GENUL EPIC .

➔ „Baltagul” de Mihail Sadoveanu:

Specia literară: roman interbelic, tradițional, realist
Temă: dorința de aflare a adevărului, monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a
păstorilor, viaţa pastorală, natura, miturile, iubirea , arta povestirii, înţelepciunea.
Titlul: simbolic și desemnează arma crimei. În mitologie, baltagul reprezintă o armă magică destinată
îndeplinirii dreptății. BALTAGUL reprezintă li un labirint atât interior al trăirilor Vitoriei, cât și exterior
al drumului parcurs pentru găsirea soțului.
Perspectiva narativă: Naratorul este omniprezent, omniscient și reconstituie în mod obiectiv, prin tehnica
detaliului și observației, lumea satului de munteni și acțiunile Vitoriei.
1. „Era și-o hotărâre mai de sus - cătră care inima ei întruna stă îngenunchiată”
2. „asta-i poruncă să poposim aici”

➔ „Alexandru Lăpușneanu” de Constantin Negruzzi - 1840 -

nuvelă istorică (deoarece sursele de inspirație au fost „Letopisețul Țării Moldovei” de Grigore
Ureche, cronica lui Miron Costin și „O samă de cuvinte” de Ion Neculce, toate fiind lucrări despre
istorie dar și datorită evocării unei perioade din istorie, respectiv reîntoarcerea la tron a lui
Alexandru Lăpușneanu, timpul și spațiul fiind precizate):
❖ Alexandru Lăpușneanu - tipul demonului, personaj de factură romantică
❖ Setea de putere
❖ Dornic de răzbunare - „a venit vremea să vă mulg eu pre voi”
❖ lipsit de frică în fața celor ce nu-l doresc - „Dacă voi nu mă vreți eu vă vreu”
❖ Personaj hotărât, dar și impulsiv, care luptă pentru ceea ce vrea să obțină - „Să mă
întorc? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. A! Nu mă vrea țara?
Nu mă vreți voi, cum înțăleg?”
❖ Sadismul lui iese la iveală când îi pregătește moartea lui Moțoc, pe care îl privește
bucuros cum moare.
❖ Pe patul de moarte, Lăpușneanu vrea să fie ucis, pentru a scăpa de chinurile
provocate de otravă, văzând moartea ca fiind singura cale de eliberare în fața celor
dornici de a se răzbuna.
1. „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu”
***Opera dată îmbină cele mai sensibile caractere, cu cele mai slabe, fiind o operă care studiază
atent psihologia umană, prezentând lumii un antimodel de domnitor.

➔ „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă - 1848-1855 - roman

autobiografic:
1. „Stau câteodată și-mi aduc aminte…”
2. „când mă gândesc, îmi saltă și acum inima de bucurie!”

1
 ➔ „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu - 1922 - roman realist,
de război
I Război Mondial:
1. „războiul este adevăratul generator de energii”
2. Cu puțin înainte să moară el primește izbăvirea creștină: „un val de iubire izvorâtă parcă din
rărunchii pământului”

➔ „Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu - 1872 - nuvelă romantică,

fantastică, Întâlnirea în vis, geniul, iubirea, autocunoașterea
1. „El cumpără de la mine cărți. În genere cele mai vechi și tot de-acele pe care nu le mai putem
vinde nimănui în lume…” - setea de cunoaștere neînțeleasă de cei din jur
2. „Căta recunoștință, pentru care ar lăsa un moment degetele ei dulci în mâna lui” - sentimente
de dragoste pură

➔ „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda - 1980, per.

postbelică - roman total, Subiectiv, destinul chinuit al protagonistului:
1. „Moartea e un fenomen simplu în natură, numai oamenii îl fac înspăimântător. Vorbesc de
moartea naturală, care adesea e o dulce ispită”
2. „dacă dragostea nu e, nimic nu e”

➔ „Mara” de Ioan Slavici - 1906 - realism - roman social - iubire, familie:

1. „A rămas Mara, săracă, văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei, dar era tânără și voinică și
harnică”
2. „Tot n-are nimeni copii ca mine!”

➔ „Apus de soare” de Barbu-Ștefănescu Delavrancea - per.

Pașoptistă - ROMANTISM
Dramă Istorică, familie, istorie:
1. ,,că vru ca un domn treaz, și-am vegheat ca să-și odihnească sufletul ei ostenit”
2. „Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu este a noastră, ci a urmașilor
urmașilor noștri în veacul vecilor.”
3. ,,Cum vru Moldova așa vrusei și eu- voința mea ș-a ei au fost pururea una”
4. ,,Și Ștefan n-a murit încă”

➔ „Păsările tinereții noastre” de Ion Druță - anii 60 - dramă psihologică

1. „Trebuia să aștepți până mi-aș fi încheiat rugăciunea”
2. „Las pe mine, nu-ți împle capul cu griji de-aiestea”

2
 ➔ „Povestea lui Harap Alb”, Ion Creangă - per.pașoptistă:
1. „Şi a ţinut veselia ani întregi şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi mănâncă.
Iar pe la noi, cine are bani mănâncă şi bea, iar cine nu, se uită şi rabdă.”
2. „bobocul în felul său la trebi de aistea”

➔ „Enigma Otiliei”, George Călinescu - per. Modernă, 1938, realism critic,

per. interbelică:
1. „Felix, îi răspunse Otilia, eşti încă prea tânăr. Tu nu trebuie să te gândeşti la iubire,
înainte de a-ţi face o carieră strălucită. Iubirea, măsură ea vorba, e un cuvânt mare, dar
apoi vezi că singură n-ajunge.”
2. „noi nu trăim decât 5-6 ani!... Pe urmă am să capăt cearcăne la ochi, zbârcituri pe obraz”

GENUL LIRIC .
➔ „Luceafărul” de Mihai Eminescu:
Temă: incompatibilitatea iubirii dintre două ființe aparținând unor lumi diferite, iar pe de altă parte,
condiția tragică a geniului într-o societate ostilă, incapabilă să înțeleagă și să aprecieze adevăratele
valori
Motive: visul, noaptea, luna, stelele, marea, îngerul, demonul, cuplul adamic.
1. „Ce-ți pasă ție chip de lut/Dac-oi fi eu sau altul?”
2. „Trăind în cercul vostru strâmt/Norocul vă petrece,/Căci eu în lumea mea mă simt/Nemuritor
și rece” - Luceafărul se retrage în singurătate, dezamăgit și trist

➔„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga

MODERNISM
Tema: 2 tipuri de cunoaștere:
1. Cea a poetului, cunoașterea luciferică
2. Cea a celorlalți, cunoașterea paradisiacă
Titlul: Este o metaforă care conturează noțiunea de cunoaștere luciferică, dar și crezul poetului dator de
a evidenția „corola de minuni a lumii”, care reprezintă misterele lumii. Prin imaginea unui cerc, „corola
de minuni a lumii” reprezintă absolutul infinit, un întreg al misterelor universale, o imagine a
perfecțiunii, prin forma sa ideală.
1. În secvența a doua este prezentată atât cunoașterea luciferică, cât și cea paradisiacă. Însă, poetul
se împotrivește total cunoașterii paradisiace, spunând despre aceasta că este un element ce
„sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”, prin distrugerea oricărui mister.
2. În a treia secvență este evidențiată din nou, cunoașterea luciferică și este construită sub forma
unei concluzii, cu ajutorul conjuncției „căci”, iubirea fiind cea care stă la baza acestui tip de
cunoaștere și are rol de a proteja toate minunile lumii, chiar și cele care erau văzute de „alții”, ca
fiind negative, deoarece cunoașterea paradisiacă se bazează pe minte, care este în măsură să
distrugă orice, în viziunea lui Blaga.