub camiţă.
Se uită atentă la tavanul din scânduri înnegrit de fum, cu grinzile de lemn
ieşite în evidenţă, privi pământul de sub picioare albit de var şi laviţa acoperită cu
o cerga de cânepă, aprinsă candela de sub icoana Maicii Domnului, cum făcea la
zilele de sărbătoare se uită cu tristeţe, ce venea crescând mereu, spre lucrurile din
casă, ridică urciorul de lângă vadră, să vadă dacă e plin cu apă, deschise dulapul
strămoşesc cu tot felul de lucruri, apoi trecu în odaia cu sobă. Lăsă furca de tors
de la brâu, o puse după uşă si începu să umble dintr-o odaie în alta, mai ieşea în
târnaţ, parcă îi venea să arunce cârpa de pe cap, să dezbrace flanelul, lucrurile i se
păreau de nesuportat.
Uitase de toate ale gospodăriei, dar îşi ţinea firea, ştiind ce o aşteaptă şi
mai ales că nu are cine să o ajute. Aşa păţise când născuse şi pe ceilalţi copii. O
cuprindea mai întâi o nelinişte, o teamă de toate. O chemare nevăzută o îndemnă
să ţină vatra caldă. Copiii îi tăiaseră lemnele adăpostite sub camiţa neagră ce
atârna deasupra vetrei ca un clopot uriaş, care sorbea fumul şi limbile roşietice.
169
 Când se ducea la fereastră să asculte sania, începea să tremure, simţea că
va naşte şi pe copii nu-i putea chema să o ajute. Mai întârzia privind prin ochiurile
mici şi asculta vântul nemilos care putea pune în primejdie pe Gheorghe. Se
amăra, dar încerca să nu se piardă cu firea, ştia că soţul trebuia să sosească. «Doar
de o veni mai repede, aş prinde puteri mai mari, aş avea sufletul vieţii mele lângă
mine. Doamne, apără-l de rele şi adu-l acasă!». Odaia era luminată de lampa cu
gaz şi la licăritul firav se deosebeau cele două paturi. Patul soţului purta smerit un
cojoc pe care ea, Ana îl aşeza în fiecare seară, întins cu lână moale şi călduroasă,
în sus. Liniştea era atotputernică, pătrundea doar vaietul vântului. Simţi că-i e
sete şi bău cană după cană. Încordarea îi crescu şi durerile facerii o cuprinseră.
Focul se stinsese în vatra de sub cămiţă. Se strecură speriată de singurătate până
la icoană, se închină, îşi luă lampa şi o pătură pe care o aşeză pe vatra caldă,
primitoare, cu miros de cărbuni şi se lungi pe spate să nască cât mai uşor. Pe
cei cinci băieţi şi o fată îi născuse tot acasă,când singură, când ajutată de vecine
care umezeau gura cu apă, să-i potolească durerile. Acum îşi luase o foarfecă şi
urciorul cu ţâţă pe care îl aşezase aproape de cap, doar să-l îndepărteze şi apa
venea cu bună-voinţă.
Îi era cald pe vatra de cărămidă. Nu se văita, să nu atragă atenţia copiilor.
Scrâşnea din dinţi, aşteptând cu figura speriată sa scape de suferinţe. Din când
în când îşi făcea cruce: «Doamne, Dumnezeule, ajută-mă să nasc uşor, nu mă
pedepsi, şi ai grijă de mine să nu mor!»
Faţa cenuşie se umplu cu mărgăritare de apă. Privirea temătoare începu
să se ostoiască când simţi că din măruntaiele fertilităţii începu să alunece o nouă
viaţă.
Liniştea ce domnea în odaia cu camiţă fu spartă de ţipetele celui de- al
şaptelea copil, băiat născut pe lutul din vatră, al cărui plânset se îngâna cu cântecul
clopoţeilor ce sunau în bătătură. Zăpada nu mai contenea ‚se rupseseră barierele
cerului.
Gheorghe îngrijorat, lasă caii înhămaţi şi fugi în casă. Ana nu-l mai
aşteptase, aşa cum făcea permanent.
- Ce e cu tine, Ana, în vatră?
- Făcui un băiat, Gheorghe, la un înveliş şi hai, du-mă în pat!...
Gheorghe ascultă clinchetul firav de om, apoi, aproape buimac de fericire că
totul era bine, reveni din odaia în care dormeau cu scutece vechi, dar curat, înveli
plodul, ajută pe Ana să se ridice din vatră şi-l aşează în pat. Îşi şterse fruntea cu
mâneca şi spuse : „Mulţumesc Doamne că soţia născu singură, doar cu tine şi mă
ferişi de primejdii!...”
Ieşi în curte împreună cu Luţă, fiul cel mare, deseră caii la grajd, apoi reveni în
casă. Ana adormi cu copilul la piept, lângă soba în care duduia focul. Soţul obosit
de frig şi fericit se strecură afară prin vântul ce spulbera zăpada şi zgâlţâia uşa de
la grajd, ajunse la beci, bău ţuică şi reveni. Se descălţă, întinse picioarele la gura
170
sobei şi stătu aşa până adormi pe scaun.
Se scufundă într-un somn adânc, plăcut. Se trezi aproape când să cadă, aruncă
o privire în jur, se dezmetici şi urcă în pat, mort de oboseală şi frig.
Ana se trezi după miezul nopţii. Nu o mai durea nimic, îi era sete. Întinse mîna
şi luă de pe brâul sobei bucata de turtă. Mănâncă până se simţi sătulă.
- Dormi, Gheorghe?! …
- Nu!... te auzii când luaşi oala şi mă deşteptai.
- Cum punem numele copilului?
- Vasile, dacă e născut în ianuarie, luna Sfântului Vasile!
Ca de obicei mai discutară despre treburile ce trebuie făcute a doua zi, apoi
adormiră adânc până în revărsarea zorilor. Vântul se liniştise. În casă pătrundea
lumina ce gonea întunericul din cameră ajutată şi de focul pe care Ana îl aţâţase,
mişcându-se greu, proptindu-se de sobă şi pat.
Gheorghe se îmbrăcă repede şi puse într-o ureche de disagă slănină, mălai,
ceapă, ţuică, iar în alte puse boabe de porumb şi înainte de a se lumina de ziuă
plecă la Hârhăt, la turma de oi, păzită de ciobanul Ursuz – Bojincă. Întunericul
se topea din toate părţile în ritm cu înaintarea paşilor prin zăpada neumblată.
Orizontul spre răsărit nu se albise. Revărsatul zorilor era înghiţit de norii grei
de plumb se zăceau lăptos peste întreaga întindere. Stejarii din pădurea care se
apropie, stăteau stingeri şi îngheţaţi cu coroanele aplecate şi albe, dormeau sub
plapuma iernii, tihneau nemângâiaţi de vieţuitoare. Un glas răguşit ca o goarnă
bătrână de vânători, ca un geamăt nălucitor, spărgea tăcerea venind dinspre
conac;huia ciobanul să nu vină jivinele, dar să-l audă stăpânul despre care era
sigur că se află în drum spre el.
Gheorghe tresărea şi îi răspundea: «Hoooo... de se spărgea pădurea de răsunet,
de se strica blestemul tăcerii, tremura totul o clipă, apoi sihăstria era sfâşiată doar
de lătratul câinilor de la oi, ce nu mai conteneau. Ajunse la Tintiriu şi treceau pe
drumul de car prin tufărişurile din «lăstarii Popii» plecate de zăpadă cu lăstarii
lipiţi de pământul adormit, ghesuiţi în grupuri albe, gârboviţi de frig, răsuciţi la
întâmplare sau îmbrăţişaţi sub giulgiul căzut din cer.
Până ajunse la conac, negura străvezie se destrămase, ziua pătrunsese
tumultoasă, odăiţa şi oborul se vedeau ca printr-o pânză diafană, oile grupate în
jurul palelor de fân se mişcau alene, chipul ciobanului scund părea un sfânt pictat
pe o icoană bătrână de lemn stearsă de vreme.
- Aduseşi tutun ?!...
- Da!!...
- Da ţuică ?... Dă să beau o dată ca am tremurat de frig azi noapte.
Si, Bojincă bucuros că avea tutun, altfel ar fi devenit mai rece ca gerul, începu
să-l iscodească.
- A născut doda Ana?
- Da, mă, Bojincă, mai am un băiat!
171
 - Să-ţi trăiască, nea Gheorghe! Făcuşi de şapte copii. Să-i dai cu mine la oi
şi la capre, să înveţe şi meseria asta! Vrei ca în satul Bîltişoara să fiu numai eu
ciobani ?
- Pe unii mă străduiesc să-i învăţ carte, pe alţii îi opresc cu mine.
- Mă, nea Gheorghe, în ce an suntem noi acum şi în ce lună!
- Păi, suntem în luna ianuarie, anul 1925. Doar nu-i atât de la Crăciun.
- Parcă eu ştiu de Crăciun, de Anul Nou! La mine e otava totul, zi de zi mă
târâi după oi. Ştiu când e sărbătoare că atunci îmi aduceţi mâncare mai bună,
cămaşă şi izmene să mă schimb.
Viaţa pulsa în jurul acestui conac aşezat în Câmpia Hârgotului, alături
de pădurea de stejar şi de fântâna cu cumpănă săpată la câteva zeci de metri
spre miazăzi. Se adunau coţofenele şi ciorile în jurul turmei de oi, se ascundeau
printre «muşuroaiele» albe, se lua la ceartă pentru câte o boabă furată din vălăie
înşirate pe câmpul alb.
- Nea’ Gheorghe, au venit lupii azi noapte. Am ţipat până am răguşit. Câinii
s-au dus până către Vineaţa Mare. Vorbele ciobanului alunecau greoi ca un ecou
ce se sparge între zidurile unui templu ros de vreme. Bucuros de tutun şi de ţuică,
zvâcni la dreapta şi se îndreptă spre odăiţă să-şi aşeze pachetele de tutun în tocul
ferestrei, reveni după ce şi umpluse tabachera şi răsucind foiţa fină ca un colţ de
voal peste tutun, cu degetele galbene şi groase, se înapoie la sobă şi aprinse ţigara
cu un tăciune. Trăgea năprasnic în piept, începu să tuşească, ştergea lacrimile, dar
se simţea fericit că are ca prieten “iarba dracului” cum o numea de multe ori.
Băgară oile în obor, puseră boabele în vălăie şi apoi le dădură drumul,
ferindu-se din calea năvălirii sălbatice spre hrana preferată. Se amestecară în
turmă. Gheorghe prindea oile uşor de la spate, acolo unde coada se îmbucă în
şira spinării şi pipăia să vadă cât sunt de grase ca să ştie dacă le va mări porţia de
boabe. Se retrase spre clăile de fân să vadă cum e folosit nutreţul, se urcă pe una
din ele şi taie cu cuţitoaia o parte din claie, atât cât ştia că trebuie să mănânce oile
la amiază. Mai schimbă câteva vorbe cu Bojincă, apoi se retrase şi se afundă în
pădure pe aceleaşi urme pe care venise.
Vremea începuse a se răzbuna. Norii şi ceţurile părăsiră muntele care se
acoperi cu revărsări diafane, argintii. Tabloul îl reconforta, soarele îi mergea la
inimă, bombănea cuvinte auzite doar de el: “Bine că Ana e sănătoasă şi născu
uşor. Mă descurc eu cu toţi ai casei”.
Când ajunse la Drumul Morii se vedeau acoperişurile caselor şi fuioarele
de fum ce se împrăştiau spre el. “Bate vântul dinspre munte, se face vreme
bună!”. Nu se simţea obosit, abătut din cauza familiei care se înmulţise. Ştia că
are pământul şi va mai cumpăra, că pământul te scoate din suferinţe. Avea în
inimă o pornire nestăpânită, surdă, arzătoare pentru pământ şi pornirea aceasta
îl făcea să reziste în faţa greutăţilor. Simţea pământul lipit de suflet, dorea să-l
înmulţească şi acest vierme ce îl rodea îi renăştea forţa de viaţă, rezistenţa în faţa
172
necazurilor ce veneau odată cu mărirea numărului copiilor.
Aplecarea aproape sălbatic, pentru pământ îl făcea să nu mai vadă altceva
decât muncă şi muncă pe ogor, la vii, în pădure, să crească animale. Se simţea
mulţumit dacă vede grâul verde, porumbul în soi ,pomii înfloriţi, strugurii în
pârg, pădurile fremătând, mieii zoirând, dacă simţea mirosul de brazdă proaspătă
şi de bălegar fumegând.
Când se apropie de căşi grăbi pasul, îl atrăgea o bucurie ce creştea pe măsură
ce urcă scara şi intră în came la Ana. Simţea o chemare lăuntrică să se destăinuie
şi ei ce a făcut pe la oraşţ să-i spună ce face Bojincă cu cele o sută de oi. Îi venea
să îngenuncheze ca în faţa unei icoane, la picioarele Anei, pentru că numai cu
forţele ei, ivite de undeva dintr-o sănătate strămoşească, născuse şapte copii, ce
vor alege ca furnicile să muncească pământul de pe aceste dealuri, pe când dacă
nu-l răscoleai la timp ,fericirea lui de ţăran ar fi devenit năpastă şi primejdie,
altfel ar fi trebuit să ia drumul oraşelor să vândă covrigi sau gaz.
Găsi soţia dormind. Îl cuprinse emoţia când îi văzu faţa pământie. O înveli cu
pătura ţesută din păr de capră, scuipă copilul să nu- dioache, trec, în camera cu
foc şi puse lemne lângă oalele cu mâncare. Se aşeză pe blana războiului de ţesut
de lângă fereastra din spate şi se lăsă cuprins de linişte deplină spartă din când în
când de trosnetul unor lemne.
• Prof. Vasile SMEU,
com. Runcu, satul Bîltisoara, jud. Gorj

Mătăsari - la ceas de sărbătoare

Stimate domnule prefect, stimate domnule preşedinte, stimate domnule

director general Baican, îmi permiteţi ca, în numele Consiliului Local şi al meu
personal,să vă transmit un salut călduros pentru participarea dumneavoastră la
această adunare şi să vă zic un «bun venit» la această mare sărbătoare.
E un moment deosebit pentru mătăsăreni, fiind la a doua sărbătoare a fiilor
Jilţului, ocazie cu care ne putem întâlni din nou şi să ne reamintim de
trecutul
acestei localităţi, de meleagurile noastre care de-a lungul vremii au suferit
mari
transformări şi de o serie de probleme cu care ne confruntăm la ora actuală.
Anul trecut, la prima ediţie a sărbătorii Fiilor Jilţului mă prezentam în faţa
dumneavoastră cu nişte probleme şi lucruri bune şi consideram că la a doua
ediţie, localitatea Mătăsari va prezenta rezultate bune în cea ce priveşte
condiţiile
sociale în această zonă cât şi cele la nivel economic. Ca urmare a situaţiei pe
care
toată lumea o cunoaşte, iată că de data aceasta n-am putut veni în faţa
173
dumneavoastră cu rezultatele aşteptate. Lucrurile sunt cu adevărat cunoscute, aş
vrea să vă spun că avem un program pentru a rezolva o serie întreagă de probleme
sociale în localitatea noastră.
Iată că s-a construit şi se foloseşte anul acesta sediul Consiliului Local,
am reuşit şi am adus magistrala de gaze în localitatea noastră, dar nu am
reuşit
să facem cu adevărat distribuţia de gaze pentru a ajunge în apartamente şi în
casele oamenilor din localitate. Aceasta este adevărat că din lipsa fondurilor
financiare în mod deosebit, banii care nu prea există la ora actuală pot totuşi
să
menţionez cu această ocazie, intervenţiile făcute de prefectură, de Consiliul
Judeţean şi în mod deosebit de Compania Naţională a Lignitului care, prin anumite
forme a reuşit să ne dea aceste bonuri de compensare de am putut continua
terminarea aducerii de gaze, terminarea celei de-a treia centrale termice din
Mătăsari. Acestea sunt nişte lucruri care, categoric, vor contribui la înfrumuseţarea
situaţiei cetăţenilor din localitate. E greu să mergem mai departe pentru că o serie
de constructori care ar participa şi au început nişte lucrări în localitate nu sunt de
acord şi ne trebuie banii, dar au ridicat o serie de probleme şi profită de această
situaţie, eu nu am zis niciodată că, conducerea judeţului a avut prioritate pentru
această localitate ba din contră eu am vrut întotdeauna să mă ajutaţi, dar pe lângă
faptul că şi aşa aceste fonduri sunt destul de restrânse sunt şi nişte fonduri speciale
şi i-aş ruga pe domnul prefect şi pe domnul Călinoiu să ne ajute cu aceste fonduri
ca să rezolvăm o serie întreagă de probleme care sunt în această localitate. Noi
avem tot interesul şi aş dori cu adevărat să asigurăm aceste condiţii în zonă care
nu fac altceva decât să înflorească şi să însănătoşească situaţia din această zonă.
Considerăm că se va putea, cu această bunăvoinţă vom merge şi în continuare cu
celelalte gânduri de finanţare, dar importantă este şi această situaţie financiară.
De asemenea vreau să spun că şi la ora actuală oamenii din localitate trăiesc în
condiţii destul de grele, ca urmare a ordonanţei din ‘97 - ‘98. Disponibilizaţii
bani ii-au terminat la ora actuală, sunt şomeri şi toată ziua îi vezi cu capul în jos
fără să mai aibă în ochi bucuria pe care au avut-o altă dată. Deci să ne orientăm
privirea spre această localitate şi aş dori cel puţin din acest moment să fim ajutaţi.
În schimb după
observaţiile mele o parte dintre conducători nu îi interesează localitatea
Mătăsari
de multe ori e uitată spunând că activitatea şi intervenţiile trebuie făcute de
sectorul minier.
Am făcut cât am putut cu sectorul minier, am făcut o serie de activităţi, am
adus apa de la Tismana, dar sunt lucruri care la ora actuală trebuie să fie în
atenţia
dvs. Consider, stimaţi cetăţeni ai localităţii Mătăsari, că privind situaţia ne
174
vom uni
forţele ca să ieşim din acest impas. Eu mulţumesc din suflet participanţilor la
această mare întâlnire, mulţumesc conducerii judeţului, a companiei şi
tuturor
participanţilor de aici. La mulţi ani!

Purcel Constantin, primar

MĂTĂSARI-VIAŢA MEA
Dragi consăteni şi prieteni,
Mai întâi, vă rog să mă iertaţi că dorul meu de aceste meleaguri natale mă face
să fiu cam emoţionat. Totodată, aduc mulţumirile mele domnilor organizatori şi
în special d-lui profesor Dumitru Dădălău care a tras un semnal semnal şi a trimis
invitaţiile Fundaţiei ,,Murmurul Jilţului” pentru această întâlnire cu fiii satului de
pe Valea Jilţului. Când am primit şi eu invitaţia m-au trecut lacrimile gândindu-mă
la locurile natale, la viaţa copilăriei, la o coexistenţă paşnică şi prietenoasă avută
cu mătăsărenii. Această invitaţie parcă a fost conetată sau vorbită cu articolul meu
dat în ziarul ,,Gorjeanul” din 13 august anul trecut, sub denumirea de ,,Poemul
unui expropriat” compus din nouă strofe şi unde arătam dorinţele faţă de locul
de naştere şi strămoşesc,de tot ce aveam acasă şi pe lângă casă, cât şi de satele
comunei Mătăsari cu dealurile şi văile ei destul de frumoase.
Au trecut peste 21 de ani de când interesul general al ţării a făcut ca unele
familii din această comună să fie expropriate şi strămutate din vatra strămoşească,
fie în localitate dacă a fost posibil, fie în altă localitate, ori în satul nou creat pentru
expropriaţii din Gorj. Această opţiune a fost lăsată la latitudinea expropriaţilor ,
numai ca să accepte strămutarea, fără să se ajungă la noi măsuri de jurisdicţie
energetice (obligatorii). Astfel o parte din aceste familii, cam 11 la număr, au
acceptat şi s-au mutat şi au construit gospodării noi în comuna Drăguţeşti, pe
platforma (câmpia) liberă şi amenajată special pentru expropriaţi în satul Iaşi.
Noi nu spunem că o ducem mai greu acolo unde am fost strămutaţi, dar ne
simţim mai strâmtoraţi în 250 m.p., mai izolaţi, parcă văzuţi mai chiorâş de
localnicii băştinaşi, faţă de apropierea pe care o aveam cu consătenii mătăsăreni.
Şi totuşi în acel sat al expropriaţilor convieţuim împreună circa 200 de familii
venite din peste 15 localităţi gorjene şi trăim în bună prietenie şi colaborare.
Suntem uniţi şi ne întrajutorăm la nevoie. Am făcut lucruri bune în sat: o punte
de fier lată de un metru şi lungă de aproape 20 metri peste râul Amaradia, pentru
a trece la micile noastre parcele de 5-7 ari de teren, completare până la 10 ari. Dar
mai avem multe de făcut care depind în mare măsură de organele locale şi centrale
de stat. Oricât de bine am trăi în marile noastre gospodării, eu unul tot nu pot uita
satul natal. Mi-e gândul şi mă tot visez numai pe locurile natale şi gândesc cam
cum spune zicala: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine în ţara mea”. Nu pot uita
175
grădina de lângă casă, plină cu pomi: pruni, peri, meri, vişini şi duzi cu dude albe
mari cât căpşunele şi dude pestriţe şi negre gustoase ca fragile. Nici locul nu se
mai cunoaşte pe unde au fost toate aceste valori frumoase. Nu pot uita teiul înalt
de aproape 10 m, cu coroana mare din coasta Cornetului, ceva mai sus de casă,
care când înflorea mireasma lui se simţea la câteva sute de metri. Nu pot uita
cornul de din deal de casă pe care îl socoteam ca pe un monument al naturii. Era
un porn înalt de circa 4 m cu o coroană mare, bine rotată şi cu fructe mari dulci şi
plăcute din care făceam comată. De crengile lui atârnau dăinăuşuri în care ne dam
daina, daina, noi cei trei fraţi şi alţi copii de prin vecini. Nu pot uita jocurile cu
copiii pe câmp prin livezile de pomi şi fâneţe după cuibare de păsări. Primăvara
umblam în echipe prin crânguri după brânduşi, cocoşei. tămâiori şi viorele şi
prin fâneţe după flori cu mirosuri plăcute. Nu pot uita felul cum păşteam vitele
pe câmpuri, dealuri şi văi şi cum toamna se făceau clăci cu lăutari. cu fluierul
sau flauta la munca tutunului şi la dejgheorarea ştiuleţilor de porumb. Apoi şi
tineri şi vârstnici jucam până târziu, noaptea. Nu pot uita anii din şcoala primară
unde în recreaţiile date jucam rişca cu nasturi, jucam ţurca, baba oarba şi multe,
multe alte jocuri pline de veselie. Nu pot uita pe colegii elevi: pe Nelu Grivei
cu care păşteam vitele, făceam şi comentam diferite lecţii. Odată tot împreună
am făcut pe Valea Seacă compunerea “Cum am petrecut sărbătorile Paştelui”.
Şi a fost o lucrare foarte bună, prima pe clasă. De asemenea prietenia şi Jocurile
cu colegii: Nicu Lupulescu, Croicea Dumitru, Tănăsoiu Vasile, Săftău Dumitru,
Purcel Constantin, Vreja Petre şi alţi de la şcoala primară Mătăsari; cu Corega Ion,
Dădălău Ricu, Merei Vasile, Căruntu Marieta, Cimpoieru Gheorghe care a decedat
în războiul din Vietnam şi alţi elevi de clasă de la şcoala primară Croici, unde
şi aici am învăţat un trimestru din clasa a VII-a datorită unor necazuri familiale.
Nu por uita momentul când am dat examenul de capacitate cu unsprezece şcoli
deodată, la centrul de şcoli de la şcoala primară din comuna Slivileşti, unde am
participat aproape 200 de elevi, şcoala Mătăsari reuşind prima peste toate şcolile.
Nu pot uita pe răposatul şi respectatul învăţător Vasile Păsărescu (Borneci) căci
avea o puternică autoritate şi prestigiu asupra noastră, a elevilor. Dimineaţa când
veneam la şcoală, îl urmăream cu toţii de la distanţă şi-l observam de la 1 km
cum venea învârtind un baston întors semilună la capătul ţinut în mână. Care elev
îl vedea primul da alarma şi cu toţii intram ulugă în clasă şi nu mai scoteam un
cuvânt şi nu se auzea nici murmur în noi.
Prima dată ne făcea inspecţia igienică şi curăţenia clasei pe care o făceam
noi, elevii, pe echipe pe bază de grafic şi apoi se trecea la predare şi ascultarea
lecţiilor. Nu pot uita colegii de serviciu din această comună cu care am muncit
şi colaborat în bună prietenie, având rezultate deosebit de bune în muncă şi în
toată comuna. Au fost şi cred că sunt şi azi în această comună oameni destul
de prietenoşi, destul de înţelegători, destul de ascultători şi săritori la acţiunile
obşteştii şi de interes general. Pentru care eu le urez multă sănătate, prietenie
176
şi înţelepciune în viaţă. Eu zic că astăzi când este greu şi din ce în ce mai greu
pentru unii oameni să nu folosim ura şi răzbunarea în relaţiile sociale, economice
şi politice actuale. Să folosim dialogul, comunicarea, înţelegerea, vorbele calde şi
frumoase în viaţa noastră şi să dăm dovadă că ştim să trăim în prietenie şi în pace.
Dacă aş face o comparaţie, dar nu e timp acum, între cele trei comune în care am
muncit: Slivileşti, Mătăsari şi Ciuperceni aş alege oamenii din Mătăsari ca cei
mai demni, înţelegători şi cu o înţelepciune deosebită în comportarea civică.
Aurică Ceauşescu, Drăguţeşti

Cu Sf. Crăciun dornic şi bun!

Chiar în ajunul Naşterii Domnului, printre scrisorile – felicitare pe care le-

am primit, am observat un plic mai voluminos. Cum ştiam că de la colegii din
Miniapolis S.U.A. primisem un mesaj cu doar câteva zile în urmă, am verificat
ştampila şi am văzut că moşul – venea de la Mătăsari.
Ne-am bucurat foarte mult că nu ne-aţi uitat şi că darul făcut (cele două reviste
Murmurul Jilţului) ne-a informat despre plăcuta şi neobosita dumneavoastră
îndeletnicire punând în valoare talentul micilor şi marilor corespondenţi. Literaţii
sau oamenii de ştiinţă din diferite domenii, folosesc energia în mod benefic, fiind
exemplu de urmat viitorilor elevi şi de ce nu a oamenilor care nu fac ceva tocmai
plăcut în timpul liber.
Suntem mândrii că un profesor care a plecat de la Liceul nr. 2 Tg-Jiu – unde
a desfăşurat o activitate culturală a dus cu el tinereţea şi bunul obicei de a educa
tineretul acolo unde funcţionează.
D. Dădălău se ştie face auzit, văzut şi îndrăgit de oameni şi mai ales de cei în
descriere. Se pare că are în preajmă o rădăcină adâncă deoarece acolo există un
buchet de nume Dădălău, bărbaţi, femei, învăţători sau profesori talentaţi în ale
scrisului şi iubitori de copii.
Desigur, educaţia începe cu pruncii din curte care studenţi sau absolvenţi
ai diferitelor facultăţi cum bine cunosc familia Dădălău Dumitru şi Floarea ce
se mândresc cu cele două flori, fiicele dumnealor, care înfloresc în localitatea
Mătăsari.
Câte asemenea copile cresc în localitatea respectivă ne putem documenta din
revista Murmurul Jilţului, unde promisiuni certe vin să confirme afirmaţia mea
pentru care noi, familia Cazan Nicolae şi Octavia, le dorim sănătate şi anul 2000
– să le aducă multe bucurii şi un trai mai fericit!
Cu privire la întâlnirea lui vara lui ’99 de la Săcelu prea m-aţi ridicat în slăvi.
N-am cuvinte cum să vă mulţumesc şi vă rog să n-o mai faceţi.
Sunt un om obişnuit care încearcă să folosească talentul dat de bunul Dumnezeu.
Mi-a făcut plăcere să vă cunosc şi sunt convinsă că voi sunteţi oameni de care
societatea are nevoie.
177
 Feriţi-vă de putreziciunea care încearcă să pătrundă în tineretul încă sănătos
şi veţi învinge greutăţile inerente.
Preaplinul energiei noastre care se varsă în peniţă nu face nimănui rău. Asta am
încercat eu să fac prin folosirea pensulei. Dacă am reuşit numai timpul hotărăşte.
Am rămas un om simplu cum zice ing. Carmen Pădureţ, dar care am întâlnit în
vremea studenţiei pe ardeleanul N. Cazan ce m-a sprijinit în tot ce fac.
M-a înţeles, m-a protejat şi a fost alături de toţi cei ce vor să-şi facă o viaţă ai
frumoasă. Aşa se face că ne-am alăturat tuturor celor mici pe care i-am iubit şi
îndrăznim să credem că ne-au iubit.
Suntem convinşi că domnii profesori de la Grupul Tehnologic Mătăsari –
Gorj – ce şi-au asumat răspunderea modelării mlădiţelor ce-au înmugurit pe
terenul fertil al Domnului Tudor Vladimirescu, al Ecaterinei Teodoroiu şi al lui
Constantin Brâncuşi reuşesc să lase zestre Gorjului şi, de ce nu, ţării.
Nu sunt o talentată în cele ale scrisului, dar ce-mi place mă impresionează
profund. După cum am observat, condeieri de marcă precum I. Popescu, Z.
Cârlugea, V. Zmeu, A. Gorun, Fam. Dădălău, Gh. Dănescu, Familia Purcel etc.
duc torţa acestei reviste încurajând şi cultivând pe cei mici.
Prietena şi colega mea, Alina Mladin a fost foarte încântată să vă cunoască
activitatea. Micii mei prieteni răsfoiesc albumul pictorilor dumneavoastră din
Mătăsari făcându-i să lucreze cu mai multă râvnă.
Le-am promis şi eu un asemenea album, probabil, cu totul mai original, după
posibilităţi.
Pentru noi, cei de la Săcelu, sunteţi un exemplu.
Felicitări multe, multe realizări pe mai departe.

Nicolae şi Octavia Cazan

Din GERMANIA, de unde e cald şi bine, doamna MARIA REHNER ne

transmite

“Sunt născută Pamfiloiu, în comuna Mătăsari, judeţul Gorj şi de aproape patru

ani trăiesc împreuna cu familia în Germania, localitatea Eschborn, în apropiere
de Frankfurt am Main. După 6 luni curs de limba germană şi 9 luni specializare
în profesia învăţată în Timişoara (inginer automatizări şi calculatoare), am reuşit
să mă angajez la centrul de calcul al unei firme având ca domeniu de activitate
Busines sEngeneering. Locul de muncă se află la 20 km distanţa de locuinţă, ceea
ce acolo e considerat absolut normal aşa o navetă zilnică. În plus, ne deplasăm
adesea la filialele firmei noastre care sunt răspândite în toată Europa de Vest.
Mobilitatea este calitatea omului modern. Este adevărat, mijloacele de transport
ne permit aceasta fără prea mult efort. În afară de aceasta, activitatea normală
de fiecare zi se bazează pe dialog permanent cu calculatoarele filialelor noastre
178
răspândite, cum am mai spus, la sute şi mii de km distanţă. După orele de serviciu,
mă retrag în localitatea unde domiciliez, un orăşel liniştit care aparţine judeţului
Main Taunus din regiunea Rhein-Main, landul Hessen. Relieful este variat şi
pitoresc. Munţii Taunus în nord şi Mainul în sud formează „graniţele” naturale
ale regiunii. Izvoarele de ape minerale, staţiunile balneoclimaterice din apropiere,
castele şi cetăţi dau aspect de loc de vacanţă şi recreere. În timpurile de demult
agricultura a fost puternic reprezentată în această zonă ca urmare prezenţa şi azi
a gospodăriilor ţărăneşti care desfac direct produse bio-alimentare.
În decursul timpului localitatea s-a transformat într-un puternic centru
industrial, cu mari concerne internaţionale, bănci şi case de modă. Aceasta şi
datorită legăturilor directe la reţeaua de autostrăzi. Trei şcoli şi mai multe
grădiniţe, primărie moderna, cămine pentru bătrâni, muzeu, biblioteca §i un
puternic centru comercial întregesc profilul oraşului. Medici şi laboratoare private
în toate domeniile asigură asistenţa medicală celor 20000 locuitori. Cazurile
de spitalizare sunt îndrumate spre spitalul din localitatea învecinată, Care este
amplasat în pădurea dintre localităţi,oferind pe lângă serviciile medicale şi
parcuri şi cărări de plimbare, posibilităţi excelente de refacere a sănătăţii. Casele
private cu grădini foarte îngrijite sunt dominanta peisajului localităţii, blocurile
înalte aparţin peisajului industrial sau asigură strictul necesar de locuinţe sociale.
Grădinile cu multă iarbă şi flori sunt rezultatul muncii susţinute a locatarilor.
Primăria asigură curăţenia străzilor, localnicii o păstrează şi completează cu
curăţenia (trotuarului din faţa casei).
Viaţa privată a familiilor germane îmi pare puţin mai protejată de ochii şi
urechile vecinilor. Limitele şi le impun fiecare. În general, ca şi aici,sunt oameni
creaţi de acelaşi Dumnezeu, cu părţi bune şi rele.
Cum e viaţa în Germania cred că a reuşit să-şi facă o imagine nepotul meu,
redactor la revista şcolii, care ne-a vizitat în vara anului ‘96 şi vă poate povesti.
Eu apreciez ca pozitiv editarea unei revizii a şcolii în care elevii, profesorii,
actuali şi foşti, au posibilitatea să-şi împărtăşească gânduri, idei, sentimente;
stimulând capacitatea de creaţie, calitatea care ne deosebeşte net pe noi, oamenii,de
animale şi computer.”
A consemnat ,Dădălău Dănuţ Daniel, VII B

DIN GERMANIA VĂ SALUTĂ…

ROBERT REHNER

Sunt elev în clasa a VII B gimnazială la Şcoala Heinrich von Kleist

în Eischborn, în apropiere de Frankfurt am Main din Germania, o şcoală cu
aproximativ 800 elevi şi 60 cadre didactice. În fiecare an îmi vizitez rudele din
comuna natală a mamei mele.
În această vacanţă am citit revista şcolii voastre şi am aflat despre viaţa
179
voastră de elev. M-am gândit atunci să vă împărtăşesc câteva aspecte din viaţa de
elev din Germania.
După primii trei ani de şcoală în Margina Timiş am continuat anii de
şcoală în Germania, reuşind să frecventez clasa a IV-a direct, fără an pregătitor.
Abia ajuns acolo am văzut diferenţa dintre şcoala românească şi şcoala
germană. Sistemul de notare începe cu nota 1 – cea mai bună notă şi se termină
cu 6 ( 1 – foarte bine, 2 – bine, 3 – suficient, 4 – cu lipsuri, 5 – insuficient, 6 –
nesatisfăcător). Am ajuns să mă bucur pentru notele de 1 sau 2 pe care le iau, ceea
ce aici erau coşmarul oricărui elev. După absolvirea clasei a IV- a, cei cu rezultate
foarte bune merg în treapta gimnazială ( V-XIII);cu rezultate bune în treapta reală
(V-X) şi restul urmează „HAUPTSCHULE” (V-VIII). În clasă suntem 18 elevi,
aranjaţi la mese astfel încât să nu stăm cu spatele unii la alţii. Manualele le primim
gratis la începutul anului şcolar şi le restituim la sfârşit în starea în care le-am
primit. Pierderea sau deteriorarea gravă atrage plata acestora.
Uniformă nu este, iar ţinuta vestimentară rămâne la latitudinea noastră.
Vara, dacă este căldură prea mare (peste 260C) se consideră că nu mai putem să ne
concentrăm suficient şi primim „HEITZEFREI” – liber ultima sau penultima oră.
În timpul pauzelor nu avem voie să părăsim curtea şcolii care e destul de mare:
teren de fotbal pe iarbă, două coşuri de baschet, o masă pingpong, spaţiu verde
cu bănci şi parcare de biciclete, deoarece foarte mulţi elevi vin cu bicicleta la
şcoală. În clasa a IV- a am făcut curs de reguli de circulaţie, apoi prin examen am
obţinut carnetul pentru bicicletă. Pentru fiecare materie e laborator de profil bine
dotat. Avem săli cu televizor şi video unde putem viziona diferite filme despre
materia învăţată. Există foarte multe cercuri suplimentare: mecanică, gospodărie,
bucătărie internaţională, croitorie, pictură, tenis, şah, informatică, vioară, orgă
electronică, etc. Am 10 materii care variază de la an la an sau din jumătate în
jumătate de an.
Anul şcolar e împărţit în două părţi. La materii de bază dăm 6-7 lucrări
obligatorii care sunt anunţate cu minimum 3 zile înainte şi cuprinde întreaga
materie studiată, maxim 3 pe săptămână şi una pe zi. Toate aceste lucrări sunt
tipărite, nouă rămânându-ne să scriem foarte repede răspunsul, timpul şi volumul
presându-ne.
Nu există catalog şi nici carnet de note. Toate lucrările le semnează
părinţii şi fiecare profesor îşi notează notele într-un carnet. La jumătatea anului
se încheie mediile, se trec într-un certificat şi se trimit acasă. Volumul de teme
pentru acasă nu trebuie să depăşească 2 ore. Se caută pe cât posibil rezolvarea a
cât mai multor exerciţii în clasă. Nerezolvarea temelor, nerespectarea ordinii şi
disciplinei şcolare duce la teme de pedeapsă. Pedeapsa corporală e interzisă prin
lege atât în scoală cât şi acasă.
Corigenţe nu există, cei cu rezultate slabe repetă clasa, limita nu o cunosc
exact, fiindcă nu am fost într-o asemenea situaţie.
180
 O data la doi ani avem dreptul la o excursie în timpul şcolii.
Cu uşurinţă am reuşit să-mi fac prieteni cu care îmi petrec mai multe ore în
timpul liber, mergând la ştrand, la plimbare cu bicicleta. Una din pasiunile mele
este şahul. Sunt înscris la cercul de şah, aşa că timpul liber mi-l petrec în faţa
clasicei table de şah sau a celei electronice. Am participat la mai multe concursuri
unde am luat şi premii. De asemenea, petrec mult timp în faţa calculatorului,
părinţii având grijă să nu stau prea mult în faţa ecranului, căci altfel eu nu m-aş
mai dezlipi din faţa lui.
O altă pasiune a mea este filatelia. La scurt timp după sosirea mea acolo, am
ajuns în contact cu clubul filateliştilor al cărui membru sunt. La sediul clubului
ne întâlnim periodic ca să facem schimb de timbre şi opinii.
Vacanţele diferă de la un land la altul. In landul nostru sunt şase săptămâni –
vacanţa de vară, o săptămâna – vacanţa de toamnă, două săptămâni – vacanţa de
iarnă, trei săptămâni – vacanţa de primăvară.
In afară de vacanţă avem liber de diferite sărbători religioase şi naţionale.
Cu aceste ocazii voi mai veni în vizită şi vă voi mai spune alte aspecte ale vieţii
şcolare de peste hotare.
Doresc cititorilor acestei reviste mult succes!

CONSTANTIN C. PURDESCU

S-a născut la 3 iunie 1922, în satul Brădeţel, din fosta comună Brădet, Plasa
Văile, judeţul Mehedinţi, fiind unul din cei 8 copii ai lui Constantin V. Purdescu
si Ioana C. Purdescu – născută Mîrşu.
După ce a făcut cele 4 clase primare la Şcoala din Brădet – şcoală din nuiele,
unde a avut ca învăţător pe un om bun din Ciuperceni, Grigore Dobrescu, în
perioada anilor 1934-1942 a frecventat cursurile seminarului Sfântul Nicolae din
Râmnicu Vâlcea.
În luna iulie 1943 s-a căsătorit cu Nicoliţa, fiica preotului Gh. I. Dragotoiu, cu
care are două fiice, Virginia şi Marina, iar în toamna aceluiaşi an este preoţit la
Parohia Vlădaia Stircoviţa, de unde vine la Parohia Brădet.
După terminarea seminarului în perioada 1942-1943 a fost militar la Şcoala
de ofiţeri din Câmpulung Muşcel. Fiu de plutonier, participant la luptele de la
Mărăşeşti şi decedat la Poarta Albă, frate al ieromonahului Mihail Purdescu, preot
misionar în Transilvania (1942-1943), înmormântat la Mânăstirea Râmeţi, judeţul
Alba, preotul Constantin C. Prudescu este o prezenţă activă în viaţa locuitorilor
din Mătăsari fiind, după revoluţie, consilier al Consiliului Local şi profesor de
religie la şcolile din Brădet si Runcurel.
Ca intelectual al satului manifestă o preocupare statornică pentru trecutul
istoric al acestor meleaguri, iar în clipele de răgaz scrie versuri – de când era
„copil fără noroc”, „în clipele de militar”, „despre o înserare la Brădet” sau despre
181
„dorul de fericire”.
Ne bucurăm nespus de mult că revista noastră marchează debutul literar al
poetului Constantin C. Purdescu, la venerabila vârsta de 75 de ani.

Copil fără noroc

In lume o fiinţă mai apare

După atâta stropi de lacrimi
După cei pierduţi în depărtare
După cei ascunşi sub crini roditori

Pe raza vie a dimineţii

Apare în lume un suflet nou
Ce trebuie să-ndure greul vieţii
Rămânând orfan şi acelaşi eu

Trup pribeag în primăvară

Te-ai născut în zi de mai
Într-o căsuţă de ţară
Hrănindu-ţi viaţa cu mălai

Sfântul Constantin cel Mare

Este sfântul ce-l cinstesc
El îmi este ziua în care
M-am născut, aşa mă numesc
La trei ani de vârstă în viaţă
Un scump frate m-a lăsat,
Pierind ca roua de dimineaţă
Din rândul flăcăilor din sat

Amar am plâns şi am bocit

Ia porniţi, bunici si fraţi
Că aşa i-a fost rânduit
Şi lui şi noua celorlalţi

Peste faţa tristă oameni

Se întindea marama neagra
Suferinţa grea a boalei
A săpat-o viaţa întreagă

La doi ani şi jumătate

182
Firul vieţii i se scurtă
Murind a lăsat pe toate
Mergând la odrasla-i scumpă

Peste fata-i îngălbenită

Am vărsat şiroi de lacrimi
Nu vreau că să-mi mai zică
Dormi in pace puiu mamei.

Sfârşit

Doamne, Tu când ai conceput

Fiinţa omenească din veşnicie,
I-ai dăruit viaţa scurtă pe pământ
Şi ceasul morţii să nu se ştie
Ca un trăsnet în timp senin
Soseşte neaşteptata moarte
De cei dragi ne despărţim
Rămân în lume de noi uitate
De muncim cu hărnicie
In tron nu intră prea mult
Sufletul merge spre veşnicie
Iar trupul intră în pământ
Nopţi si zile însorite
Muncim crezând că vom dăinui,
Anii trec pe nesimţite
Şi nu gândim ca vom muri
Câteva clipe de jale
În momentul despărţirii
Lumea merge pe a ei cale
Că aşa sunt legile firii
Mulţi te însoţesc la mormânt
Soţ, şotie, fraţi, surori, fii si nepoţi
Eşti acoperit cu pământ
Şi eşti uitat cu timpul de toţi
La cap o cruce de piatră
Pe ea vreo fotografie
De ochii lumii câteodată
Ţi-i se aprinde vreo făclie
Viaţa, viaţa înşelătoare
183
Multe promisiuni aduce
Ca o zi cu vânt şi soare
Ca o brumă peste lunci
Într-o zi pe neştiute
Scânteia divină din noi s-a stins
Trupul merge între morminte
Iar sufletul spre paradis
E scris în cartea sfânta şi aceasta este o realitate
Tot ce se naşte pe pământ care merge în eternitate
Fiindcă până în prezent tot ce are viaţă pe pământ
Fără moarte, fără sfârşit nu s-a conceput
Cu mâinile încrucişate la piept
Ne plecam în fără lui Dumnezeu
Şi mărturisim un lucru drept:
Moartea e secretul său
Trupul merge în mormânt
Iar sufletul spre cer străbate
Toţi supuşi aceluiaşi legământ
Viaţă fără moarte nu se poate

O INSERARE IN BRADET

Prin poieniţele din Brădet

Se zburdă mieluşeii
Turtureaua cânta-n făget
Spunându-si numele

Acolo jos la luncă-n vale

Se scobor turme de oi
Spre Brădeţel pe cărare
Tata mâna un car cu boi

Mâna că noaptea-l ajunge

Pe cărare înspre sat
Soarele mereu se duce
Găsind cerul înroşcat

Dinspre Mătăsari apare

Luna roşie ca focul
Luminând satul în vale
184
 În care s-a liniştit totul

În Dumbravă se aude
Un ciuhurez cântând
Din alt deal, altul răspunde
De prin fragii rupţi de vânt

În sat doar câinii mai latră

Lămpile pe rând s-au stins
Lumea pare a fi moartă
Totul pare un paradis

Timpul ce ca un fulger a trecut

Cu veseliile şi durerile din sat
Nu m-a făcut ca să nu uit
Pe voi ce cred că m-aţi uitat

110 ani de învăţământ la Mătăsari

În organizarea Colegiului Naţional Mătăsari şi a Fundaţiei Culturale

şi Revistei «Murmurul Jilţului», ieri au început manifestările prilejuite de
sărbătoarea a 110 ani de învăţământ în comuna Mătăsari, «Zilele Liceului», care
vor culmina cu «Sărbătoarea fiilor Jilţului». Vom reveni cu amănunte privind
programul manifestărilor ce vor avea loc timp de aproape trei săptămâni.
G.3734 / 2.10.2003 M.Berechete

Dialog între generaţii – întâlnire cu foşti elevi ai C.N.T.Mătăsari

Stimat auditoriu,

Mă simt privilegiat că mă aflu, aici, în faţa dumneavoastră şi am astfel ocazia

să vă vorbesc câteva minute. Poate că vă întrebaţi ce caut eu aici şi ce pot eu să
vă spun. În primul rând, vreau să vă spun că aşa cum sunteţi voi astăzi am fost şi
eu elev al acestei şcoli care însă pe atunci se numea altfel şi era altfel. Însă aici
am învăţat ani buni, aici m-am format ca personalitate, aici am învăţat să fiu cel
care sunt şi mă vedeţi astăzi. Vreau să aduc, de aceea, pe această cale un omagiu
profesorilor mei care acum printr-o fericită, să-i zicem, întâmplare a sorţii, îmi
sunt colegi. Vă mulţumesc domnilor profesori pentru că aţi fost înţelegători cu
mine, vă mulţumesc pentru că m-aţi învăţat carte. Vă mărturisesc sincer că în
anul întâi de liceu am vrut să plec în altă parte. Îi mulţumesc acum lui Dumnezeu
185
că a făcut să rămân aici în continuare pentru că poate că în altă parte aş fi fost
altfel, însă sunt mulţumit de ceea ce sunt acum pentru că fericire nu este atunci
când ai mai mult, ci când te mulţumeşti cu ce ai şi cu cine eşti.
Poate că voi nu conştientizaţi în momentul de faţă, însă aveţi aici tot ce-şi
poate dori mai bun un elev. Profesori extraordinari, săli de curs cum rar mai sunt
prin şcolile ţării, dotarea pe care o aveţi şi vedeţi acest lucru. Tot ce se face aici,
în această şcoală, aceste activităţi şi multe altele, se fac pentru voi. Peste ani veţi
mulţumi, aşa cum o fac şi eu astăzi, profesorilor voştri şi veţi fi mândri că aţi
absolvit un liceu şi nu orice liceu, ci “Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari”.
Pentru mine, faptul că predau astăzi în şcoala în care am învăţat ani de-a
rândul, este mai mult o provocare cu mine însumi, dar şi ceva care mă obligă. Mă
obligă din două motive: unul că trebuie să vă învăţ pe voi carte, să fiţi oameni
aşa cum trebuie să fiţi, şi altul, că trebuie să fiu la înălţimea aşteptărilor şi să
demonstrez profesorilor mei că nu şi-au pierdut timpul cu mine.
Aş avea multe să vă spun despre cum am fost eu elev şi cum am ajuns astăzi,
multe amintiri frumoase trăite cu profesorii mei, însă mi-este teamă ca vorbele
mele să nu pară lipsite de sens şi de aceea vreau să las timpul să demonstreze că
tot ceea ce fac eu astăzi aici, în această şcoală, este pentru a vă demonstra vouă,
dragilor mei profesori, că v-aţi atins menirea de dascăli din plin, că meseria pe
care aţi ales-o vă înnobilează pentru că dumneavoastră iată, făuriţi caractere. Şi
cel puţin noi, cei care suntem aici, în faţa dumneavoastră şi mai sunt mulţi, mulţi
alţii, suntem dovada vie a acestui lucru.
Intenţionat nu am spus nici un nume al profesorilor mei. Toţi au fost adevărate
modele de comportament pentru mine. Însă, n-aş putea să închei fără a sublinia
meritul celui care şi-a adus cel mai mult contribuţia la formarea mea ca OM:
“profesorul meu de limba şi literatura română” pe care l-am iubit şi respectat şi
atunci şi acum, pentru ceea ce face şi pentru ceea ce este.
Îi mulţumesc şi pe această cale şi vă mulţumesc şi vouă pentru îngăduinţa de
a-mi asculta vorbele poate lipsite de sens.
Vă mulţumesc!
Prof. Alin Dobromirescu

Întâlnire cu foşti elevi ai Colegiului

Stimaţi invitaţi,

Îmi permit să încep scurta mea intervenţie cu versurile celui mai mare
dintre poeţi: “Când amintirile-n trecut/Încearcă să mă cheme/Pe drumul lung şi
cunoscut/Mai trec din vreme în vreme”.
De ce? Fiindcă eu n-am încetat niciodată să trec (atunci când situaţia
mi-a permis) pe la şcoala unde am studiat 4 ani consecutivi, unde practic mi-am
petrecut adolescenţa. Am purtat şi voi purta mereu în suflet acest loc, fiindcă aici
186
am început să-mi pun marile întrebări care au frământat dintotdeauna umanitatea:
“Cine sunt?” “Încotro mă îndrept?” “Care e sensul vieţii mele?” “Voi fi eu un om
capabil?”
În inima mea de copil strânsesem multe incertitudini, multe temeri.
Nesiguranţa şi complexul inferiorităţii mă făcuseră sclava lor. Mi-a trebuit mult
timp până să încep a scăpa de aceste neajunsuri (“bile negre”) în cizelarea unui
caracter. Iar primul om care m-a ajutat să văd lucrurile într-o lumină mai optimistă
a fost domnul profesor Dumitru Dădălău (profesorul meu de limba română) –
d-l director de acum. Datorită faptului că-mi acorda importanţă punându-mă să
îndeplinesc diverse sarcini la revista şcolii, că-mi aprecia creaţiile mele lirice
(chiar dacă nu erau atât de strălucite), că-mi dezvăluia secretul studiului individual
ş.a. am început puţin câte puţin să prind curaj, să am încredere în forţele proprii.
Chiar dacă am simţit pe pielea mea duritatea vorbelor d-lui profesor atunci când
lucrurile nu erau îndeplinite întocmai, totuşi aceste vorbe nu mă determinau decât
să-mi mustrez propria-mi conştiinţă şi să devin mai ambiţioasă.
Pot să spun cu mâna pe inimă că am primit o educaţie foarte bună în
această şcoală, că am avut nişte dascăli model la cea mai mare parte dintre
discipline, adevărate modele de urmat.
De exemplu, îmi amintesc că orele de franceză ale doamnei profesoare
Luminiţa Dădălău aş fi vrut să nu se mai termine. De fiecare dată rămâneam
impresionată de tactul didactic, de cultura impresionantă şi maniera de a explica,
încât şi cele mai dificile noţiuni ni le însuşeam foarte uşor. Bineânţeles că la
această părere generală contribuia, pesemne, şi afinitatea mea pentru franceză.
La fel de mult mă impresionau orele doamnei Zizi Ceauşescu, doamnei
Elisabeta Nişulescu, domnului Toma Cornel (vorbesc numai despre profesorii pe
care i-am avut eu).
Azi sunt mândră să văd ce şi cum a ajuns liceul în care am învăţat, sub
ocârmuirea aceluiaşi om ce l-am stimat şi-l voi stima întotdeauna, omul, care
pentru mine a însemnat mai mult decât propriul meu părinte, din punct de vedere
moral.
Şi chiar dacă sunt numai la început de drum, nu pot să nu recunosc că
atunci când mă întreabă cineva “unde lucrezi”? vocea-mi vibrează de mândrie
când spun: “La Mătăsari, la Colegiu!”

Profesor: Dima Elena

Stimaţi colegi, dragi elevi

Am fost încântat să aflu că fac parte din cei invitaţi să participe la acest dialog
între generaţii.O să vă spun despre perioada, din viaţa mea, care am petrecut-o ca
elev al Liceului Industrial Minier Mătăsari, cum se numea pe atunci.
187
 Revoluţia din decembrie 1989, pentru mine, reprezintă şi începutul
liceului ,deoarece eram boboc pe atunci ,moment ce m-a influenţat mult .
Anii de liceu au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea, unde am întâlnit
dascăli deosebiţi, care m-au coordonat şi mi-au dat un ţel în viaţă, un diriginte
care a fost întotdeauna alături de noi şi care ne-a sfătuit şi ajutat de multe ori, cu
toate că nu am observat acest lucru. Pentru mine a fost mai mult decât un părinte.
Aceşti profesori cu care mă mândresc, se numără printre cei din elita Gorjului şi
printre cei care au pus bazele învăţământului în Mătăsari.
Cu toate că am avut o înclinaţie spre ştiinţele exacte,după absolvirea
liceului, în anul 1993, m-am înscris la facultatea de drept din Bucureşti, pe care
am absolvit-o în anul 1998.
Pe parcursul facultăţii, cu toate că distanţa dintre localităţile Bucureşti
şi Mătăsari este considerabilă, nu am întrerupt legătura cu liceul meu venind de
câteva ori în vizită şi chiar publicând la revista acestuia: “ Murmurul Jilţului”.
Când domnul director Dumitru Dădălău mi-a propus să practic meseria de
dascăl în acest liceu am fost emoţionat dar, şi încântat în acelaşi timp, cu gândul
că voi fi la catedră locul pe care-l admiram foarte mult în şcoală, fiind elev, şi la
care râvneam, şi acest lucru se întâmpla chiar în liceul pe care l-am absolvit.
Bucuria reîntoarcerii, cu toate că în altă postură, a fost mare, dar şi mai mare
este bucuria de a fi coleg cu foştii mei profesori. Ajungând în liceu, făcând parte
din colectivul de cadre didactice al Colegiului Tehnic Mătăsari, am observat
că din perioada mea de liceu şi până astăzi liceul nostru “a suferit” o serie de
modificări în bine printre care amintesc: o dotare materială mai bună, o schimbare
a mobilierului şi modernizarea tuturor sălilor de clasă etc, oferind elevilor de
astăzi şi de mâine, condiţii mai bune de studiu.
Pe viitor aş dori ca liceul nostru să ajungă la un nivel superior celui de
astăzi.
Prof. Dobreci Daniel

Întâlnire cu foşti elevi ai C.N.T. Mătăsari

Mă numesc Purdescu Claudiu-Mihail şi sunt un fiu al Jilţulu, născut

în Mătăsari. Am urmat cursurile şcolii cu clasele I-VIII, Brădet, unde am
benificiat de o educaţie care m-a ajutat foarte mult în evoluţia mea de mai
târziu. În anul 1999 am fost admis pe locurile bugetare la Facultatea de
Istorie, Filosofie, Geografie şi Ştiinţe Politice din Craiova, specializarea
Istorie. În anul III de facultate am funcţionat ca profesor suplinitor în
cadrul Colegiului din Mătăsari cu o jumătate de normă, unde am primit
sprijinul necesar pentru formarea mea ca un cadru didactic de nădejde şi
viitor al acestei instituţii, un rol important avându-l şefa comisiei “Om şi
188
Societate”, doamna profesoară Ceauşescu Zizi. În anul 2003, am absolvit
cursurile Facultăţii de Istorie din Craiova cu nota 9, iar în urma concursului
de titularizare din luna iulie 2003, am fost repartizat în etapa a II-a în cadrul
C.N.T. Mătăsari. M-am bucurat foarte mult că voi lucra cu oameni pe care îi
cunosc şi cu care am colaborat foarte strâns şi că voi contribui la dezvoltarea
procesului instructiv-educativ în cadrul instituţiei şi la formarea unor elevi
cu importante cunoştinţe de istorie a românilor şi de ce nu, cu o serie de
procese de istorie europeană, în condiţiile în care România se îndreaptă spre
structurile Uniunii Europene, iar elevii fac parte din importantul binom
educaţional.
Profesor: Purdescu Claudiu

Comoara din Bolboşi

În nici un caz nu m­-am gândit la o comoara materială , când am început să scriu

aceste rânduri, ci mai degrabă la una spirituală „comori” ale neamului românesc
ce se pierd în negura vremurilor.
Cum ,odinioară , străbăteam drumurile Gorjului ,încântat de măreţia fiecărui
loc ,am refăcut ,de această dată ,un drum mioritic ,într-o alternanţă deal-vale
,coborând pantele domoale ale Igirosului şi Ohabei ,străbătând „valea „ Conacelor
,până la o casă ţărănească ,mai la vale de Ivaşcu ,unde ,surprins de acurateţea
sufletului oamenilor de aici ,”comoara „pe care am căutat-o îndelung şi cu o
perseverenţă de necrezut .este „un pui de om „,cu o privire enigmatică ,în sus
,spre stelele pe unde eu o căutam ,în constelaţiile Orion sau Andromeda ,în
Ursa Mare sau Ursa Mică ,în Lebăda sau poate în Lira ,ori în jos ,spre negura
adâncurilor ,spre pământul cufundat „într-o mare de întuneric „.Şi norocul
mi-a surâs ,descoperind un suflet minunat ,un noian de sinceritate şi nobleţe ,de
frumuseţe morală ,cum rar mi-a fost dat să întâlnesc .Este un „bobocel în floare
„,un „lăstărel de primăvară „din care se ridică parfumul persistent al judecăţilor
sale de valoare ,al dragostei pentru esteticul din cele şapte arte .
Poartă un nume simplu Elena –Constantina Ghiţan .În zbaterile sale
sufleteşti ,tânăra poetă „rătăceşte „ prin noapte –„numai noapte ,nedeşluşite
şoapte ,iluzii,drumuri de lapte ,,Patima dulce „îi luminează drumurile ei ascunse
…Cu credinţa că ziarul nostru de suflet Gorjanul –va acorda atenţie unora din
creaţiile tinerei poete, îi dorim să ajungă „cât mai sus „ dincolo de stele, mesager
al locurilor gorjene , al neasemuitelor valori plecate de aici spre eternitate.

Profesor Gheorghe Lungan

189
Rătăcire
Rebelă minte
Făr’de lumină stea
Rebel şi gândul
Searbăd cuvântul.

Beznă şi angoasă
Visuri pe masă
Noapte de cărbune
Cu iele nebune.

Candelă aprinsă
În inimă ninsă
Bezmetică luce
Patimă dulce.

Numai noapte
Noapte…numai noapte
Nedesluşite, nedesluşite
Şoapte,
Iluzii,drumuri de lapte…
Numai noapte!

Răni adânci şi poate

O luntră vagă lângă râu,
Fluide scăpate din frâu…
Numai noapte!

Gânduri,fructe necoapte,
Atâtea lacrimi vărsate
Pentru crezuri deşarte…
În mine-i …numai noapte!

Crini fără petale

De-atâta dragoste ce-ţi port

Îmi mor iubirile în suflet
De-atâta dragoste ce-ţi port
Îţi dăruiesc în şoaptă lacrimi.

190
 De atâta dragoste ce-ţi port
îmi mor cuvintele pe buze …
de-atâta dragoste ce-ţi port
îţi dăruiesc plângândele-mi tăceri.

De-atâta dragoste ce-ţi port

Îmi mor atâtea-mbrăţişări…
De –atâta dragoste ce-ţi port
Îţi dăruiesc crini fără petale.

Gorjeanul 3758 05 -11-2003

Concluzii desprinse în urma activităţii de formare continuă în cadrul
Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari

În perioada 3-7 noiembrie 2003, toţi învăţătorii şi educatoarele din cadrul

Colegiului Tehnologic Mătăsari precum şi de la şcolile din Brădet, Brădeţel, Croici,
Runcurel au fost repartizaţi să asiste la Clasele V-VIII după cum urmează:
- VA-înv. Popescu Maria; VB- ed. Groşanu Lucia; VC-înv. Niţu
Lizica; VIA-ed. Cornescu Alina şi înv. Soichescu Irina; VIB-ed.Peptan
Mirela şi înv. Udrişte Maria; VIC-ed. Purece Simona şi înv. Bobocu Marcela;
VID- înv. Bălescu Claudia; VIIA- ed. Ciobotea Emilia şi înv. Filip Ilie; VIIB-înv.
Stăniloiu Elida; VIIC-ed. Dădălău Maria şi înv. Săceanu Otilia; VIID- înv. Bobei
Polina; VIIIA-înv. Dădălău Ileana; VIIIB-înv. Ciobanu Ioana şi înv. Popescu
Cecilia;VIIIC- înv. Ciobanu Dorel; VIIID-ed. Ciortan Gabriela şi înv. Mutu Irina,
pentru a observa nivelul de pregătire şi comportamentul elevilor cărora le-am
fost învăţători în clasele primare şi să participe la un real schimb de experienţă cu
profesorii cărora le-am dat spre formare, pe tinerii învăţăcei.
Se ştie că educatorul îi conduce pe elevi de la copilărie la viaţa adultă
respectând individualitatea copilului, dezvoltarea şi armonizarea sa intelectuală,
morală şi socială.
Depinde de tactul educatorului şi priceperea lui de a-i ajuta să simtă
adânc, să gândească limpede, să-şi oţelească voinţa de a acţiona, să-şi creeze o
ierarhie de valori pentru a deveni stăpâni pe actele lor, respectându-se pe sine şi
respectându-i pe ceilalţi.
Tocmai de aceea, activitatea desfăşurată a constituit un schimb de
experienţă util şi interesant în vederea cunoaşterii şi aprecierii nivelului de
cunoştinţe dobândit de elevi în clasele gimnaziale şi, mai ales, în ce măsură sunt
valorificate aceste cunoştinţe.
În acest sens, doamna înv. Dădălău Ileana evidenţiază orele susţinute la
191
clasa a VIII-a A de domnul profesor Mărtoiu Mihail, la care elevii clasei au fost
deosebit de atenţi şi activi pe parcursul tuturor orelor susţinute la această disciplină,
la care şi cei mai slabi elevi sunt capabili să definească noţiuni matematice şi să
rezolve parţial exerciţiile propuse spre rezolvare întregii clase. De aici reiese nu
numai interesul elevilor pentru acest obiect, dar şi măiestria domnului profesor de
a-i face pe elevi interesaţi de matematică. Calitatea orelor desfăşurate de domnul
profesor Mărtoiu Mihail este remarcată şi de domnul învăţător Ciobanu Dorel
care observă acelaşi interes al elevilor pentru obiectul matematică apreciind că
“lecţia are densitate şi este plăcută elevilor”.
Asistarea elevilor la cursuri, oră de oră, timp de o săptămână, ne-a
oferit ocazia de a constata regresul sau evoluţia unor elevi pentru că, este foarte
important cum porneşte elevul din clasele primare. Am constat că elevii premianţi
în clasele I-IV au devenit responsabili, în timp ce elevii de un nivel mediu sau
slab la învăţătură au continuat să scadă devenind din ce în ce mai dezinteresaţi
de procesul de învăţare, fapt remarcat de domnii învăţători care au asistat la clase
precum: VB, VIA, VID, VIID,VIIID.
În fiecare clasă s-au evidenţiat câţiva care, pregătindu-şi lecţiile cu
consecvenţă, zi de zi, şi-au câştigat încrederea în propriile forţe, în potenţialul
lor şi, totodată, admiraţia şi respectul colegilor. Aceşti elevi i-am putut observa
participând la toate disciplinele, cu interes şi plăcere, în timp ce colegii lor, lipsiţi
de ambiţie, preferă să fie în clase, dar să nu-şi facă simţită prezenţa decât rareori,
după cum afirmă şi doamna înv. Udrişte Maria.
Într- adevăr, se observă o frecvenţă la cursuri foarte bună din partea elevilor.
Se înregistrează un număr mic de elevi absenţi la clasă (1-2 elevi), iar ţinuta
vestimentară a elevilor este exemplară. Lasă, însă, de dorit în ceea ce priveşte
învăţătura. Elevii vin cu temele incomplete sau nescrise, încercând să găsească
tot felul de pretexte; alţii nici nu încearcă să justifice neefectuarea temelor. În
timp ce unii elevi sunt antrenaţi în procesul instructiv-educativ, manifestându-şi
dorinţa de a răspunde la oră, alţii privesc cu indiferenţă ora de curs, aşteptând
sfârşitul lecţiei. Sunt elevi care nu-şi manifestă dorinţa de a răspunde chiar dacă
şi-au însuşit lecţia, dar dacă sunt solicitaţi de profesor dau răspunsuri corecte,
uneori incomplete.
Este plăcut să vezi că întotdeauna completările la răspunsuri vin din
partea elevilor, chiar dacă este vorba mereu, despre aceeiaşi elevi. Acest fapt
demonstrează că elevii premianţi învaţă în profunzime lecţiile, zi de zi, dorindu-
şi să câştige încrederea profesorilor.
Cadrele didactice au experienţă la catedră şi cu dragoste faţă de meseria
aleasă ştiu să-i facă pe majoritatea elevilor interesaţi de obiectele predate.
Profesori precum: Dădălău Floarea, Dădălău Luminiţa, Ceauşescu Zizi, Lungan
Gheorghe, constituie modele atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice
tinere, începătoare care au o experienţă mai mică în învăţământ, dar care sunt
192
dornice de a obţine rezultate remarcabile în activitatea pe care o desfăşoară.
Liniştea pe care o păstrează elevii în timpul orelor susţinute de profesorii
mai sus menţionaţi, dorinţa pe care o manifestă în a valorifica informaţiile
asimilate în orele anterioare, atenţia şi interesul pe care le afişează la desfăşurarea
lecţiilor ce le aduc informaţii noi, necunoscute până atunci, sunt o dovadă clară
de profund respect faţă de omul care se află în faţa lor, la catedră.
Aşadar, se constată o mai bună participare a elevilor clasei la orele: limba
română,matematică, istorie, geografie-discipline de referinţă la clasele V-VIII. Pe
parcursul orelor de curs, elevii dovedesc că şi-au însuşit şi utilizează în exprimarea
lor, terminologia specifică disciplinelor menţionate.
În ora de limba română, elevii sunt dornici să definescă noţiunile precizate,
să răspundă la întrebări, să realizeze analize gramaticale arătând că stăpânesc
acest obiect.
Matematica presupune multă muncă atât în clasă, cât şi acasă. De aceea,
numărul de exerciţii ce trebuie efectuate acasă este lăsat la alegerea fiecărui elev.
Se urmăreşte prin această metodă atât dezvoltarea spiritului de independenţă,
imaginaţia, capacitatea de investigare, dar totodată este testat şi interesul elevilor
pentru disciplina matematică- în particular, cât şi pentru învăţătură- în general.
O altă oră care trezeşte interesul elevilor este ora de dirigenţie. Fiecare
elev are caietul său în care sunt notate temele ce vor fi dezbătute în anul şcolar în
curs. Astfel, ei îşi pot pregăti din timp ora de dirigenţie (păreri, opinii referitoare
la tema respectivă). Temele dezbătute în cadrul orelor de dirigenţie precum:
“Frumosul în viaţa mea” (VB), “Sănătatea şi frumuseţea” (VI B), “Talentele,
calităţile şi defectele mele ” (VII B) sunt teme despre care le face plăcere elevilor
să discute, îi interesează şi totodată, îi pregăteşte pentru viaţă.
În general, elevii sunt atraşi de nou şi de concret. Aşa se explică şi faptul
că la orele de educaţie tehnologică, fizică sau chimie şi-au asimilat cunoştinţele
teoretice, în special la orele în care proprietăţile fizice şi chimice ale unor substanţe
le-au putut descoperi în urma unor experienţe realizate în laborator. Acestea, le
vor rămâne, cu siguranţă, întipărite în memorie toată viaţa. Dar, dacă noţiunile
teoretice le însuşesc mai uşor, întâmpină dificultăţi la rezolvarea problemelor,
care necesită mult exerciţiu acasă. Şi din nou, e regretabil faptul că, unii elevi nu
lucrează mai mult şi în timpul liber.
Chiar şi profesorii clasei sunt uimiţi şi dezamăgiţi când observă că elevii
care se numără printre cei buni, învaţă până obţin o notă mare, iar apoi le oferă
surpriza de a constata că se pregătesc cu superficialitate pentru ora următoare.
Trist este şi faptul că sunt elevi în clasele terminale ( a VIII-a) care ştiu
că vor susţine examene la anumite discipline şi totuşi le tratează cu indiferenţă,
cu dezinteres şi delăsare. Acest fapt este menţionat de domnii învăţători care au
asistat la clasele a VIII-a: Ciobanu Ioana, Popescu Cecilia şi Mutu Irina.
Elevii care se pregăteau zi de zi, erau ambiţioşi, conştiincioşi, într-o
193
permanentă concurenţă cu colegii lor pentru a obţine rezultate cât mai bune, se
mulţumesc acum cu note de trecere. Dar, timpul nu este trecut şi, sperăm că elevii
îşi vor da seama de importanţa examenului de capacitate şi, prin pregătirile făcute
de domnii profesori, vor reuşi să-şi asimileze cunoştinţele necesare promovării
acestui examen.
Considerăm că această activitate a fost benefică pentru elevi căci, prin
prezenţa noastră alături de ei le-am demonstrat că nu ne este indiferentă atitudinea
lor faţă de învăţătură, că trebuie să se mobilizeze pentru a înregistra rezultate cât
mai bune şi nu să cadă într-o pasivitate totală faţă de şcoală, de învăţătură şi faţă
de dascălii care au menirea de a-i forma ca oameni cu putere de decizie, oameni
cu idei proprii, oameni în adevăratul sens al cuvântului.
Totodată, asistarea la clasă a oferit ocazia atât cadrelor tinere, cât şi celor
cu experienţă de a învăţa multe lucruri utile şi din lecţiile foarte bune la care s-a
asistat, dar şi din cele mai puţin reuşite.
Indiscutabil, succesul şcolar depinde în mare măsură de capacitatea
dascălului de a crea o atmosferă propice procesului de învăţământ, de calitatea
activităţii desfăşurate în clasă, întrucât dascălul este mijlocitorul dintre elevi
şi lumea înconjurătoare, deschide posibilităţile de dobândire a unei experienţe
proprii, sprijinindu-i în ordonarea şi sistematizarea cunoştinţelor.

Înv. Stăniloiu Elida

„Ce vor fetele de la XI …A ?!”

Copilărie-adolescenţă… 17-18 ani… iubire, dorinţă, optimism, speranţă şi

astfel enumeraţia poate continua la infinit! E greu să poţi să spui concret, de
fapt, ce eşti, cine eşti; să încerci să-ţi faci un portret moral, să te defineşti. Acum
se dă o luptă în noi, unde cele două forţe (malefice şi benefice-ar trebui să fie) nu
se cunosc… dar se ştie că există un conflict. Poate că încercăm să ne identificăm
una cu cealaltă, să ne găsim tizul, să ne facem înţelese, apreciate, respectate, dar
nu ştim cum.
Un început, aici, ar trebui să existe : suntem la începutul unui drum anevoios,
plin de primejdii, unde şacalii sunt în umbra ce se mişcă odată cu noi. Suflete
tinere şi zburdalnice, înfloritoare şi pure, unse cu parfumul florilor de primăvară
bântuie inimile celor ce le sunt în preajmă şi continuă să exploreze necunoscutul,
lumea dură ce nu ne asigură nici măcar dreptul la speranţă. „O viaţă nu este
nimic, dar nimic nu face cât o viaţă”- este una din devizele secolului XXI. Acum
totul pare neînsemnat, nul chiar, dar dacă încerci să opreşti timpul nemilos ce se
scurge prin sita vieţii şi analizezi, chiar şi prima rază de soare care-şi vesteşte
dimineaţa, realizezi cât de important este, de fapt, acel „nimic” neînsemnat de
odinioară.
194
 Acum „maşina ucigătoare ” a omului este viteza. Toate acţiunile întreprinse
de noi cad în patima vitezei fiind lipsite de devotament, dorinţă şi încrederea că
poate fi mai bine.
Te mulţumeşti cu puţin dar, totuşi, vrei mai mult!
Totul este un nonsens!
Cred că, acum, pentru cei ce au trecut prin viaţă şi i-au simţit adevăratul
gust lăsându-se purtaţi de beţia ei efemeră, toată înşiruirea aceasta de litere pe
o coală albă este nelalocul ei, tardivă, seacă, lipsită de orice înţeles, poate că
aici există – adevărul! Ce ar trebui înşiruit pe aceste coli să fie pe placul tuturor
generaţiilor şi să-i mulţumească, mai ales, pe adolescenţi? Dezvăluirea dorinţelor
unor adolescente: visele şi speranţele lor umile, pot cântări pe lângă ale celor din
jur?
Respectul! Dorim să fim respectate ca fete şi la rândul nostru să respectăm…
dar este unul din multele lucruri care sunt uitate undeva în adâncimea ungherelor
raţiunii, prăfuit ca o carte bună într-o bibliotecă nouă!
Cultura generală, bunul simţ, sunt acum pur şi simplu doar nişte noţiuni, nişte
aspiraţii, idealuri de atins… dar totuşi imposibile. Baza unei cariere , unei vieţi,
piatra lor de temelie nu mai este acum gândirea, cultura, meditaţia profundă,
dragostea, realismul, ci BANI.! Şi acum cred că am atins o latură destul de
sensibilă a societăţii actuale! Tot ceea ce noi vrem să întreprindem, realizările
pe plan profesional, familial, intelectual se leagă strict de această problemă
stringentă.
Acum, la vârsta de 17 ani, ar trebui să „ne trezim la realitate”, să lăsăm visarea
undeva în urmă - generaţiilor următoare, şi să achiesăm la acest conglomerat de
informaţii, date, lucruri, suflete care constituite realul. Să învăţăm să ne dorim
ca ţelul nostru în viaţă să se ridice la cele mai înalte standarde. Cât de mare
este această dorinţă a noastră? Ea va fi pusă în lumina reflectoarelor atunci când
acestea-şi vor lăsa să cadă undele asupra noastră, când noi vom fi puse în faţa
unui fapt împlinit gata să ni-l însuşim? Sau când va trebui să împlinim şi după
aceea să ne însuşim dreptul de autor­?
Noi vrem mult, dar nu oferim nimic în schimb! Noi vrem profesori la clasă şi să
se vadă performanţa - dar noi nu ne dăm silinţa să vedem într-adevăr dacă putem
fi performanţi. Fiecare lucru ce apare este nou şi pare a avea ceva „suspect”. Îl
catalogăm drept „trebuia ceva mai bun, noi merităm ceva mai bun”! adevărata
noastră valoare se vede din ceea ce noi scoatem „pe piaţă”, produsul finit ce ne
defineşte şi care trebuie să fie de cea mai bună calitate… dar dacă rezultatul este
altul, vina nu ne-o asumăm ci spunem că „piaţa” nu a fost bună.
În societatea de astăzi îţi faci singur regulile jocului, căci este democraţie, dar
trebuie să coincidă cu cele venite „de sus”.
Poate că noi cerem mult dacă dorim dreptul la o viaţă normală. Liniştită,
dacă vrem să avem în faţă un viitor… dar nu unul vid, nu un cerc vicios, bazat pe
195
calomnie, şantaj, ci dreptate, unitate şi, nu în ultimul rând, dragoste.
Da, noi vrem să fim iubite, apreciate, alintate, răsfăţate cu o floare, un zâmbet,
un compliment, să fim cucerite. Secolul vitezei a exclus etapele romantice din
viaţa noastră, realismul se grăbeşte să preia conducerea. O floare acum nu mai
valorează nimic, ci dimpotrivă – este o ruşine să dăruieşti o floare, chiar acea
persoană care o dăruieşte se simte lezată. Brutalitatea, insensibilitatea, au luat
locul celei mai frumoase perioade a tuturor timpurilor: a romantismului. Atunci
când inima îţi tresaltă de bucurie şi entuziasmul se cuibăreşte în sufletul tău toate
faptele urâte, lucrurile nedemne încerci să le îndrepţi şi să le găseşti partea bună,
fiind înduioşate de sentimentul nou ce-l întâlneşti acum, mult prea rar, căci nici
nu mai poţi avea simţămintele puternice de altădată.
Dorinţa de a ne afirma, de a ne face auzite, privite nu se mai manifestă în mod
civilizat ci prin ţipete, vulgaritate, snobism.
Noi am vrea să avem parte de un viitor strălucit plin de realizări, de fericire;
vrem să fim un exemplu pentru generaţiile următoare, un exemplu demn de urmat,
în ideea că dorinţele noastre nu sunt absurdităţi, ci lucruri cât se poate de reale
şi palpabile. Luptăm să învingem nedreptăţile, bolile, foametea şi să asigurăm
un viitor, un loc în societatea modernă, civilizată celor care ne urmează şi vor ca
viaţa lor să fie asemenea unui râu lin care-şi urcă cursul lui şi nu se abate formând
alte braţe, bălţi sau amăgind doar pământul, lăsând în urmă mlaştină.
Iubim cultura, adorăm contemplarea, dar vrem să putem să acumulăm cât mai
multe cunoştinţe, să furăm pe cât posibil din calităţile celor ce ne înconjoară şi
ne sunt dascăli, deschizători de drumuri şi de orizonturi şi să-i mulţumim cu
recunoştinţă, respectul, dragostea ce le-o purtăm adânc înrădăcinată în umilele
noastre suflete.
Ne vom aduce contribuţia în societatea actuală pentru a fi mai bine, pentru
a nu periclita sistemul bine pus la punct, după care funcţionează societatea, dar
vom încerca pe cât posibil să schimbăm pe ici, pe colo piesele noi care au luat
locul acelor care erau net superioare şi care asigurau acel ceva care-i lipseşte
acestei societăţi.
Boulean Alexandra,XI A.

Despre organizarea studiului individual

Îmi propun să dau îndrumări practice spre a uşura studiul individual al

elevilor. De asemenea şi cadrele didactice vor avea prilejul să reflecteze asupra
modului cum trebuie să ţină seama, în timpul predării, de dificultăţile întâmpinate
de şcolari în studiul lor individual şi în consecinţă să le faciliteze această muncă.
Indiferent cine ascultă citirea acestui referat, conţinutul lui prezintă concluzii
generale asupra modului în care trebuie organizată activitatea în cadrul studiului
196
individual, în aşa fel încât să se economisească un număr serios de ore ce se
irosesc din cauza nepriceperii noastre în acest domeniu.
Deşi s-a socotit că partea centrală a muncii independente intelectuale este
studiul individual cu cartea, am avut în vedere că marele număr al celor ce au
nevoie de îndrumări metodice în această direcţie sunt elevii.
Cum acestora le sunt necesare astfel de îndrumări, primul capitol îi va
învăţa ce sistem să utilizeze spre a consemna cu folos, în notiţele luate, esenţialul
din cele predate. Este vorba despre cum se pot lua notiţe bune, apoi despre
studiul individual cu cartea. Totul pentru a netezi calea frumoasă, dar anevoioasă
a muncii intelectuale. Operele oamenilor mari sunt rezultatul, nu numai al unei
munci uriaşe şi sistematizate, ci şi al folosirii raţionale a timpului.
Notiţele, acest diminutiv larg răspândit în cadrul elevilor unde este folopsit
în locul termenului mai propriu de note, adică însemnări, reprezintă un rezumat
extrem de concentrat dintr-o lecţie, conferinţă sau expunere oarecare. Notiţele
cuprind esenţialul, ideile principale, tezele şi concluziile, elemente indispensabile
pentru înţelegerea unei probleme sau pentru argumenterea ei. De aceea, notiţele
bune sunt atât de necesare în studiul individual.
Există însă la unii o înţelegere greşită a foloaselor unor notiţe bune. Aceştia
caută notiţele bune luate de la alţii pentru că le reduc durata studiului individual cu
un important număr de ore întrebuinţate pentru parcurgerea bibiliografiei. De fapt
, această uşurare este un caz tipic de înţelegere greşită, comodă, în detrimentul
studiului individual, a sarcinilor de studiu individual.
Bibliografia indicată de profesor trebuie întotdeauna citită, notiţele însă
ajută să ne orientăm mai sigur în lectura acestei bibliografii pe de o parte, iar
pe de alta, tocmai prin aceasta ne scuteşte de cântăriri şi dibuiri îndelungate, de
lecturi repetate ale bibliografiei specificate. Dar notiţele mai au şi alte avantaje,
cu nimic mai prejos celor amintite. Anume, prin luarea de notiţe se realizează
o interacţiune între cele două sisteme de asumalizare, ceea ce ajută mai bine la
întipărirea noilor cunoştinţe în memorie , la consolidarea lor.
De aceea, notiţele departe de a fi un obstacol în calea înţelegerii logice şi
a memorării sunt de fapt auxiliare preţioase ale studiului.
Mulţi elevi pretind că nu pot scrie repede, şi de aceea nu iau notiţe. Dar
adevărul este că nu în rapiditatea mecanică a executării literelor constă calitatea
notiţelor, nu volumul notiţelor dă chezăşia superiorităţii lor. De cele mai multe
ori este exact invers, din transcrierea cuvânt cu cuvânt - aproape - a celor expuse,
rezultă nişte notiţe în care esenţialul se îneacă în consideraţii secundare şi în care
adesea frazele nu au sfârşit şi nici înţeles de sine stătător, deşi cantitatea de cuvinte
conţinută este impresionantă. În această problemă măiestria profesorului are un
cuvânt decisiv de spus, oferind modele prin scheme, planşe, lucrări practice în
care esenţialul decontat de informaţia secundară stufoasă este aşezat în logica
internă a bazelor ştiinţei pe care o predă.
197
 Este drept că pentru a lua notiţe bune este nevoie de o anumită iuţeală la
scris şi că cine nu are deprinderea scrisului, nu va putea lua notiţe bune. Deci,
orice om care scrie, - în sensul că a ajuns la stadiul executării literelor în mod
reflex - care are în acest sens deprinderea scrisului, poate lua notiţe destul de
bune.
În nici un caz nu trebuie să pretindem profesorului ( aşa cum fac unii părinţi
) să vorbească rar, ca la o “dictare”, pentru că din punct de vedere pedagogic,
acest procedeu ar dăuna bunei desfăşurări a lecţiei, şi ar transforma elevul într-un
simplu înregistrator mecanic de date, pasive şi fără constituţii personale.
Consemnarea notiţelor se face, în acest caz, automat, mecanic, fără o
înţelegere logică a celor auzite. O asemenea însemnare nu mai are niciun scop
educativ, căci prin luarea de notiţe se urmăreşte: disciplinarea gândirii, dezvoltarea
puterii de judecată şi de discernământ - participarea, deci, activă şi creatoare la
lecţie.
Trebuie să avem în vedere şi unele considerente de organizare a muncii
precum pregătirea ustensilelor şi a caietului, dar în afară de acestea, e de la sine
înţeles că, conlucrarea simultană în timpul luării notiţelor a mai multor organe
de simţ ( auzul, văzul, etc. ) concentrarea atenţei provocată de interesul pe care
îl purtăm unui anumit subiect, pasiunea chiar, prinderea sensului celor spuse de
profesor etc. constituie o premiză psihologică solidă, pentru reuşita notiţelor.
Care este momentul potrivit pentru începerea luării notiţelor?
În primul rând nu trebuie să ne grăbim. Să nu începem să luăm notiţe
la primele cuvinte ale profesorului, pentru că de obicei în această primă parte a
expunerii se face o recapitulare a cunoştinţelor prezentate în lecţia precedentă,
e bine să luăm notiţe sumare pentru consemnarea unui tablou, care de multe ori
lipseşte din încheierea lecţiei precedente.
Pentru economie de timp, să nu ne pierdem vremea ştergând cu guma
greşelile, ci tăindu-le cu o singură linie. Ceea ce nu înţelegem bine ( nume proprii,
termeni, etc ) nu se scrie, lăsând loc liber ( puncte de suspensie ) de completat
ulterior. Exemplele, anecdotele, etc. cu care profesorul îşi ilustreză textul, nu se
notează în întregime, ci numai primele cuvinte, citatele la fel. În timpul luării
notiţelor nu se confruntă manualul. În micile pauze de câteva secunde putem
completa cuvintele pentru care am lăsat loc liber atunci când nu le-am înţeles. În
felul acesta vom realiza o economie de timp preţios.
Periodic, profesorul trebuie să ofere modele de notiţe pe care le
consemnează pe tablă. Acestea reţin esenţialul, elimină parantezele şi digresiunile
pe care de multe ori profesorul le face în transmiterea cunoştinţelor înecând astfel
datele principale şi structura frazei într-o topică bogată şi o luxuriantă verbală,
frumoase şi atractive pentru un iniţiat , dar derutante pentru un novice.
De aici se poate trage o importantă concluzie: luăm notiţe cu atât mai
bune cu cât cunoaştem mai bine domeniul din care se face expunerea.
198
 Vreau numai să atrag atenţia că, în baza celor de mai sus, este explicabil
de ce, de obicei, elevii sârguincioşi, care posedă cunoştinţele la zi, reuşesc să ia
notiţele mai bune decât cei care au mari lipsuri în această privinţă. Psihologic
vorbind, fondul perceptiv, bagajul anterior de cunoştiinţe - prizele de care se
prind şi pe care se grefează noile cunoştinţe - constituie o cheie a succesului în
luarea notiţelor.
Acest fond perceptiv dă o oarecare libertate de gândire chiar în timpul
notiţelor, în sensul că, de exemplu, elevul din clasele terminale de liceu - nu este
tot timpul cu atenţia robită de cuvintele profesorului, putând să închege fraze cu
structură şi terminologie proprie, de multe ori putând să anticipeze o concluzie.
Aceasta înseamnă că puterea de judecată a elevului sârguincios a fost folosită din
plin şi aceasta este şi unul din rosturile educativ - instructive ale notiţelor.
Tonul profesorului este un pretenţios ghid care semnalează pasajele mai
importante ale temei prezentate. Acolo unde este vorba de ceva însemnat, esenţial,
însuşi vorbitorul subliniază aceasta, printr-un ton mai apăsat.
Fie că va amplifica intensitatea vocii sale, fie că va rări ritmul expunerii,
fie că va lungi sau va silabisi cuvintele respective, profesorul va găsi un mijloc - ca
să ne atragă atenţia asupra însemnătăţii ideii expuse. O altă indicaţie o constituie
pauza pe care vorbitorul o face, ori înaintea unui capitol sau ideii importante sau
după acestea. Apoi ceva deosebit de important revine sistematic în cuprinsul unei
expuneri şi tocmai frecvenţa repetărilor unei idei ne arată că ele formează baza
argumentării şi deci trebuie neapărat reţinute.
Uneori profesorul atrage direct atenţia asupra a ceea ce este important în
cursul temei prezentate. În afară de aceste indicaţii, mai trebuie reţinut că în general
tezele, premisele, definiţiile şi concluziile unei lecţii nu trebuie să lipsească din
notiţele noastre. Acestea trebuie riguros consemnate prin completarea ulterioară
,comparându-le cu cele din manual.
Pentru a înlătura decalajul ce poate să apară în timpul luării notiţelor, fiind
depăşiţi de cursul ideilor, putem înlesni o frază întreagă numai cu un cuvânt mai
semnificativ din ea sau folosind prescurtările. Se poate câştiga timp - şi aceasta
contează enorm în luarea notiţelor - scriind cuvintele prescurtat, adică numai câteva
litere, numai o silabă, două din ele, iniţialele numelui sau un semn convenţional.
Să nu exagerăm însă împingând atât de departe sistemul prescurtărilor, încât la
citirea textului să nu mai înţelegem noi înşine ceea ce am vrut să scriem, nicicum
altcineva. Să folosim abrevierile treptat, pe rând şi să nu trecem la altele noi, până
ce nu suntem perfect stăpâni pe cele anterior învăţate.
Într-o frază, putem omite, din şirul cuvintelor, unele părţi secundare sau
chiar principale de propoziţii fără ca înţelesul ei să sufere. În vorbirea curentă,
cazurile acestea de lipsă a subiectului, predicatului, atributului etc. sunt frecvente.
De asemenea, adjectivele, adverbele şi alte părţi de vorbire cu funcţiuni sintactice
în general secundare se pot uşor lăsa deoparte, fără a prejudicia înţelesul textului
199
respectiv.
Un caiet de notiţe devine cu adevărat un caiet cu notiţe numai după ce ne
ocupăm de sistematizarea cuprinsului său. Această sistematizare se face în două
etape:
a) imediat după luarea notiţelor - cel mult a doua zi, dar de preferat
imediat după conferinţă sau lecţie. Acum putem completa spaţiile lăsate libere,
acum dăm frazelor un sfârşit acolo unde l-am abandonat, acum putem lua seama
la ortografie, etc...
Cu un creion colorat subliniem, apoi ce este cu deosebire important în
cuprinsul paginilor, iar la sfârşitul fiecărei lecţii ne putem alcătui o schemă
recapitulativă. Un astfel de caiet cu notiţe bine puse la punct se pretează apoi la
o altă sistematizare.
b) Când ajungem la sfârşitul caietului cu notiţe, rezervăm o filă pentru
“sumar”. În prealabil, numerotăm paginile de la prima până la ultima. Sintetizând,
putem spune că pentru cel ce ia noţite, cea mai importantă problemă este aceea
de a-şi crea o deprindere adecvată în acest scop, iar pentru profesor, de a uşura
realizarea acestei deprinderi în rândul ascultătorilor.
Elevii trebuie să înceapă formarea acestei deprinderi încă de foarte devreme,
chiar de pe băncile claselor V-VIII de când fondul perceptiv al elevului permite
acest lucru. A doua categorie, ştiind acestea, e datoare să dea elevilor prilejul de
a-şi forma deprinderea de a nota încă din perioada sus amintită.

Studiul individual cu cartea, ziarul şi revista

Munca cu cartea trebuie organizată. Fiecare citim, dar de la simpla lectură

distractivă a unui roman şi până la lectura în vederea unui studiu este o mare
deosebire. În general, în domeniul organizării studiului individual cu cartea,
fiecare procedează potrivit experienţei anterioare şi recomandărilor primite în
decurscul şcolarizării. De multe ori, efortul întrece cu mult rezultatele, de aceea
o metodă e neapărat necesară şi în această direcţie, aşa cum a fost necesară şi la
luarea notiţelor, căci 90 % din studiul individual se bazează pe lectură, pe munca
cu cartea. Se pierd ore preţioase pentru că nu avem sistem, nu ştim încă cum să
citim, cum să procedăm când avem de studiat.
Dacă acest prim pas - al lecturii - în studiul individual e făcut greşit,
consecinţele nu vor întârzia să se vadă, nu numai la examene, ci şi mai târziu în
viaţă.
În cele ce urmează, mă limitez la comunicarea procedeelor celor mai
nimerite pentru a ne însuşi tehnica lecturii , adică un minimum de cunoştinţe
pentru practica lecturii în condiţii mai fructuoase.
În privinţa poziţiei corpului, cel mai indicat este studiul la masa de lucru,
având cartea la circa 25-30 cm depărtare de ochi. În nici un caz nu se recomandă
200
lectura cu corpul la orizontal - adică culcat în pat - deoarece această poziţie este
nesănătoasă pentru globul ocular, slăbind vederea.
Cartea să se ţină la o depărtare constantă de ochi, iar lumina să cadă pe
pagini, de unde să fie reflectată pe retină. O literă mai mică cere o lumină mai
puternică şi uneori o reducere a distanţei obişnuite. În medie se pot citi 7-8 pagini
pe oră,în primă lectură. Cu cât repetăm lectura aceluiaşi text, cu atât acest număr
creşte. Durata lecturii este variabilă: potrivit interesului ce ne animă, puterii
noastre de concentrare ş.a. după fiecare oră de lectură e bine să facem o pauză
câteva minute să ne odihnim ochii. În timpul lecturii nu se mănâncă. Lectura
imediat după masă predispune la somn şi trebuie evitată. Pentru lectură trebuie să
alegem un loc retras, ferit de zgomot. Este poate banal să afirm aici că interesul,
dispoziţia facilitează randamentul lecturii.
Orice lectură în vederea studiului se face pe baza unei bibliografii (adică a
unei liste în care se trece titlul cărţii şi paginile unde se expune tema respectivă).
Întâi totalizăm numărul de pagini ce trebuie citite şi în funcţie de aceasta calculăm
numărul de ore necesar parcurgerii lor, pe care le repartizăm pe ore.
Revederea materiei pentru teze necesită, lectura unui anumit număr de
pagini din manualul respesctiv, plus alte cărţi sau culegeri.
Dar există cazuri când bibliografia trebuie să ne-o întocmim noi înşine.
Atunci prima fază este cea a informării bibliografice. Aceasta înseamnă să căutăm
peste tot unde am putea găsi un material care să trateze tema ce ne interesează. În
acest sens, fişierele bibliotecii ne sunt de mare folos. Lista bibliografică trebuie
să cuprindă: autorul, titlul cărţii, editura şi anul tipăririi, ediţia, localitatea.
Când ni se dă o bibliografie gata întocmită, se arată în mod obişnuit
care titluri sunt obligatorii şi care facultative. În general, ordinea de lectură este
pe probleme, de la cele generale, la cele speciale. Aceasta presupune oarecare
discernământ în lectură, ceea ce nu i se poate cere decât unui avansat. Pentru
începători ordinea este cea cronologic-evolutivă. Citim temele în ordinea strictă
a prezentării lor în manual.
Una din condiţiile esenţiale pentru reuşita lecturii este să avem bine
fixat scopul lecturii, ce anume urmărim să cunoaştem în paginile respective. O
altă regulă în lectură este să citim cu voinţa de a memora, de a reţine ceea ce
parcurgem. Acest efort de memorizare trebuie să se cunoască chiar de la titlul
lecţiei. Structura porneşte de la titlu şi merge până la ultimul cuvânt, nu vom
trece niciodată de prefaţă sau introducere, peste note, trimiteri, comentarii ş.a.
care au rostul lor bine definit şi care la prima vedere poate ne scapă. Lectura se
face pagină cu pagină, pe îndelete. Citirea lentă, bineînţeles nu silabisirea, e o
chezăşie a succesului lecturii în toate privinţele (memorizarea, înţelegerea logică,
etc.) căci numai astfel putem pătrunde sensurile exacte ale cuvintelor.
A citi nu înseamnă încă nimic, trebuie să şi înţelegem ceea ce citim.
Unele însemnări marginale ne sunt permise. În cursul lecturii trebuie să acordăm
201
atenţie textelor evidenţiate pe fonduri de culori diferite sau cuvintelor scrise cu
alt caracter de litere decât cele ale textului obişnuit, pentru că sunt altfel tipărite
tocmai spre a atrage atenţia.
În lectură este bine să evităm întreruperile intempestive. O temă, cu
capitol se citeşte până la sfârşit, nu se întrerupe la mijloc.
Să nu ne obişnuim să facem din lectură un somnifer! Dacă ne obişnuim să
citim numai seara, înainte de culcare, când suntem foarte obosiţi şi când adormim
după o scurtă lectură de câteva pagini, atunci, repetând acest procedeu câteva ori
la rând, cu timpul vom ajunge să ne creăm un reflex somnifer.
Orice cuvânt pe care îl întâlnim şi a cărei semnificaţie nu o cunoaştem
sigur trebuie imediat căutat în dicţionar. Acest lucru se face pe loc. Cel mai bun
mijloc de a ne îmbogăţi vocabularul este dicţionarul propriu pe care ni-l întocmim
singuri, trecând în el toate accepţiunile pe care le descoperim pentru cuvânt, în
cursul lecturii noastre.
A munci independent cu cartea înseamnă şi a extrage din citirea ei acele
cunoştinţe de care ai nevoie. Aceste cunoştinţe trebuie extrase în chip sistematizat,
dispuse după un sistem logic închegat şi apoi folosite, la fel de sistematic. De
multe ori această sistematizare nu reuşeşte de la prima încercare. Până nu ne
sunt clare în minte ideile fundamentale, concluziile şi generalităţile, extragerea
ideilor, polarizarea lor în jurul principiului unic de care vorbeam, sistematizarea
lor, cu alte cuvinte, n-are sorţi de reuşită perfectă. Este adevărat că pentru aceasta
trebuie perseverenţă şi răbdare.
Cunoştinţele se mai pot sistematiza şi prin clasificări de date, scheme
şi tabele. Acestea să fie cât mai neîncărcate, cât mai simple şi uşor de urmat
dispunerea în pagină să fie cât mai aproape de urmărit.
O schemă trebuie să aibă calitatea esenţială de a fi uşor de memorat, de
a ne de un tablou de relaţii cauzale şi raporturi reciproce lesne de ţinut minte,
tocmai prin simplitatea şi logica lor stringentă. Însemnările şi extragerile de orice
fel dintr-un text se fac ce obicei pe foi volante de anumită mărime şi format, care
ulterior se asamblează şi se clasează după anumite criterii. Aceste foi volante se
numesc fişe.

Metoda Descartes de înţelegere a unui text oficial

a) delimităm problema în mare, înlăturând toate parantezele şi digresiunile

care o încâlcesc.
b) descompunem o problemă mare, astfel circumscrisă, în probleme
mai mici, pe care le rezolvăm parţial, apoi vom trece la pătrunderea problemei
esenţiale, generale.
c) înainte de a trece la o problemă sau la o idee nouă, recapitulăm succint
concluziile la care am ajuns până acolo.
202
 În concluzie, adnotaţiile, extrasele, conspectul, în studiul individual cu cartea
ne ajută să exprimăm idei pline de conţinut în cuvinte foarte puţine
Pentru ca lectura noastră să fie folositoare, trebuie aşadar să citim
organizat, să ne depridem a citi având întotdeauna un creion la îndemână pentru
diverse însemnări. Munca organizată cu cartea, studiul individual, lectura nu sunt
îndeletniciri ocazionale, ele trebuie continuate toată viaţa.
Să ne formăm o obişnuinţă din lectura zilnică, încât să nu treacă o zi fără
să citim în scopul de a învăţa ceva nou.

Prof. Mihail Mărtoiu

Viaţa, spirit, materie

1. Prin „substanţă” înţeleg ceea ce există în sine şi se concepe prin sine, cu alte
cuvinte, un cuvânt al cărui concept n-are nevoie de conceptul unui alt lucru, din
care ar trebui să fie format .
2. prin „Dumnezeu” înţeleg fiinţa absolut infinită, cu alte cuvinte,
substanţă care constă în infinite atribute dintre care fiecare exprimă o esenţă
eternă şi infinită.
3. Prin atribut înţeleg ceea ce mintea consideră ca formând esenţa unei
substanţe.

Teoreme

1. Substanţa din firea ei este anterioară modificărilor ei.

2. Două substanţe care au atribute deosebite n-au nimic comun între
ele.
3. Lucrurile care n-au nimic între ele nu se pot cauza unele pe altele.
4. Două sau mai multe lucruri diferite se deosebesc, sau în urma
diversităţii dintre atributele substanţelor, sau în urma divergenţei modificărilor.
5. În natură nu pot exista două sau mai multe substanţe de acelaşi fel sau
cu aceleaşi atribute .
6. O substanţă nu poate fi produsă de o altă substanţă.
7. Naturii substanţei îi aparţine existenţa.
8. Orice substanţă este infinită în mod necesar.
9. Cu cât o fiinţă oarecare are mai multă realitate sau existenţă, cu atât
are mai multe atribute.
10. Fiecare atribut al unei substanţe trebuie conceput prin el însuşi.
11. Dumnezeu, sau substanţa constituită din atribute infinite, dintre care
fiecare exprimă o esenţă eternă şi infinită există în mod necesar.
203
 12. Nu se poate concepe în adevăr nici un atribut al unei substanţe din
care să rezulte că substanţa se poate împărţi.
13. Substanţa absolut infinită este indivizibilă.
14. Afară de Dumnezeu nu există şi nu poate fi concepută nici o altă
substanţă.
15. Tot ce există, există în Dumnezeu şi nimic nu poate exista şi nu poate
fi conceput fără Dumnezeu.
16. Din necesitatea naşterii divine trebuie să rezulte un număr infinit de
lucruri în forme infinite.
17. Dumnezeu face totul numai după legile naturii sale şi neforţat de
nimeni.
18. Dumnezeu este cauza increată, nu însă tranzitorie, a tuturor
lucrurilor.
19. Dumnezeu sau toate atributele lui Dumnezeu sunt eterne.
20. Existenţele lui Dumnezu şi esenţa Sa sunt unul şi acelaşi lucru.
21. Tot ceea ce rezultă din absoluta natură a unui atribut al lui Dumnezeu,
a trebuit să existe totdeauna şi să fie infinit, cu alte cuvinte este etern şi infinit în
virtutea acestui atribut.
22. Tot ceea ce rezultă din modificarea unui atribut există, în mod necesar
şi este infinit, trebuie la fel să existe în mod necesar şi să fie infinit.
23. Orice mod care există cu necesitate este infinit şi a trebuit să rezulte
cu necesitate, sau din absoluta natură a unui atribut a lui Dumnezeu, sau dintr-o
astfel de modificare a unui atribut care există în mod necesar şi este infinit.
24. Esenţa lucrurilor produse de Dumnezeu nu implică existenţa lor .
25. Dumnezeu este cauza eficientă, nu numai a existenţei lucrurilor, ci şi
a esenţei lor.
26. O fiinţă care este determinată la o acţiune oarecare a fost în mod
necesar aşa determinată de Dumnezeu, iar o fiinţă care n-a fost determinată de
Dumnezeu nu poate să se determine pe sine însăşi.
27. Ceea ce este determinat de Dumnezeu la acţiune, nu se poate să se
facă pe sine nedeterminat.
28. Orice lucru individual sau orice lucru care este finit şi are o existenţă
determinată nu poate să existe şi să fie determinat la o acţiune dacă existenţa şi
acţiunea sa nu este determinată de o cauză care este şi ea finită şi are o existenţă
determinată. Şi această cauză, la rândul ei nu poate nici ea să existe şi să fie
determinată la o acţiune, dacă existenţa şi acţiunea ei nu sunt determinate de o
altă cauză care şi ea la rândul ei este finită şi are existenţa determinată şi aşa la
infinit.
29. Pe lume nu există nimic întâmplător, ci totul este determinat de
necesitatea naturii divine ca să existe şi să acţioneze într-o formă certă.
30. Intelectul, fie el în realitate finit sau infinit, cunoaşte numai atribute şi
204
modurile lui Dumnezeu şi nimic altceva.
31. Intelectul real, fie el în realitate finit sau infinit, precum şi voinţa,
dorinţa, iubirea etc., trebuie socotite ca aparţinând naturii naturate, nu însă celei
naturante.
32. Voinţa nu poate fi numită cauză liberă, ci cauză necesară.
33. Lucrurile n-au putut fi produse de Dumnezeu în nicio altă formă şi
nicio altă ordine decât aceea în care sunt produse.
34. Puterea lui Dumnezeu este însăşi esenţa Sa.
35. Tot ceea ce concepem ca fiind puterea lui Dumnezeu, există în mod
necesar.
36. Nu există nici un lucru din natură căruia să nu îi urmeze un efect
anumit.

Despre natură şi originea sufletului

1. Prin „Corp” înţeleg un nod care, într-un fel cert şi determinat exprimă
esenţa lui Dumnezeu, întrucât îl considerăm ca un lucru în spaţiu.
2. Prin „idei” înţeleg un concept al sufletului pe care sufletul şi-l formează
pentru că este ceva ce cugetă.
3.Durata este continuarea nelimitată a existenţei
4.Realitatea = perfecţiunea.

Teoreme

1. Cugetarea este un atribut al lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, Dumnezeu

este un „ce”cugetător.
2. Întinderea este un atribut al lui Dumnezeu, cu alte cuvinte Dumnezeu
este un „ce” întins.
3. În Dumnezeu există absolut o idee, atât despre esenţa sa, cât şi despre
tot ceea ce reiese mai necesar din esenţa Sa.
4. Cugetarea (ideea) lui Dumnezeu din care rezultă moduri infinite în
feluri infinite poate fi numai unică.
5. Existenţa formală a ideilor are drept cauză pe Dumnezeu, numai
întrucât este considerat sub atributul cugetării, iar întrucât este explicat printr-
un alt atribut, cauza ideilor atât despre atributele lui Dumnezeu, cât şi despre
lucrurile individuale, nu sunt obiecte sau lucruri percepute, ci Dumnezeu însuşi,
întrucât este un „ce” cugetător.
6. Modificările oricărui atribut au drept cauză pe Dumnezeu întrucât este
privit numai sub acel atribut, căruia îi aparţin aceste modificări, iar nu întrucât
este considerat sub un alt atribut.
205
 7. Ordinea şi înfăptuirea ideilor este unul şi acelaşi lucru ca şi ordinea şi
înlănţuirea lucrurilor.
8. Ideea despre lucruri individuale sau moduri care nu există, real,
trebuie de asemenea, să fie cuprinse în cugetarea infinită a lui Dumnezeu cum
sunt cuprinse şi în celelalte atribute ale lui, esenţele formale ale lucrurilor sau
nodurile lor.
9. Ideea despre un lucru individual existent în realitate are drept cauză
pe Dumnezeu nu însă întrucât este infinit, ci întrucât este considerat ca însufleţit
de ideea despre un alt lucru considerat existent în realitate, ci cauza acestei idei
este Dumnezeu, întrucât este însufleţit de o a treia, şi aşa mai departe, la infinit .
10. Esenţei omului nu-i aparţine natura substanţei, cu alte cuvinte
substanţa constituie forma omului.
11. Primul element care constituie existenţa reală a sufletului omenesc nu
este altceva decât ideea despre un anumit lucru individual existent în realitate.
12. Tot ceea ce se întâmplă în obiectul ideii care constituie sufletul
omenesc trebuie să fie perceput de suflet, cu alte cuvinte, sufletul are în mod
absolut o cunoaştere despre acele întâmplări, deci, dacă, obiectul ideii care
constituie sufletul omenesc este un corp, atunci nu se poate întâmpla nimic în
acest corp fără ca să fie perceput de suflet.
13. Obiectul ideii care constituie sufletul omenesc este corpul sau un
anumit nod al spaţiului existent în realitate şi nimic altceva.
14. Sufletul omenesc este capabil să înţeleagă foarte mult şi este cu atât
mai capabil cu cât sunt mai multe feluri în care poate fi influenţat corpul.
15. Ideea care constituie existenţa formală a sufletului omenesc nu este
simplă, ci este compusă dintr-o mulţime de idei.
16. Ideea despre orice impresie ce o fac obiectele exterioare asupra
corpului omenesc trebuie să implice atât natura corpului omenesc, cât şi natura
obiectului exterior.
17. Dacă corpul omenesc este impresionat într-un mod care implică natura
unui obiect exterior, atunci sufletul omenesc va considera acest obiect ca real
existent, sau ca fiind prezent până ce asupra corpului va acţiona o altă impresie
care va înlătura existenţa sau prezenţa acelui obiect.
18. Dacă corpul omenesc a fost odată impresionat în acelaşi timp de două
sau mai multe obiecte, sufletul, reprezentându-şi unul dintre ele îşi va aduce
aminte numaidecât şi de celălalt.
19. Sufletul omenesc nu cunoaşte corpul său însuşi şi nu ştie că dânsul
există decât prin ideile impresiilor făcute asupra corpului.
20. În Dumnezeu există şi despre sufletul omenesc o idee sau o cunoştinţă
care rezultă în Dumnezeu la fel şi se referă la Dumnezeu la fel ca şi ideea sau
cunoştinţa despre corpul omenesc.
21. Această idee despre suflet este unită cu sufletul însuşi în acelaşi fel
206
cum este unit sufletul cu trupul.
22. Sufletul omenesc percepe nu numai impresiile făcute asupra corpului,
ci şi ideile acestor impresii.
23. Sufletul omenesc se cunoaşte pe sine însuşi numai întrucât percepe
ideile impresiilor exercitate asupra corpului său
24. Sufletul omenesc nu posedă o cunoaştere adecvată a organelor din
care este compus corpul omenesc.
25. Ideea oricărei impresii a Corpului omenesc nu implică o cunoaştere
adecvată despre obiectul exterior
26. Sufletul omenesc nu cunoaşte existenţa reală a unui obiect exterior
decât prin ideile impresiilor asupra corpului omenes.
27. Ideea oricărei impresii asupra corpului omenesc nu conţine o
cunoaştere adecvată despre corpul omenesc.
28. Ideile impresiilor asupra corpului omenesc, întrucât ele sunt în funcţie
numai de sufletul omenesc, nu sunt clare şi distincte ci din contră, sunt confuze.
29. Ideea ideii despre orice modificare a corpului omenesc nu implică o
cunoaştere adecvată asupra sufletului.
30. Nu putem avea decât o cunoaştere inadecvată asupra duratei corpului
nostru.
31. Despre durata lucrurilor individuale, care sunt în afară de noi, nu
putem avea decât o cunoaştere inadecvată.
32. Toate ideile sunt adevărate, întrucât le raportăm la Dumnezeu.
33. Ideile nu conţin nimic pozitiv pentru care se numesc false.
34. Toate ideile noastre care sunt absolute sau adecvate şi desăvârşite sunt
şi adevărate.
35. Falsul constă în lipsa de cunoaştere ce o implică ideile inadecvate sau
ciuntite şi confuze.
36. Ideile inadecvate şi confuze rezultă cu aceiaşi necesitate din care
rezultă şi ideile adecvate sau clare şi distincte.
37. Ceea ce este comun tuturor lucrurilor şi se află la fel într-o parte, ca şi
întregul lor nu formează esenţa unui lucru individual .
38. Ceea ce este comun tuturor lucrurilor şi se află la fel într-o parte ca şi
întregul lor se concepe în mod adecvat.

„Imaginea de sine”

1. Într-o lume motivată doar de orgolii uităm să ne respectăm semenii

şi să apreciem meritele lor. Ne manifestăm doar revoltaţi de limitele lor.
2. Istoria omenirii nu este decât o istorie a luptei spre „a fii” şi „a
avea”. A fi liber, a fi stăpân, a fi erou, a fi admirat, a fi lăudat. A avea mai întâi,
207
strictul necesar, a avea, apoi ceea ce au şi alţi şi după aceea să ai ceea ce nu are
nimeni.

Cine suntem?

• Suntem una din secvenţele infinitului unui punct situat undeva în

spiralele galaxiei noastre, expresie a unui vis cosmic
• Noi suntem începutul şi sfârşitul, lumea începe şi se termină odată
cu fiinţa noastră.
• Trebuie să ne eliberăm de complexe şi să ne stabilim coordonatele
pe oceanul vieţii.
• Cunoscându-ne, ne putem transforma.
• Scopul vieţii îl constituie perfectarea spiritului care este nemuritor.
Pentru a se perfecta pe sine, spiritul va transmigra prin mai multe corpuri fizice
care sunt nemuritoare şi aparţin celor două regnuri: vegetal şi animal
• Ştiinţa şi religia constituie preocupări ale spiritului uman care au
ca obiect cunoaşterea, şi ambele au ca finalitate omul. Religia se adresează mai
mult inimii, ştiinţa mai mult creierului. Noi trebuie să avem şi inimă şi creier.
• Ori ne schimbăm radical comportamentul, ori murim.
• Adevărul ştiinţei despre om este singura politică reală a omului.
• Sursa dramei constă în statutul omului de fiinţă raţională cu
posibilităţi opţionale.
• O comutare totală a drumului vieţii nu este posibilă decât printr-o
completă schimbare a atitudinii în plan psihologic, comportamental.
• „În spatele fiecărei opere este necesar un arhitect” (Jean Choroa).
Putem nega dacă nu ne convine. Caracterizat divin al sursei primordiale, dar nu
putem nega că este o forţă atotputernică şi o inteligenţă. Numai inteligenţa şi
forţa pot ordona haosul şi trimite universul pe cărări necunoscute.
• Logosul şi iubirea, au fost cei 2 factori care au condus la creaţia
omului.
• Mai mult decât oricând este nevoie de o evoluţie psihologică, dacă
nu de o adevărată revoluţie psihologică. Revoluţie în spirit, în gândire, în întreaga
noastră fiinţă.
• „N-am vrut să ne naştem, dar suntem obligaţi să trăim”.
• Fiecare se îngrijeşte de hrănirea trupului, dar prea puţini de
hrănirea sufletului.
Prof.Ion Gr.Dădălău
Dir.adj. CNT Mătăsari

208
 LANSARE DE CARTE
NICOLAE DRAGOŞ – „Copacul din vis”

Ca orice revistă ce se respectă, ca orice revistă bună, Murmurul Jilţului
consemnează orice eveniment.
Vineri, 13 noiembrie, poetul Nicolae Dragoş ne-a făcut onoarea să-şi
lanseze a sa carte, „Copacul din vis” în liceul nostru. Au participat: Alexandra
Andrei – directoarea bibliotecii judeţene „Christian Tell”, Nicolae Diaconu, poet
– directorul Editurii şi revistei „Brâncuşi” şi bineînţeles Nicolae Dragoş. (Pentru
că domnul Dădălău era răguşit, le-a permis celor trei să facă ceva).
Nicolae Diaconu – Trebuie să ştiţi că ieri am ieşit ultima dată de la dentist,
anumite sunete o să le pronunţ mai cu oarecare dificultate, dumneavoastră sunteţi
după o săptămână grea, aţi avut sfeştania primăriei, noi am venit astăzi pentru a
lansa împreună cu dumneavoastră o carte. Dumneavoastră acum v-aţi obişnuit cu
acest gen de întâlniri. Deja lansaţi cărţile dumneavoastră, revista dumneavoastră,
sunteţi acum profesionişti de -adevăratelea. Revista arată excelent, eu sunt foarte
supărat pe mine că atunci când domnul Dădălău mi-a zis să mă duc la tipografie
să-i duc o colaborare, nu am reuşit să o duc pentru că eu însumi eram extrem de
ocupat, la fel de încurcat cu dânsul cu revista mea: adică am şi eu o revistă a mea,
că noi, şi eu şi domnul Dădălău suntem milionari care avem revistele noastre. El
are revista lui, eu pe a mea şi fiind ocupat cu facerea revistei mele nu am putut să
mă duc la amicul nostru comun, Vede ca să-i duc o colaborare pentru revistă şi
chiar îmi pare rău pentru că eram într-o criză grozavă de timp atunci.
Vă spuneam că noi astăzi am vrut să ne întâlnim cu dumneavoastră pentru
că în ianuarie promisesem că venim pa la începutul lui noiembrie să lansăm o
carte. Pe data de 3 noiembrie anul curent Nicolae Dragoş a împlinit 60 de ani şi
iată îi urăm şi noi, împreună cu dumneavoastră, „La mulţi ani!”.
Nicolae Diaconu: Îl sărbătorim pe Nicolae Diaconu cu o diferenţă de fus
orar de zece zile pentru că aşa a ieşit cartea, puţin mai târziu. De asemenea noi
am fost ocupaţi la sfârşitul săptămânii trecute cu aniversarea a 60 de ani de la
înălţarea Ansamblului „Brâncuşi”, de la Tg-Jiu, sărbătoare pa care noi am avut-o
între 27 octombrie şi 1 noiembrie, deci a fost o perioadă foarte grea şi pentru noi
şi astfel întâlnirea cu domnul Dragoş s-a mutat puţin la încolo de 1 noiembrie, pe
12-13 pentru că ieri am lansat cartea domnului Dragoş la Târgu -Cărbuneşti unde
Nicolae Dragoş a fost profesor în primii săi ani de activitate, după terminarea
facultăţii. Nicolae Dragoş este cumva din zona dumneavoastră, din Clejuieşti
– Glogova, s-a născut deci acum 60 de ani, a studiat liceul la Turnu Severin,
la liceul, „Traian”, Facultatea de filologie de la Bucureşti, a lucrat de-a lungul
anilor în presă, la „Scânteia Tineretului”, „Viaţa Studenţească”, „Scânteia” şi
„Luceafărul”.
209
 Eu, personal, îl cunosc pe domnul Nicolae Dragoş chiar din 1960-1962,
atunci când dânsul era profesor la Cărbuneşti şi spunea că la Cărbuneşti sunt
elevi frumoşi şi inteligenţi, iar eu mi-am adus aminte că i-am fost elev şi am fost
sigur că se referă la mine că i-am fost elev când a vorbit despre elevii săi frumoşi
şi inteligenţi. Sigur, de atunci am mai îmbătrânit cu toţii şi am devenit eu însumi
pentru o scurtă perioadă profesor la Târgu- Cărbuneşti, apoi la Tg-Jiu. Domnul
Dragoş, mi-aduc aminte că mi-a publicat o poezie pe prima pagină a ziarului
„Scânteia” într-un moment în care eu aveam nişte încurcături cu securitatea
română şi ca să demonstrez băieţilor care mă trăgeau de curea că, doamne, sunt
băiat civilizat, neştiind de încurcăturile mele ,mi-a publicat-o în „Scânteia” pe
prima pagină. Următoarea mea întâlnire plăcută cu Nicolae Dragoş este legată
de o premieră la Festivalul „Nicolae Labiş”, de la Râmnicu Vâlcea, un premiu la
care eu ţin foarte mult pentru că eu n-am ştiut că particip la acel concurs, poeziile
mi le-a trimis altcineva, care era activist la cultură, cum sunt eu acum. Am luat
premiul I pentru că Nicolae Dragoş, fiind preşedintele juriului s-a gândit să-şi
premieze un fost elev. Apoi am publicat în „Luceafărul” – redactor şef Nicolae
Dragoş – o revistă tânără şi foarte implicată în fenomenul viu al literaturii române
din perioada respectivă. Deci, amintirile noastre ale gorjenilor sunt legate de
domnul Dragoş atât în calitatea sa de făcător de ziare şi reviste. Vreau să vă spun că
domnul Dragoş este singurul scriitor de origine gorjeană care şi-a ajutat confraţii
din Gorj să publice, pentru că, nu numai pe mine m-a publicat la „Luceafărul”, ci
şi pe ceilalţi poeţi şi prozatori talentaţi din Gorj. Practic, este singurul confrate al
nostru care ne-a întins o mână de ajutor, la momentul potrivit.
Deci, amintirile noastre legate de Nicolae Dragoş de-a lungul unei părţi
din cei 60 de ani pe care i-a împlinit domnia sa sunt foarte frumoase şi n-au
culoare politică.
Sigur, domnia sa a publicat multe cărţi de versuri şi publică o carte despre
Nicolae Iorga – „Drumeţi în calea lupilor”, s-a făcut şi un film după această carte.
A publicat în mod deosebit cărţi de versuri; chiar în primăvară am lansat aici o
carte a domnului Dragoş, iar acum lansăm o carte pe care noi am pus-o deoparte,
am spus de această carte încă din ianuarie, în cadrul programului „Decada Culturii
Scrise”, iar domnul Dragoş a citit în această zonă câteva poezii încă nepublicate
care mie personal mi-au plăcut foarte mult şi i-am propus domnului Dragoş ca
să publicăm aceste poezii până la sfârşitul anului, pentru că ne-am gândit să
sărbătorim împreună în Gorj acest moment din viaţa poetului, împlinirea vârstei
de 60 de ani.
Un moment pe care noi îl dorim să fie plăcut pentru că domnia sa a trecut
prin momente mai puţin plăcute în ultimii ani şi noi ne-am gândit să-l sărbătorim
cu această carte „Copacul din vis”. Sigur, în care sunt poezii din ultimii ani,
domnia sa o să vă prezinte cartea mai pe îndelete, s-a făcut cu oarecare greutate,
dumneavoastră care vă ocupaţi cu revista Murmurul Jilţului ştiţi că este dificil.
210
Am publicat această carte cu ajutorul unor sponsori Gheorghe Glăman, Costică
Leu, dr. ing. Gheorghe Mischie, ing. Milică Rădulescu şi o firmă din Tg-Jiu. Eu
pun punct celor câteva lucruri pe care am încercat să vi le spun astăzi şi am să
rog pe doamna Alexandra Andrei, care este organizatoarea programului nostru să
spună câteva cuvinte.
Alexandra Andrei: Sper că dumneavoastră deja aţi constatat că aceasta
este o întâlnire absolut normală, reprezentantul unei instituţii publice pentru că
biblioteca este o instituţie publică, nu poate lucra de una singură chiar dacă şi-ar
propune inconştient acest lucru, iată de ce reprezentantul bibliotecii nu a venit
singur, a venit cu un creator care are misiunea în raporturile sale cu biblioteca
să înnobileze această instituţie, a venit cu un editor care are şi el o misiune
extrem de valoroasă, aceea de a ne propune cărţi valoroase deosebite şi a venit
la dumneavoastră, beneficiari direcţi şi cei mai entuziaşti ai lecturii, ai cărţilor.
După câţi sunteţi în sală sunt convinsă că pentru dumneavoastră cartea reprezintă
ce a reprezentat de-a lungul timpurilor pentru români, cu cale esenţială de
mântuire spirituală. N-aţi fi fost în sală dacă n-aţi fi acceptat fără să ştiţi că există
o asemenea formulare, această idee.
Dacă m-ar pune cineva în situaţia de a face un portret robot al domnului
Nicolae Dragoş, dat în urmărire generală culturală, cred că l-aş prezenta astfel:
un poet originar, profund şi sobru, un critic literar şi un excelent gazetar cu o
îndelungată experienţă în domeniu.
De altfel, cele două decenii de gazetărie aproape în totalitate în domeniul
artei culturii l-au determinat pe Aurel Marin să spună despre domnul Nicolae
Dragoş că „se manifestă ca scriitor când grav, când exultant, credincios universului
natal, peisajului şi istoriei patriei, întrebărilor majore ale actualităţii”, am încheiat
citatul.
Pentru că-l cunoaşteţi deja, nu sunteţi la prima întâlnire, pentru că-l cunoaşteţi
deja pe Nicolae Dragoş, eu vă spun să acceptaţi următoarea continuare a
portretului: este un cetăţean, ca şi cetăţean se manifestă cu eleganţă în tot ceea
ce face, este foarte onest iar poetul îşi exprimă în poezii caracteristicile prin
echilibru, muzicalitate, intensitate lirică. Este un creator care a ştiut totdeauna
cum să reacţioneze şi totdeauna a reacţionat decent şi cultural şi în viaţa de
toate zilele şi sunt convinsă că va intra în istoria literaturii române cu argumente
imbatabile, concretizate în nenumăratele volume de versuri care fac dovadă unei
diversităţi creatoare impresionante. Sper că v-aţi convins de rândul trecut şi o să
vă convingeţi în continuare că beneficiar fiind, prin forţele al unei culturi solide,
chiar foarte solide, se poate exprima în varii tonalităţii şi este întotdeauna un
interlocutor agreabil. Ei bine, acest lucru se obţine cu efort pentru că niciodată
arta şi cultura n-au fost şi nu vor fi podoabele trândăviei. Domnia sa a trudit şi
rezultatele sunt cele de care beneficiaţi dumneavoastră şi generaţiile următoare.
Acesta este omul şi scriitorul şi scriitorul Nicolae Dragoş, din punctul meu
211
sincer de vedere, scriitorul care vă propune astăzi o carte ce nu vă va lăsa
indiferenţi niciodată nu şi-a propus să scrie cărţi ratate şi o carte care te lasă după
lectura ei la fel ca înainte de a fi citit este o carte ratată.
Nu cred că este cazul. Vă mulţumesc!
Nicolae Dragoş: Stimate şi drag prieten domnule profesor Dumitru Dădălău,
stimate doamne profesoare, stimaţi profesori, părinţi, dragi elevi!
Vă rog să-mi scuzaţi emoţia începutului, sper să-mi revin pe parcurs, dar fiind
pentru a doua oară aici la Mătăsari, eu am încă în suflet impresiile acelei primei
întâlniri cu dumneavoastră care sunt iată azi potenţate până la apropierea lacrimii,
datorită primirii călduroase şi numeroase din toate punctele de vedere, pe care
mi-o faceţi azi. Cineva spunea că „Nu e bine niciodată să spui lucruri rele despre
tine, că vor avea întotdeauna prietenii grijă de asta”. Iată că acel cineva, este
dezminţit de ce mi se întâmplă mie în Gorj. Văd că prietenii au de spus şi lucruri
bune despre cunoscuţi, poate mai ,multe decât eu însumi, aşi fi vrut să spun. Mă
emoţionează şi le mulţumesc doamnei Alexandra Andrei, o strălucită slujitoare a
culturii, dar în primul rând om de cultură, poetul Nicolae Diaconu, care ieri şi-a
sărbătorit ziua de naştere şi abia acum îmi dau seama că el a organizat lansarea
cărţii mele, ieri pe 12 noiembrie când era ziua lui de naştere şi vreau şi eu să-l
felicit pentru asta vreau deci să le mulţumesc pentru cuvintele pe care le-au spus.
Vă mărturisesc că într-adevăr că această carte nu s-ar fi tipărit pentru că am ajuns
la o vârstă, aşa cum aţi aflat şi dumneavoastră, la care nu mai sunt aşa de grăbit
şi mai vreau să le las şi urmaşilor de lucru cu manuscrisele mele. Dacă ele există
pot fi tipărite mai devreme sau mai târziu. Dar ideea poetului Nicolae Diaconu,
ne-a determinat să alegem din manuscrise într-o ordine total întâmplătoare ceea
ce aveţi în această carte.
Nu e bine să vorbeşti despre carte. Am aflat recent dintr-o recenzie făcută de
o doamnă profesoară de limba şi literatura română, că cuprinde 88 de poezii eu
nu le-am numărat, dar cred pe cuvânt din ce am citi. Domnia sa spunea că sunt
izbutite. Dacă a spus o doamnă profesoară eu o cred mai mult decât aş crede un
critic literar pentru că am mărturii de la nume mari care mă fac să fiu oarecum
atent cu criticii literari. Şi pentru că sunt în faţa unor elevi care iubesc literatura,
aş vrea să vă amintesc doar trei afirmaţii: „insectele pişcă, dar nu din răutate
ci pentru că vor şi ele să trăiască. La fel şi criticii, ei vor sângele nostru ci nu
durerea noastră” – spunea un critic, iar un scriitor are înclinaţia ca atunci când îi
este citită cartea, cel care se apropie de ea să se apropie de durerea care a născut
acea carte, de emoţie şi nu de sângele pe care l-am mai jertfit odată scriind-o
autorul ei. Nicolae Iorga, observa că, citez: câinele este mai specialist decât atâţia
critici şi nu te latră decât în curtea lui. Am constatat că-n ultimii ani că unii critici
încearcă să te latre şi când nu eşti la ei în curte şi pentru aceasta le-am şi propus
o carte „Copacul din vis”. Copacul din vis este, mai întâi, poetul. Copacul din vis
este poezia, dar „Copacul din vis” puteţi fii fiecare din dumneavoastră pentru că
212
el este omul, omul care ar putea năzui ca să adune măcar pentru o clipă imaginea
completă a destinului. Am imaginat deci un copac în care, pe anumite ramuri sunt
flori, pe alte ramuri fructele, iar alte ramuri s-au desfrunzit şi dau în iarnă. Am
restrâns deci viaţa omului la o clipă care este „Copacul din vis”. Pentru că, vrem,
nu vrem, o clipă este viaţa şi trebuie să fim atenţi ca această clipă să dureze cât
mai mult.
Vessie găsi în această carte poezii de meditaţie, de atitudine, poezii de dragoste
şi chiar pamflete. În aşa fel încât în aceşti 7 ani sunt eşantioane din stările pe care
le-am traversat. Ce face scriitorul de fapt? El luptă cu ideile, cu sentimentele
şi cuvintele ca să le adune pe toate laolaltă şi să exprime sufletul. Dacă a găsit
expresia cea mai potrivită fii fericit că a reuşit să spună despre sine ceea ce şi alţii
ar fii dorit să spună despre ei. E o aspiraţie vană să crezi, să vrei să fii numai tu,
numai egoismul tău în cărţile pe care le scrie, sper că în cele peste 25 de cărţi
pa care le-am tipărit până acum, cele mai multe, într-adevăr, de poezie dintre
care în ultimul timp vreo patru pentru cei mai mici, să se găsească poeme care
să vorbească nu numai despre sufletul şi năzuinţele mele ci şi despre sufletul
şi năzuinţele celor care citesc aceste cărţi. Şi ca să închei, aş vrea să propun
să citim două trei poeme, ca introducere la cartea pe care voi fi bucuros dacă
dumneavoastră o veţi citi.
Nu înainte de a spune că preţuiesc în mod deosebit ceea ce se face în această
şcoală pentru respectul culturii române şi pentru cultivarea sensibilităţii. Am citit
cu interes numerele din Murmurul Jilţului şi am constatat cu interes o creştere
calitativă în ceea ce priveşte conţinutul, maturitatea celora care scriu şi inclusiv
condiţia grafică. Se află în paginile sale un număr numeros din elevii şcolii care
încearcă în spaţiile metaforei şi nu odată reuşesc. Vreau să-l felicit pe domnul
Cornel Bălescu şi avem aici, chiar în primul rând un prieten mai de demult Alin
Dobromirescu, pe care-l cunoaşteţi şi vreau să-l felicit. Dacă vom fi sănătoşi
şi vom mai veni şi a treia oară la Mătăsari, m-aş bucura să aflu că luând în
mână „Copacul din vis” aţi descoperit în el şi o parte din gândurile şi visele
dumneavoastră. Vă mulţumesc!
Nae Diaconu: Pentru că domnul N. Dragoş este în al 60-lea an de viaţă vreau
să fac o relaţie cu un fapt de cultură care are tot 60 de ani, Ansamblul „Brâncuşi”
de la Tg-Jiu. Între lucrurile pe care le-am făcut în cadrul manifestării respective
şi revista „Brâncuşi” numerele 1,2,3 din acest an. Toate cele trei numere au
apărut acum 10-15 zile. Revista „Brâncuşi” este o revistă de artă, chiar singura
în România de acest gen. Eu am dăruit Fundaţiei „Murmurul Jilţului” o sută de
exemplare din cele trei numere pe care dumneavoastră le veţi citi dacă simţiţi
nevoia. Noi vă mulţumim pentru că ne-aţi găzduit. Vă mulţumim mult!
Dumitru Dădălău: Domnule Nicolae Dragoş, vă mulţumim pentru onoarea
de a vă avea astăzi, cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani, să lansaţi cartea
dumneavoastră şi vreau să mă fac purtătorul gândurilor lor că dumneavoastră nu
213
ne veţi uita şi veţi mai veni în această şcoală care vă va primi cu drag. Fundaţia
„Murmurul Jilţului” care peste două săptămâni împlineşte 2 luni, ca şi revista,
vă dăruieşte un semnal respectului, al dragostei pe care v-o purtăm, pentru
contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea învăţământului, ştiinţei, culturii în
judeţul Gorj, şi implicit în localitatea Mătăsari, Diploma de onoare şi să vă dorim,
chiar mai târziu dar din tot sufletul, multă sănătate, tinereţe veşnică şi să nu uitaţi
că mătăsărenii sunt aproape de Glogoveni. Se mai acordă Diploma de onoare
doamnei Alexandra Andrei şi lui Nicolae Diaconu precum şi absenţilor Viorel
Gârbaciu şi Consatntin Popescu. La sfârşit, maestrul Nicolae Dragoş acordă
autografe, cartea „Copacul din vis” s-a vândut ca pâinea caldă, ca să folosim
o vorbă veche românească. Şi ceva îmi spune că, la Mătăsari mai mult ca în
oricare altă parte, există sensibilitate, putere de muncă, receptivitate pentru actul
de cultură. Augure!

A consemnat
Alin Dobromirescu

Domnul Cazan

E un om blând, cu foarte multă răbdare, e meticulos. Stăruie asupra fiecărui

lucru în parte, este ordonat, cult este un om care ştie ce înseamnă viaţa. Deşi
profesia i-a fost cu totul alta decât aceea a artei, a fost întotdeauna alături şi
a sprijinit activităţile culturale ale copiilor în calitate de director, dar şi pe ale
doamnei Octavia Cazan, în calitate de soţ. A fost şi este un om care a muncit o
viaţă întreagă nefiind ajutat de nimeni. Domnul Cazan, departe de părinţii săi
şi departe de neamurile sale, a reuşit să-şi clădească un imperiu, făcând până
şi cel mai de bază lucru pentru casă “o lustră”, ca fiind făcută din foarte multe
rondele aurite. Acest om care cunoaşte aproape toate meseriile si nu în ultimul
rând meseria de arhitect care l-a ajutat să-şi facă schiţa casei şi macheta locuinţei
sale. Acest om, prin muncă, a clădit un imperiu cu ajutorul unor calităţi: voinţa
şi curaj care înseamnă biruirea greutăţilor în numele unui ţel nobil. Hotărârea,
fermitatea cu care acest Om acţionează, sunt însuşiri care devin flori minunate ale
caracterului său. Toate aceste aspecte, frumoase trăsături s-au format la acest Om
înfrângând zi de zi greutăţile mici şi mari, printr-o disciplină riguroasă a vieţii şi
mai ales prin activitatea conştiincioasă în învăţământ şi în muncă.
Ajuns la cea de-a doua vârstă, înfruntă, aşa cum a înfruntat şi până acum toate
greutăţile vieţii cu optimism credem sigur că a reuşit să dobândească respectul
celor din jurul său. Prin zâmbetul şi privirea sa se observa bunătatea sufletească
a unui Om blând, cu un suflet mare, datorat întregii sale activităţi până astăzi şi-n
viitor.
Petrescu Sidonia
214
 Murmurul Jilţului
o nouă provocare

De fiecare dată când iese de sub tipar revista cadrelor didactice şi a elevilor
Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari se constituie într-o sărbătoare spirituală.
Şi asta pentru că, de fiecare dată, descoperim în ea o provocare, ceva nou, ceva
inedit. Păstrându-şi locul de frunte în ierarhia superioară a revistelor şcolare de
profil din Gorj, „Murmurul Jilţului” - nr. 26 cuprinde în cele 16 pagini ale sale
tot ce s-a petrecut pe plaiurile mătăsărene în luna lui Făurar: „regalul spiritual
Eminescu”, vizita „americancei”Karen Martin, lansarea de carte a Lilianei
Hinoveanu, vizita şi mesajul elevilor gorjeni la Alba Iulia etc. alături de care
stau mărturie şi încheagă, în mod fericit de cultură, obişnuitele pagini despre
„Obiceiuri de iarnă”, „Portrete în acvaforte”, „Poesis”, „Scrisori de dragoste”.
Salutăm cu prietenie gazetărească, noua „provocare” a colegilor mătăsăreni,
urându-le latinescul:
VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!
B. Marius, «Gorjeanul»,
nr. 3601,22-23 martie 2003

„Murmurul Jilţului” a pătruns în sufletele străinilor

„O excelentă şcoală şi un excelent director”, cuvinte inserate de „perla

americană”, profesoara Karen Martin, în Cartea de Onoare a Colegiului Naţional
Tehnologic din Mătăsarii Gorjului, cuvinte regăsite pe prima pagină a revistei
„Murmurul Jilţului” nr. 26, din februarie 2003. La prima vedere, aprecierile
profesoarei din America, ar putea fi suficiente pentru întregul conţinut al revistei.
E mult, e puţin... Lăsăm cititorii să asculte, în taină, „Murmurul”, al cărui glas
se face auzit, din ce in ce mai mult, în laboratorul presei scrise. Care este, însă,
secretul instalării „Murmurului” între locurile fruntaşe ale publicisticii gorjene?
Răspunsul este simplu... Munca plină de răspundere a colectivului de elevi şi
a cadrelor didactice conduse de „un excelent director”, profesorul Dumitru
Dădălău... În paginile revistei cititorul găseşte munca, preocupările, cutezanţa,
elanul şi entuziasmul condeierilor tineri şi consacraţi. La o atentă lectură, se
conturează convingerea că te afli în faţa unei cărţi, ai cărei autori, elevi, profesori,
oameni de cultură trudesc, prin scris, la promovarea şi afirmarea talentului, printr-
un fericit periplu literar. Ce stă la baza acestui periplu literar ? Nimic altceva
decât preocuparea colectivului redacţional de a valorifica şi de a nu curma elanul
şi entuziasmul celor preocupaţi pentru mânuirea condeiului. De aceea, scrisul
lor a devenit model şi imbold pentru tinerii creatori gorjeni care aduc în paginile
revistei prospeţimea, sensibilitatea şi sinceritatea trăirii vârstei adolescentine...
215
Autorii sunt preocupaţi pentru a da viaţă ideilor, pentru a pune în paginile revistei
toată încărcătura cuvântului, făcând din „Murmur” o simfonie plină de rigoare şi
de muzicalitate în frază, puritate în cuvinte, respect pentru cititori şi acurateţe în
exprimare. Pagina întâi, a revistei, este dominată de prezenţa, în mijlocul elevilor
din Mătăsari, a profesoarei din America, domnişoara Karen Martin, însoţită de
profesoara Luminiţa Popescu, inspector şcolar şi de profesorii de limba engleză
Ionela Ceauşescu şi Claudiu Lucan. Tot pagina întâi ne aduce în priviri articolul
domnului inginer Titu Pânişoară „Murmurul Jilţului” - iubirea cea dintâi a
mătăsărenilor”, articol din care am reţinut: „iniţiatorul şi sufletul acestei reviste
şcolare de mare valoare, este domnul director Dumitru Dădălău, care, promovând
spiritul de emulaţie, reuşeşte să pună în valoare priceperea şi experienţa cadrelor
didactice, elanul tineresc şi spiritul de afirmare ale elevilor”.
Dar, evenimentul deosebit, regăsit în paginile revistei, este lansarea de carte
„Perfuzii cu cerneală” a Lilianei Hinoveanu, titan al microfonului oltenesc, o poetă
modernă şi plină de sensibilitate. Cuvântările participanţilor, la acest eveniment,
au îmbogăţit tematica poeziei autoarei, au stors lacrimi de bucurie din ochii
participanţilor, au reamintit splendoarea versului eminescian şi au preamărit, prin
cuvinte, poeta şi versurile ei. Cuvântul de început al domnului director Dumitru
Dădătău, a fost continuat de animatorul culturii şi spiritualităţii gorjene domnul
profesor lon Sanda, de loana Dinulescu şi Mircea Pospai, directorul Radioului
Craiova, de Nicolae Mergea, inspector şcolar al Inspectoratului Şcolar Gorj,
de domnul profesoru Stelian Ursu, director general din MEC, de lleana, poeta
sărbătorită şi, în final, de domnul director Dumitru Dădălău, care a mulţumit
participanţilor la acest superb eveniment. Revista pune la dispoziţia cititorilor
pagini din istoria nemuritoare a neamului nostru evidenţiate în articolele:
„Făurirea statului naţional unitar, expresie a voinţei întregului popor român”, al
domnului dr. Vasile Marinoiu, directorul Muzeului Judeţean Gorj, „Contribuţia
economică a României în primul război mondial”, al domnului prof. Dumitru
Hortopan, „Pe urmele străbunilor” al prof. Zizi ceauşescu, „Povestea unui castel
blestemat”, de Monica Mogârzan, „Şcoala Miculeşti la 164 de ani”, al domnului
prof. Nicolae Căpitănescu, „Toamna aurie a «Murmurului Jilţului»”, al domnului
prof. Gheorghe Lungan şi „Mesajul elevilor gorjeni la Alba lulia”. Adolescenţa
şi tainele ei sunt prezentate în cele „Cinci scrisori de dragoste”, ale unor liceeni
mătăsăreni, calităţile de educator, de interpret, frumuseţea şi comportamentul
profesoarei din America se regăsesc în articolul „Gânduri despre Karen Martin”,
iar prietenia dintre realizatorii de reviste sunt prezentate în articolele „Vizită la
Colegiul Naţional din Mătăsari şi „Ghiozdanul domnului Dădătău”, scrise de
Monica Luca si Alexandra Huică, redactori la revista „Jurnal 11”. Pagina a şaptea
ne introduce în climatul sărbătorilor de iarnă, exprimat cu măiestrie, în articolele:
„Ziua Mitropolitului”, de Monica Mogârzan, „Colindele”, de Alexandra Osnaga,
„Piţărăii”, de M. Sîrbulescu, „Vicleiul” de Bianca Cioabă şi „Pluguşorul” de
216
Viorel Olaru, articole ce ne introduc în frumuseţea şi veşnicia obiceiurilor de
iarnă. Oricât de obosit ai fi, oricât de mult ţi s-ar întuneca ochii, atunci când
citeşti şi admiri fotografiile imortalizate în paginile a opta şi a noua ale revistei,
nu poţi ca să nu-ţi aminteşti de dascălii tăi, „aceia care ne-au învăţat minunata
literară «A», cu care începe lumea şi inegabila cifră «1» cu care începe infinitul,
aceia care ne-au învăţat ce este marea şi ce este pământul, ce este soarele şi ce
este luna, ce este patria şi ce trebuie să facem noi pentru a iubi si pentru a păstra
acest scump pământ...” Articolele: „Salve, magister!”, al profesorului Gheorghe
Lungan, „Suflet fără odihnă”, al profesoarei Domnica Graure, „Un munte de
bunătate”, al profesoarei Maria Blendea, „Doină, Doină, cântec dulce...” al prof.
Gheorghe Lungan, „O enciclopedie adevărata”, al prof. Doina Hoara, „Inefabilul
feminin”, al prof. Luminiţa Dădălău, proiectează, în memoria noastră, portretele
profesorilor: Mihail Mărtoiu, Maria Blendea, Domnica Graure, Doina Hoară,
Gheorghe Lungan, Paraschiva Firan, Longin Mărtoiu, dascăli şi artişti care nu
au uitat niciodată că educaţia este un produs al iubirii, nu al suspiciunii şi al
urii... Numărul 26 al revistei „Murmurul Jilţului” a apărut şi a fost sărbătorit,
cu suflet, în perioada când mătăsărenii omagiau poetul „fără pereche”, Mihai
Eminescu, recitând şi cântând versurile: „Lângă numele lui Eterna iubirea Sub
stele lucind...” Nu trebuie să uităm că, sărbătoarea „Murmurului”, a fost posibilă
datorită domnului director Mitică Dădălău, care este „un creator extraordinar de
momente culturale”.
Prof. Ion Priescu

MURMURUL JILŢULUI» - LA CEAS ANIVERSAR

În urmă cu ani, într - o zi sfântă pentru românul de pretutindeni - 1 decembrie

- în peisajul publicisticii şcolare româneşti îşi făcea auzit „ murmurul « o nouă
revistă a unui liceu cu specific puternic industrializat pe atunci - Liceul din
Mătăsari , devenit între timp , Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari .
Anii au trecut şi „ MURMURUL JITLŢULUI « nume sugestiv, omonim cu
Fundaţia cultural artistică care fiinţează la Mătăsari şi care editează revista , a
reuşit să se impună printr-o înaltă ţinută , depăşind frontierele şcolii şi ajungând
să sărbătorească astăzi nu mai puţin de 8 ani de activitate în care a creat modele
şi a îndreptat atenţia cititorilor câtre cultură într -o vreme în care cultura este
la ea acasă . Revista celor de la Mătăsari a abordat, de fiecare dată , o gamă
variată de subiecte , depăşind cu succes specificul didactic în care părea să fie
concepută la prima vedere . Paginile publicaţiei s -au făcut cunoscute printr -o
îmbinare reuşită de literatură română şi universală , poezie , istorie , chimie ,
fizică , matematică , educaţie , tradiţie constituindu -se , în ansamblu , într -o
veritabilă revistă de cultură generală . De - a lungul vremii au semnat nume mari
ca Nicolae Dragoş , Ioan Flora , George Ţămea , Dumitru Radu Popescu , Adrian
217
Frăţilă, Liliana Hinoveanu , Doru V. Fometescu , Ion Popescu şi mulţi alţii . A
participat la concursul revistelor şcolare şi a obţinut de fiecare dată premiul 1 la
nivelul judeţului Gorj şi premiile III, II şi 1 la Concursul Naţional al Revistelor
Şcolare de 1a Ciric , judeţul laşi drept pentru care , în fiecare an , redactorii revistei
au fost invitaţi în tabere de jurnalistică şi de creaţie desfăşurate pe meleagurile
Moldovei, de unde s -au întors întotdeauna cu diplome şi premii .
„ Murmurul Jilţului « nu ar ar exista însă , fără visul unor tineri inimoşi care
au vrut să-şi surprindă profesorul, să facă un cadou de ziua celui mai iubit dintre
dascăli, profesorul lor de limba şi literatura română de atunci, devenit mai apoi
mentorul lor , director pe linie redacţională la revistă iar în prezent, director al
Colegiului din Mătăsari , prof. DUMITRU DĂDĂLĂU . Aceştia au conceput
pe calculator câteva foi cu gânduri, idei pe care le-au prezentat sub formă de
cadou profesorului lor cu ocazia sărbătoririi zilei de naştere. Aşa s -a născut,,
Murmurul Jilţului « şi fiinţează şi astăzi sub directa îndrumare a aceluiaşi mentor
DUMTTRU DÂDÂLÂU . Merită să amintim ; Elena Ghiţan , redactor-şef; Alin
Dobromirescu , redactor şef-adj.;Bebe Ciutureanu , secretar de redacţie Ramona
Covaci, Adela Kovaci, Geta Copâcescu ,0ana Corega , Radu Cristian , Mari Oaie
, Adriana Purcel ,Anca Fuiorea -redactori .Nume care astăzi fac fală şcolii din
care şi -au luat zborul, printre puţinele şcoli ce se pot lăuda cu o publicaţie proprie
care să fie apreciată la nivel naţional.
Revista „ Murmurul Jilţului « a constituit de -a lungul vremii, până astăzi, o
rampă de lansare pentru tinerii cu talent care şi -au publicat creaţiile de început şi
au devenit mai târziu scriitori cu cărţi publicate :
Cornel Bălescu - „ Suferinţa Stelelor « şi Alin Dobromirescu - „ Îngerul cu
călimară «. A editat o antologie de versuri „ Fereastra Sufletului « , un album de
pictură „Culorile primăverii « , cartea emblematică - „ 110 ani de învăţământ în
Mătăsari « , a înfiinţat „ Muzeul Jilţului « , a organizat cenacluri literare, lansări de
carte, concursuri şi în fiecare an „ Sărbătoarea Fiilor Jilţlului «. A creat în rândul
elevilor o emulaţie benefică, reuşind să înmănuncheze în paginile sale articole
de substanţă publicistică , demonstrând astfel, dacă mai era nevoie , faptul că
în colectivul redacţional al „ Murmurului ...» îşi fac loc , încet -încet, condeieri
de o anume valoare tematică abordată în fiecare număr al revistei înscriindu -se
în tiparele , tot mai stricte , ale unei publicistici moderne semn că şcoala de la
Mătăsari...naşte viitori ziarişti de profesie în cel de-al 25-lea an de învăţământ
liceal.
Cu acestea încheiem relatarea noastră despre lucrurile extraordinare ce se
întâmplă la vreo 40 km de oraşul reşedinţă al judeţului, declarată zonă defavorizată
ca urmare a lipsei locurilor de muncă , a lipsei unor aşezăminte de cultură nu
înainte de a aminti câteva gânduri ale celor de la Mătăsari : „ nu suntem perfecţi
dar tindem spre perfecţiune. Vom continua cu acelaşi devotament, cu acelaşi simţ
de răspundere pentru ca cititorul nostru să ne placă , să ne iubească .Şi cititorul
218
nostru eşti, în primul rând tu , ELEVULE «.Lăsând faptele să vorbească , nu ne
rămâne decât să le dorim , la ceas aniversar, colegilor de la „ Murmurul Jilţului «
viaţa lungă şi ceea ce spunea cu secole în urmă , un proverb latin :,, Vivat, floreat,
crescat’’.

Băleanu Constantin

M-am născut pe data de 13 noiembrie 1938, în satul Runcurel, comuna

Mătăsari. Clasele I-IV le-am urmat la Şcoala primară din satul natal. Gimnaziul
(clasele V- VII) l-am făcut la şcolile din Mătăsari şi Roşiuţa, după care am devenit
elev al Şcolii pedagogice din Tg-Jiu, timp de trei ani. Ultimul an (al IV-lea) l-am
urmat la Şcoala pedagogică din Craiova.
Sunt absolvent al Universităţii din Bucureşti - Facultatea de limba şi literatura
română, promoţia 1966. După absolvire, am fost încadrat la Liceul agricol din
Tg-jiu, unde am predat limba română până în 1968, când m-am transferat la
ziarul «Gazeta Gorjului». Domeniul ziaristicii îmi era familiar încă din vremea
studenţiei, întrucât în ultimii ani de facultate am urmat cursul special de teoria şi
practica presei româneşti.
În anul universitar 1973-1974, am urmat un curs post-universitar în cadrul
Facultăţii de ziaristică din Bucureşti, iar în perioada 1974-1979 am activat ca
preşedinte al Comitetului de cultură al judeţului Gorj. În această calitate, am
contribuit la promovarea şi afirmarea artei şi culturii gorjene. Am tipărit cinci
volume intitulate «Gorjul literar», conţinând poezii, proză şi piese de teatru,
semnate de autori gorjeni. Pe parcursul celor cinci ani de activitate în domeniu,
am inaugurat «Muzeul arhitecturii populare» de la Curtişoara, Muzeul de istorie
al Gorjului, Teatrul popular, Centrul de librării şi am făcut demersurile pentru
organizarea, la Tg-jiu, a festivalului «Maria Lătăreţu», alternativ cu cel de la
Craiova, închinat Mariei Tănase.
Revenit la redacţia ziarului «Gazeta Gorjului» ( începând cu data de 22
decembrie 1989, «Gorjeanul»), am fost, de-a lungul anilor, redactor, şef de scţie,
redactor şef-adjunct, redactor şef şi, din iunie 1997,director. Încă de la apariţia
sa, «Gorjeanul» (serie nouă) a promovat aceeaşi conduită publicistică pe care a
iniţiat-o Jean Bărbulescu, directorul «Gorjeanului», în 1924. Într-o vreme când
piaţa presei româneşti este suprasaturată de tot felul de publicaţii care cultivă
senzaţionalul ieftin sau adoptă o ţinută sobră, echidistantă, un limbaj civilizat,
rămânând astfel credincios cititorilor săi fideli, care nu agrează violenţele lexicale
şi atitudinea specifică mahalalei, întâlnite, din păcate, în unele cotidiane sau
hebdomadare cu pretenţii.
Sunt autorul unei cărţi de reportaje («Columne gorjene»), inspirate din istoria,
cultura şi frumuseţile peisajului gorjean.În editura «Gorjeanul», au fost tipărite,
în ultimii ani, numeroase cărţi, scrise de autori gorjeni.
219
 Plecare spre veşnica reîntoarcere

A plecat dintre noi, pur şi simplu pentru a se întoarce mereu ca un gând părelnic
şi mereu apăsat de fragilitatea destinului, OMUL CONSTANTIN BĂLEANU,
sfârtecat de ideea care naşte ispite, dar şi purtat de ispita care aşterne amurgul
zeilor şi o face mereu covor de iarbă verde, pe drumul spre acasă, tocmai acolo,
între dealurile sale din Runcurel, unde veşnicia se naşte mereu ca o inefabilă stare
de perfecţiune, când orice fabulaţie despre destin poartă semnul incertitudinii şi
al gândului care se lasă mereu umbrit de prejudecată!
Era în vara anului 1975, când am păşit pragul Comitetului de Cultură şi
Educaţie Socialistă Gorj, pentru a-i prezenta repartiţia guvernamentală d-lui
Preşedinte, prof. Constantin Băleanu, cel care m-a primit cu zîmbetul său distins
şi uşor marcat de adâncimea întrebărilor fără răspuns, pentru a descoperi, odată
cu trecerea timpului, omul cu un suflet de catifea şi cu inteligenţă sclipitoare,
conducătorul de instituţie care întotdeauna caută să-şi aleagă cuvintele cele
mai delicate pentru a te trezi la realitate, fără să te oripileze şi fără să rănească
tresărirea orgolioasă a umbrei bântuite de halucinaţii, din simplul motiv că umbra
este întotdeauna doar amintirea încremenită a unei străluciri pierdute în eternitate!
Vreme de vreo câţiva ani, am învăţat de la preşedintele Constantin Băleanu, că a
fi om de cultură înseamnă, în primul rând, să zideşti în construcţia spiritualităţii
tale o antecameră a purificării sufleteşti, iar a scrie înseamnă a comite o faptă
care nu trebuie să tulbure niciodată liniştea părelnică a zeilor! Mai întotdeauna,
când îl întâlneam la redacţia”Gorjeanul ”sau când mă primea în biroul său de
intelectual rafinat şi uşor pedant, dar întotdeauna ospitalier şi plin de căldură,
mă întreba invariabil: „Ei, Vasilică, spune-mi, ce-ai mai comis?”, având, în sinea
domniei sale, convingerea că am „comis” un material interesant, pe care va avea
plăcerea şi curiozitatea de a-l citi abia după ce a fost publicat în ziar! Era dovada
încrederii pe care mi-o acorda Domnul Director Băleanu, a modului său elegant
de a lucra cu oamenii, dar mai ales calitatea incontestabilă a ziaristului cu vocaţie,
a intelectualului care face din actul de comunicare şi un prilej de a înţelege mai
bine cuvintele lui Cioran, care presupunea că „ după orice conversaţie, eşti mai
părăsit ca în mormânt”, poate pentru a învăţa lecţia insidioasă a tăcerii, pentru a
înţelege că tăcerea este mai mult decât experienţa metafizică a necuvintelor, dar
înseamnă şi mult mai puţin decât liniştea nemeritată a întrebărilor fără un răspuns
aşteptat!
De acolo, din înalturile drumului fără întoarcere, mai daţi-ne un semn al
veşniciei reîntoarceri, Domnule Director, Constantin Băleanu, pentru a vă
şti mereu condeier printre îngeri, cu harul sfânt al scrisului echilibrat şi uşor
străbătut de ironia sorţii, purtând cu aceeaşi distincţie veşmintele inconfundabile
ale anotimpului tăcerii, dincolo de patima vidului celor care vă poartă în suflet,
220
pentru că în urmă ne rămâne doar cenuşiul ceţii şi al ploii care cerne clipe în
clepsidra timpului! Doar uşor, peste amintirea omului care aţi fost, numai trecerea
clipelor va aşterne petale ofilite, ale uitării, dar pentru amintirea pe care o păstrez,
Dumnezeu să vă odihnească în pace, domnule Constantin Băleanu!
Prof. Vasile GOGONEA

Senior Luminat al presei gorjene

Colegul nostru de până mai ieri Nea’ Costică Băleanu, cât a trăit, n-a vrut în
ruptul capului să fie ridicat în Slăvi, deşi adeseori o merita pentru multele sale
fapte bune.
Acum, cu siguranţă Sufletul Lui s-a ridicat printre Stele, în locul astral
binemeritat.
Pe această lume Constantin Băleanu, din fragedă pruncie, a avut aripile mai
mari decât cuibul drept pentru acre a zburat cu uşurinţă din casa părintească şi din
satul natal Runcurel. Hărăzit de Dumnezeu cu un talent rar întâlnit, moştenind
inteligenţa, curajul, ambiţia, dăruirea în muncă si multe alte calităţi şi merite
de la Băleni, familie de „Os Domnesc”, cum ne plăcea să spunem de fostul
nostru director s-a impus de tânăr în viaţa spirituală a judeţului Gorj. A urcat pe
toate treptele posibile ale slujirii Culturii în mileniul al II-lea, a ţinut bine cârma
corabiei în vremurile de furtună, din anii totalitarismului, a trecut neistovit în
mileniul III, învrednicindu-se cu nesecată energiei să ducă la capăt nobila lucrare
de aşezare a cotidianului „GORJEANUL” pe coordonatele moralei creştine,
valorilor democraţiei şi statului de drept.
Pe 13 noiembrie a.c. chiar în ziua în care s-a născut cu 66 de ani în urmă, trupul
neînsufleţit al seniorului luminat al presei gorjene a fost aşezat sub lespedea grea
a criptei de familie.
Au rămas în inimile noastre amintirea şi numele Lui, care se vor păstra vii cât
mai rămânem pe Pământ!
Victor BUNECI

Un neant în infinit

Pornind de la această idee, nu mă refer la naţiunea de care în sens biologic

– al speciei umane – ci la valoarea spirituală, morală, de a acţiona în numele
umanităţii în favoarea ei, ştiut fiind, că nu te poţi înălţa în faţa semenilor, decât
apărând umanitatea, fiind mai presus de orice OM.
De fapt, ce este omul în natură?
„Un neant faţă de infinit, un tot faţă de neant, o medie între nimic şi tot” –
(Pascal).
Omul cu viziuni înalte, ce înclină spre celebritate, are mereu în minte ideea că
221
in afară de astăzi, există şi mâine, şi, că pentru a ajunge acolo trebuie să lucreze
mult asupra sa, asupra semenilor săi, să fie stăpânit permanent de un proces de
autoperfecţionare şi autodepăşire.
Din această incursiune cu referire la om şi omenie, am dorit a creiona
personalitatea celui ce a fost profesor Constantin Băleanu.
S-a născut în satul Runcurel din comuna Mătăsari într-o zi de toamnă mohorâtă
a anului 1938 noiembrie 13 – destinul, soarta hazardul făcând cu ultima sa vizită
în satul copilărie, la casa părintească, să fie tot o zi mohorâtă de toamnă şi tot
în noiembrie 13 anul 2004 când lasă în urmă pe cei dragi cu inimile zdrobite
de durere, inclusiv pe mama sa la vârsta de 88 ani, plecând pe drumul fără
întoarcere.
După desluşirea primelor taine ale scrisului, cititului şi socotitului în satul antal
ca elevi silitori a urmat cursurile Liceului pedagogic Tg Jiu, terminând la Liceul
Pedagogic din Craiova – după care urmează cursurile Facultăţii de Filologie a
Universităţii din Bucureşti.
Începând cu anul 1968, întreaga sa activitate se desfăşoară în judeţul
Gorj, mai întâi ca profesor în cadrul Şcolii Mătăsari timp de un an, după care în
oraşul Tg- Jiu, unde începe şi colaborarea cu „Gazeta Gorjului” desfăşurând o
amplă şi bogată activitate jurnalistică.
Urmarea activităţii sale meritorii în anul 1974 este numit şef al culturii
Gorjene, iar din anul 1996 până în ultima clipă a vieţii sale a fost director al
cotidianului „Gorjeanul”.
Ziua de 13 noiembrie 1938, s-a dovedit a fi o zi ce a adus bucurie, prin apariţia
celui ce a fost figura luminată pentru cultura Gorjului, nu la fel însă, s-a dovedit
a fi 13 noiembrie 2004 când o cruntă suferinţă a răpit fără milă, conducându-l
pe ultimul său drum – pe cel ce a fost ilustrul profesor şi neîntrecut jurnalist
Constantin Băleanu.
Familia profesorului C. Panfiloiu îţi va păstra mereu vie imaginea chipului
tău blând şi zâmbitor.
Sincere condoleanţe familiei!
Constantin PAMFILOIU

Mult îndurerată şi îndoliată familie,

întristată şi cernită adunare,

În dimineaţa zilei de joi, 11 noiembrie 2004, o zi mohorâtă de toamnă târzie

cu un cer încărcat de nori plumburii, o veste zguduitoare s-a răspândit fulgerător
în tot judeţul că unul dintre cei mai mari oameni de cultură dintre cei mai mari
publicişti scriitori, ziarişti, profesorul Constantin Băleanu ne-a părăsit pentru
totdeauna.
L-am cunoscut acum 40 de ani când venea, la vârsta aceea cel mai tânăr
222
preşedinte al unui Comitet de cultură judeţean din ţară.
Era un om priceput de a aprecia oamenii. Numai după câteva luni m-a
promovat în funcţia de inspector la forumul cultural al judeţului.
Am lucrat sub directa îndrumare a Domniei sale timp de aproximativ şapte
ani. A fost omul de la care am învăţat „arta” de a conduce o instituţie de cultură.
De la Constantin Băleanu am învăţat de înseamnă să-ţi asumi răspunderea de a
conduce destinele culturii unui judeţ.
Constantin Băleanu avea ceva remarcabil ca om, avea o combustie umană
cum rar mi-a fost dat să o întâlnesc în viaţă.
Un neobosit luptător pe tărâmul spiritualităţii gorjeneşti al activităţii
publicistice generoase, caracterizate în întreaga sa viaţă pentru nemurire prin
scris, nemurire căreia i s-a dedicat, i s-a dăruit încă de pe băncile Facultăţi de
Filologie din cadrul Universităţii din Bucureşti; facultate unde a excelat printre
cei mai de seamă condeieri români.
Domnule preşedinte Constantin Bălenu ne despărţim vremelnic. Asta este
viaţa Dumnezeu ne aduce şi ne ia când vrea El.
Vei rămâne pentru noi gorjenii prin tot ceea ce ai putut face o emblematică
personalitate a culturii şi presei româneşti. Vei continua să trăieşti, Domnule
preşedinte, domnule director, domnule profesor prin tot ceea ce ai dăruit oamenilor,
pin trude şi prin scrierile tale, prin demnitatea de care ai dat dovadă la tot pasul.
Prin chemarea şi talentul tău, prin neodihna ta, ai putut să dai sens încercărilor
şi biruinţelor, nevoinţelor şi bucuriilor pe care le-ai trăit.
Acum la despărţire îl rugăm pe Hristos – Domnul cel Înviat, pe Buna Maică
Precista Curată şi prea Bunul şi Milostivul dumnezeu să te odihnească în pace.
AMIN!

LA MULŢI ANI, „MURMURUL JILŢULUI”!

Iată-ne ajunşi la numărul 30!

Am început timid dar cu dorinţa de a ne impune, de a fi printre cei buni, de a
fi cei mai buni. Am început poate neîncrezători dar hotărâţi să cucerim cele mai
înalte culmi, să ne îmbătăm acolo, în vârf , din cupa izbutinţei.
Mulţi ne-au privit cu îndoială şi tocmai acest lucru ne-a fost de folos. Mulţi,
nu ne-au dat importanţă şi tocmai acest lucru le-a fost fatal.
Până la urmă, noi nu am vrut decât o revistă şcolară; o „foaie” în care să
scriem noi, elevii de atunci împreună cu cei apropiaţi nouă, profesorii. Această
„foaie” şi-a găsit un nume, de o rezonanţă extraordinară:
„MURMURUL JILŢULUI”.
Şi iată-ne la numărul 30!
Am trecut prin multe, şi bune şi mai puţin bune, şi foarte uşoare şi foarte grele.
Am avut poate şi neajunsuri dar le-am corectat de fiecare dată. Am fost animaţi
223
mereu de dorinţa de a face ca „foaia” noastră, „murmurul” nostru să fie cel mai
bun. Dovadă stau elevii care au publicat în paginile noastre, care şi-au definitivat
studiile şi şi-au lăsat mai apoi „numele adunat pe o carte”. Dovadă stau poeţii,
prozatorii, eseiştii, oamenii de valoare, de cultură pe care i-am găzduit în paginile
noastre. Dovadă stau premiile pe care le-am obţinut la concursurile judeţene şi
naţionale.
Dovadă stau, până la urmă, cei peste 2100 de elevi care ne citesc număr de
număr şi ceilalţi care ne caută, ne au pe masă, scriu despre noi.
Iată, aşadar, că am fost, suntem şi depinde de noi, colectivul redacţional, dacă
vom fi cei mai buni şi de acum înainte;
Personal, am ales această cifră „30” poate şi pentru că este una dintre ultimele
vârste ale lui Iisus, Mântuitorul poate tocmai pentru că nu este ultima, poate
tocmai pentru că este o vârstă a imperfecţiunii.
Nu suntem perfecţi dar tindem spre perfecţiune. Vom continua cu acelaşi
devotament, cu acelaşi simţ de răspundere şi cu mai mare drag pentru ca cititorul
nostru să ne placă, să ne iubească, să nu-şi poată începe ziua fără noi.
Şi cititorul nostru eşti, în primul rând tu, ELEVULE!

<La mulţi ani, „Murmurul Jilţului”>

Să îmbătrâneşti, frumos!

Alin Dobromirescu,
Redactor şef-adjunct

CURSĂ SENTIMENTALĂ

În buchetul de flori al familiei Elena şi Ion Ciortan se prinde un boboc
de floare şi singurul, pe 27.08.1951, la Mătăsari, o veche aşezare izolată de pe
văile Jilţului, cunoscută azi prin bogăţiile secolului – „aurul negru”, un reuşit
oximoron al economiei noastre.
Fiica familiei Ciortan urmează studiile pe rând în Mătăsari(clasele
I-VIII), la liceul Ecaterina Teodoroiu (nr.2), actual „Spiru Haret”, Facultatea de
matematică la Universitatea Bucureşti.
Fiind îndrăgită şi respectată de elevi, foşti elevi, părinţi şi cetăţeni-
FLOAREA DĂDĂLĂU, profesoara de matematică cu peste 35 ani de învăţământ,
la Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari, devine sufletul activităţilor din această
instituţie alături de distinsul său soţ „cel mai iubit mătăsărean”, profesorul –
director DUMITRU DĂDĂLĂU, omul despre care s-au scris multe rânduri, dar
care nu au reuşit să cuprindă enigmaticul său suflet, când mai vesel, când mai
trist, dar niciodată învins de viaţă, omul fără de pereche, atât ca dascăl, cât şi ca
model pentru gorjenii noştri.
224
 Doamna Cicel, cum îi spune toată lumea acum, o fiinţă dragă tuturor celor
care o văd, celor care îşi aduc aminte de ea cu dragoste şi respect, este un om
simplu, cu figură blândă şi de o bunătate rară.
În aceşti peste 35 ani a demonstrat cele mai alese calităţi de dascăl, de
coleg, de cetăţean, având la bază o viguroasă pregătire profesională, pregătind
elevi olimpici.
Ce o face să fie atât de bună într-o lume atât de întoarsă pe dos?
Răspunsul este clar: este „un om între oameni”, merge pe principiul
„respectă pentru a fi respectat” şi ţine la normele morale.
Chiar dacă autoritatea în faţa elevilor o face mai sobră, atunci când stai de
vorbă”de la egal la egal”realizezi că este prea bună pentru o astfel de lume care
se transformă din ce în ce mai rău.
Floarea Dădălău este mama a două fiice care au preluat trăsăturile
părinteşti, medic şi economist în capitala ţării noastre, două „flori mătăsărene” de
tăria „parfumurilor” acestor minunate locuri.
Chiar dacă „infernul femeilor este bătrâneţea” cum spune La Rochefoucauld,
dorinţa dumnealor, a doamnei Cicel şi a domnului Tică Dădălău, este aceea de a
fi sănătoşi, pentru a-şi creşte nepoţeii, fiicele fiind încă necăsătorite.
Îmbinând atât de bine şi frumos familia cu cariera, având experienţă în
ambele „domenii”, consideră căsătoria ca fiind: „situaţia cea mai frumoasă şi
cea mai sigură din câte există pe lume. Aceasta este fericită când este o lungă
conversaţie care pare întotdeauna prea scurtă”.

Mia Pitaru
Imaginea Gorjului nr.214– 10 martie 2004

„Murmurul Jilţului-30”

Numărul jubiliar al revistei Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari

înmănunchează în paginile sale articole de substanţă publicistică, demonstrând,
dacă mai era nevoie, faptul că, în colectivul redacţional al „Murmurului…” îşi
fac loc, încet-încet, condeieri de o anume valoare. Şi nu ne sfiim a nominaliza:
Simona Baboi, Alin Dobromirescu, Alexandra Boulean, Dac Ciciu, Monica
Mogârzan, Elena Monea, Alin Burău, Floarea Persu, Lavinia Pădureţ, Ilie Pârvu
şi Cătălin Bănică.
Le stau alături, semnături de prestigiu, profesori ai Colegiului, în frunte cu
neobositul director, prof. Dumitru Dădălău; Cornel Toma – director adjunct,
înv. Dorel Ciobanu, ed. Maria Dădălău, ed. Rodica Marcău, înv. Polina Bobei,
prof. Gheorghe Lungan – un frecvent colaborator al „Gorjeanului”, prof. Claudiu
Purdescu, înv. Elena C. Gândilă sau prof. Gelu Berca.
Tematica abordată în acest număr aniversar se înscrie în tiparele, tot mai
225
stricte, ale unei publicistici moderne, semn că „şcoala de la Mătăsari” … naşte
viitor ziarişti de profesie. La număr jubiliar, le dorim colegilor mai tineri de la
„Murmurul Jilţului” ceea ce spunea, cu secole în urmă, un prieten latin: „Vivat,
floreat, crescat!”.

Marius Berechete G.3844-12.03.2004

„MURMURUL JILTULUI” - iubirea cea dintâi a mătăsărenilor

In urmă cu mai bine de şase ani, la1 Decembrie1996,vedea lumina

tiparului primul număr al unei publicaţii, numită cum nu se putea mai frumos:
„MURMURULJILŢULUI”- revistă a Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari -
Gorj - singurul colegiu naţional din ţară situat în zonă rurală.
De-a lungul existenţei sale, revista a publicat articole despre diverse evenimente
şi numeroase activităţi ale elevilor şi cadrelor didactice. Aproape că nu există
aspecte din viaţa şcolii sau altul, în paginile publicaţiei. In această revistă au
semnat poeţi consacraţi şi afte personalităţi ale vieţii spirituale din Gorj şi nu
numai, dându-i greutate şi sporindu-i importanţa.
Un număr mare de elevi şi-au exprimat gândurile, au scris, aşa cum au
simţit ei, publicând poezii minunate, eseuri, referate despre teme din diverse
discipline şcolare, probleme de matematică, de fizică, ba chiar şi părerea lor despre
dascălii care-i învaţă carte sau relatări despre: întâlniri cu oameni de experienţă
între colective redacţionale ale revistelor şcolare, lansarea unor cărţi şi despre
multe altele.
Cadrele didactice, la rândul lor, au un mare merit în asigurarea unei ţinute
ştiinţifice şi literar artistice înalte revistei, exprimându-şi punctele de vedere
autorizate pe teme strâns legate de perfecţionarea continuă a procesului instructiv-
educativ. Cu trecerea timpului revista a devenit tot mai cunoscută reuşind să
atragă colaboratori de talent şi din alte localităţi ale judeţului Gorj şi chiar mai
departe.
Cu fiecare număr, conţinutul şi tehnoredactarea revistei au cunoscut o continuă
îmbogăţire şi îmbunătăţire, aceasta reuşind să ocupe succesiv locuri fruntaşe în
concursurile revistelor şcolare.
Dovada? De mai multe ori a cucerit locul 1 la concursul judeţean (ultima dată
ţinut în data de 2 aprilie 2002 la Herculane), locurile II şi III pe plan naţional,
iar la Concursul Naţional al revistelor şcolare, ediţia a VIII-a 2002, revista
„MURMURUL JILTULUI” a fost distinsă cu titlul de Laureată, alături de alte
două reviste şcolare gorjene: „Cuget liber”şi „Joc de creion”.
Iniţiatorul şi sufletul acestei reviste şcolare de mare valoare, aşa cum o
recunoaşte toată lumea, este domnul profesor Dumitru Dădălău, care, promovând
spiritul de emulaţie, reuşeşte să pună în valoare, împreună cu alţi colegi ai săi,
priceperea şi experienţa cadrelor didactice, elanul tineresc şi spiritul de afirmare
226
ale elevilor.
În cele ce urmează voi face o scurtă prezentare a numărului 25 din 1 Decembrie
2002 al revistei „Murmurul Jilţului”. Pe prima din cele şaisprezece pagini ale
publicaţiei sunt inserate trei articole de mare importanţă având semnătura de
prestigiu ale IPS Teofan Mitropolitul Olteniei („Crucea - bunul nostru cel mai
de preţ”), prof. Constantin Băleanu – directorul ziarului „Gorjeanul” („Elogiul
iubirii pentru meleagurile natale”) şi ale înv. Irina Stoichescu de la şcoala primară
Brădet - Mătăsari („Calitatea şi eficienţa - cuvântul de ordine la Mătăsari”).
Deosebit de interesante sunt relatările consemnate de eleva Maria Alexandra
Boulean despre:lansarea, în cadrul manifestărilor dedicate „Zilelor liceului”, a
cărţii „Nemuritorii”, autor col. (r) Constantin Ispas- adevărată lecţie de patriotism,
precum şi despre lecţia de experienţă al colectivelor redacţionale de la Grupul
Şcolar „Gheorghe Magheru”, Colegiul Naţional „TudorVladimirescu”, Colegiul
Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, Colegiul Naţional „Spiru Haret”, Colegiul
Naţional „Tudor
Arghezi” şcolile gimnaziale nr. 4, 8 şi 11 din Tg. Jiu, cu tema: „Rolul revistelor
şcolare în educarea tineretului studios”.
Mai multe pagini sunt consacrate: unor teme de mare importanţă în viaţa şcolii
(„obstacolele persuasiunii în relaţia cu elevii” - prof. Gheorghe Lungan, „textul
matematic în învăţământ” - prof.Mihail Mărtoiu sau „Modalităţi artistice în
creaţiile dramatice” - prof. Domnica Graure); creaţiilor literare de poezie, proză
şi semnale, semnate de elevii Hălăucă Mirela Alina, Lupu Adela, Borodi Alina
Marinela, Mogârzan Monica, Postelnicu lonela, Bilea llinca, Dan Ciciu, Ţandără
Gabriela şi Boulean Alexandra; articolului „Dulcea mea Doamnă - Eminul meu
iubit” – o prezentare a Culegerii de corespondenţă inedită Mihai Eminescu -
Veronica Micle, făcută de prof. Luminiţa Mili Popescu de la Colegiul Naţional
„TudorVladimirescu” din Tg.-Jiu. Este inserat şi un fragment din romanul
„Cuibul cu pui mulţi”, autor prof. Vasile Smeu din Bâltişoara. Sunt de asemenea,
publicate o serie de articole precum „Fiii Jilţului” ediţia a V-a de Adrian Vâlceanu,
„Murmurul Jilţului - 24” de Marius Becherete, „Zilele liceului la Mătăsari”
(preluate din ziarul „Gorjanul”) „Zilele liceului” şi Sărbătoarea „Fiilor Jilţului”
(din Adevărul de Gorj), „Sărbătoarea Fiilor Jilţului la Mătăsari” de Karoly Kovacs
(de la ziarul „Timpul”). In acelaşi context al Sărbătorii Fiilor Jilţului, o impresie
aparte, adevărată încântare, produce asupra cititorului, neasemuit de frumoasa
descriere „Noaptea de octombrie” autor distinsul profesor, Gheorghe Lungan.
Tot în acest număr al revistei găsim şi alocuţiunile rostite de oficialităţile
prezente la Sărbătoarea Fiilor Jilţului.
Pe două pagini (cu menţiunea continuare în numărul viitor) este redată „Starea
învăţământului din Mătăsari” în anul şcolar 2001-2002, iar pe penultima pagină
aflăm de „Competiţii sportive la nivelul CNT Mătăsari„ ne informează jr. Mugurel
Popescu.
227
 Iată deci că numai şi simpla enumerare a articolelor din paginile acestui
număr acestei reviste este suficientă pentru a ne convinge de nivelul pe care l-a
atins această publicaţie.
În încheiere mai putem adăuga că la revista „Murmurul Jilţului” cu tot ce
presupune ea, s-a creat o adevărată stare de spirit, o autentică şcoală de educaţie
şi s-a obţinut şi o experienţă valoroasă în această privinţă.
Le dorim mătăsărenilor sănătate şi putere de muncă în anul în care tocmai
am intrat şi să cucerească noi trepte de performanţă pe toate planurile.
Titu Pânişoară

INTERVIU dl. Ion Dădălău
1. Domnule director adjunct, priviţi peste ani, în urmă, la elevul Ion Grigore
Dădălău de la Şcoala primară Croici şi vorbiţi-ne puţin despre evoluţia lui până
la omul şi profesorul pe care-l respectă azi o întreagă comunitate?
- În perioada 1958-1962 am fost elev în clasele I-IV la Şcoala primară
Croici - sub oblăduirea domnului învăţător Nicolae Căruntu - apoi în perioada
1962-1966 am fost elev al Şcolii generale Mătăsari având ca diriginte pe distinsul
şi regretatul meu dascăl, profesor de limba şi literatură română Constantin
Tănăsoiu - în această perioadă mi-au fost dascăli şi exemple cei care peste ani
mi-au devenit colegi: domnul director profesor Constantin Panfiloiu, doamna
Eugenia Panfiloiu, domnul Pavel Stoichiţoiu, domnul Nicolae Dădălău, domnul
Gheorghe Bălan şi domnişoara Bălescu Elena. Spre onoarea şcolii din care
proveneam, am intrat la Liceul Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu cu media
10(zece) şi am urmat cursurile acestui liceu în perioada 1966-1970 avându-l
ca diriginte pe profesorul de matematică Constantin Spătaru. În perioada
1970-1981 am absolvit Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca (Facultatea
de Matematică-Fizică(1974); Facultatea de Tehnologie Chimică(1980); Şcoala
de ofiţeri de rezervă nr.1 Bucureşti(1974-1975)).
Începând cu data de 1 septembrie 1974 am fost profesor titular în cadrul
Şcolii generale Mătăsari al cărei director am fost din data de 30 iunie 1980 când
am înfiinţat şi primele clase de liceu. Am participat direct la întreaga evoluţie
a învăţământului din Mătăsari- în această perioadă de 30 de ani m-am dedicat
activităţii didactice şi prin natura funcţiei evoluţiei învăţământului din aceaastă
zonă, convins fiind că nu puteam să fac nimic mai bun pentru luminarea fiilor
acestor meleaguri. Nimic din ceea ce s-a întâmplat în viaţa localităţii nu mi-a fost
străin, n-am fost niciodată indiferent la nevoile comunităţii.

2. Ce v-a determinat să vă îndreptaţi spre meseria de dascăl şi mai ales ce

v-a făcut să rămâneţi în localitatea de naştere atâţia ani, pentru că sunt convins că
aţi fi putut profesa în altă parte cu rezultate la fel de bune?
- Alegerea profesiei mele a fost influenţată de prestanţa harul didactic,
228
competenţa profesională a foştilor mei dascăli dar şi de dorinţa mea de a modela
suflete şi de a contribui la îmbogăţirea spirituală a copiilor acestor locuri. Am
rămas aici nu pentru că n-aş fi putut pleca oriunde în altă parte, am avut şi ocazia
dar am rămas fidel casei părinteşti, icoanei părinţilor, oamenilor între care am
văzut lumina zilei şi care m-au preţuit aşa cum şi eu la rândul meu am făcut-o.
Idealurile mele au devenit pietre pentru templul edificiului şcolar mătăsărean.

3. Ca cetăţean al locului, născut şi crescut aici, ca unul care şi-a adus

contribuţia substanţial la viaţa localităţii- aţi condus 18 ani destinele acestei şcoli
- cum priviţi astăzi această localitate în ansamblu şi ce rol are şcoala în viaţa
omului de rând?
- Şcoala are o mare importanţă în viaţa oricărui om. De seriozitatea şcolii
de competenţa şi puterea de dăruire a dascălilor depinde viitorul aceste ţări. Poate
că vă par vorbe mari aceste cuvinte, căci mulţi iau desuetudine numele ţării şi se
tem să-şi exprime sentimentele faţă de ea. Şcoala aduce lumină, disciplină, îl face
pe elev să se raporteze la lumea înconjurătoare, să se sincronizeze cu ce este bun
şi frumos şi să respingă urâtul şi neadevărul. Eu am crezut şi cred în aceste idei şi
sunt convins că şcoala românească va fi din nou acolo unde îi este locul: printre
cele mai bune şcoli europene.

4. Ştim domnule director, că în acest an se împlinesc 20 de ani de când

această clădire a şcolii a fost dată în folosinţă. Ce sentimente vă încearcă în aceste
momente, mai ales că dumneavoastră aţi fost cel care a pus primul piatra de
temelie şi a rămas, iată, până astăzi?
- La acest moment aniversar mă încearcă un sentiment de satisfacţie; nu
numai că am pus piatra de temelie dar am trăit intens şi nu fără urmări pentru
sănătatea mea toate împlinirile şi neîmplinirile acestei şcoli. Am simţit că fiecare
colţ al acestei şcoli mă recunoaşte, că-i aparţin şi că aparţine existenţei mele.

5. În calitate de consilier al Primăriei Mătăsari pe probleme de învăţământ,

sănătate, cultură, cum vedeţi dezvoltarea acestor sectoare în localitate?
- în ceea ce priveşte învăţământul avem deja un statut solid, o reţea şcolară
amplă şi o foarte bună bază materială, sperăm să obţinem fondurile necesare
pentru optimizarea bazei materiale a şcolilor de la sate. De asemenea pentru ca
viaţa culturală a localităţii să nu se rezume la activiţăşile organizate de şcoală -
cum se întâmplă în în prezent - se impune constriurea unei Case de Cultură.
Printr-o activitate conjugată între toţi factorii educativi ai localităţii-şcoală,
biserică, bibliotecă, casă de cultură- viaţa socială a localităţii ar putea fi mai
ordonată, s-ar stopa fenomenele deviante şi tineretul ar avea o alternativă pozitivă.
În sectorul sănătate sunt deja realizări prin existenţa cabinetelor medicilor de
familie dar baza materială a spitalului din Mătăsari este precară. Se impune
229
în acest sens dotarea actualului spital cu aparatură performantă şi mijloace de
intervenţie rapidă şi eficace în urgenţe. Ideal ar fi construirea unui nou spital.

6. Este învăţământul în general şi Colegiul Tehnic în special - o prioritate

pentru Primăria Mătăsari, domnule consilier?
- învăţământul în general a fost şi este cel puţin în ultimii 30 de ani o
prioritate pentru Primăria Mătăsari. În localitatea noastră s-au construit şcoli prin
implicarea primăriei şi a comunităţii locale. După 1990 s-au “pompat” fonduri
masive pentru învăţământ la nivelul localităţii.
7. Ştim, deasemenea, că aveţi în lucru monografia localităţii. Ce ne puteţi
spune despre acest lucru?
- monografia localităţii se află în stadiul final. Am realizat-o împreună cu
două personalităţi Nicolae Racoceanu- om al zonei noastre şi un alt domn din
Bucureşti. În prezent avem nevoie de sponsori pentru ca această carte să vadă
lumina tiparului.
8. Cum vedeţi, domnule director, viitorul învăţământului din România şi din
Mătăsari în perspectiva intrării ţării noastre în Uniunea Europeană?
Văd viitorul învăţământului din România şi din Mătăsari altfel şi bine susţinut
de societate; un învăţământ retehnologizat; un învăţământ reculpat cu nevoile de
calificare resimţite în economie, viaţă socială şi cultura societăţii noastre şi de
concetăţenii noştri; un învăţământ deschis pentru mai mulţi copii, tineri, adulţi;
un învăţământ diversificat care să permită şi să stimuleze rute individuale de
pregătire; un învăţământ care să încurajeze competiţie şi să favorizeze înnoirea; un
învăţămân compatibilizat cu sistemele europene şi în acest sens înternaţionalizat.
Trebuie reactivată tradiţia învăţământului românesc interbelic sub aspectul
simplităţii structurilor transparenţei lor, direcţiei compatibilităţii cu structurile
euro-americane; un învăţământ orientat spre valori; un învăţământ bazat pe
autonomii profesionale şi management performant.

9. Un sfat pentru elevii noştri.

- în viaţă să aveţi o concepţie cuprinzătoare asupra schimbării, să nu luaţi
niciodată decizii punctuale căci duc la o dezordine păguboasă, căutaţi să le
integraţi într-o abordare concretă. Respectaţi succesiunea «paşilor» în obţinerea
unor motivaţii de nivel superior. Rezultate deosebite se obţin atunci când omului
îi place ce face. Un om fără motivaţii nu are satisfacţii în muncă şi se va complace
în mediocritate. Staţi cu picioarele pe pămănt şi cu capul afară din nori. Nu vă
complaceţi în visuri fantaziste şi chiar absurde, în vise irealizabile. Fiţi capabili
să vă sprijiniţi între voi cautaţi să vă rezolvaţi singuri conflicteledin clasă căci
numai aşa veţi deveni cooperanţi, comunicativi şi toleranţi. Să nu uitaţi niciodată
ca adevărata avere a omului este spiritul său, deci îmbogăţiţi-vă!

230
 Alin DOBROMIRESCU

Cultură şi educaţie tehnologică

Una din caracteristicile principale ale sistemului de învăţământ organizat la
nivelul Colegiului Tehnic Mătăsari îşi găseşte expresia în tendinţele şi practicile
de inovare .
Aproape că nu se poate menţiona activitate concepută şi organizată de
conducerea unităţii care să nu fie confruntată cu cerinţele de schimbare, să nu
se afle în căutarea unei noi forme de echilibrare a şcolii cu sistemul social în
care funcţionează. Zi de zi se duce lupta pentru ca învăţământul dintr-un sistem
aproape rigid şi cu o apreciabilă inerţie conservatoare, să tindă tot mai mult
să devină un sistem mobil, adaptabil, flexibil şi receptiv la cerinţele mereu
mai complexe din afara sa. Astfel, autonomia tradiţională a învăţămîntului se
relativizează, închiderea exclusivă în propriile funcţionalităţi fiind apreciată ca
un simbol al inadaptării şi anacronismului. Zbuciumul permanent şi neliniştea
îngrijorată a directorului Colegiului Tehnic Mătăsari, profesor Dumitru Dădălău
naşte modalităţi de realizare a inovaţiei educaţionale în forme variate, încadrate
în parametri şi dimensiuni orientative ce se concretizează în acţiuni meritorii.
Am avut satisfacţia ca la sfîrşitul săptămânii trecute să particip la „Târgul
Ofertei Educaţionale „activitate organizată la Colegiul Tehnic Mătăsari, cu
precizia şi vigoarea unui lider ce îşi pune în valoare prin multă trudă aptitudinile,
experienţa personală, talentul în relaţiile cu oamenii, ca şi dinamismul, energia
debordantă, atitudinea pozitivă faţă de nou, apreciindu-i şi calitatea de a accepta
şi stăpâni riscurile inerente oricăror schimbări, pentru progresul şcolii.
Conceperea şi organizarea acestei acţiuni poate constitui un bun exemplu
care ilustreză faptul că modalităţile de realizare a inovaţiei educaţionale sunt
foarte variate şi ele depind de condiţiile istorico-sociale specifice, de factorii
politici, culturali, ştiinţifico-tehnologici, de tradiţiile constituite ale evoluţiei sale
anterioare.
Organizarea structurală a acestei acţiuni a dat posibilitatea celor aproape 600
elevi ai claselor a 8 a împreună cu profesorii diriginţi şi directorii, din comunele:
Bolboşi, Dragoteşti, Mătăsari, Teleşti, Câlnic, Ciuperceni, Negomir, Slivileşti,
Godineşti, să ia contact nemijlocit cu zestrea materiala deosebită a Colegiului
din Mătăsari, să se informeze in privinţa funcţionării procesului de învăţământ, a
ordonării şi coordonării conţinutului şi a metodologiei didactice.
În cadrul întâlnirii finale la care au participat şi au susţinut alocuţiuni
profesoara Sandu Mihaela, Inspector General în M.E.C.T. profesor doctor Bâcoi
Liviu, Inspector Şcolar I.S.J. Gorj, inginer Tănăsoiu Aristică director Serviciul
Resurse Umane al I.M. Jilţ, Adam Ion –directorul Şcolii Gimnaziale Teleşti şi
directorul Colegiului Tehnic Mătăsari, viitorii absolvenţi ai gimnaziului din zona
231
de interferenţă au fost ajutaţi să identifice căile optime şi flexibile cu caracter
aplicativ care impulsionează dezvoltarea învăţământului la nivelul Colegiului,
care, încă o dată s-a dovedit a fi o gazeta primitoare şi generoasă – preocupată de
sincronizarea învăţământului cu edificarea social – economică şi a zonei în care
cresc şi învaţă adolescenţii prezenţi.
Activitatea s-a încheiat cu un frumos program artistic pregătit de catedra de
limba română şi limbi moderne.
Pentru realizarea acestui program, catedra de filologie a colaborat în mod
inspirat cu catedra de ştiinţe şi informatică – şef de catedră prof. Dădălău Floarea
– care a reuşit să transmită în circuitul intern de televiziune, la aparatul fiecărei
săli de clase, conţinutul CD-ului „Mihai Eminescu” cumpărat din fondurile
comitetelor de părinţi, elevii ascultând melodii şi versuri din lirica Eminesciană,
interpretate de prestigioase formaţii corale şi muzicale ca: Madrigal, precum
şi recitări în interpretarea lui M. Sadoveanu, N. Cozorici, Ion Caramitru, O.
Moldoveanu.
Printr-o coincidenţă fericită, prima ediţie din acest an a „Târgului ofertei
educaţionale” s-a desfăşurat în acelaşi timp cu acţiunea de control a brigăzii
M.E.C.T, a căror instrumente practice de lucru s-au concretizat în funcţionarea
atelierelor şcoală, sistemul de cerinţe ergonomice în activitatea tehnico-productivă
din şcoală, tipologia şi dotarea atelierelor şcoală în raport cu condiţiile concrete
ale mediului rural, pregătirea psihopedagogică şi generală de specialitate a
inginerilor şi maiştrilor instructori încadraţi pe posturi didactice, colaborarea
cu E. M. Jilţ – stafful economic al zonei. Controlul a studiat cu prioritate
rezolvarea unor probleme practice referitoare la pedagogia muncii sau educarea
tineretului, pentru muncă, pentru îmbunătăţirea activităţii educative, a căilor de
profesionalizare prin şcolile de arte şi meserii.
Cele două acţiuni nu numai că s-au completat în mod profesional, dar au şi
dovedit utilitate şi eficienţa convergenţei factorilor responsabili de educarea
tinerei generaţii.
Simţindu-mă ocrotit de anii mulţi în care gândirea a constituit o preţioasă
calitate pentru mine, rememorând cuvântul de încheiere al directorului, prof.
Dumitru Dădălău, pot aprecia ca fiind motivate mulţumirile aduse de acesta
principalilor factori care au sprijinit organizarea şi desfăşurarea acestei acţiuni:
Inspectoratul Şcolar Judeţean, Întreprinderea Minieră Jilţ, Directorii celor 7
unităţi de învăţământ gimnazial participanţi, Administraţiei locale şi membrii
Consiliului de Administraţie al C.T Mătăsari.
În final, aş spune că sistemul de activităţi prevăzut a se realiza în cadrul
Târgului Ofertei Educaţionale, aprobate de Consiliul de Administraţie al C.T
Mătăsari, amplificate de autoritatea morală a conducătorului acestei unităţi, a făcut
posibil nu numai mobilizarea unui număr impresionant de elevi şi profesori ci şi
realizarea scopului propus de a cunoaşte de către aceştia în mod direct dinamica,
232
de ansamblu a unui învăţământ integrat cu nevoile producţiei, transmiterea
culturală şi profesionalizarea forţei de muncă prin creşterea rolului şi controlului
şcolii asupra rutei profesionale a fiecărui individ.
Prof. Mihail Mărtoiu
C.T. Mătăsari

ÎNVIEREA DOMNULUI
ZIUA IN CARE LUMINA BIRUIE ÎNTUNERICUL
- Dialog cu IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei -

- IP Sfinţite Mitropolit, suntem cu câteva ceasuri înainte de Învierea

Domnului, când trupul Său preacurat se odihneşte şi se pregăteşte pentru înălţarea
la cer.
- Se apropie marea sărbătoare a Învierii Domnului Nostru, Iisus Hristos,
când, nădăjduiesc din tot sufletul, că locuitorii Gorjului, trăitori atât de conştient
în adâncimea credinţei ortodoxe şi în frumuseţea acestei sărbători, vor trăi şi de
data aceasta înălţimea şi cuprinderea celei mai mari sărbători a creştinătăţii.
- Învierea înseamnă şi biruinţa vieţii asupra morţii, a binelui asupra răului
!…
- Aş putea spune că este ziua în care Hristos a biruit moartea, este ziua în
care tot românul, tot creştinul, tot gorjeanul este chemat să biruiască moartea,
atât de prezentă în viaţa noastră de zi cu zi, căci păcatul înseamnă moarte, dorinţa
de îmbogăţire cu orice preţ înseamnă moarte, dorinţa de a ajunge sus, pe scara
ierarhiei, călcând peste cadavre, înseamnă moarte.Sper ca tot mai mulţi creştini
ortodocşi din această parte a ţării, să aibă curajul de a înfrânge moartea, pentru că
numai aşa pot trăi, cu toată puterea, taina biruinţei asupra morţii de către Hristos,
taina învierii Sale din morţi.
- La sfinţirea Catedralei de la Motru, pot spune că aţi dat glas unei pastorale,
din care uşor putem deduce mulţumirea către Dumnezeu şi către acei oameni care
s-au gândit la ridicarea unei Case a Domnului, tocmai într-o zonă cu atâtea şi
atâtea probleme sociale…
- Este foarte adevărat că biserica aceasta s-a ridicat într-o zonă în care
problemele de ordin social nu lipsesc.Sper că nu va trece prea multă vreme, şi
vom participa, de asemenea, în număr mare, la sfinţirea picturii acestei biserici, la
sfinţirea catapetesmei, şi, de ce nu, la împlinirea unui alt deziderat al Mitropoliei,
ca aici, în acest municipiu, la fel ca în oraşul Rovinari, sau la Mătăsari, ca pe
lângă biserică să se construiască un complex educaţional şi sociale, tocmai pentru
împlinirea şi a celorlalte laturi ale activităţi bisericii, în care ea, actualmente, din
păcate este mai puţin prezentă.
- În această zi de adâncă linişte şi de aşteptare, pentru a învinge întunericul
233
de la miezul nopţii, poate că fiecare dintre noi se gândeşte la lumina sfinţeniei, la
lumina din lumină.
- Eu văd lumea cu mult întuneric întrânsa, iar de multe ori suntem ispitiţi de
tendinţa aceasta, ca să iau o făclie puternică… poate sunt eu acea făclie puternică.
Unii, poate avem pretenţii dintre acestea nebuneşti, necunoscându-ne propria
noastră micime, ca să alung întâi întunericul din propria mea cameră.
- Este acea cameră a sufletului, în care trebuie să punem ordine şi în care se
află viaţa noastră interioară ?. E cam lung drumul acesta, IPS Voastră…
- Cred că drumul ar fi, ca în acea cameră plină de întuneric să se aprindă
mici luminiţe, în diferite colţuri ale camerei.Atunci întunericul nu mai este atât
de dens, atât de adânc, atât de negru.
- Pentru că uneori căutăm îndelung aceste luminiţe, aceste făclii care ne
călăuzesc viaţa.
- Pentru că făclii nu pot fi decât geniile ! Mai ales în domeniul sfinţeniei…
genii ale sfinţeniei.Iar lumea este lipsită, din păcate, de genii, cel puţin actualmente,
iar micile persoane care suntem noi, putem constitui doar o mică luminiţă, într-o
mare de întuneric…
- Iar Dumnezeu rămâne Calea, Lumina şi Adevărul…El este Viaţa !
- Deja, aici e o luminiţă, dincolo altă luminiţă, peste un kilometru apare
încă o luminiţă, iar apoi vedem cărarea, avem viziunea clară a drumului pe care
îl avem de bătătorit.
- IPS Voastră, ce le doriţi gorjenilor, tuturor celor care pornesc acum pe
drumul acesta binecuvântat al bisericii, pentru a fi prezenţi la sărbătoarea Învierii
Domnului ?
- Doresc tuturor să aibă parte de multă pace în familie, să aibă parte de
multă înţelegere, să aibă parte de bucatele tradiţionale pe masă în Ziua de Paşti,
să aibă parte de bucuria reîntâlnirii cu membrii familiei, a reîntâlnirii cu prietenii,
le doresc tuturor să se îndrepte în noaptea de Paşti spre sfintele biserici, pentru a
lua lumină din lumina lui Hristos, pentru ca întunericul din inimi şi din societate,
în general, să fie puţin câte puţin înlăturat.

Vasile Gogonea

234
 IN MEMORIAM

Poetului şi prietenului meu Ioan Flora

Doamne, fulgeraşi în noapte

Spre sălaşul vreunui zeu
Dar lovişi cu foc de moarte
Înco-o stea din cerul meu

Tu ştiai că-i aspra iarna

Şi că ninge viscolit
N-avuseşi nici pic de milă,
Cu săgeata l-ai lovit

El era o stea aparte

Care lumina discret
Şi urca pe trepte-nalte
Spre-un Luceafar de poet.

Tu îi frânseşi firul vieţii

Când era-n ,, sobor de zei,,
Ce ai Doamne cu poeţii ?
Tu-i aduci. De ce ni-i iei ?

În zadar l-om căuta-n zare

Să-l vedem a se ivi.
Doar acolo-n ,, Carul Mare,,
El, de-acum va străluci.

Arcani, 5 februarie 2005 Ion Sanda

„Murmurul Jilţului” a ajuns la numărul 33

Colegiul Tehnologic Mătăsari a lansat numărul 33 al revistei şcolare

„Murmurul Jilţului”. Se împlinesc 8 ani de când a luat naştere la Mătăsari această
revistă, prilej ca aceasta să amintească şi de alte evenimente pe care Colegiul le
sărbătoreşte, şi anume 110 ani de învăţământ în Mătăsari, 25 de ani de învăţământ
liceal în Mătăsari, patru ani de la transformarea fostului liceu cu profil industrial
minier în Colegiu Naţional, singurul din ţară care se află în mediul rural.
Revista cuprinde informaţii din diverse domenii şi la apariţia ei şi-au adus
contribuţia atât elevii cât şi cadrele didactice de la Colegiu. În revistă două pagini
235
sunt dedicate unui proiect important atât pentru Colegiu cât şi pentru întreaga
zonă care „se confruntă cu numeroase probleme sociale şi anume proiectul
realizat pe baza Fondului Român de Dezvoltare Socială, proiect ce are în vedere
sprijinirea locuitorilor din comuna Mătăsari în vederea accesului la informaţie”.
Articolele revistei mai punctează şi activităţile materializate cu ocazia sărbătoriri
zilei Colegiului Mătăsari, astăzi, 9 noiembrie.

Corina Popa
Impact în Gorj 422/2004

33...

În zile de sărbătoare şi demne de sărbătorit, într-o perioadă în care tot românul

se pregăteşte pentru întâmpinarea în condiţii ideale a evenimentelor sfinte de
iarnă, Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari se mândreşte cu un element - cel
puţin - de succes. Şi asta, cu ocazia apariţiei pe piaţa publicisticii şcolare a unui
nou număr din revista, bine cunoscută de-acum, Murmurul Jilţului.
Nr. 33, anul VIII, / Decembrie 2004, 16 pagini... aşa ar suna prezentarea pur
tehnică a acestei ediţii speciale, care marchează şi înregistrează trecerea unui
număr semnificativ de ani de la naşterea publicaţiei ce vorbeşte şi spune multe
despre şcoala şi oamenii pe care îi reprezintă.
Opt ani se împlinesc aşadar de când Murmurul Jilţului a luat naştere la Mătăsari,
această vârstă oferindu-i posibilitatea să amintească şi alte evenimente de seamă
pe care Colegiul le sărbătoreşte m acest an: 110 ani de învăţământ în Mătăsari, 25
de ani de învăţământ liceal în Mătăsari, patru ani de la „transformarea” fostului
Liceu cu profil industrial minier în actualul Colegiu Naţional - singurul din ţară
care se află în mediu rural.
Direcţionat cumva în sensul amintirii şi „serbării”, la nivel de scriitură, a celor
trei evenimente amintite - cărora li se adaugă o nouă ediţie, în perioada 4 -17
octombrie 2004, a „Fiilor Jilţului” - nr. 33 al Murmurului... atrage prin întreaga
sa structură.
Nu doar prezentarea grafică şi de tehnoredactare propriu-zisă a revistei are
fericitul dar de a atrage privirile potenţialilor cititori (având în vedere energia
şi vitalitatea cu care poate încărca sufletele acestora, chiar începând de la prima
pagină, cu o coloristică bine proporţionată), cât, mai ales, conţinutul variat şi
totodată închegat în jurul unei axe de bună alcătuire şi distribuţie a informaţiilor
fumizate.
Cu alte cuvinte, revista pare să îţi ureze cu prima pagină un bun venit în sfera
filelor ei încărcate de paleta noutăţilor de la nivelul Colegiului din Mătăsari, dar
şi a acelor „vechi” gânduri ale unor oameni de seamă din sistemul de învăţământ
236
mătăsărean.
Elevi şi cadre didactice s-au străduit să scoată la lumina realităţii şi a interesului
cititorilor o revistă din care putem afla informaţii din diverse domenii, de la cel ce
are în vedere alcătuirea şi promovarea unor proiecte necesare şi mult folositoare,
în primul rând pentru dezvoltarea gradului de comunicare între şcoala noastră şi
alte instituţii de învăţământ din străinătate, până la domenii „de suflet” - poezie
şi eseistică. Din primul domeniu nemenţionat amintim articolul directorului
adjunct al Colegiului din Mătăsari, prof. Cornel Octavian Toma - „Proiectele
Comenius, comunicare la cel mai înalt nivel” - precum şi pe cel al prof. Alin
Dobromirescu -„Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari în Italia”. De asemenea,
nevoia de deschidere serioasă către scena internaţională a învăţământului de
calitate şi punerea în valoare a elementelor concrete de a răspunde acestei nevoi
reiese dintr-un material semnat de înv. Ion Elena („oaspete” în revista Colegiului,
cadru didactic la Şcoala Generală „Pompiliu Marcea” din Tg-Jiu), având titlul
„Noi şi Uniunea Europeană”.
Două pagini dedicate unui proiect deosebit de important, atât pentru Colegiul
din Mătăsari, cât şi pentru întreaga zonă care „se confruntă cu numeroase
probleme sociale». Este vorba despre un proiect realizat în baza Fondului Român
de Dezvoltare Socială (FRDS), ce are în vedere „sprijinirea locuitorilor din
comuna Mătăsari în vederea accesului la informaţie».
(„Murmurul...», p. 3)
Nu departe de ideea de organizare şi stabilire a unor principii ce-şi impun
aprecierea sunt articolele legate de „Mijloace de învăţământ şi integrarea lor
m unităţile de învăţare», „Drogurile şi fumatul - factori nocivi ai sănătăţii»,
„Experienţe chimice», „Comunicarea la baza relaţiei profesor-elev».
„Colegiul Tehnic Mătăsari sărbătoreşte «Zilele Liceului»», aflăm odată ce
ajungem la pagina opt a revistei, unde Corina Popa, redactor al cotidianului
judeţean „Impact de Gorj» a consemnat programul de desfăşurare a manifestărilor
din perioada 4-17 octombrie 2004. Acelaşi subiect este abordat şi dezvoltat
de profesorii Elena Ghiţan şi Gheorghe Lungan în articolele intitulate „Ani de
liceu», respectiv, „Şi s-au întors...».
Nu putem ocoli un material ce emană parcă valuri de sensibilitate, mai întâi
prin naturaleţea cu care este scris, dar mai ales prin mesajul pe care îl transmite,
vorbind despre un om care a jucat şi joacă un rol deosebit în viaţa şcolii noastre şi
în vieţile fiecăruia dintre noi: Omul Dumitru Dădălău, căruia prof. Carmen Pădureţ
îi dezvăluie latura de eternitate cu izvoarele în modul superior în care a înţeles să-
şi alcătuiască existenţa într-un altruism demn de toată lauda şi admiraţia.
Şi dacă tot vorbim despre OAMENI, pagina dedicată unui „Senior luminat
al presei gorjene» - Constantin Băleanu - dă impresia de infim, în comparaţie
cu infinitul de cuvinte şi gânduri ce se cere numai pentru simpla amintire a
acestor nume. Pe lângă toate acestea, articolele cu tentă pur informativă care
237
punctează o serie de activităţi materializate o dată cu sărbătorirea zilei Colegiului
(9 noiembrie), întregesc structura elaborată a revistei. Însă, cum idealul de
perfecţionare este cel care animă oamenii pentru viitoare noi activităţi, şi cei
antrenaţi în alcătuirea acestui din urmă număr al „Murmurului...», cu mulţumirea
că efortul lor a fost răsplătit, merg mai departe şi meditează pentru o şi mai mare
„înflorire» şi încununare cu succes a muncii lor.

Oana BÂZĂVAN

Lunga vară fierbinte

Aşa gândesc oamenii cu toţii: „de-ar trece iarna mai iute, şi-ar veni
primăvara”!... Dar eu, cu o mică deosebire, am încercat să nu râvnesc la un anume
anotimp, ci să aştept cu răbdare să treacă unul şi să vină celălalt, cu capriciile
fireşti, cu bucuriile şi necazurile pe care „mama noastră natură” le aduce cu sine.
Şi au trecut pe lângă mine, şi eu pe lângă ele, toate anotimpurile, în fiecare an:
peste şaizeci de primăveri, de veri, de toamne şi de asemenea, peste şaizeci de
ierni… Câte vor mai trece, oare?...
A venit şi vara lui 2004 şi o aşteptam! Mi-era dor de altădată, de demult
şi de aiurea, de satul Găvăneşti… Mă vedeam la nouă ani când aparţineam
vălurelelor Jaleşului răcoros, la Pluta lui Ştefan, la Poieni, în urma turmei de oi,
ori în Valea Neagră, cu carul după surcele… Mă văd şi acum, la patrusprezece,
părăsind satul în care văzusem lumina zilei, într-o toamnă aurie, în prima mea
toamnă! ( De ce oare nu venisem pe lume într-o primăvară, căci aşa le spun eu
învăţăceilor, că viaţa umană corespunde schimbărilor ciclice ale naturii!).
Hai, să depănăm, pe rând, această „lungă vară fierbinte”. A venit repede,
cu întregul ei cortegiu de specificităţi, cu soare cald şi luminos, de când răsare
de după dealurile Roşovei şi până apune dincolo de pădurile din Tarseici şi Valea
Neagră. A venit cu prima prăsilă a porumbului semănat târziu, din cauza ploilor
care, acum, se lasă chemate de Paparudele din Găvăneşti sau Mătăsari. Mi-a adus
săptămâni în şir de expunere la soare, în Blăjeştii mei natali, într-o încrâncenare,
cu pământul tare ca betonul, în care rezista eroic firicelul de porumb, speranţa
viitorului nostru al tuturora… ce căldură! Ce lumină! Ce pieli, cu bronzul acela
activ, deosebit fundamental de cel dobândit întins alene pe nisipul mării.
S-a maturizat fânul… Ce trifoi, ce flori multicolore vor fi răpuse de coasa
bătrânească! Am alergat într-un suflet în vale, prin pruni, şi am adunat un buchet
de vară: roman şi romaniţă. Măzărica şi scânteietoare, sânziene şi sunătoare, şi
nu le mai ştiu pe numele de altădată, întâlnindu-mă foarte rar în aproximativ
patruzeci de ani, cât am lipsit de lângă ele.
Şi prunele:albe, vinete, oarzăne, popeşti, poroabe, ciorăşti, la care am mai
adăugat unele de soi, dar nu ştiu sigur cum le zice fructelor acestui prun „nobil”,
238
integrat între fraţii lui „ţărani”, cum s-au ivit şi crescut până la coacere sub ochii
mei de altădată! Evident, mi-e dor de altădată, de trecut şi inefabil…
Şi pădurea; ce verde crud, ce freamăt reconfortant, ce simfonie! O simt
în mine, cu adâncurile şi înfiorarea firească, de când căutam vitele pierdute, sau
făceam pe eroul temerar al hăţişurilor… Oare, o mai fi stejarul din Poieni, unde
improvizam tateica? Dar fântâna sau buduroiul lui Păun? Cum or arăta copacii de
la Ogaşul cocoşat? Sigur, în vara aceasta mă voi întâlni neapărat cu vechile mele
cunoştinţe…
Sub aspectul sonor al vieţii, mă aştept s-aud păsările cântând în pădurea
lui Băluta, câinii lătrând pe uliţa denivelată a satului de o sută de familii. Vor
cânta cocoşii la miezul nopţii, sau dinspre ziuă. Nu vor lipsi gâştele şi raţele
gălăgioase, găinile lăudăroase pentru un ou de trei mii de lei. Vacile vor mugi de
la capul satului, dând de veste întoarcerea de la păşune.
Sunt sigur că mai rezistă singura cale de comunicare orală cu voce
tare: Linaaaa!, Măi Ioane!, Huoa, huoa! Sari, dodă Gică!, dar şi unele râsete
zgomotoase, pline de voie bună ale grupurilor de muieri întinse, la bârfă, pe iarba
crudă de la Coastă.
Serile de acum sunt mai moderne: se aprind becuri pe uliţă, cam rare,
dar e un semn. Se adună oamenii pe la porţi şi încearcă să termine dialogurile
începute fie la cosit, fie la prăşit…
Dar n-am să mă las; ce mi-am pus în gând, o să fac; schimb casa din temelii,
pun flori îngrijesc via şi prunii, am un măr în grădină, trebuie să-l altoiesc, fac
şanţuri şi construiesc o bancă la poartă pentru cinci – şase persoane, voi servi
ţuica de corcoduşe şi de prună, fără să mă-nbăt, cum e obiceiul, că m-arată lumea
cu degetul; „uite, dascălul!”…
Dar, ce simt? M-apucă un alt dor, mai actual, mai de departe, mai profund:
dorul de Mătăsari, de Brădet şi Runcurel, de Croici şi Brădeţel, şi nu-s satele
mele, dar mă leagă fire nevăzute, fie intelectuale, fie psihologice, căci aici am
găsit ultimele identităţii de prietenie, de colegialitate, de iubire şi ură, certitudini
şi îndoieli, minciună şi adevăr, sinceritate şi falsitate, muncă şi lene, într-o toamnă
apropiată, trecând de atunci încă trei…
Mă-ntreb câte doruri ar trebui să am, izvorâte din trecut, din Banat şi Bucureşti
din Cluj-Napoca şi Craiova, din Iaşi şi Galaţi, din Alba-Iulia şi Braşov; din toată
ţara! Care ar arde mai mult în sufletul meu potopit de-atâta dor? Sigur, e unul
ascuns, de nu-l ştie nimeni, un dor pentru eternitate
Prof. Gheorghe Lungan,
octombrie 2004

239
 Ţara copilăriei

Este titlul unei plachete de poezii apărute recent la Editura Fundaţiei

„Constantin Brâncuşi” din Tg-Jiu şi aparţine profesorului Viorel Gârbaciu, un
distins om de cultură din judeţul nostru.
Lansarea cărţii a avut loc zilele trecute la Colegiul Tehnic din Mătăsari
şi s-a bucurat de un mare succes în rândurile elevilor şi cadrelor didactice
prezente.
În cuvântul de deschidere, directorul colegiului, profesorul Dumitru
Dădălău a făcut o frumoasă prezentare a autorului, dar şi a cărţii, fiind urmărit cu
multă atenţie de cei prezenţi.
Viorel Gârbaciu, acest „copil” matur, purtat de viaţă prin mulţi ani,
când mai bine, când mai nefericit n-a uitat nici pentru o clipă vârsta de aur a
fiecăruia dintre noi, încercând creionarea unui mic colţ de dragoste şi de formare
a orizontului de cunoaştere în „primăvara omului”.
În versurile sale se regăsesc, cu nostalgie, dealurile Teleştilor, Bistriţa
„cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul”, barza reîntorcându-se „navigând
fără hartă”, via din Daimac, pomii daţi în floare, casa părintească de la capătul
drumului ce duce spre Hobiţa…
Viorel nu şi-a uitat părinţii trecuţi în eternitate, pe distinşii învăţători
Gheorghe şi Tasia cărora le aduce azi „Ruga de mulţumire” pentru viaţa, grija si
educaţia date încă de când „gângureşti / cu sunete îngereşti”. De la ei a învăţat
„mierea din cuvântul limbii date de Dumnezeu”, credinţa în „biruinţa lui Iisus”,
întregul cortegiu al naturii din acest colţ de ţară fermecată dăruit gorjanului din
Teleşti.
Aceste cuvinte calde, venite dintr-un alt suflet nobil şi blând, au purtat şi
poartă mereu asemănarea locurilor şi a oamenilor hărăziţi a da tot ce e mai bun în
ei pentru moralitatea şi credinţa, pentru o viaţă demnă şi fericită.
Pentru o şi mai mare apropiere dintre creator şi cititori, Viorel Gârbaciu
a adus în cuvântul său plin de emoţie afectivă interesul pentru viaţa celor mici
între care se simte şi astazi prezent: suferă pentru „Ţiganu”, câinele găsit aiurea,
pentru catâri, veveriţe şi pisici, albine şi fluturi. Pentru copilul modern, versurile
sale aduc în prim-plan elemente de tehnică nouă, nume sonore cum ar fi: Power
Rainger, Robocop, Rambo, Roboboanţă, în „Războinicii stelari”.
Lansarea de carte a fost întregită de un recital de poezie din cartea prezentă,
la care au contribuit câţiva profesori de limba română şi istorie, în frunte cu
directorul lor, acest magician al educaţiei tinerei generaţii.
Mătăsari
Prof. Gheorghe Lungan

240
 Doamna învăţătoare

Mergând spre şcoală, zăresc de la distanţă sutele de bobocei care ajunseseră

înaintea mea, cum alergau şi se jucau în curtea şcolii. Ajungând în mijlocul lor,
urmărind pe toată lumea cu atenţie, cineva m-a surprins în mod deosebit. Îmi
doream nespus ca învăţătoarea mea să fie dânsa. Am urcat la clase, ne-am aşezat
în băncile care ne ajungeau până la vârful nasului şi aşteptam cu nerăbdare să ne
sosească învăţătoarea. Când a intrat pe uşă sufletul meu, al unui mic copil a simţit
că dânsa era cea potrivită, îmi inspira încredere şi era foarte drăguţă cu noi. Ochii
îi străluceau de fericire deoarece noua generaţie erau copii mai neastâmpăraţi
care făceau şi spuneau o mulţime de lucruri nostime. Culoarea acestor două
luminiţe era albastră precum marea. Bunătatea dânsei era inegalabilă. Sufletu-i
era o fereastră deschisă în care aveai impresia că vezi întreaga lume. Vocea
blândă, firavă, asemenea unei suflări a vântului de vară te făcea fie că vroiai sau
nu, să asculţi minunatele cuvinte şi cântece ce ni le spunea. Orele de română îmi
plăceau cel mai mult deoarece dânsa era şi este o persoană inteligentă, creativă şi
ne ajută prin exemple date să înţelegem foarte uşor anumite lucruri. La toate orele
care le aveam exista un moment armonios care ne ajuta să fim interesaţi de ceea
ce se petrecea în momentul respectiv.
Povestindu-i necazurile noastre suspina alături de noi, râdea alături de noi
când eram bucuroşi.
Cele mai deosebite momente au fost alături de dânsa ( şi bucurii şi
momente neagreabile). Nu am considerat niciodată că este numai învăţătoarea
mea ci şi o a doua mamă pentru mine, mama care mi-a deschis ochii spre o lume
nouă. Nici stele de pe cer, nici cele mai preţioase flori nu se compară cu dânsa.
Pentru mine este unică pe acest pământ. Cuvintele nu sunt de ajuns pentru a vă
descrie acest minunat trandafir care niciodată nu se ofileşte ci se înalţă tot mai sus
de celelalte flori.
Ca toate celelalte doamne învăţătoare trebuie să le considerăm un model
demn de urmat, dar doamna mea învăţătoare a fost cel mai bun model. Sunt foarte
mândră deoarece i-am fost elevă. Am iubit-o, o iubesc, şi o voi iubi la nesfârşit!
Mulţumesc că existaţi doamnă învăţătoare, Ileana Ciobanu!
Ciortan Ramona

Adevăruri ireale

Era o zi aparent obişnuită. Plictisită de rutina obositoare m-am gândit să mă

las purtată de curentul Kaya. Ajunsesem deja să vizitez galaxii incredibile, în care
cunoscusem culturi şi fiinţe nemaipomenite. Nici eu nu mai ştiam de cât timp
călătoream fără ţintă.
241
 Într-un moment de neatenţie, în faţă am întâlnit un fel de vortex în care am
intrat într-o secundă. Nu eram speriată. Mai trecusem de foarte multe ori prin
aceeaşi experienţă.
Cu toate astea, cât timp am călătorit prin vortex, o lumină uimitoare şi
puternică mă înconjurase. Deodată m-am trezit pe o planetă minunată. Nu ştiu
cum, dar nişte fiinţe uimitoare, îmbrăcate în alb, cu aripi mari, zburau şi cântau
într-o armonie incredibilă. S-au apropiat de mine, zâmbind şi m-au luat uşor în
zbor. M-au dus la o fiinţă cu o aură strălucitoare şi cu un chip blând. S-a apropiat
şi m-a atins. Am simţit o căldură ce m-a făcut să mă simt în siguranţă. Am rostit:
„Dumnezeu!Îngeri! Am ajuns în Rai?!”Deodată , acea fiinţă îmi vorbi:- „Nu te
speria. Nu ai motiv.”
Nu puteam accepta că Dumnezeu există. Ştiinţa devenise credinţa mea. Nu
mai ştiam ce să gândesc. Totul era foarte confuz. Mi-am luat însă inima în dinţi şi
i-am spus: „ Ai auzit cumva de Terra?” atunci el a rămas blocat. - „Ai spus cumva
Terra?”- „Întocmai”
-„Vino, mi-a spus. Trebuie să-ţi arăt ceva”. Doi „îngeri” m-au luat în zbor
şi m-au dus într-un loc vechi, plin de desene şi inscripţii. El a început să-mi
vorbească: „Demult, acum 60 de ani, în măsurătoarea noastră exista un popor,
de pe o planetă Xadiria, foarte războinic. Ei cuceriseră galaxii îndepărtate şi
deveneau cu fiecare cucerire mai puternici. După un timp îndelungat au pătruns
şi în această galaxie, galaxia Mandury. De frică, poporul meu, condus pe atunci
de către bunicul meu, au căutat să găsească un loc ascuns, în care xadirienii, să nu
poată ajunge. Dintr-o greşeală, fericită pentru noi, am intrat într-un vortex, acela
prin care ai ajuns şi tu aici, şi am călătorit cale lungă până la o planetă foarte puţin
populată, plină de bogăţii. Însă, locuitorii acestei planete erau primitivi şi nu am
îndrăznit să ne arătăm decât în situaţii foarte grave, unde tot ce am vrut a fost să
ajutăm. Acei locuitori numeau planeta Pământ şi mai târziu i-au zis Terrra ”.
-Terra ai spus ? am întrebat eu uimită.
- Exact. Atunci oamenii ne-au considerat divini. Pe bunicul meu l-au
numit Dumnezeu, iar pe supuşii lui, îngeri. Îi slăveau, îi aduceau ofrande, jertfe
şi le închinau rugăciuni.
Într-adevăr, noi oamenii avem puteri supranaturale, dar nu eram creatorii
lor. Totuşi, a venit vremea când a trebuit să plecăm, să ne întoarcem pe planeta
noastră.
- Şi când mă gândesc că pe Pământ încă mai sunt credincioşi, dar, nu ştiţi cum
pot
ieşi din această galaxie?
- Ba da. Este foarte simplu. După calculele noastre, vortexul se deschide la
intervale de o zi. Tu ai venit aici de abia un minut.
- Un minut! Am exclamat eu.
Ceasul meu indica deja o jumătate de oră.
242
 Eu trebuia să rămân 30 de zile acolo. În acel timp am făcut expediţii pentru a
acumula noi cunoştinţe. Era uimitor. Atâţia oameni crezuseră în Dumnezeu,
neştiind că, de fapt, erau nişte fiinţe asemănătoare lor, numai că mult mai
evoluate.
Timpul acolo a trecut mai repede decât îmi imaginam. Înainte de deschiderea
Vortexului, aşa-zisul Dumnezeu mi-a dat un fel de piatră preţioasă ca amintire.
În timp ce călătoream prin vortex am simţit că ceva nu era în ordine. Se auzeau
sunete ciudate, dar în acelaşi timp cunoscute mie, şi deodată… pilotul automat
m-a anunţat că ajunsesem în Prinparia să închei tratatul de pace cu regele
prinparienilor, Prisparian al II-lea. Nedumerită de visul acela ciudat, am simţit
ceva în buzunarul jachetei mele. Am căutat şi am găsit… aceea piatră preţioasă
din vis.
Oare chiar fusese adevărat?

Velica Oana Maria

Poveste de viaţă

Totul începe atunci când te naşti şi nu se sfârşeşte niciodată. Ciudată este

uneori viaţa, misterioasă alteori. Omul trăieşte, luptă pentru anumite lucruri iar
la sfârşitul puterilor ajunge să regrete ceea ce a făcut sau ceea ce n-a făcut. Luptă
pentru bogăţie în bunuri, o capătă dar scade bogăţia sufletului, uită locul naşterii,
simplitatea în care a fost crescut şi ajunge să batjocorească şi să critice pe cei care
acum reprezintă trecutul lui. Nimic mai frumos pe lumea asta nu poate fi decât
zilele în care eşti înconjurat de familie, natură şi ademeneşti frumosul parfum
al micilor flori din preajma ta. Cât eşti copil, trăieşte, nu încerca să scapi de
inocenţa ta, fă precum Nică, încearcă să faci lucruri care să te amuze, năzbâtii
în bunul sens al cuvântului care să arate că eşti copil. Cu cât creşti nu încerca
să te maturizezi prea mult în interior. Sufletul trebuie să rămână curat indiferent
de vârstă. Majoritatea oamenilor nu înţeleg că cel mai frumos lucru este să ai
conştiinţa împăcată. Ei luptă doar pentru bani. Bineînţeles trebuie să lupţi ca să
ai un viitor stabil prin propriile forţe iar când vei avea ce ţi-ai propus să nu uiţi
că eşti la egal cu ceilalţi, banii nu te vor ridica niciodată, ci bunătatea. Încearcă
să faci mult bine nu doar pentru familia ta ci şi pentru alţi oameni „uitaţi de
soartă.”
Nimeni nu va putea vreodată înţelege complicitatea vieţii care este subţire
precum un fir de aţă. Niciodată nu se ştie ce se va întâmpla, ci precum se spune,
totul vine de la sine.

Ciortan Ramona

243
 Di, di, di Murgule, di…!

…”pân’ la mândra peste Jii”; „la pas”, „că-n buiestru nu te las” …

aşa am desprins ideea că acest frumos şi puternic animal a fost dintotdeauna
un prieten apropiat al omului, un sprijin de nădejde, şi la bine şi la rău. Poate de
aceea, calul este unul din cele mai prezente animale în viaţa intimă a noastră, a
celor mai vechi, din generaţiile când mijlocul de transport era acest „strămoş”
al frumoaselor limuzine de azi, al trenurilor de mare viteză, sau al avioanelor
supersonice cu care tinerii merg…”la mândra”, mai puţin peste deal si mai mult
cine scrie în ce ţară sau în ce oraş, apartament sau hotel, după cum îi ţine punga…
(şi eu care îi aprob, cu părere de rău că anii mei au trecut… cu calul, călare!).
Romantismul vieţii de altădată îşi spune cuvântul în fapte şi întâmplări
trecute, dar neuitate, în cântecul popular de dragoste, în basme şi legende. Nume
celebre, nume comune de cai, cum ar fi: Cezar, Ducipal, Murgu, Cătălan, Bălan.
Balanus, Roibu se asociază cu fapte şi întâmplări fericite sau triste, cu momente
de puternice trăiri sentimentale şi nu în ultimul rând cu munca de zi cu zi a
ţăranul român. Cătălan aducea victoriile războinice ale lui Ştefan cel Mare şi
Sfânt, Ducipal îl însoţea pe mândrul Decebal „ce-a-nfrânt popoare multe de jos
şi de pe cal”, Mihai intra triumfător în Alba Iulia călare pe un cal alb impunător
ca şi însuşi marele făuritor al primei noastre uniri, Roibul „săpă groapa binişor”
şi-l înmormântă pe bunul său stăpân, Toma Alimoş, haiduc din Ţara de Jos, iar
„căzătura” hrănită cu jar şi metamorfozată într-un armăsar tânăr şi puternic, îl
ducea pe Harap Alb, ca vântul şi ca gândul – un vis sau speranţă materializate azi
într-un mod uimitor.
Mai aproape de inima noastră, însă, prezenţa calului s-a făcut simţită în
relaţiile dintre cuplul de îndrăgostiţi. „Mai treci neică şi tu dealul/ Şi vino la
noi cu calul…” sau „Calului să-i dau grăunţe/ Şi ţie să-ţi dau guriţă”. Uneori,
sentimentele se întorceau împotriva bidiviului: „Fire-al naibii tu de cal/ Că-l
trântişi pe neica-n deal./ Şi nu-l trântişi mai la vale/ Să-i dau gura să se scoale…”
sau „ Nu mă bate măi voinice, că pe und’ ţi-e drag te-oi duce”. Alteori, companiorul
se manifesta psihologic:”Nu ştiu ce-are Murgul meu/ Că nu-i mai place dudău/
Nici apă din pumni să bea/ Numai din vedriţa ta!” Calul devenise, cu timpul, ţinta
unor infracţiuni, evident, pentru valoarea sa: „ –Spune-mi, spune-mi moş bătrân/
Spune-mi caii când se fură ?- Noaptea pe fulgerătură?...”
Pentru mulţi dintre noi, calul făcea parte dintre cele trei dorinţe ale
individului: „Ce mi-e drag pe lumea asta?: calul, puşca şi nevasta…”, pentru că
se îmbinau armonios când „călătoarea” se ruga ceremonios „Ia-mă neicuţă călare/
Că nu mai pot de picioare!” rugăminte plină de sinceritate şi de dorinţa arzătoare
a tinerei fete plecate pe drumurile întortochiate ale amorului de altădată.
Nu pot să nu amintesc, în aceste modeste rânduri, de acel cuplu
244
înduioşător – Bator – Fefeleaga -, cal şi stăpâna, din nuvela cu acelaşi titlu a
lui Ion Agârbiceanu, cu trista lor despărţire pentru totdeauna sub presiunea unei
vieţii de mizerie şi dezumanizare.
De asemenea, câtă duioşie şi deplină înţelegere faţă de mizeria trăită de
arabul nevoit să-şi vândă tot ce avea mai scump, pe El-Zorab, „fala sa”, „drag ca
ochii din cap” pe care „nu l-aş da nici mort”.
Aşadar, calul rămâne un punct de referinţă în viaţa noastră, continuând
să-şi îndeplinească rostul său pe lângă om, ca un prieten de nădejde, ca un mijloc
de asigurare a existenţei umane.
Prof. Gheorghe Lungan

O emoţionantă întâlnire

Simt si acum, când scriu aceste rânduri, emoţiile ce m-au stăpânit cu numai
câteva zile in urma , la o întâlnire a absolvenţilor Scolii Pedagogice de învăţători
din Tg.Jiu, promoţia 1954,
Cred draga cititorule, ca oricare dintre noi ar fi avut accesai reacţie, când, după
50 de ani , revedea, în aceeaşi formulă, dar nu în totalitate, colectivele închegate
pe parcursul a peste patru ani de studiu, colegii tineri de numai optsprezece ani, în
ultima lor seară, după care a urmat despărţirea şi “pasul” mare în misiunea pentru
care s-au pregătit în această citadela a învăţătorului gorjean.
Momente de duioşie,de tandreţe şi uimire se putea citi pe fetele îmbătrânite
de vreme ale învăţătorilor de altădată. Georgic Mitică Vacă, Xenofon, Ilie, Vasile
Costică, Andrica, Gicu, Petrică, Nicu lan, Chita, Jean, Ghiţă si multe alte nume
se purtau cu drag pe buzele aproape tremurând,îin dialoguri scurte, parcă limitate
de lungul timp, de emoţiile acumulateîin acestă perioadă.
Marii absenţi din “vechea gardă” au fost mulţi: toţi profesorii anului patru A
si B, dar şi 17 colegi trecuţi în eternitate, de unde, poate, s-au bucurat de bilanţul
fiecăruia dintre cei prezenţi.
Au fost clipe de adevărate mulţumiri, accentul cazând parcă voit, nu atât pe
realizările personale în misiunea didactică, cât pe u’ ştafeta» predată cu dragoste şi
respect, cu mândrie de părinţi fiilor şi fiicelor fiecăruia. S-au spus cu emoţie destine
demne de respect şi laudă: ‘Fiul (fiica mea) este medic, inginer, cercetător, colonel-
doctor, maior, profesor, informatician, fizician, dar şi am doi nepoţi,nepoate cu
bune rezultate la olimpiadele şcolare, la alte concursuri judeţene sau naţionale.
Mai apoi s-a putut afla ca învăţătorii prezenţi în sala de clasă sunt acum profesori
de diferite discipline de învăţământ, absolvenţi ai unor instituţii universitare,
ramaşi fideli muncii didactice, dragostei de „meserie” insuflate de foştii lor dascăli:
Cornel Cârstoiu - director, lon Dragomir si Constantin Furtunescu - diriginţi, Petre
Panoiu, Raita Radu, lon Tănase, Numitor Cancer, Leonid Gebeanu , Anatolie
Stefanescu, Nicu Manta, Ladislau Racoti, Vasile Munteanu, Victor Andritoiu,
245
Gheorghe Modoran, Atena Dumitrescu, I.Paralescu. „Absenţi”din «Catalogul»
vremii, ei vor rămâne „prezenţi” în inimile atâtor generaţii de dascăli cu imaginea
omului de mare ţinuta morală, intelectualului demn de invidiat, prietenului şi
sfătuitorului tinerilor dornici de cultură şi civilizaţie.
Firul amintirilor s-a «tors» într-o atmosferă apropiată de „acum cincizeci de
ani”: Cum am săpat noi şanţurile de la „pompieri” până la şcoală, pentru conducta
de apă, cum mergeam la adunat de jir, cu trenul de marfă până la Lainici, cum
tremuram în dormitorul doi, iarna, acoperiţi cu pătura de drugani, cum mai
chiuleam, cum făceam de planton schimbul doi si cum ne pedepsea Nea Nicu
Manta sau Paralescu...
Imaginea tulburătoare a începutului a fost evocată de unii dintre noi: copii de
ţara, fii de ciobani îmbrăcaţi în straiele lor „mocăneşti”, fii de ţărani în izmene
şi cămaşa de tort ,fii de muncitori desculţi şi cu haine prea mari pentru talia
lor — iată de unde comisiile de examen de admitere din 1950 şi-au apreciat şi
recrutat «viitorii învăţători”. Cantina rudimentară, mâncarea de fasole insuficientă
determina ‘’o lupta” pentru „plus”, «mă fraţilor!»
Careurile periodice, spectacolele, întrecerile sportive, serile de muzică
instrumentală - rod al muncii culturale proprii erau savurate de viitorii dascăli.
Lipseau fetele...Cum ne bucuram când veneau de la „Educatoare» pe la noi,
căci erau şcolile demixtate! Ce frumos cânta Mimi Morjan („ Vine Streiul de la
munte”)! Ce voce de privighetoare avea Naty Pigui! Ce scrisori de dragoste scria
Liuba Grosu !
Filmele de la «Căldăruşe”- singurul cinematograf peste strada de „ numărul
opt”, plimbările prin parc, decent si „până la şapte» erau orele de învoire „cu
bilet” de la Domn Pedagog Nanu sau Paicu, altfel, iţi luau bursa, daca te prindeau
fără bilet prin oraş!
Intr-o intimitate firească, la „Favorit» a fost organizată excelent o masa festivă.
S-a cântat, s-au spus glume, s-a dansat, ca pe vremuri, tangou, vals, conga, dar
şi nelipsitele hore de mână, sârbe, ungurica, hora-n doua părţi, aşa cum dascălii
mei au promovat limpezimea morală şi spirituală în satele şi comunele unde au
funcţionat, timp de o jumătate de secol.
Cu sinceritate şi inima plină de dragoste si respect pentru colegii mei, dar si
pentru întregul corp didactic din Gorj le adresez, cu acest prilej, multă sănătate,
putere de munca, rezultate pe măsura integrităţii morale şi intelectuale a fiecăruia
dintre noi. Pentru tinerii veniţi în acest an de pe băncile facultăţilor, cred că sunt
în asentimentul celor „vechi» să le spunem  « Bine au venit » şi succes în nobila
lor misiune pe care au început-o cu acest an şcolar! Tg.Jiu, 01.10.2004.

Prof. Gheorghe Lungan

246
 Dascălii cu care ne mândrim

La nivelul judeţului Gorj au fost, sunt şi vor mai fi dascăli care trebuie
să fie preţuiţi aşa cum se cuvine. Ne vin în minte nume ca: In Grigoriu, Vasile
Romanescu, Mihai Mărtoiu, Gheorghe Lungan, Ion Priescu, Gheorghe Gămăneci
şi mulţi, mulţi alţii. În rândurile de faţă aş dori să mă refer la profesorul de gr. 1 –
Gheorghe Lungan -, cel care a avut un rol însemnat în dezvoltarea învăţământului
gorjean.
Născut în localitatea Stolojani, în urmă cu aproape 67 de ani, a absolvit Şcoala
pedagogică Tg-Jiu în 1954, şi-a început cariera didactică la Şcoala primară Buzad,
Judeţul Arad, ca învăţător-director, apoi a revenit în judeţul natal în anul 1959, ca
învăţător în Butoieşti-Gorj, după care îl întâlnim la Hodoreasca, Câlnic şi Teleşti,
la cea din urmă fiind coleg cu un alt dascăl emerit Ion Priescu, legându-i o strânsă
prietenie ce se menţine şi în ziua de azi. Între timp, Gheorghe Lungan devine
profesor, urmând Institutul Pedagogic de 3 ani din Craiova, absolvindu-l în 1966,
apoi Universitatea din Craiova – Facultatea de Filologie, pe care o termină în
1979, urmând după aceea Psihopedagogia la Universitatea Babeş-Boliay din Cluj
şi Academia „Ştefan Gheorghiu” Bucureşti.
Asiduu cercetător şi pasionat în pregătire şi perfecţionare, pentru meritele
deosebite de care a dat dovadă este luat la Raionul Tg-Jiu, cu delegaţie de
inspector şcolar pentru învăţământul primar; apoi este numit profesor metodist la
Consiliul Judeţean al Organizaţiei Pionierilor (1968-1978); inspector şcolar pentru
învăţământul primar şi limba română, apoi inspector şcolar pentru învăţământul
primar la Inspectoratul Şcolar al judeţului Gorj (1978-1984); profesor consilier
pentru orientare şcolară şi profesională (1984-1990) când publică, în colaborare,
o prestigioasă lucrare de orientare şcolară şi profesională, ce s-a bucurat de mare
preţuire la acea vreme, pe care o mai afli şi în ziua de azi prin multe şcoli, ca
un preţios ghid de lucru; apoi profesor (1990-1999) când avea să iasă la pensie.
Dar nici acum nu poate să stea deoparte, simţind acea chemare care i-a purtat
paşii atâtea decenii de-a rândul. A continuat să profeseze sau să scrie nenumărate
articole în presa locală, fiind în permanenţă în fluxul educativ al judeţului. Îl
întâlnim la Liceul cu program sportiv, Liceul Tehnologic nr. 1 Tg-Jiu, iar din 2001
la Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari. L-am reîntâlnit recent, descoperind cu
admiraţie că a rămas acelaşi om cu putere de muncă şi dăruire profesională, mânat
de acelaşi elan de muncă, optimism şi umor, vesel ca întotdeauna şi încântat
pentru tot ce face, din pasiune şi dăruire.

Prof. Nicolae Căpitănescu, Miculeşti Gorj

247
 Iubirea

Nu am decât 14 ani şi pentru a-l face fericit pe domnul diriginte, Lungan

Gheorghe, profesor de limba română, încerc ceva. Nu ştiu dacă voi reuşi. Îmi
lipsesc experienţa de viaţă şi mai ales cultura necesară pentru a crea un adevărat
eseu. Încerc să definesc iubirea ca stare afectivă, care se întemeiază pe orientări şi
atitudini corecte, lucide, controlate faţă de sine şi faţă de alţii, bazată pe încredere
reciprocă, pe echitate, egalitate în drepturi, pe respectul libertăţii şi demnităţii
umane.
În romanul „Ultima noapte de dragoste întâia noapte de război”, scris de
Camil Petrescu, am găsit chiar unele idei cu valoare aforistică deosebită. Iubirea
e mai curând un proces de autosugestie. Trebuie timp şi trebuie complicitate
pentru formarea ei, prin care scriitorul deschide porţi spre iniţierea cititorului
în psihologia dragostei. Iubirea începe cu respect şi admiraţie. Ca sentiment,
iubirea include mai multe elemente de ordin intelectual care sunt legate de cerinţe
(trebuinţe, convingeri) deosebit de puternice.
Deseori punctul de pornire al unui sentiment ( iubirea în speţă) este o
emoţie oarecare, trecătoare ca orice altă emoţie. Astfel, la vârsta tinereţii, te poţi
îndrăgosti de multe ori, dar sentimentul de iubire, oricât de avântată ar fi tinereţea,
nu este şi nu poate fi un fenomen ce se reeditează oricum şi oricând.

Fotău Ileana
La mulţi ani, Domnule profesor!

„ Cu prilejul aniversării zilei sale de naştere, la 15 octombrie, noi, elevii

claselor a VIII-a A, B, C, D avem deosebita ocazie de a mulţumi că există şi
că este alături de noi unei persoane deosebite, cum este dl. profesor Gheorghe
Lungan.
Omul care, timp de 3 ani consecutiv, ne-a fost alături şi ne-a învăţat să iubim
viaţa, natura şi literatura.
Când vorbeşte dânsul parcă îl vedem pe „bădia Mihai” cutreierând „pădurile
de aramă” şi admirând „lacul codrilor albastru”. Ne întrebăm adesea: nu cumva
şi viaţa domniei sale – omul cu un orizont bogat de cunoştinţe, respectat şi iubit
de toţi, în îndepărtata-i copilărie, a semănat cu cea despre care ne vorbeşte atât de
convingător, de frumos, de entuziasmat?!
Câte s-ar mai putea spune despre acest minunat dascăl? Ne-am dori ca toţi
oamenii să fie aşa de buni, să dea dovadă de omenie şi bunătate, să devină pentru
noi, cei mici, un model în muncă şi în viaţă.
Toate acestea sunt doar câteva cuvinte pe care le merită cu prisosinţă acest
minunat om, dar ele nu pot cuprinde tot respectul şi dragostea noastră pentru
248
dumneavoastră, domnule profesor şi diriginte al clasei a VIII-a C. Dar acest mic
semn de recunoştinţă pus în paginile ziarului nostru de suflet se doreşte a fi parte
durabilă din sufletele şi inimile noastre, ale elevilor şi prietenilor dumneavoastră
de la Mătăsari. La mulţi ani, cu sănătate şi fericire!”
Semnează în numele tuturor elevilor, Miruna Ivan, clasa a VIII-a C.
Scrisoarea mai conţine o scurtă poezie dedicată aceluiaşi dascăl, de excepţie,
profesorul Gheorghe Lungan de la Colegiul Naţional Tehnologic din Mătăsari.
Mărturisim că ne-a produs o vie emoţie şi ne-a făcut o reală plăcere
această epistolă de suflet adresată parcă pentru „Domnul Trandafir” al şcolii de
odinioară.
Alăturăm şi noi, urările de sănătate, putere de muncă, viaţă lungă şi numai
bucurii alături de toţi cei dragi domnului profesor Gheorghe Lungan, cu prilejul
aniversării zilei sale de naştere. La mulţi ani, dom’ profesor!
Marius Becherete

MURMUR TAINIC DE IZVOARE

„Cuget liber” în nopţile de început de primăvară şi-mi vine-n minte un frumos

text anonim:
Frunză verde trei arţari ,
Du-mă , Tică -n Mătăsari
S-aud murmur de izvoare
Din Brădet pân´ la Hotare
Din Varcan la Runcurel,
Din Croici la Brădeţel”…căci Văile Jilţului sunt nu numai cântec tainic de
izvoare , de ape călătoare, ci şi de viaţa plină de modestie şi bunătate, dând
băştinaşilor aura legendară binemeritată.
Aceste cuvinte de laudă pot fi uneori îndoielnice, dar valorile materiale şi
spirituale ale unor oameni nu se văd din elicopter sau din „Jilţuri”, ci numai trăind
şi muncind alături de ei, cunoscându-le bucuriile şi necazurile, înţelepciunea şi
dăruirea, cinstea şi omenia moştenite pe mari distanţe în timp.
Cu aceste gânduri şi convingeri am lecturat ultimul număr al revistei
„Murmurul Jilţului”(30/2004), publicaţie ce vine să valorifice tot ceea ce este
mai bun şi reprezentativ din viaţa şi munca unui „colos educaţional”- adică a
Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari.
Cititor pasionat al presei gorjene (Gorjeanul, Informaţia Gorjului, Impact
în Gorj, Obiectiv, Adevărul de Gorj, Timpul, Gorjul de azi, Olteanu´, Scandal de
Gorj) am putut desprinde rolul acestor prestigioase publicaţii, al unor redactori de
mare profunzime, care, alături de şcoala noastră sprijină micii ziarişti în formarea
lor, în deschiderea de noi orizonturi pe diferite domenii de activitate. Aşa se explică
faptul că noul număr al revistei abordează o mai largă sferă tematică, având un
249
sumar bogat : de la simpli creionari ale clocotitoarelor sentimente adolescentine,
la gândirea filozofică despre lume şi viaţă, la credinţa într-o lume mai dreaptă şi
mai bună, la uriaşele progrese ale ştiinţei şi tehnicii mondiale.
Revista se deschide cu trei materiale ce se adresează tineretului, în
general, aparţinând unor personalităţi internaţionale – Kofi Annan şi Tim Bernes
Lee – care privesc cu încredere viitorul ce aparţine tineretului de azi, marea
circulaţie a culturilor universale, lumea ca un domeniu pe care toţi îl împărţim.
De asemenea, inginerul Titu Pânişoara, om politic şi specialist de mare anvergură
al economiei noastre recenzează cu discernământ numărul 29 al „Murmurului”,
formulând adevărate linii directoare pentru activitatea de viitor a revistei, iar
profesorul doctor Gheorghe Gămăneci, inspectorul general adjunct evocă figura
marelui discipol al şcolii gorjene – Alexandru Stefulescu , model de demnitate şi
morală.
De o uimitoare modestie şi bunătate se evidenţiază interviul acordat de
prof. Ion Dădălău, actualul director adjunct al colegiului, omul ale cărui „idealuri
ale vieţii sale au devenit temelia templului edificiului mătăsărean”
La acest capitol se adaugă elogiul adus unor personalităţi mătăsărene
care prin munca şi exemplul lor au contribuit la ridicarea gradului de cultură
şi civilizaţie din această localitate: Constantin Băleanu, Ion Alexandru, Savu
Bălescu, Ion Vulpe, Nicolae Irinoiu.
În materialul „Porţi spre Europa”,directorul adjunct Cornel Toma
menţionează contactul colegiului cu şcoli din Europa în vederea unor parteneriate
şi participarea la programul Socrates.
Din „lirica mătăsăreană” se disting, prin acurateţea ideilor şi sentimentelor,
elevii: Camelia Guriţoiu, Alin Totolici, Ana Maria Dumitraşcu, Elena Şuleru,
Maria Roman, în frunte cu profesorul lor de „civică”- Alin Dobromirescu.Tot
aici se cuvine să menţionăm câteva lucrări de artă plastică „Autoportret”(Laura
Diţa), „Dar de ziua mamei”(Neagu Ana Maria), „În mijlocul naturii” şi „La
munte”(Buruz C).
Probleme de cultură şi morală ridică educatoarele Maria Dădălău şi Rodica
Marcău ,dând dimensiuni actului educaţional, drept o artă în formarea şi lărgirea
orizontului de cunoaştere şi acţiune la cei mici. Acelaşi interes major îl manifestă
învăţătorii: Polina Bobei, Elena Gândilă şi Dorel Ciobanu, prin dezbaterea unor
probleme de restructurare şi modernizare a învăţământului românesc.
Tot din sumar menţionăm materiale de analiză „Cultură şi educaţie
tehnologică (prof. M.Mărtoiu), 145 de ani de la unirea Principatelor Române(eleva
Ilie Daniela Crina),” Delincvenţa juvenilă- o problemă a comunităţii umane(prof.
Alin Dobromirescu), „Loc – locaţie(Georgeta Mărtoiu)”. Consilierea şi orientarea
şcolară şi profesională, contribuţia profesorului în stabilirea opţiunilor şcolare ale
elevilor”,” Uşor cu pianul pe scări”, „Avere, Putere, Spirit” şi „Tot mă-ntreabă
inima”un reuşit portret artistic al celei mai îndrăgite interprete- Mariana Ionescu
250
Căpitănescu (prof.Gheorghe Lungan), „Casa Tineretului din Tg-Jiu la 25 de
ani”(prof.Gelu Berca) s.a.
„Murmurul Jilţului” aduce, prin cuvântul domnului Gheorghe Porumbel,
directorul Ansamblului Artistic „Doina Gorjului” un omagiu celui ce a fost
profesorul Liviu Dafinescu, „Pasărea despărţită de cântec”.
Aceste rânduri nu pot reda în întregime valorosul conţinut, dar „Murmurul
Jilţului” trimite spre fiecare parfumul vorbelor şi al faptelor, dragostea şi preţuirea
vieţii, precepte pe care omul – „vioara întâi”, părintele „Murmurului”- Tică
Dădălău le promovează cu sfinţenie zi de zi şi ceas de ceas, spre binele şi nevoia
oamenilor din Mătăsari.
POPESCU LUMINIŢA MILI

Primăvară în Mătăsari

Primăvară –un cuvânt magic care ne bucură pe toţi. Soarele cu razele lui
arzătoare‚natura care a prins viaţă, ghioceii care au început să apară, şi nu numai
aceste aurore ale primăverii ne înduioşează şi ne fac să ne simţim minunat. Pe
drumurile Mătăsarilor, e numai duioşie iar parcă lumina naturii ne face să uităm
de tristeţe, de certuri, de toate stările de melancolie, ne ajută să fim în permanenţă
fericiţi. Pe noi, copiii, aceste minunăţii ale naturii ne fac să ne simţim mai plini
de viaţă odată cu venirea primăverii, deoarece copiii sunt mai veseli ca oricând.
Dimineaţa ne râde la fereastră şi ne îndeamnă la un început de zi mai voios,
mai cu drag şi cu mai multă dorinţă de a ne bucura de soare, de prieteni, de
şcoală. Seara este şi ea plină de vrajă, razele blânde ale lunii, foşnetul frunzelor
acompaniază alunecarea într-un vis pe care îl creează natura. Jilţul care trece prin
Mătăsari sugerează armonie, limpezime, fiind asemenea unei oglinzi în care se
reflectă lumina redată de natură.Vietăţile mici şi gingaşe au început să apară din
nou, să ne vestească primăvara. Pomii au înmugurit, pădurea a înverzit, păsărelele
mişună cu zborul lor magnific, albinele sar din floare în floare, fluturii n-au stare
pe căldura aceasta iar oamenii au pornit să muncească pământul care în curând
le va da roade. Inima unui copil este plină de bucurie deoarece soarele îi şopteşte
cu razele lui că primăvara a sosit, iar visul a devenit realitate. Norii limpezi, în
diferite forme, te pun pe gânduri şi te fac să te gândeşti la ce frumoasă e natura cu
componentele sale cosmice şi terestre. În zare se arată semeţe pădurile verzi care
sunt asemănătoare unui peisaj existent numai în povestiri frumoase.

Dobromirescu Maria

251
 Arhetipul infractorului. Modelul infractorului mătăsărean

„Arhetipul”- un termen aflat în contradicţie cu omniprezenţa şi cu omniscienţa,-

îşi regăseşte libertate deplină în vastul teritoriul ..guvernat” de literatură şi nu
numai.... îl întâlnim şi în presă, uneori,când remarcabile personalităţi ale literaturii
contemporane, precum, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Fănuş Neagu şi alţii.
scriu articole semnificante, elaboreazâ profunde studii literare.
În Dicţionarul explicativ al limbii române, elaborat de Institutul de Lingvistică
Iorgu Iordan”, din cadrul Academiei Române, enigmaticul termen este definit ,în
mod sintetic,astfel:”Model, tip iniţial după care se călăuzeşte cineva, manuscris
original al unei opere, din franceză- archetipe, latină-archetypum”. Marele om de
litere lon Pogorilovschi, autorul lucrării “Arhetipul expresiei lirice româneşti”,
din dorinţa de-a releva termenul, sub auspiciul literaturii, în plenitudinea sa,
arată:
„Arhetipul liricii româneşti ar însemna deodată”esenţa ei genetică şi generativă
algoritmul structurării ei, unitatea de substrat, marca românească a liricii, măsura
ei interioară, centrul ei faţă cu autodiversificarea(cu desfăşurarea proteică a
liricii naţionale), patern, rădăcină. configuraţie, specifică, model structural, tipar
ancestral, normă a perfecţiunii, paradigmă a viziunii noastre filosofice asupra
lumii (în registrul liric), rânduială a liricii noastre, forma adevărului ei clasicism”.
După definire, lon Pogorilovschi susţine că :„toate aceste punctări abia că pot să
contrarieze, să provoace mai bine interogarea asupra ideii de arhetip”...
Deşi admit ipoteza marelui om de litere. arăt că pentru definirea „arhetipului
infractorului”. sunt suficiente câteva expresii ca: „Modelul structural.
configurare specifică”, „tipar ancestral”, utilizând în mod special, sensul oferit de
sintagma „model structural” din dorinţa de-a diminua posihilitatea „provocării
interogaţiilor”...
Şi, ca o primă necesitate, cu ajutorul Codului penal al României, voi „scoate
din umbră”, pentru o clipă, pentru o clipă pentru unii, pentru mai mult timp pentru
alţii, omniprezentul sens al termenului „infractor”.
Răsfoiesc, o clipă, Dicţionarul explicativ al limbii, observând că-1 defineşte ca
fiind: ..Persoana care a săvârşit o infracţiune”, însă juriştii consideră că infractorul
este persoana împotriva căreia instanţa de judecată, după judecarea procesului
penal, a emis o sentinţă penală definitivă de condamnare.
Dar infracţiunea ce este?
Art.17 din Codul penal arată că „este fapta care prezintă pericol social săvârşită
cu vinovăţie şi pedepsită de legea penală”.
Specialiştii dreptului penal subliniază faptul că pericolul social al faptei rezidă
în atingerea adusă valorilor sociale prevăzute de art.l din Codul penal, acestea
fiind: “România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului,
252
persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine
de drept”.
Vinovăţia ar consta în săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie, iar ultimul aspect
al definiţiei se referă la existenţa faptei în cuprinsul normelor juridice prohibitive,
norme ce interzic un anume comportament, acestea fiind cele ce se referă la
„spaţiul” şi „teritoriul” legii penale.
Legea penală este legea care are un caracter represiv, prevede pedepse
care trebuie aplicate. Revenind la „arhetipul infractorului”, n-aş dori să
se înţeleagă că ar fi, prin asimilare, doar modelul f structural al persoanei
condamnate definitiv, ci ş1 al persoanei eliberate din Penitenciar, al
recidivistului, aşadar, chiar al celei care săvârşeşte pentru prima dată o
infracţiune, nedeţinând „statutul” de infractor....
Remarcabilul prof. dr. colonel Cândea Constantin, şeful catedrei de ştiinţe
socio-umane din cadrul Şcolii militare de subofiţeri de poliţie „Vasile Lascăr” din
Câmpina, a scris inegalabila carte „Etica poliţienească şi relaţia cu publicul”, în
1994, - despre care aş spune că-i o Biblie a poliţistului”- întocmind, ulterior, un
studiu despre psihologia infractorului, evidenţiind, în mod sintetic, aptitudinile
caracteristice ale infractorului, după cum urmează: inadaptarea socială, rezistenţa
la procesul de educare, refuzul de a depune eforturi pentru societate, falsa percepere
a valorilor morale, existenţa unor patimi, a unor vicii, tendinţa de identificare
a unor modele depreciate, egoismul profund, căutarea satisfacţiei personale în
săvârşirea infracţiunii, duplicitatea acestuia, instabilitate emoţional-afectivă şi
acţionată, comportamentul artificial, joacă rolul omului cinstit. etc.
Ar mai fi multe de spus însă nu în scop exhaustiv, ci din dorinţa de-a respecta
spaţiul acordat, voi prezenta modelul unui infractor mătăsărean, cu o bogată
cazuistică, cu un cazier cam greu pentru cei 28 de ani ai săi...
Se numeşte Gug Remus-Gahriel fiul lui Crăciun şi Lucreţia, născut la
06.10.1971 în comuna Popeşti Jud. Bihor, domiciliat în comuna Mătăsari, bl. Al,
sc.B,ap.2, judeţul Gorj. aflat în Arestul Poliţiei Motru, din 29.08.2000, pentru furt
calificat...
Nu se ştie prea bine când a „debutat” în activitatea infracţională, însă cert este
că, în 07.01.1987, avea 15 ani şi 3 luni, nu avea ocupaţie şi se plimba prin centrul
comunei Mătăsari, prin dreptul aleii fostului dispensar, în blocul a13.
Mă aflam la cumpărături în zona respectivă. L-am observat pe Gug Remus
Gabriel când s-a apropiat de un elev, care avea o bicicletă, l-a ameninţat cu
bătaia, după care i-a luat bicicleta şi s-a plimbat aproape o jumătate de oră, iar
când a revenit lângă elev i-a restituit bicicleta numai după ce-a primit bani de la
acesta....
N-am uitat mult timp rugăminţile elevului pentru restituirea bicicletei....
După aceea, a continuat să viziteze liceul Mătăsari, unde întâlnea elevi mai
mici, cărora sub ameninţare, le cerea bani....
253
 Prin 1988 a fost angajat, o scurtă perioadă.la cariera Jilţ Sud, însă nu i-a plăcut
„praful” de muncă,lucrând de la culesul porumbului până la tăiatul cocenilor,-
cum spune un vechi proverb românesc....
După activităţile descrise mai sus, Gug Remus-Gahriel,şi-a intensificat
acţiunile, reuşind să „elaboreze” în 1990, prima „lucrare” de notorietate,- a
comis un viol fiind condamnat la 4 ani de închisoare, în baza sentinţei penale
nr.684/18.07.1990.În timpul stagiului militar, a dezertat fiind condamnat la 7 luni
închisoare, în baza art.332 din Codul penal, sentinţa penală nr.228/12.10.1994.
A fost eliberat la 28.12.1994. În dimineaţa zilei de 20.02.1995, ora 6.05, după
ce consumase băuturi alcoolice cu Cucu Marcdiu, din comuna Ciuperceni, in
barul „SC MediStar SRL”, din Mătăsari, au părăsit barul, iar când au ajuns în
faţa fostei Primării Mătăsari, l-a lovit pe Cucu M. cu pumnii şi cu picioarele, până
1-a coborât la pământ, luându-i din buzunar suma de 105.000 lei. După aceea, a
revenit în bar a comandat băuturi alcoolice. Cucu Marceliu a sesizat organele de
poliţie.
La apariţia organelor de poliţie în bar, l-a lovit pe Cucu Marceliu cu palma
peste faţă şi iniţial a refuzat să meargă la poliţie, fiind condus de organele de
poliţie în această situaţie. Şi-a recunoscut cu greu fapta. fiind condamnat la 5 ani
închisoare pentru tâlhărie, în baza sentinţei penale nr. 1857/1995, executând 3 ani
şi 8 luni, fiind eliberat 07.10.1998.
După eliberare, devenise sensibil la apariţia organelor de poliţie.
Trecea întotdeauna atât de aproape de câte un poliţist, de-ai fi crezut că doreşte
să-i rărească aerul... Chiar atingea încet cu umărul pe poliţist pentru a- deranja,
afirmând: „Merg la un furt, domnule!’’
Când era atenţionat să se comporte civilizat, spunea, arogant: „Ştiu că dacă
mă prindeţi, mă faceţi; dacă nu, ne-ntâlnim la Tribunalul militar!”în cursul anului
1999, a ieşit în relief cu două „isprăvi”: I-a sustras bicicleta lui Dorobanţu Cătălin,
din satul Brădet, comuna Mătăsari şi, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor
alcoolice, a lovit-o într-o noapte pe Văduva Constantina interpretă de muzică
populară la barul .,SC Vuela SRL. cu pumnii. urmărind-o până la sediul poliţiei.
A fost condus la Judecătoria Motru, care l-a condamnat la 2 luni închisoare, în
baza Legii 61/1991.
În cursul anului 2000,între lunile ianuarie-august pe timp de noapte, Gug
Remus Gahriel a sustras de la blocurile „SC GOSCOLOC SA Mătăsari, 4 căzi şi
4 chiuvete, pe care le-a vândut la diverşi cumpărători, din comunele Mătăsari şi
Dragoteşti. Ultima cadă de baie a sustras-o din apartamentul domnului Dădălău
Dumitru, directorul GST Mătăsari şi al revistei şcolare ..Murmurul Jilţului” în
seara de 22.08.2000, în jurul orei 21.30, transportând-o cu „Aro” 244. cu un
nr.GJ.03.VDR, condus de Coman Vasilela locuinţa lui Năsturel Mihai din satul
Miculeşti Comuna Slivileşti,căruia i-a cerut 500.000 lei pe cadă. Primind însă
doar... ..o sticlă de 1 litru de ţuică....în timpul cercetărilor a recunoscut faptele,
254
afirmând că a fost înşelat de Năsurel Mihai!
În 29.08.2000, a fost condus la parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, care
i-a emis mandat de arestare preventivă pe termen de 30 de zile urmând să fie
judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, fapte prev. şi ped. de
art.209 din Codul penal, fiind pasibil de o pedeapsă cuprinsă între 3 §i 15 ani de
închisoare.
Aş dori ca legiuitorii să răzbească, uneori, „Teoria generală a dreptului” şi
să aibă în consideraţie ipotezele marelui jurist şi eminent profesor, Eugeniu
Speranţia. care sublinia într-un remarcabil curs:
„Când creşte frecvenţa pedepsei, creşte frica Când creşte frica, creşte respectul
legii, Când creşte respectul legii, scade frecvenţa pedepsei,Când scade frecvenţa
pedepsei, scade frica Când scade frica, scade respectul legii, Când scade respectul
legii, creşte frecvenţa pedepsei”, - reluându-se ciclic, întregul fenomen şi, ca
o necesitate, aplicarea principiului „restitutio in integrum”-, acea restabilire a
situaţiei anterioare, necesară unui acord social...
TĂNĂSOIU CONSTANTIN Poliţia Mătăsari

Experienţa de predare ca mod de viaţă

Nu pot spune că nu mi-aş dori să reîncepă şi pentru mine un nou an universitar,

cu tot ceea ce ţine de el: cu colegii cu care am trăit atâtea clipe frumoase sau mai
puţin frumoase, cu profesorii pe care i-am îndrăgit mai mult sau mai puţin, cu alte
cuvinte cu viaţa de student.
Dar toate acestea ţin de trecut şi poate mi-ar fi mult mai greu să mă despart de
ele dacâ nu mi s-ar fi îndeplinit unul din visuri. Visul de a lucra cu copiii. Am avut
poate noroc să reuşesc în viaţă să fac ceea ce mi-am dorit. Unii copii, la vârste
foarte fragede îşi doresc să se facă doctori, ingineri, poliţişti. Eu dintotdeauna
mi-am dorit să fiu profesoară de matematică şi mă bucură părinţii s-au ajutat şi
m-au sprijinit să urmez drumul pe care 1-am visat. Mă bucur că în şcoală am
avut parte de profesori care m-au făcut să îndrăgesc matematica. Poate că au fost
momente când am vrut să renunţ, când am fost dezamăgită de ceea ce se întâmplă
în învăţământul românesc. de condiţiile în care se învaţă. Dar şi în această privinţă
am avut noroc. Am ajuns la o şcoală aşa cum mi-am dorit: cu o bază materială
bine pusă la punct. o şcoală curată şi îngrijită, cu cadre didactice specializate, cu
o conducere care încearcă să facă o şcoală la care să-ţi fie drag să mergi.
Sinceră să fiu, mi-a fost foarte frică de reacţia viitorilor colegi. Însă în câteva
săptămâni pot spune că deja mi-am făcut prieteni, iar colegii de catedră încearcă.
cât de mult cu putinţă, să mă ajute să trec peste greii paşi ai începutului.
Facultatea m-a ajutat din punct de vedere teoretic să-mi dezvolt o bază de
cunoştinţe de care am nevoie în sper, cât mai lungă carieră, dar practic nu cred că
m-aş fi descurcat foarte uşor tară îndrumările preţioase ale colegilor.
255
 Mi-aduc aminte acum aminte de mulţi din profesorii mei şi mai ales de diriginte
şi-mi face o plăcere deosebită reîntâlnirea cu dânşii. Îmi place să discutăm, să le
povestesc că am reuşit să-mi croiesc în viaţă un drum asemănător dânşilor şi
sper, să fiu şi eu la rândul meu, un exemplu de urmat de către copii, cărora de-a
lungul anilor o să le fiu profesoară, şi sper şi prietenă. Mi-aş dori să reuşesc să-i
fac pe cât mai mulţi să îndrăgească matematica, să urmeze la rândul lor o carieră
în care ceea ce o să-i învăţ să le fie de folos. Ca dirigintă sper să ne întâlnim peste
ani să-i văd oameni realizaţi, să reuşesc să continui munca pe care au început-o
învăţătorii lor.
Cu spirit şi înţelepciune orice profesor împărtăşeşte experienţa de predare
ca mod de viaţă. Portofoliul dă profesorului posibilitatea să facă ceea ce cere
elevului: autoapreciere, evaluare şi reglare a procesului de învăţare.

Prof. Frunză Marga

« Educaţia într-adevăr nu este o operă de rutină, ci una de creaţie continuă,

căci este urmarea şi desăvârşirea zămislirii, care se face cu atât mai puţină
durere, cu cât vor fi înţelese mecanismele sale »
(Andre Berge)

Profesorul - făuritor de vise şi caracter

«A început un nou an şcolar, care spre deosebire , de cei trecuţi. Înseamnă
pentru mine un nou I început, un început la care am visat încă din perioada
copilăriei. Atunci învăţătoarea mea îmi părea o fiinţă neobişnuită. Ea a ştiut să-
mi trezească pentru prima oară dragostea pentru tainele cărţii. De la ea am învăţat
că din dragostea pentru copii se naşte dragostea pentru munca pedagogică, iar
această dragoste formează măiestria în muncă.
În prima zi de toamnă era atâta armonie în natură. atâta bucurie în sufletele
copiilor, care alergau cu forţele împrospătate după o vacanţă mare şi minunată.
Niciodată sufletul meu nu încercase atâtea emoţii ca în această minunată
dimineaţă de septembrie când păşeam pragul unei şcoli, dar de această dată în
calitate de profesor.
Deschizând pentru prima oară uşa cancelariei m-au impresionat ambianţa
plăcută, ordinea camerei, decenţa în ţinută, comportarea şi preocupările cadrelor
didactice, toate acestea indicând o muncă serioasă. ordonată şi rodnică a întregului
colectiv.
În cancelarie mi s-a părut că eram scoasă la tabla vieţii : rămăsesem elevă şi
trebuia să răspund la cea mai grea lecţie toţi ceilalţi profesori erau examinatori.
Eram neliniştită, gândindu-mă la impresia pe care le-am creat-o, la felul cum
mă voi integra în colectivul şcolii. Diriginte fiind, am realizat rolul şi importanţa
profesorului privit ca un făuritor de vise, caractere, gândirea lui e liantul care uneşte
256
generaţiile. El preia şi transmite experienţa generaţiilor, tradiţia, acumulările
culturale şi pshice, felul de a fi şi îndrăzneala de a rămâne.
Autoritatea şi respectul de care se bucură profesorul sunt direct proporţionale
cu influenţa pozitivă a exemplului său personal. Copiii observă orice manifestare
a profesorului şi de aceea întreaga lui purtare şi activitate care se desfăşoară în
faţa lor influenţează rezultatele educaţiei. Profesorul este privit în fiecare zi , ceas
de ceas, de cel puţin 30 de ochi curioşi, cărora nu le scapă nici un amănunt, nici
o nuanţă a atitudinii pe care o are faţă de întreaga clasă sau de anumiţi elevi, a
felului cum se adresează colegilor săi dc muncă sau cum reacţionează la anumite
incidente petrecute între (colegi) şcolari sau cum se comportă în afara şcolii. Toate
faptele sale, aspectul său exterior, felul de a vorbi. întregul stil de muncă şi de
viaţă al profesorului se reflectă în conduita elevilor, se exprimă în personalitatea
lor.
Elevii, mai ales până la o anumită vârstă, caută un exemplu uman, ideal, atât
în familie, cât şi în şcoală. Uneori părinţii şi profesorii ajung adevărate fetişuri,
care nu au voie să fie atinse de nimeni şi cărora nu li se permite, sub nici un motiv,
nici cea mai mică greşeală. Fireşte că această realitate psihologică creează mari
obligaţii cadrelor didactice.
prof. ing. Oană Simina

AMOR OMNIA VINCIT

Cu multă satisfacţie vreau să vă spun că mare mi-a fost bucuria când am aflat
că anul acesta voi lucra la G.S.T.Mătăsari. Poate unii dintre dvs. vă întrebaţi « de
ce»?
Ei bine, Mătăsarul, pe care mulţi l-au ocolit şi poate îl mai ocolesc, e un loc
minunat unde poţi să-ţi desfăşori activitatea într-un mod plăcut. De la început
mi-am admirat colegii, am găsit înţelegerea celor mai în vârstă şi ambianţa
plăcută creată între noi. Dragostea faţă de meseria aleasă ne ajută să depăşim
toate obstacolele aşa cum spunea marele Vergilius-« arnor omnia vincit »Suntem
o armată de tineri veniţi aici din tot judeţul, cu forţe proaspete pentru a transmite
elevilor cunoştinţele noastre. Mă simt minunat aici pentru că în şcoala noastră
găsim ce nu există în altele şi toate datorită muncii labor improbus omnia vincit-
munca tenace le învinge pe toate). Meseria de dascăl (magistre) nu s-ar putea
desfăşura într-un oarecare loc. În liceul nostru, o unitate reprezentativă se depun
eforturi mari pentru lambrisarea în întregime a sălilor de clasă, schimbarea
mobilierului, pentru împrejmuire şi în curând inaugurarea unei centrale termice
care va asigura încălzirea întregii şcoli. Învaţă în cadrul liceului un număr mare de
elevi îndrumaţi de cadre bine pregătite care se preocupă permanent de educarea
acestora în vederea obţinerii performanţelor şcolare.
Există o de asemenea activitate culturală susţinută, o revistă proprie, un cenaclu
257
„Scorpion”, cenaclu în care elevii îşi prezintă propriile creaţii. Săptămânal
elevii au posibilitatea să vizioneze film. Se organizează periodic întâlniri cu
personalităţi marcante ale culturii gorjeene, au loc sesiuni de referate, lansări de
carte, comunicări.
Un moment emoţionant pe care-l trăiesc toţi cei care lucrează la acest liceu este
acela de pregătire pentru sărbătoarea a douăzeci de ani de la înfiinţarea liceului
şi întâlnirea Fiilor Jilţului. Poate vă întrebaţi ce rol joacă disciplina în şcoala
noastră? Aflaţi că unul esenţial. Orice lucru are o finalitate bună, fiindcă este
făcut la timp şi cum se cuvine. Se respectă o disciplină fermă din partea tuturor:
profesori - elevi.
Toate aceste realizări au la bază un pion principal domnul director, omul cu
simţul bunului gospodar, de la care tot timpul avem ce învăţa. Dacă vreţi să
vă convingeţi de acest lucru, veniţi aici la Mătăsari, pentru că avem cu ce ne
mândri.
Cred că pentru aceste locuri s-ar cuveni să adăugăm „Homo ornat Locum’’,
căci într-adevăr omul sfinţeşte locul.
De aceea, gândurile mele de început sunt gânduri frumoase, curate ca sufletul
tuturor tinerilor şi le transmit tuturor acelora care vor să lucreze pe băncile
şcolii!
Prof. Mihaela Filip

Grigore Gr. Lupescu

Inimă de gorjean, Grigore Gr. Lupescu este o personalitate de prestigiu a lumii

medicale şi culturale din ţără şi străinătate.
Născut în Târgu- Jiu, Grigore Gr. Lupescu -frecventează cursurile Liceului
«Tudor Vladimirescu » în perioada 1942-1950, obţinând în clasele I-VIII numai
premiul I iar la finele anilor şcolari 1944-1945,1946-1947 este premiant de onoare.
In perioada 1950-1952 a urmat cursurile Facultăţii de Regie a Institutului de
Teatru din Bucureşti, după care a absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti,
fiind repartizat să lucreze în Dobrogea, iar din 1969 vine în Gorj.
Lucrează ca medic cardiolog la Spitalul Judeţean din 1970 şi, de peste 20 de
ani este şeful secţiei de cardiologie.
Medic primar din 1978, doctor în ştiinţe medicale din 1982, Grigore Lupescu
participă în îndelungata sa activitate cu lucrări de specialitate la tot mai multe
congrese naţionale şi internaţionale,de la Bucureşti, Cluj – Napoca, Moscova,
Oslo, Praga, Paris, Tell-Aviv, Atena, Roma, Washington; obţinând de fiecare dată
aprecieri la modul superlativ şi brevete de cercetător, lucrările fiind publicate în
reviste de specialitate din Paris, Londra, New – York, Geneva, Bogota, Tell-Aviv
ş.a.
258
 Remarcăm din bogata sa activitate ştiinţifică participarea la Bucureşti la
Congresul Naţional de Cardiologie de la începutul lunii octombrie 1997, cu „O
ipoteză privind mecanismul de acţiune a nitroglicerinei şi rezistenţei la trombostop
”, lucrare care a stârnit un interes deosebit întrucât a abordat un fenomen de
importanţă vitală încă neîntâlnit în literatura de specialitate. De asemenea, din
septembrie 1997, domnul doctor Grigore Lupescu este membru activ al Academiei
de ştiinţe din New York, iar filiala Craiova a Academiei Medicale l-a propus în
unanimitate pentru obţinerea titlului de membru emerit.
Ca om de cultură medicul Grigore Lupescu publică de la vârsta de 15 ani
epigrame şi versuri umoristice în „Papagalul”, „Piţigoiul”, „Urzica”, „Informaţia
Bucureştiului”, „Gazeta Gorjului”, „Ramuri”, „Columna”, „Gorjeanul” obţinând
numeroase premii la concursurile naţionale de epigrame.
Este o mare cinste şi onoarea pentru cei 1600 elevi şi peste 100 cadre didactice
din cadrul Grupului Şcolar Industrial Minier Mătăsari, precum şi pentru toţi
locuitorii văilor Jilţurilor de a publica în paginile revistei noastre din creaţiile
literare ale medicului Grigore Gr, Lupescu, pe care ni le-a încredinţat cu
amabilitate şi căldură sufletească. Vă mulţumim şi vă dorim să aveţi viaţă lungă
spre binele şi sănătatea oamenilor, care au nevoie tot mai mult de dumneavoastră
pentru a-i sprijini şi ostoi setea de cultură.
În chip de divertisment, vă trimit câteva catrene umoristice, rod al unor
preocupări de altă natură.
Concurs de admitere la Facultatea de teatru.
Un glas, pe scenă,lin pluti:
„De ce nu-mi vii?De ce nu-mi vii?”
Răspunse… juriul plictisit
„De ce-ai venit? De ce-ai venit?”

În ciuda criticilor repetate, calitatea chibriturilor a rămas deficitară.

E-o baghetelă, doar, fireşte
Dar totodată e un semn
Că fosforul, de fapt, lipseşte
Şi altor „capete de lemn”.

Analize de laborator nu reflectă totdeauna starea reală a bolnavilor

Când moartea s-a apropiat
De-un biet bolnav, el a strigat:
- Degeaba tot îmi dai târcoale
Am … analizele normale!

Soţia artistului
Doar o remarcă vreau să fac
259
 Privind artistul şi consoarta:
Lui, toate artele-i plac
Ei, una singură… ROMARTA!

Urare unui chirurg care abuzează în punerea diagnosticului de

apendicită
Ani de viaţă numeroşi
Bunul Dumnezeu să-i dea
Câţi apendici sănătoşi
Ai extras în viaţa ta!

Fraţi de cruce
Chirurgul, popa şi groparul
Ce buni amici sunt ei,
Cel care-l caută pe primul
Îi întâlneşte pe toţi trei

Sedinţomanie
Şi voi, în orele târzii,
V-aţi întrebat măcar o dată:
De ce, când “ordinea-i de zi”
Şedinţa ţine noaptea toată?

Unul local
Cunosc un birt
(Numele-mi scapă)
Serviciu-i “spirt”
Dar spirtul... apă

Uneia
Cea mai simplă întrebare
În dilemă grea o pune:
Are-n păr soare-răsare.
Iar în cap... soare-apune!
În drumul spre hotel, grupul de Invitaţi la Consfătuirea de cardiologie de
la Târgu-Jiu, printre care se număra şi distinsul prof. dr. Simlon Cotol, a fost
întâmpinat de lătratul zgomotos al unul câine.
Lătra un câine-n Târgu-Jiu
Dar nu lătra chiar în pustiu:
Adulmecase printre noi
260
Prezenţa domnului Cotoi.

Unui demagog care a ridicat o statule

Când şi-a-nălţat, în piaţă, monumentul
Nu l-a atras mirajul înălţimii,
Dar n-a voit să-şi calce-angajamentul:
“Mereu voi sta în mijlocul mulţimii!”

Epitaf soacrei
Mama soacră zace-ntinsă
În a veşniciei pace
Numai nora e convinsă
Şi acum, că se preface

La moartea unul alcoolic

Fie-i, Doamne, somnul lin:
A-ngânat popa Ilie
Dar când l-a stropit cu vin
Cât pe-aci era să-nvie...

Unei asistente medicale

Când văd sublima ta făptură
Aş vrea, pe loc, mort să mă crezi,
Iar tu să mă reanimezi
“Gură la gură!”
Şefului meu direct
De câte ori am bucuria
Să-l văd pe şeful meu cel bun,
Îmi scot amabil pălăria
Şi-n faţa ochilor mi-o pun

Toboganul... întrebărilor
Amorul neştiind ce e
Ea-ntreabă prima dată: CE?
Perseverând pe acest drum
Nerăbdătoare-ntreabă: CUM?

261
 Dar din păcate pentru sine
Ea tot mai rar întreabă: CINE?
Iar azi întreabă doar alat:
Nici ce, nici cum, nici cine... CÂT?

Epitaful unul şef de serviciu

Aici zace şeful meu
Şi-n stomacul lui... sunt eu.

Întâlnire cu aproapele nostru
Ion Horcea

I. Un mare scriitor român, european, universal este Ion Horcea . Am avut

şansa unică de a-l fi câştigat de prieten, rămânându-ne fireşte în acelaşi timp
dascăl într-ale artei poetice. Când ne-am cunoscut, prin 1980, ne-a uluit cu
altruismul, cu deschiderea domniei sale către noua generaţie literară. Uşile îi erau
pururea asaltate, însă, cu calmu-i ardelenesc, îşi păstra aceeaşi “mină” profund
democratică, impunând respect, admiraţie prin făptura de profet în pustiu, de ascet
retras în sinea sinei sale. L-am simţit a fi alcătuit dintr-un aluat diferit, jumătate
om şi jumătate zeu, altă explicaţie n-am găsit pentru comportarea-i olimpiană,
netemătoare de nişte nenorocite de conjuncturi politice. Libertatea artistică
reprezenta pentru fiinţa-i dârză un topos sacru, intangibil. Ne reamintea obsedant
că în lumea cuvântului, care e de origine divină, nu există compromisuri. Există
doar esenţe cu care oamenii pot construi un paradis interior sau pot proiecta unul
în transcendent, sau într-un dincolo de natură metafizico-religioasă. Revăzându-
ne, noi, după 7 ani, ne-am depănat amintiri comune: despre pe nedrept dispăruţii
Cezar Baltag, lon Băieşu, Petru Creţia, Marin Sorescu, Petre Ţuţea, George
Uscătescu, Laurenţiu Fulga, Tudor George, Eugen Jebeleanu, Pompiliu Marcea,
Teodor Mazilu, lon Negoiţescu, Edgard Papu, Marin Preda, Virgil Teodorescu,
Daniel Turcea, Şerban Ciocutescu, Mircea Ciobanu şi mulţi alţii deja împărăţind
ca umbre platoniciene un teritoriu al absolutului zidit din suflete însetate de
nemurire.
În anul 1994, Editura Minerva din Bucureşti a tipărit, în celebra colecţie
“Biblioteca pentru toţi”, cu numărul 1428 volumul antologic “Locul şi ceasul”,
ceea ce a însemnat practic pentru domnul Ion Horcea clasicizarea, cartea purtând
efigia lui Nichita Stănescu pe care îl cităm: “poezia lui Ion Horcea izbuteşte în
finalitatea ei să înalţe un ansamblu echilibrat şi armonios, de natură apolinică, iar
nu dionisiacă, aşa cum ar părea la prima vedere...”. Născut la 10 mai 1929, din
262
ţărani din satul Petea de Câmpie, judeţul Mureş, Ion Horcea a scris şi publicat
peste 20 de titluri, din care nominalizăm doar câteva: “Umbra plopilor”, “Încă
nu”, “Măslinul lui Platon”, “Noaptea nopţilor”, “Podul de vamă”, “Dealuri de
lut, “Căderea pe gânduri”. Şi-a întreţesut destinul cu revista “Viaţă Românească”,
cu Uniunea Scriitorilor şi cu revista “România Literară” (între1968-1990), iată
de aceasta din urmă vădind afinităţi spirituale şi îngrijindu-se de ea 22 de ani,
fiindu-i un adevărat Meşter Manole). Într-un portret sintetic - ne-am folosit în
schiţarea lui de “Scriitori români de azi, IV”, de Eugen Simion - Ion Horcea s-a
consacrat ca un neoclasic, elegiac, metafizic. Lirismul său e autentic şi mişcă
straturi ontologice străvechi, îmbrăcând forma melancoliei spiritului în faţa marii
treceri ori a reflexivităţii şi a bocetului. Tutela lui Horaţiu s-a topit în miturile
poeziei modeme, traduse într-o limbă a tainei, a arhetipurilor transilvănene
rurale, şi prelungite într-un expresionism şi un vizionarism îndurerat, ajuns în
vama zădărniciei creaţiei, pe care doar utopia satului o mai atenuează. Interviul
nostru, realizat cu prilejul celei dintâi ediţii a Atelierului internaţional de poezie
“Serile la Brădiceni” (12-15 septembrie 1997), la Brădiceni şi la Arcani, într-un
decor de toamnă pillatian, de-o blândeţe şi de-o linişte paradisiacă, sub efluvii de
miresme şi căderi de îngeri străluminaţi de bunătate ca să-şi însoţească, protectori
pe cei care nu i-au dezamăgit prin fire, expresie şi gândire, adică pe cei puri, încă
genuini, încă aşezaţi în frumuseţe, bine şi adevăr.
In “Poezia e legea legilor”
- Domnule Ion Horcea, din prea multă iubire, vă întreb: vi s-a întâmplat să
simţiţi nevoia să vă verificaţi fiinţa faţă cu universul?
- Mi s-a întâmplat. Verificarea fiinţei mele în univers s-a produs pe planul în
care exist. Şi pentru că exist îl înfrunt.
- Cum? Cu frică?
- În plan moral, judecata este o expresie a reînvierii. în plan biologic, planul
cunoaşterii s-a intersectat cu planul cosmic. Noua mea carte “Mărturisiri şi
rugăciuni” este orimă încercare de aprofundare a sensului dumnezeirii.
- Cartea e o întregire a sacrului cu profanul...
- Sau invers: a profanului cu sacrul. Cartea, de fapt, e o încercare supremă de-a
depăşi absenţa, deşertăciunea deşertăciunii.
- E un cântec tot ce sunt şi suntem...
- Labişian sau nu, conceptul se alătură aserţiunii că atunci când e vorba de
cântarea lui Dumnezeu şi de cântarea marginilor şi esenţei vieţii nimic nu pare
superfluu.
- Ce este o informaţie literară?
- Pur şi simplu o informaţie, din care să se reţină aspiraţia spre exegeză, spre
o hermeneutică a ideilor.
- Sunteţi mulţumit de aşa cum v-a curs viaţa?
- Complex şi adevărat problematic este cursul vieţii, întrucât mă apropii de
263
limitele existentei, în măsura în care orice clipă de când te naşti poate fi chiar
clipa fatală a sfârşitului.
- Ce atitudine aţi adoptat faţă de religie, faţă de creştinism, de ortodoxie?
- Nu sunt un credincios în sensul dogmei şi a instituţiei creştine, ci sunt unul
din chinuiţii lumii, ca orice om de suflet şi întrebări despre viaţă. Nu frecventez
slujbe şi ritualuri dintr-o necesitate lăuntrică ci strict prin respect al tradiţiei; şi
prin ceea ce ne leagă în plan spiritual, pe noi, urmaşii părinţilor noştri.
- Vă place să citiţi poezie? Nu e o ironie în ceea ce zicem... E...
- Ştiu ce e. Un poet nu trebuie să fie doar Narcis. Ci şi Orfeu, şi Homer, şi
Dante, şi Eminescu. Pentru mine o lectură a unei poezii mari echivalează cu pragul
de unde începe căutarea lui Dumnezeu. Ascult o slujbă religioasă dar, dincolo
de pioşenie, îmi rezerv descifrările ultime în propria-mi unitate biologică. După
mine, cultele şi instituţiile cultelor sunt acte omeneşti, culturale, ci nu expresii ale
revelaţiei divine.
- Răzvrătitul e luciferic. Iar pedeapsa îi va reteza accesul î dumbrava zeilor, a
zeului-domn, în cazul românului.
- Citesc “Biblia” şi îi cercetez adevărul cu sentimentul că lehova este o creaţie,
ci nu cei care scriu despre el sunt creaţiile lui. Sunt creatorii Lui. Mă înspăimânt
când spun acest lucru, dar am argumente irefutabile, de altfel la îndemâna tuturor
oamenilor de la începutul lumii.
- Oamenii au arătat deseori că nu sunt nici măsura lui Dumnezeu, nici a
Diavolului... - Molimele, războaiele, ticăloşiile, holocausturile, gulagurile,
execuţiile în masă, toate mă obligă să le consider fapte omeneşti aflate în contra/
în afara normelor de convieţuire şi sunt limitele biologicului aşa cum le percepem
şi le conştientizăm.
- Limitele acestea îl separă pe om de divinitate, îl aduc în zona unei mizerii
psihologice insuportabile de la o anumită vârstă.
- Dacă-mi permiteţi să depăşesc expresiile de până acum, să încheiem cu o
frază a lui Kundera, care mă zguduie, aşa cum numai adevărurile revelate de
Cioran 6 mai pot face.
- Ce spune Kundera?
- Dacă omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, atunci mă
întreb: Dumnezeu are necesităţi fiziologice, face şi el treaba mare, treaba mică?
Pe mine mă vor roade viermii în pământ.
- V-a slujit cu ceva poezia?
- În adolescenţă era o descindere a sufletului spre ceva extraordinar, spre o altă
dimensiune. Era o prefigurare a eului însetat de izvoare de minte, o întrezărire a
posibilităţii de a transfigura preaplinul sângelui în esenţe luminoase. |
- Care a fost poetul dumneavoastră de căpătâi?
- Nu mi-am dat seama niciodată că voi avea un program de viaţă în a face şi
eu ceea ce au făcut Eminescu şi Bacovia. Bacovia a fost poetul meu de căpătâi.
264
Treptat - treptat a devenit o patimă a lucrului de noapte şi a zbuciumului de zi.
Şi nu avem sentimentul revelării fiinţei în expresie poetică şi nici nu ştiu dacă
astăzi, după câteva decenii, pot să mă laud cu această revelaţie, care-mi încearcă
cugetul, dacă, nu ar fi existat el, dual, sintagmă irepetabilă a infernalului şi a
edenicului.
- Cum v-a ajutat literatura în rezolvarea acestei dileme?
- Pe măsură ce experienţa şi lectura literară s-au acumulat şi viaţa a primit alte
dimensiuni, în conştiinţa mea poezia mi-a fost şi-mi este leac, tărâm în care pot
să salvez fiinţa agresată din toate părţile.
- Ce înseamnă să scrii un vers frumos?
- A scrie univers frumos înseamnă să ai bucuria că tu ai comis acel lucru şi că
tu ai spus ceva deosebit, este leacul cel mai formidabil, iar în planul căutărilor
de care vorbeam este un argument intim care nu are echivalent în alte gesturi ale
mele, afară de ceea ce poate fi în fiinţa mea lumina, generozitate, bucurie, iubire,
speranţă.
- Puteţi să explicaţi... inexplicabilul? Poezia e ceva ce nu se explică...
- Exact, poezia e legea legilor; cum să nu mă încerce îndoiala, când mi-am
terminat opera şi stau în faţa ei, mirându-mă de ea?
- Îndoiala e o definire a umanităţii. Dar numai atât?
- Minunat întrebat. Cum să nu? Însă aşa cum spune învăţătura creştină, nici
virtuosul nici păcătosul nu trebuie să se bată cu pumnul în piept. Niciunui poet
nu-i stă bine să se laude cu îndoielile sale. Iar îndoiala poate fi înlăturată de
sentimentul că se configurează poezia. Iar a două zi dezamăgirea poate fi şi mai
cumplită. Din aceste încercări se nasc certitudinile actului literar. Cum a spus
Geo Dumitrescu: “Ce bine e, Doamne, să ai certitudini!”

Convorbire realizată. De ION POPESCU

Eseu
Stimate amic,
Te rog, mult să dai secretarei la rebătut materialul. După cum vezi, maşina
mea nu mai imprimă bine şi am venit cu modificări. Am nevoie foarte, foarte,
foarte urgentă de acest eseu, cerut în Republica Moldova, de Academicianul
Mihai Cimpoi. Trimite, pe 8 noiembrie, redactor la Floreşti, la Agapa Eminescu,
de Sfântul Mihail şi Gavril.
Numai bine!

Eminescu Şi Veronica, o iubire

În revista pariziană “Le Penseur”, publicistul Daniel de Venancour, preluând

părerile unui neamţ, Rudolf, a relansat ideea (injurioasă la adresa lui Eminescu),
265
cum că poetul a fost “nenorocit din cauza Veronicăi Micle”.
Mai întâi, ce ştim despre Veronica Micle?
Că avea un chip divin, apoi, din descrierea fetei sale Virginia Gruber, că a
fost plină de viaţă, plină de farmec, deşteaptă, frumoasă, dansa perfect şi avea
o voce superbă. Darul vocal l-a moştenit, însă, a doua fiică, Valeria Milcle,
cunoscută cântăreaţă. În societate făcea “umbră” în jurul ei. Dar aceste calităţi în
“eclipsarea” femeilor a adus-o în poziţia de a fi //victimă’/ a calităţilor sale. George
Panu în “Amintiri” zice că, în general, lumea ţine cu partea bărbătească, mai ales
cât timp un poet cântă iubirea şi nu legături pasagere, publicul fiind mulţumit,
căci poetul este întreg al lui. Îndată ce o pasiune mare cuprinde poetul, publicul
se interesează, află şi este nemilos pentru “aceea care fără iubirea poetului, care-l
ia pentru ea”. Este una dintre părerile privind psihologia amorului poetic. Cu
răutate au fost “analizate” şi iubirile dintre Muset şi George Sand, Petrarca şi
Laura, Dante şi Beatrice.
Aruncând “anatema” asupra Veronicăi, societatea contemporană ei şi cea de
după a amplificat ideea cum că iubita nu a apreciat valoarea poetului, că Veronica
ar fi “distrus frumoasa viaţă a lui Eminescu”. Cineva spunea că, poate şi faptul
că s-au cunoscut prea puţin, relaţiile lor interne au contribuit la anatemizarea
Veronicăi.
Iată, încercăm şi noi, cu riscul profanării memoriei poetului, a descifra câte
ceva din
dragostea ce i-a unit pe cei doi. Să vedem, mai întâi, cum a iubit femeia, ce a
onorat paginile “Convorbirilor literare”, poeta, femeia, ce s-a sinucis, la scurtă
vreme după ce Dumnezeu l-a chemat pe Mihail, de-a dreapta sa. Nu putem începe,
fără a nota apelativele cu care se “gratulau” cei doi: “Dragă Nicuţă, Scumpul meu
iubit, Bebeluş, Biet zburdalnic, Băieţelul meu iubit, iubită femeie, Dragă Nica,
Momoţelul meu scump, Eminul meu, Dulcea şi draga mea copilă”.
Spre finele lui 1882, Veronica trece la termeni ca “Scumpe Eminescu, Domnul
meu…”, termeni ce ne atrag atenţia că ceva nu „mergea” bine în relaţiile lor.
Şi acum ne întrebăm: a iubit Eminescu în sens platonian? Ideea a fost vehiculată
la primul Banchet Eminescu organizat de Societatea Academică Eminescu de la
Floreşti, în ianuarie 1997. Nicidecum. Să venim cu argumente istorice şi literare:
Ştefan Micle, care avea o cultură ştiinţifică deosebită, a ignorat diferenţa de vârstă
faţă de Veronica, care era doar la 15 ani, faţă de cei 43 de ani ai săi. Căsătorită
cu profesorul Micle, la intervenţia mamei sale, va fi o soţie model, ocupându-se
mult de literatură. Este fascinată, într-o zi, citind în “Convorbiri literare” “Venere
şi Madonă”. Geniul lui Eminescu a captivat-o, poetul devenind idolul său.
Imaginaţia sa o îndreaptă spre romantism, citind cu mare plăcere “Amorul unei
marmore”, “0 călătorie în zori”. Văzând portretul poetului, de la Maiorescu, scrie
“La portretul unui poet” : “Şi-acum mă întreb eu: simţire adâncă/Cum de se naşte
printr-un portret?/Că nu văzusem ochii tăi încă/Ştiam atât că eşti poet!”. Poetul
266
avea 20 de ani şi ea se referea la portretul de la Viena, locul unde o cunoscuse
Eminescu, la 1873, fiind student. “De pe atunci figura ta robise inima mea
stingheră şi amărâtă”, spunea ea într-o epistolă, adăugând: “Şase luni cât am stat
în capitala austriacă, mi s-au părut şase zile”. “Îţi mai aduci aminte când te-am
cunoscut la D-na Lovenbach (...) erai timid şi veşnic priveai în pământ. Laudele
mele, pentru frumoasele poezii publicate în “Familia”, păreau că te măgulesc şi
atunci şi îndreptai priviri întrebătoare spre mine. Am devenit prieteni, discutând
ceasuri întregi despre estetica poeziei (...). Ai început să scrii poezii din ce în ce
mai geniale în nebunia mea le memorizam (...). Ce vremuri fericite!”
Dar, să vedem, cum o vedea epistolar (nu platonic) Eminescu: “Azi, mă tem
că mai putea uita. “Te sărut de mii de ori, vârful picioarelor mai cu seamă şi
vârful degetelor şi te rog să-mi scrii când vii iar la Bucureşti (...) Va veni o vreme,
Nicuţo,O! Sper,în care tu vei uita toate durerile ce ţi le-am cauzat şi-n care vom
începe ceea ce eu am numit viaţa noastră nouă. Dragă, dulcea mea Veronică,
nu mă uita şi răspunde-mi. Al tău, totdeauna, Eminescu (3 ianuarie 1882)”. “Te
sărut, te sărut şi iar te sărut şi rămân al tău, Eminescu (11 ianuarie 1882)”. “Să-mi
trimiţi o guriţă pe aripile vântului”. “Iubită femeie, eu nu tăgăduiesc că am făcut
o crimă iubindu-te, o crimă ce zilnic o expiez (...)”. “Dragă Nică, încep prin a-ţi
spune c-am rămas foarte gelos şi că tema mea constantă e că dragostea m-a lipsit
de tine. Să nu cumva să râvnească cineva la ea - te pun păzitor înainte de toate pe
tine. Al doilea, te sărut de mii, de mii de ori din creştet până la vârful picioarelor
şi-ţi declar că m-au fermecat cu desăvârşire ca şi altădată (...)”. “Momoţelul meu
cel scump, te sărut din nou, Eminescu”. ’’Alaltăieri, deci 29, când mi-ai scris,
am adormit peste zi şi puţin am visat că un tânăr cu mustăţi subţiri te săruta. Tu
te făcuseşi roşie ca racul (...) Eu am leşinat - în somn, se-nţelege, mi s-a părut
că m-a lovit damblaua, dar m-am trezit din somn cu o grozavă bătaie de inimă.
Pentru curiozitatea lucrului şi pentru interesul lui psihologic (...) dacă ai putea să
mi-l descrii foarte detaliat, fără a cita nume, căci nu-mi trebuie, numai pentru a
şti dacă există sau nu vise fatidice, precum se zice (31 mai 1882)’’.
lată, deci, un Eminescu care iubeşte atât de mult, încât este în stare să “sărute
de mii de ori, vârful picioarelor şi vârful degetelor” iubitei, gândind la o “viaţă
nouă”, sărutând-o, fie şi epistolar, de trei ori “rămânând al ei”, în aşteptarea
“unei guriţe pe aripi de vânt” (ce frumos sună!). Dar să nu uităm de omul gelos
Eminescu! Eminescu gelos? Da! “Să nu cumva să râvnească cineva la ea! (la
dragoste). “Te pun păzitor înainte de toate pe tine!” (Strategie?) Şi urmează “sărut
mâinile: de mii şi mii de ori, din creştet până în vârful picioarelor, la “momoţelul
cel scump”.
Putem acredita ideea unei dragoste platoniană
Repetăm: În nici-un caz!
Să vedem cum privea Veronica relaţia ei în dragoste: “Bebe, tu ştii că eu sunt
nebună, dar şti şi aceea că te iubesc ca o nebună şi e o nebună atât de scumpă
267
sufletului meu, că doresc ci niciodată să scap de ea (...). Mimi, je t’aime sans but
et sans condition, je t’aime pour t’aimer” (joi 5 februarie 1882). “Scumpul meu
iubit(...) Suntem acum în cea mai frumoasă epocă a vieţii. Tot ceea ce a procedat,
această etapă este copilăros, tot ceea ce va veni va fi dizgraţios şi povară. “Noi
suntem acum în acei ani, în vârsta de aur” (10 februarie 1882, laşi). “Eminul meu,
Am râs, am râs ca nebună de rândurile tale. Totul n-a fost decât farsă, pentru a
vedea dacă tu suferi din cauza geloziei (..,). Vezi cât de dură e gelozia? Ştii pentru
ce? Pentru că ne iubim ca nişte copii, pentru că viaţa noastră nu mai are niciun
farmec fără iubire. Când o să se împlinească marele vis de a fi veşnic împreună?
(2 iunie 1882). “Băieţelul meu iubit, aşa mă sfârâie la inimă şi mi-e dor, Bebeluş,
să mângâi, să te dezmierd, să te sărut pe gură, pe ochi, pe mâini! Nu mă lăsa
atât de mult departe de tine!! (28 februarie 1882). „Îmi eşti, încă, drag şi câtă
vreme vei fi în sufletul meu, nu voi avea tăria de a nu-ţi scrie (...), scumpul meu
Eminescu” (august 1881).
Ce evidenţiază aceste scurte colaje din corespondenţa celor doi îndrăgostiţi,
dacă nu dragoste supremă, nu filozofică, nu platoniană, ci fizică finalizată în
timpul întâlnirilor lor la laşi sau Bucureşti.
De remarcat, în acest context, sentimentul geloziei reciproce, Veronica
întrebându-se “( Ce-nseamnă la bărbaţi iubirea? Cuvânt fără sens pentru inima
lor, iubirea bărbaţilor e o cerinţă materială, fie orice femeie, de e soră, e un imens
material, de e părinte, asemenea, de e pentru o femeie străină, D-ta, mai mult ca
oricine eşti în stare a şti ce înseamnă iubirea în sufletul unui bărbat, ferice de acea
femeie care ştie a utiliza acele momente de stări sufleteşti ale unui bărbat, în fine,
sau a le utiliza sau a le dispreţui după împrejurări (...)”.
Reproş? Filozofie proprie?
Mihai Eminescu îi răspunde: “Prea mult un înger mi-ai părut/Şi prea puţin
femeie/Ca fecioara ce-am avut/Să fi putut să steie” (S-a dus amorul), după ce o
numise “mireasa sufletului meu” şi ‘aştepta: “O să-mi răsari ca o icoană/A pururi
Verginii Maria/Pe fruntea ta purtând coroană/Unde te duci când o să vii?”
Putem vorbi de o mare iubire, chiar cu reproşuri de gelozie? Desigur. Din
păcate a intervenit Titu Maiorescu, cu pretextul că “cele două talente literare nu
vor mai plânge aşa de frumos în Versuri”, în vreme ce prietenii vedeau în bine
căsătoria, în ideea îndreptării “vieţii zbuciumate” a lui Eminescu.
Să nu uităm, ultima lui iubire (trădare?!) cu fata popii Duţescu, de la Floreşti,
din anul 1878. A fost sigur ultima lui dragoste, pentru că în 1883 era “declarat
nebun’’. Este vorba de cele două creaţii sub “motivul codrului\ cum zicea
cercetătorul Liviu Poenaru,în lucrarea “Eminescu la Floreşti”, ‘Freamăt de codru”
şi “Vre-o zgâtie de fată”. A fost “un act de trădare a iubirii pentru Veronica?”.
De ce nu am recepta “trădarea” Veronicăi, din 1883, când poetul este “declarat”
nebun, la aflarea veştii, rămânând liniştită, alături de ofiţerul ce o vizitase, zicând:
“Ştiam că o să nebunească!”, şi servind liniştită cafeaua. Cea care declarase sec
268
şi rece: “Dacă ai putea citi în inima mea, tu mă vei ierta” şi “dac-ai şti cât mă
blestem dar la ce bun, tu te-ai dus, şi eu nici nu sunt în stare să plâng plecarea ta”,
când Mihai pleca la Bucureşti.
Să nu trecem cu vederea că, atât cât a trăit profesorul Micle, Eminescu n-a fost
decât un prieten literar, pe care, să acceptăm (totuşi Veronica l-a iubit platonician).
Avea o datorie morală de îndeplinit faţă de bărbatul său. Moartea lui Micle n-a
produs bucurie în sufletul Veronicăi. Moartea lui a făcut-o să gândească mult
asupra grijilor familiale. Compătimind-o, Eminescu avea să scrie: “Adesea există
enigme matematice, pentru a căror dezlegare îţi trebuie o cifră cunoscută (...).
Astfel, viaţa mea, ciudată şi apoi şi neexplicabilă pentru toţi cunoscuţii mei, nu
are nici-un înţeles fără tine” (august 1879). Iar Veronica, în antreul la pachetul de
corespondenţă cu Eminescu zicea: “De voi trăi, voi scrie ceva relativ la faptele
acestui amor trist şi nenorocit, de voi muri, lumea să ierte” (Este ceva platonian,
aici? n.a.)
Nu putem, nu, să acceptăm, ideea iubirii platonice. A fost o iubire mare,
sufletească, complexă, nu ca între amanţi, ceva ce l-a condus pe drumul de
reîntoarcere, la numai două luni, în vara lui 1889.

DE SFINŢII MIHAIL ŞI GAVRIL,

SĂ NE ADUCEM AMINTE DE EMINESCU

În fiecare an, sărbătorirea Sfinţilor Mihail şi Gavril prilejuieşte membrilor

Societăţii Academice Eminescu organizarea, nu numai a unei slujbe de sfânta
pomenire a Luceafărului Poeziei Româneşti, şi de sărbătorire spirituală a acestuia
în cadrul Muzeului memorial din Floreştii Gorjului.
Prilejul ne îndreptăţeşte a readuce în discuţie nelămurirea privind forma exactă
a prenumelui marelui poet. Ne va fi drept ghid, în elucidarea acestei controverse,
medicul Ovidiu Vuia şi cartea sa “Misterele morţii lui Eminescu”. Eminesciana,
Ed. Paco. 1966. La pagina 195 a lucrării autorul susţine că Eminescu ar fi semnat
întotdeauna cu forma Mihai, “aşa cum o scriu toţi exegeţii săi literari, cunoscători
îndeaproape ai vieţii şi operei eminesciene”. Totuşi, recunoaşte faptul că în unele
acte oficiale apare forma Mihail.
Criticându-l pe G. Călinescu pentru că în monografia dedicată poetului (Viaţa
lui Mihai Eminescu) abdică uneori (mai ales în ceea ce priveşte boala poetului)
de la cercetarea ştiinţifică, luându-se drept bune orice afirmaţii ale acestuia:
“Oricine va citi cartea lui Călinescu - zice O.V - având în vedere renumele lui,
va fi determinat să dea crezare afirmaţiilor sale” (p. 31). Mai mult. autorul cărţii
enunţate caută să ne convingă de faptul că “numindu-l Mihai, pătrundem în
templul lui de creaţie sau, cel puţin, avem una din cheile porţii de la intrare. În
schimb, folosind prenumele Mihail, ne distanţăm de poet, îl tratăm cu o răceală
269
birocratică”.
Ne pare rău că trebuie să-l contrazicem pe distinsul medic - cercetător (azi,
medic în Germania), afirmând faptul că, până la G. Călinescu nici un exeget nu
a folosit prenumele Mihai. Mai mult chiar G. Călinescu în notiţele biografice
din volumul respectiv transcrie de vreo 40 de ori prenumele Mihai, la autori
precum: N. Zaharia, Z. Arbure, E. Baruţiu, V Branisce, M. Costăchescu.I.
Scurtu,V. Morţun, T Stefanelii etc. Mai subliniem faptul că Eminescu şi-a folosit
prenumele corect, atunci când a semnat în Registrul “Junimii” (la nr. crt. 49),
unde, pe lângă data naşterii - 20 decembrie 1849, trece numele Mihail Eminescu.
Apoi, în registrele de naştere şi de botez (Călinescu, p.36) şi de stare civilă, de
la Cimitirul Bellu, cu ocazia decesului (nr. 2935/1889) întâlnim acelaşi prenume.
Completăm argumentele cu faptul că poetul a semnat Mihail cu ocazia publicării
poeziilor: “Poetul” (1865), din Revista “Rândunica”, a elevilor gimnazişti
români, de la Cernăuţi, şi “La moartea lui Aron Pumnul” (ianuarie 1866, în
broşura “Lăcrămioare”), culminând cu semnătura din “Familia” (25 februarie
1866), unde publică poezia “De-aş avea...” (când i se schimbă şi numele). Despre
debutul lui Eminescu, losif Vulcan nota, în 1885: “înainte cu douăzeci de ani, în
o dimineaţă de februarie a anului 1866, redacţiunea noastră primi o epistolă din
Bucovina. Epistola conţinea primele încercări ale unui tânăr care se subsemna
Mihail Eminovici” (s.n.) (Stelian Vasilescu, O mărturisire a lui losif Vulcan,
“Crişana”, 15 ianuarie1989, p.2.).
Dar, iată şi atestări publicistice: Al. Dima. Raţionalismul lui Mihail Eminescu;
N. Zaharia. Mihail Eminescu, Viaţa şi opera sa (1923); Poesii de Mihail Eminescu,
1890,
1903; Mihail Eminescu, dr. J. Grămadă. Heidelberg, 1914 etc.
Dacă dintr-o greşeală a unui tipograf i s-a modificat numele (poate benefic,
acceptat de poet, în viaţă fiind), schimbarea prenumelui, după moartea sa nu poate
fi catalogată, oare, ca o abatere gravă de la rigurozitatea cercetării ştiinţifice?
Fie-ne iertată duritatea cuvintelor, mai ales că, anul viitor, este cel în care
U.N.E.S.C.O.,sărbătoreşte pe G. Călinescu, da considerăm că o astfel de greşeală
birocratică, nu-i aşa, domnule Ovidiu Vuia? nu face decât să nu îndepărteze, o
dată în plus, de adevăratul Eminescu. Atâta timp cât nu vom purcede la o studiere
şi o rescriere atentă a vieţii şi operei lui Eminescu, fără prejudecăţi şi ploconiri la
ceea ce au spus alţii (uneori destul de subiectiv, chiar neştiinţific), controversele
privind Fenomenul Luciferic Eminescu vor continua.
Considerăm că a sosit vremea ca tinerii cercetători să se aplece cu mai multă
atenţie asupra manuscriselor eminesciene şi să regândească, să reaşeze în matca
firească momentul Eminescu în istoria literaturii noastre.

270
 Doar un pas de la profesorat la jurnalism
Interviu cu doamna Liliana Hinoveanu

Reporter: Care a fost prima dvs. slujbă?

Liliana Hinoveanu: Prima mea slujbă a fost cea de profesor, cea mai iubita
dintre slujbele mele pentru că, provenind dintr-o familie de profesori am vrut ca
şi eu, la rândul meu, să fiu profesoară şi să-i învăţ pe elevi limba română, şi apoi
“limba lui Voltaire”, limba franceză: aceste două fiind şi acum preocupările mele
pentru că, deşi m-am rupt de activitatea de profesor, îmi continui activitatea prin
emisiunea ce o realizez la Radio Craiova şi bineînţeles prin colaborările ce le am
cu Asociaţia profesorilor de franceză.
R: Cât de greu v-a fost să treceţi de la meseria de profesor, la cea de
jurnalist?
L.H:N-a fost foarte greu, era în firea lucrurilor să fac jurnalism, pentru că acest
lucru se întâmpla încă de când eram elevă, prima mea lucrare jurnalistică este
o revistă pe care am realizat-o împreună cu un vecin şi cu fratele meu, în care
am editat primele creaţii în carte am încercat să fiu reporter la vârsta copilăriei,
în clasele gimnaziale, iar apoi ca elevă de liceu, ca studentă si ca profesoară,
colaborarea mea cu studioul de Radio Oltenia Craiova s-a conturat în perioada
studenţiei, am continuat ca profesoară; după 1989, după evenimentele din 1989
cred că era necesar să trec la această activitate.
R.: Care a fost cel mai bun sfat ce l-aţi primit în cariera dvs. şi ce sfat ne-
aţi da nouă celor care vrem să devenim jurnalişti? ,
L.H.: Cel care mi-a călăuzit paşii în activitatea jurnalistică, mentorul meu cred
că a fost ‘’Neică” aşa-i spuneam noi, aşa-i spunem şi acum, Romeo Popescu, cel
care m-a găzduit în emisiunea sa pentru a căpăta experienţă în domeniul ziaristic.
Emisiunea se numea “La noi în sat”, aveam chiar o rubrică intitulată “Lada de
zestre”care mi-a permis mie să mă apropii mai mult de lumea satului, de acolo de
unde am plecat, pentru că provin din comuna Vânjuleţ, jud. Mehedinţi, şi să fiu
aproape de comorile satului, de folclor, de zestrea noastră sufletească pe care cred
că ne-o dorim cu toţii s-o păstrăm în suflet.
R.: Cât de greu v-a fost la începutul drumului, având totuşi un mentor?
L.H.: Mi-a fost şi greu, mi-a fost şi uşor. Mi-a fost uşor poate pentru că eram
de factură umanistă şi mă ajutau în studiile pe care le-am făcut la Universitatea
din Craiova. Ca student şi apoi devenind profesor de limba şi literatura română
îmi plăcea să comunic cu elevii şi cred că cel mai important lucru în activitatea de
ziarist este acela de a şti să te faci plăcut, de a şti să faci pe om să se destăinuie,
de a pătrunde în sufletul său şi de a crea o legătură sufletească cu acela cu care
stai de vorbă.
R.: Am înţeles că sunteţi pe punctul de a lansa o carte. Cine a fost cel care v-a
271
dat primul impuls de a scrie cartea?
L.H.: Dacă stau bine să mă gândesc, eu scriu de când mă ştiu. Cred că a fost o
dorinţă de a pune gândurile pe hârtie şi prima carte care a apărut a fost “Poveste
de Paşti”, o carte pentru cei mici. Eu am un băiat ca oricare altul, neastâmpărat şi
pentru a-l convinge să stea cuminte de fiecare dată inventam câte o poveste sau
îi scriam câte o poezie, ceea ce s-a perpetuat, reuşind să strâng mai multe poezii
sub titulatura de “Poveste de Paşti” ştiind că Paştele şi Crăciunul sunt cele mai
importante sărbători şi dorim să le petrecem în modul cel mai plăcut. Probabil
că dorinţa asta s-a găsit şi-n titlul cărţii, dar apoi m-am gândit că versurile pentru
oamenii mari sunt versuri care trebuie să apară, aveam foarte multe în portofoliu,
o parte din ele le-am pus în cele două cărţi, celelalte aşteaptă să cunoască lumina
tiparului.
R.: Răsfoind sau chiar citind revista noastră “Murmurul Jilţului”, ce părere
aveţi despre ea în comparaţie cu alte reviste? Vi se pare interesantă, ar mai trebui
adăugat ceva?
L.H.: Norocul meu, este că eu am organizat la un moment dat un concurs
al revistelor şcolare având posibilitatea să răsfoiesc foarte multe reviste, să le
citesc bineînţeles, să le apreciez, să le dau sfaturi: revista voastră este o revistă
bine făcută, bine scrisă, se cunoaşte aici mâna unui profesionist, pentru că dacă
nu există cineva în spatele unei reviste, chiar dacă voi tinerii, pentru că eu ştiu
că este scrisă şi realizată de voi cei care aspiraţi la titlul de ziarişti, trebuie să
fie cineva care să vă ajute, să vă îndrume, să stea în umbra voastră. Spuneam că
există un profesionist, este vorba de domnul Dumitru Dădălău care a făcut din
această revistă una dintre cele mai importante reviste care apar în mediul rural
şcolar din ţară. Premiile pe care le-a primit revista sunt dovada acestui lucru bine
făcut şi faptul că vă promovează foarte mult, faptul că voi sunteţi parte integrantă
a colectivului de redacţie, şi că voi încercaţi să vă depăşiţi emoţiile şi să faceţi
lucruri foarte bune, cred că este suficient, sau deocamdată suficient pentru ca
această revistă să fie foarte bună şi bine primită de către ceilalţi care lucrează în
domeniul presei.
R.: Dar despre acţiunile desfăşurate acum, în acest Colegiu, ce părere aveţi?
L.H.: Este al patrulea an când vin aici, am privit Colegiul care a crescut sub
ochii mei, a devenit o altă şcoală, a devenit una dintre şcolile importante şi locul
unde copiii şi profesorii se simt bine, aşa că aceste manifestări vin să întregească
activitatea propriu-zisă care se desfăşoară la Colegiul Naţional Tehnologic
din Mătăsari şi dovedesc că există preocupări aici nu numai pentru procesul
instructiv propriu-zis, dar şi pentru activitatea extracuriculară, activitate la care
sunt angrenaţi toţi elevii, toţi profesorii şi dovedesc că cei care au plecat de aici
se pot mândri că sunt originari din Mătăsari şi că se pot întoarce întotdeauna la
matcă cu gânduri bune, pentru că aici îi aşteaptă cineva care le continuă dorinţa
de mai bine.
272
 Reporter: Bouleanu Maria Alexandra

Radio Oltenia – Craiova transmite:

Femeia, eternă poveste

Cu o încărcătură emoţională de zile mari, vă rog să mă urmaţi în localitatea

Mătăsari,deoarece “Femeia, eterna poveste” are un parfum de toamnă, de
sărbătoare, în Colegiu! Naţional Tehnologic din Mătăsari, desfăşurându-se
minunate acţiuni, dar în acelaşi timp şi ecouri sentimentale în sufletul celor care
îl realizează. Spun acest lucru pentru că mi-a fost dat, şi trebuie să vă mărturisesc
acest lucru, fără nici un secret, că am avut o surpriză plăcută aici, la Colegiul
Naţional Tehnologic din Mătăsari,pentru că după vreo 20 şi ceva de ani mi-
am reîntâlnit o bună şi dragă colegă de facultate. Drumurile te despart, dar se
întâlneşte, cum se spune, “munte cu munte, dar om cu om”. Mă aflu alături de o
colegă şi prietenă din facultate, Luminiţa Dădălău, profesor de limba franceză în
cadrul Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari.
- Au trecut mulţi ani Luminiţa, ani mulţi care au lăsat urme asupra noastră,
dar care n-au şters din sufletele noastre clipele fericite pe care le-am petrecut
împreună.
În acelaşi timp, această vocaţie pe care ai avut-o de la bun început, de când
erai studentă pentru învăţământ, te-a marcat şi nu regreţi că eşti în localitatea
Mătăsari de atâta amar de vreme. Eşti profesor, ai avut serii întregi de elevi, nu
ştiu cât de exigent ca profesor eşti la clasă!
Luminiţa Dădălău: Sunt un profesor exigent. Sunt a treia generaţie de dascăli
din familia mea, după ce tatăl meu insistase foarte mult să termin o facultate,
facultatea de drept, îl urmez în acest sens. L-am dezamăgit într-un fel, am făcut
ce-am vrut eu pentru că mă chema o mare dragoste către limba şi literatura
franceză, către limba şi literatura română. Cred că prin asta şi prin ce-am făcut
şi prin generaţiile pe care le-am dus, le-am îndrumat de-a lungul timpului, am
dovedit că n-am greşit făcând această alegere.
Luminiţa Dădălău, colega mea, profesor la acest faimos colegiu, este acum şi
mamă. Are doi copii, realizată din punct de vedere familial.
L. Dădălău: Da, am doi copii, băiatul student la ştiinţe economice şi fata
studentă la medicină veterinară, în Timişoara: soţul meu este profesor de fizică
în acest colegiu pe care l-a întemeiat în urmă cu 20 de ani şi în care a fost 20 de
ani director. Am sufletul tânăr, chiar dacă uneori anii aştern noi cearcăne în jurul
ochilor sau mai presară câte un ghiocel la tâmple.
0 femeie care a terminat Universitatea, Facultatea de Filologie la Craiova,
venită la
Mătăsari, cum şi-a ţinut tonusului în această localitate gorjeană?
273
 L. Dădălău: Indiferent unde ar fi, un dascăl trebuie să-şi menţină tonusul şi
printr-o
ambianţă destul de elevată şi prin mediul familial adecvat.
Mi-am menţinut tonusul citind şi perfecţionându-mă permanent.
Doresc să ai parte de încă mulţi ani înainte în învăţământ, acum că ne-am
regăsit o să ştim să ne căutăm una pe cealaltă.

Am invitat-o pe doamna profesor de istorie, Zizi Ceauşescu. Domnia sa, în

afară de faptul că predă aici la Colegiul Naţional Tehnologic din Mătăsari istoria,
are o deosebită dragoste faţă de manifestările culturale.
Bine aţi venit. Bună seara.
Zizi Ceauşescu: Bună seara, sunt fericită că am ocazia să stau de vorbă cu
dvs., mai ales că de cum aţi început să vorbiţi v-am remarcat timbrul vocii şi îmi
exprim deosebita satisfacţie şi bucurie că sunteţi astăzi în mijlocul nostru.
La noi, la Mătăsari, în fiecare an, în preajma lui 20 oct., comuna noastră este
pregătită de sărbătoare, contribuind în mod direct ca această manifestare de suflet
a colegiului dar şi pentru locuitorii localităţii Mătăsari să petreacă la cote înalte şi
de bună calitate manifestările culturale.
-Să ne spuneţi, anul acesta ce aţi pregătit?
Z. Ceauşescu: Anul acesta, ca de fapt în fiecare an şi de fiecare dată când găsim
un prilej de sărbătoare, beneficiem şi ne folosim de el pentru a ne exprima bucuria,
pentru a face ca ai noştrii copii să îşi arate talentele şi într-adevăr îi educăm în
spiritul acesta, al dragostei pentru frumos, pentru obiceiurile, tradiţiile, dansurile
populare, cântecele populare, în general pentru folclorul nostru românesc. Am
foarte multe lucruri pregătite: o echipă de dansuri populare româneşti care sunt
învăţate de la bătrânii satului şi din generaţie în generaţie, toate generaţiile de
elevi pe care eu le-am condus am putut să-i învăţ aceste dansuri. Vreau să le
transmit acelor care îi urmează. Am un grup vocal care are două părţi (deoarece
şcoala noastră are copii din toate colţurile ţării, de la Maramureş până la malul
Mării, pentru că sunt foarte multe familii venite de pretutindeni), un grup vocal
cu muzică maramureşeană, unul cu muzică uşoară, cu muzică pur oltenească,
gorjenească, recitări, absolut tot ce şi-ar dori să vadă cineva.
Cei dornici ar putea să vină să vadă toate acestea cu ocazia “Sărbătorii Fiilor
Jilţului”.
Sunt surprinsă, profesor de istorie şi totuşi atâta dragoste pentru ceea ce
înseamnă tradiţie şi continuitatea artei populare. Cum s-a întâmplat, ştiţi să
cântaţi, să dansaţi, să jucaţi. Aveţi un costum popular autentic acasă, pe care să-l
moşteniţi, să-l aveţi de la mama, de la bunică?
Z. Ceauşescu: Mi-aţi trezit o amintire aşa... nostalgică... am moşteniţ-o pe
mama mea, dânsa a cântat foarte frumos şi eu cânt destul de frumos, iubesc
enorm de mult cântul, dansul popular. Am jucat foarte mult şi am cântat cu copiii
274
mei la clasă, cei pe care-i învăţ cu deosebită plăcere toate aceste lucruri. Eu
de mică am plecat în Bucureşti, acolo făcându-mi studiile, dar m-am întors pe
aceste meleaguri. Când ştiam, fiind elevă, studentă că pe Valea Jilţurilor este o
sărbătoare, în sufletul meu, acolo era tristeţe.
lată o femeie care, iubeşte din tot sufletul satul natal şi ca atare a venit aici la
Mătăsari, cu toate că şi-a terminat studiile în Bucureşti, să-i înveţe pe aceşti copii
minunăţiile tradiţionale.
Îi doresc cele bune şi multă, multă sănătate.
Aici, o altă doamnă profesoară, Graure Domnica, cea care vine din Dragoteşti,
o comună apropiată, să-i înveţe pe copii limba şi literatura română. Stimată
doamnă, limba noastră românească trebuie să fie predată astfel încât copiii, în
momentul în care au nevoie de ea să ştie să o folosească corect.
Graure Domnica:Vă fac mărturisirea că anul acesta împlinesc 40 de ani în
învăţământ. Întreaga mea activitate, am căutat tot timpul să mă dăruiesc sarcini
de dascăl. Am învăţat copii, i-am învăţat pe părinţii lor, mă bucur de respectul
lor. Cred că nu a fost o misiune mai importantă decât aceea de a face din limba
şi literatura română crezul meu. Datorită acestui obiect, oricare om în viaţă are
un larg orizont de cunoştinţe. Prin limba şi literatura română ne arătăm dragostea
faţă de poporul nostru. Acesta a fost telul nostru, al meu mai ales, căci nu este
alt lucru mai minunat decât acela să spui că “sunt român”, ori limba şi literatura
română este aceea care te face pe tine să fii mândru de poporul tău. Este obiectul
care se predă în şcoală nu numai pentru cunoştinţe ci şi pentru a şti cine am fost
odinioară, ca neam, ca limbă.
Doamnă profesor Domnica Graure, dacă în felul acesta le explicaţi copiilor
şi predaţi limba şi literatura română sunt convinsă că v-aţi făcut şi vă faceţi pe
deplin iubită de copii.Ca profesor de limba şi literatura română, sunt convinsă că
aţi cochetat cu poezia, că vă faceţi datoria.
Graure Domnica: În cadrul Colegiului, Cenaclul “Scorpion” ‘ne acaparează
toate creaţiile.
Veţi putea vedea că întreaga activitate literară se desfăşoară la toate vârstele. Am
urmărit interferenţele limbii române cu limbile moderne unde, cum spuneam, nu
numai profesorii, dar şi elevii sunt implicaţi, iar referatele lor sunt foarte reuşite.
Ei se documentează, cercetează, sunt îndrumaţi de noi, într-adevăr reuşesc să
realizeze un referat.
Toate doamnele cu care am stat de vorbă, acum sunt deosebit de elegante, puse
la punct. Mă întreb oare, dacă cineva v-ar vedea pe stradă, că ar putea crede că
faceţi şi gospodărie din când în când, prin grădina de flori?
Graure Domnica: 0, nici nu se poate concepe ca atunci când trăieşti la casă să nu
faci şi câteva treburi gospodăreşti. Grădina este cea care dă satisfacţie. Frumosul
din literatură alternează cu frumosul din natură, se completează reciproc.
Astăzi 25 oct., peste o zi sărbătoarea Sf. Dumitru, onomastica domnului
275
director Dumitru Dădălău şi ziua de naştere, cu ce gânduri întâmpinaţi acest
eveniment?
Graure Domnica: în afară de faptul că domnul director este şi un bun prieten
vreau să spun că am venit la Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari datorită
faptului că este un colectiv foarte unit.
În cei 40 de ani de activitate peste 20 am fost directoare la Drăgoteşti şi am
colaborat în permanenţă cu acest colectiv din Mătăsari.
Mă leagă amintiri extraordinare de domnul Dumitru Dădălău, de domnul Ion
Dădălău.
Mă folosesc de acest prilej Sf. Dumitru să-i urez din tot sufletul “La mulţi ani,
multă fericire şi îndeplinirea tuturor dorinţelor!”
Emisiune realizată de Maria Bălan Stănescu

Mamă şi fiu

Eşti fiinţa cea mai scumpă, iertătoare

Eşti fiinţa cea mai iubitoare
Da, tu eşti, mamă !
Da, tu eşti acea persoană!

Acum, că ai plecat,
Acum, că ne-ai lăsat
Ce ne vom face fără tine?
0 să plângem, ştii bine,

Întoarce-te-napoi acasă,
Să fim iar toţi adunaţi la masă,
Să fim iar împreună
Te rog, preabună!

O, fiul meu !
Tu nu-nţelegi că eşti prea mic
Dar eu nu v-am părăsit,
Ci am plecat în cerul sfânt
De unde privesc spre pământ

Eu vă văd suferind
Dar nu pot face nimic
Căci din cerul sfânt
Privesc spre pământ

276
0 mamă! Vreau să fiu din nou cu tine
Să mă ţii în braţe, ştii bine;
Vreau să simt mângâierea ta
Pe fata mea

Iar dacă acest lucru nu se va putea,

Atunci eu voi urca,
La tine-n cerul sfânt ,
De unde priveşti spre pământ ,

Atunci sigur vom fi amândoi

Şi vom dormi în veci noi doi
Dar vom fi doi
\/om fi noi, amândoi
Rusu Oana Ruxandra.

Singurătate

O lacrimă în pleoape,
O sărutare dulce,
O vorbă spusă-n şoapte
Înainte să se culce

Un gând de mângâiere
Din buze tremurânde,
O rază de plăcere .
Din visurile blânde.

De-odată e tăcere
Se-aude numai vântul,
Un vuiet de durere
Mi-a răscolit cuvântul

As vrea să spun ceva,

Dar cine să m-audă ?
Sunt singură în noapte,
Într-o tăcere...mută

Încerc să nu iau seama,

Să uit, să pier în timp
Cu amintirile plăcute
277
 Din vechiul anotimp

Întreaga lume, e cu mine,

Ce bine a acum !
Întregile suspine,
S-au risipit pe drum

Revin la realitate
Din cântul vechi cel dulce,
Se-aud iar nişte şoapte
Şi sufletu-mi se duce,
În vechea, vechea noapte.
Bădoi Alexandra

Din ITALIA, numai de bine

În ziua de Sfânta Maria Mică, împreună cu fratele meu Constantin Mihăilescu,

directorul B.R.D. Târgu-Cărbuneşti şi o cumnată din Negomir, după ce am fost la
biserica din satul meu natal, Croici, am poposit, pentru câteva clipe, la prietenii
şi colegii mei, Tică şi Cicel Dădălău. Emoţiile revederii au fost atât de profunde
încât îmi este greu să transpun în cuvinte ceea ce s-a întâmplat atunci. În orice caz,
un fapt îmi va rămâne în memorie pentru mult timp deoarece am avut minunatul
prilej sa intru în posesia a trei numere din revista Grupului Şcolar Industrial
Minier Mătăsari judeţul Gorj, tipărită cu aportul distinşilor mei colegi, profesorii
Dădălău. V-am lăsat intenţionat să aflaţi cine vă scrie în revista dumneavoastră
care, acum, este cu mine în Italia şi-mi asigură petrecerea timpului liber. Sunt
născută la 22 august 1951 în satul Croici, comuna Mătăsari, judeţul Gorj, într-o
familie cu mulţi copii, care, de-a lungul timpului şi-au făcut fiecare un rost în
viaţă, devenind oameni de nădejde, mândrindu-se cu împlinirile soartei, cu copiii
care duc mai departe steagul luptei.
După ce m-au învăţat carte învăţătorii mei din Croici, Nelu Căruntu şi Nicolae
Dădălău, am făcut clasele V-VIII, la Mătăsari, cu neobosiţii profesori Constantin
şi Eugenia Pamfiloiu, Constantin D. Tănăsoiu, Gheorghe Bălan, Elena Bălescu,
Eugenia Dădălău ş.a., având colegi de clasă, printre alţii, pe cei care s-au bătut
tot timpul pe premii: Ciortan Florea, Dădălău Ion, Ciobotea Dumitru, Udrişte
Alexandru şi exemplele ar putea continua pentru că am fost o generaţie de copii
care ne-am zbătut să-i mulţumim şi să nu-i facem de râs pe cei care ne-au dat
viaţă.
Destinul a făcut să-mi petrec tinereţea în Bucureşti, să-mi întemeiez o familie,
să am copii pe care-i preţuiesc ca pe lumina ochilor. După revoluţie am lucrat la
278
Guvernul României, iar pentru o perioadă la ambasada ţării noastre din Italia.
M-am recăsătorit şi de 4 ani locuiesc în Italia, în localitatea Perugia D’assisi, din
regiunea Umbria, aşezată în sudul ţării, un oraş cu peste 100.000 de locuitori,
cu parcuri verzi şi multă linişte. În Perugia există o facultate de limbi străine, un
centru sportiv de tenis şi fotbal, cu vestigii istorice şi mănăstiri, cu importante
unităţi economice cum ar fi fabrici de ciocolată, de biscuiţi Colussi, de paste
făinoase iar în zonă se găseşte cascada de marmură din Temi.
Dragii mei, când mă uit peste “cărţile” scrise din sufletul de copiii de azi,
plâng de bucurie că, în sfârşit, am ce arăta şi eu soţului şi prietenilor noştri, ceva
frumos, tipărit cu gust şi mult profesionalism, în România, în Gorjul meu de
baştină, la Târgu-Jiu, de inginerul Vede Octavian.
Cum să nu-mi tresalte inima de fericire când văd scris negru pe alb gândurile
sincere ale elevilor din liceul Mătăsari, documente inedite scrise în urmă cu peste
35 de ani de dirigintele meu, învăţătorul şi profesorul C.D. Tănăsoiu - Dumnezeu
să-l odihnească în pace - de eroii înscrişi cu litere de aur în Cartea Monumentului
din Mătăsări, de participarea locuitorilor din satul Croici şi a celor de pe Valea
Jilţurilor, la chemarea lui Mihail Kogălniceanu, la întreţinerea armatei în timpul
Războiului de Independenţă de la 1877.
Tot ce e scris aici este formidabil şi sunt convinsă că, prin Fundaţia “Murmurul
Jilţului”, vom ţine o permanentă legătură, vom face ca Mătăsari şi Perugia să
devină două localităţi înfrăţite.
Cu gândul la frumoasa sărbătoare de 30 de ani de la terminarea clasei a VIII-a,
din 1995, la tot ce am discutat cu Tică, Ion, Cicel şi Luminiţa, vă doresc la toţi
sănătate şi numai împliniri în liceul în care trebuie să înveţe carte tot mai multe
generaţii de elevi.
Ceau!
Gorietti - Mitran Elena Perugia - Italia

Gânduri pentru „Murmurul Jilţului”

În murmurul Jilţului regăseşti

0 speranţă a gândurilor curate,
Ale unor oameni, dornici de muncă şi înţelepţi
Ale unor elevi străluciţi cu dorinţă de carte.

Toate acestea izvorâte din limba română

Sunt gânduri împletite în doriri de bine
Care tipărite în revistă au să rămână
Pentru toţi cei de azi şi pentru cei de mâine.

Se cuvine respect pentru cei care s-au străduit

279
Să dea viaţă unei reviste, pentru maiştri şi normatori
Cinste se cuvine celor care s-au străduit
Să rămâie peste ani nume de elevi şi profesori.

Acei care scriu “Liceul meu” şi diferite scene

Un gând bun, un început bun, cuvânt introductiv
Toate sunt pentru fala plaiurilor mătăsărene
Bogate în aur negru şi pământ productiv,

Succes peste ani Fundaţiei „Murmurul Jilţului”,

Sănătate celor care se străduiesc peste ani,
Profesori şi elevi dornici să dea viaţă gândului
Să apară o revistă a Grupului Şcolar Mătăsari.
Preot Constantin C. Purdescu

Liceul meu, mândria mea

Licee-n lume nu-s doar zece

Sunt multe, mici şi mari
Care-nfloresc pe zi ce trece
Dar tot nu sunt ca cel din Mătăsari

Suntem elevi. Şi suntem gospodari

Avem în noi curaj de oameni mari
Aşa cum suntem, noi suntem şcolari
Ai marelui liceu din Mătăsari.

Avem profesori buni, la fel şi-învăţătoare

Din ciclurile gimnaziale şi primare
Şi la liceu sunt ore extraordinare
Care te-ajută să devii om mare.

Revista şcolii e de asemenea făloasă

Odată s-o citeşti şi spui că e frumoasă
Pare că-i scrisă de genii foarte mari
Dar este scrisă doar de mici şcolari.

Ca să-i cunoşti pe aceşti distinşi şcolari

Un singur lucru trebuie făcut
Să treci cândva prin Mătăsari
280
 Şi toţi îţi vor zâmbi, spunând: „salut”.

FUIOREA Anca Claudia

Adolescenţa
Vis sau realitate?

Ajungem la o vreme, respectiv vremea vârstei a treia, când, poate unica

preocupare neîngrădită de nimeni o reprezintă posibilitatea de a gândi. Gândind
retrospectiv asupra zecilor de ani de activitate ai prilejului de a analiza, de a filtra,
de a discerne fapte, evenimente care raportate la valoarea lor îţi trezesc cel mai
adesea sentimente nostalgice, iar atunci când cineva la care consideri că ţi-ai adus
o contribuţie în formarea personalităţii sale, îţi dovedeşte respect şi recunoştinţă
eşti cuprins de satisfacţii morale deosebite, simţi cum totul se înseninează în jurul
tău.
Un asemenea moment mi-a fost dat să trăiesc în una din zilele lunii
decembrie 1996, când unul din elevii de ieri, azi distinsul profesor D. Dădălău -
Tică – mi-a înmânat un exemplar din primul număr al revistei şcolare „Murmurul
Jilţului” cu dedicaţia: „Distinşilor mei profesori Eugenia şi Constantin Pamfiloiu
în semn de înaltă preţuire şi profund respect, de la fostul dumneavoastră elev,
prof. Tică Dădălău.”
Da. Îl consider într-adevăr un gest de respect, preţuire şi recunoştinţă şi
doresc pe această cale în modul cel mai sincer să-l felicit pe distinsul profesor
pentru preocuparea şi strădania de a da viaţă unei asemenea iniţiative, care,
desigur, se va permanentiza prin periodicitatea ce îşi propune. Prin însăşi profilul
profesional al domnului profesor Tică Dădălău – limba şi literatura română –
doreşte desigur, ca şi prin intermediul acestei reviste, limba română să rămână
o flacără fără sfârşit, ea reprezentând armonia, ritmul, mângâierea şi nostalgia
fiecăruia, bucuria şi speranţa tuturor, poezia şi istoria acestui neam, modul său de
a fi şi a gândi.
Pornind iarăşi de la gândul că revista aparţine, se realizează şi se adresează
de fapt adolescenţilor, precum şi de la semnificaţia majoră ce o reprezintă
această etapă a vieţii pentru formarea viitorului adult ,doresc, dacă se consideră
necesar şi posibil, să fac unele referiri la tema: ADOLESCENŢA – VIS SAU
REALITATE?
Prin toate dimensiunile şi semnificaţiile ei, adolescenţa cuprinde o etapă
impunătoare a vieţii. Aceasta debutează cu preadolescenţa 11-14 ani – conturându-
şi profilul major între 15-20 ani, respectiv etapa adolescenţei propriu-zise. În
această perioadă asistăm la o accelerare a fenomenelor de dezvoltare şi maturizare
sub toate planurile, respectiv: psihosomatic, psihofiziologic, intelectual, afectiv,
psihomoral, social, vocaţional.
281
 Tot acum se conturează unele din cele mai importante opţiuni şi
decizii privind drumul întregii vieţi, al devenirii şi realizării propriei realităţi.
Adolescenţa poate fi caracterizată şi ca perioada marilor visări, a aspiraţiilor şi
visurilor înaripate. Este etapa în care se structurează şi se afirmă idealul de sine
al autocunoaşterii şi autodeterminării sentimentului identităţii proprii.
Punându-şi întrebarea „Cine sunt eu?”, adolescentul îţi defineşte treptat
propriul său loc şi un rol în lume, în viaţa socială, profesional productivă. Pe
baza acestor caracteristici adolescentul nu trebuie să rămână un necunoscut,
ci cunoscând şi înţelegând universul său psihologic, marile sale resurse de
dezvoltare, precum şi inevitabilele slăbiciuni, să-l abordăm cât mai adecvat.
Pentru această se impune o cunoaştere profundă şi cuprinzătoare a
profilului psihologic, a particularităţilor de vârstă specifice acestei etape. Rezultă
aşadar, că adolescenţa este perioada unei intense maturizări psihologice şi social
vocaţionale, a afirmării idealului de sine, de autorealizare umană.
Optimismul, romantismul, visarea, intensitatea dorinţelor de autonomie,
de independenţă şi de autodesăvârşire, constituie unele din nobilele virtuţi şi
potenţialităţi de dezvoltare la această vârstă.
Ca urmare a dorinţei de afirmare pot apare la adolescent unele fenomene
de expresie critică, precum exentrităţi comportamentale în vestimentaţie, limbaj,
în ţinuta original stridentă sau chiar în refuzul de a se supune unor norme civilizate
de existenţă ce duc uneori chiar la conflictul cu educatorii (profesorii, părinţii),
îndeosebi atunci când aceştia manifestă o autoritate cu tendinţe de tutelare
excesivă fără a ţine seama de nevoia de independenţă a adolescentului.
Acest arsenal de manifestări trebuie să găsească la educatori o mai mare
înţelegere astfel ca dorinţa de a se remarca, de a-şi exprima originalitatea să fie
canalizate pe direcţii pozitive de împlinire. Se poate concluziona că: „Regula de
aur” în comportamentul tuturor educatorilor impune să se acţioneze cu maximă
discreţie şi delicateţe fără dramatizări, străduindu-se să gândească „tinereşte”
fără a face paradă de experienţa lor, viaţa demonstrând că adolescentul acceptă
sfatul unui adult care îl consideră egal al său, dar refuză să se supună unor ordine
ce nu-şi justifică autoritatea decât prin diferenţa de vârstă, ton sau poziţie socială.
Numai o asemenea abordare a problemei ţinând cont atât de particularităţile
specifice etapei cât şi de cele psihoindividuale, idealurile adolescenţei pot evolua
de la vis la realitate.

Prof. pensionar Constantin Pamfiloiu

282
 SĂRBĂTOARE LICEALĂ ÎN MĂTĂSARI

Sărbătoarea Zilelor Colegiului „Naţional Tehnologic” Mătăsari cuprinde trei

manifestări,prima debutând în cursul zilei de sâmbătă, 1 octombrie a.c. Omagierea
a 25 ani de învăţământ liceal în Mătăsari a reprezentat începutul manifestărilor,
ce vor continua cu sărbătorirea a 40 de ani de la absolvirea primelor promoţii de
8 clase ( 8 octombrie a.c.) şi cu Sărbătoarea Fiilor Jilţului(15-16 octombrie a.c.).
La sărbătorirea celor 25 de ani de învăţământ liceal în Mătăsari au participat
promoţiile din perioada 1980-2005, un număr de 77 de clase de liceu. Pe parcursul
celor trei evenimente, Colegiul are ca invitaţi trupa de teatru de păpuşi Pinochio
a Şcolii Populare de Arte din Târgu- Jiu, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din
Târgu -Jiu şi Ansamblul Profesional „Doina Gorjului”.
Loredana ECOVIŢĂ,
Impact in Gorj nr.670/2005

În amfiteatrul Şcolii gorjene de ieri şi de azi

Ecouri la ”Ziua generalilor”

În dimineaţa zilei de 12 octombrie 2007, doi trimişi ai Colegiului Mătăsari

s-au prezentat la chiliuţa mea din satul Hăieşti, com. Săcelu dl. profesor Mihail
Mărtoiu - fost insp. General şi dl. ing. Iordache, cu sarcina categorică, de a
mă ridica din bârlogul meu şi a mă depune la sediul Colegiului din Mătăsari,
unde avea loc o întâlnire a foştilor inspectori şcolari generali, care au condus
învăţământul gorjean din 1968 şi până în prezent. Au lipsit doar trei din cei
chemaţi:Vasile Romanescu, din motive de sănătate, Liviu Andrei, actualul insp.
General, plecat la nişte cursuri organizate de minister şi Adrian Gorun, prins cu
rosturi ministeriale .Au trecut 28 de ani de când am ieşit la pensie şi nu am mai
avut posibilitatea să revăd zone prin care am călătorit până la Mătăsari. Totul mi
se părea nou, necunoscut, ca fiind din altă lume, plăcută, dar necunoscută.

Primiţi cu pâine şi sare

La Colegiul Mătăsari am fost primiţi cu pâine şi sare, de parcă am fi fost
nişte reprezentanţi ai unor ţări străine, dar prietene.
În prima parte, a vizitei foştilor inspectori şcolari generali, directorul unităţii,
dl. prof. D.Dădălău ne-a prezentat unitatea şcolară cu toate dotările şi anexele sale
ceea ce ne-a impresionat peste măsură – săli de clasă bine dotate, sală de sport,
centrală termică proprie, staţie de televiziune internă, laboratoare şi cabinete pe
283
obiecte, muzeul, în curte laboratorul tehnologic şi tribuna sportivă.
Ceea ce impresionează la Colegiul Mătăsari este disciplina, ordinea,
curăţenia şi modul de funcţionare, ireproşabil asemenea componentelor unui
complicat mecanism bine reglat, în toate resorturile sale.
La acest colegiu, cu o populaţie şcolară de ordinul miilor, funcţionează
grădiniţe, învăţământul primar, gimnazial şi liceal. Ţinuta elevilor mi s-a părut
ireproşabilă, nu aşa cum am observat în curţile unor unităţi şcolare de prestigiu,
din municipiul Târgu-Jiu.
Mi-am pus întrebarea:cum e posibil ca într-o unitate „uriaşă” cum e
Colegiul Mătăsari, mobilierul de o calitate ce nu poate fi catalogată să nu aibă
măcar o zgârietură? Aceasta numai datorită modului cum dascălii colegiului ştiu
să îndrume şi să supravegheze elevii. Ei acţionează ca un tot unitar, conduşi cu
competenţă de directori devotaţi îndrăgostiţi de copii, de cariera care şi-au ales-o,
călăuziţi parcă de principiile şcolii haretiene.
Pentru mine, Colegiul Mătăsari este un adevărat Colos şcolar, altul de
talia acestuia nemaifiind în judeţ şi foarte puţine sau poate chiar nici unul în
ţară.

Statura profesorului Pamfiloiu

Printre cei prezenţi, s-a aflat şi bătrânul dascăl – profesorul Pamfiloiu
Constantin. Mulţi dascăli ai colegiului au fost elevii lui. Viaţa profesorului
Pamfiloiu Constantin s-a împletit cu activitatea didactică. Deci o viaţă închinată
şcolii, educaţiei. Pentru mine, a fost o bucurie şi o satisfacţie ca după zeci de ani
să revăd un dascăl de valoarea lui Pamfiloiu Constantin.
Pe parcursul vizitei noastre, la toate obiectivele am fost întâmpinaţi de
elevii colegiului cu flori şi urări de „Bine aţi venit”, la care primul inspector
şcolar general al judeţului Gorj, Grigoroiu Ion, le răspundea „Să trăiţi copii! Să
ajungeţi bătrâni ca noi”.
În amfiteatrul unităţii, profesorii şi elevii colegiului, s-au întâlnit cu
oaspeţii, care le-au împărtăşit din activitatea lor, le-au dat sfaturi, ocazie cu care,
din nou, Grigoroiu Ion le-a urat să ajungă bătrâni ca noi şi să se bucure de roadele
muncii lor.
Şi, semnatarul acestor rânduri, le-a făcut urări de bine, cu atenţionarea
ca, în tot ce vor face să pună suflet şi sigur vor avea realizări absolute şi multe
satisfacţii.
Am subliniat faptul că nu doresc ca cineva din cei prezenţi, să ajungă în
situaţia de a recita ultimele versuri din poezia Melancolie a marelui Eminescu –
(„Şi când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură / Încet repovestită de o străină
gură / Ca şi când n-ar fi viaţa-mi, ca şi când n-aş fi fost / Cine-i acel ce-mi spune
povestea pe de rost / De-mi ţin la el urechea şi râd de câte ascult / Ca de dureri
străine?...Parc-am murit de mult”).
284
 Le doresc, din tot sufletul să pună suflet în ceea ce fac, să fie patrioţi, să-şi
iubească această ţară încercată de ciudata istorie.
Dascălilor le doresc să fie adevăraţi Apostoli aşa cum i-a numit Cezar
Petrescu în unul din romanele sale.
Am plecat, cu convingerea că, deşi în prezent, învăţământul se găseşte
la o răscruce, există, totuşi cu suflet de aur ca cei de la Colegiul Naţional Tehnic
Mătăsari.

Emanoil CINTEZĂ,
Gorjeanul, nr.4772 / 23 X 2007
Ce-am lăsat în urmă şi ce am găsit acum

Este îndeobşte cunoscut faptul că bătrânii trăiesc din amintiri. Îmi aduc
bine aminte frumoasa impresie ce mi-a lăsat-o în urmă cu 40 de ani Şcoala
Generală Mătăsari condusă atunci de bunul pedagog prof. Constantin Pamfiloiu
pe care l-am felicitat pentru rezultatele deosebite obţinute în fruntea colectivului
didactic pe linie de învăţământ dar şi pe tărâmul social cultural.
Actualul director, dl. prof. Dumitru Dădălău, pedagog desăvârşit,
recunoscut ca invocator într-o mulţime de acţiuni întreprinse, a organizat în
12 octombrie o întâlnire a cadrelor didactice şi a elevilor din Colegiul Tehnic
Mătăsari cu foşti inspectori şcolari generali din Gorj care, într-un fel sau altul, au
contribuit la înfiinţarea şi progresul liceului şi apoi a Colegiului.
Au participat 6 foşti inspectori şcolari generali Grigoroiu, Cinteză,
Mărtoiu, Lica, Chiriac şi Gămaneci.
Cu toţii am rămas adânc impresionaţi de ceea ce s-a putut realiza în ultimi
25 de ani ,de când liceul şi apoi colegiul a fost condus de Dădălău (Ion Dădălău
director 1980-1997 şi Dumitru Dădălău, actual director din 1999).
De la intrare te impresionează impunătoarea clădire a colegiului cu trei
etaje şi apoi interiorul cu ultimele modele de mobilă, laboratoare şi cabinete dotate
din belşug cu cele mai noi şi moderne aparate, mijloace eficiente în desfăşurarea
cu uşurinţă a complexului proces instructiv-educativ.
Cei care dintre noi am avut norocul să cunoaştem acest proces in liceele
apusene din Franţa, Belgia, Canada, etc, au afirmat că şi Colegiul Tehnic Mătăsari
nu e mai prejos, deci este o instituţie la nivel european.
În prezent, învaţă aici 1800 de elevi cu 120 de cadre didactice ceea ce-l
situează pe primul loc în Gorj şi cu rezultate remarcabile la învăţătură.
Un suflu nou a dat directorul colegiului şi activităţii social-culturale în
şcoală şi în afară.
Amfiteatrul modern găzduieşte această activitate. Muzeul Jilţului are
bogate şi rar întâlnite exponate strânse cu migală şi orânduite ştiinţific care
285
prezintă evoluţia vieţii în acest tapşan străbun.
Realitatea e că prof. Dumitru Dădălău este sufletul acţiunilor din această
instituţie.
A organizat cercul literar „ Scorpion”, a tipărit antologia de versuri
„Fereastra sufletului„ în 1998, prefaţată de scriitorul Nicolae Dragoş, la 1
decembrie 1996, a înfiinţat Fundaţia Murmurul Jilţului şi revista cu acelaşi
nume, revistă care, datorită datorită conţinutului bogat şi select, a obţinut locurile
I pe judeţene şi II şi III la etapele naţionale. Dânsul deţine cu succes funcţia de
preşedinte al fundaţiei şi de director al revistei.
Colegiul Tehnic Mătăsari a fost vizitat de ministrul Educaţiei şi de
Mitropolitul Olteniei precum şi de numeroşi străini care au avut cuvinte de înaltă
apreciere.
Mă gândesc că ar fi bine dacă Inspectoratul şcolar judeţean ar organiza la
Mătăsari o consfătuire cu toţi directorii de licee din Gorj. Mărturisesc că am trăit
la Mătăsari clipe de profundă satisfacţie sufletească pentru ce am găsit după 40
de ani.

Prof. Ion GRIGOROIU

Gorjeanul, nr.4772/ 23. X. 2007

În ultimul timp, activitatea senatorului PSD Ion Florescu în teritoriu este

aproape inexistenta. El nu a mai dat ochii cu presa, de foarte multă vreme şi a
intrat într-un con de umbră şi la Parlament. Din 2005, pâna în 2007, senatorul
PSD de Gorj a facut doar şase declaratii în plen, iar pe perioada întregului mandat
are 12 initiative legislative, alături de alţi senatori şi deputati. Doar două proiecte
au fost depuse avându-l pe Florescu drept unic iniţiator, unul în perioada în care
acesta era deputat şi altul când era senator. Ambele iniţiative au fost respinse,
una de camera decizionala, alta de ambele camere. Ultima iniţiativă legislativă
semnată de Ion Florescu a fost depusă în anul 2006. Anul acesta, activitatea
parlamentara a senatorului PSD de Gorj a ramas în obscuritate, pâna de curând.
El a ieşit în faţă nu prin activitaţi specifice Parlamentului, ci prin faptul că a
facut pe ghidul, pentru un grup de elevi din Mătăsari. Iniţiativă lăudabilă de
altfel, care este posibil să-l remonteze pe senatorul gorjean şi să-l determine să
se implice din nou în problemele comunitatii. Un grup de 50 de elevi şi cadre
didactice de la Colegiul Tehnic Mătăsari au vizitat, săptămâna trecută, Palatul
Parlamentului. Delegaţia de la Mătăsari a raspuns, astfel, invitaţiei lansate de
Secretariatul General al Camerei Deputatilor, în cadrul programului de vizite
286
organizate de Centrul educational. La Mătăsari, selectarea elevilor care au mers
în vizită la Parlament s-a facut pe baza rezultatelor obtinute în perioada derulării
evenimentelor intitulate „Zilele Liceului” si „Fiii Jiltului”. Grupul de la Colegiul
tehnic Mătăsari a fost întâmpinat la Parlament de senatorul PSD de Gorj, Ion
Florescu, cel care i-a însoţit pe elevi prin sălile Casei Poporului. La final, elevii
gorjeni au primit cadouri de la reprezentanţii Parlamentului.

Maria Dodescu
Lupta in Gorj, nr.286/18.12.2007

287
288