În critica literară,acest termen este folosit pe la sfârșitul secolului al XIX lea, pentru a defini opera literară

care are un evident caracter inovator, devenind un antonim al „tradiționalismului”.

El include, în sens larg, toate mișcările artistice care exprimă o ruptură de tradiție, negând, uneori în
forme extreme,epoca ori curentul care le-a precedat.

Modernismul este descris cel mai bine prin opera poeţilor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea:
Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Stephane Mallarme, Paul Valery,T.S. Eliot.
Aceştia sunt consideraţi "clasici" ai poeziei moderne, Charles Baudelaire fiind chiar primul teoretician al
modernismului.

Poezia modernă se caracterizează prin ermetism, elitism, sinceritate, fragmentarism,antimimesis,

impersonalizare, simboluri personale şi, nu în  ultimul rând, îmbinarea în imagini a concretului cu
abstractul.

În critica literară românească,cel care a teoretizat modernismul, suținând teoria imitației și principiul
sincronismului, a fost criticul și istoricul literar, Eugen Lovinescu.

Prin revista și cenaclul literar „Sburătorul”, Eugen Lovinescu a contribuit decisiv la intrarea
literaturii noastre într-o nouă fază de evoluție.
Ion Barbu (pseudonimul literar al matematicianului Dan Barbilian), ajuns în universul poeziei după ce îşi consolidase renumele
de matematician, este “modernistul” prin excelenţă. “Mă stimez mai mult ca practicant al matematicilor si prea putin ca poet –
mărturisea Ion Barbu într-un interviu – si numai atât cât poezia aminteste de geometrie. Oricât ar părea de contradictorii acesti
doi termeni la prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlneste cu poezia. Suntem
contemporanii lui Einstein, care concurează pe Euclid în imaginarea de universuri abstracte, fatal trebuie să facem si noi (vezi
sincronismul d-lui E. Lovinescu) concurenţă demiurgului în imaginea unor lumi probabile. Pentru aceasta, visul este o nouă sursă
de inspiraţie. Ca si în geometrie, înţeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existenţă.
Domeniul visului este larg si întotdeauna interesant de exploatat. În felul acesta înţeleg suprarealismul care, în cazul nostru,
devine un infrarealism”.

 trecerea de la literatura rurală la literatura citadină

 încurajarea „poeziei noi” și a celei ermetice;

 accentuarea lirismului,lirism care devine, la nivelul limbajului, cea mai importantă valoare a poeziei moderne;

 cuvintele, provenind din cele mai îndepărtate domenii de specialitate sunt electrizate liric;

 reflexivizare,intelectualizare, subiectivizare;

 sintaxa se dezarticulează sau se reduce la predicate nominale voit primitive. Comparația și metafora sunt mânuite
într-o manieră nouă, care evită termenul de comparație și provoacă o contaminare de lucruri obiectiv și logic
incompatibile.

 apariția unor categorii mai ales negative: absurditatea, tenebrosul,spaimele,atracția neantului, înstrăinarea,
sfâșierea între extreme, straniul, grotescul, anormalitatea;

 dispariția speciilor lirice consacrate( meditație, elegie, pastel, idilă), în locul cărora apar formule poetice novatoare
(,,inscripție”, ,,creion”, ,,psalm” etc.);

 dispariția speciilor lirice consacrate( meditație, elegie, pastel, idilă), în locul cărora apar formule poetice novatoare
(,,inscripție”, ,,creion”, ,,psalm” etc.);

 dispariția rigorilor prozodice (versul liber, alternanța majusculă/ minusculă la început de vers).