CURENTE CULTURALE/LITERARE: MODERNISM VERSUS TRADIŢIONALISM

MODERNISMUL

În sens larg, modernismul reprezintă un curent ( o tendinţă) în artă şi literatura secolului al XX-lea,
caracterizată prin negarea tradiţiei şi prin impunerea unor noi principii de creaţie. În felul acesta,
modernismul include curente literare şi artistice novatoare (postromantice), ca simbolismul, expresionismul
si avangarda: dadaismul, suprarealismul şi constructivismul. Unii critici şi istorici literari încadrează şi
avangarda în modernism, alţii o consideră o manifestare deosebită, aspectul extrem al modernismului.

În literatura română, Eugen Lovinescu este cel care teoretizează modernismul ca doctrină estetică,
da şi ca manifestare. Prin intermediul revistei ( Bucureşti 1919-1922, 1926-1927) şi al cenaclului
Sburătorul (1919-1947), Eugen Lovinescu pune bazele modernismului. Principalele lucrări de doctrină ale
lui Eugen Lovinescu sunt:

 Istoria civilizaţiei române moderne

 Istoria literaturii române contemporane

Criticul vede în modernism un principiu de progres şi îl asociază sincronismului. El este cel care a
constituit teoria sincronismului, conform căreia cultura şi civilizaţia se dezvoltă prin împrumut şi imitatie
după un model mai evoluat. Lovinescu spune că există un spirit comun al veacului ( saeculum), care
determină în ansamblu, aceeaşi configuraţie a culturilor. ( sincronizarea culturilor europene)

Eugen Lovinescu pentru a sustine ideea sincronismului declară că Legea dezvoltării civilizaţiei este
imitaţia. “ Civilizaţia noastră actuală s-a format prin importaţie integrală, fără refacerea treptelor de
evoluţie ale civilizaţiei popoarelor dezvoltate pe cale de creştere organică. Se poate spune că la popoarele
tinere imitaţia este prima formă a originalităţii. Nimeni nu recomandă, fireşte, principial, imitaţia; prin
interdependenţa materială şi morală a vieţii moderne ea există însă ca fenomen incontestabil. Dacă ar
rămâne sub forma ei brută, imitaţia n-ar fi un element de progres; progresul începe de la adaptarea ei la
unitatea temperamentală a rasei, care o absoarbe şi o redă apoi sub o formă nouă cu caractere specifice.
Numărul “invenţiilor” sau al “ideilor orginale” al fiecarui popor în parte fiind foarte limitat, originaliatea
fiecărei civilizaţii stă mai mult in capacitatea de adaptare şi prelucrare, decât în eleboraţie proprie- şi
aceasta mai ales la popoarele tinere.” ( Teoria imitaţiei - Istoria litaraturii române contemporane)

Potrivit teoriei imitaţiei, popoarele evaluate exercită o influenţă benefică asupra celor mai puţin
dezvoltate. Influenţa se realizează în două etape: 1. Se adoptă prin imitaţie forme ale civilizaţiei
superioare; 2. Apoi după implementare se stimulează crearea unui fond propriu.

Atât revista, cât şi cenaclul Sburătorul au avut ca obiective promovarea tinerilor scriitori ( Ion
Barbu, Camil Petrescu, George Călinescu, Hortensia Papadat- Bengescu, Anton Holban) şi imprimarea unei
tendinţe moderniste în evoluţia literaturii române. Pentru sincronizarea literaturii române cu literatura
europeană, Eugen Lovinescu consideră necesare câteva mutaţii de ordin tematic şi estetic:

 trecerea de la o literatură cu tematică rurală la o literatură de inspiraţie urbană

 cultivarea prozei obiective
 evoluţia poeziei de la epic la liric: reflexivizarea şi subiectivizarea poeziei
 dezvoltarea romanului analitic, fluxul întâmplărilor din romanul tradiţional fiind înlocuit cu
fluxul conştiinţei în romanul de analiză psihologică

Tot în acestă perioadă se devoltă jurnalul, eseul românesc, colajul de scrisori sau documente, accentual fiind
pus pe idea de autenticitate, de trăire autentică, pe relatarea subiectivă la persoana I.