mea Poeme translucide (1996).

Nu mică mi-a fost mirarea și bucuria să văd

cum un tânăr, cel mai probabil student, citea, la raft, din cartea mea. A lăsat-o
din mâini și a plecat într-un alt ungher al librăriei, după care s-a întors și a
continuat să citească din poeziile mele. N-a cumpărat-o, dar eu am fost pe
punctul să-l abordez și să-i propun să-i cumpăr eu cartea, dacă-i plăcuse
atât de mult. Am abandonat imediat acest frumos gând, dar am rămas cu o
speranță că poate cândva cărțile noastre vor fi descoperite de către autenti-
cii cititori și iubitori de literatură. Tot prin acei ani, am fost sunat de o fostă
colegă, care plecase la muncă în Israel, și, extrem de emoționată, aproape
plângând, mi-a spus că în acea zi, ștergând praful de pe rafturile bibliotecii
unei proprietărese, acolo unde era menajeră, găsise, cu dedicație, cartea
mea de debut Cireșe amare. Iată, așadar, cât de neștiute sunt drumurile
cărții și „destinatarul” cărților tale. În China, da, se poate vorbi despre desti-
nația cărții. Acolo, o carte de poezie este tipărită în milioane de exemplare,
este vândută de către sistemul de stat, banii, în urma vânzărilor, vin în teș-
chereaua autorului și când intri într-o casă, câtuși de cât cu pretenții, găsești
în biblioteca respectivă și cartea ta, mototolită de atâta citit. Așa era și la noi
în epocă. Cei ce ne-am ivit în literatură după Revoluție n-am mai beneficiat
de protecția și alinturile statului, precum cei dinainte, cu toată cenzura acelor
vremi cu tot și a altor neajunsuri...
Scrisul este și terapie. Mulți dintre noi scriu de teama Morții, alții să
scape de mofturile depresiei, alții de teama bolii, a suferinței, a imposibilității
de a fi liberi, unii, spre a scăpa de singurătate. Citisem cu câțiva ani în urmă,
într-un ziar clujean, că un tânăr se hotărâse să se sinucidă, în seara de
Crăciun, pentru varii motive, între care singurătatea și insatisfacția vieții. Dar
înainte de gestul final, a voit să lase un bilet de adio pentru familia sa,
explicându-le gestul. A început să scrie, dar n-a fost mulțumit de cum suna
textul. A reluat, o dată, de două ori, de mai multe ori, nemulțumit, dar de la
un punct nemaiîntrerupându-se din scris, furat de dorința de a mărturisi tot
ceea ce strânsese în suflet ani de zile. Când s-a oprit, epuizat, vlăguit, tre-
cuse de mult Crăciunul, iar textul se întindea pe zeci și zeci de pagini, o veri-
tabilă carte autobiografică. Scrisul îi salvase viața și-i oferise poate cea mai
nobilă profesie de pe pământ.
Eu am constatat încă o dată acest mare adevăr al rostului scrisului, în
plină pandemie, prin primăvara lui 2020, când, rămânând acasă pentru izo-
lare, de teama contaminării, în definitiv, de teama Morții, am scris în câteva
luni o carte despre Victor Felea și am înfăptuit o antologie de versuri alese
din opera marelui poet clujean. În condiții acalmice, nu aș fi putut realiza
acest proiect literar, demult ivit în mintea mea.

Care a fost omul, întâmplarea ori evenimentul cel mai important din
cariera ta de scriitor?
Stau uneori și mă gândesc care a fost omul, întâmplarea ori evenimen-
tul cel mai important din cariera mea de scriitor și nu pot a mă desprinde,
108