Cartile

2. Comentarea unei stări de spirit

În poezia „Cărţile” de Mihai Eminescu starea de spirit dominantă este contemplativă. Eul liric admiră tot
ce constituie opera celui mai mare scriitor al literaturii engleze- W. Shakespeare, ceea ce putem observa
chiar din primele versuri ale poeziei : „Shakespeare! Adesea te gîndesc cu jale ,/ Prieten bun al sufletului
meu”. Pentru eul poetic opera marelui dramaturg este un nesecat izvor de înţelepciune şi inspiraţie,
idee sugerată de personificarea „Izvorul plin al cînturilor tale/ Îmi sare-n gînd şi le repet mereu”.
Profunda admiraţie pentru creaţia veritabilă este redată prin comparaţia ”Ca Dumnezeu te-arăţi în mii
de feţe/Şi-nveţi ce-un ev nu poate să înveţe”. Consider că starea contemplativă a eului liric vorbeşte
despre valoarea operei shakespeariene în formarea sentimentului şi a gustului artistic, în complexul
proces de înţelegere a vieţii şi a lumii.
3. Comentarea stării eului liric
Poezia „Cărţile” de Mihai Eminescu exprimă o extraordinară împingere spre studiu şi citire, implicând un
adevărat tezaur, un adevărat repertoriu de valori şi un bogat vocabular, observând astfel diversitatea
cuvintelor folosite și impostazele stării eului liric.
În prima strofă identificăm cuvinte care exprimă aceleaşi lucuri: „adesea” şi „mereu”, „gândesc” şi
„gând”, precum o antiteză între anumite expresii, o contradicţie continuă: „Atât de crud eşti tu, şi-atât
de moale, / Furtună-i azi şi linu-i glasul tău”. Pe când începând cu ultimul vers al primei strofe încep
repetiţiile: „Şi-nveţi ce-un ev nu poate să te-nveţe” (adică Shakespeare e în stare să asimileze mai mult
decât îi poate oferi o întreagă epocă), „De-aş fi trăit când tu trăiai, pe tine / Te-aş fi iubit atât – cât te
iubesc? / Căci tot ce simt, de este rău sau bine / – Destul că simt – tot ţie-ţi mulţumesc”, toate având
rolul de a intensifica sentimentele profunde ale eului liric accentuând fiecare detaliu semnificativ.
Eul liric trăiește sentimente de admirație, de încântare față de opera valoroasă a înaintașului său,
Shakespeare. Eul liric îi este recunoscător marelui scriitor pentru faptul că opera Sa a devenit izvor de
inspirație, un imbold pentru a deveni Poet.
3. Comentarea unui simbol literar:
În poezia ,,Cărțile'' , Shakespeare apare ca simbol național, un idol, un model, un prototip pentru
Eminescu.
Postuma ,,Cărțile’’ face parte din ciclul omagiilor și este ,,în esența ei un magistral’’. Eminescu îl glorifică
pe Shakespeare:
,,Shakespeare! Adesea te gîndesc cu jale,
Prieten bun al sufletului meu;
Izvorul plin al cînturilor tale
Îmi sare-n gînd și le repet mereu.
...
Ca Dumnezeu te-arăți în mii de fețe
Și-nveți ce-un ev nu poate să învețe.‘’

Descoperim o admirație vibrantă pentru arta shakespeareană inimitabilă, fiind privit ca un prieten
credincios a cărui creație deschide orizonturi infinite. ,,M-ai învățat ca lumea s-o citesc...’’- un om cum a
fost și este Shakespeare a reușit să-l ridice pe Eminescu pe cel din sus podium, acela de a obține lumea
întreagă.
4. Comentarea unei fguri de stil:
Enumerație: ”Cu-a ta zîmbire, dulce, lină, clară” din poezia ,,Cărtile'' de M.Eminescu este situată la
mijlocul poeziei ''Din care toată mintea mi-o culeg/Cu-a ta zîmbire, dulce, lina, clară'' aceasta
enumeratie descrie zîmbetul şi ne sugerează frumusetea şi puritatea acestuia .Prin intermediul acestei
figuri de stil se transmite profunda admiraţie a eului liric pentru tot ce constituie imaginea divină a celei
mai iubit scriitor al său: -Shakespeare.Adjectivele dulce, lina, clara pun în valoare trăsăturile date de
Eminescu celui mai blînd prieten al său.
Numai poetul
1. Comentarea unui motiv literar
Motivul principal din poezia “Numai poetul” de Mihai Eminescu este trecerea ireversibilă a timpului.
Timpul este materialul din care se compune viaţa, unicul pe care nu-l mai putem întoarce odată ce a
trecut. Motivul dat se identifică în versurile: ”Lumea toată-i trecătoare./Oamenii se trec şi mor”
confirmînd autenticitatea şi caracterul reflexive al operei, bazate pe un subiect filosofic: eludarea
fruntariilor temporabilităţii prin impactul generat de creaţia supremă. Scurgerea ireparabilă a timpului
este conturată de comparaţiile “Oamenii se trec şi mor/Ca şi miile de unde” şi “Numai poetul,/Ca pasări
ce zboară”, care accentuează imperisabilitatea creatorului, cel ce biruie vremurile şi afirmă de mii şi mii
de ori puterea gîndului de a se ridica din părelnicie în eternitate. Trecerea ireversibila a timpului este un
motiv specific eminescian. În “Glossă” eul liric meditează asupra perisabilităţii timpului “Toate-s vechi si
nouă toate”.
2. Comentarea unei figuri de stil
În poezia “Numai poetul …” de Mihai Eminescu avem o comparative “oamenii se trec și mor ca și miile
de unde” care este alcătuită din doi termeni: oamenii și undele.
Această figură de stil este sugestivă și redă trecerea ireversibilă a timpului și a oamenilor. Oamenii
ordinari sunt ca și undele numeroase care se emană continuu și nevăzute. Oamenii ca și undele sunt
efemeri, doar poetul trece peste timp, rămânând în eternitate.
M-a impresionat comparația dată prin faptul ca este actuală și redă continuitatea vieții umane.
2. Comentarea unui motiv literar:
Motivul central al poeziei este ars poetica, prin care autorul își prezintă principiile de creație.
Numai el adună ideile și le transformă în cuvinte. Astfel, se deosebește de toți muritorii, devenind o
parte a frumosului omenesc și în același timp creator de artă: ,, Numai poetul, Ca păsări ce zboară/ .../
Trece peste nemărginirea timpului.’’ Prin artă poetul are capacitatea de a decodifica tainele lumii, prin
puterea gîndirii sale infinite, scriind toate acestea pe foaie, în versuri sau în proză. Astfel el atingînd o
culme a artei. Putem afirma că ”Numai poetul…” este o ”ars poetica’’ întrucît reflectă principii și
percepții legate de semnificația artei în definitiv. Poezia "Testament" deschide volumul de debut al lui
Tudor Arghezi- "Cuvinte potrivite" în care poetul la fel își exprimă concepția despre artă.
Poetul își vindecă starea sa prin versuri, căci ele sunt o regăsire prin care autorul transmite în felul său
propriu, viziunea asupra universului, fiind la fel ca un realizator al frumosului.
3.Comentarea unei stări de spirit:
În poezia „Numai poetul…” de Mihai Eminescu, eul liric își exprimă admirația pentru darul de a fi poet,
atît de legat de natură și univers.
Adoptă ipostaza contemplatorului aducând un elogiu poetului. Deși nu sunt prezente mărci lexico-
gramaticale ale eului poetic, subiectivitatea este transpusă în admirația pentru harul artistului (” Numai
poetul trece peste nemărginirea timpurilor”).
Eu cred că, scopul fiecărui poet constă în creație. Citind această poezie mică, am descoperit lucruri mari.
M-am convins că arta eminesciană oferă posibilitatea să admirăm frumosul, care e bazat pe cîntarea
naturii. Am constatat individualitatea neordinară a geniului literaturii noastre.
Comentarea unui motiv literar.
Motivul curgerii ireversibile a timpului din opera „Numai poetul ” de Mihai Eminescu este ilustrat în
primele versuri ( Lumea toată-i trecătoare, / Oamenii se trec și mor) . Acest motiv confirmă
autenticitatea și caracterul reflexiv al operei. Verbele la indicativ prezent ”se trec” și ”mor”, convertirea
la colectivitate ( ”lumea toată ” ) au rolul de a stopa efectele impactului negativ generat de conceptul de
moarte ca final al existenței umane. Motivul curgerii ireversibile a timpului apare și în poezia ”Floarea
albastră” de Mihai Eminescu. Aici curgerea timpului nu-l mai poate reîntoarce în clipa care i-ar fi adus
fericirea și ea ramîne în veci pierdută ( Și te-ai fi dus dulce minune, / Și-a murit iubirea noastră, /
Floarea-albastră, floarea-albastră ...)