Analiza textului poetic

Trăsăturile genului liric

1. structura specifică, data de gruparea versurilor ȋn strofe şi prezenţa elementelor de
prozodie (măsură, ritm, rimă);
măsura= nr. de silabe dintr-un vers
rima : ȋmbrăţişată (abba), ȋncrucişată(abab), ȋmperecheată( aabb), monorimă(aaaa);
versul alb/liber
ritmul =armonia poetică rezultată din repetiţia silabelor accentuate şi neaccentuate; cel
binar poate fi iambic ( accentul pe sil. 2,4,6,8…) sau trohaic (silabele accentuate sunt
1,3,5,7,9…), iar cel ternar poate fi dactilic (acc.+neacc.+acc.), amfibrahic
(neacc.+acc.+neacc.), anapestic(neacc.+neacc.+acc.)
2. vocea care comunică ȋn text gânduri şi sentimente este eul liric, marcat la nivel
lexico-gramatical de verbe şi pronume personale la persoana I, adjective pronominale
posesive, sintagme care exprimă subiectivitatea, interjecţii, invocaţii retorice etc;
folosirea pesoanelor a II-a şi a III-a arată prezenţa unor măşti sau voci lirice ale
emiţătorului care se dedublează sau se proiectează pe sine ȋn diverse ipostaze;
3. trăirile şi ideile poetice sunt exprimate prin intermediul figurilor de stil şi al
imaginilor artistice;
figuri de stil : fonetice (asonanţa, aliteraţia); semantice (epitetul, comparaţia,
metafora, hiperbola,personificarea,antiteza, oximoronul); sintactice(repetiţia,
inversiunea, enumeraţia, paralelismul); de gândire/retorice (interogaţia retorică,
exclamaţia retorică, invocaţia)
imagini artistice: vizuale, auditive, olfactive, cromatice, tactile, gustative, statice,
dinamice, sinestezice
4. limbajul poetic se caracterizează prin ambiguitate (rezultat al folosirii sensului
figurat al cuvintelor), polisemantism, expresivitate (prin folosirea mijloacelor
artistice, imagini şi figuri) şi chiar ermetism (ȋncifrare);
5. referentul poeziei (obiectul, fenomenul,starea la care ea se referă) este unul interior
textului, creat de acesta iar receptorul poate fi intratextual (o ipostază a eului liric, un
“tu” generic, un cititor ideal) sau extratextual (cititorul concret);
6. poetul aspiră deseori să recreeze un limbaj originar, să purifice cuvintele ȋn urma
banalizării sau utilizării ȋn scopuri strict practice; abaterile de la uzajul comun, chiar
de la normele limbii literare sunt ȋn relaţie cu o viziune inedită, surprinzătoare asupra
lumii;
Alte concepte folosite ȋn analiza poeziei
Tema = ideea poetică centrală (iubirea, moartea, timpul, creaţia etc);
Motivul = unitatea minimală de conţinut care ajută la conturarea temei, reluată ȋn mai
multe texte ale
 aceluiaşi autor sau ale unor autori diferiţi ( ȋngerul, codrul, noaptea, luna, trecerea
ireversibilă a timpului etc;
Elemente de recurenţă - se referă la unităţi de conţinut sau de structură care sunt reluate
ȋn textul poetic (motiv, laitmotiv, repetiţie, reluarea unui simbol etc)
laitmotiv=repetarea insistentă a unui cuvânt, a unei sintagme, a unui vers ȋn interiorul
aceluiasi text,de obicei ȋn poziţii simetrice
Relaţii de opoziţie –se referă la termeni, enunţuri sau noţiuni cu valoare contrastantă sau
antitetică (antiteza, oximoronul etc)
Relaţii de simetrie – plasarea simetrică a unor unităţi structurale care organizează
universul poetic,la ȋnceputul şi la sfârşitul textului sau ȋn aceeaşi poziţie ȋn strofe diferite etc
Titlul = element de paratextualitate ce orientează lectura şi funcţionează ca o zonă de
graniţă ȋntre lume şi text; conţine o referinţă la tema textului sau la categoria textuală ȋn care
acesta poate fi ȋncadrat; reprezintă o figură de stil, un simbol, o referinţă implicită, conotativă
care rezumă semnificaţia textului; are o structură gramaticală cu rol expresiv; funcţionează ca un
metatext, ca un comentariu care sugerează o direcţie de interpretare a poeziei;
Imaginarul poetic – depozitar al imaginilor aflate ȋn inconştientul individual şi ȋn cel
colectiv, al arhetipurilor şi simbolurilor;
simbol= cuvânt sau imagine care trimite la un sens de obicei abstract, graţie unei
convenţii culturale sau al unei asocieri produse la nivelul imaginarului (crucea, şarpele, albul etc)

Exemplu de analiză (50-100 de cuvinte)

Comentează, ȋn minimum 50 de cuvinte, fragmentul următor, evidenţiind două trăsături
ale genului liric:
Noaptea-i dulce-n primăvară, liniştită, răcoroasă,
Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasă,
Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori,
Scuturând din a lui poale lungi şi repezi meteori […]
Către munţi prin întuneric un lung bucium se aude.
El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude,
Când din culme-n culme noaptea buciumele răsunau
Şi la lupte sângeroase pe români îi deşteptau […]
(Vasile Alecsandri, Noaptea)
 Ȋn fragmentul din poezia “Noaptea”, Vasile Alecsandri ȋşi exprimă vizunea despre
tema timpului, cu mijloacele genului liric şi ȋntr-o formulă estetică paşoptistă. In primul rând, eul
liric, deşi nu este evidenţiat de mărci lexico-gramaticale, se proiectează ȋn elementele cadrului
natural, ȋn ipostaza unui contemplator. Starea de melancolie sugerată de comparaţia “ca-ntr-un
suflet cu durere…” este atenuată de efectele consolatoare ale nopţii, simbol al gestaţiei, al
virtualităţii, dar şi al inconştientului. Astfel, o altă trăsătură a genului liric este utilizarea
imaginilor artistice, de la cele vizuale ca “Ici,colo, cerul dispare sub mari insule de nori”, până la
cele auditive cum ar fi “Către munţi prin ȋntuneric un lung bucium se aude”. Acestea sugerează
un imaginar nocturn, ȋn care munţii fac legătura cu planul ceresc, evocând ȋn acelaşi timp
trecutul eroic, legendar prin dublul epitet “(timpuri)negre, crude”. Personificarea “Scuturând din
a lui poale” introduce ca referent al poeziei transcendentul, ca instanţă omnipotentă ce domină
destinul uman. Elementele de prozodie reprezintă o altă particularitate a genului liric, textul fiind
structurat ȋn strofe cu măsura de 16 silabe şi rima ȋmperecheată. Poezia conturează astfel, cu
mijloace specifice genului liric, relaţia dintre om (anthropos) şi cosmos, din perspectiva
recuperării trecutului glorificat.

Comentează, ȋn cel puţin 50 de cuvinte, fragmentul următor, evidenţiind două trăsături

ale genului liric:
[…]Și blând s-abate-un vânt, trezit e umbrarul tot și-n dulce larmă
Se clatină crengile, iar umbra se clatină și ea, se farmă,
Și-n luminiș de drum scăpată pe unde aiurit s-abate
Nu mai cunoști de-s flori de umbră sau dacă-s flori adevărate .
Mi-i dor, o, noapte fermecată, de nu știu ce mi-i dor.. pe-aproape
Parc-au trecut un pas, o șoaptă, ușor ca zgomotul pe ape
De vâsle-ntârziate-n neguri prin depărtări, ori ca fiorul
Bătăilor pripit de aripi ce-și lasă pe adâncuri zborul.
( Dimitrie Anghel, Farmec de noapte)