Alexandru Macedonski

„Rondelul rozelor ce mor” și „Rondelul rozelor de august”

Simbolismul este curentul literar care a apărut ȋn Franţa, ca o reacţie ȋmpotriva

mişcărilor literare numite romantism retoric sau decadent, parnasianism şi naturalism.

Numele simbolismului a fost ȋmprumutat dintr-un celebru articol-manifest publicat la

sfârşitul secolului al XIX-lea (ȋn anul 1886) de către Jean Moréas, cosiderat iniţiatorul

mişcării literare. Simbolismul este produsul acelui “mal de siècle” provocat de angoasele

mediului citadin. Simbolismul cunoaşte două direcţii: o direcţie decadent (reprezentat de

Paul Verlaine), definită de spirit ȋntunecat, preferinţa pentru macabre, funest şi o direcţie

simbolist propriu-zisă (reprezentată de Stéphane Mallarmé)definită prin eveadarea din

timp şi spaţiu, preferinţa pentru exotism.

Estetica simbolistă se caracteriează prin trăsături precum:

- Teme şi motive predilecte: oraşul provincial, moartea, angoasa, spleen-ul,

nevroza, solitudinea

- Valorificarea sugestiei

- Utilizarea simbolurilor care fac legătura ȋntre universal tangibil şi cel intangibil

- Folosirea sinesteziei

- Valorificarea teoriei corespondenţelor

- Preferinta pentru stări vagi, nedefinite

- Respingere conceptului de mimemis, de imitaţie

- Muzicalitatea vesurilor

- Cromatică

- Valorificarea categoriilor negative

- Inovaţie prozodică şi lexical.

 În spaţiul românesc, simbolismul este teoretizat ȋn articolele “ Despre logica poeziei” şi “
Poezia viitorului” aparţinând lui Alexandru Macedonski, dar şi ȋn articolul “Noul corent
literar” scris de Stefan Petică.

Un poet de tranziţie prin care se realizează trecerea de la romantismul eminescian la

curentele moderne, în primul rând, la simbolism. Creaţia lui stă sub semnul conglomeratului
estetic (îmbinarea mai multor curente şi orientări literare): romantismul se îmbină cu
elemente parnasiene şi simbolismul cu nostalgia clasicismului.

Poet, prozator, dramaturg, publicist, Macedonski a fost un promotor al înnoirii poeziei: O

literatură trebuie să inoveze dacă vrea să trăiască şi să fie puternică.

În activitatea literară a lui Alexandru Macedonski se pot distinge două etape: Prima etapă,
până la 1890 - când scrie poeme ample, de faptură romantică, cu versuri lungi, şi cu un
pronunţat caracter satiric; acum scrie ciclul nopţilor, caracterizat şi printr-un retorism
romantic, rezultat din mulţimea interogaţiilor şi exclamaţiilor. După 1890 lirica lui Alexandru
Macedonski trece printr-un proces de simplificare, dar şi o sublimare artistică. Este faza
simbolist-ornamentală. Acum scrie rondelurile; discursul liric este rezultatul unui efort de
esenţializare şi se bazează pe o metaforă concretă. Poetul renunţă la verbalismul şi retorismul
primei etape, poezia devenind sugestie şi muzicalitate: Rondelul rozelor ce mor, Rondelul
apei din grădina japonezului, Rondelul câinilor, Rondelul lucrurilor.

„Rondelul rozelor ce mor” și „Rondelul rozelor de august” sunt două poezii scrise de
Alexandru Macedonski, unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai simbolismului
românesc. Publicația sa, intitulată „Literatorul”, a găzduit ani de-a rândul opere ale viitorilor
mari scriitori români, dintre care îl amintim pe George Bacovia. Ambele poezii fac parte din
volumul „Poema rondelurilor”, apărut în anul 1927.

Între cele două opere există multe asemănări, deși se observă și anumite diferențe, în
special la nivelul modalității de abordare a temei timpului. Aceasta este tema centrală a
poeziilor de față, ambele redând atitudinea eului liric față de scurgerea ireversibilă și
inevitabilă a timpului, care nu iartă nici cele mai frumos parfumate flori. „Rondelul rozelor ce
mor” ilustrează foarte bine tendința lui Macedonski de a reuni frumusețea și agonia într-o
singură idee, evidențiind astfel natura duală a existenței umane, tragică și frumoasă, în același
timp. „Rondelul rozelor de august” menține această idee, cu toate că prezintă o perspectivă
mai optimistă decât „Rondelul rozelor ce mor”. Astfel, opera evidențiază permanența
frumuseții în Univers, în ciuda efemerității la care sunt condamnate toate ființele vii: „Mai
sunt încă roze — mai sunt, [...]/ Așa cum au fost și acele/ Când ceru-l credeam pe pământ”.

Atât „Rondelul rozelor ce mor”, cât și „Rondelul rozelor de august” sunt opere ce aparțin
curentului literar simbolist. Apărut în forma unei reacții împotriva parnasianismului, a
romantismului retoric și a naturalismului, simbolismul are drept trăsătură principală prezența
constantă a simbolurilor, dintre care unul se distinge în mod deosebit. În cazul ambelor opere,
simbolul central este reprezentat de roze (trandafiri). Aceștia exprimă elan vital, pasiune,
eleganță, dar și efemeritate, întrucât inflorescențele sunt „explozive”, bogate și durează puțin,
fiind foarte vulnerabile.

Prin intermediul analogiei și al convenției, simbolul înlocuiește expresia directă,

devenind, în literatură, o modalitate de constituire a imaginii artistice. Metaforele rozelor „ce
mor” și „de august” (ultimele apărute în decursul unui an) trimit cu gândul la efemeritatea
vieții umane, scurtă și neînsemnată în Univers, dar o adevărată aventură imprevizibilă, plină
de experiențe, pentru individ. Folosind corespondența, Alexandru Macedonski realizează
această legătură între lumea materială (grădina cu trandafiri) și cea spirituală (universul
interior al eului liric). Trandafirii sunt, în același timp, imagini ale plăcerii de a trăi și ale
tragismului morții. Se creează, așadar, corespondența între calitățile trandafirului și
frumusețea trecătoare, tragică a vieții.

Atât în „Rondelul rozelor ce mor”, cât și în „Rondelul rozelor de august”, eul liric își
exprimă sentimentele și gândurile în manieră vagă, lipsită de claritate. Stările sale interioare
sunt transmise pe calea sugestiei, trandafirii fiind simboluri ale vieții trecătoare, îndreptată
către un final inevitabil. Verbul „mor”, la timpul prezent, este repetat, sugerându-se astfel că
moartea nu iartă nici cele mai frumoase, mai delicate și mai parfumate ființe. Versul „Mai
sunt încă roze – mai sunt” are rolul unui refren, contribuind la muzicalitatea versurilor și
exprimând, totodată, sămânța speranței sădită în sufletul eului liric.

O altă trăsătură simbolistă regăsite în ambele poezii este reprezentată de sinestezie.

Astfel, remarcăm amestecul imaginilor vizuale („Priveam, dintre oameni, spre stele”, „Pe sub
amurgu-ntristător”) cu cele olfactive („Mai sunt încă roze [...] Și tot parfumate și ele”),
motorii („Duioase-și pleacă fruntea lor...”) și cu cele auditive („Mereu când zâmbesc uit, și
cânt”). Versurile se remarcă prin muzicalitatea deosebită, dată de măsura versurilor de opt-
nouă silabe (în cazul ambelor opere) și de rima îmbrățișată.
 În concluzie, între „Rondelul rozelor ce mor” și „Rondelul rozelor de august” există multe
asemănări. Ambele sunt opere simboliste, ceea ce se deduce din regăsirea multor trăsături
simboliste în cele două texte: prezența sinesteziei, a sugestiei, a simbolurilor, alături de
corespondență și muzicalitate. De asemenea, cele două poezii tratează tema timpului, deși din
perspective diferite, cea de-a doua redând o viziune mai optimistă, în comparație cu
„Rondelul rozelor ce mor”.