Genul liric

Sintagma gen liric desemneaza totalitatea operelor literare (folclorice sau culte), in care
sunt exprimate in mod direct ideile, sentimentele, trairile, impresiile.
Poate fi definit drept cel mai subiectiv gen literar, intrucat acest gen tine de domeniul
confesiunii si al autoexprimarii.
Reprezinta forma primara de manifestare a literaturii. Omul arhaic, in incercarea sa de a-
si apropria si explica natura, apeleaza la discursul metaforic, la un limbaj puternic marcat afectiv.
Denumirea provine de la cuvantul lira - instrument muzical cu coarde, folosit in
acompanierea recitarii unor creatii literare.
Genul liric presupune o serie de conventii, precum:
 existenta unui eu liric (eu poetic, voce lirica, instanta lirica, eu creator, subiect liric)
- denumeste vocea care vorbeste in text, ce se deosebeste de personalitatea biografica a
autorului;
- se autoexprima, creand un discurs puternic subiectivizat, ce ia forma unu monolog
poetic;
- de regula, se exprima la persoana I, fiind marcat in text prin forme pronominale si
verbale de persoana I;
- s-a demonstrat insa ca eul liric nu se exprima intotdeauna la persoana I a pronumelui
personal. Cel care a discutat acest aspect este Wilhelm Scherer. Teoreticianul german
a identificat 3 tipuri de categorii ale liricului:
1. Ichlyrik (lirica eului), in care se recurge la persoana I a pronumelui personal, iar instanta
lirica isi exprima direct afectivitatea, apeland la interiorizare. Interiorizarea constituie consecinta
autoexprimarii: discursul liric este confesiune, destainuire, marturisire, transpunere monologata
in stil direct. Caracteristicile eului liric sunt marcile lexico-gramaticale atone si accentuate ale
pronumelui personal de persoana I, la care trimit si desinentele verbului, pronumele reflexive,
pronumele si adjectivele pronominale, iar ca timpuri verbale, prezentul indicativ.
Exemple: Lacul, Fiind baiet paduri cutreieram, Mai am un singur dor, Oda (in metru antic),
Atat de frageda etc de Mihai Eminescu, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian
Blaga etc.
2. Maskenlyrik (lirica mastilor), in care, la persoana I, dar sub o voce straina, sub o masca,
poetul isi exprima idei, sentimente si trairi interioare. Mastile in spatele carora instanta lirica isi
disimuleaza subiectivitatea sunt titanul, poetul tribun, ingerul razvratit, strainul etc.
Exemple:Rugaciunea unui dac de Mihai Eminescu, Decebal catre popor de George Cosbuc,
Romanta noului venit de Ion Minulescu.
3. Rollenlyrik (lirica rolurilor), in care sunt exprimate idei, trairi si sentimente, prin intermediul
unuia sau mai multor personaje angrenate intr-un conflict epic. O asemenea strucutura
indeplineste rolul de falsa naratiune. Exista un scenariu narativ, in care unu sau mai multe
personaje indeplinesc un rol epic. Sunt prezente secvente dramatice, in care dialogul si
monologul adresat constituie procedee de cacterizare a personajelor, acestea intercaland cu
pasaje lirice si descriptive. Relatarea la persoana a III-a, specifica naratiunii, alterneaza cu
folosirea persoanei I in secventele confesive.
Exemple:Zburatorul de Ion Heliade-Radulescu, Luceafarul, Floare Albastra, Revedere, Ce te
legeni... de Mihai Eminescu, Riga Crypto si lapona Enigel de Ion Barbu.
 valorificarea unui registru imagistic. Imaginile artistice reprezinta formele concrete prin care
sunt exprimate idei, sentimente si emotii, al caror scop este sensibilizarea prin cuvant.
In functie de elementul senzorial reprezentat artistic, imaginile artistice pot fi:
-vizuale / olfactive / auditive / tactile / motrice;
 apelul la numeroase figuri de stil. Figura de stil este un procedeu care este destinat cresterii
expresivitatii unu text si prin care nu se defineste ceva, ci se sugereaza.
Figurile de stil se clasifica in:
a. figuri de sunet: aliteratie, asonanta;
 b. figuri semantice: personificarea, comparatia, epitetul , alegoria, metafora;
c. figuri de constructie: inversiunea, repetitia, enumeratia, oximoronul;
d. figuri de gandire: hiperbola, antiteza;
e. figuri de adresare: invocatia retorica, exclamatia retorica, interogatia retorica.
 existenta unor elemente de prozodie.
Textul poetic este structurat pe strofe – structuri delimitate grafic printr-un spatiu alb, unitare
din punctul de vedere al continutului, dar variabile ca dimensiune, alcatuite dintr-un vers
(monovers), din 2 versuri (distih), 3 versuri (tertet), patru versuri (catren), 5 versuri
(cvinarie), 6 versuri (sextina), 7 versuri (sptet) etc..
Versul reprezinta un rand dintr-o poezie, in care sunt respectate anumite reguli (rima, ritm,
masura).
O clasificare e versurilor permite identificarea:
-versului traditional, clasic, caracterizat prin ritm si rima;
-versului liber, in care regulile de ritm, masura si rima sunt aplicate dupa voie;
-versului alb, care nu poseda rima, dar este caracterizat prin ritm.
Masura metrica desemneaza numarul silabelor dintr-un vers, variind de la 4 silabe (vers
tetrasilabic), pana la 16-18 silabe.
Rima constituie identitatea acustica a silabelor de la sfarsitul versurilor. Avand statut
obligatoriu in trecut, rima nu mai constituie o necestitate poetica in poezia moderna.
Se clasifica in:
- rima masculina (silaba accentuata este cea finala);
- rima feminina (este accentuata silaba penultima);
- rima imperecheata (aabb);
- rima incrucisata (abab);
- rima imbratisata (abba);
- monorima (aaaa)
- rima variata.
Ritmul - succesiunea regulata a unor silabe accentuate si neaccentuate dintr-un vers.
Exista ritmuri binare:
-trohaic (silaba accentuata este prima dintre cele 2);
-iambic (accentul cade pe a doua silaba);
ternare:
-dactilic (accentul cade pe silaba I dintre cele 3 care alcatuiesc piciorul metric);
-amfibrahic (accentul pe a doua silaba);
-anapestic (accent pe a treia silaba).
 SCHEMA GENULUI LIRIC

I.Creaţia lirică orală- 1.doina

2.cântecul
3.bocetul
4.strigăturile

II.Creaţia lirică scrisă(cultă)-

A) Lirica cetăţenească-1.oda
2.imnul
3.satira
4.pamfletul
5.epigrama

B).Lirica intimă-1.elegia
2.cântecul
3.meditaţia

C).Lirica peisagistică-1.pastelul
2.idila
 GENUL LIRIC
= Trăsături =

 se caracterizează prin exprimarea unor stări sau a unor sentimente redate prin vocea
eului liric.

 Eul liric – «vocea» prin intermediul căreia autorul îşi exprimă stări sufleteşti şi idei.
Sentimentele
exprimate direct sunt iubirea, tristeţea, bucuria etc.
– nu se confundă cu autorul sau cu poetul (sunt geşite exprimările de tipul:
poetul ne spune,
poetul ne arată, poetul ne vorbeşte).

 Mărcile lexico-gramaticale ale prezenţei eului liric într-un text poetic sunt: pronume şi
verbe la
persoana I sau a II-a, singular şi plural, adjective
pronominale, substantive
cazul vocativ, interjecţii de adresare, invocaţii/interogaţii
retorice, dativul
etic etc., dar şi indici spaţiali şi temporali care se referă la
vorbitor.

 Elemente de versificaţie:
- măsura – numărul de silabe dintr-un vers;
- rima – potrivirea ultimelor sunete de la sfârşitul versurilor dintr-o strofă;
– împerecheată (aabb);
– încrucişată (abab);
– îmbrăţişată (abba);
– monorimă (aaaa).
- ritmul – armonia poetică obţinută prin repetarea regulată a unor silabe accentuate,
neaccentuate;
– trohaic ( _` _ );
– iambic ( _ _`);
– amfibrahic ( _ _` _ ).

 Elemente de compoziţie:
- Tema – unitatea de sens a diverselor elemente dintr-o operă.
– se identifică prin întrebarea despre ce este vorba în text; răspunsul se dă în trei
– patru cuvinte,
fără să se folosească sintagma în text este vorba despre…
- Motivul – unitatea structurală minimală, constând dintr-o situaşie tipică şi având o
semnificaţie
proprie.