OPERELE LUI EMINESCU

Caracterul limbajului poetic în poeziile ’’Floare albastră’’și

‘’Revedere’’ ale poetului Mihai Eminescu poate fi înțeles prin
prisma patru caracteristici ale curentului literar romantic:
subiectivism, evadarea din realitate, dorința de a surprinde esența
trecătoare a lucrurilor și folosirea simbolurilor și alegoriilor.

În poezia Floare albastră, subiectivismul este prezent încă din

primele versuri, unde poetul vorbește despre propria-i durere,
starea de tristețe și dorința de evadare: "Plângând veșnică-mi e
durerea,/Dorul nemișcat mă doboară". În același timp, poetul
încearcă să surprindă esența trecătoare a frumuseții, simbolizată
de floarea albastră, care se ofilește și moare, așa cum o face și
iubita sa. Limbajul poetic devine astfel un instrument prin care
autorul exprimă trăirile sale subiective, evadând din realitate și
căutând frumusețea în lucruri efemere și trecătoare.

Idealizarea este o altă trăsătură specifică romantismului care se

regăsește în ambele poezii ale lui Eminescu. În "Floare Albastră",
poetul idealizează frumusețea și perfecțiunea, creând o imagine
idilică a unei flori albastre. În același timp, în "Revedere", Eminescu
idealizează un moment trecut, căutând să-l readucă la viață prin
intermediul limbajului poetic. Această trăsătură reflectă aspirația
către ceva ideal, o dorință de a găsi perfecțiunea și de a evada din
lumea reală.
Evadarea din realitate este o altă caracteristică importantă a
limbajului poetic din poeziile lui Eminescu. În "Floare Albastră",
poetul evadă din realitate prin contemplare și căutarea unei lumi
ideale, în timp ce în "Revedere", Eminescu se îndepărtează de
prezentul său, îndreptându-se spre trecut, care este idealizat și
perceput ca fiind mai frumos și mai pur. Această trăsătură reflectă
dorința de a găsi o lume mai bună, mai frumoasă și mai pură
decât cea din jurul nostru.

Exotismul poate fi identificat prin modul în care poetul evocă

imagini exotice sau locuri îndepărtate, prin intermediul limbajului
poetic. Acest aspect poate fi observat în versurile "Prin țări străine,
pe drumuri lungi / Am căutat oameni și locuri" din poezia
"Revedere", unde poetul evocă ideea de călătorie în locuri
îndepărtate. Sensibilitatea poate fi identificată prin modul în care
poetul își exprimă sentimentele, prin intermediul limbajului poetic.
Acest aspect poate fi observat în versurile "Floare albastră, în
pădurea de măr / Ești doar a mea, înțelegi tu bine".

În ‘’Revedere’’, poetul își exprimă din nou dorința de evadare din

realitate și de a trăi într-o lume imaginară: "Să ne-ntoarcem în
lumea noastră.../Să-ntâmpinăm a nopții ceață". Limbajul poetic
folosit de Eminescu este plin de simboluri și alegorii, prin care
autorul încearcă să surprindă esența trecătoare a timpului și a
vieții, dar și dorința de a trăi într-un alt univers. De exemplu,
imaginile cu "grădini fermecate" sau "lacuri adânci și pustii"
reprezintă o evadare din realitatea cotidiană, iar "timpul pierdut"
și "umbrele pământului" simbolizează efemeritatea vieții.
Ideile poetice din cele două poezii sunt strâns legate de mijloacele
artistice folosite de autor. În Floare albastră, ideea de frumusețe
trecătoare este transmisă prin intermediul simbolului florii
albastre, care se ofilește și moare. De asemenea, imaginea iubitei
moarte este folosită pentru a sublinia efemeritatea vieții și
fragilitatea frumuseții. În Revedere, ideea de evadare din realitate
este transmisă prin intermediul imaginilor cu lumi fantastice și
imaginară, în care timpul și efemeritatea nu au putere.

În concluzie, limbajul poetic folosit de Mihai Eminescu în poeziile

‘’Floare albastră’’ și ‘’Revedere’’ se încadrează în caracteristicile
curentului literar romantic. Poetul își exprimă trăirile subiective,
evadând din realitate și căutând frumusețea în lucruri efemere și
trecătoare.