Nicolae Dabija a marcat o generaţie de creaţie care a venit în momentul de luptă

pentru cultură, în momentul când poporul avea nevoie de un al treilea ochi prin care
să descopere adevărul. În vreme de cumpănă naţională, când homo
sovieticus ameninţa să topească identitatea popoarelor într-un imperiu roşu, scriitorul
a reuşit să străbată graniţele imperialiste şi să se conecteze la un alt univers, a reuşit să
străbată calea pe care au dibuit-o şi pe care i-au orientat generaţiile anterioare.

Astăzi Nicolae Dabija este considerat unul dintre comorile literare ale literaturii
noastre, iar laurii acestui calificativ au fost obţinuţi cu multă muncă, cultură, credinţă
şi curaj literar. Generaţiile actuale de scriitorii datorează multe acestui om de cultură,
care a folosit rebeliunea tinereţii pentru o cauză nobilă, pentru cauza identităţii, limbii
şi culturii noastre

De curând, scriitorul Nicolae Dabija ne-a surprins, trecând de la poezie la proză, și anume prin romanul ,,Tema

pentru acasă”.  Știind că a devenit cea mai citită carte a anului, iar genericul ,,Chișinăul citește o carte” s-a

transformat în ,,Republica citește o carte”, devenisem cointeresată și am decis s-o lecturez. Chiar primele pagini au

pus amprente pe sufletul meu, trezindu-mi pasiunea pentru lectură. Intriga se simțea din prima.  Este prezentată o

poveste fascinantă de viață, ce abordează dragostea și tematica deportărilor din Basarabia. Ceea ce este surprinzător e

că autorul a avut o viziune în care apăreau acele secvențe, relatând cele văzute…a expus într-un mod extraordinar

viața acelor oameni.

Romanul de faţă este o scriere despre regăsirea de sine, e un roman percutant, profund, despre
fiinţarea în timp şi spaţiu a unui personaj aflat într-o situaţie tragică, dar prin biografia căruia
poate fi recuperată în istorie. Romanul ,,Tema pentru acasă” este apropiat de profunzimea
ideatică a unor autori precum Dostoievski, Borges sau Bulgakov, purtând o  marcă originală a
unui mare prozator de limbă română.

   Citind, am sesizat cum a fost viața unor oameni nevinovați, însă umiliți de regimul comunist din 1940…Simplul

motiv fiind că gândeau altfel. Suferință, dramă, durere, dar totodată și iubire, o iubire pură dintre o elevă-Maria

Răzeșu și un profesor de literatură-Mihai Ulmu. Maria se îndrăgostise de profesor din prima zi când l-a văzut, pe când

pentru el, ea era doar eleva sa cea mai bună…În timpul unei lecții, când vorbeau despre M.Eminescu, elevii dau jos

portretul lui Stalin. Profesorul ia vina asupra lui, este arestat, fiind considerat dușman al poporului. Înainte de a

pleca, profesorul lasă elevilor săi o temă pentru acasă: „…A fi om în viață e o artă sau un destin?” Răspunsul avea să îl

afle după 13 ani de închisoare. A fost trimis  în Siberia de gheață, la Zarianka, în ,,Lagărul Morții”. M1-315 era

numărul lui, de rând cu scriitori, artiști, preoți, filosofi, oameni de știință. Aflând de cele întâmplate, Maria plecase în

căutarea lui. Împrumutase o cărțulie de poezii de Eminescu și dorea să i-o înapoieze, dar mai presus de orice vroia să-

i mărturisească cât de mult îl iubește. Pentru el s-ar duce și la capătul lumii…

   Suferința trăită acolo e fără de cuvinte…Reținuții erau umiliți, trăind în condiții mizere. Să stai în una dintre „cele

mai umane pușcării din lume”, cum o considera sluga lui Stalin – Kudreavțev, un incult fioros, un lup uman, nu era
simplu. Nu mai lăsai târnăcopul, lopata și hârlețul din mână…Dar asta era nimic în comparație cu crimele și

tratamentele inumane aplicate deportaților deținuți la Zarianka. După cum amenința Kudreavțev, personaj

reprezentativ pentru călăii sovietici ai acelui timp-,,fiecare cu meseria lui – voi cu mâna pe roabe și răngi, noi – cu

mâna pe trăgaci!” Dar Mihai începuse deja să se împace cu soarta lui. ,,Învățase să țină roaba în așa fel, încât să-l ducă

ea pe el”, să se trezească dimineața cu aceeași bătaie de toacă…Totul până ce la Zarianka venise Maria,   străbătând

meleaguri necunoscute ca să ajungă la el. S-a angajat acolo ca spălătoare de haine pentru a cunoaște mai bine locul și

pentru a-l ajuta să evadeze…A pus bine la punct fiecare detaliu…Și ziua în care urma să fie evadarea, era tocmai ziua

lui de naștere…Maria îi trimise o scrisoare prin cineva, felicitându-l și dorindu-i cel mai frumos cadou-libertatea,

pentru că o merita. N-a precizat de la cine e scrisoarea, doar a scris instrucțiunile care trebuia să le îndeplinească

pentru a evada. Zis și făcut! În timp ce Mihai se pregătea de evadare, Maria se îmbrăcase în niște haine bărbătești,

lipindu-și numărul lui pentru a putea răspunde la prezență atunci când deținuții sunt strigați. Aveau apoi să se

întâlnească în taiga. Mihai rămăsese perplex când o văzuse. ,,Tu aici?” …,,Am venit să vă întorc o datorie, cărțulia de

poezii pe care mi-ați împrumutat-o”.  Amuzant pe de o parte…vine tocmai în Siberia pentru a-i înnapoia datoria. Da

cui îi ardea atunci de o cărțulie cu poeziile lui Eminescu? Totuși, era hotărâtă să-și ducă planul până la capăt.

Mergând prin taiga, Mihai o privea…vedea în ea fata din visele lui…cu părul negru, lung, ochi albaștri-verzui. Nu-i

venea să creadă…nici nu-și amintea că i-ar fi fost elevă…atunci nici n-o remarca cum arăta…Vine și momentul

primului sărut, apoi căsătoria în taiga, cu inele din iarbă…Clipe unice pentru ei, sentimente și primul ,,te iubesc”…

buzele Mariei încep să fremete și ochii se umezesc…Totul fusese minunat, până când sunt prinși. A urmat o a doua

tentativă de evadare. Și au fost prinși din nou. Pentru nesupunere și evadare Mihai a primit vreo 240 și ceva de ani de

închisoare… Dar iubirea, ,,acest sentiment meschin, care trebuie stârpit ca pe o piatră rară”, cum afirmau slugile lui

Stalin, i-a ajutat pe Mihai și Maria să reziste. Amenințări precum: ,,În clipa în care l-am desființat pe Dumnezeu, noi

am desființat și dragostea, această prejudecată burgheză”, nu i-a oprit, iar rostul dragostei lor a fost Mircea. Copilul

care după doi ani i-a fost smuls Mariei de la piept și dus la orfelinat. A plâns, a țipat și a blestemat, dar…în zadar.

Copilul a fost dus la Colonia Creșă Nr. 3, situată la o distanță de circa 10 km de Zarianka-6, locul unde se afla ea. 

Familia lor a fost desparțită, pricinuindu-le mari dureri sufletești. Părea să fie capătul acelui chin insuportabil, dar
victimile comunismului nu puteau scăpa atât de ușor. La Zarianka nici să mori nu puteai, ci doar când doreau călăii

lui Stalin. Așa s-a întâmplat și cu Maria. Merge pe ascuns să-și salveze copilul răpus de tifos și pe moarte,   însă este

împușcată de un soldat. După aceasta, lumea lui Mihai  se prăbușește…

   Paginile romanului sunt memorabile, conferind o semnificație spirituală deosebită. Prin credința în Dumnezeu,

deținuții reușesc să scape de acea lume meschină, însă prin rugăciune. Dumnezeu le-a dat puterea să păstreze

speranța zilei de mâine, pentru a putea supraviețui, oferindu-le  eliberarea mult așteptată  pe 5 martie 1953. După 13

ani, Mihai Ulmu revine acasă, la Poiana, de mână cu băiatul său, găsit la orfelinat. Se reîntâlnește cu foștii săi elevi,

oameni în toată firea…Iar lecția cu tema pentru acasă, reluată după 13 ani se desfășoară într-o atmosferă solemnă,

plină de emoții și lacrimi.

   Este într-adevăr un roman de suflet. Autorul a conturat într-un mod special această dramă, în așa fel încât să

pătrundă în adâncul sufletului. E imposibil să nu rămâi frapat, să nu lăcrimezi în unele momente triste…Finalul cărții

– ,,precum în cer așa și pre pământ” redă sentimentele creștine ale oamenilor, creând stabilitatea   poporului român

prins într-o permanentă presiune istorică. E o carte de viață…atât pentru tineri, cât și pentru maturi. Tinerii se

regăsesc în acea dragoste, iar maturii, în marea lor majoritate, își amintesc destinul prin care au trecut.
 Să nu râzi, să nu plângi, să nu urăști, ci doar să înțelegi.

Baruch Spinoza

Sunt cărți care le citești din recomandarea cuiva, unele citite din obligație, altele din plăcere.
Însă, există și cărți care pur și simplu le recitești exact cu aceleași trăiri de fiecare dată. Pentru
mine astfel de carte este romanul Tema pentru acasă, de Nicolae Dabija.  Un roman obligatoriu
sau cel puțin îl pot plasa cu certitudine în topul 10 cărți de citit de către locuitorii din Republica
Moldova.

Primul contact cu acest roman a fost prin liceu, când am dat de el la casa de cultură din sat. Ce
pot spune? Titlul este unul semnificativ pentru oricare elev :). Iar alegerea mea a fost confirmată
de numele autorului, fiindcă de mică am îndrăgit poeziile lui Dabija, iar ca să descopăr proza
dabijeană la momentul acela de maturitate sentimentală a fost minunată.

Cartea recitită de mine acum trei zile (n-o să mă credeți dar deja a 4-a la număr), m-a lăsat iar
cu lacrimi de fericire, tristețe, demnitate, poate pe alocuri și sentimente de ură…  Ediția din
mâna mea se află tocmai la ediția a 8-a și este recent editată. Datorită numărului impunător de
cititori ai acestui roman, cu siguranță ați mai citit recenzii pe marginea acestei cărți. Dar aș dori
să vin cu o viziune mai diferită despre carte.

Subiectul cărții începe cronologic în vremea din anii 40, an care are o însemnătate dureroasă
pentru noi, abordând pe parcursul  romanului dragostea într-o manieră aparte și tematica
deportărilor din Basarabia.

Maria Răzeșu, elevă și profesorul de literatură Mihai Ulmu sunt personajele principale ale
romanului, personaje între care se naște o iubire pură. Maria se îndrăgostise de profesor din
prima zi când l-a văzut, pe când pentru el,  ea era doar eleva sa cea mai bună.

Totul se schimbă când în timpul unei lecții se vorbește despre Eminescu, iar elevii dau jos
potretul lui Stalin. Profesorul ia vina asupra lui, este arestat, fiind considerat dușman al
poporului. Însă, înainte de a pleca, profesorul lasă elevilor săi o temă pentru acasă: „…A fi om în
viață e o artă sau un destin?” Răspunsul avea să îl afle după 13 ani de închisoare.

Aflând  că Mihai Ulmu este trimis  în Siberia de gheață, la Zarianka, în ,,Lagărul Morții”, Maria
pleacă în căutarea lui să-i mărturisească cât de mult îl iubește. Astfel, pune la cale două
tentative de a evadare, însă sunt prinși de fiecare dată. “Maria Răzeșu nu știa unde pleacă și ce o
așteaptă la capătul acelui drum lung. Știa doar că trebuie să-și urmeze o chemare a inimii pe care o
identifica cu însuși destinul ei. „
Relația dintre cei doi în timpul Gulagului se arată a fi una adevărată, puternică și pură! Mihai și
Maria, construindu-și mica lor grădină Eden, din care se naște Mircea, fiul lor. După o infinitate
de greutăți, suferințe, dar și fericire și speranță, după 13 ani Mihai îl găsește pe Mircea, tot ce i-a
rămas amintire vie de la Maria. “Toate celea din jur- taiga, cer, stejar, scorbură, nori, soare, stâncă,
ape, văi, creste – dispăruseră parcă. Și doar ei doi mai rămăseseră pe lume, contopiți într-un singur
sărut.”

Autorul reușește de minune să reflecte viața basarabenilor din timpul celei mai triste
evenimente din istoria Basarabiei, anul 1940 când a avut loc primul val al deportărilor. Talentul
și măiestria de a atinge sufletul cititorului cu penița cu ajutorul personajelor, emoțiilor descrise
poetic, dar și a celui mai sublim sentiment din viața unui om – iubirea adevărată, Dabija crează
un roman must – have de citit!

Dacă recomand această carte? Chiar v-aș ruga să o citiți, iar cînd o ve-ți reciti să o da-ți mai
departe vecinului din dreapta voastră. Tema pentru acasă este o lectură obligatorie, dar o să va
fascineze de la primele pagini.

Încă nu sunt sigură dacă am reușit să pătrund în toate tainele acestui roman, dar am înțeles
lucruri care păreau banale la un moment dat. Tema pentru acasă te pregătește să afli ce
înseamnă adevărata suferință, durere, disperare, dar te învață și cum este să fii iubit, liber chiar
dacă ești înlănțuit, cum este să crezi, să speri și să fii OM.

despre autor:

Nicolae Dabija n. 15 iulie 1948, Codreni, raionul Cimișlia este un poet, eseist și istoric literar din
Republica Moldova. Autor a peste 80 de volume de poezii, eseuri și publicistică, unele traduse și
publicate în SUA, Brazilia, Franța, Italia. Romanul Tema pentru acasă, ajunsă anul acesta la
ediția a 8-a este bestseller în Republica Moldova și România cu peste 50 mii de exemplare
vândute, peste 500 mii de împrumuturi din biblioteci și tradus în șapte limbi.

Romanul prezentat este salutat de critici și solicitat de cititori: ”Romanul lui Nicolae Dabija e un
model de limbă românească. Semn că și-n Basarabia se scrie bine, iar pe alocuri și mai bine
decât se scrie la București sau Galați. Basarabenii nu trebuie să aibă complexe: marea literatură
românească se scrie și la Chișinău, ca oriunde în Țară unde creează maestru. Dacă românii
cumpără cu sutele de exemplare aceeași carte înseamnă că asistăm la o revoluție în domeniul
cărții, care trebuie să ne bucure.” – Ion Lazu, prozator și poet român;

”Prin acest strălucit debut ca romancier, Nicolae Dabija se dovedește a fi un scriitor total și un
model uman. Traducerea acestei cărți în limbi de circulație internațională l-ar aduce, după opinia
noastră, în apropierea unui binemeritat Premiu Nobel, ceea ce ar fi o mândrie națională și o
dovadă că literatura română nu vine cu firimituri la masa marilor literaturi ale lumii.” – Tudor
Nedelceea, scriitor român;

”În anul 2010 în cadrul campaniei ”Chișinăul citește o carte”, care s-a transformat în ”Republica
citește o carte”, a fost propus spre lectură romanul ”Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija.
Cartea s-a bucurat de o solicitare deosebită, fiind împrumutată la bibliotecile din Chișinău de
17.572 de ori. În total, în republică, începînd cu luna aprilie, cînd a fost lansat proiectul, romanul
”Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija a fost împrumutat de la biblioteci de peste 100 000 de
ori, fiind cea mai citită carte de beletristică națională din ultimii zece ani.” – Elena
Vulpe, directoarea Bibliotecii ”Onisifor Ghibu”.

Nicolae Dabija este un scriitor și istoric literar din RepublicaMoldova. Autor a peste 50 de

volume de publicistică, eseuri, poezii (unele traduse şi editate în SUA, Italia, Federaţia Rusă,
Ucraina), a ciclului de manuale de istorie “Daciada“ pentru clasele I-IV și a unui manual de
literatură română pentru clasa a IV-a. Este directorul săptămânalului Uniunii Scriitorilor
dinMoldova”Literatura și Arta” și președinte al Forului Democrat al Românilor din
RepublicaMoldova.

Romanul de faţă este o scriere despre regăsirea de sine, despre fiinţarea în timp şi spaţiu a unui
personaj aflat într-o situaţie tragică, dar prin biografia căruia poate fi recuperată o istorie.

Naratorul poartă numele Ivan Ivonov-15 şi-l găsim în orfelinat. Spre deosebire de ceilalţi copii,
Ivan Ivanov-15 are o taină pe care o ţine ascunsă. Pe la trei-patru ani el descoperă că are tatuat
ceva pe partea interioară a braţului, ulterior citind cuvîntul Mircea. Îşi descoperă adevărata
identitate abia la 13 ani, cînd este găsit în orfelinat de tatăl său Mihai Ulmu, profesor de limba
română, arestat pentru că era „contra poporului”. Din acel moment, naratorul se desprinde de
sine şi devine narator obiectiv, reconstituind viaţa părinţilor săi, începînd cu lecţia de limba şi
literatura română din 1940 şi pînă la revenirea în Poiana, după 13 ani, Mihai Ulmu avînd
surpriza să fie aşteptat de foştii săi elevi pentru a încheia ora cu „tema de acasă”.

Cartea este despre drama deportaților basarabeni și despre credința în Dumnezeu care i-a ajutat
să o depășească. E tragedia unor oameni nevinovați, umiliți de regimul comunist pentru simplul
fapt că gândeau altfel. El – Mihai Ulmu – profesor, și ea – Maria Răzeșu – elevă.”E Ea, femeia
pe care o căutase atît, dar care îl găsise ea” (p.113). Dincolo de tragedia deportărilor sau în
paralel, urmărim o frumoasă poveste de dragoste (deși una neordinară): “Ființele lor se
amestecară: el era ea, ea era el, iar lumea erau ei” (p.114); “A spune cuiva te iubesc este o
invitație la veșnicie”(p.140).

Sînt pagini frumoase, unde comentariile sînt de prisos: “De cîteva ore, de cînd are un urmaș e ca
și cum Dumnezeu i-ar mai fi pus la dispoziție încă o viață. E ca și cum, la timpul său, trăit și
netrăit, s-a mai adăugat un alt timp, sufficient, pe care-l va trăi altcineva”(p.208).

„Tema pentru acasă”  este mai mult decît un roman, mai bine spus este  un ghid practic, care
destăinuie cititorilor importanța unui mentor într-o viață scurtă și noduroasă de om. În urma
lecturării, realizăm că în fiecare din noi există un Mircea născut dintr-o Marie, care știe că
undeva acolo îl caută un  Mihai spiritual. Ca și creator de destine, Nicolae Dabija  își înzestrează
eroii cu abilitatea de a construi din credință, speranță și chiar din oroare scări spre cerul evadării
fizice și sufletești. În lupta pentru adevărurile depozitate în scoarța cerebrală a neamului, însuși
Dumnezeu  intervine cu milă și miracole, deoarece  deznaționalizarea  stalinistă și-a setat agenda
în direcția trimiterii Celui Preaînalt … în concediu.

Un roman profund, percutant, cu un conținut zguduitor. Citind acest roman retrăiești împreună
cu protagoniștii acele sentimente puternice ale ființei omenești – dragostea, libertatea, durerea,
răbdarea, sacrificarea ș.a. Merită să-l citiţi cît de curînd.

„Tema pentru acasă ” – un roman ce merită Premiul Nobel

„Eu credeam că suferinţele mari te dezgustă de viaţă. Dar ele te fac s-o iubeşti şi mai mult ”
– este ideea care încheie romanul lui Nicolae Dabija, idee ce persistă pe parcursul întregii
naraţiuni. O carte despre suferinţă, dragoste, credinţă, viaţă şi moarte. O carte ce te învaţă a fi om
şi te face să te gîndeşti asupra ceea ce este destin.
Am citit-o cu multă nelinişte şi încordare, parcurgeam filă după filă cu răsuflarea întretăiată.
Soarta dramatică a personajelor te face să-ţi pui o întrebare retorică: oare omul contemporan ar fi
în stare să treacă prin atîtea încercări? Încercări groaznice pe care nu le găseşti nici în iad. Prin
toate astea au trecut intelectualii basarabeni în lagărele sovietice.
Romanul lui Nicolae Dabija este cartea unei epoci, dar şi a unei iubiri supreme, în care însăşi
natura vine să ocrotească acest sentiment divin.
Recomand această carte tuturor celor care sunt în căutarea esenţei vieţii. Aici poţi afla răspunsul
la multe întrebări, iar destinul personajelor te duc la gîndul că grijile cotidiene în care ne
frămîntăm sunt minuscule în comporaţie cu marele sacrificiu al Mariei şi a lui Mihai Ulmu. Este
o carte plină de sens, ar fi păcat să nu o citeşti.
Romanul, apreciat în Franța cu prestigiosul Premiu „Prix de l’ Autre Edition”, a
fost lansat în librăriile din SUA cu titlul „Resurrection from hell” („Înviere în
infern”).

Traducerea a fost realizată de către Dr. Nicholas Andronesco, profesor la

Universitatea din Stamford, Connecticut, romanul „Tema pentru acasă” a fost
tipărit de editura „Lumina Publishing Hous” în seria „Love story collection”
(Colecția poveștilor de dragoste) într-un tiraj de masă. Romanul poartă
subtitlul: „Bessarabia, My Love” („Basarabia, dragostea mea”), avînd și o
prefață prin intermediul căreia traducătorul lansează pe plan mondial
„metoda Andronesco” de analiză Cibernetico-Literară a unei lucrări artistice,
făcînd paralele și găsind mai multe corespondențe între romanul „Tema
pentru acasă” și piesa „Romeo și Julieta” de William Shakespeare.

Pe coperta a patra a cărții sunt reproduse opiniile mai multor personalități din
diverse țări ale lumii referitoare la roman. Astfel, dr. Anneli Ute Gabanyi, Directorul
Institutului de Studii Est Europene din Berlin (Germania) a constatat
că „personajele principale din „Tema pentru acasă”, Maria și Mihai, sînt
modele pentru întreaga umanitate”, iar dr. Justo J. Padrón, Spania, candidat la
Premiul Nobel pentru 2016 a menţionat: „Mă bucur pentru marele succes pe
care îl are „Tema pentru acasă” în Franța, dar și în aria altor culturi”.

Dr. Jon Cepoi, inginer NASA, SUA, a constatat că „această minunată carte trebuie
să devină film. Sinopsisul acestei povestiri de dragoste urmează a fi depus la
Departamentul de scenarii la studioul Hollywood”, iar dr. Ognian Stamboliev,
critic literar din Bulgaria a subliniat că „Lucrarea lui Nicolae Dabija, pe care am
tradus-o în bulgară, merită indiscutabil Premiul Nobel pentru literatură”.

La sfîrșitul acestei cărți sînt inserate două biobibliografii desfășurate - cea a

autorului cărții, Nicolae Dabija, și cea a traducătorului, profesorului american
Nicolas Andronesco.

Temă pentru acasă,

Nicolae Dabija
Publicat pe 9 Decembrie 2012

Despre fenomenala capodoperă a lui Dabija pot afirma că aș citi-o, nu doar cu

ochii ci și cu inima, de 3 ori la rînd cu același nesaț.
Am avut marele noroc să primesc în dar Tema pentru acasă  de la însuși
creatorul romanului!

Am auzit despre conținutul cărții din gura mai multor cunoscuți, dar n-am reușit
să-i pătrund esența decît absorbindu-i prin lectură, rind după rînd, profunzimea.

Am rămas impresionată de ceea ce am putut să descopăr citind

această comoară– căci altfel nu aș putea-o numi.

Credeam că știu ce înseamnă Iubirea, pînă nu m-am convins, citind acest

roman, că ceea ce știu despre Iubire nu e decît o firimitură. Credeam că știu ce
înseamnă comunism, stalinism, colectivism din învățările bunicilor, pînă nu m-
am convins, citind acest roman, că ceea ce știu despre toate nu e decît o schiță
proiectată invizibil comparativ cu marele tablou al adevărului. Am simțit nu doar
cu rațiunea ci și cu duhul ororile și dobitocirea acelor vremuri.

Am învățat că odată cu ”libertatea” pe care ne-o dăruia cu atîta ”bunătate”

tovarășul Stalin, trebuia să trăim fericiți prin (culmea!) poruncă. ”De azi încolo,
sunteți liberi, dragi tovarăși! Marele Stalin, părintele popoarelor, v-a eliberat. El
vă poruncește să fiți fericiți!”
Și de ce să nu ne poruncească? Că doar, mîndru că nu putea să scrie și să
citească, tresărea fericit la ideea că e cel care a pus bazele creării unei societăți
fără clase; unde clasa muncitoare, unica demnă de atenție și putere să
împînzească peste tot. Cei care nu puteau fi dominați și stăpîniți: intelectuali,
savanți, filozofi, medici, ingineri și alți învățați trebuiau neapărat subjugați,
întemnițați și puși la munci grele, fiind socotiți ca elemente primejdioase. ” Ceea
ce nu poate fi controlat trebuie interzis și lichidat. Omul nu trebuie
învățat cum să gîndească, el trebuie învățat ce trebuie să gândească.”

În temnițe reci și umede, toți învățații erau ”reeducați”. Se credea că dacă îi vor
pune la munci grele timp de 16 ore pe zi, aceștia nu vor mai avea răgaz să mai
și gândească,  ci doar vor înțelege ceea ce trebuiau să înțeleagă- că omul s-a
ridicat prin muncă, că munca la făcut pe om- om și tot la muncă trebuie să
rămînă. Căci dacă începeai săgîndești, deveneai greu de controlat și de condus,
într-un cuvînt: ”periculos pentru societate”.

Iar supraveghetorii, vrînd să-și arate și ei ”bunătatea” nemărginită, se mai

interesau, arareori, de condițiile de trai ale deținuților, spunîndu-le cu entuziasm
că au mare noroc, că o duc bine și n-ar trebui să aibă nici o plîngere. Din
doleanțele închișilor: ” Da, n-avem nicio plângere. Totul e bine. Ba chiar foarte
bine. Am dori doar să ne mai adăugați puțină pâine… Pentru că murim de
foame…”.

Am simțit alături de eroii romanului nedreptățile și cruzimile prin care au trecut

în marea ”Libertate” dăruită de Stalin. În ce consta această libertate?! Consta în
aceea că trebuia să ai permisiunea lui ca să poți zîmbi, iubi, gîndi, vorbi și chiar
muri. ” Cei care vorbesc, orice or vorbi, sunt arestați. De la o vreme însă, sunt
arestați și cei care tac. Bănuiesc că aceștia o fi gîndind greșit…”

Deși dragostea era interzisă, inacceptată și de neconceput de către ”tovarășul”

sosit la putere, Mihai Ulmu și Maria Răzeșu s-au încumetat să iubească, fapt
pentru care soarta nu i-a cruțat. Să iubești în asemenea vremuri se egala cu
moartea. Însă ei au riscat…

Din frumoasa și plină de sfințenie- povestea de dragoste a celor doi-, am învățat

că nu există sentiment mai purificator, mai înălțător și mai izbăvitor ca Iubirea.

Dragostea lor, în fonul nedreptăților în care a încolțit, era ca o floare ce tinde să

iasă la suprafață din lanul cu spini agățîndu-se de unica rază de lumină care
încă-și păstrase puritatea.

Doar iubirea, înflorită printre atîtea realități crude, m-a ajutat să-mi mențin
lacrima și să zîmbesc pe alocuri.

Din acest roman am învățat că mai presus de orice este să știi să păstrezi cu
sfințenie ”omul din om”, indiferent de situațiile în care te afli, fiind că un om rău,
moare într-un final, zdrobit de propria-i răutate. A fi om de omenie este încă o
dovadă a existenței lui Dumnezeu pe pământ, prin noi și pentru noi.
Am îndrăgit romanul și presupun convinsă că ar fi cartea preferată pentru
oricine va avea norocul să o țină în mâini…

Acest roman necesită să fie văzut de către întreaga lume! printr-o eventuală
ecranizare.

Pînă atunci, plecăciuni adînci marelui Maestru al Temei pentru acasă!

Definiții ale Iubirii din roman:

 ” Mă gândeam că dacă ar fi să scoți din Biblie câteva întâmplări, niște
psalmi, unele file și chiar pe unii profeți cu cărțile lor, ea tot Biblie rămâne;
dar dacă scoți din ea Iubirea, aceasta devine o carte oarecare…”
 ” Dacă într-o căsătorie numai unul e fericit, atunci ambii sunt nefericiți…”
 ” Cine afirmă că iubește omenirea fără a fi iubit măcar pe cineva din
această omenire minte…”
 ” Căsătoriile fericite nu au istorie. Dacă Romeo și Julieta ar fi fost fericiți,
n-ar fi știut nimeni de ei.”
 ” Cât voi fi cu tine, voi fi liberă, fericită, voi fi eu însămi… pentru mine
acasă e acolunde te afli tu…”

Lider al „generaţiei ochiului al treilea”, poetul şi publicistul Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie
1948 în comuna Codreni, fostul raion Căinari, în familia lui Trofim Ciobanu şi Cristina Dabija.
Face studiile primare în satul natal, după care urmează şcoala medie în comuna Sagaidac şi în
orăşelul Cimişlia (1959-1966). După absolvirea Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat din
Moldova (1972) este angajat redactor la Redacţia Tineret a Televiziunii din Chişinău. Ulterior
lucrează şef Secţie poezie şi critică la revista „Nistru” (1975-1984), redactor-şef al revistei
„Orizontul” (1984-1986) şi al săptămânalului „Literatura şi arta” (din 1986 până în prezent). A
fost deputat în ultimul for legislativ ex-unional (1989-1991), deputat în Parlamentul Republicii
Moldova (1990-2000), preşedinte al Societăţii „Limba noastră cea română” (1990, 1998). Din
1991 este preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă, Cultură şi Artă din Republica Moldova.
În 2005 a fost ales preşedinte al Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova.
Debutează în 1965 cu un ciclu de poezii publicate în ziarul „Tinerimea Moldovei”. Primul său
volum de versuri apare în 1975, având un titlu sugestiv, Ochiul al treilea, titlu care se va extinde
asupra întregii generaţii de scriitori ai anilor ’70, care promovează în scrierile lor esteticul,
maximalismul etic şi afirmarea identităţii naţionale. Ulterior publică culegerile de versuri: Apă
neîncepută (1980), Zugravul anonim (1985), Aripă sub cămaşă (1989), Dreptul la eroare (1993),
Lacrima care vede (1994), Oul de piatră (1995), Fotograful de fulgere (1998), Cerul lăuntric
(1998), Tăceri asurzitoare (1999), Aşchii de stele (2002), Doruri interzise (2003), Fulger înrourat
(2005), Maraton printre gloanţe (2008), 101 Poeme (2009), Poeme pentru totdeauna (2011) ş.a.
Publicistica şi eseistica sa este înmănuncheată în volumele Pe urmele lui Orfeu (1983),
Libertatea are chipul lui Dumnezeu (1997), Icoană spartă, Basarabia (1998), La est de vest
(2001), Râul în căutarea mării (2003), Paznic de înălţimi (2007), Hoţii de speranţe (2009) ş.a. În
anul 2009 este editat romanul Tema pentru acasă, iar în 2013 apare volumul de nuvele Nu vă
îndrăgostiţi primăvara, care a fost ales Cartea Anului în cadrul Salonului Internaţional de Carte
pentru Copii şi Tineret (ediţia a XVII-a, Chişinău, 2013). Celor mai mici cititori le sunt adresate
cărţile pentru copii Poveşti de când Păsărel era mic (1984), Pasărea Măiastră (1986), culegerea
de povestiri Nasc şi la Moldova oameni (1992), ciclul de manuale de istorie pentru clasele
primare Daciada (1991, în colaborare cu Aurelian Silvestru), volumul În căutarea identităţii
(2002) – o istorie a neamului românesc din Basarabia repovestită pentru elevi ş.a. O contribuţie
importantă la valorificarea creaţiei înaintaşilor este Antologia poeziei vechi moldoveneşti (1988)
alcătuită de Nicolae Dabija. Prin această lucrare scoate din anonimat autori din sec. XV-XVIII,
descoperiţi în arhivele din Rusia, Ucraina, Polonia. Volume de poezii i-au apărut în SUA, Italia,
Federaţia Rusă, Ucraina şi alte ţări. A fost distins cu numeroase premii, între care: Premiul
Tineretului din Moldova pentru volumul de versuri Ochiul al treilea (1977), Premiul de Stat al
Republicii Moldova pentru cărţile Antologia poeziei vechi moldoveneşti, Pe urmele lui Orfeu şi
Alte poveşti de când Păsărel era mic (1988), Premiul „Ion Creangă” acordat de Academia
Română pentru culegerea de povestiri Nasc şi la Moldova oameni, apreciată ca cea mai bună
carte pentru copii a anului (1992), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru
volumul Dreptul la eroare (1995), Premiul pentru proză „Gib. I. Mihăiescu” pentru culegerea de
publicistică Libertatea are chipul lui Dumnezeu (1997), Premiul Primăriei Chişinău acordat în
cadrul ediţiei a VII-a a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii pentru volumul În căutarea
identităţii (2003), Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru anul 2006,
Marele Premiu „Sfântul Gheorghe” al Festivalului Internaţional de Poezie de la Uzdin (Serbia)
(2006), Premiul „Omul Cetăţii” al Salonului Internaţional de Carte (2013) ş.a. Este laureat al
Ordinului Steaua României cu gradul de Comandor (2000) „pentru remarcabila sa operă poetică
şi implicarea sa în redeşteptarea spiritualităţii româneşti”. Membru al Uniunii Scriitorilor din
Moldova, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova şi membru de
onoare al Academiei Române.