Sunteți pe pagina 1din 7

Floare albastra

M.
Eminescu

Poezia Floare albastra, scrisa in 1872 si publicata


in revista Convorbiri literare in 1873, fiind
considerate poezie nucleu a romantismului
eminescian.

1.
Incadrarea poeziei intr-un curent
literar
In Floare albastra sunt asociate mai
multe specii literare:poem filosofic, egloga si
elegie).
Romantismul este exprimat prin:
tema(iubirea, natura, conditia geniului,
aspiratia spre absolut), motivele literare, dar si
antiteza pe baza careia este construita poezia.
2. Prezentarea a doua idei poetice
relevante pentru tema si viziunea despre
lume
La romantici, tema iubirii apare in corelatie
cu tema naturii, fiindca natura vibreaza la

starile sufletesti ale poetului. Floare albastra


apartine acestei teme si reprezinta ipostaza
iubirii paradisiace, dar depaseste cadrul unei
idile, tema conditiei omului de geniu fiind
implicata.
Cadrul natural si protector pentru cuplul de
indragostiti se realizeaza prin motive romantic
frecvente in lirica erotica eminesciana: codrul,
valea, luna.
In viziunea romantica, se confrunta doua
ipostaze ale cunoasterii: cunoasterea absoluta(
simbolizata de culoarea albastra) si
cunoasterea terestra(simbolizata de floare).
Ca in lirismul de masti, eul liric imprumuta
doua ipostaze umane(masculin-feminin), care
se asociaza celor doua lumi. Lirismul subiectiv
se realizeaza prin folosirea marcilor
gramaticale ale eului liric verbe si pronume la
persoana I singular(eu am ras).
3.Prezentarea a patru elemente de
compozitie si limbaj semnificate pentru
tema si viziunea despre lume
Titlul fixeaza simbolul central, ce sugereaza
aspiratia spre fericire prin iubire. Motivul literar
asociaza substantivul floare, care

simbolizeaza viata, si culoarea albastra,


simbolul eminescian al idealului.
Cele 14 strofe alcatuiesc 4 secvente poetice.Poezia are o compozitie romantic, fiind
structurata in jurul unei serii de opozitii:
eternitate-viata, masculine-feminin, visrealitate, trecut-prezent.
I.
Prima secventa (strofele 1-3)
infatiseaza lumea rece a ideilor, lumea lui.
Monologul fetei incepe cu reprosul realizat
prin adverbul iar, plasat la inceputul
poeziei. Termenii populari sustin adresarea
familiar, iar cele doua apelative, sufletul
vietii mele si iubite, puse simetric la
inceputul si sfarsitul primei interventii a
fetei, exprima iubirea sincera.
In prima strofa, universal spiritual in care
geniul este izolat se configureaza prin
enumeratia simbolurilor eternitatii-mortii: Iar
te-ai cufundat in stele Si in nori si-n ceruri
nalte?. Dorinta spre cunoasterea absoluta este
sugerata de metafora rauri in
soare/Gramadesti-n a ta gandire. Domeniul
cunoasterii este definit prin intermediul unor
metafore cu valoare simbolica: intunecata
mare misterul genezei; campiile asire

universul de cultura si Piramidele-nvechiteuniversul de creatie umana.


Avertismentul final Nu cata in
departare/Fericirea ta, iubite, cuprinde un
adevar: in lumea terestra, implinirea umana se
realizeaza doar prin iubire.
II.

A doua secventa(strofa a 4a) constituie


meditatia barbatului asupra spuselor
iubitei. Desi recunoaste adevarul din
spusele iubitei, se detaseaza cu o anumita
ironie: Ah! Ea spuse adevarul,/Eu am ras,
n-am zis nimica.

III. A treia secventa(5-12).


Monologul fetei este o chemare la
implinirea iubirii in lumea ei, planul
terestru: Hai in codrul cu verdeata.
Spre deosebire de alte idile eminesciene,
aici femeia este cea care adreseaza
chemarea la iubire, ea incercand sa atraga
barbatul in paradisul naturii.
Cadrul natural se realizeaza prin motive
eminesciene frecvente: codrul, izvoarele,
valea, luna etc. Natura de la inceputul lumii
este un spatiu lipsit de prezenta umana:

Stanca sta sa se pravale/ In prapastia


mareata. Imaginile vizuale sunt asociate
cu cele auditive: Und-izvoare plang in
vale.
Idealul de iubire se realizeaza intr-un
paradis terestru, caldura zilei de vara
aflandu-se in rezonanta cu iubirea
impartasita: si de-a soarelui caldura/Voi fi
rosie ca marul. Femeia iubita este o
aparitie gratioasa(de-aur parul), senzualnaiva(Eu pe-un fir de romanita/Voi cerca
de ma iubesti)
IV. Ultima secventa(13-14) reprezinta o
continuare a meditatie barbatului asupra
iubirii trecute: Si te-ai dus, dulce minune,/
Si-a murit iubirea noastra
Cadrul obiectiv al idilei se incheie cu
despartirea, iar in planul subiectiv se
accentueaza lirismul
Daca in penultima strofa despartirea
indragostitilor pare temporara, in ultima
strofa sfarsitul visului de iubire devine o
certitudine. Contrastul dintre vis si realitate
este sugerat de repetitia din penultimul
vers(Floare-albastra! Floare-albastra!... si
de versul final: Totusi este trist in lume!.

La nivel morfologic, verbe la prezentul


etern redau vesnicia naturii(urca, sta),
verbele la viitor proiecteaza aspiratia spre
iubire, iar verbele la trecut redau
distantarea temporala(am ras, te-ai
dus).
La nivel lexical, vorbirea populara si
limbajul familiar accentueaza intimitatea
(incalte, nu cata).
4.Opinia
In opinia mea, poezia este o dezvoltare a unui
motiv romantic intr-o viziunea lirica proprie.
Motiv romantic regasit si in alte texte
eminesciene, precum Calin ori Sarmanul
Dionis, simbolul florii albastre capatand
valoare polisemantica: aspiratie spre fericirea
prin iubire, opozitia intre lumea calda si cea
rece a ideilor.
5.Concluzie
Poezia reprezinta o capodopera a creatiei
eminesciene, care anticipeaza marile teme si
idei poetice dezvoltate mai tarziu in
Luceafarul