Dumitru Dădălău

FIII JILTULUI - ANTOLOGIE

Editura MĂIASTRA
2008

1
2
 Noapte de octombrie

Când gândul mă îndeamnă să scriu despre Mătăsari, Doamne, câte titluri

îmi vin în minte: “Lumini şi umbre”, “Stele de pe Jilţuri”, “Visul unei nopţi de
toamnă”... Totuşi, “Noapte de octombrie” (19 spre 20) se potriveşte cel mai bine,
căci a fascinat prin farmecul ei mii de sunete, de la mic la mare, de la localnici la
diferiţi oaspeţi.
S-au scris multe şi minunate rânduri în presa locală, dar momentul culminant
al sărbătorii “Fiilor Jilţului” avea să se declanşeze o dată cu lăsarea serii. Ce
noapte de basm venea! Dinspre dealurile semeţe “ieşea luna din Brădet”, se
ridica încet, maiestuos şi parcă, mult mai plină de strălucire - “vatră de jăratic”,
“stăpâna bolţilor şi a mării”.
Puţin mai târziu aveam să asistăm la o nouă strălucire pornită de pe principala
arteră a Mătăsarilor. Erau miile de torţe, luminiţe purtate de elevii colegiului din
localitate. Păşeau tăcuţi, încărcaţi de emoţie. O privire panoramică lăsa impresia
coborârii stelelor de pe Pământ, declanşând o puternică uimire a întâlnirii cu
sublimul. Lumini şi umbre - într-un tot uniform, oameni şi lumini veniţi de prin
văi şi dealuri “Vezi dumneata, mi se adresează un om cu glasul tremurat de emoţii
sau de fericire. Ce e mai nobil şi mai sfânt decât să dai semenilor tăi bucurie si
încântare ! Cum poţi să stai indiferent în faţa unor locuitori dornici de cultură şi
civilizaţie !
Omul aşteaptă de la tine lumina, şi dacă nu primeşte, se îndepărtează, îşi
găseşte singur o “supapă de respiraţie” care de cele mai multe ori îl duce la
eşec”... Îl ascultam cu atenţie şi îi urmăream fiecare gest, fiecare mişcare. A luat
o torţă aprinsă din mâna unui micuţ şi s-a apropiat de un uriaş mănunchi lemnos.
Era momentul aprinderii tradiţionalului foc de tabără.
O imensă flacără şerpuindă a pornit spre cer - mesager al credinţei miilor de
spectatori în Dumnezeul nostru care s-a întors din nou spre noi, pentru iertarea
păcatelor... “Lumină din lumină”, hore în jurul focului, veselie, armonie, pasiune,
fericire - asta-i pofta ce-am poftit” - continuă să-mi spună interlocutorul meu.
Privea spre înalt cu ochii lui ageri şi blânzi, iar eu abia îmi stăpâneam târziile
emoţii de fericire... “Parcă uit totul: greutăţile materiale, nopţi nedormite,
împotriviri, ironii, piedici şi mă bucur ca un copil când citesc în ochii tuturor
mulţumirea, deconectarea, “fericirea săracului” pe care nu oricine le poate da”.
Cântece, dansuri, glume, poezii, se perinda în jurul focului într-un şuvoi nestăvilit.
Mişcare, schimb de impresii, prietenii, un sărut “pe furate”, strângeri de mâini,
chicote de fericire ... Percepem o rugăminte trecută pe la urechile noastre, sigur
de la un oaspete, o fetiţă blondă, înaltă, subţirică la mijloc ca un lujer de trestie:
“spune-i, mamă, directorului nostru să facem şi noi”... Am înţeles. “Ai auzit ?
3
O rugăminte fierbinte. în loc de intrigi, bârfă, ceartă, “pentru ciolan”, oamenii
aşteaptă viaţă, sinceritate, ataşament, prietenie şi evident bunăstare. De la cine,
măi, nea Ghiţă ? De la noi. Noi suntem luminătorii. Noi ştergem ignoranţa, durerea,
sărăcia, deprimarea. Noi sădim în sufletul celor mici bunătatea, altruismul,
toleranţa, întrajutorarea, respectul reciproc”...
Tăcuse parcă, înfundat de un regret. Mulţimea începuse să cânte. Mai întâi
într-un murmur armonic, apoi crescendo:
“Foaie verde de dudău”... şi cântecul străbătea văile Jilţului, întorcându-se în
ecou: Dă-dă-lău, lău, lău, lăuuu ... “Foaie verde de-o sipică”... Ti-că, Ti-că, Ti-că,
Ti-că !
Nu m-am putut aduna o vreme, dar am găsit aceasta seară. Am trăit multe, şi
bune şi rele. Aş fi vrut să fie prezenţi toţi directorii de şcoli din judeţ, toţi primarii,
toţi părinţii, tot judeţul...
Cer prea mult ? Atunci, lasă-mi, Doamne, Mătăsarii - “iubirea mea dintâi si
visul cel din urmă”!
Prof. Gheorghe LUNGAN

Parada tinereţii

În cadrul “Sărbătorii Fiilor Jilţului” a avut loc şi o paradă a tinereţii, o îmbinare

între trecut şi viitor. Alături de colegii mei şi de domnii profesori am mers până
la şcoala generală nr.2 oferind un “spectacol de vis” tuturor locuitorilor comunei
Mătăsari. A fost un moment plin de semnificaţie, plin de tradiţie, de cunoaştere şi
de bucurie. Oameni cu suflet mare au dorit să reînvie în aceste momente unice de
sărbătoare tradiţiile folclorului românesc. Şi unde puteau s-o facă mai bine dacă
nu la Mătăsari, într-o zi de sărbătoare, în acest loc mic în care de-a lungul vremii
s-au întâmplat atât de multe?
La Mătăsari fiecare an e sărbătoare, datorită unui om cu “suflet mare”, fără
de care nimic nu ar fi fost posibil, acela al domnului director, profesorul meu de
limba română. Dorinţa de a realiza ceva frumos, care să dăinuie în timp ne-a fost
sădită în suflet o dată cu venirea în acest liceu devenit mai târziu Colegiu naţional.
Carul alegoric, acea maşină frumos decorată simbolizând viitorul, speranţa şi
încrederea că el va fi mai bun. Tot în cadrul paradei tinereţii au fost prezentate
căruţele în care au stat oameni ai Mătăsarului şi elevi ai liceului, simbolizând
trecutul pe care elevii şi cadrele noastre didactice din fiecare sat l-au făcut prezent
la această mare sărbătoare.
Sunt sigură că această frumoasă zi de octombrie va rămâne în minţile fiecăruia
multă vreme.
Otilia Tucă

4
 Ansamblul folcloric „Liliacul”

Ansamblul folcloric “Liliacul” sosit din Mehedinţi, mai exact din Baia de
Aramă, a avut ocazia să participe la “Sărbătoarea Fiilor Jilţului” la invitaţia
domnului director al Colegiului Naţional Tehnologic din Mătăsari.
Onoarea a fost de partea noastră, a elevilor, de a-i avea alături la “Parada
tinereţii” desfăşurată pe 20 octombrie 2001.
Alături de noi, elevi ai acestui colegiu, împreună cu Doina Gorjului, ansamblul
„Liliacul” a înaintat prin horă din centrul comunei Mătăsari până la Colegiu unde
s-a întins o horă mare participând toţi invitaţii cât şi elevii.
Având ocazia să viziteze colegiul, aceştia au rămas uimiţi de condiţiile de
învăţământ care ni se oferă. Îmbrăcaţi de sărbătoare ei au prezentat un program
unde au participat tineri cât şi mai vârstnici din ansamblul „Liliacul”.
Fiind fondat de Elena Miniş Trancă împreună cu fiul ei au cântat cântece
folclorice ce ne-au dus cu gândul în trecut la bunii şi străbunii noştri.
Văzându-le zâmbetele pe feţe, toţi am fost onoraţi de a-i avea printre noi şi a
ne încânta cu tot ce ştiu şi noi să-i încântăm cu ale noastre.
Cu declaraţiile şi promisiunile făcute sperăm ca în anul ce va urma să fie
alături de noi, chiar dacă anul acesta au regretat plecarea ce a fost foarte devreme
pentru ei, deoarece au dorit să urmărească tot programul festivităţii ce a avut loc
la noi în cadrul colegiului.
Noi vă mulţumim şi dorim ca şi în anul viitor să fiţi prezenţi la sărbătorile ce
se vor desfăşura în Colegiul nostru.
Vulpie Iuliana

Balul bobocilor

A rămas ca o tradiţie în Valea Jilţului, de 4 ani de zile, ca în fiecare toamnă

de “Sărbătoarea Fiilor Jilţului” unul dintre punctele de atracţie să fie “Balul
bobocilor”.
Seniorii liceului organizează pentru bobocii liceului o seară de neuitat,
culminând cu alegerea celei mai frumoase fete adică “Miss Boboc”. În urma
preselecţiei făcute de către un juriu compus din elevi şi profesori au fost alese 11
concurente care au fost supuse să susţină mai multe probe, cum ar fi: prezentare,
cultură generală, aptitudini, dans.
Frumuseţea îmbinată cu inteligenţa a fost punctată maxim de către juriu format
din domnii profesori: Arsenie Oliviu, Nistoran Ovidiu şi elevii clasei a XII-a:
Popescu Alina, Alexe Mădălina, Vulpie Iuliana, Bilaus Claudiu. Frumosul este
simbolul simbolurilor.
Frumosul are tot atâtea înţelesuri câte stări de spirit are omul. După deliberarea
5
juriului a fost aleasă Miss Boboc 2001, eleva clasei a IX-a C, profil ştiinţele
naturii. Iviciuc Daniela. Concurenţa a fost acerbă, iar la diferenţă foarte mică de
puncte s-au clasa eleva Kovacs Mianda, clasa a IX-a A cu locul II şi eleva Boulean
Alexandra locul III. Iar pentru a mai stimula şi celelalte concurente s-au înmânat
diplome pentru originalitate (Mladem Andreea), diplomă pentru popularitate
(Ionela Postelnicu), diplomă pentru vestimentaţie (Ciobanu Loredana).
În fiinţa omenească totul trebuie să fie frumos: faţa, veşmintele, sufletul şi
cugetul.
A fost o atmosferă minunată, concursul de Miss desfăşurându-se la lumina
focului prieteniei, după horă, unde toţi am dat mână cu mână, ne-am înfrăţit
sufletele, cu gândul că, cele rele să se spele, cele bune să se adune.
Alina Popescu

Carnavalul tineretului

Precum anul are patru fiice la fel şi comuna Mătăsari are pe cele patru fiice ale
sale acestea fiind: Croici, Brădet, Runcurel şi Mătăsari, reîntâlnirea având loc pe
data de 20 oct.2001.
Se spune adesea că toamna este cea mai bogată fiică a anului în roade dar eu
pot spune că acest anotimp, pentru noi elevii din Mătăsari este cel mai bogat în
sărbători.
Deşi toamna este mohorâtă şi rece de data aceasta nu s-a întâmplat aşa, ziua de
20 oct. fiind o zi splendidă cu mult soare care mângâia cu razele lui pământul.
Pe lângă reîntâlnirea Fiilor Jilţului la această sărbătoare au mai avut loc şi alte
activităţi, una dintre acestea fiind Carnavalul tineretului.
La acest carnaval au participat elevii şcolii deghizaţi în diferite personaje de
prin opere literare cum ar fi: Scarlet Ohara din romanul “Pe aripile vântului”,
ţigănci, vrăjitoare, alţii fiind în diferite animale, cum ar fi iepuraşi, câini dalmaţieni,
pisicuţe şi altele.
Din această mulţime de măşti, regele şi regina carnavalului fiind prinţesa
Scarlet Ohara şi Rabă un elev deghizat în faimosul moderator de la emisiunea
„Ştirile de Sâmbăta Asta”.
Prin acest carnaval elevii au dovedit apropierea dintre om şi animal dar şi
cultura şi nu numai atât, talentul lor înnăscut.
Toate acestea desfăşurându-se până în zorii zilei de 21 făcând din acea noapte,
o noapte albă, o noapte de neuitat.
Ţandără Cristina

6
 Zilele Colegiului

În perioada 8-19 octombrie 2001, la Mătăsari, vor avea loc manifestările

organizate cu prilejul “Zilele Liceului”, eveniment ce se va desfăşura în cadrul
Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari.
Organizator şi coordonator al acestei acţiuni este domnul director, prof.
Dumitru Dădălău.
Bogatul sumar al activităţilor cuprinde printre multe altele un vernisaj de
expoziţie fotografică “Oameni şi locuri din ţara lui Brâncuşi”, un simpozion -
“Tineretul şi perspectivele lui în societatea civilă”, un recital de poezie patriotică
şi revoluţionară.
Vor avea loc lansări de carte ale poeţilor gorjeni. Evenimentele culturale vor
alterna cu meciuri de fotbal ale liceelor, susţinute la sfârşitul fiecărei zile.
De asemenea va participa, ca invitat de onoare, teatrul Dramatic “Elvira
Godeanu” din Tg - Jiu ai cărui actori vor pune în scenă spectacole din dramaturgia
românească şi mondială (Caragiale, Shakespeare).
Toate acţiunile cultural-educative şi sportive încep zilnic la orele 1300 în sala
de sport, cabinete şi pe baza sportivă.
Amalia Negrescu,
Oglinda Gorjului, 10.10.2001

La Mătăsari

La Mătăsari continuă, în aceste zile, suita de manifestări, prilejuite de “Zilele

liceului”, de fapt ale Colegiului Tehnic din localitate.
În programul zilei de astăzi este inclusă o consfătuire-dezbatere cu tema
“Rolul şcolii, familiei şi societăţii civile în combaterea delincvenţei juvenile”
cu participarea reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, a Poliţiei, a
tineretului etc. Pe terenul de sport al colegiului are lor un atractiv meci de fotbal
între echipele claselor IX C şi II B urmat de partida ce va opune jucătorii anilor II
C şi l E. Mâine, vineri 12 octombrie a.c. este prevăzută o sesiune de comunicări
având drept temă: “Carierele de lignit din Jilţ în plin proces de modernizare
şi retehnologizare” în continuare, va avea loc un interesant concurs gen “Cine
ştie câştigă” din viaţa şi opera marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Ziua se va
încheia cu alte două meciuri de fotbal din campionatul şcolii.
B. Marius, Gorjeanul,
11.10.2001

7
 Oglinda Gorjului

Astăzi şi mâine, Colegiul Naţional Tehnologic Mătăsari din Gorj, organizează

pe baza sportivă sărbătoarea “Fiii Jilţului”. Manifestarea va începe la ora 10 cu
o paradă a tinereţii şi un Te Deum, după care va avea loc o adunare festivă şi
o întâlnire a conducătorilor politici şi administrativi gorjeni cu parlamentarii
judeţului.
Din sumarul acţiunilor se desprinde o vizită la Muzeul Jilţului şi al Colegiului,
spectacole prezentate de Ansamblul artistic “Doina Gorjului” şi Grupul folcloric
“Liliacul” din Baia de Aramă, după care va avea loc lansarea revistei ‘’Murmurul
Jilţului” nr.20.
După amiază, de la orele 14,00 se vor desfăşura finalele campionatului de
fotbal între reprezentativele satelor Mătăsari, Croici, Runcurel, Brădet pe liceu şi
şcoală profesională.
Seara se va încheia cu un foc al prieteniei, va avea loc un carnaval al tineretului,
un bal al bobocilor, recitaluri de muzică şi poezie, o prezentare de modă, hore
populare si o discotecă în aer liber. Sărbătoarea va continua şi duminică, când, în
toate bisericile din Mătăsari se vor ţine slujbe religioase.
Participanţii si invitaţii vor putea asista la ritualuri legate de obiceiurile locale
precum: cotitul butoaielor, inventarul hambarelor, număratul bobocilor, agape
câmpeneşti şi vizite la cei dragi.
Amalia Negrescu,
20-21.10. 2001

Parada modei

Ca punct de atracţie şi de noutate din acest program devenit tradiţional la

Sărbătoarea Fiilor Jilţului a fost o mini paradă a modei organizată de către
doamnele profesoare: Carmen Pădureţ, Brăiloiu Mihaela, Costea Gabriela şi
clasa a XII-a A, la care au participat de la micii grădinari până la cei din clasele
liceale.
A fost o surpriză plăcută pentru toţi spectatorii când în ritmul muzicii, băieţii
şi fetele au intrat şi au efectuat numărul pe scenă atrăgând de fiecare dată ropote
de aplauze.
Deşi niciodată nu s-a organizat o asemenea paradă copiii noştri au fost, ca
şi şcoala noastră, la înălţime.
Frumosul este în fiecare dintre noi dar prin această paradă s-a dorit exteriorizarea
lui. El este alcătuit dintr-un element etern, invariabil, a cărui cantitate este însă
foarte greu de determinat şi dintr-un element relativ, circumstanţial, sau mai bine
zis din mai multe elemente: epocă, modă, morală, dragoste.
8
 În fiinţa omenească totul trebuie să fie frumos: faţa, veşmintele, sufletul şi
cugetul. Mini modelele s-au mişcat pe scenă de parcă făceau acest lucru de când
erau mici. Această paradă a vrut să sublinieze naturaleţea, frumuseţea şi graţia,
demonstrând că omul numai ce nu vrea nu poate face şi că aici chiar dacă nu este
oraş noi ne putem ridica la nivelul unor şcoli cu tradiţie. Alexe Mădălina

Epigrame

Unei prostituate
Tu iubeşti, nu din plăcere
Sau că de ai fi muiere;
Vrei aşa, s-agoniseşti
Banii, numai de la proşti
Ca să-ţi rotunjeşti venitul
Ai uitat ce e iubitul
Şi lucrezi la întâmplare
Numai să produci parale.

Unui şmecher
Te crezi că eşti “Rezolvă tot”
Te ştie lumea mafiot
De pierzi cumva din masca-ţi mare
Ajungi precis şi la răcoare.

Unui Cască-gură
De vrei serviciu, aşa pe plac
La Bucureşti de-astea se fac
Aceia care nu sunt buni
Taie oricând frunză la câini.

Unui covrigar
Să scap de vechea mea poreclă
Aflai mai ieri, la discotecă
Precum că-i bine să trăieşti
Făcând covrigi şi nu poveşti.
De Gh. Dănescu, Radoş

Serbările primăverii – 2003

În perioada 24 februarie - 6 martie , în cadrul Colegiului Tehnic Mătăsari, s-au

desfăşurat „SERBĂRILE PRIMĂVERII”, ediţia a III-a, în cadrul cărora s-au
9
obţinut următoarele rezultate:

Creaţie proprie poezie:

Locul I - BADOI ALEXANDRA - clasa VIII B

Locul II - OPRITESCU BIANCA - clasa IV B
Locul II - STÂNILOIU ANA MARIA - clasa XI B
Locul III - GURITOIU IONELA - clasa IX B

Creaţie proprie eseu:

Locul I - MORĂRAŞU MIHAELA - clasa IX A

Locul I - MOTI DENISA - clasa X C
Locul III - TĂNĂSOIU D. CRISTIAN - clasa IX B

Recitări:

Locul I - BECHEANU CLAUDIA - clasa VIII A

Locul I – LUPŞOIU LOREDANA – clasa VI B

Locul I - CEAUŞESCU ADELINA - clasa V A
Locul II - BORODI ALINA - clasa VII C
Locul III - OPRIŢA CERASELA - clasa VII B
Locul III - CIORTAN RAMONA - clasa VII B

Montaj literar muzical:

Locul I - clasa III A

Locul I – clasa III B
Locul I – clasa II B
Locul I – clasa II A
Locul I - clasa IV A
Locul II - clasa I A
Locul III - clasa I C

Scenetă:

Locul I – clasa V B

10
Solist vocal muzică populară:

Locul I - STĂNILOIU IONELA - clasa VII D

Locul I - VUESCU IULIANA - clasa IX E
Locul II - DĂESCU CRISTINA - clasa X C
Locul III - COMAN ANDREEA - clasa VIII C
Locul III - ŞERBĂNOIU MARIA - anul I F ucenici

Dans modern:

Locul I - PETRESCU OANA – clasa VI B

Locul I – clasa XI A
Locul II – clasa VIII C
Locul III - clasa VII C

Cel mai bun interpret – teatru:

Locul I - KOVACS EVA - clasa X A

Locul II - GIONEA IONELA - clasa IX A

Dans ritmic:
Locul I - BORUZ CORINA LUCIANA – clasa VI C
Break Dance:
Locul I – clasa VI C

Dansuri de societate:

Locul I – clasa XI B

Grup Umoristic – scenete:

Locul I – clasa IX A
Locul I – clasa X A
Locul II - clasa X B
Locul II – clasa VII A
Locul III – clasa XI D

Premiul special al juriului pentru creativitatea la „Scenete”:

Clasa XII A

11
 Dansuri populare:

Locul I – clasa IV B

Grup vocal:

Locul I – clasa VIII B

Locul I – clasa IV B
Locul I – clasa V B
Locul I – clasa I B
Locul II – clasa III B

Solişti instrumentişti:

Locul I – Petrescu Gabriel clasa VII A

Locul I – Şerbănoiu Petre anul III B prof.
Locul II – Solomon Alexandru clasa VIII A
Locul III – Dincă Ionuţ clasa IX C

Solişti vocali muzică uşoară:

Locul I – Niţu Nicoleta clasa XI C

Locul II – Turlică Cristina clasa XI B
Locul II – Zăvoianu Roxana clasa X C
Locul III – Milca Adina clasa IX B

Interpretare instrumentală – chitară:

Locul I – Nebancea Ion clasa VIII B

Zilele Liceului la Mătăsari

Colegiul Tehnic Mătăsari Sărbătoreşte „Zilele Liceului”, în perioada 4-17

octombrie. Programul dedicat manifestării cuprinde sesiuni de referate şi
comunicări, simpozioane, cupa „Zilele Liceului” la fotbal, recital de poezie,
concursuri de eseuri, poezii şi creaţii ale elevilor.
Marţi, 12 octombrie, se va face o vizită la Muzeul Jilţului, iar vineri 15
octombrie va avea loc un schimb de experienţă pe tema preocupările Colegiului
Naţional Tehnologic Mătăsari şi Şcolii „Titu Maiorescu” din Iaşi cu privire la
12
dezvoltarea bazei materiale – condiţie esenţială în asigurarea unui învăţământ
modern, eficient şi de calitate.
Tot în cadrul „Zilelor Liceului” în perioada 16-17 octombrie va avea loc
sărbătoarea „Fiii Jilţului”. Din program: sâmbătă, 16 octombrie, spectacole
prezentate de Ansamblul Artistic „Doina Gorjului”, Şcoala Populară de Artă
Târgu-Jiu, program cultural-artistic prezentat de formaţiile Colegiului Naţional,
scoliilor Croici, Brădet şi Runcurelu. Va mai avea şi lansarea revistei „Murmurul
Jilţului”, revistă ajunsă la nr. 32.
Tot sâmbătă se vor desfăşura concursul „Miss Colegiul Mătăsari”, o gală de
box, carnavalul tineretului. În ultima zi, duminică, 17 octombrie se va desfăşura
campionatul de fotbal între reprezentativele satelor Mătăsari, Croici, Runcurel,
Brădet şi cartierelor din Mătăsari. Se vor oficia slujbe religioase în toate bisericilor
din Mătăsari, precum şi cotitul butoaielor, inventarul hambarelor, număratul
bobocilor, agape câmpeneşti, vizite la cei dragi etc.
Alin Dobromirescu
Şi s-au întors…

În numărul 3999 din 15 octombrie 2004 al prestigiosului nostru cotidian,

„Gorjeanul”, sub semnătura cunoscutului şi îndrăgitului redactor Marius
Becherete, se prefigura una dintre cele mai mari acţiuni cultural educative din
Mătăsari – « „Fiii Jilţului” se-ntorc acasă », ediţia a VII-a, manifestare ce aduna
an de an mii de localnici la care se alătură cei plecaţi în diferite zone ale ţării,
într-o revărsare de bucurie şi fericire, mari si mici, muncitori şi ţărani, elevi şi
intelectuali sau mai bine-zis „toată floarea” acestei minunate localităţi de pe văile
ascunse ale bătrânului Jilţ.
Cine este “magnetul” ce-i atrage cu o forţă nevăzută, izvorâtă din adâncul
unei inimi nobile şi curate de pe înălţimile Croiciului? Cine gândeşte în nopţile
lui de toamnă mohorâtă la binele şi mulţumirea consătenilor lui? Cine este
motorul „cu explozie” de umanism şi bunătate fără margini? Cine este prietenul,
părintele celor peste două mii de elevi ai Colegiului, conducătorul înţelept şi
vizionar? Răspunsul este uşor de dat, de acum, de fiecare dintre noi: un fiu al
satului Mătăsari, întors „la brazdă” cum l-ar socoti Tudor Arghezi, Tică Dădălău,
dom’ director, omul care „nu are somn” până nu-şi vede treburile făcute „ca la
carte”.
Aşa a fost şi sâmbătă, 16 octombrie, zi de neuitat, după un program prelungit
în noaptea adâncă şi savurat de toţi cei prezenţi aici.
Am „demonstrat” pe strada principală, am ascultat cu emoţie cuvintele calde
ale oaspeţilor noştri, Domnul Deputat Ion Florescu, Domnul Inspector Şcolar
Vasile Gogonea, am urmărit programe artistice de certă valoare: Ansamblul
artistic «Doina Gorjului» sub conducerea minunatului om de la poalele
Parângului - Gheorghe Porumbel, (Nota zece cu felicitări tuturor componenţilor
13
orchestrei de neegalat, soliştilor si dansatorilor care au desfăşurat un program de
mare rafinament şi cu valenţe educative peste măsura aşteptărilor! ). Formaţii
ale Şcolii Populare de Artă din Tg-Jiu, ( orchestra compusă din cadre didactice
de specialitate, dirijată de vechiul meu elev si prieten Victor Tambu şi solişti
apreciaţi) în frunte cu directorul acestei instituţii, profesorul Viorel Gârbaciu,
Fluieraşii din Dragoteşti, sub bagheta Domnului învăţător Petrică Păsărescu,
dar şi programe ale unităţilor şcolare de pe raza comunei: Brădet ( toate laudele
pentru învăţătoarea Irina Stoichescu - conducătoarea programului de bun gust şi
de o interpretare duioasă ca însăşi sufletul ei curat!), Runcurel, Croici şi Mătăsari.
Profesorii, diriginţii, învăţătorii şi elevii lor, de la grădiniţă şi până la liceu şi
şcoală de artă şi meserii s-au dovedit cei mai fideli şi apropiaţi colaboratori
în îndeplinirea unor gânduri şi direcţii date de conducătorul nostru. Merită să
amintim căteva nume: Floarea Dădălău, lon şi Luminiţa Dădălău, Cornel Toma,
Zizi Ceauşescu, Oana Băzăvan, Vasile Popescu, Elisabeta Nişulescu, Mateescu
lulian, Buruiana Viorica, Carmen Pădureţ, lon Săceanu, Ileana Dădălău, Cecilia
Popescu, soţii Ciobanu şi lista ar putea continua cu toţi cei peste o sută douăzeci
de dascăli.
Întrecerile sportive „pe ploaie» au fost urmărite de un mare număr de cetăţeni
şi elevi care nu s-au lăsat intimidaţi de căderile de precipitaţii mărunte şi reci.
Vizionarul „dirijor” nu s-a lăsat înduplecat de vremea ploioasă şi a dispus
continuarea activităţilor. Şi, ca un făcut, vremea s-a stabilizat şi „retragerea cu
torţe», „focul de tabără” sau „carnavalul tinereţii” s-au desfăşurat ca un punct
culminant în „marea aventură” a tinereţi noastre. (Ştiu, dragi cititori, că în sufletele
dumneavoastră retrăiţi clipe de fericire la gândul ce va duce spre amintirile din
trecut, spre zilele fericite ale copilăriei).
Numeroasele premii acordate individual sau pe echipe au adus satisfacţii în
rândurile elevilor colegiului.
Ca dascăl „în vârstă”, mă simt legat de aceste activităţi şi sunt convins că
experienţa din Mătăsari poate fi preluată de toate unităţile şcolare din Gorj, mai
ales că există un potenţial didactic de mare angajament instructiv-educativ, de
fineţe şi moralitate creştină, pentru contracararea efectelor secundare venite pe
diverse canale de la periferia societăţii noastre postrevoluţionare.
Mă gândesc la vizite reciproce între şcoli, la întâlniri de suflet cu dascăli de
elită, la drumeţii şi vizite, la concursuri sportive şi culturale, la marcarea unor
trasee turistice, la cicloturism, la slujbe religioase comune s.a.
Dar de câte „bravuri” sunt în stare colegii noştri! Nenumărate!
Aşadar, îmi exprim speranţa că anul şcolar în curs va fi plin de activităţi dorite
de copii şi de părinţii lor, de societatea noastră în curs de aliniere la valorile
europene spre care tindem „cu pas alergător”: Hai, Mătăsarii, Hai Gorjenii!
Prof. GHEORGHE LUNGAN

14
 Brumărel …de Mătăsari

De vreo şase ani încoace, toţi fiii şi fiicele legendarului Jilţ, aşteaptă
cu emoţie, să se bucure împreună de parfumul nostalgic al lui Brumărel, de
deosebitele manifestări ce au loc cu ocazia Sărbătorii Fiilor Jilţului.
Iniţiatorul şi mentorul acestei prestigioase „mişcări” a tineretului din
Mătăsari şi din împrejurimile acestei localităţi, neobositul Dumitru Dădălău,
Directorul Colegiului Tehnologic , a avut grijă ca şi anul acesta, la cea de-a
şasea ediţie a acestei sărbători aparte, să-i avem în mijlocul nostru pe cei mai
de seamă oameni ai judeţului, ai zonei stăpânite de Jilţ, ca măcar pentru doua
zile, să trăiască, să simtă simţul vieţii mătăsărene, lăsându-se călăuziţi de vocile
raţionalului şi sensibilului, căci două au fost virtuţile ce-au stăpânit în această
perioadă: adevărul şi frumosul.
Şi cum „frumosul se deosebeşte de adevăr numai prin modul de cunoaştere”,
iar „pentru că este cunoscut sensibil, frumosul este indefinibil”, putem trage o
concluzie: tot ce s-a întâmplat în cele 19 zile ale lui Brumărel, la Mătăsari, se
poate reda printr-un singur cuvânt: inefabil. Şi cum inefabilul este inexprimabil,
consider că spusele mele vor fi doar un adaos (un supliment) pentru cei care au
fost prezenţi şi doar nişte sumare informaţii pentru cei care n-au fost părtaşi la
aceste evenimente.
Aşadar …începând cu prima zi din luna a zecea a lui 2003, a Colegiul
Tehnologic din Mătăsari s-au ţinut lanţ diverse manifestări artistice, sportive,
ştiinţifice. Comisiile metodice au desfăşurat o serie de activităţi specifice, la care
au participat cei mai buni elevi.
Micii actori, poeţi, dansatori şi-au pregătit cu migală reprezentaţiile, pentru ca
totul să fie perfect în ziua de apogeu.
Sportivii mătăsăreni s-au întrecut, în cele aproape 3 săptămâni la: fotbal,
handbal, baschet, box, cros.
Procurarea sau confecţionarea obiectelor de decor a constituit o alta preocupare
meticuloasă, dar tot atât de necesară.
Este de prisos să mai vorbesc despre uriaşa muncă ce s-a depus din partea
întregului colectiv didactic, şi mai ales a conducerii, căci eforturile tuturor au fost
răsplătite pe deplin.
Impresionată de atâta muncă şi farmec, ziua lui 18 de Brumărel, s-a gândit
probabil să-şi aducă şi ea, ca invitată, o zi de iarnă. Numai că, veselia şi căldura
celor peste 2000 de suflete, au cam speriat-o pe nepoftita invitată, a cărei prezenţă
a fost complet ignorată. Frigul, vântul şi norii s-au zgribulit într-un colţ, privind
cu admiraţie spectacolul din faţa lor.
Suita de manifestări a debutat la orele 8:30 din intersecţia localităţii unde,
cei aproape 2000 de elevi, însoţiţi de profesorii lor, s-au adunat pregătiţi cu toţii
cu spirit şi straie de sărbătoare. Primele rânduri, îmbrăcate în costume populare
15
româneşti, mergeau alături de un „car” alegoric, urmat de căruţe împodobite cu
lucrături tradiţionale şi încărcate cu copii zglobii.
Alaiul, ce a reuşit să scoată toţi locuitorii zonei la poartă sau la fereastră, a
ajuns cu chiote de bucurie în curtea destul de încăpătoare a Colegiului, unde
aşteptau muzica şi jocul.
Imediat şi-au făcut apariţia primii invitaţi, din inima judeţului, în frunte cu
Domnul Preşedinte al C.J.G. Nicolae Mischie. Şi pentru că întâmplarea a făcut
ca sărbătoarea mătăsărenilor să coincidă cu votul pentru Constituţia revizuită
a României, prezenţa Domnului Preşedinte în Mătăsari a fost cu atât mai bine
venită, constituind un „stimulent” necesar pentru venirea populaţiei mătăsărene
la vot.
După ce vizita călăuzitorilor noştri politici s-a încheiat, a venit rândul şcolii
–gazdă să-şi etaleze talentele până la lăsarea întunericului.
Seara a început grandios. Retragerea cu torţe a constituit momentul de vârf al
programului. Făcliile ce-au luminat străzile din Mătăsari, simbolizând parcă tot
atâtea speranţe pentru viitor, şi-au găsit sfârşitul pe altarul din curtea şcolii.
După această primă jertfă, focul dragostei şi al prieteniei, ce-şi trimitea mii
de mesageri să străpungă cerul înnourat şi să vestească infinitul despre această
mare sărbătoare a umanităţii, îşi aştepta tributul de joc şi bună dispoziţie. Iar
acesta nu s-a lăsat prea mult aşteptat, căci, după ce momentul solemnităţii a
fost încununat de Hora Unirii ce s-a rotit în jurul focului, au sosit momentele
distractive: Carnavalul, Gala de Box, Miss Boboc 2003-2004, iată numai câteva
din principalele atracţii ce-au reuşit să-i ţină în loc pe invitaţi până la orele târzii
ale nopţii. Focul a fost tovarăşul de nedespărţit al tuturor, alungând frigul unei
ierni nepoftite.
Nu vreau să închei această succintă prezentare a evenimentelor desfăşurate cu
şi pentru fiii Jilţului şi nu numai, înainte de a aminti alte două mari evenimente
ce-au coincis şi-au contribuit la măreţia zilei de 18 octombrie 2003; este vorba
despre apariţia numărului 28 al revistei „Murmurul Jilţului” şi despre apariţia, în
premieră, a cărţii „110 ani de învăţământ in Mătăsari”, evenimente deosebit de
marcante, despre care, se cuvine să vorbim mai pe larg, în altă „cronică”.
După spectacolul - maraton la care v-am făcut părtaşi pe toţi, nu-mi rămâne
decât să vă invit anticipat la cea de-a şaptea ediţie. Aşadar, nu ezitaţi să veniţi să
vă cinstim şi la anul cu un „păhărel de Brumărel” la Sărbătoarea Fiilor Jilţului.
Vă aşteptăm!
PROFESOR : DIMA LOREDANA

16
 Ce este viata?

„Ieri am fost pe braţele mamei,

Azi sunt pe băncile şcolii,
Mâine voi fi în valurile iubirii,
Şi poimâine în mormânt”

Bunul cel mai de preţ al omului este viaţa dăruită omului o singură dată şi care
trebuie trăită.
Trebuie să spun că viaţa e şi bună şi rea în acelaşi timp, fiindcă numai prin ea
ne dăm seama ce este bunul şi răul.
Adevărul este că viaţa este delicioasă, oribilă, încântătoare şi dulce şi aromată,
şi că e totul pe pământ. Ce este viaţa? Este un lucru care trebuie trăit. Te naşti, te
chinui să înveţi, să treci prin bucurii şi suferinţe pentru ca apoi, să mori. Zile şi
clipe în şir te chinui să-ţi găseşti un scop în viaţă! Alţii spun că dacă construieşti
o casă, plantezi un copac şi dai viaţa unui copil ţi-ai trăit viaţa. Dar casa devine
mină, copacul şi copilul mor la fel ca şi tine. Rămâne nimicul…Căci destinul este
o balanţă. Îţi oferă în aceeaşi măsură şi fericire şi tristeţe.
Viaţa e un fenomen care nu se repetă niciodată. Ce lucru minunat în viaţă e
să iubeşti dar mai ales să fiu iubit! Omul are nevoie de viaţă, dar fără duioşie şi
fără iubire nu e decât un mecanism. Secretul tristeţilor şi nefericirilor noastre este
că vrem să-i vedem pe cei pe care-i iubim după nişte standarde mult prea înalte.
Fiecare are un orizont diferit, nu le putem recepţiona gândurile celorlalţi şi nici
ei nu le pot citi pe ale noastre. Acceptă asta ca pe un mare sfat şi vei fi cel mai
fericit. Doreşte multe, speră puţin şi nu cere nimic în schimb. Câteodată viaţa
ne aduce multe necazuri şi ne face să uităm de cel mai important lucru…. De
Dragoste.
Dragostea e un strop de lumină, un strop de poezie curată a inimii, şi restul…
nebunie! Iubeşte doar!…Asta înseamnă viaţa. Fără dragoste nu trăim, din dragoste
ne naştem.
Rea sau bună, aşa e viaţa şi nu poate fi altfel. Ni s-a dat fără să o cerem şi
o vom pierde fără să fim întrebaţi. E păcat să mori fără să fi trăit. Moartea este
capătul nu însă scopul vieţii. Cel care, în fiecare centimetru de viaţă, are un model
de forţă şi mândrie nu poate gusta niciodată din cupa morţii.
El se duce să se culce printre stele întinzându-şi braţele uscate pentru a saluta
ecoul propriului său strigăt.
Viaţa pentru om este o istorie. Omul muritor creează imortalitatea.
17
 „Viaţa e o umbră călătoare numai, un comediant, un ceas, un strigăt şi
gesticulează pe scenă şi apoi nu se mai aude, e un basm, povestit de un nerod,
plin de furtună şi de zbucium şi totuşi neînsemnând nimic” după cum spunea
marele poet Mihai Eminescu.
Totuşi viaţa nu-i aşa bună şi nici aşa rea cum o cred oamenii… „Viaţa” e viaţă
şi trebuie trăită.
<<Simte şi trăieşte
Trăieşte şi creează
Bucură-te de viaţă
Şi trăieşte-o din plin. >>

Oţelea Suzana - XII A

Dragul Meu,

Ora e atât de târzie, o linişte perfectă pluteşte în cameră, câteva picături

de ploaie îmi bat în geam, eu scriu şi sunt atât de fericită că pot fi singură cu
gândurile mele, pe care pot să le fac să zboare liber spre tine.
Opreşte-te o clipă din orice ai face acum şi ascultă-le!
Sunt atât de pline de dragoste, încât mi-e teamă să nu te rănescă în vreun fel,
să nu cumva să te plesnească unul şi să-ţi lovească pleoapa dreaptă, de exemplu.
Nu te îngrijora, oricum mica vânătaie lăsată de gândul meu de dragoste nu
doare şi nu-mi va fi vizibilă decât mie.
Şi ce m-aş bucura să o pot vedea la următoarea noastră întâlnire!
Voi şti clar că ai fost acolo - acolo unde mi-am trimis gândurile în zbor.
Şi că n-ai fugit! TE IUBESC, dragul meu!
Oţelea Suzana, XII A

Nesfârşit… de iubire

S-ar putea ca la noapte să iubesc doar luna… doar stelele, dar nu mai puţin
decât pe tine… iubitul meu. Ele ne-au fost martore la îmbrăţişări, la mângâieri,
la infinitele săruturi, ele… doar ele. Ele ne-au luminat calea făcându-ne paşii mai
uşori şi drumul parcă prea drept şi distanţa parcă prea mică între noi, asta pentru
a ajunge unul lângă altul pentru a ne regăsi unul pe celălalt.
Ştii că te-am iubit mai mult decât orice, ştii că pentru noi cuvintele erau
18
de prisos, parcă nici nu existau, era de-ajuns o privire şi înţelegeam totul… totul
parcă venea de la sine, era puterea dragostei ce-i drept!
La un moment dat sufletul meu refuza parcă să meargă mai departe. Parcă-mi
spunea că am ajuns prea departe, că te iubesc prea mult, dar inima mea mă făcea
să înţeleg că nu e de ajuns, că trebuie mai mult, trecând absolut orice obstacol
împreună, noi doi, tu şi eu, eu şi tu.
Dragostea e ceva ce apare când te-aştepţi mai puţin. Nici nu-ţi dai seama, ea
nu poate fi prezisă sau programată dinainte. La fel s-a întâmplat şi cu noi doi, ne-
am întâlnit dintr-o simplă întâmplare.
Atunci când simţi c-ai întâlnit persoana iubită, simţi parcă un gol în stomac,
dar acest gol cu timpul se va umple de cel mai ales sentiment şi simţi că nimic nu
te mai poate despărţi de el, doar moartea… sau poate nici ea.
„ Nimeni nu a trăit marea iubire, ci doar frânturi din ea” ( Oscar Wilde)
Vâlceanu Nicoleta Ramona, XI A

RAZA DE LUMINA

Un drum anevoios şi greu aveam în faţă croit de mâna neindurată a destinului.

Suflete multe mă priveau uimite râzând ironic: se impiedică imediat căci drumul
i se opreşte. Dar ţinta sufletului meu era ascuţită, îşi făcea loc prin necunoscut,
îşi croia singură drumul. Vroia să ajungă undeva. Dar unde ? Nici eu nu ştiu. Mă
târa după ea fără să-mi spună că vom lupta într-un război cu viaţa, cu existenţa
însăşi. În faţă mi se arăta viaţa cu ale ei cumpene înfricoşătoare. Voinţa prindea
rădăcini în mine, mă învăluia cu aerul ei. Se părea că nu o lăsasem să crească
îndeajuns căci viaţa mă lovea rău, dădeam să mă ridic, dar cădeam copleşită de
o altă durere. Trecuse ceva timp până să-mi dau seama că viaţa trecea peste mine
cu niste bocanci greoi cu ţinte ascuţite.
Dar timpul, soluţia pentru orice rană, mă vindeca si îmi dădea putere până
mai târziu când, aveam un nou aliat de încredere: pe mine însămi. Când credeam
că voi putea lupta văzusem o oază de lumină. Nu ştiam ce este, şi totuşi trebuia
să-mi dau seama : Atinsesem cu degetele poarta fericirii. Atâta, doar... De mai
mult nu era loc. Căci cel ce croise legile vieţii nu dădea extemporale în faţa
muritorilor.

Elena Şuleru clasa a XII-a A

Iubire imposibilă
Riga Crypto şi Lapona Enigel - Ion Barbu

Modernismul reprezintă tendinţa de înnoire opusă tradiţionalismului,
manifestată în literatură şi în celelalte arte la sfârşitul secolului al XIX –lea şi
19
începutul secolului al XX – lea.
Mişcarea orientează poezia spre o estetică a sincerităţii şi a rafinamentului,
presupunând un spirit nou şi experimente privind forma operei. În critica literară
românească termenul de modernism a fost impus de Eugen Lovinescu, care a
militat pentru autonomia esteticului, obiectivarea prozei şi liricizarea poeziei,
într-un cuvânt pentru sincronizarea culturii române cu cea europeană.
Poezia Riga Crypto şi Lapona Enigel este o baladă. Recunoaştem astfel tentaţia
moderniştilor de a recupera epicul, subordonându-l unui lirism esenţial, al cărui
scop este să surprindă şi să observe lumea în ipostazele ei eterne.
Lirismul este aşadar unul obiectiv, ascuns de prezenţa a două personaje –
simbol : Riga Crypto şi Lapona Enigel.
„Riga Crypto şi Lapona Enigel” a fost publicată în anul 1924 şi inclusă în
volumul „Joc secund” , apărut în anul 1930. „Riga Crypto şi Lapona Enigel” are
forma unei poveşti versificate cu cadru.
Numită de poetul însuşi un „Luceafăr întors”, balada „narează”, la un
prim nivel de semnificaţii povestea „regelui-ciupearcă”, care aparţine unei lumi
inferioare, regnul vegetal, şi a Laponei Enigel, simbol al superiorităţii şi al
luminii.
Asemenea lui Hyperion şi Cătălinei, Crypto şi Enigel (spre deosebire de
Luceafărul eminescian, în această operă factorul feminin este superior celui
masculin) nu-şi pot depăşi condiţia şi nunta lor este imposibilă.
Balada se deschide cu fixarea cadrului : sfârşitul unei nunţi. Atmosfera este
lumească, de petrecere.
Un „nuntaş fruntaş” îi adresează menestrelului „trist, mai aburit / Ca vinul
vechi ciocnit la nuntă” rugămintea de a-i spune povestea regelui-ciupearcă şi a
Laponei Enigel, dar să i-o spună „stins” , „încetinel” şi nu „cu foc” , cum o făcuse
acum o vară.
Este o poveste din lumea vegetală, o alegorie simbolică. Primul intră în scenă
craiul Crypto, „regele-ciupearcă”, simbolizând prin chiar numele său închistarea
şi circumscrierea în propriul univers, cel al regnului vegetal, aflat sub semnul
umbrei şi al umezelii. Crypto este stăpânul unei lumi vegetale, dar condiţia lui
e tragică, aspiraţiile nu sunt înţelese, e „inimă ascunsă”. Supuşii săi îl ocărăsc
zicându-i că este „sterp” şi „nărăvaş”, că nu vrea să înflorească.
Lapona Enigel, „mică şi liniştită”, este „în ţări de gheaţă urgisită”. În poezia
lui Ion Barbu, gheaţa este simbolul gândirii, al spiritului. Lapona merge spre sud,
căutând soarele. Ea poposeşte „pe muşchiul crud / La Crypto, mirele poienii”.
Îndrăgostit de mica laponă, Crypto, făptură telurică, o ispiteşte cu roadele
pământului: „Enigel, Enigel, / Ţi-am adus dulceaţă, iacă. / Uite fragi, ţie dragi /
Ia-i şi toarnă-i în puiacă”, dar, „prea-cumintea” Enigel respinge ispita, refuzând
coborârea într-o lume aflată pe o treaptă inferioară celei în care ea trăieşte.
Craiul este „mirele poienii”, simbolizând deci nunta potenţială. Dar această
20
nuntă nu poate avea loc deoarece mirelui îi sunt asociate trăsături ce denotă
sterilitatea: „sterp”, „spân”, „eunuc”.
Apariţia luminii („scade noaptea, ies lumine”) îi poate fi dăunătoare lui Crypto.
El nu poate evada spre tărâmul însorit la care visează fiinţa iubită: „de soare,/
Visuri sute, de măcel, / Mă despart. E roşu, mare, / Pete are fel de fel”. Lui Crypto
îi este interzisă ieşirea din condiţia sa limitată.
Pentru Enigel, în schimb, aspiraţia solară este posibilă, căci „sufletu-i fântână-n
piept”.”Fântâna din piept” pe care o posedă Enigel simbolizează raţiunea, spiritul,
gândirea. Soarele, „roata albă”, este nu numai un principiu vital, ci şi aspiraţia
către cunoaştere.
Tentativa regelui-ciupercă de a-şi depăşi condiţia, de a încălca legile datului
său natural va avea consecinţe tragice. Astfel, Crypto este surprins în timpul
discuţiei purtate cu Enigel de apariţia soarelui, care, „aprins inel, / Se oglindi
adânc în el; / De zece ori, fără sfială, / Se oglindi în pielea-i chială”.
Nesăbuinţa de a o urma în lumea ei pe fiinţa iubită îi este fatală: „Că-i greu
mult soare să îndure / Ciupercă crudă de pădure, / Că sufletul nu e fântână, / Decât
la om, fiară bătrână, / Iar la făptură mai firavă / Pahar e gândul, cu otravă”.
Omul este „fiară bătrână”, deoarece se află în stadiul superior al regnului
animal, având capacitatea de reflectare, de cunoaştere, de evoluţie spirituală.
Pentru fiinţele inferioare spiritul este ucigător.
Balada lui Ion Barbu subliniază o idee asemănătoare celei din Luceafărul
eminescian, drama incompatibilităţii a două fiinţe provenite din lumi distincte.
Simbolurile din această poezie, văzute într-un scenariu epic, sunt puse să
acţioneze, să vorbească, să-şi trăiască de fapt condiţia.
Iubirea adevărată doar duşmanul cel mai de temut poate să deteriorizeze:
moartea „Întoarce-te în tine, nu căuta în afară din tine statornicirea fiinţei tale. În
tine arde focul cel veşnic al bunătăţii cereşti. ”
Chiar şi Eminescu vede lucruri posibile şi imposibile, dar pentru a se
resemna în adâncul sufletului crede că totul este posibil: „Uitasem însă că tot
ce nu e posibil ca obiectiv, e cu putinţă în mintea noastră şi că în urmă toate
câte vedem, cugetăm, judecăm, nu sunt decât creaţiuni prea arbitrare a propriei
noastre subiectivităţi, iar nu lucruri reale”. Mihai Eminescu.

Lupu Adela, XII B

21
 Iubire imposibilă

„ Acel farmec dureros” – Mihai Eminescu

„Dispariţia iubirii e ca o oglindă întoarsă, nu se mai vede nimic, te uiţi zadarnic

în ea. Gestul tău nu se mai reflectă, nu-i mai răspunde nimeni. Eşti singur.” Marin
Preda.
O gândire pozitivă duce în mod fatal la idealism. Când cunoşti cauzele
imposibilului, poţi să le eviţi şi să arăţi buna cauză finală care poate determina
înspre bine relaţia dintre părţile afectate până la capăt.
Poţi deveni profund neliniştit atunci când te vezi strâmtorat şi speranţa-ţi moare,
dar trebuie să lupţi pentru fericirea ta. Trebuie să ai o adevărată personalitate
pentru a trece de la o stare la alta.
În literatura română, „Iubirea” a fost şi este un motiv special pentru
majoritatea scrierilor. În unele era o iubire posibilă, în altele imposibilă, dar toţi
luptau pentru absolut şi împlinire.
În mijlocul acestei lumi foarte interesante, dar care poate nu are nimic în
comun cu sufletul omului, se dezlănţuie în fiecare clipă gânduri care mai de care
mai frumoase, mai urâte, răutăcioase, de afecţiune, iubire sau ură. Nimeni nu ştie
în ce joc se bagă chiar dacă nu participă direct la acţiune, ci doar face parte din
omenire.
Iubirea, amorul se întâlneşte cel mai des la cei tineri: Lucian Blaga- „Trei
feţe”: „Jocul şi înţelepciunea mea-i iubirea!”
O iubire imposibilă se întâlneşte în romanul „Ion”, de Liviu Rebreanu.
Cuprins de două mari forţe, iubirea de pământ şi iubirea de femeie. Ion se lasă dus
de prima iubire pentru a le avea pe amândouă. „Ion simţea o vocaţiune obscură,
înrădăcinată pentru pământ. Era sărac de acasă. Şi era lacom. (…).” O asemenea
chemare profundă simte Ion pentru posesiunea pământului.
Siguranţa şi unitatea gestului cu care îşi conduce viaţa prin pasiune la
posesiunea pământului şi femeii are o măreţie reprezentativă; e poate sinteza celor
două instincte cardinale care au asigurat persistenţa rasei. Cum dragostea devine
o armă călită în vâlvătaia acestui foc ce-l încinge. Ana este o tragică victimă.
Unirea neadecvată a perechilor Ana-Ion, George-Florica, realizată prin
trădarea sentimentelor reale, le aduce nefericire şi provoacă tragedii: Ana renunţă
la viaţă, Ion plăteşte cumplit decizia sentimentală şi incapacitatea de a alege ferm
„glasul pământului” sau pe cel „al iubirii”, George ajunge în detenţie şi Florica
văduvă.
O iubire imposibilă se află şi în opera „Sburătorul” lui Cezar Bolliac sau
„Zburătorul” lui Ion Eliade Rădulescu. Această iubire se aseamănă cu iubirea
Luceafărului cu fata pământeană, Cătălina, a lui Eminescu. Această iubire apare
22
ca o nălucă, ca un sentiment de slăbeală, dar care nu poate fi observat cu ochiul.
Rămân doar semne:
„Ce-ţi buzele pârlite
Şi pieptul tău rotat
De pete-nvineţite
Stăi: cine te-a muşcat.”

Această iubire nu poate fi posibilă deoarece „El” nu poate fi văzut, ci trece ca

un fior, ca un fulger:
„Dar ce lumină iute ca fulger trecătoare!”
„Ah! Inima-mi zvâcneşte!... şi zboară de la mine!
Îmi cere… nu-şi ce-mi cere! Şi nu ştiu ce i-aş da!”
La Eminescu iubirea îşi are locul de cinste. Iubeşte tot ce-l înconjoară:
copilăria, pădurea, râurile, femeia. Fiind un geniu, viaţa lui a fost asemănată cu
cea a Luceafărului pustiit şi singuratic. El poate privi doar dragostea celor din
jur:
„Când faţa mea aplec în jos,
Tu-n sus rămâi cu faţa,
Să ne privim nesăţios
Şi dulce toată viaţa.”
Acestea nu exprimă o dragoste completă; putem adăuga versurile lui
Tudor Arghezi: „Tinca”.
„Cine ţi-a frământat carnea de abanos,
Cine ţi-a băut, fă, oftatul mincinos?”
În aceste versuri se poate cunoaşte un motiv important în iubire imposibilă:
înşelarea partenerului.
Unii pot trece peste această piedică spunându-şi: „Piedicile sunt pentru a le
trece.” Ion Minulescu iubeşte femeia, chiar dacă aceasta nu este numai a lui. El
ştie că a doua zi numai este a lui şi poate se gândeşte că niciodată nu i-a aparţinut
lui.
„Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine,
Dar fiindcă azi mi-i te dai toată
am să te iert,
e vechi păcatul şi nu eşti prima vinovată.”
Această iubire este umbrită însă de faţa neagră a femeii vinovate. La Ion
Minulescu întâlnim şi bărbatul infidel, care face iubirea posibilă numai pentru o
noapte.
„Voieşti sau nu să fi a mea?”
„Voieşti să nu mai fi a mea?”
„Şi-n seara când ne-om despărţi
Te voi ruga,
23
 Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit - naintea ta:
Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!...”
Ştefan Petică vede femeia ca pe o fiinţă neputincioasă, dar care se simte apărată
şi împlinită în braţele bărbatului:
„Nu spune o vorbă, ci-i mută
În braţele-i albe îl strânge
Îl mângâie, tristă-l sărută,
Sărută-n neştire şi plânge.”
Această iubire face ca bărbatul să se simtă stăpân şi să nu-i facă rău şi să
dezamăgească pe cea care-l iubeşte.
Pentru un romantic cel mai mult contează ca cei pe care-i iubeşte să fie
fericiţi:
„Pentru el exterioară nu are preţ decât răsfrântă în propria lui lume dinăuntru.
Iată de ce ideea lui despre lume este mai importantă decât lumea însăşi. Esenţa
lumii exterioare nu-l preocupă. Îl chinuieşte însă esenţa propriei lui fiinţe şi pentru
cunoaşterea şi adâncirea acestei esenţe el gândeşte, visează, scrie, creează poezii
şi artă.”
Al. Philippide

Pentru a fi lucizi în decizii, oamenii sunt cuprinşi de forţe nebănuite călăuziţi

de lumina adevărului.
„Toată forţa principiului obscur se află în om; şi tot în el rezidă întreaga forţă
a luminii. Abisul cel mai adânc şi cerul cel mai înalt sunt în el; el poartă în sine
cele două principii.”
Friederich von Schelling

Astfel femeia şi bărbatul se completează unul pe celălalt şi formează o singură

fiinţă. Dacă fiinţa nu este completă înseamnă că-i lipsesc calităţi care se găsesc
doar în altă parte şi-şi caută alt drum în viaţă.

Mogîrzan Monica

O IUBIRE IMPOSIBILĂ

Dintotdeauna şi toţi vorbesc despre iubire, despre „acel farmec dureros”.

Dar nu ne întrebăm, oare ştim cu adevărat ce este iubirea? Ce este iubirea? Mulţi
vor răspunde: „Iubirea nu se poate defini, ea se simte”. E adevărat, dar iubirea
poate fi definită atunci când iubeşti cu adevărat.
Dragostea este cel mai nobil sentiment ce poate apărea în sufletul unui om, este
anticiparea eternităţii pe pământ, un dar dumnezeiesc, o minune supraomenească.
Nimic nu este mai frumos decât a găsi un om în sufletul căruia ne putem depune în
24
siguranţă taina inimii noastre, un om de a cărui discreţie suntem încredinţaţi, ale
cărui cuvinte ne liniştesc inima, a cărui faţă veselă ne risipeşte tristeţea sufletului
şi a cărui singură speranţă este de ajuns să ne simţim veseli şi voioşi.
Dacă m-ar întreba cineva care este ce-a dintâi etapă în dragoste aş răspunde
că e să ştii să alegi momentul, la fel şi a doua şi a treia. Dragostea ne-a învăţat o
mie de ştiinţe, o mie de lumi a prins dragostea în noi, acela care nu e îndrăgostit
nu e om, el nu merită plăcerea prieteniei.
Ce lucru minunat e dragostea! Sute de plăceri sunt ascunse în ea. Doar
una dintre ele o pot spune şi anume că în faţa dragostei şi rege şi sărac sunt
egali.
Mihai Eminescu, ultimul mare romantic european se înscrie în acest
curent al exprimării sentimentelor de dragoste, în mijlocul naturii, tema iubirii şi
a naturii fiind tema romantică fundamentală a liricii sale: „Natura adesea – dacă
nu primează – este pe acelaşi plan cu dragostea” (G. Ibrăileanu)
Lirica erotică eminesciană cuprinde două faze distincte ale creaţiei
privind exprimarea sentimentului de dragoste. O primă fază, aşa-zis naturistă
ilustrează imaginea luminoasă, optimistă a iubirii, momentele fericite se asociază
cu un cadru natural, aflat în deplină armonie cu stările sufleteşti ale poetului
(„Dorinţa”, „Lacul”, „Sara pe deal”). A doua etapă a liricii erotice se defineşte
prin profunzimea filozofică a sentimentului de iubire, ceea ce dă creaţiilor din
această perioadă scepticism, melancolie, provocate de dezamăgirea poetului,
aflat mereu în căutarea idealului de iubire.
În poemul „Luceafărul” tema iubirii este chiar tema evidentă a
poemului, fiind ilustrată prin idei specific eminesciene: idealul absolut de iubire,
incompatibilitatea celor două lumi, din care cauză cuplul nu se realizează, forţa
geniului de a face sacrificiul suprem pentru îndeplinirea idealului.
La Arghezi iubirea este un sentiment protector, dus până la extazul
familiar, o necontenită chemare a iubitei, amânând întâlnirea pentru a prelungi
fericirea de care se simte cuprins, în care Arghezi presară ironii încântătoare:
„Apropiată mie şi totuşi depărtată/ Logodnică de-a pururi, soţie niciodată”.
Iubirea este starea superioară a îngemănării celor ce se iubesc, iubirea
având puterea de schimba sensul existenţei îndrăgostiţilor, ca în „Psalmul de
taină”, care este una din cele mai frumoase poezii din lirica erotică românească:„
Femeie răspândită-n mine/ ca o mireasă-ntr-o pădure,/ Scrisă-n visare ca o
slovă/ înfiptă-n trunchiul meu: săcure”… „Tu care mi-ai schimbat cărarea/ şi
mi-ai făcut-o val de mare/ De-mi duce bolta-nsingurată/ Dintr-o vâltoare-ntr-o
vâltoare”…
Ca şi Eminescu, George Coşbuc a scris multe poezii care au ca temă iubirea.
Lirismul poetului este însă obiectiv, în sensul că poezia exprimă sentimentele
fetei sau ale flăcăului, în criza erotică a vârstei, a neliniştilor şi a dorurilor de
împlinire.
25
 Nuvela „De la noi la Cladova” de Gala Galaction tratează tema iubirii
interzise de convenienţele sociale, de jurăminte şi de credinţa în Dumnezeu.
Nuvela vorbeşte despre iubire sub aspect clasic, pentru că numai în operele clasice,
pasiunea se subjugă raţiunii. Iubirea este un sentiment nobil, ea nu poate întina,
nu poate murdări, decât atunci când se fondează pe suferinţa altora. Iubirea dintre
poet şi Borivoje se consumă în două suflete care au iubit fără să păcătuiască şi
care prin iubirea lor nu au adus suferinţă decât propriilor persoane.
O iubire imposibilă este un lung şir de suferinţe, iar dacă iubirea este
veşnică, ea este după cum aflăm din această nuvelă şi un sentiment care nu
cunoaşte graniţe de vârstă, de religie, de naţionalitate, deci este un sentiment care
poate purifica două suflete sau le poate mistui.
Tragedia „Romeo şi Julieta” prezintă iubirea a doi tineri care se îndrăgostesc
în pofida prejudecăţilor dintre familiile din care proveneau. În pofida urii care
măcina cele două familii, cei doi tineri se îndrăgostesc la prima vedere şi îşi fac
jurăminte de fidelitate fără să ţină seama că iubirea lor este interzisă.
Tinerii sunt prinşi în măreţia sentimentului lor. Înţeleg că împreună formează
un tot , că unul fără celălalt nu mai înseamnă nimic din clipa în care s-au
cunoscut. Trăiesc unul pentru celălalt, clipele care nu sunt împreună li se par
veacuri. Intensitatea sentimentului lor este atât de puternică încât cei doi tineri
nu concep viaţa unul fără celălalt, iar sinuciderea lor din final este echivalentă cu
refuzul de a trăi despărţiţi, este o mărturie supremă a dragostei care nu cunoaşte
graniţe. Tinerii au înţeles că acolo unde este ură, iubirea este murdărită, distrusă
sau ucisă.
Dragostea cere să-i consacri prea mult timp, pentru că ea în realitate nu există,
trebuie s-o inventezi în fiecare zi, in orice moment şi să fii la înălţimea propriilor
tale născociri. Nu e nimeni pe lume mai măreţ decât îndrăgostitul şi nu e nimeni
mai orb decât cel care nu pricepe ce este dragostea. Dacă rotitoarea boltă cerească
ar sta pe loc, atunci lumea îndrăgostiţilor este întreaga mişcare.
Ce să mai vorbesc despre iubire, când eu mă identific cu ea?

Simona BABOI, XII B

IUBIRE IMPOSIBILĂ

„Nu mă-ntoarceţi nici cu clasici

Nici cu stil curat şi antic –
Toate-mi sunt deopotrivă
Eu rămân ce-am fost: romantic.”

Iubirea este sentimentul care apare la fiecare dintre noi indiferent de

26
vârstă, iar fiecare dintre noi visează la o dragoste ideală pe care sperăm să o
atingem, adică posibila noastră fericire.
Iubirea, cu farmecul ei dureros, poate deveni o iubire imposibilă.
În cele mai multe romane legate de iubire, scriitorii vorbesc despre iubiri,
dar de cele mai multe ori despre iubiri imposibile. De exemplu, în romanul „Ion”
de „Liviu Rebreanu”, iubirea apare frecvent între cupluri ca: Ion şi Florica,
George şi Ana, etc., însă aceste iubiri sunt imposibile.
Observăm aici că imposibilitatea de a iubi pe cineva nu este neapărat legată
de sentimente, acesta fiind cazul lui Ion şi Florica. Ion o iubeşte pe Florica, dar
în Ana găseşte ceea ce şi-a dorit dintotdeauna: pământul şi acest lucru îl face să
arate c-o iubeşte pe Ana făcând totodată imposibilă iubirea lui cu Florica.
Destinele personajelor sunt determinate de această mentalitate, de faptul
că familiile nu se întemeiază pe sentimente, ci pe interese economice.
Iubirea există în sufletul fiecăruia dintre noi şi a fost înălţată în cele mai
înalte slăvi de aproape toţi poeţii, însă cea mai puternică iubire este aceea care
nu se termină niciodată şi acest lucru a fost cel mai bine arătat de către scriitorul
englez William Shakespeare în „Romeo şi Julieta”. Această poveste de iubire a
fost trăită de fiecare cititor în parte şi prin intermediul ei s-a demonstrat că iubirea
nu moare niciodată.
Chiar dacă iubirea dintre Romeo şi Julieta a fost una imposibilă, ea a
devenit posibilă prin unirea celor două destine în „viaţa cealaltă”.
Cel mai frumos lucru este să iubeşti, însă când simţi că iubirea pe care o
porţi în suflet este imposibilă acel sentiment plăcut se transformă într-un suspin
dureros care vine din inimă şi ajunge să te facă să-ţi pierzi minţile. Când o iubire
este imposibilă şi viaţa ta este imposibilă. Nimeni nu ar trebui să cunoască acel
farmec dureros al unei iubiri imposibile, însă acest lucru nu poate fi exclus din
viaţa nimănui pentru că nimeni nu ştie ce-l aşteaptă şi ce se va întâmpla cu iubirea
lui.
Nici chiar iubirile lui Eminescu, tânărul îndrăgostit al literaturii române,
care-şi aştepta iubita sub clar de lună, lângă un tei, sub un salcâm, lângă trestii nu
au fost întotdeauna posibile aşa cum nici iubirea oamenilor nu este întotdeauna
posibilă pentru Dumnezeu, ci unora chiar le este imposibil să iubească pe
Dumnezeu, necrezând în el, însă durerea cea mai mare este aceea când iubeşti şi
eşti iubit de cineva şi îţi dai seama că de fapt această iubire este una imposibilă.
În acel moment ajungi să plângi pe unde nu te vede nimeni şi să-ţi cauţi iubirea,
deşi ştii că este imposibil s-o găseşti.
„Ah! Atunci ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?”

27
 Iubirea trebuie să exprime totdeauna „adevărul vieţii, sentimentele
profunde trăite” de noi, existenţa noastră să fie singurul izvor de inspiraţie al
iubirii.
Te naşti ca să iubeşti, creşti ca să iubeşti, mori iubind, dar uneori te întrebi
pe cine ai iubit; te întrebi dacă ai trăit o iubire posibilă sau una imposibilă.
„Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră”

DRĂGOI ANA MARIA - CLASA a XII-a B

Iubire ca pasiune

Iubirea poate fi ce mai vastă temă a literaturi, dar şi a celorlalte arte. Prezentă
chiar şi în operele de cult, de exemplu în „Cântare a cântărilor” din Vechiul
Testament.
Iubirea este abordată în literatură din diverse unghiuri, de-a lungul vremii
existând diferite idei sau curente de idei referitoare la iubire. Principalele trei
ipoteze ale iubirii, atât în literatura română cât şi în cea universală sunt :
- Iubirea ca iniţiere
- Iubirea ca pasiune
- Iubirea tragică (sau imposibilă)
În mentalitatea arhaică, iubirea este considerată o mare forţă şi primul impact
cu aceasta s-ar datora unei fiinţe supranaturale şi reprezintă un proces de iniţiere
configurat printr-un mit : „mitul erotic al zburătorului” . Mit fundamental al
poporului român, mitul erotic, după cum afirma George Călinescu „personificarea
invaziei instinctului puberal”. În concepţia criticilor, folcloriştilor, etnograficilor,
zburătorul este un spirit rău privit ca un zmeu sau ca un demon, ca o nălucă, el
intră noaptea pe coş sau pe horn, având înfăţişare de balaur, şarpe de flăcări.
Zburătorul apare în visul fetelor ca un tânăr frumos, chinuindu-le somnul. Printre
cei care s-au ocupat cu studiul acestui mit se numără: Dimitrie Cantemir, George
Călinescu, Tudor Panfile, Mihai Eminescu.
Iubirea ca pasiune este una dintre cele mai impozante ipoteze ale iubirii în
literatură. Ea se caracterizează prin atracţie reciprocă, existenţa unor obstacole în
întâlnirea sentimentului de iubire, prin încălcarea unor reguli ale comunicaţiei în
care trăiesc cei doi. În cazul ei îndrăgostiţii trăiesc o stare de exaltare permanentă
care duce la un dezechilibru sufletesc. Deoarece ei sunt despărţiţi de împrejurări şi
această despărţire se impune pentru verificarea sistemului şi în acelaşi timp pentru
a-i păstra intensitatea. Iubirea - pasiune este însoţită întotdeauna de suferinţă, de
o anumită doză de nebunie şi de tentaţie a morţii.
În mitologia greacă pe lângă zeul iubirii, Eros, există şi zeul morţii, Tonastar,
28
iar psihologia modernă consideră că iubirea şi moartea sunt două instincte
dominante ale omului.
Destinul marilor îndrăgostiţi în operele literare stă sub semnul iubirii, iubirea
imposibilă şi a morţii. Iubirea – tragedie devine o iubire simbol fiind imortalizată
după moartea protagoniştilor ca în opera „Romeo şi Julieta” de William
Shakespeare şi „Tristan şi Isolda”, vechea legendă medievală.
Scriitorii români au privit şi tratat tema iubirii din mai multe unghiuri, creând
astfel o operă vastă.
Iubirea este un sentiment foarte frumos de care se bucură fiecare om, unul
poate se bucură mai mult, altul poate mai puţin, fiecare iubeşte ceva sau a iubit
ceva până la un moment dat, până când s-a întâmplat ceva ce nu trebuia să se
întâmple şi din cauza celor întâmplate poate suferi chiar toată viaţa din acea iubire
imposibilă. Iubirea poate fi pentru orice din lume, pentru o persoană, pentru un
obiect, pentru ceva anume, când iubirea este prea mare se poate ajunge departe.
Fiecare om a iubit ceva în viaţă, a suferit odată în viaţă şi a avut măcar o iubire
imposibilă.
Purcel Remus, XII B

Iubirea în literatura română

Iubirea este una dintre temele favorite ale literaturii tuturor timpurilor.
Literaturile popoarelor au tratat această temă încă din antichitate, dezvăluindu-
ne multitudinea de înţelesuri. Nu ne vom referi la iubirea de părinţi, de fraţi, de
semeni, de ţară, de locuri natale. Aceasta este o altfel de iubire, o iubire structural
bazată pe generaţia noastră. Vom vorbi despre iubire ca despre un sentiment
uman, complex şi contradictoriu prin care se unesc două fiinţe de sex opus şi care
poate fi atât un prilej de fericire şi împlinire, cât şi de cele mai multe ori un prilej
de suferinţă continuă.
Şi literatura populară română arată mitul erotic prin „mitul zburătorului”, prin
care autorul accentuează profunzimea transformărilor ce se reproduce în sufletul
şi în mintea unei tinere care se îndrăgosteşte.
Literaturile antice cât şi mitologiile greceşti şi romane au creat tot felul de zeiţe
din sfera iubirii. Literaturile clasice, antice şi medievale vorbesc despre iubiri
supuse raţiunii. Iubirea apare in literatura română în mai multe opere literare fiind
o componentă a tuturor genurilor: liric, epic, dramatic. Iubirea lui Eminescu este
neprefăcută, blândă şi inocentă. În poeziile eminesciene locul îndrăgostiţilor de
întâlnire este unul mirific, de vis, în mijlocul naturii, cei doi îndrăgostiţi părând a
fi doi copii cu care lumea parcă s-a născut.
„Sara pe deal” este o poezie unică, în felul său în creaţia eminesciană pentru
că ea cuprinde în acelaşi timp elemente de pastel şi idilă. Pastelul cuprinde
într-o gradare descendentă un tablou al înserării, undeva într-un sat de munte.
29
Zbuciumul sună pentru a vesti coborârea turmelor de la păşune, toaca şi apoi
clopotul anunţă slujba, oamenii se întorc obosiţi de la muncile cotidiene. Fumul
care umple valea sugerează pregătirea cinei, apusul este de asemenea sugerat de
alungarea umbrei caselor.
Condamnat cu nemurirea la Eminescu înseamnă o clipă de iubire ce preţuieşte
cât o întreagă viaţă fără iubire. Această idee se regăseşte în poezia „Sara pe deal”
în versurile „Astfel de noapte bogată/ Cine pe ea nu ar da viaţa lui toată”.
În „Luceafărul” de asemenea, fericirea i se refuză constant poetului, devenind
omul matur. Chipul iubitei este chipul unui înger, îmbujorat de taina iubirii şi
a sentimentului. Această fiinţă nebunatică, zglobie, înţelegătoare a trăit doar în
imaginaţia poetului. În teatre precum şi în sonetele shakespeariene întâlnim cele
mai frumoase versuri de iubire din câte s-au scris vreodată.
Tragedia „Romeo şi Julieta” prezintă iubirea a doi tineri care se îndrăgostesc
împotriva prejudecăţii familiilor din care proveneau. Intensitatea sentimentului
este atât de puternică încât cei doi tineri nu concep viaţa unul fără celălalt iar
sinuciderea lor din final este echivalentă cu refuzul de a trăi unul fără celălalt.
Este o mărturie supremă a iubirii care nu cunoaşte graniţe. Tinerii nu au înţeles
că acolo unde este ură, iubirea este murdărită, distrusă sau ucisă.
O iubire imposibilă este un lung şir de suferinţe, femeia îi mărturiseşte iubirea
însă el nu are curajul să o facă, minţind-o pe Boriaje că o iubeşte ca pe oricare
alt credincios. Pe sine însuşi nu se poate minţi, ştie că aceste sentiment este mai
presus de voinţa lui. Iubirea se consumă în două suflete care au iubit fără să
păcătuiască şi care prin iubirea lor n-au adus suferinţă.
Dacă iubirea este veşnică ea este şi un sentiment care nu cunoaşte graniţe de
vârstă, religie, naţionalitate este deci un sentiment care poate purifica două fiinţe
sau le poate mistui.
Postelnicu Mădălina, XI B

Iubirea – o stare afectivă

Iubirea este o stare, o dispoziţie favorabilă a afectivităţii şi a

voinţei pentru ceea ce este simţit, recunoscut ca bun, diferă în funcţie de obiectul
acestei stări (iubirea de oameni, pentru muncă, pentru locul natal); afecţiune între
membrii unei familii (iubirea dintre soţi, iubirea maternă, paternă, fraternă), între
colegii de clasă, de serviciu, de cartier. Sentiment erotic pentru o persoană de
sex opus: dragoste, amor; sentiment puternic de simpatie şi de afecţiune pentru
cineva; a avea relaţii de dragoste cu cineva; a îndrăgi, a ţine foarte mult la cineva
sau la ceva.
Iubirea este o stare afectivă, un sentiment mai puţin clar în copilărie,
când se manifestă prin bucuriile trăite alături de părinţi, bunici şi fraţi; ea se
30
concretizează o dată cu maturizarea spirituală care la rândul ei, presupune
cumulare de cunoştinţe din toate domeniile existenţei obiective şi subiective.
Iubirea este o stare afectivă, care se întemeiază pe orientări şi atitudini corecte,
lucide, controlate faţă de sine şi faţă de alţi, bazate pe încredere reciprocă, pe
echitate, egalitate în drepturi, pe respectul libertăţii şi demnităţii umane. Iubirea
începe cu respect şi admiraţie. Ca sentiment, iubirea include multe elemente de
ordin intelectual şi voluntar care sunt legate de cerinţe deosebit de puternice.
Deseori, punctul de pornire al unui sentiment este o emoţie oarecare, trecătoare
ca orice emoţie. Această poate să se repete şi, în condiţii speciale, să devină mai
persistentă şi mai bogată. Însă pot apărea şi alte emoţii care să o contracareze pe
prima, pentru că emoţii de tot felul încercăm zilnic, dar sentimentele nu se nasc în
fiecare zi şi nici măcar în fiecare sezon. Astfel, la vârsta tinereţii te poţi îndrăgosti
de multe ori , dar sentimentul de iubire, oricât de avântată ar fi tinereţea, nu
este şi nu poate fi un fenomen ce se reeditează oricum şi oricând. Poate că eroii
lui Shakespeare din tragedia “Romeo şi Jiulieta” ar fi trăit mai mult dacă ar fi
cunoscut etapele fireşti ale evoluţiei unui sentiment: “acomodarea”, “asimilarea”,
“stratificarea”, “alienarea”. Fericirea acestora era împiedicată de conflictul dintre
familiile lor. În romanul “Enigma Otiliei”, tânărul Felix este îndrăgostit de
Otilia, care la rândul ei este îndrăgostită de un om bogat pe nume Pascalopol. Şi
cum Otiliei îi plăcea Pascalopol, iubirea lui Felix pentru Otilia este imposibilă.
Romanul “Patul lui Procust” are şi el o iubire imposibilă: cea dintre G.D. Ladima
şi doamna T. care nu era demnă de iubirea lui.
Burău Alin Dumitru, XI B

Iubirea - sentiment sublim

“Iubirea”, ce cuvânt simplu şi totuşi atât de complicat! şi acum mă întreb cu

nedumerire dacă în sfârşit am înţeles sensul acestui cuvânt şi dacă şi eu mă pot
afla în aceeaşi situaţie ca a lui Romeo şi a Julietei, iubirea lor fiind umbrită de
ura dintre familiile lor, fapt care duce la sinucidere, aceasta fiind interpretată ca o
mărturie supremă a iubirii lor.
Sunt tânără, sunt o adolescentă, o vârstă la care tânjesc după o iubire, iubire
sinceră şi nu o iubire falsă, iar pentru a găsi acest lucru, el trebuie căutat mult, şi
ştiu, voi fi pusă la încercări grele, dar poate se merită efortul. Mereu m-am întrebat:
ce-i iubirea? E oare sentimentul acela care te face să pluteşti, acel sentiment care
te face să uiţi de tine, ce-ţi dă poftă de viaţă, e oare asta? sau încă nu ştiu totul, ca
să fi iubit trebuie să iubeşti, cum spunea Lucian Blaga: “A iubi e primăvară”.
Am întâlnit câţiva tineri între care există o iubire imposibilă. În unele relaţii
se face diferenţa dintre clasele sociale, iar când părinţii lor nu pot accepta asta,
iubirea lor devine imposibilă sau alt caz, în care celălalt are deja o relaţie pe viaţă
şi nu numai că ar fi o faptă urâtă, ar fi un păcat.
31
 Cazul meu e pe undeva prin apropierea lucrurilor acestora. Cândva am iubit şi
eu sau poate aşa am crezut. Ne învârteam într-un cerc de prieteni comuni amândoi
şi noi eram cei mai buni prieteni, ne povesteam totul, dar de un timp îmi dorea
prietenia în adevăratul sens al cuvântului, până când el mi-a declarat dragostea
sa. De ce mi se pare o iubire imposibilă? probabil vă întrebaţi, dar şi cel mai mic
amănunt din viaţa noastră era cunoscut de către celălalt, lucruri urâte, lucruri
frumoase, bune şi rele, eu uneori râdeam de prietenele lui, el râdea de prietenii
mei, mă înţelegeam prea bine cu el şi orice amănunt, cât era de mic… era ştiut,
orice îl făcea de râs, orice îl făcea de fală.
Ce e imposibil? imposibil să vorbesc serios cu el, şi atunci ce-aş face, aş lua în
râs totul? Astăzi suntem ca fraţii şi poate e mai bine aşa, sunt prea mică pentru o
relaţie serioasă şi poate relaţia noastră se sfârşea prost, e mai bine aşa.
Şi astăzi râdem de scăparea noastră, dar poate era o dovadă de apreciere a
unuia faţă de celălalt, atunci la început ne simţeam jenaţi, nu ne mai spuneam
secrete, lucruri obişnuite, însă acum suntem ca înainte, prieteni adevăraţi.
N-am crezut niciodată că o să ajung într-o situaţie imposibilă. Întotdeauna
există o soluţie, soluţie pe care am găsit-o şi eu. Încă nu mi-am găsit dragostea
adevărată, şi nici un semn că e prin apropiere, dar nu mă grăbesc să fac asemeni
lui Ion cu Ana. Ion nu o iubea pe Ana, deci o iubire imposibilă căci Ion o iubea
deja pe Florica, între ei devenind o iubire imposibilă.
Vladu Denisa, XI B Idealul în iubire

Asemenea unui fluture care îşi întinde pentru prima dată aripile şi încearcă să-
şi ia zborul spre necunoscute ţărmuri, suntem noi oamenii.
Deşi nu cunoaştem căile ce ne-au fost hărăzite, nu ştim cât de lung este “drumul
vieţii”, ne aventurăm spre el şi din tot ce întâlnim în viaţă, vedem că de tot ce
avem nevoie este iubirea. Ne naştem cu acest sentiment, învăţăm să ne iubim pe
noi înşine, să iubim viaţa aşa cum este ea, şi nu în ultimul rând, să dăruim iubire
adevărată persoanei care ne va completa jumătatea şi va da sens vieţii noastre.
Atunci când iubim simţim că viaţa ne dă aripi, că putem zbura prin cele mai
necunoscute locuri, trăim cea mai nebănuită fericire, la care au putut ajunge prea
puţini.
Iubirea te face să fii alt om, ea îţi dă speranţa să trăieşti şi numai iubind poţi să
dăruieşti altora aceeaşi dăruire.
Putem avea în vedere adevărate iubiri, ca a lui Romeo şi a Julietei, ca a lui
Ghiţă şi a Anei sau a lui Ion şi a Floricăi.
Acestea ne dovedesc clar că iubirea învinge orice obstacol, însă din iubire se
comit multe greşeli urmate de consecinţe.
Iubirea nu reprezintă doar iubirea dintre două persoane. Ea face legătură şi
dintre ce este omenesc până la ce este neomenesc. O astfel de iubire am avut şi
eu. Deşi eram prea mică pentru a şti ce înseamnă cu adevărat o iubire, fără să-
32
mi dau seama, am dat importanţă unui simplu portret, până când îmi doream din
toată inima să mă aflu în lumea lui.
Îl priveam zi de zi fără importanţă, pentru mine era un simplu tablou, doar un
simplu chip pictat pe o pânză. Încetul cu încetul am început să-i observ trăsăturile.
Era brunet, avea ochii albaştrii ca cerul, o piele albă şi fină, un zâmbet larg care
îi scotea în evidenţă buzele mari şi groase, între deschise, iar în bărbie, o gropiţă
care îţi atrăgea toată atenţia. Era minunat.
Din acel moment parcă mă atrăgea din ce în ce mai mult. Adormeam sub
privirea lui tristă, mă trezeam sub privirea lui. Devenise confesorul meu, chiar
dacă era doar un simplu tablou, îi spuneam tot ce aveam pe suflet, şi numai
privirea lui reuşea să mă calmeze. Eram din ce în ce mult mai atrasă de el. Chiar
dacă nu-mi putea spune nimic îl simţeam ca şi cum ar vrea. Uneori mă cufundam
în lumea lui, făceam tot posibilul să-l aduc măcar în visele mele. Era clar, mă
îndrăgostisem nebuneşte doar de un chip pictat pe o pânză. El devenise idealul
meu de băiat. Îl căutam mereu în preajma mea, însă nici până acum nu l-am
găsit.
Trebuia să înţeleg că totul era doar o minciună, noi reprezentam doar o iubire
imposibilă. Eu eram reală, aveam un suflet, el era doar acuarele. Cu un simplu
burete ar putea dispărea uşor însă nu cred că şi din viaţa mea.
Mai târziu am înţeles că era imposibilă o iubire între noi. Singura legătură
erau doar visele, numai ele erau părtaşe iubirii noastre. De atunci am încercat să
mi-l scot din suflet şi din minte, pentru că amândoi nu reprezentam decât o iubire
imposibilă, interzisă de către viaţă.
Guriţoiu Camelia Ionela, XI B

Căldura sufletească

Iubire… În fond ce este ea? Este ceva care ne pătrunde sufletul, trupul,
toată fiinţa noastră. Este sentimentul care te poate ridica pe culmile fericirii, te
poate ridica mai sus decât ţi-ai imaginat că vei ajunge vreodată. Da! Iubirea este
acel sentiment! Dar în acelaşi timp ea poate să fie şi cea care îţi taie aripile şi te
face să cazi, să revii la normal! De ce îţi face iubirea acest rău? Sau mai bine zis,
când te poate distruge iubirea? Imaginaţi-vă: atunci când întâlneşti pe cineva care,
fără să vrei te face să-l iubeşti, şi te ridică pe cele mai înalte şi mai călduroase
culmi. De ce călduroase? Pentru că în fond, iubirea îţi oferă căldură. Căldură
sufletească! Dar asta este partea frumoasă a iubirii. Cum ajunge ea să te rănească?
Atunci când, realizezi că nu poţi fi alături de persoana pe care o iubeşti. Şi asta
din anumite motive, poate ea iubeşte pe altcineva, sau poate nu e pregătită sa-ţi
împărtăşească aceleaşi sentimente. Dar distanţa? Distanţa nu poate fi un motiv?
Ba da, şi încă unul bine întemeiat. Când distanţa stă în calea iubirii dintre tine şi
ea atunci realizezi că trăieşti o iubire imposibilă. Dar totuşi motive sunt multe sau
33
poate sunt combinate.
Gândiţi-vă la „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a lui
Camil Petrescu: el o iubeşte nebuneşte dar este departe, pe front. Aici intervine
distanţa, care parcă, pentru a-i distruge şi mai mult inima mai este combinată cu
un alt motiv: că nu-i împărtăşeşte aceleaşi sentimente. Motive, motive, motive.
Nouăzeci şi nouă de motive. Tot Camil Petrescu, dar în „Patul lui Procust”: el o
iubeşte, ea îl iubeşte, dar sunt prea orgolioşi pentru a recunoaşte treaba asta. El o
iubeşte pe ea, dar ea este o fiinţă josnică pentru a-i întoarce sentimentul.
Liviu Rebreanu: se iubesc însă el iubeşte mai mult averea, viaţa lui, starea
materială: iubire imposibilă
Shakespeare: cei doi se iubesc însă dragostea lor devine imposibilă din
cauza relaţiilor dintre familii.
Astfel toate aceste elemente negative sau motive, care intervin între
dragostea a doi tineri există parcă pentru a susţine teoria cum că orice lucru
frumos durează puţin sau că fericirea este trecătoare. Uneori, astfel de iubirii
imposibile pot avea un final tragic.

Tănăsoiu Cristian, XI B

Iubirea

Nu am decât 14 ani şi pentru a-l face fericit pe domnul diriginte, Lungan

Gheorghe, profesor de limba română, încerc ceva. Nu ştiu dacă voi reuşi. Îmi
lipsesc experienţa de viaţă şi mai ales cultura necesară pentru a crea un adevărat
eseu. Încerc să definesc iubirea ca stare afectivă, care se întemeiază pe orientări şi
atitudini corecte, lucide, controlate faţă de sine şi faţă de alţii, bazată pe încredere
reciprocă, pe echitate, egalitate în drepturi, pe respectul libertăţii şi demnităţii
umane.
În romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, scris de
Camil Petrescu, am găsit chiar unele idei cu valoare aforistică deosebită. Iubirea
e mai curând un proces de autosugestie. Trebuie timp şi trebuie complicitate
pentru formarea ei, prin care scriitorul deschide porţi spre iniţierea cititorului
în psihologia dragostei. Iubirea începe cu respect şi admiraţie. Ca sentiment,
iubirea include mai multe elemente de ordin intelectual care sunt legate de cerinţe
(trebuinţe, convingeri) deosebit de puternice.
Deseori punctul de pornire al unui sentiment ( iubirea în speţă) este o
emoţie oarecare, trecătoare ca orice altă emoţie. Astfel, la vârsta tinereţii, te poţi
îndrăgosti de multe ori, dar sentimentul de iubire, oricât de avântată ar fi tinereţea,
nu este şi nu poate fi un fenomen ce se reeditează oricum şi oricând.

Fotău Ileana, VIII C

34
 La mulţi ani, Domnule profesor!

„Cu prilejul aniversării zilei sale de naştere, la 15 octombrie, noi, elevii

claselor a VIII-a A, B, C, D avem ocazia de a mulţumi că există şi că este alături de
noi o persoana deosebita, dl. profesor Gheorghe Lungan, omul care, timp de 3 ani
consecutiv, ne-a fost alături şi ne-a învăţat să iubim viaţa, natura şi literatura.
Când vorbeşte dânsul parcă îl vedem pe „bădia Mihai” cutreierând „pădurile
de aramă” şi admirând „lacul codrilor albastru”. Ne întrebăm adesea: nu cumva
şi viaţa domniei sale – omul cu un orizont bogat de cunoştinţe, respectat şi iubit
de toţi, în îndepărtata-i copilărie, a semănat cu cea despre care ne vorbeşte atât de
convingător, de frumos, de entuziasmat?!
Câte s-ar mai putea spune despre acest minunat dascăl? Ne-am dori ca toţi
oamenii să fie aşa de buni, să dea dovadă de omenie şi bunătate, să devină pentru
noi, cei mici, un model în muncă şi în viaţă.
Toate acestea sunt doar câteva cuvinte pe care le merită cu prisosinţă acest
minunat om, dar ele nu pot cuprinde tot respectul şi dragostea noastră pentru
dumneavoastră, domnule profesor şi diriginte al clasei a VIII-a C. Dar acest mic
semn de recunoştinţă pus în paginile ziarului nostru de suflet se doreşte a fi parte
durabilă din sufletele şi inimile noastre, ale elevilor şi prietenilor dumneavoastră
de la Mătăsari. La mulţi ani, cu sănătate şi fericire!”
Semnează în numele tuturor elevilor, Miruna Ivan, clasa a VIII-a C.
Scrisoarea mai conţine o scurtă poezie dedicată aceluiaşi dascăl, de excepţie,
profesorul Gheorghe Lungan de la Colegiul Naţional Tehnologic din Mătăsari.
Mărturisim că ne-a produs o vie emoţie şi ne-a făcut o reală plăcere
această epistolă de suflet adresată parcă pentru „Domnul Trandafir” al şcolii de
odinioară.
Alăturăm şi noi, urările de sănătate, putere de muncă, viaţă lungă şi numai
bucurii alături de toţi cei dragi domnului profesor Gheorghe Lungan, cu prilejul
aniversării zilei sale de naştere. La mulţi ani, domnule profesor!
Marius Becherete

Simptomele unui suflet

Nu pot să mai ascult căderea lacrimilor… privirea nu mă-ndur s-o mai îndrept
spre bizareria ce se cheamă Lume.
Surâsul a murit de mult… Cuvintele au prins igrasie de la lacrimile zidurilor…
virtuţile au făcut mucegai. S-au împreunat ca nişte îndrăgostiţi din altă eră, care
în loc să guste din clipa plăcerilor, elaborează strategii de nimicire…
… M-au prefăcut în plumbul ars al lui Bacovia. O luptă pentru supremaţie a
culorilor! Nuanţele asistă neputincioase.
35
 Care să fie oare diagnosticul?

Lory Dima

Beţie
Zilnic eşti beat…
S-au adunat în tine
tristeţea toamnei,
dezamăgirile vieţii
şi te hrăneşti cu nostalgii.
Uiţi că mai trăieşti,
uiţi să mai speri
şi, nu mai vorbesc,
să zâmbeşti.
Aşa că… zilnic te găsesc
beat…de melancolie!
Lory Dima

Pe sfârşite
E toamnă pe sfârşite
şi nu ştiu nimic despre mine
şi mai puţin decât nimic
despre noi
E toamnă pe sfârşite…
Ce risipă de sentimente!
(şi ele pe sfârşite)
Lory Dima

DIZERTAŢIE
cu privire la o posibilă strategie a învăţământului românesc

Strategia actuală a învăţământului românesc trebuie să se bazeze pe

societatea actuală, o societate axată pe libertatea individuală, pe economia
de piaţă, pe competiţia valorilor, pe statul de drept, pusă pe direcţia integrării
euroatlantice.
Dascălul, elevul şi studentul trebuie repoziţionat. Strategia noastră în
reforma educaţională depinde însă de reforma politică, de legislaţie şi de politica
educaţională, de unităţile şcolare şi universităţi şi de resursele umane.
Pentru a avea o reformă favorabilă gândirii avem nevoie de autonomia
învăţământului. Ne trebuie oameni motivaţi şi aceasta nu se realizează decât
36
atunci când se va umbla substanţial la grila de salarizare a personalului care îşi
desfăşoară activitatea în învăţământ, continuând cu accesul la formele moderne
de formare continuă.
M.E.C. – trebuie să treacă de urgenţă la reducerea încărcării programelor
de învăţământ, să treacă de la învăţământul predominant reproductiv la cel
creativ, să creeze parteneriate între învăţământul preuniversitar şi cel universitar
şi mediul înconjurător economic, administrativ şi cultural.
Managementul şcolar trebuie orientat spre performanţă şi competitivitate,
să încheiem pentru totdeauna cu centralismul şi populismul.
Strategia învăţământului românesc depinde în cea mai mare măsură de:
privatizarea economiei, de descentralizarea administrativă, de reforma finanţelor
publice, de creşterea economică dar noi nu trebuie să uităm că această strategie
trebuie să fie gândită de noi.
Slujitorii şcolii au fost şi sunt cei care au supraîncărcat planurile de învăţământ
şi programele analitice care sunt contraformative şi contraperformante.
Copiii noştri trebuie să-şi încheie adolescenţa sănătoşi şi vioi, nu istoviţi.
Trebuie muncit mai mult pentru modernizarea curriculei, pentru elaborarea
manualelor alternative (care mai lasă de dorit). Fiecare cadru didactic trebuie
să formeze la elevi cele patru capacităţi de bază ale specialistului de astăzi:
capacitatea de abstractizare, capacitatea de a gândi sistematic o problemă,
capacitatea de a testa soluţiile, capacitatea de a comunica în limbile moderne şi
de a folosi tehnicile internaţionale.
Guvernanţii trebuie să ia în calcul creşterea substanţială a bugetului
învăţământului, să sporească pornirea iniţiativelor locale în recondiţionarea
clădirilor, mobilarea sălilor şi alte dotări.
Prin introducerea unor contribuţii procentuale din profitul brut al agenţilor
economici trebuie refăcută infrastructura învăţământului. Trebuie refăcute
laboratoarele didactice de fizică, chimie, biologie, informatizare avansată în
fiecare unitate şcolară.
Trebuie normalizată salarizarea personalului didactic nu prin comparaţii
înăuntru sistemului de învăţământ ci la nivelul ierarhiei bugetarilor. Dascălii
nu trebuie să uite de formarea lor continuă. Avem nevoie de un învăţământ
retehnologizat. Trebuie să înlocuim tehnologiile didactice bazate pe retorică cu
tehnologii audiovizuale modernizate. Avem nevoie de un învăţământ recuplat cu
nevoile de calificare resimţite în economie, administraţie, viaţa socială şi cultura
societăţii noastre şi de concetăţenii noştri. Avem nevoie de un învăţământ deschis,
elevii trebuie să înveţe potrivit înclinaţiilor lor, de un învăţământ diversificat care
să permită stimularea unor rute individuale de pregătire.
Avem nevoie de un învăţământ care să încurajeze competiţia şi să
favorizeze înnoirea. Avem nevoie de un învăţământ cu standarde ridicate,
orientat spre cercetarea ştiinţifică, un învăţământ de bună calitate, un învăţământ
37
compatibilizat cu sistemele europene. Nu trebuie dat de o parte învăţământul
românesc interbelic sub aspectul simplităţii structurilor, transparenţei. Avem
nevoie de un învăţământ orientat spre valori. La ora actuală educaţia pentru viaţa
privată capătă valoare şi importanţă. Regimul bazat pe libertăţi cere continuu
din partea fiecăruia pentru îndeplinirea aspiraţiilor, iniţiativă, concentrare,
efort, competenţă competitivă. Misiunea educaţiei este de a forma capacităţi de
abstractizare, de abordare completă a problemelor, de formare a ideilor, de testare
a soluţiilor, de a lucra cooperativ în grupuri, de a comunica argumentativ.
Avem nevoie de descentralizare, susţinută legislativ, ne trebuie autonomie
inclusiv autonomie financiară.
Eficienţa dascălului reprezintă echilibrul dintre controlul sănătos şi exigent
şi libertatea de decizie a clasei. Dascălul trebuie să se adapteze la fiecare clasă
prin informare, competentă motivare astfel încât elevii trebuie să-şi sporească
cunoştinţele şi să capete noi deprinderi. Vom fi eficienţi prin abilitatea noastră de
a observa şi canaliza energiile individuale ale elevilor.
Planurile de învăţământ trebuie să lase elevilor şansa alegerii disciplinelor,
acomodarea învăţământului cu preferinţele, talentele şi afinităţile afective ale
elevilor. Aceste planuri de învăţământ trebuie să descarce elevul, programul
acestuia şi să-i restabilească demnitatea iar dascălului trebuie să-i restabilească
demnitatea socială şi culturală.
Dacă nu vom proceda la elaborarea unei strategii a învăţământului pe
termen lung, România va rămâne în mod fatal ţara săracă de azi. Această strategie
trebuie să aibă la bază:
1. armonizarea conţinutului şi organizării învăţământului cu o societate
bazată pe economia de piaţă, suveranitatea dreptului în litigii, libertăţi individuale
indescriptibile.
2. preluarea cât se poate de directă în calificările pe care le asigură
învăţământul în cercetarea ştiinţifică şi în politica educaţională a problemei
întârziatei modernizări a României.
3. transformarea unităţilor şcolare în locuri ale generării înnoirii morale,
cognitive, tehnologice în societatea noastră.
4. compatibilizarea organizării, funcţionării şi perfecţionării
performanţelor şcolare cu repere acceptate în spaţiul euroatlantic.
Învăţământul trebuie abordat ca o chestiune de interes naţional major.
Noi trebuie să realizăm un învăţământ competitiv.

Prof. Dadalau Gr. Ion,

Director adjunct

38
 MOTIVAREA DASCĂLILOR PENTRU O PRESTAŢIE DIDACTICĂ
DE CALITATE

De-a lungul timpului, şcoala românească – având îndelungate şi bogate tradiţii –

s-a afirmat ca păstrătoare a tezaurului spiritual multimilenar al poporului, cultivând
conştiinţa naţională, dragostea de patrie, idealurile de libertate, independenţa şi
suveranitatea. Contribuţia decisivă a dascălilor, în contextul etapelor parcurse, a
fost încununată de succese. Mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti au
trecut printr-un proces de formare sub directa îndrumare a dascălilor, menţionând
cu emoţie şi respect, mai târziu, numele celor care le-au deschis frunţile, care
le-au dat zborul spre cele mai înalte piscuri ale ştiinţei şi tehnicii. Amintind doar
părerea marelui Sadoveanu despre dascălul său, Domnul Trandafir, care “nu ne
învăţa numai pentru că i se cerea sau i se plătea, ci pentru că avea în el un prisos
de bunătate şi pentru că în acest suflet era ceva din credinţa şi din curăţenia unui
apostol”, putem , fără teamă de a greşi, să afirmăm că şi astăzi cadrele didactice
trebuie să-şi reocupe locul cuvenit în societatea românească.
De aceea, considerăm că se impun rapid şi eficient unele măsuri în
această
direcţie, măsuri pe care le vom dezbate în cele ce urmează:
- Selecţionarea şi pregătirea cadrelor didactice.
- Creşterea prestigiului dascălului şi recunoaşterea rolului său în viaţa
socială.
- Măsuri pentru îmbunătăţirea stării disciplinare în rândurile elevilor.
- Întărirea colaborării şcolii cu familia, unităţile economice, cu instituţiile
social-culturale.
- Asigurarea condiţiilor de muncă şi viaţă pentru toate cadrele didactice la
standardele europene.
- Creşterea răspunderii individuale a fiecărui cadru didactic asupra
muncii şi rezultatelor în rândurile elevilor.
Meseria de dascăl nu este pentru oricine. Această profesie este căutată şi
îmbrăţişată de tineri pregătiţi moral şi spiritual, motivaţi psihologic şi filozofic
încă de mici. Este locul să spunem că în trecut s-au creat acele familii de dascăli,
ataşate de şcoala şi de localitatea în care funcţionau, cultivând din generaţie în
generaţie dorinţa urmaşilor de a îmbrăţişa aceasta nobila meserie .
Iată de ce credem că este necesar ca viitorii învăţători şi educatoare să fie
pregătiţi , la zi, numai în şcoli cu acest profil, selecţionaţi pe baza unui studiu
de necesitate pe zone geografice, admiterea să se facă în funcţie de nevoile
localităţilor, dintre elevii cu “chemare” şi foarte bine pregătiţi. De asemenea,
universităţile cu profil pedagogic să pregătească tineri, în aceleaşi condiţii, şi
cu program de aplicaţie mărit, cunoscând că mulţi, absolvenţi, la ora actuala, nu
39
stăpânesc minime cerinţe din practica didactică la venirea într-un post sau altul.
În şcolile pedagogice şi în universităţi să se pună un mai mare accent pe
predarea interdisciplinară, îmbinând cunoştinţele din specializarea de baza cu
toate celelalte ştiinţe cu care vin, într-un fel sau altul, în contact. Un cadru didactic
trebuie să dovedească unele calităţi deosebite: iubitor al muzicii, desenului,
sporturilor, tehnicii, electronicii etc. Numai aşa va fi în orice moment ”sursa”de
informaţie pentru elevii săi.
Influenţa educatorului este hotărâtoare în formarea (sau deformarea)
personalităţii elevilor; ea poate fi pozitivă, mobilizatoare a energiei elevului sau
descurajantă, demobilizatoare.
Profesorul cu prestigiu şi autoritate exercită o mare influenţă prin propria
sa persoană. El trebuie să întrupeze valorile morale pe care tinde să le cultive
la elevii săi. În căutarea modelelor, elevul se fixează asupra profesorului său,
imitându-l în toate manifestările şi atitudinile acestuia, încercând să-şi potrivească
la dimensiunile proprii personalitatea educatorului.
Instruirea psihopedagogiei organizată de şcolile pedagogice sau universităţi
să se facă cu precădere în relaţiile candidat - elev, urmărindu-se modul în care se
realizează acel liant dintre educator şi educat, acea dorinţa de cooperare într-un
proces îndelungat.
Un rol deosebit în creşterea calităţii învăţământului, în formarea
capacitaţilor de acţionare în activitatea cu elevii îl are presa de specialitate.
Aceasta trebuie să vină cu experienţe practice, simple, accesibile la orice nivel.
Din acest unghi este bine să se renunţe la teoretizări excesive şi să se dea soluţii
practice, cu creştere treptată a valorilor muncii instructiv-educative din şcoli.
Credem ca orice simplificare a unor cerinţe care suprasolicita atât elevii
cât şi cadrele didactice ar aduce o modificare a interesului pentru învăţătură, o
participare activă, atunci când soluţiile devin atractive şi uşor de reţinut.
Nu negăm poziţia actuală a dascălilor în societatea românească, dar
se impune o mai atentă apreciere a rolului îndeplinit, a condiţiilor în care îşi
desfăşoară activitatea. Foarte multe cazuri, reale sau întâmplătoare, sunt intens
mediatizate, fapt ce scade evident din prestigiul colectiv. Unele abateri vin tocmai
din lipsa de interes la selecţionarea tinerilor care socotesc că găsesc un loc “călduţ”
în învăţământ, dar care nu se pot adapta nici după o lungă perioadă de timp.
Dar mai mult socotim că, la ora actuală, starea disciplinară în rândurile elevilor
este alarmantă. S-a deviat comportamentul multor elevi, de la regulamentele
şcolare, la deplina libertate, greşit înţeleasă. Acest fapt atrage după sine scăderea
interesului pentru învăţătura, pentru frecvenţă şi punctualitate. În aceste condiţii,
activitatea didactică este trunchiată, se produc frânturi în ordinea cunoştinţelor,
pregătirea devenind insuficientă.
Atracţia unor activităţi din afara învăţământului conduce la renunţarea la
munca didactică, de cele mai multe ori elevii acumulează absenţe care duc fie la
40
eliminări periodice, fie la exmatriculări. Diversele disensiuni dintre elevi si unele
cadre didactice, intens mediatizate, duc la scăderea prestigiului acestui important
sector de activitate.
Din acest punct de vedere, credem că este necesar să se revadă statutul
unor unităţi economice de desfacere, programele “culturale” organizate pe orice
cale, prin toate localurile de acest gen.
Revenind la personalitatea profesorului, se poate spune că, în comparaţie
cu ceilalţi factori care intervin în procesul instructiv-educativ, personalitatea
acestuia este situată pe primul plan. Profesorul este un factor hotărâtor în educaţie
şi o figură centrală în şcoala modernă. Iată de ce credem că motivarea dascălilor
pentru o prestare didactică de calitate, pentru un raport just între educatori şi
educaţi, măsura asigurării condiţiilor de viaţa şi de muncă este mai mult decât
necesară.
Oricine lucrează în învăţământ trebuie să dispună de timp de pregătire
profesională, să fie o prezenţă vie în permanenţă în rândurile elevilor. Dar aceasta
presupune ca viaţa şi munca educatorului să se transfere în aria şcolii, fără să fie
nevoit să caute soluţii în afară, istovitoare, descurajante şi dispreţuite, tacit, chiar
şi de elevii pe care îi conduce.
Se impune o mai mare stabilitate în posturi şi catedre în vederea asigurării
continuităţii pentru cel puţin durata unui ciclu de învăţământ. Cadrele didactice
să fie interesate de această stare, să li se asigure retribuţii la standardele europene,
posibilităţi de scurte navete, în cazul lipsei de locuinţe destinate acestora.
Dotarea învăţământului să se facă corespunzător ciclurilor existente, pentru
evitarea ridicolului, în cele mai multe cazuri, când încercările de familiarizare
cu anumite situaţii cad sub nivelul cunoştinţelor dobândite de copii în cadrul
familiilor sau în ocazii similare.
Profesorii să aibă acces la toate mediile de informare, în mod gratuit, iar
contactul cu cartea didactică şi pedagogică să se facă prin standuri organizate la
fiecare unitate.
Având în vedere gradul ridicat de concentrare cerut de munca didactică,
dascălii trebuie să beneficieze de perioade corespunzătoare de refacere a tonusului
intelectual şi fizic, gratuit sau cu substanţiale reduceri, prin unităţile turistice din
ţară şi străinătate.
Din arsenalul de mijloace care să contribuie la creşterea calităţii muncii
didactice, parteneriatul şcoală – familie - unităţi economice poate aduce un flux
nou şi benefic pregătirii copiilor. În primul rând, familia este locul în care se
consumă cea mai mare parte din timpul elevului, supravegheat sau lăsat singur,
din motive obiective sau , uneori, subiective.
În cadrul familiei, copilul deprinde primele noţiuni, primele gesturi,
primele trăsături morale şi de caracter. De aceea se spune adesea: “are (nu are)
cei şapte ani de acasă”!
41
 Părinţii pot fi de un real folos urmărind permanent evoluţiile elevului,
asigurând un permanent contact cu educatoarea, învăţătorul sau dirigintele clasei.
Discuţiile purtate să aibă un caracter mobilizator, dătător de speranţe, în oricare
situaţie s-ar afla copilul.
Familia asigură timpul liber dorit de dascălii noştri. Un timp eficient şi
reconfortant. Un timp al transferurilor de informaţii sau de precepte morale de la
adult la copil.
Cointeresat, nu atât material, cât mai degrabă afectiv, atitudinal, dascălul
trebuie să sprijine familiile din care provin elevii săi prin vizite la domiciliu,
prin ajutor la efectuarea temelor sau chiar a sistematizării unor cunoştinţe firav
însuşite la orele sale. Discuţiile cu părinţii să fie constructive, încurajatoare,
dătătoare de speranţe. Iată cât de diversă este munca unui dascăl! Iată de ce se
impune o substanţială motivare a muncii şi o recunoaştere pe măsură!
În legătura cu implicarea unităţilor productive în actul de creştere şi
educare a elevilor, se poate spune că în prezent au loc serioase transformări
la nivelul societăţii. Acestea impun o nouă viziune asupra pregătirii forţei de
muncă.
Profesorii sunt implicaţi, de la primul contact al copilului cu şcoala să
cunoască şi să stimuleze interesul individului pentru o anumită profesie, chiar
dacă primele opţiuni nu se mai regăsesc pe măsură ce creşte orizontul informativ
al fiecăruia. Ei trebuie să cunoască specificul muncii din diferite domenii, să
stăpâneasca valorile morale ale produsului finit şi să poarte deseori discuţii cu
copiii demonstrându-le obiectiv şi fără intenţii ascunse necesitatea şi frumuseţea
muncii, în orice ramură şi la orice nivel.
Convingătoare sunt vizitele la unităţile economice din localitate sau din
împrejurimi, întâlnirile cu specialişti sau cu muncitori care să le facă demonstraţii
la locul de muncă al fiecăruia.
În paralel cu tema referatului – motivarea dascălilor pentru calitatea
învăţării, am arătat o parte din complexitatea muncii desfăşurate de aceştia în
scoală şi în relaţiile cu societatea. Evident, numai o parte pentru că spectrul
muncii în şcoală este mult mai mare şi mai dificil, în condiţiile în care există o
disfuncţionalitate în sistem. Şi aceasta există acum.
Factorii de răspundere de la nivelul central trebuie să răspundă imediat
cu măsuri coerente şi eficiente, concomitent pentru recuperarea celor două laturi:
întronarea ordinii şi disciplinei în întregul sistem, descongestionarea cerinţelor
sufocante ale programelor şi manualelor, cointeresarea materială şi morală a
cadrelor didactice, reaşezarea relaţiilor şcolii cu toate instituţiile de cultură de la
nivelul societăţii etc.
Fără a lăsa impresia unor “revendicări” sindicale, prezentul material
izvorăşte din practica muncii pe o întinsă perioadă de timp şi un contact nemijlocit
cu multe cadre didactice. Activităţile desfăşurate de dascăli sunt extrem de mari,
42
consumând un însemnat efort intelectual. De aceea se petrec numeroase şi
regretabile abateri de la regulile muncii, care nu aduc nici un beneficiu procesului
instructiv-educativ.
Văzută din acest unghi, situaţia actuală trebuie corectată urgent prin
măsuri în ambele direcţii:
- pregătirea cadrelor şi cointeresarea materială şi spirituală;
- reînfiinţarea şcolilor normale de învăţători-educatoare în fiecare judeţ,
cu un plan de şcolarizare în funcţie de nevoile de cadre la acest nivel;
- admiterea în aceste şcoli să se facă în funcţie de localităţile cu deficit de
cadre, din rândurile celor mai buni elevi, cu chemare spre munca de educaţie;
- organizarea practicii pedagogice să se facă încă din anul I, în mediul
şcolar în care vor lucra viitorii învăţători sau educatoare;
- universităţile să asigure pregătirea profesorilor de specializări diferite,
cu durata de 4 ani, de asemenea cu un stagiu de practică la clasă egal cu perioada
de studii;
- numirea în învăţământ să se facă la terminarea studiilor, prin repartizare
ministerială în localităţile de origine sau în imediata apropiere;
- asigurarea unei retribuţii lunare atractive încă de la începutul carierei
didactice;
- pentru cadrele din alte localităţi să se asigure spaţiu de locuinţe
corespunzător;
- organizarea la nivel judeţean, anual, a unor cursuri de informare
pentru toate categoriile de cadre didactice;
- să se asigure accesul gratuit la mijloacele de cultură;
- cadrele didactice să beneficieze de concedii în staţiunile de odihnă,
din ţară şi străinătate;
- îmbunătăţirea stării disciplinare în rândurile elevilor;
- creşterea rolului familiei şi al celorlalţi factori parteneriali;
Suntem convinşi că o dată cu ameliorarea stării actuale din învăţământ, multe
cadre didactice se vor dedica acestei nobile meserii, ca fenomenul plecării de
la catedră în alte domenii se va diminua vizibil, ceea ce va asigura o creştere a
calităţii instructiv-educative.

Prof. Gheorghe Lungan

MISIUNEA DASCALULUI

Misiunea de dascăl este misiune numai dacă am făcut la început o bună

alegere, dacă pe parcurs, ceea ce facem nu devine o corvoadă, dacă simţim că
este tot ce ştim să facem mai bine, dacă devine vital pentru noi, dascălii – să
venim la şcoală. Când eram elevă mă întrebam ce voi face când nu voi mai merge
43
la şcoală. Studentă fiind, adunam pe lângă mine teancuri de cărţi şi de notiţe care
umpleau viaţa, de a căror amploare mă plângeam, dar care-mi lipseau teribil când
le concediam una câte una, după fiecare examen. Nu simţeam uşurarea pe care aş
fi dorit să o simt, ci, dimpotrivă, un sentiment de irosire a timpului.
Acum, după treizeci de ani de catedră, pot să spun că am aflat de ce-mi era
teamă: că nu voi avea ce face când nu voi mai merge la şcoală.
Pentru mine şcoala este viaţa mea, elevii, zidirile mele, catedralele în care
mi-am topit sufletul, mi-am sădit ideile şi care au dat sens existenţei mele.
Cred că mi-am ales bine drumul pentru că, dacă aş putea întoarce timpul,
nu aş alege altceva pentru că am avut fericirea să lucrez cu copiii şi copiii sunt
sinceri, deschişi, însetaţi de cunoaştere, sunt ca o coală albă pe care noi, dascălii,
potrivit priceperii noastre (nepriceperii/ nepăsării etc.) creionăm ceva.
Când rodul creaţiei noastre concertate se poate numi OM, când în ochii
copilului care te priveşte citeşti respect şi admiraţie, când materia pe care o predai
devine materia favorită a unui mare număr de copii, când între dascăl şi elevi se
stabileşte o atmosferă de studiu, poţi spune că ai ales drumul bun.
Cuvintele acestea pot părea rodul gândirii unui naiv care a făcut o pasiune
din profesia sa, care n-ar abandona-o nici dacă ar munci neplătit.
După părerea mea, în învăţământ sunt astăzi câteva categorii de oameni
– dascăli calificaţi – care, la rândul lor, se împart în cei cu adevărat calificaţi şi
cei „instruiţi’ în SRL-uri, cu examene „aranjate” şi pretenţii de mari înţelepţi.
Din prima categorie fac parte cei cu simţul datoriei, cu sete de cunoaştere, de
autoperfecţionare, exigenţi în primul rând cu ei, cu statutul lor, cu ţinuta lor
didactico-pedagogică şi mai apoi cu elevii (şi colegii lor). Din a doua categorie
fac parte cei care şi-au ales la întâmplare profesia, de dragul de a avea un loc de
muncă mai „cald”. Pentru aceştia timpul destinat orei de curs este întotdeauna prea
lung pentru că nu au cu ce-l umple, nu-şi cunosc elevii, nu le pasă de problemele
lor, de aptitudinile pe care le au şi pe care le-ar putea fructifica sub o îndrumare
adecvată.
Ceea ce mi se pare şi mai grav este că, în spatele unei diplome universitare
de care fac caz ori de câte ori au prilejul, se ascunde un semidoct, ale cărui lecturi
au fost în exclusivitate cele întâmplătoare (reviste, ziare, fragmente disparate),
care n-au citit niciodată o carte în întregime sau sunt oamenii unei singure cărţi.
E jenant să întâlneşti subiecte trecute în condica de prezenţă cu greşeli
de ortografie sau dascăli incapabili să aibă o părere personală sau, dacă o au, să
şi-o exprime liber. Atât timp cât suplinitorii necalificaţi zdrobesc învăţământul
românesc – care face economii probabil plătindu-le salarii de subzistenţă - şi nu va
aprecia şi sub raport moral şi pecuniar adevărata prestaţie didactico-pedagogică,
atât timp cât nimeni nu face diferenţa între cele două categorii de dascăli şi cât
timp cazurile izolate de indisciplină în rândul nostru vor apăsa asupra tuturor,
fără discernământ, cred că singura motivaţie pe care o avem rămâne cea de
44
suflet. O spunem noi, cei care am rămas aşteptând recunoaşterea, pentru că tinerii
valoroşi – căci există şi din aceştia din belşug – nu au răbdarea noastră. Ei trăiesc
într-o lume în care banul face legile, într-o lume acut polarizată, guvernată adesea
de impostură, în care caracatiţa corupţiei şi-a întins tentaculele până la noi şi a
asfixiat ce mai rămăsese.
Sectorul nostru este „neproductiv”, gândesc cei care admit că în sectoarele
„productive” se pot accepta rebuturi. Nouă cine ne permite să dăm rebuturi? După
ce legi poţi aplica aceleaşi norme unor oameni care, de la început, sunt inegali
prin bagajul lor genetic?
Am citit recent o ştire care suna astfel: vom fi plătiţi conform rezultatelor
pe care elevii le au după evaluări periodice. Mi-am pus întrebarea firească dacă
poţi evalua după aceleaşi criterii elevi proveniţi din medii diferite, din şcoli diferite
– căci şi şcolile s-au departajat, uneori pe drept – în şcoli de „altele”. Dacă totuşi
predai într-o şcoală sătească pentru că eşti om al locului şi n-ai plecat „la oraş”
păsându-ţi de mlădiţele acestor locuri, şcoală în care rămân câţiva copii buni şi
foarte buni care n-au avut posibilitatea materială să plece într-o şcoală din oraş, nu
munceşti la fel ca profesorii din şcolile de elită sau poate mai mult?! Noi preluăm
în liceele rurale copii ai satelor care au fost „mutilaţi” de suplinitori incompetenţi
şi încercăm să îndreptăm ce se mai poate. Munca noastră este sisifică, pentru că nu
croim din pânza întreagă, ci ajustăm ce au ciopârţit, fără milă şi responsabilitate
alţii. De multe ori, dintr-un snobism strigător la ceruri, colegi din licee urbane te
privesc de sus, exagerându-şi meritele şi minimalizându-le până la anihilare pe
ale celor care, din cauze pur conjuncturale, n-au pornit-o spre oraş.
Toţi apreciem performanţa. Toţi tindem spre ea. Dar nu toţi avem elevi
capabili de performanţă. Uneori nota 8 (opt) la o olimpiadă judeţeană necesită
din partea profesorului şi elevului venit dintr-o astfel de şcoală mult mai multe
eforturi decât pentru elevii eminenţi veniţi din şcoli eminente. Deşi avem aceleaşi
filtre, aceleaşi criterii de evaluare, nu avem aceeaşi materie de filtrat. Strădaniile
noastre depăşesc adesea aria închipuire; dăruirea, profesionalismul, răbdarea,
implicarea totală de care trebuie să dai dovadă pentru a focaliza toate privirile, a
capta toată atenţia elevilor, sunt calităţi de care avem nevoie.
Pentru a fi în permanenţă ancorat în realitate, dascălul are nevoie nu numai de
timp pentru studiu şi de dorinţa de a studia, ci şi de posibilitatea de a-şi cumpăra
materialele informative, de a se racorda la INTERNET. Un dascăl obosit, „prăfuit”,
îmbătrânit în gândire şi limbaj, a cărui prestaţie didactică este veşnic aceeaşi, care
nu evoluează de la etapă la etapă, de la clasă la clasă, de la o generaţie la alta, fie
nu are vocaţie, fie nu este motivat să evolueze. Apatia nu stă bine pe nici un chip,
cu atât mai mult pe cel al unui dascăl, pentru că dascălul nu transmite numai ce
vrea, ci, mai cu seamă, ce simte şi ce este.
Pentru un demers didactic de calitate, cred că nu este de ajuns efortul devotat
şi responsabil al dascălului, ci şi o foarte bună susţinere din partea ministerului,
45
pentru că, împreună, suntem responsabili de imaginea României de mâine.

Prof. Luminita Dadalau

A fi dascăl din vocaţie

La sfârşit de carieră didactică, după 43 de ani de muncă la catedră, pot să spun

cât de favorizaţi sunt dascălii. De ce? Pentru că muncesc alături, împreună cu tot
ce-i mai frumos şi mai pur pe lume – copilul, adolescentul, tânărul.
Punem (sau ar trebui) tot ce avem mai frumos în sufletele celor ai căror arhitecţi
suntem (vrem să fim), iar ei ne răsplătesc prelungindu-ne viaţa (când biologic nu
mai existăm) prin amintirea ce ne-o poartă.
Atenţie! Am avut, avem, au nevoie de „modele” adolescenţii, iar cele
mai apropiate lor suntem noi, dascălii lor. Ne-am dorit să ajungem dascăli şi
aspiraţiile au devenit realitate; nu ne-am dorit în mod expres, ci conjunctural – pe
toţi însă trebuie să ne caracterizeze responsabilitatea misiunii pe care o avem.
Dacă responsabilitatea, conştiinţa se împletesc cu vocaţia, cu dăruirea, totul este
minunat. Pentru că, la catedră, dascălul trebuie să ofere cadrul, atmosfera în care
elevii, conduşi cu tact, cu înţelegere şi mai ales cu dragoste, să se formeze ca
oameni, ca viitori adulţi, cu toate responsabilităţile impuse de viaţă.
S-a scris mult despre schimbare, avem şi un cadru legislativ, literatură
pedagogică recentă ce recomandă metodele activ-participative. Suntem
conştienţi că o economie de piaţă are nevoie nu de „un cap bine umplut”, ci de
un cap bine organizat, capabil de acomodare, integrare, transformare. Tocmai
de aceea, mai ales în această etapă, privind în perspectivă, avem nevoie de
înţelegerea obiectivelor, sarcinilor, atribuţiilor şi responsabilităţilor pe care le
avem în procesul instructiv-educativ, pentru a răspunde cerinţelor contemporane
formulate în Legea Învăţământului.
E drept că material nu suntem motivaţi şi Guvernul trebuie să se gândească
serios la aceste aspecte. Salariile sunt încă mici; bugetul acordat învăţământului
este mult sub limita celorlalte ţări europene. Nu sunt stimulate cadrele care
au rezultate deosebite (abia în ultimul timp, doar cadrele care se ocupă de
olimpiadele internaţionale beneficiază, ca şi câştigătorii medaliilor, de o sumă,
care nu echivalează nici pe departe cu sacrificiul şi dăruirea lor profesională). De
ce nu şi la nivelul naţional, sau chiar judeţean, apreciind şi activitatea celor care
nu lucrează cu „elite”, cu nişte copii obişnuiţi, dar serioşi şi plini de elan.
Toţi cântăreţii şi artiştii sunt nominalizaţi anual pentru diverse premii sau
diplome de excelenţă, numai dascălii nu beneficiază de nici o atenţie, fie ea şi
simbolică.
E drept că şi noi, dascălii trebuie să luptăm mai mult cu noi înşine, să ne
autodepăşim în activitate, dar şi în gândire. Spun aceasta, deoarece acel „salariu
46
de merit” este contestat de unii prin motivaţia că primesc aceiaşi oameni anual,
fără să gândească şi la faptul că acordarea lui se face în baza unui punctaj care
vizează în primul rând perfecţionarea cadrului didactic şi rezultatele activităţii
sale în munca desfăşurată cu elevii la clasă şi în afara clasei.
Din punctul meu de vedere, profesiunea noastră este una de suflet în primul
rând, recompensele noastre sufleteşti sunt mult mai mari; puţini alţi specialişti le
au. Putem fi invidiaţi pentru acest motiv.
Există oare vreo bucurie mai mare ca aceea când elevii tăi te caută şi-ţi cer
sfatul? De aceea rămân în convingerea mea că întotdeauna climatul afectiv,
sinceritatea de ambele părţi (cel educat şi cel ce educă), încrederea reciprocă,
respectul reciproc, dialogul, permanenta comunicare, au menirea să asigure
succesul activităţii fiecărui dascăl.
Dacă suntem profesori, se presupune că avem cultura (generală, de specialitate
şi pedagogică) necesară, căci am absolvit diverse forme de învăţământ superior.
A fi dascăl din vocaţie, exigent cu tine şi cu cei din jur e cu totul altceva.
E înţelegerea misiunii nobile pe care o ai. În numele acestei misiuni, dascălul,
indiferent că este debutant, cu experienţă sau în prag de pensie, (ca şi cel care
cu greu se desparte de ceea ce a însemnat sensul existenţei sale şi acceptă să fie
inutil), nu trebuie să uite că poartă făclia ce se mistuie luminând pe alţii.
Atitudinea cadrului didactic faţă de propria sa profesie este, fără îndoială, una
dintre cele mai actuale probleme ale şcolii. Din actul de predare-învăţare se poate
face o artă, încât rezultatele obţinute să fie pe măsura aşteptărilor. Cunoaşterea şi
aplicarea principiilor, manierelor şi metodelor de educare sunt însoţite de succes
numai dacă se altoiesc pe sufletul generos al dascălului.
Principala vocaţie a dascălului este dăruirea. El nu este, nu trebuie să fie un
om oarecare. Contactul permanent cu oamenii, cu tânăra generaţie îi impune
păstrarea tinereţii sufleteşti. El trebuie să aibă o mare fineţe spirituală, să fie
capabil să ghicească ce se petrece dincolo de zidul aparent de netrecut al visurilor
unui copil.
Stă în puterea omului de şcoală să găsească, să gândească tehnici, mijloace şi
căi noi de a transforma în realitate mult mai mult din potenţialul uman.
Cea mai mare împlinire a dascălului ar fi să-şi audă discipolii rugându-se
asemenea lui Blaga: „Doamne ajută-mi să nu fiu niciodată mulţumit de mine
însumi”, întrucât setea de valori, de necunoscut, de absolut este condiţia esenţială
a luminării noastre, a devenirii noastre.

Prof. Domnica Graure

47
 Docendo discimus

Este evident că motivaţia spirituală, plăcerea de a învăţa, învăţând („Docendo

discimus”) trebuie să primeze în desfăşurarea procesului de învăţământ. Un
profesor, atunci când îşi alege acest drum al învăţământului, ar trebui să ştie că
şi-a ales să „presteze” o meserie vocaţională, pe care nu o poţi practica dacă nu
ai harul necesar. Dar, presupunând că motivaţia intrinsecă a fost bine lămurită,
trebuie – de ce nu? – să subliniem că este necesară, dar nu suficientă.
Motivaţia extrinsecă – cea financiară, mai exact – ar trebui să precizăm că este
totuşi la fel de importantă. Un dascăl împovărat de grija zilei de mâine, un dascăl
cu gândul mereu la hrana copiilor de-acasă nu poate fi bucuros că se întâlneşte cu
copiii de la şcoală, care îl aşteaptă cu sufletul deschis spre cunoaştere.
Limitele financiare impun şi limite psihice, mentale. Un profesor trebuie să se
informeze în permanenţă, să ştie tot ce e nou în domeniul său. Fără cărţi recente,
reviste de specialitate, conectare la Internet, acest deziderat nu poate fi atins.
Atât timp cât profesorul român nu poate să-şi cumpere o carte fără să afecteze
precarul echilibru financiar pe durata a două luni (minim), nu putem cere prestaţie
didactică de calitate.
Acest sector „neproductiv” al învăţământului produce OAMENI. Formează
caractere. Poate că nu este prea târziu să recunoaştem că un om umilit de starea lui
materială precară nu se poate gândi la altceva decât la propriile sale probleme.

Prof. Irina Grosu

Calitatea Dascalului

Punând în discuţie elemente ce ţin de argumentarea unei atitudini favorabile

sau, dimpotrivă, nefavorabile, faţă de activitatea de predare-învăţare, nu putem
porni decât de la o ipoteză ce lansează clar ideea că un dascăl are toate motivele
pentru a desfăşura o activitate didactică de calitate. Nu numai având ca bază starea
pe care o invocă gestul de a alege o asemenea meserie – de profesor, de instructor
sau mentor al unor oameni în devenire -, ci tot complexul de manifestări menite
să dovedească o meserie bine făcută.
Cu alte cuvinte, dacă profesorul ar privi activitatea sa ca pe o simplă slujbă,
motivarea pentru o prestaţie de calitate ar sta în conformarea şi respectarea unor
reguli impuse de conducere. Dar pentru că meseria profesorului nu ar trebui să
aibă legătură cu acest fapt, motivaţia profesorului este una intrinsecă, izvorâtă
din menirea celui care merge pe calea educării, dezvoltării intelectuale a copiilor.
Cu toate acestea, având în vedere subiectul de Psihologie (ca disciplină), care
spune că există o motivaţie intrinsecă, dar şi una extrinsecă, nu putem ocoli
48
detaliile ce ţin de social şi de integrarea (cu succes) a profesorului în rândurile
mult solicitante ale unei societăţi Române a secolului XXI.
Pe scurt, influenţele externe, de ordin pur material, pot apărea fără discuţie
în peisaj. Şi atunci, rezultatul nu trebuie să fie neapărat definit de o coborâre la
un nivel inferior a prestaţiei dascălilor (sau a unor dascăli), dar sunt şi asemenea
cazuri – nu uşor de consemnat, acceptat sau apreciat. Sau, o altă posibilitate,
lipsa unei recompensări substanţiale a activităţii desfăşurate de unii profesori,
poate duce la hotărârea acestora de a renunţa la ceea ce fac, rămânând astfel cu
perspectiva găsirii unui alt loc de muncă.
Un alt element de motivare a prestaţiei de calitate a unui dascăl poate fi conturat
în funcţie de mediul în care trebuie să îşi valorizeze această prestaţie – fie el de
ordin psihic sau material.
Unitatea de învăţământ în sine, dotările de orice fel de care aceasta dispune şi
chiar oamenii pe care îi găzduieşte pot constitui detalii semnificative, constructive
pentru procesul de învăţare de care se face responsabil un cadru didactic.

Prof. Oana Băzăvan

Educatoarea, oglinda vieţii noastre

Putem afirma fără teama de a greşi că în învăţământul preşcolar avem

multe educatoare care pentru ceea ce fac şi realizează cu copiii de 3-4-5-6 ani,
pregătindu-i până la şi pentru şcoală, merită respectul nostru deplin, merită
admiraţia întregii societăţi.
Dumnezeu le-a înzestrat cu pasiune şi talent şi le oferă, apoi, pentru munca în
care îşi aplică aceste calităţi, ca o recompensă inestimabilă, nebănuitele satisfacţii
morale ale modelării sufletelor şi minţilor unor cetăţeni în devenire – copiii.
Nu e uşor să iei în grijă un copil de trei ani care nu-şi spune numele, care nu
ştie să spună „Bună ziua”, care pronunţă doar câteva cuvinte şi te ocupi de el
până la 6 ani, când va ştii să povestească o întâmplare, să reproducă o poveste,
să se adreseze copiilor sau adulţilor, să îşi susţină o idee, într-un cuvânt, să fie
pregătit pentru şcoală. Aceste performanţe înseamnă ani de muncă perseverenţă,
cu aplicare către fiecare copil în parte, de încordare, de supărare, de bucurii. Cei
care recunosc acest mare efort sunt părinţii şi copii. Privirea copiilor plină de
dragoste este marea satisfacţie a „educatoarei adevărate”.
Nu am spus întâmplător „adevărate”, pentru că, din păcate, învăţământul
preşcolar are şi din cele „neadevărate”, a căror legătură cu copiii nu vine din
suflet, ci decurge din drepturile (ori constrângerile?...) pe care le oferă diploma
de educatoare pe care au obţinut-o după ce au parcurs cumva la întâmplare
şi superficial un modul de instruire ce le-a rămas până la absolvire străin,
neinteresant.
49
 S-ar putea să ne întrebe cineva „De ce aveţi educatoare neadevărate?”, iar
răspunsul firesc ar trebui să fie: „Pentru că acelea s-au pregătit pentru o profesiune
pentru care nu aveau chemare”, iar un dascăl „fără chemare” este un „dascăl
neadevărat”.
În consecinţă, grija noastră este să descoperim „problemele” lor, să acţionăm
asupra acestora, găsind soluţii. Una dintre probleme ni s-a relevat încercând să
găsim explicaţia pentru care unele eleve sau studente care încercau să devină
educatoare/ institutoare au părăsit învăţământul pedagogic; şi am realizat că un
motiv ar fi acela al lipsei de dragoste pentru copii.
La intrarea în sistemul de formare a cadrelor didactice este greu să cumpăneşti
acest lucru, dar în timpul formării lor se poate descoperi, tocmai pentru că aceasta
este o condiţie esenţială pentru a fi dascăl. Din nefericire, mai rămân încă în
competiţie pentru diplomă multe aspirante la statutul neoficial de „educatoare
neadevărate”.
Meseria de educator se obţine în instituţii specializate, destinate pregătirii
cadrelor didactice pentru învăţământul de toate gradele (educatoare, învăţători,
profesori). Selecţionarea celor ce s-au orientat spre o asemenea profesiune
rămâne o problemă deschisă. Natural ar fi ca învăţătorul care pregăteşte viitorii
profesionişti pentru oricare domeniu de activitate să aibă prioritate în recrutarea
celor care urmează să se ocupe nemijlocit de această pregătire. În realitate, lucrurile
nu se petrec aşa. După absolvirea acestor instituţii, perfecţionarea pregătirii
profesionale devine atât o obligaţie, cât şi o condiţie a obţinerii unor rezultate
cât mai bune în activitatea şcolară şi extraşcolară. Ea se realizează individual
şi organizat. Cea organizată se realizează la nivelul consiliilor pedagogice,
cursurilor de perfecţionare, examenelor de definitivare, precum şi a celor de
obţinere a gradelor didactice, doctoratul, sesiuni metodico-ştiinţifice, colocvii,
simpozioane, consfătuiri etc.
Pregătirea de specialitate se referă la însuşirea cunoştinţelor dintr-un domeniu
al ştiinţei, tehnicii, artei sau culturii, care urmează să fie apoi valorificate în
actul pedagogic al predării unui obiect de învăţământ. Fiecare profesor este un
specialist în unul din aceste domenii. Fără a se confunda cu omul de ştiinţă,
profesorul trebuie să fie la curent cu cele mai recente descoperiri, cu discuţii şi
controversele ce au loc în acel domeniu.
Educ. Minodora Cornescu

Rolul educatoarei

Problemele de comportament ale preşcolarului şi ale şcolarului mic pot fi

determinate de situaţii specifice din familia acestuia, care îi afectează dispoziţia cu
care vine în colectiv. Educatorii şi părinţii trebuie să înţeleagă că nevoia de atenţie
este o trebuinţă umană fundamentală. Prima etapă în rezolvarea conflictelor este
50
ascultarea activă. Ascultarea activă abordează toate aceste probleme, trebuinţe
şi sentimente, ea devine un instrument care îl face pe educator capabil să le
identifice, să le interpreteze, să le folosească pentru a comunica acceptarea şi
încrederea în copil. În aplicarea efectivă a ascultării active, psihologii recomandă
educatoarelor respectarea următoarelor condiţii:
• Educatorul trebuie să fie permanent deschis, abordabil şi accesibil
tuturor copiilor, atitudinea sa trebuie să invite, să încurajeze copiii să comunice,
sentimentele, opiniile sau plângerile lor trebuie să fie binevenite şi tratate de
educator cu acelaşi respect ca şi cele venite din partea adulţilor: de asemenea,
educatorul trebuie să participe la bucuria, activităţile, jocurile copiilor ajutându-l
să le dezvolte şi să tragă învăţăminte din ele.
• Când copilul îşi exprimă emoţiile non-verbal (prin plâns, ţipăt, tristeţe),
educatorul trebuie să se apropie de el şi să încerce să-i interpreteze conduita:
copilul poate fi plictisit, flămând, speriat, frustrat; de regulă, în funcţie de gradul
de familiarizare cu copilul, educatorul poate face mai multe presupuneri până să
identifice adevărata cauza şi să intervină corect.
• Toate sentimentele trebuie acceptate ca valide de către învăţător,
sentimentele nu trebuie niciodată ignorate sau respinse, educatorul nu trebuie să
facă nici o încercare de a distrage copilul de la sentimentele sale; apoi, el trebuie
să-şi amintească mereu faptul că sentimentele sunt schimbătoare şi pot evolua
rapid.
• Educatorul reflectă înapoi către copil sentimentul pe care l-a descoperit
la acesta; el trebuie să reformuleze sentimentele copilului, folosind în acest scop
afirmaţii precum “Mi se pare că…”, “Te-am auzit spunând…” ş.a.m.d., aceste
afirmaţii permiţând copilului să infirme opinia educatorului dacă interpretarea sa
a fost inadecvată.
• Educatorul trebuie să numească sentimentele; este dorit ca fiecare
educator să cunoască tot mai multe cuvinte care să descrie sentimente, deoarece
este important ca fiecare sentiment să fie descris cât mai exact posibil; efectele
numirii sentimentelor sunt extrem de importante.
• Educatorii ar trebui să acorde mai multă atenţie copiilor tăcuţi, timizi,
care petrec mai mult timp singuri şi nu creează probleme, de exemplu adresându-
le zilnic un zâmbet, o privire sau măcar un cuvânt de salut. De aceea, pentru a-i
valoriza pe copii şi pentru a le consolida stima de sine, se recomandă respectarea
de către educatori a următoarelor reguli:
- feedback-ul din partea educatorilor trebuie să fie specific,
precis, de pildă, dacă un copil a pictat o planşă, învăţătorul trebuie să comenteze
ceea ce vede, comentariile trebuie să fie generale, vagi sau arbitrare ;
- educatorul trebuie să comenteze întotdeauna acţiunea,
comportamentul, şi nu personalitatea copilului;
- sinceritatea trebuie cultivată, copilul având astfel încredere în
51
propriile percepţii.
Putem spune, în încheiere, că învăţarea devine mai eficientă dacă porneşte de
la motivaţia elevilor, de la orizontul lor de aşteptare, or acestea nu pot fi cunoscute
decât prin dialog.

Educ. Emilia Ciobotea

Balada de pe Jilţuri

Valea Jilţurilor, mărginită de culmea Jiului în partea stângă şi culmea

Motrului în dreapta, adună în perimetrul său satele comunelor  : Mătăsari,
Negomir, Dragoteşti, Slivileşti, Borăscu.
Pe Jilţuri au existat împliniri şi nevoinţe, care şi-au găsit ecoul în sufletele
exteriorizate prin cântece ale lăutarilor, care au „zis” din instrumente şi din gură,
anume ca pe acolo, făcând cunoscut folclorul locuitorilor.
Ei au folosit frunza, solzul, drândul, fluierul, naiul, vuva. Cântecele de pe
Jilţuri s-au numit: baladă, cântece eroice, doine, melodii de dragoste…
Ele au fost mereu în tonalitatea cu exclamaţia admirativă a poetului: „O
cântece populare, comoară sfântă care leagă timpurile vechi… cu cele noi. În voi
îşi depune un neam, trofeele eroilor săi, floarea simţirii şi a cugetărilor sale!”
Şi cântecele Jilţurilor, document de trăire au fost păstrate şi răspândite mai
ales de lăutari. În vremurile de început, din repertoriul lăutarilor bărbaţi nu lipsesc
balade. Dintre „baladele vitejeşti”, ciclul „Haiducii”, tema „Mihu Haiducul” în
culegerea „Cântece de pe Jilţuri” a fost publicată balada „Mihu Haiducul”. Tot
din ciclul „Haiducii”, tema „Iancu Jianu”, în „Antologia de literatură populară” a
fost publicată balada „Cântece de răscoală”, culeasă de la Slivileşti. Alte balade
haiduceşti culese din zonă au fost: „Cântecul lui Petrescu”, publicată în culegerea
„Cântece din bătrâni” şi balada „Frunzuliţă trei migdale”, publicată în culegerea
„Cântece din Gorj”.
Din ciclul „Familiale”, tema „Ghiţă Cătăniţă” în revista „Şezătoarea” din
Fălticeni, nr 12 anul 1912, a fost publicată balada „Ghiţă Cătăniţă”, culeasă din
localitatea Covrigi.
Din „Baladele familiale”, ciclul „Hoţomanii” în culegerea „Cântece
din bătrâni” a fost publicată balada „Spune, spune, moş bătrân”, iar din ciclul
„Păstoreşti”, balada „Oiţă băluţă”, culeasă de la Miluta şi inclusă în culegerea
„Cântece de pe Jilţuri”.
Din „Baladele familiale”, ciclul „Îndrăgostiţii”, tema „Metamorfoze”,
tipul I, „Logodnicii Nefericiţi a fost inclusă în culegerea „Cântece din Gorj”,
balada „La fântâna cu doi brazi”, culeasă de la Dragoteşti, iar balada „Doi copii”
a fost înregistrată la fonograf, cota 11835b, la 2 septembrie 1950 în interpretarea
lui A. Căpraru din Boca.
52
 Din ciclul „Îndrăgostiţii”, tema „Proba iubirii”, tipul IV „ Întemniţatul
şi iubita”, în culegerea „Tăcilescu” a fost publicată balada „Ioniţă Haiducul”,
culeasă din „Runcurel”. Din „Baladele familiale”cu tema „Îndrăgostiţii”, ciclul
„Proba iubirii”, tipul I „Milea” în revista societăţii „Reuniunea profesorilor
români” nr 6 1900, a fost publicată „Cântecul lui Milea”. Din tema „Moşneagul”,
în culegerea „Cântece din Gorj” a fost publicată balada „Cântecul Lui Arghir”,
culeasă de la Miluta, iar în revista „Ramuri” nr 29/1937 a fost publicată balada
„Cântecul unchiaşului”, culeasă de la Sura.
Din „Baladele familiale”, ciclul „Tâlharu şi Mamă-sa” în culegerea
„Cântece de pe Jilţuri” a fost publicată balada „Cântecul lui Matei Haiducul”,
culeasă de la Miluta.
Din „Baladele familiale”, ciclul „Fraţii”, cu tema „Fata fugită”, de la
Miluta a fost culeasă balada „Costea şi Catrina” publicată în culegerea „Cântece
de pe Jilţuri”.
Din „Dicţionarul Jocurilor populare româneşti” este nominalizată hora
„Schimbata”, cântată la Slivileşti. Cele menţionate sunt dovezi consemnate ale
unui folclor muzical bogat şi variat în zona Jilţurilor, rămas înscris după cote de
clasificare ştiinţifice în culegeri – antologii naţionale.
Al. Doru Şerban
(Baladele fac parte din culegerile „Cântece de pe Jilţuri” şi „Cântece din
Gorj”)

Frunzuliţă cu trei migdale

Frunzuliţă trei migdale

Supt un pom cu iarbă mare,
Pascu-m’, dodă,
Pascu-m’, lele,
Pascu-m’ doi-trei cârlăiori,
Pintenogi la trei picioare,
Spintecaţi la câte-o nare.
Pe unu mi-ncălecai,
Păşii ici, păşii colea,
Păn’ la bâlci la Pleniţa,
Cum ajunsăi mi-i dedei
Cu treizeci de mii de lei.
Înapoi când mă-ntorsăi,
Mă-ntâlnii cu unchiu-n cale:
- Bună ziua, unchiule!
- Mulţumesc, nepotule!
- Unchiule, te-aş întreba,
53
N-ai văzut cârlanii mei?
- Nepoate, nu i-am văzut!
- Unchiule, eu te-aş ruga
Ca să-m’ dai pe Galbina
Şi vo câteva parale
Ca să plec în căutare,
Sara pin sfinţit de soare!
Unchiul meu m-a ascultat
Şi pe Galbina mi-a dat.
Pe Galbina-ncălecai,
Păşii ici, păşii colea,
Păn’ la bâlci la Pleniţa,
Cum ajunsăi mi-o dedei
Cu treizeci de gălbinei,
Umplui chimbiru de ei.
Mă-ntâlnii cu unchiu-n cale:
- Bună ziua, unchiule!
- Mulţumescu-ţi, hoţule,
Ce-ai făcut pe Galbina?
- Mi-a luat-o poliţîia
Şi-n judecată m-a dat
Ş-a zâs că e de furat,
Mi-a măi rămas mânzâşoru,
Mi l-a luat judecătoru,
Mi-a măi rămas cioltariu,
Mi l-a luat avucatu
Să-m’ subţîie procestu,
Şi vo câteva părale
Să mă scape de-nchisoare
Ş-am dat ş-o ladă de bere,
Şi vă spun „la revedere!”
Elena Terheci, 62 de ani
Drăgoteşti

Oiţă Beluţă

Pi-o cioacă de munte,

54
Scoboară oi multe,
Bele şi cornute,
Cu noaoă ciobani
Toţ-îs veri primari
Şi cu strinu, zăce;
Din gălbini i-ntrece
Şi din cârlăiori,
Şi din lătători,
Şi din notiori.
Pe cranţuri de munte.
Oile păştea,
Iarba prăpădea,
Apă răce bea
De să-mfoloşea.
Oiţa beluţă
Iarba nu păpştea.
Apă nu măi bea,
În târlă rămânea.
Da’ nu s-ogoia,
Trii zile sbierea
Din picior bătea,
Gropă de făcea,
Oichii lăcrăma!...
După mieluşea,
Tot câinii urla,
De te-nfiora.
Iar străinu, stăpânu
Mult îngrijorat,
Oiţa-ntrebat:
- Oiţă beluţă,
Ce tot sbieri aşa?!
Ţ-ăşte foame, ţ-ăşte săte
Ori ai căpiat.
Să te-alung din ţarc?
Câinişorii mei,
Voi di ce urlaţi?!
Teinu v-am dat,
De zăr v-am săturat,
Sgardă n-aţ purtat;
Ori de târla mea,
Ori de capu meu?!...
55
Oiţă beluţă agraia:
-Stăpâne, stăpâne,
Busuioc plătit,
Mări s-au vorbit
Ai noaoă ciobani,
De sunt veri primari,
Ca să te omoare
Şi să-ţi ia turma
Şi toată averea.
-Oiţă beluţă!
Şi voi, câinii mei!
Voi să mă-ngropaţi
De m-or omorî,
Voi să mă-ngropaţi
Di-din josu stînii,
Ca să-mi aud cîinii,
Oile sbierând,
Mieii încurcând
Iar la cap să-mi puneţi
Gluguliţa mea,
Ca s-adorm cu ea.
Fluierul de soc,
Că zice cu foc;
Fluierul de os,
Că zice duios
Fuga să trimiteţ
O pasăre corb,
Acas, la Vîrtop,
La fraţi, la surori,
Ca să-mi pună flori,
La mumă, la tată,
Pomană să-mi facă,
Să dea sărindari
La zilele mari…
Stanca Răducan Grecescu,
94 ani, Miluta, înainte de 1914

56
Cântecul lui Matei Haiducu

Daoleo, soare rotund,

De-ai apune măi curând,
Că mie mi s-a urât
Tot suind, tot coborând,
De ochii lumii fugind,
Tot suind din vale-n deal
Cu mâna pe iatagan,
Coborând din deal în vale,
Tot cu mâna pe pistoale…
Bine vorba nu sfârşea,
Poteraşii se ivia,
Potera-l înconjura,
Luptă cruntă să-ncleşta.
Pe Mătei-l prididea.
Pe Mătei mi-ţ-îl prindea,
Şi fedelej mi-l lega,
Rănile îi sângera
Pe dealu îndelungat,
Trece caru ferecat,
Cu Mătei în el legat;
Pîngă roata carului
E muma haiducului.
Ea tot plânge şi oftează,
Rănile-i-mbălsămează
Şi se roagă de cei boi:
- Bouţilor, amândoi,
Rogu-mă cu foc de voi,
Lăsaţi mersu-ncetişor,
Că-i rănit dragu-mi fecior!
Boii ruga asculta
Şi mersul şi-l domolea
Haiducu măi răsufla,
Către mumă suspina:
- Du-te, mumă, cu norocu,
Şi mă lasă-aici cu focu,
C-aşa mi-a fost datu mie
Din mică copilărie
Ca să mor în haiducie.
57
Pătru Enescu, 82 ani, nepotul haiducului Mătei,
Miluta, 1921

Costea şi Catrina

Foaie verde trii sulfine,

Ascultă Cătrină bine:
Vreau să mă însor cu tine!
Vin deseară. Mergi cu mine?!
- Eu aş vrea, da’nu prea, prea,
Că ştiu bine că maica
Nu vrea ţîie să mă dea
- Cătrină, ascultă-ncoa,
Eu sunt ursătoarea ta.
Mi-a făcut maica pe scrisă
Şi-a văzut că tu-mi eşti zisă
Du-te acas’ la maică-ta
Spune-i că vei fi a mea.
Şi de-o vrea şi de n-o vrea
Tu să scobori la fântână
Cu ce-ai putea loa în mână
Că mi-e timpu de-nsurat
Şi ţîie de măritat
Eu l-oi loa pe Vînătu
Şi ne-om pierde în codru.
Maica mea e bucuroasă,
Să te aibă noră-n casă.
Cătrina abia răsufl, pănă sara se gătea,
La fîntînă scobora,
Drumu soarţii de-a-l urma,
Potcoavele scăpăra
De lumina poteca
Abia mergea ce mergea,
În codru ceva trosnea,
Cătrina se spăria,
De scrisa ei să ruga:
- S-aude ceva trosnind
Şi-n calea noastră venind,
Ori mistreţ troscăne ghindă,
Ori fraţî s-aţînd la pândă.
58
Numai cîţva paşi făcea,
Cu toţi trii să întâlnea,
Supăraţi ca nişte smei,
Dor să tăbăre pe ei!...
Al măi mare minte n-are,
Scoate cuţitu ş-o taie;
Al măi mic, deşi mai mic,
Da’ la minte mai voinic,
I-apucă cuţitu-n mână
Şi-i grăi aşa din gură:
- Frate-al mare mîniat,
Nu loa cap nejudecat,
Omu poate fi-nşelat.
La soru-sa să ducea
Şi cu buna mi-o-ntreba:
- Soră, surioara mea,
Ascultă la mine-ncoa
Ţ-ieste ţîie cu voia
Ori te-a loat cu-anasîna
Poate că ţi s-aurât
Apă-n vadră aducând,
Păturile scuturând
Şi pin tindă măturând,
Din ghetuţă scârţâind
Şi din salbă sdrăncănind,
De-ai plecat fără să ştim?!
Ea plângând îi răspundea:
- Frate, frăţiorul meu,
Mie nu mi-s-a urât
Treburi la casă făcînd
Fată mare fudulind;
Da’ ştii tale, ori nu ştii,
Ştii tale că fetele,
Fetele-s ca merăle.
Când sunt ele crudicele
Stau frumos în rămurele
Iar când să pîrguiesc
Pică jos şi putrezesc
Aşa şi noi fetele,
Suntem tot ca merăle,
Cât suntem mai mititele
59
 Suntem dragi părinţilor
Fraţilor şi rudelor
Urâte streinilor
Iar dacă ne facem mari
Suntem dragi băieţilor
Şi cătăm ca să ne lom
Costea mi-a fost scris să-mi fie,
Mă duc cu el de vecie
Nu-i de cevă supăra,
Aşa se trece lumea.
Împăcaţi şi pe maica
Şi faceţi şi voi aşa.
Fraţî să cutremura,
Lacrimile-i podidea;
Ei pe soră-mbrăţişa
Pe soră şi pe cumnat,
Cumnatu ce le-a fost dat
Lăcrămând se depărta
Şi calea le-o sloboza.
Anastasia Em. Popescu,
71 de ani, Miluta, 1928, mama autorului culegerii

Învăţământul american perceput de un român

Pe tot parcursul primului semestru al anului şcolar 2004/2005, am locuit în

renumita metropolă americană, oraşul New-York. Prezenţa mea în lumea de
dincolo de ocean a fost determinată de nevoia de a însoţi nepoţica mea, elevă în
clasa a 11-a, la Şcoala 212 dintr-un cartier new-yorkez, la începerea şi terminarea
programului, părinţii ei fiind ocupaţi cu serviciu.
Faptul că o perioadă îndelungată, de peste patru decenii, am slujit învăţământul
românesc preuniversitar, cunoscând din interior sistemul educaţional din ţara
mea, m-a determinat să manifest o anumită curiozitate faţă de modul cum
funcţionează şcoala americană şi mai ales învăţământul preuniversitar, clasele
I-VIII. Cât mi-a stat în putinţă am căutat să observ, din afara scolii, în calitate
de «părinte», unele note caracteristice ale sistemului educaţional american.
Cunoştinţele mi-au fost îmbogăţite prin discuţiile pe care le-am purtat, pe
aceeaşi temă, cu amabila doamnă directoare a Şcolii 222 din acelaşi oraş. Astfel,
de la distinsa interlocutoare am aflat că în SUA învăţământul are o organizare,
în general, unitară, puţine şi nesemnificative fiind diferenţele de sistem dintre
diferite state care compun Uniunea. Fiecare stat are departamentul (ministerul)
60
educaţional, iar învăţământul preuniversitar american este organizat, ca şi la noi,
pe binecunoscutele trepte (Grădiniţă, I-IV, clasele V-VIII şi clasele IX-XII).În
America, învăţământului de 12 ani este obligatoriu.
La şcolile cu clasele I-VIII, în oraşul New-York, programul pregătirii elevilor
este cuprins între orele 8.20-14.50 .La ora 12.00 elevii servesc masa, în incinta
şcolii, într-o sală cu mese excelent amenajată. în schimbul unei sume modice,
de câţiva dolari, elevii primesc hrană consistentă (pizza, pui, hamburgher, peşte
etc.).
Fiind prezent in flecare dimineaţă, la începutul programului, am fost
impresionat de modul în care americanii manifestă preocupare pentru cultivarea
sentimentului patriotic la elevi. Programul fiecărei zile de şcoală începe cu un
anumit ceremonial solemn desfăşurat cu rigurozitate, începând cu ora 8.20.
Elevii, grupaţi pe clase, într-o ordine desăvârşită, asistaţi de directorul adjunct
sau de profesorul de serviciu, în faţa drapelului american, susţinut de un elev,
cu mâna dreaptă la inimă, recită prima strofă din imnul SUA. De obicei, acest
ceremonial se desfăşoară în curtea şcolii, iar in vreme nefavorabilă în spaţioasa
sală cu mese, fiind obligatoriu pentru începutul fiecărei zile de şcoală.
Un alt fapt care m-a frapat, în mod deosebit, este grija pe care o manifestă
şcoala faţă de siguranţa vieţii elevilor şi mai ales a celor din clasele mici. Până
în clasa a V-a, elevii sunt însoţiţi, în mod obligatoriu, de părinţi, bunici sau alte
persoane, atât la venirea cât şi la plecarea din şcoală. La ora 14.50, la terminarea
cursurilor, învăţătoarea îşi conduce elevii, în aceeaşi exemplară ordine, în faţa
şcolii unde sunt aşteptaţi de părinţi sau însoţitori. Nu se permite nici unui elev să
plece de la şcoală, până când nu este dat în primirea părintelui sau însoţitorului.
În paranteză, fie spus, într-una din zile, dintr-un anumit motiv, am întârziat
câteva minute faţa de ora terminării cursurilor. După o jumătate de oră, când
am ajuns la şcoală, mi-am găsit nepoţica, în compania directoarei adjunctă,
aşteptându-mă. Fiecare şcoală este străjuită la intrare de obicei de o poliţistă
care nu permite pătrunderea persoanelor străine în instituţie. În fine, circulaţia
rutieră şi a pietonilor din intersecţiile stradale de lângă şcolile americane este
dirijată de agenţi civili recrutaţi mai ales din rândul pensionarilor şi plătiţi de
şcoli. Elevii ai căror părinţi sunt încadraţi în muncă, neputând fi însoţiţi la venirea
sau la plecarea de la şcoală, sunt transportaţi cu autobuze confortabile, speciale
(School Bus) de la şi până la domiciliul lor. Aşadar nici un elev cu vârstă mică nu
circulă pe stradă fără să fie însoţit de o persoană matură. Un alt fenomen, demn
de relevat, care caracterizează învăţământul american, mai ales la clasele mici,
îl constituie modul în care învăţătorii (majoritatea sunt învăţătoare) şi profesorii
se comportă faţă de elevii pe care-i instruiesc şi educă. Cadrele didactice din
New-York şi probabil din întreaga Americă sunt deosebit de apropiate de elevii
lor. Tonul calm al comunicării, vocabularul elevat, buna dispoziţie afişata sunt
elemente ce caracterizează comportamentul ultra civilizat al cadrului didactic
61
new-yorkez. În toate împrejurările în care am venit în contact cu şcoala, n-am
întâlnit nici o situaţie, în care învăţătorul sau profesorul să ridice tonul la elevii
săi. De altfel, aşa cum îmi spunea directoarea de şcoală, de care am amintit,
agresarea verbală a elevilor, de cea fizică nefiind în nici un caz vorba, are ca
urmare înlăturarea cadrului didactic din învăţământ  O asemenea atmosferă de
înţelegere şi bună dispoziţie face ca elevii să-şi iubească dascălii şi să meargă cu
drag la şcoală în ciuda unor asemenea relaţii dascăl-elev, în mod paradoxal, aş
zice, disciplina şcolilor este exemplară, aici neaplicându-se cunoscutul proverb
românesc potrivit căruia dacă unui copil îi dai un deget îţi apucă mâna toată.
Am asistat la desfăşurarea unei serbări şcolare, dată cu prilejul sărbătorilor de
Crăciun la Şcoala 212 şi am fost, pur şi simplu, uimit de ordinea şi disciplina ce
caracterizează şi asemenea activităţi extraşcolare.
Cunoscând situaţia din învăţământul românesc preuniversitar, mai ales în urmă
cu câţiva ani, când eram în activitate, privind manualele şcolare alternative şi
modul cum sunt preferate de unităţi şcolare şi chiar de profesori şi clase de elevi,
m-a făcut să manifest interes şi faţă de acest aspect major al învăţământului.
Discuţiile purtate, pe această tema, cu aceeaşi directoare a Şcolii 212, au fost
pentru mine mai mult decât surprinzătoare. Astfel mi s-a spus că în oraşul New-
York, care are o populaţie mai mică cu ceva decât cea a Românei, elevii, cel puţin
la clasele mici, învaţă după acelaşi manual. O comisie educaţională, existentă la
nivelul oraşului, stabileşte, la începutul anului şcolar, manualele după care vor
învăţa elevii în şcolile new-yorkeze.
Prof. Dumitru Popescu

62
 SCRISORI CĂTRE UN PERSONAJ DIN LUMEA BASMELOR

Dragă Harap – Alb,

Îţi scriu că te admir foarte mult, aşa că m-am gândit că tu m-ai putea ajuta
să-mi îndeplinesc o dorinţă: să mă ajuţi să scot această lume din obscuritatea
infinită în care trăieşte.
Nu vreau să-ţi cer nimic pentru mine, deoarece eu am de toate sau cel puţin
am strictul necesar în comparaţie cu copiii sărmani, neajutoraţi, copii ai străzii,
pe care îi văd în jurul meu, care nu au nici măcar un sfert din ce am eu, poate că
sunt orfani, pentru că infantilismul părinţilor sau chiar prostia şi obscenitatea lor
îi induce în această stare şi pe chipul lor se citeşte clar o nepătrunsă deprimare, o
adâncă privire care cere ajutor şi care îţi provoacă milă, pustietate şi neputinţă.
În fond, aceşti copii nu au nici o vină, nu au nici un scop în viaţă, nu au un
viitor, sunt condamnaţi de cei care nu au dreptul să o facă, să meargă pe un drum
întunecat, nedesluşit, greu de înţeles pentru ei şi pentru oamenii din jur, pentru
noi cei care nu le oferim ajutor şi sprijin.
Cel mai mult m-a impresionat şi mi-a provocat o emoţie imensă, nu de
bucurie, ci de tristeţe, când am văzut cinismul părinţilor acestor copii, deoarece,
deşi i-au plămădit, dându-le o soartă crudă, îşi bat joc de ei, îi umilesc trimiţându-i
să muncească, deşi sunt minori, sau în cazuri mai grave, să cerşească.
Oare pentru ce? Pentru părinţi, dacă mai pot fi numiţi aşa, care nu au
suflet, care practic trăiesc pe spinarea copiilor când ei ar trebui să le ofere un
cămin plin de bucurie, iubire şi înţelegere, cum orice copil şi-ar dori, chiar dacă
trăiesc în sărăcie.
Mă doare sufletul să văd că în jurul meu sărăcia domneşte.
Mi-ar plăcea să refac această lume, să o aduc din acea obscuritate despre
care îţi vorbeam, în lumină.
Îmi doresc să-ţi spun, Harap – Alb, că te admir pentru că tu ai putut să
depăşeşti greutăţile datorită ajutorului primit de la fiinţele fantastice şi ai putut,
cât de cât să refaci acea lume în care erau şi personaje negative. Forţele cu care te
înfrunţi sunt de factură supranaturală specifice basmului (spânul, ursul, cerbul) şi
apar şi nişte cifre simbolice – cifra trei predomină şi multiplul de trei.
Istoria ta este un mod de a dovedi că omul de neam bun poate fi sub orice
straie şi la orice vârstă.
În preajma ta apar şi apa cu focul, care sunt elemente primordiale ale
universului, atât pozitive, cât şi negative, care apar cu simbol ambivalent.
Tu ajuţi lumea ta, pentru că vrei să te purifici moral. Lumea din basm
reprezintă o lume căzută în haos care seamănă cu lumea reală, care aşteaptă să fie
reaşezată în ordine de către eroul solar.
63
 Eşti un erou viteaz, curajos, care înfruntă orice greutăţi şi nu se dă înapoi
de la nimic, nu există în calea ta nici un impediment.
Ai gesturile, cuvintele, gândirea, caracterul unui om. Ceea ce preţuiesc la
tine este că ai multe relaţii interumane săteşti şi anume: întrajutorarea, prietenia,
respectul pentru părinţi şi bătrâni, relaţia apropiată cu vieţuitoarele naturii.
La tine este prezent şi umorul care este asimilat cu voia bună.
Sper că mă vei ajuta în această „misiune” şi sper că în lumea fantasticului
vei face faţă răutăţilor.
Chiar dacă eşti un personaj din basm, eu, citind despre faptele şi basmul
tău, te consider un prieten al meu, pot spune imaginar şi totodată fabulos.
Dragostea şi înţelegerea ta pentru cei din jur şi dragostea şi respectul lor
pentru tine te ajută să mergi mai departe şi să înfrunţi orice greutăţi.
Te admir din toate punctele de vedere şi te voi admira pe tine şi pe toţi
eroii fabuloşi în lupta contra răului.
CU DRAG ŞI CU SINCERITATE
DE LA PRIETENA TA,
DIANA

Caşcaval Mirela – Diana, VII B

Dragul meu prieten, Harap – Alb

Am aflat despre tine că eşti puternic şi voios. Aş vrea să am şi eu amintiri ca şi

tine sau chiar împreună cu tine, dar nu cred că se poate. Toţi spun că eşti frumos,
chipeş şi puternic. Vreau, dacă se poate, să-mi îndeplineşti câteva dorinţe, măcar
una-aş vrea: să ningă şi prin Mătăsari. Te rog, dacă vrei, să-mi îndeplineşti această
dorinţă pe care am avut-o întodeauna. Tu să ai grijă cu cine te lupţi şi cum.
Dragul meu Arap Alb, aş vrea să fii real, să te văd şi eu, să văd cum arăţi, dar
să ştii că atunci când citesc despre tine, îmi imaginez cum arăţi, cred că puţin am
ghicit, eşti înalt, îmbrăcat în alb şi ochii verzi.
Sper că semeni puţin cu portretul pe care ţi l-am spus. Dacă arăţi aşa, te rog să
mă ajuţi să câştig eu, dacă nu, ştiu că ai încercat, dar nu s-a putut face nimic.
Mă bucur că am avut ocazia să-ţi scriu această scrisoare din tot sufletul, pe
care mi-am dorit să ţi-o scriu de ceva timp înainte, dar nu s-a putut pentru că nu
am avut adresa ta.
Pentru mine eşti cel mai puternic cavaler. O să citesc de câte ori este nevoie
povestea, „basmul” tău, pentru că îmi place foarte mult, aş vrea dacă nu sunt prea
indiscretă, să te întreb: „Câţi ani ai? Nu este obligatoriu să-mi răspunzi la această
întrebare, nu mă supăr deloc”.
„Sunt fericită că această scrisoare va veni chiar la tine în mână şi chiar tu o
vei citi.”aştept răspuns din partea ta sau a celor care te ajută să alegi câştigătorul,
64
sper să fiu chiar eu acela.
Eu cam atât am avut să-ţi spun, dragul meu prieten, Harap Alb şi cred că în
curând o să-ţi mai trimit o asemenea scrisoare, dar o să fiu deja pregătită acum.
Aştept răspunsul că eu am câştigat acest concurs. Să ai grijă de acum încolo de
tine.
Te pup dulce, cu drag prietena ta,
Andreea Ţăreanu, VIIB

Dragă Ileana Cosânzeana,

Eu sunt o elevă din clasa a VII a B şi îţi transmit această scrisoare prin care
vreau să-şi spun că te admir mult pentru că eşti o zână foarte bună şi mi-au plăcut
toate rolurile pe care le-ai avut. Eşti o zână foarte bună şi îndeplineşti dorinţele
tuturor oamenilor. În toate cărţile ai făcut numai fapte bune şi i-ai ajutat pe toţi
cei care au avut nevoie de tine.
De aceea vreau să te rog un lucru foarte important: mi-aş dori să-mi îndeplineşti
şi mie trei dorinţe. Prima dorinţă pe care aş vrea să mi-o îndeplineşti este ca ţara
mea, România, să nu mai fie aşa săracă. Să nu mai existe atâta sărăcie şi oamenii
să nu mai ducă lipsă de nimic. Sunt mulţi oameni care nu au bani şi abia pot să
trăiască. Dar sper ca pe viitor să nu mai fie atâta sărăcie şi să trăim mai bine şi
liniştiţi. Vreau ca România să devină o ţară mai bogată şi să fie pace. A doua
dorinţă, mi-aş dori ca şcoala în care învăţ să aibă mai multe dotări. Adică mi-ar
plăcea să se facă sală de muzică şi sală de gimnastică dar o să fie mai greu. Pentru
că domnul director ne-a promis că acest lucru o să fie posibil, dar pe viitor să ne
dăm toată silinţa ca să învăţăm mai bine. A treia dorinţă, aş vrea ca familia mea
să fie aşa de unită şi fericită ca întotdeauna. Eu sunt mulţumită de ceea ce-mi
oferă părinţii mei şi nu mi-aş dori mai mult decât am şi vreau ca toată lumea să
fie fericită, sănătoasă şi unită, să trăiască în linişte ca să nu existe conflicte şi să
putem să facem ca în toată ţara noastră să trăim mai bine. Aş vrea să poţi să-mi
îndeplineşti aceste dorinţe care sunt foarte importante pentru mine. Cred că poţi
să-mi îndeplineşti aceste dorinţe pentru că eşti cea mai bună zână din poveşti.
Mereu mi-ai plăcut pentru că ai multe sentimente de duioşie, de dragoste, de
respect, de inteligenţă pe care le exprimi într-un mod aparte către toţi cititorii care
citesc cărţile în care tu ai rolurile pozitive.
În poveştile în care tu ai apărut întotdeauna binele a învins răul cu puterile
tale dar le-ai şi îndeplinit multe dorinţe persoanelor îndrăgite de tine. Întotdeauna
tu ai împlinit dorinţele lor şi i-ai ajutat numai pe cei care au suflet bun şi sunt
neajutoraţi. De aceea vreau să-ţi spun că şi eu am suflet bun adică am ajutat pe
ceilalţi, i-am sprijinit pe cei care au avut nevoie de un sprijin. Dar te rog să nu te
superi dacă-ţi spun că mai am un personaj preferat. Personajului meu preferat îi
spune Peştişorul de Aur. Peştişorul de Aur şi el îndeplineşte dorinţele oamenilor
65
la fel ca tine. Împlineşte dorinţele persoanelor care îl roagă să îi ajute dar eu te
prefer pe tine că eşti o zână foarte frumoasă şi inteligentă dar şi peştişorul la
fel. Amândoi sunteţi personajele mele preferate şi v-am citit toate poveştile, mai
multe cu tine, Ileana Cosânzeana.
Aş dori să închei această scrisoare spunând câteva lucruri. Această scrisoare
am scris-o cu mult drag pentru tine. Mi-aş dori să rămână o amintire foarte
frumoasă şi specială pentru tine şi când o citeşti să te gândeşti la mine. Sper să-şi
placă această scrisoare. La revedere!

Racoceanu Elena – Mihaela

Clasa a VII a B

13 ianuarie 2005
Gheorghiu Elena Leontina
Clasa a VII-a B
C.N.T.Mătăsari
Judeţul Gorj
Localitatea Mătăsari

Dragă peştişorule

Ştiu că ai îndeplinit suficiente dorinţe şi te-aş ruga, desigur, dacă se poate, să

îmi îndeplineşti şi mie cele trei dorinţe pe care le am de foarte mult timp.
Primul lucru pe care aş dori să ţi-l cer este acela de a dispărea toată ura de pe
pământ, pentru ca toţi ceilalţi oameni care trăiesc numai în certuri să revină cu
picioarele pe pământ.
Al doilea lucru pe care te-aş ruga să mi-l îndeplineşti este următorul:
Aş dori ca toţi oameni de pe pământ să aibă ce mânca, pentru că seara când
ar trebui să se culce, să nu se mai gândească cu sfială, pentru că nu va avea ce
pune pe masă copiilor săi şi familiei sale, să uite de toate grijile şi a doua zi
dimineaţa când s-ar trezii să fie bucuroşi că trăiesc, să fie mulţumiţi de ce le-a dat
Dumnezeu.
Al treilea lucru şi ultimul, pentru că ştiu că tu îndeplineşti trei dorinţe, iar a
treia ar fi aceea de a nu mai exista persoane rele, cei care fură, cei care mint, cei
care ucid şi nu îşi asumă responsabilitatea.
Aş vrea ca tu să poţi face aceste lucruri pentru a nu mai exista toate aceste
persoane lipsite de respect, de credinţă şi bunătate.
Dragă peştişorule, eu ştiu că tu eşti foarte bun şi îndeplineşti dorinţele tuturor
copiilor care îţi cer acest lucru şi sunt ascultători.
Aşa că îţi mai cer încă odată şi te rog frumos, să-mi îndeplineşti aceste trei
dorinţe pe care eu le am şi pe care orice copil le are.
66
 Dacă nu-mi poţi îndeplinii toate cele trei dorinţe scrise de mine, te rog foarte
mult să-mi îndeplineşti una şi aceea ar fi ultima, aceea de a nu mai exista persoane
rele pe pământ.
Aceste persoane nu se pot numi oameni pentru că ele fac tot felul de înşelătorii
pe urma cărora victimele acelor înşelătorii au suferit cum nimeni nu ştie. Dragă
peştişorule, sper că îmi vei îndeplini măcar această dorinţă.
Ştiu că vei face asta pentru că eşti un peştişor de încredere.
Cred că nu te superi dacă ţi-aş mai vorbi puţin despre ultima mea dorinţă,
aceea de a nu mai exista oameni răi.
Chiar şi cele mai mici animăluţe, deşi eu nu le consider animale ba chiar sunt
prietenii mei, de aceea nu că aş dori să le jignesc pe animăluţe, dar aceşti indivizi
ce ne terorizează îi putem numi nişte animale sălbatice.
Eu iubesc foarte mult animăluţele şi de aceea am acasă un peştişor auriu şi doi
peştişori albi şi de aceea le-am dat fiecăruia câte un nume.
Pe cel auriu îl cheamă Gold Fish, ca pe primul meu peştişor pe care l-am dăruit
verişorului meu care iubeşte animăluţele la fel de mult ca mine. Pe unul dintre
cei albi îl chemă Mari, ca pe verişorul meu, iar pe celălalt Lea ca pe mine. Îţi
mulţumesc că mi-ai ascultat dorinţele şi să ştii că mi-am ales acestă temă fiindcă
iubesc animăluţele mici cum ar fi: peştişorii, iepuraşii, papagalii, broscuţele
ţestoase, dar asta nu înseamnă că nu iubesc animăluţele mari. Te iubesc foarte
mult şi mi-a părut bine că am avut ocazia de a-ţi spune ce-mi doresc.

Dragă Harry Potter,

Personajul meu preferat este Harry Potter. Aventura începe în primul an la

şcoala de magie Hogwarts. El trebuie să apere şcoala de Voldemort cel care i-a
omorât părinţi şi care vrea să fure Piatra Filozofală.
Voldemort îşi dorea piatra deoarece după ce îi făcuse cicatricea în formă
de fulger lui Harry el îşi pierduse toate puterile, iar piatra îi dădea puterile de
nemuritor. El împreună cu cei doi prieteni ai săi Hermione Granger şi Ron Weasly
salvează şcoala.
La început celui de-al doilea an în uimitoarea călătorie prin lumea magiei,
copacii ripostează şi un elf misterios vine să îl prevină pe Harry Potter. În acest
an, la Hogwarts, păianjenii vorbesc, scrisorile bombăneau şi puterea lui Harry de
a vorbi cu spiritele îi poate înrăii pe prietenii lui împotriva sa. El a fost ales în
primul an, căutător al echipei Vâjhaţ. De la clubul Dudiştilor la balonul ghiulea
este doar un an de aventură şi pericol, dar cel mai important lucru momentul în
care apare acea inscripţie nefastă pe perete „ S-a deschis Camera Secretelor”.
Pentru a salva şcoala de magie şi vrăjitorie Hogwarts este nevoie de toate puternice
magice şi mult curaj din partea lui Harry, Ron şi Hermione.
Harry se îndreaptă spre al treilea lui an la Hogwarts. O călătorie cu autobuzul
67
cavalerilor îl aduce pe aleea Diagon, unde află că evadatul Iirius Black îl caută.
Şi astfel o nouă aventură începe. La Hogwarts, Harry şi prieteni săi învaţă arta
delicată a îmblânzirii unui Hippogriff, cum să te joci cu schimbătorii Bongi şi
chiar cum să dai timpul înapoi. Dementorii, cei ce fură suflete plutesc deasupra
şcolii, ameninţându-l pe Herry, în timp ce un prieten al blestematului Voldemort
bântuie printre zidurile castelului. Iar Harry va fi obligat să îi confrunte pe toţi.
Regizat de Alfonso Cuaron şi bazat pe a treia carte a lui J.K. Roving, acest
minunat film magic te va înfricoşa şi te va lăsa fără suflare cu surprizele
pregătite.

Vătuiu Emmma Alexandra

Clasa a V-a A

Dragă Robin Hood

Chiar dacă nu eşti peştişorul de aur, ca orice personaj din lumea basmului, poţi
face anumite lucruri pe care cei din lumea reală nu le poate închipui că ar putea
exista, unul dintre acestea fiind îndeplinirea unei dorinţe prin folosirea magiei.
Deoarece, mergând la pescuit nu am prins încă peştişorul cu solzi de aur, am
apelat la tine pentru a-mi îndeplini trei dorinţe. Prima dintre acestea ar fi aceea
de a vorbi cu un vrăjitor despre răul de pe pământ, iar acesta să arunce cu un praf
magic peste întreaga lume, aceasta la rândul ei devenind mai bună: fără infracţiuni
care pentru făuritori aduc bine, dar pentru victime pot cădea ca o piatră de moară
cauzându-le numai rău. Pe lângă acestea la prima dorinţă aş include şi sărăcia pe
care aş dori să o elimin, iar oamenii să nu ducă grija pentru a trăi de pe o zi pe
alta.
A doua dorinţă ar fi ca acele catastrofe naturale să nu mai existe, deoarece
în urma lor apar multe victime, iar multe familii rămân îndoliate, aşa cum cu
câteva zile în urmă cutremurul de mare amploare din Asia a provocat valul ucigaş
„tsunami”, care s-a revărsat peste ţinuturile din apropierea ţărmurilor şi peste
unele insule importante pline de turişti din toate colţurile lumii.
Aceştia în loc să-şi petreacă vacanţa relaxându-se, au fost luaţi de val, iar
puţinii supravieţuitori nu vor uita uşor aceste clipe groaznice. Poate că prin acest
lucru Dumnezeu ne-a trimis un mesaj prin care să ne spună ca niciodată să nu
cerem mai mult decât trebuie, referindu-se la faptul că acele ţinuturi ajunseseră
ca iadul pe Pământ.
Dar acum am să trec peste aceste lucruri triste şi am să-ţi spun cea de-a treia
dar nu cea din urmă dorinţă. Prin aceasta îţi cer faptul de a ajunge şi eu în lumea
basmului, unde să lupt alături de tine împotriva regelui, care nu-i pasă decât de el
şi, nu ajută şi oamenii săraci, ci din contră doreşte să mai ia lucruri de la aceştia.
Ca obiect pentru luptă eu să am o sabie vrăjită cu tăiş de cristal, care prin
68
străpungerea supuşilor regelui, aceştia să nu moară, ci să treacă de partea binelui,
adică a noastră.
Mi-aş dori atunci când tu va trebui să laşi în locul tău un moştenitor, acela
să fiu eu, iar oamenii să ajungă să mă iubească la fel ca pe tine, şi să fiu un
conducător al acelora care sunt împotriva regelui, cel doritor de putere şi de avere
fără a se gândi la soarta celor din jur, îndemnându-i la lupta pentru drepturile şi
libertăţile lor.
În încheiere îţi urez succes în continuare şi să încerci să ajungi invincibil în
lupta cu arcul şi săgeţile.
Al tău admirator, Ionuţ

Decembrie – miros de cozonaci

Decembrie e luna Crăcanului. Nici o altă sărbătoare de peste an nu stârneşte

atâta emoţie şi bucurie. Oraşele scânteiază ca nişte buchete de flori strălucitoare,
împodobite cu decoraţi fantastice de lumini, prăvăliile sunt luate cu asalt, de
armate de cumpărătorii, casele miros a răşină şi cozonaci.
Cine să-şi mai amintească, în forfota alergăturilor şi a bucătarilor, programate
la maximum, că sărbătoare pe care o aşteptăm este, de fapt, marea sărbătoare a
Naşterii lui Iisus? Mica iesle cu Maica frumoasă şi bună, legănându-şi Pruncul
la sân, cetele de îngeri şi magi aducători de comori, au rămas o amintire pierdută
în copilărie, păstrată în cărţile cu poveşti. Încet da sigur, semnificaţia creştină a
Crăciunului e înghiţită de Crăciunul cel trufaş, îmbelşugat şi comercial. Şi doar
departe, la magazine de oraş, în puţinele locuri unde armonia naturii n-a fost încă
distrusă de lăcomia tăietorilor de păduri sau de otrăvurile industriale, acolo unde
păsările şi arborii şi celelalte făpturi lăsate de Dumnezeu pe pământ trăiesc, încă,
precum la facerea lumii, acolo – naşterea lui Hristos este aşteptată cu înfrigurare.
În cea mai lungă noapte de peste an, universul fabulos al naturii va aştepta semnul
stelei pornind în lunga călătorie spre Beethlem.
La miezul nopţii, cântecele îngerilor, vestind miracolul întrupat al Naşteri
Fiului Sfânt, vor răsuna până sus, pe creste de munţi şi în adânc de păduri,
umplând de bucurie popoarele de animale şi arbori. Sufletul naturii celebrează
cum se cuvine Crăciunul. Şi unele sat, ferite de microbul civilizaţie citadine. Şi
unii oameni, feriţi de indiferenţa care suflă ca gheaţa peste pământ.
Naşterea Domnului, primul şi cel mai mare miracol al vieţii creştine este
dătătoare de lumină îndelungată, de bucurie şi pace sufletească adâncă. Nimic nu
arde şi nu încălzeşte, e iubirea pentru Iisus.

Hiriza Andreea VIII C

69
 Oraşul Fericirii

„Bine aţi venit în oraşul Fericirii!”- un oraş un care viaţa este un drum plin
surprize plăcute, un drum pe care îl străbaţi alături de petale de trandafir şi îngeri
. Aici totul este o melancolie de culori, de parfumuri şi zâmbete .
un călător al acestui oraş imaginar va putea vedea încă de la bun început o
poartă mare ,deschisă ce ne îndeamnă să pătrundem în paradisul de pe pământ.
Aici vom fi întâmpinaţi de trandafiri, de crizanteme, orhidee şi păsări ce cântă
cald şi duios o melodie doar de ele ştiută.
Acest ţinut nu este pustiu pentru că se aude din depărtări zgomotul molcom al
mulţimii.
Aici sunt numeroase locuri de muncă pentru cetăţeni (fabrici, spitale, şcoli,
pieţe ) ;dar şi cei care sunt atraşi de muncile pământului pot face aceste lucruri
având un teritoriu destul de întins la îndemână.
Culturi de grâu, porumb, sfeclă de zahăr ,cartofi, floarea soarelui, legume şi
pomi fructiferi.
În perioada în care producţiile vor fi mai îmbelşugate se vor crea şi exporturi
ale produselor; banii câştigaţi de aici fiind investiţi în alte bunuri utile .
Vor exista sisteme de irigaţii care vor ajuta la ridicarea creşterii alimentelor.
Recoltele adunate se vor distribui unor centre special amenajate ,iar apoi vor
fi vândute pe piaţă şi în magazine .
De asemenea se vor organiza ferme de animale :- vor fi prelucrate la abatoare
şi la centre de fabricare a lactatelor ;
- vor exista doctori veterinari care să asigure sănătate animalelor din
împrejurimi _
- va fi creată o fabrică de îmbrăcăminte şi încălţate care să asigure nevoia
cetăţenilor
În afara locurilor de muncă în aceste întreprinderi numeroşi locuitori vor fi
angajaţi pentru a păstra oraşul curat şi bine îngrijit.
Tu iubeşti florile, o să ai posibilitatea să-ţi arăţi măiestria aranjând parcurile
minunate unde noi ne vom recrea.
Ce minunăţie , fântâni arteziene te îmbie cu susurul lor, iarba crudă ,verde
,mătăsoasă , îţi mângâie tălpile picioarelor - ai grijă să nu o striveşti că o va durea
.
Ce multitudine de culori de la albul imaculat al crinilor la violetul liliacului, de
la roşul aprins al lalelelor la negrul mătăsos şi strălucitor al aceloraşi flori.
Ce miros îmbietor în oraşul nostru – miroase oare a lăcrimioară, e miros de
orhidee, ba nu,e miros de frizie se simte în aer şi de ce nu de trandafiri.
În oraşul nostru nu există mizerie ,unul dintre cetăţeni a creat acea uimitoare
maşină care trecând pe stradă adună tot ce întinează viaţa noastră.
70
 De două ori pe săptămână strada va fi stropită cu apă pentru a elimina cât de
puţinul praf existent în atmosferă.
Cetăţenii vor trăi în condiţii deosebite având apă caldă şi apă rece la orice oră
a zilei. Internetul, televiziunea sunt întâlnite în orice locuinţă.
- şcolile vor fi bazate pe informatică şi cercetare;
- doritorii de carte vor putea veni oricând la „Biblioteca fericirii”găsind
acolo tot ceea ce îi interesează;
- fabricile vor folosi filtre împotriva poluării atmosferei; tot aici se va lucra
în igienă cu foarte mare atenţie;
- nu se vor crea termocentrale, deoarece cărbunele şi petrolul sunt materiale
epuizabile şi mai mult, principalii factori care duc la poluare
- energia va fi produsă prin centrale eoliene, prin captarea energiei solare
şi hidrocentrale ;
- oraşul este traversat de un râu rece şi limpede „Râul fericirii”; de aici se
va extrage apa ;
- transporturile se vor realiza tot cu ajutorul energiei solare şi a magneţilor;
nu se vor mai folosi combustibili, evitându-se astfel poluarea;
- cei ce trăiesc în acest oraş vor trebui să uite de grijile maşinilor, când vor
traversa strada. Automobilele nu vor consuma doar carburanţi şi nu vor polua
aerul,ci vor fi şi computerizate astfel încât în prezenţa unei fiinţe se vor opri.
Şoferul nu va mai fi stresat, el programeaza doar locul în care va dori să meargă.
- pentru aceste automobile extraordinare vor exista spălătorii auto şi parcări
speciale;
- oraşul va fi condus de un primar, dar nu vor exista diferenţe în privinţa
averilor, toţi muncitorii având acelaşi salariu;
- copiii şi bătrânii vor fi ajutaţi cu haine, hrană şi obiecte de uz personal în
afara alocaţiei şi pensiei;
- biserica va avea un rol foarte important, de asemenea toţi ceilalţi vor
participa la slujbe religioase;
- vom încerca să nu ne uităm strămoşii şi portul străvechi;
- vor exista locuri special amenajate pentru păduri şi plante;
- rezidurile vor fi amplasate într-un loc special, lăsându-se să se purifice
într-o groapă, iar de jur împrejur se vor planta copaci.
Eliminarea drogurilor prin:
- securitatea graniţelor ţării;
- spitale pentru dezintoxicare;
- fabricarea unor substanţe care au gustul drogurilor, dar care sunt foarte
folositoare – pentru că ajută la curăţirea organismului dependent;
Programul de muncă va fi de opt ore cu două, trei ore de muncă suplimentare
în folosul comunităţii: plantarea pomilor, amenajarea unor locuri speciale pentru
hrană şi adăposturi pentru animale sălbatice şi pentru păsări.
71
 - interzicerea fabricării ţigărilor pentru a se evita îmbolnăvirea persoanelor
şi poluarea mediului;
- transporturile aeriene vor fi reduse, deoarece au un motor cu reactor şi
poluează aerul, foarte important pentru planeta noastră;
- fabricarea băuturilor naturale din fructe sunt foarte importante, deoarece
menţin sănătatea organismului uman.
Aici vom avea parte şi de distracţii, fiind concepute special pentru acest lucru:
săli de teatru, de cinema, baluri, cofetării, restaurante, case de modă.
În parc se va afla o grădină cu fel de fel de flori şi plante, în mijlocul său
aflându-se o fântână arteziană.
Tot aici va fi un parc de distracţii, tobogane, leagăne, tiribombe pentru copii.
Lângă râu se va afla un lac cu nuferi şi lebede unde cei mai romantici se for
plimba cu barca. De asemenea va exista şi o piscină, o grădină zoologică şi un
stadion.
Toate acestea nu vor exista fără ajutorul locuitorilor. Vor exista reguli care vor
trebui respectate pentru păstrarea în curăţenie şi înfrumuseţarea oraşului.
Cei care nu se vor acomoda astfel nu vor mai fi membri ai acestei comunităţi.
Ne vom sfârşi călătoria prin acest oraş cu totul magnific sperând că odată
şi odată vom trăi într-un astfel de loc al tuturor posibilităţilor un loc care ne-a
deschis sufletul şi inima spre o viaţă mai bună, mai sănătoasă, mai fericită pe care
ne-o dorim cu toţii.
VII B.

OMAGIU ADUS UNIRII, LA ŞCOALA DIN MĂTĂSARI

A devenit tradiţie, după o practică îndelungată, ca în cadrul Colegiului

Naţional Tehnologic din Mătăsari să se organizeze diferite acţiuni cu caracter
educativ pentru a fi imortalizate astfel de evenimente importante din tot ceea ce
însemnă cultura şi istoria românească.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi pe 24 ianuarie, zi în care românii de
pretutindeni au adus omagiu împlinirii a 146 de ani de la Marea Unire din 1850,
când Alexandru Ioan Cuza, prin îndoita alegere, ca domnitor a înfăptuit Unirea
Moldovei cu Muntenia, realizând statutul naţional modern – ROMÂNIA.
Colegiul Naţional din Mătăsari, prin grija conducerii, a realizat un program
dedicat Unirii demn de toată lauda. Putem afirma aceasta doar după o singură
privire aruncată pe fuga în Sala de festivităţi a Colegiului care a fost arhiplină.
Absolut toate cadrele didactice, puls elevii din toate formaţiunile de învăţământ
au ţinut să fie prezenţi pentru a aduce o dovadă de recunoştinţă acestui moment
unic în istoria noastră, a românilor.
Merită să scoatem în evidenţă implicarea colectivului clasei a VI-a A,
condus, cu toată răspunderea, de prof. Ceauşescu Zizi, 30 de copii frumoşi şi
72
îndrăzneţi, care prin glasurile lor mlădioase ne-au făcut să ne aducem aminte de
suferinţa prin care au trecut înaintaşii noştri.
A fost o zi superbă la Mătăsari, o zi cu soare când ni s-a demonstrat
încă o dată că printre preocupările actuale ale şcolii româneşti există şi aceea
a conştientizării tinerilor în vederea înţelegerii nevoii de a cunoaşte şi preţui
momentele importante ale istoriei şi tradiţiei noastre.
Felicitări elevilor şi cadrelor didactice de la Mătăsari şi, cred că suntem
îndreptăţiţi să afirmăm că, în ideea integrării europene, suntem pe drumul cel bun,
cel puţin în ceea ce priveşte responsabilitatea într-o angajare activă în construirea
Europei Unite.

Valori expresive ale graiului gorjeenilor din zona de nord a Amaradiei.

(snoave şi expresii pitoreşti din localitatea Bustuchin)

În cultura română folclorul ocupă un loc distinct, apreciat de Eminescu, care

socotea creaţia populară un izvor nesecat de inspiraţie pentru creaţia cultă, în timp
ce Mircea Eliade vedea în folclor aceea „cunoaştere concretă (…) ce se găseşte în
opera oricărui mare literat şi artist (…)”, fiindcă „orice producţie folclorică poate
fi un instrument de cunoaştere, pentru că participă la acea prezenţă fantastică, prin
care se ajunge la rătăcirile lucrurilor, se intuieşte substanţa realităţii, se exprimă
limitele vieţii şi nemărginirea morţii” (Mircea Eliade, Oceanografie, Editura
Humanitas, 1991, p. 193).
Dacă folclorul din zona de nord a Amaradiei a fost prea puţin valorificat, acest
lucru nu înseamnă că ne aflăm într-o zonă săracă în care cuvântul şi-a pierdut
frumuseţea de odinioară şi nu mai prezintă interes pentru cercetători.
În cele ce urmează vom încerca să demonstrăm că, în această zonă, cuvântul
mai păstrează încă semnificaţii adânci, de o frumuseţe şi o bogăţie fără seamăn.
Primele referiri despre graiul din această zonă aparţin distinsului Grigore
Gâlcescu, născut în această parte a Gorjului, respectiv în satul Moşteni, ajuns
profesor renumit la Liceul Tudor Vladimirescu, fiind pentru mulţi ani directorul
acestei prestigioase şcoli. Tot aici s-a născut regretata interpretă a muzicii populare
Iustina Băluţeanu, care a valorificat <<hăulitele>> şi cântecele de nuntă din satul
natal. Mai există încă păstrate cântece vechi, care amintesc ocupaţiile străine pe
care, cu dârzenie, strămoşii noştri le-au îndurat, cum este acest cântec:
- Măriţo, cu ochii verzi,
Nu lăsa boii-n livezi,
Nici boii, nici vacile
Să-ncurce poloagele,
Că paznicii boiereşti
Te pun ca să le plăteşti,
De viţel, un crăiţar
73
 Şi de bou, un icuşar;
De juncan, un gologan,
De junincă, o firfirică,
Şi de vacă, o patacă;
Săracă lume, săracă
N-are după ce bea apă…
Frunză verde foi de tei
Doamne, copilaşii mei
Au uitat să se mai joace,
N-are taica ce le face;
Vai de păcatele mele,
Nu-i făină-n căpeţele,
Supăraţii copii strigă
Mamă, dă-ne mămăligă!...
Foaie verde, foaie lată,
Am uitat ce-a fost odată;
Că pe vremea lui Ştirbei,
Puneai plugul unde vrei
Porumbul tot îl făceai;
De-l munceai, de nu-l munceai.
Dar când Cuza a venit
Doamne, bine-am mai trăit…
Veni Carol, neamţ hapsân,
Ne lăsă cu mâna-n sân,
Ne lăsă pe ici, pe vale,
Numai văi şi şurdumoale,
Ce să ne mai facem, Doamne,
Ne mor copiii de foame…
Cules de la Nicolae BORHINĂ din Valea Pojarului (1970)

Lexicul acestui cântec vechi duce la concluzia că întreaga creaţie populară s-a
conturat pe temeiul solid al tradiţiei acumulate în timp…
Privind în adâncimea creaţiei populare, în general se observă că între portul
popular şi limba vorbită s-a produs o simbioză, care evidenţiază înclinaţia
gorjeanului pentru frumos, pentru expresivitate, pentru înţelegerea sensurilor
vieţii.
Aşa cum prin cromatică, mâinile pricepute şi ochiul deprins cu îmbinarea
nuanţelor pun în relief ornamentul brodat ori ţesut, îl scoate în evidenţă ori îl
estompează, în funcţie de necesitatea sau de gustul creatorului, tot astfel cuvântul
este meşteşugit cu măiestrie, fie prin rostire deosebită, fie prin transferul de sens,
redând acea expresivitate ingenuă, specifică olteanului.
74
 Că oamenii de la noi sunt inventivi o dovedesc snoavele de aici, zicătorile,
expresiile însolite şi chiar porecle precum: Brichisală, Poşircă, Prăjeală, Boască,
Sacâz, Zmeu, Fleciu, Fleaşcă, Orâc, Cocoşel, Comnu, Coconu, Comedie, Neaţă,
Grămadă, Subălungă, Jaiu, Jijeu, Becu, Gămoază, Găoază, Zezea, Paparudă,
Ciorică, Brinac, Budibel, Chelciu, Poponete, Lăban, Răţoi, Panţâru, Ciorobelul,
Iepurilă, Gaboru, Gărău, Zebu, Gagarin, Fitil, Fleaţă, Flecitu, Cosor, Moţ, Marţaru,
Bâzoi, Monacu,Tilă, Murgea, Dineaţă, Râciu etc. Multe snoave pleacă de la fapte
şi întâmplări petrecute iar insolitul acestora, plin de umor provoacă râsul sănătos
şi buna dispoziţie. Una din ele povesteşte cum perceptorul a strigat la poarta lui
Subălungă să-i ceară foncierea. Acesta nefiind acasă perceptorului i-a răspuns
Cicinica, nevasta lui Subălungă. Acesta se dusese să se tundă la singurul om din
sat care se pricepea la aşa ceva. A urmat dialogul următor:
„« Cicinico, unde e băbatu-to, să-mi dea ceva parale?
- Plecă să se tundă ...
- Hai, lasă gluma şi scuate-l la poartă!
- Nu înţelegi că plecă să se tundă ...
- Unde dracu să se tundă ?
- Să se tundă la Găoază.’’’1 (acesta era frizerul)
Alteori imaginaţia, în zborul ei de basm, departe de a cultiva miraculosul sau
monstruozitatea este marcată de umorul robust al înţeleptului înnăscut. Voi reda,
cu proximă autenticitate, o întâmplare povestită de Moş Ion Poamă la „un pahar
de vorbă»’
„Nene, culegeam făsuiul în Ponor. Era miezul zilei şi o căldură de-ţi lua
sufletul foc, nu alta! Culegeam tecile una câte una şi mă gândeam la poftele
tinereţii când „spălam cucoana pe picioare din ce în ce mai sus», Era sănin sticlă
şi nici o mişcare de nor pe cer. Mă pomenesc că cineva atinge în spatele meu foile
de porumb, apoi mă atinge uşor pe cămaşă . Am crezut că cineva aruncă ţărână.
- Tomo, fii cuminte, lasă glumele! zic eu bucuros că am cu cine sta de vorbă.
Deodată un miros urât îmi retează nările nasului. Mă uit prin porumbi şi nu văd
nimic. Mă uit la cămaşă, murdară. Mă ridic, mă uit în toate părţile, nimic, Dacă
văd mă uit şi în sus. În înalta cerului se vedea un avion legat de o funie albă care
încet, încet nu se mai vedea.
Nene, din avion, îşi făcuse treaba, căci căzuseră câteva ţinte pe norocosul de
Ion al lui Poamă. A dracului pasăre mai e şi avionul şi al dracului prost şi eu, că
nu m-am dat deoparte. Vorba înce-a cântecului: să te uiţi cu socoteală şi în sus că
din cer vine trăznetul. Pe când cei din jur se prăpădeau de râs, moşul doar surâdea
pe sub mustaţa stufoasă dând glumei sale o solemnitate care nu este la îndemâna
oricui.
Întâlnim în această istorioară o ingeniozitate care pune în evidenţă resursele
creative primare ale românului dintotdeauna. Interesant că liniştea omului nu este
zdruncinată de zgomotul avionului, ci de gândul că s-ar putea să fie murdărit de
75
temerarul zburător din văzduh.
Instinctul creaţiei vine din adâncul fiinţei, căci povestitorul, stilistic vorbind,
este preocupat de imagine, nu de consecinţele care au urmat presupusului incident.
Viziunea se vrea apocaliptică, fiindcă excrementele umane vin „ca trăsnetul”, din
cer. Imaginaţia, parodia, imaginaţia ironică îşi coagulează sevele, iar istorioara
tăinuie un substrat tragic, exprimat aforistic: „a dracului pasăre mai e şi avionul”.
Pentru frumuseţea lor ingenuă vom vedea şi comenta câteva expresii pitoreşti
întâlnite în vorbirea oamenilor de la noi. Plasticitatea exprimării e condensată
în expresii precum: „râde inima-n mine”, „plânge inima-n mine”, „sunt plin de
venin şi dacă mă tai curge venin, nu sânge”, „şi-a vândut berbecii”, „acum îi taie
coasa”, „mie nu-mi mai taie coasa”, „ o să-mi taie şi mie coasa” etc.
De pildă, cineva care, deşi rezervat şi fără poftă de râs face glume disimulate
pe seama altuia, este numit „un moromete de om”. Cuvântul moromete subliniază
firea închisă, ciudată, care este predispusă tăceri absolute, iar atunci când vorbeşti
din zicerea sa să reapară inteligenţa nativă.
„Cine poate oase roade, cine nu nici carne moale” însumează o experienţă
de viaţă şi defineşte o viziune asupra existenţei, fiind o mărturie a spiritului de
analiză şi de dreptate al românului căci „un os de ros ”este o altă expresie înrudită,
care înseamnă „afacerea veroasă ”, „noroc orb ” sau „hoţie” pur şi simplu. „Şi-a
vândut berbecii” merită un tratament aparte; este vorba de femeile bătute de soţ,
care pleacă de acasă plângând dar se întorc râzând … „Berbecii” simbolizează
„năravurile femeieşti” care constituie totdeauna motiv de gâlceavă.
Dacă femeia repetă „obiceiul”, expresia capătă ironie sporită prin adăugarea
adverbului „iar”, care dă o nouă conotaţie adică „năravul din fire n-are lecuire”,
respectiv „iar şi-a vândut berbecii …”.
Există aici o filozofie populară concentrată în experienţa vieţii de familie şi
exprimată simbolic prin „vânzarea” scumpă „a berbecilor”, se înţelege graşi şi
lânoşi peste măsură …
„Eu îţi văd poala dragă, şi taaac! ….” este o modalitate intimă de persuasiune
şi, totodată, o disimulare aleatorie a unui răspuns „în doi peri”, cum, prin tradiţie
zice gorjeanul. Repetarea vocalei în cuvântul „taaac!...”, intonaţia prelungită,
dislocă acea expresivitate involuntară din atitudinea mascată de indiferenţă. E un
scenariu profund al ironiei prin minimalizarea interlocutorului impudic, o replică
fără răspuns, tăioasă tocmai prin lipsa enervări din glas prin mimarea calmului
imperturbabil. Şi totul e posibil prin „tratamentul” aplicat unui singur cuvânt
devenind marcă a unui inteligenţe native, păstrată ancestral …
Zicala „după ce că e pârlită, o mai bagă şi-ndoită ….”face aluzie la lucrul
nepotrivit. Lăsând la o parte înţelesurile aluzive insolite ale unor cuvinte
(„pârlită” se spune despre o fată mare care s-a păcălit în dragoste …), subliniem
expresivitate prin care este ironizată o minciună sau un lucru nepotrivit pentru un
preţ mare ….
76
 Sesizăm în mai toate expresiile structura paradoxală a simbolurilor, care
dezvăluie un mister de factură spirituală; „coasa care taie” înseamnă a-i merge
bine, a fi mai puternic ai i se îndeplini toate condiţiile, a face ce vrea … „o să-mi
taie şi mie coasa” însemnă aşteptarea momentului prielnic „punerea la punct” a
duşmanilor. În imaginaţia omului simplu chiar moarea este văzută „cu coasa” ,
iar expresia „mie nu-mi mai taie coasa”exprimă epuizarea fizică, conştientizarea
trecerii ca iarba şi frunza un ritual arhaic care dezvoltă o cosmogonie ce cuprinde
conştientul., inconştientul şi subinconştientul, căci, după cum afirmă Mircea
Eliade „moarte este un lucru care se învaţă …”concluzie la care ajunge şi
Eminescu: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”.
Expresia „acum spală putina” este sinonimă „pleacă de aici cât mai repede”,
plasticizează plictiseala pe care oaspetele nu o înţelege să o evite şi pe care o
întâlnim într-o altă zicere destul de frumoasă „vine omul, mai şi pleacă/că doar
nu e bou nici vacă”.
Omului supărăcios şi ţâfnos i se potriveşte sintagma „i se ţine din puţin”, iar
cel insistent în exprimare adevărului e considerat că „ţine de mână” („mă ţine de
mână” sinonim cu „mă divulgă”).
Plastică bogată în nuanţe este expresia „a-şi băga minţile în cap”, văzută de
noi în antonimie cu expresia „îi fuge mintea” (ager). Alternanţa singular-plural
(„minţile” şi „mintea”) nu este întâmplătoare fiindcă „minţile” au o altă conotaţie
care sugerează aşezarea în spaţiul bunei cuviinţe pentru care este necesară mai
multă omenie nicidecum mai multă minte. Isteţ peste măsură, ţăranul de la noi
„a păcălit moartea”, adică a fost bolnav dar s-a vindecata miraculos ; el ştie „să
vorbească în dungă” („vorbeşte în dungă cu mine”), iar caracterul polisemic
sistematic şi structural al zicerii evidenţiază nu doar isteţimea şi priceperea ca prin
ton, să dea cuvântului o nouă nuanţă, să-l apostrofeze pe interlocutor, să dea de
înţeles un inconvenient, o dezaprobare în legătură cu o situaţie anume. Perspectiva
exprimării de la marginea cuvântului rostit „în dungă” nu are un caracter primar,
ci se circumscrie unei morale, sănătoase obligându-l pe interlocutor fie să tacă,
fie să rămână perplex, fără replică.
În limbajul gorjenilor din zona de nord a Amaradiei cuvântului „dâlv”
moştenit probabil din fundul autohton este sinonim cu vestea rea şi presupune
o înţelepciune şi o experienţă de viaţă care este împărtăşită celorlalţi printr-o
abatere gravă de la normele etice; de aceea zicerea „se duce dâlvu-n lumea albă
…” se înţelegere ca un îndemn de a veghea la o normă ce trebuie respectată
pentru a nu se face de „râsul lumii” …. „lumea albă” este un simbol cu substrat
social, cuprinzând în spaţiul ei chiar veşnicia, adică de aici înainte nu se va mai
întâmpla aşa ceva greşeala devenind emblematică pentru o conduită sănătoasă;
„lumea albă” – e lumea dreaptă liniştită …
Cel încrezut, încăpăţânat, şi plin de sine „îşi ia boii lui Dumnezeu în cap”
adică se crede „buricul pământului” dându-şi prea multă şi nemeritată importanţă,
77
socotindu-se figură centrală, atotputernică.
Expresia a ieşit din „ochiul sufletului”, şi amintim versurile: „Ochii
sufletului plâng,/Când văd portul tău nătâng ”. „Portul” nu se referă la veşminte
şi la comportamentul nepotrivit şi compromiţător. În aceste expresii se întăreşte
filonul nostru traco-elen, căci Planton considera „ochiul sufletului” unic, imobil
dar capabil de o percepţie globală şi sintetică simbolul acesta apare apoi la Plotin,
Sf. Augustin, Sf. Pavel şi este considerat mijlocul de unificarea al lui Dumnezeu.
În expresia „n-are ochi să mă vadă”, este însumată ura cuiva pentru cineva; fiind
înţeleşi, mai mulţi ochii, ne aminteşte astfel de multitudinea de ochii ai lui Argust,
care simbolizează o condiţie subumană în cazul de faşă ura fără mărgini izvorâtă
în adâncurile tenebroase ale RĂULUI din sufletul omenesc….
Aceste sunt doar câteva exemple, poate prea puţin edificatoare pentru valorile
expresive ale graiului gorjenilor din zona de nord a Amaradiei ….

Prof. Haralambie Bodescu
Gr. Şc. Industrial Bustuchin - Gorj

Noapte de primăvară

Anotimpul căldurii şi al frumuseţii a sosit pe meleagurile noastre îmbrăcând

totul într-o mantie verde.
Tot cerul este de un albastru strălucitor, stoluri de păsări se văd treierând
văzduhul şi ciripesc de veselie că s-au întors la cuiburile pe care le-au lăsat în
toamnă.
Primele flori şi de fapt primii vestitori ai primăverii, îşi fac apariţia. Aceste
gingaşe flori, ghiocei, ne spun că a venit primăvara.
În pădure şi în grădini şi celelalte flori de primăvară se fac văzute.
În luncă se aude şi cucul care în zori de zi îşi strigă numele.
Razele soarelui sunt blânde şi călduţe şi toată natura a revenit la viaţă.
Pe ogoare se aud hăulind oameni gospodari care au ieşit la muncă.
Pe câmpii, prin iarba verde se zburdă mieluşeii.
Crestele dealurilor par aprinse.
Încet, se desfac şi se aştern pe văi perdele din umbră.
Câţiva nori fumurii călăresc încet pe bolta albastră a cerului.
Se-nserează. Spre miazănoapte, dealurile îşi creează, pe albastrul închis al
cerului, vârfurile lor înalte, negre şi neregulate.
Şi-n tăcerea acestei nopţi de primăvară, freamătul plopilor, şuierul vântului
par glasuri omeneşti. Mii de licurici zburdători răsar din întunericul codrului,
stropesc aerul cu luminile lor albăstrii şi trec în roiuri de pe o parte pe alta.
Pădurile dorm în şuietul izvoarelor se aud mii de glasuri.
Stelele sclipesc, scuturând pe ape pulberea luminii lor.
78
 În tot satul se face linişte, doar un câine se mai aude lătrând din când în când.

Panfiloiu Marinela
Clasa a VIII a B

Domnule profesor,

Încerc să dovedesc revistei „Murmurul Jilţului” că încă mai trăiesc. În

acest scop vă trimit trei poezii şi un grupaj de catrene şi epigrame care, dacă se
consideră că merită, să-şi găsească locul în paginile acestei reviste într-un număr
viitor.
Cu acest prilej urez revistei „Murmurul Jilţului” şi susţinătorilor ei
prosperitate.
Cu stimă,
Gh. Dănescu
Radaş 25.1.2005

Dilema pensionarilor

Stând pe gânduri ne-ntrebăm

Noi cu cine mai votăm?!
Căci în două mii votând
n-am ales ce aveam în gând

Pensia recorelată
A devenit micşorată
Fiindcă preţurile mari
Stabilite de cei tari

O ciontează-ncet, încet
Că e criză de buget
Şi în loc să simţi că creşte
Tot mai mult te ofileşte

Plăteşti pâinea şi curentul

Mai plăteşti şi abonamentul
Iar la jumătatea lunii
Împrumuţi în contul pâinii.

Cât de zahăr şi ulei

Te hotărăşti să nu iei
79
 Şi faci foamea obligat
C-ai muncit prea mult la stat

Avem grijă-ntotdeauna
Nu cumva să treacă luna
Şi reţeta compensată
Să fie neonorată

Chiar cu nouăzeci la sută

Punga goală nu ne-ajută
Ş-aşteptăm să se-mplinească
Porunca Dumnezeiască

Luaţi aminte şi notaţi

Să nu vă prea bucuraţi
„ori pe cine pui ştampilă
Pensia rămâne milă”.
Radaş 20.10.2004
Gh. Dănescu

DEZVOLTAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ÎN MĂTĂSARI

Diverse documente, acte de vânzări, cumpărări de moşii precum şi cărţi de

judecată întocmite şi semnate de oamenii de pe aceste meleaguri, demonstrează
că scrisul a fost cunoscut de un grup restrâns, din timpuri vechi, în comuna
noastră.
După unele date transmise oral şi păstrate până azi de generaţiile de bătrâni,
înainte de domnitorul Cuza – prin anii 1850-1860 – Ion Dascălu îi învaţă pe copii
buchiile – probabil făcându-le pe nisip aşezat în lădiţe după cum afirmă bătrânii
satului. Legea instrucţiunilor din 1864 prin care se punea bazele unui sistem de
învăţământ unitar în teorie şi care prevedea obligativitatea instrucţiunii primare
pentru copiii între 8-12 ani a fost aplicată numai parţial deoarece şcoala ca unitate
de învăţământ a luat fiinţă la Mătăsari în anul 1893 – deci anul acesta sărbătorim
110 ani de învăţământ în Mătăsari, fără însă a avea local propriu şi funcţionând
prin case particulare.
În anii 1893-1894 a funcţionat ca învăţător Constantin Mîndruleanu care avea
înscrişi într-o sală de cultură închiriată (la Zoiţa Constantin şi Popescu Ion) – 76
copii din care au promovat patru clase doar 18 elevi, iar cinci clase doi elevi.
Spre sfârşitul secolului Legea din 1864 a fost modificată cu „Legea
învăţământului primar” din 1893 (Tache Ionescu), completată în 1896 (Petre
Poni).
80
 Şi prin cele două legi ale lui Spiru Haret – „Legea învăţământului secundar şi
primar”
(1899) – au constituit progrese pe linia organizării învăţământului şi a
conţinutului acestuia.
Între anii 1894-1895 a funcţionat ca învăţător Velican Ion urmat de M.C.Popescu
(1895-1898), Pupăzeanu Gheorghe 1899-1900, Nicolae Geamănu 1899-1904 din
satul Temişeni.
După 1909 au funcţionat Păsărescu Gheorghe, Păsărescu Vasile 1909-1940,
Tutilă Gheorghe, la al doilea post înfiinţat în 1924, Nicolae Dragotoiu, Dăescu
Ignat, Tănăsoiu Constantin, Vâlceanu Constantin, Păsărescu Aneta, Ursu
Gheorghe, Stăniloiu Elisabeta, Gridan Gheorghe, Popescu Ion, Draga Gheorghe,
Draga Elena, Stoichiţoiu Maria şi alţii.
În anul 1900 la Runcurel s-a construit o şcoală cu o singură sală de clasă
unde erau înscrişi 64 elevi, dintre care 61 la clasele I-IV şi 3 la clasa a V-a, din
care au promovat 39 de elevi. După 1900 s-au pus oarecare baze materiale în
învăţământul din satul Mătăsari prin construirea unui local de şcoală cu o sală
de clasă şi o cămăruţă pentru păstrarea arhivei şcolare şi de cancelarie pentru
învăţători.
Erau înscrişi la cursurile şcolare în anul şcolar 1900-1901, 97 elevi în clasele
I-IV şi cinci elevi în clasa a V-a promovând doar 38 elevi dintre care trei elevi
din clasa a V-a. începând cu anul 1924 numărul elevilor a crescut înfiinţându-
se al doilea post de învăţător. Perioada 1916-1918 a constituit un regres pentru
activitatea şcolară.
În perioada anilor 1918-1944 regimul parlamentar burghez a dus o politică
şcolară care s-a caracterizat prin intensificarea tendinţelor de dezvoltare a
învăţământului românesc – burghezia fiind clasă progresivă.
Legea învăţământului primar al statului şi primar normal din 1924 a doctorului
Constantin Angelescu prevedea ca şcoala primară să fie prelungită cu trei clase
supra primare – această măsură a constituit un pas înainte în legislaţia şcolară
românească după cum reiese din „Istoria învăţământului din România”. Această
măsură n-a dus la micşorarea analfabetismului – care se menţinea la o cotă
ridicată totuşi.
În 1924 după cum reiese din documente:
- în Mătăsari erau 508 neştiutori de carte din 1411 locuitori, dintre care 860
erau femei.
- În Brădet erau 298 neştiutori de carte din 877 locuitori
- În Croici (în anul 1930) erau 236 neştiutori de carte din 426 locuitori, din
care 229 erau femei.
În anul 1914 – satul Brădet avea o şcoală construită din lemn unde erau înscrişi
66 elevi şi frecventau 55, iar de promovat au promovat doar 38 elevi.
Lipsa localurilor de şcoală a determinat cetăţenii satelor să se adreseze
81
organelor judeţene pentru a-i sprijini în acest sens.
Astfel, comitetul de construcţie al şcolii Croici se adresează la 4 iulie 1924
Prefecturii judeţului Mehedinţi să le aprobe o sumă de bani pentru a putea să
continue lucrul mai departe la localul de şcoală început. Revizoratul şcolilor
din judeţul Mehedinţi prin adresa 4987 din 29 octombrie 1926 către prefectura
judeţului arată starea precară în care se găsesc foarte multe localuri de şcoală
din judeţ printre care şi Runcurel şi cele pentru 1927, un milion de lei, subvenţia
arătând că pentru construcţii şi reparaţii s-au prevăzut doar 200 de mii lei.
În 1928, Maria Dădălău din Croici înaintează Ministerului de Interne o petiţie
prin care arată că primăria nu a plătit chirie pentru localul închiriat din 1926.
Pretorul răspunde că n-a existat un contract între primărie şi reclamantă iar
comuna nu poate să-i achite plata „fiind săracă” – adică primăria nu avea fonduri.
Din aceste cauze, în 1934, a început construirea unui nou local de şcoală cu
ajutorul cetăţenilor, în acest scop fiecare locuitor – cap de familie îi era impusă
plata unei sume între 100 şi 200 lei, după posibilităţile familiei respective.
Cetăţenii, conform documentelor, au făcut sacrificii foarte mari pentru a se
termina localul de şcoală dar nu s-a finalizat decât parţial de altfel este edificator
un proces verbal din 11 ianuarie 1939 care precizează că localul şcolii cel vechi
este în stare de ruină, iar cel nou nu este încă terminat.
În perioada celui de-al II-lea Război mondial învăţământul din comuna
Mătăsari are de suferit deoarece bărbaţii erau pe front şi la catedre vor preda doar
femei – totuşi şcoala nu s-a închis. Învăţământul, după 1945 a continuat să se
dezvolte aici funcţionând şi clase V-VII, putând să înveţe carte nu doar copiii din
Mătăsari ci şi cei din Dragoteşti.
Baza materială s-a dezvoltat mult şi copiii au dovedit interes pentru carte, de
aici pornind spre liceu şi apoi spre facultăţi elevi bine pregătiţi care s-au răspândit
în toată ţara – de la muncitori până la medici, profesori, oameni politici, diplomaţi,
oameni de cultură.

Zizi Ceausescu

DOMNULE DIRECTOR,
STIMAŢI PROFESORI, IUBIŢI PĂRINŢI,
DRAGI ELEVI,

Ne-am reunit aici pentru a sărbători începerea noului an şcolar, iar singurul ţel
pe care îl putem avea este acela de a afla în noi forţa şi voinţa necesare întâmpinării
şi rezolvării unor eventuale probleme în viitor.
Cu această ocazie vreau să-i mulţumesc Domnului Director, care este o
persoană de invidiat şi spun acest lucru fiindcă nu mai este persoană în învăţământ
care să fi făcut măcar jumătate din ce a făcut dânsul pentru această instituţie şi
82
pentru cei ce învaţă în această şcoală.
În perioada 4-10 septembrie, ministerul educatiei şi Cercetării a organizat
o tabără naţională de reviste şcolare şi jurnalistică în Ciric-Iaşi. Am avut astfel
ocazia de a mai petrece încă o săptămână în Moldova lui Ştefan cel Mare, dar
de această dată am fost însoţită de elevii  : Marcu Alina-XII C, Dobromirescu
Maria-X B şi Burău Alin-XII B şi de domnul profesor Dobromirescu Alin.
Au participat astfel echipaje din toată ţara, singurul echipaj din mediul rural
fiind al judeţului Gorj, demonstrându-se astfel că la Mătăsari se acordă o mare
importanţă educaţiei elevilor. În Moldova lui Ştefan cel Mare s-au vizitat : Casa
memorială ‘V. Alecsandri’ din Mirceşti , Casa memorială ‘George Topârceanu’ ,
Casa Pogor Copou Bojdeuca lui Creangă  , Palatul Culturii  , Casa Dosoftei  ,
bisericile : ‘Trei Ierarhii’ şi ‘Bucium’, precum şi în Neamţ la Văratec, Agapia,
Cetatea Neamţului şi Cetatea de Scaun, Mănăstirea Neamţului.
Activitatea de tabără a constat în realizarea unei reviste a taberei, ‘Puls’, la
care şi-au adus contribuţia cei mai buni redactori ai celor mai bune reviste şcolare
din ţară.
Începutul unui an şcolar este un prilej de bucurie pentru noi elevii, cei care
păşim plini de speranţă, cu sufletul încărcat de emoţie, pe porţile şcolilor.
După o vacanţă plăcută şi odihnitoare în care am stat departe de colegi şi de
profesori, auzim astăzi sunetul de clopoţel, care ne cheamă din nou la şcoală.
Porţile sunt larg deschise pentru a păşii pline de speranţă şi emoţie, tinerele
vlăstare ce împreună cu noi, cei din clasele mari, vom duce mai departe prestigiul
acestei minunate instituţii.
Trăiesc cu speranţa că anul acesta vom obţine rezultate cât mai bune pe toate
planurile : atât la cursuri, cât şi la concursurile şcolare şi la examenele de sfârşiz
de promoţie, pentru a face ca numele şcolii noastre să fie citat în fruntea altor
unităţi şcolare.
În încheiere vă doresc tuturor multă sănătate şi tot binele din lume, domnilor
profesori multă putere de muncă pentru a ne putea îndruma paşii în acest an
şcolar, iar elevilor, mult succes la cursuri.
Vă mulţumesc !
Ionela GÎRJOABĂ, IX A
Redactor şef

40 DE ANI DE ÎNVĂŢĂMÂNT LICEAL

DRAGI ABSOLVENŢI AI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
MĂTĂSĂREAN , STIMAŢI INVITAŢI

Conducerea şcolii împreună cu cadrele didactice şi cu noi, elevii vă spunem :

‘Bine aţi venit pe meleaguri mătăsărene, pe tărâmul cunoaşterii aflat pe malul
Jilţului !’
83
 Cred că nu există om care să nu fie răscolit de amintirea dascălului său, de
clipa în care acesta l-a iniţiat în tainele scrisului, cititului şi socotitului.
Dascălul, cu blândeţea unui zeu, va fost mereu alături, a trudit pe altarul
învăţământului pentru ca peste ani să se regăsească în dumneavoastră.
‘Oglinda’ dascălului este elevul şi acest lucru a fost demonstrat prin : ‘acta
mon verba’-fapte şi nu vorbe. Cred că amintirile inundă trupurile dumneavoastră
cu lacrimi culese din grădina sufletului. Aluatul pe care dascălii l-au avut în mână
a fost modelat cu grijă şi dăruire.
Omul ajunge om doar stând alături de semenii săi şi învăţând tot ceea ce
înaintaşii săi au descoperit cu migală şi efort
Marele filosof Immanuel Kant spunea că ‘omul nu poate ajunge om decât prin
educaţie’. Fiind un proces complex de formare şi de pregătire a omului pentru
viaţa socială din toate punctele de vedere, educaţia are un caracter permanent
şi se adresează tuturor vârstelor. Educaţia se datorează celui mai de preţ om din
sistemul educaţional  : dascălul. El are menirea să pregătească absolvenţii în
măsură, să decidă asupra propriei carieri şi să se integreze activ în viaţa socială.
Fiecare copil, fiecare tânăr care se respectă pe sine şi îi respectă pe cei din jur,
trebuie să înţeleagă că şcoala şi învăţătura sunt trepte absolut necesare pe scara
devenirii lor ca oameni, ca cetăţeni responsabili ai societăţii în care trăiesc.
Aceste trepte le-aţi urcat şi dumneavoastră împreună cu profesorii care v-au
fost mereu alături. Este mult de muncă până să ajungi în culme, dar merită efortul.
Răsplata nu va întârzia să apară : o carieră strălucită, o familie reuşită.
Suntem mândrii că vă avem astăzi în mijlocul nostru. Sunteţi un exemplu
pentru generaţia noastră. Ne bucurăm că nu aţi uitat anii de liceu, că aţi dorit din
suflet să vă revedeţi dascălii şi colegii, clasele şi coridoarele unde v-aţi petrecut o
fărâmă din viaţă, bătrânul sat de pe malul Jilţului.
‘Îţi regăseşti, bătrâne sat, feciorii
Împrăştiaţi în colţurile ţării ;
Emoţii ne încearcă în ceas solemn, ceas sfânt.

În cartea de anode pe file larg deschise,

Oameni de ieri, de azi, de pe acest meleag,
Înscriu, nu doar un nume, ci mari frânturi de viaţă
Ce-au închinat-o ţării şi satului lor drag !

Copii plecăm de-acasă, desculţi şi de la plug

S-aflăm comori de viaţă-n-al cărţilor belşug
Azi se mândreşte satul cu-atâţi destoinici fii
Şi ei spori-vor zestrea frumoasei Românii !

Trecea timpul, problemele cotidiene nu şi-au pus amprenta asupra sufletelor

84
dumneavoastră. Acest lucru este demonstrat de prezenţa dumneavoastră astăzi
în mijlocul nostru. Ne bucurăm că vă avem alături, adevărate modele pentru
generaţia de astăzi.
Într-adevăr, ‘Şcoala face omul om şi altoiul pomul pom’. Dascălii, părinţii
noştri spirituali, ne arată calea pe care trebuie s-o urmăm, ne călăuzesc paşii spre
o lume pe care nu ne-am fi imaginat-o. Este lumea în care aţi trăit dumneavoastră,
călăuziţi de aceiaşi profesori, în aceeaşi instituţie de învăţământ.
Totuşi noi suntem mai avantajaţi decât dumneavoastră : sălile de clasă sunt
mai dotate-calculator şi televizor în fiecare sală, liceul a fost declarat primul
Colegiu din mediul rural. Conducerea şcolii şi mai ales domnul director Dumitru
Dădălău pun suflet în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea învăţământului mătăsărean.
Implicarea Domnului Director ne avantajază pe noi elevii. Datoria noastră este
aceea de a răsplăti efortul depus de conducerea şcolii şi de cadrele didactice
prin obţinerea unor rezultate foarte bune la învăţătură şi prin participarea la
multitudinea de activităţi ce sunt organizate pentru noi, elevii : Zilele Liceului,
Sărbătoarea pomului de Crăciun, Sărbătorile Primăverii, Zilele absolvenţilor.
Învăţ în această şcoală de la vârsta de 3 ani , am avut posibilitatea de a-mi
alege din multitudinea specializărilor  : filologie, matematică-informatică, bio-
chimie, economic şi protecţia- mediului.
Mi-am ales filologia, pentru ca peste câţiva ani să mă întorc aici şi să mă
integrez în marea familie a dascălilor mătăsăreni. Acum 25 de ani, elevii nu aveau
posibilităţile noastre, pentru că nu existau atâtea specializări : de la electricieni
şi mecanici am ajuns la adevăraţi filologi şi informaticieni. Cu ajuorul elevilor
informaticieni s-au tipărit cărţi-110 ani de învăţământ în Mătăsari  ; filologii
participă cu dragoste la redactarea revistei şcolii noastre : ‘Murmurul Jilţului’,
revistă ce a ocupat locul I la faza naţională.
Chiar dacă dumneavoastră aţi avut avantajul încadrării în câmpul muncii, noi
nu suntem descurajaţi.
Vom urma cursurile Universităţilor pentru a ne putea integra mai uşor în
societate.
Vă mulţumesc pentru participarea la acest mare eveniment din viaţa Fiilor
Jilţului şi urmaţi alături de noi sfatul poetului Omar Kayam :

‘Ce zi frumoasă astăzi

Şi cât de blând zefirul
În rouă îşi spală faţa aprinsă trandafirul
Şi-ntr-un asemanea ceas sfânt
Îmbată-te de arome şi de cânt !

Ionel GÂRJOABĂ, Preşedintele Comitetului de Elevi de la C.T.

MĂTĂSARI
85
 Anul şcolar 2005/2006 readuce astăzi România pe calea reformei reale,
apropriindu-l de celelalte sisteme educaţionale, europene, de exigenţele unei noi
calităţi şi de nevoile comunităţii.
Trăim o zi în care speranţele ne îndreptăţesc să credem în reuşită şi în
puterea noastră de a învinge greutăţile. Avem curajul să credem aşa după atâtea
încercări la care ne-a supus natura în această vară dezlănţuită şi pe care le-
am depăşit cu profesionalism. Suntem obişnuiţi să învingem obstacolele prin
cunoaştere şi învăţare continuă, iată de ce reuşim. Vom face totul pentru ca
şcoala să fie creierul societăţii, iar învăţătura fructul care să ne hrănească mintea
şi sufletul. De aceea este bine să-i acordăm toată atenţia. Pentru că adevărata
învăţătură se întâlneşte în şcoală şi în lumina ei, se adună din strădaniile şi harul
dascălului, din strălucirea şi puritatea sufletului de copil, modelate în spaţiul
fremător al unei şcoli moderne şi performante.
Suntem bucuroşi să recunoaştem că şi în Gorj spaţiul şcolar s-a mobilat cu
69 reţele de calculatoare, alături de alte împliniri materiale care îi asigură accesul
spre nebănuitele avantaje ale comunicării electronice. Trebuie să remarcăm prin
aceasta începutul unei alt viitor nesperat pentru copiii noştri, oriunde ar fi casa
şi şcoala lor. Ne aflam în faţa multor proiecte de destin pentru şcoala gorjeană,
pentru a le împlini trebuie să fim uniţi, să avem aceleaşi exigenţe, să nu renunţăm
niciodată la diversitate şi competenţă.
Personal am mare încredere în actuala echipă a ISJ Gorj şi cred în valoarea
şi virtuţile profesionale ale corpului profesoral din şcoala gorjeană. Toate acestea
ne dau certitudinea că vom reuşi şi ne vom bucura de binele creat pentru părinţi,
elevi şi comunitate.
La sfârşitul anului şcolar, şcoala gorjeană, de ale cărei griji suntem cu
toţii răspunzători, va fi împlinită, mai performantă.
Vă doresc tuturor un an bun, cu multă sănătate şi împliniri, împreună cu
familiile dumneavoastră.

Prof. drd. Vasile Liviu Andrei,
Inspector şcolar general al ISJ Gorj

Sunt aici pentru că vă respect, în primul rând. Sun aici pentru că respect
performanţele acestui colegiu, sunt aici pentru că rezultatele dumneavoastră
sunt rezultate notabile, rezultate recunoscute la nivel judeţean şi nu numai, sunt
recunoscute la nivel naţional prin olimpici pe care i-aţi dat în diferite domenii.
Sunt aici, nu în ultimul rând, tot din respect pentru această zonă care este o zonă
defavorizată, unde la ora actuală din 7.000 de salariaţi mai lucrează 2.000. Şi
nu în ultimul rând sunt pentru a doua orară aici, aşa cum a menţionat şi domnul
director, când de fapt am fost şi cu ocazia zilei copilului şi am împărţit daruri la
86
toţi copiii de la grădiniţă.
Nu am venit cu un mesaj special. Am lăsat antevorbitorii mei să citească
aceste mesaje. Mesajul meu este unul simplu, acela de a îndemna copii să înveţe
cât mai mult, iar pentru dascăli să se aplece la fel, cât mai mult să le dăruiască
din cunoştinţele pe care le au ca într-adevăr să devină copiii care să se integreze,
împreună cu noi toţi, în Uniunea Europeană şi mai mult, să sperăm că în 2007
vom fi admişi în U.E. iar viaţa noastră se va schimba. Spun că se va schimba
în mod sigur şi trebuie să nutrim această speranţă pentru că după aderarea la
U.E. vom primi peste 13 miliarde euro din partea ţărilor comunitare. În mare
parte aceşti bani vor merge în domeniul învăţământului. M-am referit la faptul că
trebuie să vă aplecaţi spre educaţie dar şi spre ştiinţă. Am văzut că pe frontispiciul
colegiului scrie Colegiul Tehnologic şi v-aş recomanda să vă aplecaţi asupra
tehnologiei informaţiei, asupra informaticii. Cine cunoaşte bine informatică şi o
limbă modernă poate să acceadă uşor în ţările din U.E. Iar circulaţia în ţările din
U.E. va fi din 2007 una mult mai liberă decât cea de până acum.
Dar vorbind frumos, am vorbit mult, nu doresc să mai continui, doresc să
trec şi la fapte, nu înainte de a vă ura numai bine, spor la învăţătură şi să-l felicit
pe domnul director pentru rezultatele obţinute, fiind convins că şi în perioada
următoare dumneavoastră vă veţi înscrie cu rezultate mai bune cu atât mai mult
cu cât colegiul dumneavoastră este primul pe judeţ ca mărime şi trebuie să fie
corelat şi cu primul ca rezultate excepţionale.
Şi acum să trecem la fapte. Împreună cu colegul meu, cu domnul Orzan
ne-am gândit la copii care păşesc pentru prima dată pragul şcolii în clasa I, ne-am
gândit să le oferim câte un ghiozdan, 90 şi ceva de ghiozdane pentru 90 şi ceva
de copii.
Sănătate, fericire, spor la învăţătură şi un an şcolar aşa cum vi-l doriţi
dumneavoastră părinţii, dascălii şi copii. Sănătate !
Prof.univ.dr. Dan Ilie Morega,
Subprefectul judeţului Gorj
Sunt unul care a venit în cadrul învăţământului din Mătăsari cu circa 45
de ani în urmă, după o activitate în alte unităţi şcolare de 9 ani, desfăşurându-ne
activitatea în această zonă din 1961, premergător celor 20 de ani de la înfiinţarea
liceului din Mătăsari, după care mi-am continuat activitatea până în anul 1990,
anul pensionării.
Nu aş vrea să înţelegeţi şi să o luaţi ca pe o lipsă de modestie din partea
mea faptul de a relata unele aspecte dar consider strict necesar să înţelegem că
orientarea spre trecerea la o formă superioară de învăţământ în cadrul localităţii
noastre nu a fost posibilă şi nu s-a făcut întâmplător, luând la întâmplare orice
altă localitate. Deci nu s-a făcut pe un teren steril, pe un teren gol, fără realizări.
Şcoala din Mătăsari, în toată această perioadă la care mă refer a fost şcoala care
s-a situat întotdeauna pe podium cu rezultate bune şi foarte bune, dovadă fiind
87
orientarea autorităţilor locale pentru trecerea la organizarea unui învăţământ
superior în această localitate. Dispuneam pentru vremea respectivă de o bază
materială corespunzătoare, de un spaţiu corespunzător şi pentru acea vreme era
într-adevăr o şcoală pilot. Am o satisfacţie deosebită că s-a putut continua pe un
teren fertil ca să ajungă azi la aceste rezultate după 25 de ani de învăţământ liceal.
Este o satisfacţie deosebită pentru mine că sunt înconjurat de o serie de absolvenţi
ai acestei şcoli mătăsărene, care mai de care cu diferite funcţii, după pregătirea
superioară, o bună parte dintre cadrele liceului,inclusiv cei doi fraţi Dădălău,
directori, foşti elevi ai şcolii mătăsărene, care dovedesc simţul răspunderii cu
care s-a lucrat în această unitate pentru rezultatele deosebite obţinute în această
scoală.
Sărbătorim azi un sfert de secol de la trecerea la învăţământul liceal. Este
o onoare pentru noi cetăţeni ai comunei, este o mare onoare si o mare cinste
pentru dumneavoastră slujitori ai acestei şcoli şi elevi să beneficiaţi de asemenea
condiţii rar întâlnite în ţară. Îmi revin în minte afirmaţiile fostului ministru Marga,
om de mare valoare, care afirma că ,, este într-adevăr unul din liceele care poate
rivaliza pe plan naţional, unul din colegiile care este unic în România în mediul
rural „
Dotarea de care dispune acest liceu, mi-aş permite să fac afirmaţia că,
depăşeşte practic graniţele naţionale. N-o luaţi în nume de rău, dar am avut ocazia
să vizitez o şcoală din Germania şi mi-am dat seama că într-adevăr acest liceu
dispune de o bază nemaipomenită, fiind dotat de la intrare şi până la ultima sală
corespunzător, lucru pentru care dumneavoastră aveţi toate motivele pentru a vă
mândri că vă desfăşuraţi activitatea aici.
Nu-mi rămâne decât să vă urez în continuare succes deplin în activitatea
dumneavoastră, de a face în aşa fel să dovediţi că sunteţi beneficiari ai acestei
bogate baze materiale.
Mult succes în viitor. Sănătate pentru a putea duce la îndeplinire tot ceea
ce vă doriţi.
Prof.Constantin Panfiloiu,
Fost director al Scolii Generale de 8 ani Mătăsari.
Mă bucur că am avut prilejul, datorită invitaţiei domnului director, de a
participa la 25 de ani de la înfiinţarea liceului Mătăsari. Pot să spun că învăţământul
din Mătăsari are tradiţie, este lângă mine domnul prof. Constantin Panfiloiu.
Eu am fost elevul dânsului şi mă bucură acest fapt. Pot să vă spun că a pus
suflet pentru învăţământul din Mătăsari. Noi, elevii, ca şi dumneavoastră astăzi
încercam să ne copiem profesorii. Nu îi înţelegeam atunci dar mai târziu i-am
înţeles. Le mulţumesc tuturor profesorilor, domnului director Panfiloiu pentru
eforturile depuse spre a ne educa pe noi, elevii din timpul acela, din localitatea
Mătăsari. Ştiu că aveam, şi acum dumneavoastră aveţi o bibliotecă, între noi
atunci era o competiţie cine merge la bibliotecă si cine citeşte cele mai multe
88
cărţi. Profesorii noştri au reuşit să ne încurajeze să citim cât mai mult. V-aşi ruga
şi pe dumneavoastră să faceţi acelaşi lucru pe care l-am făcut noi. Cu câţiva ani
mai mare decât mine la şcoală era domnul director Dumitru Dădălău, doamna
prof. Zizi. Şi pe dânşii am încercat să-i copiem. Le mulţumesc deci, foştilor mei
profesori, pentru munca depusă.
Noua conducere a CNT Mătăsari, domnul director Dădălău şi ceilalţi
profesori, am fost alături de dânşii şi am reuşit să facem din CNT cum nu ştiu
dacă sunt mai mult de 2, 3 în judeţul Gorj. Doresc ca şi pe viitor să aibă putere
de muncă să realizeze cel puţin câte au realizat până acum. Nu pot să apreciez
buna colaborare dintre conducere şi autoritatea locală, Consiliul local Mătăsari.
Realizări bune nu pot apărea decât dacă există o strânsă colaborarea din partea
instituţiilor locale. Eu vă asigur că din funcţia pe care o am la Consiliul judeţean
voi colabora cu conducerea CNT Mătăsari, cu autoritatea teritorială locală, cu
domnul primar spre a realiza cât mai multe lucruri în comuna Mătăsari.
În final vă doresc dumneavoastră, domnilor elevi să aveţi parte de sănătate
şi să dea Dumnezeu să reuşiţi să realizaţi măcar atât cât au realizat profesorii
dumneavoastră.
Multă sănătate !
Ec. Gheorghe Grivei,
Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj

Mi-amintesc, plin de emoţie de sentimentele plăcute de la începutul

fiecărui an şcolar. Vreau să vă mărturisesc că sunt onorat ca în calitate de consilier
judeţean din partea partidului democrat, în Consiliul Judeţean Gorj să vă transmit
mesajul pentru deschiderea anului şcolar.
La acest nou început doresc să vă adresez din partea Consiliului Judeţean
Gorj un mesaj de suflet tuturor elevilor, părinţilor şi profesorilor, mult succes în
activitatea didactică. Cunoaştem cât de importantă este educaţia pentru progresul
societăţii, atât pentru generaţia prezentă dar mai ales pentru generaţiile viitoare.
Înţelegem să abordăm cu multă responsabilitate procesul de formare al copiilor
noştri, de ceea ce facem noi astăzi depinde viitorul ţării dar mai ales al tinerilor.
Pentru ca acest viitor să fie aşa cum ni-l dorim cu toţii trebuie să-l tratăm cu
luciditate şi responsabilitate. Copiii noştri trebuie să facă faţă unor cerinţe diferite
de cele la care am fost supuşi noi. Ei trebuie să facă faţă altor provocări, altor
noi deschideri, de aceea este important ca ei să fie pregătiţi pentru această nouă
societate pe care o configurează procesele de globalizare, avansul tehnologiilor,
răspândirea accelerată a informaţiei.
Menirea dascălului este de a oferi nu doar cunoştinţe ci şi de a forma
elevii în spiritul flexibilităţii, al responsabilităţii şi respectului pentru tradiţiile
româneşti. În condiţiile angajării României în procesul de aderare la U.E. au apărut
noi cerinţe privind realizarea unui învăţământ la standarde europene. Pentru ca
89
acest an şcolar să se deschidă în bune condiţii reprezentanţii Consiliului Judeţean
împreună cu cei ai Prefecturii şi ISJ Gorj s-au deplasat în teritoriu încă de la
începutul vacanţei de vară, pentru a monitoriza modul de execuţie a lucrărilor
de reparaţii, igienizare şi consolidarea şcolilor. Consilierii şi aparatul propriu
al primăriilor din fiecare localitate sunt conştienţi de faptul că învăţământul
reprezintă o prioritate naţională. Ca dovadă a preocupării Consiliului Judeţean
pentru dezvoltarea bazei materiale a învăţământului gorjean au fost alocate 34,6
miliarde lei pentru investiţii şi asigurarea încălzirii sălilor de clasă. Se continuă
derularea programului guvernamental „cornul şi laptele” în valoare de 50 miliarde
lei. Beneficiază în Gorj de acest program 31 mii de copii din clasele primare şi
grădiniţe. Anul recent încheiat a evidenţiat competenţele şcolii gorjene, calităţile
morale şi profesionale ale întregului personal didactic probate prin rezultatele
obţinute la examenele şi concursurile naţionale
Acum, cu ocazia unui nou început, îi felicităm pe toţi cei care şi-au adus
contribuţia la obţinerea acestor performanţe, au făcut cunoscut învăţământul
gorjean în ţară şi peste hotare, deci iată că zestrea sa de valori este inepuizabilă.
Vă dorim mult succes şi în numele meu personal vă mulţumesc pentru
sentimentele care mă copleşesc acum, vă doresc multă sănătate şi fericire.
Călin Simionescu,
Consilier judeţean al CJ Gorj

Am participat la întâlnirea de 40 de ani ai primei promoţii de 8 clase a şcolii

din Mătăsari. Ar fi nedrept din partea mea să părăsesc acest eveniment înainte de
a vă împărtăşi câteva impresii care mă încearcă. Acest eveniment îl deapăn în 3
etape.
Etapa I festivitatea din cadrul liceului care ne-a dat posibilitatea să ne
reamintim, să depănăm din amintirile colegiale, să vizităm un local de şcoală
pe care unii poate nu au avut ocazia să-l viziteze pentru a ne îmbogăţi imaginea
noastră cu ceea ce înseamnă acest obiectiv.
A doua etapă, a unei adevărate excursii o privelişte deosebită, mulţi poate
nu au avut posibilitatea să străbată acest traseu minunat. Nu aş vrea să pierd
din vedere că pe acest traseu am avut plăcuta ocazie să avem alături de noi un
conducător auto de excepţie, care ne-a delectat pe toată perioada traseului cu
muzica adaptată minunatului climat pe care l-am petrecut. Ne-am simţit într-
adevăr bine. A fost o ambianţă extrem de plăcută şi iată am străbătut cu bine şi
această a doua etapa.
Etapa finală, această copioasă masă festivă, la care vă rog să-mi daţi voie
să-mi exprim mulţumirea totală, satisfacţia deplină pentru tot ceea ce a însemnat
această masă copioasă, grija pentru a nu lipsi absolut nimic, pentru toate aceste
momente care-şi găsesc efect printr-un singur om, coleg de-al dumneavoastră,
elev de-al meu şi coleg de-al meu. Nu pot să nu fac asta pentru că îmi dau seama
90
tot ceea ce înseamnă acest eveniment şi tot ceea ce s-a petrecut.
Aduc mulţumirea noastră, elogii gazdelor care ne-au primit aşa cum ne-
au primit, muzicanţilor care ne-au fost alături şi ne-au creat o ambianţă plăcută.
Ne despărţim cu un „la mulţi ani, noroc şi fericire, succes pe mei departe
la toată lumea !”.
La mulţi ani!
Prof. Constantin Panfiloiu

Sunt un absolvent al liceului din Mătăsari. M-am născut aici, am absolvit

liceul industrial din localitate, clasa domnului profesor Dumitru Dădălău.
Am urmat cursurile Universităţii din Petroşani, iar în prezent sunt inginer la
Exploatarea Minieră Roşia, îmi desfăşor activitatea în minerit.
Ţin să mulţumesc cadrelor didactice care m-au îndrumat şi mi-au îndreptat
paşii spre a ajunge ceea ce am ajuns. Le doresc multă putere de muncă pentru a
pregăti multe generaţii de acum încolo, să aibă parte de bucurii şi de tot ceea ce
îşi doresc!

Ing. Ion Grivei

Exploatarea Minieră Roşia

În momentul acesta cuvintele mi se par prea puţine pentru a exprima ceea

ce simt, mă simt rătăcind pe culoarele acestui liceu, în săli în care odată eram
elevă şi eram gata să răspund la toate privirile răscolitoare ale profesorilor mei.
Astăzi sunt profesor şi le mulţumesc din suflet pentru că mi-au insuflat această
dragoste pentru educaţie, o meserie aspră, dură, dar frumoasă, care nu se schimbă
odată cu hainele de lucru şi care nu cunoaşte mediocritatea.
Le mulţumesc din suflet pentru tot ceea ce au făcut pentru noi şi domnilor
profesori aveţi copii şi îi creşteţi după vrere şi elevi şi îi învăţaţi ce vreţi, aveţi o
turmă în faţă şi în veghere şi întreaga lor răspundere o aveţi.
Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru noi.

Prof.Felicia Bertea
Director Şcoala Bolboşi – Valea

Mă bucură faptul că sunt printre primii absolvenţi ai acestui liceu, promoţia

1982-1983.
Pot să afirm cu bucurie că îmi desfăşor activitatea ca maistru electromecanic
alături de mulţi absolvenţi la Cariera Jilţ Nord. Nu pot să nu menţionez faptul că
în acest liceu au absolvit cursurile liceale atât soţia cât şi doi copii cu soţiile lor.
Liceul din Mătăsari a dus la absolvirea multor generaţii cu costuri mult mai mici
decât dacă mergeai la Motru sau la Tg-Jiu. Ca la orice început a fost destul de greu.
91
De dimineaţă se mergea la serviciu, după masă la liceul seral. Datorită domnilor
profesori am ajuns în 1983 să absolvim examenul de bacalaureat în proporţie
de 98%. Un mare merit îl are domnul prof. Ion Gr. Dădălău, actual director
adjunc, la vremea respectivă directorul liceului. Nu putem să nu menţionăm şi
efortul depus de cadrele didactice care au predat cursurile : Bercea N., Paicu
A., Catrinoiu C-tin, Dădălău Ion şi Cărăbiş Ion şi în mod special efortul depus
de sing. Ciciu Cornel. De asemenea prof. Panfiloiu Constantin, Bălescu Petre,
Bălescu Gheorghe, Dădălău Luminiţa, Ceauşescu Zizi şi alţii.
Liceul din Mătăsari a creat toate condiţiile odată cu darea în folosinţă
a noului sediu, prin eforturile domnului Dădălău Ion şi continuând cu actualul
director Dumitru Dădălău, aducând liceul la nivelul de instruire pedagogică, la
nivelul celor mai mari licee, reuşind cu cadrele didactice să pregătească elevii
pentru a intra în viaţa universitară, pentru o pregătire profesională în profesiile de
ingineri, economişti, jurişti şi altele.
În încheiere doresc în numele meu personal şi al colegiilor mei din prima
promoţie de seralişti să mulţumim pentru tot ceea ce au făcut pentru noi domnilor
profesori şi să-i asigurăm de tot respectul nostru.

Vasile Frîntu
Maistru Jilţ Nord, absolvent al primei promoţii al
Liceului din Mătăsari

Este o zi specială a vieţii noastre, o zi în care speranţa şi bucuria sunt mai

puternice decât tristeţea şi îngrijorările, cine învaţă are mai multe şanse în viaţă,
cine învaţă este mai sănătos, cine învaţă este mult mai respectat decât ceilalţi şi ştie
la rândul lui să respecte. Merită să învăţăm, merită să-i învăţăm pe ceilalţi, elevii
noştri, copii noştri, colegii noştri. Anul acesta am învăţat cu toţii câte nenorociri
putem trăi dacă nu respectăm natura cu legile ei. Vă propun să ne luăm cu toţii
angajamentul, în prima zi de şcoală, să facem din acest an anul copacului, să
plantăm fiecare câte un copac pe care să-l creştem şi să-l îngrijim. Vom învăţa de
la el cum să fim puternici şi liberi, cum să ne uităm la cerul înstelat, dar în acelaşi
timp să fim puternic ataşaţi de pământul nostru. La sfârşitul anului vom avea în
ţara noastră cu 3 milioane de copaci mai mulţi şi cu siguranţă se va schimba ceva
în sufletul nostru.
Ministerul pe care îl conduc se va implica cu toate resursele în acest
proiect.
Vă asigur de profundul meu respect.

Prof.univ.dr. Mircea Miclea
Ministrul Educaţiei si Cercetării

92
 Îmi exprim încă de la început regretul că nu am putut participa cum mi-
aş fi dorit la ambele manifestări începute odată cu această lună, lună de toamnă,
dar îmi place să consider că mi se potriveşte şi mie, în această situaţie zicala ,,
şi cei din urmă ca şi cei dintâi”. Îmi exprim de asemenea regretul mai ales că
nu am participat încă de la începutul acestor festivităţi dar încă o dată sper să se
potrivească zicala ,, cel din urmă scapă turma „ , o veche zicală românescă pe
care sper să o consideraţi potrivită şi în această situaţie.
Domnule director, stimate cadre didactice realizez cât de mult efort, fizic,
material, financiar, s-a depus pentru a derula un program atât de intens într-o
perioadă atât de lungă.
Meritul vă aparţine dumneavoastră stimate cadre didactice sub timona
domnului director, celor 2 domni directori, 3 directori, 4 directori, un program
curajos care nu se poate construi decât cu mult efort şi mult consum.
De fiecare dată când vin în frumoasa dumneavoastră comună, sper că nu
peste mult timp voi putea spune frumosul dumneavoastră oraş, sunt impresionat
de schimbările constatate de la an la an dar şi de la perioade mai scurte.
Nu pot să nu remarc încă o dată performanţele domnilor profesori
obţinute cu elevii dumneavoastră care în tot ce s-a numit competiţie, concurs,
elevii mătăsăreni au obţinut locuri fruntaşe.
Am convingerea că dumneavoastră, stimate cadre didactice veţi continua
în acelaşi ritm această activitate laborioasă spre a duce ştafeta prestigiului
învăţământului mătăsărean mai departe.
Sunt convins dragi elevi că voi veţi fi aceea care veţi asigura generaţiilor
noastre, celor care iată sărbătorim 40 de ani de la prima promoţie de 8 clase, din
care şi eu fac parte, speranţa şi încrederea că bătrâneţile noastre vor fi pe mâini
bune, pe mâinile voastre dragi elevi.
Vă doresc în continuare o zi cât mai plăcută. Să dea Dumnezeu să ne
întâlnim şi la anul şi nu peste mulţi ani, poate chiar odată cu atestarea documentară
a celor 500 de ani de existenţă a comunei să putem spune oraşul Mătăsari şi nu
comuna Mătăsari. Dumneavoastră meritaţi, zona o merită şi dacă se merită de ce
să nu se şi întâmple.

Ion Florescu
Senator de Gorj în Parlamentul României

93
 “Cuvânt de deschidere” – 15 septembrie 2006

Onorată asistenţă, dragi elevi şi părinţi

Ne aflăm, azi 15 septembrie 2006, în pragul începerii unui nou an şcolar. In

calitatea mea de inspector şcolar vă transmit un mesaj de suflet din partea mea
şi a inspectorului general prof. V.L.Andrei, pentru elevii şi cadrele didactice
ale Colegiului Mătăsari cu scopul obţinerii de rezultate mai bune în activitatea
didactică.
Conducerea I.S.J. Gorj este preocupată permanent de îmbunătăţirea stării
învăţământului gorjean pentru a crea un climat optim de pregătire şi instruire.
Peste câteva luni, România va deveni membră a U.E. iar în acest sens fiecare
instituţie de învăţământ trebuie să o pregătim să fie la standardele cerute.
Colegiul Mătăsari este o instituţie pilot datorită capacităţii instituţionale,
adică dascăli bine motivaţi şi pregătiţi, elevi cu rezultate bune şi foarte bune
la învăţătură, precum şi un management performant datorită competenţei
profesionale şi manageriale a prof. Dumitru Dădălău, directorul Colegiului.
Datorită acestor fapte, dorim ca elevii Colegiului să se pregătească şi să înveţe
mai mult pentru a întemeia o societate democratică modernă, bazată pe competiţie
cu scopul de a înlătura sărăcia şi corupţia. Vrem ca toţi actorii implicaţi în actul
didactic, elevi, cadre didactice, părinţi, să schimbe ceva pentru ca toţi să trăim
şi să o ducem mai bine. Avem încredere în corpul profesoral de la Colegiul
Mătăsari, în elevii noştri, iar dumnealor să aibă încredere în noi că îi vom sprijini
permanent cu suport logistic şi financiar.
E momentul în care toţi trebuie să gândim că România va deveni o ţară
Europeană care dispune de un învăţământ modern şi performant. Avem nevoie
unii de alţii pentru a schimba şi a genera idei, în scopul obţinerii unei noi imagini
date învăţământului, iar din acest motiv ne-am adunat cu toţii azi aici, pentru o
rază de lumină divină ce cade pe faţa fiecăruia dintre noi, să ne lumineze mintea şi
să ne deschidă calea pentru a asigura un viitor decent elevilor şi copiilor noştri.
I.S.J. – Gorj reprezentată de insp. şc. gen. prof. dr. Andrei Vasile Liviu, va face
toate demersurile pentru ca învăţământul din Mătăsari, din jud. Gorj, să aibă o
imagine mai bună, care va promova valoarea şi competiţia.
Din aceste considerente, vom asigura întreaga suflare care participă la
festivitatea de deschidere a începutului noului an şcolar, că vom fi alături de
problemele lor şi le urăm succes în anul şcolar 2006/2007.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Insp. Şc. Cristinel Constantin Gîrdu

94
 Domnule Director, doamnelor şi domnilor profesori, dragi invitaţi, stimaţi
părinţi, dragi elevi

Este o zi emoţionantă atât pentru mine, în primul rând că mă aflu pentru

prima dată după atâţia ani. Este o zi emoţionantă pentru că astăzi o nouă generaţie
păşeşte pragul unei şcoli, pragul unei instituţii în care ne căpătăm deprinderile
pentru învăţătură, şi în care ne formăm ca oameni pentru România de mâine, o ţară
europeană. Astăzi o nouă generaţie păşeşte pragul şcolii – este prima generaţie,
putem spune, cu adevărat europeană, pentru că peste puţin timp, România, după
cum ştiţi va fi integrată în Uniunea Europeană. Dacă puţini dintre noi am avut
ocazia să vedem pe viu cum se desfăşoară învăţământul în unităţile şcolare din
marea familie europeană, am avut toţi ocazia să vedem prin mijloacele mass-
media, condiţiile de învăţământ din ţările europene , condiţii care vor fi cu
siguranţă create şi în România. Veţi avea aşadar condiţii europene, veţi avea aşadar
posibilitatea să fiţi concurenţi cu elevii, cu copiii din Marea Familie Europeană.
Suntem într-un bazin minier, un bazin cu o mare perspectivă pentru că vreau să
vă spun avem toate condiţiile de a ne moderniza activitatea minieră iar industria
de producţie a energiei electrice pe cărbune, va fii în permanenţă la un alt nivel.
Aşadar suntem într-o zonă cu mari perspective, o zonă cu căutări din
ce în ce mai mari, o zonă care va asigura condiţii de desfăşurare a activităţii
noastre eficientă, o zonă în care se vor întreprinde măsuri de protecţie a mediului,
măsuri care sunt puse pe primul plan în activitatea noastră minieră. Iată că
dumneavoastră, în instituţia în care vă desfăşuraţi activitatea, veţi avea alături
o industrie minieră la nivelul performanţelor mondiale, la nivelul cerinţelor
europene. Aşa că dumneavoastră, alături de profesori pe care trebuie să-i stimăm
veţi avea ocazia să învăţaţi multe, veţi avea ocazia să vedeţi cum şi noi , alături
de dumneavoastră vom desfăşura o activitate eficientă, în aşa fel încât România
să prospere, să avem o viaţă demnă alături de colegii din Uniunea Europeană.
Vă doresc mult succes şi multă sănătate alături de familiile dumneavoastră
şi de cei dragi.

Tiberiu TROTEA,
Director General

95
 Domnule Director ,
Stimaţi profesori ,iubiţi parinţi
Dragi elevi

Vreau să vă adresez încă de la începutul acestei cuvântări un “Bun venit ! “

tuturor celor care astăzi aţi lăsat deoparte problemele cotidiene şi v-aţi îndreptat
paşii spre şcoală .Însă , cred că mai potrivit ar fi fost să încep cu “Bine te-am găsit
şcoală dragă ! “ , şcoala care iată , astăzi îşi deschide larg porţile pentru atâtea şi
atâtea suflete .
Este cu adevărat o zi de sărbătoare în sufletele tuturor românilor , mai mici şi
mai puţin mici, şcolari, părinţi şi profesori. Începe şcoala ...... prilej de bucurie
, de momente plăcute cu colegii, de confruntări binevenite , prilej de a lega noi
prietenii, de a stabili alte şi alte relaţii.
După o vacanţă plăcută şi odihnitoare în care am stat departe de colegi şi
de profesori , auzim astăzi sunetul de clopoţel care ne gâdilă auzul într-un mod
plăcut şi încurajator, care ne cheamă din nou, pe bancile şcolii .
Este un prilej de bucurie , să îmi ridic privirea şi să văd atâtea şi atâtea, feţe,
unele mai noi , altele cunoscute , dar toate pline de speranţă într-un nou an şcolar
plin de satisfacţii , realizarii si impliniri .
Ne reîntoarcem la şcoală , nu înainte de a ne face o autocritică că nu am mai
dat pe aici aproape câteva luni bune, ne reîntoarcem la şcoală, spuneam , şi găsim
aceeaşi cladire, aceeaşi oameni care ne-au îndrumat şi care ne vor indruma şi
în viitor dar parcă într-o cu totul altă lumină. Parcă o aură înconjoara clădirea,
oamenii – o aură luminoasă , orbitoare .
Este, cu siguranţă, bucuria începerii unui nou an şcolar , multumirea şi speranţa
care iţi împresoara sufletul la fiecare început .Vreau să profit de acest moment şi
să anunţ că şcoala noastră a avut o vară fructuoasă , plină de realizării .Chiar dacă
noi am fost plecaţi în vacanţă , şcoala noastră nu şi-a încetat activitatea .Unii
dintre noi au participat la tabăra de Jurnalistică care a fost în perioada de 26-31
iulie organizată în CIRIC-IASI , această tabără a fost organizată de Ministerul
Educaţiei şi Cercetării ca o recompensă pentru munca şi efortul depus în această
şcoală.
Eu am avut prilejul şi anul acesta de a mai petrece încă 2 săptămâni în
Moldova lui Ştefan cel Mare , deşi anul acesta fiind al 3 an de când am paşit pe
meleagurile lui Ion Creanga . În decursul acelor săptămâni petrecute în ţinutul
lui Ştefan cel Mare au avut loc întâlniri cu conducerea judeţului , reprezentanţi ai
presei ieşene dar şi cu o parte din membrii Uniunii Scriitorilor din România.Au
fost clipe minunate care nu ar fi existat fără domnul director şi profesorii care au
format elevii din Mătăsari , fără spijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării .
96
 Ne propunem şi pentru viitor să continuăm cu aceleaşi rezultate , ne dorim să
sporim în realizări şi împliniri . În acest sens , promitem să fim mai atenţi la ore ,
să participăm mai mult la activităţi , să încununam cu succes tot ceea ce profesori
noştri încearcă să ne insufle . Dar cel mai mult ne dorim să avem rezultate la
olimpiadele şcolare unde ştim că nu am fost destul de convingători.
Eu , în calitate de preşedintă a consiliului elevilor , mă bucur şi sunt mandră că
aţi ales să învăţaţi pe bancile acestei instituţii. În aceasta instituţie sălile de clasă
sunt dotate cu calculator, televizor şi mobilier nou. În fiecare sală este instalat
internetul la calculatoare în folosul nostru pentru a afla cât mai multe informaţii
în procesul instructiv-educativ. Conducerea şcolii şi mai ales Domnul Director
s–au implicat şi se implică în tot ceea ce înseamnă dezvoltare a învăţământului în
acest leagăn de cultură .
Vreau să mulţumesc în încheiere, întreg corpului prefesoral, colegilor mei
spre care fac un apel la o cât mai bună cooperare şi nu în cele din urmă să adresez
cele mai sincere mulţumiri conducerii colegiului care ne sprijină întotdeauna,
ne ascultă cererile şi ne ajută atunci când ne împotmolim tot timpul. Dar avem
speranţa că alături de conducerea şcolii şi de profesori vom avea un an şcolar
2006/2007 plin de satisfacţii şi împliniri .
Închei, cu urarea unui nou an şcolar plin de succese şi bucurii, pentru toţi cei
implicaţi în viaţa şcolii, elevi, părinţi şi cadre didactice.
UN 2006/2007 BOGAT ÎN REZULTATE.
SUCCES !
Vă mulţumesc !
Ionela GÎRJOABĂ,
Preşedinta Consiliului Elevilor
din cadrul Colegiului Tehnic Mătăsari

Istorisiri

În pădure

Într-o zi eu împreună cu prietenele mele am fost la baltă. Când am ajuns

acolo ne-am întâlnit cu alţi prieteni care erau mai mari decât noi.
Prietenele mele erau nerăbdătoare să intre în apă. Când am intrat apa era
destul de mare, iar ele nu ştiau să înoate doar stăteau pe mal.
Deodată una din prietenele mele s-a îndepartat foarte puţin de mal.
Eu împreună cu ceilalţi ne aflam la 2 m de apă, când am văzut că prietena
mea a început sa se duca la fund încercând în disperare să iese la suprafaţă. Pe
moment am strigat că se îneacă şi un baiat a sărit dupa ea şi a salvat-o. Prietena
mea era atât de speriată încât nu mai ştia ce să zică...
Nu a durat mult şi am plecat spre casă doar eu şi prietenele mele. Mergând
97
spre casă am trecut printr-o pădure în care se auzeau multe zgomote ciudate. Am
fost luate prin suprindere de către doi prieteni care aveau căciuli pe fata.... A
fost o sperietură extraordinară... A fost un moment de şoc, de spaimă...... Nu am
cuvinte să povestesc ce stare m–a cuprins în acele momente....
Această zi mi-a dat o lecţie de viaţă şi din acele momente nu am mai
umblat neînsoţite departe de casă... Fetelor citiţi şi învăţaţi....

Silvia OLARU

Bunicul

Bunicul meu era un om harnic şi gospodar . Iubea foarte mult copiii

. Dorea ca toate să meargă bine şi muncea pentru toată familia lui şi nu lăsa
lucrurile să fie la voia întâmplări şi îşi învăţa băieţii la meşteşugurile câmpului .
Într-o zi el s-a simţit rău şi familia lui l-a dus la spital şi acolo a descoperit
că este bolnav , iar boala aceea era la plămâni .
Venind acasă toţi îl încurajau ca să se vindece , dar el ştia că nu mai are
mult de trăit şi aşa a crezut el că este bine să petreacă ultimi lui ani, dar şi aşa bani
pe care îi câştiga la serviciu îi aducea acasă , pentru a-şi creşte familia , cei cinci
copii şi soţia lui .
Bunicul meu era miner, o meserie foarte grea mai ales după ce s-a
îmbolnăvit . După terminarea serviciului cu banii pe care îi câştiga în plus la alte
muncii se ducea la crâşma din sat şi îşi îneca amarul în paharele de băutură.
Tot în anul în care a aflat că este bolnav a început să fumeze . De două ori
a fost bunicul meu la medic în acel an şi doctorul îi spunea că mai are şanse de
scăpare , dar el nu simţea că sfârşitul este aproape.
A trecut iarna şi a venit primăvara şi copacii înfloriseră şi parcă nu au fost
niciodată aşa încărcaţi , cum erau în acea primăvară . Au venit şi muncile câmpului
iar bunicul meu la aceste munci nu lipsea . A trecut iarna şi parcă bunicul meu era
alt om deoarece s-a lăsat de băutură .
Doi ani a fost bunicul meu , iar în vara anului al treilea a căzut la pat.
Două săptămâni a zăcut bunicul la pat şi toata lumea nu mai avea chef de nimic.
Stăteau lângă el şi îl boceau în lacrimi şi îl rugau să se vindece . Alţi oameni din
sat spuneau că mai bine rămânea cu băutura şi nu mai era bolnav.
După două săptămâni de patimă bunicul meu a murit şi toţi au căzut într-o
mare supărare , nimeni din familie nu se mai putea opri din plâns . La moartea
bunicului , ploaia şi fulgerele au dominat cerul .
După trei zile bunicul meu a fost înmormântat şi tot la fel ploua şi fulgera
, dar tot s-a adunat o mulţime de lume .
O mare amărăciune s-a lăsat în sufletele familiei lui dar asta este, trebuie
să treacă mai departe şi să-şi vadă toţi de viaţa lor.
98
 Ca şi naşterea , moartea este un lucru firesc al vieţii şi cine se naşte trebuie
să şi moară , aşa este dat pe Pământ.
Vasile Daniel NEBUNU

La pescuit

Într-o zi de vară, fiind foarte plictisit,am hotărât să plec la pescuit, cu doi

prieteni de-ai mei. La plecarea de acasă, părinţi mei, fiind foarte grijulii, mi-au
spus să nu mă scald, pentru că apa este foarte periculoasă.
Ajuns acolo, am pescuit un scurt timp, după care, cei doi prieteni ai mei
au intrat în apă pentru a se răcori. Dând dovadă de o bună prietenie au insistat să
intru în apă dar conştiinţa mea îmi interzicea acest fapt.
Am reuşit pe moment să mă stăpânesc şi le-am răspuns prietenilor mei că
sunt foarte obosit.
După capturarea primului peşte am zărit la aproximativ douăzeci de metri
un copil care a intrat în apă chiar dacă nu ştia să înoate. Cu toate că părinţii îmi
interziseseră să intru în apă, eu am sărit în ajutorul copilului şi am reuşit să-i
salvez viaţa.
Fiind foarte speriat, nu ştia cum să-mi mulţumească. În ciuda acestei
întâmplări nefericite, în sufletul meu se putea zări o oarecare bucurie pentru că
am salvat viaţa unui om şi că am un motiv pentru care am intrat în apă.
După ce m-am răcorit îndeajuns, am înţeles de ce mi-au interzis părinţii
mei să intru în apă.
Odată cu apusul soarelui, ne-am întors şi noi acasă. Le-am povestit
părinţilor cele întâmplate, iar aceştia m-au înţeles şi m-au felicitat pentru acest
fapt minunat.
Din ziua aceea, eu mi-am făcut un nou prieten, şi anume copilul care era
pe punctul de a se îneca.

Dănuţ Alexandru ŞTEŢCO

Izvorul Conteselor

Nici nu ştiu cum să încep căci nu sunt un povestitor adevărat dar aş putea
începe prin a povesti excursia cu părinţii la Băile Herculane.
În data de 15 august eu împreună cu părinţii, fratele şi sora mea am plecat la
ora 7 în drum spre Herculane. Pe drum, după ce am făcut câteva opriri, pe la ora
10 am ajuns în faţa hotelului unde trebuia să ne cazăm.
După ce ne-am plimbat puţin prin oraş ne-am întors înapoi la hotel şi pe la ora
12 ne-am cazat.
Nu era cine ştie ce hotel dar era confortabil. În prima zi de dimineaţă după
99
ce am luat micul dejun pe la ora 11 am plecat să mă plimb prin oraş.
M-am plimbat o ora iar după aceea am plecat cu mama, fratele şi soră-
mea la ştrandul „7 izvoare” pentru a ne scălda puţin şi să facem plajă.
În faţa hotelului erau microbuze care mergeau exact până la ştrandul „ 7
izvoare” care era un ştrand termal.
Am plecat cu microbuzul iar în 10 minute am ajuns la ştrand şi am coborât
din maşină. După ce am plătit intrarea la ştrand am fost la cabină unde m-am
schimbat şi apoi am făcut baie. După două ore am ieşit din ştrand şi am plecat
acasă unde am mers să luăm cina la restaurant.
A doua zi după micul dejun am fost în oraş unde am văzut „ Izorul
Conteselor” care era un izvor de apă minerală şi de acolo toată lumea lua câte un
bidon de apă. După aceea am fost la un izvor unde era apă pentru ochi. A fost o
excursie minunată.

Cătălin RÎSU

Profesorul nostru

Era o zi de toamnă în care, ca şi odinioară, mergeam la şcoală împreună cu

sora mea mai mare. Vântul adia rece, luna era ascunsă după norii pictaţi parcă
cu cerneala neagră. Chiar şi aşa eram zâmbitoare si nerăbdătoare să încep prima
oră de limba şi literatura română din acest an şcolar, însă în spatele zâmbetului
somnoros şi dulce se ascundea o oarecare îngrijorare şi o teamă pe care nici
măcar eu nu o înţelegeam.
Am ajuns la şcoală, în clasa ce mă aştepta şi la colegii pe care abia i-am
cunoscut,dar pe care am început să-i îndrăgesc. A sunat clopoţelul, deci se anunţa
începerea orelor. O doamnă profesoară a venit în clasă şi ne-a spus că trebuie
să mergem în laboratorul de limba română pentru că domnul profesor Dumitru
Dădălău ne aştepta să începem prima oră , din acest an, de limba română.
Un om dur, exigent, de la care vom primi doar note mici şi pe care nu-l vom
putea îndrăgi vreodată, aşa îl vedeam eu pe domnul profesor care este de asemenea
şi directorul şcolii în care învăţ, Colegiul Tehnic din Mătăsari.
În schimbul acestei imagini, în faţa noastră a venit un domn care zâmbea,
părea cald şi apropiat de copii, cu privirea aţintită asupra noastră, părea că ne
citeşte gândurile, că vede prin noi.
Ne-a povestit câte ceva din viaţa şi experienţa dânsului, iar noi am descoperit
adevărata identitate a acestui minunat dascăl. Spuneam mai sus că nu credeam
vreodată că îl voi putea îndrăgi, greşit, pentru că nu cred că există cineva care să
nu-l îndrăgească după ce îl ascultă şi îl descoperă dincolo de partea dură a sa. Am
descoperit că în spatele figurii mature şi a anilor mulţi lăsaţi în urmă se ascunde
încă un suflet de copil, care iubeşte copiii.
100
 A fost cea mai frumoasă oră de limbă română la care am participat vreodată
şi o experienţă pe care nu cred că o voi uita sau cel puţin, nu prea curând. Am
învăţat că trebuie să lupt mereu pentru ceea ce îmi doresc.
Poate că nu vi se pare ceva extraordinar, dar pentru mine această oră a însemnat
foarte mult, mai mult decât mi-aş fi imaginat chiar eu şi deşi nu-mi place să mă
repet, spun din nou: „aceasta a fost cea mai interesantă oră de limbă română şi o
zi deosebită din viaţa mea”.
Sper să devin şi eu „un luptător care cântă” ci nu un „cântător care luptă”.

Mădălina IVAN

Puiul de căprioară

Într-o zi eu,sora mea şi cu alţi prieteni am plecat să cercetăm împrejurimile.

Era primăvară, zăpada se topise de curând, iar pomii începuseră să înmugurească.
Afară era cald, soarele răsărise iar după o iarna lungă şi geroasă.Era minunat
aşa că am hotărât să facem o mică plimbare prin împrejurimi. Prin apropiere
de casă se afla o pădure şi ne-am gândit că am putea găsi flori şi am plecat în
căutarea acestora. Odată ajunşi acolo am început să căutăm flori.Era un peisaj
minunat,pomii începuseră să înmugurească, iar pe jos era un covor de zăpadă.
Deşi am vorbit să nu ne desparţim pentru că ne puteam rătăci, Alin fiind un baiat
mai neastâmpărat nu a ascultat de spusele noastre şi a plecat singur în cautarea
florilor. El era din altă zonă şi nu cunoştea bine locurile.Aşă că ne–am oprit din
cules flori şi am început să-l căutăm. După căutări îndelungate l–am găsit pe Alin
care căzuse într-o prăpastie. El văzuse un pui de căprioară şi a alergat după acesta
cu speranţa că îl va prinde. Alergând după acesta a căzut într-o prăpastie adâncă
şi nu a mai putut ieşi.
După ce l-am scos din prăpastie am hotărât să