MODERNISMUL

Modernismul și tradiționalismul sunt două tendințe contradictorii, cu apariție simultană, la începutul

secolului al XX-lea, ale căror manifestări sunt concentrate în jurul revistelor ”Sburătorul” și ”Gândirea”.
În sens larg, modernismul reprezintă o tendință în arta și literatura primei jumătăți a secolului al XX-
lea, caracterizată prin negarea tradiției și prin impunerea unor noi principii de creație. În felul acesta,
modernismul include curentele artistice novatoare, precum simbolismul, expresionismul, dadaismul sau
suprarealismul.
În literatura română, modernismul este doctrina estetică promovată de Eugen Lovinescu prin
intermediul revistei și al cenaclului ”Sburătorul”.
E. Lovinescu pleacă de la ideea că există un ”spirit al veacului”, care determină sincronizarea
culturilor europene, prin accelerarea schimbului de valori. Astfel, civilizațiile mai puțin evoluate sunt
influențate de cele mai avansate. Această influență s-ar realiza în doi timpi:
a) adoptarea, prin imitație, a formelor unei civiliații superioare – prin simulare
b) stimularea creării unui fond propriu.
Teoria imitației (preluată după francezul Gabriel Tarde, psiholog și sociolog) și principiul
sincronismului sunt elemente fundamentale ale modernismului lovinescian, prezentate și susținute în
principalele lucrări de doctrină: Istoria civilizației române moderne și Istoria literaturii române
contemporane.
Principiul sincronismului presupune integrarea literaturii într-o formulă estetică viabilă, în pas cu
evoluția artei europene. Prin modernizare, Lovinescu înțelege depășirea unui ”spirit provincial”, deci nu
opoziție față de tradițe, respectiv față de specificul național.
Conform teoriei mutației valorilor estetice, pentru sincronizarea literaturii cu ”spiritul veacului”
sunt necesare, după Lovinescu, câteva mutații (transformări) esențiale în plan tematic și estetic:
- autonomia esteticului (libertatea de creație, eliberarea de orice condiționare socială, politică
etc.);
- trecerea de la o literatură cu tematică preponderent rurală la o literatură de inspirație urbană;
- cultivarea prozei obiective, complexe, capabilă să surprindă mișcarea sufletului modern (proza
de analiză psihologică);
- intelectualizarea prozei și a literaturii, în general (atât din perspectiva autorului, cât și a
cititorului);
- preocuparea pentru marile probleme ale cunoașterii, textul literar implicând conexiuni cu
filosofia, psihologia, religia mitologia etc.
În poezie se recomandau următoarele mutații estetice:
- evoluția de la epic la liric – subiectivizarea mesajului poetic;
- intelectualizarea emoției – mesajul se adresează unui receptor avizat și chiar specializat;
- se poate remarca predilecția pentru textul de tip artă poetică, ce capătă valoare emblematică
pentru universul poetic specific autorului, respectiv pentru viziunea sa asupra lumii;
- valorificarea unui limbaj poetic nou, caracterizat printr-un vocabular insolit, prin ambiguitate
semantică, prin sintaxă eliptică, prin înnoirea metaforei;
- modernizarea versificației, prin valorificarea versului liber sau a versului alb, prin absența
strofelor (text astrofic) sau folosirea strofelor inegale, prin evidențierea unor ritmuri interioare;
- modificarea punctuației convenționale (versurile încep cu minusculă, dispar adesea punctul și
virgula, se folosesc punctele de suspensie ca semn al inefabilului și al sugestiei).
Reprezentanți ai modernismului: - în proză: Camil Petrescu, Mircea Eliade, G. Călinescu
- în poezie: T. Arghezi, L. Blaga, I. Barbu, Ion Vinea etc.