 În critica literară,acest termen este folosit pe

la sfârșitul secolului al XIX lea, pentru a defini

opera literară care are un evident caracter
inovator, devenind un antonim al
„tradiționalismului”.
 El include, în sens larg, toate mișcările
artistice care exprimă o ruptură de tradiție,
negând, uneori în forme extreme,epoca ori
curentul care le-a precedat.
 -simbolismul – muzicalitate, exotism;
 -futurismul - conglomerat de imagini;
 -expresionismul – creația - ca rezultat al
. expresiei pur
spirituale;
 -imagismul – sugestia imaginii;
 -dadaismul – absurdul, tehnică a colajului;
 -suprarealismul –visul,dicteul irațional;
 -ermetismul – încifrarea comunicării lirice.
 În critica literară românească,cel
care a teoretizat modernismul,
suținând teoria imitației și principiul
sincronismului, a fost criticul și
istoricul literar,Eugen Lovinescu.
 Prin revista și cenaclul literar
„Sburătorul”, E.Lovinescu a contribuit
decisiv la intrarea literaturii noastre
într-o nouă fază de evoluție.
 E.Lovinescu definește sincronismul ca
„acțiunea uniformizatoare a timpului
asupra vieții sociale și culturale a
diferitelor popoare legate între
dânsele printr-o interdependență
materială și morală.” Cultura și
civilizația se dezvoltă prin împrumut
și imitație de la un model mai
evoluat.
 „Spiritul veacului”este comun unui anumit
timp istoric și acesta determină o anumită
configurație a culturii.Acest spirit reprezintă
„ o totalitate de condiții configuratoare a
vieții omenirii.”
 E. Lovinescu contrazice „teoria formelor
fără fond”a lui Titu Maiorescu,considerând
că formele creează treptat fondul,
ajungându-se de la „simulare” la
„stimulare”.
 Sincronismul este însoțit de teoria diferențierii față de „stilul
trecutului” considerând că, odată cu trecerea timpului,
operele își pierd din importanță, deoarece se produce un
salt valoric ,o mutație a valorilor estetice.
 Adică, dintr-o operă a trecutului, partea vie dispare, rămâne
doar tiparul ei ideologic de care nu ne putem apropia decât
pe calea studiului. Se petrece deci o mutație a valorilor:
odată ce au depășit granițele epocii, operele pălesc și dispar
ca valori estetice( de ex.„Iliada” și „Odiseea” le putem
înțelege, dar nu și simți).
 Procesul de mutație a valorilor înseamnă incapacitatea
individului de a trăi altă viață decât aceea proprie epocii lui,
imposibilitatea de a pătrunde pe cale sensibilă, în formele
estetice ale altor rase și mai ales ale altor timpuri.
Emoțional, nu comunicăm decât cu operele moderne,
apropiate de modul nostru de a gândi și a concepe
existența.
 -trecerea de la literatura rurală la literatura citadină;
 -încurajarea „poeziei noi” și a celei ermetice;
 -accentuarea lirismului,lirism care devine, la nivelul limbajului, cea mai
importantă valoare a poeziei moderne;
 -cuvintele, provenind din cele mai îndepărtate domenii de specialitate
sunt electrizate liric;
 -reflexivizare,intelectualizare, subiectivizare;
 -sintaxa se dezarticulează sau se reduce la predicate nominale voit
primitive. Comparația și metafora sunt mânuite într-o manieră nouă,
care evită termenul de comparație și provoacă o contaminare de
lucruri obiectiv și logic incompatibile.
 -apariția unor categorii mai ales negative: absurditatea,
tenebrosul,spaimele,atracția neantului, înstrăinarea, sfâșierea între
extreme, straniul, grotescul, anormalitatea;
 - dispariția speciilor lirice consacrate( meditație, elegie, pastel, idilă),
în locul cărora apar formule poetice novatoare
(,,inscripție”, ,,creion”, ,,psalm” etc.);
 - conceperea volumului de versuri ca un întreg, prefațat de cele mai
multe ori de o artă poetică, folosirea unui vocabular insolit
(combinarea de termeni argotici, colocviali, abstracți etc.);

 - dispariția rigorilor prozodice (versul liber, alternanța majusculă/

minusculă la început de vers).