Luceafarul

de Mihai Eminescu


Mihai Eminescu este cel mai valoros poet roman,fiind denumit de
critica literara"ultimul mare romantic universal".El apartine perioadei marilor
clasici ai literaturii romane ,alaturi de Ion Creanga,Ion Luca Caragiale,Ioan
Slavici. Creatia sa este vasta,cuprinzand cele trei genuri literare-
liricul,epicul,dramaticul.Opera eminesciana in versuri reprezinta un univers al
imaginarului cuprinzator si original,imbinand teme si motive romantice,de
circulatie universala,cu elemente autohtone ale specificului national.
Poemul Luceafarul este o capodopera a creatiei eminesciene si apare
in 1883 in Almanahul Societatii Academice Social-literare<<Romania Juna>>
din Viena , fiind apoi reprodus in revista Convorbiri literare.
Intre 1880 si 1883, poemul este preluat in cinci variante succesive,
schema epica devenind pretextul alegoric al meditatiei romantice.
Poemul romantic Luceafarul de Mihai Eminescu este o alegorie pe tema
geniului, o meditatie asupra conditiei umane duale(omul este supus unui
destin pe care incearca sa-l depaseasca).
Luceafarul este expresia desavarsita a geniului eminescian, aparand ca o
sinteza a gandirii sale poetice. Poemul are ca sursa principala de inspiratie,
basmul popular romanesc Fata in gradina de aur, cules de germanul Kunisch.
Un alt izvor, in afara de cel folcloric, care a penetrat benefic in poemul deplinei
sale maturitati artistice, este vasta si profunda cultura eminesciana.
Luceafarul devine astfel un poem filozofic, in care tema romantica a
conditiei omului de geniu capata stralucire desavarsita. Dupa insemnarile
poetului, capodopera sa este un poem alegoric: daca geniul nu cunoaste nici
moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte aici pe pamant
nici nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte
dar n-are nici noroc. Problema geniului este privita din perspectiva filozofului
Schoppenhauer, potrivit careia, cunoasterea lumii este accesibila numai omului
de exceptie, capabil sa depaseasca sfera subiectivitatii, sa se depaseasca pe
sine, inaltandu-se in sfera obiectivului.
Versurile poemului, distribuite in 98 de catrene, sunt organizate intr-o
structura compozitionala armonioasa sustinuta de cele doua planuri (universal-
cosmic si uman-terestru), care tind unul spre celalalt si se interfereaza uneori in
cele patru tablouri.
Poemul romantic se realizeaza prin amestecul genurilor(epic,liric,
dramatic) si al speciilor. Astfel, lirismul sustinut de meditatia filozofica si
expresivitatea limbajului este turnat in schema epica a basmului si are
elemente dramatice: secventele dialogate si dramatismul sentimentelor.
Elemente fantastice se intalnesc in primul si al treilea tablou (metamorfozele si
calatoria lui Hyperion), tabloul al doilea si al treilea combina specii literare
aparent incompatibile (idila si elegia), iar cel de-al patrulea tablou contine
elemente de meditatie, idila , pastel.
Viziunea romantica despre lume este data de tema(problematica geniului in
raport cu lumea, iubirea si cunoasterea), de relatia geniu-societate, de
structura, de alternarea planului terestru cu cel cosmic, de antiteze, de motive
literare , de imaginar poetic.
Primul tablou al poemului e o splendida poveste de iubire.Se realizeaza
pe doua planuri: terestru reprezentat de fata de imparat si cosmic: Luceafarul.
Tabloul al doilea prezinta dragostea dintre pamanteni(cuplul Catalin-Catalina).
Planul este terestru, atmosfera este intima si comunicarea este directa, ambii
sunt exponenti ai aceleiasi lumi. In tabloul al treilea, Luceafarul ii cere
Demiurgului nemurirea. Zborul spre Demiurg structureaza planul cosmic. In
ultimul tablou, imaginarul poetic se nuanteaza printr-un peisaj umanizat, tipic
eminescian, in care scenele de iubire se petrec departe de lume, sub crengile
de tei inflorite, in singuratate si liniste, in pacea codrului, sub lumina blanda a
lunii.
'Luceafarul' este o capodopera nu numai prin profunzimea ideilor ci si
prin perfectiunea formei. Dintre particularitatile de stil ale poeziei, se
remarca, mai intai, limpezimea clasica.
La nivel stilistic, poemul este construit pe baza alegoriei si a antitezei
intre omul de geniu si omul comun. Prezenta metaforelor, mai ales in primul
tablou, in cadrul dialogului dintre luceafar si fata de imparat accentueaza
ideea iubirii absolute, ce se cere eternizata intr-un cadru pe masura.
Pentru ilustrarea conditiei geniului, poemul Luceafarul-sinteza a
operei poetice eminesciene- armonizeaza teme si motive romantice,
atitudini romantice, elemente de imaginar poetic si procedee artistice
cultivate de scriitor, simboluri ale eternitatii/mortii si ale temporaliatii/
vietii.
Luceafarul e poemul contrariilor ca semn al universalitatii.