MODERNISMUL

In sens larg, modernismul reprezintă un curent în arta și literatura secolului al XX-lea,

caracterizat prin negarea tradiției și prin impunerea unor principii de creație. In felul acesta,
modernismul include curente artistice inovatoare, precum: simbolismul, expresionismul,
dadaismul sau suprarealismul.

In literatura română, Eugen Lovinescu este cel care teoretizează modernismul ca

doctrină estetică, dar și ca manifestare. Prin intermediul revistei și al cenaclului ,,Sburatorul",
Eugen Lovinescu pune bazele modernismului. Revista a apărut la București intre anii 1919-1922
si 1926-1927. Cenaclul a avut o existență mai îndelungată, din 1919 până in 1943, când moare
Eugen Lovinescu. Obiectivele grupării erau promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unei
tendințe moderniste in evolutâția literaturii române.

Principiile modernismului lovinescian:

1. Modernismul lui Lovinescu porneste de la ideea ca există ,,un spirit al veacului",care

determină sincronizarea culturilor europene;

2. Eugen Lovinescu sustine teoria imitației, preluata de la psihologul si sociologul francez

Gabriel Tarde. Potrivit acestei teorii, popoarele evoluate exercită o influență benefică asupra
celor mai puțin dezvoltate;

3. Strâns legată de teoria imitației este teoria sincronismului, care ar insemna acceptarea
schimbului de valori între culturi, acceptarea elementelor care conferă noutate și modernitate
fenomenului literar. Teoria sincronismului porneşte de la premisa că literatura unui popor
trebuie să se dezvolte simultan cu literaturile mai avansate, astfel încât să nu apară diferenţe
calitative majore. Eugen Lovinescu consideră, că aşteptându-se evoluţia fondului până în
momentul în care ar fi apt să împrumute o formă nouă, s-ar putea ca această evoluţie să nu se
producă niciodată.

Aceste mutaţii constau în:

- trecerea de la o literatură cu tematică preponderent rurală la o literatură de inspiraţie urbană

- cultivarea prozei obiective

- evoluţia poeziei de la epic la liric

- intelectualizarea prozei şi a poeziei

- dezvoltarea romanului analitic.

Modernismul în romanul interbelic:

- dezvoltarea romanului analitic, fluxul întâmplărilor din romanul tradițional fiind inlocuit cu
fluxul cunostiinței din romanul de analiza psihologică(autorul oferă o atenție deosebită
sentimentelor,trăirilor;

- valorificarea în romane a elementelor autobiografice reale sau inventate (jurnalul, eseul

romanesc, colajul de scrisori sau documente), accentul fiind pus pe ideea de autenticitate , de
traire autentica, pe relatarea subiectiva a evenimentelor, la persoana I.

-naratorul subiectiv se identifică cu protagonistul.

-conflictul psihologic surprinde permanenta căutare a protagonistului care este un idealist,crede

în absolut ceea ce îi generează un zbucium lăuntric.

-personajul se înscrie în tipologia intelectualului.

-romanul are un final deschis.

-promovarea tehnicilor narative inedite(introspecția, confesiunea, jurnalul intim)

-dubla perspectivă temporală(timpul povestirii-PREZENT, timpul de povestit-TRECUT)

Reprezentanți-Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade, Cella Serghi.

Modernismul în poezia interbelică:

-intelectualizarea emoției;

-conceperea volumului de versuri ca un întreg care se deschide cu o artă poetică;

-disparitia rigorilor prozodice si alternanta majuscula/minuscula la inceput de vers

-abordarea unor teme improtante: moartea, iubirea, cunoasterea, creatia poetica, raportul
omului cu divinitatea;

-prezenta unor concepte filozofice in poezia lui Lucian Blaga, precum cunoasterea luciferica si
cunoasterea paradiziaca;

Reprezentanți-Tudor Arghezi,Lucian Blaga,Ion Barbu.