REVISTÃ A COLEGIULUI NAÞIONAL TEHNOLOGIC MÃTÃSARI - GORJ

Anul XXVI Nr. 90-93 FEBRUARIE - MAI 2021 64 PAGINI

Fondator: Dumitru DĂDĂLĂU

Prof. Gheorghe Neamțu – Dir. Grupului Școlar Industrial Tismana, Gorj : ”Am fost în ziua de Sfântul Gheorghe, din 23 aprilie
1997, la Cercul directorilor din liceele județului Gorj, la Grupul Școlar Minier Mătăsari, unde am văzut
OAMENI DE AUR ȘI AURUL NEGRU
Imagini în cuvinte – – Colegiului Un luptător Directorul conştiinţelor,
Revista „Murmurul Jilţului” Naţional Tehnologic reformatorul învăţământului
care cântă
– un sfert de secol de lumină Mătăsari Maria - Alexandra Boulean – mătăsărean
Director în Ministerul Educației
întru învăţătură Prof. Mihaela Dulcele stil mo-
Cornel Bălescu – Alensis de Nobilis – Membru al
Academiei Româno-Americane
Prof. Ion Elena, Botezatu – Motru – dern domină C.T. din Controversat, ne-
Inspector Mătăsari şi te face să împăcat, neînvins,
școlar la ISJ Gorj Colegiul Națio- simţi că intri într-o mereu căutând ceva
nal Tehnologic Mă- instituţie de cult unde care să îl mulțumeas-
Şi-a fost să fie tăsari. O școală ca nu numai că domină că, un fel de Diogene
doar o taină sau oricare alta din liniştea şi înţelege- în variantă gorjeană,
mărturisirea unui rea, dar cultura re- s-a întors de la viața
această țară, vor naşte. Se naşte prin bună de oraș, de la un
gând frumos? Ori a spune unii. O școa-
fost o unică ilumi- fiecare elev, îndru- liceu prestigios de la
lă în care se instru- mată de Directorul Târgu-Jiu, unde preda
nare de suflet, o
dorinţă ingenuă iește și se face acestei instituţii limba și literatura ro-
educație ca în miile de școli de pe pământul domnul Dumitru Dădălău, profesor de limba şi litera- mână, în austeritatea
care aştepta să fie de unde plecase, din
împlinită! Cred că au fost toate acestea la un românesc. Da. Dacă pornim de la preceptul că tura română, care-şi rupe o bucăţică din timpul său
preţios pentru a ne dezvălui nouă o parte din dânsul: dealul Croicilor, mai înspre valea minieră a Mătăsa-
loc, în crezul şi în trăirile afective ale distinsului fiecare fiinţă umană este o individualitate sin- riului, să sfințească locul cu renunțarea la liniștea sa
profesor de limba şi literatura română, Dumitru gulară şi de neînlocuit, atunci şi această şcoală, Colegiul Tehnologic, viaţa şi cariera dânsului.
Era 18:15, când am trecut pragul spre un alt pentru a sfinți cu apostolatul său cărturăresc locul de
Dădălău, luminător de cale şi spirit adolescen- care înseamnă oameni, este unică – prin das- origine, care l-a crescut și învățat că nu e suficient să
tin, deschizător de drumuri şi proiecte pentru univers decât cel de până acum,decât cel cu care
călii săi, prin elevii săi. Şi mai spun că această eram obişnuiţi. Ne aşezăm sfioşi pe canapea şi pă-
înveți carte și să ajungi cineva, deziderat propus de
cei mai mulţi dintre elevii şi profesorii Colegiului şcoală este una dintre bijuteriile învăţământului părinții truditori de atunci ai locului, ci să devii fonda-
trundem într-oaltă lume: aceea pe care ne-o descrie
Naţional Tehnologic din Mătăsari, pe atunci, românesc, este unicul Colegiu Naţional Tehno- tor al destinului tău în locul unde te-ai născut, să de-
domnul Director: plină de fascinaţie şi cultură. vii, pe cât îți stă în puțință, director de conștiințe.
� Continuare in pag. 8 � Continuare in pag. 8 � Continuare in pag. 8-9 � Continuare in pag. 8-9
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

Între admiraţie şi adevăr

Prof. Doctor Dumitru Cauc – Valea cu Apă, Fărcășești
Neobosit este omul
percepe reacţiile, instinctele sau acţiunile vătămătoa- El nici nu ştie alte feţe. De cele mai multe ori nu va ieşi
în plimbările sale pe
re. Prudenţa ei e limitată; acolo sus se simte liberă, cu niciodată din admirație.Dacă totuși va ieşi, va fi foarte
culoarele vieţii! cântul şi neîncetatul său urcuş. Căderea în abrupt e obosit. Învingător nu va fi. Dimpotrivă, va fi mereu sub
Uneori, aleargă ca întotdeauna determinată de înălţimea urcuşului şi de şenilele demolatoare ale buldozerelor. Nici bunăvoinţa
un maratonist, preocu- câte rezerve are să supravieţuiasacă. Aici disimularea dulce, nici politeţea nu îi vor fi suficiente, căci lipsa lui
pat în primul rând să nu mai poate fi ascunsă. Acolo, privitorii şi răpitorii o genetică de prudenţă îi vor face bunele şi intimele
ajungă la capătul cu- au mereu în bătaia puştii. De cele mai multe ori cade, porniri de prisos. El va trăi doar cu adâncul său, cu
loarului. În simţirea sa vânată. cântecele sale, cu florile din suflet, cu trăirea sa doar
nu există decât nevoia Există şi plimbări meteorice, rapide, dar foarte ar- de el ştiută. El va iubi! Acesta va fi trofeul ieşirii de pe
de a supravieţui, dozându-şi acţiunile, atitudinile, re- zătoare, asemenea unei libelule. În acest caz, omul îşi culoar! Suferinţa ieşirii de pe culoarele vieţii va fi pri-
acţiile şi, cel mai adesea, trăirile, spasmele, angoasele ia startul mânat doar de instinctul că trăirea sa e epi- vită de cei din jur cu o exclamţie plictisitoare: Săracul
rănitoare. Truda sa este năucitoare, dar aleargă con- sodică, că va coborî rapid din trenul vieţii. Atunci el se (săraca) de el(ea)!
vins că trebuie să ajungă la ţintă. Maratonistul nu are aruncă în vâltoarea plimbării, neatent la limite şi con- Cât despre mine...
înjghebată în el tendinţa faultării, el îşi urmăreşte cu- strângeri. Îi lipseşte senzaţia înaltului, nu are carapa- Am fost prin viață pelerin,
loarul său, pe ceilalţi îi admiră ca însoţitori. ce, nu are instinctul prădătorului, este între ciută şi Drumeț netemător de drum,
Alteori, împins de la spate de orgolii, aleargă ca un haită. Acest alergător este animat de instinctul admi- Și respirând al ei parfum,
prădător, cu ochii însetaţi de sânge, nedomolit decât raţiei, căci el nu cunoaşte disimularea. Pornirile sale Am vrut să o-nțeleg deplin.
de victorie. În acest caz omul iese din el, se întoarce în sunt întotdeauna sincere, captatoare de priviri, obser- Gânduri încropite în zorile unei zile mohorâte de
zorile sale genetice, se confundă cu o fiară, se ascun- vabile şi categorisitoare.Din acest motiv strivirea sa martie. 21 martie 2021
de în hăţişul junglei, este pânditor şi refuză grupul. A poate veni fulgerător. Necunoscând vanitatea, nu va
prădui, în viziunea lui, este felul de a ieşi la capătul cunoaşte nici armele apărării de atacul seducţiei şi al
culoarului. Şi asta o face singur, chiar dacă mimează linguşirii. El se găseşte întodeauna prins între admira-
admiraţia lui faţă de arealul în care se găseşte. Victo- ţie şi adevăr. În această ipostază el va admira mereu
rie cu orice preţ! Acesta este singurul său adevăr. El zorile de zi, fiecare înserare, va înflori tot ce sta înmu-
nu simte nevoia admiraţiei. gurit, se va înduioşa de fiecare plâns, socotindu-l al
său, va trăi adevărul admirativ, fără nuanţa multelor
Există şi o altă plimbare a omului, asemănătoare sale feţe. De naivitatea sa asumată se vor folosi admi-
ciocârliei. Ea se avântă mereu spre înalt, soarele îi dă ratorii schismatici, care vor începe să-i trăiască micu-
senzaţia liniştii, iar hăul nemărgint de sub corpul ei nu ţa clipă de eternitate. Omul acestei curse va fi mereu
e decât o lume pe care o vede doar secvenţial, nu-i înclinat să cunoască doar faţa frumoasă a adevărului.

De vorbă cu ochi:,,Vezi să porți azi roșu, să nu te

deochi!”
Vor rămâne deslușite,
Rolurile ce-am jucat eu.
II
La hramuri și sfințiri cel mai ade-

mama Dar nu m-auzi, mămica mea iubită,

Azi e ziua ta mamă, dar ești departe, Ești la taină cu lumea liniștită,
Aș vrea să iau trenul de cinci jumate, Cu tata și cu toți ai tăi de-o lege,
Să nu-ntârzii, te știu, tu ești matinală, Și ai uitat demult clipele pribege.
Și de n-ajung la timp ții socoteală.
Dar, mamă dragă, de n-am să ajung
Mă tot gândesc, mămică mea dragă, mâine
Să-ți aduc în dar ce tata mă roagă, Să-ți pun o floare așa cum e și al
Știi, îți plăcea basmaua înflorată tău nume,
Să știi că te-am păstrat cum tu
Și fusta în clin de el cumpărată.
erai,
Știi mamă, aș vrea să m-aștepți la Măicuța mea, poem nesfârșit de
poartă rai!
Și să-mi faci cu mâna ca altădată,
Să alerg spre tine, să mă strângi la
piept, Arheologie
Să-mi odihnesc capul pe umărul drept.
Ce-a fost lumea ieri , e azi;
Joc de umbre și lumini,
Era să uit măicuța mea, e mărțișor,
Mai știi cum îmi împleteai un firișor Aisberguri, aștri calzi,
Și cum îmi spuneai privindu-mă în Flori alese printre spini,
Scenă plină de actori,
Unii mai grăbiți ca alții,
Rămânând mereu datori,
Celor mai alese grații.
În vârtejul scenei prinși,
Joacă roluri fel de fel,
Cei mai mulți sfârșesc învinși,
Neintrând bine în el.
Ca și alți grăbiți actori,
Trăitori în acest timp,
Pe cărări de meteori,
Am zburat către Olimp.
Cât a fost aprins stelar,
În vârtejul lui m-am prins,
Bând din cupa de nectar,
De pe piscul cel mai nins.
Cum și eu sunt muritor,
Din aprins de meteori,
A rămas un vis ușor,
În ai dimineții zori.
Numai dorul ce-am purtat,
Pentru muza mea mereu,
Stă în suflet neschimbat;
L-oi cânta ca și Orfeu!
Iar pe foi îngălbenite,
Unde-am scris câte-un eseu,
sea se-nghesuie ateii;
smeriții seamănă liniștiți ogorul.
Triptic iernatic III
De vrei să asculți materia, fii fierar!
În bătătura casei
boca, boca, boca... IV
nicovala, Când trebuie s-alegi,
un munte de gânduri, ,,Quo vadis? e întrebarea.
tata. V
În casă Mireasma se lăfăie în crin, pleava
sfâr, sfâr, sfâr... doar în vânt.
fusul, VI
grijile, A spus-o Aristotel din Stagira:
mama. ,,Amicus Plato sed magis veritas”
Pe deal
De milenii mulți îmbracă porfira,
bârrr, bârrr, bârrr...
albul,
Puțini însă adevărul au contras
VII
sania, Un popor nu-și pierde viul său,
eu. Iar o mamă, niciodată, inima.
VIII
Urmând firul În sufletele frumoase nu întânești
aisberguri.
Ariadnei... IX
Cine-și iubește cu adevărat viața,
nu pierde niciodată timpul
I
X
,,Nihil sine Deo”,
Cărțile citite m-au învățat să pri-
O tot spun cărturarii,
vesc spre înalt. Viața m-a învățat să
,,Ce predici și fă-o!”,
fiu OM.
Ne-nvață doar plugarii.

2 Paște fericit !
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

ALENSIS DE NOBILIS
Alensis De Nobilis, pe numele real de
Cornel Bălescu, este un poet, publicist, editor,
critic literar și academician român, membru
al Academiei Româno –Americane de Știinte
și Arte cu sediul în SUA, California, orașul
universitar Davis . Este director fondator al
revistei Absolut și al editurilor Absolut, Nobilis
și Genius . În domeniul criticii literare, Alensis
De Nobilis scrie critică de întâmpinare: re-
cenzii, cronici și prefețe la cărți de poezie. Nu
a participat niciodată la concursuri literare,
nici în țară, nici în străinătate. A refuzat câte-
va propuneri pentru premii literare și funcții
de conducere în organizații literare. Printre
membrii Academiei Româno-Americane au
fost prezenți: profesorul și filozoful Mircea
Eliade, scriitorul și dramaturgul Eugen Iones-
cu, profesorul George Emil Palade – cu Pre-
miul Nobel în fiziologie și medicină în anul
1999, etc. Printre membrii de onoare, de
asemenea, sunt prezenți savanți cu renume:
academicianul Eugen Simion – România,
academicianul Augustin Buzura, ambasado-
rul John R. Davis – S.U.A., și multe alte per-
sonalități marcante din domeniul științei și curești. Studii În
culturii. Alensis De Nobilis fost admis în data 1993 a absolvit
de 11 iunie 2017 în rândul membrilor Acade- studii la gimnaziul
miei Româno – Americane de Științe și Arte, și liceul la Mătă-
pentru calitatea deosebită a poeziei sale care sari, Gorj. În 2004
reabilitează cu succes poezia clasică și dă o devine licențiat al
nouă viziune discursului poetic contemporan. Facultății de Filo-
S-a născut într-o familie de muncitori și ță- sofie și Jurnalism
rani. Tatăl său, Ștefan Bălescu, a fost lăcătuș a Universității Spiru Haret din București. În
mecanic, iar mama sa, Eugenia, casnică. 2006 absolvă Masterul Mass-media și co-
Sunt cinci frați: Doina, Camelia, Florentina - municarea la Facultatea de Filosofie și Jur-
Ștefania, Cornel și Ștefan. Toți locuiesc în Bu- nalism a Universității Spiru Haret, București.

Cornel BĂLESCU, pseudonim: ALENSIS DE NOBILIS

• A absolvit Facultatea de Filosofie-Jurnalism, Universitatea Spiru Haret şi programul de master Mass-Media şi comunicarea, 2004-2006, tot la Universitatea Spiru Haret
Multă lume îl cunoaşte! Nu neapărat sub numele real, Cornel Bă- cum anunţă şi primul text al cărţii: TREZIREA LA VIAŢĂ. „Dumnezeu adoră ca să-l iubeşti, frângerea galaxiilor în imensitatea Universului
lescu, ci ca Alensis De Nobilis, autor şi editor. Poate că nu aţi remarcat s-a născut într-o duminică la amiază când îngeri de lumină se zben- explodând în mii de culori, invitându-te să iei parte la această măre-
debutul din revista Liceului Industrial Mătăsari Gorj, Murmurul Jilţu- guiau cu draci de întunecime, chicotind ca satirii după mirese duse la ţie, înfricoşat de atâta durere celestă, extaziat de bogăţia care ţi se
lui,  din 1996. Poate că nu aţi fost atenţi la debutul editorial cu Sufe- fântână să ia apă neîncepută din jgheaburi de mătase ca neaua. Era revarsă în retină cum se revarsă bogăţiile lumii în ochii unui padişah.
rinţa stelelor,  volum de poezie apărut la Editura  Punct, Târgu-Jiu, prin luna lui aprilie şi păpădii de argint cutreierau văzduhuri de plati- Cu ochii plini de lacrimi, fecioarele încremenite în simbolul renaşterii
1998. Dar nu se poate să nu-i fi remarcat apariţiile din publicaţii cul- nă. Ghirlande cu flori de salcâm cădeau peste ierburile crude, încre- stau îngenuncheate pe ţărmuri, undeva la marginea lumii; vântul le
turale din ţară şi străinătate şi alte numeroase studii şi articole. Şi, menite în rugă spre o iarnă îndepărtată în ceţuri. Prin grădini primeni- mângâie pielea sfinţită în mirodenii de Indii şi mosc de Damasc, lacri-
mai ales, cărţile: Axis Mundi, poezie, Editura Anamarol, 2009; Ago- te de raze, oamenii greblau cu toiege de mirt fuioare de aburi, mile lor de durerea aşteptării sunt mirul în care se scaldă ticăloşiile
nia  Fiinţei, poezie, Editura  Nouă, 2009;  Referendum, poezie, Editu- depănând în minte legende cu zâne şi zmei.Profeţi fără vârstă stau lumii ascunse în vorbe dulci şi mâini iuţite pe săbii. Parfumul sângelui
ra Nouă, 2009; Perfuzii cu lacrimi, poezie, Editura Absolut, 2012; Be- neclintiţi în metamorfoza îmbrăţişării cerului cu pământul din care se care stropeşte nebunia spectatorilor la marele circ al lumii ameţeşte
ţiile cosmice, poezie, Editura  Absolut, 2016;  Acolo, poezie, nasc ciclopi de agheasmă cursă în lacrimi de mir. Călugării îşi aştern creiere şi înduioşează rănile nebunilor de putere, otrăvesc predicile
Editura  Absolut, 2017;  Alb, poezie,  Editura  Absolut, 2017;  Înfloririle patul cu flori şi îşi primenesc cărţile sfinte cu parfumuri din Tibet, în sfinţilor şi îneacă în gât vorbele ucenicilor martiri. Pelerin în valea
apelor, poezie, Editura  Absolut, 2018;  Amintiri din memoria luminii, aşteptarea viziunii în suflet, tremurând de apropierea cunoaşterii. Pe tristeţii, otrăveşti lumea cu trupul tău îmbătrânit de vâltoarea păcate-
poezie, Editura Absolut, 2018; Simfoniile lumii – Ceremoniile formelor, ţărmuri răzleţite de întinderea lumii, cântă sirene într-o beţie necoap- lor, îţi ridici privirea spre cer, sceptic că minunile lumii îţi vor reda
Editura Absolut, 2018; Alfa, poezie, Editura Absolut, 2018; Omul poli- tă a căderii în vis, freamătă aerul pe lângă trupuri închipuite din mi- auzul şi văzul, îţi vor lumina ochiul cu ghirlande de lumină. Moartea îţi
flor, poezie, Editura Absolut, 2019; Respiraţii în dar, proză, Editura Ab- resme de crini. Fecioare de ambră urcă în stele din tripticul care stă va părea o sirenă, gustul amar al singurătăţii îţi va otrăvi şi ultima pi-
solut, 2019; Turnuri de înălţimi, poezie, Editura Absolut, 2019, volume aşezat pe ofrandă. Pacea coboară peste pământ, fără vârstă, în timp cătură de suflare; până în ultimul ungher al fiinţei tale, şarpele prefă-
despre care există multe referinţe critice semnate de: Nicolae Brân- ce jivinele adulmecă în aer mirări. Heruvimi de un albastru curat ies cut în vierme va încolţi în mucegaiul bolnav. Cui vei rămâne tu, indecis
zan, Ion Popescu-Brădiceni, Nicolae Dragoş,   Marin Ifrim, Valentina din mare ca nişte statui ale răbdării şi încep să se roage înspre nisi- şi bolnav trupeşte, când vei privi dimineţile auguste în care călugării
Becart, Al. Florin Ţene, Aureliu Goci, Cezarina Adamescu, Maria Ieva, puri ce curg din clepsidrele timpului scurs în numărătoarea valurilor îşi spală feţele în râu, iar păsările cerului vântură cerul spre a-i da
Alex Gregora, Doina Drăguţ etc. Alensis De Nobilis, în acest moment, pe ţărm. Arderi în spaţii strecoară roiuri de stele în fante de aripi agă- viaţă? Pustietatea ta, om care nu trăieşte admirabil te va duce spre
are în pregătire:  Homo deus,  proză;  Despărţirea de umbră, poe- ţate de îngeri – poeţi izgoniţi din grădinile Edenului pline cu ispite ultimul drum fără care şi făclii de nuntă, ci în cergă de ierburi culese
zie; Tratat de alienare, filosofie. molatice şi şerpi de dorinţă. Un tremur nelămurit cuprinde fiinţa păcă- pe rouă pline de povara ultimei pierderi…. Deschide ochii şi cugetă!
Iată un fragment din Simfoniile lumii – Ceremoniile formelor, Edi- tosului şi a omului curat, iar murmurele sângelui în vene se aude în- Lasă lumina să se strecoare în tine, înnobilând huma păcătoasă, respi-
tura Absolut, Bucureşti, 2018, volumul oferit de autor „Ţie, cel care vii fundat ca într-un cântec şoptit de o mamă la leagăn; fiarele pădurilor, ră tot Universul deodată şi înalţă-te. Lasă crucea deoparte, ridică-te
după mine, ţi-am aşezat/ o treaptă dincolo de limita vederii mele,/ ca gâze pe lacuri, feciori şi fecioare se opresc o clipă respirând parfum din mormântul tău şi învie în miracolul de netăgăduit al vieţii-toa-
să priveşti, când îţi va veni rândul,/ de mult mai departe, în viitor.” de sfială. Inimile bat mai tare, în fiinţe se rup zăgazuri de plânset, fie- tă frumuseţea unei lumi abia bănuite de tine te aşteaptă. Vino
Este un volum de proză cu ritm liric în substanţă, sunt învăţături pen- care suflet este apucat de o dorinţă de îmbrăţişare a celuilalt. Rutul printre noi şi roagă-te în biserici de poezie cu murmur de copil
tru jocuri îmbibate de mituri, tablouri ale unui început de lume/viaţă precede căinţa şi dă o nouă vigoare rădăcinilor puternice ale vieţii, care e însetat de comete, prefă-te în înger frumos şi abstract, în
care se petrec sub ochii imaginaţiei noastre, cu rime interioare de ancorate în porturi de vise. Un freamăt pluteşte în aer şi tremură în iluminare perpetuă a icoanei iubitei, în soarele pruncului care te
înţeles, nu numai de lectură. Sunt fresce mitosofice. Sunt îndemnuri frunze de cedri înfipţi cu coroanele în nori. Un abur moale îţi moaie aşteaptă gângurind. Vino să cunoşti învierea care de mâine te
îmbrăcate în dantelăria cuvintelor frumoase din vocabularul tradiţio- oasele şi te cheamă în dualitatea care aşteaptă împlinirea prin cealal- va transcende în învingător, în om mântuit!”
nal românesc. Este o carte care se citeşte în tihnă şi cu tihnă, cu tă jumătate, contopirea materiei în ameţitoare deliruri. Mioara VERGU-IORDACHE
răbdarea celui care vrea să pătrundă dincolo de cuvinte. Poate fi, aşa Dumnezeu este privirea rugătoare a unui copil de cinci ani care te – Opinia Națională

Pulberea privirii
Această liniște ne-a ocupat toate incintele,
A lăsat în urmă umbre să astupe cuvintele;
Vom plăti de acum doar cu cardul de amintiri,
Zările cumpărate le vom lipi de priviri.
Dirijorii culorilor s-au îmbătat, sunt criță,
Desfac cântecele nou-născuților de pojghiță;
Din când în când dau la o parte de pe cer un capac
Să vină zările de-acolo la cele de-aici dacă se plac.
Păsările gândului, poemele, oamenii, viile
Trimit scrisori pe frunți spre surorile lor, galaxiile,
Titanii privirilor acestora sunt ca niște bătrâni
Ce scot depărtare cu genele din imaginare fântâni.
Crucile satelor, pe unde se întâlnesc paradise,
Dezlipirea de umbră
Duc pe brațe nopțile albe de mame promise,
Recensământul uitării vine în recunoaștere,
Acoperișurile caselor par certificate de naștere.
Apele sufletelor noastre s-au tot dus în exod,
Ochiul de dincolo le ia în priviri ca-n năvod;
Rămâne pe urmă, pipăie, doar pulberea amintirii
Ce nu-și mai găsește locul pe calea privirii.
Zen
Moi trântori desfrânați de nepăsare
Duceau pe umeri fericirii danii,
Se zbenguiau cu zarea cum cârlanii,
Primind în dar bancnote de răbdare.
Când heruvimii merg să facă nani,
Se-apleacă-ncet, cu ochi mijiți, o zare:
Purtăm în piept nu inimi, ci altare,
Ne-mbrățișăm cu bis-uri -ne dau fanii.
Înfășurați cu cingători de lene,
Sub un abis din susurul fântânii
Tu îți răsfeți peste comete sânii,
Și te arunci în ochii mei, nebunii,
Dar eu sunt Zen și am harem de zene,
Mă plictisesc subit de-așa sirene.
Pelerin fără ochi
Hop în ding de clopot, bat fiorii cuie,
Ard litanii nalte zori pe ciot de turlă,
Călători prin sine duc pe cap cucuie
Înnodând în vânturi fire de șopârlă.
Ancore cu lanțuri de temeri în moaște
Prind cu apucarea în iviri o șoaptă;
Din ninsori, abisul fruntea zilei paște,
Proiectând în iriși flori de cataractă.
Pulberi de memorii cern fărâme lucii,
Ca și cum ființa are fulgi să toarcă,
Arhitecți măsoară gândul ca năucii,
De la capăt poate vor să se întoarcă.
Trupurile-n lucruri par că-s hialine,
Sinele tresare fin din strop în strop,
Lumenii culorii duc, pe șei, coline
Zărilor golașe, ca-ntr-un fel de troc.

Hristos a înviat ! 3

Dr. Flavius Purcel - medic
rezident Clinica de ortopedie,
Cluj Napoca
Se spune că cei mai frumoși ani
din viața fiecărui tânar sunt anii de li-
ceu. Consider acum, după aproape un
deceniu de la absolvire, că așa este. A
fost perioada în care am profitat din
plin de acești ”cei mai frumoși ani” în
care am balansat distracția cu însuși-
rea de informații valoroase, formarea
de competențe care mi-au modelat
viața.
În acești ani superbi am trecut
prin anumite stări, unele mai bune, al-
tele mai puțin bune, iar greutățile sunt
cel mai ușor de descărcat de pe inimă
când le impărtășești cu colegi, prie-
teni de încredere care știu să-ți ofere
sfaturi bune sau măcar încearcă asta.
Am avut ocazia să am profesori
minunați care ne-au învățat să cău-
tăm răspunsuri la întrebări nerostite,
să credem în puterea visului frumos,
ne-au construit aripile pentru zborul
maturității.
Liceul nostru a fost întradevăr Ce-
tatea Luminii, pentru că lumina pe
care am primit-o de la dascăli noștri
ne-a luminat drumul și ne-a ajutat să
fim puternici în această lume dezlăn-
țuită, să înfruntăm furtunile şi să ară-
tăm lumii că am fost construiţi pentru
a fi cei mai buni.
Au avut încredere în noi și ne-au
spus că vom reuși în tot ce ne vom
propune, pentru că ne-au format ca-
pacitatea de a discerne între frumos şi
mai puţin frumos, între minciună și
adevăr, între valoare și nonvaloare, iar
miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu
ochii.
Colectivul clasei a fost pentru
mine ca o familie, iar aşa cum se în-
tâmplă în viaţa fiecărei familii - am
avut atât momente deosebit de fru-
moase, peste care chiar de se va aş-
terne nisipul timpului fugar, vântul ui-
tării nu va fi destul de puternic ca să le
şteargă, cât şi momente mai triste,
însă am trecut peste ele – împreună.
Şcoala nu mi-a deschis doar porţi-
le către educaţie, ci şi pe cele ale min-
ţii: către colegi, către profesori, către
idei. Şcoala mi-a deschis şi porţile
4 Paște fericit !
l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
AMI N TI R I D I N “ CE TATE A LU MI NI I”
sufletului: pentru admiraţie, regret, iu-
bire, datorie şi răsplată. Am primit ca
moştenire poziţia verticală, mândria şi
cutezanţa, puterea de a gândi şi de a
acţiona în numele meu.
Studiam în egală măsură la toate
disciplinele, iar seara înainte de culca-
re repetam toate lecţiile pentru a doua
zi, închipuindu-mi că mă ascultă pro-
fesorii. Ca elev mi-a plăcut să reflec-
tez asupra informaţiei primite. Sim-
ţeam o adevărată pasiune de a
cunoaşte natura, mediul înconjurător
şi să redau în forme personale cunoş-
tinţele căpătate păstrând, bineînţeles,
intact fondul, conţinutul de idei.
La un Consiliu al elevilor, domnul
director Dumitru Dădălău ne spunea
că “Cel mai mult resimt lipsa unor ac-
tivităţi extracurriculare în Mătăsari.
Elevii, ei sunt la vârsta când vor să se
afirme, când vor să fie apreciaţi pentru
realizările lor. Calculatorul nu mai
este doar un mod de divertisment. Da-
torită orelor de informatică elevii s-au
iniţiat în tehnici de prelucrare a infor-
maţiei, au conştientizat rolul extrem
de important al informatizării în tehno-
redactării, iar pe
această ultimă di-
recţie se înscrie ur-
mătorul proiect de
activitate educativă
şi anume realizarea
unei reviste şcolare.
” ocazia să ne mirăm, să ne
La propunerea
domnului Director,
de a realiza o revistă
şcolară, au fost cu
toţii entuziasmaţi,
pentru copii era ceva
nou, atractiv şi în
acelaşi timp intere-
sant. Părinţii au con-
siderat în marea
majoritate că pentru
această activitate
benefică pentru co-
piii lor, devenise în
sfârşit util şi calcu-
latorul.
Cadrele didac-
tice au considerat
oportun acest pro-
iect care s-a dorit să devină un stimu-
lent pentru seriozitate, simţ de
răspundere şi motivare.
Pe baza lucrărilor realizate s-a
selectat echipa de redacţie . O condi-
ţie pentru elevii selectaţi în echipa de
redacţie (redactor-şef,redactori) şi co-
laboratorii lor este aceea că trebuie să
ştie să transmită informaţia în manie-
ră jurnalistică şi să cunoască tehnicile
esenţiale de redactare.
În luna decembrie a anului 1996,
primul număr al revistei Murmurul Jil-
țului vedea lumina tiparului, apoi ofe-
rea an de an satisfacție copiilor impli-
cați în colectivele de redacție, dar și
coordonatorilor acestora. Cu emoție
eu și colegii mei așeazam cuvintele pe
foi albe, înșiruind cărări de gânduri,
îmbracam idei și vise cu metafore ca
mai apoi să le dăm forma unor creații.
Deși pare că este ușor, nu este
așa. Ca și elevi, tineri adolescenți
consideram această revistă o modali-
tate prin care ne spuneam gândurile si
povesteam și altora impresiile noas-
tre.
Reviata constituia o sursă de in-
formare și mediatizare a proiectelor
educative ce se derulau în scoala , a
unor personalități locale, a copiilor cu
performanțe, elevi ai școlii, sau foști
elevi, cu toții și-au exprimat gândurile
și amintirile din anii de liceu. Această
apreciere a venit prin participarea la
concursul național al revistelor școla-
re, unde a primit de-a lungul timpului
numeroase premii.
Elaborarea articolelor, culegerea
datelor şi prelucrarea acestora in ve-
derea transformării lor în informaţii
presupunea alocarea unui buget de
timp, activitatea în sine fiind laborioa-
să şi necesitând îndrumarea unui ca-
dru didactic. Elevii erau puşi în situaţia
de a descoperi, de a se confrunta cu
ipotezele şi cu interpretările altora.
Colectivul de redacţie culegea date,
informaţii pe diverse teme de interes,
articole ale elevilor, creaţii literare sau
grafice, pe care apoi le supunea unui
proces de prelucrare, tehnoredactare.
Activitatea aceasta ne-a dezvoltat tu-
turor spiritul de iniţiativă şi responsa-
bilitate.
Prin comunicare descoperim fiinţa
interioară a oamenilor, modul lor de a
percepe lucrurile, putem să ne creăm
un anumit vocabular, să ne forţăm
imaginaţia pentru a ne conduce spre
alte universuri, cum ar fi creativitatea.
Proiectarea şi realizarea unei re-
viste este rezultatul unor activităţi
colective de mare amploare şi
complexitate, iar formarea deprinde-
rilor şi abilităţilor de lucru în echi-
pă este un obiectiv esenţial al
activităţii de pregătire şi formare a
specialiştilor în domeniu . Formarea
acestor deprinderi contri-
buie la crearea unei
conştiinţe a responsabili-
tăţii colective, a respectu-
lui faţă de munca echipei
şi o înţelegere a valorii
acesteia. Activitatea în co-
lectivitate contribuie la
formarea trăsăturilor de
caracter, la întărirea res-
ponsabilităţii individuale şi
la conturarea personalită-
ţii profesionale în contextul
echipei, la întărirea coezi-
unii şi creşterii capacităţii
de muncă a echipei.
Îmi aduc aminte cum la
ora de limba româna un co-
leg, care trebuia să realize-
ze un articol despre tradiții
și obiceiuri de iarnă, l-a în-
trebat pe domnul profesor
Dumitru Dădălău, cum tre-
buie să se gândească ca să
poată concepe un articol,
deoarece el crede că nu
întreceri sportive, elevii devin motivaţi
poate reuși acest lucru.
pentru a obţine rezultate mai bune, se
Domnul Profesor cu un zâmbet și
creează o competiţie permanentă în-
un ton calm i-a explicat și
tre colegi, dar şi între clase şi şcoli.
ne-a explicat, atunci că
Am avut bucuria de a participa la
pentru realizarea articole-
taberele nationale de jurnalism desfa-
lor este nevoie să fim activi
surate la Ciric si Muncel, unde am
din punct de vedere inte-
avut ocazia sa lucrez atat in cadrul
lectual, să fim cât mai mult
presei scrise cat si la radio si televizi-
posibil autonomi, să avem
une. Implicat in proiectul Comenius
am avut deosebita placere sa fac par-
punem întrebări, să ne
te intr-un schimb de experienta in fru-
imaginăm ipoteze, să cău-
moasa Roma, sa particip la cursurile
tăm elemente de răspuns,
liceului Scientifico B. Rosetti din San
adică să ne formăm o bază
Benedetto, onoarea sa fac parte din
de gândire raţională, apli-
Consiliul Judetean de Tineret Gorj
cabilă în situaţii diverse.
mi-a oferit ocazia sa particip la un
La următoarea oră co-
training de pregatire in U.K, experiente
legul meu a cerut permisi-
ce au lasat o amprenta frumoasa si
unea să citescă în fața
amintiri ce le port cu drag in suflet.
clasei, articolul pe care l-a
După mai bine de un deceniu, care
scris, iar după ce l-a citit
parcă a fost ieri, mă bucur că am avut
am rămas cu toții plăcut
onoarea de a face parte din colectivul
surprinși despre stilul său
de redacție al revistei Murmurul Jilțu-
autentic în redactare și ex-
lui, unde m-au încântat frumuseţile pe
primare, în minuțiozitatea
care le-am descoperit în literatură,
culegerii informațiilor de la
artă, ştiinţă, pe care mai apoi, le-am
bătrânii satului. După ace-
împărtăşit cititorilor revistei noastre.
ea i-a mulțumit domnului
Aici colegii erau plini de fantezie în
Profesor pentru această
materialele pe care le redactau, cu
ocazie inedită pe care a avut-o, în care
dorinţa de a scrie mereu liberi, fără
a putut afla lucruri neștiute despre bu-
nici-o constrângere, dar cu responsa-
nicii lui, despre valorile culturale loca-
bilitate și acuratețe maximă, fiind că-
le și această activitate a fost un exer-
lăuziți cu răbdare și tact de către
cițiu de autocunoaștere pentru el.
domnul director Dumitru Dădălău,
Domnul profesor Dumitru Dădălău
omul cu conştiinţa datoriei împlinite,
l-a felicitat pentru imaginația creatoa-
care a modelat, care a “strunjit”- cum
re, pentru pasiunea căutărilor și vibra-
îi plăcea dumnealui să spună, atâtea
rea în fața valorilor strămoșești. Ne-a
caractere, omul care a trecut și trece
arătat apoi, cât de important este ca
prin toate greutăţile vieţii ca un învin-
elevii să-şi formeze o imagine de sine
gător, omul care a creat Cetatea Lumi-
pozitivă şi o stimă de sine, care duce
nii pentru noi și urmașii noștri.
la creşterea motivaţiei acestora prin
Pentru toate acestea vă mulțu-
popularizarea rezultatelor obţinute la
mim domnule Profesor!
diferite concursuri şcolare, olimpiade,

15 IANUARIE – ZIUA NAȚIONALĂ A CULTURII ROMÂNE
Poate că mulţi cititori şi-l imaginează pe Mi-
hai Eminescu  doar în  ipostaza poetului sau a
prozatorului romantic, nostalgic, melancolic, în-
drăgostit, cu ochii înălţaţi visători “la steaua sin-
gurătăţii”, meditând, căutând sensul şi esenţa
vieţii, în curgerea inexorabilă a timpului, pasio-
nat şi creator el însuşi de mituri, preocupat de
“recosmicizarea omului” (Eugen Simion), explo-
rator al spaţiilor onirice, privind spre “noaptea
comună a vegherii, a naturii, a umanităţii, iar
altă dată spre noaptea fără început a visului, a
vârstelor eterne şi a geniior romantice” (Ion Ne-
goitescu).
S-a scris şi încă se va scrie despre opera
eminesciană, pentru că surprinde mereu prin-
tr-o extraordinară prospeţime si adâncime a cu-
vântului şi a versului, printr-o perpetuă ivire de
sensuri, simboluri şi semnificaţii, la peste un
veac şi jumătate de când “ultimul mare roman-
tic european” (în sens cronologic) şi-a gândit şi
publicat opera. Există însă şi o altă faţetă a per-
sonalităţii lui Mihai Eminescu, atinsă şi aceasta
de genialitate şi de cultura sa excepţională, un
fel de a fi extrem de lucid şi de implicat în reali-
tatea şi spiritul timpului pe care l-a trăit – aceea
de gazetar.
Mihai Eminescu – activitatea de gazetar la
ziarul “Timpul”
Mihai Eminescu, jurnalist – o altă ipostază a
genialei sale personalităţi
În ediţia integrală a Operei eminesciene, în
11 volume, coordonată de criticul literar Perpes-
sicius, volumul X, al cărui responsabil este Du-
mitru Vatamaniuc, cuprinde publicistica dintre 1
noiembrie1877 şi 15 februarie 1880, răstimp în
care Mihai Eminescu a publicat nenumărate ar-
ticole în cotidianul “Timpul”, ziar al Partidului
Conservator, la vremea aceea (chiar dacă nu
rezona întotdeauna cu ideologia acestui partid).
Până în 1877, Mihai Eminescu a desfăşurat
activitate de gazetar, publicând articole pe teme
politice sau culturale, şi la alte reviste, precum
“Familia” (condusă de Iosif Vulcan), “Convorbiri
literare” (revista Societăţii Junimea, “Curierul de
Iaşi” (ziar numit cu ironie, de Eminescu, “Foaia
vitelor de pripas”). La îndemnul lui Titu Maio-
rescu şi al lui Ioan Slavici, Eminescu se angajea-
ză, la “Timpul”, ca redactor, ulterior, intre 1880-
1881, redactor şef.
Pentru că niciuna dintre preocupările sau
activităţile marelui scriitor nu era lăsată la voia
întâmplării şi nu era făcută de mântuială, şi în
jurnalism, Eminescu a venit cu toată pasiunea
şi, mai ales, cu vasta sa cultură. Îi citise pe an-
tici, de la greci, la vechea cultură indiană, pe
romantici, el însuşi comparabil, ca poet, cu No-
valis, Lamartine, Leopardi, Goethe etc., pe marii
filosofi, în special Schopenhauer (“Lumea ca
voinţă şi reprezentare”), pe Hegel, Kant (din care
a şi tradus mare parte a “Criticii raţiunii pure”.
Dintr-o astfel de perspectivă de înalt nivel
cultural, dar şi cu o dimensiune morală dincolo
de orice îndoială, Mihai Eminescu îşi dorea ca,
prin publicistica sa, să educe tânăra generaţie,
l M u r m u r u l J i l ţu l u i
De acolo, din adâncul “uitării oarbe”, de unde “se deschid gurile luminii şi irumpe incendiul solar, unde
între fiinţă şi nefiinţă e un joc voluptuos, un descântec de stihii şi o sorginte de senzualităţi ontice” (Ion
Negoitescu), Eminescu nu ne lasă să-l uităm. Şi cum l-am putea uita vreodată, când el este “partea noastră
de cer”, semnul eternităţii noastre, care a trecut prin lumea aceasta, ne-a făcut să privim spre stele, ne-a
metamorfozat, ne-a fixat alte repere valorice, a oferit, cum spunea eseistul şi filosoful Constantin Noica, “un
model al fiinţei româneşti”. Mihai Eminescu
în spiritul adevărului şi al valorilor autentice, cu
atât mai mult cu cât, mărturisea poetul, “Păre-
rea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni
de-a crede, e că politica ce se face azi în Româ-
nia si dintr-o parte si dintr-alta e o politică
necoaptă, căci pentru adevărata si deplina înţe-
legere a instituţiilor noastre de azi ne trebuie o
generaţiune ce-avem de-a o creşte de-acu-na-
inte”.
Mai mult, mărturiseşte acesta, convingerea
sa, ca şi a lui Titu Maiorescu (autorul celebrei
teorii a “formelor fără fond”), era că “Interesul
practic pentru patria noastră ar consta în înlătu-
rarea teoretică a oricărei îndreptăţiri pentru im-
portul necritic de instituţii străine, care nu sunt
altceva decât organizaţii specifice ale societăţii
omenesti în lupta pentru existenţă, care pot fi
preluate în principiile lor generale, dar a căror
cazuistică trebuie să rezulte în mod empiric din
relaţiile dintre popor si ţară” – singura cale via-
bilă pentru însănătoşirea societăţii româneşti şi
pentru consolidarea sentimentului naţional, fără
de care niciun popor nu poate supravieţui în is-
torie. Mai credea Eminescu şi faptul că “misiu-
nea noastră de popor latin, ortodox” era de fi
legătura între Orient şi Occident, printr-o politică
de neutralitate.
Cu multă pasiune a scris Eminescu articole
pe teme “fierbinţi” ale timpului, legate de Răz-
boiul de Independenţă din 1877, de monarhie
(Carol I), de controversele dintre liberali şi con-
servatori, de oameni politici ai vremii, dar, mai
ales, despre făurirea României Mari, despre Ma-
rea Unire care se va înfăptui abia în 1918.
Gazetarul Eminescu era convins că, pentru
bunăstarea unui popor, esenţiale sunt munca,
adevărul, “nu fraze lustruite si negustorie de
vorbe”, un Monarh cu vocaţie, care să armoni-
zeze interesele diverselor clase sociale, dar, în
special, educaţia, având în vedere că, în perioa-
da în care fusese, pentru scurt timp, revizor şco-
lar, în ţinutul Neamţului, cunoscuse foarte bine
scoala românească.
Scoala, conside-
ra Mihai Eminescu,
trebuie să formeze
caractere, iar con-
vingerile sale, aşa
cum le-a exprimat
în articolele din zia-
rul “Timpul” sunt de
o excepţională actu-
alitate: “Invăţând pe
de rost numirile tu-
turor oraselor de pe
pământ si toate for-
mulele chimice, toa-
te numele speciilor
de plante si de ani-
male, această masă
de cunostinţe, oricât
de nouă ar fi pentru
o inteligenţă, n-o fac
nici mai iubitoare de
adevăr, nici îndemâ-
natică de a judeca si
de a distinge drept
de strâmb. Învăţătu-
ra consistă în mulţimea celor stiute, cultura în
multilateralitatea cunostinţelor, cresterea nu
consistă nici într-una, nici într-alta. Ea consistă
în influenţa continuă pe care o au lucrurile învă-
Hristos a înviat !
l
ţate asupra caracterului si în disciplinarea inteli- scenă bizară, pe care toate sunt cu putinţă afară
genţei. Când aceste două lipsesc, oricât de mul- de un singur lucru: onestitatea […] În fine, chiar
te ţi-ar fi aproriat capul în mod mecanic, omul zilele trecute, după cum este ştiut, se dovedeşte
simte în sine un gol moral, care din toate e cel la Ploieşti, de către procuror şi de către preşe-
mai insuportabil
si care conduce
mintea nedisci-
plinată la cele
mai triste aba-
teri”.
Jurnalistul
Mihai Eminescu
şi excepţionalul
său discurs po-
lemic – câteva
exemple
Cine a citit
deja sau cine va
avea curiozita-
tea de a desco-
peri această
ipostază a per-
sonalităţii emi-
nesciene – ace-
ea ce gazetar dintele juraţilor, că directorele penitenciarului
– va constata că, la peste un veac şi jumătate de bat crunt cu biciul pe arestaţi. Ministrul de inter-
când au fost scrise articolele respective, multe ne suspendă pe director, rămânând ca justiţia
sunt extrem de actuale, subiectele sunt un fel de să-şi facă datoria. Însă, după cât ni se asigură, şi
“loc comun”, un fel de “fatalitate”, pe care nici de astă dată judele instructor ar fi declarat că nu
vârsta modernă a culturii, a civilizaţiei, a vieţii e caz de urmărire […] Atragem luarea aminte a
politice, sociale şi economice nu a depăşit-o, ca d-lui ministru de justiţie asupra acestei deplora-
şi când am fi “condamnaţi” să repetăm istoria, bile şi penibile stări de lucruri. Suntem încredin-
aici, la “Porţile Orientului”, în coloratul nos- ţaţi că d-sa se va gândi serios la mijloacele de
tru spaţiu balcanic. vindecare, căci, atunci când justiţia nu-şi face
Într-un articol publicat în  1878, la 12 sep- datoria, nu esistă justiţie în ţară, prin urmare nu
tembrie, de exemplu, intitulat “Ca la noi la nime- esistă nici moralitate, nici progres real” (Mihai
nea”, Mihai Eminescu descrie succint, cu multă Eminescu, Opere, volumul 10, p. 110).
verva, realitatea românească: “Proverbul aces- Într-o altă iarnă, la fel de rece şi troienită ca
ta, moştenit din moşi strămoşi, e rezultatul unui şi cea de acum, ublica un articol intitulat “Dru-
dureroase istorii, în cursul căreia poporul nostru, murile s-au troienit”, în care surprinde câteva
pierzând orice speranţă de îndreptare, ia lucruri- aspecte ce par a fi în oglindă cu cele de azi:
le mai mult în bătaie de joc, ca şi când lui Dum- “Drumurile s-au troienit şi comunicaţia telegra-
nezeu i-ar fi plăcut să dra- fică pare întreruptă […] În această izolare în
peze tragedia sorţii care ne pune bătrâna iarnă, aceeaşi pe vremea
noastre cu foarte multe craiului Decebal, când ţăranul dacic, îmbrăcat
scene comice. Realitatea în cojoc miţos, trecea Dunărea-ngheţată, ace-
tragică a vieţii noastre de eaşi astăzi, când Vodă ţine Dunărea cu oştirile
stat e nespusa mizerie a româneşti, în această izolare ne apasă mai cu
populaţiunilor de jos, e greu gândirea la ce rău loc ne-au aşezat Traian
stoarcerea lor prin nemă- împăratul pe această muchie de lume, la cest
suratele clase improducti- văd de popoare carile ne privesc pe noi numai
ve, compuse mai cu sea- ca pe un fel de gard pe deasupra căruia se
mă din străini, e uşurinţa ceartă […] Demagogii noştri crescuţi în străi-
şi lipsa de caracter în viaţa nătate, văzând nevoile poporului nostru, l-au
publică, e putrejunea bi- învăţat pe de rost cuvinte deşerte şi c-un înţe-
zantină a puilor de fanari- les negativ numai, socotind că prin cuvinte se
oţi care, sub masca inte- întemeiază binele unui popor. Numai pe cele
resului general, fură de mântuitoare: „munca” şi „economia” întru ale
sting, fie pe calea diurne- lor şi ale statului nu l-au învăţat pe popor nicio-
lor şi lefilor nemeritate, fie dată”. Nenumărate alte exemple din jurnalismul
prin arendarea moşiilor eminescian ar putea fi date, constatând o capa-
statului, fie pe alte mii de citate de interpretare şi de analiză a realităţilor
căi. Comedia consistă însă timpului respectiv, extrem de lucidă, de o mare
în minciuna vecinică a forţă şi implicare. Opera lui Mihai Eminescu
constituţionalismului, în este, indiscutabil, un arhetip al spiritualităţii
pretextarea diferitelor li- noastre. Pe de altă parte, spunea Eugen Simion,
bertăţi publice, a civilizaţi- “Eminescu a marcat în mod indiscutabil istoria
ei şi a altor mofturi pentru presei româneşti, este unul din marii gazetari
a acoperi unica tendenţă a acelei negre mulţimi pe care i-a avut România.
de liberali care nu caută, nu visează decât pute- Publicistica lui ar trebui predată în şcolile
rea statului, pentru ca prin mijlocul ei să prade. de jurnalism pentru că tinerii ar avea ce învăţa”.
O mulţime de oameni mari se mişcă pe această B.A.M.
5

ar
Vasile Alecsandri - Regele poeziei românești
ten
Bicen
Vasile Alecsandri (născut la Mircești ( 21 iulie 1821, d. 22 august 1890)) a fost
poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al
Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în
România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul în-
tregului secol al XIX-lea.
Elena Negri, pasiunea cea mai mare şi cea mai
romantică a lui Alecsandri
Deșteptarea României
Voi ce stați în adormire, voi ce stați în nemișcare,
N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce se-nalță pân' la ceruri din a lumii deșteptare,
Ca o lungă salutare
Cătr-un falnic viitor?
Nu simțiți inima voastră că tresare și se bate?
Nu simțiți în pieptul vostru un dor sfânt și românesc
La cel glas de înviere, la cel glas de libertate
Ce pătrunde și răzbate
Orice suflet omenesc?
Iată! lumea se deșteaptă din adânca-i letargie!
Ea pășește cu pas mare cătr-un țel de mult dorit.
Ah! treziți-vă ca dânsa, frații mei de Românie!
Sculați toți cu bărbăție,
Ziua vieții a sosit!
Libertatea-n fața lumii a aprins un mândru soare,
Ș-acum neamurile toate către dânsul ațintesc
Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare
Se cerc vesel ca să zboare
Către soarele ceresc!
Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?
Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu să nu iei parte la obșteasca înfrățire,
La obșteasca fericire,
La obștescul viitor?
Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!
C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?
Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie
Și la caru-i de trufie
Să ne-njuge ea pe noi?
Până când în țara noastră tot străinul să domnească?
Nu sunteți sătui de rele, n-ați avut destui stăpâni?
La arme, viteji, la arme! faceți lumea să privească
Pe câmpia românească
Cete mândre de români!
Sculați, frați de-același nume, iată timpul de frăție!
Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpați
Aruncați brațele voastre cu-o puternică mândrie
Și de-acum pe vecinicie
Cu toți mâinile vă dați!
Hai, copii de-același sânge! hai cu toți într-o unire
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
Pas, români! lumea ne vede... Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire
Viata noastră să jertfim!
Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!
Care vede-n a lui țară libertatea re-nviind,
Fericit, măreț acela care sub un falnic soare
Pentru Patria sa moare,
Nemurire moștenind.
6 Paște fericit !
l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
naţi de valuri şi de aceleasi iluzii
…
În fine ajung la Palermo,
unde Elena Negri se stabileşte
cu poetul şi cu Nicolae Bălcescu
în Vila Delfina afară din oraş. Pe
acea terasă, aşezată pe coloane
de marmură, Alecsandri îşi făcea
împreună cu ea proiectele lui li-
terare şi citea piesele pe care le
scria. Seara ieşeau în liniştea
aerului, sub suflul blând al mării
şi priveau Vezuviul în flăcări.
Elena Negri a fost pasiunea cea mai mare şi cea Plutind uşor în aer ca vântul ce adie,
Într-o dimineaţă de aprilie
mai romantică a lui Alecsandri. Dragostea aceasta Se scoborî prin stele din leagănul ceresc:
însă, Alecsandri fu deşteptat din
i-a inspirat poeziile “Lăcrămioarele”, care, prin su- Duios era şi gingaş acordul îngeresc,
acel vis. Boala Elenei Negri, “du-
flul lor liric, ating culmea eroticii şi elegiei lui. Ferice de acela ce c-o simţire vie
rerea de piept”, care până atunci
Elena Negri era fiica lui Petrache Negri, Agă, şi a Slăveşte armonia şi’nalta poezie !…
nu fusese decât ca o umbră
Smarandei Negri, născută Donici, şi sora lui Costa-
Elena Negri îl invită la moşia ei, la Blânzi. Moşia aruncată de un nor şi care le fă-
che Negri, gentilomul, bine ca om şi mare ca ro-
era frumoasă şi întinsă, iar casa spaţioasă cu un cuse dragostea şi mai scumpă,
mân, cu care semăna mult. Mai întâi frumuseţea ei
etaj şi cu un interior aranjat de ea în chip simplu şi se arătă îngrijorătoare. Din ce în
recunoscută de toţi. “Când intra la serate, însoţită
rustic, dar cu mult gust. Aici ei petrecură mai mult ce mai palidă, cu ochii mai stră-
de sora sa Catinca, gătite amândouă şi împodobite
timp în atenţii de logodnici, în cetiri, în poezie, mu- lucitori, ea lăsa la cei ce o încon-
în rochii de bal, se năştea în jurul lor un murmur de
zică şi în planuri de viitor minunat. În serile de pri- jurau o impresie tristă. La înce-
admirare. Una brună, delicată, cu surâsul pe buze,
măvară, ieşeau pe cai şi se plimbau, lăsând frâiele putul lui mai plecă cu Alecsandri
alta blondă, cu figura deschisă burboniană şi plină
pe coame până noaptea târziu, voind să prelun- spre ţară pe la Constantinopol,
de mândrie”. Un portret al ei de pe la 1844, de Ro-
gească la nesfârşit plăcerea acelor ceasuri. Aici a unde era fratele ei, Costache Ne-
sental, înfăţişează capul frumos, cu zulufi scurţi
scris el mai multe poezii din care străbate entuzias- gri. Dar, când intrau în Cornul de
după moda timpului, cu două cărări în mijloc, în loc
mul lui de atunci. Starea lui sufletească se vede în Aur, Elena Negri muri pe vapor în
de una, aşa numita pieptenătură en coeur, părul ne-
poezia intitulată “8 Martie 1845, în care poetul îşi braţele lui Alecsandri. Poetul
gru şi mătăsos, ochii mângâioşi şi negri ca şi sprân-
învoacă sufletul şi nălucirile ca să se bucure toate simţi pe inima lui inima ei înce-
cenele, nasul şi gura potrivite. Ea ţine o haină uşoa-
de fericirea iubirii lui: tând de a mai bate… Ea fu în-
ră, un fel de algeriană învrâstată, strânsă la sân cu
Întinde cu mândrie aripile-ţi uşoare, mormântată în curtea bisericii
o mână superbă şi cu o mişcare graţioasă. Privirea
O sufletul meu vesel, o suflet fericit ! greceşti din strada Cabristan. O
ei limpede te urmăreşte blând. Un alt portret mai
Înaltă-te în ceruri şi zbori cântând la soare, piatră simplă deasupra mormân-
simplu ca toaletă, tot de Rosental, aminteşte pe Gi-
Căci soarele iubirii în cer a răsărit tului, cu numele şi data morţii,
oconda lui Da Vinci, în surâsul şi privirea ei enigma-
Şi-n cale-mi s-a oprit. arăta încă până mai acum câtva
tică.
Veniţi năluciri scumpe, dorinţi, visuri măreţe, timp locul rămăşiţelor ei. Alec-
Sufleteşte văzută, ea era de o inteligenţă cu to-
Ca păsări călătoare la cuibul înflorit, sandri intră în ţară bolnav şi-şi
tul deosebită, de o conversaţie plăcută şi interesan-
Veniţi de-ngânaţi vesel a mele tinereţe, căută mult timp sănătatea ca să
tă, afectuoasă şi atrăgătoare în manierele ei, dis-
Căci steaua fericirii în ochi-mi a lucit, se poată restabili.
cretă şi blândă, muzicantă, cu dragoste mare de
Iubesc şi sunt iubit…
poporul român şi cu milă de cei umili, de “cei orfani
de soartă”, cum le zicea ea. Prin firea şi nobleţea
Dar… ca totdeauna un dar… peste un an nu- Hora Unirii
mai, în 1846, doctorii recomandară Elenei Negri,
aspiraţiilor ei spirituale, era suflet din sufletul lui Hai să dăm mână cu mână
delicată ca sănătate, să petreacă câtva vreme în
Alecsandri. Ea fu cea dintâi femeie din aristocraţia Cei cu inimă română,
ţările calde şi, în luna lui mai din acelaşi an, ea ple-
Moldovei care-l admiră sincer şi-l felicită, scriin- Să-nvârtim hora frăţiei
că în Italia, cu făgăduinţa lui Alecsandri că o va Pe pământul României!
du-i, la primele lui poezii şi la piesele lui de teatru,
urma. La despărţire poetul îi zise:
pe care le recomanda cu entuziasm societăţii ieşe-
Te duci iubită scumpă în tărmuri depărtate… Iarba rea din holde piară!
ne. “Elena Negri, zice Ion Ghica, ne susţinea în soci-
Gândeşte-te că-n lume nimic nu e mai mare, Piară duşmănia-n ţară!
etate.” Tânără încă, despărţită de un bărbat ce nu
Mai gingaş, mai puternic, mai sfânt, mai cu înfocare Între noi să nu mai fie
ştiuse să-i inspire iubire, ea răspunse idealului celui
Decât simţirea vie ce tu mi-a-i insuflat… Decât flori şi omenie!
mai înalt de femeie al lui Alecsandri şi el o iubi cu
O lună după plecarea ei, prin iunie, plecă şi dân-
toate puterile inimii lui.
sul spre Italia. El luă drumul Mării Negre, trecând Măi muntene, măi vecine,
Alecsandri întâlni această femeie la cea mai
prin Constantinopol, Brusa, Atena şi urcându-se la Vină să te prinzi cu mine
frumoasă vârstă a lui, la 23 de ani. El era atunci un
Veneţia. La Constantinopol cântă de fericire: Şi la viaţă cu unire,
tânăr svelt şi potrivit de înalt, de o frumuseţe distin-
Gândul meu la tine zboară Şi la moarte cu-nfrăţire!
să, cu faţă albă, pe care rămăsese întipărită o um-
Ca o pasăre uşoară
bră de melancolie de la moartea mamei sale, cu
Către cuibul înverzit. Unde-i unul, nu-i putere
fruntea largă şi senină, cu ochii buni şi vorbitori, cu
În primele zile de septembrie ajunge la Venetia La nevoi şi la durere.
un surâs plăcut, bine crescut şi pe deasupra, autor
şi-şi regăseşte iubita pe pământul frumoasei Italii. Unde-s doi, puterea creşte
deja a 2-3 piese de teatru, jucate cu succes, fiind
Alecsandri, poet, om delicat, avut, având lângă el Şi duşmanul nu sporeşte!
chemat şi ovaţionat pe scenă în serile de reprezen-
acolo o femeie iubitoare şi simţitoare la tot ce e fru-
taţie, adică şi cu un început de glorie, pe care îl
mos!… Îşi închipue cineva lesne romanul lor senti- Amândoi suntem de-o mamă,
depuse, ca un prezent rar, la picioarele acestei fe-
mental în leagănul acela al atâtor pasiuni mari, De-o făptură şi de-o seamă,
mei, calităţi cu care o atrăsese şi o subjugase pen- Ca doi brazi într-o tulpină,
unde petrecură frumoasele luni de toamnă, retraşi
tru totdeauna. Ca doi ochi într-o lumină.
ca într-un cuib de dragoste, în palatul Benzonus!…
El o cunoscu mai de aproape la Mânjina pe la
Plimbările lor alături, braţ la braţ, pe dalele vestitei
1844, în casele fratelui său, la o serată, în care se Amândoi avem un nume,
pieţi San-Marco;plimbările cu gondola, noaptea pe
făcea muzică, căci toţi ai casei erau muzicanţi;Cos- Amândoi o soartă-n lume.
lună, mână în mână, având de martori numai stele-
tache Negri cânta din vioară, Elena din gură şi Ca- Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,
le, care licăresc la tot pasul în poeziile lui de atunci
terina, sora ei, pianistă. Seara în care o auzi Alec- În noi doi un suflet bate!
farmecul lor în faţa palatelor pline de legende, al
sandri cântând pentru întâia oară, a rămas pentru
serenadelor ce auzeau şi al atâtor altor lucruri mi-
poet ca una din cele mai frumoase din viaţa lui;în Vin' la Milcov cu grăbire
nunate, făcute parcă anume să înfierbânte închipu-
versurile scrise de el la Mânjina se vede farmecul Să-1 secăm dintr-o sorbire,
irea şi pasiunea! El ne spune într-o scrisoare că
înamoratului la cântecul femeii iubite: Ca să treacă drumul mare
cele mai fericite zile din viaţa lui au fost acelea.
…Era o noapte lină, o mult frumoasă noapte Peste-a noastre vechi hotare,
Lumina şi căldura lor încântătoare au rămas în ver-
Ce revărsa în lume armonioase şoapte,
surile lui de atunci ca niste flori presărate într-o
Şi multe glasuri blânde în inimi deştepta, Şi să vadă sfântul soare
carte de amintiri.
O noapte de acele ce nu le poţi uita, Într-o zi de sărbătoare
Din Veneţia străbat lungul Italiei, prin Florenţa şi
Care aprind în suflet scânteia de iubire Hora noastră cea frăţească
Roma şi în ianuarie 1847 sunt la Neapole, dinaintea
Şi pun pe frunte raze de îndumnezeire. Pe câmpia românească!
golfului pe care se plimbară, ca şi la Veneţia, legă-
De-odată-un glas de înger, o sfântă armonie
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

Ce am învățat de la viața asta?

Până acum, când scriu aceste rânduri, am împlinit
optezeci și opt de ani și zece luni fără zece zile.
Speranța mă încurajează să spun că MAI ESTE.
Cât? Mult? Puțin? Cei care rămâneți și mă cunoaș-
teți veți afla. În lunga perioadă care a trecut am
întâmpinat și bune și rele, dar conducându-mă după
deviza "o luptă-i viața, deci te luptă", niciodată n-am
Prof. pensionar Gh. Dănescu-Radoș-Crasna-Gorj
fost și n-am zis GATA și voi merge până când GATA
se va implini. Înainte de plecare vreau să las urmași-
lor un răspuns la întrebarea "Ce am învățat de la
viața asta?". Acest răspuns cuprinde o părticică din
înțelepciunea oamenilor care au trecut prin viață din
cele mai vechi timpuri și până acum, înțelepciune din
care și eu am gustat.

Rețineți:
 Copilăria trăită în sărăcie te călește și te învață să fii
harnic și perseverent în lupta cu greutățile.
 Mulți dintre copiii crescuți în prea mult belșug devin
leneși, risipitori și păvază pentru cei ce i-au crescut.
 Niciodată nu piere agonisitorul până nu se naște risipi-
torul.
 Averea bună și curată (agonisită prin muncă și corecti-
tudine) se duce pe Apa Sâmbetei pe jumătate și cealaltă (ago-
nisită pe căi necinstite) dispare toată cu stăpân cu tot.
 Tinerețea este cu atât mai frumoasă cu cât în timpul ei
ai reușit să să ajungi model de formație profesională și mora-
lă.
 Cine nu-i bun pentru el nu-i bun nici pentru altul.
 Când faci bine să te gândești mult cum îl faci și pentru
cine îl faci ca să nu greșești.
 Să nu aștepți întotdeauna ca pentru binele făcut să ți se
răspundă tot cu bine deoarece și răul e un mijloc de plată.
 Cine urăște pe altul să-și dea seama că nu-i bine fiind-
că pe parcursul vieții ura sa pe el se pune.

Competența întotdeauna se Că mai poate fi și boală. este cunoscută la nevoie.

luptă cu pilele Cei bolnavi de așa boală "Prietenia care urmărește un interes
Stau în frunte cocoțați meschin se numește ȘANTAJ "
Și azi pilele-s la modă, Și se cred că-s prea de fală
Circulă, circulă bine Nu că-s hoți adevărați. MINCIUNA este și ea o formă de
Fără ele n-ai speranță pandemie umană care se află demult.
Să ajungi unde se cuvine. Hoții cred că nu sunt prinși Oamenii nu o pot opri fiindcă masca este
Nașu-i naș întotdeauna, Dar se înșală, chiar de fug. la ea și nu e falsă. Tratamentele ce i s-au
Chiar de ești pensionar Peste tot există lațuri făcut și i se mai fac nu sunt eficiente. Cei
Poți primi funcție nouă Care-i prind și îi divulg. care ar trebui să-i găsească vaccinul nu
Viclenia nu-i o boală. sunt interesați și nici n-ar dori să fie
Dacă nașu-i demnitar.
E ceva ce-i înăscut descoperit de alții.
Cel ce o are își face fală,
S-o întâmpla și noi sperăm,
Nu-și dă seama ca-i corupt. Ar mai fi multe de spus
Să se găsească un leac
Nedreptăților ce avem Ce am învățat de la viață
Lingușirea e soră bună cu viclenia. Și chiar dacă nu-i de ajuns
Să li se pună capac.
Dacă viclenia o ajută, lingușirea învinge, Din ce-am spus, omule, învață!
iar cel lingușit devine victimă.

Capul multora e plin

Nu de minte ci prostie.
De-ar durea ar fi un chin
Ș-am fi în altă pandemie.
În spitale n-ar fi locuri
De așa boală păcătoasă
Dar cum ea nu dă fioruri
Devine boală făloasă.
Bătrânețea e foarte grea dar se
ușurează puțin dacă acei ce te înconjoa-
ră te înțeleg și te ajută și dacă înțelepciu-
nea nu te părăsește.
Educația este factorul hotărâtor al
progresului. Dacă- i bună se înmulțesc
valorile de tot felul. Dacă e rea progresul
spre bine este înfrânat și se înmulțesc
răutățile, iar suferința crește. Bătrânețea este cea mai mare cuce-
rire a omului care nu aduce numai bucu-
Prietenia poate să existe până la sfârșitul rii și care îi aduce ultimul regret ce nu-l
vieții celor implicați dacă aceștia au trăsături mai poate depăși: "MOARE SUPĂRAT".
comune printre care trebuie să primeze
cinstea și sinceritatea și dacă nu intervine N.B.
invidia. Întotdeauna prietenia își arată fața și

Oricine te apreciază
Când îi dai și îl ajuți,
Când nu poți să mai faci asta
Te alungă, cică puți.

Cei ce astăzi sunteți tineri Să fugiți de așa boală

Și bătrânii chiar vă put, Dacă vreți să nu pieriți
Nu uitați că vine rândul Căci vaccinul pentru dânsa
Să aveți același scut. Încă nu-i descoperit.

A ierta e o calitate a omului care-i A fura și a nu plăti nu se poate.

bun numai dacă cel iertat înțelege și nu
mai greșește. Altfel, iertarea devine o Despre aur am învățat
faptă rea. Că-i metal (fiind la școală)
Acum însă am aflat

Hristos a înviat ! 7
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

OAMENI DE AUR ȘI AURUL NEGRU

Imagini în cuvinte – Revista „Murmurul Jilţului” – un sfert de secol de lumină întru învăţătură
� Urmare din pag. 1 ceea ce întreprinde şi la ideea că şcoala este centrul de re- Mereu s-a situat printre revistele de succes, la etapele con-
adică în urmă cu 25 de ani, una dintre cele mai mari şi mai zistenţă al fiecărei comunităţi, acolo afli lumina cărţii şi bine- cursului naţional al revistelor şcolare, fiind ani la rând premi-
cunoscute instituţii de învăţământ din ruralul românesc. Erau facerile învăţăturii. Fără ea suntem orbi! Cu acest crez a tre- ată cu titlul de laureat la nivel naţional. Prin creaţiile lor, elevii
anii de început ai istoriei unei şcoli cu ambiţii mari, situată cut la cele veşnice, tragic şi nedrept de devreme, eruditul din Mătăsari şi-au dezvăluit înclinaţiile spre profesiunea de
undeva, printre dealurile molcome din dreapta şi din stânga profesor-director. Revista „Murmurul Jilţului” s-a născut spre jurnalist, s-au obişnuit cu spiritul competiţiilor, au dobândit
Văii Jilţului, unde se întâlneau întru învăţătură, bună purtare a scrie istoria clipelor, spre a înmănunchia în pagini de neui- mai multă flexibilitate şi capacitate de adaptare, sporindu-şi
şi susur de ideal pentru profesiuni ale viitorului şi o viaţă fără tat freamătul vieţii şi al atâtor rare deveniri într-un loc în care, experienţele personale şi sociale, au avut posibilitatea să se
griji, fiii şi fiicele gorjenilor din satele cuibărite prin ţinuturile odinioară, se părea că nu se întâmplă nimic. Cine este „vino- cunoască mai mult pe ei înşişi decât ar fi făcut-o în spaţiul
cu miros de cărbune, pe unde mai curg în şipot firav izvoare- vat” pentru această frumoasă apariţie în lumea literelor? Ni- obişnuit al sălilor de clasă, şi-au întărit încrederea în sine şi
le, mai înfloresc livezile şi răsună încă, prin păduri neprihăni- meni altul decât fratele regretatului director, care, azi, se s-au pregătit pentru a răspunde pozitiv provocărilor viitorului.
te, concertele primăverilor. Liceul se înscria curajos pe o tra- bucură şi trăieşte laolaltă cu elevii, colaboratorii şi iubitorii de Iată ce poate aduce o revistă şcolară! Mai mult decât atât,
iectorie a afirmării instituţionale, cu un număr impresionant literatură scrisă emoţia împlinirii unui sfert de veac de la tipă- nici în momentul când a devenit director al Colegiului, mult
de elevi, peste două mii la acea vreme, copii de mineri şi rirea revistei la care a visat mult. „Murmurul Jilţului” dăruieş- încercat de hăţişul unei societăţi potrivnice uneori faţă de
oameni simpli de la ţară, ocupaţi cu treburile gliei şi trăitori te şi în prezent lumină şi spirit cititorilor de orice vârstă. Este proiectele inovative, profesorul Dumitru Dădălău nu a prege-
din sudoarea muncii lor cinstite sub năduşeli de soare fier- cea mai longevivă revistă şcolară din Gorj. tat să se ocupe de revista pe care o înfiinţase din dragoste
binte şi cântec înalt de ciocârlii, oameni cu credinţă şi carac- Aceasta trăieşte şi se tipăreşte prin eforturile nevăzute şi ne- pentru forţa purificatoare a luminii din cuvânt, pentru ineditul
ter curat, pe care puteai să te bizui la bine şi la greu, oameni cunoscute ale mentorului ei, prin cuvântul scris al elevilor şi punct de sprijin pe care revista îl reprezenta în raport cu mi-
cu mult bun-simţ, cu bună-credinţă şi respect pentru carte şi al celor care sunt atraşi de arta literară, copii şi oameni de siunea şcolii, cu viitorul personal şi profesional al elevilor de
studiu, pentru şcoală şi educaţie, pentru profesori şi misiunea talent, iubitori de lectură, conştiinţe iscoditoare, însetate de aici. Satisfacţiile acestui uriaş demers se vedeau la tot pasul.
acestora, într-o societate frământată de lipsuri şi nelinişti de Prin apariţiile sistematice, prin articolele şi textele publicate
tot felul. Să tot fi fost în primăvara anului 1996, când la con- în paginile sale, revista a conturat o vreme renumele şcolii
ducerea Grupului Şcolar Minier Mătăsari se afla minunatul mătăsărene, fiind factorul catalizator pentru alte evenimente
om, un caracter ales prin dăruire profesională şi ţinută mora- de anvergură ce au urmat momentului ieşirii primului număr
lă, profesorul de fizică Ion Gr. Dădălău, frate al făuritorului de sub tipar. Colegiul din Mătăsari a fost vizitat apoi de mi-
revistei şi al viitorului director al colegiului. A fost un om al niştri ai educaţiei, politicieni şi parlamentari, de personalităţi
faptelor, cele care materializează cuvintele, ideile, idealurile, ale ştiinţei, culturii şi istoriei naţionale. Cu toţi au rămas im-
un om care s-a dedicat înfloririi acestei şcoli, cu pasiune şi presionaţi de ceea ce au văzut şi au aflat aici. După participa-
vocaţia împlinirilor, un om animat de sentimente curate, fără rea la un astfel de eveniment, în ziua de 18 decembrie 2001,
vâlvora invidiei, fără ambiţii şi răutăţi deşarte, un suflet mare Mitropolitul Olteniei, IPS Teofan, azi Mitropolit al Moldovei şi
şi o conştiinţă puternică şi statornică în certitudini, aprigă şi Bucovinei, consemna într-o scrisoare către directorul Cole-
generatoare de beneficii pentru şcoală, elevi, profesori şi pă- giului: „Conduceţi un liceu de excepţie, un liceu cald, un liceu
rinţi. Un ilustru om dedicat şcolii, aşa cum însuşi domnia sa cu chip curat, lumina din ochii elevilor dumneavoastră m-a
mărturisea cu sinceritate: „Noi, profesorii, suntem răspunză- reconfortat sufleteşte şi m-a întărit în misiunea ce-o avem cu
tori în faţa societăţii de ceea ce facem. Avem meseria şi sun- toţii. L-am rugat pe bunul Dumnezeu să reverse darurile Sale
tem făurari de caractere, gândirea noastră trebuie să fie lian- asupra directorului, cadrelor didactice şi elevilor Colegiului
tul care să unească generaţiile, să fie ancoră statornică în din Mătăsari”. … Pragmatice şi emoţionante cuvintele înal-
timp a naţiei, să preluăm şi să transmitem experienţa gene- tului prelat. Ele consfinţesc dăruirea şi implicarea profesoru-
cunoaştere, încercate de lucrul original al creativităţii şi afir- lui Dumitru Dădălău pentru educaţia şi viitorul elevilor din
raţiilor, tradiţiile, acumulările culturale şi psihice, portul şi mării prin jurnalism şi forţa modelatoare a gândului mărturi-
limba, felul de a fi şi îndrăzneala de a rămâne.” Câtă dreptate Mătăsari. Revista lor – „Murmurul Jilţului” – este un exemplu
sit. De-a lungul timpului, revista a creat în juru-i o adevărată grăitor al unui proiect iniţiat acum 25 de ani. Şi ea vorbeşte
avea! Câtă distincţie şi iubire pentru şcoală, pentru acest loc mişcare culturală cu semnificative implicaţii în viaţa cetăţii, a
şi această ţară se găseau în preocupările acestui om! Cloco- despre aceeaşi implicare.„Summa cum laude” pentru revis-
Colegiului din Mătăsari şi a mătăsărenilor. Prin ţinuta ei şi tă, pentru elevi, pentru neobositul fondator. Trăiască şi înflo-
tul şi strădaniile din acţiunile sale au început să rodească. prin valoarea scrierilor adunate în pagini foşnitoare de gând
Liceul pe care îl conducea era tot mai cunoscut, ca pomul rească, întru cinstită şi preţioasă educaţie. Laureată şi azi,
frumos, atractiv ilustrate, publicaţia elevilor şi profesorilor de revista îşi respectă felul de a fi şi îndrăzneala de a rămâne în
după fructele lui. Mereu a ţinut la statutul de excelenţă în pe Jilţuri a ajuns repede a fi cunoscută în judeţ şi în ţară. spaţiul cultural românesc! Felicitări!
ELOGIU – Colegiului Naţional Tehnologic Mătăsari
� Urmare din pag. 1 cu oamenii, să le înţelegi problemele şi să roase premii judeţene şi naţionale; fundaţia Sunt evocate întâlniri cu generali ai Gorjului,
logic din mediul rural. Ce a făcut să fie aşa? găseşti soluţionarea lor cât mai obiectiv şi cu „Murmurul Jilţului”; Muzeul Jilţului a cărui cu Mitropolitul Olteniei – Teofan – cu perso-
Oamenii care au lucrat la această şcoală – înțelepciune, să dovedeşti competenţă, răb- existență durează de 25 de ani; de aseme- nalităţi marcante ale vieţii culturale, politice
profesorii şi, mai ales, managerii. Cuvintele dare şi intransigenţă în bunul sens al cuvân- nea, anual s-a desfăşurat Sărbătoarea Fiilor şi administrative. Tot din paginile cărţii aflăm
sunt insuficiente şi sărace pentru a releva tului. Cei doi directori au dovedit toate aceste Jilţului. 2020 a fost an jubiliar. S-au împlinit că liceul s-a implicat în parteneriate interna-
zbaterea sufletească şi trupească a celor ce calităţi şi au primit girul colectivului pentru 40 de ani de învățământ liceal, 20 de ani de ţionale, derulând proiecte cu reprezentanţi
au condus o perioadă însemnată destinele a-şi exercita această funcţie. Doi oameni de- funcționare a Colegiului Tehnologic Mătăsari din America (Ohio), Franţa, Italia, Polonia şi
acestei şcoli mătăsărene şi mă refer, în mod dicaţi meseriei care, într-adevăr, şi-au înţeles şi 25 de ani de ființare a revistei și fundației Belgia. Sunt evocate, de asemenea, manifes-
special, la cei doi directori – Ion Dădălău – menirea şi s-au pus în slujba comunităţii ne- „Murmurul Jilţului”, revista având timp de 10 tările culturale prilejuite de „Zilele absolven-
între anii 1974-1997 – şi Dumitru Dădălău condiţionat. Păcat că nu sunt mai mulţi astfel ani editură proprie în cadrul colegiului. Nu- tului”, „Zilele liceului”, „Sărbătoarea Fiilor
-între anii 1999 – 2009 – pe care i-aş numi, de dascăli pentru care meseria a fost pe pri- mărul jubiliar al revistei 86-89 cuprinde 64 Jilţului”, schimburi de experienţă, şezători şi
chiar dacă voi fi acuzată de prea multă în- mul plan, în detrimentul propriei sănătăţi şi de pagini şi prezintă cititorului ce a însemnat multe alte evenimente care s-au petrecut
drăzneală, deschizători de drumuri şi lumină- familii. În 2000 şcoala a devenit Colegiu Na- şcoala liceală mătăsăreană – trecut şi pre- de-a lungul timpului pentru şi cu elevii cole-
tori de neam. Fără aceşti oameni, Colegiul ţional Tehnologic, singurul colegiu în mediul zent -, evidenţiind realizările slujitorilor şcolii giului şi nu numai. Şi toate acestea au putut
Mătăsari n-ar fi fost ce este astăzi. Implica- rural din ţară, cum spuneam, eveniment pe şi ale elevilor, deopotrivă. Este o adevărată fi posibile datorită OMULUI, PROFESORULUI
rea şi devotamentul acestora în a realiza care l-a onorat însuşi ministrul învăţământu- revistă de cultură, oferind informaţie pentru şi DIRECTORULUI DUMITRU DĂDĂLĂU. Un
ceva trainic şi peren pentru oamenii locului lui, profesorul universitar Andrei Marga. Da- creştere spirituală. Tot în anul jubiliar 2020 a scriitor – Korolenko – spunea: „Omul e făcut
şi, implicit, pentru copiii lor sunt colosale şi torită muncii neîntrerupte şi fără preget a di- apărut şi cartea semnată Dumitru Dădălău pentru fericire ca pasărea pentru zbor.” Omul
demne de tot respectul. Tot ce s-a realizat rectorului Dumitru Dădălău Colegiul a căpătat -„Profesorul nostru de limba română”. Cele Dumitru Dădălău a fost făcut şi înzestrat cu
aici – vorbim de utilităţi şi dotări de ultimă un redutabil prestigiu, fiind vizitat şi apreciat două volume cu acest titlu sunt de-a dreptul har de divinitate pentru a da aripi multor ge-
generaţie care să uşureze atât munca perso- de cei care se aflau la conducerea judeţului copleşitoare, cartea însumând peste o mie neraţii de adolescenţi care nutresc pentru
nalului didactic, cât şi a elevilor – li se dato- şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean de la de pagini şi este, de fapt, un periplu prin ani profesorul lor profundă admiraţie, preţuire şi
rează. Climatul serios de muncă neobosită, vremea respectivă. Dumitru Dădălău este un a ceea ce înseamnă activitatea şcolară şi ex- recunoştinţă.
de colaborare şi respect între membrii colec- intelectual de marcă, cu o pregătire de speci- traşcolară a Colegiului Naţional Tehnologic Am convingerea că flacăra aprinsă în pe-
tivului didactic al acestei şcoli a fost impreg- alitate şi managerială de excepţie, autor al Mătăsari, având în centru imaginea luminoa- rioada 1974 -2009 va continua să ardă pe
nat şi de stilul de muncă al celor doi directori. mai multor cărţi, animat de spiritul dreptăţii să a dascălului de limba română şi, totodată, altarul științei și educației din Mătăsari și
Pentru a fi conducător într-o unitate aşa de şi al adevărului, fără să-i neglijăm, însă, şi a directorului Dumitru Dădălău. Un număr moștenirea realizată cu atâta trudă de către
mare cum este Colegiul Naţional Tehnologic simţul umorului de bun gust. La iniţiativa, sub însemnat de pagini conţine păreri şi impresii înaintași nu se va risipi odată cu trecerea
Mătăsari trebuie să ai anumite calităţi: să te îndrumarea şi cu sprijinul directorului Dumi- ale foştilor elevi şi profesori despre ce a în- anilor. Mulţi ani sănătoşi vă doresc, domnule
intereseze bunul mers al unităţii şi să acţio- tru Dădălău s-au înfiinţat: revista colegiului semnat trecerea lor prin această instituţie de director, să vă bucuraţi de sentimentul dato-
nezi în acest sens, să ai contact permanent – „Murmurul Jilţului” – care a obţinut nume- învăţământ, gânduri despre devenirea lor. riei împlinite cu prisosinţă!

8 Paște fericit !

OAMENI DE AUR ȘI AURUL NEGRU
Un luptător care cântă
� Urmare din pag. 1
Tăcerea care pusese stăpânire pe noi părea că spune mult. Pri-
veam fix si întrebători parcă, omul care acum îşi deschidea sufletul şi
lăsa să zboare amintirile pentru a dăinui peste ani şi ani. Tonul în care
purtăm discuţia este cald şi ne atrage din ce în ce mai mult, ne face să
fim foarte curioşi de ce va urma. Aveam în faţă un „luptător care cântă”,
o persoană care toată viaţa şi-a făurit un ţel înalt, mult prea greu de
atins... dar totuşi nu imposibil, un om care a vrut tot, vrea şi va vrea tot
ce este mai bun pentru cei din jur şi implicit pentru sine; un om care a
înfruntat toate greutăţile vieţii şi s-a luptat cu morile de vânt...
câştigând. Se dedică întru totul nouă şi aşteaptă de la noi să-l răs-
plătim învăţând şi ridicând numele acestei instituţii pe cele mai înalte
culmi, astfel încât, când Colegiul îşi ridică fruntea, Statuia Libertăţii să-l
vadă. Vizita făcută de Karen Martin Colegiului nostru, modul în care
aceasta a fost primită: ca şefii de stat - cu pâine şi sare, coloană de
flori, orele petrecute cu elevii, şezătoarea literară de la Muzeul Jilţului,
masa ţărănească cu dovleac copt, cu sâmburi de nucă, seminţe, colivă,
sarmale şi toate cele specifice rusticului gorjenesc; cântecele pline de
veselie şi voie bună, cancelaria plină de profesori şi mobilată modern,
toate au avut un impact puternic asupra ei. Suvenirul ce i l-am oferit la
sfârşit, ştergarele vechi gorjeneşti, costumele naţionale cu o vechime de
100 de ani, maramele gorjeneşti, globul pe care scria C.T. Mătăsari 18
februarie 2003 a bucurat-o şi mai mult şi a plecat cu ele strângându-le
la piept. Toate acestea ne-au fost relatate de domnul Director şi în aşa
fel descrise încât toate imaginile s-au reconstruit în mintea noastră până
la cel mai mic detaliu.
Părerea despre Colegiu nu am putut s-o aflăm de la ea, ea fiind o fire
reţinută, dar gesturile şi mimica au trădat-o făcându-ne să realizăm că
a plecat foarte mulţumită şi fericită. Tot ceea ce acest Colegiu şi-a pro-
pus, a realizat. Nu negăm că, munca şi truda au fost pe măsură sau
poate chiar mai mari, dar mulţumirea sufletească a fost deplină.
Făgăduinţele din trecut ale domnului Director: realizarea unui
schimb de experienţă cu elevii dintr-o scoală a unui alt stat, nu au fost
uitate. Acest proiect este în fază incipientă, urmând să fie înfăptuit. „Ele-
vii Colegiului sunt elevi cu un potenţial mare” ne-a mărturisit dânsul, şi
vor să-şi clădească un viitor... un viitor cu o bază solidă. Sunt dornici să
înveţe şi vor chiar să se depăşească pe ei. Rezultatele obţinute la olim-
piadele şcolare - de la 7 la 9 – fazele judeţene au ambiţionat elevii să
înveţe şi mai mult, să dovedească adevărata lor valoare. Greşelile ce le
fac îi determină să fie mai atenţi în viitor şi poate astfel se voi putea
apropia de perfecţiune. Colegiul tinde să se dezvolte, având propuneri
pentru a înfiinţa o filială a Universităţii din Tg-Jiu - Constantin Brâncuşi,
dar, cu durere în suflet ne mărturiseşte domnul Director, că puterea fi-
nanciară este scăzută şi că nu ar rezista. Astfel, copiii care nu au posibi-
lităţi materiale să meargă la o facultate într-un oraş, dar sunt dornici să
deprindă o meserie şi să aibă o diplomă, vor continua să trăiască în
condiţiile mizere care le au, neputând să-şi creeze un viitor strălucit. În
antichitate, ţăranul trebuia să fie bine crescut, să dea dovadă de discipli-
nă, curaj şi îndrăzneala apreciată, doar dacă nu erau exagerate. O clasă
de-a XII-a, terminând bacalaureatul, li s-a organizat de către domnul
Director un banchet; banchet pentru care dânsul s-a zbătut foarte mult.
Trecând de ora 24:00, câţiva elevi şi-au invitat profesorul de limba şi li-
teratura română surprinzându-l în mai multe ipostaze: predând Blaga,
Preda, ascultându-i; realizând toate gesturile făcute de dl. Director în
anii în care le-a predat. A fost atât de amuzat domnul Director încât, ne-a
spus că aceasta constituie cea mai amuzantă întâmplare de-a lungul
carierei dânsului. Curajul de care au dat dovadă elevii nu a constituit un
motiv de supărare pentru dl. Director; o persoană veselă dispusă să se
recunoască în tot ceea ce elevii-i prezentau. Asemenea momente rămân
întipărite în subconştientul domnului Director şi-şi va aduce aminte cu
plăcere de ele. Orele petrecute în compania dânsului ne-au binedispus
şi ne-au făcut să ne dorim să mai avem atât de amuzat domnul Director
încât, ne-a spus că aceasta constituie cea mai amuzantă întâmplare
de-a lungul carierei dânsului. Curajul de care au dat dovadă asemenea
întrevederi. Elevii nu a constituit un motiv de supărare pentru dl. Direc-
tor; o persoană vesel dispusă să se recunoască în tot ceea ce elevii-i
prezentau. Asemenea momente rămân întipărite în subconştientul
domnului Director şi-şi va aduce aminte cu plăcere de ele. Orele petre-
cute în compania dânsului ne-au binedispus şi ne-au făcut să ne dorim
să mai avem asemenea întrevederi.
Hristos a înviat !
l M u r m u r u l J i l ţu l u i
Directorul conştiinţelor, reformatorul învăţământului mătăsărean
� Urmare din pag. 1
Luând în serios ”eu cred că veșnicia s-a născut la sat” a lui Blaga,
domnul profesor Dumitru Dădălău, căci despre domnia-sa este vorba întru
această scurtă și fulgurantă a mea pomenire a amintirii, s-a stabilit la Mă-
tăsari, începând astfel un destin de fondator și reformator pentru învăță-
mântul matasărean din vremurile când încă exista treapta a doua de liceu,
o cerință exigentă a învățământului românesc. După orele de curs de la
Liceul Mătăsari din județul Gorj, ca să priceapă și negorjenii, liceu care
califica muncitori pentru cele două exploatări miniere din localitate, Ji-
lț-Nord și Jilț-Sud, precum și cele din județ, domnul profesor Dădălău ”pa-
trula” necontenit după elevii liceului să vină la școală și după părinții lor,
care nu doreau sau poate nu aveau timp să vină la ședințele cu părinții,
pentru a le aduce la cunoștință situațiile școlare ale fiilor lor, după directorii
de cariere minere să ajute cu cele de trebuință liceul, după primari să obți-
nă fonduri pentru scoala în care noi, copiii văilor Jilțurilor, învățam după
putința minților noastre de copii de muncitori și țărani.
Dumitru Dădălau era pretutindeni. Și-a sacrificat familia pentru un ide-
al care multora dintre noi, cei ce ne-am văzut ulterior cu diplomele de ba-
calaureat în buzunar și am plecat prin toate colțurile țării, ni s-a părut poa-
te de neînțeles la acea vreme. Condițiile de viață în zonele miniere erau cu
mult mai precare față de cele de azi. Să vii de la Târgu-Jiu, oraș frumos,
civilizat, cu condiții bune de trai, cu zece ziare, teatru, grădini de vară,
spații de agrement, forță ecomomică însemnată, gară cu trafic feroviar spre
toate centrele culturale ale țării, la Mătăsari, un sat minier cu blocuri, unde
oamenii se încălzeau în apartamente cu sobe cu cărbuni și godine cu ru-
meguș, părea nebunie curată. Majoritatea elevilor veneau din familii mo-
deste, educația de acasă era destul de sărăcăcioasă. A fi profesor la Mătă-
sari era o misiune dificilă chiar și pentru apostolii din sfintele scripturi. Sunt
foarte multe de spus despre domnul Dumitru Dădălău, dar mă voi mărgini
la câteva lucruri esențiale. Profesor de limba și literatura română la modes-
tul liceu de zonă rurală, Dumitru Dădălău, cu mult înainte de a se iniția
programe guvernamentale de lecturi publice ale scriitorilor în rândul elevi-
lor și studenților, a adus, prin eforturi nebănuite și legături personale vali-
date de experiența sa de viață, scriitori în fața noastră, a liceenilor. I-au
plăcut scriitorii dinainte de a deveni faur, i-a iubit și cultivat mereu, astfel că
a avut puterea necesară de a ni-i aduce în față să îi vedem, să îi auzim, să
le cunoaștem operele. Așa se face că la Mătăsari, din respect și prietenie
pentru profesorul nostru de limba română, au venit la liceu Nicolae Dragoș,
Ion Popescu-Brădiceni, Adrian Frățilă, Nicolae Diaconu, Ion Cepoi, Spiridon
Popescu, Viorel Gârbaciu, poeți însemnați în literatura română contempora-
nă. Poate că nici nu mi-i aduc aminte pe toți, după o vreme am absolvit și
am ”dispărut” în viața mea sinuoasă, soldată cu plecarea la București să
mă ”realizez”.
Eu... scriam poezie. Domnul profesor mă mai ironiza câteodată, ca să
mă stârnească spre lecturi din ce în ce mai bogate, eu mă supăram, neîn-
țelegând acest mod de a mă provoca să înaintez serios în scrieri. Îmi amin-
tesc că prin clasa a douăsprezecea i-am zis că ce bună ar fi fost o revistă
literară, aveam și eu unde să public creațiile mele. M-aș bucura ca această
remarcă să fi contat cât de puțin în elanul domnului profesor de a înființa
revista Murmurul Jilțului în anii următori, vreo trei la număr de la absolvirea
mea, 1996. Vremea a trecut, eu am terminat școala și, ca mai toți tinerii de
pe văile Jilțurilor din acele timpuri, m-am dus să lucrez la Exploatarea Mi-
nieră Jilț-Sud, aflată tot în localitatea Mătăsari. Bani de Filosofie la Cluj nu
se prea găseau, iar să tai frunză la câini nu era prea rentabil pentru o fami-
lie de la țară cu cinci copii... Scriam poezie în continuare; domnul profesor
mi-a cerut și publicat creațiile încă de la primele numere ale revistei. Înfi-
ințase fundație culturală, revistă, cenaclu literar - visul său de o viață. S-au
strâns poezii de o carte după câțiva ani. Domnul profesor Dădălău s-a ținut
de mine până când am alcătuit manuscrisul primei mele cărți de poezie,
care a fost botezată de domnia-sa, împreună cu tipograful, inginerul Octa-
vian Vede, ”Suferința stelelor”. Corectura cărții am făcut-o în câteva zile, la
schimbul doi, la serviciu, în Cariera Jilț-Sud, lângă banda transportoare de
steril, pământ gol adică. Curgea praful fin de nisip pe foi, dădeam cu palma
pe foaie să o curăț de nisip și corectam mai departe. Lansarea Suferinței
stelelor a fost organizată de domnul profesor la liceu. Lansare de carte
serioasă, cu televiziune, radio, ziariști și scriitori de talie națională. Ceva
fantastic, mare, copleșitor. Aveam numai 22 de ani atunci, cine s-ar fi gân-
dit la o acțiune de așa anvergură? Eu și televiziunea! Totul a fost pus la
punct de domnul profesor, a fost maestru de ceremonii. La această desfă-
șurare uimitoare de forțe s-au alăturat primari, profesori și funcționari din
comunele învecinate, invitați, desigur, de organizator. Retragerea persona-
lităților de seamă s-a făcut discret, după lansare, acasă la domnul profesor,
unde s-au ospătat cu bucate alese și s-au reînnodat prieteniile între scrii-
tori, profesori și jurnaliști. Împingându-mă cu forța sa intelectuală înainte,
spre publicarea cărții, oferindu-mi sprijin mai mult decât aș fi crezut, ca
propriului fiu, domnul profesor m-a propulsat, atunci, efectiv în lumea mi-
raculos de frumoasă a scriitorilor și jurnaliștilor gorjeni și olteni, ba chiar de
talie națională câțiva, dar și peste câțiva ani cu eforturi susținute. Nu am
avut și nu voi avea destule cuvinte de mulțumire pentru această mare is-
pravă de cinstire și onoare care mi s-a făcut de către profesorul meu de
limba română.
Încurajat și înnobilat astfel, am căpătat ceva mai multă ”încredere în
steaua mea norocoasă” –cum mi-a scris un autograf Adrian Frățilă la lan-
sare pe cărticica sa, La arat văzduhul– am început să scriu la ziarul nostru
județean de suflet, Gorjeanul, și să obțin ceva notorietate, care mi-a făcut
bine un pic mai târziu.
După tragedia pierderii fratelui mai mic, domnul profesor Ion Dădălău,
care era director, domnul profesor Dumitru Dădălău s-a văzut nevoit a pre-
lua conducerea Liceului. Lucrarea trebuia înfăptuită până la capăt. Înființa-
se Fundația ”Murmurul Jilțului” și revista cu același nume, mersese mult
l
mai departe decât știam eu atunci când plecasem de la Șiacu, satul meu
gorjean în care am trăit 25 de ani. Preluând directoratul, a înființat și dotat
cu aparatură modernă laboratoare și cabinete, a făcut amfiteatru, bibliote-
ca liceului, a schimbat mobilierul în toate sălile de clasă. La acea vreme,
condițiile și dotările de la Colegiul Național Mătăsari erau unice în România.
Un liceu de zonă rurală devenise o perlă a învățământului românesc. Știu
foarte bine ce spun, am lucrat o vreme la Poliția Capitalei, iar prin natura
meseriei am intrat în multe licee bucureștene. Abia prin 2007-2008 s-a
început o amplă renovare și recondiționare a școlilor în București, pe când
la Liceul Mătăsari mobilierul calculatoarele, aparatura, amfiteatrul, renova-
rea totală a liceului și dotarea la standarde europene se realizaseră în
1996-1998, plus centrala termică proprie. Plus taberele naționale de crea-
ție și jurnalism de prin toata țara, unde domnul profesor a participat și
câștigat premii cu elevii liceului. Muzeul Jilțurilor, fondat tot de domnul
profesor, așezat chiar lângă liceu, muzeu care are în patrimoniu tot ce ține
de civilizația veche a văilor Jilțurilor, teritoriu de peste 10 comune, aproxi-
mativ 50-60 de sate, cu exponate care au o vechime de până la 160-180
de ani, unele monede fiind chiar mai vechi. Tot acest patrimoniu valoros a
fost rezultatul trudei de peste 15 ani în care domnul profesor Dumitru Dă-
dălău a colindat satele cu generații întregi de elevi pentru a convinge pe
bătrânii locurilor să doneze Muzeului Jilțurilor obiectele lor vechi, păstrate
prin gospodării din timpuri imemoriale, pentru a nu se pierde în negura
timpului civilizația românească veche din aceste ținuturi de legendă gorje-
ne, iar tinerii din viitor să afle cine au fost și cum au trăit străbunicii lor. Fiind
în primii ani de trai bucureștean, viața mea nu părea să dea semne că va
deveni prea curând un pic mai surâzătoare cu mine. Domnul profesor a luat
numărul de telefon de la maică-mea, pentru că eu mă pierdusem într-un
anonimat total în Capitală, și m-a sunat să mă întrebe ce fac eu pe aici, cu
ce mă ocup, cum îmi merge. După ce a înțeles că muncesc de dimineața și
până seara pe nu cine știe ce salariu, de scris nu mai scriu nimic, domnul
profesor Dădălau, fiind directorul liceului unde învățasem, la Mătăsari, mi-a
propus să mă întorc dacă vreau, ar putea să îmi ofere un post de profesor
suplinitor la liceu până termin studiile, după aceea aș putea deveni profesor
titular. M-a bucurat sprijinul domnului profesor, tot timpul s-a interesat de
noi, de elevii săi, unde suntem și ce facem, cum trăim. Prea mândru însă,
am considerat că întoarcerea în satul natal, chiar și ca profesor, o dorință
care mă mistuia încă din vremea liceului, ar fi o înfrângere. Întoarcerea fi-
ului risipitor din lumea largă pentru că nu a fost în stare să-și făurească un
rost. Am mulțumit domnului profesor, dar am refuzat, am zis că rămân ferm
pe poziție până voi reuși. ”Reușita” a venit mult mai târziu, peste douăzeci
de ani, după muncă pe brânci, schimbarea profesiei în condiții aspre, după
studiu îndelung și privațiuni aproape apostolice, dar aceasta e o altă poves-
te, poate vă voi povesti într-un număr viitor.
Domnul profesor Dumitru Dădălău a atras pe cei mai buni dintre elevii
săi în activități culturale, lansări de carte, i-a adus profesori de științe uma-
niste la Liceul Mătăsari, a depus eforturi tot timpul ca pe cei mai răsăriți
discipoli ai săi să îi ajute să devină oameni. Mă număr printre cei ajutați de
domnul profesor și mă bucur că am avut acest privilegiu. Vine o vreme în
viața unui om când simte nevoia să facă un prim mare bilanț al vieții sale, să
vadă ce a reușit să facă până acum și ce a rămas de înfăptuit în continuare.
La 45 de ani, câți am acum, reconstitui parcursul vieții mele până aici cu mai
multă detașare, obiectivitate, fără patimă sau ură cum zice latinul, ”sine ira
et studio”, pentru ca în prima mare parte a vieții să fie totul așezat în memo-
rie curat, ca într-o oglindă, luminos, în cartea vieții mele. Sunt membru a
câtorva academii internaționale de științe și arte, performanță obținută în
condiții de viață în care mulți dintre semenii noștri ar fi abandonat însăși
viața, după multă trudă și studiu zi și noapte. Mai am încă multe de făcut,
pentru că de fiecare dată când îmi amintesc de unde vin, din colțul meu
simplu de lume, dar minunat, orizonturile se deschid nesfârșit în fața
mea. 15 cărți publicate, 2 în curs de apariție, 3 în lucru sunt averea
mea, moștenire pe care o voi lăsa literaturii române, vistierie de me-
tafore care va spori semnificativ în următorii ani. Toate acestea nu ar
fi fost posibile fără Liceul Mătăsari și domnul Dumitru Dădălău, profe-
sorul meu de literatură română, pentru că la Mătăsari am fost legiti-
mat prima dată ca scriitor cu cartea de identitate poetică Suferința
stelelor, în 1998. La Mătăsari am primit startul! Sperând că nu v-am
plictisit, închei cu îndemnul către oamenii locului și copiii lor, elevi ai
liceului: Nu vă simțiți inferiori că învățați la Mătăsari și nu la București,
Cluj, Timișoara, Constanța, Craiova, Iași. Liceul Mătăsari a dat câțiva
oameni de valoare Gorjului și Țării, și va mai da. Depinde de voi cât
de departe vreți să ajungeți!
Cu amintiri frumoase,
Cornel Bălescu, elev la Liceul Mătăsari între 1990 și 1993
9
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
Revoluția lui Tudor Vladimirescu
Bicentenar
un document cu caracter consti-
tuțional elaborat de Tudor Vladi-
mirescu la 17 ianuarie 1821. În
cele peste 30 de puncte ale
acestui act, se evidenția scopul
revoluției de la 1821, ca fiind
acela de a se pune capăt ames-
tecului puterilor străine în trebu-
rile interne ale țării, ca și realiza-
rea unor reforme. Se insista
asupra înființării unui stat obș-
tesc, domn pământean, ales de
cler și boieri.
Domnul țării să nu aducă cu
înălțimea sa aicea în țară mai
mulți boieri greci decât patru,
adică un postelnic mare i un că-
măraș i un portar și un grămatic
mare.
Toate scaunele arhierești și
toate mănăstiri-
le țării să fie
apărate cu totul
de către călu-
gări greci, ră-
Tudor Vladimirescu (n. 1780, Vladi-
mâind pe sama țării,
mir – d. S.V. 7 iunie 1821 Târgoviște) a
precum este legat și
fost o figură emblematică pentru isto-
precum să coprinde în
ria Țării Românești la începutul secolu-
hatișeriful răposatului
lui al XIX-lea, fiind conducătorul Revo-
întru fericire împăra-
luției de la 1821 și al pandurilor.
tul sultan Selim din
 S-a născut în satul Vladimiri (Gorj),
anul 1802.
într-o familie de moșneni. A învățat
Din șase dăjdii,
carte și limba greacă în casa boierului
care s-au întocmit de
aromân Ioniță Glogoveanu, din Craiova,
către măria sa dom-
care a făcut din inteligentul și destoini-
nul Caragea, două să
cul băiat administrator de moșie și
lipsească cu totul, iar
care l-a întrebuințat în afacerile de ne-
patru să rămâie după
goț, mai ales la exportul de vite.
aceiași legătură soco-
Tudor Vladimirescu și-a constituit o
tindu-se pe trei luni,
avere prin cumpărare de pământ, fă-
una.
când comerț pe cont propriu. S-a
Toate câte s-au întocmit și s-au fă-
emancipat din slujba lui Glogoveanu
cut de către răposat întru fericire dom-
intrând în rândurile pandurilor – arma-
nul Alexandru Șuțu să strice cu totul, și
tă cu obligații semipermanente – și
să rămâie toți streinii și toate cumpăni-
participă la războiul ruso-turc din 1806
ile precum s-au întocmit de către mă-
– 1812, recompensat de oficialitățile
ria sa domnul Caragea; cum și toate
ruse cu ordinul de cavalerie Ordinul
ludile câte s-au mai adăogat pe la ju-
Vladimir, clasa a III-a.
dețe de către numitul domn Suțu să
În 1806 a fost numit vătaf de plai la
scază; iar anaforalile1 și întăririle ce
Cloșani, adică administrator al unui
s-au făcut de către acel domn asupra
district de munte, funcție pe care o va
arătatelor madele2, în fața norodului,
deține până în 1820. În perioada 14
să arză toate; precum și oieritul și dij-
iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o
măritul și vinăriciu, să nu fie slobod a
călătorie la Viena, în perioada Congre-
să mai adăuga măcar un bănuț piste
sului de Pace de la Viena (1814-1815),
legătura ce s-au făcut de către domnul
pentru a lichida moștenirea soției lui
Caragea.[…] Toate dregătoriile țării,
Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ioniță Glo-
atât cele politicești, cât și cele biseri-
goveanu), decedată la Viena, și pentru
cești, de la cea mare până la cea mai
a-i aduce în țară fetița.
mică, să nu să mai orânduiască prin
Cunoscător al limbii germane, Tu-
dare de bani, pentru ca să poată lipsi
dor Vladimirescu a putut să urmăreas-
jafurile din țară.
că problemele politice care se dezbă-
Asemenea și toate dările preoțești
teau în presă în capitala Imperiului
să scază, după cuviință. Și preoți cu
Austriac. Întors în țară la începutul
dare de bani să nu mai facă, ci numai
anului 1815, Tudor a aflat că garnizoa-
care va fi destoinic și unde face trebu-
na otomană din Ada-Kaleh, care cutre-
ință.
ierase județele Mehedinți și Gorj, dis-
Zapcii prin plăși să nu fie slobod a
trusese și gospodăria lui de la Cerneți
să orândui câte doi, ci numai câte unul,
și îi luase toate bucatele.
și acela să fie pământean, și prin che-
Prezent apoi în capitala țării pentru
zășie că nu va face jaf.
susținerea unui proces de moșie în fața
Caftane cu bani să înceteze cu to-
Divanului, Tudor află de hotărârea Ete-
tul de a să mai face, ci numai după
riei de a porni mișcarea de eliberare a
slujbă.
Greciei. Considerând momentul priel-
Poslușnicii să lipsească cu totul,
nic pentru a ridica poporul la luptă, are
fiindcă este numai un catahrisis al țării
unele discuții cu reprezentanții Eteriei
și folos al jefuitorilor; precum și toți
pentru cooperare militară, pentru
scutelnicii.
ca  „pandurii să înlesnească trecerea
Dregătoria spătării cei mari, dim-
lui Ipsilanti peste Dunăre“.
preună cu toți dregătorii și toți slujitorii
Cererile norodului românesc (17
spătărești, să lipsească cu totul, fiind-
ianuarie 1821)
că este de mare stricăciune țării, des-
Cererile norodului românesc a fost
pre partea jafurilor, cu căpităniile lor
10 Paște fericit !
cele spătărești.
Țara să fie volnică a-ș face și a ți-
nea patru mii de ostași panduri cu că-
peteniile lor și două sute arnăuți, scutiți
de toate dările, și cu leafă ușoară, a
cărora leafă să economisească din ve-
niturile mănăstirilor.
Toate lefile streinilor să lipsească
cu totul.
Toți dregători judecătoriilor și ai ca-
lemurilor să împuțineze, rămâind nu-
mai precum au fost în vechime; și lefile
să le fie ușoare.
Asemenea și havaetu jălbilor și
cărților de judecată să scază.
Prăvilniceasca Condică a domnului
Caragea să lipsească cu totul, nefiind
făcută cu voința a tot norodul; iar a
domnului Ipsilant să rămâie bună și să
urmeze.
Proclamația de la Padeș (23 ia-
nuarie S.N./4 februarie 1821 S.V.)
“Cătră tot norodul omenesc din
Bucureşti şi din celelalte oraşe şi sate
ale Ţării Româneşti, multă sănăta-
te!  Fraţilor lăcuitori ai Ţării Româneşti,
veri de ce neam veţi fi!
Nici o pravilă nu opreşte pe om de
a întâmpina răul cu rău! Şarpele, când
îţi iasă înainte, dai cu ciomagul de-l
loveşti, ca să-ţi aperi viaţa, care mai de
multe ori nu să primejduieşte din muş-
carea lui!
Dar pre bălaurii care ne înghit de
vii, căpeteniile noastre zic, atât cele
bisăriceşti, cât şi cele politiceşti, până
când să-i suferim a ne suge sângele
din noi? Până când să le fim robi?
Daca răul nu este primit lui Dum-
nezeu, stricătorii făcătorilor de rău bun
lucru fac înaintea lui Dumnezeu! Că
bun este Dumnezeu şi ca să ne ase-
mănăm lui trebuie să facem bine! Iar
acesta nu se face până nu să strică
răul. Până nu vine iarna, primăvară nu
se face! Au vrut Dumnezeu să se facă
lumină? Aceia s-au făcut, după ce au
lipsit întunericul! Vechilul lui Dumne-
zeu, prea puternicul nostru împărat,
voieşte ca noi, ca nişte credincioşi ai
lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul,
ce ni-l pun peste cap căpeteniile noas-
tre!
Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să
pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă
bine! Şi să se aleagă din căpeteniile
noastre cei care pot să fie buni. Aceia
sunt ai noştri şi cu noi dimpreună vor
lucra binele, ca să le fie şi lor bine, pre-
cum ne sunt făgăduiţi!
Nu vă leneviți, ci siliți dă veniți în
grabă cu toții; care veți avea arme, cu
arme, iar care nu veți avea arme, cu
furci de fier și lănci; să vă faceți de
grabă și să veniți unde veți auzi că se
află adunarea cea orânduită pentru bi-
nele și folosul a toată țara.
Şi ce vă vor povățui mai marii Adu-
nării aceia să urmați și unde vă vor
chema ei acolo să mergeți. Că ne ajun-
ge, fraților, atâta vreme de când lacră-
mile de pe obrazele noastre nu s-au
uscat.Şi iar să știți că nimenea dintre
noi nu este slobod [...], ca să să atingă
macar de un graunți, de binele sau de
casa vreunui neguțător, oroșan sau ță-
ran sau de al vreunui lăcuitor, decât
numai binele și averile cele rău agoni-
site ale tiranilor boieri să să jertfească:
însă al cărora nu vor urma nouă – pre-
cum sunt făgăduiți – numai al acelora
să să ia pentru
folosul de obște!”
Intrând în Bu-
curești în frun-
tea „adunării po-
porului“, este
primit cu entuzi-
asm de către
masele populare
din capitală. Pre-
ia de fapt, în pri-
măvara anului
1821, conduce-
rea țării, fiind nu-
mit de po-
por  „Domnul
Tudor“. Prezența
lui Alexandru Ip-
silanti la Bucu-
rești în fruntea
unei armate ne-
disciplinate, după ce acțiunea lui fuse-
se dezavuată, ca și a românilor de al-
tfel, de către Rusia, l-au pus într-o
situație dificilă. Tudor îi cere conducă-
torului Eteriei să treacă Dunărea, așa
cum promisese inițial, pentru ca Țara
Românească să nu fie transformată în
teatru de război.
Pe 21 martie 1821, Tudor Vladimi-
rescu intra în Bucureşti, ţinând în mână
o pâine mare, semn al păcii şi belşugu-
lui. Până pe 23 martie, a continuat tra-
tativele cu boierii, finalizate cu două
documente. În primul rând, mitropolitul
ţării, episcopii de Argeş şi Buzău, îm-
preună cu alţi 53 de dregători, îi dau lui
Tudor o „carte de adeverire”, în care
afirmă că: „pornirea dumnealui sluge-
rului Teodor Vladimirescu nu este rea şi
vătămătoare, nici în parte fiecăruia,
nici patriei, ci folositoare şi izbăvitoa-
re”.
La rândul său, Tudor dă un „jură-
mânt” scris prin care se angajează să
recunoască ca reprezentant legal al
ţării „vremelnica ocârmuire” (practic,
boierii rămaşi în Bucureşti), în care fi-
gura centrală era
marele vistier Ale-
xandru Fili-
pescu-Vulpe. În re-
alitate, „vremelnica
ocârmuire” repre-
zenta aparenţa pu-
terii, iar Tudor – re-
alitatea ei. Sau,
cum sugestiv nota
cronicarul Do-
brescu: „Tudor era
poruncitor ţării”.
Mişcarea lui
Tudor Vladimirescu
(de fapt, un război, având în vedere
strategia şi regulile militare după care
s-a desfăşurat) începuse pe 23 ianua-
rie 1821 la Padeş, unde el a citit cele-
bra proclamaţie. Pe 28 februarie, Tudor
a părăsit tabăra de la Ţânţăreni, por-
nind în marş către Bucureşti. Între
timp, cópii ale  Prclamaţiei de la Pa-
deş au fost trimise în toată Oltenia, fapt
care a contribuit la o masivă adeziune
a populaţiei la mişcarea iniţiată de el.
În zilele de 16 şi 20 martie, înainte de
intrarea sa “oficială” în Capitală, Tudor
Vladimirescu a adresat locuitorilor Bu-
cureştiului, acelaşi mesaj:
„Proclamaţia către bucureşteni”
(16 martie 1821)
„Către toţi locuitorii din oraşiul Bu-
cureştilor, parte bisericească şi mire-
nească, boierească şi negustorească,
şi către tot norodul.
Pricinile care m-au silit a apuca ar-
mele, sânt: pierderea privilegiurilor
noastre şi jafurile cele nesuferite care
le pătimea fraţii noştri. Mai naintea in-
trării mele în Bucureşti, cu cale am so-
cotit să vă vestesc mai întâi ca din
partea norodului uitare de istov celor
mai nainte lucrate; şi să vă chiem pe
toţi ca să vă uniţi cu norodul şi să lu-
craţi cu toţii dinpreună obşteasca feri-
cire, făr’ de care norocire în parte nu
poate fi.
Fraţilor! Câţi n-aţi lăsat să se stingă
în inimile dv. sfânta dragoste cea către
patrie, aduceţi-vă aminte că sunteţi
părţi ale unui neam; şi că, câte bună-
tăţi aveţi, sânt resplătiri din partea
neamului către strămoşii noştrii pentru
slujbele ce au făcut. Ca să fim şi noi
vrednici acestei cinstiri ale neamului,
datorie netăgăduită avem să uităm pa-
timele cele dobitoceşti şi vrăjbele care
ne-au defăimat atât, încât să nu mai
fim vrednici a ne numi neam. Să ne
unim dar cu toţii, mici şi mari, şi ca niş-
te fraţi, fii ai unia maici, să lucrăm cu
toţii împreună, fieştecare după destoi-
nicia sa, câştigarea şi naşterea a doua
a dreptăţilor noastre.Vericarele va în-
drăzni a face cea mai mică împotrivire
în lucrarea acestei naşteri de al doilea,
unul ca acela, fraţilor, să se pedep-
sească cumplit ca să cunoască adevă-
raţii patrioţi şi osârdia celor ce voiesc a
sluji patriei cu dreptate şi făr’de vicle-
şug, cu cale am găsit a se întări legătu-
ra cea de obşte pentru binele norodului
şi prin jurământ, care să şi trimite ca
să-l iscăliţi, adeveraţii fii ai patriei.”
Tudor Vladimirescu si pandurii sai
la Bucuresti (1821) – foto preluat de pe
historia.ro
S.C.
Întalnire cu istoria pe
Câmpia Soarelui
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

Respirații în
da r
Sunet pur, ding-dang, muzica suie pe pereții casei sufle-
tești; nu e gol în ea, dar nici plin nu e, ci se-ntind comorile fi-
rești: palmele de vino-ncoa` cu flori, sărbători trimise din dumi-
nici, brațe de iubire în culori, ce sfințesc și oamenii becisnici.
Vergi durate din mătase pură, șerpuiri de gând împărătesc,
tulburări în care mirii jură limpezimi ce zei înmărmuresc.
Salbele de rouă și topaze lăcrimară melodia lor, iar din aripi
moi țâșniră raze, păsări dezlipite de pe zbor, ca în cercuri cân-
tecul să curgă, dus de orizonturi tranzitorii, iar un demiurg și-o
demiurgă dau în dar un yin și-un yang culorii ce zăresc mai
dincolo de-un turn care-n aer a oprit suișul unui fum de visător
diurn, iar la scară, implorând, dervișul.
Fulgi de doară în rotire par fericire-n stropi de liniștire,
ochiul de-ntuneric pică-n zar, însă-mpinge luminata fire de
profet ascet ivit din Tot în această crudă zăpăcire: fruntea zării
pare un chivot –ia-l în brațe, nu e amăgire. Devenit muzician de
gală, vântul frunții tale, Prometeu, duce-n brațe o cutie goală –e
vioara lui Andre Rieu– apele se dau în lături, calde, albiile ne
răsuflă greu, iar neliniștea din fericire roade că rămâne numai
Tu din Eu.
Serpentinele ne fură-n labirinturi să ne piardă-n paradisuri
stranii, noi, novici, ne îndulcim cu hinturi, nu vedem că ni se iau
din cranii fotograme arhivate-n vise și simțiri stocate pas cu
pas, razele pe creștet sunt trimise să arate ce se pierde-n glas.
Punțile de vânt dintre masive, zăpeziri pe munții dihotomici,
stihii duc pe aripi parcă-s dive, ochii lor de verde-adânc, demo-
nici caută-n unghere de memorii toate câte îs și câte nu-s,
țintuind cu ei toreadorii care cred că visul bun e sus, iar în jos e
visul rău, notoriu, care leagă de țărână trupul –să ieșim din
lanțul iluzoriu, s-aruncăm din suflete urâtul; spre apusul șarpe-
lui mnemotic, pelerine, guști din ravisant, dar din zemuri cresc,
apoteotic, cuști ce-nchid giganții plini de neant.
Periodic urcă și coboară mir în frunți și lacrimi în cristelniți;
Trecerea îngerului
când icoane albe-ncep să doară, îngerii se leagănă-n cădelniți,
chiar în golul din statui, momiți, liniștea-i mai dulce și-nfioară,
c-ați putea puțin să asurziți, are forma șarpelui-vioară. Strămu-
tări de vieți și de grijanii limpezesc, în karme-ntunecate, frumu-
seți ascunse-n har de danii, luminând furiș pe înserate.
Lunecă pe margine de tușuri psihedelice fantasme și
contururi, desenează-n gând alunecușuri și aici, și dincolo, și
pururi, setea albă-n clătinări de ape, răcorind, pe frunți de
împrejururi, alburi pline de ce-ai vrut avea și acuma parcă o
să-ți scape. Jubilând în spume de toast, visătorul vieții lui
apucă să îmbrace țolul isihast ce-i tivit cu lunecări de ducă
și, orbit de visul cel mai cast, parcă are-n sine o poruncă –să
iubească mai curat și vast întunericul pe care îl aruncă.
Revelând splendorile grădinii, levenit la fire, cum sunt
dogii, ți-ai spuzit reverul cu gardenii și pășești în pas de oro-
logii; o lumină-i trupul tău, tu dai, din preaplin, fotonii când îi
scuturi, cum pășești, cum se întinde-un rai de miresme-n jur
și de săruturi. Curg petale din gândiri de frunți moștenite
tandru a ninsoare, tu respiri doar înălțări de munți, cu privi-
rea-nvălui a-ndurare. Primenit în togă de cristale, plutești lin,
purtat în car de fluturi, cu foșniri de seve vegetale, să te
scurgi topit în absoluturi. Te opresc pulsari și sori bătrâni,
până-n pragul alb, crepuscular: de-o să ieși din raiuri și gră-
dini, nu mai intri nici ca avatar. Știu, prieteni, spui cu hotărâ-
re, dai să ieși, dar te oprește-un semn: chiar în față sunt viori
și lire, brațe de cristale au, nu lemn; ar dansa, firește, pe-o
fântână, doar așa, un fel de bun-rămas, dai să plângi, dar
iute, o zâmbire, a minune, vorbe-ți pune-n glas:
”Fântâni, rostiri de cântec și răcoare, pe frunți de ape
puse la păstrare, mă-ntorc în albii, voi turnați candoare în
amforele lumii zâmbitoare. Din clinc în clinc vă limpezește-o
vină că m-ați iubit mai mult decât pe îngeri și dacă-n taină
mă chemați la cină, voi veți cunoaște și atunci când sânger;
vă mulțumesc și vă în-
chid în iriși, în flori de
amintiri ce o să duc cu
mersul meu fluid în
nesfârșire, dacă acolo,
să ajung, apuc. Din
slava mea de cântec Alensis De Nobilis
botezat în undele din
care-ați răsărit, eu, gândul vostru luminat, eu, sunet-crin din
liniște trezit, declar că-s fiul vostru lin făcut din cântec și din
rugă, beția furișată-n vin de clarvederile carmin, credința
mea mereu e-o fugă. Nu plec prea gol, ci duc preaplin în
taina razei călătoare, înger ieșit din om divin, un taifun închis
în floare. Voi, ape blânde, îndurare!”
Pășii. Privirea-mi dispăruse, nu ochi aveam, ci lotuși albi,
vedeam cu fruntea, mult departe, simțire să fi fost un dram,
doar cât un orb ce simte puntea ori calea sa ce va să mear-
gă, mă destrămam ca o mireasmă, dar lumea mea era în-
treagă. Din brâu în jos eram o apă, din coaste parcă o plutire,
brațele mele –o zburare, umerii mei –o amăgire. Genele-raze
de mici sori, pleoapele trase cu rimel de-o îngeriță cu-un
creion rămas de la vreun bal rebel. Ceva-mi ținea a rost de
haină, ceva a spate, a carură, de aș fi dat ca să rostesc, ie-
șeau din tâmple rugăciuni, nicicum cuvintele din gură... nu
mai aveam, era mandală, așa un fel de margaretă, să nu se
pună la-ndoială (că eu sunt înger) pe planetă...
Eu v-aș mai spune, dar nu-i bine să știți `nainte ce-o să
fie, acum sunt la a noua viață și anii mei sunt cam o mie,
poate o sută mai puțin, dar nu contează, ce vă pasă? Un lu-
cru-i sigur: după viață, acolo-i moartea mai frumoasă.
Mă duc acum, am multă treabă, un înger nu prea lene-
vește, doar pe pământ unul asudă și altul numai îl privește.
De tot ce n-are omul grijă, un înger sigur se-ngrijește...

Din Dezlipirea de umbră

Letopiseț
Tu-mi împleteai privirile-n andrele,
Eu zugrăveam fiori c-un trafalet;
Purtai ascuns un filament secret
Care te ține sclava mea, ma belle.
Te împungeam cu nesfârșirea-n ac
Să coasem palme, inimi între ele,
Loveai cu sfârcul tâmplele de stele
De după tivuri, pe furiș, pac-pac.
Ți-am adunat suspinul fără preț
Să-l beau pe șolduri, aer de planoare,
Văzduhul tremura de-ngrijorare
De te iubesc sau doar îți mușc din floare.
La caii mării jar am dat – nutreț
Și te-am deschis din nou: letopiseț.
Omega
Strop lângă strop adună privirea ta, heralde,
Din citadele-gânduri cu împletiri prea pure;
E apa minții lujer cu stropi de moi mafalde,
Curg ulpii-n venerații cărări de fugi obscure.
Planori deschid oglinda din gânduri cu tertip,
Din plinul reflectării să strângă spovedanii;
Printre atomi foșnește a murmur Leucip
Ori sunt fiori de-ntinderi înalte ca tai-panii.
Sunt apă de eteruri, dau submersibil rânduri,
Duc firele acestea din loc în loc vreun stei
Și-n sufletele erei deschid tăcut intrânduri,
Să vărs din mine veacul, cu mâini de fiu să-l iei.
Pe stâlpi de înălțare de-abia clipesc suișuri
Cu aripi reci de tâmplă și ochi verzi de soldat,
Monade de nenașteri tresar din învelișuri,
Râd jos, din neguri, proștii că zeu-i demodat.
E în surghiun Cuvântul de-o vreme, os în dinți,
Vezi? Inchiziții-l leagă și-l urcă-n chin artiști,
Se stinge pâlpâirea din numeni vechi în sfinți,
Iar pruncii primăverii au zâmbet stins de criști.
Din vetre de vecie pe frunți de stropi lăsat,
Mă dor în amintire străfulgerări de-armindeni;
Izvorul veșniciei, de curge, vezi că-i beat:
Îneacă pe oricine îl cheamă, pretutindeni.
Săgeata din abis
Te-arunci în clipa goală ca duhul în ardezii
Miresmele căderii te-ngheață fericit,
Te-nțeapă între gânduri dilemele, tu vezi-i
Ca-n muzicile sfinte diezi s-au prăvălit.
Se-mpintenă vedenii în alburiri prin vene,
Iar fulgerul ființării te ia aprins de chică,
Ai umerii de apă și zări în loc de gene,
Iar galaxia pare, de sus, cumva, pitică...
Ninsori de găuri oarbe privesc așa, mioape,
Cum scapi printre aflare și fire, n-ai contur,
Iar plinul abisării din jururi nu te-ncape,
Eterul vine-aproape, spre eul tău obscur...
La capătul căderii abisu-așteaptă drept
De parcă e primirea în juru-i vreo fanfară,
N-ar fi gândit profanul sau judele deștept
Că dacă sari în goluri nu cazi pe dinafară...
Oprit păream în clipă, pe margini fuga însă
Desface infinitul în jumătăți ce-aleargă;
Doar fruntea veșniciei sclipește, neînvinsă,
Iar golul e săgeată. Dă mintea ta să spargă.
Înflăcărare
Genele îmi cresc în zare, tâmpla se înțeapă-n stea
Pun pe galaxie șaua și-o pleznesc cu o nuia
Și încalec peste fumuri, cai lactee răsfățate
De pulsari și de comete peste plete agățate
Mân vecia cu o loitră de la carul de-ntuneric
Trag de frâuri infinitul care necheză isteric
Mă îmbăt de fulgerarea printre hopuri de mistere
Trag la carul meu de arderi înjugatele himere
Ce mi-au frânt copilăria pe o muche de vergea
Sunt deasupra, peste clipă, iar vecia peste ea
Rup cu mâna ciob de stele, crăpătură de oglinzi
Nesfârșirea e uimită, scoate câini de beznă-n tinzi
Să mă lege de picioare cu-ale sale reci lasouri
Respirația-mi să-nnoade cu fantome în carouri
Îi dau pinteni cu un chiot pe acoperișul frunții
Iar pândarii-i dau în lături cu alaiul beat al nunții
Vreau să chefui doar de-o geană, o privire să iubesc
Alintat de niciodată, nicăieri fluid să cresc
Iar pe fulgerul cu care zbor abise să destram
Vânturile depărtării de pe-al frigurilor (d)ram
La un vânt de azvârlire se ițește parc-o toană
Care-n sine prinde formă și alură de icoană
La vederea ei –păzește– ca într-un făcut îngheț
Și îmi văd într-o clipire șiru-ntregii mele vieți
Veșnicia de sub mine scapă slobodă pe-ntinderi
Iar himerele din juguri îmi înfig colții în umeri
Infinitul, frâu măiastru, mă-nfășoară cu dileme
Pieptul e golit de fulger, numai gheață am în vene
Dintr-odată, ca prin farmec, toate-acestea se topesc
Doar abise prea bătrâne se desfac – eu amețesc
Curg în neant ca păpădia scuturată de bătrână
Iar din spate, Universul mă privește într-o rână...
Dezlipirea de umbră
Privește-n urmă, umbră, rămân doar licurici,
Tăcerea-i vinovată, se-ncuie în statuie;
O cheamă înserarea, să-i spui că nu-s aici.
Dar seara e rănită, îi curge-amurg din cuie.
Trec arhitecți de vremuri pe marginea cărării,
În orizont măsoară – n-au grabă – lot cu lot
Vor construi secundei un templu al uitării,
Pe malul renunțării la toate – nu de tot.
Fantasme obosite de nebăgarea-n seamă
Duc somnul neființei, pistrui de-nfiorări,
Din abajurul nopții pun pelerini în ramă,
Cu timbre de văzduh pe frunți, iluminări.
Copii-nfășați în umbră ar vrea un pic de rai
Să-i călărească zorii până se rup copite
Iar păsări de candoare să cadă fără grai
Când marea de fiori meduze-n flori înghite.
Mă luminam din îngeri eu, umbră de schior
Pe fire de văzduhuri ce furișează ramuri,
Aș fi urcat, vezi bine, pe fluturi dirijor,
Dar umbra mea de mine e prinsă bine-n hamuri...
Din vreascuri de-ntuneric ieșea al beznei rât
Să grohăie secunde cu ochii-i de ciclade
Spre vânători de umbre ce cântă amărât
Din chioarde de privire, ce crezi? Upanișade.
Nu-i mare-așa durerea de a pleca din cânturi
Din marginile pielii, din suflet și din ochi,
Dar nu știi cum pe urmă și unde să te vânturi
Tot rătăcind prin hăuri, bezmetic, și miop
Când semnul vine grabnic și uși, și porți descuie
Spre aula din vârfuri ce duce-n absoluturi,
Mai mare ți-e mirarea când vezi că visul nu e
Cum ai crezut pe-acolo, darmite jos în fluturi.
Mai lină mi-e pășirea peste eter și-mi pare
Că gândul meu de luare-i un paradis pustiu
Dar pân-la veșnicie mai am de-o fulgerare:
Vezi? Mă adie forma, eu nu o mai adiu.

Hristos a înviat ! 11
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
Dor de Mamă şi Colegiu
Prof. Alexandra Boulean (Crețu) – Ministerul Educației
”Educația este cea mai puternică armă pe care o puteți folo-
si pentru a schimba lumea”, astfel am ales să fiu ceea ce știu și
cunosc.
Trăim într-o lume care aleargă după aparențe, care iși do-
rește, la nivel declarativ, educație, însa alege întelegerea aces-
teia prin mii de libertăți, doar libertăți, obligațiile fiind doar pen-
tru cei care trebuie să ne respecte, nouă, actele izvorâte din
libertățile ce ni se cuvin.
M-am trezit într-o lume diferită de cea în care am adormit.
Lumea mea era frumoasă. Era plină de oameni corecți, de oa-
meni care își doreau să fie educați, manierați, corecți, curați si
echilibrați emotional... o lume de copil. Pentru că, intr-adevăr
copilăria mea a fost frumoasă. Aici... acolo... într-un sat unde
timpul părea că stă în loc și este destinat doar învățării pentru a
deveni, pentru a ajunge, pentru a te dezvolta... pentru a fi ceea
ce cunoști și știi. Am fost crescută de MAMA, unică în universul
meu, care mi-a insuflat dragostea pentru educație și pentru fru-
mos. Mi-a ghidat pașii spre lumea cunoașterii, necondiționat,
fără să se teamă de structura viitoare a societății. Poate ca nu
am fost pregătită pentru societatea actuală, însă cu siguranță
am fost pregătită pentru oamenii de bine si frumosi pe care i-am
întâlnit pe parcursul călătoriei mele prin viată.
Cuvinte și motto-uri spuse de nenumărate ori, de ea, în co-
pilărie, au ajuns să-mi călăuzească fiecare zi si să mă ghideze
de fiecare dată când credeam că nu am răspuns la întrebările ce
mă frământau. Am crescut frumos, cu dragoste de oameni, cu
empatie, cu emoție, cu trăiri sincere, cu credința că nu există nu
pot, există nu vreau, cu argumente pentru a înțelege orice mi se
spunea să fac, sau să cred....pentru ca mai târziu sa ajung sa
fac si să cred singură.... am crescut într-o altă epocă, cu dimen-
siuni ireale si cu oameni utopici, parcă. Si nu a trecut prea mult
de când ”am crescut”; nu a trecut prea mult de când am început
să fiu eu, asumată si responsabilă.... si am adormit pentru o
clipă...si când m-am trezit am găsit diferențele... între ”eu” de
atunci si ”eu” de acum. Atunci, era magic, era praf de iubire, de
răzvrătire, de alinturi, de liniste....acum, este dureros... privesc
în jurul meu si văd violență emotională, verbală, fizică, durere in
loc de dragoste, părinți care le dictează copiilor ce să simtă,
dascăli care au uitat, sau nu au știut niciodată pentru ce au ales
să fie modelatori de suflete, de începuturi... M-am trezit într-o
lume care nu imi place si pentru care nu vreau să mă schimb.
Am ales valorile morale pe care le-am văzut în familia mea, am
ales să fiu mereu eu, asa cum am fost formată și să nu mă
schimb pentru nimic și pentru nimeni, chiar dacă acest lucru
înseamnă să fiu altfel.... Și am crescut, în această societate
schimbată, si m-am dezvoltat, tot în această societate, însă de
fiecare dată am refuzat sa ma contopesc cu ea, am ales să aleg
oamenii care imi seamănă, care îmi împărtășesc emotiile și va-
lorile.
Ajung mereu în refugiul meu, care este ACASA, și nu casa
mea, de acum, ci ACASA, acolo, în lumea mea, în satul meu
natal, plin de praf de cărbune și de mineri...plin de dragoste și
de oamenii care pentru mine au însemnat ceva, iar pentru alții
este doar un punct pe o hartă.
Imi păstrez, neîntinată, amintirea copilăriei mele si a locuri-
lor mele dragi, și îmi este dor de bine, de frumos și de liniște. Imi
12 Paște fericit !
este dor de MAMA, imi este dor de
scoală, școala mea, cu miros de
motorina, cu miros de educație, de
străzile mele plină de praf, de blo-
curile neterminate, de benzile de
cărbune....imi este dor de viața
fără griji și mă gândesc, unde
mi-o fi fost mintea de îmi doream
să cresc?
Categoric, lumea copilăriei
este cea mai dulce din univers iar
imaginea MAMEI este una din cele
mai bune si mai suave din toată
lumea. Cel puțin imaginea MAMEI
mele, este una de neegalat. Gustul
cafelei băute împreună, întâlnirile
de pe holurile Colegiului, în care
mă mustra pentru că nu fusesem
exemplul cel mai bun din școală, și cu zâmbetul pe buze, spunându-mi ”La mulți ani, mama! Este
așa cum ea își dorea adesea... ziua copilului astăzi!”, strângându-mă în brațe și sărutându-mi
Imaginea perfectă a copilăriei este cea care îmi călăuzește fruntea cu emoții de nedescris. Atunci am înțeles că viața, pen-
pașii și mă face mai bună, lipsită de răutate, cu valori și cu am- tru mine, era plina de praf de magie, fără a ști că de fapt totul
biții. este efemer, că viața îți dă vișe și visuri trebuind să înveți să
Visele devin realitate, așa am auzit-o cel mai des pe MAMA accepți ce ambele se pot transforma, într-o clipită, în lucruri
care dor.
Acum, când spun MAMA – mă doare. După ce accept, tem-
porar, că nu mai este fizic, mă hrănesc cu ceea ce a fost, retră-
iesc momentele frumoase, discuțiile îndelungi despre viață,
despre educație, despre comportamentul meu în societate, des-
pre oameni, despre visurile pe care le aveam, despre momentul
în care voi deveni mamă și abia atunci voi reuși să înțeleg cu
adevărat realitatea dintre noi două... Mă hrănesc cu imaginea ei
din amintire și cu totul meu fără formă fizică.
Am înțeles că unele visuri dintre ale mele nu vor putea fi
niciodată realitate, indiferent cât de tare mi-aș dori eu...astfel
îmbrățisările iubitoare ale MAMEI le voi mai simt doar prin adie-
rile dulci ale vântului care deseori îmi aduce cu sine și mirosul
unic al EI.
Atunci credeam în visuri, acum cred că realitățile se me-
tamorfozează și devin istorie...
Tic-tac, tic-tac... si timpul trece cu viteza luminii, zilele, sap-
tămânile, lunile... trec fără nicio urmă de empatie pentru noi... și
încerc să marchez fiecare moment, să pot să îmi amintesc fie-
care zi... dar devine tot mai greu într-o societate bolnavă... bol-
navă de neștiință.
De unde am plecat? Tot acolo m-aș întoarce, mereu, și mi-aș
îndruma și copilul să meargă tot acolo... dar în lumea de atunci,
nu de acum. La școala de atunci, printre oamenii de atunci, în
băncile de atunci, la dascălii de atunci, la educația aceea... totul
spunând. Dar nu a completat că și fricile noastre pot deveni re-
este atunci și nimic nu este acum. Pentru că acum este dificil și
alitate, iar cea mai mare frică a mea era să rămân fără ea...fără
bolnav, însă acum nu avem decât alternativa educației... să nu
MAMA. Era emoția care mă făcea să înmărmuresc de teamă, să
contenim să învățăm, să ne autoeducăm, să sorbim fiecare pi-
devin inertă. Și s-a întâmplat, într-o zi de vara... de ziua Copilu-
cătură de cultură contemporană, atunci când o găsim.... și când
lui, care până atunci era reprezentată de imaginea ei așteptân-
nu o găsim, să ne îndreptăm spre cea pe care o cunoaștem, de
du-mă în capătul străduței ce ducea spre grădinița Colegiului cu
atunci, din vremurile noastre... poate, deloc apuse.
un ursuleț maro în brațe, fericită
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i
Mama, floarea mea din rai
M-a crescut mama în poală
- Nina Cassian
M-a crescut mama în poală
De la leagăn pân la școală.
Zile-ntregi și nopți de-a rândul
Mi-a vegheat somnul și gândul.
M-a-nvățat să gânguresc,
Să zic mama, să zâmbesc.
M-a-nvățat apoi prin casă
Primii pași până la masă.
M-a-nvățat să nu m-alint
Gorduza M-a-nvățat să nu mint,
Să nu știu ce este frica,
Toate m-a-nvățat mămica.
Mamă bună, mama dragă,
Te-oi iubi o viață-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut,
Pentru că tu m-ai crescut!
De ziua mamei – Elena Farago
Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăț măcar
De pe carte o urare.
Și nu sunt destul de mare
Ca să-ți dau un dar.
Dar îți dau o sărutare,
Mocranschi
Ici, pe obrăjor
Și pe mâna asta care,
Mă-ngrijește-n fiecare zi
Cu atâta dor!
Zile lungi și voie bună
Îți doresc eu mult,
Și mă rog de flori să-ți spună
Să mă ierți, mămică bună,
Că nu știu mai mult!
Mama – Panait Cerna
Din vârsta fericirii fără minte,
Icoane dragi mi-apar mereu-nainte.
Boulean
De lume răzlețită și sfioasă,
În rama de salcâm zăresc o casă.
Și-n casă, într-un colț întunecat,
Văd un copil de mama lui certat.
Din toți câți trec, nu-i nimeni să-l aline
Și-adoarme-ncet copilul, în suspine.
Dar peste noapte-o biruiește dorul
Și mama merge unde-i doarme-odorul.
El simte cum s-apleacă peste dansul
O umbră bună ce îi șterge plânsul.
Cea mai scumpă de pe lume – Nichita
Stanescu
Spune-mi care mama-anume
Uritescu - Cărăbiș
Cea mai scumpă e pe lume?
Puii toți au zis de păsări,
Zarzarii au zis de zarzari,
Peștișorii, de peștoaica,
Ursuleții, de ursoaica,
Serpisorii, de șerpoaica,
Tigrisorii, de tigroaică,
Manjii toți au zis de iepe,
Firul cepii-a zis de cepe,
Nucii toți au zis de nuca,
Cucii toți au zis de cuca,
Toți pisoii, de pisica,
Iară eu, de-a mea mămică.
Orice mama e anume,
Cea mai scumpă de pe lume!
Pitaru
Mi-e dor de tine, mamă – Grigore Vieru
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o sama,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mama.
Măicuța mea: gradina
Cu flori, cu nuci si mere,
A ochilor lumina,
Văzduhul gurii mele!
Măicuțo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
Ghender Covaci De dor si omenie
Ciciu Dobreci
Hristos a înviat !
Si cântec fără moarte!
Vânt hulpav pom cuprinde
Si frunza o destrăma.
Mi-e dor de-a tale brațe,
Mi-e dor de tine, mama.
Tot casca leul iernii
Cu vifore în coama.
Mi-e dor de vorba-ti calda,
Mi-e dor de tine, mama.
O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframa.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mama.
MAMA – Nicolae Labiș
N-am mai trecut de mult prin sat și-mi
spune.
Un om ce de pe-acasă a venit
Cum c-a-nflorit la noi mălinul
Și c-ai albit, mamuca, ai albit.
Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă.
Eu nu știu cum să cred atâtea vești,
Când din scrisori eu văd precum matale
Din zi în zi mereu întinerești.
Mamă de departe – Nichifor Crainic
Lângă lacul larg-înfiorat şi pal,
Te-am văzut în toamnă rămânând pe mal,
Profilată trist pe cerul sângeriu,
Printre foi căzute prea de timpuriu,
Cu năframa-n care căutai să-ngropi
Sfâşiatul suflet risipit în stropi,
Mamă de departe.
Şi de-atunci mereu
Lacrimile tale cad în gândul meu:
Frunze veştejite peste lacul pal
Turburându-i veşnic sfărâmatul val.
Ruga mamei - Octavian Goga
fragment
Să-mi plec genunchii iară,
Să-ţi spun iar ce mă doare,
Preasfântă Născătoare
Şi pururea Fecioară!
– Cu ochiul tău din ceruri,
Atoatevăzătorul,
Tu mi-ai văzut feciorul,
Şi mi-ai văzut necazul...
– În doftori n-am credinţă...
Să-l pui iar în picioare,
Să-i rumeneşti obrazul,
La tine-i cu putinţă,
Preasfântă Născătoare.
– Azi rogu-mă iar ţie,
Cum rogu-mă de-a pururi
La sfânta liturghie...
– Atâta bogăţie
Avem şi noi la casă!
Umblat-a mult băiatu
Şi ştie multă carte,
Adusă de departe,
Doar chiar de la-mpăratu'!
Şi are-nvăţătură,
Din carte şi din gură,
Mai multă şi ca popa,
Ca popa Irimie.
– Şi cum aş vrea, Preasfântă,
Norocul să mi-l ţie,
Să-l văd iar ca odată,
Cu faţa-mbujorată,
Cu ochi de fată mare,
Cum a plecat de-acasă...
– Să-şi caute mireasă,
Subţire ca o floare,
Ca floarea de cicoare.
Să facem nuntă mare.
Să curgă râuri vinu',
Să joace şi vecinu',
Vecinu' Niculaie.
– Şi să-şi arunce-n grindă
Căciula lui de oaie,
Şi să roiască-n tindă
Iovan Muntean
l
Tot domni cu-nvăţătură,
Să cânte toţi din gură
Şi-n horă să se prindă.
– Să-l văd în hora mare
Pe el c-o domnişoară,
Preasfântă născătoare
Şi pururea fecioară!...
– Umblat-a mult băiatu'
Şi ştie multă carte,
Adusă de departe,
Doar chiar de la-mpăratu'!
Bocet pentru mama - Adrian Păunescu Dima
Hei, frate, iartă-mă că strig la tine,
e-un fel de plâns în felul cum te strig,
dar cineva îmi spune, prin suspine,
că mama noastră tremură de frig.
Ea a bătut, cât a bătut, la poartă,
şi au lătrat-o câinii noştri răi
şi ea, ce nu-i făcută pentru ceartă,
n-a mai sunat la poarta alor săi.
Noi ce făceam, în vremea asta, frate?
Benchetuiam cu nişte venetici
şi n-am putut să auzim când bate
Mladin Baican
bătrâna mamă ce-a trecut pe-aici.
Acum, că e târziu, mă tem că mama
a degerat în stradă, aşteptând,
de-un viscol alb i s-a umplut năframa,
probabil, mama va muri curând.
Și nu ştiu cine a strigat la mine
şi eu la tine m-am pornit să strig,
ce-am auzit de la fereşti străine,
că mama noastră a căzut, de frig.
Deschide către stradă o fereastră
şi spune-mi dacă e adevărat,
că-n gerul mare, iată, mama noastră Gîrjoabă
s-a prăbuşit şi viscole o bat.
E mama, frate, trista mogâldeaţă
care-a venit, de sărbători, la noi,
şi-acum, în stradă, aşteptând, îngheaţă,
şi nu mai ştie drumul înapoi.
Vecinul ăla, voce de cătuşă,
băzmeşte şi mă bagă la idei,
el cică ţara a sunat la uşă,
în chip de mamă, pe la fiii ei.
Prin ambiguitatea funerară,
ce mă deprimă-n fiecare zi,
eu nu ştiu, a fost mamă, a fost ţară, Nicolae-Gîrjoabă
de ce n-a anunţat că va veni?
Pe-un timp ca ăsta, omenos de rece,
bătrânii trebuie să stea cuminţi,
că pot răci şi asta nu le trece,
de sunt popoare sau de sunt părinţi.
Noi locuim în cartier de frunte,
e ordine şi linişte în jur
şi n-are nimeni forța să înfrunte
acest context întotdeauna pur.
Burău
De-aceea, ia te uită, frate dragă,
că, după cheful mare care-a fost,
salubritatea gunoierii-şi bagă
şi-aceştia iau gunoaiele la rost.
Rămâi, te rog, cu mine, la fereastră,
să plângem, între vânători şi prăzi,
când gunoierii iau pe mama noastră,
ca pe-un gunoi al importantei străzi.
Să ne-mpăcăm cu cei ce-au huiduit-o,
să ne-mpăcăm şi noi, cu noi, stingher,
şi iartă-ne că te-am pierdut, jertfito, Tănăsoiu
şi că venirea ta n-am auzit-o.
Dar bine că-i curat în cartier.
Nebunu Păsărescu Ciortan
13

V I A Ț A D E PROF ES OR DEB UTANT ÎN M ĂTĂSAR I
În toamna anului 2004 am început „viața
de angajat” la Colegiul Tehnic Mătăsari, după
5 ani de facultate și 1 an de masterat într-un
oraș minunat care mi-a rămas la suflet și
m-aș întoarce oricând acolo cu drag – Timi-
șoara. Sincer, nu a fost o dorință arzătoare de
a fi profesor, dar era una din oportunități. Dar,
consider că ce trebuie să se întâmple în viața
unui om, se întâmplă. Acum, chiar mă bucur
că am avut această profesie care m-a dez-
voltat foarte mult pe mai multe planuri. M-am
Şcoala de altădată…, Şcoala de acum (azi)
Din cupa timpului, prin trăirile vremelni-
ce, caut clipe care nu s-au risipit până acum,
o călătorie în timp mă duce la Colegiul Tehnic
Mătăsari. Exista ceva magic în amintirea
mea. Şcoala mătăsăreană si dascălii ei, din-
tre care unii ne-au părăsit spre vecie şi de la
care ne-am luat la revedere cu mare durere
sufletească, şi pentru care trebuie să-i păs-
trăm în inimă cu tot ce au făcut, au fost ca
oameni de mare caracter. Alţi dascăli au păşit
în altă etapă a vieţii şi care cred că poartă
aceleaşi sentimente pentru şcoala de altăda-
tă. O parte au rămăs pentru continuarea a
ceea ce s-a făcut la şcoala din Mătăsari şi a
ceea ce se urmăreşte în şcoala de acum.
Fără să ştiu ca o sa mă întrebe zilele astea
cineva de suflet al şcolii din Mătăsari, dacă
îmi amintesc cum a fost la această şcoală,
m-am gândit că pot să reproduc câteva
crâmpeie din timpul petrecut acolo. De ace-
ea, în acest moment, când scriu din gânduri-
le care mă copleşesc, mă sprijin pe zidul
amintirilor petrecute lângă dascăli mari si
multe generaţii de elevi, o parte luându-le cu
mine, o parte lăsându-le acolo. Dar ca să ve-
dem lucrurile mai departe, trebuie să privim
în trecut, acolo unde în mediul rural s-au pus
bazele unei şcoli fanion a zonei din Văile Jil-
ţurilor. Nimic se poate spune acum că a fost
greu, dar să ajungem acolo a fost un act de
mare curaj al unor dascăli ai zonei, şi care au
vrut să fim mai buni, de la o generaţie la alta.
Asta a fost atunci marea familie a şcolii din
Mătăsari, care creştea prin cultul fată de în-
văţătura şi prin strădania dascălilor în învăţa-
rea elevilor cu tot ce ştiau mai bine si respect
disciplinar. Implicarea tuturor factorilor edu-
caţionali ai zonei în formarea personalităţii
umane a elevilor , au reuşit, atingerea obiec-
tivului propus. Deci, s-a creat un parteneriat
14
l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
integrat foarte repede și
ușor în acel colectiv mi-
nunat de cadre didactice
și nedidactice. Am avut
elevi minunați, colegi ex-
traordinari și șefi deose-
biți, care m-au ajutat să
mă integrez foarte bine în
acest domeniu de activi-
tate. Am fost foarte apro-
piată de elevii mei, am
fost exigentă cu ei în
ceea ce privea învățatul
și comportamentul și
foarte ascultătoare și în-
țelegătoare în ceea ce
priveau problemele din viața lor de elevi și
adolescenți. Erau copii de la țară, crescuți
frumos și nu aveai cum să nu fi alături de ei
tot timpul. Am m-ai profesat și în alt liceu din
județ, dar “copiii mei de la Mătăsari” mi-au
rămas la suflet. Îmi aduc aminte că după câ-
teva luni de profesie, am avut lecție deschisă
la catedra tehnică. După multă pregătire,
multă implicare și multe emoții am fost felici-
tată și încurajată de colegi cu experiență că
EFICIENT şcoală - familie şi sectorul minier
din zona ca piloni importanţi ai educaţiei ele-
vilor înainte de 1989 (şcoala de altădată) şi
puţin după ce ce se întâmplă acum (şcoala
altfel).
Formarea generaţiilor de elevi pregăteşte
forţa de munca pentru sectorul minier în mod
direct şi indirect pentru alte activităţi adia-
cente acestuia. Foarte mulţi elevi care au
studiat la Mătăsari au rămas în zona Jilţ sau
au plecat să-şi împlinească mulţumirea su-
fletească în alte zone din ţară sau ,,străinăta-
te’’. Parcă şi acum îi văd dornici să reâncea-
pă cursurile, să se reântâlnească cu
profesorii şi colegii, cum stăteau la marea
uşă a şcolii din Mătăsari spre a intra şi aşeza
în banca de ,,chiul’’ de altădată. Da, de aici
au plecat multe generaţii pe drumul ,, şcoala
vieţii” pregătiţi să dea marea teză pentru a
lumina dreapta socoteală, drumul fără călău-
ze şi să înveţe că o cauză nu-i pierdută atâta
timp cât mai putem zâmbi. Aşa a fost atunci,
în fiecare an în luna septembrie şcoala din
Mătăsari îşi deschidea porţile pentru elevii
care-i păşeau pragul cu emoţia începutului,
bucuria revederii sau cu umbra unei nostalgii
ce însoţeşte fiecare sfârşit de vacanţă. For-
marea tinerelor generaţii în drumul lor spre
maturizare (a fost şi este) condiţionată de o
multitudine de factori educaţinali, însă ele-
mental coagulant a fost, este şiva fi ,,PROFE-
SORUL “ . Nu am fost cel mai bun, nici cel
mai rău dintre profesori, cert este un lucru:
cu fiecare generaţie, eram altul, iar ingredi-
entele esenţiale ale meseriei profesor-peda-
gog le-am învăţat de la discipolii mei. Mi-au
rămas în minte toate generaţiile pe care le-
am avut la şcoala din Mătăsari, o şcoală ade-
vărată cu dascăli adevăraţi şi respectul reci-
proc profesor – elev. Au fost şi ramân pentru
Paște fericit !
Dr. Ing. Urîțescu-Cărăbiș Augustina-Delia, S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A.
ceea ce fac mă reprezintă. Am făcut o lecție
model care ne-a plăcut tuturor prezenți foar-
te mult. Această lecție, o privesc acum, ca pe
un curs al evoluției mele profesionale, pentru
că undeva la sfârșitul lecției vorbeam și pre-
zentam despre reconstrucția ecologică a hal-
delor de steril din zonă, iar în prezent aceasta
este responsabilitatea mea la serviciul unde
îmi desfășor activitatea. Chiar mi-am apro-
fundat studiile devenind doctor în domeniu și
publicând o carte cu titlul „Reconstrucția
ecologică a haldelor de steril”. Tot în primele
luni de activitate în cadrul Colegiului Tehnic
Mătăsari, am fost implicată într-un proiect
internațional în ceea ce privește APA. Am fost
nominalizată de domnul director Dumitru
Dădălău să particip, alături de două colege,
domnul director adjunct și 2 elevi la deplasa-
rea în cadrul proiectului în Polonia. Am avut
rețineri în ceea ce reprezenta implicarea mea
în acest proiect, dar acum îi mulțumesc
domnului director, că, pe lângă faptul că am
invățat multe lucruri benefice dezvoltării
mele intelectuale și profesionale am legat
prietenii pe viață cu cele două colege.
În anul 2017 am avut deosebita plăcere
mine oameni extraordinari, cu prietenii dura-
bile în timp.
Au existat profesori buni la şcoala din
Mătăsari, care au reuşit să-i înveţe pe elevi
atât la clase cât şi la orele de practică încotro
să se uite, să se îndrepte în viaţă, lăsându-le
libertatea fiecăruia de a-şi descoperii velei-
tăţile, pentru marele drum al vieţii. Deci, din
punctual meu de vedere la şcoala Mătăsari
au fost buni educatori şi piloni importanţi în
ai face pe elevi să conştientizeze rolul învăţă-
turii în marea confruntare cu VIAŢA. A fost o
şcoala bună, şi sper să rămână, pentru că
acolo, precum spunea Nicolae Iorga ,,Şcoala
cea buna e aceea în care şi şcolarul îl învaţă
pe profesor”. Cert este că dacă elevul nu va
fi în centrul oricaror activitaţi sau actiuni
educaţionale, şcoala românească va conti-
nua să rămână doar o risipă de timp, energie,
bani, o lipsă deasă de meritocraţie unde edu-
caţia va fi o himeră.
Actualmente, zona Jilţului este lipsită de
perspective economice de anvergură, aflată
la capătul unui drum lung faţă de central re-
giunii, dar mai ales de capitala ţării, localită-
ţile zonei parcă exersează un neîntrerupt
destin al supraveţuirii. Sectorul minier îşi re-
strânge activitatea, nemaiavând vlaga de al-
tădată, iar ca evoluţie a politicii energetice
naţionale pare să scoată mineritul din deco-
rul economic al Gorjului, prin concedieri si
închideri de capacităţi. Nu vreu să cred că
aceeaşi soartă să aibă primul Colegiu Tehnic
din mediul rural din ţară, ale cărei începuturi
au fost grele, dar s-a reuşit, datorită unor oa-
meni cu suflet mare. De aceea, cei care diri-
guiesc zona să nu uitaţi şi să nu vă lasaţi
descurajaţi de părerile mele sau de a celor
din jur. Voi puteţi să faceţi ce vreţi pentru voi
şi sufletul vostru, dar să aveti şi bucuria că
de a participa la întâlnirea de 10 ani de la
terminarea clasei a XII-a C, profil Resurse
Naturale și Protecția Mediului, a clasei unde
am fost dirigintă 1 an școlar și profesor de
specialitate în ceilalți ani. A fost o întâlnire
emoționantă depănând amintiri alături de
câțiva foști elevi și foști profesori.
Consider că am evoluat frumos în toate
domeniile. Profesional – am evoluat până la
ultima treaptă a studiilor, familial – am cea
mai frumoasă și minunată familie cu un soț,
o fetiță și un băiețel, iar social – sunt un om
comunicativ, sociabil și implicat în tot ce mă
înconjoară. Și, toate aceste lucruri au apărut
datorită drumului frumos pe care l-am înce-
put în activitatea mea de profesor. Sunt mân-
dră și mulțumită că am avut această profe-
sie! Jos pălăria pentru toți cei care au
contribuit la dezvoltarea mea în toate dome-
niile! Vă mulțumesc frumos! Mulțumesc pă-
rinților mei care m-au susținut tot timpul în
ceea ce am vrut să realizez. Mulțumesc pri-
mei persoane care m-a primit cu brațele
deschise într-o activitate grea, dar extraordi-
nar de frumoasă de profesor – domnului di-
rector Dumitru Dădălău!
Cornel Ciciu – Inginer Complexul
Energetic Oltenia
faceţi ceva şi pentru şcoala de azi din Mătă-
sari. Aveţi menirea să fiţi preocupaţi de şcoa-
la nostră şi acum a voastră şi nu de aceea ce
fac ceilalţi din jur şi să nu le vânaţi greşelile.
Consider că aşa cum bunicul îmi zicea
,,omul cât trăieste învaţă” este o expresie
mult auzită în copilăria noastră şi care trebu-
ie transmisă din generaţie în generaţie. Deşi,
cred că nu îmi este familiară doar mie
această expresie , cumva s-a întipărit în me-
moria noastră că învăţăm cât suntem mici, la
şcoală , la liceu şi facultate, dar e bine să
crezi că atunci când încetezi să înveţi, înce-
tezi să trăieşti. Consider, acum în final, că
toţi ce au cunoscut şcoala din Mătăsari
……. acolo, să facem o călătorie în timp la
şcoala de odinioară cu tot ce am lăsat acolo
sau am luat cu noi.
Rămas bun şcoala de altădată, pe care
te-am iubit şi gânduri de bine pentru şcoala
de azi. S-a schimbat lăsând şcoala de atunci
să-şi ducă mai departe tradiţia şi la care am
avut bucurii şi legat multe prietenii.

ortaj
File de rep
Visând prin raiul florilor
Susură foşnet celest pe vale. Freamătă pădurea. Şi izvoa-
rele şi-au primenit strunele. Se înfiripă şoşot blând dinspre
adâncimi de codru. Mugurii se frământă pe ram, ceva miracu-
los se petrece în miezul lor. Primăvara îşi pregăteşte culorile.
Spre mal de ape, sălciile şi-au desferecat frunzele, de la ele
începe verdele să intre în imensitatea pădurii, peste dealuri,
peste culmi, peste munţi. Ici-colo, pe un genunchi de povârniş
ori pe o geană de stei, bulgări galbeni de corn înflorit slobod
peste peisaj năframa culorilor calde ale anotimpului reînnoitor
de viaţă.
Flori de corn zâmbesc aprinse-n crengi. Sub umbra stân-
cilor, Tismana, râul mângâiat de sufletul căprioarelor, îşi pre-
sară vadul cu petale moi şi albe, furate de vânt din coroanele
cireşilor şi zarzărilor rătăciţi la margini de drum. Ca nişte flu-
turi vrăjiţi de miresme, aripi de petale zboară peste fruntea
pădurilor înalte prin care au început să răsune ecouri din cân-
tec de cuc, triluri de mierle şi sturzi grăbiţi. Ninge cu fluturi de
flori peste văi şi uliţele satului, este zarvă în curtea şcolii, pri-
măvara s-a oprit câteva clipe în obrajii copiilor, să-i binecu-
vânteze cu prospeţimea gândului curat!
Pe lunci, în prundişuri, prin zăvoaie şi poieni, firul ierbii
săgetează învelişul uscat al ogorului cununându-se cu lumina
soarelui întru înveşmântarea primăvăratică a pământului. Pe
muşuroiul de sub castani, mişună paşii furnicuţelor zorind la
treburi importante pentru familia lor unită. Cântec de brotăcei
răzbate dinspre pâlcul de arini. Fulgerări de rândunică taie
cerul albastru într-un ritual de pregătire a cuibului.
Au înflorit dealurile şi luncile înspre Topeşti şi Vânăta, în-
spre Pocruia şi Sohodol. Nouă ni se pare că primăvara este
alta, dar ea este aceeaşi, risipeşte în fereastră aceiaşi pomi
înfloriţi, cireşi şi zarzări în podoaba florilor, şi piersici rozalii
printre zăpezi de arbori, şi tei cu muguri calzi, plezniţi în puf
de frunze, parfum de toporaşi prin răsfirări de crânguri, şi co-
coşei, şi brebenei, şi găinuşe. Ascunşi în clopote verzui, ghio-
ceii şi-au aruncat năframa albelor petale în pânze de rouă
peste răsfăţ de viorele albăstrii şi ascultă îmbătaţi de magia
l M u r m u r u l J i l ţu l u i
miresmelor zumzetul albinuţelor ieşite să polenizeze frumu-
seţile din plaiuri şi grădini.
Pe firul văii, ca-n legendă, se făcu mireasă Zâna Apelor. Ca
o dulce iluminare coborî dinspre vârfuri de munte şi se furişă
în căutarea feciorului, a Prinţului Soare, pe care-l prinsese
pentru o clipă de fericire doar într-un creştet de val, sub priviri
solemne de arţar şi brad. Şi sufletele lor se polenizară în taină.
Neatinsă, floarea visului lor străluci în vraja acestei misterioa-
se simbioze şi nu se mai văzu apoi din necu-
prinsul bucuriei cereşti. Părând de neatins,
această minune a inimii lor, plecată în slăvile
divine, poate fi regăsită şi azi în fila îngălbe-
nită de timp din caietul poetului, uitat în
chioşcul de sub codrul învelit de muguri.
De aceea plânge şi acum ochiul Zânei în
cascada Stârminei. Braţele de lumină ale
Prinţului încearcă să-i cuprindă trupul şi să-i
mângâie pletele revărsate-n suave scânte-
ieri argintii peste stâncăriile pleşuve de sub
zidurile mănăstirii. Iubirea lor plină de mister
se-aprinde între păcat şi har, mărturisiri
se-adună-n caier de lumină şi doar ierta-
rea-i aduce pe-al lumii vechi altar, în împă-
carea sfântă din susur de ape.
Se petrec legendele peste şoaptă de val.
Tismana-şi murmură clipele stăruind, ici-co-
lo, printre pietre îngândurate, să ude sufletul mugurilor şi
să-nfrunzească Cioclovina, să se cunune-n nopţi senine cu
stelele şi luna. Şi să zâmbească iarăşi în dimineţi mai clare, în
mugurii de rouă din plaiul înverzit şi-n reavăn de ţărână răs-
colită de plugul îndârjit al tatii. Să vindece de sete ogorul abu-
rit de fumul din ruguri şi spălat de mustul zăpezilor. Miros de
focuri arse urcă în suflet de sat. Pe margini de cornet, cu la-
crimi mari cât lacrimile zânei, plânge butucul viei tăiate de
bunicul cu dor de rod. Printre golaşe ramuri din livadă, se
îmbulzesc mugurii să deschidă policandrul florilor albe din
raiul dealurilor, să se veselească iar în
cântec tot păsăretul şi să zumzăie prin
celulele cu polen toată cohorta albinuţelor
harnice din stupinele locurilor. Priviri fe-
ciorelnice se slobod din odăiţa de la man-
sardă. Bucuria de viaţă a sătenilor din
Sohodol încălzeşte încă inimile, satul are
viitor.
Sub geana sfântului munte, pe platoul
verde al Gurniei, magnoliile împrăştie
surâs de primăvară şi speranţă. Dincolo
de turnurile mănăstirii, în liniştea an-
cestrală a credinţei, petalele florilor cu
voal mătăsos şi frez, ivite între frunze
verzi şi aer crud, culeg lumina celestă şi-o
aşează în gândul şi inima pelerinilor, îm-
bunându-i şi apropiindu-i de frumos. Ca
Hristos a înviat !
l
nişte fluturi mărişori şi
încântători, pline de
gingăşie, magnoliile din
spaţiul edenic al mă-
năstirii culeg din şuvoiul
nevăzut al sevelor mi-
resmele îmbietoare cu Ion Elena
care dezmorţesc şi ani-
mă spiritele. Lumina ce
se adună din aceste flori umple ochiul cu frumuseţe şi mirare.
Minunea lor ţine puţin. Şi ele sunt vremelnice. Apoi, ca
nişte pălmuţe obosite, petalele cad pe covorul verde şi fraged
al ierbii, odihnindu-se puţin în miresmele acestui paradis. Ele
reînvie aici culorile, glasul şi sufletul culorilor. Revin pe rând
cactuşii din preajmă cu găteala lor, hortensiile violete, îm-
pletirile de lumină şi farmec cu lalele şi stânjenei, cu narcise
şi panseluţe, cu trandafiri multicolori. Peste toate acestea
rătăcesc stelele nopţilor senine ale Tismanei, sclipeşte roua
dimineţii şi se împrăştie parfumul îmbietor al primăverii. În
acest vis cu flori şi farmec uluitor, se rătăcesc până şi gân-
durile zânelor. De aici începe însuşi visul.
Încercăm să înţelegem miracolul florilor. Prin ele natura
sclipeşte în atâtea nuanţe de frumuseţe, prin ele cerul îşi
lasă culorile pe pământ. Prin ele vântul îşi înmiresmează su-
fletul, devenind mai blând şi omenos. Mai mult, scăpat în
seraiul lor, dansează cu ele, le vrăjeşte şi le polenizează, se
împăunează cu frumuseţea lor şi nu mai dă pace visării. Şi
ploile se pot molipsi de aromele florilor. Parcă am zărit, sub
ropotul stropilor, Zâna Apelor sărind desculţă prin verdele
crud al ierbii, vrăjită de răcoarea miresmelor şi farmecul
prinţului.
A fost prea scurt visul. Ce graţie şi ce alint! Cât de miri-
fică este Tismana la această nouă sărbătoare a primăverii.
Cât de pură şi divină este înflorirea. Să aşteptăm, ni se
schimbă viaţa! Să tresărim şi să primim frumos bucuria!
Peste câteva zile vom sărbători Floriile! Ce privilegiu!
15
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
8 abilități necesare pentru
avansarea în carieră
trează argumentele pe logică și pe
date clare, în timp ce alte persoane
sunt cooperante și atente la emoțiile
celorlalți. Ambele variante sunt valo-
roase, însă pot fi înțelese greșit dacă
nu sunt adresate în contextul potrivit.
Flexibilitatea
Schimbarea face parte din orice
business. Companiile au nevoie de
Atitudine pozitivă
Sunt foarte multe lucruri pe care
nu le poți schimba la locul tău de
muncă, de la oamenii cu care lucrezi,
până la faptul că imprimanta s-a stri-
cat din nou. Singurul lucru pe care îl
poți schimba este modalitatea în care
aceste lucruri te afectează. În general,
angajatorilor le plac oamenii calmi,
Gestionează-ți timpul adecvat
Telefoane care sună, mesaje,
e-mail-uri, întâlniri, deadline-uri, pro-
iecte, deja ești multitasking, știu. Sun-
tem mai ocupați decât oricare altă
generație de până acum.
A gestiona timpul nu este o artă, ci
este o abilitate pe care o poți deprin-
de. Este capacitatea de a putea să te

NADIA GORDUZA, Medic, EMBA 

angajați destul de flexibili pentru a pu-
tea lucra cu noi inițiative, pentru a fi
raționali, care nu aduc tensiune în bi-
rou.
axezi pe proiectele importante și să
aduci valoare în business. Acest lucru Nicoleta
înseamnă să știi cum să prioritizezi
Mocranschi
Psihoterapeut și fondator ID Therapy deschiși la noi idei și pentru a se Studiile au arătat că persoanele
adapta la schimbări. care mențin o dispoziție caldă și opti- ceea ce ai de făcut, cum să progra-
Care este secretul succesului pro- Studiile au descoperit o relație mistă în birou, au mai bune relații la mezi ceea ce ai de făcut, cum să de-
fesional? O mare parte din secret stă în semnificativă între performanța la lo- locul de muncă, sunt mai fericiți cu legi și cum să nu fii distras de surse
externe. Deși gestionarea timpului Economist, expert digital șef,
disciplină și în abilitățile tehnice pe cul de muncă și flexibilitate. A fi flexi- job-ul lor și iau decizii mai bune. Alte
este o abilitate destul de greu de în- Insighton Digital
care le ai în domeniul tău. Însă, o altă bil nu înseamnă că trebuie să sari în- studii arată că o atitudine pozitivă
parte a succesului se leagă de acele tr-o sarcină nouă ca un expert, mai poate să ajute și la longevitate. corporat, află ce pași poți pune în apli- Salut prieteni! Vreu să mă prezint
”soft skills” de care ai tot auzit cu sigu- degrabă înseamnă să fii deschis către Încearcă să faci haz de necaz care pentru a gestiona timpul adecvat,  celor care nu mă cunosc.
ranță că se vorbește. Aceste ”soft ski- a accepta noi responsabilități și să în- atunci când lucrurile o iau razna, ia-ți Asertivitatea Am adunat o vastă experiență
lls” sunt, de fapt, abilitățile de relațio- veți diferite lucruri. În general, mana- pauze și încearcă să îi încurajezi pe
nare pe care le ai: cum te înțelegi cu gerii caută persoane capabile să își cei din jurul tău. În orice job ai avea, vei găsi urmă- corporativă în marketing și comuni-
oamenii din jur, cum comunici și cum iasă din zona de confort și să caute toarele tipologii conflictuale: care în companiile globale. Ani la
noi soluții, atunci când prima idee Vorbitul în public
colaborezi cu ei, precum și caracteristi- Pasivul: Cel care pleacă pentru a rând am fost de partea clientului lu-
cile personale pe care le aduci la locul eșuează. Cine este terifiat de vorbitul în pu- evita orice urmă de conflict
blic? Aproape toată lumea, având în crând cu furnizori de marketing digi-
de muncă: optimismul, motivația și Pasiv agresivul: Cel care își expri-
deschiderea către nou. Aceste abilități Fii un om de echipă vedere că vorbitul în public este frica tal. Cred că afacerea asta - Insighton
mă sentimentele negative prin acțiuni
nu sunt întotdeauna ușor de identificat, A lucra în echipă poate fi o provo- numărul unu în America. Însă, a ști
și nu prin cuvinte
Digital - a ieșit din perspectivele
însă absența lor poate să dăuneze seri- care, dar dacă ai abilitatea aceasta, cu cum să ții o prezentare structurată, mele ca client și dintr-o pasiune care
os întregii tale productivități și te poate siguranță te va ajuta să ai performan- cum să fii natural în fata celorlalți și Agresivul: Cel care răspunde la o
țe ridicate la locul de muncă. Angaja- cum să îți prezinți ideea într-un mod în situație conflictuală într-o modalitate nu se odihnește niciodată pentru
ține pe loc din calea succesului. Iată
care sunt 10 dintre cele mai importante torii caută oameni capabili să negoci- care ceilalți vor percepe ceea ce vrei ostilă și răutăcioasă acest domeniu.
abilități personale pe care este necesar eze, să coopereze și să gestioneze să le transmiți, este esențial la locul Asertivul: Cel care își spune păre- Interesul meu personal este în
să le ai ca să ai succes în ceea ce faci: conflictele cu ceilalți, pentru a atinge de muncă. Iar locul de muncă care în- rea într-o manieră respectuoasă, clară acest domeniu al cunoașterii care
un obiectiv comun. Iar aici, intră și cearcă să te scoată din zona de con- și concisă. Angajatorii caută întot-
Abilități de comunicare abilitatea de a crea relații de durată cu fort și te pune să vorbești în public, deauna tipologia asertivă. De ce? Pen-
îmi ține mintea și creativitatea în
Pentru a comunica eficient, este clienții și beneficiarii. este locul de muncă potrivit pentru tru că aceste persoane știu cum să ia alertă. Și expunerea mea la afacerile
necesar să asculți cu grijă ce vor cei- Ce înseamnă să fii un om de echi- tine! Află cum poți să scapi de frica de decizii și cum să gestioneze un con- globale din toate perspectivele îmi
lalți să îți transmită. Interpretează pă? Înseamnă să știi care este obiec- a vorbi în public. flict, fară a-i denigra pe cei din jur. dă un avantaj în înțelegerea unui
atent contextul discuției, exprimă-te tivul comun al echipei și să iți cunoști Deși poate părea dificil la început
clar, spune-ți punctul de vedere, în- rolul în echipă. Totodată, este esențial Integritatea context de afaceri, nu doar în a face
să pui în aplicare toate aceste abilitați,
cearcă să fii atent la limbajul corpului să îți cunoști punctele tari, responsa- Din punctul de vedere al manage- vestea bună este că ele pot fi învățate, față nevoilor de optimizare.
și încearcă să iți prezinți ideea fară a-i bilitățile și să știi cum iți poți pune în rului, există două abilitați esențiale chiar dacă nu le-ai mai utilizat până După cum văd eu această mese-
intimida pe ceilalți și fară a-i plictisi! valoare caracteristicile pentru a bene- pentru a-ți păstra integritatea și pen- acum. Fă-ți un inventar al punctelor
tru a o arăta: Să faci întotdeauna ceea rie, este un ”cel mai bun din ambele
Caracteristicile de personalitate ficia întreaga echipă. Iar atunci când tari și punctelor slabe și începe să
au un rol esențial în abilitățile de co- îți pui aceste caracteristici în evidență, ce spui că vrei să faci exersezi pentru dezvoltarea ”soft ski- lumi ": este vorba despre masteriza-
municare. Unele persoane au tendința este necesar să-ți comunici ideile în- Recunoaște-ți greșeala, în loc să o ll-urilor” care te vor ajuta să ai succes rea instrumentelor și a indicatorilor
să comunice direct la obiect, își cen- tr-o manieră respectuoasă. minimizezi sau să o ascunzi garantat în carieră! de o parte, și despre conținutul care
trebuie să fie relevant de cealaltă
Adevăratul motiv pentru care urăști munca. Și cum să schimbi asta parte. Este un puzzle care cere o
minte ageră, organizată și o atitudine
Te-ai întrebat vreodată: „De ce urăști mun- Același lucru se întâmplă și când stăm pe social muncă- viață personală, atunci trebuie să te axezi de gânditor liber sub același acope-
ca?” Oare din cauza oamenilor, a ceea ce faci media sau când ascultăm muzică. Când ai experi- pe aceste detalii. riș
sau poate din cauza a ceva necunoscut? Studi- ența altora în fața ochilor, începi imediat să te com- Reamintindu-ți constant de ce îți urăști locul de Mă face atât de fericit să vă ajut
ile au demonstrat că oamenii devin din ce în ce pari cu ei. Când vezi că cineva și-a cumpărat o ma- muncă, tot ceea ce vei realiza este să te faci să îți
mai nesatisfăcuți cu job-urile lor și cu viața per- șină nouă sau a plecat într-o vacanță exotică, începi urăști și mai tare job-ul. pe tine și afacerea ta să creșteți și să
sonală. să simți că nu faci ceva bine cu viața ta. Când te concentrezi asupra lucrurilor negative străluciți cu fiecare pas și să deveniți
Așa cum spune „General Society Survey”, pe o Ceea ce e posibil să fi observat este că aceste te vei întreba: „De ce rămân aici?” „De ce cariera de neuitat online.
scară de la 1 la 3, unde 1 reprezintă nu prea fericit activități te fac să acorzi atenție doar la lucrurile mea stagnează?” „De ce sunt cei mai nepotriviți Probabil nu știți cât de mult sunt
și 3 foarte fericit, americanii în medie își dau ca negative care te fac să îți urăști munca. Acest lucru oameni promovați?” „Chiar trebuie să am de a face
punctaj un scor de 2.18 – doar cu câteva sutimi mai mă ținea în loc din a-mi deschide propria afacere. cu acest nonsens?” pasionat de Digital Marketing și cum
jos de maxim. Ei bine, realitatea este că în România Dacă dorești să îți iubești munca cu adevărat Răspunsul este de obicei faptul că te simți blo- îmi place să-mi ajut clienții să obțină
acest scor este mai mic. trebuie să te concentrezi pe lucrurile care contează cat. Urăști să nu muncești mai mult decât urăști de cele mai bune rezultate și să fie vizi-
În timp ce pentru unii asta nu sună foarte fapt să muncești. bili online.
rău, este considerat ca fiind un declin major al Lucrezi cu un angajator indife-
nivelului de fericire de la începutul anilor 1900. rent? Clienții mei îmi spun în mod re-
Dacă cercetezi mai amănunțit, timpul petrecut Pentru cine lucrezi și modul în gulat cât de confortabil se simt când
pe internet, ascultând muzică singur sau folo- care ei creează un mediu angajaților fac lucrurile la timp și exact așa cum
sind aplicații de tipul Facebook sau Instagram, joacă un rol decisiv în opinia ta despre au cerut.
toate aceste activități sunt corelate cu neferici- locul de muncă. Studiile arată că 92%
rea. dintre angajați sunt convinși să rămâ- Practic sunt ca un antrenor de
Interesant este faptul că aceste activități nă la un job mult mai greu dacă anga- afaceri cu baghetă. Dacă ești în cău-
sunt predominant pe calculatorul sau pe tele- jatorul este empatic. tarea unui specialist în marketing
fonul dumneavoastră. Un alt punct de vedere Acum gândește-te la asta: 92% digital și vrei pe cineva care să-ți iu-
interesant este faptul că aceste activități sunt dintre persoane nu sunt mulțumite de
realizate în timp ce muncim fără a ne da sea- locul lor de muncă sau de salariu dar bească afacerea la fel de mult ca
ma. aleg să rămână deoarece angajatorul tine, atunci mi-ar plăcea să te am ca
Uite 3 întrebări care te vor ajuta să îți dai le creează un spațiu propice dezvoltă- client în programul meu de mar-
seama de ce îți urăști job-ul și cum poți în- rii. keting digital.
drepta asta: cu adevărat. Empatia nu reprezintă nimic mai mult decât
Te concentrezi doar pe lucrurile negative? Concentrându-te pe lucrurile pozitive, îți vei abilitatea cuiva de a înțelege și de a împărtăși sen- Hai să vorbim wa.
Pot spune din propria experiența că acum câți- aminti de ce te-ai angajat acolo în primul rând. Dacă timente cu altă persoană. În orice caz, principalul me/971547766255
va ani am realizat că podcasturile pe care le ascul- salariul era cu 10% mai mult decât cel de la locul motiv pentru care empatia joacă un rol vital în per-
de muncă anterior, atunci acest lucru este ceva ce Să ne urmăm visele cu pasiune și
tam m-au făcut să îmi urăsc munca. Ascultam cum cepția ta despre locul de muncă este deoarece fie- să găsim împreună acele lucruri care
alți antreprenori vorbeau despre succesul pe care îl trebuie să îți reamintești mereu când te confrunți cu care persoană vrea să se simtă acceptată și apreci-
au și despre drumul lor spre succes. situații dificile. Dacă ai acceptat job-ul din cauză că ată. ne fac inimile să cânte.
este în aproprierea casei tale sau din cauza balanței Continuare in pag . 17-a

16 Paște fericit !

Adevăratul motiv...
urmare din pag . 16-a
Când îi povestești superiorului tău
despre visurile și ambițiile tale, este dră-
guț să știi că ai pe cineva care vrea să te
ajute să le împlinești. Chiar dacă nu au
mereu succes în ceea ce își propun, este
frumos să știi că le pasă.
Există sute de motive pentru care
munca de acasă este atrăgătoare pentru
atât de mulți profesioniști. Dacă ai o fa-
milie, atunci un job pe care îl poți face de
acasă îți permite flexibilitate, iar flexibili-
tatea îți permite timp liber pentru a putea
fi prezent la nevoie.
Dacă stai într-un oraș cu trafic groaz-
nic, atunci lucrul de acasă te poate ajută
să nu petreci ore în șir la semafoare.
Empatia îi face pe oameni să se sim-
tă valoroși. Când îți exprimi îngrijorările
sau dificultățile și cineva chiar vrea să te
ajute, te simți foarte bine. Încă o dată,
rezultatul final nu este întotdeauna la fel
de important că simplul fapt că există
cineva căruia îi pasă. Dacă te simți valo-
rificat la muncă atunci cu siguranță vei fi
și mulțumit de ceea ce faci chiar dacă
există anumite probleme minore pe care
le poți trece cu vederea.
Dacă te afli într-o situație la muncă
unde empatia lipsește, atunci te încura-
jez să participi la activități de voluntariat.
Ajutându-i pe alții vei uita de problemele
de la muncă și te vei concentra pe scopul
final al activității. Iar dacă vei participa la
acțiuni de voluntariat în cadrul biroului
vei avea de câștigat prietenii. Aceste re-
lații te pot ajuta să te simți mult mai bine
la locul de muncă. Dacă compania ta nu
face acțiuni de voluntariat, atunci poți în-
cerca să pornești propria ta inițiativă de
voluntariat și să demonstrezi că ai capa-
bilități bune de leadership. Nu faci ceea
ce iubești cu adevărat?
Dacă vrei să îți schimbi perspectiva
asupra locului tău de muncă și să începi
să îți iubești job-ul, încearcă să faci lu-
crurile pe care le iubești.
Să găsești ceea ce îți place să faci nu
este chiar ușor. Probabil că ți-ai lăsat pri-
ma iubire în anii adolescenței. Din mo-
mentul în care ai devenit adult, ți-ai dat
seama că toate deciziile tale trebuie să
fie responsabile. În timp ce asta sună
bine pentru majoritatea persoanelor,
acest lucru îi duce în final pe oameni să
își urască locul de muncă. Problema este
că adulții responsabili au mereu aceleași
rezultate. Dacă vrei să îți schimbi rezul-
tatele atunci stai un minut gândește-te la
job-ul tău de vis. Creează avatarul jobului
ideal! Scrie cât mai multe lucruri despre
acest job de vis și despre ce îl face să fie
de vis. Asta poate varia de la salariu până
la locație și chiar tipurile de activități pe
care le-ai face acolo. Următorul pas este
să găsești lucrurile asemănătoare dintre
job-ul tău și job-ul dorit. Chiar dacă nu
pare posibil, o să îți dai seama că job-ul
actual are destule lucruri în comun cu cel
visat. Odată ce ai notat lucrurile comune,
vezi dacă există vreo oportunitate de a
face mai multe lucruri pe care le adori
din poziția ta actuală. Este important să
vorbești cu șeful tău despre job-ul de vis
și să vezi dacă acesta te poate asista în
realizarea lui. Dacă simți că totuși el nu
este întocmai cea mai bună alegere,
atunci încearcă să cauți ajutor la altcine-
va din grupul tău de colegi sau de prie-
teni sau chiar un fost angajator.
Gânduri finale
Scopul este să găsești la actualul job
cât mai multe lucruri care să îți placă și
care îl aduce cât mai aproape de job-ul
de vis, pentru a putea fi din nou produc-
tiv. Chiar dacă nu poți să faci acest lucru
peste noapte, dacă îți dai silința în a face
aceste mici schimbări, o să observi cum
încet, încet vei merge la muncă fericit.
l M u r m u r u l J i l ţu l u i
Cum poți afla dacă ai nevoie de o sachimbare a carierei?
Te simți copleșit la muncă? Regreți deciziile
luate asupra carierei? Ești fericit? Dacă răspun-
surile la aceste întrebări duc la sentimente de re-
gret, este timpul să te gândești dacă este necesară
o schimbare în carieră.
Mulți oameni rămân blocați în locuri de muncă ce
nu le aduc satisfacție. Majoritatea vor răspunde: „ Su-
praviețuiesc”, dacă sunt întrebați de un coleg „Cum
este la muncă?” Să stai blocat într-un anumit domeniu
doar pentru a plăti taxe și a menține un mod de viață cu
care ești obișnuit duce la stagnare.
Îți poți redirecționa cariera cu încredere doar prin
luarea unor simple decizii de viitor. Până la urmă, meriți
să trăiești o viață fericită, care îți oferă un echilibru între
viața privată și viața de la birou.
Să privim principalele motive pentru care ai nevoie
de o schimbare a carierei și cum să îți alegi o carieră
mai bună pentru o viață mult mai împlinită.
Cum îți dai seama dacă ai nevoie de o schimba-
re a carierei?
Dificultățile unei nemulțumiri în carieră pot avea un
efect negativ asupra sănătății noastre mintale. Ca și
rezultat, sănătatea noastră mintală poate avea un im-
pact asupra calității vieții în ceea ce privește stresul,
îmbătrânirea, creșterea în greutate și probleme de să-
nătate internă.
Meriți o carieră care îți va împlini dorința interioară
de fericire. Uite câțiva factori care sunt des întâlniți
când este momentul să faci o schimbare a carierei.
Semne pe plan fizic
Observi că îmbătrânești din ce în ce mai repede de
când ai început noul job? Ai episoade frecvente de an-
xietate? Este nemaipomenit să primești un cec uriaș,
dar meriți să lucrezi într-un mediu care aduce la supra-
față tot ceea ce este mai bun din tine. Dacă mediul în
care muncești este unul periculos, vorbește cu șeful
tău despre soluții alternative.
În cazul în care colegii sau șeful tău profită de bu-
nătatea ta, iar ție îți este frică să nu îți pierzi locul de
muncă, atunci job-ul nu este pentru tine.
Semne mintale
Unul din cinci români are probleme mintale legate
de stresul crescut la locul de muncă.
Îmi amintesc multe cazuri în care clienții de la clini-
Cum va influența tehnologia viitorul wellbeing
Adolescenții de azi trăiesc într-o lume „mereu conec-
tată”. Ei folosesc internetul pentru a-și face temele, pen-
tru a trimite documente prin Google Docs, pentru a se
conecta pe Snapchat cu prietenii, ascultă muzică prin
Spotify, urmăresc seriale pe Netflix în loc de televiziune și
defilează pe Instagram. Chiar și cererile de înscriere la
unele facultăți sunt depuse online.
Uneori, se pare că fiecare aspect al vieții lor are o
componentă digitală. Și, în timp ce toate aceste gadge-
turi, aplicații și tehnologii ne-au făcut viața mai simplă,
mai eficientă și mai conectată, există oare prea multă
tehnologie sau am devenit prea digitalizați? Experții sunt
împărțiți în răspunsuri. De asemenea, ei sunt împărțiți cu
privire și la ceea ce ar putea însemna acest lucru pentru
viitoarea bunăstare psihologică a tinerilor și adolescenți-
lor. De fapt, potrivit unui studiu al Centrului de Cercetare
Pew, o treime dintre experți prezic că viața digitală va fi în
mare parte dăunătoare adolescenților și familiilor în ur-
mătorul deceniu. Între timp, 47 la sută dintre experții
chestionați nu sunt de acord cu acest lucru. Ei cred că
bunăstarea va fi ajutată și nu vătămată. Și un procent mic
de experți consideră că nu va fi o mare schimbare în ur-
mătorul deceniu. Cu toate acestea, indiferent de punctele
de vedere ale acestora, 92% dintre experții chestionați
recomandă ca politicile guvernamentale, practicile com-
paniilor tehnologice și comportamentele utilizatorilor să
se schimbe pentru a reduce efectele nocive, îmbunătă-
țind în același timp beneficiile tehnologiei digitale.
O privire mai atentă la studiu
Acest studiu non-științific a inclus un eșantion de
opinii de la aproape 1.200 de experți în tehnologie, cum
ar fi Rob Reich, profesor la Stanford, Sherry Turkle, cerce-
tător principal în interacțiunea om-calculator și Ethan
Zuckerman. Întrebarea principală pe care au pus-o cer-
cetătorii a fost: „În următorul deceniu, cum vor afecta
schimbările din viața digitală bunăstarea oamenilor, atât
fizic, cât și mintal?” Ceea ce au descoperit este că aproa-
pe toți cei chestionați apreciază avantajele crescânde ale
vieții digitale. Însă mulți sunt, de asemenea, îngrijorați de
dovezile tot mai multe că extinderea utilizării tehnologiei
poate duce la probleme precum scăderea atenției, de-
pendență, stres, cyberbullying și multe altele.
Preocupări comune
În general, studiul a descoperit câteva teme comune
printre răspunsuri. De exemplu, ei anticipează că abilită-
țile cognitive ale oamenilor vor fi provocate. Ceea ce ar
Hristos a înviat !
l
că îmi povesteau cum au lucrat în medii unde hărțuirea
era acceptată. Trebuia să meargă pe teren minat pentru
a evita anumite conflicte cu colegii de muncă. Era des-
tul de evident că acest lucru lăsa urme adânci asupra
sănătății lor mintale. Mulți și-au dat seama târziu că
este bine să se axeze pe alt domeniu.
Și este o listă a semnelor pe care nefericirea de la
locul de muncă le poate aduce: nod în gât, presiune în
piept, palpitații, gol în stomac, tremurături și transpirații
reci, insomnie, concentrare scăzută, lipsa de sens, in-
capacitatea de a te trezi dimineața, depresie…
Poți face  testul clinic DASS  pentru a-ți evalua
nivelul de anxietate, stres sau depresie!
Dacă simți că stima ta de sine se diminuează, este
timpul să te gândești dacă munca într-o industrie unde
stresul este crescut este pentru tine. Adevărul este că
această energie negativă va fi transferată oamenilor
din viața ta, prietenilor și familiei.
Ești sigur că nu vrei să îți schimbi locul de mun-
că din motive greșite?
Majoritatea oamenilor care consideră că au nevoie
de o carieră ca să fie fericiți sunt, de fapt, frustrați de
situația lor actuală de la locul de muncă. Iar motivul
pentru care cred că este important să ne gândim la si-
tuația noastră foarte bine înainte de a lua o decizie este
faptul că mulți oameni aleg să își schimbe cariera din
cauza unor factori nesemnificativi. Factori care se pot
schimba dacă persoana își schimbă departamentul sau
chiar organizația.
Uite o listă cu factori care se pot schimba și sunt
neimportanți în luarea deciziei de a-ți schimba cariera:
Dorința de a avea un salariu mai mare. Dorința de a
avea un venit crescut poate influența o persoană să
creadă că și-a ales greșit cariera. Problema cu acest
factor este legată de timpul necesar pentru a face mul-
ți bani. Pur și simplu alocând mai mult timp pentru a sta
la birou sau chiar pentru a lucra în mai multe domenii
deodată. În unele cazuri, această cursă pentru bani
este ceea ce toți credem că ne dorim și de multe ori
duce la demisia angajaților și întoarcerea acestora pes-
te câțiva ani, deoarece și-au dat seama de greșeala
făcută.
Decizie luată peste noapte
Să fim serioși, luăm mereu decizii peste noapte
putea însemna acest lucru este că abilitățile de a gândi
analitic, de a ne aminti informațiile și de a ne concentra
pe perioade lungi de timp pot fi afectate. În general, sunt
îngrijorați că oamenii se vor lupta cu rezistența mintală și
vor fi mai puțin creativi. Un alt domeniu de îngrijorare
pentru respondenți o reprezintă dependența digitală. Ei
avertizează că unele companii își proiectează tehnologia
în moduri care determină eliberarea dopaminei în creier.
Dopamina este o substanță chimică pe care organismul o
eliberează atunci când ceva este plăcut. La nivelul său de
bază, este eliberată atunci când o persoana mănâncă,
pentru a-i reaminti corpului să o facă din nou și din nou.
Cu toate acestea, companiile de tehnologie învață cum să
activeze aceste centre de recompensare în creier, creând
o dorință pentru adolescenți de a face ceva de mai multe
ori, precum jucarea unui anumit joc video. Experții din
industrie prezic că dezvoltatorii tehnologiei vor continua
să studieze centrele de recompensare ale creierului pen-
tru a dezvolta tehnologie care activează aceste substanțe
chimice plăcute în creier. Făcând acest lucru, îi va deter-
mina pe oameni să se „agațe” de anumite aspecte ale
vieții lor digitale. Experții sunt, de asemenea, îngrijorați de
impactul pe care viața digitala îl va avea asupra sănătății
mintale. Sunt îngrijorați că vom observa creșteri ale stre-
sului, anxietății și depresiei pe măsură ce viețile digitale
se extind. Între timp,  va exista mai puțină interacțiune
față în față, inactivitate crescută, abilitați slabe de comu-
nicare în viața reală și o neîncredere generală între oa-
meni. În cele din urmă, experții sunt îngrijorați că, pe
măsură ce tot mai multe aspecte ale vieții devin digitale,
amenințările la adresa vieții private și a securității vor
crește. De asemenea, vor exista riscuri mai mari ca infor-
mațiile personale să fie furate. La o scară mai mare, ei se
îngrijorează că vor exista amenințări sporite pentru de-
mocrație, securitate națională și chiar locuri de muncă.
De exemplu, pe măsură ce inteligența artificială și învăța-
când suntem stresați sau dezamăgiți de locul de mun-
că. Problema cu deciziile rapide este faptul că nu luăm
în considerare punctele negative sau pozitive.
Promovarea ți-a fost refuzată
Am auzit destule povești despre manageri care au
aplicat de zeci de ori pentru anumite poziții în perioade
de 5 ani. Da, sună ca un proces de durată, dar de cele
mai multe ori o promovare necesită timp. Încearcă să
eviți să îți schimbi cariera dacă nu vezi șanse de pro-
movare pe termen scurt.
Plictiseala de la muncă
Gândește-te foarte mult la acest punct de vedere.
Dacă munca ta este repetitivă, este normal să te simți
plictisit. Poți să faci lucrurile mai interesante decorând
biroul, socializând cu noii angajați sau chiar să încerci
să fii entuziasmat în drumul spre muncă. De multe ori,
tot ceea ce este necesar să faci este să vezi job-ul ca
pe o activitate amuzantă.
O schimbare a carierei poate dura destul de mult.
De la educație până la procesul de a căuta un job în
domeniu, schimbarea nu este instantanee. Uite câteva
lucruri pe care trebuie să le iei în considerare înainte de
a face această alegere:
De cât timp lucrezi în domeniul actual? Care
este principala problemă de la muncă? Te înțelegi
bine cu echipa ta/colegii? Primești recunoaștere
pentru ceea ce faci? Poți lua în considerare o
schimbare de departament?
Dacă după ce ai citit recomandările de mai sus
și nici măcar una nu ți se aplică, atunci este timpul
să faci o schimbare a carierei.
rea automată crește, acest lucru poate avea un impact
negativ asupra disponibilității pentru locuri de muncă,
determinând o creștere a șomajului. Pentru adolescenții
care vor intra pe piața muncii în următorul deceniu, acest
lucru ar putea să îi dezavantajeze.
Beneficii previzionate
Între timp, pentru cei care cred că tehnologia va spo-
ri bunăstarea în viitor, au existat și câteva teme comune
în acea zonă. De exemplu, experții cred că tehnologia va
fi dezvoltată, pentru a ajuta de fapt oamenii să obțină o
bunăstare mai mare. De fapt, ei prezic că tehnologia va
continua să conecteze oamenii și să creeze relații. În con-
secință, ei consideră că oamenii vor obține împlinirea din
aceste relații digitale. De asemenea, ei anticipează că
oamenii vor avea acces mai ușor la informații, educație și
divertisment. Un alt domeniu în care ei prezic că tehnolo-
gia digitală va avea un impact pozitiv este prin oferirea
oamenilor oportunități de a utiliza resursele și instrumen-
tele de sănătate, știință și siguranță.
Experții Black Dog Institute, un grup non-profit dedi-
cat cercetării tratamentelor bolilor mintale, consideră că
tehnologia ar putea fi benefică omenirii și a bunăstării
psihologice viitoare.
Cercetătorii de la Black Dog Institute spun că adoles-
cenții apelează la tehnologie pentru gestionarea sănătății
mintale și folosesc diverse aplicații online pentru a-și
gestiona bunăstarea psihologică. Acestea ar putea fi ex-
trem de benefice, spun ei, având în vedere că depresia
afectează 300 de milioane de oameni din întreaga lume.
Spre exemplu, terapiile cognitiv-comportamentale pot fi
livrate cu ușurință și online și cu mare succes.
Soluții propuse
Experții participanți la studiul Pew au oferit câteva
soluții pentru combaterea efectelor nefaste ale vieții digi-
tale asupra bunăstării viitoare.
În fruntea listei de sugestii a fost necesitatea dezvol-
tării unui „proiect de lege pentru mediul digital” care să
pună demnitatea umană mai presus de orice.
Ei au sugerat, de asemenea, încorporarea mai pro-
fundă a alfabetizării digitale în programele educaționale
școlare și dezvoltarea unor sisteme de „nuding” care
avertizează părinții și adolescenții atunci când datele lor
private sunt colectate. De asemenea, ei consideră că este
importantă educarea familiilor cu privire la modul în care
funcționează algoritmii digitali pentru a le furniza infor-
mații esențiale despre mediul digital.
17
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

Râzi, dacă-ți dă burta!

Cu un umor debordant, de foarte mult bun simţ, cu versatilitate scriitoricească deosebită, Ion C. Duţă alternează
între cele două pasiuni ale sale - poezia şi proza, axa verticală care le uneşte de fapt, fiind rigurozitatea, precizia şi
perseverenţa matematicii pe care autorul a profesat-o multe zeci de ani. Ambele genuri literare abordate îl înscriu pe
Ion C. Duţă, în rândul veritabililor „monografişti" ai GORJULUI - zona ce se regăseşte ca un laitmotiv în scrierile sale.
Pitorescul zonei, aroma locală, păstorească, personajele inedite, întâmplările rupte din viaţă, dragostea şi respectul
faţă de tradiţii, toate acestea îl ridică pe autor la rangul de trăitor şi cinstitor al românismului, pe care îl așterne cu
determinare în fiecare filă a scrierilor sale.
Prof. Ion C. Duță -
Novaci Gheorghe A. Stroia – membru ARA & USE

Curcan pentru domnul profesor

Răcănel îşi în- catar, gândind că aparţine acestuia că, fiind vicepri- listă pe cei care credeţi că sunt apţi pentru a fi pro-
cepe şcoala mar, i-ar fi putut parveni în urma unei oarecare în- movaţi. Erau cincizeci şi opt care „puseseră pile.”
gimnazială în lesniri atribuite unui căuzaş.
Glogova, face - Nu ştiu despre el, nu-mi aparţine că nu mă ***
liceul în Seve- ocup cu aşa treburi. În după-masa acelei zile se ţi- După 1963, domnul profesor Nicolae Răcănel a
Colegiul Național „TUDOR ARGHEZI” Târgu-Cărbunești rin, la Liceul nea un consiliu pedagogic la care, desigur, a luat părăsit Carbuneştiul, dedicându-se gazetăriei, me-
„Traian”, iar în parte şi domnul profesor Nicolae Răcănel, prilej cu tamorfozat în Nicolae Dragoş. Redactor la „Viaţa
Era pe vremea „tristelor amintiri” la liceul „Tu- 1955 îşi înce- care a putut să-şi interogheze colegii de nu cumva studenţească”, apoi la „Scânteia tineretului”, apoi la
dor Arghezi” din Cărbuneștii Gorjului, pe vremea pe studenţia la Facultatea de Litere, la Universitatea vreunul (mai hâtru) ar fi făcut gluma cu curcanul. „Scânteia”, la „Luceafărul”, la „Adevărul” şi, ulteri-
când școala era școală, când liceul era liceu și când Bucureşti. Studenţia durează până în 1960 când, Ochii domnişoarei profesoare Mănucu pâlpâiau a or, la „Ordinea”. Provenit dintr-un filon de ţărani ol-
la universitate se gândeau puțini că pot ajunge. La prin repartiţie ministerială, ajunge la Cărbuneşti, la îngrijorare, făcând semne domnului profesor să teni, viguroşi, inteligenţi, cinstiţi şi intransigenţi, la
acea vreme învățământul elementar era gratuit și Liceul „Tudor Arghezi”. Tânăr, cu vitalitate, plin de tacă, invitându-l afară să lămurească situaţia. toate ziarele şi revistele la care a lucrat, a fost di-
obligatoriu, dar, pentru învățământul mediu și uni- dragoste pentru meseria de dascăl, cu pregătire pe- - E curcanul dumneavoastră, domnule profesor. rector de redacţie, ieşind la pensie cu fruntea seni-
versitar, se făceau selecții extraordinare. De exem- dagogică şi literară deosebită, se remarcă printre Eu l-am adus acolo cu concursul colocaturului dum- nă, cu coloana verticală dreaptă, cu părul albit de
plu – la facultatea de medicină se intra exclusiv cu profesorii cărbuneşteni ca un pedagog de excepţie. neavoastră care mi-a dat cheia de la intrare, gân- muncă şi de capcanele care i-au fost întinse în acti-
media 10.00. Alt exemplu – personal am dat exa- Fiind pe vremea când se mai „dădea Cezarului ce-i dind poate că ar urma o întâlnire amoroasă. L-a vitate, scăpând din toate ca un veritabil oltean ver-
men la matematică-mecanică la Iași. Au fost înscriși al Cezarului” şi, când admiterea în învăţământul me- adus cadou un părinte al unui viitor candidat la exa- de. S-a reaşezat în Glogova, pe bătătura de unde a
la admitere șase sute de candidați pe șaizeci de lo- diu se făcea prin concurs, a fost cooptat în comisii menul de admitere, ştiind că veţi fi în comisia de văzut prima rază de soare şi de unde doreşte să
curi, deci, pentru a intra, era o luptă de unu la zece. de admitere şi de absolvire. Profesorul Nicolae Dra- examinare şi m-a rugat să intervin pe lângă dum- vadă şi pe cea din urmă care-i va fi destinată de
Cu toate acestea „Lanțul slăbiciunilor” funcționa (e goş (mai târziu maestrul Nicolae Dragoş), venit la neavoastră să-l aveţi în atenţie. Marele Ziditor. Regretatul profesor Ilie Paraschiv i-a
drept că se apela la subtilități) așa că existau și ab- Cărbuneşti „pe pământul lui Arghezi”, a fost un dar - Dumneavoastră, care veţi fi examinator la ma- închinat versuri emoţionante la sosire din periplul pe
solvenți ai „pilelor”, chiar dacă procesele de pro- dumnezeiesc pentru îmbogăţirea spirituală şi mora- tematică, v-a adus? Dar domnului de la fizică? Dar marea vieţii:
ducție viitoare ar fi putut să-i marginalizeze pe in- lă a noastră, a celor de pe-aici, pământul cărbuneş- domnului director al liceului? Dar doamnei secretare „Clepsidra-şi continue cântul
truși. Dar ce dacă! Pilele să funcționeze, că mai tean şi nu numai fiind binecuvântat cu titani ai lite- care se ocupă cu întocmirea dosarelor candidaţilor? Şi timpul curge ne-ncetat,
vedem noi! Anul şcolar despre care scriu să tot fie raturii române. Nicolae Răcănel, alias Nicolae Dar pentru preşedintele de comisie a adus doi? S-au adunat şaptezeci de toamne
1961/1962. Veniseră atunci la liceul cărbuneştean Dragoş, a fost cazat de edilii localităţii într-un apar- Ceva vin, ceva rachiu, brânză de capră neagră din Pentru poetu-ntors în sat.
profesori tineri, absolvenţi pe care universităţile îi tament cu două camere şi bucătărie, colocatar fiin- Caraiman, ouă de bibilică a adus? E ram de mai acum poetul,
livraseră pe piaţa învăţământului. Printre aceştia era du-i şi viceprimarul din Cărbuneşti. Viaţa noului pro- - Exageraţi, domnule profesor! Dar mândru, drept, îşi poartă sceptrul;
şi profesorul Ncolae Răcănel la catedra de limba şi fesor a început să decurgă liniştit, cu preocupare - Nu exagerez deloc, uite cum facem: până se Oriunde-ar fi îi sar în cale
literatura română, absolvent al facultăţii din Bucu- pentru studiu (studiul nu se termină niciodată) până îndeplinesc toate cererile mele, chemaţi-l să-şi ia Duios de dulci metafore-fecioare.
reşti. Originar de pe Motru, din ţinutul Glogovenilor într-o zi când, reîntors de la şcoală, în bucătăria curcanul, să facă curăţenie în bucătărie şi să-şi ia Curat ca lacrima din munţi
de altădată, chiar din Glogova care fusese când de apartamentului apare un intrus care, la prezenţa tălpăşiţa până nu mă înfurii! Şi întâlnirea amoroasă E versul său trudit de-o viaţă;
Mehedinţi, când de Gorj, în funcţie de împărţirea ad- domnului profesor, începe să facă o hărmălaie de a de care aţi pomenit n-o scoatem din program, ca să El te îndeamnă şi te-nfruptă
ministrativ-teritorială a timpului, acum Glogova de scos vecinele pe la uşi să vadă ce e. Era un curcan fie de sărbătoare pentru incident! Din cartea dăltuită-n piatră.” Şi întrebat „
Gorj, dar, indiferent cum ar fi fost, Nicolae Dragoş e care apăruse nu ştiu cum şi pusese stăpânire pe - Domnule profesor… - Ce proiecte aveţi pentru viitor, maestre?”
gorjean sau, mai împlinit, oltean. Născut la 3 noiem- bucătărie, „dereticând bucătăria” cum ştia el din Şi domnul profesor scoate o fiţuică din buzunar, „- Să trăiesc, restul vine de la sine!”
brie 1938 în satul Cleşneşti, sat glogovean, copilul coteţ. întinzându-i-o domnişoarei Mănucu:
cel mai mare (întâiul născut) al Anicăi şi al lui Sever - Ce-i cu intrusul? - întreabă profesorul pe colo- - Bifaţi dumneavoastră pe această

BIBILUȘ LA EXAMENUL DE LINGVISTICĂ

În „Curcan pentru domnul profesor” am scris
despre inventivitatea românilor de a sparge ușile
intransigente în posibilitatea de a obține favoruri
spre a ajunge în față, „la colaci”. Sigur că metoda
descrisă e minimă, ca număr, fiind și altele mai
ascunse, mai perfide care fac parte din arsenalul
imposturii. Despre încă una fac referire în cele ce
urmează, considerând-o ca pe o comicărie, dacă o
privim superficial. Încheind activitatea personală la
serviciu (fac parte dintre dascălii unei școli), ameli-
orând și treburile propriei gospodării și simțin-
du-mă obosit, oarecum, mi-am propus, pentru re-
facere, un concediu de câteva zile. Cum muntele a
fost și este atracția mea, am hotărât să fac o ex-
cursie pe înălțimi și, nemaigăsind tovarăși de de
drumeție, am plecat de unul singur, știind din anii
anteriori că în drumul ce-l voi străbate voi găsi, cu
siguranță, măcar un tovarăș. Mi-am stabilit traseul
de urmat, mi-am definitivat inventarul celor nece-
sare pentru călătorie și haide la drum după ce, în
prealabil, făcusem o rugăciune Domnului Iisus să
mă însoțească pentru a mă feri de rele. Am ajuns
cu autobuzul până la Rânca, de unde mi-am asigu-
rat rezerva de alimente, iar cu o mașină de ocazie
am urcat în Cărbunele unde trebuia să mănânc la o
locație pasageră, după care îmi urmam traseul.
Traseul era stabilit de mine spre creastă, spre Pa-
rângul Mare, de unde coboram pe Mândra, Tărtă-
rău, Măcăria, Coasta lui Rus, Moliviș, Florile Albe,
Băileasa, de unde intram în pădurea plaiului copi-
lăriei mele, coborând în Radoș la casa părintească
și de acolo la Novaci, unde locuiam. Pe când mi se
servea masa, alături era un grup de turiști ca și
mine și, intrând cu ei în conversație, am aflat înco-
tro merg, cine sunt, spunând și despre mine cam
ce hram port. În grup erau doi ingineri cu soțiile,
veniți din părțile Câmpinei, un prelucrător de meta-
le prin așchiere cu soția, buzoieni, și un turist solo
ca și mine, craiovean. Inginerii se îndreptau spre
complexul hidroenergetic al captărilor de apă din
sudul lacului Vidra care cuprind 35 de captări de
pâraie ce izvorăsc din Parâng și Căpățânii, îndrep-
tându-se spre Petrimanu de pe Latorița. Strungarul
cu soția coborau spre Obârșia Lotrului, eu cu craio-
veanul îndreptându-ne spre Mândra – Parângul
Mare. Ne-am încrosnat și mână, craiovene!
- Apropo, cu ce te ocupi, craiovene?
- Sunt profesor universitar la Universitatea
Craiova, Facultatea de Filologie. Tu?
- Eu sunt profesor de matematică și, sătul de
muncă, mi-am permis să umblu oleacă și hai-hui
ca să-mi încarc bateriile că sunt aproape epuizate.
- Și eu sunt așijderea. Terminând cu exame-
nele diferitelor specii de indivizi, am plecat în rela-
xare, cu gândul spre Parâng și, iată-mă, am ajuns
alături de tine. Tu cunoști traseul? Ce știi despre el,
că eu nu știu nimic și, deci, pe mine să nu te bazezi
în această călătorie!
- Știu eu, universitarule, l-am mai călcat, așa
că ai încredere că nu ne-om rătăci!
- De unde eşti, profesore?
- Crescut în Radoşul Crăsnii, sub poala munţi-
lor sudici ai Parângului şi copilăria m-a purtat prin
destule coclauri, încercând să mă sature de munţi,
mai cu seamă că însoţeam animale la păscut sau
pe tata la muncă în pădure. Vreau să-ţi atrag aten-
ţia cu ceva, să ştii de la început că traseul de
creastă e lipsit de apă, de adăposturi pentru vre-
muri ostile sau pentru noapte, singurul adăpost fi-
ind cerul şi simţul de orientare personal şi preve-
dere măcar pentru douăzeci şi patru de ore. Să
mai ştii că se pot stârni ploi cu piatră, cu viscol,
împotriva cărora trebuie să lupţi cu mijloace pro-
prii, însoţit de cunoaşterea manifestărilor muntelui
şi de ajutorul nemijlocit al Proniei Cereşti care îţi va
fi cel mai important ajutor. Poate ştii că Domnul Ii-
sus a zis că „Fără mine nu puteţi face nimic!”
- De fapt, care ne este traseul?
- Cărbunele, Mohorul, Pleşcoaia, Setea Mare,
Setea Mică, Găurile, Ieşu, Pâcleşa, Mândra şi Pa-
rângul Mare. De aici poţi să te laşi spre partea nor-
dică – spre Straja, Petroşani – sau pe partea sudi-
că, pe Spinarea Tărtărăului, Măcăria, Coasta lui
Rus, Moliviş, Florile Albe, Băileasa, intrând apoi în
pădurile plaiurilor Crăsnii. Dacă cobori cu mine
spre sud, ajungem la Radoş unde vom dormi o
noapte la ai mei şi dimineaţa cu autobuzul la No-
vaci, tu la Craiova şi gata excursia.
- Ca timp, cât va dura?
- Îndemnând, cam trei zile, mers lejer, cam
patru zile, dacă timpul ne e favorabil şi nu ne va
obliga să ne oprim la vreun adăpost până la potoli-
rea stihiilor. Perso nal, sunt pentru mersul lejer că
pentru lejeritate am optat şi (după proverbul bătrâ-
nesc) „graba strică treaba!” Şi mai e ceva – după
ce ţi-am desfăşurat itinerariul şi ţi se pare greu,
nu-i târziu să te întorci la Cărbunele şi de-acolo...
Dumnezeu cu mila!
- Băi Integrală, tu crezi că, dacă sunt orăşean,
sunt aşa de slab să nu-mi pot permite un efort, mai
cu seamă că, după cîte văd, eşti cunoscător al dru-
meţiei pe care am pornit. Ai încredere că nu mă voi
da ruşinii. Nu spun despre manifestările lui privind
dormitul sub cetina de brazi, despre teama că ne
atacă ursul noaptea, dar, încet-încet, am trecut cu
bine cele trei nopţi înveliţi cu plapumă de stele, la
lumina lunii care ne-a fost tovarăşă pe tot parcur-
sul nopţilor.
- Integrală, la voi în Crasna e un profesor de
română, unul Bibiluş sau cum îi zice?
- Bibiluş, domnule profesor, e copilul popii din
Cătreni, băiat de lume şi harnic la muieri!
- Am o întâmplare cu el, fii atent! Să fi fost cu
vreo patru ani în urmă, înaintea examenelor de de-
finitivat. Vine la mine la catedră un tânăr cu gesturi
deznădăjduite și cu ochii plânși. Îngenunchează în
fața mea și, cu lacrimi în ochi, mă roagă să-l salvez
de la moarte.
- Ce ai, băiete? Nu ești în toate mințile?
- Ba sunt, tovarășe profesor, sunt și sunt des-
tul de perspicace.
- Atunci ce ai?
- Dau definitivatul a treia oară și, dacă-l pic și
de data asta, mă
spânzur. Salvați-mă,
tovarășe profesor, Facultatea de Litere - Universitatea din Craiova
salvați-mă că la
dumneavoastră îmi e plecat cu primul autobuz la universitate. Imposto-
scăparea! rul m-a pândit de undeva și, văzându-mă plecat, a
- Cum de-ai picat de două ori, ce nu merge? venit din nou la ușă. Bate, îi deschide mama și:
- Lingvistica, tovarășe profesor, lingvistica fi- - Sărut mâna, distinsă doamnă, sărut mâna!
i-ar foile să-i fie, nu-mi intră-n cap și basta! M-a trimis domnul profesor să vă aduc pachetele
- Nu înveți suficient și cu convingere! astea și mi-a spus să vă rog să pregătiți o friptură
- Am învățat, tovarășe profesor, de două veri din ce e în pachet, că are la masă doi invitați. Și
tot învăț și degeaba. N-am avut și eu o lună liniști- pleacă. Mama desface valiza și găsește purcelul
tă, că mă culc cu lingvistica în brațe și mă scol cu învelit în urzici și într-un prosop de in și, cum la
ea de gât, dar în zadar. Treceți și dumneavoastră vremea aceea criza de carne era acută, s-a bucu-
cu bunătatea, cu mila dumneavoastră, ca la exa- rat enorm, sărind într-un picior prin bucătărie!
men eu voi mima de mama focului, de vor crede „Săptămâna asta avem carne, mânca-l-ar mama
cei prezenți că v-am dat gata! de băiat!”Desface și pe cel de-al doilea prosop și,
- Tinere, scoală și du-te la lingvistică pentru găsind brânza, a început să și cânte de bucurie, că
că mai timp de-o săptămână și, cum zici că ești de și cu brânza era problemă. Când vin la masă, îmi
perspicace, vei acumula cât îți trebuie pentru un
pune în față farfuria cu friptură, alături o cană de
șapte, notă minimă pentru a lua definitivatul.
vin și, cum eram lihnit de foame, am mâncat pe
- Mă duc, tovarășe profesor, mă duc, dar vă
săturate, „stropind apoi masa” cu conținutul cănii
rog să aveți grijă de mine să n-ajung spânzurat pe
în care era vin de ananas. Așezându-mă în mine:
vreo agățătoare! Sunt Bibiluș din Crasna, tovarășe
- De unde ai, mamă, toate astea?
profesor, Bibiluș. Și Bibiluș știe să onoreze o face-
- Cum, de unde? Păi n-ai trimis tu băiatul
re de bine! Îmi venea să-l iau la palme, să-l scot
care mi-a adus valiza cu purcelul și brânza și
afară în șuturi, dar i-am deschis ușa și l-am scos
damigeana cu vin? Am rămas perplex. Bibiluș mă
afară. În preajma examenului, mă pregăteam să
păcălise. A doua zi, la examen, Bibiluș trage bile-
merg la universitate când, la ușa mea, bate cine-
tul, se duce în bancă, scrie ceva pe foaie, iese la
va. Deschid ușa și cine crezi că era? Bibiluș!
răspuns și răspunde cu o repeziciune în cuvinte,
- Să trăiți, tovarășe profesor, să ne trăiți! Scu-
de nu se înțelegea nimic. Se ținuse de cuvânt. Îmi
zați că v-am deranjat așa de dimineață, dar am
venea să-i dau cu cana de apă în cap, dar i-am dat
venit de la Crasna să vă aduc și dumneavoastră o
șapte, că îi mâncasem purcelul și-i băusem vinul.
ciozvârtă de purcel de lapte și damigeana asta cu
- Ce zici, universitarule, există om cinstit pe
un de ananas, să puteți spăla grăsimea fripturii de
lumea asta?
purcel. Și-am mai adus și o felie de brânză de oaie
- Nu există, că nu-l lasă lumea. Ea, lumea,
de pe meleagurile Parângului, să vă puteți bucura
vrea ca toți indivizii să fie ca ea: lacomi, mincinoși,
de darurile munților noștri! Îmi venea să-l arunc pe
ipocriți, sperjuri… Pe Domnul Iisus nu l-a răstig-
scări, dar i-am spus că, dacă nu pleacă, chem mi-
nit, că venise s-o schimbe în bine? N-a reușit nici
liția. A coborât și eu, fierbând de supărare, am
El, deși este Dumnezeu!

18 Paște fericit !

Recunoștință profesorilor mei din Mătăsari
M-am născut în anul 1981 în municipiul
Tg. Jiu şi sunt fiica inginerului Bilaus Zăvoia-
nu Viorel şi a Laviniei (fostă Zăvoianu) din
Mătăsari. Bunicul meu,învăţătorul Vasile Ză-
voianu, şi bunica Angela m-au primit cu bra-
ţele deschise şi m-au învăţat câte în lună şi
în stele. Toate vacanţele mele începeau şi se
terminau la bunici la Miculeşti. Acolo am citit
cel mai mult şi m-am bucurat împreună cu
fratele meu Claudiu, dar şi cu verişorii mei
de copilăria adevărată pe care mulţi n-o vor
cunoaşte niciodată. Bunicii rămân pentru
mine amintirea cea mai de preț a copilăriei.
Am urmat grădiniţa, clasele primare şi gim-
naziale în Mătăsari, unde am fost elevă pâna
în anul 2000. Am o infinită recunostinţă pen-
tru toti dascălii mei din acea perioadă: pen-
tru naşa mea, doamna profesoară Luminiţa
Dădălau, doamna învăţătoare Ileana Dădă-
lău, pentru cele două doamne diriginte Flo-
roiu Tatiana şi Nişulescu Elisabeta, pentru
profesorii mei de matematică, domnul pro-
fesor Grecu Ilie şi domnişoara profesoară
Popescu Maria Mariana cea care m-a inspi-
rat, pregătit şi determinat să-mi aleg mese-
ria de profesor de matematică. Nu o pot uita
nici pe doamna profesoară Floarea Dădălău
pentru care am un respect deosebit, doamna
pofesoară Zizi Ceauşescu,doamna profesoa-
ră Carmen Pădureţ şi pentru toţi cei care au
contribuit la educaţia şi cultura mea genera-
lă făcând posibilă evoluţia mea personală şi
profesională actuală. Mă înclin în semn de
respect în fața lor și-mi prezint regretele că
nu-i pot aminti aici, pe toti. Ei au un loc spe-
cial în sufletul meu. Pașii m- au îndreptat
spre liceu, profilul matematică – fizică între
anii 1996 şi 2000 la Liceul “Tudor Vladimi-
rescu” din Tg-Jiu, actualmente Colegiul Na-
tional „Tudor Vladimirescu”.Am aprofundat
tainele matematicii în cadrul Facultății de
Matematică şi Informatică din cadrul Uni-
versităţii din Bucureşti.
Anul 2004 m-a purtat spre o experiență
care m-a definit ca om și mi-a dat împlinirea
sufletească și profesională. Să fiu profesor
de matematică și dirigintă a clasei de mate-
matică- informatică de la Colegiul Naţional
Tehnologic Mătăsari a fost pentru mine o
provocare care mi-a deschis un nou orizont
al descoperirii. A urmat apoi Şcoala Gimna-
zială Bolboşi-Valea (la “Conace” aşa cum
spun oamenii locului) unde am avut marea
plăcere să întâlnesc oameni speciali,dragi
mie. Chiar dacă am predat doar 2 ani (2005
şi 2007 ) am reuşit să consolidez veritabile
prietenii. M-am căsătorit cu inginerul Ciortan
Irinel Robert şi trei ani mai târziu am devenit
mamă , aşa că între anii 2007-2009 activita-
tea mea s-a concentrat în mare parte pe mi-
nunea apărută în vieţile noastre. Am revenit
la Colegiul Tehnic Mătăsari şi am continuat
să-mi exercit cu drag meseria de profesor de
matematică între anii 2009 -2011. Am conti-
nuat la Şcoala Gimnazială din Rovinari, Cole-
giul Tehnic Motru ,Clubul Copiilor Motru, Pa-
latul Copiilor Tg-Jiu. Schimburile acestea de
şcoli nu m-au debusolat, nu mi-au luat din
puterea de muncă ,ba dimpotrivă m-au am-
biționat să mă perfecţionez şi mai mult.
Anul 2014 mi-a îndeplinit cea mai mare
dorință profesională de pe atunci: titulariza-
rea cu nota 9,46. Nu vreau să sune a laudă ,
dar un profesor suplinitor îmi înțelege per-
fect gândurile. Simțeam că obosisem și
aveam nevoie de un lucru cert, imi doream
nespus ca visul meu să prindă contur . Toate
acestea le-am interpretat ca pe o răsplată de
l M u r m u r u l J i l ţu l u i
la Dumnezeu ! Cu și mai multă încredere în
mine, am continuat să predau matematică
elevilor din municipiul Tg-Jiu la Şcoala Gim-
nazială” Ecaterina Teodoroiu”, Şcoala Gim-
nazală” Sfântul Nicolae, Colegiul Tehnic”Ion
Mincu”, Şcoala Gimnazială „Constantin
Brâncuşi” şi Colegiul Naţional” Spiru Haret”.
Fiecare şcoală şi fiecare colectiv, fie el de
profesori sau de elevi, m-a ajutat să mă des-
copar, să devin omul şi profesorul de astăzi.
Nu a fost un drum ușor, pe alocuri puterile
mă lăsau, speranțele îmi erau spulberate,
dar mereu primeam câte un semn din partea
elevilor. Las dovadă o amintire pe care o pre-
ţuiesc nespus:
Oare, de ce oamenii buni trebuie să plece?
Sunt supărat, sunt trist,
Și lacrima fierbinte
Îmi curge pe obraz
Căci, doamna dirigintă
Nu este la clasă,
Așa cum m-așteptam.
Căci dânsa, a trebuit,
Să plece de la noi
În anul terminal.
Pentru noi ați fost
A doua mamă bună,
Ne-ați luat de mici copii,
Ne-ați îndrumat spre bine.
Să nu fiți supărată,
Mereu vă vom iubi.
Și pentru noi veți fi
Ca o icoană sfântă.
Cu greu îmi stăpânesc
Emoția mea cea mare.
Deşi, voi fi un viitor bărbat.
Ați fost, veți fi,
O bună profesoară,
Și nu o să uităm
Îndemnul dumneavoastră
De-a fi mai buni
Cu adevărat.
Cu mult drag și un respect deosebit, ce
vi-l poartă fostul dumneavoastră elev. Așa-
mi scria, un elev căruia i-am fost profesoară
şi dirigintă din clasa a V A . Cu lacrimi pe
obraz pășeam de fiecare dată în noul an șco-
lar. In perioada petrecută la Mătăsari am
beneficiat de susţinerea şi aprecierea dom-
nului profesor Dumitru Dădălău, directorul
Colegiului şi de suportul moral al naşului
meu, profesorul Ion Dădălău care mi –a fost
mentor în perioada formării mele ca educa-
tor şi ca om integrat în această nobilă misiu-
ne de formare a tinerei generaţii. N-am să-i
uit niciodată sfaturile înţelepte , blândeţea cu
care îmi explica mereu ce trebuie să fac în
Hristos a înviat !
l
anumite situaţii. Am avut
atunci suportul moral al în-
tregului colectiv didactic, al
foştilor mei profesori cu
care acum devenisem cole-
gă, am apreciat climatul din
şcoală, seriozitatea şi res-
ponsabilitatea în tot ce se
întreprindea, atât în activita-
tea didactico- pedagogică
din cadrul programului şco-
lar, cât şi în activităţile ex-
traşcolare organizate cu
responsabilitate şi rigoare de conducerea
şcolii. Nu am neglijat deloc pregătirea mea
profesională şi am susţinut examenele de
definitivat , gradul II si gradul I pe care l-am
luat cu nota 10 în anul 2019 ,toate în cadrul
Universităţii din Bucureşti,. Intre anii 2005-
2007 am urmat cursurile unui masterat la
Universitatea din Craiova în cadrul Facultăţii
de matematică şi informatică şi ulterior cur-
sul postuniversitar Management Educaţio-
nal. In 2021 am fost numită Director la Şcoa-
la Gimnazială „Constantin Brâncuşi” din Tg
Jiu.
Nimic nu a fost obținut cu ușurință , am
petrecut mult timp învățând și nu am vrut
nici măcar o clipă să renunț. Iubesc foarte
mult ceea ce fac, iubesc zâmbetul copiilor și
fără doar și poate, matematica. Acum, Dum-
nezeu este prezent tot timpul în gândul meu,
îî simt prezența, Îî simt ajutorul și Îi mulţu-
mesc nespus. Fără puterea Lui nu cred că
azi m-aș fi putut declara un om fericit. M-am
bucurat în tot acest timp de sprijinul familiei
mele: soţul, părinţii, socrii m- au susţinut ne-
condiţionat oferindu-mi iubirea si preţuirea
lor, iar cei doi copii ai mei, Robert Andrei năs-
cut în ziua de Sf. Parascheva, elev în asa a
VII-a şi Antonia Cristiana a doua minune din
vieţile noastre, născută în Ajunul Crăciunului,
preşcolar la grupa mijlocie, m-au împlinit
din toate punctele de vedere. Sunt profesor,
dar sunt şi părinte şi -mi dau seama ce im-
portantă misiune avem noi dascălii, în for-
marea copiilor, în evoluţia lor şcolară şi ulte-
rior profesională şi socială.
Ştiu că nu putem edifica în vânt, că fără
cei şapte ani de acasă , şcoala nu poate face
prea multe, că fără primele învăţăminte şi
fără primele exemple oferite în familie , fără
o legatură strânsă între familie şi şcoală, ac-
tul educaţional este incomplet. Trăim într-o
lume în continuă schimbare, bulversată iată
de un an de pandemie, de lecţii on line, de
restricţii de tot felul, de ameninţare şi de tea-
Bianca Ciortan – Director
Școala Gimnazială Nr.12 Tg-Jiu
mă. Copiii noştri resimt toate acestea cu pri-
sosinţă ,de aceea grija noastră spre ei se
indreaptă , fie că suntem dascăli, fie că sun-
tem părinţi. Nu este simplu să le creăm un
climat de armonie, siguranţă, confort materi-
al şi spiritual ,linişte şi echilibru în casă şi la
şcoală. După ce răul va fi trecut, ei trebuie sa
reintre în normalitate mai puternici ca ori-
când . Ca mamă, ca profesor, ca director de
şcoală mă voi preocupa cu maximă respon-
sabilitate de acest lucru. Aş vrea să mulţu-
mesc încă o dată domnului profesor şi fostu-
lui meu director ,domnului Dădălău Dumitru
pentru că m-a îndrumat şi a făcut posibilă
publicarea cărţilor mele:”Proprietăţi topolo-
gice ale subgrupurilor grupului liniar”, ”Teo-
reme fundamentale-Teorema Cartan şi Teo-
rema lui Chevalley” şi “Măsura şi
di­men­­­­siunea Haudorff “în cadrul Editurii
Rene, editura pe care a înfiinţat-o tot în spri-
jinul cadrelor didactice la fel cum este şi re-
vista Murmurul Jiltului pe care a creat-o şi a
coordonat-o cu succes şi care se bucură de
recunoaştere de-a lungul timpului. Toate ac-
tivităţile culturale iniţiate în perioada în care
a fost directorul şcolii au rămas în memoria
noastră, a tuturor, a elevilor, a părinţilor şi a
întregii comunităţi din Mătăsari.
Îmi amintesc cu deosebită plăcere când
traversam comuna cu torţe aprinse ,cu care
alegorice şi când stăteam la discuţii în mu-
zeul amenajat în incinta gradiniţei.Atunci
poate nu am privit cu aceeaşi ochii tot spec-
tacolul care mi se perinda prin faţa ochilor ,
dar acum consider bogăţie toate acele
amintiri.
Păcat că elevii zilelor noastre nu se mai
pot bucura de acele clipe unice care te ajută
să-ţi cunoşti originile şi să apreciezi mai
mult efortul înaintaşilor noştri.Sunt foarte
mândră că am fost elevă a acestei şcoli, că
am copilărit printre aceşti oameni şi că am
avut ce învăţa de la toţi dascălii mei, că apar-
ţin prin rădăcini acestor locuri.
19
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

C o n s t a n t i n B r â n c u ş i l a Pa r i s
145 de ani de la naștere
Constantin Brâncuşi, geniul artei contemporane, a dăruit României ceva unic în lume, ceva ceea ce omul a căutat dintotdeauna, o scară
la cer:Coloana infinitului. Infinită a fost iubirea lui Brâncuşi pentru România şi pentru artă. Pentru un timp infinit numele său se va identifica
cu cel al ţării noastre. De la un copilaş bătut cu nuiele de tatăl său a ajuns unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului al XX-lea. A mers
2000 de kilometri pe jos, şi-a ars mâinile cu apă fierbinte, a îndurat foamea şi boala, pentru ca în final el însuşi să afirme:„Opera lui Brâncuşi
nu este o expresie locală, ea este esenţa celei mai înalte expresii a purităţii universale şi va rămâne de-a lungul secolelor viitoare singurul
obstacol peste care nu se va putea trece.” Se pare că eternitatea chiar s-a născut la sat. În România.

În 1902, Brâncuşi absolvă cu notă maximă Şcoala Naţională
de Arte Frumoase de la Bucureşti, iar în 1903, după ce îşi înche-
ie stagiul militar, pleacă la Paris. Pentru a face rost de bani pen-
tru drum, Brâncuşi primeşte prima lui comanda a  unui monu-
ment public, bustul generalului medic Carol Davila. Sculptura
este expusă din 1912 în curtea Spitalului Militar din Bucureşti.
Lucrarea nu a mulţumit consiliul care a dat comanda, şi din care
făcea parte profesorul său, Dimitrie Gerota. Mulţi era nemulţu-
miţi de felul în care Brâncuşi redase trăsăturile faciale ale gene-
ralui Davila, sau de poziţionarea epoleţilor. Dezamăgit de reacţia
consiliului, artistul pleacă fără a mai primi şi restul de bani, şi
decide să meargă la Paris pe jos. Ani mai târziu, în atelierul său
din Paris, Brâncuşi povesteşte întâmplarea:“Ar fi fost o muncă
uşoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câţiva bani
cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până
la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine şi pe care simţeam
că creşte, an de an şi de câţiva în rând, a izbucnit năvalnic şi nu
am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut
militar spre marea panică şi spaimă a doctorului Gerota, de
faţă... şi dus am fost, pomenind de mama lor.”
Mirajul Occidentului îl cuprinde încă din 1896, când merge
la Viena, unde şi-a câştigat traiul ca cioplitor de lemn. Ceea ce îl
face să părăsească meleagurile româneşti este admiraţia faţă
de opera şi concepţiile artistice ale lui Rodin, idei îndrăzneţe
care erau pe buzele tuturor artiştilor din Bucureşti. Cu rucsacul
în spate, Brâncuşi pleacă la Paris. În drumul său către capitala
culturii europe a secolului al XIX-lea şi al XX-lea, sculptorul po-
poseşte la Budapesta, Viena, München, Zürich şi Basel. În fieca-
re oraş el vizitează muzeele de artă, găsindu-şi în fiecare câte
puţină inspiraţie. În Viena, de exemplu, el admiră pentru prima
dată sculpturile egiptene, care i-au influenţat arta. După ce ră-
mâne 6 luni la München, el pornşte la drum prin Bavaria, Elveţia,
ca în final să ajungă pe pământ francez. În apropierea oraşului
Lunéville, Brâncuşi este surprins de o ploaie rece, în urma căre-
ia se alege cu o pneumonie infecţioasă. Rămâne pentru scurt
timp la un spital de maici, pentru a se trata. În urma bolii nu mai
are forţa necesară de a parcurge drumul pe jos, şi până la Paris
ia trenul.  Într-un interviu acordat în 1942, Brâncuşi îşi aminteş-
te cu amărăciune în glas drumul până în capitala france-
ză:“„N-aveam unde dormi pe vreme rea. Am întâlnit un va-
gabond care m-a îndrumat la o casă de adăpost pentru
lucrătorii care mergeau dintr-un oraş într-altul să-şi caute de
lucru. Şi acolo mi-au dat şi mie un mic ajutor, aşa că am ajuns
la Basel, unde mi-am vândut restul de haine. Tot drumul acesta
pe jos, prin Bavaria, Elveţia, Alsacia, l-am făcut uşor. Mergeam
cântând. Ştiam că ceea ce trebuie să se întâmple, se va întâm-
pla.”
Primul an petrecut în Paris a fost unul de
mare încercare pentru Brâncuşi:nu a putut
crea, iar trecerea zilelor fără a muri de foame
sau de boală era o adevărată victorie. “La Paris
am dus-o greu, la început. Uneori mă ţineam
de ziduri ca să nu cad. De foame. De boală. Am
lucrat, pentru a-mi câştiga existenţa, ca spălă-
tor de vase în restaurante. Mă specializasem în
spălatul paharelor.” Lucrurile au început să se
îmbunătăţească în 1905, când ministrul Culte-
lor şi Instrucţiunii Publice îi oferă o bursă de
studiu, pentru a se putea înscrie la Şcoala de
Belle Arte, unde va fi la clasa artistului Antonin
Mercié. "La Paris am fost prieten cu Matisse,
cu Erik Satie, cu Modigliani şi - În special - cu
Guillaume Apollinaire, a cărui moarte a fost un
dezastru pentru arta modernă . Era un cama-
rad minunat. Te simţeai cot la cot cu el. Am
intrat ca elev în atelierul lui Mercier unde ajun-
sesem la o mare dexteritate tehnică. Făceam
cîte o sculptură pe zi În genul lui Rodin. N-am
mai putut trăi În preajma lui, a maestrului Mer-
cier, deşi mă iubea. «Făcea », ca şi el. Pastişam
inconştient pe Rodin, ca şi Mercier, dar vedeam
pastişa . Eram nenorocit. Au fost anii cei grei,
anii căutărilor, anii de regăsire a unui drum
propriu. Am plecat de la Mercier, l-am supărat, dar trebui a să-
mi caut calea mea. Am ajuns la simplitate, la pace şi bucurie, din
dificultăţi intime.”
În 1906, Constatin Brâncuşi expune pentru prima dată la So-
ciété Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d’Automne din Paris.
Îi impresionează pe critici, dar el nu este satisfăcut de lucrările
sale. În acelaşi an, el este forţat să părăsească Şcoala de Belle
Arte, din cauza faptului că împlinise vârsta de 30 de ani, vârstă
limită pentru a putea fi student acolo. La vernisajul expoziţiei
Societăţii Naţionale a Artelor Franceze din 1907, unde Brâncuşi
participa cu un bust, un cap de copil şi „Mîndria“, celebrul Rodin
îl remarcă şi îi oferă şansa de a deveni ucenicul său. Brâncuşi îl
refuză pe marele artist, considerând că trebuie să îşi urmeze
propria ideologie artistică. „Nimic nu creşte la umbra marilor
copaci“, avea să explice mai târziu.
Din 1909, Brâncuşi îşi stabileşte domiciliul şi atelierul pe
strada Montparnasee. Celebra adresa, Rue de Montparnasee,
54 va devenitun adevărat loc de pelerinaj pentru toţi artiştii. În
1907, primeşte din România o comandă care va deveni simbo-
lică pentru prima etapă de creaţie a formei simplificate brâncu-
şiene: Rugăciunea. Sculptura, repezentând o fată care îngenu-
chează pentru a se ruga, este un momument funerar comandat
de către un om înstărit din Buzău.
“Eu nu creez păsări, ci zboruri”
În 1908, Brâncuşi realizează prima lucrare care nu este in-
fluenţată de moda europeană sau stilul lui Rodin, Sărutul. Tehni-
ca lui Brâncuşi, cea a cioplirii directe, a făcut senzaţie în rându-
rile artiştilor de la începutul secolului al XX-lea. El a adus din
mâinile gopodarilor cioplitori în lemn direct în atelierele din Pa-
ris, uneltele copilăriei. În 1909, Brâncuşi revine în România,
unde în cadrul „Expoziţiei oficiale de pictură, sculptură şi arhi-
tectură” primeşte premiul II ex aequo, împreună cu Paciurea şi
Steriadi. Drumul formelor simplificate evoluează în 1912 cu ce-
lebra “Măiastră”, lucrare din bronz al cărui nume este dat de o
pasăre ce aparţine mitologiei populare româneşti. Acesteia îi
urmează încă 28 de versiuni, până în 1940. Drumul sculpturii
abstracte în secolul al XX-lea este deschis de Brâncuşi, cu o
sculptură din bronz şlefuit, având ca temă de inspiraşie tot pa-
sărea.Pasărea în spaţiuredă esenţa zborului şi infinitul văzduhu-
lui prin forma de elipsă a unei păsări abstracte.
Din 1913, Brâncuşi expune şi în Statele Unite ale Americii.
Expune la Salon des Indépendants din Paris şi la Armory Show
din Boston, New York şi Chicago în acelaşi timp, unde stârneşte
admiraţie cu celebra sculptură Domnişoara Pogany.În 1914, sub
influenţa Marelui Război care îi accentuează dorul de casă, el
revine la prima iubire: lemnul, pe care îl foloseşte ca materie
primă pentru Fiul risipitor. Cu gândul la casa părintească şi la
plaiurile mioritice, în 1918, Brâncuşi realizează celebra Coloana
infinitului, inspirată de stâl-
pii gopodăriilor româneşti.
Brâncuşi creează un
adevărat scandal îm 191 cu
lucrarea “Prinţesa X”, pen-
tru care se pare că i-a fost
model prinţesa Maria Bona-
parte. Sculptura a fost ex-
pusă la Grand Palais, dar i
s-a cerut să o retragă, criti-
cii afirmând că opera sea-
mănă cu un falus. Autorul a
motivat că este un omagiu
adus sexului frumos: „Sta-
tuia mea, înţelegeţi domnu-
le, este femeia, sinteza în-
săşi a femeii. Cinci ani am
lucrat, şi am simplificat, am
făcut materia să spună
ceea ce nu se poate rosti. Şi
ce este în fond femeia? Un
zâmbet între dantele şi fard
pe obraji? Nu asta este fe-
meia!“
În 1937 şi 1938 vine în
România pentru inaugurarea complexului de la Târgu Jiu, alcă-
tuit din noi versiuni din oţel, mult mai mari ale operelor Coloana
infinitului, Poarta sărutului şi Masa tăcerii.
Devine unul dintre cei mai importanţi artişti din întreaga
lume în prima jumătate a secolului al XX-lea. După ce lasă moş-
tenire României simbolul geniului său infinit, el se retrage în
atelierul său din Paris. Dorul de ţară îl mistuie încontinuu. Brân-
cuşi se întoarce cu melancolie către rădăcinile româneşti. Scrie
despre nostalgia care l-a cuprins, sentiment care se reflectă şi
în lucrările sale. În Franţa fiind, el ţine legătura cu compatrioţii
din România, care îl pun la curent cu noutăţile vieţii culturale de
aici. În 1944, el trimite un text către ziarul Gândirea- o declaraţie
de dragoste către ţară, care îi ardea sufletul de prea mult timp.
Este o explicaţie a cuvântului dor, unic în lume, o explicaţie ca un
plâns de jale. „ Patria mea este pământul care se-nvârteşte,
briza vântului, norii care trec.”
Atelierul său din Montparnasse era mereu plin de tineri ar-
tişti, iubitori ai artei, sau prieteni. Brâncuşi era scump la vorbă.
Când primea vizitatori în atelierul său, lucru care era la modă în
acea vreme, nu ţinea discursuri despre sine sau despre artă, însă
când era provocat ţinea să sublinieze ideea că arta Renaşterii a
fost un măcel, iar artiştii nu trebuie sa se întoarcă nicicând la
acele idei. „Tradiţia a fost întreruptă în timpul Renaşterii. Eu am
cel mai mare respect pentru Giotto, după el au venit tirani, pre-
cum Michelangelo, care a pictat fără sentiment religios şi chiar
fără respect pentru viaţă. Am văzut Capela Sixtină. E ca o măce-
lărie. Ceea ce trebuie este fluiditatea, forţa şi adoraţia liniei.”
Prietenii îl descriu cu dragoste şi admiraţie pe bătrânul ge-
niul de pe Montparnasse, 54. „O barbă albă de chinez, o cămaşă
tot albă, o tichie, sandale, un brâu din piele, o faţă roşcovană,
luminată de razele soarelui şi înfrumuseţată de trecerea anilor,
buze groase care vibrează la fiecare respiraţie, el absoarbe fru-
museţea care îl înconjoară, frumuseţea creată de propriile sale
mâini.”, îşi aduce aminte Robert Payne despre Brâncuşi. În alte
mărturii îl găsim descris ca fiind „Înalt numai de 1, 60 m, el avea
alura unui bărbat mai înalt. Purta haine grele: un halat alb de
lucru, pantaloni albi, o bonetă albă de marinar ridicată trăsnit
într-un colţ şi saboţi de lemn. Când era frig îşi punea un şal pe
umeri.  Şchiopăta din cauza unei fracturi prost reparate şi se
sprijinea într-un baston. Avea un nas frumos desenat, sprâncene
stufoase, ochi pătrunzători şi o barbă lungă, cenuşie. În tinereţe
era poreclit Vulpoiul, din cauza părului brun-roşcat şi a firii sale
şirete.”
Constantin Brâncuşi, românul revendicat de francezi, se
stinge din viaţă pe 16 martie 1957 şi este înmormântat în cimi-
tirul Montparnasee din Paris. Atelierul său este găzduit integral
de către Muzeul de Artă Modernă din Paris. 
P.G.C.

20 Paște fericit !
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

Trecut, prezent și viitor

unde îmi doream să merg, mai trebuia doar să merg la Facultatea de Automatica și
iau note bune la tezele unice. Îmi plăceau foarte Calculatoare din Timișoara. Nu o să
mult provocările și de aceea îmi doream să vă povestesc prea multe despre
merg la profilul de Matematică-Informatică, ști- cum a fost viața la facultate pentru
ind că este unul dintre cele mai grele profile. a nu lungi acest articol. Ceea ce pot
Din ce știu, astăzi acest profil nu mai există la sa spun este că la momentul admi-
Mătăsari, îmi pare sincer rău pentru că s-a des- teri am fost 175 de studenți iar în
ființat, dar o sa scriu puțin mai mult despre momentul susțineri licenței de pro-
oportunitatea acestui profil în ultima parte a movare, adică după 3 ani de facul-
Paliță Grigore Constantin articolului, atuncea când o să facem o scurtă tate, am fost doar 20 de studenți.
Ing. Software Developer, călătorie în viitor, așa cum cred eu că o să fie. Asta nu trebuie să vă sperie, dacă
Continental Automotive Timișoara Ceea ce îmi aduc aminte cel mai bine este ar fi să ma autoevaluez, aș spune
perioada de liceu, probabil și datorită adoles- că nu am fost nici un elev nici un
Dragă cititorule, am scris acest articol pen- cenței, acea perioadă în care ne simțim iubiți, student model, deci cum eu am pu-
tru a-ți prezenta o scurtă parte din povestea urâți, dezamăgiți, fericiți și multe alte stări pe tut sunt sigur că oricare dintre voi
mea dar și câteva sfaturi personale despre cum care le putem simți, asta și pentru că liceul este poate. Ba chiar am convingerea că dacă nici așa nu merge și ai acces la internet,
ai putea tu să-ți creezi propria poveste în viitor. perioada în care ne dezvoltăm cel mai mult. Îmi mulți dintre voi, aceea ce veți citi acest articol, dă o căutare pe internet, s-ar putea să găsești
Aș vrea să încep prin a spune că ceea ce am aduc aminte cum o dată cu intrarea la profilul veți deveni persoane model în viață, în ceea ce pe cineva care să explice exact pe înțelesul tău.
scris în acest articol este părerea mea persona- de Matematică-Informatică am și primit primul vă alegeți să faceți. Nu îți face griji că unul din colegi tăi a înțeles și
lă și mi-aș dori ca tu să iei din ea doar ceea ce calculator de la părinții mei, a fost ca o recom- O să vă povestesc câteva cuvinte despre tu nu, asta este normal, sunteți diferiți, înțele-
consideri că ar fi cel mai potrivit pentru tine. pensă, eu le-am spus ca vreau să merg la pro- ceea ce fac eu acuma, pentru a vă arăta unde a geți diferit, roagă-l pe el să-ți mai explice o
Asta pentru ca de-a lungul vieți o să întâlnești filul respectiv dar că o să am nevoie de un cal- dus toată această poveste de mai sus. În mo- dată, poate de la el o să înțelegi.
mulți oameni care o să-ți dea sfaturi dar care culator pentru a putea să îmi desfășor mentul de față lucrez ca dezvolatator de sof-
s-ar putea să nu-ți aducă nici un beneficiu, dar activitatea școlară fără probleme, cu această tware pentru automobile la Continental Auto- Cât despre viitor, am scris mai sus că îmi
ar putea la fel de bine să-ți aducă succesul în idee ei au fost de acord și țin să le mulțumesc motive Timisoara, o companie ce deține mai pare rău de faptul că la Mătăsari s-a desființat
viața. Sfatul meu ar fi să asculți pe toată lumea, pentru sprijinul acordat și libertatea oferită de a multe sedii în mai multe țări. Este o experiență profilul de Matematică-Informatică. De ce îmi
să nu pleci din start cu ideea că nu ai nimic de mă lăsa să îmi aleg singur viitorul. Îmi aduc foarte plăcută dar și o provocare să ai contact pare rău? Pentru că viitorul tocmai în direcția
învățat de la acea persoană, dar să faci cum aminte că în momentul în care am ajuns în cla- cu persoane din diferite țări ce au o cultură mult asta merge, există în momentul ăsta și o să
crezi tu că este cel mai bine pentru tine. diferită față de a ta. Am vorbit dar am avut și existe cel puțin 10-15 ani de acuma în colo o
sa a IX-a, a fost și momentul în care s-a schim-
întâlniri cu persoane din China, Germania, Fran- cerere foarte mare de oameni care să lucreze în
Principalul scop al acestui articol este acela bat conducerea școlii din Mătăsari dar odată cu
ța, dar și alte state. Am un program flexibil, asta domenii de genul ingineriei (Mecanică, electri-
de a-ți demonstra ție că indiferent de locul în asta și drumul meu către școală și înapoi aca-
înseamnă că pot să merg în anumite zile la lu- că, informatică, matematică, fizică dar și multe
care te-ai născut, indiferent de puterea financi- să. Începând cu clasa a IX-a aveam mașina
cru chiar și de la ora 10 dacă îmi doresc, ba altele). Nu vreau să înțelegeți greșit, în aproape
ară a familiei tale, indiferent de culoarea pielii școlii ce venea și ne lua dimineața să mergem
chiar mai mult, pot să lucrez și de acasă, fără a orice domeniu o să va găsiți de lucru, doar că
sau indiferent de orice altceva ar spune cei din la școală dar nu ne mai aducea și înapoi acasă,
fi nevoit să mai fac drumul pană la lucru. Cât trebuie să fiți foarte buni în ceea ce faceți, de
jurul tău, tu poți să devii o persoană importantă. ceea ce însemna că aproape în fiecare zi am
despre salariu, pot să spun că este destul de aceea spuneam mai sus că ar trebui să învățați,
Cât despre mine, pot să spun că am crescut fost nevoit să fac drumul de la Mătăsari până la
mare în cât să îmi permit aproape orice îmi do- nu există nici o scurtătură pentru a ști multe
într-un sat nu foarte cunoscut cu numele de Runcurel pe jos indiferent de vremea de afara,
resc. informații, singura soluție este cititul. Cât des-
Runcurel. Școala primară și grădinița le-am fă- chiar dacă ploua, ningea sau era nămolul de 2
pre munca de la țară, este bine să știi să o faci,
cut în satul în care am crescut. Astăzi acolo mai palme pe drum. Asta mă face și acuma să simt Cam atât despre mine, pentru că eu în acest dar să știți ca există deja mașini robotizate care
este doar o clădire, nici școală dar nici grădiniță o mare dezamăgire despre implicarea adminis- articol vreau să fiu doar dovada că se poate să fac tot ceea ce făceau bunici și părinți noștri cu
nu se mai fac în sat. Începând din clasa a V-a trației în educația copiilor. Ceea ce îmi doresc ajungi o persoană cu importanță în societate și mâna, se lucrează foarte mult chiar și la proiec-
am mers la scoală la Mătăsari, având și posibi- este ca oamenii ce se ocupa de localități dar și dacă faci școală la Mătăsari sau vii dintr-un sat te de mașini autonome (deja există câteva pe
litatea de a merge la gimnaziu în Târgu Jiu, a de școli să înțeleagă că defapt copii sunt viitorul care nu este prea cunoscut. Important este stradă) ceea ce înseamnă că și meseria de
fost dorința părinților mei de a fi aproape de ei acelor localități și să îi ajute în a-și desfășura doar să-ți dorești foarte mult să faci ceva im- șofer o sa dispară în următori ani (probabil 15-
și de a face școala gimnazială la Mătăsari. Îmi activitatea școlară indiferent de unde sunt și portant pentru tine și să lupți pentru asta. 20). Meseriile ce nu o să dispară o să fie a ace-
aduc aminte că mă trezeam foarte de diminea- indiferent de condițiile pe care le au acasă sau Lumea din ziua de astăzi este foarte com- lor oameni care trebuie să aibă grijă de acești
ță pentru a ajunge la mașina școlii care venea de situația financiară pe care o au. Liceul a fost plexă, există o multitudine de meserii ce le pu- roboți, care trebuie să știe să ii repare, care
în jur de ora 6:30 pentru a ne duce la scoală. acea perioadă în care am scris în revista școlii, tem face, dar și o mulțime de meserii ce vor trebuie să știe cum o să funcționeze. Nu trebuie
Îmi aduc aminte cu drag despre trezirile de di- am fost în tabără de jurnalistică la Muncelu, Jud dispărea în viitorul apropiat. Tehnologia se dez- să vă sperie viitorul, se numește evoluție, mași-
mineață, despre prieteniile ce se legau în scoa- Iași, dar am și avut parte de evenimentul ”Școa- voltă foarte rapid, există companii cu foarte nile o sa lucreze pentru noi iar noi oamenii, o să
lă precum și despre toți profesorii ce ne pregă- la altfel” de la Săcelu. Toate acestea au fost mulți bani ce investesc în dezvoltarea de tehno- avem mai mult timp să ne ocupăm de altceva,
teau pentru viitor. Cred ca undeva pe la 14 ani posibile datorită profesorului ce ne era și diri- logii pentru viitorul nostru. Este foarte important o să avem mai mult timp să producem tehnolo-
am avut primul telefon mobil, moment în care ginte, Dumitru Dădălău, fiind persoana care s-a ca școala pe care voi o faceți să se adapteze gii noi care să ne ajute în viața de zi cu zi.
am descoperit și internetul. Din momentul în ocupat de toate evenimentele. Fiind dintr-o fa- nevoilor existente în lume. Este foarte important Tot ce am scris în acest articol este ceea ce
care am descoperi internetul am început să ci- milie ce trăia la sat aveam și animale, chiar și ca profesori voștri să înțeleagă că sunteți dife- eu am acumulat de-a lungul experienței mele
tesc foarte mult. Citeam articole foarte diversi- eu participam la activitățile de îngrijire a lor. riți și aveți interese diferite în viitor. Este foarte de până acuma, dar și din ceea ce am citit. De
ficate de la informații ce îmi erau utile la școală Mergeam cu vitele pe câmp, le făceam și cură- important ca voi să puneți întrebări, indiferent aceea vă sugerez să citiți cât mai mult, așa veți
până la curiozități de genul ”de ce ploua?” sau țenie, uneori îmi luam și caietele cu mine pen- dacă vouă vi se par foarte stupide sau credeți știi și ce a fost în trecut dar și ce vă rezervă vi-
”de ce este cerul albastru?”. Îmi aduc aminte tru a putea învăța în timp ce vitele pășteau. Îmi că alți o să râdă de întrebarea voastră, ei o să itorul. Și să nu uitați că se poate, indiferent de
de momentul în care am terminat clasa a VIII-a, aduc aminte de momentul în care domnul diri- rămână cu o repriză de râs iar voi o să rămâneți unde veniți, indiferent ce școală faceți și indife-
era momentul în care trebuia să dăm teze uni- ginte m-a întrebat dacă vitele au lapte și mi-a cu o informație nouă care vă poate ajuta în via- rent cine sunteți. Așa că cititorule, urmează-ți
ce, echivalentul anilor trecuți al examenului de zis să aduc o sticlă de lapte la școală, iar mai ță. Nu trebuie să vă fie rușine dacă veniți dintr-o visul și devin-o cea mai bună versiune a ta.
capacitate. Era momentul în care trebuia să apoi mi-a dat bani pe el dar și să cumpăr paha- familie săracă, voi puteți să schimbați asta, tre-
luăm note cât mai bune pentru a putea să ne re pentru a îl împărți colegilor. buie să învățați, lumea
alegem profilul dorit de la liceu. Eu știam deja Un alt moment important a fost Bacul, acel
din ziua de astăzi își
examen de care cu toții ne
are din ce în ce mai
temem, dar care îmi do-
mult bazele în infor-
ream foarte mult să îl pro-
mații, informații pe
movez pentru că îmi do-
care voi le puteți do-
ream foarte mult să merg
bândi la școală, din
la o facultate unde să stu-
cărți dar și de pe inter-
diez Informatică. A fost
net. Daca nu înțelegi la
dorința mea i-ar părinții
școală cum îți explică
mei din nou m-au susținut,
profesorul teorema lui
ceea ce vreau sa înțelegi
Pitagora, nici o proble-
tu cititoru-le este că trebu-
mă, mergi acasă și
ie să-ți urmezi visul, să fii
mai citește-o singur
ceea ce-ți dorești și să faci
de câteva ori din carte,
ceea ce-ți dorești. Am pro- Scoala altfel la Rânca - Ziua absolventului
Scoala altfel la Săcelu poate că o înțelegi,
movat bacul și am ales să

Hristos a înviat ! 21

Marin Sorescu – Cel mai mare scriitor postmodernist
Academicianul, istoricul și criticul literar Eugen Simion
relata în „Caiete Critice” despre Marin Sorescu: vroiam, în
fapt, să scriu nu despre poezia, nici despre dramaturgia lui
eminentă, reprezentativă, durabilă, trecută prin toate cenzu-
rile comuniste, însângerată de “observaţiile”, “rezervele”,
“indicaţiile” ideologilor din epocă (Sorescu le zice “impegaţii
de serviciu”)... Am scris în ultimele decenii, de mai multe ori,
despre poemele şi piesele sale de teatru, am scris, totodată,
şi despre cei care, după 1989, l-au linşat publicistic... Au
scris, evident, şi alţii – nu prea mulţi – şi, în mod sigur, vor
mai scrie. Aş vrea să-i comentez, acum, agendele sale, publi-
cate de George Sorescu, fratele diaristului, cel care se îngri-
jeşte, cu un devotament impresionant, de arhiva Sorescu. I-a
tipărit, între timp, corespondenţa (doar o parte, bănuiesc) şi a
continuat să-i transcrie jurnalele intime, câte sunt şi cum
sunt (unele telegrafice, altele mai întinse şi mai analitice). Pe
primele două sau trei (apărute în primul deceniu al secolului
nostru) le-am comentat în Genurile biograficului (vol. II, 2008)
şi, în parte, în Ficţiunea jurnalului intim (vol. III, 2005). Citesc,
acum, repet, volumele VI (2013) şi VII (2014), singurele care
au ajuns la mine. Au apărut la Editura Autograf şi sunt îngriji-
te tot de George Sorescu. Primul acoperă perioada 1965-
1981, al doilea, mai voluminos, 1979-1996. Când le parcurgi,
observi numaidecât că sunt nişte ciorne scoase de George
Sorescu din caietele secrete ale poetului şi reproduse, acum,
cronologic. Dacă ar fi trăit, Sorescu le-ar fi rescris, ordonat,
purificat, cum a făcut cu primele caiete. Însemnările pe care
le prezint aici sunt, repet, din fuga condeiului, fragmente de
lavă incandescentă, cum scrie într-un rând E. Lovinescu des-
pre Agendele sale. Nu trebuie să căutăm în ele talentul (nu
atât talentul), cât informaţia, viteza de reacţie a scriitorului în
faţa realului (le dehors), în fine, fantasmele, automatismele
ce-l însoţesc. Îmi amintesc că, în primele cărţi confesive, So-
rescu scrie că “jurnalele sunt ca nişte ciorne de viaţă” şi că
nu-l interesează jurnalul care devine literatură. Are dreptate
în amândouă propoziţiile, cu observaţia pe care am făcut-o şi
o fac mereu, când vine vorba de diarism, că, nevoind să de-
vină literatură (adică să folosească în chip expres convenţiile
literaturii), jurnalul intim poate deveni literatură fără ca auto-
rul să vrea. Un mic paradox: şansa jurnalului de a intra în
sfera literaturii şi de a deveni o operă este de a boicota lite-
ratura, de a nu-i utiliza regulile, de a nu avea în chip explicit
frumuseţe literară, de a nu cultiva, repet, practica literaturii.
Dar, de la un anumit grad de expresivitate involuntară, jurna-
lul intim îşi cucereşte dreptul de a fi literatură. Barthes scrie
undeva că acest drept (dreptul ca jurnalul să devină o operă)
se capătă după ce autorul lucrează textul diaristic à mort.
Adică la sânge. M-am tot gândit la această remarcă şi, după
ce am acceptat-o (în Ficţiunea jurnalului intim), am senti-
mentul, azi, că ea necesită o nuanţare, o corecţiune mică.
Opera diaristică autentică nu trebuie, în niciun caz, să-şi sa-
crifice spontaneitatea, sinceritatea, refuzul de a literaturiza
experienţa, trăitul, autenticul... À mort, regula lui Barthes, nu
trebuie înţeleasă, în actul scriiturii, ca un efort de împodobire
a textului, prin suprimarea spontaneităţii şi corectarea inad-
vertenţelor stilistice (operaţie pe 31 Sorescu 80. Jurnalul in-
tim ca o ciornă de viaţăcare Stendhal o refuză programatic în
jurnalul său), ci în alt sens: a ajuta inexprimabilul să se expri-
me, a face elocventă spontaneitatea, în fine, a da un corp
autenticităţii care, ca şi sinceritatea, este, totdeauna, ambi-
guă şi parţială în jurnal. Cum poate diaristul să facă această
operaţie fără să cadă în literatură, fără să mistifice lava in-
candescentă a confesiunii printr-o scriitură ulterioară care,
vreanu vrea diaristul, îşi impune regulile ei? Chestiune difici-
lă... De meditat, în continuare, asupra ei. * În primele jurnale,
Sorescu notează într-un mod mai ordonat (sau ordonează,
armonizează prin transcriere) ceea ce vede şi ce gândeşte la
Berlin, la Paris şi în Mexic, iar când se întâmplă (şi se întâm-
plă între două călătorii în străinătate) să fie la Bucureşti sau
la Craiova, rezumă ceea ce aude de la alţii sau ce observă el
în viaţa literară sau ce mai fac impegaţii de mişcare, totdeau-
na pe urmele lui. Notează totul în stilul lui percutant, cu haz,
în propoziţii norocoase, memorabile deseori. În jurnalele de
acum se vede că nu are timp şi stare de spirit să-şi redacteze
meticulos textul. Înregistrează în grabă evenimentele pentru
a le ţine minte. În octombrie 1967 este la Freiburg şi-l vizitea-
ză pe Heidegger, fără a da alte detalii (ce-a vorbit, ce-a auzit,
ce-a putut reţine), apoi intră într-o berărie şi-i vede pe nemţi
cum beau bere, cu o cărticică de cântece în mână, legănân-
du-se. La Florenţa este atâta artă, încât îl apucă răul de artă.
Şi pentru a amuţi în faţa lui Rafael, scrie, pândit de o linie
dreaptă şi de o curbă, un poem (Pasărea de la infinit). Când
22
l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
25 de ani de la dispariția sa
ajunge în faţa lui Fra Angelico simte impulsul să mângâie în-
gerii. La Napoli are conştiinţa că un oraş poate fi cunoscut
prin mirosurile lui. Aşa scrie, cred, şi Petre Pandrea, când
ajunge la Berlin. Putem trage de aici concluzia că oltenii îşi
folosesc, când se apucă să scrie, toate simţurile. Sorescu
identifică Napoli prin “miros de rufe întinse între străzi, [...]
prin fum de vapoare, sare de pe aripile pescăruşilor, cenuşă
de pe Vezuviu [...], ziduri vechi, igrasioase”. Şi mai ce? Mai ce
este tradus în alt poem... Ideea diaristului grăbit este că Na-
poli este un oraş “de un pitoresc nebun” şi “de o murdărie
exemplară”. Fuge la Paris şi, acolo, i se pare că oraşul este
cast, iar femeile vor discuţii şi sunt serioase. Nu ştiu dacă
românului Sorescu îi place, cu adevărat, ce observă la Paris.
Se întâlneşte cu Cioran, care râde de se prăpădeşte şi, amin-
tindu-şi şi de Ţuţea, declară că “dacă vine Ţuţea la Paris,
fuge”. Nu că nu-l simpatizează, dar se teme de faptul că So-
crate al românilor vorbeşte mult, interminabil. Sorescu nu-şi
neglijează, în multele lui călătorii, opera. În vremea în care e
la Paris şi stă de vorbă cu Cioran, scrie La Lilieci sau se gân-
deşte să scrie şi îşi face fişe despre “joimăroii” şi notează
proverbe. De pildă: “să nu dai cu mătura în pat că-ţi mănâncă
lupii caii”. Un proverb cam suprarealist, trebuie să recunoaş-
tem. Îşi aminteşte apoi că bunica îşi podise tronul (sicriul) cu
foi de trandafir. “Pigulise” douăzeci de ani la această decora-
re – şi ea suprarealistă. Nepotul comentează: “De!, femeie
migăloasă.” Unul, la Roşiori, aude ielele cântând noaptea şi,
contagiat, se întoarce acasă cântând şi el. Moare numaide-
cât, potrivit tradiţiei. Toate aceste fapte îşi vor găsi locul în
substanţa poemelor din La Lilieci – şase cărţi despre mitolo-
gia ţărănească din sud, în care magicul, spiritualul, derizoriul,
ironicul se cheamă şi se armonizează în ritmuri şi tonuri ne-
muzicale. Ci altfel. Acest altfel a dat bătaie de cap criticii lite-
rare care n-a înţeles de la început despre ce-i vorba. Sorescu
îşi vede, în continuare, de ale lui. Stă de vorbă, la Piatra
Neamţ, dacă nu mă înşel, cu Liviu Ciulei şi reţine de la el
propoziţia: “în teatrul meu, infinitul este la îndemână, peste
gard”. Îi place. Ar fi vrut s-o spună el, se potriveşte cu teatrul
şi cu poemele sale, unde infinitul se vede, într-adevăr, peste
gardul cotidianităţii. Împlineşte 39 de ani “pe neobservate” şi
este preocupat de pictură, care este, aşa, “ca o respirare”. A
respirat şi el în şi prin culori. Când scriu acum despre ultime-
le lui jurnale, am în faţa mea un cocoş ţanţoş, înfoiat, poli-
crom, gata să sară la bătaie. Este splendid. Între timp, fiul
Nicoliţei din Bulzeştii Doljului a părăsit paleta şi a ajuns în
nordul Europei, în Finlanda, unde i se joacă Matca şi observă
o 32 Eugen Simiontufă de coacăze într-o grădină. Nu scapă
întâmplarea. O înregistrează fără alte comentarii. Aude, apoi,
privighetorile şi, tot acolo, află
Boala
de moartea lui Heidegger. Mai
remarcă un fapt: “oriunde
mergi în Finlan - da, se frig
cârnaţi”. Se plimbă pe malul Doctore, simt ceva mortal
unui lac şi se lasă “brizat”. În Aici, în regiunea ființei mele
1978 e din nou la Berlin şi Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele
constată că poartă degeaba Iar noaptea luna și stelele.
caietul (jurnalul) cu sine. “Se Mi s-a pus un junghi în norul de
şterg literele în devălmășie.” pe cer
Nu de tot din moment ce, iată, Pe care până atunci nici nu-l
le putem citi după aproape 40 observasem
de ani. Nu şi-au pierdut parfu- Și mă trezesc în fiecare
mul sponta - neităţii. Agenda dimineață
n-a fost lucrată à mort – fap- Cu o senzație de iarnă.
tul este evident –, dar conde- Degeaba am luat tot felul de
iul ce înregistrează impresiile medicamente
dislocate, întâmplătoare, cu- Am urât și am iubit, am învățat
noaşte toate şiretlicurile scrii-
turii. Scriitura soresciană: un câmp întins, neted, promiţător
şi, în el, stau bine ascunse capcanele unei ironii, când tăioa-
să, lichidatoare, când bucuroasă, bătând spre umorul împă-
ciuitorist, relaxant. Şi, apoi, trecerea neaşteptată de la un
subiect la altul, salturile de la dificultăţile scrisului (Sorescu
ce pare a scrie uşor, scrie – în realitate – greu, se chinuie şi
el sau aşa ne spune, îşi găseşte greu locul favorabil, cuibul
securizat de care vorbeşte într-un jurnal vechi), printre solici-
tările ce-i vin din afară, obligaţiile diurne, în fine, călătoriile ce
se ţin lanţ şi pe care, bombănind, protestând, luptându-se cu
“impegaţii”, nu le refuză. Aşa că jurnalul, urmând traseul au-
torului cu valiza mereu pregătită, îl însoţeşte peste tot, din
Craiova în Bucureşti şi, de aici, în Spania, Mexic şi Finlanda.
La Bucureşti, tragedie: dispare câinele Codin. Poetul, ajutat
de soţie, fidela, admirabila Virginia, paznicul templului conju-
gal, îl caută pe fugitivul Codin pe străzile din cartier şi, negă-
sindu-l, se adresează la toate institu-
ţiile din oraş, cercetează maidanele,
cartierele mărginaşe, dă telefoane,
intră în contact cu hingherii vestiţi, cu
poliţia, inutil – Codin este de neaflat.
Apare singur, după o lună, jigărit, cu
botul însângerat, slab şi apatic. Este
primit ca biblicul fiu rătăcitor şi pus la
întremat. Între timp sau ulterior, nu
reţin bine din lectură, apare la poarta
casei de pe Grigore Alexandrescu (lo-
cuinţa bucureşteană a poetului!) un
alt câine, numit Mozoc. Va intra şi el,
ca şi Codin, în literatură. Jurnalele pe
care le comentez aici pomenesc, ori-
cum, de bravul, incoruptibilul Mozoc
şi de moartea lui pe când diaristul se
afla la Berlin. Moment de suferinţă şi
Paște fericit !
căinţă... Sorescu evită, de regulă, intimităţile. Se limitează, de
regulă, la scrisul său. Nimic despre viaţa sentimentală, niciun
gând despre tensiunile inerente în viaţa de familie. Le dehors,
în schimb, îi dă târcoale, îl agresează continuu. Jurnalul este
plin de şedinţe, întrevederi, vizionări, discuţii care mai de
care mai dezagreabile, culpabilizatoare. Merge la Craiova
(este redactorul-şef al revistei “Ramuri”) şi, nu ajunge bine în
redacţie, că este chemat urgent la “o vizionare” cu autorită-
ţile locale. Este vorba de “vizionarea” piesei sale Există nevoi.
Sunt de faţă forurile locale (primul secretar al PCR, şefii de la
cultură, ideologii de la propagandă, gazetari specializaţi în
vânătoarea de “şopârle” din text etc.). La sfârşit, primul se-
cretar – foc şi pară (“o porcărie” – strigă el) – cere interzice-
rea piesei şi-l ameninţă pe autor cu sancţiuni grave. Autorul
se răzbună, nevoind să-i dea mâna la despărţire. Ideologii,
propagandiştii, culturalii locali, obedienţi şi zoriţi, îi cer modi-
ficări: să scoată replica aceea şi pe aceea, să renunţe la o
scenă şi să scrie alta, fără aluzii... Nu se încheie bine acest
măcel, că începe altul, adică alt rând de vizionări (termen
terifiant pentru Sorescu, termen ce revine des în jurnalele
sale), alte confruntări, observaţii, tăieri, modificări. Este lim-
pede, Sorescu este – dintre dramaturgii epocii – un veritabil
erou al vizionărilor, o victimă – vreau să spun – preferată a
cenzurii. Rezistă el, rezistă şi cenzura, piesele ajung în cele
din urmă pe scenă şi au succes... Se joacă şi în străinătate şi
colegii (scriitorii din ţară) devin suspicioşi. Diaristul înregis-
trează şi asemenea reacţii, dar cu parcimonie. Deşi are parte
de mizerii, nu vrea să-şi încarce spiritul cu ele. Este egoist?
Aşa zic amicii geloşi că Sorescu este tradus şi jucat în toată
lumea, pe când ei, barzi locali, oameni de nădejde ai regimu-
lui, patrioţi inflexibili, principiali etc. nu sunt luaţi în seamă de
criticii literari, nu călătoresc, nu sunt citaţi cât ar dori etc.
Sorescu îşi vede însă de treabă, îi evită cât poate, nu le răs-
punde totdeauna, dar când 33 Sorescu 80. Jurnalul intim ca
o ciornă de viaţăle răspunde se cunoaşte, lasă urme. Are,
scrie el odată, mâna grea. În jurnalele de acum se referă,
totuşi, la două situaţii putem spune încordate, una dintre ele
(meditaţia transcendentală) chiar dramatică pentru el, cealal-
tă (descoperirea plagiatului din Incognito, romanul lui Eugen
Barbu), cu mare rezonanţă în viaţa literară. Sorescu, aşa pru-
dent şi egocentric cum îl cred răuvoitorii săi, a fost personaj
principal în amândouă situaţiile. Nu mai ştiu în ce ordine.
Oricum, el este cel care denunţă – într-un articol fulminant
din “Ramuri” – plagiatul lui Barbu. Rezumă în caietele lui
scenariul ce a urmat: confruntarea din cadrul Uniunii Scriito-
rilor, polemicile din presă, reacţiile haotice ale învinuitului,
divizarea lumii scriitoriceşti. Cum am participat la această
confruntare, îmi dau uşor sea-
ma dacă redutabilul polemist
Sorescu are sau nu dreptate.
Are. Este corect. Nu-i plin de
să citesc ură, este mai degrabă melan-
Și chiar am citit niște cărți colizat de căderile morale ale
Am vorbit cu oamenii și m-am
gândit, unui prozator talentat şi de
Am fost bun și-am fost agitaţia bezmetică a acoliţilor
frumos… de la “Săptămâna”. În istoria
Toate acestea n-au avut nici un cu “meditaţia transcendenta-
efect, doctore lă” diaristul are alt statut. Este
Și-am cheltuit pe ele o groază victima unei represiuni absur-
de ani. de. Scapă şi de data aceasta,
Cred că m-am îmbolnăvit de dar cu greu, cu mari traume. În
moarte sprijinul lui sar câţiva scrii-
Într-o zi tori-prieteni (cel mai activ şi
Câd m-am născut. cel mai eficient, pot confirma
şi eu, este Adrian Păunescu),
“autorităţile” – dirijate de “Ca-
binetul 2” (adică de Elena Ceau - şescu) – nu cedează, inven-
tează conspiraţii, desfiinţează un institut de psihologie, sanc-
ționează dur pe intelectualii bănuiţi că aparţin unei conjuraţii
tenebroase. În centrul acestui scandal sinistru din toate
punctele de vedere, Sorescu nu-şi pierde capul, dar nici nu
rămâne impasibil. Însemnările din jurnal arată o stare de an-
goasă abia controlată... Cum se poate constata, prudentul
Marin Sorescu trece prin multe în existenţa lui tăcută, bine
păzită de ochii iscoditori ai confraţilor bucureşteni. Caietele
lui secrete înregistrează şi evenimente mai calme. Aude cum
“guguştiucii clocesc” şi sensibilitatea lui rurală nu rămâne
nepăsătoare. Altădată observă într-o grădină dintr-un oraş
occidental un arici frumos şi este bucuros. Acasă, îl spală pe
Mozoc şi nu uită să consemneze faptul în jurnal. Un eveni-
ment important, de! Călătoreşte cu Nichita Stănescu spre
Belgrad şi remarcă faptul că poetul ploieştean vorbeşte tot
timpul şi, când ajung la Belgrad, seduce cu discursul lui toată
suflarea scriitoricească sârbă. La Madrid, Sorescu ia prânzul
cu filosoful Uscătescu şi discută despre destinul românesc
(temă favorită a diaspornicilor!), la Bulzeşti stă de vorbă cu
mama, Nicoliţa, care-l anunţă că o să moară... Se sperie. So-
rescu este – cu toată ironia, inteligenţa şi verva lui proverbi-
ală – un sentimental, un om de o mare sensibilitate. Nicoliţa,
mamă a şase copii, rămasă văduvă de tânără, este pentru
autorul poemelor din ciclul La Lilieci, un mit. Fiul nu-şi detes-
tă tatăl, mort tânăr, dar are un cult pentru mamă. Nu se înca-
drează, din acest punct de vedere, în psihologia scriitorului
din secolul său, ostilă instituţiei paternităţii (o instituţie putre-
dă, zice Sartre). Este cum trebuie să fie, fără Freud şi fără alte
complexe. Nicoliţa, naratoarea sau martorul ascuns din La
Lilieci, intră şi se instalează regeşte în literatura fiului. Când
este singur într-un oraş străin, diaristul are timp să mediteze
la singurătate. Nu se arată disperat, cioranian, dar nici bine
nu se simte. “Vreau acasă”, strigă el, cu dor de soba căldu-
roasă şi de câinii Mozoc şi Codin. În Flandra sau în altă parte
este invitat la o cină şi, în toiul mesei, cineva din familie
anunţă că a dispărut şarpele casei. Toţi invitaţii încep să cau-
te şarpele şi nu-l găsesc. Întors la Bucureşti, diaristul consta-
tă că “e vremea murăturilor”. Cum se împacă murăturile cu
tratatul de inspiraţie la care potul meditează pe unde ajunge?
Nu ştim încă, dar observăm că în caietul secret se întâlnesc
şi se îngăduie. Îi scrie mama mitică, Nicoliţa, dându-i vestea
că Rafailă (cel care în La Lilieci omoară câinii din sat) s-a si-
nucis, după ce omorâse, nenorocitul, o femeie şi zăcuse în
puşcărie. Când iese, nu suportă singurătatea şi îşi curmă zi-
lele. Alt amănunt, din altă sferă de interes: Sorescu citeşte
poeziile lui Voiculescu şi notează: “Fra Angelico al poeziei
noastre”. Judecată estetică bună, formulă memorabilă, căli-
nesciană. La un congres de poezie stă 34 Eugen Simion35
Sorescu 80. Jurnalul intim ca o ciornă de viaţă de vorbă cu
Borges şi Senghor şi, apoi, publică interviurile cu ei. Când
aude că a murit Noica (pe care îl stimează enorm) este trist.
“Om excepţional”, scrie el. Se întâlneşte din nou şi cu Cioran
şi observă şi el ceea ce au observat şi alţii, că, în viaţa de
toate zilele, filosoful nihilist, doctor în apocalipse, râde cu
poftă, este sociabil şi volubil, spune şi ascultă cu plăcere
anecdote... Într-un rând, Sorescu aminteşte că el şi eu am fi
decis să pregătim un Caiet Cioran sau cam aşa ceva, oricum,
să ne ocupăm, aici, la Bucu - reşti, de acest mare moralist pe
care el, So - rescu, îl admiră nespus. Drept să fiu, nu-mi
amintesc de această discuţie, nici de decizia noastră. Se prea
poate însă să fi avut loc. Şi, în ceea ce-l priveşte pe Sorescu,
el a făcut ceva pentru Cioran: i-a luat un interviu (pe care l-a
şi publicat) şi a scris de mai multe ori despre opera lui. Cât
despre mine... nu-i locul să vorbesc aici. Am reţinut, din
aceste caiete neconvenţionale, neliterare (nu în chip expres,
voluntar), scrise într-un stil al urgenţei, modul în care Sorescu
ilustrează relaţiile sale cu Nichita Stănescu şi cu alţi scriitori
importanţi din epocă. Îl apreciază şi-l urmăreşte cu atenţie pe
autorul celor 11 Elegii, dar nu-i place spectacolul, am putea
spune, pe care îl joacă zilnic poetul. Adică sociabilitatea lui,
puterea lui de seducţie (s-a reţinut), plăcerea de a concentra
în jurul lui energiile, talentele tinere. Invidie de om singuratic,
timid (Sorescu este un mare timid), puţin bănuitor în tradiţie
ţărănească (nu ştii niciodată la ce te aştepţi de la aceşti târ-
goveţi vorbăreţi şi disponibili)?... N-aş spune. Un sentiment,
mai degrabă, de competiţie loială între artişti, în limitele cor-
dialităţii. Există un moment de criză (sau de intrigă, frecventă
în viaţa literară!) şi, atunci, polemistul Sorescu scrie un articol
tăios despre poemele circumstanțiale ale risipitorului Nichita,
cel iubit de îngeri, dar şi de grafomanii daco-romani care-l
agresează tot timpul. “Un proces de desgenializare” – notea-
ză diaristul la 18 martie 1979. Asta vrea să facă el cu Nichita
Stănescu. Să-l supună unei terapii de exorcizare a demonilor
genialităţii, să smulgă din trupul lirismului său daimonul or-
golios şi arogant, totalitar, al poetului care are un prea mare
succes... Ce putem zice de această terapie de şoc transpusă
în câmp literar? Să zicem că, totuşi, Nichita Stănescu – după
cum am observat eu – nu trece prin crize de genialitate, nu
se dă mare – cum se spune în argoul literar –, nu l-am auzit
niciodată, cât timp a trăit, strigând: “eu, care sunt un mare
poet” sau “eu, care sunt cel mai mare poet de azi”. Avea, mai
degrabă, orgoliul de a se considera un pri - ceput meşteşu-
gar. Venera pe marii poeţi (Eminescu, Arghezi, Barbu, Baco-
via) şi nu admitea, în discuţii, negaţiunile, insultele care – în
cercurile dâmboviţene – curg râuri, râuri...
Aşa că operaţia de desgenializare nu prea i se potriveş-
te. I se potrivea însă o judecată critică mai severă care să-l
avertizeze, din când în când, şi să-i cheme la ordine şi auto-
exigenţă geniul lui prolific şi risipitor... Este, cred, ceea ce
face cu talent, nu cu invidie, Sorescu. Nichita Stănescu s-a
supărat, dar supărarea i-a trecut repede şi, când a fost să fie
cu meditaţia citată mai înainte, i-a făcut o vizită arestatului la
domiciliu Sorescu. Cunosc bine acest fapt, pentru că am pro-
vocat şi l-am însoţit chiar eu în această vizită. Dar despre
această întâlnire între un Capulet şi un Montague din mediul
intelectual românesc, în timp de represiune ideologică, ar
merita să discutăm separat. O voi face, poate, într-o zi, sti-
mulat şi de dese - le referinţe din jurnalele lui Sorescu la
mine şi la întâlnirile noastre.
O situaţie specială într-un jurnal intim: cititorul (criticul)
este un lector-martor pus să judece un text în care este im-
plicat. Ce să facă? Să se recuze, invocând argumentul in-
compatibilităţii? Şi, dacă se recuză, cine să scrie atunci des-
pre jurnalul care poate fi o operă remarcabilă? Jurnalele lui
Marin Sorescu – aceasta pot să spun – merită a fi citite, chiar
dacă autorul n-a avut timp să le pregătească pentru tipar.
Ele spun totdeauna ceva şi, direct sau indirect, spun şi
despre un mare scriitor care, pe tăcute, cu farmecul inteli-
genţei şi al talentului său, a călătorit mult (lista dată de Geor-
ge Sorescu indică un număr impresionant de ţări vizitate) şi
nu s-a întors niciodată cu mâinile spiritului goale.

Timpul trecut la prezent
Au trecut unsprezece ani de la ultimul articol.
Mult, puțin? Probabil pentru fiecare dintre noi
exista o semnificație aparte. Pot însemna o ,, viata
de om sau o clipită. Diferența stă în ce am trăit, ce
am învățat și in oamenii pe care i-am ținut aproa-
pe.
Din păcate, pe măsură ce timpul trece înce-
pem să povestim din ce în ce mai rar despre ma-
terial de vise și din ce în ce mai des despre scân-
duri pentru supraviețuire, iar cu trecerea timpului,
uităm în totalitate să povestim . Poveștile sunt în-
locuite de liste, grafice și slide-uri.
ncet dar sigur, uităm să visăm, astfel că am
învățat în acești unsprezece ani să apreciez clipa.
Fără îndoiala o secundă îți poate schimba orice
percepție, orice siguranță sau nesiguranță.
O poveste veche spunea că suntem întot-
deauna câmpul de bătaie dintre doi lupi: unul alb
și unul negru.
Lupul alb este bun, blând și inofensiv. El tră-
iește în armonie cu tot ceea ce se găseşte în jurul
lui.
Lupul negru în schimb este agitat, mânios,
nemulțumit, invidios şi temător. Se luptă cu toată
lumea, tot timpul, fără niciun motiv. Nu poate gân-
di limpede, pentru că lăcomia de a avea mai mult,
mânia şi ura îl copleșesc.
Eu sunt însă de părere că viața și deciziile nu
țin doar de contrastul alb- negru.
Vedem lucrurile diferit, este clar și deloc gre-
șit. De aceea prefer să cred că înăuntru fiecăruia
dintre noi exista un punct de mijloc. Decizional
sau nu, acest punct ,, gri,, ne va da oportunitatea
de a ne impune punctul de vedere fără a-i răni pe
cei din jurul nostru .
Cred că prin îmbunătățirea cunoștințelor și
dezvoltare personală ne oferim posibilitatea de a
”dresa” lupi. Avem posibilitatea de a ne transfor-
ma viața Trebuie doar să găsim în interiorul nostru
puterea de a ne debarasa de crezurile care ne țin
l M u r m u r u l J i l ţu l u i
blocați.
Trecutul ne definește prezentul și ne influ-
ențează viitorul, așadar e foarte important să pre-
luam controlul asupra vieții noastre. Diferența
dintre succes și eșec stă în visele pe care ni le
creăm în adolescență și pentru împlinirea cărora,
muncim zi de zi fără a ne arăta epuizarea.
În urma cu 15 ani pășeam timid pe coridoa-
rele îmbrăcate în lambriu maroniu închis ale Cole-
giului Tehnologic Mătăsari, de data aceasta ca li-
ceană.
Spun de data aceasta ca liceană, deoarece
acesta este locul în care, în urmă cu 23 de ani
descopeream tainele învățăturii.
Fotografiile vechi păstrează dovada unui copil
cioflac, pentru care greutățile vieții păreau a fi
mult prea departe pentru a născoci îngrijorare.
Și cum copilăria trece repede, m-am trezit în-
tr-o secunda eleva în clasa a IX a profilului Mate-
matică- Informatică. Nu, nu înțelegeam formulele
matematice iar informatica îmi era total străină,
dar, cum se spune, pentru toate exista un început,
iar începutul de această dată avea să aducă cu el
foarte multe surprize.
Agera la minte, visătoare, curioasa și poznașă.
Așa am fost, bănuiesc, privita prin ochii domnului
profesor Dumitru Dădălău care, după doar câteva
săptămâni a văzut in mine un ,, mic jurnalist,, și a
avut încrederea de a mă trimite împreună cu alți
colegi din generații diferite, în tabăra de jurnalism
de la Muncel.
Această oportunitate, a fost alarma care m-a
trezit in zorii zilei destinata plecării cu întrebări si
dorințe care pana atunci nu își găsiseră locul prin-
tre jocurile și copilăriile din mintea mea.
Am prins aripi. mi-am creat visuri în care am
crezut cu adevărat și scopuri pentru atingerea că-
rora am considerat ca trebuie să muncesc.
Copila năstrușnica și-a început atunci etapa
de maturizare.
Avea să scrie cu drag și dragoste despre pro-
fesorul nostru de limba română, despre adoles-
cență și încrederea în sine despre anii de liceu si
părerea de rău cu care ii lăsa în urma pentru a-și
continua cursul vieții.
Încă zâmbesc de fiecare dată când îmi amin-
tesc de cele zece zile petrecute în Italia la începu-
tul anului 2005. Primăvara avea atunci să vina
mai devreme. Într-un început de februarie staniu
de călduros, desprins parcă din poeziile despre
primăvară scrise de George Topârceanu.
Avem doar 14 ani, si nu mi-a venit a crede
când mi s-a oferit ocazia de a participa prin inter-
mediului proiectului Comenius in colaborare cu
Colegiul Tehnologic Mătăsari, la un schimb de ex-
periente la Institutul San Benedetto din localitatea
Latina, Italia.
Am învățat atunci ca locurile, cultura si crezu-
rile ne diferențiază si își lasă amprenta pe fiecare
dintre noi, însa educația ne aseamănă și ne uneș-
te indiferent de țară sau de regiunea din care pro-
venim.
Am vrut sa știu cât mai mult și mai ales am
acceptat ceea ce nu știam. Mi-am dat timp să în-
l
văț, și chiar dacă nu credeți, literatura română ne
poate dăscăli despre orice tine de univers și sim-
țire.
Poți învăța despre viață de la Geroge Coșbuc,
despre dragoste de la Mihai Eminescu, despre
pierderi și durere de la George Bacovia despre co-
pilărie de la Ion Creanga dar ce consider ca este
cel mai important, este aceea că ne formează un
univers variat, un univers fără reguli bine scrise,
din care să putem alege.
Poarta acestui univers, în cazul meu și a altor
sute de copii a fost deschisă de către domnul pro-
fesor Dumitru Dădălău. Un grai, un suflet, o viață,
toate închinate laolaltă, învățăceilor de la Colegiul
Tehnologic Mătăsari.
Răsplata cerută pentru toate cele oferite?
Simplul gând că am ajuns oameni de bine.
Păstrez în suflet zâmbetul luminos si glasul
cald dar impunător și îmi amintesc cu drag de sin-
gura persoana care mă alinta și mă certa pe ace-
lași ton și cu același drag :
-Mădălino, nu ai citit.
-Mădălino, sunt mândru de tine
Mădălina, a păstrat la loc de cinste aceste cu-
vinte domnule profesor. A prins aripi și a învățat
datorită dumneavoastră, să zboare, pentru a pu-
tea zburda atunci când creanga de sub picioarele
ei se clătina.
Va mulțumesc ca existați !
Mă declar o norocoasă si nu am nicio îndoia-
lă  in aceasta privința pentru că  înainte de tot și
toate, am avut întotdeauna noroc la oameni. De la
familie la profesori, colegi și prieteni, lucrurile
bune și frumoase mi-au fost oferite pentru că am
ales sau m-au ales oameni minunați.
Știm cu toții faptul că omul sfințește locul. Dă-
ruirea și dragostea cu care ați îndrumat nenumă-
rate generații nu au fost în zadar.
Ați deschis în urma cu 40 “o ușă” pe care nu
a încercat-o nimeni sau pentru care nu a găsit ni-
meni, cheia potrivită. Se spune ca cel ce deschide
o scoală închide o temnița iar pentru eforturile
depuse pentru a ne elibera vă mulțumim din suflet
domnilor profesori Ion Dădălău si Dumitru Dădă-
lău.
Locul in care s-au întemeiat educații și s-au
clădit prietenii, cu pereți pe care atârnau desene
neîndemânatice sau tablouri cu generații trecute
ale căror amintiri erau ra-
mase intre coridoarele lun-
gi, table pe care s-au scris
vieți și bănci din care v-am
privit mereu cu admirație,
nu ni se vor putea șterge
din gând indiferent de nu-
mărul anilor care vor trece.
Potabil acum este vre-
mea când amintirile își cer
dreptul de a le retrăi în su-
flet cu mai multă intensitate
decât atunci când s-au pe-
trecut.
Având onoarea de a va
fii eleva, două cuvinte mi-
Inginer Mădălina Ivan - Leman
Industrie Romania, Timișoara
au acoperit existența: Om și Școală. Care dintre
ele va fi avut vreo prioritate, nici nu mă străduiesc
să descifrez; dar mă conving cu fiecare zi că,
amândouă, stau pe aceeași treapta
Nu ne amintim cu exactitate tot ce ați dorit sa
ne învățați, însă ne vom aminti mereu o parte din
tot ceea ce am citit, datorita dragostei pentru lite-
ratura, transmisa la fiecare ora de limba romana.
Datorită dumneavoastră am avut onoarea de
a citi timp de 25 de ani revista dedicata noua, ele-
vilor Colegiului Tehnic Mătăsari, Ne-am scris în
paginile ei gândurile cele mai frumoase și am
descoperit ani la rand, împreună, tot ceea ce este
mai frumos la Mătăsari.
Am fost învățăcei, vom fii părinți si apoi bunici,
vom povesti cu nostalgie si vom citi cu drag, toți
laolaltă ce-au scris bunicii când era copii.
Câtă simțire poate încăpea pe-o foaie?O picătura
din tot ce am trăit acasă. Fiindcă oriunde ne-am
afla, acasă va rămâne mereu comuna mica si
cocheta, cu străzi pitice si înguste care duc vrând
nevrând spre școală falnica in care ne-am început
si ne-am sfârșit copilăria.
Vor mai trece încă 25 de ani, scrierile vor ră-
mâne aceleași, mândria de a fi fost vreodată elevi
ai Colegiului Tehnic Mătăsari va rămâne cu sigu-
ranță vie. Vom găsi piese lipsa din puzzle, le vom
pune cap la cap si ne vom reîntregi în gând amin-
tirea zilelor in care zburdam prin curtea școlii bu-
curândune prea puțin de clipa, de ani fragezi și de
statutul de elev.
Ne-am maturizat pe băncile unei școli unde
am învățat repede și bine, unde am devenit price-
puți și eficienți. La ceas aniversar, nu pot dori
acestui spațiu de învățământ decât să continue
modelarea sufletelor tinere cu cât mai multe rea-
lizări și satisfacții.

Iaşul, o istorie vie Casa Memorială Mihail

Oraşul Iaşi, un oraş istoric, vechi dar modern, oraş al Moldovei,
pe ţinutul pe care au avut loc atât de multe lupte şi au fost constru-
ite atâtea centre de informare, oraş în care nu credeam că o să
ajung prea curand. Şi totuşi am reuşit, bineînteles, nu singură, ci cu
ajutorul domnului director Dumitru Dădălău, care mi-a acordat şan-
sa de a învaţa şi povesti lucruri minunate din locuri minunate. Aşa-
dar, acest vis, a inceput pe data de 2 noiembrie, luna care odata cu
iarna mi-a oferit informaţii şi imagini despre un oraş mare, frumos
Casa Memorială Mihail
Sadoveanu – Vânători-Neamţ
Sadoveanu – Iași - Copou
şi vechi care a reuşit de-a lungul timpului să ofere românilor dreptul
la visare. Am plecat astfel la Iaşi împreună cu alţi 6 colegi şi cu
domnul profesor Purcel Lucian, pentru prima oara la zilele scriitoru-
lui Mihail Sadoveanu. Aşadar după lung timp trecut pe lângă noi şi
parcă rămas în urmă, am ajuns la tabăra Bacium unde am fost ca-
zaţi timp de o noapte, de unde pot spune că am văzut raiul, nu cel
adevarat din păcate, însa, am putut zări Iaşul, noaptea, pierzân-
du-mă astfel printre luminile ce nu oboseau să ne călăuzească ca-
lea. Privind astfel icoane si picturi splendide, pot să spun că Mănăs-
tirea Sfânta Parascheva mi-a rămas in minte şi in inimă şi îmi voi
aminti mereu de aceea vizită. Apoi am plecat, nu înainte însă, să
privim înapoi, la toate lucrurile extraordinare pe care le-am văzut în
această călătorie. Am mers mai departe şi am vizitat casa Dosoftei
unde am fost foarte uimită să văd cum o construcţie atât de fru- purtate de oameni simpli care serveau menirii si multe ornamente
moasă şi de veche a putut rezista de-a lungul anilor, poate pentru care constau în păpuşi din aţa şi porumbi uscaţi Nu-mi ramâne
că noi românii să avem ocazia să ne mândrim cu un obiectiv în plus. decat să multumesc domnului director Dumitru Dădălau că am avut
În drum spre tabără am vizitat Casa Memorială a lui Vasile Alecsan- ocazia de a vizita aceste locuri ,de a încerca să mă asigur că acele
dri, Ion Creangă, împreună cu multe obiecte de care doar auzisem, locuri au fost reale ca şi minunata excursie pe pamântul Moldovei,
împreună cu Piatra Comemoriabilă a lui Alecsandri. De la Muncel despre care pot spune că este un ţinut minunat, cald în ciuda
astfel plecând la Hanul Ancuţei, despre care nu auzisem decât în vremii reci, si destul de mare pentru un nume atat de scurt si
operele lui Sadoveanu, unde am putut aprecia costume populare, simplu « IAŞI»

Hristos a înviat ! 23
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
Să ne amintim cu drag de unde am plecat!
Dădălău și pe viitorii mei colegi care m-au
ajutat să mă integrez foarte repede.
Pentru mine acest loc urma sa devină o a
doua casă iar profesorii aveau sa îmi devină
“părinți”.
A urmat apoi examenul de capacitate și
intrarea la liceu.
Se spune că anii de liceu sunt cei mai fru-
moși ani din viață. Cei patru ani de liceu pe-
trecuți cu colegii mei au fost cele mai minu-
nate momente pe care nu le voi uita în viața
mea.
Alin Burau – Inginer de Sisteme, Îmi aduc cu drag aminte de acei ani, de
toți profesorii mei, în special de domnul pro-
Hella Timișoara fesor de limba și literatura română dar și di-
Au trecut 15 ani de la absolvirea liceului, o rectorul colegiului, Dumitru Dădălău.
perioadă la care și astăzi dacă stau să mă gân- Când l-am întâlnit față în față pentru prima
desc îmi trezește amintiri frumoase. Sunt 15 ani oară, era în vacanța de vară, înainte de clasa a
de când mi-am luat zborul din localitatea în care IX-a. Eram împreună cu mai mulți elevi și urma să
m-am născut și am avut o copilărie cum mulți mergem într-o tabără de jurnalistică la Ciric (Iași).
și-ar dori astăzi să aibă, departe de agitația și A venit la mine, m-a salutat, după care m-a strâns
aglomerările urbane dar viața a făcut în așa fel la piept și m-a felicitat pentru rezultatul de la exa-
încât să ajung în locuri în care nu-mi puteam menul de capacitate și admiterea la liceu.
imagina. Chiar dacă la prima vedere pare un om dur, pe
Aș vrea să împărtășesc câteva momente din parcursul acestor patru ani am ajuns sa-l cunosc
viața mea, petrecute în localitatea Mătăsari. destul de bine și am observat că are un suflet
In urma cu 27 de ani părăseam grădinița din minunat.
Brădet spre a face un mare pas în viată și anume Este un om care merită respect pentru ceea
prima zi de clasa întâi. Chiar dacă școala primară ce a făcut în Mătăsari. A transformat liceul din
era tot în aceeași curte cu grădinița, eu tot eram Mătăsari în singurul colegiu din țară “de la țară”.
cuprins de emoție. Aveam să cunosc prima mea Colegiul Național Tehnic din Mătăsari era
învățătoare care din păcate după prima zi s-a ceea ce își putea dori un elev, era locul în care
transferat la altă școală. Acest lucru avea să mă aveam unele dintre cele mai bune condiții de în-
urmeze în toți anii de scoală primară unde în 4 ani vățat, începând de la transportul elevilor din sate-
am schimbat 5 învățătoare. le vecine cu microbuzele școlare, la echiparea
Se știe ce influență are învățătorul la această claselor cu televizoare, calculatoare, mobilier
vârstă asupra  bobocului. Practic, de el depinde nou, bibliotecă dar si sală de sport.
dacă copilul se va îndrăgosti de școală, o va iubi Singura lui așteptare de la noi era să învățăm
sau nu, și împreună cu familia, el conturează per- carte, pentru a ne putea crea un viitor.
sonalitatea viitorului adult. Faptul că am schimbat Chiar daca impresia lăsată era de un om exi-
mai multe învățătoare a fost pentru mine un gent, ne-a făcut să ne trezim la realitate, să con-
avantaj, m-a ajutat să mă obișnuiesc cu schim- știentizăm faptul că după liceu, nu putem realiza
barea încă din primele momente ale carierei de nimic dacă nu învățam acele informații și aptitu-
elev. dini necesare pentru a avea o viață normală.
După școala primară a urmat școala gimnazi- Domnul director trăia pentru aceasta școală.
ală, pe care am urmat-o pană în clasa a VII-a tot De dragul elevilor a făcut ca acest colegiu să con-
în Brădet. cureze cu cele mai bune unități de învățământ din
Clasa a VIII-a a început cu o mare schimbare județ. Având astfel de condiții au început să apară
pentru mine. Tatăl meu, terminând școala de și rezultatele elevilor. Pe lângă numeroasele pre-
maiștri la Grupul Școlar din Mătăsari și văzând mii la olimpiade și concursuri, elevii din Mătăsari
condițiile foarte bune de acolo, a hotărât să ne se mai mândreau și cu revista școlii Murmurul
transfere pe mine și pe fratele meu la școala din Jilțului ce a ocupat pentru mulți ani locul 1 în ju-
localitate. deț. Am fost foarte bucuros că am făcut parte din
Pe atunci fiind o persoană mai timidă, eram echipa de redactori a perioadei respective.
foarte speriat de ce mă așteaptă la Mătăsari. Un important eveniment din vremea respecti-
Astăzi îmi amintesc prima zi de școală la Mă- vă era Sărbătoarea Fiilor Jilțului, ce avea menirea
tăsari, zi frumoasă de toamnă în care pășeam cu de a strânge toți fiii satului, oameni răspândiți în
emoții într-o necunoscută etapă a vieții. toate colturile tarii.
Când am ajuns în curtea scolii și am văzut Programele culturale, sesiunile de comunicări
mulțimea de elevi, am rămas blocat. Veneam de științifice, uniforme de liceeni și școlari, carul ale-
la o scoală cu o mană de elevi pe care îi știam de goric, căruțe cu cai, retragere cu torțe și focul
la grădiniță și aveam să ajung într-o mare de elevi prieteniei erau un adevărat spectacol în Mătăsari.
unde nu știam pe nimeni. Aici am întâlnit figura Era un moment plin de semnificație, plin de tradi-
duioasă și blândă a doamnei diriginte Luminița ție, de cunoaștere și bucurie.
După terminarea liceului a venit timpul sa mă
despart de toate aceste beneficii de care am avut
parte in cei 4 ani de liceu.
Terminând liceul pe profil de matematică-in-
formatică, fiind un domeniu de viitor, am continu-
at cu facultatea de Automatică și Calculatoare în
cadrul Universității Constantin Brâncuși din Târ-
gu-Jiu.
Am ales ingineria, deoarece îmi plac lucrurile
care se bazează pe logică, nu pe tocit.
Eram fascinat de faptul că lumea a evoluat
odată cu ingineria și cu inginerii, contribuția lor
fiind decisivă la progresul științific. Confortul nos-
tru zilnic oriunde ne-am afla este rezultatul unor
ingineri care au dorit să facă munca și viața de zi
cu zi mai ușoară.
In facultate am ales să merg mai mult pe par-
tea de automatică și mai puțin pe partea de pro-
gramare.
Abia spre sfârșitul facultății am realizat că ju-
dețul nostru nu dispunea de locuri de muncă pe
acest domeniu, așa că împreună cu câțiva colegi
ne-am hotărât să facem o schimbare destul de
24 Paște fericit !
majoră în viața noastră și anume să mergem în- să care baxul de apă sau poate e cel care te-a
tr-un oraș mai mare unde ne puteam pune în ajutat la bancă să obții creditul.
practică cunoștințele dobândite. Si așa a început Intr-o zi, pe drum, când mă întorceam de la
drumul meu în Timișoara unde am continuat stu- Timișoara la Mătăsari mi-am dat seama că nici
diile de master la Universitatea Politehnică din măcar nu aș fi vrut să mă nasc altundeva. Dum-
Timișoara. nezeu a fost darnic cu noi, oltenii!
După primul an de master am hotărât că e   Îmi aminteam părinții mergând la serviciu
timpul să îmi caut un loc de munca. sau muncind în grădină și mi-am dat seama că
La fel ca majoritatea studenților de vârsta tocmai acest lucru m-a ajutat să reușesc în viață.
mea, ajungeam la interviuri unde mi se cerea ex- Educația pe care am primit-o de la doi olteni
periență pe care nu o poți acumula în timpul fa- simpli și modești, care au fost cinstiți și respectu-
cultății. Așa că a trebuit să îmi fac acea experien- oși toată viața lor, iubirea pe care mi-au insuflat-o
ța necesară pentru a ajunge inginer. încă de mic, bunătatea cu care m-au crescut
Primul meu loc de muncă a fost într-o fabrica atunci când m-au învățat să iubesc oamenii din
ce producea plăci electronice de la domeniul te- jur și animalele pe care le aveam în curte, sunt
lecomunicațiilor pană la cel medical, unde am doar câteva dintre calitățile pe care mi le-au
văzut pentru pri-
ma dată benzi
transportoare
care nu erau pli-
ne cu cărbune
așa cum am fost
obișnuit mulți ani
de zile, ci cu plăci
electronice ce
erau în faza de
asamblare.
Nu credeam
că voi ajunge vre-
odată să testez și
să pun diagnostic
pe plăci electro-
nice ce valorau
zeci de mii de
euro. transmis.
Următorul loc de munca a fost ca inginer la Integritatea și devotamentul pe care le-am
Continental unde am petrecut 5 ani plini de expe- văzut la părinți pe parcursul copilăriei mele a fost
riență iar de 1 an de zile, lucrez ca inginer de sis- cea mai bună lecție de maturitate.
teme la Hella. Aceste 2 companii sunt pe primele Așa că înainte de a fi așa învrăjbiți împotriva
poziții în industria automotive. oltenilor, ar trebui să ne gândim că suntem oa-
Să fii prezent și să participi la crearea unui meni toți, că aparținem aceleiași specii și țări.
trend nou, la dezvoltarea unor tehnologii senzați- Oltenii sunt ca toți, cu uscături, cu bune și rele,
onale, a fost un puternic factor de motivație și deciși să își facă un viitor acolo unde se poate,
lansare a carierei mele ca inginer. acolo unde e loc de mai bine. Poate că n-am lă-
Împreună cu colegii mei am avut și vom avea sat noi cele mai de urmat exemple, sau poate de
un impact direct asupra vieții oamenilor, deoarece acelea demne de urmat (Constantin Brâncuși,
mașinile sunt peste tot și reprezintă o parte din Amza Pelea, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu,
cultura și stilul de viață modern. Ecaterina Teodoroiu) nu au auzit de ele, însă îna-
In cele două corporații am avut șansa să lu- inte de a judeca un om după zona din care vine,
crez cu tehnologie și echipamente de ultimă ge- judecă-l după comportamentul său. Migrăm spre
nerație dar si cu oameni foarte bine pregătiți, lu- orașele mai mari, așa cum noi toți romanii mi-
cruri ce au contribuit la perfecționarea mea din grăm spre alte țări. Dacă noi între noi ca popor nu
punct de vedere tehnic. ne iubim, de ce am vrea ca străinii să o facă?  
Faptul că am avut ocazia să lucrez în multina- Este un lucru minunat să nu iți uiți rădăcinile
ționale, mi-a oferit un mediu excelent de dezvol- și să vii cu drag pe meleagurile natale.
tare personală, cu acces la o mulțime de resurse In încheiere vreau să le mulțumesc tuturor
și cu oameni de la care ai ce învăța. profesorilor care au fost alături de mine, care
Apoi, avantajul de a lucra într-un mediu mul- m-au îndrumat pe drumul cel bun, care mi-au dat
ti-cultural, de a fi expus diversității si de a mă sfaturi și mi-au fost părinți spirituali. Aș dori să le
familiariza cu felul de a fi al colegilor din alte țări. dau un sfat celor care urmează cursurile Colegiul
Când lucrezi luni întregi la un proiect împreună cu Tehnic din Mătăsari, să nu le fie rușine că învață
colegi nemți, maghiari, americani și așa mai de- acolo, ci să fie mândrii și să meargă cu fruntea
parte, este imposibil să nu dobândești un nivel sus, și de asemenea celor care vor să urmeze li-
superior de înțelegere, tolerantă, respect și încre- ceul, să se înscrie cu încredere la Colegiului Teh-
dere în oameni provenind din alte medii. nic din Mătăsari.
Lucrul cu oamenii este probabil cel mai mare
câștig pe care l-am avut lucrând în companii
mari. A comunica cu cei din jurul nostru implică
înțelegere, empatie și bineînțeles, dorința de a
asculta și accepta puncte de vedere diferite.
In prima mea lună la Timișoara am întâlnit ex-
presia: “Veniră oltenii la Timișoara.”
La început a fost cu adevărat frustrant. Sim-
țeam că mi se pune o etichetă din start. “Ești ol-
tean și ai toate defectele din lume. ”
In mintea mea mă întrebam, oare ce au făcut
oltenii atât de rău încât să îi supere pe bănățeni.
Auzeam tot felul de vorbe: “oltenii sunt săraci,
de asta vin la noi”, dar și oameni care spuneau:
„voi oltenii sunteți ambițioși si ne ocupați funcțiile
de conducere.”
Cu ce e mai presus un bănățean față de un
oltean?
Mă întrebam cum poți să urăști un om, fără
să-l cunoști, fără să știi ce îl duce capul, doar
pentru că este oltean?
Poate olteanul acela, îți face viața mai ușoară
la muncă, poate e cel care a ajutat-o pe mama ta
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

Călătorie prin Ținutul Secuiesc

CASA PRINȚULUI CHARLES
DIN VALEA ZĂLANULUI

Cred că nu este nimic pe lumea asta ca natura care să te

încarce cu energie și să te facă să uiți de stres și orice altceva.
Din fericire am avut ocazia să mergem în vizită la casa Prin-
țului Charles din Valea Zălanului și am înțeles perfect de ce
acesta încearcă să ajungă pe aici cel puțin o dată pe an.
Puține locuri probabil se pot bucura de pitorescul zonei alea-
să de el. Valea Zălanului are 120 de locuitori, ceva mai puține
gospodării. Casa aflată la numărul 1 are în spate o potecă ce
urcă domol pe dealurile din apropiere. Chiar dacă e un cătun,
casele sunt îngrijite, semn că oamenii sunt gospodari. Brânza-i
la ea acasă, găinile fac ouă zilnic, colacii secuiești se rumenesc
domol la foc.
Te întâmpină poarta frumoasă și mândră. Totuși parcă nu ghi-
cești că în spatele acestor porți vine cel puțin o dată pe an să
stea un mare prinț!
Nu ai cum să nu înțelegi de ce poeți, pictori și scriitori vin aici
și uită să mai plece. Între un kurtos kalac proaspăt, chimion,
mâncăruri alese și atâta liniște și voie bună e greu să mai păs-
trezi noțiunea timpului. Mai ales că și semnalul telefonului face
figuri. Nu ai ce face decât să te lași dus de gânduri sau să te
afunzi în câteva cărți bune.
Să vă spun și de chimion. Este o băutură specifică zonei Co-
vasna. Aduce oarecum cu țuica, mai puțin alcolizată și cu o aro-
mă dulce! Încă un pahar vă rog! E recomandat să o consumați ca
digestiv. Se știe că secuilor le place slana cu ceapă.
Te poți bucura și de o sumedenie de activități atât pentru cei
mari, dar și pentru cei mici. Dacă tot ai luat o pauză de la tehno-
logie ai timp berechet să înveți ceva nou. Cum să faci colaci se-
cuiești, cum să faci jgheaburi de lemn specifice zonei sau cum
să cosești!
Toate camerele sunt decorate frumos și cu bun gust, tradiți-
onal. Carpete, sobe și cărți. Exact ca pe vremuri.

Ne-am bucurat și ne-am simțit onorați că am avut ocazia să

vizităm  casa de vacanță a Prințului de Wales. Nu vă imaginați
cine știe ce lux. Sunt case bătrânești, păstrate frumos și îngrijite.
Zona e ca o mașină magică a timpului!
Cum a descoperit Prințul Charles casa din Valea Zălanu-
lui? Prin intermediul prietenului său, contele Kalnoky, atunci
când a vizitat casele de vacanță ale acestuia din Miclosoara. S-a
îndrăgostit iremediabil de zonă atunci când au făcut amândoi o
plimbare lungă pe dealurile până la Valea Zălanului. Casa a fost
reabilitată, dar s-a păstrat speficicul tradițional.

Hristos a înviat ! 25
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

Castelul Kálnoky
Familia Kálnoky este atestată documentar pentru prima dată în anul 1588 ca moși-
eri de Micloșoara. Săpăturile arheologice au dovedit că înainte de construirea actualului
castel, s-a mai aflat în trecut un conac chiar în locul castelului. Lângă castel se afla și
un parc englez din secolul al XIX-lea, parc din care azi au mai rămas numai câteva co-
paci considerate mai rare. 
Odată cu expansiunea moșiei din Micloșoara era necesară construirea unei locuin-
țe. Este foarte probabil, că cel care a cumpărat moșia, Kálnoky Bálint, a mai construit un
conac la sfârșitul secolului al XVI-lea. Primile construcții serioase erau comandate de
către Kálnoky István III în secolul al XVII-lea, care în anul 1648 consemna în jurnalul său
ridicarea casei de piatră din Micloșoara. Clădirea avea planul în forma unui dreptunghi
alungit, iar pe laturile sale scurte, dezvoltate pe axul longitudinal sud-est și nord-vest,
erau adăugate încăperi în forma unor bastioane. Kálnoky Sámuel I, fiul lui István era cel
care a efectuat modificări clădirii în secolul al XVII-lea. În sala mare a castelului, respec-
tiv în încăperea numită „palat”, cercetarea de parament a identificat în trei nișe de fe-
reastră resturi de stucătură, spațiile interioare erau ornate cu ancadramente de piatră,
precum și cu stucaturi, descoperite recent. Catolicul Kálnoky Sámuel era un susținător
al stabilirii iezuiților în Tranisilvania, de aceea, este foarte probabil, că și meșterul care
a lucrat la castel era originar din partea vestică a Ungariei. Acest meșter a realizat bas-
tionul din stânga, care era alipit ulterior nucleului inițial al castelului, prin el urmărin-
du-se realizarea simetriei volumetrice. Pe sprânceana unui ancadrament din două părți
se observă, într-o coroniță „italiană”, inițialele SK, care trimit la Kálnoky Sámuel, cel mai
celebru membru al familiei.
În perioada ultimului proprietar din familie, contele Kálnoky Dénes (1814-1888),
care în ultima perioadă a vieții a fost jude regesc, în vâltoarea anilor tulburi 1848-49,
castelul a fost jefuit de românii din Augustin. Kálnoky Dénes nu a avut urmași, după
decesul lui castelul a ajuns la Seethal Ferenc, fiul surorii sale, Kálnoky Franciska. Forma
de azi a castelului, mai ales imaginea fațadei principale, se leagă de activitatea lui.
Porticul cu coloane de pe fațada principală, precum și cele două scări de la capetele
clădirii, împreună cu alte reparații și modificări mărunte au fost realizate în 1902-1905,
în baza proiectului inginerului Gyárfás Gyözö de către meșterul zidar Kreigher Péter din
Sfântu Gheorghe. Lângă castel se afla și un parc englez din secolul al XIX-lea, parc din
care azi au mai rămas numai câteva copaci considerate mai rare. După moartea lui
Seethal Ferenc, în 1939, castelul a fost cumpărat de Eugen Savu, ministerul de finanțe
al guvernului Goga (1937-1938), dar a fost naționalizat.
În deceniile secolului XX, clădirea suferă alte modificări mai mici sau mai mari.
După naționalizare, printre altele, i s-a prevăzut destinația de cămin cultural, astfel una
din încăperi a fost transformată în scenă, apoi starea clădirii s-a deteriorat continuu. La
sfârșitul anilor 1990, proprietarii originari au din nou oportunitatea de a se îngriji de
clădire, astfel, grație familiei Kálnoky au început lucrările de reabilitare. În pofida trans-
formărilor în stil neoclasic de la începutul secolului XX, clădirea nu și-a pierdut caracte-
rul de Renaștere târzie. Prin structură și decorație, castelul Kálnoky de la Micloșoara e
un monument interesant al ținutului Trei Scaune, oglindind fidel exigențele și ambițiile
de reprezentare ale proprietarilor din secolele XVII-XVIII. Clădirea avea planul în forma
unui dreptunghi alungit, iar pe laturile sale scurte, dezvoltate pe axul longitudinal sud-
est și nord-vest, erau adăugate încăperi în forma unor bastioane. Bastioanele pentago-
nale, erau la origine logii deschise, cu arcade. Realizarea nivelului de sub logia înzidită
a fost justificată și din motive de apărare. La nivelul pivniței, întărit și cu contraforți, se
găsesc guri de tragere, cu elemente de închidere în balans, căptușite cu lemn, prezente
și la alte reședințe ardelenești din secolul al XVII-lea. Urmele modificării castelului în
stilul renascentist târzii sunt vizibile mai ales pe fațada de sud-vest.
Fațada principală, străpunsă de ferestre dreptunghiulare cu ancadramente simple
în forma unei benzi plate, este orientată spre sud-est și are în axul principal un portic în
stil neoclasic flancat de două rampe de scară cu trepte și balustradă din piatră. În fron-
tonul triunghiular, susținut de coloane și stâlpi de colț, s-a aflat odinioară blazonul fami-
liei Kálnoky, îndepărtat în perioada comunistă, dar restaurat în vremurile noastre. Con-
figurarea spațiilor interioare și decorația lor au trecut prin numeroase schimbări de-a
lungul veacurilor. Cu ajutorul inventarelor păstrate până azi, decorațiile și funcțiunile
acestora pot fi reconstituite. Există în clădire spații mai mari, legate prin uși, ori încăperi
mai intime, apărute prin adăugarea bastioanelor. Încăperile au fost acoperite cu tavane
plate ori bolți cilindrice cu penetrații. Spațiile interioare erau ornate cu ancadramente de
piatră, precum și cu stucaturi, descoperite recent. După ce a admirat arcada și contra-
forții foișorului de nord-vest, odinioară deschis, atenția vizitatorului este atrasă de un
ancadrament de ușă, cioplit cu artă, și restaurat recent, care duce din foișor în clădire.
Soclul coloanelor este decorat cu capete de leu cioplite naiv, cu un belciug în gură,
deasupra lor se ridică semicoloanele care se termină în capitel cu frunze de acant. Pe
montanți se sprijină un lintou decorat la două capete cu volute, între volute se observă
ornamente de forma unor frunze, iar acestea cuprind cartușul ce conține deviza familiei
Kálnoky: NON EST MORTALE QUOD OPTO. Mai multe dintre ușile castelului au și azi
ancadramente din andezit roșu, cu profilatură întoarsă pe soclu spre interior, în stil re-
nascentist târzii. În sala mare a castelului, respectiv în încăperea numită în inventare
„palatul”, cercetarea de paramenta identificat în trei nișe de fereastră resturi de stuca-
tură.
Formă de proprietate: la sfârșitul anilor ‘90, clădirea a ajuns în proprietatea moște-
nitorilor, iar datorită familiei Kálnoky, au început lucrările de reabilitare. Consiliul Local
din Baraolt a încheiat un contract pentru 49 de ani, Kálnoky Tibor valorificând castelul în
circuitul turistic.
R.M.N & A.D.N.

26 Paște fericit !

Melancolie dureroasă
Dr. Geanina Maria IOVAN
(MUNTEANU) - Medic ATI – Spitalul
Județean de Urgență Târgu Jiu
Nu îmi aduc aminte momente în care să fi stră-
lucit la limba și literatura română, dar îmi amintesc
sigur că nu am lăsat niciodată lucrurile la întâmpla-
re. Fac această precizare, în speranța că veți fi înțe-
legători în cazul în care, dacă ați ales sa citiți aceste
rânduri, vă veți plictisi repede.
La început, când mi s-a sugerat să scriu câ-
teva impresii despre ceea ce a însemnat școala pen-
tru mine, am fost puțin bulversată, adică, la vârsta
mea, nu putea fi o simplă compunere școlară, sunt
adult, sunt medic, trebuia să fie ceva mai elevat.
Apoi am zis, “La naiba!”, nu mi se cere o prezentare
academică, ci o prezentare simplă, din suflet, pentru
oameni ca mine, care au trecut prin anii de școală,
pe care îi retrăim uneori în minte, cu o melancolie
dureroasă. Niciodată nu le dăm dreptate celor mai în
vârstă decât noi și … de cate ori nu am auzit expre-
sia “O să terminați școala, să vedeți ce dor va va fi
de ea!”.
Și așa este, este perfect adevărat!
Nu știu exact după ce tânjim mai mult: anii copi-
lăriei lipsiți de griji, colegii de care, deși ne ciorovă-
iam mereu, nu ne-am fi lipsit in ruptul capului, pro-
fesorii, uneori nesuferiți (Scuze!), dar atât de dragi și
apropiați sufletelor noastre mici și inocente, avide
de a crește repede, orele care începeau cu stresul
extraordinar că am putea da lucrare de control și
care se sfârșeau cu noi cunoștințe dobândite, miste-
re deslușite, curiozități satisfăcute, dojeni și cel mai
des, cu multă veselie.
Acasă erau părintii, dar, la școală erau ei: autori-
tari, impunători, justițiari, atât de cunoscători de tot
ceea ce ne speria, ne entuziasma, ne fascina, oa-
meni pe care nu puteai să nu îi admiri și să speri că
într-o zi vei putea fi respectat și apreciat, ca ei.
Târziu am înțeles (după anii de școală) că ceea
ce fac profesorii cu elevii lor, este nobil. Ei nu ne în-
vață doar literatură, istorie, matematică etc., ei cresc
valori, își folosesc toată energia pentru a ne desco-
perii trăsăturile și a ne dezvolta aptitudinile in scopul
educației. Prin profesori, școala ne dezvoltă capaci-
tatea de a lua decizii, de a fi responsabili, autocon-
trolul, auto motivarea, autodisciplina, capacitatea de
a emite judecați de valoare, respectul pentru se-
meni, pentru mediul înconjurător și pentru propria
persoană, capacitatea de concentrare, de a fi fericiți
și am putea continua la nesfârșit.
Chiar dacă rezultatele nu se văd de pe o zi pe
alta, cu timpul, se observă că învățătura este un real
beneficiu pentru viitor. Trăsăturile enumerate presu-
pun mari avantaje nu doar pentru elevii deveniți
adulți, ci pentru toate persoanele cu care stabilim
legături de-a lungul vieții și pentru mediul asupra
căruia ne lăsăm amprenta.
Nu toți colegii mei au cariere de succes, unii
nu au reușit să facă ceea ce le-ar fi plăcut sau lu-
cruri la care erau pricepuți, dar, toți au reușit sa
crească bine, sănătos, frumos pentru familiile lor și
pentru societate. Aici, școala și familia și-au pus pu-
ternic amprenta. Sunt responsabili, au copii pe care
îi iubesc și cărora se străduiesc să le ofere o educa-
ție cel puțin la fel de bună ca cea pe care au primit-o
ei, dețin controlul asupra propriei vieți.
l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
Când am devenit mama, acest lucru mi-a întors
lumea pe dos, m-a făcut să-mi regândesc prioritățile
și să-mi reorganizez scala valorilor. Așa a renăscut,
odată cu nașterea primului meu copil, interesul pen-
tru educație, pentru învățătura. Eu, am învățat mult,
mulți ani, din diverse motive: din respect fața de pro-
fesori, obligată de părinți, din curiozitate, de plăcere,
motivată sa obțin anumite recompense, din ambiție
pentru a le demonstra celor din jur, dar și mie, că
sunt capabilă, nevoită în apropierea examenelor im-
portante etc. A meritat. Acum, ca adult, am o viața
liniștită, sunt capabilă să iau decizii, să-mi organizez
viața, să îmi asum responsabilități, să îmi educ copiii,
sa conștientizez importanța scolii, a profesorilor și sa
nu îi privez pe copiii mei nici măcar o zi de șansa de
a învăța, de a-și hrăni mintea cu noi cunoștințe pen-
tru a deveni cea mai bună persoană cu putință.
Timp de doisprezece ani am urmat cursuri la o
școală din mediul rural, cu profesori ambițioși, crea-
tori de educație. Ce poate fi mai greu decât să ai
de-a face cu un adolescent care, aflat la vârsta îndo-
ielilor, exaltărilor, a emoțiilor violente, uneori incapa-
bil să se poată înțelege el însuși, își pierde atât de
ușor interesul și randamentul academic. La fel de
greu precum un copil care pentru prima dată se
desparte de mediul său familiar, cautând indepen- Fam. Nicolae și Geanina Iovan
dența, socializare, cu mintea inocentă, ca un sol fer-
til gata să primească ceea ce mai târziu va germina
sub formă de cultură. Pentru a face față la astfel de
Româna este aerul pe care-l respirați
provocări ai nevoie de un suflet bun, de har, de ca- Au trecut patru ani de când pentru prima oarâ am venit la acest liceu, patru ani care pentru
pacitate de dăruire, de iubire de oameni și de tot mine au însemnat mult. Când aţi venit pentru prima oară la ora noastră şi aţi început să ne
ceea ce ne înconjoară. Mulți avem meserii nobile, vorbiţi, noi eram foarte atenţi, ne era frică şi aveam emoţii. Aşa a fost mult timp până când mi-
fiecare contribuim la funcționarea, bunăstarea și am dat seama că sunteţi un om vesel, un om care iubeşte copii, chiar pentru noi aţi creat toate
evoluția societății, dar cum am face-o fără învățătu- condiţiile pentru ca noi să învăţăm şi să avem rezultate excelente. Toate vorbele pe care le
rile primite de la profesorii noștri? Tot ceea ce cu- auzisem înainte despre dumneavoastră s-au schimbat în bine. Atunci când aţi fost bolnav eu
noaștem, ceea ce nu cunoaștem și putem să învă- împreună cu ai mei colegi ne-am făcut griji, cel puţin eu. Când v-am vizitat şi am observat că
țăm, se datorează muncii si dăruirii lor. sunteţi bine, sănătos, dar totuşi ceva vă lipsea şi anume orele pe care dumnevoastră le petre-
In 2021, la Mătăsari, satul meu natal, in cadrul ceaţi în şcoală şi mai ales orele noastre. Prin intermediul acestei compuneri vreau să-mi cer
Colegiului Tehnic Mătăsari, școala sufletului meu, scuze şi chiar vă rog să mă iertaţi pentru momentul în care n-am conştientizat că ceea ce fac
activitatea decurge cu aceeași normalitate dintot- nu e bine. De asemenea, îmi pare rău că nu am fost la aşteptările dumneavoastră şi că v-am
deauna. Cu multe dintre cadrele noastre didactice dezamăgit. Dăcă ar fi să dau timpul înapoi şi să revin pe aceste banci şi să vă am tot pe dum-
au crescut și părintii noștri, cu altele cresc și pătrund neavoastră profesor de limba şi literatura română nu v-aş mai dezamăgi. Ştiu că pentru dum-
taine ale cunoașterii, copiii noștri. Este mediul în neavoastră obiectul de limba şi literatura română este aerul pe care îl respiraţi şi de aceea când
care necontenit se pregătesc adulți responsabili, cu ne vorbeaţi despre un autor, toţi stăteam cu sufletul la gură şi vă ascultam. Mă bucur enorm că
conștiința morală dezvoltată, persoane integre, ca- v-am avut profesor deoarece am avut multe de învaţat de la dumneavoastră care o să-mi fie
pabile să muncească pentru propriul beneficiu și utile în viaţă. Sper să mă iertaţi din tot sufletul şi chiar dacă dumneavoastră credeţi că vă urăsc,
pentru întreaga societate. să ştiţi că nu este aşa, ci din contră ţin la dumneavoastră ca la un părinte. Vă mulţumesc că
Am absolvit liceul in urmă cu mai bine de zece mi-aţi fost profesor şi sfatuitor în toţi aceşti patru ani.
ani, dar, cu fiecare ocazie cu care pătrund în curtea
școlii, mă copleșesc emoțiile, simt că sunt un copil
Un caracter puternic care a învins
mare între cei mici. Aș vorbi cu toți elevii pe care îi
întâlnesc și le-aș împărtăși din experiența mea, le-
aș spune că ceea ce trăiesc ei acum am trăit și eu
puțin mai devreme, că tot ce este al lor acum a fost
și al meu, că vor aprecia și vor iubi înzecit ceea ce
greutățile vieții
au acum, în momentul în care nu vor mai avea, să nu Prof. Iovan Nicolae
își irosească anii de școală, să nu zădărnicească do-
Un om cu caracter puternic. Dacă nu exista
rința și eforturile dascălilor de a-i face geniali, sa nu dânsul în acest liceu, nu cred că elevii învățau
se grăbească să crească.
limba română atât de mult. Timp de 4 ani de
Nu îmi mai amintesc cu exactitate cat am iubit zile a fost cel care ne-a arătat cum să obţinem
școala în anii copilăriei, dacă am iubit-o pe atunci,
ce vrem din viaţă şi anume ne-a îndemnat la tot
dar sunt sigură acum că cei care au implementat-o pasul să punem mâna pe carte că, fără carte,
și-au iubit mult semenii. Acum o iubesc cel puțin nu vom ajunge nimic în viaţă. Când a păşit pen-
pentru copiii mei, pentru evoluția lor socială si inte- tru prima dată la noi în clas, toţi ne întrebam
lectuală, o minte educata clădește o societate edu- dacă este adevărat ce se auzise despre dânsul
cată, puternică, în care lucrurile se petrec normal. cum că ar fi un profesor rău care ne va termina
Le voi fi mereu recunoscătoare profesorilor pen- încă din primul an. Dar timpul a demonstrat ce
tru încrederea pe care au avut-o în mine, și pe care mai trebuia demonstrat, că domnul Tică a fost,
am dobândit-o și eu pe parcursul anilor de scoală. este şi va rămâne un dascăl bun, exigent, care
Copiii au nevoie de multă încredere, sunt foarte ușor ştie cum să te facă să pui mâna pe carte, un
de modelat, ce li se permite să spună, spun, ce li se profesor care doreşte ca învăţământul din loca-
permite să facă, fac, iar atunci când nu se simt în- litatea noastră să nu decadă în ochii altora, un
grădiți, nu depășesc limitele. profesor care cu toate că a avut şi greutăţi în
Voi pleda mereu pentru mersul copiilor la școală, aceşti patru ani a ştiut să le lase deoparte
voi încuraja acest lucru de cate ori voi avea ocazia. atunci când intra la ore, ca elevii să rămână cu
Chiar dacă nu se pot dărui 100%, 70%, poate nici ceva de la dânsul şi anume: învăţătura. Eu unul
50%, măcar 20% tot este mai bine decât nimic. consider că domnul profesor. domnul Tică, este
Poate nu vor reține Luceafărul, teorema lui Pitagora un om cu un caracter puternic, care a luptat cu
sau anii de domnie ai lui Mircea cel Bătrân, dar cu greutăţile vieţii, un om care a pus suflet în tot
siguranță vor învăța, vor reține și nu vor uita să fie ceea ce a făcut şi nu puţine fiindu-i realizările. Acum la sfârşitul celor patru ani eu vă doresc
oameni cu trăsături și principii valoroase. domnule profesor multă sănătate şi multă poftă de muncă, ca să puteţi învăţa si mult mai multe
generaţii de elevi. Vă mulţumesc, domnule profesor Tică Dădălău!
Hristos a înviat ! 27

Să înveți într-un liceu din mediul rural poate fi un beneficiu sau o piedică. Tu alegi!
Inginer Nebunu Ion Marian - Software
developer engineer at Luxoft SRL. București
Numele meu este Marian Ion Nebunu și sunt un
“tânăr” absolvent al generației 2006 a Colegiului
Național Tehnologic Mătăsari. Voi încerca în câteva
rânduri să vă povestesc, cu nostalgie despre cei mai
frumoși ani a-i adolescenței mele.
Am absolvit ciclul gimnazial la școala “Ion Vîlcea-
nu” din comuna Drăgotești, unde am avut onoarea să
învăț doua dintre materiile de bază, din punctul meu
de vedere, matematica și româna, de la profesori cu o
bogată experiență pedagogică, de la domnul profesor
Aurelian Iliescu și doamna profesor Păsărescu Alex-
andrina. Preferatele mele au fost tot timpul matemati-
ca, româna, geografia, istoria și acum dacă aș da tim-
pul înapoi și informatica. De cele mai multe ori nu era
necesar să învăț acasă, tot ceea ce consideram im-
portant rețineam cu ușurință din clasă. Orele de sport,
de asemenea, le așteptam cu nerăbdare, ca orice băiat
de 12, 13 ani, când mergeam cu colegii pe terenul de
fotbal, lumea era a noastră și “rupeam” adidașii, după
care mergeam acasă și țin minte că mă certau părinții
pentru că, a nu știu câta oară mă întorceam prăfuit,
transpirat, cu incălțările rupte, urmând și amenințarea
că altele noi, nu o să mai primesc. Acasă nu aveam
atât de mult timp pentru a învața și nici pe cineva care
să mă încurajeze, crescând la țară, erau multe treburi
gospodărești pe care trebuia să le fac pentru a-i ajuta
pe părinții mei. De cum venea primăvara până se
încheia toamna, după ore până seara târziu, eram la
treabă împreună cu frații mei. Treburile gospodărești
de la mersul cu tractorul la arat, la discuit, la lemne, la
însămânțat pământul, până la dat cu sapa, cu coasa,
adusul de lemne pentru iarnă, căratul cărbunelui cu
caruța, grija de vaci, de oi și adunarea reoltei de
toamnă. Un punct de cotitură în viața mea a fost exam-
enul de capacitate la care am “reușit” să nu iau notă
de trecere. În acel moment am realizat că dacă vreau
să fac ceva în viață, dacă vreau să plec cu adevărat
din mediul rural, pentru a mă dezvolta mult mai bine și
de a avea un viitor așa cum îmi doream eu era nevoie
de multă muncă și că va trebui să mă axez mult mai
mult pe învățat decât obișnuisem până atunci.
După ce am terminat clasa a VIII-a, în anul 2002,
am continuat studiile la Mătăsari, ca elev în cadrul
școlii profesionale numarul II la CNTM.
Clasa a IX-a am petrecut-o la profilul de mecania
unde am avut multe de învățat, avandu-l ca maistru
pe domnul Romica Persu, cum ar fi folosirea unui mi-
crometru sau șubler pentru a măsura diferite piese
mecanice. O experiență binevenită și cu părere de rău
pot spune că este un dezavantaj desființarea școlilor
profesionale pentru tinerii din ziua de azi, pentru că
nu toți sunt făcuți pentru meserii teoretice cum ar fi
ingineria, medicina, pedagogia etc, iar o meserie
practiceă, este ca o mănușă pentru fiecare în perioad-
ele friguroase. Am terminat clasa a IX-a cu cele mai
mari note din clasă, iar gândul meu era să încep ur-
mătorul an școlar la profilul mateatică-informatică în
cadrul liceului din Mătăsari. Pe aceasta cale îi pot
mulțumi domnului director Dumitru Dădălău pentru
că am avut această opțiune, de a trece de la profe-
sional la liceu dând niște examene de diferență. Cu
ambiție și șansă am reușit să intru la liceu în cadrul
profilului matematică-informatică avandu-l diriginte
pe domnul Claudiu Purdescu, profesor de istorie. Pri-
ma zi la liceu mi-o aduc aminte cu nostalgie, era o zi
cu soare și mult entuziasm, din partea mea și a celor-
lalți colegi. Ne-am adunat toți pe terenul de fotbal
unde s-a ținut careul și domnul director ne-a urat un
an nou școlar cu multe realiări, nouă și profesorilor.
Cea mai frumoasă perioadă a adolescenței mele, ca
de altfel și a multor alti copii, a fost liceul, ani pe care
știam că nu o să îi mai întâlnesc vreodată, o perioada
care și-a pus amprenta pe drumul vieții mele, asupra
formării caracterului și personalității mele de mai târ-
ziu. După ce am aflat că limba română o
făceam cu domnul director, matematica cu soția
dumnealui, informatica și fizica cu directorul adjunct
Toma Cornel, ceea ce puteai să gândești este că cei
28
l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
mai buni din liceu îmi vor fi dascăli, dar în mintea mea
mă gândeam doar la faptul că am dat de necaz pent-
ru că urma să am cei mai exigenți profesori pentru
urmatorii 3 ani. Pentru cei mai mulți colegi, orele de
limba română erau cele mai dificile, dar adevărul este
că eu întotdeauna am considerat că am avut o relație
bazată pe respect cu domnul profesor. Despre doam-
na Floarea Dădălău auzisem că are un stil de a explica
în care vei înțelege materia imediat după predare,
ceea ce m-a bucurat și mai mult, matematica fiind
una dintre materiile mele preferate. De mute ori în
15-minute doamna profesoară ne învața mai multe
lucruri decât alți profesori în 2 ore, asta spune multe
despre experiența dumneaei. Despre domnul Tică,
asa cum i se mai zicea, nu auzisem lucruri prea în-
curajatoare, cum ar fi că ai mari șanse să ramâi cori-
gent, că nu ieși din note de 2 și 3, că este foarte sever,
cu toate astea mi-am propus ca eu să mă descurc cât
pot de bine. Despre domnul Toma se vorbeau lucruri
bune, un profesor de la care poți învața informații in-
teresante, cel puțin mă gândeam că la fizica și infor-
matică puteam să scap mai lejer.
În sfârșit am aflat și orarul și am văzut că orele de
romană le aveam marțea și joia, câte 2 consecutive.
Prima oră de română mi-o amintesc și astăzi. Stă-
team aliniați la etajul 1 vis-a-vis de cancelarie, aștep-
tând cu teamă să intrăm în clasă. La orele acelea era
o liniște cum nu întâlneai la alte materii. Știind ce note
se dau de obicei, înaintea fiecărei ore mă uitam peste
tot ce făcusem în urmă ca să fiu pregătit atunci când
o să fiu ascultat. A venit și acel moment, în saptamâ-
na a 3-a de școală, multașteptata ascultare și urma
să primim notele. Începând în ordine alfabetică, după
prima oră s-a umplut catalogul de 2 și de 3, iar la un
moment dat îl aud pe domn` profesor: “Ioane, tu ur-
mezi!”, aveam emoții dar m-am gândit că nu are ce
să se întâmple rău. După care îmi sunt adresate 2
întrebări, răspund la ambele și aud: “ Bravo, Ioane! 5!
Stai jos! “. Pe de o parte m-am gândit că daca am
știut tot și am primit 5, când nu o să stiu ceva, cât aș
putea să iau? Dar pe de alta parte, 5 fiind nota cea mai
mare din clasa până în acel moment, nu era așa de
rău. De atunci am simnțit că domnul profesor mă vede
cu alți ochi, nu ca și cum aș veni de la profesională și
aș fi mai puțin pregătit decât ceilalți colegi ai mei. Îmi
aduc aminte, că la o oră de chimie, domna Nisulescu,
m-a scos la tablă și am știut toată lecția și a spus:
“Marian iți dau 8 pentru că tu vii de la profesionala”.
Din acel moment nu am mai citit nimic la chimie. În-
tr-adevăr, eu fiind transferat de la profesionala, clar
aveam multe de recuperat și trebuia să muncesc puțin
mai mult. Îmi amintesc că mă oprise tatăl meu acasă
o zi sau doua că să îl ajut la munca campului și când
m-am întors la clasa aveam de dat 2 lucrări la mate-
matica. Bineînțeles că am luat 3 și 4 și eram în situația
de a rămâne corigent, situație în care nu mă mai afla-
sem niciodată. Dar doamna profesor a mai pus o lu-
crare la algebră și una la geometrie pentru care am
învățat serios, așa a-m reușit să iau un 7 și un 8. Nu
s-a mai pus problema de corigență. Din momentul
acela am fost printre primii 3-4 la mate din clasă. Din
punctul meu de vedere notele nu sunt atât de impor-
tante, cel mai mare valoare este cu ce rămâi în cap și
cum te va ajuta lucrul acela pe viitor.
În ceea ce privește româna, la prima teză, știu și
acum, că a trebuit să caracterizăm personajul princi-
pal dintr-o nuvelă istorică, din “Lăpușneanu”. Eu, sin-
cer, nu mă așteptam să iau notă de trecere dar dom-
nul profesor mi-a dat 5. Sigur s-a așteptat la mai mult
de la mine, dar în clasa a XI-a m-am revanșat făcând
o teza aproape perfectă. Am avut de realizat o compa-
rație între “Moromeții” și romanul “Ion”, acestea fiind
operele mele preferate și spre norocul meu, printre
puținele pe care le învățasem în acel moment. Cred
că romanul “Ion” l-am citit de 3 sau 4 ori iar “Moro-
meții” de 2 ori primul volum și o dată cel de-al doilea.
Am luat nota 7 (7 fiind cea mai mare din clasă alături
de Cristi Tănasoiu). Încercam să fiu tot timpul pregătit
la orice întrebare pusă de domnul profesor. Pentru
mine orele de română făcute cu domnul Tică erau
destul de relaxate cu toate că știam că restul colegilor
erau destul de stresați. Cred că diferența dintre mine
și majoritatea colegilor, era faptul că aproape toate
operele le citeam și incercam să cam fiu pregătit în
orice moment.
Îmi aduc aminte cât de mult punea domnul direc-
tor accent pe îmbrăcăminte. Într-o zi a trimis o colegă
(pe Vladu Denisa) acasă ca să se schimbe pentru că
avea o cămașă în care i se vedea buricul, conform
modei din acea perioadă, iar altă dată, eu stăteam în
prima bancă de la ușă și s-a nimerit să fiu îmbrăcat în
echipment sportiv (dar în general eram la cămașă și
sacou), iar unui alt coleg, Turcu Cătălin, care stătea în
ultima bancă și nu a avut cămașă, domnul profesor
i-a atras atenția. Bineînțeles că în pauză, Cătălin mi-a
reproșat că eu eram în trening iar el, cel puțin avea
Paște fericit !
sacou și nu era corect că de el s-a luat și de mine nu.
O întâmplare amuzantă dar și cu puțin strop de
dramă s-a petrecut prin clasa a XI-a când dintr-o
neînțelegere cu un coleg am reușit să sparg tabla.
Ca urmare timp de 3 zile am fost eliminat de la ore
și a trebuit să muncesc în folosul liceului. După
asta am fost ascultat la română, ca să mă “liniștesc
puțin” și am primit două note de 2 pentru că
bineînțeles, eram nepregătit, dar apoi am luat
7,8,9,6,6. Înainte de încheierea anului școlar, când
se calculează media am mai avut o ultimă ascul-
tare și domnul profesor obișnuia să ne lase să ne
autoevaluam, sa punem noi nota în catalog. Am
știut să răspund la întrebările puse de domn` profe-
sor și aud: “Ioane, hai aici! “. Intuiam de ce. “Hai,
trece-ți nota!”, dar eu știam ce notă se aștepta
dânsul să pun (nota 3, aparent “preferata” profului),
dar eu îmi trec 2, atunci îl văd că-și pune ochelarii,
observă că nu mi-am pus 3 și zice: “Ioane, iți mai
dau un 2!”. După aceea ia calculatorul și face me-
dia cu încă un 2 și vede că îmi iese nota de trecere:
“Afurisit ești Ioane, ți-ai calculat media cu încă un
2 și iți iese 5!”, am dat din cap fericit că mi-a ieșit
“învârteala”, iar dânsul a râs.
Despre Colegiul Național Tehnologic din acea
perioadă pot spune că era unul dintre cele mai dotate
licee din țară (asta datorită și numai datorită omului
care sfințește locul, acela fiind nimeni altul decât
domnul director care a pus suflet și toată energia lui
sa ducă liceul la alt nivel, ceea ce sa și întâmplat). Se
organizau tot felul de activități, cum ar fi campionatul
de fobal, concursuri de actorie, miss boboc, tabăra de
foc din curtea liceului, serbările de Crăciun și revista
Murmurul Jilțului, care datorită domnului director mai
există și în ziua de azi. Timpul a trecut așa de repede
și am ajuns în momentul banchetului pentru care
domnul director s-a zbătut să ne ducă într-un loc fru-
mos. Era într-o dimineață de vineri, când am ajuns în
curtea liceului și erau parcate vre-o 7 autobuze în
care urmau să urce toate clasele a XII-a și a VIII-a.
Itinerariul era: Mătăsari – Motru- Severin și mul-
tașteptata destinație, Orșova. Ne-am oprit în Severin,
am vizitat orașul, am mers la muzeu, iar mai spre
după amiază am ajuns la Liceul de Marină din Orșova
unde am fost cazați la cămin. A fost o seară foarte
frumoasă cu mâncare bună, muzică bună, în care am
dansat și petrecut alături de colegii și profesorii noștri.
Dar emoțiile erau abia la început pentru că urma ex-
amenul de bacalaureat și aveam o singură idee, să nu
mai greșesc ca la capacitate. Am făcut un pact cu
tatăl meu, daca urma să iau peste 7 la examen, o să
merg la Timișoara la facultate, ceea ce s-a și întâm-
plat.
În 2006 după bacalaureat am plecat la Timișoara
să văd la ce facultate mă pot înscrie. În acel moment
mă gândeam să merg la Facultatea de Geografie, dar
m-am înscris până la urma la Politehnică, la Facul-
tatea de Mecanică deoarece mediile de intrare la
Geografie erau foarte mari și am renunțat. După un
semestru la Mecanică am început să mă pregătesc
pentru admiterea la Automatică și Calculatoare tot în
cadrul Facultății Politehnica, pentru că mi s-a părut un
domeniu mult mai de viitor, chiar daca în acel mo-
ment nu știam foarte multe informații legate de calcu-
latoare. În 2007 am dat admitere la matematică: la
geometrie și algebră unde am obținut 67 de puncte
din 100, ceea ce nu era așa de rău pentru băiatul ve-
nit de la liceul din mediul rural. Uite așa începutul
noului an universitar m-a găsit student la Automatică
și Calculatoare, una dintre cele mai bune și renumite
universitași din țară . Cu muncă și voință se pot reali-
za multe lucruri în viață, chiar daca vor apărea per-
soane care te vor descurja. Înainte de admitere, țin
minte, i-am spus unui coleg că aș vrea să intru la
Automatică și Calculatoare iar el mi-a răspuns: “Mar-
iane, tu nu știi să pornești un calculator și vrei să mer-
gi acolo!”. Știam că avea dreptate, nu cunoșteam
multe lucruri dar aveam noroc că eram ambițios și
știam pentru ce vreau să muncesc, răspunsul meu a
fos: Am glumit, ce să fac eu acolo, ai dreptate, dar în
gândul meu chiar acolo voiam să merg. Am început să
învăț să lucrez pe calculator, a fost o perioadă destul
de grea, o facultate cu materii dificil de învățat, dar
am avut parte de un mediu prielnic în care să studiez,
colegi foarte bine pregătiți, olimpici la informatica,
matematică care au fost dispuși să mă ajute. Am
muncit foarte mult ca să ajung la nivelul lor. După
încheierea facultății, lacunele începeau să fie mai
vizibile, mai ales atunci când mergeam la interviuri,
iar în mare parte era vorba despre limba engleză pe
care nu o stăpâneam aproape deloc, în domeniul IT
fiind necesară.
Cred că sunt o persoană foarte norocoasă, iar no-
rocul s-a ținut scai de mine pe tot parcursul vieții
mele. Cu toate astea, știu că nu totul vine de-a gata,
nemuncit, am dobândit un caracter foarte ambițios
care m-a împins să vreau întodeauna mai mult de la
mine. Am început să învăț mai mult decât o făcusem
Străbunica Rita Păsărescu
în facultate dar trebuia să am și job că să mă întrețin
în perioada asta, așa că am lucrat ca operator în
diferite fabrici aproximativ 2 ani de zile, iar între timp
am tot învățat. La un moment dat am renunțat la jobu-
ri, iar pentru 6 luni am continuat numai să învăț. Stând
în cămin, am mutat calculatorul în sala de lectură și
mi-am propus: “Până nu lucrez ca inginer, calculator-
ul nu se mișcă de aici”. Am participat la proiecte în
cadrul unor companii precum Continental și Autoliv,
am făcut pregătiri peste pregătiri la engleză și am re-
ușit în vara anului 2014 să mă angajez ca și Software
Developer în cadrul uneia dintre cele mai mari com-
panii din Timișoara și din lume, Continental, o firmă ce
știam că ar putea fi o rampă de lansare pentru viitorul
meu. Aici am lucrat la un proiect de viitor “CAR2X co-
municarea dintre mașini”. După 2 ani și jumătate am
plecat la o altă firmă, ADVA Software, în dorința de a
evolua profesional. Aici am avut posibilitatea să lucrez
în Germania, Munich mai exact, pentru o firma ger-
mano-japoneză numită Ushin, tot ca Software Devel-
oper. Am avut foarte multe de învățat în cadrul acestei
companii iar experiența de a lucra în domeniul auto-
motiv într-o țară străină este foarte bună atât ca și
background profesional cât și pe plan personal. A cu-
noaște altă cultură, a întâlni alți oameni, a vedea alte
lucruri pentru că am profitat de fiecare ocazie să
vizitez locuri noi, sunt doar câteva dintre beneficii.
După experiența de la Ushin la terminarea proiectului,
am lucrat la o alta firmă, Marquard, în Tuttlingen, un
oraș din Munții Pădurea Neagra, chiar de unde iz-
voraște Dunărea. Am întâlnit și aici oameni foarte bine
pregătiți profesional de la care am avut foarte multe de
învățat. Am lucrat o perioadă scurtă și în Elveția la se-
diul firmei unde am avut șansa să vizitez o tară cu atât
de multe frumuseți cum nu prea vezi în alte locuri.
Exista posibilitatea de a rămâne pentru o perioa-
da lungă să lucrez în Germania la această firmă, dar
am ales să mă întorc în țară pentru o șansă in plus ca
să îmi întemeiez o familie. Având deja 30 de ani mi-
am dat seama că nu mi-aș dori să mă stabilesc defi-
nitiv acolo, indiferent de salariul primit, așa că am
decis să mă întorc în Timișoara.
Norocul a făcut ca la scurt timp să cunosc o fată,
chiar de la noi din sat, studentă la medicină, alături de
care mi-am construit o familie. În acest moment casa
mea este la Timișoara, alături de soția și micuța noas-
tră fetiță, chiar dacă o parte din sufletul nostru va
numi mereu “acasă” satul copilăriei noastre. În mo-
mentul de față locuiesc în Timișoara lucrez ca și sof-
tware developer la o firmă din București pe un proiect
de Audi iar părerea mea legată de reușita in viață este
că, ai nevoie de multă muncă, ambiție, corectitudine
puțin noroc și să fi serios în ceea ce faci.
Țin să mulțumesc sincer și fară obligații tuturor
profesorilor din liceu și scoala generală pentru tot ce
am fost învățat, cu bune și cu rele, unii și-au dat inte-
resul, alții mai puțin, cei mai mulți au lasat o urmă în
omul de astăzi. Mai ales familiei domnului Tica Dădă-
lău alaturi de care, îmi place să cred că am ajuns să
avem o relație foarte buna de prietenie, după 15 ani
de la plecarea de pe băncile liceului.
Uitandu-mă în spate încep să cred că întâlnirea
din liceu cu soții Dădălău a fost o prima lecție despre
rigorile vieții, depre respect și autoritate, despre dra-
gostea purtata de profesor pentru fiecare copil care
i-a pășit în clasă, dar și despre mândria acestuia când
își vede “creația” peste ani și zeci de ani. Aștept cu
drag momentul când merg acasă și îl vizitez pe dom-
nul profesor Dădălău, ca să povestim cu nostalgie în-
tâmplările de acum mulți ani, să povestim ce am făcut
în ultimii ani, să primesc sfaturile dansului, sau de ce
nu, o mustrare părinteasca.
Cu stimă și respect al dumneavoastră fost
elev și bun prieten Nebunu Ion Marian.

Nu există cre-
ație muzicală, in-
diferent de valoa-
rea ei, în care să
nu se întrezăreas-
prof. Adriana Pârău – Iași că destul de lim-
pede ideea funda-
m e n t a l ă
– conți­nutul ei emoțional. Chiar și o muzică apa-
rent absolută, precum un preludiu sau o fugă de
Bach, o mișcare dintr-o sonată de Mozart sau
Beethoven, lasă să se recunoască prin indicații
clare de interpretare germenele unui „program”.
Distinsul nostru muzician și filosof, Dimitrie
Cuclin, afirma în tratatul său de estetică:„Muzica
pură nu există, orice muzică are un motiv literar,
poetic, dramatic, filosofic. Numai un adevărat
muzician, transferă un astfel de motiv, în motive
muzicale apte de a fi tratate exclusiv conform le-
gilor artei muzicale. Bunele poeme simfonice și-
au dedus forma numai din particularitățile virtuți-
lor inerente ideilor lor muzicale”.
Ce este muzica cu program?
Orice muzică instrumentală al cărei conținut
expresiv este asociat prin intenția declarată a
compozitorului de o sursă concretă de inspirație,
fapt de viață, eveniment istoric, etc. Astfel spus,
muzicianul își propune un subiect pe baza căruia
concepe un scenariu (program) în mani-
era globală sau secvențială. Programa-
tismul folosește cuvântul pentru a expli-
ca muzica.
Muzica cu program este, în general,
privită ca o descoperire a maeștrilor se-
colului al XIX-lea. În realitate, lucrările
muzicale cu anumite subiecte au existat
și în perioade istorice mult mai îndepăr-
tate, încă de la începuturile literaturii
muzicale, iar programatismul – în gândi-
rea orchestrală – a fost pregătit de uriașa
lucrare de apropiere între cuvânt și mu-
zică, între acțiune și muzică, săvârșită în
cadrul operei, oratoriului și cantatei.
Continua asociere a domeniului artei
o putem urmării de la originile înseși ale
muzicii: Euripide, Eschil și Sofocle con-
cepeau muzica, dansul și poezia ca for-
mând un singur tot, iar modurile muzicale își gă-
seau o corespondență în stările afective pe care
le exprima cuvântul.
De-a lungul istoriei muzicii, cuvântul explica-
tiv și evocator (genurile vocal instrumentale) dis-
pare, iar muzica programatică este chemată să
aibă altă menire datorită perfecționării instru-
mentelor, valorificându-se astfel noi posibilități în
descrieri sonore, începând cu epoca barocului.
Exemplul cel mai convingător este Antonio Vival-
di, cu ale sale concerti grossi, intitulate Anotim-
purile, precedate de câte un sonet explicativ.
Dar, înflorirea muzicii programatice o dato-
răm romanticilor, impulsionați de Beethoven prin
simfonia Pastorala, uverturile Egmont și Coriolan.
Hector Berlioz a ridicat programatismul la un
adevărat principiul stilistic, prin plasticitatea pu-
terii sale de expresii. Franz Liszt concepea pro-
gramatismul ca o artă cuprinsă între două noți-
uni: program poetic și melodie caracteristică.
Robert Schumann, numenotoriu al genului a lăsat
o bogată colecție de miniaturi pianistice, în care
se simte atât de firesc puternica legătură între
muzică și poezie.
Maeștrii școlilor naționale, cum ar fi P.I. Ceai-
kovski, N.R. Korsakov, Modest Musorgshi, Edvard
Grieg, Bedrich Smetana, sunt autorii unor paginii
memorabile de muzică având un puternic conți-
nut emoțional.
Impresioniștii completează prin Claude De-
bussy și Maurice Ravel lista marilor muzicieni
care au dat sens sonor unor simboluri, făcând
apel la cuvânt sau culoare. În secolul al XX-lea, îi
l M u r m u r u l J i l ţu l u i
amintește pe Richard Strauss, Ottorino Respighi,
Paul Hindemith, Arthur Honegger, Serghei Proko-
fiev, Serghei Rahmaninov, din muzica universală,
și George Enescu, Alfonso Castaldi, Alfred Ales-
sandrescu, Alexandru Zira, Mihail Jora, Paul Con-
stantinescu, Theodor Rogalski, Theodor Grigoriu,
din cea românească.
Pentru a-și pune în aplicare conceptul pro-
gramatic, muzicienii au ales, mai întâi, genurile
tradiționale: suita, uvertura, concertul, simfonia,
miniatura instrumentală, cvartetul. Dintr-o cate-
gorie specială, însă, face parte poemul simfonic,
gen de bază al muzicii cu program, pe care – nu
întâmplător – fondatorul,compozitorul Franz
Liszt, îl intitula Symphonische Dichtung, având în
vedere „ideea poetică”, forța esențială a geniului.
Se făcea apel la literatură, istorie, mitologie. Pe
același principiul, au circulat lucrări cu titlul: ta-
blou simfonic, legenda, fantezia, schița simfoni-
că, balada. Mai întâlnim și alte categorii artistice,
cu incidență programatică, cum ar fi: muzica de
scenă și muzica de film. Tematica muzicii progra-
matice răspunde unei vechi tradiții, care a de-
monstrat că muzicianul nu se poate izola de con-
frații săi, scriitorul, pictorul, filosoful, ale căror
practici l-au stimulat din totdeauna.
Sursele tematice extramuzicale sunt multiple.
Literatură: poemele simfonice Preludiile, de
Franz Liszt (după Lamartine), Till Eulenspiegel, de
Richard Strauss (după nuvele lui Charles De Cos-
ter), suita Arlesiana, de G. Bizet (după Alphonse
Daudet), uvertura-fantezie Romeo și Julieta, de
P.I.Ceaikovski (după Shakespeare), suita Peer
Gynt, de Edwaed Grieg (după Henrik Ibsen), sim-
fonia Harold în Italia, de H. Berlioz, Manfred, de
Ceaikovski (dup Byron), suita simfonică Hanul
Ancuței, de Al. Zirra (după Sadoveanu), poemul
simfonic Marsyas, de Alfonso Castaldi (inspirat
din Metamorfozele lui Ovidiu) și multe altele.
Istorie: poemele simfonice din ciclul Patria
mea, de Bedrich Smetana, uvertura 1812, de P. I.
Ceaikovski, poemul simfonic Mazepa, de Franz
Liszt, suita Serbări romane, de Ottorino Respighi,
suita Bucureștii de altă dată, de M. Chiriac, uver-
tura Moldova, de Eduard Caudella, suita la filmul
Alexandr Nevski, de Serghei Prokofiev etc.
Filozofie: poemele simfonice O viață de erou,
Moarte și transfigurație și Așa grăit-a Zarathus-
tra, de Richard Strauss etc.
Mitologie/Legende: poemele simfonice Or-
pheus, Prometheus, de Franz Liszt, Roata Om-
phalei, de Saint Saens, poemul simfonic Don
Juan, de Richard Strauss, legenda dramatică
Damnațiunea lui Faust, de Hector Berlioz, simfo-
nia Faust, de Franz Lisz etc.
Artele plastice: suita pentru pian Tablouri din-
tr-o expoziție, de Modest Musorgshi (orchestrată
de Maurice Ravel).
Folclor (basme, legende populare, practici po-
pulare): poemul simfonic Tamara, de Mili Balaki-
rev, suita orchestrală Șeherezada, de N. R. Korsa-
Hristos a înviat !
l
kov, schițe simfonice
Înmormântarea la Pă-
trunjel și Paparudele, de
Theodor Rogalski, poe-
mul simfonic Ursan, de
Constantin Georgescu
etc.
Geografie (cu locuri
și tablouri de natură):
simfonia Alpilor, de Ri-
chard Strauss, simfonia
Pastorala, de L. Van Bee-
thoven, simfonia Harold
în Italia, de H.Belioz.
poem simfonic O noapte
pe Muntele Pleșuv, de
Modest Musorgshi, În
stepele Asiei Centrale, de
Alexandr Borodin, suita
simfonică Priveliști mol- fie spus) nu prea sunt menționați, de parcă
dovenești, de Mihail Jora, suita Munții Apuseni, Enescu, Jora sau Paul Constantinescu nu ar me-
de Marțian Negrea. Schița simfonică Vârful cu rita să stea alături de Rebreanu, Sadoveanu, Lu-
dor, de Ion Hartulari Darclee etc. chian, Palady sau Iorga.
Instrumentele muzicale sunt foarte mult ex- Educația muzicală urmărește două scopuri:
ploatate în lucrările programatice. S-au compus cel informativ – teoretic (care dă noțiuni, judecăți,
veritabile capodopere în care autorii și-au de- capacitatea de a utiliza codul muzicii, limbajul
monstrat capacitatea de mânuire a timbrelor in- muzical) și formativ – aplicativ (care educă sensi-
strumentale, dând naștere unor pagini orchestra- bilitatea: atât capacitatea de a avea emoții esteti-
le de mare rafinament, cu maximă ce, trăiri, satisfacții în fața frumosului din opera
putere de sugestionare și evocare. de artă, cât și capacitățile creative sau interpreta-
Lucrările programatice se bucu- tive).
ră de mare audiență în rândul melo- Genul muzical programatic are șanse sigure
manilor, atât al celor cultivați, intere- de accesibilizare a limbajului muzical. Avantajele
sați, cât și al celor cu mai puțină sunt multiple: stabilește legătura dintre conținutul
aplicare spre arta sunetelor. Sălile muzical și propria viață lăuntrică, dezvoltă capa-
devin pline atunci când afișele anun- citatea elevilor de a percepe și recunoaște ele-
ță Tablourile dintr-o expoziție, a lui mente de limbaj muzical: timbre instrumentale,
Musorgsky, poemele lui Richard formule ritmico-melodice, motive, teme, îi asigu-
Strauss, simfonia Fantastică, a lui ră o mai mare receptivitate muzicală, datorită
Berlioz, suita Șeherezada, suita din subiectelor expuse de cele mai multe ori de com-
baletul Romeo și Julieta, de Proko- pozitori, realizându-se în același timp o colabora-
fiev. re strânsă între imaginea muzicală și cea literară
Absolutizarea importanței pro- care vine în beneficiul elevului. O înțelegere con-
gramatismului are limite. Auditoriul, știentă a muzicii dezvoltă gustul artistic pentru
obsedat de subiect, poveste, text, se înțelegerea marilor opere muzicale, îi formează
îndepărtează de puritatea imaginii criterii valorice în ceea ce privește opera muzica-
sonore, îi constrânge imaginația, pu- lă. Mai precizăm că acest gen muzical are și un
terea creatoare și sentimentală (vor trece în plan aspect cognitiv, prin lărgirea orizontului cultural:
secund „mai marii muzicii” Bach, Haendel, Mo- lucrarea îl ajută să cunoască o epocă, un compo-
zart. Beethoven, Brahms). zitor, un stil, un tablou, un artist plastic, un scriitor.
Descriptivismul având caracter pitoresc atra-
În ce măsură acest gen muzical poate ge mult pe elevi, prin imitările de sunete din na-
avea putere educațional-interdisciplinară? tură, care evocă furtuna, bătaia valurilor, cântecul
păsărilor etc. „Genurile programatice au marea
Insuficiențele educației estetice din școală au calitate de a îmbina forța generalizatoare emoțio-
fost și rămân o problemă delicată. Muzica, dese- nală, excepțională a muzicii, cu poezia imaginilor
nul, limba și literatura română pot asigura o edu- concrete ale vieții”.
cație multilaterală,din nefericire – astăzi – nesa-
tisfăcătoare. Orice profesor știe că puțini
absolvenți de liceu, ca să nu mai vorbim de cei ai
școlii gimnaziale, cunosc principalele curente sau
stiluri artistice din muzică, pictură, arhitectură,
dans etc. și că – puși într-o situație de a recu-
noaște, de a aprecia și a interpreta – întâmpină
dificultăți serioase.
Educația artistică se poate face prin muzică,
literatură și arte plastice, iar în procesul instruc-
tiv-educativ trebuie să se țină seama de legătura
interdisciplinară, pentru a le forma elevilor capa-
citatea de aplicare și valorificare a cunoștințelor
dobândite, și – în același timp – să le formeze un
orizont cultural.
Categoria muzicală supusă analizei noastre
prin însăși structura sa, sincretică, cu implicații
interdisciplinare, este o astfel de abordare. Lu-
crările programatice pot fi oricând un motiv de
îmbogățire culturală și de transfer interdisciplinar.
Un elev, care trebuie să prezinte în cadrul unei ore
de istorie aspectul cultural al unei epoci, va putea
include și contribuția muzicienilor, care (în treacăt
29

Educaţia şi…Lecţia de viaţă! – În Postul Mare, despre sfintele
rugăciuni şi despre învăţăturile Părintelui Arsenie Boca
,,Rugăciunea este cheia raiului, ea
deschide porţile harului divin”!
De la începutul acestei săptămâni, creştinii
ortodocşi au intrat în Postul Sfintelor Paşti,
numit şi «Postul Mare» sau al «Păresimi-
lor», cel mai aspru şi cel mai lung dintre cele
patru mari posturi de peste an, care sunt rân-
duite de către Biserica Ortodoxă Română, ce
are menirea să-i pregătească duhovniceşte
pe credincioşi pentru marea sărbătoare a În-
vierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Săr-
bătoarea Sfintelor Paşti nu are dată fixă, pen-
tru că se calculează în funcţie de fazele lunii,
iar, în funcţie de aceasta, se stabileşte şi data
altor sărbători. Duminica de Paşti, fiind con-
siderată ca însăşi originea axei timpului, e
sărbătorită în acest an la data de 2 mai. Să
amintim faptul că dintre posturile de peste
an, Postul Sfintelor Paşti este cel mai lung,
căci durează 40 de zile, la care se adaugă
Săptămâna Patimilor. Se cunoaşte faptul că
Sfinţii Părinţi nu pun accentul doar pe mân-
care, ci şi pe «seclum» sau «saeculum», adi-
că, pe lumea împătimită, amintind că în peri-
oada postului, omul cel vechi, cel păcătos,
trebuie să dispară treptat, un prim pas pe
această cale fiind sentimentul de căinţă, mai
ales că postul îmbină ambele elemente con-
stitutive ale naturii omeneşti, sufletul şi tru-
pul, căci nu cu jumătăţi de măsură trebuie să
se mulţumească un credincios, ci, trebuie
să-L întâmpine pe Iisus Hristos cu întreaga
sa natură: trup şi suflet. Pentru că unii oa-
meni se întreabă, la ce folosesc postul şi po-
căința sau pentru ce ne străduim să le asu-
măm, trebuie să ştim că ele ne pot curăța de
păcate, ne dau linişte sufletească, ne pot
duce la înviere cu mare bucurie în suflet! Ori-
cum, dacă vrei să ceri ceva bun și de folos,
rugându-te Lui Dumnezeu, poate că se cuvi-
ne să te pregătești mai înainte de a te ruga,
ținând puternică și neclintită credința, ca să
iei din vreme măsuri împotriva îndoielii și a
necredinței. Căci, rău poate să-ţi fie, dacă în
timpul rugăciunii, inima va slăbi în credință,
nerămânând statornică în lumina ei necrea-
tă! Atunci, nici să nu-ți treacă prin minte că
vei primi de la Dumnezeu ceea ce ai cerut,
îndoindu-te că ți se va da, fiindcă L-ai jignit
pe Dumnezeu. Iar Dumnezeu, îl lipsește de
dar pe cel ce îi aduce jignire, mai ales că:
„Toate câte veți cere – zice Domnul – rugân-
du-vă cu credință, veți primi” (Matei 21, 22),
şi ne mai spune: „Dacă veți avea credință și
nu vă veți îndoi, veți putea mișca și munții din
loc! Înseamnă că cine se îndoiește și nu are
credință, nu va putea face aceasta”! (Matei
21, 21). Deci: „Să ceară (tot omul) cu credin-
ță, fără să aibă nici o îndoială, spune aposto-
lul Iacov, să nu gândească omul acela care
se îndoiește, că va lua ceva de la Dumnezeu.
Necazul vine de-acolo de unde, în credința
noastră se amestecă o judecată mioapă, în-
doielnică, uneori confuză, care, asemenea
unui păianjen, prinde adevărul în plasa rațio-
namentelor, a concluziilor și analogiilor sale.
Credința îmbrățișează și percepe dintr-odată,
în timp ce raționamentul ajunge la adevăr pe
căi ocolitoare, prin căutări încordate. De ace-
ea, credința este un mod de comunicare între
un suflet și altul, pe când raționamentul este
o comunicare la nivelul intelectului, sau pur
și simplu, la un nivel strict material! Bărbatul
îndoielnic este nestatornic în toate căile sale”
(Iacov 1, 6-8). În acest fel, să reţinem că omul
30
l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
care se îndoiește că Dumnezeu i-ar putea da
ceea ce cere, își primește pedeapsa, se sim-
te chinuit și apăsat de îndoială, pentru că e
bine să nu-L mânii pe Atotputernicul Dumne-
zeu, nici cu o umbră de îndoială, mai cu sea-
mă atunci când știi că ai simțit, nu o dată,
asupră-ți Atotputernicia Lui!
,,Rugăciunea e respiraţia sufletului,
iar postul e apa care stinge văpaia
patimilor”!
Am făcut această incursiune analogică, în
intenţia de a ne îndrepta către sfintele rugă-
ciuni şi mai ales către învăţăturile Părintelui
Arsenie Boca, cel care constituie una dintre
marile personalităţi ale ortodoxiei din ultimul
secol şi totodată duhovnicul care a lăsat
posterităţii o moştenire culturală importantă,
deoarece a dedicat o mare parte din manus-
crisele şi lucrările publicate învăţăturilor des-
pre rugăciune şi credinţă, spunând despre
rugăciune: ,,Cine se roagă lui Dumnezeu de
dimineaţă, cu o cuvenită luare aminte, e mai
fericit şi mai liniştit tot restul zilei aceleia.
Mintea se ocupă toată ziua cu ceea ce o pre-
ocupă de dimineaţă, ca o piatră de moară,
care macină în restul zilei grâu sau neghină!
Fără milostenie, însăşi rugăciunea e fără rod!
Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu,
când tu însuţi nu asculţi rugăciunile oameni-
lor ce sunt asemenea ţie? Cum vei cere îm-
preună cu credincioşii din Biserică: «Dă
Doamne!», când tu însuţi nu dai săracilor,
deşi poţi să dai? Cu ce gură vei spune: «Au-
zi-mă, Doamne!», când tu însuţi nu-l auzi pe
cel sărac, sau mai adevărat, pe Hristos, Care
strigă spre tine prin sărac”? – ,,Când te scoli
dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumne-
zeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai
singur, şi pune deoparte prima oră sau măcar
un sfert de oră din ziua ce ţi s-a dat şi adu-o
drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de
mulţumire şi de cerere bună. Cu cât vei face
mai cu osârdie acest lucru, cu atât mai mult
îţi vei sfinţi ziua, cu atât mai puternic te vei
îngrădi în faţa ispitelor pe care le întâmpini în
decursul zilei! Tu nu eşti creat pentru pă-
mânt, ci pentru cer! După ostenelile şi grijile
vieţii, ridică-te sus cu mintea şi cu inima, re-
varsă-ţi înaintea lui Dumnezeu sufletul în ru-
găciuni şi mulţumiri! Roagă-te! Aceasta este
datoria ta, slava ta, fericirea ta. De la muncă,
treci la rugăciune, de la rugăciune la muncă!
Paște fericit !
Roagă-te şi munceşte, începe şi sfârşeşte-ţi
ziua cu Dumnezeu! Rugăciunea şi postul,
aceste aripi sufleteşti; puternice arme de
luptă duhovnicească, cu care-ţi poţi câştiga
biruinţa a tot păcatul, le cunoşti şi tu, omule
ştii cât de folositoare sunt! Da! rugăciunea şi
postul sunt minunatele unelte duhovniceşti
cu care îţi strângi laolaltă roada ostenelilor,
ca şi pe altă parte uneltele gospodăreşti,
când trebuie să coseşti păcatul, când să
aduni virtuţile şi când să nimiceşti buruiana
gândurilor sălbatice. Foloseşte-te de ele,
când trebuie, căci nimeni nu cunoaşte unde
să aduni şi unde să tai, numai tu, omule, ştii! Prof. dr. Vasile GOGONEA - Țicleni
Căci scris este: vreme este să plângi şi vre- este nici jos, nici sus, nici aproape, nici de-
me este să grăieşti şi vreme este să taci şi parte, pentru că Dumnezeu este pretutindeni
toate la vremea lor, dar, toate cu aleasă înţe- şi de aceea, El e mai aproape de tine decât
lepciune”! sufletul şi trupul tău, numai să ştii şi să afli
– ,,O, voi gândurilor, abia născute, de ce această apropiere prin credinţă şi rugăciune!
vă lăsaţi tulburate? De ce fugiţi ca o turmă de Toate diamantele lumii sunt un gunoi, faţă de
o clipă petrecută în lumina dumnezeiască!
Rugăciunea nu trebuie considerată ca o sen-
zaţie plăcută şi liniştitoare, ca un farmec al
imaginaţiei înflăcărate, nici ca fiind lumina
spiritului care ne descoperă cu uşurinţă ade-
vărul, nici ca o consolare a suferinţelor noas-
tre! Toate acestea sunt daruri exterioare pe
care Dumnezeu le acordă din când în când,
aleşilor Lui.
Un suflet care se roagă este un suflet
care suferă, căci rugăciunea, prin ea însăşi
este o mortificare, o suferinţă corporală. Ru-
găciunea este cheia raiului, ea deschide por-
ţile harului divin. Rugăciunea este leacul care
vindecă orice fel de rană, opreşte orice lacri-
mă, linişteşte orice durere, ea subjugă orice
pasiune.
Prin rugăciune, nemulţumirile şi resenti-
mentele noastre se potolesc, îngrijorările dis-
par, neliniştea şi nerăbdarea încetează, iar
evlavia şi credinţa se măresc”, pentru că în
toate cele arătate mai sus, prin sublinierea
oi când dau peste păşune străină? Vedeţi acestui demers duhovnicesc, să spunem că
cum se risipesc de sub ochii păstorului? Ori Părintele Arsenie Boca a devenit în ultimii ani
le sfâşie sălbatica fiară, ori le otrăveşte o iar- un adevărat fenomen teologic şi social, fiind
bă rea! Vraja ispitelor de a scăpa de sub su- considerat un sfânt de către tot mai mulţi
praveghere, multă pagubă aduce! Omule, dintre cei care ajung să se roage la mormân-
pune mâna pe toiagul rugăciunii şi ocoleş- tul lui din cimitirul mănăstirii Prislop, iar, cele
te-le în staulul minţii ca să stea acasă sub mai multe dintre rugăciunile şi învăţăturile lui
mila Domnului care le hrăneşte, primeşte au ajuns cuvinte de referinţă pentru credin-
rugăciunile noastre, sufletele le sfinţeşte, cioşi!
trupurile le curăţeşte, cugetele le în-
dreptează, gândurile le curăţeşte şi
aşa ne izbăveşte cu această învăţă-
tură”!
– ,,Oare ştii, omule, că din prima
şi până în ultima zi a vieţii tale alergi
mereu? Îţi transporţi sufletul spre li-
manul Împărăţiei lui Dumnezeu, în
căruţa trupului tău! Fii Hotărât! În-
cearcă şi ai să vezi, cât poate un om
care vrea să fie curat. Dumnezeu e
pretutindeni, doar că trebuie rugat!
Uneori, chiar o rugăciune scurtă, fă-
cută, însă, din tot sufletul şi cu toată
inima, te ajută, dacă o zici cu putere.
Rugăciunea e respiraţia sufletului,
iar postul e apa care stinge văpaia
patimilor! Oamenii se roagă lui Dum-
nezeu să-i scape de necazuri, iar
Dumnezeu se roagă de oameni să
părăsească păcatul. Acum, judecaţi,
care şi de cine să asculte întâi: Dum-
nezeu de oameni sau oamenii de
Dumnezeu? Până la Dumnezeu, nu
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

Părintele Arsenie Boca – Prințul Ardealului

Postul Mare este un început al înnoirii, un timp nou în care ne vom aduce aminte de pă-
catele noastre, dar vom găsi și pilde de pocăință care să fie exemple pentru fiecare dintre
noi, când vom începe călătoria care ne va duce de la starea păcătoasă, dar asumată și re-
cunoscută, la Învierea Lui Hristos Dumnezeu, Care devine început al unei alte vieți, trăite cu
și în Dumnezeu! Postul pe care ni-l asumăm are scopul de a ne redescoperi resursele de
curaj și de mare inspirație pentru a birui toate vicisitudinile acestui veac, iar, în acelaşi timp,
noi trebuie să fim conștienți că această schimbare pe care o dorim este un proces care nu
trebuie să se sfârșească niciodată, tocmai pentru a conştientiza cele trei mijloace pe care
le avem la îndemână pentru a regăsi în aceste 7 săptămâni drumul spre adevărata bucurie
și împlinire: iertarea, postul și milostenia. Desigur, că nu se cuvine să ne rugăm în post fără
să ne iertăm unii pe alții, mai ales că neiertarea este un lanț încătușat în jurul sufletului
nostru, care nu ne dă posibilitatea să fim oameni liberi cu adevărat, iar libertatea definește
în esență viața creștinului autentic, de aceea, să încercăm să iertăm celor care poate ne-au
greșit, nădăjduind că în perioada ce urmează ne vom curăți prin hrană mai puțină și mai
curată, prin citire duhovnicească mai multă, prin metaniile mari și mici, prin spovedanie cât
mai deasă, prin împărtășanie cu Sfintele Taine, având binecuvântarea preotului duhovnic.
Pentru că prin toate acestea, vom constata și noi că toxinele păcatelor sunt îndepărtate
puțin câte puțin, poate nu întrutotul, că nu avem noi o asemenea stare lăuntrică desăvârşi-
tă prin sfinţenie, iar Bunul Dumnezeu, în milostivirea Sa, vede nu numai faptele noastre, ci
vede și dorinţa noastră.

,,Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai
milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi,
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt”!
Ca să ne referim în mod expres la Părintele Arsenie Boca,
supranumit şi «Sfântul Ardealului», acesta este considerat
unul dintre marii duhovnici ai românilor, iar viaţa simplă şi
învăţăturile sale, la care cu timpul au fost adăugate mărturi-
ile despre personalitatea sa, l-au transformat într-un perso-
naj emblematic pentru tot mai mulţi credincioşi din România.
Ducând o viaţă extrem de severă şi supunându-se unei asce-
ze riguroase, Părintele Arsenie Boca s-a impus atenţiei tutu-
ror călugărilor şi credincioşilor care mergeau la mănăstire,
fiindcă el mânca foarte puţin şi numai legume, numai post,
dormea jos pe podele şi se ruga necontenit, stând ceasuri
întregi în genunchi la rugăciune, pentru că în acest fel era
descris duhovnicul, în vremea anilor 1940, în care se afla la
Mănăstirea din Sâmbăta de Sus. Aşadar, Părintele Arsenie
Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara – d.
28 noiembrie 1989, la Mănăstirea Sinaia, Prahova) e consi-
derat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti,
deoarece a fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de bise-
rici, stareţ la Mănăstirea «Brâncoveanu» din Sâmbăta de Sus
şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului
comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Secu-
rităţii ca opozant al regimului, iar, până la sfârşitul anilor
1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestări-
lor. Prigonit şi urmărit permanent, a fost închis la Securitatea
din Braşov, apoi dus la Canal, iar apoi a ajuns în închisoarile
Jilava, Timişoara şi Oradea. Dacă ar trăi în zilele noastre şi ar
trebui să suporte provocările pandemice, Arsenie
Boca, sfântul, ar fi mereu alături de protestatarii din
toate oraşele ţării noastre şi ar vedea că statul român,
pesedist sau neoliberal, are instrumente de constrân-
gere mari, chiar dacă ele nu se văd de către omul de
rând, inclusiv cel care deține acasă diplome înalte
cumpărate la tarabă! Sunt puțini oameni care au ac-
ces la înțelegerea esențialului. Posibilitățile de con-
strângere ale regimului actual sunt mult mai mari
decât cele pe care le-a deținut Nicolae Ceaușescu.
Securitățile sau serviciile secrete de astăzi sunt de
șapte ori mai numeroase decât Securitatea de pe tim-
pul ceaușist, care nici măcar nu era loială conducăto-
rului statului român, ci era loială serviciilor secrete
străine, alături de care a dorit și a reușit să se îmbogățească
furând munca intensă, de jumătate de secol, a unui popor
harnic, capabil și creator, aşa cum este poporul român. După
eliberarea sa din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a
mai putut relua activitatea de preot! Preacuvioşia sa a cuge-
tat multe lucruri duhovniceşti şi a lăsat posterităţii mai multe
învăţături despre post şi rugăciune, dintre care vom reda pe
următoarele trei, din cele zece rugăciuni extraordinare şi tă-
măduitoare cunoscute din scrierile sale:
1) Îndemn la o alimentaţie reţinută: „Postul cu măsură
sau mâncarea odată în zi (a nu se sătura). Mâncarea să fie de
un singur fel, din bucate neînsemnate şi care se găsesc fără
bătaie de cap şi pe care nu le pofteşte sufletul. Să mănânce
în fiecare zi un fel cu înfrânare. Vinul e folositor la bătrâneţe,
la neputinţă şi la frig şi atunci puţin. Iar la tinereţe, la căldură
şi la sănătate mai bună este apa – dar şi aceasta puţină, căci
setea e mai bună decât toate poftele trupeşti”. Potrivit spu-
selor foştilor săi apropiaţi, preotul îşi prepara singur mânca-
rea de post, în care predominau morcovii raşi pe răzătoare şi
cruzi.
2) Curăţirea prin post şi rugăciune: „Postul e vechi şi în-
cepe odată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine.
Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim
firea de patimi. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu
şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. Şi Iisus a postit 40
de zile, punând postul începătură a vestirii împărăţiei lui
Dumnezeu, deşi Lui nu-I trebuia, fiind nepătimaş. Cu trupul,
însă, nu putem trata decât prin post. El nu ştie şi nu recu-
noaşte convingeri. De aceea, el trebuie uscat, încet şi cu so-
coteală, fiindcă în mocirla uscată porcii patimilor nu mai vin
să se scalde. Ochii văd lucrurile, mintea vede gândurile! Pos-
tul curăţeşte ochiul, rugăciunea curăţeşte mintea”!
3) Rugăciunea şi postul, arme de luptă: „Rugăciunea şi
postul, aceste aripi sufleteşti, puternice arme de luptă du-
hovnicească, cu care-ţi poţi câştiga biruinţa a tot păcatul, le
cunoşti şi tu omule şi şti cât de folositoare sunt. Da! rugăciu-
nea şi postul sunt minunatele unelte duhovniceşti cu care îţi
strângi laolaltă roada ostenelilor, ca şi pe altă parte uneltele
gospodăreşti – când trebuie să coseşti păcatul, când să
aduni virtuţile şi când să nimiceşti buruiana gândurilor sălba-
tice. Foloseşte-te de ele când trebuie, căci nimeni nu cu-
noaşte unde să aduni şi unde să tai, numai tu omule ştii”!
În încheiere, vă prezentăm cea mai cunoscută rugăciune
a Părintelui Arsenie Boca, pe care el o rostea în fiecare dimi-
neaţă: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi, toată
ziua, să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimi-
curi, mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te
pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciu-
nea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult
decât fulgerul pe cer, ca nici o umbră gândurilor rele să nu
mă întunece, căci, iată, păcătuiesc în tot ceasul. Doamne,
Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm
împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii
minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi
inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te
ţinem bolnav, flămând şi fără haină, aşa risipind în deşert
zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ!
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi
pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre,
arde spinii patimilor noastre şi fă lumina sufletelor noas-
tre!
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de
noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi
cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru
noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân ne-
putincioase!
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne
dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de
aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin
păcatele noastre. Ci, luminează lumina Ta peste noi, că să
vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţă Ta.
Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin”!

Hristos a înviat ! 31
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
Prezentare d
e carte Dumitru Dădălău: PROFESORUL
Omul care a găsit sensul vieții NOSTRU DE LIMBA ROMÂNĂ
Apărută, nu întâmplător, în
În viaţa fiecăruia dintre noi există Acel 2020, la Editura Rene, cuprinzând
peste 1000 de pagini, cartea
Profesor, cel care ne-a schimbat pentru tot-
domnului profesor Dumitru Dădă-
deauna cursul vieţii. Viaţa noastră, fără în- lău, „Profesorul nostru de limba
tâlnirea cu Acel Profesor, nu ar mai fi fost la română”, se poate caracteriza, la
fel. Poate că, pentru mulţi dintre noi, nu ar fi prima vedere, de către cititorii
existat dorinţa de cunoaştere, nici curiozi- neavizați, ca o simplă culegere de
tatea, nici căutarea continuă şi nici meseria articole legate de activitatea cul-
pe care o avem astăzi. turală, literară și științifică a Cole-
giului Național Tehnologic Mătă-
Am citit cu plăcere și interes cartea sari, de-a lungul unei perioade de
Cristian Andrei - Senior domnului profesor Dumitru Dădălău - "Pro-
Consultant - Comunicare și peste 20 de ani, având o anumită
fesorul nostru de limba română", Vol. 1 si 2 valoare documentară.
Marketing, București
-, și m-am bucurat să regăsesc în ea măr- Din perspectiva cititorului cu-
turiile unei vieți trăite întru vocație și împli- noscător al vieții și activității pro-
nirea misiunii de dascăl. Am descoperit nenumărate aprecieri și mesaje de fesionale ale distinsului autor,
cartea poate fi considerată o lucrare monumentală,
mulțumire adresate acestuia din partea foștilor elevi ai Colegiului Tehnic
cu deosebită valoare documentară și, nu în ultimul
Mătăsari, o instituție de învățământ remarcabilă, performantă și adaptată vre- rând, istorică, autorul, asemenea cronicarilor mol-
murilor prezente. Un fapt care merită subliniat este că această instituție de doveni medievali, având grijă ca nimic din ceea ce
învățământ este chiar primul colegiu național înființat într-o localitate rurală. a fost cândva muncă, sacrificii și împliniri ale unei
De asemenea, cartea cuprinde mesaje și mărturii ale unor importante per- instituții de învățământ model din învățământul go-
sonalități din administrația publică locală a județului Gorj, ale înaltelor fețe rjean și național să nu se piardă în noianul uitării,
bisericești din Oltenia, ale profesorilor, politicienilor și chiar din partea mi- mai ales că, la data publicării volumului, domnul
profesor era pensionar.
nistrului educației din acea perioadă, toți apreciind la unison munca și rea-
Lucrarea, pentru că este mai mult decât o sim-
lizările profesorului Dumitru Dădălau, din întreaga sa carieră. plă carte, apare în anul
Am realizat faptul că, mai presus de toate, domnul profesor este unul 2020, adică în chiar anul
dintre acei minunați conducători de conștiință și formatori de caractere care aniversării a 40 de ani de
au pregătit pentru viață generații de elevi și care și-au dăruit cu generozitate învățământ liceal în Mătă-
întregul talent și întreaga energie elevilor săi. sari, a 25 de ani de la apa-
Forța interioară redutabilă, altruismul, credința în misiunea pe care trebuie riția primului număr al re-
vistei liceului „Murmurul
să o împlinească și lupta necontenită pe acest drum sunt trăsături de caracter
Jilțului”, fondată și
ale unui lider înnăscut, ale unui învingător, profil care se contopește până la adminis­trată de către fun-
unificare cu cel al domnului profesor. dația cu același nume,
Și cum alături de oricare bărbat de succes există o femeie puternică, am condusă de către autor,
descoperit-o cu bucurie în multe dintre frumoasele fotografii din cartea profe- precum și a 20 de ani de
sorului Dumitru Dădălau pe soția sa, profesorul de matematică Floarea când Grupul Școlar Minier
Dădălau, cea care i-a fost alături în numeroasele proiecte minunate realizate Mătăsari a devenit Cole-
giul Național Tehnologic
în cadrul Colegiului Tehnic Mătăsari. Mătăsari.
Am descoperit printre paginile cărtii un fragment ca o lecție de viață, un Deși, la prima vedere,
text plin de înțelepciune și frumusețe al doamnei profesor Floarea Dădălau, o cartea pare că nu are nicio
povață pe care atunci când o primești o ascunzi bine în suflet și o folosești cu organizare structurală,
înțelepciune pentru a te ghida în viață - "Niciodată nu faci prea mult atunci conținuturile ce o compun
când dăruiești generos. Nu există nici o scuză că în aceste vremuri trebuie să părând să fie așezate ale-
atoriu, la o privire atentă și
fii pragmatic, că este o naivitate să te risipeşti în întreprinderi idealiste „uto-
familiarizată cu scrierile
pice”, că cine este visător în zilele de astăzi este un „împuşcă-n lună”, „un domnului profesor Dumi-
sinucigaş”. Este o mentalitate sedimentară, de grotă. Oamenii generoşi sunt tru Dădălău, se constată că ea este, de fapt, struc-
cei pe care timpul nu-i uită, mai ales timpurile grele!" turată pe trei secțiuni virtuale clare, care, chiar
Cât adevăr se ascunde între aceste rânduri și cât de ușor, în ziua de astăzi, dacă nu se delimitează strict, ci se întrepătrund,
uităm să fim generoși, să fim ghidați de valori, de autenticitate, de visuri înalte scot împreună în evidență o puternică triplă perso-
și mai puțin de victorii infime, de moment, de acel pragmatism și acea super- nalitate a autorului, care se autodenumește, cu
modestie, „profesorul de limba română” și anume:
ficialitate specifice omului “modern”, înstrăinat de propriul său suflet!
Dumitru Dădălău-profesorul, Dumitru Dădălău-di-
Textul integral al doamnei profesor Floarea Dădălău poate fi găsit în carte rectorul și Dumitru Dădălău-omul. Cele trei părți ale
și l-aș recomanda oricărui căutător prin viață fiindcă este ca o revelație. cărții nu pot fi delimitate spațial, pentru că nici cele
Școala le-a fost amândurora ca o familie, cu momente bune, dar și cu trei laturi ale personalității Domniei Sale nu s-au
provocări, cu bucurii și proiecte clădite pas cu pas, în care nu foarte mulți putut separa niciodată, ele coexistând într-o greu
credeau la început, cu generații de elevi îndrumate cu inima deschisă și for- de distrus legătură existențială.
mate pentru a lua viața în propriile mâini. Împărțită în două volume, „Profesorul nostru de
limba română” se deschide cu o dedicație celor
Fiecare om are o anumită vocație, iar aceasta îi luminează viața, dacă omul
dragi și celor care i-au fost alături, de-a lungul ca-
se dedică cu generozitate împlinirii misiunii personale. Aceasta este cheia în rierei și vieții, neuitând aici pe nimeni: soție, copii,
care am avut bucuria de a parcurge cu multă curiozitate această carte și de a părinți, cuscri, nepoți, adică tuturor celor pe care,
descoperi fragmente din viața profesorului de română Dumitru Dădălău, un mai târziu, în paginile cărții, îi cuprinde în „Dădălă-
om care și-a onorat vocația, a luminat și continuă să lumineze prin revista sa iadă”.
de suflet “Murmurul Jilțului” viața tuturor celor din jur, dar mai ales prin În fruntea scrierii sale, în loc de prefață,
moștenirea fără de preț lăsată generațiilor următoare de profesori și elevi ai alege să pună poezia lui Nichita Stănescu „Sunt un
om viu”, ceea ce sugerează că autorul se conside-
Colegiului Tehnic Mătăsari. ră, încă, un om activ, implicat plenar în viața comu-
nității în care trăiește, chiar dacă este pensionar și
32 Paște fericit !
Prof. Ion Carcalicea – Director Școala
Gimnazială Negomir
ar trebui să nu îi mai pese, așa cum se întâmplă de
obicei, în cazul altor persoane.
Așa cum spuneam mai sus, una dintre cele trei
componente ale personalității complexe a autorului
este cea de profesor și este ilustrată prin zeci de
articole, impresii ale unor cunoscuți, ale foștilor
elevi cărora le-a predat limba română, ale unor
personalități locale și naționale, din toate domenii-
le, precum Mitropolitul Olteniei, Ministrul Educației,
secretari de stat, președinți de consiliu județean,
inspectori școlari generali, publiciști de renume, ar-
tiști consacrați și alții, care
scot în evidență excelenta
pregătire profesională a
Domniei Sale și străduința de
a fi un mentor pentru gene-
rațiile pe care le-a învățat,
educat și pregătit pentru via-
ță. Impresionante sunt măr-
turiile foștilor elevi, ajunși
oameni de seamă ai societă-
ții noastre, care, prin relata-
rea unor evenimente la care
au participat, întâmplări per-
sonale sau colective din anii
de liceu, scot în evidență un
profesor dedicat, implicat în
viața clasei, atât ca diriginte
cât și ca profesor, înțelegător
cu nevoile și necazurile pro-
priilor elevi și gata oricând să
sară în ajutor, indiferent în ce
ar fi constat acesta.
Cea de-a doua latură a
personalității, aceea de di-
rector al Colegiului Național Tehnologic Mătăsari,
este cel mai amplu ilustrată în paginile cărții, auto-
rul fiind inițiator și organizator, alături de colegi, al
celor mai importante evenimente care au marcat
viața liceului și învățământul, în general, din Mătă-
sari: transformarea liceului în colegiu național, eve-
niment la care au participat numeroase personali-
tăți locale, regionale și naționale, care au remarcat
activitatea deosebită a întregului colectiv de cadre
didactice; proiectele educative extrașcolare națio-
nale și internaționale, Erasmus și Comenius, în ca-
drul cărora vizitatori străini au cunoscut și apreciat
activitatea colegiului; schimburile de experiență
naționale; participarea la mai multe concursuri na-
ționale, atât cu revista „Murmurul Jilțului”, cât și cu
echipe de elevi ai liceului, precum „Tinere conde-
ie”, Tabăra națională de reviste școlare de la Mun-
cel, Tabăra națională de jurnalism de la Ciric, în ju-
dețul Iași, Festivalul național de literatură „Tudor
Arghezi” de la Tg-Jiu și Tg-Cărbunești, „Zilele Emi-
nescu”, la Florești, Gorj, Festivalul național de lite-
ratură „Moștenirea Văcăreștilor”, de la Târgoviște,
Concursul de poezii „Spiridon Popescu, organizat
� Continuare in pag. 33

� Urmare din pag. 32
de Radio Oltenia și altele; sărbătorirea Zile-
lor Colegiului Mătăsari, ocazie pentru orga-
nizarea a numeroase acțiuni educative,
spectacole și simpozioane literare; sărbă-
toarea „Fiilor Jilțului”, în zece ediții, la care
se adună de prin lume, la Mătăsari, fiii loca-
lității plecați cu diferite treburi în toate col-
țurile țării și ale lumii.
Un loc aparte îl ocupă activitățile dedi-
cate revistei „Murmurul Jilțului”, aniversată
periodic, la 5,10,15,20 și 25 de ani de la
înființare, ocazie cu care este tipărit un nu-
măr special jubiliar, în paginile căruia își fac
loc numeroase articole elogioase la adresa
activității revistei, de-a lungul timpului. Le-
gat de revistă, produs al Fundației „Murmu-
rul Jilțului”, condusă de autor, este și „Mu-
zeul Jilțului”, organizat și îngrijit de
neobosita și dedicata doamnă profesoară
Floarea Dădălău, soția domnului director.
Instituția s-a bucurat de o apreciere bine-
meritată din partea vizitatorilor, dovadă fiind
impresiile consemnate în cartea de onoare
a muzeului de către cei care au trecut pe
acolo, într-un moment de relaxare și evada-
re din cotidian al existenței lor.
Ca director al acestei „cetăți a luminii”,
cum numește Domnia Sa colegiul, a facili-
tat, de-a lungul timpului, găzduirea unor
evenimente artistice și literare, cum ar fi
întâlnirile cu artiști recunoscuți, lansările și
recenziile de carte, atât ale unor scriitori
consacrați, cât și ale
elevilor talentați ai li-
ceului. Este vorba
aici de: lansarea pri-
mului volum de ver-
suri al unui elev al li-
ceului, Alin
Dobromirescu, intitu-
lat „Îngerul cu căli-
mara”; întâlnirea cu
pictorița Octavia Ca-
zan, cu ocazia verni-
sajului organizat la
Colegiul Mătăsari;
lansarea cărții „Ne-
muritorii generali go-
rjeni, valori ale nea-
mului românesc”, a
colonelului în rezervă
Constantin Ispas; re-
cenziile unor cărți
publicate de autor
de-a lungul timpului:
„Cetatea luminii”,
„Fratele meu de sânge și de trudă”, „Inimă
de licean”, „Iubirea mea”, „Omul sfințește
locul”, „Întâmplări de suflet”; prezentarea
volumului „Fereastra sufletului”, antologie
lirică a creațiilor elevilor liceului și a albu-
mului de pictură „Culorile libertății”. Cu
ocazia organizării „Decadei cul­turii scrise la
Mătăsari”, Editura „Punct” a prezentat
crea­țiile poeților Nicolae Dragoș, Costel Do-
brițescu, Luminița Dădălău, D. Grama și
Alensis de Nobilis, care au o anumită legă-
tură cu liceul din Mătăsari.
Nu în ultimul rând, cea de-a treia latură
a personalității deosebite a autorului este
aceea de om, în adevăratul sens al cuvântu-
lui, care, prin activitatea sa îndelungată și
neobosită în slujba învățământului din Mă-
tăsari, a marcat profund viața acestei cita-
dele muncitorești, prin exemplele persona-
le, ca om de familie, cetățean implicat și
responsabil în rândul comunității în care
trăiește, model de viață pentru oricine. În
acest sens, profesorul Gheorghe Lungan
face, la începutul cărții, o scurtă biografie a
l M u r m u r u l J i l ţu l u i
autorului, trecând în revistă diversele etape
ale vieții și activității omului Dumitru Dădă-
lău, elogiind calitățile omenești și profesio-
nale ale acestuia, pe care le-a descoperit în
lunga perioadă de viață în care l-a cunos-
cut.
În câteva pagini, asemenea lui Creangă,
semnatarul cărții relatează, cu nostalgie și
umor, întâmplări deosebite din copilărie,
care au fost esențiale pentru formarea și
dezvoltarea ulterioară a copilului Dumitru
Dădălău. Se împletesc aici momente amu-
zante cu altele dureroase din perioada în
care, ca și Nică al lui Ștefan a Petrei, din
Humuleștiul Neamțului, se credea centrul
universului, în jurul său învârtindu-se toate
evenimentele existențiale. Asocierea auto-
rului cu Budulea Taichii și Niculăeș al lui
Sadoveanu nu este întâmplătoare, faptele
prezentate scoțând în evidență această
asemănare.
Organizator al „Dădălăiadei”, în prima zi
de Paște a fiecărui an, eveniment de mare
importanță din viața familiei sale, îi permite
autorului să demonstreze, oricui ar dori, că
nu este indiferent față de neamul său, pen-
tru care nutrește o dragoste profundă și își
dorește să-i fie alături, chiar și o dată pe an,
la o petrecere cu mâncare și băutură, toți
cei de același sânge cu Domnia Sa răspân-
diți prin toate colțurile țării și lumii, datorită
vicisitudinilor vieții. Petrecerea, în sine, este
doar un pretext pentru
reunirea tuturor nea-
murilor sub același
acoperiș, în ziua sfântă
a uneia dintre cele mai
mari sărbători ale
creștinătății, prilej cu
care se împrospătează
amintirile, se consoli-
dează relațiile, se fău-
resc alte legături noi
sau, pur și simplu, par-
ticipanții se simt bine
alături chiar și numai
pentru o zi.
Lucrarea se încheie
cu o secțiune dedicată
în exclusivitate vieții
exemplare și activității
profesionale deosebite
ale fratelui Domniei
Sale, Ion Gr. Dădălău,
profesor și director al
liceului din Mătăsari
într-o perioadă înde-
lungată, dispărut prematur, care a marcat în
mod deosebit nu numai istoria școlii ci și
viața comunității din Mătăsari.
În stilul consacrat al cărților publi-
cate anterior, și aceasta cuprinde sute de
fotografii din arhiva personală sau realizate
cu ocazia evenimentelor descrise, care se
constituie ca o mărturie vie că cele prezen-
tate nu sunt simple plăsmuiri ale autorului
și, totodată, au o mare valoare documenta-
ră, care va servi generațiilor următoare ca
bază de plecare în realizarea de noi lucruri
mărețe pentru învățământul și viața comu-
nității din Mătăsari.
În loc de postfață, autorul așază două
poezii ale lui Eminescu, „Eu nu cred nici în
Iehova” și „În zădar în colbul școlii..”, un
citat din Creangă, o altă poezie a lui Ion
Minulescu, „Nu sunt ce par a fi…” și un
citat al aceluiași autor, care au rolul de a
concluziona modul în care autorul se ra-
portează asupra propriei conștiințe și a ce-
lei colective.
Hristos a înviat !
l
Carte frumoasă, cinste cui te-a scris
Apărute la editura Rene, în anul 2020, cele două
volume ale cărții ”Profesorul nostru de Limba româ-
nă” ne ating coardele sensibilității încă din titlu. Gân-
dul ne duce instant către figura profesorului de Limba
română, dintr-o anumită perioadă a formării noastre.
Parcurgându-le, realizăm că, dincolo de acestă nos-
talgie, este vorba despre amprenta cu acest nume,
indestructibilă, ce se simte asupra tuturor lucrurilor
despre care citim.
Peste cele 1000 de pagini constituie o radiografie
a unui deceniu de lumină culturală, începând cu anul
2000, a Colegiului Național Tehnic Mătăsari, atent re-
alizată de către distinsul profesor Dumitru Dădălău.
Primul volum se deschide, în loc de prefață, cu poezia
lui Nichita Stănescu - ”Sunt un om viu”, ca o mărtu-
risire voalată a tumultului sufletesc al omului Dumitru
Dădălău, și continuă cu note biografice, semnate de
către regretații oameni de cultură gorjeni, Titu Pâni-
șoară și Gheorghe Lungan. Un eveniment de o în-
semnătate istorică, mențioat la începutul lucrării, îl
reprezintă momentul declarării, în anul 2000, a Lice-
ului din Mătăsari drept primul Colegiu Național din
mediul rural de către ministrul educației de atunci,
Andrei Marga, ocazie cu care s-a dezvelit placa me-
morială scrisă cu litere aurii: ”Acest simbol este do-
vada recunoaşterii valorii celor 107 ani de învăţă-
mânt, primar şi secundar inferior, şi 20 de ani de
învăţământ secundar superior în Mătăsari, în judeţul
Gorj.” Sunt redate discursurile ministrului și ale re-
prezentanților județeni și locali. Fișa de prezentare a
Colegiului Tehnic Mătăsari ne readuce în memorie
măreția de altădată a ”primului și ultimului colegiu
din România din mediul rural”. Emoționantele mărtu-
risiri ale profesorului Ion Dădălău, părintele școlii mă-
tăsărene, răsună peste ani ca un testament: ”Pentru
mine şcoala reprezintă cartea de vizită a unei locali-
tăţi, este instituţia care reprezintă cel mai bine spiritul
gospodăresc al comunităţii. Ea trebuie să fie pildă
pentru celelalte gospodării ale aşezării. Sunt puţini
care realizează că truda dascălului e necesară ca
respiraţia, mai ales acum, când viaţa contemporană
ştie să-şi devoreze fiii, să desfigureze sufleteşte.”
Discursul Mitropolitului Teofan al Olteniei, cu ocazia
manifestărilor dedicate Sărbătorilor de iarnă din
2001 și intervențiile invitaților încheie prima parte a
volumui I.
A doua parte cuprinde scrisori deschise de la
foști elevi, ajunși oameni importanți în toate colțurile
lumii, interviuri cu profesorul Dumitru Dădălău, reali-
zate de către prof. dr.Vasile Gogonea, fost inspector
școlar, precum și activități desfășurate de către dom-
nul profesor în cadrul cercurilor pedagogice ale pro-
fesorilor de limba română. Tot în a doua parte a volu-
mului I putem citi capitolul de gânduri, care dă și
numele cărții, ce constituie de fapt fragmente din
compunerile elevilor ce terminau clasa a XII-a, înce-
pând cu generația 1997/1998, în care ei încercau să-
și exprime timid, simplu și sincer sentimentele nutrite
pentru profesorul lor de Limba română. (Ca fostă ele-
vă, am tresărit citind acum, după mai bine de 20 de
ani, rândurile pe care i le-am dedicat profesorului
meu și m-am tulburat de intensitatea emoțiilor trăite
atunci). Aceste gânduri exprimate la sfârșitul vieții de
liceu sunt completate de alte scrisori deschise, trimi-
se după câțiva ani domnului profesor
de către mulți dintre cei care își pu-
seseră sufletul pe tavă în timpul ulti-
melor ore de limba română, ca o do-
vadă a amprentei fostului profesor
asupra destinului lor. Medici, jurna-
liști și... mulți profesori de Limba și
literatura română! Volumul I se în-
cheie cu o serie de articole semnate
de către profesori, jurnaliști și elevi ,
în care sunt redate activitățile extra-
curriculare ale colegiului, în care
sunt amintite premiile câștigate de
revista ”Murmurul Jilțului” sau în
care sunt semnalate aparițiile edito-
riale importante din județul Gorj. Im-
portant și interesant este că fiecare
subiect abordat
în paginile adu-
nate de către
autor este
complementat
de câte un colaj
de fotografii
ilustrativ, care
conferă cărții
un plus-valoa-
re. Volumul II
redă în prima
parte cele 10 Prof. Dima Elena –Dir. Revista
ediții ale ”Săr- Metamorfoze de la Școala Gimn.
bătorii Fiilor Jil- ”Nicolae Costescu” Bolboși
țului”, desfășu-
rate timp de un deceniu, începând cu 1998. Ediția
jubiliară și ecourile presei locale, mărturisirile celor
prezenți la aceste evenimente, vin să reconfirme fru-
musețea unor vremuri trecute, dar rămase de neuitat.
Mărturii despre Muzeul Jilțului, despre datinile și obi-
ceiurile strămoșești, reiterate prin acest proiect, ne
amintesc despre identitatea națională și pot fi în orice
moment surse de documentare pentru cei interesați.
Domnul profesor a spicuit și din cartea de onoare a
muzeului însemnări ale unor personalități ce au căl-
cat pragul muzeului din Mătăsari.
Recenziile cărților tipărite anterior de către autor,
articolele apărute în presa locală aduc din nou în
prim-plan figura profesorului Dumitru Dădălău, per-
ceput de cei mai mulți drept un veșnic slujitor al cul-
turii gorjene, chiar și după plecarea de pe altarul
profesiei sale - catedra. Ideile domnului profesor le-
au părut unora prea îndrăznețe, la vremea aceea, dar
s-au dovedit eficiente, cu reverberații peste timp. Azi
accentul în școala românească și pe întreg ma-
pamondul s-a comutat pe extracurricular, pe proiecte
și participări ale mediului școlar la tot felul de eveni-
mente, ceea ce dovedește vizionarismul profesorului
nostru și actualitatea ideilor sale.
”Dădălăiada” - încă o sărbătoare inedită, marca
D. Dădălău, transpune în mai multe pagini din volu-
mul al doilea, nevoia de apartenență a omului la ma-
rea familie din care face parte, animat fiind de glasul
sângelui.
Parteneriatele internaționale ale Colegiului din
Mătăsari vorbesc despre deschiderea, despre multi-
plicarea direcțiilor de dezvoltare a personalității și
potențialului elevilor și cadrelor didactice din această
școală. Nostalgic, în ultima parte a volumului II, sunt
evocate ”Zilele Absolventului”, organizate odinioară
în diverse locații deosebite din țară, ocazii ce-i reu-
neau pe toți absolvenții aceleiași generații la un ultim
pahar de fericire liceană. Taberele de jurnalism și
concursurile de reviste literare, activitățile săptămâ-
nilor de ”Școala Altfel”, cu invitați aleși, din sfera scri-
sului românesc, vorbesc despre inovația învățămân-
tului mătăsărean în cei 10 ani cuprinși în cele două
volume de Profesorul nostru de Limba română. Fina-
lul acestei laborioase lucrări readuce în amintirea
noastră figura profesorului și directorului Ion Dădălău
- ”fratele de sânge și de trudă”- printr-o serie de ar-
ticole și de gânduri dedicate memoriei acestui om
deosebit, a cărui înțelepciune mă ajută să închei pe-
riplul meu literar. Domnia Sa spu-
nea că ”viaţa unei şcoli este ca
alunecarea unei nave care, în locul
apei, trece printr-o mare de oameni
cu privirile aţintite asupra luminilor
ei. Fie la cârmă, fie pe punte, ofiţerii
şi călătorii se schimbă, rând pe
rând...” Dar, adaug eu, căpitanii,
care au dus-o spre glorie, nu se pot
uita niciodată!
”Cetatea Luminii”- ”primul și
ultimul colegiu național din Româ-
nia, din mediul rural” continuă, prin
această nouă carte a profesorului
Dumitru Dădălău, să aducă mân-
drie în sufletul celor care au primit
lumină din lumina ei.
33
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
OLTENII LUI TUDOR
George Coșbuc - poetul țărănimii din volumul: Cântece de vitejie (1904)

155 de ani de la moarte Vine-un chiot dinspre

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam
călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?
Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
munte,
Cine vrea părtaş să fie
Dreptului pe-acest
George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistri- Vine freamăt din păduri - pământ
Tudor domnul vine-n După Tudorin să vie!
ța-Năsăud, azi Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud; d. 9 mai 1918, Bucu- frunte, Că-i trimis de Domnul
Cu mulţimea de panduri! sfânt
rești) a fost un poet, critic literar ocazional și traducător român din Iar din Jiu, din apă Să ne scape-acum odată
Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916. sfântă, De ciocoi, căci Dumne-
Iese cântec vitejesc, zeu
Şi cu glas de surle cântă Însuşi s-a pornit să-i
DECEBAL CĂTRE POPOR Tot poporul românesc. bată,
din volumul: Fire de tort (1896) Cum ne bat şi ei mereu.
Lasí să-i sune surle-n
Ori câine-nlănţuit. Ei sunt romani! Şi ce mai sunt? E liber de-a pleca napoi, ţară, Ridicaţi, români,
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt, Iar cine-i vânzător vândut Să-şi adune-olteni Dreptăţii
Cei ce se luptă murmurând, Zamolxe, c-un întreg popor Să iasă dintre noi! destui, Steag cu sfântul
De s-ar lupta şi-n primul rând, De zei, i-am întreba: ce vor? Ţara s-o vedem noi iară George-acum
Ei tot atât de buni ne par Şi nu le-am da nici lor pământ Eu nu mai am nimic de spus! Veselă pe urma lui - Sfintei Legi şi libertăţii
Ca orişicare laş fugar! Căci e Voi braţele jurând le-aţi pus Mândra patrie română Faceţi-i odată drum!
Murmurul, azi şi orişicând, Pe scut! Puterea este-n voi Nu sub braţ de oameni Cine nu-i cu voi, să ştie
E plânset în zadar! Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi, slabi, Că izbit va fi de voi,
Ci voinică şi stăpână De cei straşnici în mânie
scut! Că zeii sunt departe, sus,
Cum a fost sub Basarabi. Şi din leagăn de eroi.
Iar a tăcea şi laşii ştiu! E rău destul că ne-am născut: Duşmanii lângă noi!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu Dar cui i-e frică de război Zboară corbi pe sus, Domnul Tudor să
Să râdă! Bunii râd şi cad! băiete, trăiască!
Să râdem, dar, viteaz răsad, Cârduri negre se-nvâr- Sus cu toţii, pui de lei,
Să fie-un hohotit şi-un chiu tesc, Pentru ţara Româneas-
Din ceruri până-n iad! Şi se zbat de-atâta sete că,
Şi de foame se izbesc: Pentru drepturile ei!
De-ar curge sângele pârău, N-au s-aştepte-oltenii A-mbrăcat cămaşa
Nebiruit e braţul tău rugă morţii
Când morţii-n faţă nu tresari! Să le dea de hrană-n văi Domnul Tudor, ca
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari - Hristos,
Când râzi de ce se tem mai rău Oh, ciocoi, te-ajung în Dar schimba-va pasul
Duşmanii tăi cei tari. fugă sorţii,
Toţi răzbunătorii tăi! Va trânti dranii jos!

Dascălul
Moşneag senin, eu tâmpla ta curată
O cer pe veci nădejdii mele pază.
Poetul pătimirii noastre
Din soarele copilăriei mele
Pe fruntea ta mai licăreşte-o rază. Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Rășinari — d. 7 mai 1938, Ciucea) a fost un poet ro-
În suflet simt cum negura se sfarmă
Şi se-mpleteşte albă dimineaţă mân, ardelean, prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938
Când ochiul tău în inimă-mi coboară, și Membru al Academiei Române din anul 1920.
Topind încet cetatea ei de gheaţă.

Azi, ca un sfânt dintr-o icoană veche,

Blând îmi răsai cu faţa ta blajină,
Cu zâmbet bun, cu ochi cuminţi şi
limpezi,
Strălucitori de lacrimi şi lumină.
Cu tine-aduci atâtea nestemate
Din îngropatul vremilor tezaur,
Şi amintirea-n ţara ei mă poartă,
Cu pas încet, în carul ei de aur...
Mă văd în pragul zilelor mai bune...
O casă-n deal, cu straşine plecate,
Unde-asculta de sfaturile tale
Atâta râs şi-atâta sănătate.
În frunte, tu păreai un mag din basme
Când soarele, trecând peste fântână,
Blând pătrundea prin straşina de paie
Şi lumina bucoavna ta bătrână.
A fost demult. - O rază care luptă
Zadarnic cu câmpiile de gheaţă.
Vezi, astăzi valul altei vieţi mă poartă
Şi-nţelepciunea altei lumi mă-nvaţă.
Dar sufletul şi-acum îşi are cuibul
Acolo sus, în satul de sub munte,
Unde şi azi zâmbeşte, împăcată,
Curata cinste-a pletelor cărunte.
Bucoavna ta, sub pragul de pe grindă,
Îşi hodineşte-nvăţătura moartă,
Dar glasul tău şi azi, la zi de praznic,
Toată povara greului o poartă. Bătrâni
Pierdut ascult troparul tău din strană
Şi tainică şi sfântă-mi pare clipa, din volumul: Poezii (1905)
Pare că duhul altei lumi m-atinge, De ce m-aţi dus de lângă voi,
În zbor domol, pe frunte cu aripa.
De ce m-aţi dus de-acasă?
Să fi rămas fecior la plug,
Căci simt plutind prin fumul de tămâie
Să fi rămas la coasă.
Sfinţenia cântării preacurate,
Ce-a rumenit o lume cu senina
Atunci eu nu mai rătăceam
Cucernicie-a vremilor uitate.
Pe-atâtea căi răzleţe,
Şi-n ochii tăi văd strălucind scânteia
Din focul mare-al dragostei de lege,
Ce prin potopul veacurilor negre
Dăscăliţa
Ne-a luminat cărările pribege.
Când, tremurându-şi jalea şi sfiala,
Un cânt pribeag îmbrăţişează firea,
Şi-un trandafir crescut în umbră moare,
Şi soare nu-i să-i plângă risipirea,
Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în
zare,
A vremii noastre dreaptă muceniţă,
Copil blajin, cuminte prea devreme,
Sfielnică, bălaie dăscăliţă.
Ca strălucirea ochilor tăi limpezi,
Poveste nu-i mai jalnic povestită,
Tu eşti din leagăn soră cu sfiala,
Pe buza ta n-a tremurat ispită.
Cununa ta de zile şi de visuri
Au împletit-o rele ursitoare,
Ca fruntea ta nu-i frunte de zăpadă,
Şi-aveaţi şi voi în curte-acum
Un stâlp la bătrâneţe.
M-aş fi-nsurat când isprăveam
Cu slujba la-mpăratul,
Mi-ar fi azi casa-n rând cu toţi...
Cum m-ar cinsti azi satul...
Câţi ai avea azi dumneata
Nepoţi, să-ţi zică: "Moşu..."
Şi mână nu-i atâtea ştiutoare.
Moşnegi, ceteţi ai cărţilor din strană,
Din graiul tău culeg învăţătură,
E scrisă parcă-n zâmbetele tale
Seninătatea slovei din scriptură.
În barba lor, căruntă ca amurgul,
Ei strâng prinosul lacrimilor sfinte,
Căci văd aievea întrupat ceaslovul
În vorba ta domoală şi cuminte.
La tine vin nevestele să-şi plângă
Feciorii duşi în slujbă la-mpăratul,
Şi tu ascunzi o lacrimă-ntre slove,
În alte ţări când le trimiţi oftatul...
Şi fete vin, să le-nfloreşti altiţa,
La pragul tău e plină ulicioara,
Şi fetele îşi şopotesc în taină:
"Ce mâini frumoase are domnişoara!"
Le-ai spune spuză de poveşti...
Cu Împăratul Roşu...
..............
Aşa... vă treceţi, bieţi bătrâni,
Cu rugi la Preacurata,
Şi plânge mama pe ceaslov,
Şi-n barbă plânge tata...
...Aşa, grijind copiii altor mame,
Te stingi zâmbind în calea ta, fecioară,
Iar căpătâiul somnului tău vitreg
De-un vis deşert zadarnic se-nfioară.
Tu parc-auzi cum picură la geamuri
Un ciripit de pui de rândunică
Şi-un gând răzleţ îţi înfierbântă tâmpla,
Cu tine-adoarme-o dulce, sfântă frică.
Sfios, amurgul toamnei mohorâte
Îşi mişcă-ncet podoaba lui bolnavă,
Ca din cădelniţi fumul de tămâie,
Prelung se zbate frunza din dumbravă.
Tu stai în prag, şi din frăgar o frunză
La sânul tău s-a coborât să moară,
Iar vântul spune crengilor plecate
Povestea ta, frumoasă domnişoară...

34 Paște fericit !

Cântecul nebunului
Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost
mereu -
Poate că cel cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...
Eu mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prietenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...
Lor nu le place-amanta Mea...
Mie nu-mi place-amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanata Mea...
Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...
Celei care minte
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar
mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...
În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele
ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în
trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am
dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o
glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.
Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună
otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul
de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te
l M u r m u r u l J i l ţu l u i
Io n Min ul es c u
Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, București - d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant
important al Simbolismului românesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor în 1922.
aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi
putut uita?...
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar
mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...
Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate
de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără
de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o
clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui
pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de
laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna
neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldă-
rul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de
noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!
Celei care pleacă
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie...
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată...
A fost un vis trăit pe-un ţărm de
mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe - călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades
pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai
întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt'dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete...
A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, nicioda-
tă...
......................
Tu crezi c-a fost iubire-adevăra-
tă?...
Hristos a înviat !
140 de ani de la naștere
În loc de prefaţă
N-am fost nici ieri,
Nu sunt nici azi,
Şi nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după
moarte,
Nimic din ce vor crede poate
Cei câţiva cititori de carte -
Naivii care-mi vor citi
Volumele numai pe jumătate...
Volumele-mi de versuri, cumpărate
Împrumutate,
Sau furate!...
N-am fost aşa precum se spune
Şi nu sunt nici aşa cum sunt -
Nu sunt nici foc,
Nici ploaie
Şi nici vânt!...
Nu sunt nimic din ce-aş putea fi pe
pământ...
Nu sunt decât un strop de vorbe
bune,
Ce-aştept un cititor cinstit să mă
răzbune
Şi să m-arate lumii cine sunt!...
N-am vrut să fiu volumul ideal
Cu sute de ediţii repetate -
Volumul voluptăţilor mărunte,
Cu titlul gras,
Multiplu
Şi greoi -
Un titlu cât o listă de bucate,
Iar filele cu text aproape goale,
Ca dictatorii, fără osanale,
Ca boul Apis, fără pată-n frunte,
Ca Grigorescu, fără "car cu boi",
Sau ca Mihai Viteazul, fără cal!...
Sunt un volum ce n-are titlu încă,
Deşi există-n mine tipărit -
Volum unic, ce trebuie citit
Rând după rând
Şi tot aşa, la fel,
De la-nceput şi până la sfârşit -
Până se va-nţelege ce daltă de oţel
Va trebui să-mi sape titlu-n stâncă
Atunci când titlul meu va fi găsit!...
Nu sunt ce par a fi
Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să
ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun
creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care
sunt!...
Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni -
l
Strămoşii mei, care-au murit
cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii aşa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el...
Şi cum - mi-e martor Dumnezeu -
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...
Pe mine, însă -
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde -
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...
La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia -
Pahar străin!...
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost -
Un nou crucificat -
În vecii vecilor... Amin!...
Poveste adevărată
Pe când iubeam -
C-am suferit si eu de-aceasta
boala -
Iubeam o fata care ma-nsela
Exact ca-n poezia mea:
Romanta celei care-nseala,
A carei eroina era ea!...
Dar într-o noapte eroina mea
Ma parasea - de daruri încarcata -
Si, luându-si martori stelele si
luna,
Jura ca pleaca pentru totdeauna
Si n-are sa mai vina niciodata -
Marturisire, vai... adevarata!...
Si iata cum iubita mea,
În noaptea când ma parasea,
N-avea sa-mi lase la plecare
Decât un pat pe trei picioare
Iar în dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nuca
Si-o scobitoare-nfipta-n el -
Simbolul sufletului ei rebel,
Cu care dorul ei de duca
Teatraliza eterna tragedie
A-nselatoarelor ce mor
Neplânse de-nselatii lor -
Exact ca-n poezia mea
A carei eroina era... Ea!...
Sunt un pacătos,
părinte
La parintele Vintila
Vine Arvinte, cam sfios
Si se roaga: - Fie-ti mila
De un suflet pacatos!
Chiar în saptamâna mare
Când tot omul e smerit
Si posteste cu-ndurare,
Uite, am pacatuit!
- Ai furat? întreaba popa
- Nu, prea sfinte! Fara vrere
M-am dat raului si hopa
În gradina c'o muiere!
- Vai de mine, vai de mine...
Greu pacat ai savârsit...
Însa daca-mi spui cu cine,
Poate vei fi mântuit.
- Nu pot, a raspuns Arvinte
Sa-mi fac chinul si mai greu
Nu pot s-o divulg Parinte
Ca ma bate Dumnezeu!
... Era'nalta si frumoasa,
Parul blond si ochi de jar,
Gura dulce, voluptoasa,
Dintii de margaritar...
- Nu cumva ai fost cu Tanti
Din Smârdan, de peste drum?
- Nu pot s-o divulg ca Domnul
Ma trazneste chiar acum!
... Si-avea flori la cingatoare,
Trup de crin îmbobocit,
Mijlocel de fata mare,
Numai buna de iubit...
- Poate-ai fost cu Mita Creata
Cea usoara ca un fulg?
- Cere-mi tot, ba chiar si viata,
Însa nu pot s-o divulg!
... Durdulie, 'mbujorata,
Numai cântec, numai joc,
Când te-a strâns în brate-odata,
Ai simtit în vine foc!
- Mai Arvinte-ai fost cu Leana
Care sade pe Neptun?
- Oh! Degeaba-mi zgândari rana,
Fiindca tot nu pot sa spun!
... O comoara tainuita,
Fruct în dragoste scaldat,
Toata plina de ispita,
Toata plina de pacat!
- Bine, du-te, mediteaza,
Si vii mâine mai dispus,
Domnul sa te aibe-n paza!
- Sarut dreapta! Si s-a dus.
Ajungând în colt, ca vântu'
S-a-ntâlnit cu Calistrat
Care ntreaba: - Ei, Prea Sfântul
De pacat te-a dezlegat?
- Înca nu, raspunse Arvinte
Foarte vesel si vioi,
Dar aflai de la Parinte
Înca trei adrese noi!
35
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
O viaţă pe altarul învăţământului

Gheorghe Lungan, Un om de mare valoare

Se numea Gheor-
ghe Lungan, un om de
o valoare incontesta-
bilă. E greu să vorbești
despre el fără să-ți
tresară inima...un om
minunat, modest așa ii
era firea, simplu, deștept și cu mult bun simț
calități ce astăzi sunt întrezărite cu greu în rân-
dul oamenilor... un om cu o coloană nu infinită
precum cea a lui Brâncuși, dar se vedea că
este gorjean și că a fost un mare iubitor de artă
și frumos,de dreptate și adevăr deoarece avea
o coloană vertebrală cum rar găsești in era
modernă fiind un om de mare caractere. A
muncit mult pentru a deveni așa cum mulți
și-ar fi dorit să fie. Provenit din familie nume-
roasă, cu șase frați, oameni simpli, de la țară,
fiu de țărani născut în satul Găvănești, comuna
Bălești. A urmat școala primară în satul natal,
școala gimnazială în satul Cornești apoi liceul
Pedagogic la Tg – Jiu. Niciunul dintre cei șase
frați, nici părinții nu se așteptau ca acest copil
plin de viață, disciplinat și ordonat de mic, să ia
examenul la liceu și să devină învățător. Soarta
l-a dus, prin repartiție, în Buzad ca învățător,
dar prin munca, ambiția și tenacitatea sa, în
scurt timp,, a fost numit directorul școlii. Însă
după o perioadă scurtă de câțiva ani inima l-a
chemat înapoi acasă. A profesat ca învățător în
Negomir, Câlnic și Telești. A simțit că-și dorește
mai mult și astfel s-a înscris la Universitatea
din Craiova, Facultatea de Filologie specializa-
rea română- rusă. A profesat ca profesor de
limba și literatura română pentru prima dată la
Telești. Fiind un om muncitor foarte dedicat
meseriei sale s-a făcut ușor remarcat și a fost
promovat în diverse funcții la nivel de județ.
Mulți ani a fost apreciat pentru felul cum și-a
dedicat întreaga viață școlii, pentru ceea ce
făcea, pentru cum gândea și-și punea în prac-
tică ideile. Nu era o muncă ușoară, dar a fost
un iubitor al oamenilor, al copiilor, al vietăților,
al naturii...al vieții. Se făcea ușor plăcut de cei
din jur său, era un om avid de cultură, citea
enorm și, cu ușurință și mult drag, împărtășea
cunoștințele sale acumulate. Era un om deș-
tept, cu o cultură generală im­pre­sionantă, din
discuțiile cu el aflai orice de la literartură, isto-
rie, geo­grafie, fizică, matematică, chimie, in-
clusiv domeniul tehnic ii era bine cunoscut
deoarece el mereu se documenta, citea, se
informa și nu se lăsa până nu afla exact ce îl
interesa. Un om cu o îndemânare extraordinară
mereu învăța ceva
nou din orice dome-
niu, singur își repa-
ra motocicleta, ma-
șina și era și un bun
gospodar, iubitor al Prof. Popescu Lungan Mili
naturii. Un om activ – Colegiul Național „Tudor
atât din punct de ve- Vladimirescu”, Tg-Jiu
dere intelectual cât și
fizic, altruist din fire mereu ajuta pe oricine ce-
rea sau avea nevoie de ajutor. Într-o continuă
evoluție, niciodată nu i-a fost rușine să mun-
cească, era mereu prezent, plin de inițiativă și
pricepere. Avea un suflet nobil neîntinat, em-
patiza cu oamenii, oferea sfaturi și o vorbă
bună atunci când era mai mare nevoie.
Un iubitor șoț, tată și bunic mereu preocu-
pat de binele familiei.

Profesorul Director Dumitru Dădălău

este un OM MARE cu inimă de licean
În toamna anului 1979, dupa ter-
minarea facultăţii, am fost repartizată
ca profesor de rusă şi germană la
Şcoala Gimnazială Mătăsari-Brădet.
Nu-i usor să pleci dintr-o şcoală,
unde ai fost profesor 20 de ani, peri-
oadă ce a dat vieţii mele un nou sens,
şi să înaintezi pe o direcţie necunos-
cută, spre altă şcoală.
Cu bună intenţie lovesc poarta
timpului, pe care încerc s-o deschid
pentru a relata că piatra de temelie a
grandiosului complex şcolar a fost
pusă de regretatul profesor de fizică,
Ion Gr. Dădălău, fost director, timp de
18 ani. El a fost creatorul, organizato-
rul şi omul care a înfiinţat învătămân-
tul liceal, profesional de ucenici şi
maiştri din Mătăsari.
Mereu a ţinut la statutul de exce-
lenţă, în ceea ce întreprindea şi la
ideea că şcoala este centrul de rezis-
tenţă al fiecărei comunităţi. Cu acest
crez a trecut la cele veşnice, tragic şi
nedrept, mult prea devreme, când
mai avea multe de realizat pe ogorul
şcolii.
Activitatea sa a fost continuată de
fratele său, domnul Dumitru Dădălău.
A început cu câteva clase de li-
ceu, şcoală profesională de ucenici şi
maiştrii, ca apoi să devină una dintre
cele mai mari şi mai cunoscute insti-
tuţii de învăţământ din ruralul româ-
nesc­ -­­ Colegiul Naţional Tehnologic.
Din fapte, mai puţin din vorbe,
profesorului-director Dumitru Dădă-
lău, om de aleasă omenie şi dornic de
ridicare a prestigiului învăţământului
din Mătăsari, îi aparţine ideea de a
organiza pentru prima oară, sărbă-
toarea fiilor Jilţului, crearea Fundaţiei
cultural-ştiinţifice “Murmurul Jilţului”
(1 decembrie 1996) şi revista cu ace-
laşi nume.
În anul 1999 a fost numit, prin
concurs, director al Colegiului Naţio-
nal Tehnologic.
Bucurându-se de sprijinul autori-
tăţilor locale de atunci, şi al colegilor
de breaslă, domnia sa, ca un adevă-
rat etnograf, a reuşit să organizeze şi
un Muzeu al Jilţului.
Îmi dau seama cât de mult con-
tează să laşi posterităţii lucruri calita-
tive: o şcoală modernizată la standar-
de europene, o revistă care a obţinut
titlul de laureată a concursurilor de
reviste şcolare, o fundaţie cultu-
ral-ştiinţifică, un muzeu al zonei, pes-
te 15 cărţi (Cetatea Luminii, Editura
Măiastră, 2008, “Fii Jilţului-Antolo-
gie”, Editura Măiastra, 2008, “Din
Mătăsari la Ciric”, Editura Măiastra,
2008, “Album Didactic”, Editura Mă-
iastra, 2008, “Muzeul Jilţului”, Editu-
ra Măiastra, 2008, “Inimă de licean”,
Editura Măiastra, 2008, “Iubirea
mea”, Editura Măiastra, 2008, “Frate-
le meu de sânge şi de trudă”, Editura
Rene, 2011, “Întâmplări de suflet”,
partea 1, Editura Rene, 2011, “Întâm-
plări de suflet”, partea 2 a, Editura
Rene, 2011, “Omul sfinţeste locul”,
partea 1, Editura Rene, 2011, “Omul
sfinţeste locul”, partea 2 a , Editura
Rene, 2011), elevi premianţi la impor-
tante concursuri de creaţie literară.
O activitate managerială funda-
mentată pe o strategie coerentă, ba-
zată pe obiective şi experienţă în do-
meniul procesului de învăţământ, dar
şi a activităţilor extracurriculare, a
condus la rezultate remarcabile. Tra-
diţia şi strălucirea vieţii spirituale au
constituit resorturi pentru desfăşura-
rea unor importante evenimente.
Calităţile pedagogice ale profeso-
rului şi managerului Dumitru Dădă-
lău, au depăşit graniţele judeţului
Gorj, astfel că de-a lungul timpului,
personalităţi ale culturii şi învăţămân-
tului românesc au făcut aprecieri
pertinente asupra reuşitelor acestui
neobosit truditor pe ogorul limbii ro-
mâne. Cu toţii au rămas impresionaţi
de ceea ce au văzut şi au aflat aici la
Mătăsari.
Acestor aprecieri, li se adaugă,
exprimată în cuvinte simple, preţui-
rea generaţiilor de elevi, izvorâtă din
puritatea sufletului de copil, pentru
fiecare clipă în care le-a fost aproape
şi le-a îndrumat paşii spre frumos, li-
teratură şi iubire.
Poetul Nicolae Dragoş, prezent la
lansarea cărţii “Inimă de licean”, l-a
caracterizat astfel: ”Profesorul Direc-
tor Dumitru Dădălău este un OM
MARE cu inimă de licean”.
Caracterul unui om cred că se
probează dacă trecutul e viu în pre-
zentul lui. Pentru domnia sa, viaţa a
însemnat muncă şi dorinţa de auto-
depăşire, dorinţa de a dovedi oame-
nilor că totul este posibil. Ziua de
muncă a neobositului dascăl începea
la 6 dimineaţa şi se încheia la miezul
nopţii.
Capacitatea empatică mare, bo-
gata experienţă în psihologia umană,
minte ordonată, niciodată nu a vrut să
se laude pe sine, ci numai comunita-
tea din care făcea parte. Niciodată nu
şi-a asumat meritele de unul singur.
Erau puţini care l-au sprijinit din de-
votament pentru aceeaşi cauză mă-
reaţă, însă laurii i-a împărţit cu toţi
aceştia.
Ca excelent organizator, avea un
adevărat har al comunicării şi rar se
întâmpla să nu obţină ce-şi dorea. A
investit enorm în Colegiul Naţional
Tehnologic întreaga sa viaţă, lăsând
pe locul 2 propria-i familie. Are mare-
le merit de a fi rămas un om integru
în orice situaţie, şi poate să privească
pe fiecare în ochi. I-a ajutat pe toţi,
dar cei mai mulţi au uitat.
A rămas calm, raţional, focalizân-
du-şi atenţia pe căutarea de soluţii
sau pe acceptarea situaţiilor pe care
nu le-a putut schimba, şi a mers îna-
inte.
Atâtea înfăptuiri remarcabile n-ar
fi fost posibile fără o atitudine fermă,
Prof. Păsărescu Angela –
Drăgotești
deşi unii percepeau doar duritate şi
cinism.
Cuvintele acestui MARE OM m-au
însoţit permanent: “Eu nu cer altceva
decât ordine şi disciplină, curăţenie
şi respect pentru valorile din această
şcoală”.
Rodul strădaniilor managerului
Dumitru Dădălău, al cărui destin s-a
confundat cu cel al învăţământului
mătăsărean , e revista “Murmurul Ji-
lţului”, publicaţie şcolară de valoare
naţională, cu importanţă de docu-
ment, în calea timpului creator, ecou
scris al simţirii unor cadre didactice
şi a învăţăceilor lor.
Azi se bucură şi trăieşte laolaltă
cu elevii, colaboratorii şi iubitorii de
literatură scrisă, emoţia împlinirii
unui sfert de veac de la tipărirea re-
vistei la care a visat mult. Revista
“Murmurul Jilţului” dăruieşte şi în
prezent lumină şi spirit cititorilor de
orice vârstă.
Este cea mai longevivă revistă
şcolară din Gorj înfiinţată din dragos-
te pentru forţa purificatoare a luminii
din cuvânt.
Aceasta se tipăreşte prin efortu-
rile nevăzute şi necunoscute ale
mentorului ei, prin cuvântul scris al
elevilor si a celor care sunt atraşi
de arta literară, oameni de talent,
iubitori de lectură. Fie ca revista
“Murmurul Jilţului” să dăinuiască
împreună cu fondatorul ei, directo-
rul profesor Dumitru Dădălău! Feli-
citări şi la cât mai multe numere
editoriale! Doresc din toată inima
ca anul acesta să fim mai sănătoşi
şi să scăpăm de această pandemie
care ne-a îndepărtat pe unii de alţii.

36 Paște fericit !
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i
#Influenți Și Afluenți
O plimbare lungă în natură te înva-
ță să apreciezi ce nu îți aparține căci
pământul nu e al tău. Îți spune să te
gândești la urma pe care o lași pentru
că e mai bine să treci neobservat, iar
flora și fauna să se înmulțească la fel
de frumos ca s-o prețuiești și altă dată.
Te îndeamnă să împarți din ce ai ( un
baton de cereale, o conservă, un măr )
și cu aceeași plăcere să ceri ajutorul la
nevoie.
Ing. Gabriel Ceaușescu - București O pauză în liniște îți permite să in-
spiri aerul cu tot cu peisaj. Adesea vei
1/4: Sunt un egoist sub tratament rămâne surprins, vei vedea cât de mic
Libertatea pe care o găsești la sat e de ne- ești sub rocile montane, iar egoistul din tine -
prețuit. Mă întorc rar acasă la părinți, dar caut insesizabil.
adesea să mă aventurez pe un deal la fel cum o
făceam în copilărie. Caut o evadare în miez de
verdeață, un refugiu unde știu că pentru câteva 2/4: Provocările noi - stimul creativ
minute sunt doar eu, iar în jur un spațiu aproape
pur.Este aproape pur pentru că odată ce pășesc Creativitatea se dobândește prin experiență,
în acel loc se vede oarecum că lipsește prezența prin trăire, prin activități. Acestea nu vin singure
umană: “unde pune omul mâna - praful se ale- și sunt rezultatul interacțiunii cu cei apropiați. În
ge”, dar unde-și pune inima - poate să-nver- capitolul anterior am menționat despre cel mai
zească Luna. Astfel, încerc să încurajez... chiar important factor exterior ce ne influențează dez-
dacă nu plantăm vreodată un copac, măcar să voltarea personală: omul apropiat. Omul ne poa-
respectăm și să lăsăm natura să crească în voia te provoca direct și indirect în a lua anumite de-
ei. De multe ori uităm asta (mă văd și pe mine în cizii. Spre exemplu: prin perioada adolescenței,
aceeași situație) și ignorăm să valorificăm ce e când lăsam impresia că nu sunt foarte bine pre-
în apropierea noastră. gătit, cei din jur, dorindu-mi ce e mai bine, tin-
Aș crede că majoritatea suntem egoiști și deau să mă provoace direct: “să înveți lecția”,
vrem să ne înălțăm în ochii societății. Uneori ne “să nu mai stai așa mult la calculator”, “să te
pasă mult de părerea celor din jur pentru că ne duci mai devreme la somn”.
Datorită ego-ului meu care era mititel, dar în
dorim cu exces să fim “respectați”. Ne ascun-
creștere, acceptam mai greu provocările directe.
dem problemele de văzul bârfitorului, totodată
îndreptăm auzul la vorbele lui și îi încurajăm ac- Cu respect pentru cei de aproape am găsit o cale
de mijloc, nu am riscat să greșesc (am fost fri-
tivitatea.
Și eu sunt un egoist și am ce să-i fac… cos) și am răspuns acelor provocări. Dar… dar
De fapt, cred că adesea am fost așa, e o parte am răspuns în felul meu: am fost mai atent la
din mine, un mecanism de apărare și îmi prote- predarea lecției astfel să nu o repet acasă; am
jez interesele. Dar dacă tu, ca om, începi să îmi stat foarte mult la calculator, dar am căutat să
fi pe plac, cel mai probabil vei vedea mai rar fac ce am considerat distractiv și util în același
timp; cât despre somn - e o poveste mai lungă.
aceasta latură a mea.
Mi-au plăcut în schimb provocările indirecte
pe care, poate, multe nu le-am sesizat atunci. Au
fost alegeri îndemnate sub existența unor comu-
nități. Sunt trădat de memorie că nu reușesc să
îmi amintesc totul precis, dar prima interacțiune
extrașcolară, când aveam aproximativ 13-14
ani, a făcut ca introvertitul din mine să se trans-
forme. Chemat, am participat la un concurs ju-
dețean al revistelor școlare, organizat la Tisma-
na, unde activitățile sociale au decurs lejer și
parcă rapid în același timp că nu mai știu cu cine
m-am aliat.
Eram toți izolați între brazi și alergam dimi-
[ La intersecția traseelor spre V. Skala și V.
Mytikas - Muntele Olimp - Iunie 2019 ] neața dându-ne pase cu mingea. Ne udam la
Mai mereu mi se spunea că primii 7 ani de picioare de la rouă - nu ne opream din alergat. Și
acasă se reflectă în comportamentul nostru… știu că nu sună deloc a ce obișnuiam să fac, dar
dar ce se întâmplă în cei 7 ani de la altă mă distram.
casă? Acest eveniment m-a pregătit pentru mai
Nu am studiat psihologia ca să am o părere târziu. Am fost invitat să plec în tabără. Am văzut
justificată, dar pot să scriu din ceea ce mă defi- totul ca pe o “excursie pe steroizi” și am profitat
nește pe mine și din ce observ: noi ne adaptăm zilnic de ce îmi oferea. Aici am fost provocat și
și suntem influențați de ce ne înconjoară. Cand mi-a plăcut enorm.
Am fost provocat de invidia, dar și de apreci-
suntem mici, mici, mici... suntem mai mult di-
recționați de părinți. Mai creștem puțin și sun- erea pentru oameni tineri. M-a surprins să văd
tem întâmpinați de educatori, învățători și profe- cum elevi asemeni mie se prezentau cu mul-
sori. Apoi, în acest rol influent participă mai mult ti-talent la orice activitate. Am admirat oameni
prietenii apropiați care devin o parte din familie. necunoscuți, voiam sa fiu ca ei, le doream apti-
Acum dau vina pe prietenii care de curând tudinile și mă îndemnam să învăț (nu m-am oprit
m-au făcut să fiu bucuros împreună cu brazii, să din a-i invidia).
fiu vesel pe poteci (poate uneori gălăgios ca să-l Au fost personaje ce mi-au arătat că nu tre-
anunț pe urs de venirea noastră), să citesc stele- buie sa fii perfect: vorbeau fără reținere în pu-
le pe cer și să adorm la cântecul vântului. blic, făceau haz de micile greșeli și le corectau,
organizau extra activități, își permiteau să fie
spontani, glumeau vorbind limbi nestudiate în
școală, cântau la chitară și se înveseleau. E su-
ficient să te bucuri de ce înveți și să continui
a învăța.
Și eu îmi doream mai mult și am priceput
diverse tehnici din joacă. La acea perioadă îmi
consumam diferit energia. Combinam imagini în
diverse forme și îmi desenam aspirațiile în digi-
tal. Am învățat să folosesc un program care și
astăzi îmi e la îndemână. Acel program m-a in-
trodus în zona grafică a mediului web, iar mai
[ Spre Vânătoarea lui Buteanu - Masivul Fă- târziu am cunoscut oameni cu care am împărțit
găraș - Iulie 2017 ] sarcini similare. De aici am întâlnit provocări noi.
Nu am ajuns nici poet - nici cântăreț, nici
Hristos a înviat !
l
pictor - nici fotograf. Dar am învățat să mă trans-
form. Excursiile m-au apropiat mai mult de natu-
ră (refugiul gândurilor mele). Am adulmecat pro-
vocările și pe perechi le-am metamorfozat în
hobiuri: îmi place să schițez ocazional, să mai
scriu în glumă câte o strofă (și să o șterg), să
fotografiez un nor și să alerg printre brazi.
[ Nor peste Lacul Capra - Masivul Făgăraș -
Iulie 2017 ]
Și uite! Cum cele două invitații menționate
au deschis dorința de a vrea să mă dedic mai
mult pentru mine. Mă simt un afluent al Colegiu-
lui Tehnic Mătăsari, un afluent al personalului
didactic și aduc mențiune către Dumitru Dădă-
lau. A fost decizia dumnealui să mă îndrume în
respectivele și alte activități extracurriculare.
Dedic acest capitol domnului care m-a provocat
și direct, și indirect. Care și-a dat interesul mai
mult decât mi-am dat eu în unele momente, dar
care a descoperit pe parcurs mintea mea bolna-
vă de creator pueril.
3/4: Cu un ciucure nu se face
sărbătoare, asa că am făcut mai multi
Mulți ani sunt de când nu mă mai blochez în
trecut (“Cine se blochează în trecut, pierde” - în
simple vorbe mi-a confirmat un prieten în aceas-
tă Sâmbătă - 6 Februarie 2021), dar rămân sufi-
ciente amintiri frumoase. Multe amintiri au fost
conservate an de an de domnul Dumitru. 25 de
ani de revistă la care au contribuit mii de elevi și
prieteni ai Fundației Murmurul Jilțului.
Prima amintire a Sărbătorii Fiilor Jilțului a
fost cu mult înainte să îl cunosc pe domnul pro-
fesor. În 1999 am fost în clasa întâi la grupa
domnului învățător Dorel Ciobanu care a știut
cum trebuia organizată sărbătoarea. Ne-a redat
în linii mari planul și totodată am primit sarcina
ca fiecare elev să facă ciucuri roșii.
Ghici ce?! Am făcut și eu.
Până să-i fac am întrebat pe părinți și mi-au
arătat un model. Am greșit câțiva, am făcut mi-
zerie, am tăiat metri de sfoară din bumbac. Un
ciucure era mai mare, altul mai mic… unul cu
nodul mai strans, altul se despica în fire. Dar cu
fiecare încercare ciucurii arătau mai frumoși,
mai zurli și veseli că au devenit floare la ure-
chea calului.
La fel cum am avut atenție cu acei ciucuri,
așa am grijă și de mine. Lucrez să îmi dezvolt un
pachet de aptitudini. Niciuna nu a venit de-a
gata. Spre exemplu: am greșit până am învățat
să urc pe munte, iar cu fiecare încercare am de-
venit mai priceput.
[ În poiana la Cabana Piatra Mare a masivului
cu acelaș nume - 7 Februarie 2021 ]
În unele situații “s-a desprins nodul ciucure-
lui”, am fost surprins de altitudine și vânt. M-am
simțit descurajat când frica mi-a despletit visul
de a ajunge în vârf.
Din interior am avut metri de sfoară să-mi
țină drept răbdare. Nu m-am oprit din lucru. Încă
am frică de înălțime și cu fiecare pas accept
adrenalina care-mi este eliberată.
Controlul se manifestă mai mult la nivel psi-
hic așa că mă pregătesc pentru fiecare ieșire.
Devin mai calm, sunt conștient de ce urmează să
se întâmple și testez locul unde pun pasul.
Acum îmi port și eu cu mândrie abilitățile,
oriunde m-aș duce, precum un armăsar egocen-
tric care își purta ciucurii prin comuna Mătăsari
în ‘99. Știu că se poate un ciucure mai zurliu!
4/4: Însotit prin verde si piatră
[ Valea Cerbului - Masivul Bucegi - 29 Sep-
tembrie 2019 ]
“Mă întorc la natură și stau așezat cu plămâ-
nii pe verdeață. Simt căldura transferată din rocă
la spatele meu, îmi pun cozorocul de șapcă să
îmi acopăr ochii și doar ascult cum respir. Mă
relaxez - ațipesc”. Acesta e sentimentul primit
când m-am urcat a treia oară pe munte și am
devenit dependent de el. Atunci nu am mai dat
atenție la nimic din jurul meu, nici măcar priete-
nilor și am considerat că acel moment a meritat
din plin. M-am trezit și la ~50 metri distanță mai
era un ‘adormit’, un alt prieten admira panora-
ma, iar fetele se distrau cu câteva selfie-uri și
chicoteau lângă indicatorul de altitudine. Cu toa-
te că m-am izolat pentru 30 minute nu am uitat
cu cine am urcat acolo. La toate urcările am fost
însoțit. Când sunt pe cărare mă simt distanțat de
orice influență negativă și îmbrățișez traiul umil
al călătorului, iar compania de pe traseu îmi an-
trenează cheful de joacă. Nu e cu mult diferit
față de când eram copil. Dar gașca montană nu
a avut doar rol de entertainer: Teodora, Marian
și Georgiana s-au asigurat că avem poze ca
amintire; Alexandra m-a învățat să planific un
traseu și mi-a arătat cum să-mi controlez starea
la marginea prăpastiei; Paul mi-a propus prime-
le accesorii potrivite de drum, la el am văzut cum
se porționează mesele, chiar mi-a preluat din
greutatea cărată și mi-a spus ce aș fi putut lăsa
acasă; Sorina s-a oferit să-mi facă ordine la
rucsac când mi-a văzut colțarii agățați și pioletul
în mână; Alex ne-a condus pe zone neplănuite
din traseu și Vlad pe muuulte serpentine. Acum
trăiesc prezentul și îl fructific. Mă bucur de mun-
că și mă distrez în aer liber după cum bate vân-
tul. Dar oricât de încăpățânat am fost, nu am
reușit de unul singur… ca în multe alte situații
și domenii.
Îți las un mesaj: ca junior arată că vrei și vei
fi instruit, nu te opri din a cere ajutor. Poate că o
să primești câte un refuz (justificat) dar va apă-
rea cineva care să-ți dea un sfat (fie offline, fie
online); ca senior apropie-te de cei dornici să
cunoască, trece-ne din impas, iar dacă ai expe-
riența potrivită arată-ne o direcție.
Și ca un egoist iti scriu: roadele le culegi în
diverse forme - satisfacție personală, solidifica-
rea aptitudinilor, evoluție în proiect... Din orice
parte, ești mai câștigat.
[ Vârful Leaota - 6 Februarie 2021 ]
Te salut, cititorule!
37
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

FARMECUL ANILOR DE LICEU

Se spune că cei mai frumoşi
ani din viaţa unui om sunt cei pe-
trecuţi în liceu. Cu mult drag pot să
spun că așa este! Anii de liceu sunt
cei mai frumosi ani din viata, dar,
sunt și ani hotărâtori în formarea
personalității, sunt anii unor mari
acumulări, anii însușirii fundamen-
telor culturii generale, sunt perioa-
da în care adolescentul optează
pentru un anumit drum în viață.
Îmi amintesc cu drag această peri-
oadă pe cât de importantă, pe atât derea, curajul, dorinţa de a învăța
de deosebită şi plină de farmec. cât mai mult. Am intrat copil pe
Liceul mi-a lăsat o frumoasă amin- porţile liceului şi am plecat adoles-
tire care se împletește cu imagi- centul cu o gândire matură, cu o
nea foștilor colegi, a domnului di- personalitate puternică, gata să-
rector și a colectivului profesoral. mi construiesc viața din tot ce am
În cei patru ani, liceul a devenit primit. În ceea ce mă priveste, tim-
locul unde mi-am început aventu- pul a trecut incredibil de repede,
Inginer ec. Pătrașcu Adrian
ra numită adolescenţă. iar liceul, cu tot ceea ce presupune
– Infomanu Center, Tg-Jiu
Locul unde m-am maturizat, el – profesorii, colegii, domnul di-
mi-am format personalitatea, în rector– m-au ajutat să mă inițiez în primul rând ca om, iar apoi ca mitru Dădălău alături de care am
care pe lângă elev. Sunt mândru descoperit frumusețea literaturii.
multele mate- că în locul în care Am toată stima și respectul pentru
rii am avut po- m-am născut și am toate cadrele didactice care s-au
sibilitatea să crescut, am reușit implicat trup și suflet și ne-au în-
descopăr va- să învăț și să mă drumat să urmăm drumul cel bun
lorile care maturizez. În ceea în viață. Sunt oamenii care mi-au
sunt impor- ce privește studiul, deschis drumul în viata, care m-au
tante în viață, consider că unii învățat numai lucruri utile și pentru
locul în care profesori și-au pus care nu am decât cuvinte de laudă.
am trăit o su- amprenta asupra Cu siguranță nu pot cuprinde tot
medenie de mea, iar eu i-am ce am trăit în cei patru ani frumoși
momente fru- luat ca modele, ca de liceu în aceste rânduri, dar am
moase. Fieca- exemple de viață. încercat să enumăr pe scurt mo-
re an petrecut Unul dintre acești mentele „tatuate” în suflet. O să-
pe băncile li- profesori este însuși mi amintesc tot timpul cu emoție
ceului, mi-a domnul director Du- și bucurie de anii liceului.
sporit încre-

Am învățat să Cum se croiește

prețuiesc timpul
ADOLESCEN-
TUL gândeşte că
Ec. Georgeta Copăcescu, CEO
este frumos după
terminarea liceu-
lui, facultăţii, că are ce şi cui mulţumi: la părinţi pentru
educaţia primită acasă şi la profesori pentru pregătirea
profesională. Dar întrebarea tuturor absolvenţilor este:
OK?? …Dar ce facem de acum înainte? La această
întrebare nimeni dintre noi nu poate să răspundă 100%
sigur. Doar Dumnezeu… Aşa cred eu după trecerea a
peste 20 de ani de la terminarea liceului. Noi toţi trebu-
ie să avem grijă de timpul nostru. Viaţa abia atunci
începe cu adevărat după terminarea studiilor, dar tre-
buie sa păşim în viaţa cu curaj, cu bucurie, cu încredere
şi să urmăm un sfat: ,,Tuturor ne lipseşte ceva. Chiar şi
infinitului îi lipseşte sfârşitul.”
Păşirea în viaţă cu curaj se datorează în special a
părinţilor dar şi a dirigintelui care te îndrumă pe ce cale
să mergi. Pentru mine personal, domnul diriginte Du-
mitru Dădălău a fost un exemplu pe care nu pot să-l
uit. Am avut atâtea lucruri de învăţat de la dumnealui,
l-am admirat pentru toată energia, exigenţa, corectitu-
dinea şi personalitatea puternică de care a dat dovadă,
personalitate pe care nu a pierdut-o nici cu trecerea
anilor, a rămas acelaşi om puternic, pentru faptul că a
vrut să ne cunoască, pentru faptul că ne-a arătat că îi
pasă, pentru că ne-a suportat toate ifosele noastre de
adolescenţi necopţi la minte, cam obraznici, care ne
credeam foarte deştepţi pentru secolul acesta şi prea
grăbiţi în ,,ideile,, noastre necoapte încă.
Parcă şi acum îmi aduc aminte de cum noi elevii ne
credeam ,,deştepti,, dar dumnealui ne spunea ca auto-
rul cartii este de nota 10, profesorul de nota 9, iar noi
elevii suntem de la nota 8 în jos... Eram multi elevi
comparativ cu elevii de azi. Când ieşeam în pauza se
umplea curtea şcolii de elevi. Toţi purtam uniforma, nu
ca în ziua de de azi când nu şti daca fetele si baietii
sunt la scoala sau nu. Atunci nu eram fardate, rujate
sau cu unghiile puse. Azi din păcate nu mai este aşa.
Nu sunt rea dar un sfat pentru profesorii de azi: ,,Luaţi
exemplu cum eram noi elevii şi cum erau profesorii in
anii 1990 – 2000,,. Erau timpuri frumoase.
Eu cred că şi colegii mei, la fel ca şi mine, am avut
de învăţat de la domnul diriginte să nu spunem nicio-
dată ,,nu ştiu si nu pot,, deoarece asta înseamnă că
anuleaza orice sansa de a avea succes în viaţa. Întot-
deauna îl auzeam spunând pe dirigintele nostru că im-
posibilul nu e un cuvânt, e un motiv de a nu încerca în
viaţă. Aceste cuvinte m-au ajutat foarte mult în viaţă şi
am luat decizii corecte pentru bunul meu mers la locul
de muncă. Dar cu timpul am învaţat să preţuiesc tim-
pul. De multe ori sau chiar întotdeauna noi suntem
constrânşi să agonisim, să facem bani, să facem averi
şi dacă s-ar putea să ne implicam în tot felul de lucruri,
daca s-ar putea peste tot. Dar toate acestea sunt bune
într-o oarecare măsură. Ele devin atât de rele în mo-
mentul când nu mai avem timp să fim noi inşine. Să
fim relaxaţi, să fim împliniţi, sa fim fericiţi, să fim îm-
preună cu părinţii, cu prietenii noştri dragi, să fim o
încurajare pentru cei din jurul nostru, să fim câteodată
tăcuţi, sa fim prezenţi 100% în clipa pe care o trăim
acum, nu în clipa din trecutul sau din viitorul nostru şi
trebuie să fim conştienţi că fiecare clipă care trece nu
o mai primim niciodată deoarece o singură viaţă avem.
Ni se spune de multe ori în viaţă de către părinţi,
profesori chiar şi de către alţi oameni din jurul nostru:
să fim diferiţi. Dar nimeni nu ne spune cum anume sa
fim diferiţi? VOLTAIRE spunea într-un citat: ,,Nu eşti
bun de nimic, dacă eşti bun doar pentru tine.” In peri-
oada actuala am ajuns într-o lume în care egoismul a
ajuns la cote maxime. Şi de aceea a fi diferit înseamnă
a dărui. De ce să nu fim generoşi care este un lucru
pozitiv şi trebuie să fim egoişti care este un lucru ne-
gativ. De ce sa gândim încontinuu să respectam anu-
mite reguli, să gândim că doar aşa nu le facem rău
celor din jur. Să stăm mereu cu teama gândului nega-
tiv. Putem să fim adevăraţi creştini, să iubim pe cei din
jurul nostru, să încercam mereu să le facem bine, nu
doar sa le facem rău.
In viaţă trebuie să dăruim din ceea ce suntem şi nu
neapărat lucruri materiale pe care le-am oferit din
ceea ce am avut, la început.
Acum mi-aş mai dori măcar o zi să fiu din nou la
liceu, o zi să o petrec cu colegii, cu dragii mei profesori,
cu dirigintele meu, pe care il consideram un om dur,
dar cu trecerea timpului mi-am dat seama că işi dorea
să facă oameni din noi, datorită experinţei pe care o
avea, dar din păcate nu pot să mai dau timpul înapoi...
drumul în viață
Am ajuns la finalul unui drum plin de peripeţii, o
adevărată aventură a asimilării de trăiri, emoţii şi nu în
ultimul rând, o asimilare culturală. Ce pot să spun mai
Ing. Viorel Terheci multe, mă bucură nespus faptul că am realizat de ce
– Craiova am nevoie pentru a izbuti în această lume, de ce să mă
feresc, şi mai presus de toate, pe cine să aleg să-mi fie
aproape. Deşi sunt de părere că această apropiere
dintre o persoană şi o alta trebuie să fie mai ales un act firesc, spontan, apropierea
dintre mine şi domnul Dădălău a fost una nefiresc de spontană, parcă mă văd şi
acum păşind cu paşi mărunţi pentru prima dată în cabinetul dumnealui, un zâm-
bet cald ne-a întâmpinat la uşă şi, după o strângere de mână, ne-a poftit să luăm
loc, m-a uimit mereu calmitatea cu care a tratat fiecare impediment apărut în
cale, izbânda cu care reuşea să ne demonstreze de fiecare dată ce şi-a propus, pe
scurt, mi-a arătat cum se croieşte drumu-n viaţă.
După o scurtă perioadă de timp petrecută cu dumnealui am înţeles că pentru
dânsul cel mai important lucru este să ne vadă pe noi că-i înţelegem scopurile
sale. Exigenţă?! Poate, însă este o exigenţă necesară într-o perioadă în care peri-
sabilitatea timpului este sesizabilă cu o lejeritate nenaturală, dumnealui ne-a fă-
cut să ne trezim la realitate, să conştientizăm faptul că dincolo de aceasta treaptă,
liceul, nu putem face nimic dacă nu dobândim acel cumul de informaţii şi aptitu-
dini necesare pentru a avea o viaţă normală. Au trecut săptămâni, luni, apoi am
avut oportunitatea de a participa la sărbătorirea a, 15 ani de Jurnalism în Mătă-
sari’’, prilej cu care am avut deosebita plăcere să cunosc persoanele din spatele
acestei reviste, să asist la intervievări ale foştilor elevi ce au dus numele liceului
în toată ţara.
Murmurul Jilţului, revista sa de suflet, iniţial fiind un cadou oferit din partea
clasei la care dumnealui era diriginte, s-a ajuns să fie modul prin care ne arată
ataşamentul faţă de elevi. Au trecut 2 ani de când făceam româna cu dumnealui,
2 ani în care am observat faptul că a rămas tot acelaşi om cu simţul umorului,
atent totuşi la fiecare detaliu, analizândune la fiecare oră şi atrăgându-ne atenţia
atunci când observă ceva nelalocul lui, mi-a oferit oportunitatea să particip la Ta-
băra Naţională de Jurnalism, acolo am văzut, omul din spatele funcţiei’’, am deslu-
şit caracterul său de persoană ce apreciază fiecare adiere de vânt, chiar dacă
uneori se pare că este mereu în centrul atenţiei, dumnealui îşi nutreşte un, cadru’’
perceptibil de toţi şi apoi îşi face liniştit ieşirea din, scenă’’, este genul omului ce
pune mai presus de toate fericirea altora decât propria împlinire, acea persoană
care nu te lasă să-ţi pierzi motivul pentru care lupţi şi te ajută să-i observi nece-
sitatea. Acum, în ultimul an petrecut în acest loc ce mi-a fost o a doua casă, alături
de o, familie’’, constituită atât din colegii de clasa cât şi din cadre didactice, reali-
zez însemnătatea fiecărui lucru făcut de către, omul de lângă noi’’, reflectez cu
îndârjire la ce mă aşteaptă dar ştiu că am fost instruit să fac faţă la orice dar şi să
apreciez fiecare moment ce o să-mi aducă zâmbetul pe faţă şi liniste-n suflet. Vă
mulţumesc domnule profesor că aţi, călcat în picioare’’ orice formă de incertitudi-
ne şi aţi reuşit să descoperiţi la mine spiritul jurnalistic ce o să-mi contureze viaţa.
Nu o să va uit niciodată că am luat locul I pe țară la concursul național de eseuri,
Călătoria prin Uniunea Europeană si un rezultat bun la etapa județeană a Olimpia-
dei de română.

38 Paște fericit !

Artist Alexandra Bădoi - București
Eu sunt Bădoi Nicoleta-Alexandra (după numele
din catalog) sau Ada (așa cum îmi ziceau sora, părinții,
apoi prietenii, colegii și chiar profesorii) - elevă a Cole-
giului Tehnic Mătăsari în perioada 1996 – 2004.
Părinții mei au lucrat în cariera din Mătăsari (tatăl
– lăcătuș mecanic, mama – laborantă și apoi după ce
s-au făcut restructurări - casnică) și încă din copilărie
mi-au spus mie și surorii mele că pentru noi singura
șansă să reușim în viață este să învățăm carte. Venind
din familii sărace ei nu au avut ocazia să-și continue
studiile, dar pentru noi erau dispuși să facă toate sacri-
ficiile să putem urma o facultate și să ajungem oameni
mari, noi trebuia doar să nu îi dezamăgim.
Locuiam într-unul din blocurile gri la câteva sute
de metri de biserică, cum intrai în Mătăsari, pe partea
stângă. Apartamentul nostru de două camere avea ve-
derea în spatele blocului înspre centrala termică des-
pre care nu mai știu dacă a funcționat vreodată. Îmi
aduc aminte doar că în vremurile bune când încă mai
curgea apă rece la robinete, era sărbătoare când venea
și apa caldă. Strigau cu bucurie vecinii pe scară:„Dați
drumul la apă! A venit apa caldă!” Asta se întâmpla
când eram mică, mică. După câțiva ani nici apa rece nu
mai urca până la etajul 2. O luam de la robinetul de la
parter, iar apă de băut luam de la o casă cu fântână,
aflată imediat după zona de blocuri. Iarna aveam căl-
dură de la godinul (soba) pe cărbuni instalată de tati în
baie. Așa aveau toți vecinii și cumva ni se părea normal
să fie așa. Ne obișnuiserăm cu mirosul înnecăcios de
cărbune, iar sunetul benzilor de carieră nici nu îl mai
auzeam.
Îmi aduc aminte că în clasa a V-a am participat la
un concurs între clase și trebuia să proiectăm un oraș
ideal din viitor. Alături de colegii mei am proiectat „Ora-
șul Fericirii” – unde mașinile erau zburătoare, nu exis-
tau accidente și toată lumea avea apă caldă la robinete.
Doamna profesoară Graure, venită de la oraș, când
a auzit cum arăta orașul nostru ideal a izbucnit în plâns.
Am înțeles mai târziu de ce.
Am avut șansa să o am învățătoare pe doamna Vi-
orica Burueană și dirigintă pe doamna Zizi Ceaușescu,
două doamne care mi-au schimbat viața.
Eram cel mai rușinos, cel mai emotiv copil. Mă as-
cundeam după mama mea, abia dacă scoteam două
vorbe. În prima zi de școală am plâns și aș fi făcut orice
doar să mai pot sta acasă. Evident, nu se putea așa
ceva; în Decembrie urma să împlinesc 7 ani și cu greu
prinsesem loc în această clasă, la una dintre cele mai
bune învățătoare din comună. Și a fost chiar bine că s-a
întâmplat așa. Doamna Burueană a avut cât a putut
răbdare cu mine pentru că nu vorbeam, nu ridicam
mâna niciodată, până când la un moment dat m-a cer-
tat în fața clasei. Mi-a spus că nu e posibil să știu răs-
punsurile și să nu ridic mâna, să nu-mi spun părerea ca
și cum nu fac parte din acea clasă. Așa de prost m-am
simțit atunci, însă din ziua următoare am început să
ridic timid mâna și să spun și eu câteva cuvinte. Ba
chiar la final de an am recitat frumos strofa mea și am
prezentat cu bine rolul pe care îl aveam în scenetă.
Eram „Vara”, îmbrăcată într-o rochie galbenă și cu spi-
ce de grâu în mână. Parcă am și cântat cu colegii.
Doamna învățătoare avea o voce superbă și îmi era așa
de drag să învăț cântece noi...
Am terminat cu bine primul an. Premiul I cu coro-
niță. La fel s-a întâmplat și în următorii 8 ani.
În clasa a III-a am avut prima poezie publicată în
revista școlii și apoi și în cartea de poezii „Fereastra
Sufletului”. Eram fericită pentru că îmi făceam părinții
l M u r m u r u l J i l ţu l u i
M-am tot gândit cum aș putea începe aceste rânduri fără a fi prea nostalgică sau prea patetică. Un mare „mulțumesc” ar
cuprinde doar o parte din gratitudinea față de toți cei care mi-au șlefuit viața și mai mult ca sigur nu ar avea cum să includă
toate emoțiile, gândurile pe care le păstrez ascunse în cufărul meu de amintiri.
Acum mai bine de 20 ani trimiteam cu teamă prima mea poezie la redacția revistei Murmurul Jilțului, în speranța că va fi
publicată, iar astăzi domnul director Dumitru Dădălău mă anunță cu emoție că și-ar dori să scriu pentru o pagină dedicată mie.
Și mă încearcă sentimente tare ciudate, pe de o parte mă onorează aprecierea domnului director, pe de altă parte, nu mă simt
demnă de laudă. Mai am o mulțime de lucruri de făcut, de învățat, de aplicat... Totuși, gândindu-mă că povestea mea ar putea
inspira alți elevi care își caută drumul, m-am apucat să scriu.
fericiți. Am venit cu revista și cu cartea acasă și le-am
prezentat rezultatul cu mândrie. Mai mult de atât,
Domnul Director, mi-a apreciat felul în care citesc în
cadrul cenaclului și când au venit reporterii de la emi-
siunea „Viața Satului” de la TVR să filmeze un material
despre școala noastră, am fost chemată să-mi prezint
poezia în fața camerei de filmat și să răspund la câteva
întrebări. Acela avea să fie primul meu interviu. Închi-
puiți-vă câtă emoție și entuziasm puteam avea în acel
moment. După ce a fost difuzată emisiunea, toată co-
muna știa despre fata lui Vasile Bădoi care scria poezii.
Nu de alta, dar atunci toată lumea se uita la TVR, nu
mai știu dacă existau alte posturi TV în Mătăsari.
Au mai fost momente care mi-au mai crescut în-
crederea în mine. Am obținut cel mai bun punctaj din
județ la concursul de matematică Kangourou la cate-
goria mea de vârstă de atunci, 9-10 ani, drept pentru
care am primit aprecieri din partea mai multor profe-
sori și mama mea era felicitată în timpul ședințelor cu
părinții. Apoi, la începutul clasei a V-a, doamna dirigintă
Zizi Ceaușescu pur și simplu mi-a dat aripi. M-a îmbră-
țișat puternic, mi-a spus că știa că sunt extrem de
emotivă, mi-a zis Ada, așa cum îmi zicea familia și mi-a
recomandat mie și colegilor să fim uniți și să îi spunem
despre orice problemă pe care o întâmpinăm. A început
să mă trimită tot mai des să aduc catalogul din cance-
larie, să-mi înving teama de a vorbi cu profesorii, am
fost aleasă „șefa clasei” și alături de colegii mei eram
implicată în toate concursurile si evenimentele posibi-
le. Doamna Zizi iubea atât de mult tradiția și cultura
românească încât ne-a făcut și pe noi să le iubim. De la
dumneaei am învățat dansurile populare, melodii popu-
lare, am îmbrăcat portul
tradițional din Mătăsari,
am avut spectacole la
sărbătoarea „Fii Jilțu-
lui”, dumneai m-a in-
spirat să compun pri-
mele melodii. Țin minte
cum compusesem o
melodie copilăroasă
pentru România și o
alta pentru Mihai Emi-
nescu. Le-am cântat
alături de sora mea Ali-
na și prietena mea Ade-
lina la câteva eveni-
mente școlare.
Doamna dirigintă
ne-a lărgit orizonturile,
ne organiza excursii în
fiecare an și așa am re-
ușit să descoperim colțuri minunate ale țării noastre.
Alături de dumneaei și de alte două colege care știau
bine istorie, am reprezentat județul Gorj la reuniunea
de la Alba Iulia de 1 Decembrie și am luat parte la toate
manifestațiile importante de acolo. Astfel de acțiuni ex-
tra-școlare au rămas impregnate în caracterul meu și
m-au făcut să îmi doresc mereu să muncesc mai mult,
să descopăr mai multe, să îmi doresc mai multe de la
mine.
Desigur, școala rămânea pe primul plan. Într-un an
îmi aduc aminte că mi-a fost foarte greu să hotărăsc la
ce olimpiade să merg. Pentru că mă obișnuisem să în-
văț bine și îmi plăceau și româna și matematica. Am
fost la amândouă și am obținut rezultate bune pe județ,
nu suficient de bune cât să ajung olimpică pe țară. Mi-
ar fi plăcut să pot să îmi canalizez timpul și energia
într-o singură direcție și să obțin rezultate impresio-
nante acolo. Nu am reușit. Poate pentru că nu prea am
știut foarte clar care e drumul meu în viață. Învățam de
toate pentru că așa știam că trebuie să fac și pentru că
mă gândeam că voi avea timp suficient să-mi aleg dru-
mul când voi fi mai mare. Cel mai mult îmi plăcea do-
meniul artistic, visam să cânt la chitară și cu vocea, să
Hristos a înviat !
l
Mulțumesc!
prezint emisiuni TV, ba chiar în spatele blocului organi-
zam spectacole cu toți copiii de acolo. Din păcate nu
am putut studia muzica în copilărie și oricum, artiștii
erau niște muritori de foame, cum îmi ziceau toți. Toc-
mai de aceea, școala trebuia să rămână pe primul plan.
Am terminat clasa a VIII-a cu multe lacrimi pentru
că urma să nu o mai am dirigintă pe doamna Zizi, pro-
fesoară de matematică pe doamna Floarea Dădălau,
profesoară de română pe doamna Luminița Dădălău și
cu mult regret aveam să părăsesc a doua mea familie,
clasa cu colegii mei atât de dragi. Însă viața trebuia
să-și continue drumul...
Liceul l-am făcut la „Tudor Vladimirescu” în Târgu
Jiu, profil matematică-informatică și țin minte că în pri-
mul an am avut teama să nu fiu ultima din clasă la în-
vățătură și să îi întristez pe părinții mei, care făcuseră
oricum eforturi supra-omenești să ne putem cumpăra
un apatament în Târgu Jiu, având credit la bancă și alte
împrumuturi. Am reușit după primul semestru să obțin
bursă de studiu și am terminat clasa a IX-a cu cea mai
mare medie din clasă. Însă îmi lipseau atât de mult
spectacolele pe care le făcea doamna dirigintă, cena-
clurile domnului Dădălău, așa că m-am înscris la Pala-
tul Copiilor din Târgu Jiu, am început să învăț să cânt la
chitară, am participat la concursuri și evenimente de
muzică folk, alături de colegii și profesorii de la Palatul
Copiilor, apoi sora mea m-a înscris la o agenție renumi-
tă de modelling (eram înaltă și extrem de slabă) și viața
mea devenea din nou palpitantă.
Datorită domnului Guțu, unul dintre profesorii de la
Palatul Copiilor, am început să îmi folosesc vocea pen-
tru reclame la Radio Omega, apoi cei de la radio mi-au
propus să am o emisiune
de weekend. La școală
aveam rezultate bune în
continuare, pentru ca mă
sprijineau foarte mult pă-
rinții mei. Aveam masa
pusă, hainele aranjate,
recunosc că nu aveam
timp deloc de treburi cas-
nice pentru că uneori dor-
meam doar 4, 5 ore pe
noapte din cauza progra-
mului cu extrem de multe
proiecte. Dar îmi plăcea
tot ceea ce făceam și cred
că așa mi-am făcut antre-
namentul pentru ce urma
să vină la București.
La scurt timp după ce
am împlinit 18 ani, priete-
na mea Mădălina Rotaru m-a încurajat să-mi înscriu o
melodie la concursul Eurovision. Deși aveam foarte
mici speranțe, am tradus melodia în engleză cu ajutorul
prietenei mele și una dintre cele mai frumoase surprize
avea să mi se întâmple. Melodia mea „You and Me” a
fost selectată printre semfinaliste și astfel am avut
ocazia să cânt pe scena Eurovision alături de toți artiș-
tii pe care eu îi apreciam atât de mult: Andra, Smiley,
Nico, Marcel Pavel etc. Acel moment a fost pentru mine
o dovadă o orice este posibil, însă ulterior industria mu-
zicală românească s-a arătat a fi extrem de dificilă
pentru mine, tânăra de atunci; contracte propuse ne-
clare, promisiuni neîndeplinite și alte compromisuri pe
care eu nu eram dispusă să le fac datorită educației și
valorilor primite de acasă.
Am continuat ceea ce știam că trebuie să fac. Mi-
am continuat studiile la Facultatea de Comunicare și
Relații Publice S.N.S.P.A – București și am și început
să-mi caut un job. Având deja puțină experiență în
Mass-Media, am căutat pe Google adrese de e-mail
unde aș fi putut trimite CV-ul (de pe un calculator de la
cafe-internet pentru că nu aveam internet în acea peri-
oadă). Având elanul și otpimismul specific vârstei de 18
ani, am căutat mai întâi adresele de la departamentele
de Resurse Umane de la Antena 1 și Pro Tv. Acolo mi-ar
fi plăcut să lucrez. În zilele următoare am și primit răs-
punusuri din partea lor. La Antena 1 mi-au cerut mai
multe fotografii și m-au chemat la casting, iar la Pro TV
mi-au spus că mă vor anunța dacă au ceva disponibil.
Eram atât de fericită, știam că orice se poate și m-am
dus încrezătoare la castingul Antenei 1. Acolo am aflat
că de fapt proba dată era doar pentru a mă înscrie în
baza lor de date, în eventualitatea în care ar apărea un
concurs pentru vreun post liber. Între timp, cei de la
PRO TV m-au chemat la un training pentru un nou radio
ce urma să se lanseze, însă după acel training nu am
fost eu selectată, așa că am continuat să-mi trimit
CV-urile și la alte posturi de radio din capitală.
Am reușit să colaborez aproximativ 3 luni cu un
post de radio online, Radio Lynx, apoi am fost invitată
de cei de la Antena 1 să particip la un alt casting pentru
a prezenta rubrica METEO. La acea preselecție au fost
peste 200 de modele sau foste prezentatoare, am pri-
mit un test de geografie și am fost rugate să prezentăm
vremea liber, cu cuvintele noastre. M-am descurcat
bine și la test și la prezentat și am fost una dintre cele
3 fete selectate să urmeze un training de prezentare și
de dicție. Au urmat 3 luni de training cu doamna Ileana
Cârstea – un alt om special din viața mea și apoi a ur-
mat perioada cu multe probe înregistrate. Din câte am
înțeles, directorului din vremea respectivă a Observa-
torului Antenei 1 i-a plăcut dinamismul și energia pozi-
tivă pe care o transmiteam și mi-au oferit postul de
prezentator Meteo în cadrul Observatorului. Din iunie
2008 până în iunie 2016 am ocupat acest post și mi-
am făcut meseria cu pasiune și devotament. În paralel
mi-am terminat facultatea, iar în 2015, alături de par-
tenerul meu, am creat o agenție de creație și producție
video: VIVA LA VIDEO. Am reușit să câștig și câteva pro-
iecte cu fonduri europene, însă nu am putut renunța la
marea mea iubire: muzica. Anual am lansat melodii,
colaborări cu diferiți producători, câteva dintre me-
lodii au ajuns să fie difuzate la radio sau să fie pro-
movate de artiști internaționali în show-urile lor.
În 2019 mi-am îndeplinit unul dintre cele mai
mari visuri, am reușit să colaborez cu producătorul
și DJ-ul meu favorit: Armin van Buuren și chiar am
fost invitată să cânt melodia noastră „Cosmos” în
spectacolul său din cadrul festivalului UNTOLD.
După acest eveniment mi-am dorit să investesc
mai mult în educația mea muzicală și am reușit să
studiez „Singing, Songwriting & Dj-ing” la una dintre
cele mai apreciate școli de muzică electronică din
lume: Point Blank Music School din Londra.
Anul trecut, exact când a început pandemia am
lansat spectacolul meu online în care mixez muzică
electronică: „A Beautiful Cosmos with Alexandra Bă-
doi”, iar reacțiile primite până acum mă încurajează
să continui să mixez, să cânt și să compun muzică
alături de producători din toate colțurile lumii.
Până la urmă, am ales să-mi urmez pasiunea,
muzica. Și asta mă face fericită.
Dacă aș putea da timpul înapoi, nu aș schimba
nimic din trecutul meu, poate doar mi-aș trimite și
mai mult curaj să-mi urmez visurile și mi-aș elimina
frica de a nu greși.
În orice caz, sunt conștientă că fiecare om pe
care l-am întâlnit, fiecare experiență trăită, fiecare
lecție primită m-a făcut să fiu ceea ce sunt astăzi. Și
pentru că primii 14 ani i-am petrecut în Mătăsari,
pot spune că fundația, temelia mea acolo s-a con-
struit. Așa că le sunt recunoscătoare tuturor celor
care au pus cărămizi în dezvoltarea mea și îmi do-
resc să fiu capabilă să duc mai departe valorile bune
pe care le-am primit, iar prin rezultatele mele sper
să îi pot motiva și pe ceilalți să nu renunțe la visurile
lor.
39
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

pentru a pârî autorităţile române care ar fi română, N. Vasilescu – Capsaly, care a de- slăbiciune, care nu îi permitea să se depla-
permis „renaşterea antisemitismului” şi cedat apoi la foarte scurt timp. Conform seze. Soţia sa, Florentina Marcea, care spu-
pentru a cere cercurilor evreieşti internaţio- promisiunii smulse de la Nicolae Ceauşescu nea că profesorul este „apatic, descurajat,
nale să acţioneze în consecinţă. În SUA a de către lumea evreiască, publicarea volu- slăbit, se mişcă ca un om accidentat, ţinân-
luat legătura cu liderii B’nai B’rith, ai Con- mului X al Operelor complete eminesciene, du-se de mobile şi aşezându-se cu greu în
gresului Mondial Evreiesc, ai finanţelor şi ai ce conţinea, ca şi volumul IX, publicistica fotoliu”, îl acuza pe rabin că apelase la
Prof. Teodor Voicu - Albeni Joint International Commitee (de la care a politică pe tema „chestiunii israelite”, a fost „magia neagră” pentru a-i ucide soţul. Con- Prof. univ. dr. Pompiliu Marcea
Până în 1980, Academia Română publi- primit un ajutor de 3,8 milioane de dolari). oprită. Era vorba de jurnalistica lui Emi- sultat în secret (fără ştirea oficialităţilor), un
case primele 8 volume ale Operelor com- Edgar Bronfman, preşedintele Congresului, nescu privind combaterea opoziţiei interne medic din alt oraş al României a pus urmă- ultima întrevedere, i-am spus: «Eminenţă,
plete ale lui Mihai Eminescu, urmând să şi Arthur Schneier, preşedintele secţiei şi internaţionale a organizaţiilor evreieşti la torul diagnostic profesorului Marcea: „Este volumul lui Eminescu va apărea!». «Domnu-
continue cu publicistica eminesciană a americane a Congresului şi rabin – şef al obţinerea independenţei României (la Con- otrăvit, intoxicat, dar n-aş putea spune pre- le Zamfirescu, şi noi îl aşteptăm pe Mesia»,
„chestiunii evreieşti”. Deşi tirajul publicat a New-York-ului, i-au promis că vor veni la gresul de la Berlin, în 1879) şi la adoptarea cis cu ce şi cum. Simptomele şi aspectele a spus rabinul. Cu alte cuvinte, volumul se
fost mic (pentru specialişti), volumul IX al Bucureşti şi vor discuta cu Ceauşescu, pu- primei Constituţii româneşti (ce nu oferea exterioare mă duc cu gândul la o otrăvire cu va tipări când va veni la evrei Mesia.“ „La
acestor Opere, apărut în septembrie 1980, nând lucrurile la punct. Cât timp rabinul era încetăţenirea unei numeroase populaţii mătrăgună”. Din aceeaşi Notă Informativă a 15 ianuarie 1989 s-a constatat că volumul
a provocat o viscerală şi violentă reacţie din plecat, în lumea culturală din România in- evreieşti emigrată clandestin, şi care sufo- Securităţii reiese că fiica profesorului s-a X, deşi băgat în tipografie din septembrie,
partea rabinului şef Roses Mosen, şeful co- trase în circulaţie, în samizdat, o broşură – case Moldova, evreii depăşind la oraşe nu- plâns că ar fi fost acostată pe stradă de doi nu se urnise, nu se culesese nici o foaie.
munităţii evreieşti din România. Totul avea manifest acuzatoare la adresa sa, tipărită mărul românilor), adevăruri istorice ascun- israelieni ce ar fi ameninţat-o cu moartea Eminenţă Sa [Moses Rosen] era implicată
să se sfârşească tragic pentru câţiva scrii- ilegal (în condiţii clandestine) şi intitulată se până atunci românilor. Într-o Notă dacă tatăl său nu încetează „acţiunile anti- direct şi-şi asigurase întreaga comunitate
tori români, care aveau să moară în condiţii „Mihai Eminescu, fondul principal al culturii Informativă a Securităţii de la începutul semite”. Nota continuă: „Criticul literar Ni- [evreiască] că, atât timp cât trăieşte el,
dubioase. În ieşirea sa împotriva Academiei române”, care circula îndeosebi în mediile anilor ’80 se preciza că rabinul şef Moses colae Manolescu şi-a exprimat nemulţumi- acest volum nu va apărea. Pe 17 ianuarie,
Române, Moses Rosen l-a calificat atunci intelectuale. Avea 16 pagini, era datată 15 Rosen a difuzat către toate comunităţile rea faţă de intervenţia şefului rabin, mă caută Nedic Lemnaru care-mi spune că
pe Eminescu ca fiind „fascist, rasist, antise- decembrie 1980 (Paris) şi relata controver- evreieşti din România (ca şi în străinătate, susţinând că, deşi nu a fost niciodată anti- s-a întâlnit pe stradă cu Vatamaniuc plân-
mit, dement, pornografic, mincinos, huligan sa dintre rabin şi intelectualii ro- semit, acum «este furios din cauza gând fiindcă volumul X fusese blocat, deşi
şi sifilitic”, ceea ce a deranjat sensibilitatea mâni, conţinând extrase din pu- papei ăsta, care începe să facă tero- primise bunul de tipar“. Dan Zamfirescu
mai multor scriitori români. Conform unei blicistica politică a lui Eminescu rism cultural». Tot mai multe persoane înfiinţează atunci un Comitet pentru publi-
Note – Raport a Securităţii din 28 octombrie despre evrei, schimbul de scri- din domeniul culturii îl acuză, deşi nici carea volumului X, comitet al cărui „preşe-
acelaşi an, rabinul pretindea că ar fi primit sori deschise dintre profesorul un român nu a încercat şi nu şi-a pro- dinte” era episcopul ortodox Ioachim al
dispoziţie chiar din partea Israelului să cea- universitar Pompiliu Marcea şi pus să intervină în textele evreieşti. În Huşilor, care a depus 5000 de lei. Bătrânul
ră guvernului român retragerea de pe piaţă Moses Rosen, un articol – pam- acest context, prozatorul Augustin Bu- călugăr de la mănăstirea Cemica, Ilarion
a volumului IX al Operelor lui Mihai Emi- flet ostil la adresa rabinului, sem- zura, revoltat de imixtiunea şefului ra- Argatu, a dat 4000 de lei. Alţi „membri” –
nescu (proză politică) şi să combată în pre- nat cu pseudonimul Beatrice bin în cultura română, a afirmat că donatori erau câţiva sta¬reţi şi preoţi, care
să „conţinutul scrierilor legate de evrei” Goldstein, elogii la adresa lui Al. «până la urmă, va trebui să punem de au dat câte 1000 de lei (câţiva au cerut să
(Arhiva SRI, fond D, ds. nr. 10962, vol.5). „ Oprea şi Dimitrie Vatamaniuc, acord toată literatura clasică şi străve- nu afle rabinul, ca să nu-i „ia dracu’!”).
Protestul meu n-a avut nici un efect – spu- promotori ai editării Operelor che cu păreri¬le rabinului»44. (Arhiva Printre aceşti donatori s-au aflat şi ce-i cu-
nea rabinul. Academia nu a oprit volumul. eminesciene. (Rabinul Rosen S.R.I., fond D, dosar 10.966, vol.2, f.2) noscuţi mai târziu ca mitropolitul Daniel al
Un profesor, Pompiliu Marcea, m-a acuzat spunea că pamfletul din manifest Cert este că, într-un timp scurt, profe- Moldovei (actualul patriarh) şi Cassian de la
că aş fi insultat pe marele poet naţional ro- afirma că el ar aparţine unei con- sorul universitar Marcea a fost găsit Dunărea de Jos. Dan Zamfirescu, cunoscut
mân. Campania mea a de¬venit atât de in- spiraţii evreieşti mondiale, fiind prin poeta evreică Nina Cassian) copii după înecat într-un lac din preajma Bucu- şi ca prieten cu generalul Pleşiţă, s-a bucu-
tensă, încât am cerut să fiu primit de Ceau- adept al lui Maimonide (cel care i-a îndem- scrisorile profesorului Marcea („pentru in- reştiului, poetul „antisemit“ Ion Lotreanu a rat şi de spijinul secret al câtorva securişti,
şescu, care mi-a spus că volumul era deja nat pe evrei să-i ucidă pe neevrei şi să le formare”), principalul său oponent în edita- fost găsit spânzurat, iar unul dintre editorii „Volumul a început să se culeagă într-un
epuizat din librării şi că nu mai putea fi re- confişte averile), ca şi „agent“ al Alianţei rea Operelor eminesciene, dar că nu există Operelor lui Eminescu, Alexandru Oprea, a ritm halucinant – îşi continuă scriitorul na-
tras. “În acelaşi an, cu numai două săptă- Israelite Universale.) Rabinul Rosen a pre- dovezi că acestea ar fi fost urmate de „sluj- fost găsit mort în baie, „asfixiat”. După câţi- raţiunea -. Este meritul lui Petru Creţia şi al
mâni înainte de apariţia Operelor, la 5 sep- tins ulterior că „manifestul” este opera re- be de blestem” sau ritualuri magice, după va ani de totală interdicţie şi consumarea echipei de la Muzeul de Literatură, care
tembrie, revista Săptămâna publicase un vistei Săptămâna, pe al cărui secretar de cum s-a zvonit. Doctor în filologie ce a pre- unor drame umane, Academia a putut să munceau zi şi noapte.
articol cu tente naţionaliste de Corneliu Vă- redacţie, Ion Lotreanu, îl numea un „poet dat literatura română la Universităţile din mai publice din Operele complete emi- Când am ajuns cu ultima coală în co-
dim Tudor, intitulat Idealuri, şi considerat antisemit”, în complicitate cu profesorul Paris, Bonn, Koln, Aachen şi Dusseldorf, nesciene volumul XI (în 1984), XII şi XIII (în rectură, prima coală avea deja bun de ti-
ulterior de rabin ca fiind „antisemit”, deoa- universitar Pompiliu Marcea. Ulterior, ambii profesorul Marcea avea să capete în timpul 1985), până la XVI (în 1989), dar nu şi volu- par”. Astfel, volumul X a apărut la 15 iunie
rece rabinul voia să demonstreze existenţa acuzaţi aveau să moară. La câţiva ani de la controversei publice cu rabinul o „boală mul X (continuarea „Chestiunii evreieşti”), 1989, chiar dacă a fost oprit de la difuzare.
unei conspiraţii anti-evreieşti printre literaţii apariţia publicaţiei – „manifest”, o revistă ciudată”, fără diagnostic. Tenul său avea o peste care „a sărit”. Conform scriitorului *Menționez că acest material mi-a fost eli-
români. Anul următor, 1981, în februarie, românească New York Spectator din SUA culoare stinsă, glasul îi era abia articulat, Dan Zamfirescu, nepublicarea volumului X berat de nepotul criticului Pompiliu Marcea,
Moses Rosen pleacă într-un precipitat tur- afirma că aceasta fusese tipărită ilegal în avea o incapacitate de a citi şi o accentuată al Operelor „devenise o problemă de onoa- adică Ion (Marcea)!
neu în SUA, Europa Occidentală şi Israel, România de către un profesor de literatură re a răposatului rabin Mosses Rosen… La

Profesor în pandemie
A venit însă a doua rundă…și planteze fire de păr vreunui profesor care l-a că am acceptat tot ce ni s-a spus, fără să luăm
după trei luni de stat pe scaun, în pierdut pe altarul științei, sau…sau…până la tot niciodată atitudine până la capăt, am acceptat
fața desktop-ului, zi de zi, a trebuit felul de motive și motivuțe care m-au făcut să mi lipsa de respect din partea unor părinți care n-au
să fac zece ședințe de kinetoterapie se facă lehamite de tot online-ul, fiindcă nu-i pot dat poate un examen în viața lor, am acceptat
și să dau un sfert de salariu, iar de traumatiza pe copii nici cerându-le să țină came- mult mai puțin decât merităm după o jumătate de
la ținuta impecabilă, am ajuns să ra pornită, dar barem să-i mai cert că nu au învă- viață de examene și de inspecții, după stresul
predau și în halatul de casă (dată țat. Profesorii sunt niște clovni care încearcă să permanent provocat de hârțăgoria interminabilă
profesor, Dima Elena - totuși cu un strat generos de ruj pe obțină aprecierea copiilor prin tot felul de jongle- și de atât de multe pretenții din toate părțile! Și
Școala Gimnazială ”Nicolae Costescu” Bolboși buze…așa, ca să se compenseze! rii, în timp ce părinții își ghiontesc odraslele din uite așa…ne jucăm de-a școala…ne jucăm de-a
Am auzit aseară la știri că un profe- fotoliu: ”- Scrie, mă, ce zice aia! Tu nu auzi că aia elevii cu profesorii, că oricum nu au ce ne face!
Pamflet…pandemie…palindrom. Trei cu- sor universitar le preda studenților zice să scrii?” În timp ce încerc să mă adaptez Trăiască Internetul, trăiască Pandemia! Mi-au zis
vinte care încep cu litera p, ca multe altele: păcă- săi în chiloți, deci eu mă pot considera încă de- ritmului lor de înțelegere și de scriere, toată stră- unii că ar vrea să țină pandemia asta până termi-
leală, proști, prostie… În anul palindrom - 2020 cent îmbrăcată). dania mea este spartă de un glas cristalin și non- nă clasa a XII-a, că așa sunt siguri că vor termina
sau în anul pandemiei, am trecut prin multe Sigur că nu sunt eu în măsură să dau verdic- șalant: ”- Doamna, mi-au spart parola și mi-au și ei liceul! Poti spune că nu au dreptate?!
schimbări pentru care nu eram pregătiți înainte tul despre ce se întâmplă în lume, dar pot vorbi scris numai prostii!”…”- Mai puteți spune o dată,
de apariția ”pericolului nevăzut”, numit Covid. din perspectiva dascălului care a realizat la un doamna? Că nu am înțeles, s-a făcut microfo-
A… și cuvântul ”profesor” începe tot cu p! moment dat că profesia și menirea lui se trans- nie…Doamna, la Alexandra se aude ceva urât…”
(ce coincidență!). Ca profesor am experimentat formă treptat într-o șaradă, într-o joacă de-a , ”- Stinge, mă, microfonul!”
atât de multe în pandemia asta, încât convingeri- școala! După ce a dispărut entuziasmul de a ne În cadrul ședinței online, directorul școlii ne
le mi s-au schimbat de la o zi la alta. Prima tranșă zâmbi în fiecare dimineață, de a viziona diverse atrăgea atenția că trebuie să fim mai fermi în
de ore online m-a fascinat, dându-mi încredere materiale…au început să nu mai ”meargă” ba ceea ce privește menținerea camerei pornite de
că iată, un dascăl de țară poate folosi tehnologia internetul, ba camera, ba microfonul…să strig la către elevi în timpul orelor, să mizăm pe insufla-
cu elevii săi la fel de bine ca un dascăl de oraș! X-ulescu și el să îmi răspundă peste 10 minute, rea respectului pentru a-i determina să nu o mai
Manuale digitale, prezentări în Prezi (că PowerPo- fiindcă avusese o nevoie urgentă sau să aștept oprească. Asta le-am explicat și eu, dar dacă nici
int nu-mi mai plăcea), videoclipuri, filme și alte să se lumineze, ca să îl pot vedea la față…ba să părinții nu mai au niciun respect față de dascălii
materiale audio-video erau acum la discreția mea nu-l mai primească platforma școlii, că i s-a copiilor dumnealor, este foarte greu de atins acest
și le puteam utiliza pentru a face lecțiile mult mai schimbat fundalul pe tableta primită de la școală obiectiv. Ca o confirmare în plus, o colegă poves-
atractive, așa cum la școală nu puteam. Diminea- (și tot școala e de vină!), ba să fie ocupat să-i tea că unii părinți ne fac proști. Măcar ne spun
ța, mă așezam în fața laptop-ului aranjată de sus pună profesoarei de română o perucă prin edita- adevărul!, zic eu. Bine, adevărul îl știam și noi, dar
până jos, fără a-mi pune însă pantofii cu toc, ca re, ca să vadă dacă i-ar sta bine blondă sau roș- ne prefăceam că suntem deștepți dacă predăm
să nu o copiez pe Ioana Pîrvulescu (totuși…) cată (că șatenă pare prea naturală!) sau să-i im- cu internetul…proști am fost dintotdeauna, fiind-

40 Paște fericit !

Ce bine a fost când era rău!
prof. Stuparu Victor -
Școala Gimnazială
”Nicolae Costescu” Bolboși
Scriu aceste rânduri de pe poziția unui
om care a avut de înfruntat și regimul co-
munist, dar și regimul democratic. Nu am
pretenția să fiți de acord cu mine, fiecare
om are dreptul la opinie, este dator să-și
spună liber părerea, atât timp cât are cu-
rajul răspunderii și semnează cele scrise.
Nu trăim pe vremea lui ”Anonymus”, pe
care îl contestă și ai săi, de teamă că ne
este nouă (ca nație) bine.
Voi porni, așa cum este normal, de la
începuturi. M-am născut într-o familie mo-
destă, ”origine socială sănătoasă”, tata
muncitor, mama țăran cooperator, cum se
zicea pe atunci.
Vremuri grele, lipsuri de tot felul, dar
dacă munceai, te descurcai. Nu folosesc
”descurcai” din ziua de azi, fiecare se
descurca prin munca cinstită pe care o fă-
cea. Așa s-a descurcat și familia mea, a
putut să treacă peste greutăți cu ajutorul
lui Dumnezeu care le-a dat sănătate și pu-
tere pentru a le depăși.
Clasele primare le-am făcut într-o
casă naționalizată (nu știam la vremea
aceea ce înseamnă acel cuvânt). Eram co-
pii mulți, clase paralele, însă doamna învă-
țătoare Vîlceanu (Dumitrașcu, după soț) a
fost pentru noi mai mult decât o învățătoa-
re, a fost ca o a doua mamă. Ne-a învățat
primele (poate) reguli de comportament
(mamele aveau puțin timp fiind ocupate cu
muncile, atât la CAP, cât și în gospodărie).
Îmi amintesc că primele reguli de igienă
le-am dobândit de la doamna învățătoare,
căreia i-am purtat și o să-i port un respect
deosebit. Pe atunci, anii ”60, prima orga-
nizație pentru copii era ”pionierii”. Ce
mândru am fost atunci când, la sfârșitul
clasei a II-a, am primit cravata roșie cu tri-
color, semn al recunoașterii faptului că în-
vățam bine. Se uitau colegii la noi cu invi-
die, motivația pentru învățătură era mult
mai mare.
Gimnaziul, treapta imediată în învăță-
mânt, reprezenta încă o etapă în pregăti-
rea noastră. Ne reuneam copii din toată
comuna. Condițiile erau destul de grele:
drumuri vai și amar, distanțe destul de
mari față de școala de la centrul comunei.
Veneau copiii peste două dealuri și printr-o
matcă; găseau însă o atmosferă caldă și la
propriu, și la figurat. Acum, nu vine micro-
buzul, nu merge copilul la școală, ba dacă
s-ar putea să fie așteptat fiecare, să fie
stație la fiecare poartă.
Examenul de maturitate l-am susținut
odată cu admiterea la liceu. Era primul
examen din viața noastră ca viitori liceeni,
și chiar dacă îl susțineam la o vârstă când
încă nu realizam ce înseamnă ”matur”,
era practic un concurs, fiindcă eram ad-
miși doar cei care meritam.
Cu ce bucurie așteptam începerea
cursurilor la cel mai renumit liceu al Gorju-
lui – Liceul ”Tudor Vladimirescu” – liceu
ce poartă numele unei personalități ilustre
a zonei noastre. Ne bucuram fiindcă ne
l M u r m u r u l J i l ţu l u i
(Confesiunile unui dascăl de tară)
reuneam copii de pe tot cuprinsul județu-
lui. Îmi amintesc când pășeam în curtea
liceului, toți îmbrăcați în uniformă, cu nu-
mere și șapcă, uniforma care ne făcea pe
toți egali, indiferent de originea socială și
din ce parte a județului veneai. Cu atât mai
mare era satisfacția noastră când, după
perioada de tatonare, ne dădeam seama
că toți suntem egali ca drepturi și îndato-
riri, toți eram elevii aceluiași prestigios li-
ceu.
Purtăm în inimi numele unor mari das-
căli ai acelui timp: regretații profesori Pe-
trescu, Raita, Mladin, Cîrstoiu, Iliescu, Va-
sile etc. Ne amintim cu plăcere la
întâlnirile noastre de una dintre legendele
liceului, profesorul Petrescu Ștefan, profe-
sor de biologie, care și-a permis să nu pri-
mească în sala de curs pe ministrul învă-
țământului fiindcă i-a deranjat ora. Era clar
că trebuia să fii ”doxa” de carte ca să îți
permiți așa ceva. Era una, dar nu singura
dintre legendele, cum ni se par acum po-
vestirile care circulau din generație în ge-
nerație și care, alături de rezultatele ex-
cepționale obținute de către elevii liceului,
duceau faima Gorjului în România și nu
numai. Notele obținute erau exact pe me-
rit, deoarece acolo, în bănci, toți eram
egali. Nu se practica la acea dată, nici mă-
car nu se știa despre ”meditații plătite”;
dacă se făceau erau gratis și aveau loc în
sălile liceului pentru toți cei interesați.
Anii de liceu au rămas în amintirea
noastră ca anii cei mai frumoși ai unei co-
pilării marcate și de greutăți, dar și de sa-
tisfacții pentru acea vârstă.
Ce este copilăria în ziua de azi? Excep-
tând pe cei năpăstuiți care sunt ” copii fără
copilărie”, majoritatea copiilor nu știu să
se bucure de ea. Dacă pe timpul acela
”rău”, îmbinam utilul cu plăcutul, mer-
geam cu vitele pe izlaz, dar practicam toa-
te jocurile de atunci, copiii de azi nici mă-
car nu știu care sunt acele jocuri sau
altele, fiindcă stau doar în fața calculato-
rului. Nu aveam la acea vârstă copii obezi,
cu deficiențe de vedere, deformări ale co-
loanei. Cine este de vină pentru aceste boli
ale copilăriei? Răspunsul este destul de
complex, nu sunt eu în măsură să formu-
lez un asemenea răspuns.
Cert este că, dacă peste ani, copiii de
acum, viitori oameni maturi, ar fi întrebați
despre amintirile lor din această etapă a
vieții, n-ar avea ce povesti. De unde să mai
fure cireșe? De unde să se mai întoarcă
fără țoale de ”la scăldat”? Acum, genera-
ția actuală, generația calculatoarelor, nu
știu dacă mai are vreo satisfacție ca noi
atunci când ne jucam prin iarbă, mergeam
și cu picioarele goale prin roua dimineții,
dar eram sănătoși. Dacă se întâmpla să ne
îmbolnăvim, cel mai adesea răceam, erau
leacuri naturiste care-și făceau efectul
imediat – cartofi cruzi la gât, picioarele în
apă fiartă cu sare multă. Erau
atunci doar câteva pastile: pi-
ramidon, antinevralgic, mai
târziu penicilina V, și ce efecte
imediate aveau! Se găseau la
îndemâna tuturor, mai ales că
erau și gratuite. În ziua de azi
s-au desființat gratuitățile,
nici măcar pentru copii nu
mai există. Ce protecție a
mamei și copilului avem? Ne
mirăm că scade natalitatea!
Cine își mai permite să aibă
mai mult de un copil? Nici un
interes de la autorități, de la
”vlădică la opincă” nu-și văd
decât propriile interese, lor să
le meargă bine, de ceilalți nu
Hristos a înviat !
le pasă.
Încerc să mai abordez o problemă,
despre care am oarece noțiuni, deoarece
am plecat ”din câmp, de-acasă, de la
plug”, și am trăit acele vremuri. Sigur, co-
pil fiind, nu realizam, nu-mi dădeam sea-
ma de realitățile acelui timp.
Pornind de la procesul de colectivizare,
nu pot să fac eu afirmații pentru toată țara.
Ce ne-au transmis cei care s-au ocupat de
acest proces poate fi mai mult sau mai pu-
țin obiectiv. Eu mă voi referi strict la comu-
na noastră. Deși este cotată cu gradul IV
de fertilitate, totuși aveam și noi rezultate.
Toate câmpurile erau lucrate. Lucrările se
făceau la timp și erau de bună calitate,
erau executate mecanizat. Recolta era
stânsă și de locuitorii comunei (țăranii),
dar și cu ajutorul elevilor, în cazul comunei
noastre. Chiar dacă existau și vremuri rele,
noi, copiii, nu ne văitam că nu puteam să
dăm o mână de ajutor. Chiar dacă acea
practică agricolă se prelungea aproape
toată luna octombrie, materia era recupe-
rată și parcursă în întregime, dascălii știau
cum s-o facă. Era cumva o relaxare pentru
noi, ca și copii, nu mai trebuia să stăm în-
chiși într-o sală de clasă.
Dacă în perioada interbelică, România
ocupa locul IV în Europa la producția de
grâu, ”Ciulinii Bărăganului” rămăseseră o
amintire în perioada comunistă. Repartiția
la noi în comună se făcea cam juma-juma
cu CAP-ul. Cu toate că erau unele norme,
cei din conducere mai ”închideau ochii”,
nimeni nu a murit de foame în acea peri-
oadă. Orice palmă de pământ care se pu-
tea munci mecanizat, era exploatată, la fel
ca islazurile, care erau în același timp lo-
curi de joacă pentru noi, copiii, locuri pe
care nu vedeai un mărăcine, locuri pe care
pășteau atât animalele CAP-ului, cât și
cele ale cetățenilor. Acum, islazuri nu mai
sunt, este împărăția mărăcinilor, vitele să-
tenilor au dispărut, pentru că generația
tânără nu mai are timp, este ocupată cu
telefonul și cu tableta.
Ar fi foarte multe de povestit dintr-o
perioadă trăită, denigrată de unii, aprecia-
tă de alții. Doar câteva fraze vreau să
adaug:
România, țară mică, comparativă cu
coloșii lumii, era în prag de a construi
bomba atomică prin forțe proprii;
România își permite să refuze ”Clauza
națiunii” de la americani;
România era singura țară din lume
care, în martie 1989, lichidase orice dato-
rie externă, ba mai mult aveau alții la noi
creanțe și altele, datorii pe care poate nu
și le-au mai plătit ori s-au înfruptat lacomii
de atunci, afaceriștii de azi, căci visteria
era plină.
Punând în balanță realizările și neajun-
surile, concluzia mea este că am avut în
acel timp o Epocă de Aur.
l
Lecție
de
istorie
Radu Pietreanu
Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o Țară și o Limbă și un Neam
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moșii mei
Că din ei răsare pâinea și prin mine trăiesc ei
Valuri tulburi de uitare peste morții mei se-așază
Limba nu ne mai e limbă, țara nu mai este trează
Azi ne-nvață imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii și să venerăm partide
Cum să cântărim istoria și s-o vindem pe bucăți
Cum să facem Mall-uri, vile, scoțând piatra din cetăți
Pe Vlad Țepeș cum să-l facem personaj de film de groază
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează
Ne învață idioții că Bălcescu a fost laș
Și că Decebal batrânul a fost un sinucigaș
Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii
Nesimțiți cât să-și permită a ne ponegri eroii?
Niște dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
Și ni le aruncă-n față ca pe legi adevărate
Bieți defăimători de stirpe, lacomi și periculoși
Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoși?
Fără urletul lui Horea am fi sclavi și azi pe roată
Iară hunii din pustiuri nobilime elevată!
Fără paloșul lui Ștefan am fi pașalâc turcesc
Robi umili care cu grâne tot Islamul îl hrănesc!
Dacă nu muream în luptă la Neajlov și la Rovine
N-am mai fi avut biserici unde neamul să se-nchine!
Nu trecurăm peste veacuri ca o nație coruptă
Ci cu aspre sacrificii, și cu jertfă, și cu luptă!
Și a trebuit adesea, spre a ne salva norodul
Sângele lui Brâncoveanu să inunde eșafodul
Trupul lui Ioan Cumplitul să se sfâșie-n bucăți
Umărul lui Avram Iancu să se sfarme de cetăți
Plânsul lui Vladimirescu să răsune din fântâni
Ca un preambul la imnul ”Deșteptați-vă români”
Fierul scos din pieptul țării ne-a fost arma și necazul
Și coroană pentru Doja, și baltag pentru Viteazul
Munții noștri aur poartă, am putea să fim bogați
Însă nu ne sunt salvare, ci motiv să fim prădați
Biciuiți de monștrii vremii și răpuși de neputință
Am trecut peste milenii cu speranță și credință
Și-am nădăjduit că poate neamul nostru într-o zi
Printre alte mândre neamuri ca o stea va străluci...
Astăzi... cine ni-s eroii? Cine-i gata ca să moară
Pentru sfânta Libertate, pentru neam si pentru țară?
Grașii și libidinoșii, snobii si analfabeții,
Banii mulți și burta plină, pentru ei sunt sensul vieții
Niște lacomi fără școală, niște scârbe, niște javre
Care pentru-o șpagă calcă fără milă pe cadavre
Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentanții
Și-am trimis toți imbecilii, proastele și aroganții
Să ne facă de rușine cerând mită pe la toți
Și să fim priviți prin dânșii ca o nație de hoți
Poticnindu-se-n discursuri insipide și banale
Fără dicție sau noimă, cu greșeli gramaticale
Pițipoanca plângăcioasă sau tribunul făcând spume
Sau ciobanul fără carte să ne reprezinte-n lume?
Unde ne e azi mândria? Unde ne e azi curajul
De a-i lua de ciuf, de guler, si-a spăla cu ei pavajul?
Nu mai sunt eroi în țară, oameni demni și responsabili
Să ia frâiele în mână de la viermii incapabili?
Creierele geniale sunt trimise la străini
Spre-a nu-i încurca la furturi pe-acești avortoni cretini
Cincisprezece milioane, câți am mai rămas prin țară
Să fim pentru haimanale animale de povară
Să muncim pe brânci o lună, iar ei să ne dea salar
Cam cât lasă ei pe seară șpagă la vreun ospătar
Nu mai vreau să văd prin blocuri cum ne mor de frig bunicii
Și nici mame disperate, ”ce le dau la ăia micii”
Nu mai vreau să-mi văd părinții dependenți de tratamente
Și cu banii pentru hrană cumpărând medicamente
Nu mai vreau să-mi văd soția umilită la ghișee
Sau copilul dat afară, că-i sărac, de prin licee
Ca o boală fără leacuri, ca un cataclism mă sperie
Cum trăiesc în lux netoții, iar capabilii-n mizerie
Eu aștept Reînvierea, când din marile morminte
Vor ieși din nou Eroii înarmați c-un bici fierbinte
Și vor face curățenie printre cei ce ne-au furat
Spre a fi din nou în lume Neamul Binecuvântat.
41
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

Independenți și Demni
cată de emoții şi de întâlni- știam când treceau cele două ore de ţin  astăzi, cel pu-
rea cu noii colegi şi profe- curs. Am învățat de la profesorii mei ţin acum, irelevan-
sori. Am intrat pe poarta să pun suflet în tot ceea ce fac, să te. Adevărul este
școlii și cu pași timizi,  m-am iubesc această meserie și să o duc că nu ne-am întâl-
îndreptat spre curtea interi- mai departe cu mândrie, pentru că nit pentru ceea ce
oară, unde urma să se des- am o misiune extrem de importantă suntem astăzi, ci
făşoare festivitatea de des- – să modelez destinele unor copii și pentru ceea ce am
chidere a noului an şcolar. să lucrez cu sufletele lor. Iar cel mai fost acum 20 de
Peste tot în jurul meu, ado- important lucru pe care l-am înțeles a ani şi mai bine.
lescenții își împărtășeau fost că respectul se câștigă, nu se Ne-am întâlnit
Consilier Juridic Dobreci Daniel - S.C.
amintiri de vacanță și șușo- impune. pentru a ne întoar-
Romad Administrare Imobile Bucuresti teau în legătură cu noul an. M-am intors cu drag in locurile ce în trecut. De al-
Scoala generala clasele I-VIII Soarele dogorea în ciuda natale, unde am avut deosebita pla- tfel, este prima
din Dragotesti, Gorj . Toate amintiri- faptului că era toamnă. Vremea parcă cere de sa predau elevilor din liceul, noastră întâlnire.
le din scoala generala sunt legate de reflecta starea interioară a fiecărui pe care eu il terminasem cu 5 ani in La împlinirea a 10
un singur reper: satul. Exact, satul în tânăr. Probabil că mulţi mai erau cu urma si s-a lucrez alaturi de cei care ani de la absolvi- trecut foarte repede si nu am reusit
care am crescut şi în care unii colegi gândul la vacanța de vară. Dar cu si- mi-au fost indrumatori timp de 4 ani. rea liceului nu ne-am revăzut. Perso- sa comunicam mai mult.
încă mai locuiesc. Nu m-aş fi gândit guranţă nu toți. Eu așteptam cu ne- A fost foarte emotionant sa fiu co- nal, am văzut în asta un semn al alie- A fost o mare sarbatoare pentru
niciodată cât de important a fost pen- răbdare să înceapă liceul. Încă de leg cu dirgintele meu care devenise nării generaţiei noastre, afectată din mine  a fost foarte bine organizat to-
tru noi „satul”, locul în care ne-am când se apropia sfârşitul clasei a  VI- directorul liceului, cu toti ceilalti pro- plin de turbulenţele tranziţiei. Faptul tul presupun ca a fost un efort organi-
petrecut cea mai mare parte a copilă- II-a mă gândeam la liceu, iar curiozi- fesori fata de care eram foarte aproa- că, în sfârşit, ne aflăm din nou împre- zatoric deosebit la care, personal si
riei. Fie că era vorba de fotbal în cur- tatea mea creștea cu cât mă apro- pe in cancelaria in care nu am intrat ună arată, probabil, că am devenit sincer, eu nu m-asi fi angajat.
tea şcolii sau pe oricare maidan, să- piam mai mult de viitorii mei colegi. niciodata in timpul liceului. mai împăcaţi cu noi înşine. Arată, în N-am avut mari emoții la striga-
niuş pe dealuri sau de o tură pe Oare cum o să fie noua clasă? Cum o Colegiul National Tehnologic Ma- acelaşi timp, că suntem mult mai rea catalogului, în schimb am fost în
gheaţă, , cam tot ce făceam se în- să mă înțeleg cu colegii? Inima îmi tasari nu este o scoala ca oricare alta, deschişi faţă de propriul nostru tre- pragul lacrimilor când mi-am regăsit
tâmpla în satul meu, de unde ne pro- bătea cu putere. În marea de copii, este o scoala unica prin dascalii sai, cut. La vârsta pe care o avem noi fostul coleg de bancă. Ne leagă multe
curam „tubermanele” pentru „răz- părinți și profesori am văzut şi câteva prin elevii sai este singurul Colegiu acum, omul simte, de regulă, pentru momente amuzante și am ”transpi-
boaiele” dintre dealuri, au rămas chipuri cunoscute din fosta mea cla- National din mediul rural. Atat profe- prima dată nevoia de a se uita cu rat” de multe ori împreună la lucrările
puncte de reper în amintirea mea. să din gimnaziu. Am ajuns la liceu şi sorii cat mai ales conducerea Liceului atenţie în propriul său trecut, nu în de control
Cred că pentru mulţi dintre copiii de l-am cunoscut pe profesorul de limba Industrial minier din Matasari au ridi- mod obligatoriu pentru a se autoeva- Un moment aparte a fost revede-
azi nu vor avea astfel de amintiri pes- romana Dumitru Dădălău, care este o cat stafeta invatamantului din zona lua, ci urmând chemarea, în acelaşi rea fostei noastre săli de clasă. Am
te 30 de ani. persoană pe care te poţi baza oricând transformandu-l in Colegiu National timp, tristă şi veselă, a nostalgiei intrat, am îmbrățișat-o cu privirea,
Mi-am adus aminte de uniforma şi la care poţi apela cu mare încrede- in anul 2000 cand s-a pus piatra de Căutările în trecut nu sunt nicio- am clipit cu stupefacție: e mică! E
şcolară, de cravată, de inelul de la re. A fost mereu alături de noi, spriji- temelie a invatamantului modern in dată întâmplătoare şi sunt convins că mult prea mică! În amintirile mele,
cravată, de matricolă şi de cămaşa în nindu-ne tot timpul la nevoie; s-a Matasari chiar de catre ministrul in- regăsirea ne va face bine şi astăzi, şi clasa era maaaaare, aveai timp să
pătrăţele. Mai era cămaşa aceea dedicat si se dedică în continuare vatamantului din acea perioada prof în viitor. Nostalgia e un semn că pu- mai repeți o dată lecția din momentul
albă, doar pentru festivităţi speciale. trup şi suflet, atât pentru noi, elevii, Andrei Marga. tem merge înainte. Unii dintre noi am intrării profesorului și până ajungea la
Mai ştiu şi că îmi făceam lecţiile cât şi pentru liceul la care învăţăm. A Nenumăratele responsabilități și ţinut legătura în acest lung răstimp, catedră :)) Acum mi se părea că e re-
si la lumânare pentru că energia fost dirigintele care si-a pus ampren- presiuni ale unui profesor nu se potri- fie pentru că locuim în acelaşi oraş dusă la jumătate. 
energia electrică se întrerupea câte- ta profund asupra mea. Alaturi de cei- vesc prea bine cu vârsta de douăzeci fie pentru că pur şi simplu am rămas Cei mai frumoși ani sunt cei de
va ore pe zi. Aşa erau vremurile, toţi lalti profesori au influentat benefic de ani, la care de obicei nu știi cine prieteni. Cu toate acestea, cei mai liceu? Da, ar răspunde cei mai mulţi.
am trecut prin asta atunci. drumul meu in viata.Mi-aduc aminte ești și ce vrei să faci. O carieră de mulţi nu ne-am văzut de foarte mult Sunt şi unii care afirmă că perioada
Încă din fragedă copilărie mi-am ca am fost ultima generatie care am profesor înseamnă să-ți dedici viața timp. E ceea ce face ca această reîn- facultății e cea mai importantă, cea
dorit să fiu cadru didactic, iar pasiu- dat examen pentru treapata a II a de unei rutine, să fii în continuă căutare tâlnire să fie una totul specială şi să mai memorabilă, în care te definești
nea pentru această minunată profe- liceu.Cred că unul dintre cele mai mi- de informații și să controlezi clase reprezinte, într-un fel, o urgenţă.   ca om. Eu am însă convingerea că
sie se datorează în primul și în primul nunate lucruri pe care le duc cu mine pline de adolescenți demonici în care Dacă nu ne-am fi văzut, toată perioa- anii de liceu sunt cei mai frumoși și
rând doamnei învățătoare Iliescu . din școală este dragul de cărți. Bucu- urlă hormonii. O experiență frumoa- da liceului ar fi căpătat, pentru noi, un nu cred că există o perioadă mai fru-
Apoi, fiecare cadru didactic și-a pus ria de a vorbi despre cărți ca despre să, dar și plină de năbădăi. caracter întâmplător. Faptul că au moasă decât aceasta.
amprenta, mai mult sau mai puțin, niște comori care abia așteaptă să fie Am avut în liceu un profesor de trecut atâţia ani, fără să ne mai fi vor- Multumesc pentru dupa amiaza si
asupra mea.  descoperite am simțit-o de multe ori, limba și literatură română și diriginte bit, accentuează acest caracter. Ne- seara petrecute impreuna la restau-
Cele mai importante principii pe în liceu, la profesorul meu de limba în același timp, de la care am învățat am întâlnit, aşadar, şi pentru a arăta rant; am devenit elevi la, am uitat toti
care eu le-am desprins de la dascălii română. Nu doar ne vorbea despre să caut mereu dincolo de aparențe, că lucrurile nu sunt întâmplătoare, că anii care au trecut, am uitat toate gri-
mei au fost: pasiunea, corectitudinea, cărți, ci ne lumina întreaga clasă ori să înțeleg sensurile ascunse. El reu- oamenii împreună cu care am petre- jile, toate bolile, ne-am simtit  de 18
dăruirea și devotamentul față de co- de câte ori venea vorba despre o lec- șea să ne determine mereu să facem cut sute şi mii de ore, la şcoală sau în ani, ne-am bucurat unii de altii; ce
pii, și, nu în ultimul rând, profesiona- tură. Nu am citit nimic în liceu pentru asta, fie că era vorba de literatură sau orele de chiul, în pauze, la fotbal, la bine ar fi daca ne-am intalni in fieca-
lismul. Îmi aduc aminte cu mare drag că a trebuit, am citit pentru că mi-am de un film ori o piesă de teatru Des- discotecă, la chefuri, aceşti oameni re an; sa redevenim copii….
de doamna profesor de limba româna dorit. Domnul profesor ne vorbea cu pre asta cred eu că e educația. Des- au avut, la un moment dat, un rol im- Va multumesc din inima colegii
din gimnaziu, dna Pasarescu de la atâta pasiune încât efectiv nu te pu- pre căutarea răspunsurilor. Noi, pro- portant în viaţa noastră şi au, în con- mei dragi, va multumesc ca ati ac-
care am deprins ca și metodă apropi- teai abține. Acum, îmi amintesc cu fesorii, ar trebui să-i ajutăm pe elevi tinuare, un rol important, de vreme ce ceptat intalnirea si ca ati participat
erea de elevi și încurajarea acestora drag de pasiunea și onestitatea cu să-și construiască această abilitate toţi aparţinem aceleaşi generaţii. cu  atata bucurie la revederea noas-
de a vorbi liber, dl profesor de mate- care mi s-a vorbit despre literatură și de gândire critică. Și de aici se con- Deci, nu pentru a ne auto-flata sau tra;
matica care a scos multi matematici- m-am străduit să fac același lucru struiesc toate celelalte competențe. pentru a ne auto-denigra ne-am în- Va multumesc in mod deosebit
eni dintre elevii de la clase. elevilor mei dupa cativa ani. Am or- Intalnirea de 20 ani de la termi- tâlnit, ci pentru a ne căuta în propria pentru tot ce ati facut astfel incat Re-
Clasa a IXa am inceput-o la ganizat banchetul de sfarsit de clasa narea liceului. Prima constatare, pe nostalgie şi în nostalgia foştilor colegi vederea de dupa 20 ani sa iasa bine!
GSM Matasari in anul 1989 pana în a XII a organizat in sala de sport a li- care suntem obligaţi s-o facem toţi, şi de liceu şi de clasă. Dacă ar fi să ne Ecourile din partea colegilor au ince-
anul 1993. Îmi aduc și acum aminte ceului pe care il terminasem fiind si profesori, şi foşti elevi, este că a tre- lăudăm, acum, cu ceva, ar trebui să put deja sa apara si sunt extrem de
cu plăcere de prima zi de liceu, încăr- ultima intalnire cu toti colegii laolalta. cut timpul. Au trecut 20 de ani. 20 de ne lăudăm cu regăsirea generaţiei favorabile, meritul fiind al nostru, al
Anii de liceu reprezintă o perioadă în ani! Cred că această neverosimilă si- din care facem parte, cu valorile tuturor.
care îți formezi personalitatea, fără tuaţie spune ceva despre motivele noastre comune, cu felul nostru de a Din anul 2005, impreuna cu fami-
să simţi că se întâmplă acest lucru. pentru care ne-am întâlnit. Ne-am iubi, de-a ne îmbrăca, de-a vorbi, cu lia m-am mutat definitiv in Bucuresti.
Te formezi ca om. Și bineînțeles, ră- întâlnit oare pentru ceea ce suntem muzica şi cărţile noastre, cu amintiri- Dupa mai multe incercari si dupa
mân iubirile, iluziile, deziluziile, certu- astăzi? Ne-am întâlnit pentru a-l afi- le noastre comune. Fireşte, nu ne-am alte specializari impreuna cu sotia
rile, dezamăgirile, frustrarea – lucruri şa, în faţa foştilor colegi şi profesori, întâlnit oriunde, ci în liceul la care am am devenit independenti astfel eu
efemere specifice liceului. Toate se pe cel care-am devenit între timp? învăţat. El este ceea ce ne-a legat, în detin o firma de administrare immo-
vor transforma în amintiri… Pentru a afla cât de sus sau cât de jos primul rând, ceea ce a făcut să avem bile, constructii, reparatii si intretine-
Dupa terminarea liceului Uni- au ajuns ceilalţi în ierarhia naţională atât de multe lucruri în comun. Liceul re instalatii sanitare si electrice iar
versitatea Bucuresti, facultatea de sau internaţională? Pentru a ne lăuda ne-a unit prin chiar acţiunea sa de sotia fiind expert contabil o firma de
drept intre anii 1993-1997 au fost sau pentru a ne plânge cu numele instituţionalizare, dar şi prin relaţiile contabilitate si expertiza judiciara si
4 ani care mi-au schimbat radical nostru, cu averea acumulată sau risi- informale, de colegialitate, de priete- extrajudiciara
gandirea si modul de viata. pită? Aceste motive sunt, probabil, nie, adesea de iubire, pe care le-am 4)impreuna cu sotia avem doi co-
La facultate am avut ocazia să am inevitabile, dar eu cred că cei 20 de stabilit între noi. Liceul este cadrul, pii un baiat de 18 ani in clasa a XII a
ca profesori oameni extraordinari, ani, care au trecut, aşază toate reali- este centrul unei istorii de 4 ani, isto- si o fetita de 5 ani la gradinita in gru-
care transmiteau toate informațiile zările şi nerealizările noastre sub rie în care fiecare dintre noi şi-a jucat pa mare
sub formă de poveste astfel încât nu specia timpului  şi le face, cel pu- rolul său. Un singur regret am – ca a

42 Paște fericit !

Ramona Covaci (Ghender) – Asistent
Medical la Spitalul Clinic Municipal
"Dr. Gavril Curteanu" - Oradea
Mda, …nici nu știu cum să încep, pentru
că mă încearcă o sumedenie de sentimente,
de amintiri de când în toamna lui 1993 sep-
tembrie începeam clasa a-IX-a, la “Colegiul câtă ușurință își amintea versuri pe care noi
Tehnic Mătăsari” care pe atunci purta denu- de multe ori le auzeam pentru prima oară, și
mirea simplă “ Liceul Mătăsari”.
Am fost prima generație de analiști pro-
gramatori cu vise mari. Mi-aduc aminte ce
bucurie și mândrie a fost pentru mine, și
cred că și pentru ceilalți colegi să fim des-
chizatorii de drumuri a ceea ce avea să de-
vină “Liceul Mătăsari.
Îmi trec prin minte multe amintiri, unele
plăcute, altele mai puțîn plăcute, dar care au
fost lecții de viață în anii următori, pe unele
le țîn minte, altele fiind estompate de trece-
rea anilor. Eram toți plini de viață și elan, iar
cel care urmă să ne fie părinte la școală, să
ne modeleze,  să ne pregătească și să ne
îndrume pașii pentru a fi cât mai buni și pen-
tru a reuși era : “Profesorul nostru de Limba
Română”, Dl. Dadalau Dumitru.
În momentul când întră în clasa, se fă- moși, eram diferiți  dar în sensul bun. Țîn
cea liniște deplină, era un om impunător minte că dl diriginte “Profesorul meu de
atât fizic cât și prin modul de exprimare. La Limba Română” ne stabilise zile cum trebu-
l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
 După un timp…
vremea aceea ne dădea un sentiment
de frică, de teamă,...dar sentimente
constructive, făcându-ne să dăm tot ce
era mai bun din   noi. Erau momente
când “Profesorul de Limba Română in-
tră în clasa, se așeza la catedră, ne pri-
vea îndelung pe toți, iar apoi recită niște
versuri, parcă citindu-le dintr-o carte...
după care ne întreba dacă știm ce poe-
zie este și cine e autorul… Luai 10
dacă știai!...Mi-au rămas întipărite ver-
surile lui Bacovia: “Plouă, plouă, plouă
Vreme de beție
Și să aud puștiul
Ce melancolie
      Plouă, plouă, plouă.
Am rămas tot timpul impresionată de cu
iau să arate uniformele, adică luni, miercuri, nându-ne să ne facem singuri curățenie în
dădeam din umeri unul către celălalt spu- vineri toată lumea trebuia să aibă cămășă clasa, și uneori când câte unul dintre noi nu
nându-ne în gând : “Oare cine o fi scris?” albă, iar marțea și joia , albastră; atunci ne era atent și mai aruncă câte ceva pe jos,
supărăm  când intră în clasa iar dacă se în- eram “pedepsiți” toți, adică trebuia să șter-
Atunci percepeam aceste lucruri fiind o “ră-
tâmplă că unii dintre noi să nu respecte “co- gem pe jos cu batiste sau șervețele de hâr-
utate” menită să ne pună în încurcătură, dar
dul cu­lorii” eram trimiși acasă pentru a ne tie, care cu ce aveam la îndemână , toate
peste ani mi-am dat seama că a fost o peri-
schimbă spunându-ne: “Ce vreți să arătați aceste momente au dus la dezvoltarea mea
oada benefică, ajutându-mă să mă dezvolt,
pestriți!” că “OM”.
să cresc, să-mi lărgesc orizontul cunoașterii
Mulțumesc d-lui diriginte, “Profeso-
și să mă transform în ceea ce sunt acum. Știu că faptul că ne responzabiliza, pu-
rul meu de Limba Română!”
Îmi amintesc de clasa noastră care era
“spumă liceului” atât prin rezultatele pe Despre revista “Murmurul Jilțului, ce pot să spun…….. mă bucur că nu s-a pierdut
care noi toți le aveam la școală , cât și prin în neant în toți acești ani, și mă bucur că a reușit să răzbată și să reziste timpului în
faptul că eram oarecum “altfel” , adică deși junglă ziaristica din zilele de azi, îmi da un sentiment de mulțumire și mândrie faptul că
era la câțiva ani de la revoluție și nimeni nu am făcut parte dintre cei care au pus bazele acestei publicații, și chiar am scris un arti-
mai purta uniformă … noi purtăm ; La fel, la col în primul număr al acestei reviste, recunosc acum că la vremea aceea cu un pic de
vremea aceea ne simțeam într-un fel stig- ajutor,  articolul se numea:” Am 18 ani”…….și atât aveam atunci.
În încheiere aș vrea să mulțumesc tuturor celor care mi- au fost profesori în perioa-
matizați, dați la o parte de alți colegi pentru
da cât am fost elevă a liceului numit acum Colegiu Tehnic Mătăsari, și nu în ultimul rând
că se spunea : “Uită-i pe ăștia ai lui Dada-
să mulțumesc pentru oportunitatea care mi-a fost oferită de către  dl diriginte “Profeso-
lau”, dar în timp am realizat că eram fru-
rul meu de Limba Română”, aceea de a scrie câteva rânduri pentru revista “Murmurul
Jilțului “ .
Mulțumesc!
Hristos a înviat ! 43
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

De la suflet la suflet
rile erau îndreptate asupra mea și am început să recit
până la sfârșitul orei. Domnul profesor , cu o expresie Petrecerea de Craciun
blândă pe chip, ma privea peste ochelari, ascultând vi-
sător. A sunat de ieșire, credeam că ”scap”, dar, cu o
voce blajină mi-a spus:” Continuă.” Am recitat toată pa-
uza. A deschis catalogul și astepta…eu am continuat să
recit. M-a întrebat dacă mai știu poezii și am răspuns
afirmativ. Atunci l-am văzut cum a trecut nota în catalog
și a exclamat: 10(zece)! Cred că a fost cea mai frumoa-
să zi a mea din anul acela. Nu-mi intram în piele de
atâta mândrie. Acum zâmbesc savurând o gură de ceai,
Popescu Alina, Economist, aducându-mi aminte de acel moment memorabil pentru
SC A&S internațional 2000, mine.
Terapeut în terapii complementare Mentor, îndrumător, conducător, dascăl renumit, de-
Azi sunt liberă. Mi-am permis să-mi iau două zile libere dicat profesiei, extraordinar de pregătit și integru, ați
pentru încărcarea bateriilor, sunt puțin epuizată. Nu este știut să ne insuflați și nouă setea de cunoaștere, dorința
ușor, lucrez mult, dar fac ceea ce-mi place și asta mă moti- de afirmare, bucuria lucrurilor bine facute, dorința de goste de oameni. Luam parte cu mare drag la Parada Tinere-
vează. propulsare și de recunoaștere a valorilor. ții, o îmbinare a trecutului cu viitorul, unde se dorea o
Afară plouă molcom, ceaiul de tei aburind îmi trezește Ați format medici, profesori, oameni de afacere, econo- reînviere a tradițiilor folclorului românesc. O altă atracție a
nostalgia anilor de școală, când nu plecam de-acasă fără a miști, ingineri, etc, o elită, dar în primul rând ne-ați format ca serii era Balul Bobocilor. Seniorii liceului organizau pentru
savura ceaiul și pâinea cu dulceața în fiecare dimineață. oameni. Oameni demni ai societății. bobocii liceului o seară de vis care se încheia cu alegerea
Cad pe gânduri, dau timpul înapoi, îl resetez la viața de Ați dus mai departe munca de director a fratelui dum- celei mai frumoase fete din concurs: Miss Boboc. Serbările
liceu, acolo unde practic începeam să-mi pregătesc viitorul, neavoastră, Prof Ion Gr Dădălău, cu brio. de Craciun, serbarea primaverii, ziua copilului, concursuri
acolo unde am întâlnit un om cu o privire caldă, mentorul, Ați reușit să faceți ce nu a făcut nimeni în Romania - pri- școlare, concurs de eseuri și poezii, întâlniri cu scriitori, toa-
îndrumătorul și modelul meu în viață. mul Colegiu Tehnic din mediul rural și aceasta va rămâne în te au fost posibile la Colegiul Tehnic Mătăsari.
Mi-e dor de sunetul clopotelului. Pentru mine acest lucru istoria învățământului românesc și mătăsărean. Clasele Toată suflarea mătasăreană admira alaiul cu făclii care
inseamna nostalgie, inseamna dor de anii de liceu. Mi-e dor avansa spre curtea liceului si împreună formau hora Unirii în
de intalnirile cu colegii dupa vacanta de vara cand poves- jurul unei grămezi de lemne frumos aranjate, înalte de mai
team fiecare cum am petrecut. Mi-e dor de caietele si carti- bine de 10 metri, care se aprindeau în Focul Prieteniei. Era o
le noi, de grupul vesel din ultimele banci si de inocenta ace- atmosferă de vis, o noapte plină de distracție, de dans și voie
lor ani. Ce amintiri frumoase purtam in suflet si ce repede bună. O noapte albă cum ne plăcea să o numim.
trec anii. Un liceu la periferie, deci, într-o zonă săracă, fără Amintirile vin de-a valma. Sunt multe și frumoase. Un alt
multe așteptări - după spusele unora, dar foarte bine aspec- moment, drag sufletului meu, de înaltă spiritualitate a fost
tat și reprezentat, după faptele altora. Liceul a fost pentru întâlnirea cu Mitropolitul Olteniei I.P.S. Teofan, pe care l-am
mine începutul aventurii numite adolescență, un loc cald cu întâmpinat cu pâine și sare. O “mână” de om, cu suflet curat,
oameni frumoși sufletește, deschiși spre a-mi călăuzi pașii. cu voce de înger, care ne-a privit cu căldură și ne-a binecu-
În prima zi de liceu, emoțiile au fost imense: nerăbdarea vântat spunând că este foarte bucuros să împartă acele clipe
și timiditatea caracteristică mă copleșeau în așteptarea cu- cu noi.
noașterii colegilor și a profesorilor. Parcă mă văd în banca… Într-o scrisoare adresată conducerii Colegiului Național
părul prins în coadă, îmbrăcată în uniformă, etajul III, a doua Tehnologic Mătăsari, după vizita făcută în această școală,
ușă pe stânga de la intrarea elevilor, rândul din mijloc, banca Mitropolitul Olteniei a spus: „Conduceţi un liceu de excepție,
IV. Acomodarea a fost, însă, ușoara și colegii, superbi, plini un liceu cald, un liceu cu chip curat, lumina din ochii elevilor
de farmec și zglobii. Fiecare avea ceva special , dar , în dumneavoastră m-a reconfortat sufletește şi m-a întărit în
același timp, am fost o clasa unită : “unul pentru toți și toți misiunea ce avem de îndeplinit cu toții... L-am rugat pe bu-
pentru unul” era deviza noastră. Anii de liceu cu atâtea emo- nul Dumnezeu să reverse darurile sale asupra directorului,
ții trăite la intensitate mare au trecut repede și prietenii sin- asupra cadrelor didactice şi asupra elevilor Colegiului din
cere , care se păstrează și azi , s-au legat între noi, chiar Mătăsari!!" Ce poate să fie mai frumos decât această recu-
dacă fiecare și-a urmat propriul destin. noștiință. O viață închinată învățământului, formării a “n”
Așternându-mi gândurile pe hârtie, mi-am adus aminte generații, însuflețindu-le setea de cunoaștere, de frumos, de
de primul meu 10 la limba și literatura română, în clasa iubire, de mai bine. Sunt sigură că vă uitați în urmă cu mân-
a-X-a, la lecția ”Natura și iubirea în opera lui Mihai Emi- drie, ca și mine, de altfel, sentiment la care adaug multă
nescu”. Dați-mi voie să vă povestesc cum a fost. Era o zi de noastre erau superbe, echipate cu mobilier nou, videopro- recunoștiință și mulțumire deoarece am avut privilegiul să
ascultare. Inaintea mea au fost ascultate două colege și iector, calculator cu internet, televizor în pauză ascultam fiu eleva dumneavostră și să învăț la Colegiul Tehnic Mătă-
după aceea mi-a venit mie rândul. Emoții, emoții, emoții…. muzică și dansam toată clasa pe melodiile de la Atomic Tv). sari. În lunga dumneavoastră carieră, ați știut să ridicați mo-
Dar cel mai în vogă era cinematograful improvizat în sala de ralul elevilor, colegilor și chiar pe cel al locuitorilor umilului
sport unde în fiecare săptămână ne strângeam să vedem orașel. Dintr-un simplu liceu ați creat un maiestuos Colegiu,
filmul. ați reușit să faceți ca versurile cântecului “La tară înfloresc
Am înțeles de la dumneavoastră că totul este posibil toți pomii, de la tară vin și domnii” să rezoneze atât de ade-
când se face cu dăruire incontestabilă. Dar cred că cea mai vărat cu existența acestui Colegiu.
mare realizare a fost reprezentată de înființarea Muzeului Rostiți cu mândrie numele unora dintre noi, vă mândriți
Jilțului, a Fundației Murmurul Jilțului și a Revistei Murmurul că am stat odată în băncile acestei școli, dar nici nu vă ima-
Jilțului. Cenaclul Scorpion a fost o rampă de lansare pentru ginați cum purtăm noi în suflet, cu iubire și deosebit respect,
elevii cu pasiuni literare. Drept dovadă, s-au împlinit 25 ani figura paternă care a știut să ne insufle curajul de a zbura
de revistă, și tot atâtea locuri I pe țară la concursul național. “din cuib”, sus, tot mai sus, cu îndrazneală și siguranță.
Pentru toate acestea meritați sincere felicitări. “O luptă-i viața, deci luptă
Ați creat tradiții, sărbători cu care să ne mândrim oriunde Cu dragoste, cu dor de ea” spunea George Coșbuc.
am merge, o “cetate a luminii”. Aceste cuvinte vă caracterizează, o viață dedicată altora,
Așa cum toamna se strânge recolta, tot așa toamna avea o viață închinată iubirii de semeni, o moștenire incontestabi-
Cu colegi in teambilding menirea de a strânge toți fiii satului, oameni răspândiți prin lă lăsată generațiilor următoare.
colțurile lumii, într-o mare sărbătoare numită “Fiii Jilțului”. Vă mulțumesc pentru tot sprijinul oferit, sunteți prezent în
Am citit tema “Natura și iubirea în opera lui Mihai Emi- Sfârșitul lui octombrie însemna “ Zilele Colegiului și Sărbă-
nescu’’,și ...surpriză!, am fost apoi invitată în fața clasei toarea Murmurul Jilțului”, când toți fiii și fiicele Comunei gândurile și în rugăciunile mele și vă doresc viață lungă și
pentru a recita poezii de Mihai Eminescu (preferatul meu). Mătăsari, cu mic cu mare, se adunau pentru a participa la sănătate. Când rostesc numele de Tică Dădălău, rostesc
Pe moment am simțit că mi se pune un nod în gât și mi-am acest spectacol minunat desfășurat în curtea liceului. Am cinste, corectitudine, dedicare, pasiune și noblețe.
spus în sinea mea: eu nu mai știu nimic. Am tras aer în piept, avut privilegiul de a lua parte la discursurile marilor persona- Cu multă considerație și cu
m-am concentrat pe un punct din spatele clasei, toate privi- lități ale Gorjului. O zi de imensă bucurie, de autentică dra- profund respect, Alina Popescu

44 Paște fericit !
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

Profesori remarcabili, în amintire pentru totdeauna

Economist Balcan Naomi
Irina (Mladin) - Craiova
Educația se sprijină pe patru piloni importanți: a învăța să știi, a
învăța să faci, a învăța să trăieșți împreună cu alții și a învăța să fii. În
funcție de această optică, dar și de implicațiile globalizării asupra indi-
vizilor, ale  problematicii lumii contemporane, educatorii din învăță-
mânt urmează să îndeplinească roluri fundamentale în viața socială
viitoare a elevilor. Profesorul este cel care orientează și stimulează cu-
riozitatea naturală și interesul spontan al elevilor pentru descoperire,
cel care îndrumă și încurajează activitatea de organizare şi integrare a
datelor culese, a cunoştinţelor reactualizate în vederea aplicării lor la
soluţionarea problemelor date, lăsându-le: libertatea de examinare a
faptului real ori de analiză critică a conţinutului unui text; independen-
ţă în activitate; operativitate şi rapiditate în reacţii (cognitive, afective,
motrice); deplină responsabilitate pentru ceea ce întreprind.

În funcţie de necesităţi, de gradul de auto-
nomie sau semiautonomie a învăţării, el poate
interveni din când în când, canalizând energiile
partenerilor săi. Astfel, el este cel care oferă ex-
plicaţii, dă lămuriri, răspunde la întrebări, îi aju-
tă să utilizeze corect anumite materiale, instru-
mente sau utilaje, caută să-i ajute să evite
devierile inutile, încercările fără obiect, eventu-
alele erori şi pierderi de timp.
Profesorul este cel care, ţinând seama de
logica învăţării, orientează ceea ce elevii au de
făcut, devine ghid al demersului lor euristic, ca-
nalizându-i în direcţia obţinerii rezultatelor aş-
teptate, în loc de a le impune într-o manieră
directă, dinainte stabilită cu mai multă sau mai
puţină rigurozitate. Rolul conducător al profeso-
rului în activitatea didactică rămâne însă una
dintre coordonatele de bază ale misiunii sale.
  Din fericire, măcar că am învățat la țară,
acolo unde puțini cred că se face carte, am avut
parte de profesori, bine pregățiți, cu bogat ba-
gaj de cunoștințe care și-au pus amprenta asu-
pra personalității mele și asupra perspectivei
asupra viitorului. Nu este profesor din clasele
primare și până la absolvirea facultății, care să
fi fost dat uitării. Îmi amintesc cu drag de doam-
na învățătoare care a ținut morțiș să scriu cali-
grafic, căci scrisul unui om oglindeaste sufletul
și gestul de a scrie implică întreagă ființă. Drept
urmare, dintre sute de studenți, scrisul meu era
remarcat și apreciat de către profesori, merit pe
care nu mi l-am atribuit 100% mie, ci consider
că jumătate aparține profesorului formator. Ser-
bările organizate în acea perioada, aveau un
farmec aparte, cu cea mai mare atenție la deta-
lii și implicare, poezii și cântece pe care mi le
amintesc și astăzi, când băiețelul meu cel mare
le recită si cântă împreună cu mine. Cu doamna
învățătoare m-am întâlnit rar, acum deloc dar
face parte din mine, ori de câte ori scriu, ori de
câte ori cant sau citesc, o văd pe ea îndemnân-
du-mă.
  Din perioada gimnazială, profesorul care
are un loc aparte în amintitirile mele din timpul
școlii, este profesorul de Religie.. pe lângă fru-
moasele istorioare pe care ni le povestea cu
mult patos avea un har de a cânta la ,, frunză’’,
da, chiar la frunză de nuc, instrument cu care
atingea perfect atât notele înalte cât și pe cele
joase. Ora de religie se transformase într-o ora
plină de artă, moș Popa fiind din fire un artist,
omul blând și capabil să scoată ce e frumos și
bun din fiecare elev. Mă duce cu gândul la Ion
Creangă, la firescul cu care se purta cu copiii, la
cât de bine îmbina teoria cu practică, la povața
lui bine cunoscută: ,,Fie-vă drag de copii, pur-
tați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți
drepți și-ți vedea că nu-s  sălbatici. Svhimba-
ti-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între co-
pii trebuie să fi și tu copil. Nu vă vărsați veninul
amărăciunii voarte în sufletul copiilor că-i pă-
cat.” Această povață e demnă de reținut în pri-
mul rând de părinții biologici și desigur, demnă
de aplicat, dar și de profesori, care sunt părinți
spirituali, înzestrați cu o infinită putere, cu da-
ruri divine care valorificate pot face minuni în
rândul urmașilor lor.
Despre anii de liceu, despre cea mai fru-
moasă perioada a vieții, prima iubire, prima de-
ziluzie, perioada prietenilor adevăraţi şi a pro-
iectelor importante scriu cu drag și inima
strânsă. Este locul în care fuga de la ore devine
cel mai ”cool” lucru de făcut, locul în care o
notă proastă la  teză  e un capăt de ţară, locul
unde încet-încet fără să observi, îţi formezi per-
sonalitatea, în care pe lângă multele materii ai
posibilitatea să faci nebunii la care probabil nu
te-ai fi putut gândi vreodată. Anii de liceu nu se
compară cu nimic în lumea asta. Sunt atâtea
lucruri interesante ce se petrec în aceşți patru
pereţi ai liceului încât nici nu-ţi mai vine să
pleci de acolo. Păcat că totul e trecător în lume
şi păcat că totul rămâne la un moment dat doar
o amintire plăcută. O amintire care poate peste
câţiva ani, timpul nu ne va mai permite să re-
memorăm clipele trăite alături de încă 28 de
oameni şi poate chiar să o regretăm.
Anii de liceu mi-au oferit momentul şi locul
ideal pentru a visa,  a da frâu liber fanteziilor, a
te  revolta căci, trebuie să recunoaştem, deve-
nim cu toţii aliaţii unui joc superb al legendei. O
legendă ce îmbină tragedii, regrete, certuri îm-
păcări, iubiri, aplauze, culori
şi sentimente, legendă însă,
din care nu poți face parte
fără a îți implini îndatoririle
de elev, mai precis a înva-
ța.  Deși provin dintr-o fami-
lie numeroasă  unde părinții
nu și-au permis luxul de a
face teme, a insista asupra
învățării într-un mod obse-
siv, mi-a plăcut să învăț, că
și celorlalți frați ai mei, bi-
neînțeles. Dar nu e suficient
să înveți ce ți se preda pen-
tru a te dezvolya cât mai Multe amintiri mă năpădesc, din perioada lice-
mult, nu e suficient să ai zece la toate materiile ului, cuvintele sunt mici în față trăirilor mari și
și să faci parte din topul celor trei cei mai buni intense din acele timpuri prețioase. E important
la învățătură, ci am concluzionat eu, este foarte să găseşți, să întâlneşți în viată un om, o per-
important să citeșți. Să citeșți mult, să citeșți soană, un profesor care să-ți ofere un sprijin, un
orice îți pică în mână. Să aprofundezi literatură, sfat părintesc, o mângâiere, la nevoie; mă simt
să o iubeșți și să o faci parte din viață ta. Din o elevă norocoasă, căci am întâlnit un astfel de
punctul meu de vedere,literatură dezvoltă ca- om, căruia îi voi purta un veşnic respect, pentru
pacitatea omului de a judeca unele decizii pe totdeauna.  Mi-e dor de tot și toți dar cred că
care urmează să le facă.dar în același timp mo- viața îmi va oferi oportunitatea să retrăiesc deși
difică și perceperea lui în legătură cu societatea din postura de spectator, momentele unice ca
din care face parte. Literatura deschide porțile elev, alături de copii mei. Citesc și acum, po-
unui nou univers și dezvoltă imaginația și crea- veșți copiilor, citesc cărți de parenting și tot ce
tivitatea individului.Un om care citește va avea ține de educația timpurie. În rolul în care mă
o rată mai rapidă de percepere a informației și găsesc acum, după mulți ani de la terminarea
va putea oferi soluții sau sfaturi mai concrete. liceului, a facultății, sunt recunoscătoare tuturor
Literatura joacă un rol important și în cadrul celor ce au adus aport la formarea mea că om.
imaginației,punând mintea individului în mișca- În fiecare stadiu al vieții, prin care am trecut
re,o minte care va crea scenarii și nu se va opri până acum, pot să spun că majoritatea infor-
niciodată din procesat.Își va putea imagina lu- mațiilor acumulate mi-au folosit, în momentele
crurile pe care le citește sau o situație viitoare cele mai neașteptate ale vieții. Asemăn viață
în care ar putea fi pus,pe scurt va fi mereu cu unui autobuz din care coboară și urcă oameni
capul în nori dar în același timp într-o balanță neîntrerupt, ei vin cu un scop în viață noastră,
perfectă și pe pământ. În al doilea rând,literatu- după care, când și-au încheiat misiunea, plea-
ra îmbogățește vocabularul și dezvoltă capaci- că. Sunt toți oamenii pe care îi întâlnește un om
tatea de înțelegere a omului.Totodată ne des- de-a lungul vieții, oameni care rămân pentru
chide o nouă poartă spre lumi diferite și totdeauna sau oameni pe care probabil nu-i
paralele,învățându-ne că odată ce te-ai apucat mai întâlnește niciodată. Ceea ce e esențial
de citit va fi foarte greu sau poate chiar imposi- însă, e datoria omului de a  învăța de la fiecare
bil să te lași.Tentația este mare însă va apărea câte ceva, de a lasă oamenii pe care îi întâlneș-
'setea de lectură',întâlnită foarte des în rându- te să îl schimbe doar în bine, să se dezvolte în
rile adolescenților pasionați de lectură. omul interior și să își asculte sufletul.
Trebuie să fiu sinceră și să mărturisesc că
porțile spre literarura nu le-am deschis de una Balcan Naomi Irina,
singură ci cu ajutorul domnului profesor de Colegiul Tehnic Matasari
Limba și Literatură română din liceu.Ci-
team cărți, nu de puține ori, la insistența
acestuia, de teama notelor mici pe care le-
aș fi putut  primi, chiar și de rușine. Orele
de Limba și Literatură română, se dasfasu-
rau diferit față de restul orelor.  Cabinetul
special amenajat, emoția și seriozitatea pe
care o simțeam din primele minute în care
pășeam pragul clasei, mă încearcă și
acum. Nu te puteai îmbraca oricum, purta
oricum și mai ales vorbi oricum. Greșelile
gramaticale era aspru pedepsite, ceea ce
pe atunci mi se părea exagerat acum mi se
pare perfect normal iar Domnul profesor,
asemeni unui artist, cu  suflet deschis la
frumosul acestei lumi, frumos pe care pu-
țini oameni au harul să îl vadă. Împreună
cu cealaltă orfelină, cum eram poreclite de
domnul profesor, în timpul orelor desfășu-
ram adevărate conversații, pe toate temele
posibile și imposibile, desigur la spatele
caietului de română, scriind, fără glas. Ie-
șeam afară, după câteva guri de aer, să ne
potolim râsul molipsitor, să ne adunăm
gândurile și să fim trup și suflet prezente.

Hristos a înviat ! 45
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
Parfumul gândurilor mele
  Revenind la perioada
liceului, cât de mult am fugit de
cifre, tot au reușit să ne
urmărească deoarece profilul pe
care ni-l alesesem, fără să
cunoaștem suficiente detalii, era
un profil economic, unde după
patru ani urma să sutinem
examenul de bacalaureat la
matematică. Dar aceasta repre-
zenta la vremea respectivă cea
mai mică problemă. Orarul înce-
pea să se contureze și curând
începeam să ne împrietenim cu
noile materii și noii profesori,
eram cu toții curioși să aflăm cu
cine vom face materiile de baza
pentru bac. În orar era afișată
Economist Nasta Alexandra
ora de română, iar noi așteptăm
Lavinia - Craiova
cuminți în bănci, știam că profe-
Februarie, joi, zi apăsătoare de muncă tân- sor de limba și literatură română
jind după weekend. Un apel neașteptat face că avea să ne fie domnul profesor Dadalau. După
soneria telefonului meu să sune. Mă uit la tele- câteva minute ușa se deschide și suntem invi-
fon, un număr nou, Răspund. La auzul primelor tați de către domn profesor în laboratul de ro-
cuvinte ale interlocutorului de la linia cealaltă, mână de la etajul unu al școlii. Pășim emoțio-
amintirile mă pătrund și dau năvală peste mine nați în aceea clasa în care nu mai intrasem
toate memoriile din perioada liceului. Era PRO- până atunci și despre care nu știam prea multe.
FESORUL meu de limba română. În puținele Pe lângă bănci și catedră, se mai află un calcu-
minute în care discutăm rememorez versuri lator și un televizor, ca de altfel în toate sălile
învățate în liceu și retrăiesc emoțiile din timpul de clasa ale Colegiului Tehnic Mătăsari. În spa-
ascultării de la ora de română. tele clasei două vitrine pline ochi cu cărți. Sun-
Era vara anului 2009 când împreună cu Na- tem invitați să ne așezăm după cum dorim în
omi, colega și prietena mea din clasa I, urma să bănci așa că involuntar mă așez în banca a
ne alegem ce profil dorim să urmăm la liceu și treia de la perete. Momentul cunoașterii: ne-
să ne influențăm firul vieții noastre fără că am prezentat fiecare cu nume, prenume și me-
acest lucru să stea clar în față noastră. Știam dia de la limba română din gimnaziu. Mă ajun-
că avem doar două mari dorințe: prima era să
intrăm amandoua în aceeași clasa și cea de-a
două să nu dăm bacul la matematică. Pornind
de la aceste idei principale, ne-am completat
opțiunile de alegere a profilul la liceu în mod
identic și nu mare ne-a fost mirarea când am
aflat că vom fi în continuare colege de liceu la
Colegiul Tehnic Mătăsari. Una dintre dorințe
fusese împlinită, reusiseram să rămânem
colege de banca pentru încă patru ani, cu toate
că ne știam din clasa I. Fac o paranteză, pentru
că realizez acum că prietenia noastră nu a fost ge rândul, mă ridic în picioare și rostesc:
întâmplătoare  și că a fost călăuzită de domnul Elev: Mă numesc Nasta Alexandra Lavinia,
director al școlii, Dumitru Dadalau. Când am am avut media 10 la română în gimnaziu
pășit sfioasă în primii ani de școală, trecerea de Profesor (da din cap la auzirea mediei):
la grădiniță către clasa a I-a s-a făcut formân- Bun, parcă a mai fost una Nasta pe aici…
du-se 2 clase, a I-a A și a I-a B. Elev: da, suntem surori.
După nu prea multe zile, am fost anutati că Îi vine rândul colegei mele să se prezinte,
se va forma încă o clasa și că se vor lua copii se ridică și spune:
din fiecare celelalte clase formându-se cea Elev: Balcan Naomi Irina, media 10 la româ-
nouă, a I-a C. Printre acei copii eram și eu, am nă.
intrat în clasa în care fusesem repartizată și Profesor: tu să nu-mi zici că ești sora cu
m-am așezat în ultima banca, după puțin timp Balcan de la a 12-a?
locul din dreapta mea a fost ocupat de către Elev: Ba da, e sora mea.
nouă mea colegă de banca, Naomi, care urmă Continuând prezentările celorlalți colegi,
să îmi fie colegă și cea mai bună prietenă până ora de română era spre sfârșite când soneria
pe băncile facultății inclusv. de ieșire se aude dinspre coridor. Ieșim în pau-
ză și nu știm dacă să ne bucurăm sau nu, ce
știam era că nu vor urmă patru ani de liceu
ușori. Orele de română din liceu nu erau unele
obișnuite pentru noi, erau momente de preda-
re a lecției, ore în care ne uităm la filmul unei
opere literare, ore în care citeam sau ore de
ascultare. Toate clasele mergeau conform
orarului în laboratorul de română. Era mult
până trecea prima ora și nu avea importantă
ce clasa era, începea la 07:30 și dacă erau
ascultați din lecție știa toată școală că era zi
46 Paște fericit !
de ascultare la română.
Ne rugăm profesorii de la
ora de dinainte de româ-
nă să ne lase să repetăm
lecția pentru că urmează
să primim note, iar dânșii
se induplecau și ne lăsau
să recitim lecțiile. Știam
de la colegii din ani mai
mari că la română notele
erau de la 2 la 7 și că
domn profesor nu da la
nimeni notă 10. În mo- Timpul a continuat să curgă, uneori lin că
mentul în care eram ascultați și primeam 6 sau un rău de apă limpede vara, alteori mai învol-
7, era echivalentul notei 9 și 10 pentru noi. Cu burat cu evenimente frumoase și mai puțîn fru-
toate astea, pot să spun că am fost fericită să moase. Îmi amintesc cu drag de anii de școală
primesc un zece: era ascultat un coleg și a fost petrecuți în Mătăsari la Colegiu presărați, că și
întrebat dacă știe un vers cu un cuvânt spus de viață, cu momente în care inima tresaltă de bu-
el, cuvântul era  reia.  Răspunzând că nu știe,
curie sau era mâhnită de durere. O amintire
domnul profesor a întrebat în clasa dacă știe care ne-a umbrit drumul proaspăt de boboci pe
cineva și în momentul acela mi-am amintit ver-
care pășeam este aceea a pierderii dirigintelui
surile din Luceafăr: din clasa a IX-a, profesorul de religie Florin Bu-
Reia-mi al nemuririi nimb
zatu. A fost un eveniment care a îndoliat nu
Și focul din privire, doar întreaga școală, ci și întreaga comunitate
Și pentru toate dă-mi în schimb
care l-a cunoscut. Dar viața și-a continuat cur-
O oră de iubire.. sul si noi împreună cu ea treceam printr-un
Am luat nota 10.
proces de maturizare care ne pregătea pentru
Ce a urmat a fost deja previzibil, în săptă- viața de adulți. Ne gândeam cu teamă la emo-
mâna următoare am luat încă un ,,zece’’, am
țiile examenului de bacalaureat, dar drumul
luat de 5 ori nota doi. Veneam în laboratorul de până acolo am încercat să-l facem cât mai
limba română, stăteam în șir indian până in-
aventuros și distractiv. Îmi amintesc când intar-
tram pe rând în clasa, mă așezam în banca îm- ziam la ora de română care era dimineața și
preună cu Naomi și ora decurgea în normalul
apoi, fiindu-ne rușine să intrăm după domnul
ei, dar nu și pentru noi care vorbeam mereu profesor, hotăram să nu mai intrăm deloc. Ce
între noi prin biletele și în șoaptă gândind că nu
nu știam noi două era că a două zi trebuia să
ne aude nimeni. Devenise o distracție pentru suportăm consecințele: eram ascultate. Cel
mai greu era ca vinerea aveam pregatire de la
06:45, si mai apoi la 07:30 incepea ora de ro-
mana, cu greu rezistam energici si concentrati.
Nu trecea o ora fără o întrebare pentru al cărei
răspuns trebuia să mergem la biblioteca să
luăm cărți și să căutăm răspunsul, pentru că
internetul nu era suficient de plin de informații
să ni le ofere și nouă. Și nu de multe ori, după
îndelungi căutări, nu reușeam să găsim ceea
ce căutăm și răspunsul îl aflăm tot de la dom-
noi până când am fost invitate să luăm o gură nul profesor Dadalau. Deși știm că îl mai supă-
de aer, realizand atunci că nu eram singurele răm în timpul orelor, am luat aminte de ultimele
care participau auditiv la discuțiile noastre și de cuvinte când am terminat școală: să iau cea
atunci ne-am potolit. mai mare notă la bac, lucru pentru care am de-
Au trecut opt de ani de la absolvirea liceu- pus efort și am obținut cea mai mare notă din
lui, opt ani în care mi-am continuat studiile la clasa la bac. Amintirile din perioada liceului
Universitarea din Craiova, Facultatea de Econo- sunt eterne in mintea noastra si le retraim de
mie și Administrarea Afacerilor, specializarea fiecare data cand ne strangem la discutii, chiar
Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor. si online, impreuna cu fostii colegi de liceu.
Pe parcursul celor trei ani de studii superioare În final, mulțumim pentru tot ce ne-ați
colegă de banca, prietenă cea mai bună și, ul- învățat și pentru răbdarea avută cu cele două
terior, colegă de apartament a rămas tot Na- orfeline. Sper că această frumoasă poveste să
omi. Fuga de cifre a fost paradoxală sau iubirea sfârșească când s-or potrivi toate ceasurile din
lor pentru mine a fost prea mare pentru că în lume.
timpul facultății m-am angajat în cadrul
unui birou de contabilitate pe postul de
economist unde am profesat patru ani.
Procesul de învățare nu s-a oprit și nu-mi
doresc să se oprească vreodată, am conti-
nuat, în cadrul aceleiași facultăți, masterul
în Managementul Afacerilor. Astăzi, lucrez
de doi ani la cea mai mare firma de mobi-
litate din țară și fără nicio mirare, tot cu
cifre. Se pare că nici orele de citit din liceu
nu îmi lipsesc deoarece la acest loc de
muncă avem responsabilitatea să citim
minim o carte pe luna.

Cine sunt şi ce
am vrut sã ajung
10 ani... Sunt
aproape 10 ani de
când am terminat
liceul CTM și nu îmi
vine să cred, timpul
a trecut mult prea
repede. Fac parte
dintr-o generație, la
fel ca și mulți alții
care au crescut în
Mătăsari sau în sa-
tele învecinate, ce
au parcurs în CTM:
grădinița, ciclul pri-
mar, gimnaziul și nu Dr. Gîrjoabă Adriana Cristiana –
în ultimul rând lice- Medic rezident, Timișoara
ul. Un drum lung cu
o imensă contribuție
la omul care sunt azi. Din perioada în care am fost la grădiniță nu
îmi aduc aminte foarte multe, dar din poveștile mamei am rămas
cu imaginea unei fetițe căreia i-a plăcut foarte mult să fie compe-
titivă, iar doamna educatoare Milica a știut cum să motiveze niște
pitici să ducă la bun sfârșit micile cerințe ale dânsei. Am început
școala primară și au trecut fulger cei 4 ani în care au fost puse
bazele a tot ceea ce am aprofundat mai târziu. Doamna învățătoa-
re Nadia Dădălău, a văzut potențial în acea elevă de clasa I, timidă
și fără să își dea seama de ceea ce va urma mai departe. A reușit
și a știut cum să scoată o elevă cu diplomă de excelență din mine,
să motiveze întreaga clasă pentru rezultate bune. A avut răbdare
cu fiecare în parte și ne-a fost ca un al doilea părinte. Au fost vre-
muri minunate la început de drum, așa cum am avut nevoie. Pe
parcurs am avut parte de mai multe schimbări, am schimbat co-
legi, dascăli, stiluri de predare, dar același nivel ridicat de cerințe,
pretenții și exigență.Clasele V-VIII, gimnaziul a fost o trecere mai
grea la momentul respectiv, din perspectiva numeroșilor profesori
noi și în același timp al materiilor. Pretențiile și cerințele au devenit
mai ridicate, dar au fost profesori care au știut cum să ne atragă și
să ne facă să înțelegem bine materia predată. Câteva exemple
sunt doamna profesoară de matematică Ana Cocârla, doamna pro-
fesoară de engleză Gabriela Iliescu, doamna profesoară de istorie
Zizi Ceaușescu și mulți alți profesori cu pregătire și chemare pen-
tru profesia lor. Am ajuns și la liceu, clasele IX-XII au fost o adevă-
rată provocare fiind o perioadă din care am invățat foarte multe
lucruri despre cum să reacționez in anumite situații si cum să mă
descurc .O noua etapă a început, am întâlnit profesori bine pregă-
tiți și cu o cultură vastă în ceea ce privește domeniul lor, dar și
extra. Printre dânșii fiind Domnul diriginte Oliviu Arsenie, profesor
de limba engleză care ne-a fost diriginte, profesor și prieten. Dom-
nul profesor de limba și literatură română Dumitru Dădălău care a
știut să 'citească' fiecare elev și a scos tot ce a fost mai bun din
fiecare dintre noi.Doamna profesoară de matematică Bianca Cior-
tan, un stil foarte degajat și totodată impunător. Doamna profesoa-
ră de biologie Medregoniu, doamnă blandă și sufletistă care ajun-
gea la fiecare elev cu vorbe dulci și preda în așa fel încât să plecăm
cu lecțiile învățate. Acești profesori care ne-au fost alături, au con-
tribuit fiecare, puțin câte puțin la construirea caracterului, culturii
și ambițiilor pe care le-am avut.A fost greu, adolescentă fiind să-
mi dau seama ce vreau să devin ' când o să fiu mare', dar prin
trecerea timpului am învățat cine sunt și ce vreau să ajung.Cu
ajutorul și sprijinul tuturor persoanelor care au făcut parte din via-
ța mea, părinți, profesori, prieteni, colegi și a lecțiilor primite, am
reușit să îmi formez caracterul, să-mi fac un plan de bătaie pentru
viață și ușor, ușor să îl urmez. Vă mulțumesc !
Hristos a înviat !
l M u r m u r u l J i l ţu l u i
Interviurile
noastre
Prezenţa în Tabăra Naţională de Reviste Şcolare şi Jurnalis-
tică din acest an de la Muncel, Iaşi, ne-a oferit ocazia de a sta de
vorbă cu oameni care mănâncă presa pe pâine, cu jurnalişti ade-
văraţi, cu oameni care au făcut din presă o a doua natură a lor.
Aşa am stat de vorbă cu: ŞTEFAN DADAY, profesor de ziaristică la
Clubul Copiilor din Bucureşti R: Cum începe o zi într-o redacţie
de ziar? Ş.D.: Începe greu. Lumea se adună acolo pe la orele
09:00 – 10:00, depinde dacă este cotidian, săptămânal sau lu-
nar. Urmează o şedinţă de sumar, după care se porneşte pe te-
ren, la ora prânzului se întâlnesc în redacţie, se scrie, se redac-
tează, se tehnoredactează şi iese ediţia. R : Care sunt aspectele
de care ar trebui să se ţină cont la întocmirea sumarului? Ş.D.:
Depinde iar de la caz la caz, la un cotidian treaba este relativ
simplă, deoarece cotidianul este împărţit în mai multe secţii, pe
diverse specialităţi şi fiecare ştie ce are de făcut. Redactorii, în
general, sunt specializaţi pe diverse domenii: economic, politic,
sport ş.a.m.d. Ei, de regulă, îşi fac o reţea de informatori, să zi-
cem aşa, de unde ori de câte ori au nevoie, află informaţiile,
după care, informaţiile acestea devin ştiri şi apar în ziar. R : Cine
selectează materialele şi hotărăşte apariţia lor? Ş.D. : În primă
fază are loc o autoselecţie a redactorului, care hotărăşte ce face,
după care şeful de secţie triază şi el şi spune ce merge mai de-
parte şi, în ultimă instanţă, redactorul şef adjunct şi redactorul
şef hotărăşte ce anume intră în ziar. R: Credeţi că se poate vorbi
despre un fenomen numit “reviste şcolare”? Ş.D.: Da, bineînţe-
les! Revistele şcolare, cred că în România sunt zece de mii de
reviste şcolare, aproape că nu există şcoală care să nu aibă mă-
car o revistă şcolară. Multe publicaţii şi-ar dori să aibă tirajul
acestor acestor reviste şcolare şi evident că este un fenomen şi
treaba asta, dacă e să vorbim despre ea este binevenită exact
stimulând aceste creaţii, cele mai bune din ţară, care au ajuns
aici, în tabără. Deci, putem spune că este un fenomen mai ales
că sunt multe lucruri de calitate pe care, de vreo câţiva ani de
zile de când particip la tabără le tot văd. R: Cum priveşte presa
mare revistele şcolare? Ş.D.: Nicicum ! Ele nu prea există pentru
ei. R : Ce sfaturi aţi da tinerilor jurnalişti de vârstă şcolară? Ş.D.:
Multe ... adică, mu o să avem timp să ne sfătuim aici, dar ei
trebuie să ştie că, în primul rând, ziaristica se face cu multă
trudă, cu multe perechi de pantofi care se rup, chiar şi la nivel de
şcoală, să spunem, trebuie să umblii, să ai imaginaţia foarte bo-
gată şi, în rest, toate vin de la sine. Alt sfat ar fi să nu creadă că
sunt deja mari jurnalişti. Cei pe care îi vedem noi la TV au nişte
ani în spate, de muncă şi tinerii jurnalişti să nu creadă că vor
Buna dl profesor.Va atasez documentul scris de sotia mea Adriana. Din pacate eu am ales sa nu scriu din
varii motive. Va multumesc si sper ca nu e cu suparare! O noapte linistita si multa sanatate va doresc !
ELEVII GORJENI, PREMIAŢI ÎN TABĂRA
NAŢIONALĂ DE REVISTE ŞCOLARE ŞI JURNALISM
La prima ediţie a
Concursului Naţio-
nal de reviste şcola-
re şi jurnalistică, or-
ganizat de Ministerul
Educaţiei şi Cerce-
Inginer Ionela Gîrjoabă - tării, care, în acest
Operator schimb valutar la SC an a avut loc în peri-
Alborz Exchange SRL, Craiova oada 26.06 - 02.07,
în judeţul Iaşi, Mun-
cel, judeţul Gorj a fost reprezentat de un echipaj for-
mat din două eleve şi un cadru didactic de la Cole-
giul Naţional Tehnologic Mătăsari. Elevele, Ionela
Gîrjoabă de la clasa a-IX-a şi Florina Persu de la cla-
sa a-XII-a au obţinut o diplomă în cinstea revistei
şcolare « Murmurul Jilţului » a Colegiului, laureată la
nivel naţional. Activitatea de tabără a constat în rea-
lizarea unei reviste a taberei «Muncel 2005 », la care
şi-au adus contribuţia cei mai buni redactori ai celor
mai bune reviste şcolare din ţară. De asemenea au
avut loc excursii de documentare în Mirceşti, la casa
Memorială « V. Alecsandri », în Iaşi la Casa Pogor,
l
ajunge de pe băn-
cile şcolii direct în
faţa ecranelor.
Deci, să fie mai
modeşti un pic. R:
Vă mulţumesc! Inginer Cristian GÎRJOABĂ - Transport
DIANA CIOBANU, Manager la Gartner Eurotrans
realizator emisi- Romania - Timisoara
uni TVR Iaşi R :
Cum se desfăşoară o zi obişnuită a unui reporter de teren? D.C.:
Nicio zi nu este obişnuită pentru că în fiecare zi un reporter de
teren are plăcerea de a descoperi lucruri noi, pentru că aşa este,
vii la serviciu şi nu ştii unde ajungi, unde vei pleca de acolo, aşa
încât, aştepţi doar sau cauţi un subiect bun, mergi la studio, îţi iei
o filmare, un coleg operator cu tine, şoferul şi ai plecat pe teren.
Când te întorci, cu ce material te întorci se vede abia seara. R:
Cum este să fii omul din spatele camerelor de luat vederi? D.C.:
Nu sunt întotdeauna omul din spatele camerei de luat vederi
deşi îmi place lucrul acesta, dar este interesant pentru că, până
la urmă, nu contează foarte mult cel care apare pe sticlă ci con-
tează dacă acesta reuşeşte să transmită un mesaj, adică spu-
nem noi, dacă reuşeşte sau nu să treacă de cameră. Este o me-
serie frumoasă de ambele părţi ale camerei. R: Ce amintiri
plăcute sau neplăcute aţi întâlnit pe teren? D.C.: Nu ştiu cum să
o cataloghez, dacă e plăcută sau neplăcută dar este cu siguran-
ţă unică. Am fost la inundaţiile de acum un an din comuna Tudor
Vladimirescu din Galaţi, unde i-am filmat pe acei oameni. Nu
puteai să stai în mijlocul drumului, să filmezi de acolo iar ei voiau
să intre în casă unde apa le ajungea până la brâu. Era foarte
important să fii cu ei şi atunci, deşi nu aveam cizme, am intrat în
apă şi am făcut un reportaj superb.
R: Ce satisfacţii oferă munca de teren? D.C.: Enorme, enor-
me... în primul rând nu te plictiseşti niciodată, apoi cunoşti foar-
te, foarte mulţi oameni şi în felul acesta te îmbogăţeşti. R: Cum
priveşte presa mare revistele şcolare? D.C.: Presa mare ... nu
ştiu dacă pot să răspund din punctul acesta de vedere. Sunt
exerciţii foarte bune pe care trebuie să le faci indiferent de vâr-
stă şi poate atunci când ajungi în mass-media constaţi că ele
chiar ţi-au folosit. R: Ce sfaturi aţi da tinerilor jurnalişti ? D.C.: Să
facă ce le place şi să facă cu telent şi integritate. Dacă în mo-
mentul în care te vei uita în oglindă nu îţi va fi ruşine de ceea ce
vezi atunci ţi-ai făcut meseria bine. R : Vă mulţumesc!
Copou, Bojdeuca lui Creangă, Palatul Culturii, Casa
Dosoftei, Biserica « Trei Ierarhi », precum şi în judeţul
Neamţ, la Văratec, Agapia, Cetatea Neamţului, ş.a. În
decursul acelei săptămâni petrecute în Moldova lui
Ştefan Cel Mare au avut loc întâlniri cu conducerea
judeţului, reprezentanţi ai presei ieşene, dar şi cu
membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Au fost
clipe minunate care nu ar fi existat fără domnul di-
rector şi profesorii care au format elevii din Mătă-
sari, fără sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Tabăra Națională de Reviste Școlare
și Jurnalism Muncel - Iași
47
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

UN PARADIS ASCUNS
DOMENIUL SCHIABIL ȘUREANU
Este situat în mijlocul ROMÂNIEI,
atât în județul ALBA cât și în județul
HUNEDOARA. Situat într-un cadru na-
tural montan magnific, de mare altitu-
dine în MUNȚII ȘUREANU, DOMENIUL
este cuprins între vârful ȘUREANU de
2.059 metri altitudine și vârful PĂTRU
de 2.130 metri altitudine incluzând
vârful AUȘEL de 2.009 metri altitudine
și vârful CURMĂTURA de 1.809 metri
altitudine. Caracteristicile geografice
unice și inedite au dus la realizarea parte de imagini neaș-
unei deosebite infrastructuri a sportu- teptat de frumoase
rilor de iarnă, unde zăpada abundentă care justifică numele
măsoară peste 1,5 metri între lunile de ,,ELVEȚIA ESTULUI”,
decembrie și aprilie. În prezent, pârti- dat de către străini
ile sunt dotate cu două teleschiuri și Munților Șureanu. Iată
un telescaun, iar cele zece pârtii și pe scurt cele zece pâr-
trei bretele care totalizează 14.473 de tii care beneficiază atât
metri lungime sunt pentru toate gus- de o bună marcare și
turile, având o dispunere excelentă pe semnalizare, cât și de
platoul alpin. Variate ca dificultate
și înclinație, ele conțin porțiuni
atât de zăpadă tasată, cât și de
așa-zisa powder (zăpadă nebătu-
tă, făinoasă), ideală pentru
snowboard și freeride. Așezarea în măsuri de mare siguranță.
raport cu vegetația oferă trăiri ine- Spre deosebire de alte domenii
dite prin coborârea din golul alpin schiabile din țară, la noi veți găsi trei
(2.010 m – 1.900 m alt.) fie prin apres-ski-uri cu structuri constructive
pădure, fie pe lărgimea platoului. inedite ca forme arhitecturale, situate
Totodată, un avantaj al coborârii pe versanți diferiți, pentru a percepe
pe fiecare din pârtii e imprevizibi- vizual perspective deosebite asupra
litatea priveliștilor. De la panora- întregului ansamblu al DOMENIULUI
mele din sud (vârful lui PĂTRU, SCHIABIL unde, dacă poposiți, veți
masivul PARÂNG), la cele din est avea parte de odihnă plăcută și o ser-
(Munții Cindrel, Munții Lotrului) și vire ireproșabilă.
N.R.N
cele din vest (Munții Retezat), ai

bucurați-vă de priveliști sau pur și Dubai. Faceți cunoștință cu priete-

simplu luați parte la o luptă priete- nii noștri incredibil de drăguți, în

Ski Dubai
te [2], inclusiv o cursă lungă
de 400 de metri, prima din
lume alergare interioară cu
diamante negre și diverse
caracteristici (cutii, șine, lo-
vituri) care se schimbă în
mod regulat. Un telescaun și
un remorcare duc schiorii și
snowboarderii pe munte.
Echipamentul, cum ar fi
schiurile și jachetele, este
furnizat împreună
cu biletul și puteți
Ski Dubai este o stațiune de
cumpăra echipamente în
schi interioară cu 22.500 de metri
magazinele din apropiere.
pătrați de zonă de schi interioară.
Lângă pârtii se află o zonă
Parcul menține o temperatură de
de joacă Snow Park de
-1 grade până la 2 grade Celsius pe
3.000 de metri pătrați, care
tot parcursul anului. Este o parte a
include pârtii de sanie și
Mall of the Emirates, unul dintre
săniuș, un tobogan înghe-
cele mai mari centre comerciale
țat, turnuri de cățărare, bul-
din lume, situat în Dubai, Emiratele
gări de zăpadă gigantici și
Arabe Unite. A fost dezvoltat de Ma-
o peșteră de gheață. [3] Ski
jid Al Futtaim Group, care operează
Dubai găzduiește, de ase-
și Mall of the Emirates. [1]
menea, o serie de pinguini
Deschis în noiembrie 2005, sta-
care sunt eliberați din in-
țiunea interioară are un munte inte-
cinte de mai multe ori pe zi.
rior înalt de 85 de metri (echivalent
Întâlnirile cu pinguini pot fi
cu o clădire de 25 de etaje) cu 5
rezervate, permițând publi-
pante de abrupt și dificultate varia-
cului să interacționeze di-
rect cu pinguinii.  te lucrurile de zăpadă la propriul
O primă zi distractivă pentru în-
treaga familie așteaptă la prima
stațiune de schi interioară din regi-
une! Cu diverse activități care vor
aduce cu siguranță un zâmbet pe
fața oricui, Ski Dubai, situat în Mall
of the Emirates, oferă o varietate de
activități și vă oferă șansa de a
schia, snowboard, săniuș, tiroliană,
faceți o plimbare cu telescaunul și
noasă cu bulgări de zăpadă cu pri- timp ce aceștia susțin un spectacol
etenii și familia în Snow Park-ul doar pentru dvs.! Pregătește-te să
nostru și experimentați o întâlnire fii uimit de spectacolul fenomenal
cu pinguini, sub un singur acoperiș. Marșul Pinguinilor sau bucură-te
Snow Park. Bucurați-vă de toa- de o serie de întâlniri și experiențe
de pinguini Ski Dubai.
Snow Park interior din Ski Dubai.   Școala de schi. Simțiți vântul
Cu atracții precum minge giganti- înghețat în păr și învățați să schiați
că, peșteră de gheață, Mountain și să faceți snowboard ca un profe-
Thriller și multe altele, țara minuni- sionist experimentat cu instructorii
lor de iarnă unică vă oferă acces la noștri de talie mondială, disponibili
activități polare ca nimeni altul. pentru a vă învăța abilitățile de care
După o zi de distracție pe zăpadă, aveți nevoie pentru a începe să
încălziți-vă cu o ceașcă de ciocola- atingeți pârtiile principale în cel mai
tă fierbinte, la Avalanche și Ice Café scurt timp!
cu tematică de iarnă Ski Dubai. D.A.N
  Pantă. Dacă veți căuta
emoții și frisoane, de ce să
nu vizitați faimoasa pârtie
de schi Dubai pentru o dis-
tracție serioasă de iarnă?
Bucurați-vă de o experiență
incredibilă cu unul dintre
pachetele noastre incredi-
bile Slope disponibile tutu-
ror. Loviți pârtiile și aflați de
ce această atracție de iarnă
a fost clasată printre una
dintre primele zece activi-
tăți din Dubai.
  Pinguinii de zăpadă.
Bucurați-vă de o întâlnire
personală și de aproape cu
colonia Gentoo și King Pen-
guins, rezidentă a Ski

48 Paște fericit !

ECONOMIST MILCA ADINA MARIANA - Res-
ponsabil relații clienți Rmb Casa Auto
Mercedes benz Timișoara
Experienta mea la Colegiul National Tehnologic
Matasari a inceput nu foarte bine, nu cunosteam pe
nimeni, nu stiam ce va urma, drumul era lung deoa-
rece faceam naveta cu ocazie cu fel si fel de oameni.
Ca orice copil eram curioasa si imi doream doar sa
fie bine deoarece mama mea facea eforturi financia-
re deosebite si avea asteptari pe masura. Primul
contact vizual cu Dl profesor Dumitru Dadalau a fost
la festivitatea de deschidere al noului an scolar,
mama mea mi a spus domnul este ”profesorul tau de
limba romana !”
Atunci am simtit ca daca cel mai important om
din acea scoala o sa fie alaturi de mine atunci o sa
fiu si eu importanta
Din felul in care vorbea despre scoala, elevi, fos-
ti elevi, profesori, sotie, familie ma facea sa ma simt
foarte confortabil si vedeam ca toate activitatile sco-
lare si nu numai se roteau in jurul dumnealui. Au-
zeam tot felul de discutii ca este un om dur, ca este
exigent, ca este fixist ,perfectionist dar am incercat
sa il cunosc din perspectiva mea si asa am ajuns la
orele lui unde eram foarte atenta si incercam sa me-
morez citatele, sfaturile, mustrarile, atentionarile
dansului inca din clasa.
Sa nu va mai spun ca aveam niste clase super-
be unde se facusera investitii enorme ... erau televi-
zoare si calculatoare in fiecare clasa si auzisem ca Dl
Dadalau a luptat mult pentru a realiza asta. Fiecare
dintre noi aveam uniforma camasa alba costum ne-
gru si nu o sa va vina sa credeti numar matricol ,iar
daca intrebarea este daca mai stiu numarul meu
matricol raspunsul este da 270 !
Dupa o saptamana de mers la scoala dl Dadalau
cred ca vedea ca pot mai mult si acum ii dau drepta-
te . De ce zic asta …pentru ca mereu insista in felul
lui pana cand....mi-a spus asa : ”de joi te rog sa intrii
ultima la clasa mea mereu' si da prima nota a fost 2,
de ce?
Pentru ca eram inca de pe atunci omul care vor-
bea si ii placeau cuvintele dar lasam pe maine ...pe
l M u r m u r u l J i l ţu l u i
CAPUL RĂUTĂȚILOR
''În viaţa omul spune ca le-a văzut pe toate, dar cine spune că le
ştie pe toate nu ştie nimic!"
poimaine cam tot ….iar acea nota m-a trezit din acel
vis ca totul poate sa fie bine fara sa faci nimic ….si
avand un caracter puternic automat am luat-o
personal
Cu timpul am inceput sa vad altfel orele de ro-
mana ,sa inteleg altfel cuvintele spuse de Dl profe-
sor, sa memorez ,sa vorbesc, sa citesc azi nu maine
nu poimaine ….exact cum sunt astazi ca om traiesc
azi nu maine nu poimaine si o fac pentru mine si
pentru viitorul meu.
Cu cat scriu mai multe cu atat imi dau seama cat
m-a ajutat experienta alaturi de Dl Dumitru Dadalau
in Colegiul National Tehnologic Matasari in cei 4 ani
cu bune si cu rele ,cu soare sau furtuna ….
''Citiți cititi si cititi ca o faceti pentru
voi, nu pentru mine ''
Indemnul la invatatura, la viata, la omenie, la
munca nu era doar in clasa mea XII B (etajul 3 usa 2)
ci asta spunea tuturor de la mic la mare…si oare
cati dintre noi vedeam ca asa ne ajuta s-au incerca
sa ne ajute inca de pe atunci sa fim cineva in viata .
De ce oare avea atata grija... pentru ca stia ca
viata nu o sa fie roz si ca banii se fac greu, prin mun-
ca si asta cred ca multi dintre noi vedem AZI
Clasele IX -XII au trecut repede, greu dar repede
si ne-am trezit in clasa a XII a cu un pachet de cu-
nostiinte constructiv nu numai pentru marele exa-
men de BAC ci si pentru VIATA motiv pentru care
multumim celor care ne-au facut oameni mari si ne-
au sfatuit moment in care ma gandesc la mama mea
care muncea din greu si la Dl Dadalau Dumitru care
ne-a fost alaturi la bine si la greu.
In ultima saptamana alaturi de colegii de liceu
am petrecut-o la Targu Jiu unde Dl Director ne-a ca-
zat pe timpul examenului de sfârșit sa fim odihniti
….dar clar eu fiind si in acel moment foarte activa si
imi placea sa vorbesc sa clarific lucruri le-am zis co-
legilor ca e momentul sa ne distram macar acum pe
ultima suta de metri. Va spun sincer ca aceasta in-
tamplare nu o stie Dl profesor dar o afla de la mine ...
''Iertați-mă dar da uneori eram capul
rautăților ''
Eram in camin la Liceul Tudor Vladimirescu ...
singuri...cald...mici si inconstienti in anul 2005/2006
si i-am convins pe colegii mei sa nu mai citim si sa
mergem sa ne distram in parc, la piscina ... ma gan-
desc acum oare nu imi era teama ca nu o sa iau nota
de trecere sau eram sigura pe mine...
Zis si facut ... am plecat in parc am facut si baie
am mancat, am dansat si am continuat in camin fara
sa ne dam seama cum trece timpul si ca a 2 a zi
aveam examen la limba romna iar Dl Dadalau o sa
vina cu mare incredere in noi sa ne sustina...ba mai
mult a sunat seara sa vada daca am repetat materia.
Am decis impreuna cu colegii cine ia nota 10 la
examen a 2 a zi cumpara o pizza (speram sa iau 10
dar ma gandeam ca trebuie sa cheltui banutii dati de
mama din putinul ei),sa va spun sincer eram cu totii
foarte siguri ca o sa fie bine si am demonstrat lucrul
asta cand am avut rezultate extraordinare in acele
zile magice.
In ziua cu pricina ma credeti sau nu, imi aduc
aminte Dle Profesor cand ati intrat pe poarta liceului
respectiv sa vedeti rezultatele si am strigat tare :
Hristos a înviat !
l
''DOMNULELE DIRECTOR AM LUAT
10 '' si m-ati privit ca si cum stiati
ca merit acea nota si mi-ati zis asa
''nu cred pana nu vad''
Poate va intrebati de ce a zis-o in felul
asta...daca avea incredere in noi ...de ce lasa
mereu un loc de semnul intrebarii si nu zicea
pe sleau ... dar acum peste ani si ani mi-am dat
seama ca omul trebuie sa invete cat timp tra-
ieste si nimeni nu s-a nascut invatat.....iar cine
zice ca le stie pe toate nu stie nimic...si el me-
reu voia ca noi sa fim curiosi si de acolo sa
cautam raspunsuri /intrebari/ocazii/domenii/
caractere/personalitati... catura de amintiri frumoase, fapt ce ma
Am plecat mai departe in viata si va spun sincer face sa privesc inapoi si sa vad cat si
cum am evoluat in toti acesti ani .
ca am povestit despre intamplarile petrecute in liceu
,despre profesorul meu de limba romana ,despre co- Am ajuns la varsta de 33 ani si pot
legii cu care am ramas in relatii bune chiar vorbesc spune ca DA sunt multumita de cum sunt
foarte des cu unii dintre ei si toate astea m-au format ca si persoana chiar daca mereu vrem tot
pe mine ca om . ce e mai bun sa se intample repede si sa
Am ajuns la facultatea de Economie si marketing dureze dar pentru asta trebuie sa te des-
din Craiova unde mi-a placut sa folosesc tot ce stiam coperi ,sa faci ce iti place, sa gasesti li-
si invatasem in liceu si anume cuvintele iar dupa 4 nistea ,sa gasesti dragostea fata de tine
si cei din jur, sa traiesti frumos .Sunt mult
ani am decis sa ma mut in Timisoara unde am pornit
mai multe de povestit si oameni de men-
de jos si nu imi este rusine sa spun deoarece stiam
tionat in tot ceea ce inseamna trecutul
ca ''viata nu este roz si banii nu se fac usor''
meu la Matasari, oameni care au avut
Am ajuns omul de astazi datorita mie in primul
grija de mine, care mi-au dat sa mananc,
rand si datorita oamenilor care au facut parte din vi-
care spuneau ramai la noi cand ma sim-
ata mea si au avut incredere in mine, au urmat ani
grei dar frumosi M-am angajat acum 10 ani la o fir- team obosita... si oameni care ma ridicau
ma medicala, loc unde trebuia sa fac prezentari la de fiecare data cand credeam ca viata e
microfon despre coloana vertebrala ceea ce era ceva nedreapta ...
nou pentru mine si au decis sa ma inscrie la un curs Cu lacrimi in ochi si o emotie enorma
de dictie timp de 2 saptamani...imi ziceau ''omul cu va multumesc ca faceti parte din viata
cuvintele la el''. mea si mereu cand o sa am ocazia o sa
Deci inca odata ati avut dreptate Dl Dadalau pu- povestesc despre Profesorul meu de lim-
team vorbii in fata oamenilor cu incredere si cu pla- ba română: Dumitru Dadalau.
cere si nu de putine ori ma gandeam
cum ar fii daca m-ati vedea intr-o ast-
fel de ipostaza ...
In acest moment lucrez pentru
RMB Casa Auto Timisoara Mercedes
Benz unde vorbesc foarte mult cu cli-
entii si va spun cu mana pe suflet ca nu
merg niciodata cu stres la birou si cred
ca asta este cea mai mare bogatie a
unui om ca poate fie linistit .
M-a bucurat enorm telefonul Dom-
nului Director Profesor Dumitru Dada-
lau prin care m-a invitat să particip la
acest proiect emotionant si cu o incar-
Omul nobil de la care am deprins
valori morale și spirituale
Consilier Juridic Popescu Mugurel – Complexul Energetic Oltenia
Multumesc domnului profesor de limba română, cu care am avut şansa unică de a studia în liceu şi
spun aceasta fără lipsă de modestie, cel care, pentru mine cel puţin, a constituit un exemplu întruchipat
al profesorului perfect dar şi al unui om nobil de la care am deprins valori morale şi spirituale, care acum
îmi sunt de un real folos, pentru că m-a învăţat să apreciez literatura română, arta în general şi totoda-
tă m-a iniţiat în domeniul acesteia. Vreau să vă mărturisesc că, la îndemnul dumnealui am început să
scriu, să îndrăgesc mai mult poezia si să înţeleg mai bine cugetările abisului fiecărui om, aşa cum eu
am ocazia să mă adresez dumneavoastră, dragi elevi, foşti profesori, foşti colegi şi prieteni prin inter-
mediul cugetării mele exprimată în aceste rânduri. Doresc să urez în mod special viaţă lungă, subiecte
interesante si cât mai multe apariţii, revistei „Murmurul Jilţului” prima revistă proprie a liceului din
Mătăsari rezultat al efortului de acum binecuvântatului profesor de limba română Dădălău Dumitru cât
şi al unor elevi din clasele a X-a, a XI-a şi a XlI-a.
49

ra mea!
Dor de ța
Mia Pitaru-Franța
Pentru cei care mă cunosc, le transmit nu-
mai bine și multe gânduri bune! Pentru cei ce
nu mă cunosc, o să mă prezint rapid: sunt Mia
Pitaru, fostă elevă a Colegiului Tehnic Mătăsari.
Am absolvit școala gimnazială în 1998, promo-
ția 1994-1998, clasa doamnei Cicel. Azi sunt
aproape 15 ani de când am plecat definitiv din
România și 12 ani de când am vizitat ultima
dată țărișoara mea. În 2014 m-am stabilit defi-
nitiv în Franța. Sunt căsătorită de 13 ani. Soțul
și copiii mei nu au venit încă în România. Nu-mi
cunosc locurile natale, însă cunosc iubirea ce-o
port în suflet pentru patria mea. În România
m-am specializat în jurnalism, însă când am
emigrat, bariera lingvistică nu mi-a permis să
evoluez în meseria mea, așa că a trebuit să ob-
țin alte calificări în diferite domenii pentru a
putea găsi un loc de muncă convenabil. Azi
sunt din nou în reconversie profesională, în vară
îmi voi lua diploma de asistent medical specia-
lizat. Românul a știut întotdeauna să se adapte-
ze ușor locului și consecințelor.
De fiecare dată când nostalgia îmi cuprinde
mintea și sufletul, încep să-mi pun gândurile pe
hârtie. Uneori scriu poezii, mai filozofez, dar
gândurile mele ajung tot la gunoi, într-un final.
l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
Gânduri bune!
Azi am decis diferit… Iubirea de țară mă va
readuce într-o zi printre voi. Fiecare dintre noi
vede locurile natale ca fiind cel mai frumos loc
din univers și chiar și așa…poți ajunge într-o zi
să-l părăsești. E ciudat cum poți iubi și în ace-
lași timp să părăsești ceea ce iubești. Dar dacă
ajungi s-o faci, poți fi sigur că nu vei uita nicio-
dată ceea ce-ai lăsat. Nu-ți poți uita țara, pen-
tru că acolo ai văzut pentru prima dată lumina
vieții, acolo ai făcut primii pași…acolo ai învă-
țat primul cuvânt! Nu-ți poți uita țara, pentru că
acolo ți-s rădăcinile. În câmpurile ei sunt îngro-
pați strămoșii tăi, părinții tăi, acolo ți-ai lăsat o
parte din inima ta. De aceea, noi, cei care am
lăsat totul acolo și am plecat departe, trăim tot
timpul cu nostalgia după țara noastră. Îmi
amintesc comuna mea, sătucul meu…cu dea-
lurile sale. Acolo unde prietenii mei au încă 10
ani și se joacă fără griji în fața blocului, în carti-
erul meu, unde străzile erau cu gropi …nu de-
parte de școala sufletului meu.
Oh, Românie! Tu ești pentru mine Mătăsari,
locul meu de căpătâi! România mea, îți iubesc
istoria, tradiția și cultura. Tu ești țara cu umilii
muncitori, cu un popor mândru, demn, care
visa la libertate și la democrație, care și-a lăsat
copiii să plece fără să-i mai lase să se întoarcă.
Toată Europa ne cunoaște, pentru că ani de-a
rândul le-am asigurat mâna de lucru ieftină și
de calitate.
Te iubim, Românie, chiar și așa! Râvnim să
ne întoarcem, dar știm că este imposibil! Ce să
le spunem copiilor noștri? Că țara îi așteaptă,
că îi vom sacrifica doar pentru iubirea ta?
De la Brâncuși la Eliade, Eminescu și Cara-
giale, Vieru, Vlaicu, Țepeș și Grigorescu, bogăția
ta e incomensurabilă și sunt aceste mii de genii
care la fiecare catastrofă se trezesc din morți
pentru a susține în fața întregii omeniri cât ești
de imortală și niciodată obosită să te ridici!
Azi…Un gând de mulțumire către voi, profe-
sori dragi! Țineați în mâinile dumneavoastră in-
teligența și sufletul copiilor. Erați responsabili
pentru Patrie. Copiii ce vi-au fost lăsați în grijă
erau români și trebuiau să cunoască România,
geografia, istoria și limba sa: corpul și sufletul
său. Acești copii eram noi…cei ce azi vă scriem
de departe. Am devenit cetățeni și am cunoscut
ceea ce este democrația, care ne sunt drepturile
și ce obligații ne impune suveranitatea națiunii.
În final, am devenit Oameni...știm care este
principiul creșterii noastre: mândria unită cu
tandrețea. După acest principiu ne-ați educat la
școală în acele timpuri, când încă mai exista
respect pentru dascăl, iubire pentru țară, mân-
drie de gorjean și tandrețe de mamă. Era rețeta
comună pentru dascăli și părinți. Așa ne-ați con-
struit. Și azi, vă mulțumim tuturor: vouă, învăță-
ceilor și dragilor părinți. Noi, aici, azi, departe…
reprezentăm națiunea română. Cei mai mulți
dintre noi le-am dat clasă străinilor descurcând
ițele principale ale acestei lucrări extraordinare
pe care o numim civilizație. România asigură an
de an mâna de lucru de calitate în lume. Avem
oameni civilizati, pregătiți în toate domeniile,
culți, instruiți, modești și buni. Participăm activ
la dezvoltarea civilizației în lumea întreagă. Toți
avem aceleași baze. Le-am demonstrat străini-
lor măreția gândurilor, i-am învățat respectul și
cultura noastră trezind în ei un sentiment infinit,
care este bucuria și forța noastră.
Totul a fost posibil, pentru că voi, dascălii
noștri, erați “îmbibați” de ceea ce ne învățați,
de convingerile voastre. Deci…și noi, la rândul
nostru, am transmis acele valori altor națiuni.
Azi, majoritatea dintre noi avem copii. Le
comunicăm, fără milă, lumina și emoțiile trăite
acolo, cândva...în timpuri bune!
Azi, poate vă simțiți recompensați, pentru
că simțiți cum viața inteligenței se trezește în
jurul dumneavoastră. Azi, de exemplele dum-
neavoastră suntem întăriți și sub arta discipli-
nei transmise, formăm viitorul.
“Copiii au o curiozitate ilimitată și îi putem
duce ușor până la capătul lumii” – a fost ideea
multora dintre dumneavoastră, dragi dascăli!
Ați avut încredere în capacitățile noastre! Ne
vorbeați de “lucruri mari”. Ne-ați trezit curiozi-
tatea și interesul de a progresa în viață și de a
nu ne opri la primul eșec. În toți anii de muncă
ați făcut lucrare completă de educație. Ați cre-
zut în noi! Știați că în fiecare inteligență exista
un vârf și într-o zi îl vom atinge. Fiecare început
de an școlar era unic, acolo la Mătăsari! Ne pri-
veați cu zâmbetul pe față, ne urați “Bun venit!”
și “Succes în noul an școlar!”…ne simțeam
precum soldații pregătiți de bătălie. Eram mân-
dri de noi. Acest mod de primire, ne dădea sen-
timentul de a trăi cu adevărat, simțeam gustul
școlii. Ne plăcea! Eram cu toții bucuroși și mân-
dri! Azi, ne uităm în urmă peste ani și ne adu-
cem aminte cu nostalgie acele vremuri. Erați
acel tipar de profesori ce ne dădeau pofta de a
lupta pentru a deveni cineva. Vă admiram și vă
admirăm încă pentru toți acei ani în care ați
luptat alături de noi și pentru acele timpuri când
erați prezenți pentru noi. Se zice că în viața fie-
cărui elev există întotdeauna un profesor care-i
călăuzește pașii spre un viitor ales. Puteți fi si-
guri că ne-ați călăuzit pașii multora dintre noi,
că ați fost lumina ce ne-a iluminat calea. Ce
păcat că această lumină nu mai poate fi profi-
tabilă actualilor și viitorilor elevi. Cu un nod în
inimă și cu lacrimi în ochi, vă scriu aceste rân-
duri!
Vă mulțumesc frumos, domnule profesor
Tică, vă mulțumesc frumos, doamna dirigintă
Cicel, vă mulțumesc frumos, dragi foști profe-
sori, vă mulțumesc pentru tot sincer, călduros și
trist!

Călător Amintiri din

pe drumul anii de liceu
lui Brâncuși cele mai multe legate de dom- trimitea acasă pentru a lua o carte din
nul meu diriginte, domnul Dă- biblioteca personală și eu trăgeam de
dălău. Îmi amintesc cu plăcere timp, ca să se termine ora...
Înainte de a călători prin lume, am că- de momentul în care domnul Când domnul Dădălău m-a con-
lătorit prin tainele învățăturii de la Colegiul diriginte, care îmi era și profe- tactat și m-a rugat să scriu câteva
PARIS, Delia Corega - Castellon, Spania
Tehnic Mătăsari și spre mine însumi, unde sor de Limba română, mi-a dat rânduri pentru ”Murmurul Jilțului”,
CICIU DAN GABRIEL o notă foarte, foarte mare pen- recunosc că am ezitat puțin și am în-
am descoperit spiritualitatea și dezvolta- Mă numesc Delia Corega și am
tru că i-am recitat tot ”Luceafărul”. târziat în a scrie. Vă spun și de ce...îmi
rea personală. fost elevă a Grupului Școlar Industrial
M-am simțit atât de bine, însă bucuria era teamă. Teamă de ceea ce simt
Așa am început tainele cunoașterii, onestitatea și relațiile de viață lân- Minier Mătăsari (așa se numea pe
a durat foarte puțin...a doua zi mi-a acum...și simt dor: dor de anii adoles-
atunci). Fac parte din generația care
gă marii mei dascăli din Colegiul Tehnic Mătăsari. Drumul acesta mi-a dat un 3 ”cât mine de mare”, așa cum cenței, dor de profesorii care m-au
are azi peste 40 de ani, însă o spun cu
deschis alte drumuri în viață și în toată lumea. Am călătorit mai ales prin îmi spunea dumnealui...sau când mă îndrumat pe drumul vieții, dor de anii
drag. Am fost prima generație care a
Europa și în mod frecvent în Franța, unde am întâlnit culturi și civilizații în care mergeam pe holul școlii și
putut beneficia de profilul matemati-
despre care nu știam foarte multe. Nu a existat nicio călătorie care să nu auzeam clopoțelul care anunța că
că-informatică. Fac parte din genera-
îmi aducă aminte de colțișorul din banca de la Colegiul Tehnic Mătăsari, urmează o altă oră de curs...
ția care, indiferent de anotimp, s-a
Cei mai frumoși ani sunt anii
de colegii și de profesorii mei. dus și s-a întors pe jos de la școală,
adolescenței, anii de liceu...așa
Acum sunt departe de zonă și de țară, dar când cineva ține la mine, nu din generația care a studiat singură,
că nu vă grăbiți să creșteți! Sunt
contează cât de încărcată este viața, întotdeauna îmi voi face timp pentru care s-a jucat pe stradă, care scria
plecată de 20 de ani din țară, dar
jurnale, din generația care credea că
”Murmurul Jilțului” , pentru că-l iubesc și îl respect pe fondatorul lui. de fiecare dată când mă întorc
un ”oracol” este cel mai ”cool” lu-
Nu voi regreta niciodată că v-am cunoscut, pentru că ați fost un om acasă, mă opresc câteva minute
cru...din generația care, dacă profe-
bun și mi-ați oferit clipe fericite, experiențe inedite și lecții importante în fața liceului.
sorul te trimitea după cretă sau după
Sunt momente în care amin-
pentru viață, amintiri frumoase pentru totdeauna. o carte la bibliotecă, te credeai buricul
tirile mă pătrund și mă întorc în
Tot timpul am conștientizat că în aceste călătorii te întâlnești pe tine, pământului.
trecut...și-mi amintesc cu drag și
că interacționezi cu oameni diferiți și situații pe care nu le-am întâlnit Am făcut parte din generația care
dor de colegii mei. Din păcate,
mergea zi de zi cu uniformă la școală,
acasă, cu experiențe persoanale asupra impactului de călător. am pierdut contactul cu mulți
o uniformă care elevilor de astăzi le
Eu cred foarte mult că „cel mai scurt drum” spre tine însuți este dru- dintre ei, însă mai am speranța că
este străină. Singura clasă care mai
într-o zi ne vom reuni cu toții pen-
mul care trece pe lângă cei pe care i-ai cunoscut și prin locurile pe unde mergea cu uniformă, era clasa dom-
tru a ne aduce aminte de anii de
ai călătorit. nului diriginte, Dumitru Dădălău!
liceu.
Acum eu îmi urmez calea și las gândurile să zboare către dumnea- Atunci nu înțelegeam, mi se părea ab-
Vă mulțumesc pentru răbda-
surd, dar cu timpul, am înțeles...așa
voastră, ”domnule Tică Dădălău”. rea pe care ați avut-o cu mine,
eram toți egali! Rânca - Fam. Gigel Corega Domnule Diriginte!
Aș putea înșira multe amintiri,

50 Paște fericit !
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
Ca toate au fost trairi Ca el gandeste ca un om nebun NORII NEGRII
Cartea vieții (II)
Iar timpul care vine Pe cand in viata a trait
Nu poate sa le stearga Dar omul,omului sa-i fie frate Cerul s-a intunecat
Decat murind o data Si aceasta e fericirea lui Furtuna se inteteste
Atunci va fi uitat. Ca s-a nascut din glia pamantului Si pamantul este blestemat
Tu inima nebuna, nebuna de Apas cu mana ploapa ochiului DRAMA OMULUI Si viata e plina de peripetii Ca ziua astazi ne da de veste
legat E treaza mereu ea sta de paza. Care e prezentata in culori cat mai vii La soare a disparut caldura
Sa canti pe aceeasi struna Cand omul este in viata Luna noaptea pe cer nu mai apare
Ca mult dor mi-ai lasat EU SI TU Are parte de drama dar si de comedie FARA LACRIMI Si in lume e multa tristete,dispret si suparare
Sa sufar in tacere cand singura eu sunt Timpul trece prin clepsidra vremii Ca schimba a sa fata in tristete si bucurie De atata coruptie si saracie
Si sa nu am mangaiere Incet si nu-l simtim Si joaca rolul pe care il stie In ochii tai nu ai lacrimi dar in suflet plangi Ce a cuprins pamantul
Cand stau pe acest pamant Zboara ca o clipa mergand si noi cu el Ca drama si comedia il tin in viata Noaptea nu poti sa dormi De la munte si pana la campie
Ilie Ilie, fost primar în Iar lacrimi de mi va curge Ca nu sti maine unde ajungi Ca astazi demnitarii nu-si mai tin cuvantul
Mătăsari și Ciupercen Fara ca sa vrem Si ascunde a sa fata
Din ochi vor fi amare Si ne trezim in timp De rivali dar si de prieteni Si gandul o ia aiurea Din companiile de stat se fura
Dar eu nu le pot sterge Mai obosit ca ieri Atunci cand nu mai are pe nimeni. Ca nu e definit In institutii se ia spaga
Sa citesti o carte Ca imi aduc suparare. Cum odata iti este firea,asa cum ai trait.
Ca sa vezi cum au gandit altii Si in jur vedem ca s-a schimbat ceva Ca in viata intalnesti flori dar si spini In spitale e mizerie
Pe noi nu ne vedem Si ai parte de bucurii dar si de dureri Si dureri ascunse, Si doctorii pleaca din tara
Si sa inchizi o carte ULTIMA NOAPTE Mereu acum le simti
Ca sa vezi cum gandesti tu Si asa din treapta in treapta Ca drama si comedia Iar in scoli la elevi cartea nu le mai e draga
Ne duce timpul iara Este traita de saraci dar si de cei bogati. Ele apar in vise in unele din nopti Si romanii pleaca in lumea larga.
Ca omul este o carte, nu tot timpul scrisa Poate destinul a fost asa Si chemi sa vina somnul
Cu pagina inchisa Pe drumul ce nu-l stim Ca viata este relativa Aici nu mai sunt locuri de munca
Ca sa se destrame totul Si stam si obositi privim in jurul nostru Poate astazi mai traiesti Sa vina mosul Ene Unde sa mai mearga.
Dar isi aduce aminte Ca noi tesusem in anii ce-au trecut Dar nu-l lasa gandul sa vina pe la gene
Atunci cand mediteaza Si ne intrebam CE A FOST? Ca este ca o floare cu miere si otrava Pe stat nu-l mai intereseaz
Filele iubirii ce atunci s-au desfacut, Ca noi nu am observat Si maine nu mai esti Si treaz ramai in noapte Ca taxele si darile le incaseaza
Cand gandul vegheaza Daca-ti aduci aminte Auzi cum bate vantul
La amintiri traite Timpul ce a plecat Ca viata este interesanta Iar societatea acum e inpartita
Cuvintele ce le spuneam atunci Ca a schimbat natura Nu sti unde te duce Din pom cad ramuri rupte In saraci care nu mai au casa
In cursul vietii Acum in timp s-au adeverit Pe cer se aduna norul
Cum a fost ursita Stiiam padurea verde Purtat poate de vant Si nici ce sa mai puna pe masa.
Tu nu credeai si mereu spuneai Acum e ruginita Te duce intr-o rascruce In jur e intuneric Ca politicienii au jefuit si au furat de la stat
In timpul diminetii. Ca ai jurat credinta Si astepti sa vina ziua cu aspectul feeric
Cu bune si rele Iar florile campiei Si nu sti pe care drum sa mergi Ce au vrut si ce le-a trebuit
Si vei iubi curat Incet s-au ofilit Ca te mai ratacesti Cand in zori mai cade roua In functiile in care au stat
Dar in ele ascunde Dar cuvantul tu nu l-ai tinut Si ziua este mica
Ganduri paralele. Si noi priveam -nainte Si durerile din minte nu le stergi Oamenii astazi sunt dezorientati
Asa cum ai jurat Nu stim deacuma cat Ca in viata multe ai patimit Pana gandesti, a trecut in noapte Ca televiziunea si fabrica le fabrica gogosi
Dar omul iscusit vede Pe cruciulita sfanta cu cristul rastignit Si omul traieste mereu cu frica
Ce e esential sa scoata Si sa lasam apoi timpul Si depresia da nastere la drame Si oamenii au devenit cu totii depresivi si
Dar ce pacat,ca in timp tu ai uitat, Sa duca unde-o sti. Se vede astazi in societate Ca nu gandeste asa departe prosti
Cand citeste o carte Ca in ultima noastra noapte Atunci lacrimile sunt triste
Cum albina din flori Cum copiii din canale au fost parasiti de Peste tot au aparut clanuri si gasti
S-a destramat iubirea COPACUL mame De bucurie,manie,dragoste si cainta In orase si sate romii ataca politisti in plina
Nectarul il scoate. De atunci s-a dus si fericirea Dupa cum se vede pe ale oamenilor fete
Cand citesti o carte Din samanta s-a nascut ca orice planta Sunt sinucideri, crime, santaje strada
Si atunci otrava a umplut paharul Si legea nu face dreptate Dar sunt si lacrimi care pe noi ne insala Ca lumea toata sa vada
Sa te gandesti bine Si-o picatura a fost de ajuns Plapand la inceput batut de vant si ger Cum i-au inselat si pe altii
Ca sa-ti scrii viata Universul acesta la o lalata Iar lacomia acum e fara margini Sunt batai in baruri si cafenele
Si noptile au fost un chin. Ca oamenii nu se mai gandesc Cand au vazut un film de gala Si legiuitorii se fac ca nu stiu de ele
Asa cum se cuvine Iar zilele nu au mai avut un cer senin Pe acest pamant si sub acelasi cer Ca lacrimile sunt limbajul
Cum cartea te invata, A vazut lumina zilei acest copac de fier Decat sa aibe mai multi bani atata cat traiesc Ca unii sunt aparati de lege
Daca regret ca te-am iubit Mut al durerii in timpul vietii In Romania :asa mai merge
Dar omul e las si ascunde bine Acum este tarziu si sunt in asfintit Din muguri i-au dat ramuri Si iti alina dorul in zorii diminetii.
Ce a facut in viata In fiecare zi de primaveri A aparut acum cateva zile LA TELEVIZOR
Iubirea este muritoare SINCERITATEA Cum un avocat vorbea de zor
Spunanad ca -i e rusine
Si dezamagit de ceea ce-a facut
Ca muritori suntem si noi S-a ridicat din crang OMUL PREFACUT Ca cei care au furat sa fie amistiati
Ca pe pamant suntem pasari calatoare A suportat dureri E o floare rara de un alb imaculat
Dar sunt si oameni Dar capul il ridica Sa te uiti atent la ficare om dupa cum gan- Si s-o luam apoi iar de la capat
Si viata vesnica nu e O astepti ca sa rasara asa cum ai visat Ca in puscarii acum sunt prea multi.
Ce isi scriu cartea vietii Mai falnic catre cer. Dar sinceritatea a parasit cuvantul deste
Potate in alta lume Ca una ascunde in minte si alta iti spune In Europa in orase e teroare
Care au ramas de parinti orfani Si in alt soare In lumea aceasta de nimeni nu-i e frica De cand minciuna la om a aparut
In valurile involburate ale vietii Chiar daca frunzele ce cad din ramuri pier Ca el este un comediant Se inpusca in plina strada
Dar e pacat ca iubirea noastra Ca sinceritatea este adevarul Poate sa fie o eroare?
Si au invins ca niste temerari Muritor este si el ca orice vietate Si nu insala cum minciuna mereu a vrut Si rolul il joaca bine
De acuma moare. Cu fata vesela, cu nasul in vant Dar Europa spune ca o stie
Cu curaj si multa demnitate Viata omeneasca nu-i decat o ratacire In crang ramane singur Dar vorbirea sincera e insusirea suprema
Si nu s-au lasat infranti cand au simtit du- Ca intr-o pustietate Ca limba vorbeste in doua feluri Peste tot este un haos
Si lumea e o scena Ca tu sa fi sincer fata de tine Si libertatea omului s-a dus
reri, Si sa nu-ti fie teama, In interior are otrava ascunsa
Si viata e un act. Iar nimeni nu poate da azi un raspuns.
Chiar daca destinul le-a fost potrivnic VISUL De timpul care vine Iar in afara are numai miere
Ca e foarete iscusit in viclenie
Ei si-au facut un ideal
Si nu s-au impiedicat in viata de nimic
VINE UN TIMP Un mugur a crescut pe-o ramurica Daca ai fost fals fata de cineva
Si nu are in el nici omenie PAMANTUL
Vine un timp Din care a rasarit o frunza palida si mica Ca sinceritatea se naste in inima
Au inotat pe creasta unui val Dar mai tarziu mai multe frunze Si sta mereu pe buze Cand vorbeste are in gura vorbe dulci In biblie se spune
Si amintirile se sterg Iar dupa aceea isi schimba graiul
Si cartea vietii e mostenirea parintilor Ca tu le ai cu tine Din care au crescut mai multe ramurele Asa ca nu ai scuze daca nu ti respecti Ca la inceput a fost cerul si pamantul
Ce au lasat-o mostenitorilor Iar din ele au zburat mai multe buburuze onoarea ta Ca da cuvintelor alt inteles Iar pamantul era pustiu si gol
Si nu sti azi sau maine Asa ca sa fi atent atunci
Ca sa ramana mai departe mangaierea Iar cei care vor ramane Acelea au fost gandurile mele, Si sinceritatea nu insala Si Divinitatea a zis:sa fie intindere de ape
vietii lor Ce s-au dus spre stele Ca este inocenta Sa te gandesti la ceea ce ai cules si viata
Cu lacrimi in ochi vor spune Dar nu poare purta mult masca sa
Ca omul e un amestec de bunatate si rautate Si noi il vom urma. Dar au venit si s-au asezat pe un portativ Si nu cunoaste minciuna, Dar stiinta o da de gol
Si in timp va fi cunoscut daca a fost bun de note Decat cuvantul adevar Si nu te pacaleste cum el visa Spunand ca pamantul era o masa amorfa
Cand va veni vremea Ca -l da de gol prefacatoria
Ca cel rau si viclean sa poata cunoaste Tristete va fi un pic In vers de catrene,satire,povesti si sonete. Dar numai omul poarta vina si incandescenta
mai tarziu Ce erau scrise in mai multe caiete Cum se mai spune in popor Si ii vezi pe fata fatarnicia. De atunci au trecut mai multe ere
Si un of dar nu-i nimic Asa de acum sa ai rabdare
Si atunci fata ai sa-i vezi Va trece si aceasta Intr-o zi a venit un domn la mine Si totusi cei sinceri sunt foarte iubitori Ca sa apara uscatul ce s-a numit apoi Pamant
Ca isi arata caracterul A rasfoit incet acele caiete Dar mai sunt inselati de multe ori Sa auzi si cum vorbeste fiecare Pana acum nu stim al cui este pacatul
Ca multe au trecut Si ce intentie atuncia are
Ca omulk in viata isi joaca rolul. Asa este viata, Si meditand,credeam ca o sa ma certe De cei care le sunt apropiati. Ca pe pamant sa fie viata a trebuit sa fie
Dar a spus:aceste caiete raman la mine Crede ca te amageste apa, aer
Te intreaba ce-ai facut
O INIMA Cand pe pamant ai stat Ca eu doresc sa-ti fac un bine FATARNICIA Dar omul in viata cat traieste
Va fi nefericit
Ca sa intretina viata
O inima nebuna,nebuna de legat Si in urma ta ce ai lasaat Dupa un timp mi-a inmanat un manuscris Dar nici biblia nici stiinta nu au descoperit
Norii s-au strans pe cer Ca destinul mereu il urmareste Cine a facut pamantul si de unde el a venit.
Ai mpletit cununa de trandafir curat O vorba,un sfat sa fi ramas Care a fost de mine scris Si soarele nu se mai vede
Acelui domn eu raman dator Si drumul omului nu este infinit. Dar si soarele,luna si celelalte astre
Ca lacrima de argint De ai stiut mai multe Se simte in eter
Ca aripi mi-a dat atunci ca sa zbor. Si ziua si noaptea
Iar mie mi-ai furat
Si somnul linistit
Nu urma unui pas pe carari pierdute
Ca bate vantul si le sterge. Si gandurile mele au zburat spre univers
ca omul rau in fatarnicie crede ROBERT Care tin echilibrul
Cand omul s-a nascut S-a nascut intr-o noapte Ca fara toate acestea in viata nu se poate
Ca vei iubi curat Si am scris cum am simtit si am trait in Atunci n-a fost fatarnic Un pui de om Au trecut milenii si nu se stie ce creator
Asa tu sa ma crezi SA-MI SPUI viata
Din prima dimineata de copil
Ca el era prea mic Cand cirese pe ramuri erau coapte Atuncea l-a facut
De ce te zbuciumi iara Sa-mi spui de fugi de mine Dar societatea mai tarziu fatarnic l-a facut Poate va fi un mare domn.
Si ritmul nu-l mai tii Sfios,respectuos dar si umil Davin a murit ca un ateu
Si ai ganduri ascunse Ca astazi oamenii au doua fete Ursitorile s-au strans la sfat Cum evolutia omului a aparut
Ca e frumos afara Cum se mai intampla in societatea ome- Si nici un obraz
Ca sufar pentru tine neasca Si un destin atunci ele i-au dat Ca teoria lui Darvin
Si mergi pe unde sti Si ochii mei imi planse Ca fac rau pe ascuns la semeni Nici el ,nici mama nu-l cunosc
Ca alergi nu sti de teama Si cum oamenii invata sa traiasca Acuma a cazut
A lacrimilor urma De care apoi fac haz Desttinul ce ursitorile il urmaresc Si despre ea nu se mai invata
Nu ai nici oboseala In drumul meu prin lume Se vede si cum politicienii acum vorbesc
Obrazul mi-l seca Am cunoscut oameni buni,darnici,onesti si Din prima zi cand s-a nascut Dar Darvin ca un om ateu
O inima nebuna Durerea ce ma curma si trupul il usca Si se numesc singuri cei drepti si cei buni Un nume ca orice om el a primit
Tu liniste nu ai demni Cand a murit s-a inchiunat la divinitate
Sa mi spui nu zic nimica Ca ei din politica traiesc Ca Robert sa fie cunoscut Ca orisice crestin adevarat
Acum nu mai esti buna Asa cum au crescut. Dar fatarnicia o gasim peste tot,
De ce m-as supara Dar am cunoscut si oameni fatarnici, slu- Cu un gangurit si-un zambet s-a nascut Si a murit neinpacat
Si in loc tu nu mai stai Nu stiu ce mai e frica La dusmani ,neamuri,copii si prieteni in viata
Tresari si tremuri toata garnici, mincinosi, lacomi Cu sufletul curat ca cu D.zeu inainte s-a
Pe tine te-as ierta. Ca fiecare o folosesc cum pot Si s-a uitat in jurul sau certat
Cand e l incet apare Avizi de putere si fara demnitate Cand iti vorbesc in fata
Te iert ca adevarul e telul ce-l urmez Cum am scris in manuscrisul meu Necunoscand de unde a venit Pamant tu leagan de milenii
Asa esti blestemata Nu pot sa stiu drumul Cu multa politete despre De atunci asa face mereu
Sa ai tot suparare Dar si despre caractere, prostie, lacomi, Al omului din departate vremi
Pe care tu-l veghezi A ta purtare in viata Si unde a stat el n-a stiut Tu l-ai hranit decenii
Dar clipele acelea minciuna, adevar De la care ar trebui sa ia povata
Te rog ca sa mi spui totul Demnitate,destin,timp.viata si univers Ca in viata reala va fi greu Acum la tine il ceri
Chiar daca sunt putine Ca sincer te-as iubii Te lingusesc crescand ca atunci te ama- Acum incepe sa invete,
Tu le traiesti aievea Din toate la o lalta anm facut Sa-l judeci de-a lui fapta
Si crengile din codru gesc Cuvintele ce le aude mereu Din tine ce-a facut ca dreptul de-a rasplata
Cand el pe drum mai vine Un manuscris in vers Cu infatisarea de om umil
Cununa iti va fi. Eu las manuscrisul sa-l cititi E zglobiu si atent la toate Ce tu i l-ai cerut
Uiti tot ce te apasa Sa sti ca atunci el are doua fete Vrea sa vorbeasca dar nu poate.
Sa -l corectati acolo unde am gresit Natura ti-a schimbat-o asa cum a dorit
Durerea n-o mai simti
Si atuncea esti voioasa
EU CHEM Dar sa nu-l rupeti
Ca una este aceea de copil Vor trece anii si se va trezi Si nu cum ai lasat-o
Iar cealalta e mereu ascunsa Ca om in floarea varstei Cu campul inverzit
Privesti cu ochi fierbinti Eu chem sa vina somnul Nu sunt un mare carturar Ca nu-i poti cunoaste gandul
Sa treaca si asta noapte Am scris simplu,naiv cu tristete si mult har Asta se va intampla poate intr-o zi, Dar rau el ti-a facut
Si treci in alta lume Si cum gandeste insa Cand isi va numara el anii
Mai buna si mai dreapta Dar nu intelege dorul Dar nu am scris sa fie in zadar Pamantul nu se mai ingrijeste
Sa fi atent cum este omul Va spune atunci:ce repede a trecut... Se vinde la straini
Si razi si spui la glume Ca el este departe Ca tot ce am scris a fost un vis al meu Ca in fata ta vorveste bine
Masor iar firul vietii Au fost trairile mele Copil eram atunci Si uita ca pamantul l-a hranit
Asa ca alta data Si in ascuns te defaimeaza Dar n-am stiut ca om matur tu treci
Chiar daca anii ce-au trecut De unde am ramas Care le-am dat forme de vers Ca a fost lasat urmasilor atuncea de
Atunci sa ai gandirea treaza La anii batranetii strabuni
Acum ti-aduc aminte Ma rog de somn sa vina Scrise din lumea plina de stele Si astazi dar si maine
Si ploapa sa-mi inchida Dar visul a fost indeplinit Ca asa e cursul vietii. Dar a uitat omul,
De timp ce -ai facut Dar fiecare om sa fie demn in viata
Ca au ramas in minte frumoase amintiri Dar el nimic nu stie Ca visul e gandirea mintii in timpul vietii. Ca din pamant provine totul
Ca omul rau nu poate fi si bun Si iu pamant sfarseste omul.
Le am si acum cu mine Si nu apare in tinda Si nici cand nu este fericit

Hristos a înviat ! 51

Asistent Medical Mirela
Roșianu – Timișoara
- Spune-mi, cu ce problemă ai venit astăzi
la mine?
- Cu toate problemele din lume.
- Ce te face să spui asta? Toate problemele
din lume sună a treabă serioasă.
- În ultimele milioane de ani m-am găsit în
postura nefastă de a mi se pune pe umeri toate
problemele din Univers. Sunt blamat și învino-
vățit frecvent și toată lumea vrea ceva de la
mine. Un partener de eternitate nu am, copiii nu
mai am, dar asta nu înseamnă că nu am și eu
nevoie de timp pentru mine.
- Timp pentru tine?
- Da, timp pentru mine.
- Cum vine asta? Ai tot timpul din lume și de
dincolo de ea.
- Păi degeaba îl am dacă trebuie să-mi bat
capul cu toate prostiile. Parcă nici timp să respir
nu mai am.
- Dumnezeu, iartă-mă, dar dacă mai respiri
o dată, tare mi-e teamă că lumea pe care o știm
noi acum nu va mai fi.
- Ha, ha! Ești amuzant, doctore.
- Spune-mi Sara, te rog.
- Și tu spune-mi Ommm.
- Am ajuns să mă suspectez de tulburare
de stres postraumatic. De când am făcut lumea
îmi tot apar flash-uri ba cu Big-Bangul, ba cu
dinozaurii, ba cu oameni și șerpi. Alteori mă
suspectez de tulburare disociativă deoarece eu
nu-mi amintesc să fi făcut lumea. Cred, de ase-
menea, că sunt și puțin borderline. Am o relație
de iubire / ură cu oamenii. Ba îi iubesc ca pe
copiii mei, ba mă apucă dracii și dau potoape și
molime când mi se pare mie că nu-mi mai de-
monstrează afecțiunea cuvenită.
- Gândești prea mult. Hai să le luăm pe
rând.
- Da, da. Și sunt și anxios. Nu mai pot cu
gândurile astea. Nu mai știu care e realitatea
reală.
- Realitatea e cea pe care tu o creezi,
Ommm.
- Da, știu. Însă nu mai vreau să mi se pună
în cârcă faptul că eu le-aș face pe toate, că eu
leg și dezleg. E frustrant, știi, să vezi că oamenii
nu înțeleg că ei își creează propria realitate. Adi-
că, da, eu o creez pe-a mea, dar nu și pe-a lor.
Nu mi-a plăcut niciodată rolul ăsta de Tată, de
Mamă. Adică, da, sunt și tată și mamă, și pozitiv
și negativ, și sus și jos, și masculin și feminin,
ca și tine, de altfel.
- Da, știu.
- Păi și atunci, eu ce să mai fac?
- Cred că tu ar trebui să-ți dai seama de
asta. Dar tu ce-ți dorești ?
- Aș vrea ca oamenii, într-adevăr, să mă în-
țeleagă și să nu-mi mai răstălmăcească cuvin-
tele. Sunt toți fiii mei, nu am avut doar unul. Le
vreau binele, orice ar reprezenta asta pentru ei.
Și, iarăși, povestea asta cu fiul meu mă cam
macină.
- De ce?
- Păi pentru că nu l-am trimis eu pe Pământ
ca să moară pentru ei. Să le șteargă păcatele.
Nu sunt genul de părinte care să-și oblige copi-
ii să facă ce vrea el, doar pentru că așa vrea el.
Alegerile lui nu mi-au aparținut, însă nu pot să
nu le admir. Cred doar că oamenii au interpretat
gestul lui cum le-a convenit mai bine. S-a sacri-
ficat el pentru alții? Nu cred. Eu cred că a luptat
pentru valorile lui, și-a apărat credințele. Că
alții trag foloase de pe urma acestui fapt, e par-
tea a doua. Și nu pot să nu admir un luptător. Eu
cred că el a crezut în oameni, însă oamenii nu
au crezut în el. Și a plătit prețul. Poate că oame-
nii nu erau pregătiți pentru el. Poate că a avut
niște lecții de învățat, nu știu. Poate că alții au
avut niște lecții de învățat, iar el a fost cartea
deschisă. El a reprezentat, de fapt, un exemplu.
Un exemplu de credință în latura ta divină, un
exemplu de încredere că se poate să înfăptu-
iești. Că există, undeva în interiorul tău, capaci-
tatea de a te înălța. Că așa cum poți alege să
faci rău, poți alege să faci bine. Că, de multe ori
în spatele fariseilor, se ascunde nimicul și că
oamenii, aparent de nimic, pot fi de mii de ori
52
l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
Dumnezeu la terapie
mai valoroși decât cei care își asumă lauri ne-
munciți și se încoronează de unii singuri regi. În
fine... îți spuneam că sunt toți fiii mei și că le
vreau binele, orice ar reprezenta asta pentru ei.
Dar, dacă stau să mă gândesc, mie nu mi-a plă-
cut niciodată rolul ăsta de tată. Să-i șterg pe toți
la nas și să am grijă să nu pice din pom. Suntem
unul și același lucru, plămădiți din același praf
de stele. Că eu am fost înaintea lor, da, se poate
spune că am un avantaj. Dar cine îi împiedică
să se înalțe? Le-am dat instrumentele, am vrut
să-i ajut și au ajuns să-și dea în cap cu ele. Fru-
mos așa? Și dup-aia tot la mine vin și se plâng:
„aoleu, Doamne, pedepsește-l pe cutărescu că
ia uite ce mi-a făcut”, „aoleu, Doamne, dar de
ce mă oropsești?”, „aoleu, Doamne, dă și mie
să-mi treacă”. Păi e vina mea că le dau cheia,
dar ei o îngroapă de frică să nu le-o fure alții, în
loc să o bage-n broască? Hai că m-am enervat!
Că, da, și Dumnezeu se enervează.
- Ha, ha. Hai că ești tare!
- Apoi, cu Sfântul Duh, altă problemă. Se
simte luat „for granted”, de-a gata, așa. Îmi tot
spune că el se întrupează în oameni sub formă
de viață și inspirație, însă oamenii își cam bat
joc de viața lor. Și se simte vizat direct. Că re-
nunță mult prea ușor, că nu au încredere în ei
înșiși, că nu mai vor să viseze, că nu mai vor să
facă nimic. Și asta mă afectează în mod direct,
pentru că apoi tot la mine vin să mi se plângă și
să-i salvez din propria viață. Se încolonează în
marșuri ale plângerii și se târăsc în genunchi.
Oameni buni, ridicați-vă! Ridicați-vă odată! Lu-
ați exemplul omizilor. Creați-vă aripi! Am înce-
put să obosesc văzând femei care se luptă cu
bărbați, bărbați care se luptă cu femei într-o
luptă de putere care îi secătuiesc pe toți de vla-
gă. Nu trebuie să fie unul mai sus și altul mai
jos. Se poate și altfel. Și care este scopul, până
la urmă? De unde războiul ăsta în care nu câș-
tigă nimeni, niciodată? Am obosit să văd copii
abandonați, maltratați, abuzați, folosiți pe post
de sclavi. Vă rog, nu mai faceți copii dacă nu le
puteți fi părinți, dacă nu le puteți insufla bucuria
de a trăi. În mod real, nu vă obligă nimeni. Chiar
nu trebuie. Iar dacă lumea se va sfârși din acest
motiv, vă promit că voi crea eu alta. De data
asta chiar o voi face. Numai încetați cu toată
nebunia asta! Am obosit să fiu părtaș la războa-
iele voastre. Nu le mai puneți pe umerii mei. Nu
mi le mai închinați. Nu asta îmi doresc. Nicioda-
tă nu mi-am dorit asta. Asumați-vă setea de
sânge, asumați-vă tenebrele, nevoia de putere,
frustrările, rănile, nebunia, însă nu le mai puneți
pe umerii mei! Nu vă mai sclavagiți reciproc. Nu
este unul mai bun ca altul. Voi stabiliți standar-
dele. Schimbați standardele și întreaga ierarhie
se va schimba. Renunțați la standarde și ierar-
hia va dispărea. Ce veți mai face atunci? Cum
vă veți mai trăi viața? Care va mai fi reperul?
Dar dacă reperele voastre sunt greșite? Dincolo
de culoarea pielii, orientarea sexuală, aparențe
și ierarhii suntem toți plămădiți din același praf
de stele. Unul și același spirit în acțiune. În
creație. Creăm colectiv. Nu mai dați vina pe alții
pentru rezultatul final, sunteți toți cocreatori, în
viață și dincolo de ea.
- Cum adică dincolo de ea? Adică în moarte?
- Impropriu spus moarte, dar, da. La întâlnirile
noastre vorbim deseori despre această moarte
simbolică, de fapt, despre impactul ei asupra
celor vii.
- Ce întâlniri?
- Doar nu crezi că sunt singurul Dumnezeu
din toate aceste Universuri. Asta mi-ar mai lip-
si! Ei bine, pe parcela noastră, moartea poate fi
o încetare a vieții, pur și simplu, dincolo de care
nu se mai află nimic, o trecere, o reîncarnare, o
continuare a vieții sub formă celestă. În fine, nu
vreau să intru acum în detalii. Ideea e că există
mai multe forme și, ca să fie clar, acestea nu
depind de mine. Fiecare își alege moartea, ca
să zic așa. Și nu moartea în sine e problema,
sub orice formă a ei, ci frica de moarte. Frica de
viață este de fapt frica de moarte. Cu cât îți
este mai frică de a-ți trăi viața, cu atât îți va fi
mai frică de moarte. Nu frica de moarte e pro-
blema, ci frica de viață. Frica de a îmbrățișa
viața cu tot ce are ea să-ți ofere. Oamenii se
împotmolesc în nedreptăți, în neiertare, în ne-
acceptare, în resentimente, în regrete, în frici
de tot felul și uită să mai trăiască. Își zidesc
armuri grele în jurul inimii, în jurul lor, își zidesc
copiii, părinții și soții de vii în zidurile lor. Îi folo-
sesc pe post de carne de tun, pe post de forti-
ficații ale celulelor în care s-au închis de unii
singuri. Au ascuns cheia pentru ca nu cumva să
o găsească alții, și au rămas captivi, alături de
ei. Captivitatea este mai ușor de suportat în doi,
trei sau cinci.
- Nu ar mai fi prea multe de spus...presu-
pun că, oricum, ne apropiem de final.
- Da, așa este. Vom continua data viitoare.
Paște fericit !
Dumnezeu la terapie (2)
-Bine ai venit, Ommm. Spune-mi, cum
mai ești? Ce ai mai făcut?
-Eu sunt bine, în general, așa. Oamenii nu
prea sunt bine. De fapt, sunt, dar ei n-o știu,
pentru că tot timpul găsesc motive de a fi
nemulțumiți, în loc să fie recunoscători. Nu
e mare filosofie aici, e vorba doar despre
focusul atenției, despre conștientizare, des-
pre direcția în care își îndreaptă energia.
Adevărul este că m-am agitat puțin
înainte de ședința asta pentru că aș vrea
să vorbesc despre un subiect mai sensibil,
dar nu știu cum să încep.
-Despre ce ai vrea să vorbim?
-Am înțeles, de prin alte părți, că este
foarte important să vorbim despre copilă-
ria și părinții noștri. Data trecută nu am
apucat să spun nimic despre asta, pentru
că m-am luat cu altele, însă, nu știu... oare
ar trebui să vorbim despre asta? Pare cu-
rativ așa.
-Ce ai vrea să-mi spui despre părinții
tăi?
-Nu știu... într-un fel mi se pare abe-
rant să vorbim despre acest subiect. Țara
arde și baba se piaptănă!
-Adică?
-Adică....
-Ommm, ai cumva un complex al Sal-
vatorului? Iartă-mă, nu știu cum s-o împa-
chetez frumos, sunt începătoare.
-Apreciez sinceritatea, dar de ce mă
întrebi?
-Pentru că ai spus că „țara arde și
baba se piaptănă”. Adică oamenii au nevo-
ie de tine, dar tu ești preocupat de alte lu-
cruri, pe care, aparent, le și minimalizezi.
Cum este povestea cu părinții tăi.
-Păi, da, sunt.
-Și este ceva greșit sau rușinos în fap-
tul că te preocupi și de tine?
-Nu, dar uneori mă simt vinovat că nu
pot să fiu acolo pentru ei.
-Dar ești acolo pentru ei, poate te sim-
ți vinovat pentru că nu reușești întotdeau-
na să-i salvezi. Dar, știi, această responsa-
bilitate nu-ți aparține.
-Da, cred că încă funcționez după
vechi tipare.
-Stai liniștit, le vom desluși până la
urmă. Avem o eternitate în față.
-Cum adică, și tu eși nemuritoare?
-Da, sunt.
-Perfect. De când așteptam...
-Vezi, acum nu trebuie să vorbim des-
pre nimic din ce nu-ți dorești tu, dar, totuși,
sunt curioasă de ce ai adus în discuție po-
vestea cu părinții.
-Mi se părea că trebuie să vorbim
despre asta. Adică, nu așa se face?
-Se face, dacă este un subiect care te
afectează, dacă te frământă, dacă a rămas
ceva neîncheiat acolo.
-Mmm, nu cred că ar fi vorba desprea
asta. Vezi, m-am gândit recent la mame și
la copiii lor, la tați și la copiii lor și, poate,
de aceea mi-a venit asta în minte. Până la
urmă eu am în interior o mamă și un tată
celest. Mie nu mi-au lipsit niciodată, adică
nu am simțit că mă privează de ceva, că
am nevoie de ceva de la ei ori că mi-ar fi
greșit cu ceva. Eu sunt propriul meu tată și
propria mea mamă. Însă, chiar și așa, mi-e
greu să spun ce am de spus.
-De ce?
-Deoarece cuvântul meu se întrupea-
ză în realitate, ca și al tău, de altfel.
-Ha, ha! Dincolo de cadrul terapeutic,
trebuie să-ți spun că îmi plac discuțiile
noastre.
-Nu știu, Sara, mă simt obosit în ulti-
mul timp. Crezi că sunt deprimat? Nu mai
pot să dorm cum se cuvine. Nu mă mai
lasă oamenii să dorm. Pun așa o presiune
pe mine... „Dumnezeu nu doarme nicioda-
tă”. Dar ce sunt eu, paznicul lor? În fine...
Uite, povestea cu părinții e așa. După cum
spuneam, nu mi-au lipsit niciodată. Vocea
lor a fost vocea mea. Însă unii oameni nu-
și dau seama că vocea părinților nu este
vocea lor. Adică, se ghidează, de cele mai
multe ori, fără să-și dea seama, după po-
runcile lor. Li s-a insuflat de mici că trebu-
ie să facă anumite lucruri, că trebuie să fie
într-un anumit fel, pentru că altfel îi vor
dezamăgi. Însă ei nu trebuie să facă nimic
din ce nu-și doresc. Nimeni nu trebuie să
facă asta. Așteptările părinților sunt ale pă-
rinților, nu trebuie să se transforme în po-
runci sau condiționări. Așa-zisele polițe de
sânge nu trebuie neapărat să fie plătite
prin sânge. Pentru că nu vorbim despre o
relație de egalitate. Nu copilul alege să
vină pe lume, ci părintele. Dacă nu poate
să-și asume asta, de ce o mai face? Pentru
că trebuie? Pentru că simte că viața lui nu
are sens și trebuie să-i dea o semnificație?
Pentru că așa se face sau că apoi ar fi prea
târziu? Păi... nu le impune nimeni cum să-
și trăiască viața. Se condiționează singuri.
Și să nu mai aud de povestea aia cu „ce
zice lumea”, că fac urticarie. Pentru că
sunt oameni care fac copii de gura lumii, și
apoi apar suferința și războiul de ambele
părți. Apar sacrificiul părintelui și reproșu-
rile aferente. Apare șantajul emoțional și
cresc pretențiile. Pentru că se simt îndrep-
tățiți ca acel copil să le răsplătească sacri-
ficiul ales de ei înșiși. Unii copii devin scla-
vii propriilor părinți. Și nu mi se pare drept.
Desigur, și viceversa e valabilă, însă nu
acesta este subiectul nostru de astăzi.
Dar cum poți tu, ca părinte, să îți scla-
vagești copilul, impunându-i ce să facă,
cum să trăiască, cu cine să se căsătoreas-
că, pe cine să iubească, unde să locuiască,
dacă să aleagă ori nu o anumită meserie?
Cum poți să te erijezi într-un Dumnezeu și
să bați cu pumnul în masă, când nici mă-
car eu nu fac asta? Mi se pare strigător la
cer. Și cred că și de aceea nu pot să dorm,
că prea mulți copii, mulți dintre ei deveniți
deja adulți în toată firea, urlă spre cer. Și eu
ce să le spun? Cum să împac și capra și
varza?
Aș vrea ca oamenii să înțeleagă că,
dacă devin creatori în acest fel, nu înseam-
nă că ceea ce au creat le aparține. Sună
ciudat așa când o spun cu voce tare, dar
chiar așa e. Drumurile lor nu trebuie să fie
la fel. Destinul copilului nu aparține părin-
telui, cum nici destinul vostru nu-mi apar-
ține mie. Sunteți cu toții ființe de sine stă-
tătoare. Și cel mai sfâșietor mi se pare să
văd că cei care susțin că te iubesc, nu știu
cum să te facă mai mic pentru ca nu cum-
va, prin creșterea ta, să rupi gratiile coliviei
în care te-au pus. Sau lanțurile cu care te-
au legat.
Principiul din start e greșit, pentru că
mulți oameni fac copii doar ca să aibă cine
să le aducă un pahar de apă la bătrânețe.
Dar dacă nu ți-e sete la bătrânețe, vor-
ba-ceea? Dar dacă, din nefericire, îti pierzi
copilul? Dar dacă rolul acelui copil nu este
neapărat acesta? Mie mi se pare sinistru.
Iar dacă aș zice asta în gura mare, ar arun-
ca toți cu pietre în mine, răstălmăcindu-mi
din nou cuvintele. Pentru că eu nu spun să
nu-și ajute părinții, să-i abandoneze în
cine știe ce azil de la capătul Universului.
Nu spun asta. Spun doar că, gestul în sine
de a face un copil pentru a-l împovăra apoi
cu propria ta existență, mi se pare egoist.
Mai bine zis, cu capriciile tale. „Dacă nu
faci asta, mămică, te dezmoștenesc.”,
„dacă nu faci asta, tăticule, o să mă bagi în
mormânt.” Șantaj emoțional ieftin. Și cică
nu-i șantaj, e iubire și faptul că-i vrei bine-
le. Evident că binele tău îl vrei, de fapt. Că
dacă i-ai dori binele lui, nu l-ai mai condi-
ționa și nu l-ai mai face să se simtă vino-
vat. Ai vrea să se simtă liber, fericit și îm-
plinit. Ai vrea să-și urmeze calea, chiar
dacă acea cale a lui nu este cea imaginată
de tine. Pentru că aia e mai degrabă iubi-
rea. Să-l susții în alegerile sale, chiar dacă
ele nu coincid intereselor tale. Și, până la
urmă, indiferent de așa-zisele datorii mo-
rale, se aplică și aici principiul „după faptă
și răsplată”. Un părinte care își abuzează
copilul, care îi pune în cârcă „sacrificiile”
făcute, care îl neglijează, care îl abando-
nează într-un fel saul altul, care îi frânge
aripile, care îl lovește unde îl doare mai
tare, care îl condiționează, care îl leagă de
propriile dureri, nu poate avea pretenția ca
acel copil să-l respecte, să-i demonstreze
înalte sentimente de afecțiune, să i se
facă preș ori să-i fie slujitor devotat. Nu-i
poate cere și impune nimic. Și, în general,
asta nu se face. Aduci pe lume un copil
pentru că tu îți dorești asta, însă nu poți
face din el un pansament, un colac de sal-
vare, un alter-ego care să facă ce nu ai
reușit tu să faci, care să îți îndeplinească
ție visurile. Părinții se simt îndreptățiți să-
și considere copiii proprietăți private, ex-
tensii ale propriei persoane, cu drept de
viață și de moarte asupra lor, cum se în-
tâmpla în vremuri de mult apuse. Că ți-e
sclav, că ți-e copil, că ți-o fi fost nevastă, ai
același drept de viață și de moarte asupra
lor. Când o să înceteze asta?
-Nu știu...
-Adică, pe de-o parte, avem proaspăta
ființă plină de viață care vine pe lume și
care abia așteaptă să-și deschidă aripile,
să exploreze, să învețe, să greșească, să
cadă, să se ridice. Pe de altă parte, avem
femei care aleg să fie mame pentru a pune
mâna pe bărbați, și bărbați care nu dau doi
bani pe asta. Prin urmare, avem copii care
își iau țeapă.
Avem mame-copii care fac copii și tați
care nu-și asumă responsabilitatea. Pentru
că este rușinos să le vorbim copiilor noștri
despre sex, despre acest lucru absolut fi-
resc și normal care face parte din viața fi-
ecărui om, preferând, în schimb, să-i lă-
săm să viseze la prinți pe cai albi și
prințese adormite, moarte, leșinate, nea-
sumate, care nu mai știu de ele, care nu
fac sex decât din obligație. Să-i lăsăm să
creadă că sexul este o monedă de schimb,
o datorie, ori să-i lăsăm să se simtă vino-
vați și rușinați pentru asta. Pentru că e
păcat să facem sex, deși toată lumea face
asta. Deși există sclavi sexuali, fetișuri de
tot felul, filme porno, prostituție, pedofilie,
violuri. Dar acest gen de realități alegem să
le băgăm sub covor. Pentru că suntem toți
niște creștini cu frică de Dumnezeu, cu în-
alte valori morale și familiale. Mi se întoar-
ce Universul cu susul în jos. Nu e nimic
greșit în sex, însă e ceva greșit în a folosi
sexul ca pe o armă sau ca pe un instru-
ment de tortură, prin care profiți de alții
pentru îndeplinirea propriilor nevoi și inte-
rese egoiste. Este ceva profund greșit în a
reduce oamenii la obiecte sexuale. Pentru
că sexul, până la urmă, ar trebui să repre-
zinte o comuniune. O înălțare. Nu o decă-
dere. Nu ceva rușinos. Nu ceva ce trebuie
ascuns sub covor, ceva ce te face să te
simți mai puțin decât ești, ceva ce te go-
lește de sine. Nu ar trebui să fie o fugă de
sine doar pentru că nu te poți opri să te
privești lăuntric, pentru că urmărești adre-
nalină și senzații tari care să îți redea suflul
vital pe care nu-l mai poți regăsi altfel. Pe
deasupra, am auzit că aș fi spus eu că rolul
femeii în povestea asta ar fi să procreeze
și atât. Că ea nu ar avea dreptul să-și asu-
me sexualitatea și feminitatea. Că e păcat.
Că valoarea ei stă într-un himen. Că ar tre-
bui să stea ca moarta și să fie devotată
unui singur bărbat, chiar dacă acel bărbat
îi este cel mai aprig călău. Cât de misogin
sunt! Vreau să clarific că eu niciodată nu
am spus asta.
Or fi spus alții care se dau drept trimi-
șii mei pe Pământ. Nu vreau să mă întorc
la ce am auzit, că iar mă enervez. Am pri-
mit și niște Scrieri, unele mai Vechi, altele
mai Noi, aparent, de acolo ar fi pornit zvo-
nurile și încă nu mi-am revenit după ce
le-am citit. Nu-mi dau seama cât de clar
am fost, dar sper să mă fi înțeles.
-Da, Ommm. Am înțeles. Vom conti-
nua data viitoare. Îți mulțumesc pentru
deschidere și sinceritate.
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
Este oare reveria pierdere de este unda timpului dintre de atunci și, în esentă, clădirile, cerul și

Excerpte din imaginație

timp? Ne ajută cu ceva cufundarea în cele două. oamenii sunt aceiași. Poate nu de locuri
amintiri? Cumva această fugă constantă Evit să trec prin lo- sau de imaginea lor de atunci îmi e dor, ci
a noastră, hrănită de materialism, i-a curi pe care obișnuiam să le de emoțiile simțite. Mi-e dor de autenti-
distrus săgețile lui Eros? Goana după ador cândva, pentru că citatea și inocența sentimentelor trăite
ceea ce auzim tot mai des a fi un ,,viitor tine amintirea acelor de tricotat înca vie. familiare din jur se împletesc haotic și acum mă întristează. Când mă uit de-a pentru prima oară; odată ce încerci să le
strălucit” sau ,,stabil” ne-a tulburat ideea Aceste amintiri nostagice stau la baza lasă după ele nimic altceva decât un gust lungul străzilor văd doar fantome a ceea reconstitui acestea își vor pierde din va-
de împlinire sufletească. reveriei. Ne hrănim cu ele! Ne hrănim su- dulce-amărui. Apusul este cel mai rău. ce obișnuia să fie odată și nu mă pot loare. Aș vrea să mă pot desprinde de
Spre exemplu sunetul acelor de fletul cu amintiri ! Tocmai de aceea tre- Acest fenomen acționează ca benzina pe desprinde de ele. Mă urmăresc oriunde acele locuri, de acele sentimente, dar nu
tricotat ale bunicii: îți amintești zgomotul buie să fim atenți la ce fel de amintiri foc. În cazul acesta, un foc purgatorial. Te aș merge în lume, iar în locurile lor origi- am găsit altele noi, la fel de puternice ca
metalului lovindu-se unul de altul, mu- creăm – dulci, amare sau unele chiar gândesti la toate greșelile făcute și la cu- nare sunt cele mai puternice. Mi-aș per- acelea deocamdată; așa că absorb toată
tând o buclă de ață dintr-o parte in alta. fără gust. Tocmai aceasta ar fi concluzia: vintele frumoase primite, la responsabili- mite chiar să fac trimitere la romanul lui viața din cele deja trăite până acum, de-
Acel sunet îți conferea, într-un mod ciu- creează-ți multe amintiri ca Stephen King și să spun că ,,stră- venind o dependentă de acest drog –
dat și inedit, liniște. În momentele acelea să ai cu ce să te hrănești mai lucirea” mea atrage aceste fanto- emoția.
te simțeai liber, protejat, copil. Sunetul târziu! Nu e nevoie să fie toa- me și sunt nevoită să le car greu-
acelor de tricotat a fost înlocuit de vacar- te dulci (nici nu ar fi posibil), tatea într-un cimitir al sufletului
mul unui ticăit de ceas. Acest orologiu e căci ne-ar fi rău, important e meu pentru totdeauna.
in tine, în mintea ta. Presat de timp, de să ai parte de un ospăt de Nu îmi place să văd cât de
lumea din jur și poate chiar și de stan- amintiri și să nu-l mănânci mult s-a șters frumusețea pe
dardele proprii, devii un prototip al de unul singur! care o vedeam atunci în acele lo-
,,omului modern” - stresat pentru ziua Acest oraș îmi frânge curi, prefer să păstrez puritatea
de mâine, frustrat în legătură cu ziua de inima. Străzile mult prea cu- amintirii acelui spațiu; cândva
ieri și niciodată mulțumit de prezent. noscute și gri îmi rănesc reti- acel ceva însemna pasiune și fe-
Bineînțeles că reveria fără acțiune na și sufletul. Cel mai greu e ricire și liberatate și... și acum nu
drumul înapoi spre casă Lăcătușu Ștefania
efectivă este doar pierdere de timp, însă e decât un lucru obișnuit. Cel mai
aceasta ne vine în ajutor ca o gură de aer după o zi monotonă, atunci – Colegiul Național “Spiru Haret” Tg-Jiu dureros și acru element de de-
curat într-un mediu atât de poluat de când nu ai experimentat ni- scriere: obișnuit. Știu că acea fru-
rautate si de superficialitate. De aseme- cio emoție nouă care să îți țină gândurile tățile viitoare și la bucuriile ce urmează musețe era doar o cristalizare prefăcută
nea, este singura modalitatea de a men- ocupate; când mintea ta este goală și după acestea, la casa bunicilor și la jobul de mintea mea și de sentimentele mele
reveriile, amintirile nostalgice, imaginile ideal, la trecut/viitor si la cât de subțire
III Dar amintirea ta mă orbește. bă, simțită decât văzută; un ele- te afli dincolo de stele, Dincolo de cuvânt se află mai
IA-MĂ ment eteric chiar, care este la pot cel mult spune că îmi amin- dincolo de gândurile mele. mult decât un grup de litere, se
dar ia-mă cu tot ce sunt Dacă la noapte mi-ai apărea hoi- îndemâna oricui și poate fi întâl- tesc emoția momentului când te simt doar prin brize calde regăsește un sens. Cuvântul lasă
cu motive beletristice nar călcând pe vis, nit pretutindeni, dar mai întai am simțit primii fulgi de nea în și prin vise sfașiate. loc de interpretare, acordă spațiu
cu sentimente prea puternice Mi-e de ajuns să știu că privirea trebuie să acceptăm că și noi părul meu sau mirosul trandafiri- unor nenumărate perspective.
cu foamea mea de trecut ți-am atins. suntem o întruchipare a frumu- lor albi păr de nea ce-acoperă ochi Spre exemplu, atunci când pă-
cu sufletul meu de lut De-aș ști că-n altă lume cu tine seții și a iubirii și să ne privim ca pot spune că îmi amintesc că plânși, rinții le citesc copiilor o poveste:
cu teama mea de viitor aș putea să rătăcesc, atare. trăiam povestea pe care dintot- de-aș putea să șterg ani grei de aceștia au oportunitatea de a-și
cu glasul meu plictisitor O viață nu aș vrea să mă trezesc. deauna credeam că vreau să o tine duși... folosi imaginația, alcătuind în
cu reveriile mele VIII trăiesc, dar acum că am simțit-o minte atmosfera basmului și
cu părul meu de miere VI Iubesc serile cu gust de râset până în măduva oaselor, o clipă, o lume ne desparte portretul personajelor. În schimb
cu ochii mei de stele emoția unui vis și liniste sufletească, pot spune că nu îmi amintesc un foc în pieptu-mi arde dacă povestea citită este înlocu-
cu muzica mea diversă iubire ită cu un desen animat micuții
cu inima mea imensă Cum licuricii astrali vor întuneri- mi-e dor de tine și nici nu-ți știu nu pot participa la alcătuirea is-
cu poezia mea in nopți târzii cul să-l oprească. - și dacă totuși mi-aș aminti-o culoarea torisirii, asta pentru că imaginea
IA-MĂ Văd siluete pictate obscur de-a nu ai fi tu cel la care m-aș gandi. ești verde – ca visul unei iele? ne prezintă ceva concret, nelă-
când ai de gând să vii? lungul drumului- ești alb – ca dincolo de stele? sându-ne să ne exersăm prea
Elemente plutonice ce nu lasă XI mult imaginația. Aristofan a zis:
IV loc întunericului. nu mi te amintesc o speranță patetică și oarbă mă ,,prin cuvinte mingea prinde
ego sum qui sum ține legată aripi” – cuvântul/cartea este un
Această panoramă tenebroasă nu te mai uita asa la mine, de un tărâm în care nu am fost instrument al trezirii conștiinței.
Cât a fost vară nu am scris Spune-mi că îmi apari întâmplă- mă liniștește într-un fel, știi că mă rănești dintr-o privire vreodată. Bineînțeles că atenția oame-
Căldura mă compleșea mai mult tor în vise pentru că gândurile Să știu că totu-i static în lumea de parcă aduni în ochii tăi reci nilor este captată mult mai ușor
decât tale mă privesc. mea măcar nițel norii XIII de către imagine decât de text,
Emoția greu de atins. Spune-mi că-ți sunt Aphrodită Și gândurile-mi sunt mai clare ce-o să-mi plouă în toți zorii. venus văzut de jos deoarece, odată cu progresul
chiar dacă-n ceruri stranii rătă- sub un cer atât de înstelat O poveste de dragoste este, ori- tehnologiei, primatul imaginii,
Apoi am privit cerul, ușor paste- cesc. Și grijile mai rare de când de cu- aud perna plină de lacrimi cum s-ar manifesta, poetică. prin facilitatea ei de înțelegere,
lat Oh, spune-mi măcar că încă-ți loarea ta am dat. și simt râsete șchioape pe cori- Jos, jos în întunericul romanței retrogradează nevoia Cuvântului.
Parcă în mine s-a aprins misterul pasă, dor- Aluneci ușor – literar, retoric, Acesta este și motivul pentru
Creionului meu fermecat. Că-ți amintești de pasii mei spre IX o noapte țesută din patimi etern. care majoritatea oamenilor pre-
casă, Melanj de negru si turquoise din care credeam ca am să mor. feră confortul vizionării unei
Am încercat să scriu pe pămân- Că îți aduci aminte de setea mea Un episod de ură este, oricum ecranizări în locul citirii cărții.
tul cald de artă, Sunt dulce-amar. XII s-ar manifesta, efemer. Imaginea, deși utilă, nu ar putea
Dar nu a fost să fie De muzica mea nu prea elegantă. Simt în mine stele explodând, dorințe deșarte Jos, jos în întunericul păcatului substitui pe deplin rolul Cuvântu-
Acum trecutul l-am lăsat în prag În constelații perfecte căzând- Aluneci ușor – blasfemic, pă- lui; ,,o cunoaștere prin imagini
Mi-e dor de poezie! Spune-mi... ceva... orice. Spu- Norii le ascund. îmi cânți seara in iluzii, mântesc, înfiorător. nu e o cunoaștere în sensul cog-
ne-mi pe nume. în amintiri care încă nu s-au în- nitiv al cuvântului... aceasta în
Ce bine că e toamnă! Sunt dulce-amar. tâmplat, Admirația rămâne, în felul ei, pă- loc să răspândească cunoaște-
Ce dor mi-a fost de ea! VII Valurile îmi lasă în minte siaje iar eu adorm visând colțuri de catul romantic al validării. rea mai mult îi erodează premi-
De-această colorată doamnă Spune-mi pe nume Ce nu pot fi șterse cu simple vo- stele sele” (Sartori, ,,Homo Videns”).
Cu dulce miros de cafea. iaje, și zâmbete timide și zile grele. XIV Am putea intra în substratul
,,Frumosul’’ – unul dintre cei La exterior – doar peisaje. acestor două lexeme - ,,cuvânt”
Mi-a plâns pân’ și creionul mai controversați termeni; un și ,,imagine” - și să le interpre-
De când nu am mai scris element relativ, abstract, o stare, Sunt Icar si Dedal. tăm. Imaginea ar putea repre-
Acru mi-a fost și somnul un sentiment care diferă în func- Trandafirii morți de pe birou zenta aparența, iar cuvântul -
Lampa de n-am aprins. ție de fiecare suflet în parte. Îmi sunt cel mai puternic ecou- esența. În societatea actuală
Ceea ce mi se pare minunat sau Suntem ca ei. primează imaginea, respectiv
Ce bucurie-n suflet poate, cine știe, enervant pentru aparența/aspectul lucrurilor și
Ca iarăși mă simt om alții, este că acest element ține X chiar a oamenilor. Cu toate aces-
Buzele-mi formează-un zâmbet de felul în care suntem noi înși- Dincolo de peisaj tea, există o modalitate prin care
Că pot să scriu s-adorm! ne. Lumea din jurul nostru este poți face un pas în afara acestor
cea mai clară reflexie a minții îmi amintesc lumina lunii și frun- prejudecăți să ai Cuvântul, și
V noastre, așa cum ,,frumusețea ze uscate pe asfalt anume esența. ,,Cuvintele sunt
Toamna se scriu poeziile! se află in ochii privitorului”. Noi îmi amintesc râsete timide și imaginea sufletului” (Goethe,
alegem să vedem frumosul, re- ciocolată caldă și flori ,,Inscripții”), deci prin esență în-
Atunci când reveria mă apucă de spectiv urâtul, în orice și tot noi îmi amintesc banca din fața ca- țelegem trăsăturile noastre mo-
încheieturi și mi te rătăcești prin Cuvântul a fost și este cel mai
controlăm felul în care ne influ- sei tale dar atunci când mă trezesc raze- important mijloc de comunicare, rale, calități ale sufletului și mai
gânduri ențează fiecare gând/experiență/ dar nu îmi amintesc iubire ales ale minții. În concluzie, fără
Abia aștept să adorm; le pale, parcurgând încă de la început
lucru/cuvânt. Sentimente pre- și niciodată brațele tale, istoria Umanității, primil lui scop cuvânt preponderența imaginilor
Fiindcă mi te-amintesc doar în cum stresul, furia, nerecunoștin- îmi amintesc cântecul tău prefe- ne-ar conduce la o lume superfi-
frânturi îmi amintesc că încă nu te-am fiind chiar crearea lumii. Anulând
ța, mândria reprezintă un handi- rat și opinia ta despre astrologie cunoscut, treptat folosința lui în favoarea cială. Cu ajutorul lui s-a format
Și ești al meu cu-adevărat numai cap când vine vorba de îmi amintesc multe mesaje, poe- Pământul, ni s-a plămădit sufle-
în somn. unor căi de comunicare mai la
observarea frumuseții din jur. zii și drumul nostru spre casă însă când măreția cerului ascult îndemână nu ar face decât să ne tul, deci lipsa acestuia ne-ar câr-
De aceea, frumosul, sub orice îmi amintesc heterocromia ochi- simt că ne-am întâlnit deja de- paveze calea către o ,,sărăcie a mui spre haos. Fii cuvântul în-
Abia te țin într-o speranță formă ar fi el, reprezintă o inefa- lor tăi tr-o lume suprasaturată de
Să nu îmi cazi în deznădejde mult. înțelegerii” (Sartori ,,Homo Vi-
bilitate care trebuie, mai degra- dar nu-mi amintesc iubire dens”), o sărăcie sufletească. imagini!
A te păstra nu mai are relevanță

Hristos a înviat ! 53

LICEUL FRANCEZ « ANNA DE NOAILLES»
DIN BUCURESTI: Uniunea Francezilor din Ro-
mânia înfiinţează şcoala franceză pentru
copiii membrilor „coloniei”. Liceul Anna de
Noailles numără astăzi mai mult de 1070 de
elevi şi 120 de salariaţi. Acesta reuneşte un
procent de 45% copii români, 46% copii
francezi si 10% copii de diverse nationalităţi.
Şcolarizarea copiilor în Liceul Anna de Noai-
lles presupune alegerea: - unei şcoli de di-
mensiuni internaţionale; - unei şcoli deschi-
se şi ataşate culturii ţării «gazde», România;
- unei şcoli ce poartă valorile sistemului
educativ francez. 1998: «Scoala franceză»
devine «Liceul Anna de Noailles». 2013:
Scoala se măreşte şi îşi schimbă sediul la
adresa din Şoseaua BucurestiPloieşti nr. 160
A. Elevii sunt încadraţi de echipe pedagogice
preocupate de progresul şi de reuşita tuturor
elevilor. Ca instituţie omologată, aceasta
transmite valori universale – toleranţă, uma-
nism, egalitate în şanse, curiozitate intelec-
tuală, avantajul spiritului critic... şi permite
continuarea unei şcolarizări fără întrerupera-
re, de la grădiniţă până la bacalaureat. 3 Va-
lorile Noastre EXCELENTA Reuşita tuturor
constituie o ambiţie afirmată în toate institu-
ţiile din reţea care se pot mândri cu o rată de
reuşită la bacalaureat superioară celei din
liceele din Franţa (95% în medie, 100% în
multe unităţi şcolare). Cei mai multi dintre
absolvenţii acestui sistem de învăţământ au
acces, ulterior, la şcoli renumite şi la univer-
sităţi internaţionale. PARTAJARE Un loc de
schimburi şi de activităţi lingvistice şi cultu-
rale - vectorii unei experinţe comune înte-
meiate pe valori solide, unităţile şcolarizează
tineri din toate mediile sociale. Predarea
limbilor străine, considerată o activitate – pi-
lot, permite, în acelasi timp, integrarea elevi-
lor de origine locală printr-o activitate speci-
fică de predareînvăţare a limbii franceze,
învăţarea limbii locale de către toţi elevii şi
promovarea practicării limbii engleze într-un
context internaţional. PROGRES Şcolarizând
(mai mult de 60% din efectivul total) copii
din ţările gazde şi terţi străini, sistemul con-
tribuie la promovarea limbii şi a culturii fran-
ceze. Cultivând comunicarea şi înţelegerea
interculturală, întăreşte afinităţile durabile
între elevii săi şi Franţa. Photo 3 Rezultatele
bacalaureatului 2014-2015 : 100% reuşită
64% menţiuni, dintre care 32% « Bine » şi
20% « Foarte bine » « Cel care deschide o
uşă de şcoală, închide o închisoare. » Victor
HUGO 4 Statut şi gestiune A.E.F.E În calitate
de instituţie convenţională, aparţinând siste-
mului unităţilor de învăţământ franceze din
străinatate, Liceul Francez « Anna de Noai-
lles » din Bucureşti este, în acest sens, o in-
stituţie omologată de Ministerul Educaţiei
Naţionale. Aceasta garantează conformitatea
programelor de învăţământ cu sistemul fran-
cez şi recunoaşterea deciziilor de orientare
luate, precum şi a examenelor pregătite de
către elevi. Pe de altă parte, liceul depinde
de Ministerul Afacerilor Externe francez şi, în
special, de Agenţia pentru Învăţamântul
Francez din Străinatate (AEFE), cu sediul la
Paris. Aceasta pune la dispoziţie funcţionari
titulari detaşaţi şi participă la remuneraţia
cadrelor titulare în sistemul Educaţiei Naţio­
nale. La Fondation 5 Parcursul şcolar francez
Photo 4 Învăţământul primar: gradiniţă +
54
l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
şcoală elementară Grădiniţa găzduieşte copii
între 3 si 5 ani. Este organizată pe trei nive-
luri : grupa mică, mijlocie şi mare, ciclul pri-
melor achiziţii. Şcoala elementară găzduies-
te copii între 6 şi 11 ani. Ciclul 2, «Ciclul
achiziţiilor de bază», este compus din clasele
de CP, CE1 şi CE2. Clasele CM1 si CM2 for-
mează ciclul 3, «Ciclul de consolidare». Cole-
giul găzduieşte toţi elevii care au terminat
şcoala elementară şi cuprinde 4 niveluri:
Sixieme (clasa a 6-a), Cinquième (cls. a 7-a)
Quatrième (cls. a 8-a) şi Troisième (cls. a
9-a). Liceul cuprinde clasele : Seconde (cls. a
10-a), Première (cls. a 11-a) şi Terminale
(cls. a 12- a). Unitatea noastră de învăţămant
este un liceu general. Elevii din Première şi
din Terminale aleg anumite materii care de-
termină, apoi, specialitatea bacalaureatului
lor. Parcursul general conduce absolvenţii
către studii de durată îndelungată. Acesta
cuprinde trei serii : economică şi socială
(ES), literară (L) şi ştiinţe exacte (S). 6 Gră-
dinița STRUCTURA PEDAGOGICA Grădinița
găzduiește aproximativ 240 de elevi cu vâr-
ste cuprinse între 3 si 5 ani repartizați în 9
clase. Fiecare nivel propune un parcurs mo-
nolingvistic în franceză. Un dispozitiv Flsco
este propus elevilor non-francofoni pentru
a-i ajuta să dobândească un nivel suficient
de stăpânire a limbii franceze, pentru a pu-
tea urma un curs obișnuit. Fiecare clasă este
monitorizată de către un/o profesor/ă şi un/o
asistent/ă specializat/ă (ASEM). PEDAGOGIE
Programele școlare sunt în conformitate cu
cele ale Ministerului Educației Naționale
francez. Elevul învață să-şi dezvolte capaci-
tățile motrice, afective, intelectuale şi socia-
le. Numeroase activități manuale şi artistice
urmăresc să intensifice dorința copilului de a
învăța să citească. De asemenea, grădinița
este locul ideal pentru învățarea precoce a
limbii franceze. Înscrierea la grădiniță presu-
pune acordul familiei copilului pentru o frec-
ventare regulată, propice dezvoltării perso-
nalității elevului, pregătindu-l, astfel, pentru
învățământul primar. O săptămână obișnuită
de grădiniță la Liceul „Anna de Noailles” are
26 de ore, cu pauzele incluse. Programul
orelor est cuprins între: 8.20-15.30. Nu se
fac ore miercurea după-amiază. Elevii au 36
de săptămâni de curs pe an. Calendarul șco-
lar este votat în fiecare an în cadrul Consiliu-
lui școlii şi nu corespunde nici vacanțelor
școlare din România, nici vacanțelor școlare
ale academiilor franceze. FOTO 5 ÎNVATAREA
LIMBILOR STRAINE Învăţarea limbilor străine
ocupă un loc important în cadrul Liceului fra-
cez din Bucureşti, începând de la grădiniţă
unde copii au cursuri de limba română chiar
din grupa mică, câte 2 ore pe săptămână. 7
Școala primară STRUCTURA PEDAGOGICA
Cele 26 de clase de învățământ primar găz-
duiesc aproximativ 442 de elevii cu vârste
cuprinse între 6 si 10 ani, din clasa I, respec-
tiv CP, până în clasa a V-a , respectiv CM2.
PEDAGOGIE Programele școlare sunt în con-
formitate cu cele ale Ministerului Educației
Naționale francez. Proiectele școlare sunt
numeroase si variate: evenimente sportive,
vizite, ieșiri culturale şi spectacole organiza-
te de către echipa de profesori, în conformi-
tate cu proiectele pedagogice. A aminti, de
asemenea : tabăra de iarnă (classe de nei-
ge), tabăra de vara (classe de mer), întâlnirea
Paște fericit !
cu diverse personalităţi din domeniul artistic,
scriitori, proiecte artistice şi cinematografi-
ce… O săptămână obișnuită de școală la
Liceul Anna de Noailles are 26 de ore, inclu-
siv pauzele. Elevii au 36 de săptămâni de
curs pe an. Calendarul școlar este votat in
fiecare an în cadrul Consiliului școlii şi nu
corespunde nici vacanţelor școlare din Ro-
mânia, nici vacanţelor școlare ale academii-
lor franceze. Programul orelor este cuprins
între: 8.20-15.30. Nu se fac ore miercurea
după-amiază. Invatarea limbilor străine Învă-
țarea limbii țării gazde continuă și la școala
elementară (2 ore pe săptămână). Începând
chiar din CE1 (respectiv clasa a II-a), elevii
liceului francez « ADN » primesc cursuri de
calitate de limba engleză, monitorizate de
profesori calificaţi (1h30 pe săptămână). In
clasa CM2 (respectiv clasa a V-a), ei benefi-
ciază de 45 de minute suplimentare în ca-
drul pregătirii examenului YLE (British Coun-
cil). FOTO 6 8 Colegiu şi Liceu STRUCTURA
PEDAGOGICA Din clasa a 6-a până în clasa a
12-a (Terminale) am primit 385 de elevi. CA-
LITATEA EDUCATIEI DIN INVATAMANTUL SE-
CUNDAR Cu o rată de xxx% de absolvire
globală în ultimii 5 ani, atât în ceea ce pri-
veşte Bacalaureatul general (serile ES, S şi L)
cât şi Diploma natională de Brevet şi cu un
procentaj mai mult decât onorabil în privinţa
menţiunilor, liceul „ADN” este mândru de
calitatea învăţământului pe care îl oferă ele-
vilor. SPECIFICUL PROGAMEI SCOLARE DIN
INVATAMANTUL SECUNDAR Predarea limbi-
lor străine: un loc privilegiat la liceul „Anna
de Noailles” Impărţiţi în grupuri de compe-
tenţă, elevii urmează cursuri în: Engleză: 4
ore pe săptămână în clasa de 6ème (respec-
tiv a 6-a); 3 ore pe săptămână la celelalte
niveluri. În plus, o Secţiune Europeană „En-
gleză” este propusă începând cu clasa 4
ème (respectiv clasa a 8-a). Spaniolă: înce-
pând din clasa 4 ème (respectiv a 8-a) (din
clasa 5 ème ( respectiv a 7-a) începand din
2016) Germana: Incepând din clasa 4 ème
(respectiv a 8-a) (din clasa 5 ème ( respectiv
a 7-a) începand din 2016) Latina (opţiune
facultativă): Din clasa 5 ème ( respectiv a
7-a) până în Terminale (respectiv a XII-a).
Română: obligatorie din clasa 6ème (respec-
tiv a 6-a) până în 3ème (respectiv a 9-a) şi
facultativă din clasa de sconde (respectiv a
10-a) până în Terminale (respectiv clasa a
12-a). Discipline non-lingvistice (DNL) în en-
gleză: Stiinţe, Matematică şi SES. Opţiunea
teatru: Opţiunea teatru este o opţiune facul-
tativă şi disponibilă tuturor elevilor, începând
cu clasa de sconde (respectiv a 10-a) până
la Terminale (respectiv clasa a 12-a). Aceas-
ta opţiune permite alegerea probei facultati-
ve de teatru la bacalaureat, la sfârşitul clasei
a 12-a. Această optiune este destinată tutu-
ror elevilor care adoră teatrul şi tot ceea ce 9
face parte din spectacolul dinamic, în gene-
ral (mimică, cântec, spectacol de marionete,
circ, dans...). Deschidere culturală:• Excursii
pe­da­gogice sistematice ; • Expoziţii şi con-
ferinţe; participarea la unele concursuri şi
manifestări din reţeaua AEFE; • Tabere de
explorare şi alte excursii şcolare; • Partene-
riat/schimburi cu alte instituţii şcolare româ-
ne. FILIERE: Liceul ADN propune filiere gene-
rale care sunt finalizate prin Bacalaureatul
General şi care are trei serii: • L: Literară •
ES: Economică şi Socială • S: Ştiinţifică Mul-
ţumită unui învăţământ opţional în clasa a
11-a şi unui învăţământ de specialitate în
clasa a 12-a, elevii pot alege o specialitate în
cadrul fiecărei serii: • Seria Literară (L): lati-
nă, limbă aprofundată, sau matematică, sau
limbă străină 3. • Seria Economică si Sociala
(ES): Matematică sau ştiinţe sociale şi politi-
ce sau economie aprofundată. • Seria Ştiin-
tifică (S): matematică, fizică-chimie, ştiintele
vieţii si ale pământului. FOTO 7 ORIENTAREA:
A se orienta presupune alegerea, dintre mai
multe căi posibile, pe aceea care vă va con-
duce spre realizarea proiectului vostru de
studiu şi de viaţă. Alegerea nu este niciodată
simplă. Totuşi, tânărul trebuie să facă o ale-
gere la sfârşitul colegiului sau la intrarea în
liceu : o serie de bacalaureat, un domeniu si
o ţară de studiu, o instituţie superioară, un
domeniu profesional... 10 Pentru a permite
elevilor să facă o alegere în cunoştinţă de
cauză, liceul Anna de Noailles: -a eleborat,
împreună cu echipa educativă, un program
ce ajută elevul să se cunoască pe sine : în
clasa de „seconde” (a 11-a) este înmânat un
„carnet de bord de orientare”, iar în clasa a
11-a şi a 12-a sunt organizate cursuri de
descoperire a modalităţilor de studiu în învă-
ţământul superior din Franţa. - propune ele-
vilor şi parinţilor (clasele de 3 ème , seconde
şi terminale, respectiv cls. a 9-a, a 10-a şi a
12-a) şedinţe de informare generală cu pri-
vire la liceu şi la studiile post-bac; -propune
elevilor din clasa a 12-a şi parinţilor lor un
ajutor particular în crearea dosarelor de ad-
mitere post-bacalaureat; -organizează pen-
tru elevii din secondaire (cls. a 10-a) şi pentru
parinţii lor, a unui eveniment, „Zilele orientării
şcolare” şi a unui forum de studii, în coopera-
re cu instituţii superioare din Franţa şi Româ-
nia, reprezentând diferite domenii de studiu
în Franţa şi oferind posibilitatea obţinerii, în
România, unuor diplome duble, francoromâ-
ne; -organizează pentru elevii din clasa a 8-a
până în cls. a 10-a un „Târg al meseriilor” în
cadrul căruia se organizează întâlniri cu pro-
fesionişti din diverse domenii; - a achiziţionat
pentru bibliotecă (3C) aplicaţii performante
de informare, cum ar fi aplicaţia INFORIZON
(chestionare de interes pentru descoperirea
meseriilor), accesul la banca de informaţii a
CIDJ şi „chioşcul de orientare” care conţine
broşurile ONISEP. FOTO 8 11 PHOTO 9 COR-
PUL CADRELOR DIDACTICE La liceul francez
din Bucureşti, calitatea învăţământului se
sprijină pe păstrarea unui echilibru între pro-
fesorii titulari proveniţi din sistemul educativ
francez şi profesorii angajaţi local. Parteneri-
atul cu Academia din Strasbourg, în cadrul
zonei Europei de Sud a AEFE, oferă posibilita-
tea de a răspunde nevoilor de formare conti-
nuă a profesorilor, întrebărilor de orientare
ale elevilor şi facilitează organizarea exame-
nelor. Adânc implicaţi în viaţa pedagogică şi
educativă a instituţiei, mai mult de 75 de pro-
fesori încadrează elevii noştri, zi de zi. „Invă-
tăm mult şi de la toţi. Dar doar profesorul ne
învaţă să învăţăm” (Constantin Noica - filozof
român) 12 LICEUL FRANCEZ « ADN » ÎN-
SEAMNA ŞI … IEŞIRI ŞI EXCURSII ŞCOLARE
Liceul ADN, loc de achiziţie a cunostinţelor,
este o şcoală deschisă spre ţara gazdă şi,
mai larg spre lumea care o înconjoară. De
aceea, profesorii organizează activităţi în afa-
ra şcolii, începând cu gradiniţa şi până la li-
ceu. Tabere de explorare, tabere de teren,
tabere de mediu, tabere culturale, excursii
internaţionale. Dacă excursiile şcolare con-
stituie un surplus de natură distractivă, având
în vedere contextul de călătorie şi descoperi-
re care au, adesea, o dimensiune festivă pen-
tru elevi, ele contribuie, mai ales, la punerea
elevilor în contact direct cu mediul natural
sau cultural, cu actorii diverselor medii de
muncă, cu operele originale… Descoperirea
senzorială a unui mediu nou, a unui loc de
cultură, întâlnirea cu profesionişti, artişti sau
creatori, uimirea, descoperirea unei alte ţări
dau naştere la întrebări şi provoacă anumite
comparaţii, stimulează curiozitatea. Nevoia
de înţelegere şi comunicare intră în joc. Fie-
care excursie se integrează în proiectul şcolii
şi al clasei respective. F. 10 13 Biblioteca, Cen-
tru de Do­cu­mentare şi Centru de Cunoaştere şi
Cultură Biblioteca, Centru de Documentare
(BCD) la Şcoala Primară Cartea trebuie să fie
pilonul central al dispozitivului de reuşită şco-
lară. Începând cu grădiniţa, copiii sunt iniţiaţi
în plăcerea lecturii, prin vizite săptămânale la
BCD, deoarece cunoaşterea trece prin lectu-
ră, lectura din plăcere fiind o axa fundamen-
tală a şcolii primare. În 2014, mai mult de
900 de cărţi au îmbogăţit fondul BCD, spre
marea bucurie a elevilor. Centrul de Cunoştin-
ţe şi Cultură (3C) – Învăţământul secundar Cu
un fond ce depăşeşte 10 000 de lucrări disponi-
ble, abonamente la mai mult de 20 de reviste,
multe DVD-uri, dicţionare în 6 limbi, calculatoa-
re, 3C este un loc atractiv, în care a citi, a lucra,
a se informa, a se documenta devin activităţi
perfect integrate în programul elevilor de gim-
naziu şi liceu. De-a lungul întregului an, elevii
sunt consiliaţi privind lectura şi, invers, elevii
pot să-şi împărtăşească gusturile literare în
cadrul Clubului de lectură. BCD şi 3C organi-
zează, sistematic, acţiuni comune, precum
celebra, de pe acum, «Săptămâna Cărţii şi a
ilustraţiei de carte pentru tineri », în cursul că-
reia elevii se întâlnesc cu scriitori şi ilustratori
de carte. 14 Localizarea Liceului Liceul francez
« Anna de Noailles » din Bucureşti se situează
în nordul oraşului, pe şoseaua DN1, lângă Aca-
demia de Poliţie şi zona comercială Băneasa.
Intrarea în parcarea şcolii se face de pe stra-
da Padina (prima stradă la dreapta după Li-
ceu).
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

PROIECTE ÎN MĂTĂSARI
A. Finalizate și în curs de realizare
1. PROIECT ÎN CURS DE REALIZARE - LUCRĂRI DE REABILITARE ATELIER ȘI TRANSFORMARE ÎN CLUBUL PENSIONARILOR
Aceste lucrări constau în desfacerea
și evacuarea integrală a acoperișului,
planșeului din lemn peste parter, pardo-
selilor, tâmplăriei și, în primul rând, a
tencuielilor interioare și exterioare până
la cărămidă, demolarea parțială a zidări-
ei în vederea realizării unor centuri din
beton armat la nivelul planșeului peste
parter și de contur la partea superioară a
supraînălțărilor
Suprafața construită desfășurată
propusă pentru reabilitare este de 289,80
mp, păstrând în totalitate arhitectura. “Pe cei
în vârstă, ca pe niște părinți să-i cinstesti !“

2. Proiectul a fost finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală!
Elevii colegiului nostru se vor bucura de facilitățile și de confortul unei sali de sport moderne !

3. Finalizarea modernizării sălii de sport a Colegiului Tehnic Mătăsari !

Hristos a înviat ! 55

4. Finalizarea ame­­­najării parcului din curtea Grădiniței Mătăsari !
Exteriorul Grădiniței a fost reabilitat, s-a realizat racordarea la rețeaua cea noua de apa si canalizare, iar sălile de clasă au fost dezinfectate și deratizate!
Buzărin Ion – Președinte Organizația
Comunală USR Mătăsari, Vicepreședinte
În calitate de consilieri locali, pă-
rinți și cetățeni ai comunei Mătăsari,
susținem în mod necondiționat, dez-
voltarea învățământului mătăsărean
precum și accesul copiilor noștri la
toate formele de educației.
Colegiul Tehnic Mătăsari constituie
astăzi o unitate educațională ce oferă
o perspectivă clară în ceea ce priveș-
56
l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
SUSȚINEM EDUCAȚIA ÎN MĂTĂSARI !
Primăria și Consiliul Local
te oferta educațională și posibilitate
absolvirii unor specializări variate ce
răspund cerințelor educaționale și
profesionale contemporane, instituția
fiind astfel pregătită să formeze tinerii
de astăzi și de mâine. Cunoaștem cu
toți contextul social și economic ge-
nerat de pandemia de Covid -19, re-
stricțiile impuse, costurile ridicate de-
terminate de susținerea unui
învățământ integrat –digital, și de
aceea considerăm
oportun momentul
de a ne implica îm- alcătuită din peste 12000 de locuitori o adaptare sustenabilă la nevoile so-
preună, părinți, ce conviețuiesc în bazinul minier Jilț, cio-educaționale ale comunității
profesori, repre- fiind așadar, cea mai mare instituție noas­tre, de aceea vom susține activ și
zentanți ai autori- de învățământ din această parte a fără echivoc acest demers prin facto-
tății publice locale județului Gorj, are astăzi aproxima- rii de decizie de la nivel local și jude-
și nu numai, în ve- tiv 800 de elevi care învață aici, țean .
derea susținerii 50% din elevii de la învățământul Dincolo de tabieturile politice,
unui demers in- liceal și profesional provenind din avem obligația de a analiza și oferi
structiv-educativ localitățile limitrofe, fapt ce repre- soluții viabile în ceea ce privește dez-
de calitate, bazat zintă un argument important în înțele- voltarea localității Mătăsari, iar edu-
pe rezultate, com- gerea dezvoltării sociale și economice cația reprezintă indiscutabil apanajul
petitivitate, echita- a localității noastre și necesitatea dis- existenței noastre, un bun incomen-
te, eficiență, ga- punerii de o ofertă educațională vari- surabil ce nu poate fi alterat, tratat cu
rantarea dreptului ată, adaptată la nevoile acestei co- dezinteres, dispreț sau ambiție.
la educație și asi- munități, o ofertă educațională ce va
răspunde noilor provocări de pe piața P.S Facem aceste precizări, de-
gurarea egalității oarece din surse acreditate se pro-
de șanse. muncii.
pune din partea instituțiilor de în-
Colegiul Tehnic Considerăm astfel că, asigurarea drumare și control superioare,
Mătăsari asigură în în anul școlar viitor a unui plan de diminuare numărului de clase pen-
acest sens, servicii școlarizare orientat pe existență a cel tru învățământul liceal în anul șco-
educaționale pen- puțin două clase liceale și a unei clase lar 2021-2022 la Colegiul Tehnic
tru o comunitate profesionale, constituie un deziderat, Mătăsari.
Paște fericit !
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

B. Desfiinţate, Distruse, Dispărute

MUZEUL JILŢURILOR
DIN MĂTĂSARI - O NOUĂ INSTITUŢIE CULTURALĂ
Sâmbătă, 31 octombrie 1998, în-
tr-o splendidă zi de toamnă, a avut
loc la Mătăsari întâlnirea fiilor Jilţului,
prilej de revedere şi depănări de
amintiri ale fiilor satelor Croici, Bră-
det, Brădeţel, Runcurel şi Mătăsari,
componente ale comunei Mătăsari.
Cu acest prilej a avut loc şi inaugura-
rea unui frumos muzeu, într-o sală
spaţioasă din incinta liceului din Mă-
tăsari, rod al muncii elevilor acestui
liceu, sub competenta îndrumare a
inimosului profesor, Dumitru Dădă-
lău.
Adresa Inspectorat Scolar
Muzeul, frumos organizat, are o
tematică istorico-etnografică, piese-
le expuse provenind din toate satele
comunei Mătăsari. Alături de docu-
mente originale şi fotografii din se-
colele X1X-XX, referitoare la viaţa
social-economică a zonei Jilţurilor,
au fost etalate numeroase costume
naţionale din zonă, adevărate neste-
mate cusute de mâna harnicelor fe-
mei din comuna Mătăsari în cel mai
pur stil goijenesc. Locuitorii Jilţurilor
au fost şi neîntrecuţi făuritori de
obiecte de uz casnic din lemn, fru-
mos încrustate (furci de tors, cauce
şi vedre de apă, linguri, fluiere, cobi-
liţe, meliţe, vârtelniţe, suveici, sucale
etc.) şi obiecte de fier (frigărui, dăra-
ce de lână, zăbale). Impresionează
frumos şi ideea prezentării unor obi-
ceiuri din zonă (mai ales cupluri de
tineri căsătoriţi) dar şi al vieţii unei
familii. Interesantă este şi etalarea
exponatelor numismatice (monede şi
bancnote).Străduinţa celor care au
realizat acest muzeu a fost comple-
tată de bunăvoinţa unor sponsori
care au donat mobilierul adecvat
prezentării acestor exponate (S.C. Adresa Inspectorat Scolar
ROSTRAMO S.A. Tg.-Jiu, Muzeul ju-
deţean Gorj ş.a.) etc.) şi oficialităţi locale (primarul împrejurări de sărbătoare, a avut loc
La manifestarea de inaugurare a comunei, ingineri, profesori) precum un simpozion, lansarea revistei
tinerei instituţii muzeale de la Mătă- şi numeroşi cetăţeni şi elevi ai sate- „Mur­murul Jilţului”, urmate de mo­
sari au participat oficialităţi de sea- lor comunei Mătăsari. Muzeul Jilţului mente de destindere şi bună dispozi-
mă ale judeţului (prefectul, subpre- poate fi, şi trebuie, îmbunătăţit te- ţie în compania Ansamblului profesi-
fectul, preşedintele şi vicepreşedinţii matic şi prin obiecte muzeale de is- onist „Doina Goijului”.
Consiliului judeţean Goij, directorul şi torie veche, ştiut fiind faptul că în Aşadar, locuitorii comunei Mătă-
directorii adjuncţi ai Muzeului jude- zonă există câteva puncte arheologi- sari, alături de o toamnă bogată în
ţean Goij, directorul general adjunct ce din epoca bronzului şi geto-daci- roade, au avut şi o toamnă bogată în
al Companiei Naţionale a Lignitului că în satele Croici şi Brădet. După evenimente culturale.
Oltenia - inginer Emil Huidu, cetă- inaugurarea acestei instituţii cultura-
le, cum se obişnuieşte în astfel de Prof. Vasile Marinoiu,
ţean de onoare al comunei Mătăsari
director al Muzeului Judeţean Gorj

1 . M U Z E U L J I LŢ U L U I ( C o l e g i u l u i )
Cornel Bălescu, Gorjeanul nr. 2508 din 27 noiembrie 1998

Pe data de 31 octombrie a. c., în cadrul suitei de manifestări “ZILELE

Ministrul Andrei Marga și
Secretarul de stat Adrian Gorun
– Ministerul Educației Naționale
Profesorii Karin Martin,
Mili Popescu, Ceaușescu Elena
LICEULUI MĂTĂSARI”, au fost sărbătoriţi “FIII JILŢULUI” după cum a fost
intitulată ultima sâmbătă de toamnă capricioasă, prilej cu care s-a inau-
gurat MUZEUL JILŢULUI de către Fundaţia culturală “MURMURUL JILŢU-
LUI” reprezentată de dl. profesor Dumitru Dădălău şi discipolii săi întru
trudă creatoare. Situat într-o clădire vecină cu G. S. I. M. Mătăsari, cu-
prinde un cămin şi o grădiniţă pentru copii, fără a fi întins pe nu ştiu câte
camere sau etaje, ci numai o încăpere, muzeul este o lucrare superb,
atât pentru un necunoscător, cât şi pentru vizitatorul avizat.
”Muzeul Jilţului” te primeşte şi te familiarizează cu o lume de acum
un secol, poate şi mai bine. Mobilierul modern şi de calitate de la
ROSTRAMO TG. -JIU nu modifică cu nimic acel loc minunat unde poţi
privi în voie costumele populare gorjeneşti, războiul de ţesut covoare,
preşuri şi macaturi, fiare de călcat cu cărbuni, ţestul de copt pâine pe
vatră, plugul de lemn, icoanele vechi, ghiozdanul interbelic, condeiul
vechi, precum şi diferite unelte de ţesut, pive, vase vechi din lemn sau
smalţ.
Pe lângă frumuseţea aparte a costumelor populare, o parte intere-
santă a acestui muzeu o reprezintă o secţiune de numismatică, câteva
publicaţii vechi - UNIVERSUL LITERAR din anii 1913 - 1916 şi mai multe
numere din ALBINA pe anul 1935 - precum şi un Abecedar din anul
1930. Interiorul este echilibrul de o tendinţă a simetriei culorilor şi
obiectelor aranjate într-un stil care reliefează atât expresivitatea unei
secţiuni a muzeului, cât şi individualitatea şi frumuseţea fiecărui expo-
nat în parte, folosindu-se o remarcabilă continuitate a ţesăturilor popu-
lare în care predomină negrul şi roşul, cu lemnul vechi, de acum o sută
de ani.
Muzeul are şi o “carte de vizită” cum se numeşte registrul de pe o
masă la intrare în care şi-au lăsat deja semnăturile câteva personalităţi
culturale gorjene naţionale: Nicolae Dragoş, Alexandra Andrei, Nicolae Di-
aconiu şi alţii, fiecare scriind un gând bun şi un “Doamne ajută” ! Să fie !

Hristos a înviat ! 57
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

După 15 ani
Cu 15 ani în urmă, pe 31 octombrie1998, organizam prima
Sărbătoare a Fiilor Jilţului care era precedată de doua sau
chiar trei săptămâni de zilele liceului, ale colegiului.Era un pri-
lej in care, timp de 10 ani, elevii, cadrele didactice, sărbăto-
reau cu cinste instituţia în care îşi desfăşurau activitatea iar
copiii se pregăteau de la vârsta de 3 ani până când terminau
liceul şi şcoala postliceala. A fost o activitate apreciată, întru-
cât în zilele de sâmbătă şi duminică veneau din toate colţurile
ţării acasă, să-şi vadă părinţii, locurile natale, unde au copilă-
rit, să se ducă să pună la cimitir o lumânare pentru cei care au
intrat, din lumeacu dor în lumea fără dor’’ .Aşa s-a făcut ca
începând din 1995, pornind de la o lecţie de la clasa, am făcut
un legământ cu mine însumi de a realiza, pentru elevii studioşi
din Mătăsari, o instituţie culturală care la acea dată şi nici
acum nu o are nimeni în liceele din Gorj, care au nişte puncte
muzeistice într-un colţ de la capăt de hol. Muzeul in care sun-
teți, părinți si elevi, scoate la iveală trecutul, folclorul, tot ceea
ce a făcut mai frumos pe lumea asta ţăranul român. Am gândit
că în această sală, cu aprobarea Inspectoratului Şcolar, să fac
acest muzeu.
Aş fi putut să umplu toată grădiniţa asta cuobiecte, dato-
rita entuziasmului care era în rândul cadrelor didactice, al ele-
vilor, al părinţilor, al comunităţii ca să avem ceva ieşit din co-
mun, şi, am găsit înțelegere la oameni de la Motru până la
Filiaşi, de la Covrigi până la Bumbești Jiu care au răspuns cu
inima deschisă la ideile pe care eu le-am promovat la acea
vreme. Aşa se face că prin copii, prin oameni, prin părinţi, îm-
preuna cu soția, profesoara Floarea Dădălău, am strâns peste
2500 de obiecte pe care le vedeţi puse aci, care constituie, de
fapt, o gospodărie ţărănească în care elevul, copilul de azi şi
părintele de mâine, să vadă cum s-a trăit în trecut şi sa tragă
concluziile pentru perioada viitoare, să ştie ce are de făcut în
viaţă. Aş vrea să vă reamintesc faptul că atunci, pe 31 oct
1998, veneau aici prefectul si subprefectul, venea preşedinte-
le Consiliului Judeţean cu cei 2 vicepreşedinţi, veneau direc-
torul şi directorul adjunct al Muzeului Judeţean, veneau cei cu
funcţii de conducere la Inspectoratul Școlar, în plus au fost aici
prezenţi directorului general Baican, cei care sunteţi părinţi
ştiţi cine a fost, omul care a condus o bună parte de timp ac-
tivitatea de minerit din această vale, fostul ministru Huidu, cu
cei doi consăteni ai noştri care erau directori în cadrul S.N.L.O.,
Tibi Trotea din Runcurel si de Grigorie Dădălău din Croici.
� continuare in pagina 59

58 Paște fericit !
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

După 15 ani
� urmare din pagina 58

Îmi aduc aminte ca atunci au venit doctorul Joavina din

Constanta, Sebastian Bălescu din Timișoara, generalul de ar-
mată Nicolae Irinoiu, cel care fusese consul general al Româ-
niei la Washington, în Emiratele Arabe, în Turcia şi îşi încheiase
activitatea în Republica Sud Africană, alte cadre care lucrau în
Ministerul de Interne, Ministerul Învăţământului, oameni din
presa scrisă, vorbită şi vizuală, Ansamblul artistic Doina Gorju-
lui. Am primit cu cinste in acest muzeu pe ministrul învățămân-
tului, Andrei Marga, pe Mitropolitul Olteniei, Teofan. Toți au
apreciat, munca titanică făcută aici, dovada că acest muzeu,
act istoric fără precedent, va dăinui peste veacuri şi copiii co-
piilor dumneavoastră vor găsi aici nişte lucruri care cu greu se
mai găsesc la ora actuală. Bucuria mare a fost că de-a lun-
gul anilor Muzeul Jilţului a constituit placă turnantă a re-
alizărilor Colegiului despre care un fost inspector general
spunea că, am devenit o şcoală de temut în judeţul Gorj’’,
iar alţii de lângă el, tot din conducere, spuneau că am cre-
at o, instituţie mamut, care ajunsese să aibă 2150 elevi, să
aibă 130 cadre didactice, si 30 personal administrativ şi
auxiliar care veneau zi de zi să-şi facă datoria, să creeze
în Mătăsari primul colegiu din România de la ţară. Cine
nu-şi cunoaşte trecutul nu va avea un viitor strălucit, cine
trăieşte doar din închipuiri, din vise şi din visuri nu va avea
un viitor care să-i asigure un trai decent, care să-l facă
mândru că e roman, că s-a născut în această zonă binecu-
vântată de Dumnezeu.
Aici după inaugurare, în 25 februarie 1999 am organizat
prima clacă la care au participat alături de elevi, profesorii si
părinții, dar aveam alt aluat de elevi, pe care am să-i întâlnesc
la sfârşitul lunii noiembrie, la prima întrunire pe care o organi-
zez cu primii, electronişti şi informaticieni, de acum 20 ani.
Unde staţi dumneavoastră acum, cu ani în urmă, au venit aici
profesoara Kerin Martindin statul Ohio, din America, o tânără
sosita în România să creeze punţi de legătură între învăţămân-
tul românesc şi cel american, aici am ţinut-o lună de zile 2
elevi de liceu din Franţa, de la Toulouse, localitate unde Petre
Roman şi-a luat doctoratul, ca să-și facă lucrarea de diplomă
pentru absolvirea liceului.
Pe 19 iulie 2007 am primit 38 de tineri, medici, profesori,
arhitecţi, economişti, toate meseriile, din ţările din Sud-Estul
Europei într-o întrunire cu tineretul din satele Gorjului, am fost
prima şi singura localitate din Gorj care le-am organizat un
program propice pentru a se simţi bine in şcoala si-n muzeu .In
2011, in colaborare cu Școala gimnaziala Bolboși am fost gaz-
da primitoarea 20 de profesori si inspectori școlari din Turcia,
coordonați de profesoara Elena Dima au realizat schimburi de
experiență pe dezvoltarea învățământului in Romania.
Aici s-au făcut emisiuni de televiziune, radio, s-a scris în
ziare şi reviste despre strădania şi munca oamenilor din aceas-
tă zonă a ţării care i-a făcut fericiţi pe toţi invitaţii noştri.Muze-
ul a constitut punctul forte in realizare a planului de școlarizare
in cadrul târgurilor ofertei educaționale. Eu cred că apogeul
acestor 15 ani este momentul în care l-am avut in muzeu pe
ministrul învăţământului Andrei Marga si pe mitropolitul Olteni-
ei Teofan. La mulţi ani, Muzeul Jilţului!

Hristos a înviat ! 59
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l
2. Cabinetul de Română, sediul Fundaţiei şi Revistei
Murmurul Jilţului, Editurii Rene, tablourile cu scriitorii şi ale absolvenţilor

Adresa Inspectoratului Scolar Gorj către Tribunalul Gorj privind

acordul de funcționarea Fundației în cadrul
Aprobarea Editurii ”RENE” de Biblioteca Natională
Grupului Școlar Industrial Minier Mătăsari

3 . B a n d ă ş c o a l ă , a t e l i e r e ş c o a l ă , s c e n ă d e f i e r, b a z i n d e 6 0 d e t o n e
combustibil pentru centrală termică

60 Paște fericit !
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

4. Sărbătoarea Fiilor Jilţului

5. Ziua Mitropolitului, 53 de bănci din sala de sport şi obiceiul Sărbătorilor

de Iarnă, 30 de bănci curtea scolii, mese si băncuţe de pe terasa bufetului

6. Plant aţia de pomi fr uctif eri

din cur t ea Gr adiniţei şi par cul de
t ei dintr e sala de s por t – centr ală
t er mică, f or aj de apă şi
gar dul de be t on
Hristos a înviat ! 61
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

Opriți timpul, începeți resuscitarea...

Colegiul vrea să trăiască!
poluare, loc de munca, dar pentru anumite beneficii dacă reușesc să stă- dată pe an, făceau chiar în
mine, cand aud Mătăsari, în minte mi pânesc tainele literaturii. De fapt, tră- curtea liceului, un foc de ta-
se înfăţişază imaginea colegiului. Îmi iam cu convingerea că aceasta era bără înalt de peste 6 metri?
amintesc prima zi de liceu, credeam materia care însemna totul, singura Câţi foşti liceeni, se plimbau
că este o şcoală ca oricare alta, doar o care conta cu adevărat. Singura speci- seara pe stradă cu torţe
simplă „școală de la țară” ... Aveam să alitate la care am avut toate notele, de aprinse, cu care aprindeau
descopar în schimb, mobilier din lemn la 1 la 10, singura la care eram invitat focul de tabără mai sus
Dumitru Cristian Tănăsoiu, fiu al Jilţului masiv, televizoare si computere în fie- să îmi trec singur nota în catalog şi tot amintit? Vinerea si sâmbăta
care clasă... poate părea ceva banal timpul îmi treceam nota 3 indiferent elevii organizau discotecă
- Operator Registrator de Urgenţă, pentru vremurile de acum, când fieca- dacă aş fi fost pregătit sau nu. Am fost în sala de sport, în timpul
Servicul Judeţean de Ambulanţă Gorj re elev are mai mult decat un compu- întrebat de către Domnul Profesor: "de săptămânii dupa ore, în
ter în buzunar, dar pentru anii 2000, ce 3, pentru că ai ştiut de nota 8?". aceeaşi sală de sport vizio-
La bine sau la rău, mulți dintre noi toate astea însemnau lux şi evoluţie, Atunci vedeam totul ca pe o joacă, nam filme. Comuna Mătă-
nu uităm niciodată de liceu: zdrobirile privilegii de care liceele din mediul ur- acum îmi dau seama, că în felul acesta sari nu dispunea de un ci-
romantice ne­îm­părtășite, jena cronică, ban nu se bucurau în acele timpuri. ne determina să nu fim niciodată mul- nematograf, nicio problema,
luptele dis­perate pentru popularitate, Știu, e greu sa vă imaginați acum, cu tumiţi de noi, să ne dorim mereu mai venea cinematograful la
trezirea sexuală, presiunea părinților și internetul la un click distanță, ce în- mult să nu ne lăsăm pe "tânjeală" cum noi. Liceul nostru participa
mai presus de orice, competiția - soci- semna atunci pentru noi, să ne petre- spuneau părinţii. Târziu am realizat că la concursuri de cultura ge-
ală, atletică, academică. Ce este cem fiecare pauză cu muzica pe PC, orele Domnului Profesor, nu erau doar nerala internationale, des-
această perioadă a vieții noastre, ce o sau cu televizorul dat la maxim pe "Limba Română", erau si dirigentie, făşurate în mediul online şi
face să pară mai semnificativă, mai „Atomic TV”. Le povesteam prietenilor psihologie, erau lecţii de viaţă, predate puteam face asta, pentru ca rile, dar s-au pierdut si elevii, cadrele
memorabila decât oricare alta? Majori- din alte licee cum este la noi, și se mi- într-o manieră pe înţelesul tuturor. aveam internet, iar la vremea respecti- didactice, s-a pierdut dorința de a face
tatea dintre noi ne amintim de liceu cu rau: „cum, aveți voie sa faceți să as- Dacă erai un adolescent noncomfor- vă internetul era un lux de care noi ne performanță. A scăzut în mod dramatic
un amestec emoțional de dor, regret, cultați muzică în clasă?” În mod sur- mist, pe vremea aceea şi voiai să înveţi bucuram. Toate astea, se întâmplau numărul de clase, elevi, profesori. Co-
bucurie și jenă. Și emoțiile puternice prinzător, da, aveam voie...cred că abia ce înseamnă disciplina, la ora de Ro- doar la Mătăsari, toate aceste eveni- legiul Tehnic a ajuns aproape o fanto-
sunt egale cu amintirile puternice; acum în timp ce scriu aceste rânduri, mână a Domnului Profesor aveai şansa mente îi dădeau identitate liceului, îl ma, un mort viu, care se zbate în ago-
chiar și muzica din acei ani se imprimă realizez câte privilegii aveam și mă să descoperi ca poți fi mai bun decât făceau să fie un liceu cum alţii nu nie, așteptând să fie resuscitat. Dar
în creierul nostru mai bine decât orice apucă nostalgia. Bineînțeles, compute- credeai. Curios era faptul că învăţai ce aveau! Dar cum tot ce e frumos durea- salvarea nu mai vine, membrii echipa-
altă muzică vom mai asculta vreoda- rele si televizoarele nu erau doar pen- înseamnă disciplina, de ruşine, nu de za puţin, anii au trecut, conducerea li- jului salvator sunt acum la pensie...
ta... tru entertainment-ul elevilor, aveau și frică şi asta înseamnă foarte mult. Pri- ceului s-a schimbat, iar actualii mem- Stimate comitet director din zilele
Ce a însemnat pentru mine liceul? scop educativ, vizionam ecranizări ale veam cu admiraţie spre Domnul Profe- brii din comitetul director, consideră noastre, Colegiul Tehnic Mătăsari are
Răspunsul e simplu, liceul a însemnat romanelor pe care urma să le studiem sor, cum putea ţine un discurs, vorbea poate că aceste manifestări sunt pier- nevoie de "Fii Jilţului", da-ţii Cezarului
evolutie. Majoritatea oamenilor declară la ore, videoproiecții cu materiale di- liber, nu avea nevoie de notiţe, nu avea dere de vreme sau risipă de resurse, şi ce este al Cezarului! Comuna Mătăsari
că se simt incomod în primul sau primii dactice, pentru că da, aveam si video- nevoie de foaie, pur si simplu ne privea din varii motive neştiute, sau știute are nevoie de educație. Momentul în
doi ani de liceu, dar ai mei au fost cei proiector. Şi toate astea i se datorau si vorbea, iar vorbele acelea erau parcă doar de dumnealor, au întrerupt şirul care Colegiul își va închide porțile, v-a
mai buni! Pentru un adolescent rebel ambiţiei unui singure persoa- tradiţiilor care defineau tot reprezenta sfârșitul. Instituția în frun-
(cunoscuţii mei foloseau in loc de re- ne, acel „comunist”, „dicta- ceea ce însemna Colegiul tea căreia vă aflati, reprezintă jumătate
bel, termenul tembel), venit din mediul tor”, al învățământului mătă- Tehnic Mătăsari. În mod para- din ceea ce înseamnă Mătăsari. Înce-
urban, la un liceu din mediul rural, sim- sărean, de care toți fugeau ca doxal, te-ai fi așteptat ca toți tați să mai distrugeți ceea ce au clădit
ţeam cumva că fac un pas in spate, că potârnichiile doar când îi au- cei care i-au urmat „Dictato- alții, iar dacă nu puteți dezvolta, măcar
sunt tras înapoi. Nu îmi surâdea ideea zeau numele (de ce fugeau, rului” să fi invățat câte ceva întrețineți. Pe mine şi generaţia mea,
de urma studiile liceale la Colegiul Teh- n-am înțeles niciodată) și din tainele managementului liceul din Mătăsari, nu ne-a învăţat
nic Mătăsari, dar decizia fusese deja anume, directorul instituției, de succes al acestuia, mana- doar ce era în manuale şi oricum, pe
luată, de către părinţii mei, care, după în persoana căruia aveam să gement prin care Colegiul măsură ce înaintezi in viaţă, uiți ce
ce păşisem deja cu stângul în vâltoa- îmi găsesc "dresorul" adoles- Tehnic Mătăsari, își câștigase scria în acele cărţi. Pe noi liceul de la
rea adolescenţei, au luat decizia de a centului nărăvaş care eram eu locul pe harta învățământului Mătăsari, ne-a pregătit pentru viaţă,
mă străjui îndeaproape, într-o încerca- pe atunci. Nu o să amintesc Gorjean, dar se pare că s-a ne-a deschis ochii şi mintile. Noi, cei
re de a-mi corecta viitorul, pe care nu îl numele acestei persoane, nu prins de ei, „ca apa de rață”. care am absolvit acest colegiu, suntem
începusem deloc bine. Bineînţeles, în vreau să scriu un articol pro- Toată experiența pe care o mândrii de asta, noi nu plecam privirea
acele timpuri nu gândeam nici pe de- pagandist, este suficient să-i puteau asimila în anii prede- când suntem întrebați la ce liceu am
parte aşa...atunci toţi erau inamici, spun Domnul Profesor şi să cesorului, a trecut pe lângă studiat. Colegiul Tehnic Mătăsari, a re-
care voiau să îmi reteze aripile, nimeni menţionez că mi-a predat dumnealor, „ca acceleratul ușit să intre în istorie, dar nu datorită
nu mă lăsa sa fiu eu, părinţi, profesori, timp de patru ani Limba şi Li- prin haltă”, sau ca să folosesc managementului recent. Am sentimen-
aproape orice adult, dorea sa îmi ştir- teratura Română, într-o mani- o expresie a tatălui meu, care tul că toate acțiunile pe care le între-
bească identitatea. Arogant, plin de eră cum nimeni altcineva nu îmi era adresată când nu îl prindeți la cârma acestei instituții, nu
tupeu, obraznic, aveam să intru pentru ar mai fi reuşit. Pot spune adresate fiecaruia în parte, îti intrau în ascultam, „le-a intrat pe o fac decât să îngroape mai adânc în
prima dată în incinta Colegiului Tehnic despre dumnealui, că după părinţii cap şi cu greu le uitai. Brusc, mi-am ureche și le-a ieșit pe cealalta. Probabil trecut, tot ce a fost mai frumos pentru
Mătăsari, pentru depunerea dosarului mei, este a treia persoană care a reuşit dat seama, că îmi doresc sa pot şi eu nu din răutate şi sper că nu din lipsă de noi cei care am trecut prin acele bănci
de înscriere. Primul contact cu primul să mă pună cu "botul pe labe", reuşind să vorbesc deschis, fără emoţii, să nu profesionalism au fost sistate rând pe din lemn masiv... Luptați mai mult, nu
cadru didactic, a fost cu doamna pro- toate astea doar prin puterea cuvântu- îmi fie teamă sa deschid gura, iar pen- rând toate celebrările Colegiului, cred ne permiteți sa vorbim despre acest
fesor Dădălău Floarea...nu a fost chiar lui. Am convingerea că cine va citi tru asta, aveam nevoie de antrena- ca nepăsarea este singura cauză. colegiu la trecut, pentru că există po-
dragoste la prima vedere, dupa cum aceste rânduri ştie cu siguranţă despre ment. Antrenamentul însemna să ci- Toate manifestările ce aveau loc în tențial în Mătăsari!
aminteam în rândurile de mai sus, cine vorbesc. Despre Domnul Profesor, tesc, să mă pregătesc intens la Limba incinta liceului, nu erau doar pentru În încheiere, vreau să amintesc,
eram un adolescent obraznic, dar ex- aş putea spune că a reuşit să-mi pună Română! Chiar şi pentru a putea des- elevi, erau pentru întreaga Comună câteva cuvinte, pe care ni le-a spus
perienţa doamnei profesoare, ochiul stăpânire pe caracterul rebel, pe care chide gura în faţa unei fete, ai nevoie Mătăsari. Pe scena Fiilor Jilțului, au ur- Domnul Profesor, cuvinte care pe mine
format în atâţia ani la catedră, au de- l-a modelat dupa bunul plac, iar eu nu să poţi vorbi liber, corect, cum ar spune cat ani la rând, cântăreți celebri, an- personal, m-au ambiţionat mai mult
terminat-o sa vada dincolo de "lichea- am putut opune rezistenţă. Într-o ma- un adolescent, „să ai papagal" şi cum sambluri populare din toată România, decât orice. Ne-a spus: "pe mine şi
ua în devenire" cum mă înfăţisam eu în nieră similară curăţirii unei căpăţâni de poţi să „ai papagal" dacă nu citeşti? în curtea colegiului se încingeau hore când mă laudă, mă înjură"! Şi toată
acea vreme, şi să îmi acorde o şansă, o varză, de la exterior la interior, desfaci Asta era singura pretenţie a domnului și sârbe, la care participau elevi, pa- viaţa, toate realizările mele au fost că-
şansă de care m-am bucurat în toţi cei si arunci tot ce este stricat, păstrezi profesor de la elevi, să citească. Mie rinți, săteni. La Mătăsari, luna Octom- lăuzite de aceste vorbe, mereu mi-am
patru ani de liceu, în mod repetat, ma- doar ce e bun. Ora de Limba Română... personal, cititul mi-a adus numai reali- brie însemna sărbătoare, de la cel mai dorit să fiu lăudat şi înjurat în acelaşi
tematica fiind una dintre materiile mai orele de fapt, marţea şi joia, câte doua zări, de la participări la olimpiade sau mic la cel mai mare. Acum, se respectă timp.
puțin agreate de mine. Aşa începe po- ore consecutive, singurele de la care tabere de jurnalism, la mândria de a-i protocoalele ad litteram, elevii vin la Vă multumesc părinţi că mi-aţi
vestea mea la Mătăsari, şi mă exprim imi era ruşine sa chiulesc, şi de necon- putea vedea pe ceilalti cum ma pri- cursuri doar să înveţe programa şcola- acordat privilegiul de a studia la Cole-
în felul acesta, deoarece din perspecti- ceput să mă duc nepregătit. Ne aliniam vesc, unii cu admiratie, unii cu invidie ră, atât cât o învaţă, şi cam asta în- giul Tehnic Mătăsari, vă mulţumesc
va mea, numele localităţii şi-ar pierde toti la uşa cabinetului şi aşteptam. Unii atunci când povestesc ceva. seamnă liceu. Asist neputincios la sfâr- părinţi si domnule profesor ca m-aţi
din însemnătate daca acest colegiu nu repetau lecţia, alţii tremurau de emoţii. Colegiul Tehnic Mătăsari, era in șitul unei ere...simt că liceul meu ţinut strâns şi nu mi-aţi dat drumul să
ar exista. Pentru mulţi, Mătăsari în- Primul an de liceu a trecut repede, abia acea vreme un liceu atipic. Câte alte moare și nu pot face nimic în privința mă pierd în infinita prostie a adoles-
seamnă carieră, praf, cărbune, zgomot, în clasa a 10-a am realizat ca pot avea licee din anii 2000 se pot lăuda că o asta. Nu doar că s-au pierdut sărbăto- cenţei.

62 Paște fericit !
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

Și POEȚII mor….!
Am întrebat zeii și păsările….. dacă știu un cuvânt sau o metaforă…. care trebuie spuse
la moartea unui Poet academician…. ! Pe Dumnezeu nu l-am întrebat, era în rugăciune la
fruntea Poetului…. a Poetului Nicolae Dabija……!
Zei și oameni….. a murit Poetul Limbii Române, a murit cruciatul Basarabiei, a murit Ti-
tanul Olimpului Românesc, Patriotul de foc al Culturii românești. Înfășurați-l în Sfântul Trico-
lor, puneți-i pământ în mâna dreaptă…. întinsă peste inimă… este solul nostru și al întregii
Dacii străbune….
Prutul și-a făcut cărări de unde…. să-i facă drum lin spre cosmosuri născute în grabă pen-
tru primirea Poetului și a veșniciei sale astrale…. !
Mi-a arătat prietenie cu frăție sfântă, pentru mine era un Templu închinat iubirii de neam
și de alte neamuri. Un Om cu trăiri biblice, cu virtuți de Principe străbun…. ! Mi-a scris… că
mă așteaptă să revin în Basarabia, mi-a scris…. făcându-mi paralizia mai ușoară!
Voi reveni, neprețuit frate nobil…. și vom tăinui în altfel de vorbe toate cuvintele rămase
din întâiul Cuvânt….!
Laurian STĂNCHESCU, îndurerat ca ultimul vers nescris de pana Voastră!

Poetul şi piatra de sub cap mi-e pernă Solstițiu deseori –

C-o mie de ochi urmăresc
fructul împrăștiindu-se-n aer;
sun
clopotele sângelui peste amiaza
câmpiei,
eu, cel care lumea o compun.
Mă luminează în noapte alba hârtie
și ninsoarea de-afară, puțin;
oh, ca un zeu trec printre oameni
și aripile sub haină ascunse le țin.
Psalm
Nu am, Doamne, nimic, şi-s bogat.
Sunt, Doamne, cel mai bogat, că te
am.
Cu fiece mugur ce iese din ram
– Te-am aflat,
cu cerul ce-mi intră în casă prin
geam!
Nu Te supăra, Doamne, că port
roua-n gene,
că cel mai fericit am fost, fără să
ştiu:
când sfâşiat eram de fiare în arene
Tu mă strângeai la pieptu -Ţi, ca
pe-un fiu...
Şi ce uşoare-s lanţurile grele
moale –
în locul unde lacrimile mele
se întâlnesc cu râurile Tale!
Șoarecele cuvintelor
Lui Liviu Damian
Prin măduva cuvintelor
umblă un șoarece care le roade,
a început de la cântece,
dar se aude și pe la balade.
Într-o zi, printre foile lui,
poetul, muțit de mirare,
a dat de-un cuvânt fără litere
și, ascultându-l, a văzut că nici
sunete nu are.
E lucrul șoarecelui, și-a zis,
și-atunci și-a ars poeziile toate,
visând un singur vers, cu cuvinte
din-astea,
fără de sunete și fără de litere,
dacă se poate.
Se face ziua tot mai mică,
se face noaptea tot mai mare
şi mor copacii în picioare,
şi rima ţi-i tot mai peltică.
Şi ai ţipa de disperare
şi încă-ai tremura de frică:
se face ziua tot mai mică,
se face noaptea tot mai mare.
Un soare îngheţat pe zare
răsare apunând în pripă,
de-acum nimic nu te mai doare
şi niciun dor nu mai înspică:
se face ziua tot mai mică,
se face noaptea tot mai mare.
Suflete amestecate
Ce nu e vis – nu e somn.
Ce nu e cu tine – nu e vis.
Ca-n copilărie, când citeam
la lumina fulgerelor,
astfel mi-apari tu în viaţa-mi.
Sufăr de dureri închipuite,
mă dor răni care nu sunt ale mele,
beau cenuşă
şi mănânc lacrimi.
Doar când te văd mai trăiesc.
Atunci se amestecă ziua cu
noaptea,
bucuria cu durerea,
viaţa cu moartea
şi sufletele noastre le simt ameste-
cate
ca de Dumnezeu cu-o linguriţă
ceaiul.
Sunt grădinarul unei
singure flori
Sunt grădinarul unei singure flori, –
o plivesc, îi afânez solul la rădăcină,
o stropesc, în amurg şi în zori –
de parcă aş îngriji o întreagă
grădină.
Sunt grădinarul unei singure flori,
înmiresmată şi grea de lumine,
şi ştiu – sau mai degrabă visez,
că ea înfloreşte doar pentru mine.
Sunt grădinarul unei singure flori
şi simt – în evii mai săraci sau mai
bogaţi –
în jurul ei, cum se învârt sute de sori
lăsându-se de ea străluminaţi.
Zidul
Desenez o fereastră în zid,
în zidul surd, ca o moarte,
şi mă prefac c-o deschid
şi privesc pân-departe.
Doamne, ce sfinte peisaje
dat mi-i să văd uneori:
ce arbori cresc pe blindaje,
sau pe tranşee ce flori!
Soarele şade în ierbi încâlcit,
pământu-i de spice mai greu;
şi aproape că sunt fericit
în faţa peretelui meu.
... Desenez o fereastră-n zid, şi
se cască-o spărtură: în ea
m-aş teme să cad de n-aş fi
legat ca un lanţ de podea.

Hristos a înviat ! 63
 l M u r m u r u l J i l ţu l u i l

2008: Vizită la ”Uniunea Scriitorilor” la București

Nicolae Dabija,
Laurean Stănchescu și
Dumitru Dădălău

Săracă țară bogată Baladă

Frunză verde foaie lată
Săracă țară bogată!
Neam pribeag, nu un-
deva -
Emigrant în țara ta!
Tot ai zis c-așa ți-i scris:
Să fii liber doar închis!
Necăjitul meu popor,
Că-ți mai arde de umor!
Of, sătulule flămând
Lăngă ape însetând!
Cum cerșim cu gura mută
Pâinea tot de noi crescută.
Țara mea de oameni triști,
Mult mă mir că mai exiști,
Ciopârțită în bucăți
Că te mai găsesc pe hărți.
Tot mai tristă te apuc
De când corbii te conduc
Și te duc - șontâc! - De zor
Spre Mărețul viitor.
Săracă țară bogată,
Vine vântul să te bată,
Vine cerul să te ningă
Și toți morții să te plângă.
N-o să mori de două ori:
Larg ți-a fost în închisori
Și cald ți-a fost în Siberii,
Țară prinsă-ntre imperii.
Fii cu Dumnezeu atentă:
Te prefaci in-de-pen-den-tă,
Te prefaci c-ai fi stăpână -
Cu cătușele în mână!
Și iar verde foaie lată,
Săracă țară bogată,
Săracă țară furată,
Mai și cânți, trasă pe roată...
Ce bine-a fost...
Ce bine-a fost când a fost rău:
muream pe-atunci de dorul tău;
era un timp, care-a-ncăput
viaţa şi moartea-ntr-un sărut!
Totul pe-atunci părea nespus,
şi frunzele cădeau în sus;
şi timpul, blând, curgea-napoi,
iar Dumnezeu ţinea cu noi.
Atunci, în veacul celălalt:
când te-am iubit cât n-ai visat,
şi când din căni – cu tot alaiul –
noi cerul îl sorbeam cu paiul.
Apoi când ai plecat cu trenul
lăsând părăginit edenul –
n-am mai ştiut ce-aş putea face
după război, cu-atâta pace...
Ce rău e azi când este bine;
când nu mai mor de dor de tine,
nu zic cântări şi nici suspine...
Dac-am greşit Tu, Doamne, zi-ne!
Azi totul e aşa firesc:
nu mai urăsc, nu mai iubesc,
nu mai bocesc, nici nu mi-i dor,
nici nu trăiesc
şi nici nu mor.
Azi nu mă sting de dorul tău,
şi sunt bătrân ca Dumnezeu
gândind l-acele vremi divine...
Ce bine-a fost când n-a fost bine!...
Cât trăim pe-acest pământ
Mai avem un lucru sfânt:
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.
Cât avem o ţară sfântă
Şi un nai, care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt -
Mai exista ceva sfânt.
Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor,
Cât trecutu-l ţinem minte -
Mai există lucruri sfinte.
Cât Luceafărul răsare
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ -
Mai există ceva sfânt.
Cât avem un sat, departe,
Şi un grai ce n-are moarte,
Cât ai cui zice "părinte!" -
Mai există lucruri sfinte.
Cât durea-ne-vor izvoare
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt -
Vom trăi pe-acest pământ.

COLECTIVUL DE REDACÞIE : REDACÞIA: PRE-PRESS

PALIŢĂ GRIGORE CONTANTIN (redactor ºef) & TIPAR:
FUNDAÞIA „MURMURUL JILÞULUI„
SCURTU VALENTIN (primredactor ºef adjunct) S.C. TIPOGRAFIA
EDITURA ”RENE”
ALIN DOBROMIRESCU (redactor ºef adjunct)
COLEGIUL NAÞIONAL TEHNOLOGIC PROD COM S.R.L.
GORDUZA RENE ( secretar de redacţie)
MÃTÃSARI - GORJ Târgu-Jiu
DIMA ELENA, BOULEANU ALEXANDRA, CEAUŞESCU COSMINA, PURCEL FLAVIUS,
CEAUŞESCU ION, POPESCU MUGUREL, CRISTIAN TANASOIU (redactori) Tel/Fax. 0253 - 376.351, 0253 - 376.883;
Tel. 0253-212.991
Tehnoredactare computerizată : MARIANA JDEICĂ ISSN 1583 - 2287

64