Floare albastra

De Mihai Eminescu
Eseu despre particularitatile unui text poetic romantic

●Poezia ,,Floare albastra”, scrisa in 1872 si publicata in revista ,,Convorbiri literare” in

1873, este o capodopera a lirismului eminescian din etapa de tinerete, care anunta
marile creatii ulterioare, ce vor culmina cu ,,Luceafarul”. Dezvoltare a unui motiv
poetic european intr-o viziune lirica proprie, ,,Floare albastra” poate fi considerata o
poezie- nucleu a romantismului eminescian.
●Poezia se incadreaza in romantism prin mai multe trasaturi: temele
predilecte(iubirea si natura, conditia genului, aspiratia spre absolut), motivele
literare, atitudinea poetica, amestecul speciilor, dar si antiteza pe baza careia este
construita poezia.
●In primul rand, in ,,Floare albasra” sunt asociate, in maniera romantica, mai multe
specii literare: poem filosfic, egloga(idila cu dialog) si elegie (poezie in care sunt
exprimate sentimente de trsitete, regret, melonacolie).
●In al doilea rand, poezia este o dezvoltare a unui motiv romantic de circulatie
europeana, intr-o viziune lirica proprie. ,,Floare albastra” isi are punctul de plecare in
mitul romantic al aspiratiei catre idealul de fericire, de iubire pura, intalnit si la
scriitorul romantic german Novalis sau la poetul italian Leopardi. In creatia
eminesciana, ,,albastrul” este culoarea infinitului, a idealului, iar ,,floarea”
simbolizeaza viata , iubirea.
●Dea semnea. Poezia are p compozitie romantica, fiind structurata in jurul unei serii
de opozitii: eternitate- viata, masculin-feminin, geniiu- fiinta terestra, detasarea,
opolitica-traire dionisiaca, vis- realitate, departe- aproape, trecut-prezent.
●La romantici, tema iubirii apare in coleratie cu tema naturii, pentru ca natura
vibreaza la starile sufletesti ale poetului. ,,Floare albastra” apartine acestei teme si
reprezinta ippostaza iubirii paradiziace, prezenta in idilele eminesciene din aceeasi
perioasa de creatie: ,,Sara pe desl”, ,,Dorinta” , ,,Lacul”.
●Cadrul natural feeric sin protector pentru cuplul de indragostiti se realizeazaa prin
motive romantice frecvente in lirica erotica eminesciana : ,,codrul, izvoarele,
prapastia, valea, luna”.
●Ca in lirismul cu masti , eul liric imprumuta pe rand doua ipostaze umane(masculin-
feminin) sau portrete spirituale(geniul-faptura terestra), care se asociaza cu doua
lumi. Marcile eului liric sunt verbe si pronume la persoana I singular:,,eu am ras” si
aII.a; ,,te-ai cufundat”.
●Portretul geniului se configureaza simbolic din elementele cosmicului ,,Iar te-ai
cufundat in stele/Si in nori di-n ceruri nalte?”, care este simbolizat de culoarea
albastru. Portretul fetei, fiinta telurica, este perceput la inceput ironic(,,mititica”),
pentru ca in finalul poemului, prin abstractizare(metafora ,,dulce minune”), sa fie
proiectat in ideal, fiind desemnat prin simbolul ,,floare albastra”.
●Titlul fixeaza simbolul central, un motiv romantic de circulatie europeana, ce
sugereaza aspirati spre fericirea prin iubire. In viziune romantica, se confrunta doua
moduri de existenta sau ipostaze ale cunoasterii: lumea cunoasterii absolute, infinite,
a geniului(simbolizata de culoarea ,,albastra”) si lumea iubirii concrete, a cunoasterii
terestre(simbolizata de ,,floare”).
●Cele paisprezece strofe alcatuiesc patru secvente poetice prin alternanta a doua
planuri, cosmic-teatru, in dialogul celor doua voci lirice:geniul/vocea masculine si
iubita. Simetria celor patru secvente poetice este potentate de monologul lyric al
fetei, car evidentiaza opozitia dintre cele doua lumi, a genului si a omului comun,
punctate de cele doua reflectii ulterioare ale barbatului.
●Prima secventa(strofele I-III) reprezinta monoloful fetei care descrie lumea rece a
geniului. Poezia incepe cu reprosul realizat prin adverbul ,,iar”, plasat la inceputul
poeziei.
●In prima strofa, universal spiritual in care geniul este izolat se configureaza prin
enumerarea simbolurilor eternitatii-mortii ,,Iar te-ai confundat in stele/ Si in nori si-n
ceruri nalte?”.
●Meditatia barbatului din strofa a patra constituie cea de-a doua secventa poetica si
prezinta reactia indragostitului la reprosurile fetei.
●Secventa a treia, care contine strofele V-XII, este cea mai ampla. De aceasta data,
fata adreseaza barbatului chemarea la implinirea iubirii in spatial terestru, in cadrul
naturii ferice. ,,Hai in codrul cu verdeata…”.
●Cadrul natural se realizeaza prin motive romantic frecvente in lirica erotica
eminesciana: codrul, izvoarele, valea, balta, luna etc. Natura de inceput de inceput de
lume este, in viziune romantic, un spatiu nealternat de prezenta umana. Imaginile
vizuale sunt associate cu cele auditive: ,,Und-izvoare plang in vale”.
●Idealul de iubire se proiecteaza intr-un oaradis terestru. Caldura zilei de vara se afla
in rezonanta cu pasiunea chemarii, cu iubirea impartisita. Femeia iubita este o
aparitie de basm, gratiosa, senzual-naiva.
●Cadrul obiectiv ala idilei se incheie cu despartirea, iar in plan subiectiv se
accentueaza lirismul.
●Ultima secventa poetica(strofele XIII-XIV) contine a doua intervenite a vocii lirice
masculine ce apare in strofa a patra si reprezinta meditatia barbatului asupra iubirii
trecute, pe care o proiecteaza de aceasta data in ideal si aminte: Si te-ai dus, dulce
minune,/ Si-a murit iubirea noastra.”
● Daca in penultima strofa despartirea indragostitilor pare temporara, in ultima
strofa, separate, la nivel formal, printr-un sir de puncte de suspensie de restul
poeziei, sfarsitul visului de iubire devine o certitudinee. Verbele la timpul trecut (,,te-
ai dus”, ,,a murit”) sustin tonalitatea elegiac.
●Contrastul dintre vis si realitate, dar si dintre cele doua lumi, care o clipa s-au
intalnit in iubire, pentru ca apoi sa se reaseze in limitele lor, este sugerat de repetitia
din penultimul vers(,,Floare-albastra!floare-albastra!...”) si mai ales de versul final: ,,
Totusi este trsit in lume!”.
●Expresivitateaa are surse multiple, in plan morphologic, lexical, stilistic, fonetic si
prozodic.
●La nivel morphologic, verbele la prezentul etern redau lumea ideilor sau vesnica
naturii(,,urca”, ,,sta”), verbele la viitor din monologul fetei proiecteaza aspiratia spre
iubire in revenire, iar verbele la trecut din meditatia barbatului redau reflectia si
distantarea temporala(,,am ras”, ,,te-ai dus” , ,,a murit”). La nivel lexical, vorbirea
populara si limbajul familiar accentueaza intimitatea (,,incalte” , ,,nu cata”).
●Figurile de stil si imaginile artistice sunt numeroase: epitetu; (,,prapastia mareata”, ,,
trestia cea lina”); personificarea(,,izvoarele plang in vale”); comparatia(,,rosie ca
amrul”); inversiunea(,,albastra-mi, dulce floare”); metafora(,,rauri in soare”);
simbolul(,,floare albastra”, ,,ceruri-nalte”); repetitia(,,Floare-albastra! Floare-
albastra!...).
●Muzicalitatea trista a poemului este sustinuta de elemente de prozodie : rima
imbratisata, ritmul trohaic, masura versurilor 7-8 silabe.
●In concluzie, poezia ,,Floare albastra” reprezinta o capodopera a creatiei
eminesciene din etepa de tinerete, care anticipeaza marile teme si idei poetice
dezvoltate mai tarziu in poemul-sinteza ,,Luceafarul”.