Sunteți pe pagina 1din 16

Simbolismul

• 1. William Blake, The Great Red Dragon and


the Woman Clothed with the Sun/Marele Dragon
Roșu și femeia înveșmântată în Soare (1810)
• 2. François Millet, Les Glaneuses/Culegătoarele
de spice (1857)
• 3.Gustave Moreas, L'Apparition/Viziunea
(Salomea cu capul lui Ioan Botezătorul), 1876
Mutații ale paradigmelor culturale

A doua jumătate a secolului al XIX-lea aduce schimbări majore, atât în cadrul


social cât și în cel cultural în spațiul european. După ,,visul” romantic de început de
secol XIX, literatura face un nou pas în dezvoltarea ei, prin emergența curentelor
realiste.
Dickens, Thackeray (Ang); Flaubert, Balzac, Stendhal (Fr); Tolstoi, Dostoievski
(Ru)
Prin raportarea exclusivă la realitate, putem spune că realismul seamănă din
punctul de vedere al modalității de raportare la imaginația creativă, cu ceea ce
Iluminismul făcuse cu aproximativ un secol în urmă cenzurarea imaginarului
După o perioadă extinsă în care imaginația a fost expulzată la periferia culturală
și socială, așa cum oricărui element i se găsește o opoziție, secolul al XIX-lea va
readuce în centrul atenției ceea ce fusese negat, gândirea magică răbufnește în
Romantism poate cu o mai mare hotărâre decât în Renaștere. De altfel, Romantisul este
și numit o ,,renaștere a Renașterii”, acum Weltanschaungul magic reușește să se
manifeste complet, fără să mai fie culpabilizat sau satanizat, cum se întâmplase în
Renaștere.

• Corin Braga, 10 studii de arhetipologie, Ed. ,,Dacia”, Cluj-Napoca, 1999, p. 136.


La fel, sfârșitul de secol XIX va desemna
o reacție împotriva canoanelor literare care
urmează erei romantice.
Apariția pe scena literară europeană a unor
scriitori precum Jean Moréas sau Mallarmé va
favoriza o mutație în cadrul imaginației creative.
Simbolismul, așa cum va fi numit acest
nou curent literar apare ca o reacție
împotriva realismului și a parnasianismului
Simbolismul european
• Simbolismul este un curent cultural și artistic, manifestat în literatură și în
pictură la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
• Numele curentului este dat de către Jean Moréas în „Manifestul
simbolismului” din revista „Le Figaro”din 1886.
• „Poezia simbolistă este exclusiv o poezie a sensibilităţii pure. Obiectul
poeziei simboliste îl constituie stările sufleteşti confuze, nelămurite,
transmise pe calea sugestiei. Sugestia e folosită drept cale de exprimare a
corespondenţelor” (Jean Moreas, ”The Symbolist Manifesto”, în Mary Ann
Caws (ed.), Manifesto : A Century of Isms, Lincoln, Editura Universității
din Nebraska, 2001, p. 50-51).
• În accepțiune retrânsă, simbolismul numește un grup de scriitori constituit
în jurul lui Jean Moréas care fondează revista „Symbolisme” în 1886.
• Simbolismul desemnează mai mulți poeți novatori din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, având formule literare diferite față de literatura
realistă – Charles Baudelaire, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud.
Trăsături
• O poezie în care se cultivă expresia și forma,
muzicalitatea, rafinamentul estetic;
• O poezie care transmite emoții și sentimente
negative, aducând teme noi în literatură
precum nevroza, inadaptarea, răul de existență,
angoasa;
• O poezie care valorifică citadinismul.
Cinci noțiuni simboliste privind poezia
1. Sugestia – se deosebește de romantism, acesta bazându-se pe expresie
(expresia sentimentului)
- capacitatea de a sugera o emoție
Mallarme – a numi un obiect înseamnă a suprima în mare măsură rolul
poeziei, dar sugestia poate să comunice partea de mister a lucrurilor
2. Simbolul – o noțiune împărțită cu alte curente literare
- exprimarea ideilor prin imagine
- sugerează o stare poetică
- plurivalent
3. Corespondențele – noțiune lansată de Baudelaire - corespondență =
transmutația senzațiilor
Sensuri: în romantism= relație între un element din natură și o stare
sufletească (peisajul e o stare de suflet)
În simbolism= o echivalență între două sau mai multe senzații care
corespund unui sunet sau unei anumite culori – corespondența dintre senzațiile
auditive și senzațiile vizuale = audiție colorată – sinestezie.
4. Muzicalitatea – simboliștii văd muzica în relație cu poezia –
noțiunea de muzicalitate apare doar în vocabularul simbolist și s-
a preluat și de către moderniști
Muzicalitatea îi determină să prefere stările de vis și reverie și să
respingă luciditatea, claritatea.
În poezia simbolistă apar adesea termeni muzicali (romanță,
cântec, clavir, vioară etc.)
Simbolismul a avut un cult pentru muzica lui Wagner –
preocuparea pentru fondul inefabil al sufletului omenesc
5. Versul liber – s-a ajuns la el prin muzicalitate
- cea mai rezistentă descoperire simbolistă – produce efecte
muzicale necunoscute mai devreme

Alți scriitori simboliști: Oscar Wilde (Salomeea), Maurice


Maeterlink (Pasărea albastră).
Simbolismul românesc
În spațiul românesc, simbolismul se manifestă între anii 1890-1920;
Există două grupări literare simboliste românești:
 1. Gruparea din jurul lui Alexandru Macedonski de la revista
„Literatorul”;
 2. Gruparea de la „Viața nouă” din jurul lui Ovid Densusianu;
Există și o distincție regională a scriitorilor simboliști:
 1. Simboliști munteni – estetism, nevrozism, cosmopolitism, citadinism (mari
centre urbane) – Ion Minulescu, Nicolae Davidescu, Alexandru Macedonski;
 2. Simboliști moldoveni – interioritate, cu accent sentimental, evocarea
micului târg moldovenesc – Ștefan Petică, George Bacovia, Dimitrie Anghel.
Simbolismul românesc a fost direct influențat de către cel francez – simboliștii
români traduc poezie simbolistă franceză, scriu în acel spirit
În Franța a apărut ca reacție la parnasianism, la noi ca reacție la curentele
naționaliste (poporanismul, semănătorismul);
Reviste simboliste românești
1. „Literatorul” (1880-1919)
Gruparea de aici este prima generație simbolistă în literatura română și a stat
sub influența lui Baudelaire, a creditat decadentismul: Bacovia, Petică, Al.
Obedenaru.

Aici apar manifestele simboliste ale lui Alexandru Macedonski.


Poezia viitorului (1892) – simbolismul respinge în mod categoric două
trăsături poetice frecvente în poezia romantică – retorismul/discursivitatea și
antiteza – compozițional și ca figură de stil;
Introduce alături de simbolism alte două noțiuni: decadentismul = sinonim
al simbolismului – așa îl vede el și instrumentalismul – formula
instrumentalismului în literatură se caracterizează prin posibilitatea de a
evidenția muzicalitatea sunetelor, vorbește despre noțiunea de simbol și
despre caracterul muzical al poeziei simboliste:
„Poezia viitorului nu va fi decât muzică și imagine”;

Tot aici vorbește despre wagnerismul poeziei simboliste – influența lui


Wagner în construcția muzicalității simboliste
2. „Viața nouă” (1905-1925)
A format cea de-a doua generație de simboliști români, refuză
decadentismul, este o generație de cărturari cu „studii în regulă”,
ceilalți, de la „Literatorul” erau mai mult autodidacți.
Aici apar articole ale lui Ovid Densusianu în care se vorbește
despre noua literatură.
Rătăciri literare (1905) – articol program – se pledează pentru o
literatură citadină și pentru. sincronizarea literaturii române cu
literatura occidentală de origine latină și cu cea franceză
Sufletul nou în poezie (1909) – vorbește Despre precursorii
simbolismului francez: Rimbaud, Mallarmé, Verlaine, dar și
despre influența muzicii lui Wagner și despre estetica
simbolismului: noțiunea de simbol, mister, orașul, problema
impersonalității și versul liber.
 
Richard Wagner – Die Walkure/Cavalcada
Walkiriilor - Der Ring des Nibelungen (Inelul
Nibelungilor), 1870
..\..\Downloads\wagner-ride of the valkiries.mp4