Genul liric – caracteristici și trăsături

Genul liric cuprinde operele literare unde autorul își

exprimă ideile, gândurile și sentimentele prin intermediul eului
liric. În acest gen domină viziunea și transfigurarea artistică, iar
autorul apelează la tehnici aluzive și asociative pentru a-și crea
un univers de mare forță de sugestie ce i se adresează
sensibilității cititorului.
Este genul literar al discursului subiectiv care exprimă
sentimentele cu ajutorul figurilor de stil și simbolurilor.
Discursul genului liric este la persoana I, dar este folosită și
persoana a II-a.
Opera lirică poate fi cultă, cu autor cunoscut,ori populară,
cu character, anonim, colectiv sau oral.

Genul liric – definiție:Genul liric este opera literară în care

autorul își exprimă gândurile și sentimentele în mod direct cu
ajutorul a numeroase procedee artistice precum figuri de stil ori
simboluri_artistice.

Ce este opera lirică?

Este o creație literară în care autorul își exprimă gândurile,
sentimentele și emoțiile în mod direct, folosind un limbaj
expresiv.
 Ce este lirismul ?

Este un registru artistic, o tonalitate, care pune accent pe

expresia poetică a sentimentelor personale și implicit a
pasiunii.

Genul liric – trăsături:

 Vocea autorului – se numește și eu liric și este acea
modalitatea prin care autorul își exprimă trăirile. Eul liric poate
fi subiectiv, atunci când în text apar mărcile subiectivității eului
precum adjective pronominale ori verbe și pronume la
persoana I, ori obiectiv, atunci când în text nu apar aceste
mărci, ci forme pronominale și verbe la persoana a III-a.

 Accentul – va fi mereu pe exprimarea sentimentelor, stărilor

sufletești și trăirilor și este caracterizat de stări precum:
dragoste, dor, melancolie, tristețe, extaz, teamă, admirație,
etc.
În textul liric este remarcată și varietatea figurilor de stil și a
imaginilor artistice precum metafore, hiperbole, enumerații,
comparații, hiperbole, epitete, imagini olfactive, auditive, etc.

 Creația lirică – este o confesiune permanentă a eului liric,o

dezvăluire a sensibilității și sentimentelor intime ale acestuia.
 Lirismul este o tonalitate care pune accentul pe expresia poetică a
sentimentelor personale, a pasiunii. Cuvântul “liric” își are originea în
cuvântul “liră”, instrument muzical cu coarde, care era considerat
atributul lui Apollo, inventatorul său legendar, dar și al lui Orfeu sau
Erato, muza antică a poeziei lirice și erotice. Lira era însemnul lui Apollo,
zeul luminii, al poeziei și al muzicii la greci.
Adjectivul liric a apărut pentru prima dată în secolul al XV-lea, în
legătură cu poezia greacă antică și a rămas în strânsă legătură cu
muzica.

Specii ale genului liric:

 Elegia; Idila;
 Epigrama; Haiku;
 Epistola;
 Oda;
 Pastelul;
 Meditația;
 Satira;
 Pamfletul;
 Sonetul;
 Rondelul;
 Gazelul;
 Glosa;
 Romanța;
 Imnul;
 Doina;
Elegia: Este specia genului liric caracterizată prin exprimarea unui
sentiment de tristețe ajungând de la melancolie la durere.
Sentimentele elegiace pot fi identificate la mai multe specii ale
liricii culte. Elegia a fost și este considerată muza durerii.

Epigrama: Este o specie a poeziei lirice care are proporții reduse, de

regulă catren, și satirizează elementele negative ale unui caracter
omenesc ori ale unei situații și se poate termina într-o poantă ironică
la adresa unui personaj ori a unui fapt. Epigrama este o formă fixă de
poezie ce are un conținut umoristic, satiric, poetic și o structură binară
ce poate oferi simetrie și opoziție între argument și contraargument.

Oda: Este specia poeziei lirice alcătuită din strofe care au aceeași
formă și structură metrică în care se prezintă entuziasmul sau
admirația față de persoane ori fapte eroice sau idealuri. În anumite
realizări, oda este înrudită cu imnul.

Pastelul: Pastelul este o creație care, prin intermediul unui peisaj,

poate transmite sentimentele eului liric contemplator. Modul de
expunere folosit în creația lirică este descrierea, iar piesele dominante
aici sunt imaginile artistice realizate prin figuri de stil ce sunt organizate
într-o descriere de tip tablou.

Meditația: Este un fenomen mental care descrie o stare de atenție

asupra unui gând ori conștientului, subconștientului sau
inconștientului. Meditația implică atenția spre gândirea însăși, fără a
te lăsa dus de alte gânduri.
Satira: Este forma caracteristică genului liric ce se descrie prin forma
de critică a slăbiciunilor individuale, sociale sau general omenești,
uneori chiar într-un mod acuzator. Caracteristicile stilistice ale formei
sunt ironia, extragerea caricaturală a anumitor aspecte particulare și
construirea unor relații neobișnuite de o apartenență absurdă.

Pamfletul: Pamfletul este o specie literară în versuri sau proză cu

caracter satiric, unde autorul înfierează anumite stări morale, concepții
sau aspecte negative ale realității sociale ori trăsături de caracter ale
unei persoane.

Sonetul: Începând din secolul al XIII-lea, sonetul a început să

semnifice un poem cu formă fixă de paisprezece versuri, care
respectă o schemă foarte precisă de rimă și o structură logică.

Rondelul: Este o poezie scurtă care care o formă fixă cu o structură

care se bazează, ca și balada, pe refren. A apărut în Franța
medievală sub denumirea de „rondeau”, iar originile sale se găsesc
în_cântec.

Gazelul: Poate fi definit ca o poezie lirică în distihuri cu monorime

ce sunt dispuse astfel: versurile primului distih rimează între ele, iar
rima se păstrează în al doilea vers al celorlalte distihuri. În multe
cazuri, după rimă urmează radiful, un cuvânt sau un grup de cuvinte
care se repetă, iar ultimul distih conține takhallos-ul, pseudonimul
poetului.
Glosa: Este o poezie cu formă fixă și caracter gnomic unde, în
fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează succesiv
câte un vers din prima strofă. Versul comentat se repetă la sfârșitul
strofei respective, iar ultima strofă reproduce în ordinea inversă
versurilor primei strofe.

Romanța: Este o poezie lirică de inspirație erotică, ce poate fi

cântată pe o melodie lină, melancolică. Romanța în Evul Mediu
denumea poemele epice care sărbătoreau fapte eroice sau vitejia
unor erori.

Imnul: Prin imn se înțelege un anumit tip de cântec, de obicei

religios, care este compus pentru a admira, lăuda sau adora, care
se adresează de cele mai multe ori zeități ori figuri importante
istorice sau mitologice.

Doina: Doina este o creație vocală, instrumentală sau lirică,

specifică poporului român, în care autorul necunoscut, își exprimă
sentimentele de dor, tristețe, jale, de revoltă, iubire sau chiar ură
împotriva asupritorilor.

Idila: Este o specie de poezie lirică și erotică din sfera poeziei

bucolice în care este prezentată viața și dragostea în formă
optimistă sau idealizată.
Haiku: Haiku este un gen de poezie japoneză cu o formă fixă ce
este alcătuită din 17 silabe ce sunt repartizate pe 3 versuri formate
din 5, 7 silabe.