Floare albastra

de Mihai Eminescu
Poezia,, Floare albastra”, scrisa in 1872 si publicata in revista,,
Convorbiri literare” in 1873, este o capodopera a lirismului eminescian
din etapa de tinerete, care anunta marile creatii ulterioare, ce vor culmina
cu,,Luceafarul”.
Dezvoltare a unui motiv poetic European intr-o viziune lirica
proprie,,Floare albastra” poate fi considerata o poezie-nucleu a
romantismului eminescian.
Poezia se incadreaza in romantism prin mai multe trasaturi:temele
predilecte( iubirea si natura, conditia geniului, aspiratia spre absolut),
motivele literare, atitudinea poetica, amestecul speciilor, dar si antiteza
pe baza careia este construita poezia.
In primul rand, in ,,Floare albastra” sunt associate, in maniera
romantic, mai multe specii literare:poem filosofic, egloga(idila cu
dialog) si elegie( poezie in care sunt exprimate sentimente de tristete,
regret, melancolie).
In al doilea rand, poezia este o dezvoltare a unui motiv romantic de
circulatie europeana, intr-o viziune lirica proprie. ,,Floare albastra” isi
are punctual de plecare in mitul romantic al aspiratiei catre idealul de
fericire , de iubire pura, intalnit si la scriitorul romantic german Novalis.
Poezia are o coompozitie romantic, fiind structurata in jurul unei serii de
opozitii:eternitate-viata, masculin-feminin, geniu-fiinta terestra, detasare
apolinica- traire dionisiaca, vis-realitate, departe- aproape, trecut-
prezent.
La romantici, tema iubirii apare in corelatie cu tema naturii, pentru ca
natura vibreaza la starile sufletesti ale poetului.,,Floare albastra” apartine
acestei teme si reprezinta ipostaza iubirii paradiziace, prezinta in idilele
eminesciene din aceeasi perioada de creatie,,Sara pe deal” , ,,
Dorinta” , ,, Lacul”, ,, Povestea teiului”, sau in secventa idilica din ,,
Luceafarul”; depaseste insa cadrul unei idile, pentru ca implica tema
conditiei omului de geniu care aspira la absolut.
Emblematic pentru tema iubirii si a naturii, cadrul natural feeric si
protector pentru cuplul de indragostiti se realizeaza prin motive romantic
frecvente in lirica erotica eminesciana: codrul, izvoarele,prapastia, valea,
luna.
Tema geniului este evidentiata prin antinomii.Ca in lirismul cu
masti, eul liric imprumuta pe rand doua ipostaze umane(masculin-
feminin) sau portrete spiritual (geniul-faptura terestra), care se ascociaza
celor doua lumi.
Marcile eului liric sunt verbe si pronume la persoana I singular:,, eu am
ras” si a II-a:,, te-ai cufundat”.
Portretul geniului se configureaza simbolic din elementele cosmicului,
care este simbolizat de culoarea albastru.Portretul fetei, fiinta telurica,
este perceput la inceput ironic(mititica), pentru ca in finalul poemului,
prin abstractizare(metafora,, dulce minune”), sa fie proiectat in ideal,
fiind desemnat prin simbolul,, floare albastra”.
Titlul fixeaza simbolul central, un motiv romantic de circulatie
europeana, ce sugereaza aspiratia spre fericirea prin iubire.In viziune
romantic, se confrunta doua moduri de existenta sau ipostaze ale
cunoasterii:lumea cunoasterii absolute , infinite,a geniului ( simbolizata
de culoarea albastra) si lumea iubirii concrete, a cunoasterii
terestre( simbolizata de floare).
Cele 14 strofe alcatuiesc 4 secvente poetice, prin alternanta a doua
planuri, cosmic-terestru, in dialogul celor doua voci lirice: geniul/vocea
masculine si iubita.Simetria celor 4 secvente poetice este potentate de
monologul liric al fetei, care evidentiaza opozitia dintre celem doua
lumi, a geniului si a omului comun, punctate de cele doua reflectii
ulterioare ale barbatului.
Prima secventa ( strofele 1-3) reprezinta monologul fetei care descrie
lumea rece a geniului.Poezia incepe cu reprosul realizat prin adverbul,,
iar”, plasat la inceputul poeziei.Termenii populari sustin adresarea
familiar, iar cele doua apelative,, sufletul vietii mele” si,, iubite”, dispuse
simetric la inceputul si la sfarsitul primei interventii a fetei, exprima
iubirea sincera.
In prima strofa, universal spiritual in care geniul este izolat se
configureaza prin enumerarea simbolurilor eternitatii-mortii:,, Iar te-ai
cufundat in stele /Si in nori si-n ceruri nalte?”
Meditatia barbatului din strofa a patra constituie cea de-a doua secventa
poetica si prezinta reactia indragostitului la reprosurile fetei.
Desi recunoaste adevarul din vorbele ei, se detaseaza cu o anumita
ironie:,, Ah! Ea spuse adevarul,/Eu am ras, n-am zis nimica”.
Secventa a treia, care contine strofele 5-12, este cea mai ampla.De
aceasta data, fata adreseaza barbatului chemarea la implinirea iubirii in
spatiul terestru, in cadrul naturii feerice,,Hai in codrul cu
verdeata…”.Spre deosebire de alte idile eminesciene, aici femeia este
aceea care adreseaz chemarea la iubire; ea incearca atragerea barbatului
in paradisul naturii, ca aspiratie spre refacerea cuplului adamic.
Cadrul natural se realizeaza prin motive romantic frecvente in lirica
erotica eminesciana:codrul, izvoarele, balta, luna, etc.Natura de inceput
de lume este, in viziunea romantic, un spatiu nealterat de prezenta
umana:,,Stanca sta sa se pravale/In prapastia mareata.”Imaginile
vizuale sunt associate cu cele auditive.”Und-izvoare plang in vale”.
Idealul de iubire se proiecteaza intr-un paradis terestru.Caldura zilei
de vara se afla in rezonanta cu pasiunea chemarii, cu iubirea impartasita.
Cadrul obiectiv al idilei se incheie cu despartirea(,,si sosind l-al portii
prag..”), iar in plan subiectiv se accentueaza lirismul.
Ultima secventa poetica( strofele 13-14) contine a doua interventie a
vocii lirice masculine ce apare in strofa a patra si reprezinta meditatia
barbatului asupra iubirii trecute, pe care o proiecteaza de aceasta data in
ideal si amintire:,,Si te-ai dus, dulce minune/,Si-a murit iubirea
noastra.”
Daca in penultima strofa despartirea indragostitilor pare temporara, in
ultima strofa, separate, la nivel formal, printr-un sir de puncte de
suspensie de restul poeziei, sfarsitul visului de iubire devine o
certitudine.Verbele la timpul trecut sustin tonalitatea elegiac.Contrastul
dintre vis si realitate, dar si dintre cele doua lumi, care o clipa s-au
intalnit in iubire, pentru ca apoi sa se reaseze in limitele lor, este sugerat
de repetitia din penultimul vers( Floare-albastra!Floare-albastra!...), si
mai ales de versul final:,,Totusi este trist in lume!”.
Figurile de stil si imaginile artistice sunt numeroase:epitetul(prapastia
mareata”, ,, trestia cea lina”) personificarea(izvoare plang in vale),
comparatia(rosie ca marul).
Muzicalitatea Trista a poemului este sustinuta de elementele de
prozodie:rima imbratisata, ritmul trohaic, masura versurilor de 7-8 silabe
.Se remarca inovatiile prozodice:folosirea in rima a unor cuvinte rare:,,
gandire”-,,asire” si a unor parti de vorbire diferite:,, dispare”-,,floare”.
Poezia ,,Floare albastra” reprezinta o capodopera a creatiei
eminesciene din etapa de tinerete, care anticipeaza marile teme si idei
poetice dezvoltate mai tarziu in poemul-sinteza,,Luceafarul”.