Prietenia în

literatură
 Cuprins:

1. Prietenii între scriitori 2. Prietenii în opere literare

● Mihai Eminescu și Ion Creangă ●  „Cei trei mușchetari” de

● Vasile Porojan și Vasile Alexandre Dumas;
Alecsandri ● „Culoarea sentimentelor” de
● Mihail Sadoveanu și George Kathryn Stockett;
Topârceanu ● „Hachiko” de Lesleea
Newman;
● „Singur în fața dragostei” de
Aureliu Busuioc;
● „Neamul Șoimăreștilor” de
Mihail Sadoveanu;
Prietenii celebre între
scriitori
 Mihai Eminescu și Ion Creangă
Doi oameni culţi,
Mihai Eminescu și Ion
Creangă, au format poate
cea frumoasă prietenie
din istoria literaturii
românești. Aceștia au
fost mereu pe aceeași
lungime de undă, au un
drum comun şi, deşi
diferiţi, se completează
perfect într-un întreg.
 Cei doi scriitori , s-au întâlnit
întâmplător în școala unde preda Ion
Creangă. Mihai Eminescu era revizor școlar,
exigent și dedicat meseriei sale. După ce
Mihai Eminescu a sosit la Iași, s-au
împrietenit în scurt timp, Eminescu fiind
impresionat de hazul lui Creangă, de felul în
care rostea vorbele, proverbele şi zicătorile
din popor, de mintea ageră pe care o avea.

Când s-au întâlnit, Ion Creangă avea 37 de

ani , iar Mihai Eminescu avea 24 de ani , în
ciuda diferenței de vârstă, ei erau de
nedespărțit , având același fel de gândire.

Ambii fiind din aceeași categorie socială și

având aceleași interese - literatura și
educația, discutau foarte mult , dialogurile lor
fiind nesfârșite.
După ce Eminescu a fost
destituit din funcția de
revizor școlar, s-a mutat
pentru o perioadă la bunul
său prieten, Creangă,
pentru a-și găsi alinarea,
care știa ce înseamnă să
fii dat jos din funcții.
Deoarece lui Mihai nu i-a
plăcut să zăbovească pe
capul omului, s-a decis să
plece la București.
Creangă a rămas fără
prieten și totodată fără un
om plin de învățătură.
Rămas singur, îl îmbia
mereu pe Eminescu să se
întoarcă la Iași.

În ciuda distanței ,cei doi

au ținut mereu legătura ,
ajutându-se și sfătuindu-
se unul pe altul.
Vasile Porojan și Vasile Alecsandri
Iubitorii de literatură deja intuiesc
povestea. De fapt, nu e o poveste, ci
un crâmpei din viața poetului Vasile
Alecsandri. Dintre toate
figurile ce i-au amprentat copilăria,
niciuna n-a rămas mai vie și mai
evocatoare decât cea a
țigănușului Vasile Porojan. Acesta din
urmă a fost pentru Alecsandri prietenul
lui cel mai bun, legătura lui cea mai
puternică și mai vie cu oamenii din
popor, cu limba, îndeletnicirile,
obiceiurile lor.
●Vasile Alecsandri și Porojan s-au
întâlnit la curtea poetului . Această
întâmplare a fost posibilă, deoarece
tatăl lui Porojan era zilier , iar tatăl
poetului era spătar . În ciuda
diferențelor etnice , poetul fiind
român , iar Porojan fiind țigan și în
ciuda diferențelor sociale , întrucât
unul era din pătura nobilă, iar altul din
pătura muncitorilor, acestea nu au fost
o piedica pentru prietenia celor doi .
Această situație a putut fi influențată și
de vârsta inocentă și sufletul nevinovat
pe care doar copiii îl pot avea .
 Două amintiri relatate mai
târziu de poet ne rețin atenția.
Prima e legată de faptul că
Porojan „suna din drâmbă cu un
talent la care nu am putut ajunge
niciodată și pe care-l admiram
mai mult decât am admirat mai
târziu pe Liszt.” A doua ne arată
cum țigănușul „știa să imite
șuierul șerpilor și să-i cheme la
el, cum ne rătăceam împreună
prin fânețele înflorite din lunca de
la Mircești.” Detaliile sunt
suficiente pentru a dovedi o
prietenie profundă și traincă.
 Alături de Porojan care ni se
descrie ca un copil vioi, inteligent
și devotat, Alecsandri a avut
experiențe de viață de neatins în
mediul său boieresc: pornirea
spre luncă, rătăcirea prin acest
paradis vegetal pe care acum îl
descoperă, îl cunoaște și-l
încorporează inimii sale, opririle
pe marginea bălții, în legătură cu
care de atunci trebuie să fi auzit
povestea Babei Cloanța, ce o
vom afla mai târziu în Doine, sau
pe marginea Siretului domol.
Aceasta prietenie a avut un
mare efect asupra marelui
poet Vasile Alecsandri,
întru-cât acesta a scris o
carte, din care sunt preluate
unele fragmente pentru a
descrie prietenia celor doi .
 Mihail Sadoveanu și George Topârceanu
●Două dintre cele mai
cunoscute figuri ale literaturii
române, Mihail Sadoveanu şi
George Topîrceanu, au avut
destine situate la extreme
opuse, în ciuda faptului că au
activat în aceeaşi perioadă
istorică şi că opera lor a fost
apreciată în aceeaşi măsură
ca fiind valoroasă.  
Aceștia s-au întâlnit în 1911 , la venirea lui George
Topârceanu în Iași. În aceea vreme George
Topârceanu avea 24 de ani , iar Mihail
Sadoveanu avea 31 de ani . Ambii erau
interesați de literatură , acesta a fost și modul
lor de împrietenire , cunoscându-se după o
critică literara a lui Mihai Sadoveanu , el
spunea „Dacă la vreo şezătoare literară apărea
pe scenă Topîrceanu, sala izbucnea spontan în
aplauze. Dar nu în aplauze reci, care manifestă
o admiraţie cerebrală, ci un joc zglobiu al
mâinilor, mărturie de mulţumire şi
plăcere".Mihail Sadoveanu avea o avere
impresionantă în urma vânzărilor cărților
sale , pe când prietenul său trăia în sărăcie .
Datorită lipsei de bani acesta nu a putut sa ia
tratament pentru diagnosticul său , cancer la
ficat , ceea ce a dus la moartea poetului la 51
de ani și la sfârșirea prieteniei dintre cei doi .
Nu se știe dacă , Mihail nu i-a dăruit bani
pentru tratamentul prietenului său sau daca
George Topârceanu a refuzat ajutorul său.
 Prietenia în
opere literare
,,Cei 3 muschetari ‘’de Alexandre Dumas
Povestea are loc în secolul al XVI-lea, în Paris. Este
vorba despre un tânăr in jurul vârstei de 23 ani, care
pleacă la Paris pentru a intra în slujba regelui devenind
muschetar. Acolo el îi întâlnește pe cei trei muschetari,
cu care leagă o strânsă prietenie după un duel între ei și
o luptă cu gărzile cardinalului. Ei sunt tovarăși în ciuda
diferenței de vârstă și a experienței, cei trei muschetari
având 30 de ani, iar el era doar ,, un copil ‘’ și în ciuda
diferențelor sociale, cei 3 muschetari fiind locuitori ale
curții regale, iar tânărul fiind doar un băiat dintr-un sat
nemaiauzit de lume. Ceea ce i-a adus împreună a fost
talentul și dedicația tânărului pentru scrimă.
 Datorită faptului că
muschetarii aveau o mulțime de
dușmani, ei se protejau până la
moarte, acesta fiind un efect suprem
al acestei frumoase prietenii. Cei trei
muschetari fiind foarte atașați de
tânărul ucenic, îl ajutau în
perfecționarea și învățarea unor noi
tehnici de scrimă.
‘’Culoarea sentimentelor,, de KATHRYN STOCKETT

Acțiunea se întâmplă în anii 1962-1964, în orășelul

Jakson din Mississippi. Este vorba despre 3 femei ce
nu au nimic în comun, însă leagă o prietenie
incredibilă. Ceea ce le aduce împreuna este judecata și
inteligența lor. În ciuda diferențelor etnice, două dintre
ele fiind de culoare, ele întocmesc un plan pentru a
scăpa poporul afro-american de hăituirea locuitorilor
americani, deoarece ei erau discriminați, pedepsiți
aspru pentru lucruri pe care un om normal are voie să
le facă și impuși să locuiască toți într-un singur cartier,
deși erau într-un număr foarte mare.
Singurul lucru pe care îl aveau în comun , cele 3
femei , era setea de dreptate .
●Efectul acestei
frumoase prietenii a
fost trezirea
conștiinței lumii și
facerea dreptății,
într-o lume
influențată de o
gândire bolnavă și
greșită.
 ,,Hachiko’’ de Lesleea Newman
Povestea are loc în secolul XX-lea, în Japonia și este
vorba despre prietenia dintre un câine și stăpânul său.
Totul începe când stapânul se dă jos din tren și
găsește un cățeluș mic, care se luă după el. Profesorul
Hidesaburō Ueno l-a adoptat, ei erau de nedespărțit.
Hachiko în fiecare zi își aștepta stăpânul la gară,
pentru a merge împreuna acasă. Până într-o zi când
profesorul a suferit un atac de cord la locul de
muncă, și nu s-a mai întors acasă. Câinele a așteptat
la gară timp de 9 ani. Acesta a fost adoptat de alți
oameni , însă mereu a reușit sa fugă înapoi la gară ,
unde şi-a găsit sfârşitul.
 Singur în fața
dragostei

Prietenia dintre Boris

Maier(șeful de studii)
și Radu Negrescu
(profesorul de
matematică și fizică)
 ,,Neamul Șoimăreștilor’’ de
Mihail Sadoveanu
Se leagă o frăție între Tudor Șoimaru,
Simeon Bîrnovă și Cantemir Bei în urma
luptei la care au luat parte împreună.
Șoimaru și Bîrnovă îi salvează viața lui
Bei, iar acesta le propune să devină frați
de luptă și de sânge, urmând cu toții un
ritual.