Floare albastra

Date despre autor

Mihai Eminescu a fost un poet,prozator si juranlist,considerat de critica literara
si de cititori drept cel mai de seama scriitor roman.A fost de asemenea un
reprezentant al romantismului.
Curentul Literar:
Romantismul este un curent literar-artistic aparut ca reactie impotriva rigorilor
clasice si a rationalismului iluminist.Acest curent promoveaza
originalitatea,libertatea imaginatiei si exprimarea sincera a sentimentelor.
Poezia “Floare albastra” apartine romantismului datorita temei,iubirea,a
numeroaselor antiteze precum viata-moarte,vis-realitate,aproape-departe,a
profunzimii meditatiei asupra universului,dar si datorita identificarii a noi surse
de inspiratie precum istoria si folclorul.
Aparitia si incadrarea in specia literara:
Poezia “Floare albastra” a fost scrisa in anul 1872,dar publicata la data de 1
aprilie 1873 in revista “Convorbiri literare”.
Din punct de vedere al speciei literare,opera se incadreaza si ca
elegie,datorita sentimentelor de tristete,ca egloga,datorita idilei si a temei
de iubire ca forma de cunoastere,dar si ca meditatie pe aceeasi tema.
Tema:
Tema principala a operei este iubirea.In aceasta poezie se prezinta visul
iubirii ce se poate implini,imbinat cu melancolai prederii iremediabile a
iubirii.
Alte teme specifice textelor eminesciene,enuntate in poezie sunt tema
naturii,prin prezenta elementelor naturii si tema conditiei omului de
geniu.

Titlul:
Titlul este alcatuit dintr-un substantiv comun”floarea” si un adjectiv
simplu”albastra”. Acest titlu reprezinta un motiv literar ce seminifica
iubirea implinita intr-o lume ideala.
Substantivul comun “floare” este asociat fiintei umane,care este gingasa
si fragila,ca o floare,iar epitetul cromatic”albastra” reprezinta un spatiu
infinit,etern.
Floare albastra este si floarea de nu ma uita,ceea ce sugereaza o iubire ce
trebuie reamintita.

Compozitia Exterioara:
Poezia cuprinde 56 de versuri,impartite in 14 strofe,cu o masura de 7-8
silabe,cu rima imbratisata si un ritm trohaic.

Structura de adancime:
Poezia este impartita in 4 secvente lirice corespunzatoare interventei
celor doua voci lirice.
Prima secventa:
Prima secventa este alcatuita din primele trei strofe si cuprinde reprosul
prezentei feminine la adresa eului liric,a prezentei masculine,referitor la
faptul ca acesta se retrage in propria lume,in sferele inalte ale
cunoasterii,de care acesta apartine:”Iar te-ai cufundat in stele/Si in nori
si-n ceruri nalte?”.
In aceasta secventa se face diferenta dintre cele doua lumi,lumea terestra
a prezentei feminine si lumea rece a ideilor.
Tot in aceasta secventa ,la observarea diferentelor de lumi,este exprimata
dorinta de sacrificu pentru a face posibila implinirea iubirii.Fata isi
doreste ca el sa se sacrifice:”Nu cata in departare/Fericirea ta,iubite!”.

A doua secventa:
A doua secventa este alcatuita din a patra strofa si cuprinde raspunsul
indragostitului.Atitudinea acestuia este relaxata,deoarece in aceasta
secventa se poate observa meditatia sa asupra ceea ce ii este cerut si
faptul ca acesta stie ca fericirea sa este limitata de conditia sa de
geniu,deoarece daca renunta la aceasta,nu ar putea fi fericit in mediul
terestru.
Apelativul “mititica” reprezinta apropierea dintre cei doi si este completat
de adverbul cu valoare de simbol “dulce”.
Verbele si pronumele la persoana I(“eu”,”am ras”,”n-am zis
nimica”),compun o stare de spirit(“Eu am ras,n-am zis nimica),care este o
cugetare finala,un raspuns clar al incapacitatii dintre cei doi.
Exprimarea interjectionala cu tenta imperativa”ah!” insotita de verbul
“spus”(“Ah!Ea spuse adevarul”) ,intaresc ideea de incapacitate,de
diferenta intre cele doua planuri,terestru si cosmic.